CURS 09 (S2s9)

[2] – Hemiplegia în stadiul mediu

Reprezintă al II-lea stadiu de evoluție al hemiplegiei => stadiul spastic

=> caractere:
1. hipertonia (spasticitatea) = este elementul clinic care conturează:
 modalitatate în care va fi abordat pacientul;
 felul în care va fi organizat programul;
 prognosticul pentru etapa în care se află pacientul.
Gradul de spasticitate este extrem de variabil, predomină gradul mediu.
Cu cât spasticitatea este mai puțin intesă cu atât posibilitățile de abordare și de derulare a
programului sunt mai bune. Spasticitatea reprezintă „nodul gordian” al întregii evoluții și a derulării
recuperării la un pacient cu hemiplegie. Încă nu se cunoaște nici o metodă care să controleze
eficient spactitatea în toate aspectele ei.
Procedurile de electrostimulare tonizantă se folosesc numai pe musculatura flască (legea inducței
reciproce a lui Sherrington – trebuie stimulată contracția pe mușchii flasci; astfel la nivelul cornului
medular anterior putem reuși inhibarea activității excesive pe bucla gamma => scade spasticitatea)
2. reflexele tonice spinale se normalizează, în timp ce reflexele centrale sunt crescute;
3. apariția sincineziilor, dar în derularea acestui stadiu apar și mișcări în afara sincineziei;
4. se constată că inițierea mișcării începe să se amelioreze gradual, dar controlul mișcării este
insuficient, datorat dezechilibrului indus de spasticitate între agoniști-antagoniști (la nivel
intermediar și distal ale membrelor paretice);
5. rezistența spastică este prezentă pe flexori la membrul superior și pe extensori la membrul
inferior, îngreunează mișcarea.

=> obiective:
1. inhibarea musculaturii spastice simultan cu promovarea antagoniștilor => promovăm
antagoniștii flașci pe orice cale, folosind orice stimul care să le declanșeze contracția; cu cât
contracția acestora va fi mai intensă cu atât inhibarea musculaturii spastice va fi mai mare și
implicit => prin controlul spasticității, chiar și parțial, se echilibrează blanța agonist –
antagonist, astfel controlul motor putând să crească.
2. promomovarea unor scheme complexe de mișcare => presupune o evoluție la finalul
stadiului anterior; a fost promovată o sincinzie, după care se urmărește individualizarea
anumitor mișcări din sincinezie, atrenând mișcările individuale în afara sincineziilor și
ulterior se poate ajunge la scheme de mișcare mai complexe(mișcare complexă ≠ sincinezie)
3. promovarea controlului musculaturii proximale în activități cu performanță mai mare =>
controlul proximal se definitivează (la nivelul centurilor), dar acesta trebuie să crească
permanent pentru că reprezintă suportul pentru extinderea controlului voluntar la nivelurile
următoare (ce mai dificilă complicație a AVC-ului este PSH-ul)
4. promovarea controlului motor al articulațiilor intermediare; dacă evoluția pacientului este
orientă pe trend ascendent, în sensul că s-a obținut contrul musculaturii proximale, situație
care permite obținerea controlului motor al musculaturii la nivel articulației intermediare,
respectiv cot și genunchi, astfel se poate avansa către segmentele distale ale membrului.

În timpul derulării programului de recuperare se ajunge într-un platou de evoluție, moment în care
se lucrează pentru menținerea a ceea ce s-a câștigat până în acest moment, poate fi o perioadă mai
îndelungată. În acest interval, pentru atingerea obiectivelor, se vor folosi posturi – cele mai utilizate
sunt cele de decubit dorsal și decubit lateral, de la care pacientul poate să facă un salt către
decubitul dorsal cu genunchii flectați, poate să încerce o șchiță a poziției pod, ulterior trebuie să

MTRN-C09 Pag.1/3
performeze poziția așezat, la început cu sprijin pe mâini, ulterior liber, iar în momentul în care poate
să stea așezat intervale nedefinite zicem că este pregătit pentru ortostatism.

=> tehnici:
1. toate tehnicile FNP adaptate obictivelor propuse de atins:
 inițierea ritmică (cea mai demonstrativă) – reprezintă tehnici care se utililizează în mod
deosebit pentru promovarea mobilității;
 izometria alternantă sau stabilizarea ritmică – reprezintă tehnici extrem de utile pentru
creșterea stabilității;
 tehnicile se aplică la nivelurile la care controlul motor trebuie promovat/recâștigat.
În acest stadiu mediu se urmărește:
 controlul trunchiului împreună cu membrul inferior;
 pe de altă parte controlul membrului superior.

2. e bine ca aceste tehnici să fie susținute de o facilitare senzitiv senzorială (aplicații termice,
periaj sau vibrații)
(!) întotdeauna elemntele de facilitare senzitivă se aplică pe suprafețele cutanate acoperitoare ale
zonelor flasce, niciodată spastice (!)

[3] – Hemiplegia în stadiul avansat

Reprezintă al III-lea stadiu de evoluție al hemiplegiei.

În acest stadiu nu ajung foarte mulți pacienți; majoritatea este în stadiul II; unii depășesc foarte greu
și după foarte multă vreme stadiul II, iar alții nu îl depășesc niciodată.

Există o legendă care circulă „ce nu se câștigă în primii 2 ani nu se mai câștigă niciodată” este falsă!
Metodele de lucru actuale se încadrează în ceea se se numește plasticitate cerebrală.

Pacientul neurologic central este într-o luptă permanentă cu el însuși, fiind dependent de programul
neurologic toată viața, program care face posibilă relocarea unor sectoare la nivelul scoarței care au
fost afectate de accident (de la nivel cortical sau subcortical) pe alte sectoare aflate în zone
„virgine” (situate dar la nivel cortical). Comutarea unei funcții pierdute se realizează asemănător
procesului de învățare, adică prin repetare (acest lucru trebuie să fie înțeles de pacient): funcția se
pierde instant datorită lezării/pierderii sectorului cortical, dar relocarea este un proces de durată, în
funcție de posibilitatea și disponibilitatea de „reînvățare” a pacientului (refacerea engramelor
motorii în altă zonă decât cea inițială, care a fost pierdută/distrusă).

Modelele de mișcare inițiale sunt enangramate subcortical (mișcarea cursivă/lină presupune un

model enangramt subcortical care devine reflex), noul model de mișcare creat post accident,
enangramat cortical nu vor mai coborî subcortical, deci nu va deveni reflex (întotdeauna mișcarea
va trebui gândiă și împlicit nu va putea fi cursivă, deci nu va fi spontană).

=> caractere
1. scăderea hipertoniei (perioada de timp în care se poate obține nu poate fi definită – cazurile
sunt individuale și depind de foarte mulți factori);
2. posibile mișcări cu performață din ce în ce mai bună în afara schemei de mișcare;
3. controlul distal este dificil;
4. abilitatea și viteza de execuție se îmbunățesc – trebuie găsit raportul optim, pentru că în
situația în care viteza de execuție a mișcării crește necontrolat crește și spasticitatea.

Pag.2/3 MTRN-C09
În acest stadiu avansat se poate controla mai bine viteza de execuție și precizia gestuală, respectiv
rularea piciorului pe sol, în timpul mersului și prehensiunea.

=> obiective:
1. abilitatea extremităților, respectiv mersul și funcționalitatea mâinii;
2. controlul motor excentric;
3. ameliorarea vitezei;
4. obținerea automatismului mișcărilor (scopul suprem / corolarul).

MTRN-C09 Pag.3/3