INECUAȚIA NAVALĂ A MĂRII MEDITERANE

Dr. Romulus HÂLDAN

Abstract: The expression "equation..." it is very common in geopolitical and geostrategic

analyses, but it is a totally wrong formulation, because the equation has only one solution. The value of
„x” is only one. This means a static solution of analysis, which does not admit any value other then that
which practically requires a equality, therefore, a state of non-dynamic equilibrium.
The inequation, for the imposed condition, accepts a set of values that satisfy that condition, and
higher-grade inequations, although much more complex, practically accept certain values of variables that
satisfy the required conditions.
This means dynamic and, by default, expresses the existing, changing and complex reality
Key words: equation, inequation, variables, Mediterranean Sea, naval forces, Federația Rusă,
Turcia, Franța, Italia, Grecia, Israel, Egipt, Uniunea Europeană, NATO

Bineînțeles că un astfel de titlu naște o întrebare legitimă în condițiile în care

expresia consacrată este cea cu „ecuația…”, dar, după cum vom vedea, acest titlu este
pe deplin justificat. O ecuație presupune, după ce este rezolvată, un singur rezultat,
care satisfice pe deplin ambii membri ai acelei ecuații, practic, satisfăcând o egalitate,
pe când inecuația este o inegalitate între două expresii algebrice, care este valabilă
numai pentru anumite valori date variabilelor.
Nu vom intra în detalii matematice, fiindcă nu acesta este scopul meu și doar
vom remarca faptul că o ecuație presupune un echilibru, generat de o singură valoare a
variabilei (sau variabilelor, cînd avem un sistem de ecuații) pe când inecuația nu
presupune echilibru, ci respectarea unei condiții (practic, o inegalitate), variabilele
neputând să ia decât anumite valori. Deci, din start, inecuația este summum-ul de
condiții ce trebuie îndeplinite ca să se obțină o anumită stare. De exemplu, pentru a nu
exista conflicte într-o anumită zonă, trebuie îndeplinite o serii de condiții de către actorii
zonali, care, prin acțiunile lor, sunt, în fapt, generatorii de variabile ale acestei inecuații –
inexistența conflictelor în zonă.
Ca să nu lasăm în aer ceea ce am afirmat, încă de la început vom arăta că ne
vom ocupa de variabilele acestei inecuații, care constau în raporturile de forțe, ca factori
decisivi în atingerea intereselor naționale ale actorilor din zonă.
Forțele navale ale statelor care au interese în această zonă sunt cunoscute și nu
pot avea evoluții numerice semnificative în scurt timp, fapt ce le situează în zona
constantelor cu care operăm. Problema este cum se grupează aceste forte, funcție de
interesele țărilor de care aparțin, practic, aceste posibile combinații de forțe, generând
diferite raporturi de forțe (practic, variabilele acestei inecuații geostrategice), care,
niciodată nu vor fi unitare, dar, în mod cert vor fi supraunitare pentru unii și subunitare
pentru alții. De aici, lupta pentru rezolvarea acestei inecuații în cel mai favorabil mod.


Clubul Amiralilor
 În opinia mea, la această dată, principalii actori care pot genera anumite raporturi
de forțe în Marea Mediterană sunt Federația Rusă, Turcia, Franța, Italia, Grecia, Israel
și Egipt. Pare ciudat că nu am pomenit de NATO, Uniunea Europeană și Flota a VI-a,
dar acestea nu sunt decât prezențe și nu actori reali.
Să începem cu Uniunea Europeană. Iată argumentele care ne determină să nu o
considerăm un actor geostrategic în Marea Mediterană:
1. Uniunea Europeană nu are o structură navală unică. Structurile de tip
grupare navală multinațională s-au dovedit ineficiente, fiind doar prezențe decorative
care se rezumă la exerciții de rutină și vizite prin porturi, adică ceea ce în limbajul de
specialitate este cunoscut sub denumirea „show the flag”. Gruparea nepermanentă
EUROMARFOR, care se compune din nave din Franța, Italia, Spania și Portugalia,
este funcțională numai dacă toate cele patru țări sunt de acord cu activarea ei și,
bineînțeles, cu misiunea pentru care este solicitată gruparea. Deci, nu aparține UE, ci
unor state care sunt membre UE, ceea ce este cu totul altceva;
2. Fenomenul de migrație a demonstrate faptul că Uniunea Europeană a fost
incapabilă să gestioneze situația și că este o entitate nefuncțională, pur și simplu
abandonând țări membre ca Grecia și Italia, care au trebuit, trebuie și, în mod cert, vor
trebui să se descurce singure. FRONTEX-ul s-a dovedit nefuncțional și era de așteptat
să se întâmple așa, deoarece FRONTEX-ul funcționează bine pe uscat, dar are mari
probleme în domeniul maritim. Și nu este numai o opinie de-a mea! Specialiști de marcă
în domeniu, din Europa, fac aceleași afirmații, dar, din păcate, guvernele naționale și
structurile UE acordă prea puțină importanță mării, amiralul german Lutz Feldt
caracterizând această atitudine ca „orbire”, la care se adaugă și faptul că „din cauza
situației geografice, în special în centrul și estul Mediteranei, nu este posibil să se aibă
o gestionare la scară largă a frontierelor și un control cuprinzător al tuturor frontierelor
maritime ale UE”1 ;
3. Uniunea Europeană nu a avut și nu are reacție față de acțiunile Turciei,
care, în mod evident, a devenit agresivă și pune în pericol interesele unor state membre
ale Uniunii Europene, fapt ce a determinat reacția acestora, independent de Uniunea
Europeană (cazul Italiei, Greciei și Franței);
4. Uniunea Europeană nu are nicio reacție remarcabilă privitoare la prezența
tot mai numeroasă și mai activă a Rusiei în Marea Mediterană care, inițial, însemna
deplasări spre și dinspre Tartus, după care prezențe din ce în ce mai numeroase în
estul Mării Mediterane, actualmente Rusia fiind prezentă, aproape permanent și în
partea centrală a Mării Mediterane;
5. Mai mult, Uniunea Europeană nu a avut nicio reacție când în apele Mării
Mediterane (11-21 mai 2015) și în apele Mării Baltice (21-28 Iulie) au apărut chinezii,
care au desfășurat exerciții navale comune împreună cu Federația Rusă. 2 Și aceste
exerciții vor continua.
1
LUTZ FELDT, CARLO MASALA, HANS-JOACHIM STRICKER UND KONSTANTINOS TSETSOS, Kein
Land in Sicht?, Frankfurter Allgemeine Zeitung, 01.04.2013
 Acestea sunt câteva dintre argumentele care susțin afirmația că Uniunea
Europeană nu este unul dintre actorii geostrategici ai inecuației navale din Marea
Mediterană
Un alt actor care ar trebui să aibă un rol foarte important în Marea Mediterană
este NATO. Dar nu este, fiindcă a devenit un fel de observator în zonă, principala sa
preocupare fiind Federația Rusă, care este declarată pericolul public numărul 1, dar
numai în comunicate evident politice, deoarece, în realitate, și Federația Rusă și NATO,
sau mai bine zis componenta de bază a NATO, SUA, se acuză reciproc și își văd de
treabă, adică de interesele lor naționale. Restul este decor!
Și, acum, argumentele care susțin faptul că NATO (și, implicit, SUA) nu este,
sau, mai bine zis, nu mai este un actor geostrategic în inecuația Mării Mediterane:
1. Două state membre NATO, Grecia și Turcia sunt într-o dispută evidentă,
cu reale tendințe de a degenera în criză sau conflict, fără ca NATO să aibă o poziție
fermă si tranșantă. Și, mai ales, certitudinea că NATO nu este rezolvarea acestei
probleme, cu rădăcini mult mai vechi și mai complexe;
2. Alte trei state membre NATO, Franța, Italia și Portugalia, și-au exprimat
dezacordul cu politica Turciei și au cerut NATO să aibă o poziție tranșantă, Franța
mergând chiar mai departe și condiționând participarea la misiunea „Sea Guardian” prin
aceea „ca aliații să își reafirme solemn atașamentul și angajamentul de a respecta
embargoul"3. Turcia, în opinia analiștilor turci, consideră că Franța este frustrată de
eșecul politicii sale în Siria și Libia și de succesul politicii turce care, deși este în
divergență cu Rusia, în problemele din Siria și Libia, reușește să păstreze relații bune
cu Rusia, dar arată și faptul că „în primul rând, Turcia, în calitate de membru NATO,
face parte din însăși alianța pe care o perturbă. În al doilea rând rând, Rusia și-a extins,
de asemenea, rolul în regiune, iar cea mai mare parte a Occidentului ezită, în mare
măsură, să se implice acolo" 4 Occidentul însemnând și NATO. Interesante opinii, mai
ales că, totuși, lăsând patriotismul la o parte, exprimă o realitate de necontestat.
Imediat după incidentul dintre o fregată grecească și una turcă, în zona dintre
Creta și Cipru, din 12 august 2020, Franța, Italia, Grecia și Cipru au trecut la
desfășurarea unor exerciții navale în Estul Mării Mediterane 5, iar la începutul lui
septembrie, în Corsica, a avut loc întâlnirea liderilor Franței, Italiei, Greciei, Portugaliei
și Ciprului care au cerut Turciei să înceteze "activităților unilaterale și ilegale" din estul
Mediteranei și să reia dialogul pentru a reduce tensiunile din regiune 6.

2
Michael Paul, Partnership on the High Seas: China and Russia’s Joint Naval Manoeuvres, Stiftung
Wissenschaft und Politik German Institute for International and Security Affairs, SWP Comment NO.26
JUNE 2019, p.2
3
Abdennour TOUMI, Turkey-France relations: Deepening cross-purposes, Daily Sabah, August 14, 2020
4
Barçin Yinanç, The contrast in Turkey’s relations with France and Russia, Hürriyet Daily News, July 28
2020
5
Florence Parly, France joins Greece's naval exercises amid Turkey row, Deutsche Welle, Aug 26, 2020
6
*** Southern EU leaders urge Turkey to end 'unilateral' actions in Mediterranean Sea, threaten
sanctions, Euronews By Associated Press, 10/09/2020
 Cu toate întâlnirile greco-turce de la sediul NATO, este evident că țările din zonă
încearcă să își rezolve singure problemele, deoarece NATO, ca organizație politico-
militară nu mai are control asupra Turciei și se rezumă numai la a fi gazda unor discuții
care nu au rezolvat nimic, deoarece criza este în plină desfășurare;
3. Opereațiunea „Sea Guardian”, este o operațiune de securitate maritimă,
lansată în anul 2016, ca o continuare a operațiunii „Active Endeavour” și are trei misiuni
inițiale - cunoaşterea situaţiei în domeniul maritim, antiterorism și sprijinirea construcţiei
de capacităţi (ale diverselor state partenere). De asemenea, se poate decide
executarea și a altor misiuni, cum ar fi menţinerea libertăţii de navigaţie, derularea de
misiuni de interdicţie maritimă, combaterea proliferării armelor de distrugere în masă şi
protecţia infrastructurii critice. Sună frumos, dar se nasc două întrebări: 1. De ce nu s-
au luat măsuri pentru contracararea acțiunilor provocatoare și agresive ale Turciei? 2.
De ce Rusia face ce vrea în Marea Mediterană? În acest sens, reamintim violarea
repetată a apelor teritoriale ale Greciei și Ciprului de către nave militare turce și faptul
că Rusia este prezentă militar chiar și în inima Mării Mediterane, lansând rachete, ba,
mai mult, chiar anunțând despre aceasta cu nonșalanță 7 Concluzia este că și această
misiune, „Sea Guardian”, relevă faptul că NATO execută misiuni demonstrative, care nu
vizează anumiți actori care, din păcate, sunt principalii furnizori de insecuritate maritimă
în Marea Mediterană;
4. Forțele ruse sunt din ce în ce mai numeroase în zona Mării Mediterane,
iar forțele NATO, prin retragerea unor efective ale SUA și atitudinea de non-combat a
Turciei în ceea ce privește Rusia, sunt mai puține și asistăm la o redislocare de forțe
care a condus la instaurarea dominației Rusiei în estul Mării Mediterane, cu extindere
spre centrul acesteia și o retragere a forțelor NATO în centrul și vestul Mării Mediterane.
Să trecem acum la analiza principalelor variabile care sunt conținute, real, în
inecuația geostrategică a Mării Mediterane și care, prin valorile și formele lor de
participare, pot genera o anumită stare care, ideal, ar trebui să cuprindă toate aspirațiile
actorilor din zonă. Deși pare o imposibilitate, totuși, variabilele acestei inecuații pot
genera echilibru. Jocurile geopolitice și geostrategice ale actorilor din zonă (și acestea
sunt, în principal, demersurile politice și capacitățile forțelor, alianțele și compromisurile,
țesăturile diplomatice, repartizarea resurselor Mării Mediterane etc.), pot genera acele
valori ale variabilelor care duc la rezolvarea inecuației, prin echilibrul creat într-o relație
de inegalitate. Adică, mai pe înțeles spus, expresia cea mai adecvată ar fi „niciodată nu
vom fi la egalitate, dar să nu accentuăm inegalitatea în defavoarea mea”
Variabilele, în acest caz, sunt actorii reali ai ecuației geopolitice și geostrategice
din zonă care evoluează, așa cum arătam funcție de jocurile geopolitice și geostrategice
ale zonei. De exemplu, o dominație a Turciei în estul și centrul Mării Mediterane, ar
determina schimbări majore, ceilalți actori restrângându-și obiectivele, fapt ce înseamnă
schimbarea de variabile și modificarea inecuației geostrategice, chiar dacă vor opera
7
*** Russia Launches Missile Strike on ISIS Targets From Mediterranean, The Associated Press,
31.05.2017
aceiași actori. Trebuie înțeles, și mă repet, că un stat este o variabilă într-o inecuație
geostrategică și nu o simplă constantă într-o ecuație. Inecuația presupune dinamică, pe
când ecuația presupune statică. Inecuația presupune o inegalitate și, mai rar, o
egalitate, pe când ecuația presupune numai o egalitate. În termeni geostrategici,
inecuația presupune demersul pentru realizarea unui echilibru, pe când ecuația
presupune un echilibru existent care, din păcate, este cazul ideal.
Prima variabilă este, fără îndoială, Federația Rusă care, în opinia mea,
exprimată și în alte articole, are următoarele obiective geostrategice în Marea
Mediterană:
1. Controlul strâmtorilor Bosfor și Dardanele, exercitat din Marea Neagră și,
respectiv, Marea Egee și Marea Mediterană;
2. Izolarea Turciei și neutralizarea acesteia, prin specularea greșelilor
evidente făcute de factorii politici aflați la conducerea Turciei. Practic, Rusia, dacă nu
apare în calcule și China, este singura mare putere care nu are o poziție clară față de
Turcia, dar, în mod cert, în caz că interesele Rusiei sunt periclitate de Turcia, Rusia va fi
cea care îi va da lovitura de grație. Și avertismente au fost destule. Faptul că Turcia a
jucat și joacă contrar intereselor Rusiei în Siria și Libia este clar că a fost contabilizat de
Rusia;
3. Dotarea armatei turce cu sistemul de rachete S-400 a fost o dublă lovitură
dată Turciei, foarte bine mascată ca un „ajutor dezinteresat și frățesc” în condițiile când
Turcia se autoizolase din punct de vedere geopolitic și geostrategic. Prima lovitură a
constat în realizarea, de facto, a ruperii Turciei de NATO, iar a doua a constat în
livrarea unui adevărat „cal troian”, deoarece, în „buna tradiție rusească”, orice sistem de
armament vândut de Rusia este diferit de cel din dotarea proprie a trupelor ruse (cu
performanțe simțitor mai bune), dar, mai ales, cu vulnerabilitate evidentă, deoarece
poate fi controlat de ruși, care pot merge până la neutralizarea acestor sisteme de la
distanță;
4. Realizarea unei prezențe permanente în estul Mării Mediterane și
periodice în centrul acesteia face parte dintr-un plan pe termen mai lung al Rusiei, care
are ca primă etapă crearea unei flotile în centrul și estul Mării Mediterane, urmată de
crearea unei flote care să controleze toată Marea Mediterană și, în final, crearea flotei
care îi lipsește și anume Flota Atlanticului. Reactivarea și dezvoltarea bazei navale de
la Tartus, din Siria, precum și tratativele pentru baze navale și aeriene în Egipt și, în
perspectivă, în Libia, Algeria și Tunisia, sunt, evident, semne că ceea ce am afirmat mai
sus (și afirm de câțiva ani acest lucru), nu numai că este o posibilitate, ci o realitate. La
toate acestea se adaugă acordul cu Ciprul, care permite intrarea navelor militare ruse în
porturile din insulă, pentru aprovizionare, dar și posibilitatea de a executa reparații în
șantierele navale cipriote8. Practic, Flota Mării Negre se va muta în Marea Mediterană.
Și asta din două motive clare: pe de-o parte, o flotă dislocată într-o mare închisă poate

8
*** Cyprus signs deal to allow Russian navy to use ports, BBC, 26 February 2015
deveni un prizonier fără posibilitate de redislocare și, implicit, o țintă facilă, iar pe de altă
parte, după anexarea Crimeei, practic, Rusia poate lovi orice țină din bazinul Mării
Negre, fără a mai necesita nave pentru acest lucru. Eventual ar mai păstra un divizion
de submarine care să execute supraveghere navală în Marea Neagră, în special în
zona Bosforului și să lanseze lovituri cu rachete din poziții aflate lângă litoralul propriu;
5. Lansarea nestingherită de rachete din mijlocul Mării Mediterane asupra
Siriei a fost, practic, o demonstrație cu dublu rol: faptul că poate lansa și lovi cu precizie
orice țintă din zona Mării Mediterane (inclusiv în adâncimea litoralului acesteia) și, de
asemenea, faptul că este o prezență activă în Marea Mediterană, subliniind slăbiciunea
NATO și a Uniunii Europene, care nu au avut, practic, reacție. S-a lansat în anul 2015,
pentru prima dată de pe un submarin 9, iar în anul 2017, de pe o navă de suprafață și un
submarin10. Practic, Rusia a procedat ca un dulău care își marchează teritoriul și își
arată colții;
6. Prezența economică tot mai puternică a Rusiei în țările din nordul Africii,
în urma eșecului evident al „primăverii arabe”, care face ca Rusia, practic, să devină
dominantă în sudul Mării Mediterane, unde este interesată să obțină avantaje
economice, să impună lideri pro-ruși și nicidecum să stopeze migrația, conflictele
militare și tâlhăriile pe mare (piraterie, jaf armat, trafic de persoane, de droguri, de
armament etc.) care dau de lucrul țărilor europene, nu Rusiei. Atitudinea Rusiei de
"neutralitate pozitivă"11, este specifică relațiilor cu țările din zonă și benefică pentru
Rusia care, evident, cu ajutorul țărilor arabe, înaintează spre vestul Mediteranei, mai
întâi economic și apoi militar, dar și spre centrul și vestul Africii, în căutare de resurse
ieftine.
Marocul, de exemplu, care era o țară ce nu avea aproape deloc relații cu Rusia,
tradițional având relații cu țări din Europa de vest și cu SUA, acum are ca principal
partener Federația Rusă. Așa se face că exportul de produse agricole al Marocului spre
Rusia depășește exportul spre Europa. 12Mai mult decât atât, Marocul, încă din anul
2013, și-a făcut publică intenția de a cumpăra submarine clasice rusești, de ultimă
generație, optând pentru clasa Amur.13
Conflictul dintre Maroc și Algeria nu împiedică Rusia, de exemplu, să livreze
armament și către Algeria, care intenționează să achiziționeze un număr de 42 de
avioane Sukhoi, de diferite tipuri, printre care și avionul de generația a cincea, Su-57s 14

9
*** Russia hits targets in Syria from Mediterranean submarine, BBC, 8 December 2015
10
*** Russia fires cruise missiles at IS targets in Syria, BBC, 31 May 2017
11
Mohammed Issam Laaroussi, Russia’s Search for Strategic Partnerships in North Africa: Balancing
Algeria and Morocco, The Washington Institute, February 19, 2019
12
Yahia Hatim, Putin: We Can Give Impetus to Morocco-Russia Relations, Morocco World News, Feb 5,
2020
13
*** Morocco is reportedly planning to purchase a submarine for its Ksar Sghir naval base, Yabiladi,
18/02/2019, https://en.yabiladi.com/articles/details/74774/morocco-reportedly-planning-purchase-
submarine.html
14
Saad Guerraoui, Arms race between Morocco and Algeria intensifies, The Arab Weekly, 05/01/2020
sau elicoptere Mi-2815, având achiziționate, deja, patru submarine din clasa Kilo
modernizat16, bineînțeles în virtutea „neutralității pozitive”.
Bineînțeles că și celelalte țări din nordul Africii sunt abonate la armament rusesc,
Egiptul fiind principalul client, relațiile sale cu Rusia fiind excelente, iar Egiptul devenind
un fel de pivot rusesc în Marea Mediterană
În ceea ce privește Turcia, este o altă variabilă a inecuației Mării Mediterane (în
mod cert cea mai variabilă) care are și ea obiectivele sale:
1. Tendința și dorința de a deveni cea mai mare putere în zona Mării Mediterane
și în Orientul Apropiat face ca Turcia, așa cum am arătat, să fie o povară pentru NATO,
o problemă pentru Uniunea Europeană și o amenințare pentru țările din zonă. În opinia
mea, acest obiectiv al Turciei este ceea ce o va duce la prăbușire și nu va regreta
nimeni acest lucru, deoarece Turcia, practic nu mai are prieteni. Dacă a avut vreodată;
2. Accesul, pe orice cale și cu orice preț, la zăcămintele de hidrocarburi din
estul Mării Mediterane, a determinat Turcia să atace singurul punct care i s-a părut
vulnerabil, adică Ciprul, dar nu a ținut cont de chestia care spune că, înainte de a lovi
un câine, să te uiți cine îl ține în lesă. Urmarea a fost că și-a făcut și mai mulți dușmani,
iar dușmanii au prieteni. Unii prieteni, periculos de puternici. Faptul că Rusia nu a
reacționat aproape de loc ar fi trebuit să îngrijoreze Turcia. Dar Turcia este în faza de
euforie, Recep Tayyip Erdoğan fiind cel ce o întreține;
3. Întărirea forțelor armate, este un alt obiectiv, deoarece numai un potențial
militar ridicat poate susține asemenea visuri sultanice. Din păcate, arestarea pașalelor
și înlocuirea lor cu ofițeri de eșalon doi și trei, cu pregătire slabă și promovați numai pe
criteriul loialității față de președinte, a slăbit foarte mult potențialul armatei turce.
Islamizarea acesteia o poate face mai fanatică, dar nu mai pregătită pentru luptă.
Marea Mediterană blochează o parte însemnată din potențialul naval al Turciei,
iar un dezechilibru geostrategic în Marea Neagră, provocat de Rusia, poate fi
dezastruos. Rusia știe asta, dar Turcia nu crede asta și îi poate fi fatal;
4. Neacceptarea actualei granițe maritime cu Grecia, prin nesemnarea
Convenției de la Montego Bay privind dreptul mării, în scopul forțării modificării graniței
maritime, în stilul intervenției din Cipru care a dus la crearea unei false republici turce,
nerecunoscută de nimeni în afară de Turcia, este un alt obiectiv care nu va fi atins,
deoarece, din start, acest lucru presupune un conflict deschis cu Grecia care nu va fi
singură într-o astfel de situație, iar Turcia se va trezi în situația că destrămarea sa este
iminentă;
Turcia a pornit pe un drum greșit, care duce la pierzanie, dar beția măreției este
cea mai groasă perdea de fum din fața adevărului. Cert este, din punctul meu de
vedere, că Turcia este, în acest moment, variabila cea mai periculoasă a inecuației din
Marea Mediterană, deoarece nu ține cont de câteva adevăruri evidente:
15
https://www.meta-defense.fr/en/2020/04/16/new-arms-orders-for-Algeria%2C-Morocco-and-Tunisia/
16
https://www.navyrecognition.com/index.php/news/defence-news/2019/september/7531-algerian-navy-
fires-club-s-type-missiles-from-kilo-class-636-submarines.html
 a) Nu are prieteni, iar iluzia că Rusia îi poate fi prietenă sau aliată este
extrem de periculoasă;
b) În fapt, nu mai este membră a NATO, chiar dacă nici ea, nici NATO, nu
recunosc acest adevăr;
c) Nu are dreptate, în nimic din ceea ce face. Comite eroare după eroare,
izolându-se din ce în ce mai evident;
d) Mizează pe o economie care este dependentă de mulți factori externi și
izolarea poate duce la blocarea acestei economii;
e) Democrația (care și așa era destul de fragilă) a devenit extrem de firavă,
favorizând metode nedemocratice de guvernare și de răsturnare a puterii. Practic,
Turcia trăiește o perioadă de dictatură, cu caractere din ce în ce mai islamice;
f) Are închisorile pline de cei ce, de fapt, ar trebui să conducă Turcia și
armata acesteia și care, dacă nu vor fi suprimați fizic, nu au alt obiectiv decât
distrugerea regimului Erdoğan;
g) Există o opoziție puternică în afara granițelor țării, care, la fel ca și cei din
închisori, au ca obiectiv înlăturarea lui Erdoğan și a susținătorilor acestuia de la putere;
h) Investește în forțe polițienești slab pregătite, dar loiale lui Erdoğan, în
detrimentul armatei, fapt ce conduce la slăbirea evidentă a capacității militare a țării
Un alt actor, o altă variabilă a inecuației Mării Mediterane, este Grecia care are
două mari probleme: valul de migrație care, practic este din ce în ce mai greu de
suportat, iar ajutorul Uniunii Europene și al NATO este, practic, inexistent și conflictul
latent și interminabil cu Turcia. Aceste cauze generează și principalele obiective pe care
Grecia le are în Marea Mediterană:
1. Pe termen lung și foarte lung, recuperarea de la turci a teritoriilor
considerate ca aparținând Greciei (partea europeană a Turciei și zona litoralului turcesc
de la Marea Egee și Marea Mediterană), profitând de o criză profundă în Turcia,
intrarea acesteia în conflict militar cu Rusia și dezmembrarea ;
2. Pe termen scurt și mediu, menținerea actualei granițe maritime cu Turcia
și crearea unei atitudini internaționale ostile Turciei, mai ales în comunitatea europeană,
SUA și Federația Rusă, accentuând poziția de agresor a acesteia;
3. Forțarea conducerii NATO în exprimarea unei poziții tranșante față de
poziția Turciei în cadrul NATO și față de acțiunile provocatoare și chiar agresive ale
acesteia;
4. Menținerea unor relații privilegiate cu Rusia, Franța, Italia, Egipt și Israel,
care, prin acțiunile lor, vin în întâmpinarea intereselor naționale ale Greciei și care, la un
moment dat, pot da o lovitură fatală Turciei;
5. Stoparea fenomenului de migrație pe direcția Greciei și rezolvarea
problemei migranților aflați, momentan, în Grecia
6. Consolidarea și dezvoltarea unei forțe navale puternice, care să poată
echilibra forța navală combativă a Turciei disponibilă în Marea Mediterană.
Actualmente, raportul de forțe navale Grecia – Turcia este defavorabil Greciei, dar nu
este imposibil de echilibrat, mai ales ținând cont că o parte din forțele navale turce sunt
dislocate în Marea Neagră și în zona strâmtorilor. De exemplu, Turcia are 16 fregate și
12 submarine, iar Grecia are 13 fregate și 11 submarine. De notat este faptul că Grecia
a trecut la o rapidă întărire a forțelor sale navale, optând pentru un acord cu Franța,
care înseamnă achiziția a patru fregate de ultimă generație și patru elicoptere navale, în
timp ce aviația va primi 18 avioane Rafale, de ultimă generație 17Din surse turcești, aflăm
că Turcia are în plan dotarea forțelor navale, până în anul 2023, cu 24 nave noi, dintre
care patru noi fregate, a mai multor corvete din clasa Ada și a unui portavion ușor
(27.000 tone) Anadolu, toate prin efort propriu, în șantierele navale turcești, mai puțin
portavionul ușor Anadolu, care este construit în colaborare cu firma spaniolă Navantia 18.
Franța și Italia constituie două variabile puternice în inecuația Mării Mediterane,
deoarece interesele lor în „Mare Nostrum” devin din ce în ce mai vulnerabile, din
următoarele motive:
1. Ineficiența Uniunii Europene și a NATO în gestionarea situației din Marea
Mediterană, în ceea ce privește migrația, expansiunea rusă și tendințele Turciei de a-și
extinde influența în estul Mării Mediterane și sudul acesteia;
2. Scăderea drastică a influenței Franței în țările Magrebului și relații extrem
de slabe cu Egiptul, la care se adaugă și nereușitele din Siria și Liban, care tradițional,
erau sub influență franceză
Din aceste motive, Italia va milita pentru securitatea apelor sale, pentru o Mare
Mediterană cât mai liniștită, o Turcie care să nu acceadă în afara estului Mării
Mediterane și, bineînțeles, pentru relații bune cu Rusia și, de asemenea, pentru a stopa
sau, măcar, limita cât mai mult, migrația.
Franța, are cam aceleași obiective, încercând să aibă bune relații și cu Turcia și
cu Rusia, iar eu sper că știe forte bine că Rusia este prieten și aliat numai de
conjunctură, deoarece Rusia nu va ierta Franța de întoarcerea spatelui și aplicarea cu
osârdie a embargoului instituit de Uniunea Europeană.
Totuși, atât Franța, cât și Italia, sunt două redutabile forțe navale care, în
momente cruciale ce pot apare în Marea Mediterană, pot modifica drastic inecuația
acestei zone. Să amintim numai de faptul că ambele dețin câte un portavion,
distrugătoare și fregate performante și o aviație pe măsură. Practic, ținând cont de
impotența Uniunii Europene și NATO, sunt singurele forțe care pot stop ambițiile
sultanice al Turciei și pot tempera expansiunea rusă, ba, mai mult, o pot tolera, în
condițiile în care Rusia nu le periclitează interesele sau, mai mult, le acceptă. De
asemenea, alături de Grecia, au fost și sunt principala barieră în lupta împotriva
migrației. Relațiile bune cu noile posesoare de zăcăminte de gaze naturale din zona de
est a Mării Mediterane (în special Egipt, Israel și Cipru) fac ca să aibă acces mai rapid

17
*** Greece to boost arms with 18 new French Rafale jets, frigates amid growing Turkey tensions,
France 24, 13/09/2020
18
*** How Turkey became a strong naval power in recent years, TRT World, 2 ian. 2020,
https://www.trtworld.com/magazine/how-turkey-became-a-strong-naval-power-in-recent-years-32670
și mai convenabil la o resursă necesară ambelor țări, fapt ce le determină să susțină
orice acțiune împotriva unor imixtiuni agresive în zonă și, aici, ne referim la Turcia.
Ciprul, este animat de trei interese vitale:
1. Redobândirea, când situația va deveni favorabilă, a controlului asupra
întregului teritoriu al insulei, asta însemnând prăbușirea Turciei;
2. Prezența britanică în zonele Akrotiri și Dhekelia, ca garanție a faptului că
Turcia nu va întreprinde atacuri asupra insulei;
3. Exploatarea zăcămintelor de gaze naturale (Aphrodite și Calypso) în
deplină siguranță și eliminarea prezenței ilegale a Turciei din zonă;
4. Obținerea poziției cheie în distribuția gazului din zonă către Europa, prin
19
Grecia (prin construirea împreună cu Israel și Grecia a conductei EastMed) și spre
Egipt, pentru redistribuție în Europa20, scoțând din cursă Turcia
Egiptul, deși nu lasă să se înțeleagă multe, are un rol important în inecuația
geostrategică a Mării Mediterane, deși nu emite pretenții de mare putere. Însă, lucrează
din plin pentru a deveni un primus inter pares, într-o lume arabă modernă, eliberată de
islamism fanatic, unde islamismul să fie o religie și atât.
Puterea sa navală este în plină dezvoltare și se remarcă printr-o particularitate: s-
a început modernizarea și dotarea de sus în jos, adică pornind de la navele cele mai
mari, adică cele din clasa Mistral (21.500 tone), achiziționate de la francezi (care le
construiseră pentru Rusia) și echipate cu armament și tehnică rusească. În continuare,
vor colabora cu Franța, Rusia, China, Germania și Coreea de Sud pentru înzestrarea
propriilor forțe navale și vor întări relațiile cu Ciprul și Grecia, având ca inamic comun
Turcia.21De asemenea, forțele navale egiptene vor avea două flote (una în Marea
Mediterană și una în Marea Roșie) și trei baze navale principale (una în Marea Roșie și
două în Marea Mediterană – una în apropierea graniței cu Libia și una în apropierea
zăcămintelor de gaze naturale). Anul acesta, forțele navale egiptene au primit în dotare
al treilea submarin (din cele patru contractate), cu propulsie clasică, tip 209, construit în
Germania, considerat a fi unul dintre cele mai performante submarine clasice din
lume.22 De asemenea, sunt în curs de achiziționare două fregate construite în Italia, de
tipul FREMM, în cadrul unui pachet mai larg de achiziții, ce presupune alte patru fregate
și 20 de corvete23. Nu voi insista mai mult pe acest subiect și doar voi arăta faptul că, în

19
Angeliki Koutantou, Greece, Israel, Cyprus sign EastMed gas pipeline deal, Reuters, JANUARY 2,
2020, https://www.reuters.com/article/us-greece-cyprus-israel-pipeline-idUSKBN1Z10R5
20
Mohamed Saied, Egypt, Cyprus focus on natural gas pipeline amid tensions in eastern Mediterranean,
Al Monitor, Sep 13, 2020, https://www.al-monitor.com/pulse/originals/2020/09/egypt-cyprus-natural-gas-
pipeline-east-mediteranean-turkey.html
21
Mahmoud Gamal, Egypt’s navy modernization, The growth of new power in the Middle east, Naval
News, February 1, 2019
22
*** What you need to know about German S-43 submarine joining Egyptian Navy, Egypt Today, 07 May
2020, https://www.egypttoday.com/Article/1/86502/What-you-need-to-know-about-German-S-43-
submarine
23
Jeremy Binnie, Egyptian frigate deal ‘yet to be finalised', Janes, 11 JUNE 2020,
https://www.janes.com/defence-news/news-detail/egyptian-frigate-deal-yet-to-be-finalised
scurt timp, Egiptul prin dotarea masivă și cu nave de top, va deveni una dintre
variabilele importante ale inecuației din Marea Mediterană, și chiar și din zona Mării
Roșii, fiind singura forță navală care face joncțiunea militară între cele două mări.
Israelul, care, prin tradiție, nu s-a prea preocupat de a-și dezvolta forțele sale
navale, prin mana cerească ce a însemnat descoperirea zăcămintelor de gaze naturale
din largul coastelor sale, s-a trezit că, pentru protecția acestora și a procesului de
extracție și livrare, trebuie să aibă forțe navale pe măsură. Acest lucru face ca Israelul,
care știe să-și protejeze interesele foarte bine, a devenit una dintre variabilele din
inecuația navală a Mării Mediterane. De asemenea, în mod practic, a făcut alianță cu
Grecia și Ciprul pentru livrarea de gaze spre Europa, ignoră Turcia, se respectă
reciproc cu Rusia și se ține departe de tensiuni cu Egiptul.
În derulare se află contractul cu ThyssenKrupp Marine Systems (TKMS) din
Germania, care va livra patru corvete de tip Sa’ar 6, care are la bază proiectul german
MEKO-10024, dar și dotarea cu noi vedete rapide, de construcție indigenă. Din cauza
pandemiei, prima corvetă care, deja, trebuia livrată, va fi livrată cu o întârziere de
câteva luni.25 De notat este faptul că aceste corvete vor constitui unitatea de bază
destinată apărării zonei unde se află zăcămintele de gaze naturale ale Israelului, la care
se adaugă vedetele rapide, submarinele și, mai nou, ambarcațiunile de suprafață și
submerse, fără echipaj la bord.
Aceasta ar fi în mare inecuația navală a Mării Mediterane și, abordată prin prisma
variabilelor sale, ne va da răspunsul la multele întrebări referitoare la ce se întâmplă și
ce se va întâmpla în această zonă.

24
*** Sa’ar 6 Class Corvettes,
25
Dorian Archus, Delivery of Israel’s first Sa’ar 6 corvette delays due to COVID-19 outbreak, Naval
News, May 5, 2020, https://navalnews.net/delivery-of-israels-first-saar-6-corvette-delays-due-to-covid-19-
outbreak/