Universitatea Tehnică a Moldovei

CONCASAREA ŞI ÎMBOGĂŢIREA
MINEREURILOR

Ciclu de prelegeri

Chişinău
2008
 Universitatea Tehnică a Moldovei
Facltatea Cadastru, geodezie şi Construcţii
Catedra Geodezie, cadastru şi Geotehnică

CONCASAREA ŞI ÎMBOGĂŢIREA
MINEREURILOR

Ciclu de prelegeri

Chişinău
U.T.M.
2008

1
 Prezentul ciclu de prelegeri ’Tehnologii pentru
valorificarea complexă a agregatelor minerale‘ este destinat
studenţilor de la specialitaea Exploatări miniere (IMZM)
pentru cunoaştera şi însuşirea proprietăţilor fizico- chimice,
mecanice şi tehnologice ale agregatelor minerale pentru ca
mai apoi să contribue la analiza, conturarea, evaluarea şi
soluţionarea problemelor de deschidere, pregătire, extragere
şi preparare a agregatelor minerale ca material de consrucţie
local.

Elaborare: conf. univ., dr. Constantin Tarnovschi.

Redactor responsabil: conf. univ.,dr. Conctantin Tarnovschi.
Recenzent: conf. univ., dr. Ion Stog.

2
 U:T:M:, 2008

Cuprins

Prefaţă.................................................................... 6
Tema 1. Cunoştiţe generale despre preparare
agregatelor minerale.............................................. 7
1.1.Generalităţi......................................................... 7
1.2.Însămnătatea agregatelor………………………… 7
1.3. Clasificarea agregatelo…………………………. 9
Tema 2. Proprietăţilor generale aie agregatelor
minerale……………………………………………… 11
2.1. Cunoştinţe generale........................................... 11
2.2.Forma granulelor................................................ 12
2.3.Porozitatea........................................................... 13
2.4.Natura suprafeţei granulelor................................. 14
2.5.Granulozitatea..................................................... 14
2.6.Volumul golurilor................................................ 17
2.7.Densitatea in grămadă.......................................... 21
2.8. Înfoierea........................................................... .. 22
2.9.Rezistenţa la strivire..............................................23
2.10.Rezistenţa la sfărimare prin şoc........................... 25
2.11.Rezistenţa la uzură.............................................. 26
2.12.Rezistenţa la îngheţ-dezgheţ................................ 27
Tema 3. Agregate grele............................................. 28
3.1 Generalităţi.......................................................... 28
3.2. Agregate mărunte (nisip)…………………………. 29
3.2.1. Condiţii tehnice…………………………………. 30
3.2.2. Impurităţile organice (resturi de plante,
humus)…………………………………………………. 31
3.2.3. Compoziţia granulometrică a nisipului………… 31
3.2.4. Separarea în fracţii............................................ 33
3
3.3. Dobîndirea nisipului natural……………………… 34
3.4. Îmbogăţirea nisipului……………………………… 37
Tema 4. Agregate măşcate…………………………… 41
4.1.Generalităţi.......................................................... 41
4.2. Conţinutul admisibil de impurităţi dăunătoare….. 42
4.3.Împărţirea agreaelor măşcate în fracţii............... 43
4.4. Determinarea componenţei
granulometrice a agregatului măşcat………………… 43
4.5. Determinarea rezistenţei granulelor de
pietriş (piatră spartă)………………………………… 45
Tema 5. Pietrişul……………………………………. 46
5.1 Dobîndirea şi sortarea pietrişului……………….. 46
5.2. Spălarea pietrişului………………………………. 50
5.3. Îmbogăţirea pietrişului………………………….. 52
Tema 6. Piatra spartă………………………………. 60
6.1 Generalităţi........................................................ 60
6.2. Condiţii tehnice…………………………………. 60
6.3. Producerea pietrei sparte……………………….. 60
6.3.1.Dobîndirea pietrei sparte……………………… 61
6.3.2. Concasoare, construcţia şi pricipiul
de lucru………………………………………………. 62
6.3.3.Producerea pietrei sparte. .............................. 64
6.3.4. Îmbogăţirea pietrei sparte. …………………… 69
6.3.5. Piatra spartă din pietriş………………………. 71
Tema 7. Agregate poroase naturale……………… 72
7.1. Cunoştinţe generale despre rocile poroase
naturale................................................................... 72
7.2.Rociile detritice eruptive............................................ 72
7.2.1. Rocile detritice......................................................... 72
7.2.2.Rocile detritice consolidate (cimentate)-tuful
vulcanic şi traseul............................................................ 74.
7.3.Roci sedimentare....................................................... 74
7.3.1.Rocile sedimentare detritice................................... 75
4
7.3.2. Rocile sedimentare de precipitiaţie chimică.......... 76
7.3.3. Rocile sedimentare organogene sau biogene......... 77
Tema 8. Agregate din deşeuri industriale.................... 78
8.1. Cunoştinţe generale............................................ 78
8.2.Zgura de furnal.................................................... 79
8.3.Cenuşă de termocentrală...................................... 79
8.4.Sterilul ars........................................................... 80
8.5.Zgură de focare de cazan...................................... 80
8.6. Agregate din deşeuri ceramice............................ 81
8.7.Agregate de perlit................................................ 81
8.8.Agregate de argilă expandată............................... 82
8.9.Agregate uşoare................................................... 82
Bibliografie.............................................................. 84

5
 Prefaţă

Prezentul ciclu de prelegeri “Concasarea şi îmbogăţirea

minereurilor“ urmăreşte scopul de ai ajuta pe studenţii de la
specialitatea Exploatări miniere (IMZM) să cunoască
pincipiile şi noţiunile conceptuale ale tehnologiei dobîndirii şi
preparării agregatelor minerale, să-şi formeze o gîndire
inginerească despre tehnologiile de producere şi preparare a
agregatelor.
În acest ciclu de prelegeri, pentru prima dată, pentru
această specialitate sunt elaborate tehnologii de preparare ale
agregatelor minerale. Calitatea acestei producţii (nisipului,
pietrişului şi pietrei sparte) nemijlocit predetermină calitatea
mortarelor, betoanelor, prefabricatelor de beton şi betonarmat
pentru constucţiile miniere.
În afară de aceasta în lucrare mai sunt date cunoştinţe
despre agregatele uşoare, care provin din roci şi din produse
secundare, iar altele sunt produse fabricate în industrie.

6
 TEMA 1

CUNOŞTIŢE GENERALE DESPRE CONCASAREA ŞI

ÎMBOGĂŢIREA MINEREURILOR

1.1.Generalităţi
1.2.Însămnătatea agregatelor
1.3. Clasificarea agregatelor

1.1.Generalităţi
Preparării se supun materialele friabile naturale sau
artificiale cu granule care se folosesc în anumite proporţii în
amestec cu liantul pentru producerea betoanelor şi mortarelor.
Agregatele la pregătirea betoanelor şi mortarelor
alcătuesc componentul de bază şi conţin după volum circa 80
– 85% iar costul lor - 40-50% din costul betonului şi
betonului armat.
De aici reiese că studiul şi alegerea raţională a
agregatelor, producerea şi folosirea lor raţională are o mare
însămnătate pentru economia naţională.

1.2.Însămnătatea agregatelor
Partea principală şi activă a betonului o alcătueşte liantul
(cimentul). Anume liantul la amestec cu apa face priză, se
întăreşe trecînd din stare de amestec plastic (aluat) în stare
solidă (tare) transformînd amestecul de beton în beton.
Se pune întrebarea ce funcţii îdeplinşte agregatul în
beton. Agregatul în beton îndeplineşte următoarele fncţii:
7
1. Cum s-a arătat mai sus, agregatul ocupă mai
mult de 80% din volumul betonului, şi prin urmare
permite simplificare esenţială a masei cimentului
sau a altor lianţi, care sunt mai scumpi şi mai
dificili decît agregatul.
2. La întărire piatra de ciment suferă deformaţii de
volum.Tasarea lui constitue pînă la 2mm/m.Din
cauza tasării neuniforme se formează fisuri
(crăpături). Fisurile mărunte nu sunt văzute cu
ochiul liber, dar ele brusc slăbesc rezistenţa pietrei
de ciment.Agregatul formează în beton schelet rigid
care atrage asupra sa tensiunile de tasare micşorînd
valoarea tasării betonului obişnuit aproximativ de
10 ori în comparaţie cu tasarea pietrei de ciment.
3. Scheletul rigid din agregate (tari) cu rezistenţă
înaltă măreştc rezistenţa şi modul elasticităţii
betonului (adică micşorează deformaţiile
construcţiilor de sub acţiunea sarcinii), se
micşorează curgerea lentă a betonului (adică
deformaţiile plastice ireversibile ale betonului) sub
acţiunea sarcinii.
4. Agregatele celulare uşoare micşorează densitatea
aparentă a betonului, măresc rezistenţa la tansferul
termic al betonului şi prin urmare posibilitatea de a
fi utilizat pe larg în consrucţii.
5. Agregatele grele cu anumite proprietăţi atribue
betonului capacitatea de a refracta razele
radioactive (adică de a fi folosite la staţiile atomice,
cabinetelor Rentghen etc.).
Deşi agregatul din punct de vedre chimic se
consideră inert, partea măruntă a lui datorită
suprafeţei specifice mari în prezenţa liantului nu
mai este inertă. De aceea partea fină a agregatelor
8
 influenţiază proprietăţille betoanelor şi mortarelor.
În localităţile unde agregatele lipsesc, ele sunt
aduse din alte părţi. Agregatele, folosite astăzi în
construcţii, se clsifică după mai multe criterii.

1.3. Clasificarea agregatelor

După componenţa granulometrică, (dimensiunile

fracţiunilor) agregatele se împart în mărunte şi măşcate.
Agregatele mărunte – nisipul cu dimensiunile granulelor
0,14 – 5,0mm.
Agregatul măşcat, granulele căruia sunt mai mari de
5mm, care în dependinţă de forma ganulelor poartă denumirea
de pietriş sau piatră spartă. Granulele cu suprafaţă rotund-
netedă se numec pietriş, iar cele cu suprafaţă colţuroasă -piatră
spartă.
După densitatea în grămadă se deosebesc agregate
uşoare cu densitatea aparentă în grămadă mai mică de 1000
kg/m 3 şi agregate grele cu densitatea aparentă în grămadă
mai mare de 1000 kg/m 3.
După structură agregatele pot fi compacte şi poroase.
După provenire şi metodele de producere agregatele se
împart în agregate naturare şi agregate artificiale.
Aregatele naturale pot fi:
dobîndite nemijlocit în cariere sub formă de amestec de
nisp-pietriş-piatră spartă;
sortate – nisip, pietriş sau piatră spartă, obţinute prin
cernerea amestecurilor naturale;
concasate – nisip, piatră spartă, obţinute prin sfărîmarea
pietrei naturale brute,pietrişului etc.
Agregatele artificiale pot fi:
obţinute din deşeuri din industria metalurgică - zgura de
furnal, cenuşele de la termocentrale,deşeurile de la prelucrarea
9
lemnului etc;
obţinute prin prelucrarea specială a deşeurilor
industriale-pemza, din zgură de furnal, pietrişul din cenuşe
etc;
obţinte din materii prime naturale prin metode de
expandare prin încălzire – ceramzit, agloporit, perlit etc.
Agregatele grele şi uşoare se flosesc la prepararea
betoanelor: grele şi uşoare, rezistente la foc, acidorezistente,
contra radiaţiei, decorative etc.

10
 TEMA 2

PROPRIETĂŢILE GENERALE AlE

AGREGATELOR MINERALE

2.1.Cunoştinţe generale
2.2.Forma granulelor
2.3.Porozitatea
2.4.Natura suprafeţei granulelor
2.5.Granulozitatea
2.6.Volumul golurilor
2.7.Densitatea in grămadă
2.8. Înfoierea
2.9.Rezistenţa la strivire
2.10.Rezistenţa la sfărimare prin şoc
2.11.Rezistenţa la uzură
2.12.Rezistenţa la îngheţ-dezgheţ

2.1. Cunoştinţe generale

Agregatele minerale provin din sfărîmarea naturală sau

artificială a rocilor, din produse secundare, sau sunt anume
fabricate, şi se utilizează la executarea betoanelor şi
mortarelor, la lucrări rutiere, în tehnica drenajului, cum şi în
alte categorii de lucrări.
Se deosebesc trei sorturi granulare de agregate

11
provenite din sfărîmarea naturală a rocilor: nisipul natural,
pietrişul şi piatra mare sau bolovanii; în cazul agregatelor
rezultate din sfărîmarea artificială a rocilor (agregate de
concasare) sorturile granulare se numesc: nisip de concasaj,
piatră spartă şi piatră spartă mare. Nisipul este alcătuit din
granule cu dimensiunea maximă de 5 mm; s-a admis, în mod
convenţional, să se considere dimensiunea minimă egală cu
zero, dacă nisipul conţine granule mai mici de 0,14 mm.
Pietrişul şi piatra spartă conţin granule cu dimensiunile
cuprinse între 5 şi 70 mm, iar piatra mare şi piatra spartă
mare sunt alcătuite din granule cu dimensiunile cuprinse între
70 şi 120(150) mm.
De la această clasificare fac excepţie agregatele utilizate
la executarea betoanelor asfaltice şi în construcţiile rutiere.
Agregatele se obţin din roci care îndeplinesc condiţiile
tehnice prevăzute pentru fiecare domeniu de utilizare.

2.2.Forma granulelor.

Granulele agregatelor au forme variate: poliedrică

(plină), plată (solzoasă), alungită (aciculară), angulară
(colţurată), rotunjită (rulată) [2]. Granulele cu formă
poliedrică (plină) se caracterizează prin dimensiuni
(lungimea- a, lăţimea—b şi grosimea—c) relativ apropiate
după trei direcţii ortogonale, în timp ce granulele plate au
grosimea mică în raport cu celelalte dimensiuni, iar granulele
aciculare prezintă lungime considerabil mai mare faţă de
lăţime şi grosime.
Granulele rotunjite provin din depozite aluvionare
(pietrişuri şi bolovani de rîu): datorită frecării între ele şi
rostogolirii în timpul transportului, granulele de pietriş şi
bolovani au forme rotunjite (rulate) şi feţele netede.
Granulele angulare provin, în general, din sfărîmarea
12
artificială a rocilor; ele se caracterizează prin colţuri şi
muchii vii, la intersecţia feţelor rugoase mai mult sau mai
puţin plane.
Forma granulelor se determină pe granule cu
dimensiunea minimă d min > 5 mm şi se exprimă prin rapoarte
b/a, între lăţimea (b) şi lungimea granulei (a) şi c/a, între
grosimea (c) şi lungimea (a) granulei, cum şi prin
coeficientul volumic mediu (C):
Va
C , 2.1
VN
.
unde V u reprezintă volumul aparent al granulelor şi V N—
volumul sferelor cu diametrul egal cu dimensiunea maximă a
granulelor (distanţa maximă între două plane paralele
tangente la suprafaţa granulei).
Se consideră, în general, că agregatele cu formă plină
îndeplinesc condiţiile: b/a > 0,66 şi c/a > 0,33, iar C > 0,20.

2.3.Porozitatea.

Agregatele naturale compacte, cum sunt cele provenite

din roci granitice, bazaltice şi din cuarţite, prezintă porozitate
redusă, cuprinsă, în general intre 0,5 şi 1,5%, majoritatea
porilor avînd dimensiuni mai mari de 5 mm [2]; unele roci
eruptive, uneori chiar dintre cele menţionate, au porozitate
mai mare, chiar pînă la 7%. Gresiile şi calcarele prezintă un
interval întins de porozităţi, de la 0,5% pînă la aproximativ
40%, iar porozitatea unor cuarţite depăşeşte uneori 15% [2].
Agregatele provenite din roci carbonato-argiloase au
porozitate mare, care creşte cu conţinutul de argilă, şi conţin
pori fini.

13
 Porozitatea agregatelor uşoare poate depăşi 50%,
majoritatea porilor fiind de dimensiuni mari, iar porii
deschişi, accesibili apei, avînd o pondere importantă; în cazul
agregatelor artificiale uşoare, îndeosebi, fracţiunea pietriş
conţine şi pori închişi, rezultaţi din ocluderea de gaze în
topitura expandată; suprafaţa acestor granule este acoperită
de un strat subţire mai bine ars şi mai compact, cu pori mai
fini decît în interior.

2.4.Natura suprafeţei granulelor.

După natura fizică a suprafeţei se deosebesc agregate cu

suprafaţa netedă sau lisă, cu suprafaţa rugoasă, sticloasă,
granulară, cristalină şi în fagure [2]. Granulele cu suprafaţa
netedă sunt rulate şi provin din depozite aluvionare; cele cu
suprafaţa granulară se deosebesc de granulele cu suprafaţa
netedă prin gradul de rulare redus şi forma neuniformă
rotunjită. Suprafaţa rugoasă caracterizează, în general, agre -
gatele de concasaj provenite din roci compacte.
Granulele din roci sticloase, cu spărtură (casură)
concoidală, au suprafaţa sticloasă, iar cele care conţin
constituenţi cristalini (grăunţi), uşor vizibili, fac parte din
categoria agregatelor cu suprafaţă cristalină. Suprafaţa în
fagure corespunde agregatelor cu porozitate mare, cu pori
vizibili şi cavităţi [2].

2.5.Granulozitatea.

Compoziţia granulometrică sau granulozitatea exprimă

procentual masele fracţiunilor sau sorturilor granulare care
alcătuiesc agregatul. Considerind un agregat demasă m,
alcătuit din n fracţiuni granulomeţrice de masă m 1 , m 2 ...m n ,
14
între masa materialului granular şi masele fracţiunilor
granulometricc se stabileşte egalitatea:
m = m 1 + m 2 + +m 3 ... m n 2.2
Exprimînd procentual masele fracţiunilor granulometrice
se obţine relaţia care defineşte granulozitatea:

m1 m m m
100  100  2 100  3 100  ...  n 100 2.3
m m m m

Operaţia de determinare a compoziţiei granulometrice se

numeşte analiza granulometrică.
Analiza granulometrică a agregatelor se efectuează prin
cernere [4,5,8]. Cernerea se execută cu unelte de cernut din
tablă perforată cu ochiuri rotunde sau pătrate, sau din ţesătură
de sîrmă cu ochiuri pătrate, numite ciururi şi site; la analiza
prin cernere a agregatelor pentru betoane şi mortare se fo-
loseşte—în mod obişnuit—seria de ciururi cu ochiuri rotunde
şi diametrul nominal de 120, 70, 40, 20, 10, 5, 3 şi I mm şi
site cu ochiuri pătrate (din ţesătură de sîrmă) cu latura de 2,5 ;
1,25; 0,63; 0,315; 0,14 mm.
Materialul granular trecut succesiv prin ciururi şi site cu
ochiuri din ce în ce mai mici — se separă în sorturi granulare
sau fracţiuni granulometrice; fiecare sort este format din
granulele care au trecut în totalitate printr-un ciur sau sită şi
au rămas în totalitate pe un ciur sau sită cu ochiuri mai mici.
Gruparea de granule care la cernere rămîne între două ciururi
sau site (sau între un ciur şi o sită) consecutive ale seriei se
numeşte sort elementar. Un sort grahular poate conţine mai
multe sorturi elementare; de exemplu, sortul granular 5—70
mm, numit pietriş — care reprezintă gruparea de granule ce
trece în totalitate prin ciurul cu ochiurile avînd diametrul de
70 mm (d max = 70 mm) şi rămîne în totalitate pe ciurul cu
15
ochiurile avînd diametrul de 5 mm (d mtn = 5 mm) — cuprinde
sorturile elementare 5—10 mm, 10 — 20 mm, 20—40 mm, şi
40—70 mm. Notaţiile d max şi d min exprimă dimensiunile
nominale maximă şi minimă ale ochiurilor uneltelor de cernut
şi ale granulelor care alcătuiesc sortul granular.

Compoziţia granulometrică se exprimă, grafic prin curba

granulometrică, într-un sistem de doua axe rectanguare pe
care se înscriupe axa absciselor— în ordine crescătoare—
dimensiunile ochiurilor sitelor şi ciururilor (d). iar pe axa
ordonatelor — masele de material, exprimate procentual, ce
trec prin fiecare ciur şi sită (fig. 2.1); se obişnuieşte ca
valorile de pe axa absciselor să se exprime la scară
logaritmică sau semilogaritmică.
Agregatele pot prezenta granulozitate continuă,
discontinuă sau rcstrînsă; cele cu granulozitate continuă sau
întinsă conţin toate sorturile elementare succesive, în proporţii
relativ apropiate; ele pot fi bogate sau sărace în fracţiune fină.
Materialele cu granulozitate discontinuă nu conţin unul sau
mai multe sorturi elementare, iar cele cu granulozitate
restrînsă sau monogranulare se caracterizează prin prezenţa
unui singur sort granular (fig. 2.1).

16
 Fig. 2.1. Curbe granulometrice:
a — granulozitate continuă (întinsă) cu conţinut ridicat de parte
fină.; b — granulozitate continuă cu conţinut scăzut de parte fină; c—
granulozitate discontinuă.; d ~ granulozitate restrînsă.

Agregatele conţin, în general, în proporţii foarte

mici particule fine de argilă, mîl, praf sau săruri solubile;
aceste impurităţi — a căror prezenţă în cazul agregatelor
pentru betoane şi mortare este limitată prin prescripţii
tehnice—-poartă denumirea de parte levigabilă; partea
levigabilă se poate elimina din agregat prin spălări
repetate (pînă ce ultima apă de spălare rămîne limpede).

2.6.Volumul golurilor.

Volumul ocupat de agregat, denumit volumul

grămezii (V), este egal cu suma între volumul aparent al
granulelor (V ag ) şi volumul spaţiilor intergranulare (V gt );
ca urmare:
Vgt  V  Vag 2.4.

17
 Volumul golurilor(V g ) se defineşte prin raportul
dintre volumul spaţiilor intergranulare (V gt ) şi volumul
grămezii (V):
V  Vag
V g 2.5
V

sau exprimat procentual:

 V 
Vg  %   1  ag 100 2.6
 V 
Mărimea volumului golurilor (V g ) este influenţată de
gradul de îndesare, de granulozitatea agregatului şi de forma
granulelor. Prin îndesare (compactare) granulele apropiindu-
se şi relizînd între ele un număr mai mare de contacte directe,
volumul de goluri scade.
Angularitatea granulelor, cum şi forma lor plată sau
alungită influenţează crescător volumul de goluri.
Dimpotrivă, granulele cu forma plină (b/a > 0,66 şi c/a >
0,33), rotunjită, favorizează diminuarea volumului de goluri.
Agregatele cu granulozitate continuă prezintă volum de goluri
mai redus, decît agregatele monogranulare, ceea ce se explică
prin ocuparea spaţiilor dintre granulele mai mari de către
granulele cu dimensiuni mici.
Volumul de goluri al unui amestec alcă tuit din două
fracţiuni granulometrice — de exemplu nisip (d Nmin -d Nmax ) şi
pietriş (d Pmin -d pmax ), considerînd d N max = d p min – este mai mic
decît cel coresponzător fiecărei fracţiuni. Volumul de goluri
devine minim în condiţiile adoptării unei proporţii optime,
astfel încît granulele fracţiunii mai fine (nisip) să ocupe
golurile dintre granulele fracţiunii mari (fig.2.2.).

18
Fig. 2.2. Variaţia volumului de goluri (V g ) şi a densităţii in gră-
madă (p în funcţie de proporţiile de sorturi granulare.

Creşterea conţinutului de fracţiune mare (pietriş) pe

seama fracţiunii mai fine (nisip), cum şi prezenţa în exces a
fracţiunii nisipoase — faţă de proporţiile optime — determină
creşterea volumului de goluri; în primul caz, cantitatea de
nisip este insuficientă ca să ocupe golurile dintre granulele
fracţiunii mari, iar în cel de al doilea — volumul de goluri al
amestecului granular creşte ca urmare a influenţei exercitată
de volumul propriu de goluri al fracţiunii fine. Pentru
proporţiile optime din cele două fracţiuni, volumul minim de
goluri al amestecului granular scade cu dimi nuarea raportului
dintre dimensiunea minimă a fracţiunii mai fine d min şi
dimensiunea maximă a fracţiunii mai mari d max şi deci cu
creşterea diferenţei d max –d min dintre dimensiunile extreme ale
agregatului total (tabelul 2.1).
Majoritatea agregatelor utilizate la prepararea betonului
19
se alcătuiesc din sorturi granulare, în proporţii stabilite; de
exemplu, un agregat 0,14—40 mm (d min = 0,14 mm şi
(d max =40 mm) poate fi constituit din sorturile 0,14—0,315,
0,315—063, 0,63—1,25, 1,25—5,0, 5,0 -10, 10 – 20, şi 20—
40 mm, considerate în proporţii procentuale definite şi a căror
sumă este egală cu 100. Agregatului astfel format îi
corespunde o anumită compoziţie granulometrică şi un anumit
volum de goluri. Schimbînd proporţiile între sorturile
granulare componente se modifică compoziţia granulometrică,
ceea ce poate antrena şi modificarea volumului de goluri.
Rezultă deci că între cele două caracteristici ale agregatelor se
poate stabili o corelaţie. In cazul betoanelor, de exemplu,
prezintă interes alcătuirea agregatului în condiţiile unui
volum de goluri cît mai redus (minim); această cerinţă poate
fi soluţionată experimental, stabilindu-se — după cum este
ilustrat în figura 2.5 — domenii de granulozitate
corespunzătoare unui volum de goluri redus. Soluţionarea
poate fi dată şi teoretic, în această direcţie efectuîndu-se
cercetări, în urma cărora s-au propus mai multe relaţii de
calcul, corespunzătoare unor forme definite ale curbelor
granulometrice.
Tabelul 2.1
Influenţa dimensiunii maxime a agregatului asupra volumului de
gcluri [7].

20
Potrivit teoriei elaborată de Caquot [9] volumul golurilor
scade cu rădăcina a cincea a dimensiunii maxime a
granulelor agreatului. Fuller şi Thomson au propus
expresia:
 d  n
 %  m  100  2.7
 d max 
corespunzătoare unei forme parabolice a curbei
granulometrice (m reprezintă masa de agregat, exprimată
procentual, care trece prin ciurul cu diametrul ochiurilor egal
cu d (în mm), d max — dimensiunea maximă a agregatului,
exponentul n avînd valoarea foarte apropiată de 0,5) [9].
Forma parabolică a curbei granulometrice a unui agregat cu
volum de goluri minim se confirmă şi în cazul fragmentelor
rezultate din zdrobirea unei roci [7].
2.7.Densitatea in grămadă.
Se defineşte prin raportul dintre masa agregatului în
stare uscată (m) şi volumul grămezii (V):
m
g  2.8
V
şi reprezintă masa unităţii de volum a grămezii.
Ţinînd seama că:
m   a  Vag 2.9

(unde ρa şi F„, reprezintă densitatea aparentă şi respectiv

volumul aparent a granulelor agregatului), cum şi de relaţia
(2.4.), se obţine:
21
  g  (1  Vg )  a 2.10
înlocuind în (2.10.) ρa prin:
 a  (1  n )  2.11
se stabileşte expresia:
 a  (1  n )(1  Vg )  2.12
potrivit căreia densitatea în grămadă creşte cu densitatea ( ρ) şi
cu. diminuarea porozităţii (n) şi a volumului de goluri (V g ) a
agregatului.
Densitatea în grămadă se poate determina în stare uscată
şi afinată, în stare uscată şi îndesată şi în stare de umiditate
naturală, afînată.
Agregatele cu densitate în grămadă în stare uscată şi
afinată de minimum 1 200 kg/m 3 se numesc agregate grele,
iar cele — sub 1 200 kg/m 3 se numesc agregate uşoare.

2.8. Înfoierea.

Creşterea volumului (V) nisipurilor, iniţial uscate, în urma

timectăriî poartă denumirea de înfoiere. Fenomenul de
infoiere este consecinţa creşterii volumului de goluri (V v ) şi se
manifestă cu diminuarea densităţii în grămadă ρg (fig. 2.3.).
In stare uscată granulele de nisip turnate într-un recipient
sînt în contact nemijlocit unele cu celelalte şi ocupă un
volum dat.
Aducînd masa de nisip, iniţial uscată, la o umiditate
redusă (w < ...6%) şi turnînd-o în acelaşi recipient se constată
o creştere a volumului grămezii şi a volumului golurilor,
însoţită de diminuarea densităţii în grămadă. La depăşirea
unei limite de umiditate — în general peste 4...6% — se
constată că densitatea în grămadă începe să crească, iar
volumul grămezii şi volumul de goluri încep să scadă cu
creşterea umidităţii.
22
 Fig. 2.3.. Înfoierea nisipului.

Fenomenul se manifestă la nisipuri, şi mai pronunţat la

cele fine; în cazul pietrişurilor înfoierea este nesemnificativă
sau nu se manifestă.
La umectare uşoară granulele de nisip sunt acoperite cu
un film subţire de apă, iar între granule pelicula de apă
formează un menisec concav; ca urmare, între granule iau
naştere forţe coezive de natură capilară, care le împiedică să
se deplaseze una faţă de cealaltă; această etapă
corespunde creşterii volumului de goluri şi al grămezii
şi diminuării densităţii în grămadă.
Cu creşterea umidităţii — peste o anumită limită —
meniscul devine plan şi deci coeziunea capilară se anulează;
ca urmare, granulele de nisip putîndu-se deplasa sub greutatea
proprie, una faţă de cealaltă, pe filmul de apă care are rolul de
lubrifiant, materialul se îndeasă; în această etapă densitatea în
grămadă începe să crească, iar volumul grămezii şi volumul
golurilor încep să scadă cu creşterea umidităţii.
Umiditatea la care densitatea în grămadă devine minimă
variază, în general, între 4 şi 6%, putînd însă să crească peste
limita menţionată, în cazul nisipurilor foarte fine.

23
 În cazul pietrişurilor forţa gravitaţională (greutatea
granulei) fiind superioară presiunii capilare, fenomenul de
înfoiere nu se manifestă.

2.9.Rezistenţa la strivire.

Caracteristicile mecanice ale agregatelor sunt depen dente

de cele ale rocilor sau produselor secundare din care provin,
care, după cum s-a arătat, variază între limite largi. Rezistenţa
la strivire a agregatclor grele se determină atît în stare
saturată cît şi în stare uscată, pe sorturi granulare cu
dimensiunile — minimă, şi maximă ale granulelor — definite,
constituite într-o probă medie, care se încearcă la
compresiune (fig. 2.4), în condiţii normalizate; după
încercare, sortul granular de agregate se cerne pe un ciur cu
dimensiunea ochiurilor definită şi mai mică decît dimensiunea
minimă iniţială a granulelor şi se cîntăresc cantităţile separate
la cernere (de exemplu, în condiţiile determinării rezistenţei la
strivire pe sortul 5—10 mm, după încercarea la compresiune
materialul se cerne pe ciurul cu dimensiu nea ochiurilor de 2,5
mm şi se cântăreşte cantitatea care a trecut şi cea care a rămas
pe ciur); cu cît agregatul este mai slab, cu atît se sfărîmă mai
intens sub acţiunea solicitării, şi ca urmare cantitatea care
trece prin ciur este mai marc.
Rezistenţa la strivire în stare uscată (R su ) reprezintă
raportul, exprimat procentual, între masa agregatului ce a
trecut prin ciur după încercare (m t ) şi masa iniţială a sortului
granular (m).

m1
Rsu  100 %  2.13
m

24
 Cu cît agregatul are rezistenţa mecanica mai mare cu atît
expresia Rsu este mai mică; agregatele compacte provenite din
roci tari cum şi cele aluvionare (pietrişurile) prezintă rezis tenţe
la strivire în stare uscată de 10 ... 15%.

Fig. 2.4. Încercarea agregatelor la strivire

Rezistenţa la strivire in stare saturată (R m ) se stabileşte

prin raportul, exprimat procentual între masa agregatului
rămasă pe ciur (m r ) şi masa iniţială, în stare saturată (m.):
mr
Rsa   % 2.14
ms

Mărimea R sa — spre deosebire de R su — este cu atît nai

mare cu cît agregatul are rezistenţă mai ridicată.
Rezistenţa la strivire a agregatelor uşoare se determină
pe probe medii, care se introduc într-un cilindru de oţel şi se
supun la compresiune, prin creşterea treptată a sarcinii, pînă
ce agregatul înregistrează o tasare definită, normalizată;
pentru calculul rezistenţei la strivire (R f ) se aplică relaţia:

Rs 
N
A

daN / cm2  2.15

25
 în care N reprezintă forţa necesară tasării prevăzute a
agregatului, şi A — secţiunea, egală cu aria interioară a
secţiunii cilindrului.

2.10.Rezistenţa la sfărimare prin şoc.

Agregatul de încercat, constituit într-o probă medie, este

introdus sub ciocanul Foppl (într-un cilindru de oţel) şi supus
unui ciclu de 20 de lovituri aplicate de berbecul (m = 50 kg)
ciocanului, lăsat să cadă de la o înălţime constantă (50 cm);
după încercare materialul este cernut pe un ciur cu ochiuri de
dimensiuni normalizate, inferioare granulaţiei agregatului.
Rezistenţa la sfărîmare prin şoc (R ş ) se obţine din raportul:

 % Rs  mr 100 2.16
m
în care m r reprezintă materialul rămas pe ciur, şi m — masa
iniţială a agregatului. Agregatele din roci tari şi compacte
prezintă R ş 80%.
2.11.Rezistenţa la uzură.
Determinarea se efectuează cu maşina Deval, care, în
principiu, este alcătuită din doi cilindri metalici (înclinaţi faţă
de orizontală sub un unghi de 30°) şi care pot efectua pină la
33 rotaţii pe minut. Agregatul de încercat, în cantitate
normalizată, se introduce în cilindru; după ce materialul este
supus unui ciclu de. 10 000 de rotaţii, se cerne pe un ciur cu
ochiuri rotunde de dimensiuni normalizate. Rezistenţa la
uzură (R uz ) se stabileşte din relaţia:

26
  % Ruz  m  mr 100 2.17
m
în care m şi m r au aceleaşi semnifeiaţii, precizate în aliniatul
precedent.
În funcţie de categoria lucrării, se admit agregate
i (piatră spartă şi criblură) cu coeficient de calitate (descris de
raportul 40/R uz ) de minimum 7 (de exemplu, stratul de
rezistenţă al îmbrăcăminţilor de beton armat) ... 13% (de
exemplu, tratamente superficiale).
Rezistenţa la uzură a agregatelor se mai poate determina
cu maşina Los Angeles, alcătuită dintr-un cilindru de oţel
(închis la ambele capete) ce se poate roti în jurul unui ax
orizontal. În cilindru se introduce odată cu proba medie de
agregat şi o încărcătură abrazivă, constituită din 12 bile de
oţel. După 500 de rotaţii ale cilindrului, agregatul se cerne şi
se cîntăreşte masa rămasă pe ciur; rezistenţa se calculează pe
baza relaţiei
[%] R uz = (m – m 1 ) / m .100

2.12.Rezistenţa la îngheţ-dezgheţ.

Comportarea agregatelor la îngheţ-dezgheţ este

influenţată de viteza de îngheţ, de porozitatea, permeabilitatea
şi dimensiunea granulei, cum şi de rigiditatea şi rezistenţa la
întindere a rocii. Se admite că deteriorarea se produce sub
acţiunea presiunii hidraulice care ia naştere în pori, datorită
creşterii de volum a apei la îngheţ.
Agregatele compacte manifestă cea mai bună comportare
la îngheţ-dezgheţ, iar dintre agregatele cu porozitate mare sau
medie, cele cu permeabilitate redusă, cum sunt agregatele
carbonato-argiloase, prezintă cea mai ridicată susceptibilitate
27
de deteriorare. De asemenea, se menţionează că dintre
granulele cu aceeaşi porozitate şi permeabilitate, cele cu
dimensiuni mai mari manifestă tendinţa mai accentuată de
deteriorare, ca urmare a distanţei mai mari de expulzare a
apei.
Rezistenţa la îngheţ-dezgheţ, se determină prin
expunerea de probe medii de agregat pe parcursul unui
număr definit de cicluri, în condiţii normalizate, şi stabilirea
pierderii de masă.

28
 TEMA 3

AGREGATE GRELE

3.1 Generalităţi
3.2. Agregate mărunte (nisip)
3.2.1. Condiţii tehnice
3.2.2. Impurităţile organice (resturi de plante, humus)
3.2.3. Compoziţia granulometrică a nisipului.
3.2.4. Separarea în fracţii.
3.3. Dobîndirea nisipului natural.
3.4. Îmbogăţirea nisipului.

3.1 Generalităţi

Agregatele pentru betoane pot fi naturale şi artificiale

[1].Agregatele naturale se extrag din depozite aluvionale sau
se obţin prin fărămiţarea rocilor.Dintre agregatele artificiale
fac parte zgurile combustibile sau metalurgice şi materialele
fabricate pentru astfel de scopuri – ceramzitul, spărtura de
zgură, termozitul etc.
După mărimea limită a granulelor sau bulgărilor
agregatele se clasifică astfel:
agregate mărunte – nisip-amestec de granule cu
dimensiunile de la 0,14 pînă la 5 mm;
agregate măşcate – pietriş sau piatră spartă cu granullele
de la 5 pănă la 70 mm; la prepararea betonului pentru

29
construcţii masive se poate întrebuinţa pietriş sau piatră spartă
mai mare de 70 mm;
amestec de pietriş şi nisip – amestec cu mărimea
granulelor de la 0,14 pănă la 70 mm.
După densitatea aparentă în grămadă agregatele uscate se
clasifică în grele şi uşoare (poroase).
Agregatele grele au densitate în grămadă de 1000 kg/m 3
şi mai mult, iar cele uşoare – mai puţin de 1000 kg/m 3.
După caracteristica prelucrării prealabile agregatele se
împart în:
agregate sortate (fracţionate), supuse cernerii, înlăturării
anumitor fracţii sau la alte feluri de prelucrări, afară de
spălare;
obişnuite, care nu sunt supuse prelucrării prealabile
(afară de spălare).

3.2. Agregate mărunte (nisip).

Pentru prepararea betonului greu în general se

întrebuinţează nisipuri naturale, care în dependinţă de
condiţiile de formare se clasifică în nisipuri de munte, de rîu,
de mare, de dune, concasat.
Nisipurile de munte (de rîpă), sunt depozitate în
apropiere de locul formării; granulele au formă colţuroasă şi
suprafaţă neregulată, ceea ce le prmite să creeze o bună
aderenţă cu piatra de ciment din beton.
Nisipurile de rîu şi de mare, supuse acţiunii mecanice a
apei timp îndelungat, au granulele de formă rotundă cu
suprafţă netedă şlefuită,de aceea ele formează o aderenţă mai
slabă cu piatra de ciment.
Nisipurile de dună sunt compuse din granule foarte mici,
din care cauză ele sunt de obicei prea puţin folosite pentru
prepararea betonului; se pot întrebuinţa numai în amestec cu
30
nisip calitativ.
Nisipurile de concasare se obţin prin concasarea
(sfărîmarea) granitului, calcarelor compacte şi a altor roci
compacte.Granulele acestor nisipuri sunt colţuroase, au
suprafaţă neregulată. De aceea, nisipurile de concasare sunt
cele mai bune pentu beton.Ele nu conţin impurităţi
dăunătoare, care se întîlnesc des în nisipurile, obţinute din
depunerile aluvionare. Însă nisipurile de concasare au cost
ridicat, De aceea ele se întrebuinţază de obicei pentru betoane
cu rezistenţă superioară.
Calitatea betonului, într-o mare măsură, depinde de
caracterul şi de cantitatea impurităţilor conţinute în nisip , de
compoziţia granulometrică şi de densitatea aparentă a
nisipului.
Nisipurile pot conţine impurităţi dăunătoare, de exemplu,
particule de argilă şi praf, impurităţi organice (resturi de
plante,humus) şi mică.

3.2.1. Condiţii tehnice.

Particulele de argilă şi praf învălue grnulele de nisip, şi

împiedică aderenţa lor cu piatra de ciment. Conţinutul
admisibil de argilă şi praf în nisip depinde de destinaţia
nisipului. În nisipul pentru betoane obişnuite se admite un
conţinut de particule fine, care trcc prin sita nr 0,14
(dimensiunea ochiurilor în lumină 0,14 mm), de cel mult 10%.
În acest caz cantitatea de particule de praf şi de argilă,
determinată prin spălare, nu trebue să depăşească 3% în
nisipul natural şi 5% în cel de concasare.Dacă conţinutul de
argilă şi praf este mai mare, trebue să se renunţe la folosirea
unui astfel de nisip; sau acesta să fie spălat în maşini de spălat
nisip speciale. În caz contrar, consumul de ciment v-a fi foarte
mare, pentru obţinerea rezistenţei prescrise a betonului. De
31
asemenea este posibil ca rezistenţa la îngheţ a betonului să
scadă.

3.2.2. Impurităţile organice (resturi de plante, humus)

Impurităţile organice micşorează mult rezistenţa

betonului. Conţinutul lor se determină prinr-o metodă
calorimetrică, specială, după culoarea lichidului de deasupra
nisipului, în care s-a turnat soluţia de 3% de bioxid de sodiu.
Culoarea lichidului trebue să fie galben –deschisă. Nisipurile
cu conţinut înalt de impurităţi organice (culoarea lichidului
este mai închisă decît galben-deschis) se spală cu lapte de var,
iar apoi cu apă. Pînă la spălare trebue să se încerce în
laborator rezistenţa betonuli cu nisip murdar şi spălat pentru a
se stbili, în ce măsură influenţează asupra rezistenţei betonului
impuritatea dată.
Mica este formată din plăcuţe netede strălucitoare, care
aderă slab cu piatra de ciment şi se distrug uşor sub acţiunea
mecănică, ceia ce micşorează rezistenţa betonului.

3.2.3. Compoziţia granulometrică a nisipului.

O însemnată influenţă asupra calităţii betonului are

compoziţia granulometrică a nisipului. E mai convenabilă
folosirea nisipului măşcat, deoarece la un acelaş volum
suprafaţa totală a particulelor lui este mai mică, de aceea
pentru învelirea şi încleierea lor trebue mai puţină pastă de
ciment şi coresponzător mai puţin ciment în beton.
Volumul golurilor în nisip trebue să fie de asemenea cît
mai mic posibil, pentru a se consuma la umplerea lor o
cantitate minimă de ciment. Volumul golurilor va fi cel mai
mic atunci, cînd nisipul va fi compus din granule de diferite
dimensiuni; spaţiile dintre granulele mari în acest caz se vor
32
completa cu granule mai mici.
Pentru determinarea compoziţiei granulometrice a
nisipului se aplică analiza cu site.Nisipul se cerne printr -un
comlect de site cu dimensiunea găurilor (de sus în jos) 10; 5;
2,5; 1.25; 0,63; 0,315; şi 0,14 mm. Prin sita cu ochiurile de 10
mm trebue să treacă tot nisipul, iar pe sita cu ochiurile de 5
mm trebue să rămînă nisip cel mult 10% (după masă).
După cernere se obţine pe fiecare sită rămăşiţe parţiale
de nisip care se cîntăresc; masa lor se exprimă în procente din
masa probei întregi (se ia 1 kg de nisip uscat). După aceea se
calculează rămăşiţele totale pe site, adunînd restul parţial de
pe sita dată cu resturile de pe toate sitele precedente (cu
găurile mai mari).
După datele analizei granulometrice (cu sita), nisipurile
se clasifică în: măşcate, mijlocii, fine şi foarte fine. La baza
acestei clasificări stă modul de fineţe al nisipului M f. Modul de
fineţe al nisipului se numeşte suma în procente a rămăşiţelor
totale de pe sitele cu ochiurile de 2,5;1,25; 0,63; 0,315; şi
0,14 mm, împărţită la 100.

M f = (A 2,5 + A1,25 +A 0,63 + A 0,315 + A 0,14 )/100

Unde A2,5 ; A 1,25 ; A o,63 ; A o,315 ; şi A o,14 sunt rămăşiţele total

(în procente) pe sitele menţionate mai sus.
Nisipul măşcat are modul de fineţe 2,5, cel mijlociu - de
la 2,5 pănă la 2.0, iar cel fin (mărunt) – mai puţin de 2,0.
Calitatea compoziţiei granulometrice a nisipului pentru
betonul greu se poate determina cu ajutrul graficului (fig 3.1).
Pe axa absciselor sunt notate dimensiunile ochiurilor pe site
ale unui comlet standard, iar pe axa ordonatelor – rămăşiţele
totale pe aceste site. Graficul conţine un domeniu haşurat, care
include cele mai utile compoziţii ale nisipurilor. Nisipul din
punct de vedere al compoziţiei granulometrice se consideră de
33
calitate inferioară, dacă curba cernerii iese din limitele
suprafeţei haşurate a graficului.

Fig 3.1. Graficl compoziţiei granulometrice a nisipului pentru

beton.

Astfel de nisipuri trebue îmbogăţite, adăugîndu-le

granule de dimensiunea necesară, sau în general trebue să se
renunţe la întrebuinţarea lor, deoarece ele necesită un consum
mare de ciment.

3.2.4. Separarea în fracţii.

Nisipul se furnizează fără a fi separat în fracţii. Dar în

caz de necesitate beneficiarul (cel ce emite comanda) poate să
ceară o asfel de separare. Amestecînd diferite fracţii într- o
anumită proporţie,se obţinne nisip cu o compoziţie
granulometrică de înaltă calitate.
Nisipurile măşcate se recomndă să fie separate după
dimensiune în două fracţii: cu granule mai mari şi mai mici
de 1,25 mm, iar cele fine – mai mari şi mai mici de 0,63 mm.
Nisipurie fine pot fi folosite pentru betoane numai dacă
întrebuinţarea lor este convenabilă din punct de vedere tehnico
- economic.
Densitatea aparentă a nisipului depinde de densitatea lui
reală şi de volumul golurilor. Nisipul de cuarţ obişnuit în
34
stare afînată are densitatea aparentăde 1500 kg/m 3 şi mai mult;
prin îndesare densitatea aparentă în grămadă se măreşte pînă
la 1600 – 1700 kg /m 3.
Cu cît densitatea aparentă în grămadă a nisipului este
mai mare (restul condiţiilor fiind egale), cu atît mai rezistente
şi mai stabile la îngheţ sunt granulele lui. De aceea betoanele
pentru construcţii, supuse îngheţului în stare saturată cu apă,
şi betoanele de marcă superioară trebue preparate cu nisip de
cea mai mare densitate aparentă (nu mai puţin de 1550 kg/m 3 ).
În betoanele pentru consrucţii, aflate în condiţii uscate,
precum şi în betoanele de marcă inferioară se pote întrebuinţa
nisip cu densitate aparentă mai mică de 1550 kg /m 3 . .
3,3. Dobîndirea nisipului natural.

Nisipul natural, se extrage, din cariere de nisip şi

amestec de nisip şi pietriş. Extragerea nisipului din amestec de
nisip şi pietriş se face prin cernerea acestuia.
După condiţiile de aşezare a zăcămintelor de nisip, ca şi
altor zăcăminte utile, carierele se împart în cariere de coastă,
pe locuri drepte şi de apă.
Carierele de coastă, se numesc carierele, aşezate pe
coastele dealurior. Aşa cariere, totdeauna sunt uscate.
În carierele de pe locuri drepte, nisipul totdeauna se
găseşte mai jos de nivelul terenului sau cîteodată şi mai jos de
nivelul apelor subterane.
În dependinţă de metoda de dobîndire a nisipului,
carierele se usucă prin intermediul drenării, sau invers, se
inundează pentru dobîndirea nisipului. În cariere de apă
nisipul se extrage sub un strat de apă din rîuri, lacuri, şi din
alte bazine de apă.
În aşa mod, nisipul în cariere se extage prin metode
deschise sau prin metode subacvatice.
Metoda deschisă de dobîndirea a nisipului este cea mai
35
răspîndită.
Zăcămintele de nisip, de regulă, se găsesc sub un strat de
sol de argilă sau alte roci. Acest strat se numeşte copertă iar
raportul volumului lui către raportul volumului rocii utile (în
cazul de faţă nisip) – coieficient de descopertă.
Lucrările de descopertă, adică înlăturarea copertei în
afară de perimetrul carierei se fac în prealabil pentru a evita
impurificarea rocii utile.
Lucrările de descopertare se efectuiază cu buldozere,
screpere, excavatoare şi încărcare în autocamioane sau în
haldă.
După descoprtare, în cariere se execută lucrările de
deschidere, pregătire şi exploatare.
Tranşeele de deschidere, asigură accesul de la suprafaţă
spre orizontul de lucrul al carierei.
Tranşeele de pregătire crează frontul iniţial de lucru şi
asigură accesul şi scoaterea maşinilor folosite pentru
extragerea feliei (fig. 3.2).

36
 Fig. 3.2 Exploatarea nisipului în carieră:
1- platforma de jos; 2 – taluz lateral; 3 – platforma de sus;
4- front de lucru (abataj).

Înălţimea feliei poate fi de 6…10 m şi mai mult. Dacă

stratul nisipului în carireră are grosime mare, extragerea lui se
face pe straturi.
Lăţimea abatajului depinde de tipul mecanismului folosit
şi alcătuieşte 1, 2…1, 3 din raza de scoatere.
Pentru extragerea nisipului se folosesc diferite feluri de
excavatoare, screpere şi alte maşini. Cele mai răspîndite sunt
excavatoarele cu căuş direct (cu volumul căşuului 0, 25…
0,15m 3 )
Înălţimea de extragere a acestor excavatoare – 6...30 m,
raza de lucru – 6...40 m. Excavatoarele cu căuş direct şi
mijloacele de trasport se instalează pe treapta de jos.
Extragerea nisipului din apă de la fundul lacurilor,
rîurilor şi din carierele inundate se pot face cu excavatoare –
37
draglain, screpere cu cablu etc., dar cea mai efectivă este
metoda de hidromecanizare.

3.4. Îmbogăţirea nisipului.

Îmbogăţirea nisipului constă în înlăturarea granulelor de

pietriş cu diametru mai mare de 5 mm, spălarea părticellelor
de praf, argiloase şi de mîl şi corectarea componenţei
granulometrice.

Fig.3.3. Clasor în spirală

1 - încărcarea nisipului; 2 – vărsarea apei murdare; 3 –
şnec rotitor; 4 – alimentare cu apă (stropitor); 5 – descărcarea
nisipului spălat.

Înlăturarea granulelor de pietpiş se efectuază prin

cernerea nisipului la maşini cu ciur vibratoare plat înclinate,
sau în ciururi cu tambur.
Pentru înlăturarea părticelelor de praf, argilă şi mîl se
folosesc diferite maşini de spălat nisip, sau clasificatoare de
diferite construcţii. Schema a două dintre ele este arătată pe
figurile 3.3 şi 3.4. Spălarea în ele a nisipului constă în
38
amestecare, frămîntare şi pisarea lui în mediu apos, unde are
loc dezlipirea de pe suprafaţa părticelelor de nisip a prfului,
argilei şi mîlului şi trecerea lor în barbotină, care se înlătură
cu apă curată care curge neîntrerupt.
Scopul principal al înbogăţirii nisipului, constă în
corectarea componenţei lui granulometrice. .

Fig.3.4.Spălător de nisip:
1 - alimentare cu apă; 2 – descărcarea nisipului spălat; 3 –
elevator inelar; 4 – tambur conic; 5 - încărcarea nisipului; 6 –
scurgerea apei murdare.

În multe localităţi nisipurile sunt foarte mărunte.

Folosirea lor în betoane aduce la consum mare de ciment –
care depăşeşte normele cu 20…30 iar cîteodată şi cu 50%; aşa
nisipuri e raţional de îmbogăţit prin adăugare a nisipului
natural măşcat adus sau a nsipului de concasare.
Standardul 8736-77 prevede fracţionarea nisipului în
două fracţii- măşcată şi măruntă – pe fracţia de margină,
coresponzătoare cu dimensiunile găurilor sitelor de control
1,25 sau o,63 mm. În aşa fel, în locul nisipului obişnuit cu
fracţiunea 0,14...5 mm poate fi folosit deosebit nisip măşcat
cu fracţiunea 1,25...5 mm sau 0,63...5 mm.
Clasificarea hidraulică. Clasificarea hidraulică a
39
materialelor friabile se bazează pe legile, care determină
viteze diferite la sedimentarea în apă a granulelor cu densitate
şi fracţiuni diferite. Fiindcă densitatea granulelor nisipului
sunt practic totuna, clasificarea hidraulică permite despărţirea
nisipului după mărimea granulelor.
Clasificarea hidraulică se face în clasificatoare
hidraulice, care sunt de mai multe feluri. Unul dintre ele, cel
mai răspîndit la carierele hidromecanizate, este arătat pe
figura 3,5.

Fig. 3.5.Schema clasificatorului hidraulic:

a – alimentare cu apă din inferior (de tip GKD); b – tot aşa, de
deasupra de tip GKD; 1 – conducta de alimentare; 2 – racordul de
descărcare a fracţiilor măşcate; 4 – camera de clasificaare; 5 – ţeava
de scurgere; 6 – placă de refulare; 7 – corpul camerei de recepţie a
clasificatorului; 8 - difuzor; 9 - sprijinul; 10 – ţiva de alimentare cu
apă; 11 – spaţiu inelar cu ochiuri pentru alimentare cu apă a camerei
de clasificare; 12 -pîlnie; 13 - plutitor; 14 – camera de recepţie -
descărcare; 15 – cilindri - amortizoare; 16 – ţeava de clasificare; 17 –
vanele (zăvoarele); 18 – ţiavă de aducere a apei (tangenţială).
40
 Hidroamestecul, de la dragă întră în ţeava 1, de unde
prin defuzorul 8 ajunge în camera de clasificare 4. Nisipul
mărunt cu şuvoiul de apă curată se extrage din camera de
clasificare se ridică în sus şi prin ţeava 5 se elimină.
Fracţiunea măşcată a nisipului nu se atrage de şuvoiul de apă,
ci sedimentează în pîlnia 12 şi se elimină prin racordul de
evacuare 2.
Hidrociclonul. Deshidratarea parţială a nisipului mărunt
(învîrtoşirea) se poate face în clasificator centrifug –
hidrocilindru (fig. 3,6). Hidromasa pătrunde prin racordul 1 în
ciclon tangenţial şi se roteşte pe suprafaţa interioară a
pereţilor 3. Aici granulele de nisip se separă din şuvoi, şi
susţinute de pereţi se scurg în jos; apa cu părticelele de argilă
se elimină prin racordul de evacuare de sus 2.

Fig. 3. 6. Schema hidrociclonului:

1 - racord de intrare; 2 – racord de evacuare; 3 – corp de
metal căptuşit, căptuşit interior cu material antiobraziv; 4 –
gaură de evacuare a nisipului.
41
 Pentru eliminarea umedităţii rămase în nisip se foloseşte
asecarea cu drenaj la depozit.

TEMA 4

AGREGATE MĂŞCATE

4.1. Generalităţi.
4.2. Conţinutul admisibil de impurităţi dăunătoare.
4.3. Împărţirea agreaelor măşcate în fracţii.
4.4. Determinarea componenţei granulometrice a
agregatului măşcat.
4.5. Determinarea rezistenţei granulelor de pietriş
(piatră spartă).

4.1.Generalităţi.

Agregatele măşcate sunt alcătuite din pietriş şi piatră

spartă [1]. Pietrişul se obţine din straturile afînate ale rocilor.
Granulele pietrişului au formă rotungită. După gradul de
rotungire pietrişurile se clasifică în:
pietriş slab rotungit;
pietriş oval rotungit;
pietriş aciform (cu lungime de peste 3 ori mai mare decît
lăţimea sau grosimea);
pietriş lamelar (cu lăţimea de peste 3 ori mai mare decît
grosimea).
42
 Pentru beton cel mai bun este pietrişul slab rotugit.
Datorită suprafeţei neregulate a granulelor lui rezultă un beton
mai rezistent. Granulele aciforme şi cele lamelare ale
pierişului micşorează rezistenţa betonului; conţinutul lor în
pietrişul pentru betoanele de marcă superoară nu trebue să
depăşească 15% după masă.
Piatra spartă se obţine prin sfărîmarea rocilor, precum şi
din zguri, spărturi de cărămidă, roci argiloase arse ( ceramzit,
agloporit), din zguri metalurgice special prelucrate (zgură
şlefuită).
Pentru betonul greu se întrebuinţează cel mai mult pietriş
şi piatră spartă naturale, obţinute prin sfărîmarea granitului,
bazaltului, calcarului şi altor roci compacte.
Piatra spartă se deosebeşte de pietriş prin forma şi
caracterul suprafeţei granulelor. Granulele pitrei sparte au
formă aprope cubică şi suprafaţă neregulată, de aceea betonul
preparat cu piatră spartă posedă calităţi mai înalte.

4.2. Conţinutul admisibil de impurităţi dăunătoare.

Cantitatea admisibilă, de argilă şi de praf, determinată

prin spălare, depide de felul agregatului şi de marca betonului.
De exemplu, agregatul măşcat poate conţine bulgări de argilă,
argilă nisipoasă, diferite corpuri străine, precum şi pelicole de
argilă, care învălue granulele. În piatra spartă din roci eruptive
şi metamorfice (granit, bazalt), destinată pentru betoane cu
marcă de 300, conţinutul de praf şi argilă nu trebue să
depăşească 2%, iar în cea pentru betonul cu marca 300 şi mai
sus – 1%. În piatra spartă din roci carbonate (calcar, dolomită)
conţinutul de impurităţi menţionate nu trebue să depăşească
respectiv 3 şi 2%, iar în pietriş, indifferent de marca betonului
– 1%. Dacă conţinutul acestor impurităţi este mai mare,
agregatul se spală cu apă.
43
 Conţinutul de impurităţi dăunătoare se determină prin
acelaşi procedeu calorimetric ca şi pentru nisip.

4.3.Împărţirea agreaelor măşcate în fracţii

Agregatul măşcat trebue să conţină granule de diferite

dimensiuni, pentru ca golurile să fie reduse la minimum.
Piatra spartă şi pietrişul se împart după mărimea granulelor în
următoarele fracţii: 5-10; 10-20; 20-40 şi 40-70 mm. Fiecare
fracţie de pietriş şi piatră spartă trebue să conţină ganule de
toate dimensiunile, de la cea mai mare pînă la cea mai mică
pentru fracţia dată. Pentru prepararea betonului este mai bine
să se folosească agregat mai măşcat, deoarece acesta necesită
mai puţin ciment. Însă mărimea maximală a granulelor este
limitată de dimensiunile construcţiilor de beton şi de desimea
armaturii. Dimennsiunea maximă a granulelor nu trebue să
depăşească ½ din dimensiunea minimă a construcţiei, iar
pentru construcţiile din beton armat- ¾ din distanţa minimă în
lumină pentru verjelele de armătură.
Agregatul mai mare de 70mm se întrebuinţează în
betoanele pentru consrucţii masive, de exemplu, pentru
contrucţii hidrotehnice.
La betonarea construcţlor masive se foloseşte în practică
aşa numitul “izium”, reprezentînd blocuri cu masă pînă la
cîteva tone, care se introduc în masa construcţiei monolite de
beton. Aplicarea “iziumului“ duce la micşorarea consumuli de
beton şi la mărirea impermiabilităţii construcţiei.

4.4. Determinarea componenţei granulometrice a

agregatului măşcat

Pentru determinarea componenţei granulometrice a

agregatului măşcat se cerne o probă cu masa de 10 kg printr -
44
un complect de site cu diametrul găurilor de: 70, 40, 25, 15,
10, 5, 3 mm, iar după aceea se cîntăresc resturile parţiale.
Rezultatele cernerii se notează într-o tabelă, şi se consrueşte
curba cernerii (curba granulometrică), calculînd în prealabil
resturile totale pe site. În graficul din figura 4.1 mărimea
maximală a granulelor D max se consideră dimensiunnea
găurilor sitei de sus, pe care rămăşiţa totală nu depăşeşte 5%
din masa probei, iar D min dimensiunea celei mai mici găuri a
sitei, prin care trece cel mult 5% din proba cernută. Partea
haşurată a graficului, corespunde domeniului celor mai
raţionale compoziţii granulometrice ale pietrişului (pietrei
sparte).
Volumul golurilor în agregatul măşcat nu trebue să
depăşască 45%. Pentru micşorarea volumului de goluri se
pot amesteca în anumite proporţii pietrişuri (piatră spartă) cu
granule de mărime diferită.

Fig. 4.1Graficul compoziţiei granulometrice a pietrişului şi

pietrei sparte pentru betonul greu.

În condiţii de şantier pietrişul (piatra sportă) trebue să se

sorteze după mărimea granulelor şi la prepararea amestecului
de beton să se respecte doza stabilită a fracţiilor, pentru ca
betonul obţinut să aibă un dozaj constant.
Densitatea aparentă în grămadă a pietrişului (pietrei
sparte) din roci compacte se află în limitele 1400…1500
kg/m 3 , a celui din roci mai puţin compacte – între 1000 – 1400
45
kg/m 3 , iar a celui din roci uşoare – cel mult 1000 kg/m 3.
4.5. Determinarea rezistenţei granulelor de pietriş
(piatră spartă)

Rezistenţa granulelor de pietriş (piatră spartă) se

determină prin încercarea în beton. În acest caz rezistenţa
betonului după pietrişul (piatra spartă) încercat trebue să
asigure obţinerea unei mărci de beton cu 20...50% mai mare
decît cea cerută. Ca să determinăm în prealabil umiditatea
pietrişului (pietrei sparte) după rezistenţă (concasabilitate în
cilindru) pentru betoane de diferite mărci folosim datele din
tabelul 4.1.
În tatbelul 4.1 mărimile 8, 12, şi 16 arată cantitaea în
procente după masă a granulelor mai mici de 5 mm, obţinute
prin sfărîmarea probei de pietriş în cilindru. Cu cît v-a fi mai
mare acest procent, cu atît mai mică va fi rezistenţa pierişului
(pietrei sparte).
Utilitatea pietrei sparte se apreciează de asemenea după
limita de rezisenţă la comresie a probelor de piatră spartă dată.
Rezistenţa pietrei sparte îmbibată cu apă trebue să depăşească
marca betonului de 1,5...2 ori.
Pietrişul şi piatra spartă, întrebuiţindu-se în
construcţiile de beton, care sunt supuse acţiunii apei la
temperaturi scăzute, trebue să fie rezistente la îngheţ-
dezgheţ. Pietrişul (piara spartă) se consideră că a rezistat
încercării, dacă cantitatea de granule cu semen de
distrgere constitue cel mult 5…10% din masa probei luate.

46
 TEMA 5

PIETRIŞUL

5.1. Dobîndirea şi sortarea pietrişului.

5.2. Spălarea pietrişului
5.3. Îmbogăţirea pietrişului.

5.1 Dobîndirea şi sortarea pietrişului.

Pietrişul, de cele mai multe ori, se extrage împreună cu
nisipul din zăcăminte de nisip–pietriş [1]. Conţinutul
pietrişului în zăcămînt alcătueşte în mijlociu 30...40%.
Metodele de dobîndire a pietrişului se aseamănă cu cele
folosite la dobîndire nisipului.
Amestecul de pietriş-nisip dobîndit se sortează cu
despărţirea pietrişlui de nisip şi fracţionarea pietrişului după
dimensiunile granulelor conform standardului.
Deoarece în compoziţia optimă a agregatului trebue să
între diferite fracţii, într-o anumită proporţie, pietrişul se
sortează la diferite maşini de cernut, echipate de obicei cu
cîteva site cu dimensiunile ochiurilor micşorate de sus în jos.
Acest proces se numeşte ciuruie (cernere) sau sortare pe ciur.
Cînd unghiul de înclinare a suprafeţei sitelor depăşeşte
unghiul de taluz natural al amestecului, amestecul se mişcă
sub acţiunea forţei de masă (de sinestătător). Astfel de ciururi
47
se numesc nemişcătoare.
În majoritatea cazurilor se folosesc ciururi cu sitele
mişcătoare care intensifică procesul de sortare. Din acestea fac
parte ciururile cu suprafaţa sitelor plată, care după caracterul
mişcării se împart în două grupe: oscilante şi vibratoare.
Cele oscilante se deosebesc prin aceea, că sitele lor fac
mişcări forţate datorită legăturii cinematic rigidă cu
mecanismul mişcător- “excentricul”, în formă de bielă-
manivelă (Fig.5.1.)

Fig. 5.1 Schemele ciururilor plate cu site mişcătoare :

a – giratoare; b – inerţionale.

Pe (fig. 5.1.a) este arătată schema ciurului cu oscilaţie

circulară (ciclică). Aşa ciruri se mai numesc giratoare.
Ciururile vibratoare, numite şi inerţionale primesc
mişcări ondulante de la vibratorul instalat pe axul cu
dezechilibrotor (fig 5.1,b).Amplituda ondulaţiilor şi
traiectoriile punctelor sitelor depind de forţa de inerţie a
dezechilibratorilor, de elasticitatea arcurilor, masei ciurului şi
materialului încărcat.

48
 Ciururille,giratoare şi vibratoare, se instalează pe
fundaţii cu arcuri sau se atîrnă de grinzile tavanului
construcţiei. Pentru aceasta se folosesc funii de oţel cu
amotizatoare-spirală.
Se mai folosesc ciururi rotative, în care sortarea se
efectuiază în timpul rotirii line a cilindrului - sită în jurul
axului rotativ.
Dacă ciurul rotativ este conic axa lui poate fi orizontală.
Ciururile rotative sunt alcătuite din secţii cu găuri de
diferite dimensiuni, iar materialul se mişcă de la sita cu găuri
cu dimensiuni mai mici spre cele cu dimensiuni mai mari, cum
este arătat pe fig. 5.2.

Fig. 5.2.Schema ciurului rotativ.

Cîteodată se folosesc ciururi cu mai multe site

concentrice, instalate una în alta. În acest caz sortarea se face
de la secţiile cu găuri mari spre cele cu găuri mici asemenea
ciururilor plate. În ultimul timp se mai folosesc ciururi de
cauciuc de tip strună. Ele pot fi şi din mase plastice. Ele sunt
foarte rezistente la uzură. Cercetările au arătat la o
49
superioritate înaltă a acestor site faţă de cele obişnuite,
folosite astăzi.
Materialul, care a trect prin sita ciurului se numeşte
product de sub ciur (clasa de jos.), materialul care nu a trecut
prin ciur-product de pe ciur (clasa de sus).
Extracţia prin hidromecanizare. La extracţia
amestecului nisip–pietriş prin metode de hidromecanizare
hidromasa se transportă la ciurul hidraulic conic pentru
despărţirea nisipului şi pietrişului (Fig.5.3)

.
Fig.5.3 Ciur conic hidraulic:
1 – racod pentru evacuarea hidromasei de nisip; 2 – racord
pentru evacuarea pietrişului; 3 – partea conică a corpului; 4 – sită
conică; 5 – partea cilindrică a crpului; 6 - capacul.

Ciurul hidraulic conic este amenajat interior cu o sită, în

care tangenţial se întroduce hidromasa iniţială cu viteza de
2,5…5 m/s. Despărţirea hidromasei nisipoase şi pietrişului are
loc sub acţiunea forţei centrifuge şi presiunii straturilor
superioare ale hidromasei.
50
 Cînd diametrul interior a părţii cilindrice a corpului este
de 1,1...3 m productivitatea medie a ciurului hidraulic este de
20...400 şi 200...4000 m 3 /oră coresponzător pentru produsul
solid (pietrişului) şi hidromasei (apă cu nisip).
Apa împreună cu nisipul se elimină prin ciur în
clasificatoarele hidraulice, iar pietrişul spălat prin cernerea
ulterioară se disparte în fracţii după dimensiunile granulelor.

5.2. Spălarea pietrişului

Agregatele măşcate uscate se spală în spălătoare

speciale de pietriş. Cele mai răspăndite sunt spălătoarele de
pietriş rotative în care agregatul poate fi totodată sortat după
fracţii. Ele se folosesc cînd pietrişul este murdărit de
impurităţi prăfoase.
De multe ori pietrişul este murdărit de părticele de argilă,
care se pot spăla numai în maşini speciale care distrug
pelicula de argilă prin acţiuni fizice (roadere). De exemplu, în
separatorul (fig.5.4) pietrişul se spală la învîrtirea tobei,
căptuşată din interior cu foi de metal cu cepuri, şi ca rezultat
pelicula de argilă înmuiată se roade şi se înlătură de pe
suprafaţa granulelor de pietriş.

Fig.5.4.Schema separatorului-butară de spălare a pietrişului:

1 – capacul de încărcare; 2 – tobă cu cepuri de meal; 3 – partea
– sită a butarei; 4 – alimentare cu apă.

51
 În ultimii ani se aplică în producţie ciururi vibratoare de
spălat care au o eficacitate cu mult mai mare. Schema uneia
dintre ele este dată pe fig.5.5.

Fig. 5.5. Vibrospălător:

1 – uluce perforate; 2 – alimentare cu apă; 3 – suspensie
elastică; 4 - vibrator; 5 – încărcarea pietrişului.

Spălarea pietrişului se face în nişte uluci puţin înclinaţi.

Sub acţiunea vibraţiei pietrişul în uluce se înfoae şi, efectuînd
mişcare spirală, se transferă spre capătul de descărcare. În
timpul stropipii cu apă din partea de sus şi frecare intimă
părticelele de argilă se spală de pe suprafaţa granulelor şi se
înlătură cu apa.
Cercetările ştiinţifice au arătat, că în unele cazuri în apa
de spălat e bine de întrodus substanţe sintetice de spălat.
Aceşti detergenţi îmbogăţesc calitatea spălării agregatelor şi
52
micşorează umeditatea lor (conform datelor lui I.R. Pevznera
şi A.V.Cucina) de 2,5 ori, ce este important în timpul iernii,
cînd este necesar de a întîmpina îngheţarea granulelor.
În institutul politehnic Iaroslavli s-a elaborat o
tehnologie efectivă de spălare a agregatelor în ciururi
vibratoare cu o sistemă de rotaţie a apei, care permite
micşorarea cosumului de apă de 20...50 ori.
Pentru intensificarea procesului de limpezire a apei de
spălat este propusă întroducerrea unei substanţe tensioactivă -
poliacrilamidă. Conform datelor V.P. Zîcovoi şi V.B. Ratinov,
rămăşiţele acestei substanţe pe suprafaţa agregatelor, constitue
în amestecul de beton pînă la 0,001% în raport cu consumul
cimentului,acordă plasticitate, măreşte rezistenţa şi gelevitatea
betonului.

5.3. Îmbogăţirea pietrişului.

Pietrişul, adesea nu corespude cerinţelor standardelor

după conţinutul granulelor slabe, care depăşeşte 10%
.Majoritatea granulelor tari nu au rezistenţă egală. De aceea se
recomandă sortarea pietrişului după rezistenţa granulelor în:
tari şi slabe. Granulele tari să fie folosite la producerea
elementelor de beton şi beton armat, pentru constrcţii
purtătoare importante, iar cele mai slabe – la cnstrucţii
nepurtătoare. Aşa îmbogăţire a pietrişului se poate realiza prin
mai multe metode, dintre care cele mai răspîndite sunt
următoarele.
Una din cele mai simple metode de clasare este metoda
de folosire a proprietăţilor elastice ale granulelor pietrişului
arătată pe fig.5.6.

53
 Fig. 5.6.Separarea pietrişului după proprietăţile elastice:
1 – pietrişul îmbogăţit de calitate înaltă; 2 – clasa intermediară;
3 – pietriş de calitate joasă; 4 – placă elastică; 5 – întoarcere pentru
separarea repetată; 6 - alimentator; 7 – pietrişul iniţial

Pietrişul cu ajutorul alimentatorului se aşează într- un

strat cu grosimea unei granule, de unde i se dă drumul în jos.
Granulele căzînd de la o anumită înălţime se lovesc de placa
de fier înclinată de la care se refractă sărind sub diferite
unghiuri avînd diferite traectorii, viteze şi distanţe. Granulele
rezistente şi elastice sar mai departe, cele slabe-mai aproape şi
se strîng în buncăre deosebite.

54
 Folosirea forţelor de frecare dintre granule.
Îmbogăţirea pietrişului prin folosirea forţelor de frecare dintre
granule se face în felul următor (Fig.5.7.)

Fig. 5.7.Separarea pietrişului (pietrei sparte) după viteza

mişcării granulelor.

Suprafeţele plăcilor
înclinate pe care se mişcă granulele materialului au unghi de
înclinare mai mare decît unghiul de taluz al materialului
îmbogăţit. În dependenţa de viteza, cu care se mişcă granulele
pe plăcile înclinate ele nimeresc în buncăre diferite.
Pe fig.5.8 este prezentată o instalaţie principiu de lucru
al căreia se bazează pe diferenţa dintre forţele de frecare şi de
elsticitate. Ea cnstă dintr-un cilindru (tobă), care se roteşte
contra direcţiei de curgere a materialului. Materialul din
buncărul–leică curge pe cilindru. Granulele tari sar într -o
parte, iar cele relativ mai slabe se duc de suprafaţa cilindrului
55
în altă parte care, corespnzător, se acumulează în buncăre
speciale.

Fig. 5.8. Separator cilindric.

Separarea gravitaţională sau după densitatea reală a

granulelor se bazează pe aceea că, ca regulă, granulele mai
tari sunt şi mai compacte, grele, iar cele slabe - mai poroase,
uşore.
Către metodele gravitaţionale se raportă depunerea (pe
ciur) şi separarea în medii grele. Principiul acestei metode
constă în următoarele. Dacă stratul unui material neuniform va
fi scuturat (vibrat), atunci treptat va avea loc stratificarea –
granulele grele vor tasa în partea de jos, iar cele uşoare – în
partea de sus (fig.5.9). Aceasta este inevitabil, fiindcă odată
cu stratificarea materialului şi centrul de greutate a sistemei se
transferă în jos, adică ia îşi pierde energia potenţială.

56
 Fig. 5.9.Stratificare în timpul scuturării:
a – stare iniţială; b – stare finală.

Într – adevăr, dacă amestecul conţine un număr egal de

granue grele şi uşoare cu dimensiuni egale (fig.5.9, a), atunci
după scuturare energică şi multiplu repetată linia de
stratificare va fi pe înălţime la mijloc (fig. 5.9, b) – la nivelul
iniţial al centrului de greutate. Centrul nou de greuutate este
cu atît mai jos, cu cît diferenţa de densitate a granulelor este
mai mare.
În instalaţii industiale depunerea, ca regulă, se face în
medii apoase. Maşinile de depunere pot fi ciur mişcător sau
staţionar.
Schema maşinii cu ciur nemişcător este prezentătă pe
fig.5.10.

57
 Fig. 5.10.Maşină de depunere cu piston:
1 - pistonul; 2 – fracţia uşoară; 3 – fracţia grea; 4 – ciur
nemişcător; 5 - apa.

Pulsarea pistonului sau a diafragmei se face prin

pulsarea apei. Stratul de material îmbgăţit multiplu se înfoiază
de către şuvoiul de apă ascendent şi din nou sedimentat. După
sratificare materialul se trnsportă cu despărţirea straturilor.
De asemenea are loc îmbogăţire în maşini cu cir mişcător
(fig.5.11), numai în acest caz mişcarea relativă a apei şi
materialului îmbogăţit se face de către pulsarea ciurului prin
intermediul mecanismului bielă manivelă.

Fig. 5.11. Maşină de depunre cu ciur mobil:

1 – ulucul de încărcare; 2 - ciur; 3 – impurităţile de spălare
(nămol); 4 – fracţia grea; 5 – fracţia uşoară; 6 - motor.

Îmbogăţirea în medii grele este mai simplă şi mai

sigură în funcâionare.Ea constă în următoarele. Dacă un
material friabil cu densitate neuniformă de turnat într-o
soluţie, densitatea căreia depăşeşte densitatea granulelor
uşoare ale materialului pentru îmbogăţire şi mai mic decît
58
densitatea granulelor lui grele, atunci granulele uşoare (şi ca
regulă mai slabe) vor pluti, iar cele grele (tari) vor sedimenta.
Pentru pregătirea mediilor de separare, ca regulă, se
prepară suspensii din apă şi praf de magnetit (p = 4,9...5,2
g/cm 3 ), fierosiliciu (p=6,3 g/cm 3 ) sau altor materiale grele.
Materialele îngreuetoare trebue să fie măcinate, ca suspensia
să fie stabilă, ne separabilă.
Pentru îmbogăţire în medii grele se folosesc separatoare,
unul dntre ele este arătat pe fig.5.12. Pietrişul încărcat în
separator se mişcă prin intermediul spiralei montată în el.
Granulele sedimentate în suspensie se extrag de către elevator
prin uluc. Suspensia neîntrerupt se încarcă în tobă şi se varsă
împreună cu grnulele plutitoare.

Fig. 5.12.Separator pentru separarea agregatelor în medii

grele:
1–alimentare cu suspensie; 2 – fracţia scufundată; 3 -cilindru; 4
– fracţia ieşită la suprafaţă.

Un moment important al acestei tehnologii este

regeneraţia suspensiilor grele. Dacă substanţa îngreuetoare
posedă proprietăţi magnetice (magnetitul, ferosiliciul), în
acest caz el se extrage din suspensia de vărsare, şi din apă
după spălarea produselor îmbogăţite, prin intermediul
59
separării magnetice, peurmă se diluiază cu apă pînă la
densitatea necesară şi se foloseşte din nou.
Pentru selectarea mediului de îmbogăţire cu densitate
necesară şi de ales raţiunea seletării pietrişului după densitatea
granulelor, se execută cercetări de laborator cu probe de
pietriş.
În calitate de medii dispărţitoare, în acest caz e bine de
folosit amestecuri de tetrabrometană cu benzină.
Tetrabrometanul (C 2 H 2 B r4 ), este o substanţă lichidă grea
organică cu densitate de 2,963g/cm 3 . Cînd tetrabrometanul se
diluiază se poate de primit amestec cu densitate diferită pentru
a separa pieteişul în clase pe calea alegerii granulelor
plutitoare şi celor cufundate.

60
 Tema 6

Piatra spartă

6.1. Generalităţi
6.2. Condiţii tehnice
6.3. Producerea pietrei sparte
6.3.1.Dobîndirea pietrei sparte
6.3.2. Concasoare, construcţia şi pricipiul de lucru
6.3.3.Producerea pietrei sparte
6.3.4.Îmbogăţirea pietrei sparte
6.3.5. Piatra spartă din pietriş

6.1. Generalităţi.

Piatra spartă se obţine prin sfărîmarea rocilor, precum şi

din zgură, spărturi de cărămidă, roci argiloase arse (ceramzit,
agloporit).Mai multe date despre piatra partă sunt expuse mai
sus (4.1).
6.2. Condiţii tehnice.

Cerinţele tenice către piatra spartă, formulate în

standarde, în ce priveşte fracţionarea şi componenţa
granulometrică sunt analoage pietrişului expuse mai sus (4.1).

6.3. Producerea pietrei sparte

61
 Producerea pietri sparte include următoarele procese
tehnolgice: dobîndirea pietrei, concasarea şi sortarea
(cernera).

6.3.1.Dobîndirea pietrei sparte în majoritatea cazurilor

se efectuiază în cariere. Tehnologia deschiderii, pregătirii şi
exploatării a fost studiată în cursul “Expoatări miniere de
suprafaţă“[6].
În majoritatea cazurilor, formaţiunile de rocă utlă sunt
acoperite de rocă sterilă care trebue îndepărtată. Stratul de
roci sterile care se găseşte deasupra stratului util se numeşte
strat de acoperire sau pe scurt copertă. Lucrările de
îndepărtare a acestor roci se numesc luccrări de descopertă.
După efectuarea lucrărilor de descopertare şi dezgolire a
stratului de piatră se face pregătirea feliei şi dobîndirea pietri
sparte (fig.6.1).

Fig. 6.1 Exploatarea rocilor stîncoase prin împuşcare:

1 – berma de jos; 2 - taluz; 3 – conturul prăbuşirii rocilor după
împuşcare; 4 - sondele.

Aceste lucrări se îndeplinesc cu maşini speciale de forat

după următoarea tehnologie: se forează sondele cu diametrul
pînă la 250 mm la adîncime de 10...20 m într -un rînd în lngul
bermei sau în două-treii rînduri (pe tabelă de şah) peste 4...7

62
m; se curăţă, se aşează praful (amonitul, trotilul etc.), se fac
împuşcăturile în masă (Preventiv înlăturînd din zona
periculoasă oamenii şi tehnia), spargerea pietrei mari
compacte brute; încărcarea se face cu excavatore puternice cu
căuşul cu volum de 2...4 m 3 .
Dimensiunile admisibile maximale ale pietrei pentru
încărcare depide de volumul căuşului excavatorului E:
  0,83 E
De exemplu, cînd volumul căuşului exavatorului e de 4
3
m dimensiunile bucăţilor de piatră în carieră pot atinge 1,27
m.
Piatra brută se încarcă cu excavatoarele în mijlocele de
transport (mai ales în autobasculante cu capacitate de
încărcare mare), care o transportă la sectorul de spargere,
unde se efectuiază spargerea pietrei în concasoare.

6.3.2. Concasoare, construcţia şi pricipiul de lucru.

Concasoarele (Fig.6.2.) se împart în concasoare cu fălci,
concasoae conice, cncasoare cu ciocane şi impact etc. Cea
mai mare răspîndire pentru concasare medie şi măşcată a
pietrei o au concasorele cu fănci (fig.6.2,a). Piatra, care
nimereşte în spaţiul dintre fălci se sfărîmă în timpul apropierii
fălcilor şi îngustarea spaţiului dintre ele.

63
 Fig. 6.2. Scheme de concasoare.

Concasoarele conice, sunt utilizate la sfărîmarea

secundară; ele pot fi utilizate şi la sfărîmarea primară. În
concasorul conic, sfărîmarea se realizează între conul de
sfărîmare şi mantaua fixă. Conul de sfărîmare execută o
mişcare de rotaţie excenrică, descriind o traectorie circulară.
În timpul rotirii conului, la un moment dat suprafaţa
blindajului se apropie pînă la o distanţă minimă posibilă de
mantaua fixă, timp în care întîlnind roca de alimentare o
sfărîmă prin compresiune. În momentul următor, cînd conul
se îndepărtează de mantaua fixă, roca sfărîmată cade şi de
îndată ce ajunge suficient de jos este evacuată din camera de
sfărîmare.

64
 Mai rar, pentru sfărîmarea rocilor din piatră, comparativ
slabă, sunt folosite concasoare cu valţuri, compuse din două
cilindre (valuri) netede sau riflate care se rotesc în diferite
direcţii la întîmpinarea reciprocă (fig. 6.2,c).
Concasoae cu ciocane cu impact (fig.6.2,d), se
utilizează la concasarea definitivă. Cum arată cercetările, cînd
se folosesc acest tip de concasoare ieşirea pietrişului de formă
cubică esenţial e mai ridicată, de cît în concasore de alte
tipuri, iar granulele în formă de plăci şi ace – mai puţine.
Dimensiunile pietrelor, care înră în concasorul cu fălci,
trebue să aibă dimensiunile a = 0,85b, unde b – lăţimea
deschiderii (gaura de încărcare) a concasorului. Cele mai mari
concasoare cu fălci au gura de încărcare 1500 x 2100 mm,
adică în corespundere cu formula arătată mai sus pot primi
piatra dobîndită cu excavatorul cu capacitatea căuşului de 4
m3.
Productivitatea concasoarelor este arătată în paşaportul
fiecărui mecanism. Ia corespunde unui anumit tip de rocă şi
condiţiilor de concasae primite. De aceea pentru condiţii
concrete de producere ea trebue recalculată cu întroducerea
unor coieficienţi de corectare.

6.3.3.Producerea pietrei sparte.

Producerea pietrei sparte include operaţiile de concasare

şi sortare a pietrei sparte. Utilajul de bază a unei fabrici de
sfărîmare – sortare este compus din concasoare, ciururi,
transportoare cu bandă, dispozitive de alimentare etc.
Se folosesc mai principal ciururi vibraţionale şi
ghiraţionale. Pentru piatra măşcată se folosesc deasemenea
ciururi nemişcătoare cu bare. Toate agregatele utilizate pentru
concasarea şi sortarea pietrei sparte se unesc între ele
fofrmînd o linie tehnologică – o fabrică de producere a
65
pietrei sparte.
Fabricile de producere a pietrei sparte pot fi amplasate
pe terenuri plane sau pe pante naturale [1,3]. În figura 6.3 este
reprezentată schematic o instalaţie simplă pentru producerea
pietrei sparte, amplasată pe un teren plan. Cum vedem
dimensiunile de gabarit ale acestei fabrici sunt mari deoarece
construcţia se dizvoltă pe verticălă de la nivelul solului în sus.

Fig.6.3. Instalaţie pentru producerea pietrei sparte amplasată

pe un tern plan [3]:
1 – buncăr; 2 – transportor cu plăci; 3 – concasor cu fălăci; 4 –
transportor cu bandă ; 5 – elevator cu cupe; 6 - concasor cu impact;
7 – ciururi; 8 - silosuri.

Aceste dezavantaje se pot înlătura prin amplasarea lor

pe pantă.
Schema instalaţiei, reprezentată în figura 6.4 deşi
produce acelaş număr de clse granulometrice şi din punct de
vedere al procesului tehnolgic este asemănătore, aici utilajele
sunt montate în cascadă, iar materialul se transferă de la o
fază la alta gravitaţional, asigurînd un consum minim de
66
energie.

Fig. 6.4. Instalaţie pentru producerea pietrei sparte

amplasată în pantă:
1 – buncăr; 2 - alimentator; 3 - concasor; 4 – transportoare cu
bandă;5 - ciur; 6,7,8 -buncăre pentru fracţiunile mărunte, medii şi
măşcate ale produsulsului concasat.

De multe ori rocile de piatră se găsesc cantonate în zone

de deal, ceea ce face posibilă amplasarea instalaţiei în incinta
carierei, utilizind panta naturală a terenului.
În schemele (fig.6.3 şi 6.4) complexelor de concasare şi
sortare a pietei sparte este prezentată mărunţirea de gradul
unu, adică într-o stadie. Îsă, ca regulă, la fabrici sfărîmarea se
face în două, trei stadii şi mai mult, în funcţie de gradul de
mărunţire la care trebue adusă roca.
Gradul de mărunţire este caracteristica de bază a
operaţiei de mărunţire şi se determină prin raportaea
dimensiunii iniţiale a rocii, respectiv a 1 şi după mărunţire a2,
adică:
i = a1 / a2
67
 Dacă, de exemplu, roca adusă conţine bucăţi cu
dimensiuni pînă la 120 mm, iar dimensiunile după mărunţire -
20 mm atunci i =60.
Deşi gaura de ieşire din concasor se poate regula, nu
trebue de proiectat gradul de măcinare foarte mare, fiindcă se
accelerează uzarea şi scade productivitatea concasorului.
Pentru concasoarele cu fălci şi con gradul obişnuit de
mărunţire e de 3…5.
Gradul general de mărunţire
i = i 1,i 2 …i n ,
unde i 1 i 2 …i n – gradul mărunţirii la fiecare din n stadii
de sfărîmiţare
În exemplul prezentat mai sus pentru a asigura i= 60,
cînd gradul de măcinare în fiecare concasor este egal cu 4,
concasarea se face în trei stadii
I =4x4x4 =64.
Pentru reglarea fracţionării granulelor se foloseşte
ciruirea.În dependinţă de necesitatea tehnologică se realizează
următoarele feluri de ciuruire: preliminară, de control şi
definitiv (marfă).
Ciuruirea preliminară se efectuiază pentru alegerea
claselor mărunte din materialul adus pentru ciuruire (fig.6.5).
Prin aceasta se îmbunătăţesc condiţiile de lucru ale
concasoarelor şi se ridică productivitatea lor.

68
 Fig. 6.5. Schema concasării cu ciruirea înaintea fiecărei stadii:
1 - ciur; 2 – transportor care înconjoară concasorul; 3 –
concasorul;” +” şi „ -„ - coresponzător produsul de pe ciur (clasa de
sus şi produsul de sub ciur (clasa de jos).

Ciuruirea de control serveşte pentru separarea unor

clase deosebite din produsele concasate mărunţite care se
reîntorc la prelucare–la concasare a doua după ciclul închis.
Ciclul închis e raţional de folosit la ultima stadie de concasare
(fig. 6.6). Pe lîngă lărgirea producerii fracţiilor necesare, în
ciclul închis de sfărîmare se îmbunătăţeşte forma granulelor
pietrişului.
Ciuruirea definitivă (marfă) are ca scop producerea
fracţiilor marfă de piatră pentru expedierea consumatorului..

69
 Fig. 6.6. Schema ciclului închis la ultima stadie a concasării:
1 – ciuruire de control; 2 – ciuruire finită (marfă).

6.3.4.Îmbogăţirea pietrei sparte.

Aproape toate zăcămintele de minereuri într -o măsură

mai mare sau mai mică sunt neomogene după rezistenţa
pietei. Chiar şi aşa materiale pietroase ca granitul cu
omogenitate, după rezistenţă, foarte înaltă, totuşi conţin şi
incluziuni slabe. Cele mai neonogene sunt rocile calcaroase.
Pentru îmbogăţrea pietrei se utilizează acelaşi mtode,
care se folosesc la îmbogăţirea pietrişului.
O mare însămnătate pentru piatra spartă are îmbogăţirea
după principiul de concasare selectivă.Această metodă se
bazează pe următorul fenomen. În concasoarele care lucrează
într-un regim uniform, se sparge piatră cu diferită rezistenţă.
Produsul primit depinde de rezistenţa pietrei. Dacă rezistenţa
pietrei este mică produsul-piatra spartă va fi mai măruntă. Şi
70
invers, dacă rezistenţa pietrei e mare şi piatra spartă va fi mai
măşcată. Adică cu cît rezistenţa pietrei e mai mică cu atît
piatra spartă e mai măruntă.
Deatîa, dacă după concasare, din produsul primit se va
cerne fracţia măruntă,atunci produsul rămas deasupra ciurului
va fi mai omogen şi rezistent. Prin aceasta se îmbogăţeşte
produsul finit (fig. 6.7).

Fig. 6.7.Îmbogăţirea pietrei sparte după principiu de alegere:

1 – ieşirea produsului cu rezistenţă mică;2 - tot aşa cu
rezistenţă mai mare.

Pe lîngă îmbogăţirea după rezistenţă se mai practică şi

îmbogăţirea pietrei sparte primită după forma granulelor.
Pentru separarea granulelor cu formă de plăci sau ace se
folosesc ciururi speciale cu bare şi fisuri (fig. 6. 8), care dau
un efect determinat cu cheltueli minime.

Fig. 6.8. Ciur pentru despărţirea granulelor cu formă de plăci

şi ace.

71
 Spălarea pietrei sparte, se efectuiază atunci cînd
cantitatea prăfului conţinut în ea depăşeşte limitele admise de
standarde. Ca regulă spălarea se face în procesul ciuruirii
umede pin stropire cu apă de deasupra ciurului.

6.3.5. Piatra spartă din pietriş

În unele raioane, pentru producerea pietrei sparte se

folosesc bolovanii şi bucăţile de piatră. În piatra spartă din
bolovani granulele sfărîmate trebue să alcătuiască nu mai
puţin de 80 %. Granulele sfărîmate se socot acelea, care au
suprafaţa de la despicare mai mare decît jumătate din
suprafaţa granulei.
Indicii rezistenţei la concasare în cilindrul de oţel pentru
piatra spartă din pietiş, datorită formei lor, este mai mare de
cît a pietişului. De aceea standardul atribue la marca k8 piatra
spartă cu indicile de concasare pînă la 10%, către marca k12 -
pînă la 14%, către marca k16 - pînă la 18% şi către marca k24
– pînă la 26%. Celelalte cerinţe către asfel de piatră spartă
sunt asemenea ca pentru piatra spartă obişnuită.

72
 TEMA 7

AGREGATE POROASE NATURALE

7.1.Cunoştinţe generale despre rocile poroase

naturale
7.2.Rociile detritice eruptive
7.2.1.Rocile detritice
7.2.2.Rocile detritice consolidate (cimentate)-tuful
vulcanic şi traseul.
7.3.Roci sedimentare
7.3.1.Rocile sedimentare detritice
7.3.2. Rocile sedimentare de precipitiaţie chimică
7.3.3. Rocile sedimentare organogene sau biogene.

7.1.Cunoştinţe generale despre rocile poroase

naturale

Din această categorie fac pate rocile detritice eruptive

afînate sau dezagregate, rocile eruptive consolidate sau
cimentate, rocile sedimentarre detritice, rocile sedimentare de
precipitaţie chimică şi rocile sedimentare organogene.

7.2.Rociile detritice eruptive

Rocile eruptive detritice pot fi:

1.Afînate sau dezagregate (cenuşe vulcanice, nisipul vulcanic,
piatra ponce);
2.Consolidate sau cimentate (tuful vulcanic, trasul).

73
 7.2.1Rocile detritice (eruptive) sau format din particule mici
de lavă fărămiţată, aruncată la suprafaţa pămîntului în timpul
erupţiei vulcanilor.
Aceste depuneri, fie că s-au păstrat în stare afînată, fie ca în
prezenţa substanţelor de cimentare şi sub presiunea straturilor
superioare s-au transformat în roci cimentate.
Particulele fine (de lava solidificată, din grupa afinate)
formează cenuşa vulcanică, iar particulele cu dimensiune pînă la 5
mm - nisip vulcanic.
a). Cenuşa vulcanică - rocă detritică fină afinată
(dimensiunele granurelor 0,5 - 2 mm), în componenţa căreia întră
fragmente de sticlă vulcanică, cristale de minerale constituente de
roci şi fragmente de diferite roci care au fost aruncate din coşul
vulcanic. Densitatea aparentă (medie) 500 … 1800 kg/m3,
porozitatea 20 - 70%. Cenuşa vulcanică se foloseşte ca material fin
de umplutură la betoanele uşoare şi la materiale pentru tencueli.
Cenuşa vulcanică măcinată se utilizează ca adous la cimenturile
hidraulice cu puzolană şi la cele rezistente la acţiunea sulfaţilor, tot
aşa şi ca degresant la producerea cărămizilor de ceramică, a sticlei,
a glazurilor etc.
b). Nisipul vulcanic - este alcătuit din particule cu
dimensiuni pînă la 5 mm (ne cimentate).
c).Piatră ponce (tot în grupă afînate) - bucăţi de rocă poroasă
formată prin solidificarea lavei vulcanice avînd de obicei
dimensiunile pînă la 40 cm. Piatra ponce s-a format în urma răcirii
bruşte cu degajarea gazelor din lavele acide şi neutre, cu aceiaşi
compoziţie mineralogică ca şi granitul şi porfirul, dar cu structură
amorfă sticloasă. Porozitatea ei atinge - 80% ; pereţii porilor sunt
compuşi din sticlă vulcanică. Are culoare deschisă, este aspră la
pipăit, poroasă şi atît de uşoară, încît pluteşte pe apă. Duritatea 6,
densitatea reală - 2 … 2,5 g/cm 3, densitatea aparentă - 0,3 … 0,9
g/cm3. Porozitatea înaltă condiţionează folosirea ei ca material
termoizolant iar majoritatea porilor închişi îi asigură rezistenţă
74
indestulătoare la îngeţ-dezegheţ. Prezenţa în piatra ponce a
bioxidului de silice activ permite să fie folosită în calitate de adaos
hidraulic activ în ciment şi var. Sub numele de spumă de mare se
foloseşte ca material pentru şlefuit. Sfărîmaturile se folosesc ca
agregate pentru betoanele uşoare.

7.2.2..Rocile detritice consolidate (cimentate)-tuful

vulcanic şi traseul.
a). Tuful vulcanic - (it. tufo-rocă poroasă formată din
acumulările de produse solide ale erupţiilor vulcanice, ulterior
compactizate şi cimentate. Tuful are compoziţie chimică variată şi
corespunde compoziţiei lavei erupte; el se prelucrează uşor, pe larg
se foloseşte ca material pentru pereţi şi pentru faţadare (de exemplu
tuful artic din Armenia), în stare măcinată ca adaus activ la
substanţele liante (puzolană, tras); se întrebuinţează şi pentru
căptuşirea agregatelor termice ale cuptoarelor îndustriale şi ale
coşurilor ce funcţionează la temperatura pînă la 800 C. Cele mai
compacte tufuri se numesc traseuri.
b). Tras (germ. Tras, din it. Terro dusumea, podină,
pardoseală) - rocă din grupul tufurilor vulcanice. Prezintă o masă
poroasă, dură de culoare verde, albasră, galbenă şi de alte culori cu
un conţinut înalt de silice activă. După o măcinare cu o fineţe
înaltă, fiind amestecat cu var stins, se întrăreşte repede în apă şi în
mediul aierian. Se utilizează ca adaos hidrautic la cimentul cu
puzolană.
Tuful artic. Dacă cenuşa şi nisipul vulcanic nimeresc în
magma topită înainte de răcirea ei, se formează lava de tuf,
reprezentantul caracteristic al cărei este tuful artic.
Tuful artic - care are ρa= 750 - 1400 kg/m3 şi limita de
rezistenţa σ=6,0…10,0MPa se foloseşte sub formă de piatra tăiată
pentru zidirea pereţilor. Ea se foloseşte şi ca agregat (component)
pentru betonul uşor

75
 7.3.Roci sedimentare

Rocile seimentare s-au format sub acţiunea de dezagregare a

factorulor exteriori-apei, vîntului, variaţilor de temperatură (îngeţi-
dezgeţi), bioxidului de carbon din aer, oxigenului, luminei etc.
Sfărîmiturile şi sărurile rezultate sub acţiunea apei şi vînturilor au
fost transportate la distanţe mari şi treptat depuse pe cîmpuri pe
fundurile lacurilor, mărilor şi oceanelor. Aceste depuneri
(sedimente) din roci au format straturi şi se numesc roci
sedimentare. Rocile sedimentare au o răspîndire mare pe suprafaţă
pămîntului, fundul mărilor şi oceanelor. Rocile sedimentare după
condiţiile şi materialul din care s-au format se împart în trei grupe
mari:roci detritice, roci de precipitaţie chimică şi roci organogene
sau biogene.

7.3.1.Rocile sedimentare detritice s-au format prin

depunerea sfărîmiturilor rezultate în urmă procesului de eroziune
şi aduse de vînturi sau de ape curgătoare. Aceste roci se împart în
afînate şi cimentate şi au o deosebire principală între ele. La rocile
detritice mobile neconsolidate (necimentate) bucăţile de sfărîmături
sunt libere, nelipite între ele, se mai numesc afînate. Depunerile
detritice afînate iau naştere sub formă de argilă, nisip cu granule de
la 0,14 … 5 mm, sub formă de petriş rotungită ori piatră spartă
naturală cu fragmentele 5 … 70 mm.
Argila (lutul, calcitul, bioxidul de siliciu, oxidul de fier) poate
servi ca un fel de “ciment natural”.
2. În rocile detritice cimentate sau consolidate, bucăţile de
sfărîmături sunt legate printr-un liant natural (breciile,
conglomeratele, gresiile).
a).Gresiile sunt nisipuri de cuarţ cimentate.
b).Conglomeratele şi brencia sunt formate prin cimentarea
petrişului sau a pietrei naturale sparte. Proprietăţile rocilor
enumerate depind de tipul rocii cimentate şi de tipul substanţei
76
liante. Astfel cele mai înalte calităţi le posedă gresiile silicioase, în
care substanţa de cimentare este bioxidul de siliciu, iar calităţile
mici - unde ca liant serveşte argila.

7.3.2. Rocile sedimentare de precipitiaţie chimică se

formează prin depunerea şi cristalizarea pe fundul apelor a sărurilor
din soluţii suprasaturate. Din ele fac parte: Ghipsul; anhidritul;
magnezitul; calcarele; magnezitul şi dolomitul sunt compuşi de
minerale de aceiaşi denumire. În genere aceste roci servesc ca
materie primă pentru fabricarea lianţilor minerali. Afară de aceasta,
magneziul şi dolonitul se întrebuinţează la fabricarea materialelor
refractare.
Calcarele reprezintă după compoziţia chimică carbonat de
calciu (CaCO3).Culoarea calcarului depinde de impurităţi (argile,
bioxid de siliciu, oxizi de fier etc.). Calcarul curat (piatra de var)
are culoare albă. Asupra particularităţilor calcarelor înfluenţează în
special impurităţile de argilă, care se întîlnesc foarte des.
Calcarul compact face parte din depunerele chimice. Roca
compusă din amestec de calcar şi argilă, se numeşte marnă. Dacă
în rocă predomină calcarul ea se numeşte marna calcaroasă, iar
dacă predomină argila-se numeşte marnă argiloasă. Pentru
construcţii cele mai importante sunt calcarele compacte, calcarul
cochilifer şi creta.
Calcarul compact este compus din granule foarte mici de
calcit, întărite cu oarecare ciment natural, de exemplu marna,
argila. Are limită de rezistenţă la compresie σ = 60,0 … 200,0
MPa, şi densitatea reală ρ = 1800 … 2600 kg/m3.
Din calcar compact se confecţionează plăci pentru placarea
pereţilor exteriori, el se întrebuinţează sub formă de piatră brută
pentru fundaţii, în formă de piatră spartă la prepararea betonulul şi
ca materie primă pentru fabricarea varului şi a cimentului Portland.
Toţi reprezentaţii acestei grupe se utilizează ca materie primă
în industriea lianţilor. În afară de producerea lianţilor calcarele se
77
folosesc pe larg în construcţie ca calcar compact, tuful calcaros şi
travertinul, fiind utilizate la diferite părţi ale clădirilor.

7.3.3. Rocile sedimentare organogene sau biogene.

Aceste roci sunt formate din depunerea, acumularea şi

descompunerea în decursul erelor geologice a resturilor de natură
organică (a animalelor, veţuitoarelor de apă, schelete şi cochilii) a
plantelor şi animalelor acvatice. Din aceste roci fac parte: calcarele
cochilifere, creta, diatomitul, tripolul etc. Calcarul cochilifer s-a
format din sfarîmituri de scoici, cimentate cu nămol calcaros. El
este o rocă foarte poroasă, în legătură cu aceasta masa şi rezistenţa
lui sunt mult mai mici în comparaţie cu calcarul compact
(densitatea aparentă ρa = 800 … 2000 kg/m3 iar σ = 0,4 … 15,0
MPa).
Calcarul cochilifer are cunductibilitatea termică mică, se
prelucrează uşor este rezistent la îngheţ-dezgheţ şi reţine bine
cuiele bătute în el. Datorită acestor proprietăţi el este un bun
material local de zidire pentru construcţiile cu puţine etaje. El se
mai întrebuinţează şi ca component (agregat) pentru betonul uşor.
Creta-este un calcar cochilifer slab cimentat cu un conţinut
de bucăţi de scoici foarte mic. Din cauza rezistenţei mici nu se
întrebuinţează ca piatra de construcţie, în schimb se întrebuinţează
la fabricarea vopselelor, chiturilor, varului şi cimentului.
Diatomitul şi triniolul sunt roci cu un conţinut bogat de
siliciu hidrat.Ele sunt compuse din carapace minerale de diatomee.
Aceste roci pot fi afînate sau cimentate. Avînd în vedere densitatea
aparentă mică  ρa= 450 … 950 kg/m3 şi cnductibilitatea termică
redusă, ele se întrebuinţează ca materiale termoizolotoare. Datorită
conţinutului mare de silice, diatomitul şi tripolul se folosesc în
calitate de adaosuri hidraulice.

78
 TEMA 8

AGREGATE DIN DEŞEURI INDUSTRIALE

8.1. Cunoştinţe generale

8.2.Zgura de furnal.
8.3.Cenuşă de termocentrală
8.4.Sterilul ars
8.5.Zgură de focare de cazan
8.6. Agregate din deşeuri ceramice
8.7.Agregate de perlit
8.8.Agregate de argilă expandată
8.9.Agregate uşoare

8.1. Cunoştinţe generale

Din această categorie fac parte agregatele cu densitate în

grămadă în stare uscată şi afînată pînă la 1000 kg/m 3
(determinată pe sortul 5—20 mm). Sorturile granulare uzuale
de agregate uşoare sunt: 0—3, 3—7, 5—20 şi 20—40 mm.
Agregatele uşoare provin din roci şi din produse
secundare, iar unele sunt produse fabricate în industrie. Se
utilizează la executarea betoanelor de izolaţie termică, de
izolaţie termică şi rezistenţă şi a betoanelor de rezis tenţă, la
prepararea mortarelor de izolaţie termică, cum şi în straturi de
izolaţie termică (fără a fi aglomerate cu liant).
79
 Rocile din care se obţin agregatele uşoare se
caracterizează prin structură poroasă, absorbţie şi
permeabilitate mari şi rezistenţe mecanice reduse; aceste
caracteristici corespund rocilor sedimentare organogene
(diatomit şi calcare cochilifere), tufurilor vulcanice, scoriei
bazaltice, pietrei ponce; agregatele obţinute au densitate în
grămadă cuprinsă între 500 şi 1000 kg/m 3 porozitate de 40 ...
50% şi porozitate aparentă de 25 ... 40%.
Din produse secundare se obţin agregate atît în starea în
care rezultă din procesele industriale, uneori după o prealabilă
sortare, cît şi în urma aplicării unor procedee de prelucrare.

8.2.Zgura de furnal.

Zgura de furnal este un produs secundar care rezultă în

procesul de elaborare a fontei; agregatele uşoare din zgură de
furnal se obţin prin granulare sau prin expandare. Zgura
granulată se prezintă sub forma unui material alcătuit din
granule cu structură vitroasă şi forme angulare pronunţate, de
culoare de la alb-gălbuie, cenuşie sau verde deschisă pînă la
culoarea brună închisă, în care predomină fracţiunea 1—3 mm
(prezentă în proporţie de 45 ... 70%); datorită granulozităţii
restrînse şi formei colţurate a granulelor, zgura granulată
prezintă un volum mare de goluri (V g = 54 ... 62%) şi
densitate în grămadă redusă (p ga = 750 ... 1100 kg/m 3 ).
Agregatele din zgură expandată au densitatea în grămadă
cuprindsă între 500 şi 1200 kg/m 3 ; se livrează în sorturile
granulare 0—5 mm, 5—20 mm şi 20—40 mm.

8.3.Cenuşă de termocentrală

Cenuşa de termocentrală are densitatea în grămadă în

stare uscată şi afinată de 550 ... 850 kg/m 3 şi densitatea
80
aparentă a granulelor de aproximativ 2000 kg/m 3 ; fracţiunea
sub 0,2mm reprezintă 85 ... 98% din masa cenuşii şi
fracţiunea sub 0,09 mm — 60 ... 80%. Agregatele uşoare din
cenuşă de termocentrală se prezintă atît sub forma
materialului pulverulent rezultat la arderea cărbunilor cît şi a
unui produs fabricat prin sintetizare şi livrat în sorturile
granulare uzuale; agregatele în starea în care este livrată
cenuşa de la termocentrală, se utilizează, îndeosebi, ca
înlocuitor a unei părţi de nisip la executarea betoanelor.
Agregatele obţinute prin sinterizare — nu numai din cenuşă
de termocentrală — se cunosc sub denumirea de agloporit;
densitatea în grămadă a acestor agregate este de 600 ... 750
kg/m :3 .

8.4.Sterilul ars

Sterilul ars se obţine din argila rezultată la sortarea

cărbunilor in exploatările carbonifere; în argila, depozitată
după sortare, se mai găseşte cărbune, care poate arde mocnit,
cu transformarea sterilului într-un material cu aspect similar
sfărîmăturilor de cărămidă, numit steril ars. Se foloseşte, în
general, fracţiunea alcătuită din granule cu dimensiuni mai
mari de 7 mm şi uneori mai mari de 3 mm.

8.5.Zgură de focare de cazan

Zgura de focare de cazan provine la arderea cărbunilor

în focarele cu grătar ale locomotivelor sau în unele
termocentrale mai vechi, care nu folosesc la ardere cărbuni fin
măcinaţi. Sterilul din cărbune se topeşte parţial şi se umflă,
luînd naştere un material granular, buretos, de culoare cenuşie
închisă, numit zgură de focare de cazan, care înainte de
utilizare se depozitează în halde pe intervale mai îndelungate;
81
acest interval de depozitare este necesar ca apele la ploaie —
care conţin bioxid de carbon — să des compună sulfurile, să
stingă granulele de oxid de calciu şi să dizolve sulfaţii şi
hidroxidul de calciu prezente în agregat; astfel, se consună
transformările cu caracter expansiv, datorite conţinutului de
cărbune nears şi de oxid de calciu, şi produsul secundar
devine utilizabil. Se foloseşte fracţiunea alcătuită din granule
cu dimensiunea mai mare de 5 mm. Agregatele de zgură de
focare de cazan au densitatea în grămadă cuprinsă între 750 şi
800 kg/m 3 , volum de goluri de 40 ... 45% şi absorbţie de apă
de 40... 50%.

8.6. Agregate din deşeuri ceramice

Agregatele din deşeuri ceramice sunt spărturi de

cărămidă şi ţiglă şi, în general, spărturi de produse ceramice
cu structură poroasă, nesmălţuite; se foloseşte sortul granular
cu dimensiunea granulelor mai mare de 7mm; prezintă
densitate în grămadă de 900 ... 1100 kg/m 3 , volum de goluri
pînă în 45% şi absorbţie de apă de 15 ... 20%.
Unele agregate,uşoare se produc în industrie prin
expandarea rocilor.

8.7.Agregate de perlit

Agregatele de perlit se obţin prin expandarea perlitului

care este o rocă silicioasă, sticloasă, cu conţinut de oxizi
alcalini — care favorizează topirea — şi apă legată chimic,
pînă in 8%; la temperatura de 1000 ... 1100 o C începe să se
topească, iar apa combinată se degajă sub formă de vapori,
provocînd expandarea. Agregatul de perlit se prezintă sub
formă de nisip cu dimensiunea granulelor pînă la 3 ... 5 mm şi
densitate în grămadă de 150 ... 280 kg/m 3 ; se foloseşte în
82
betoane şi mortare cu funcţii termoizolatoare.

8.8.Agregate de argilă expandată

Agregatele de argilă expandată rezultă din expandarea

argilelor feruginoase; trioxidul de fier prezent în argilă, care
are rolul atît de fondant, favorizînd topirea la o temperatură
mai joasă, cît şi de agent de expandare, suferă un proces de
reducere, la temperaturi de aproximativ 1100°C, cu degajare
de oxigen, care produce expandarea. Agregatele au structură
poroasă şi aspect buretos. În condiţiile în care argila
feruginoasă se granulează în prealabil expandării, se obţine un
agregat cu granule rotunjite, cu formă apropiată de a unui
elipsoid (rapoartele b/a şi e/a nu coboară sub 0,7), cu supra-
faţa vitrifiată şi structură, în spărtură, microporoasă, numit
granulit; agregatul prezintă densitate în grămadă de 200 ...
900 kg/m 3 , rezistenţă la strivire de 20 ... 40 daN/cm 2 şi
absorbţie pină în 25%. Se livrează în sorturile 0—3, 3—5, 5—
20 şi 20—40 mm şi se foloseşte la executarea betoanelor
uşoare de rezistenţă şi de termoizolaţie. Deşi prezintă
proprietăţi tehnice corespunzătoare, granulitul, fiind un
material energointensiv, are utilizare limitată.

8.9.Agregate uşoare

Agregatele uşoare se caracterizează prin structură

poroasă, în care predemină porii grosieri, rezistenţe mecanice
reduse, absorbţie şi permeabilitate la apă mari, rezistenţă la
îngheţ-dezgheţ, în general, slabă şi conducti vitate termică
mică; unele agregate uşoare pot conţine impurităţi — în mai
mare măsură, decît agregatele grele — ca efecte dăunătoare
asupra constanţei de volum (MgO şi CaO liber, alcalii sulfaţi,
cărbune), ceea ce impune testarea atentă înainte de utilizare.
83
 Bibliografie
1.Ицкович С. М., Чумаков Л. Д., Баженов Ю.М.
Технология заполнителей для бетона. Москва “Высшая
школа” 1991.
2. Neville,A. Proprietăţile betonului (traducere din limba
engleză). Ed. Texnică, Bucureşti, 1979.
3. Schweigoffer,R., Fodor,D. Tehnologii pentru
valoficarea complexă a rocilor ornamentale.Ed. Tehnică.
bucureşti, 1986.
4. Tarnovschi,C.I., Corlăteanu,N.C. Zăcăminte şi
materiale de construcţie. Ciclu de prelegeri. Chişinău,
U.T.M.,2008.
5. Tarnovschi, C.I., Corlăteanu, N.C. Materiale
constructive. Îndrumar pentru lucrări de laborator. Chişinău,
U.T.M.,2007.
6. Tarnovschi, C.I., Corlăteanu, N. C. Exploatări
miniere de suprafaţă. Chişinău, U.T.M. 2007.
7. Teorenu, I., Moldovan, v., Nicolescu,I. Durabilitatea
betonului. Ed. Tehnică, Bucureşti, 1982.
8. Teorenu, I., Nicolescu, I., Ciocea, N., Moldovan, V.
Întroducere în ştiinţa materialelor anorganice. Vol. 11,
Materiale anorganice. Ed. Tehnică, Bucureşti, 1987.
9. Venuat, M., Paradakis, M. Controle et essais de
ciments, mortiers et betons. Ed. Eurolles, Paris, 1961.

84