ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI

Cap.2 NOŢIUNI INTRODUCTIVE

REFERITOARE LA ASIGURĂRI

2.1. Definiţia asigurărilor

Simpla lecturare a literaturii de specialitate scoate în evidenţă

existenţa numeroaselor definiţii şi a diferenţelor de opinie faţă de
termenul de asigurare. În general asigurarea reprezintă un instrument
social prin care un grup de persoane (denumiţi asiguraţi) transferă riscul
către o altă parte (denumită asigurător) în schimbul plăţii unei sume de
bani (denumită primă de asigurare), respectiv a promisiunii că în
momentul apariţiei unei daune aceasta va fi acoperită9.
Caracterul de instrument social derivă din faptul că persoanele şi
organizaţiile se ajută reciproc prin plata unor prime de asigurare, pentru a
avea o protecţie împotriva evenimentelor neprevăzute. În plus trebuie
făcută menţiunea că toate aceste persoane şi organizaţii sunt expuse unor
riscuri similare.
Transferul riscurilor către asigurători se realizează printr-un
contract de asigurare denumit poliţă de asigurare. Plata primelor de
asigurare implică acumularea de către asigurător a unui fond de asigurare
din care urmează să se plătească daunele în momentul apariţiei şi în
concordanţă cu prevederile din poliţa de asigurare.
O altă definire a asigurărilor pune accentul pe transferul riscului
prin dispersare şi distribuţie. Astfel asigurările reprezintă un instrument
de plasare a variabilităţii rezultatelor aşteptate către un asigurător
(dispersarea riscului) în condiţiile în care o serie de entităţi realizează
plata primelor de asigurare (distribuţia riscului)10.

2.2 Beneficiile asigurării

Asigurările oferă două beneficii fundamentale. Pentru început, prin

faptul că asigurătorii despăgubesc daunele survenite şi acoperite prin
poliţa de asigurare, se previne apariţia dificultăţilor financiare şi chiar a
falimentelor pentru firme, respectiv a pierderii economiilor realizate de
persoanele fizice. Acest aspect este posibil prin dispersarea riscurilor
către membrii grupului.

9
Pritchett T., Schmit J. – Risk Management and Insurance, West Publishing US, 1996
10
Rejda G. – Principles of Risk Management and Insurance, Pearson Education NY
2002

15
 ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI

Desigur, în anumite situaţii prevenirea daunelor este mai potrivită

decât încheierea unei poliţe de asigurare. Pentru aceasta industria
asigurărilor elaborează şi publică în permanenţă diferite studii statistice.
Deasemenea se sprijină activitatea de cercetare în diferite domenii.
Spre exemplu în anumite situaţii este mai convenabil să se plătească
fonduri pentru cercetare decât să se plătească ulterior despăgubiri (se
investesc foarte mulţi bani în cercetarea fenomenelor care generează
catastrofe naturale cutremure, tornade, inundaţii – în speranţa că
momentul apariţiei acestora să poată fi cunoscut cu ceva timp înainte,
pentru a se lua măsuri de limitare a daunelor).
Datorită acestor menţiuni oamenii conştientizează rolul asigurărilor
şi se poate aprecia făra a greşi că asigurările au devenit o parte integrantă
a vieţii noastre.

2.3. Mecanismul de funcţionare al asigurării

Ocazional se efectuează o comparaţie nefondată între asigurări şi

pariuri. Astfel se poate aprecia că asiguratul pariază 100 u.m. că
autoturismul său va fi furat. Dacă evenimentul nu are loc asiguratul a
pierdut banii, iar asigurătorul i-a câştigat. În sens contrar dacă
autoturismul a fost furat asiguratul a căştigat pariul, şi primeşte
contravaloarea acestuia.
Totuşi între asigurări şi pariuri există o diferenţă fundamentală.
Astfel la un pariu riscul nu există dacă nu se pariază, pe când în cazul
asigurări riscul există indiferent dacă se încheie sau nu poliţa de
asigurare.
În plus, în cazul pariurilor se obţine o sumă mai mare decât se poate
pierde rezultând un câştig, iar în cazul asigurărilor în momentul apariţiei
unei daune totale se primeşte doar valoarea pe care o avea bunul
respectiv, asiguratul neavând nici un câştig. Deci, asigurările nu
reprezintă un mod de îmbogăţire. Aceasta cel puţin teoretic, deoarece
există o serie de fraude în industria asigurărilor (descoperite sau nu).
Pentru a înţelege mai bine felul în care asigurările diferă de alte
tranzacţii financiare cu privire la risc, va trebui să înţelegem felul în care
acestea funcţionează.
Asigurarea este creată de un asigurător, ca suportator profesional al
riscului, care îşi asumă aspectul financiar al riscului transferat către el de
asigurat.
Asiugrătorul acceptă riscul în schimbul promisiunii de a plăti dauna
în momentul apariţiei acesteia conform riscurilor şi sumei înscrise în

16
 ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI

poliţa de asigurare. În schimbul acceptării variabilităţii rezultatelor

aşteptate asigurătorul încasează prime de asigurare. Trebuie făcută
menţiunea că asiguratul plăteşte prima pentru transferul riscului la nivelul
daunei maxime.
Majoritatea contractelor de asigurare sunt exprimate în termeni
monetari, dar uneori există şi posibilitatea plăţii unor servicii. În cazul
asigurărilor de bunuri, răspundere civilă, viaţă asigurătorul plăteşte suma
sau o parte din suma specificată în poliţa de asigurare. În cazul
asigurărilor de accidente pe lângă remuneraţiile încasate de asigurat
acesta poate primi gratuit şi diferite servicii (accesul la un salon mai
retras, accesul la un centru de refacere fizică, diferite alte facilităţi care
nu sunt disponibile în mod obişnuit).
Indiferent dacă îşi îndeplineşte obligaţiile faţă de asigurat prin
servicii sau/şi monetar, pentru asigurător aspectul este financiar. În plus
asigurătorul nu poate garanta prin încasarea primei de asigurare că
evenimentul asigurat nu va avea loc, şi nici nu poate reface valorile
sentimentale şi psihologice prin plata eventualelor daune (decesul unei
persoane, distrugerea unor obiecte cu valori sentimentale). Nici unul din
aceste două aspecte nu poate fi măsurat în termeni monetari, deci în
aceste cazuri valoarea plătită de asigurător este simbolică.
Deasemenea trebuie menţionat faptul că asigurările oferă un seviciu
foarte important – reducerea nesiguranţei financiare creată de risc,
hazard, iar distribuţia riscului se realizează prin existenţa în asigurare a
unui număr mare de asiguraţi, astfel încât daunele survenite să fie
împărţite între aceştia.
Nivelul primelor care trebuie să fie plătite de asiguraţi sunt
calculate de către actuari, care estimează probalilitatea de apariţie şi
severitatea daunelor. Aceste estimări se realizează pentru fiecare sector
de activitate în parte, iar în momentul cuprinderii în asigurare a fiecărui
nou client, acesta trebuie încadrat în grupa de riscuri corespunzătoare.
Estimările trebuie să ia în considerare datele empirice, în sens contrar
acestea fiind subiective.

2.4. Clasificarea asigurărilor

Aşa cum se observă asigurările reprezintă un mecanism complex de

finanţare a riscului aflat la dispoziţia persoanelor şi agenţilor economici.
Prin urmare este necesară clasificarea acestora în funcţie de mai
multe criterii. Din punct de vedere al obiectului asigurării avem:
- asigurări de persoane

17
 ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI

- asigurări de bunuri
- asigurări de răspundere civilă
Asigurările de persoane se referă la acoperirea riscurilor care
afectează starea fizică a oamenilor: supravieţuire, deces, invaliditate
temporară şi invaliditate permanentă, accidente existând astfel asigurări
de viaţă şi asigurări de accidente.
Asigurările de bunuri sunt oferite de societăţile de asigurare pentru
a acoperi riscurile referitoare la bunuri personale, toate categoriile de
active, animale şi culturi agricole.
Asigurările de răspundere civilă acoperă riscurile referitoare la
răspunderea civilă legală, profesională a persoanelor fizice şi juridice
pentru eventualele daune produse terţilor.
Din punct de vedere al caracterului obligativităţii avem:
- asigurări obligatorii
- asigurări facultative
Asigurările obligatorii sunt caracterizate prin faptul că sunt
reglementate prin lege. Caracterul obligatoriu derivă fie datorită
frecvenţei ridicate de apariţie a riscurilor asigurate, dar şi severităţii unor
daune cu frecvenţă scăzută.
În România la ora actuală cea mai cunoscută formă de asigurare
obligatorie este asigurarea de răspundere civilă auto. Până înainte de
1991 mai exista caracterul de obligativitate şi asupra clădirilor, a
călatorilor C.F.R. (costul asigurării era inclus în preţul biletului de tren), a
animalelor şi culturilor agricole.
La ora actuală se pune din nou în discuţie instituirea obligativităţii
în asigurarea clădirilor (teama executivului de un cutremur devastator
asemănător celui din anul 1977, precum şi de alte catastrofe naturale.
Aceasta şi deoarece fondurile aflate la dispoziţie sunt limitate şi prevăd şi
alte destinaţii).
În schimb în ţările dezvoltate ale lumii (S.U.A, Japonia, statele
U.E.) există mai multe asigurări obligatorii – auto, pentru clădiri etc.
Asigurările obligatorii prezintă o caracteristică foarte importantă.
Datorită caracterului naţional se înregistrează o dispersie foarte mare a
riscurilor, precum şi în cazul apariţiei daunelor acestea sunt compensate
eficient.
Tot ca o formă de asigurare obligatorie poate fi percepută şi
asigurarea bunurilor achiziţionate prin leasing sau rate, sau asigurarea
imobilelor cu care se girează în favoarea băncilor în momentul
contractării de credite.

18
 ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI

Asigurările facultative se caracterizează prin faptul că încheierea

asigurării se realizează prin liberul consimţământ al asiguratului şi prin
existenţa unei poliţe de asigurare care să-i acopere riscurile dorite.
Datorită faptului că dispersia riscului este mult mai mică decât în
cazul asigurărilor obligatorii şi primele de asigurare au un nivel mai
ridicat.
Din punct de vedere al cadrului teritorial în care operează
asigurările se clasifică în:
- asigurări naţionale
- asigurări internaţionale
Asigurările naţionale reprezintă acea categorie de asigurări care se
desfăşoară doar între graniţele unei ţări.
Asigurările internaţionale iau în considerare faptul că legătura
dintre asigurător şi dauna produsă de propriul asigurat are loc în afara
graniţelor ţării asigurătorului (daune produse la asigurarea de Carte
Verde, asigurările medicale de călătorie, răspunderea cărăuşului pentru
marfa transportată, asigurări aviatice şi maritime etc, inclusiv
reasigurările.)
Din punct de vedere al naturii şi tipul raporturilor care au loc
între asigurat şi asigurător există:
- asigurare directă şi
- asigurare indirectă
Asigurarea directă este încheiată în mod direct între asigurător şi
asigurat.
Asigurarea indirectă se încheie prin intermediari – agenţi de
asigurări care reprezintă interesele asigurătorului şi brokerii care
reprezintă atât interesele asiguratului cât şi ale asigurătorului.

2.5. Elementele asigurării

Indiferent de tipul de asigurare încheiată există anumite elemente

generale care sunt identice: subiectele asigurării, obiectul, interesul în
asigurare, riscurile asigurate şi cele excluse, suma asigurată, prima de
asigurare, dauna, despăgubirea, perioada de asigurare.
Subiectele asigurării sunt factorii implicaţi direct sau indirect în
încheierea poliţelor de asigurare. Aceştia sunt: asigurătorul, asiguratul,
contractantul, beneficiarul.
Asigurătorul este persoana juridică constituită conform legii care
are ca obiect unic de activitate încheierea de contracte de asigurare.

19
 ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI

Acesta în schimbul încasării primelor de asigurare se obligă la plata

daunelor cauzate de riscurile asigurate.
Asiguratul este persoana fizică sau juridică care prin efectul legii
sau liber consimţământ încheie contractele de asigurare, conform
condiţiilor impuse de asigurător.
Contractantul asigurării este persoana care încheie poliţa de
asigurare şi plăteşte prima aferentă. Spre exemplu un părinte încheie o
asigurare de accidente în numele copilului. În acest caz părintele este
contractantul, iar copilul este asiguratul. Deobicei, asiguratul şi
contractantul sunt aceeaşi persoană.
Beneficiarul asigurării este persoana fizică sau juridică îndreptăţită
prin contractul de asigurare să încaseze despăgubirea sau suma asigurată
la momentul producerii evenimentului asigurat. Cel mai elocvent
exemplu în care beneficiarul diferă de asigurat este dat de asigurările de
răspundere civilă (partea prejudiciată de asigurat va încasa contravaloarea
daunei) şi de asigurările de viaţă (în cazul decesului asiguratului suma
asigurată va fi plătită unei persoane menţionată în contract, sau
moştenitorilor legali).

Obiectele asigurării, aşa cum s-a specificat în cadrul paragrafului

privind clasificarea asigurărilor sunt persoanele, bunurile şi răspunderea
civilă.
Interesul în asigurare
Pentru a putea fi cuprinse în asigurare bunurile, persoanele,
răspunderea civilă trebuie să existe un interes al asiguratului faţă de
acestea. Este foarte important ca acest interes să poată fi evaluat în
termeni monetari şi sa aibă caracter economic (pentru persoane juridice).
În cazul asigurărilor de bunuri interesul apare ca o măsură de
protejare a propriilor bunuri şi/sau active.
În cazul asigurărilor de persoane interesul se referă la decese,
accidente de muncă, invalidităţi permanente şi temporare, supravieţuirea
peste o anumită vârstă. Interesul apare ca o măsură de asigurare a unui
venit, persoanelor specificate în contract în cazul în care apare decesul
asiguratului; sau ca măsură de a obţine anumite venituri compensatorii
pentru perioadele de spitalizare ca urmare a unor accidente de muncă; sau
de a obţine anumite rente viagere în cazul unor invalidităţi permanente
din accidente.
În cazul asigurărilor de răspundere civilă interesul se referă la
evitarea diminuării resurselor financiare ale asiguratului în cazul în care
acesta produce anumite daune terţelor persoane fizice şi juridice.

20
 ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI

Aşadar, societăţile de asigurare prin diferite tehnici de marketing

vor trebui să îi detertmine pe potenţialii asiguraţi să conştientizeze
interesul lor pentru protecţiile oferite prin asigurare. Dacă avem de-aface
cu asigurări prin efectul legii (obligatorii) interesul este impus de către
stat.

Suma asigurată
Aceasta exprimă nivelul maxim de răspundere al asigurătorului
pentru riscurile asumate. Suma asigurată este înscrisă în fiecare poliţă, şi
este stabilită de reprezentantul asiguratului în cadrul operaţiunii denumită
evaluare de asigurare. Este foarte important ca această valoare să fie cât
mai aproape de valoarea reală a bunului asigurat.
În cazul în care suma asigurată este mai mică decât valoarea reală
(subasigurare), în cazul apariţiei unor daune asiguratul nu va primi
valoarea reală, ci doar o parte. Astfel asigurarea nu în va oferi întreaga
protecţie de care acesta are nevoie. Când suma asigurată este mai mare
decât valoarea reală (supraasigurare), asiguratul nu mai are interesul de a
păstra bunul în condiţii optime deoarece în varianta în care se va întâmpla
evenimentul asigurat el ar urma să primească o valoare superioară. Deci
încheierea asigurării la o valoare superioară valorii reale nu este posibilă
din punctul de vedere al asigurătorului.
Dacă prin absurd se încheie o asemenea asigurare şi are loc
evenimentul asigurat prin care se distruge în totalitate bunul asigurat,
asiguratul va primi valoarea înscrisă în poliţă. Societatea de asigurare
observând că s-a efectuat o supraasigurare, pentru care este răspunzătoare
persoana care a efectuat evaluarea, va recupera prin regres valoarea
supraasigurată de la vinovat.
Spre ex. valoarea unui autoturism cu vechimea de 3 ani este de
10.000 euro, dar datorită greşelii de calcul a reprezentantului
asigurătorului acesta este cuprins în asigurare la o sumă asigurată de
10.500 euro. Presupunem că după 3 luni autoturismul este avariat în
proporţie de 100%. Prin întocmirea dosarului de daună, ocazie cu care se
verifică veridicitatea evaluării autoturismului, se observă supraevaluarea
acestuia. Asiguratul va primi 10.500 euro, iar societatea de asigurare va
recupera de la angajatul său diferenţa supraasigurată – 500 euro. Mai
există şi varianta în care se va explica asiguratului greşala de evaluare,
urmând ca acesta să primească primele de asigurare plătite în plus pentru
diferenţa din supraevaluare, alături de suma reală asigurată. Dacă acesta
nu acceptă varianta propusă de asigurător, se va reveni la situaţia
penalizatoare susmenţionată.

21
 ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI

Suma asigurată poate fi globală pentru toate bunurile asiguratului

(la poliţele de asigurare a conţinutului) sau poate fi individualizată,
întocmindu-se o anexă în acest sens.
La asigurările de persoane suma asigurată este defalcată pentru
deces din accidente şi pentru invaliditate permanentă accidente. În cazul
invalidităţii permanente din accident asiguratul primeşte un procent din
suma asigurată pentru invaliditate, procent corespunzător părţii vătămate
a corpului uman.
Presupunem că s-a încheiat o asigurare de accidente cu suma
asigurată pentru invaliditate din accidente de 100.000.000 lei, iar
asiguratul a suferit o ruptură a braţului care va determina o invaliditate
permanentă. Medicul agreat de asigurat stabileşte un procent al
invalidităţii de 20%, deci asiguratul va primi sub formă de despăgubire
20.000.000 lei.
În cazul asigurărilor de răspundere civilă suma asigurată este dată
de valoarea cerută de potenţialul asigurat în cadrul cererii chestionar, şi
acceptată de asigurător. Pentru ca valoarea acestei sume să fie adecvată
este necesară o analiză a daunelor anterioare provocate terţilor, a
activităţii desfăşurate etc. Suma asigurată poate fi împărţită pe mai multe
evenimente, în acest caz folosindu-se termenul de suma asigurată per
eveniment, sau poate fi privită ca o valoare maximă, necondiţionată de
numărul evenimentelor – sumă asigurată agregat. Dacă sunt asigurate
mai multe evenimente cu o anume sumă asigurată per eveniment, iar în
cazul apariţiei unei daune se depăşeşte această valoare, diferenţa
neacoperită de asigurător va fi suportată de asigurat din propriile resurse.
Model concret de stabilire a sumelor asigurate pentru toate cele trei
categorii de asigurări (bunuri, persoane şi răspundere civilă) va fi analizat
separat în capitolele următoare.

Prima de asigurare
Prima de asigurare reprezintă suma de bani pe care asiguratul o
plăteşte asigurătorului în schimbul promisiunii acestuia de a acoperi
daunele produse de anumite riscuri. Aceasta poate fi stabilită în baza
contractului de asigurare sau prin efectul legii.
Prima de asigurare se determină prin înmulţirea sumei asigurate cu
cota de primă, astfel:
P  S . A.  C. p.
unde P – prima de asigurare
S.A. – suma asigurată
C.p. – cota de primă

22
 ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI

Cota de primă reprezintă prima de asigurare stabilită pentru 100

u.m. şi se stabileşte de către asigurător pe baza calculelor actuariale.
Cotaţia ia în considerare expunerea la riscuri, daunele per ansamblu a
sectorului de activitate respectiv, factorii care agreavează sau ameliorează
situaţia stadard. Deasemenea cota de primă trebuie să includă atât
cheltuielile asigurătorului referitoare la administrarea poliţelor respective,
cât şi profitul. Cheltuielile asigurătorului pentru un anume tip de poliţă
includ comisionul agentului de asigurare, cheltuielile de administrare,
tipărire a poliţelor etc.
Astfel dacă avem o clădire cu suma asigurată 150.000 euro şi
cotaţia de primă de 0,4% prima de asigurare este:
P  S . A.  C . p.  150.000  0,4%  600 euro
În cazul asigurărilor cu plată în rate, primele de asigurare:
- pot fi încasate la scadenţă de către reprezentanţii
asigurătorului prin deplasare la domiciliul/sediul clientului –
prime cherabile
- grija plăţii primelor la scadenţă aparţine în întregime
asiguratului, care se va deplasa la sediile asigurătorului –
prime portabile
În România majoritatea asigurătorilor practică primul tip de prime,
specificând în cadrul poliţelor de asigurare faptul că obligaţia plăţii la
scadenţă revine în întregime asiguratului, asigurătorul nefiind obligat să
amintească acestuia data şi prima scadentă. Cu toate acestea asigurătorii
îşi anuntă clienţii cu privire la obligaţiile lor.
Aceasta din cel puţin două motive:
- prin încasarea primei scadente reprezentantul asigurătorului
încasează comisionul de asigurare aferent ratei respective
- în condiţiile concurenţei de pe piaţa asigurărilor, clienţii sunt
fidelizaţi prin scutirea de timp necesar deplasării la sediul
asigurătorului
Totuşi există şi un număr de asiguraţi care din diferite motive
preferă să vină ei înşişi la sediul asigurătorului pentru a plăti primele de
asigurare.
La încheierea unui an de asigurare la reînnoirea poliţei asigurătorii
pot acorda reduceri de primă clienţilor care nu au înregistrat daune –
clauza bonus. Astfel după un an de asigurare fără daune la asigurările
auto se acordă 15% reducere, după doi ani 25%, după trei ani 35%, iar
din anul patru şi următorii 40% reducere.

23
 ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI

În sens contrar, când se înregistrează daune la o poliţă de asigurare,

în funcţie de valoarea acestora se pot majora primele de asigurare la
reînnoirea contratului cu diferite procente – clauza malus.

Dauna
Dauna reflectă prejudiciul produs asiguratului de producerea
evenimentului asigurat. Aceasta are o anumită valoare, prin care se
cuantifică prejudiciul.
La asigurările de bunuri poate fi vorba despre dauna totală – când
bunul respectiv este distrus în întregime sau este furat, sau despre daună
parţială – dacă bunul asigurat este distrus într-o anume proporţie.
La anumite tipuri de asigurări (ex. auto) dacă procentul daunei
depăşeşte 80% asiguratul consideră că s-a înregistrat o daună totală,
plătind asiguratului suma asigurată menţionată în poliţa de asigurare.
Aceasta datorită faptului că prin celelalte cheltuieli ocazionate de
aducerea bunului la starea de folosinţă dinaintea producerii
evenimentului asigurat (cheltuieli cu manopera, cheltuieli de transport
etc.) se poate depăşi valoarea de plătit ca sumă asigurată. Deci
asigurătorul este mai avantajat dacă va plăti suma asigurată.
În strânsă legătură cu noţiunea de daună se foloseşte şi termenul de
avarie comună. Avaria comună este specifică asigurărilor maritime şi
apare în situaţia când datorită unei avarii la nava transportatoare, pentru a
se evita scufundarea aceteia, se aruncă peste bord anumite mărfuri mai
grele sau situate în zona avariată. Valoarea acestor mărfuri este suportată
de către toţi proprietarii de mărfuri transportate cu acel vas, dar şi de
către armatorii şi proprietarul vasului.

Despăgubirea
Despăgubirea de asigurare reprezintă suma pe care asiguratul este
îndreptăţit să o primească de la asigurător, pentru daunele cauzate de
apariţia riscurilor asigurate. Niciodată despăgubirea nu poate depăşi
nivelul sumei asigurate, dar nici nivelul daunei deci:
Dp  S .A. şi Dp  D
unde Dp – despăgubirea
S.A. – suma asigurată
D - dauna
Nivelul despăgubirii depinde în primul rând de raportul dintre suma
asigurată a bunului şi valoarea sa reală. Avem astfel două principii care
se aplică diferenţiat de fiecare societate de asigurări: acoperirea
proporţională şi acoperirea prim risc.

24
 ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI

În cazul acoperirii proporţionale dacă bunul a fost subasigurat orice

daună (totală şi/sau parţială) va fi despăgubită proporţional cu raportul
dintre suma asigurată şi valoarea reală a bunului, astfel:
S . A.
Dp  D 
V .R.
unde Dp – despăgubirea
D – dauna
S.A. – suma asigurată
V.R. – valoarea reală
Spre ex: valoarea reală a unui depozit este de 220.000 euro, dar din
considerente financiare proprietarul acestuia l-a asigurat pentru o sumă de
150.000 euro. După a anumită perioadă s-a înregistrat o daună de 10.000
euro. Despăgubirea acordată de societatea de asigurare este:
S . A. 150.000
Dp  D   10.000   6.818 euro
V .R. 220.000
Se poate menţiona, astfel că asiguratul a fost asigurat în proporţie
de 68%.
În cazul acoperirii prim risc asigurătorul va plăti întreaga valoare a
daunei până la concurenţa sumei asigurate. Dacă asigurarea a fost
încheiată pentru o valoare mai mică decât valoarea reală şi se
înregistrează o daună totală, asiguratul va suporta diferenţa neasigurată.
Revenind la exemplul de mai sus, proprietarul depozitului va primi
150.000 euro, iar diferenţa de 70.000 euro o va suporta singur.
Asigurătorii din majoritatea ţărilor dezvoltate cu experienţă în
domeniul asigurărilor practică sistemul de acoperire proporţională. În
România, sistemul de acoperire proporţională se practică în special
pentru persoanele juridice, dar unele societăţi îl practică şi pentru
asigurarea clădirilor persoanelor fizice.
În al doilea rând nivelul despăgubirii depinde şi de valoarea
franşizei. Franşiza reprezintă partea din fiecare daună care este suportată
de asigurat. Aceasta poate fi privită şi ca o măsură de păstrare a
interesului asiguratului de a-şi păstra bunul în condiţii optime, dar şi ca o
măsură de evitare a plăţii de despăgubiri mici care vor împiedica
acordarea de bonusuri la reînnoirea contractelor.
Franşiza poate fi exprimată în sumă absolută (ex: 100 euro din
valoarea daunei), în procente (2% din valoarea daunei) sau în zile
(primele 2 zile de convalescenţă nu sunt plătite, sau primele 10 zile în
care se înregistrează pierderi de profit ca urmare a avariilor accidentale
etc.).

25
 ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI

În funcţie de specificul asigurătorului şi al poliţei încheiate se

foloseşte în practică noţiunea de franşiză deductibilă şi franşiză
nedeductibilă. Franşiza deductibilă se suportă de asigurat indiferent de
nivelul pagubei, iar franşiza nedeductibilă (sau atinsă) se suportă de
asigurat doar dacă nivelul daunei este mai mic decât valoarea franşizei.
Presupunem următoarea situaţie franşiza este de 200 euro, iar
valoarea daunei este de este în primul caz de 150 euro şi în al doilea caz
de 320 euro.
Pentru o franşiza deductibilă avem:
- în primul caz asiguratul suportă dauna de 150 euro în
întregime, deoarece valoarea daunei este mai mică decât
franşiza
- în al doilea caz asiguratul suportă franşiza de 200 euro, iar
despagubirea oerită de asigurător este de 120 euro
Pentru o franşiză nedeductibilă (atinsă) avem:
- în primul caz asiguratul suportă dauna de 150 euro în
întregime, deoarece valoarea daunei este mai mică decât
franşiza
- în al doilea caz asiguratul nu suportă nici o franşiză, iar
despăgubirea oferită de asigurător este egală cu valoarea
daunei – 320 euro, deoarece dauna este mai mare decât
franşiza
Deasemenea în practica asigurărilor există şi alte tipuri de franşize,
care sunt diferite combinaţii între diferitele tipuri susmenţionate.
Tipurile de acoperire proporţională şi prim risc se referă doar la
asigurările de bunuri, deoarece la asigurările de persoane şi răspundere
civilă sumele asigurate sunt alese de asigurat în funcţie de nevoile sale.
Un aspect foarte important legat de despăgubiri se referă la
reîntregirea sumei asigurate în cazul unor daune parţiale. Astfel, prin
plata despăgubirilor după fiecare daună parţială nielul sumei asigurate se
reduce cu cuantumul daunei (despăgubirii acordate dacă asigurarea este
încheiată fără franşiză), obţinânduse suma asigurată redusă (S.A.R.).
S.A.R. = S.A. – D.
Unde S.A.R. – suma asigurată redusă
S.A. – suma asigurată
D – dauna
În continuare bunul este subasigurat, iar oricare altă daună se va
despăgubi proporţional cu raportul dintre suma asigurată redusă şi suma
asigurată iniţială astfel:

26
 ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI

S . A.R.
Dp '  D 
S . A.
unde Dp’ – despăgubirea la o daună ulterioară
D – dauna
S.A.R. – suma asigurată redusă
S.A. – suma asigurată
Pentru a se evita această situaţie asigurătorii propun asiguratului
reîntregirea sumei asigurate, prin plata unei prime suplimentare.
Reîntregirea sumei asigurate se determină în funcţie de valoarea
daunei, cota iniţială de primă şi de numărul de luni rămase până la
expirarea asigurării, astfel:
n
P '  D  Cp 
12
unde: P’ – prima suplimentară de asigurare
D - valoarea daunei
Cp – cota de primă
n – număr de luni rămase din asigurare

Exemplu:
Un autoturism are încheiată o asigurare facultativă de avarii şi furt
pentru o sumă asigurată de 12.500 euro. Cota de primă cu care s-a
încheiat asigurarea este de 6.5%. După 3 luni de la încheierea asigurării
asiguratul înregistrează o daună de 600 euro, iar după alte 2 luni are loc o
nouă daună de 500 euro. Să se determine despăgubirile acordate şi
primele suplimentare pentru reîntregirea sumei asigurate, în variantele:
a) în care asiguratul plăteşte prima suplimentară pentru
reîntregirea sumei asigurate după prima daună şi
b) asiguratul refuză plata primei suplimentare pentru reîntregirea
sumei asigurate după prima daună
Situaţia a):
Despăgubirea este egală cu valoarea daunei D1  600 euro
Asiguratul plăteşte o primă suplimentară de:
n 9
P '  D  Cp   600  6.5%   29.25 euro prin care suma
12 12
asigurată iniţială de 12.500 euro rămâne nemodificată.
Despăgubirea pentru cea de-a doua daună este egală cu valoarea
daunei D2  500 euro, deoarece s-a achitat prima suplimentară de
29.25 euro.

27
 ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI

Asiguratul plăteşte o nouă primă suplimentară (P’’) de

n 7
P ' '  D  Cp   500  6.5%   18.95 euro prin care suma
12 12
asigurată iniţială de 12.500 euro rămâne nemodificată.
Situaţia b):
Prima despăgubire este egală cu valoarea daunei D1  600 euro.
Clientul refuză plata primei suplimentare, deci asigurarea va continua la o
sumă asigurată redusă (S.A.R.):
S.A.R. = S.A. – D.= 12.500 – 600 = 11.900 euro
Dauna a doua de 500 euro va fi despăgubită proporţional astfel:
S . A.R. 11.900
Dp '  D   500   476 euro
S . A. 12.500

Perioada de asigurare
Perioada de asigurare reprezintă timpul pentru care asigurarea este
valabilă. La majoritatea asigurările facultative perioada de asigurare este
de 1 an din momentul încheierii contractului de asigurare (spre ex: de la
12.04.2002 – 11.04.2003).
Există situaţii în care asigurările se pot încheia şi pentru perioade
subanuale (1,2,3 luni). La asigurările pentru răspundere civilă pentru
daune provocate terţilor în afara României (asigurare carte verde)
perioadele de asigurare sunt fixate de către Biroul Asigurătorilor Auto
din România (B.A.A.R.) pentru 15, 20 zile, 1 lună sau multiplii, până la
12 luni. Asigurările de sănătate pentru călătorii în afara României se
încheie de societăţile de asigurare pentru numărul exact de zile ale
călătoriei.
În cazul asigurărilor obligatorii perioada de asigurare începe
automat la 1 ianuarie a fiecărui an, şi expiră la 31 decembrie. Există
excepţia de la această regulă doar în situaţia în care bunul care face
obiectul asigurării obligatorii este achiziţionat în timpul anului.
Asigurarea începe din ziua următoare încheierii contratului de vănzare
cumpărare şi expiră la 31 decembrie, noul asigurat plătind doar partea de
prime aferentă până la sfârşitul anului. Similar pentru vânzător asigurarea
expiră la momentul vânzării bunului, iar dacă prima a fost plătită până la
31 decembrie, va primi înapoi de la asigurător partea de prime pentru
lunile neconsumate de asigurare.
Spre exemplu presupunem că asigurarea de răspundere civilă auto
cu valabilitate în România (R.C.A.) costa 1.200.000 lei pe an (ceea ce
înseamnă 100.000 lei lunar) pentru un anume tip de autoturism, iar

28
 ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI

asiguratul a plătiti prima în întregime. La 5 mai asiguratul vinde

autoturismul. Cumpărătorul va plăti asigurarea pentru lunile mai –
decembrie (8 luni), adică 800.000 lei, iar vânzătorul va primi înapoi
primele neconsumate pentru lunile iunie – decembrie (fiecare început de
lună este considerat lună întreagă) – 700.000 lei.
Există situaţii în care perioada de asigurare este mai mare de un an.
În cazul achiziţionării de bunuri prin rate sau leasing se poate încheia o
poliţă de asigurare pentru întreaga durată a leasingului (18-60 luni).
Deasemenea asigurările de viaţă au o perioadă de asigurare
determinată la încheierea contractului de asigurare (5, 10, 25 ani).
Oricum această perioadă poate să fie mai scurtă decât cea stabilită iniţial
fie datorită decesului asiguratului, fie datorită rezilierii contractului.
În anumite situaţii perioada de asigurare este nedeterminată - spre
exemplu la asigurarea Cargo se specifică doar data la care marfa
transportată este expediată, neexistând nici o precizare cu privire la
termenul de sosire.

29