CAPITOLUL I

Internet – mediu de comunicare globală

"Nu eşti conectat la Internet, nu exişti" este o expresie tot mai des întâlnită în
toate domeniile începând cu comunicaţiile, învăţământul, afacerile, publicitatea,
jurnalistica, arta etc. Impactul mediului Internet în viaţa de zi cu zi a
companiilor, dar şi a cetăţeanului de rând, este din ce în ce mai mare. Practic, nu
mai putem vorbi de evoluţie şi cunoaştere, fără să facem apel la acest mijloc
global de comunicare, informare şi documentare. Tot ce este important este
observat, înregistrat, fotografiat, filmat, consemnat şi comentat, iar în final apare
şi în Internet. Pe cât de mare este interesul unora să "apară" în acest mediu pe
atât de mare este şi dorinţa altora de a afla cele mai noi şi mai diverse lucruri.
Nu este deci de mirare faptul că multor firme le-a venit ideea de a-şi promova
produsele şi/sau serviciile în altă parte decât în comunităţi cu întinderi
geografice limitate. Necesitatea cuceririi a noi pieţe de desfacere, împletită cu
natura interactivă a mediului Internet, oferă azi mai mult ca oricând căi
nebănuite de dezvoltare a aplicaţiilor concrete de marketing.

Înainte de a intra în subiectul propriu-zis, se va încerca abordarea pe scurt a

câtorva termeni fără de care înţelegerea a tot ceea ce urmează este mai dificilă.
Prin urmare, vom da răspuns mai întâi celor câteva întrebări de mai jos:

1. Ce este o reţea?
2. Ce este Internet?
3. Ce este intranet?
4. Care este diferenţa între Internet şi World Wide Web (WWW)?

Ce este o reţea?
Înainte de a pătrunde în reţeaua Internet însăşi, aţi putea găsi util să aflaţi ce este
o reţea. Mulţi semeni de-ai noştri nu au lucrat încă niciodata pe o reţea. (De
fapt, a fi ataşat la o reţea nu mai este o condiţie necesară conectării la Internet.)
Reţelele se formează atunci când computerele sunt conectate unele la altele
astfel încât să poată comunica. Aceste computere nu trebuie neapărat să fie
apropiate între ele. De fapt, ele pot să se afle în părţi diferite ale clădirii, ale
organizaţiei sau ale lumii.

1
Când conectăm computerul în reţea, acesta o să interacţioneze cu multe alte
sisteme. Această abilitate de a comunica este în ultimul timp mult mai folosită
decât posibilitatea de calcul pe care o are un sistem. Într-adevăr multe
computere sunt ocupate la maxim cu calcularea a milioane de coeficienţi
ştinţifici dar cred că la această oră sunt mult mai mutle care se ocupă cu
transmiterea poştei electronice sau cu căutarea de informaţii pe servererele
disponibile în întreaga lume. Când te gândeşti că milioane de computere au ca
primă ocupaţie pregătirea de documente şi trimiterea lor către alte persoane sau
alte computere atunci cu uşurinţă putem spune: computerele în noua eră sunt
mai mult mijloace de comunicare.

Impactul pozitiv al comunicarii între computere creşte odată cu numărul de

computere şi tipuri de sisteme care interacţionează. Pentru a putea înţelege mai
bine modul de comunicare al computerelor trebuie să introducem termenul de
TCP/IP care înseamnă Transmission Control Protocol/Internet Protocol. După
cum se poate deduce din acest acronim este vorba despre un protocol de
comunicare, protocol care înseamnă un set de reguli care trebuie rspectat cu
stricteţe pentru reuşirea interconectării şi comunicării cu succes.

Suita de protocoale TCP/IP reprezintă cel mai flexibil protocol de transport

disponibil şi permite computerelor din întreaga lume, rulând sisteme de operare
complet diferite, să comunice între ele. TCP/IP nu este uşor de utilizat şi nu
este cel mai rapid protocol dar oferă cel mai mare grad de corecţie al erorilor.

Pentru înţelegerea mai bună a Stratul Stratul

implementării acestei suite de proto- aplicaţiilor aplicaţiilor
coale vom încerca să le prezentăm
generic în următoarea figură de
stratificare a reţelei. TCP TCP

Interfaţa hardware este responsabilă

cu trimiterea de biţi "1" sau "0" de la
IP IP
un computer la altul. Acest strat fizic
nu ştie nimic despre informaţia trimisă
sau recepţionată. Rolul său este să
INTERFAŢA INTERFAŢA
trateze cât mai bine problemele legate HARDWARE HARDWARE
de transmisia şi recepţia semnalelor
electrice.

Legătura fizică

2
Stratul IP foloseşte stratul fizic pentru a trimite pachete IP. Stratul IP nu oferă
nici un fel de garanţie că un pachet trimis ajunge cu succes la destinaţie. IP are
un algoritm extrem de simplu de tratare a erorilor. Pe scurt ar fi că dacă ceva
merge prost, pachetul este "aruncat la gunoi" şi se încearcă trimiterea unui
mesaj ICMP (Internet Control Message Protocol), înapoi la expeditor pentru
explicitarea erorii.

Stratul TCP este responsabil cu realizarea unei conexiuni de încredere care să

nu permită trecerea erorilor. El foloseşte straturile aflate sub el în ierarhie iar cu
ajutorul unor algoritmi performanţi de tratare a erorilor el se asigură ca
pachetele trimise ajung la destinaţie şi o dată ajunse la destinaţie ele nu sunt
degradate.

Stratul Aplicaţiilor este reprezentat în mod uzual de diverse programe

specifice reţelelor şi internetului, cele mai cunoscute şi mai simple exemple ar
fi: Opera, Netscape Navigator, Microsoft Outlook, Internet Explorer, FTP. De
partea cealaltă a conexiunii se află diverse servere Web (containere de tip
Apache care interpretează mesaje care vin de la la aplicaţii de tip client, cum ar
fi Internet Explorer, Opera etc.) sau servere de mail de tip Sendmail (comunică
cu Microsoft Outlook, Netscape Messanger).

Cu o legătură directă în lumea reală, fiecare sistem de comunicare, pentru a-şi

păstra identitatea şi unicitatea în lume, are nevoie de o identificare unică.
"Numele computerelor" sunt adresele lor IP. Aceste adrese sunt numere pe 32
de biţi de forma xxx.xxx.xxx.xxx. Expansiunea explozivă a internetului a dus la
limitarea serioasă a numerelor unice în sensul că adresele clasice pe 32 biţi s-au
dovedit a fi total inadecvate. Dacă aveţi o reţea locală ce nu are conexiune
TCP/IP cu alte reţele puteţi să vă alegeţi numere după cum doriţi. Însă, pentru
sisteme legate la Internet, numerele sunt date de către o organizaţie centrală, şi
anume NIC (Network Information Center). Pentru citirea mai uşoară, adresele
IP sunt împărţite în patru numere de 8 biţi numite octeţi. De exemplu,
quark.physics.groucho.edu are adresa IP 0x954C0C04 care este scrisă ca
149.76.12.4. Acest format este denumit "dotted quad notation".

În funcţie de dimensiunea reţelei, partea din adresa IP care reprezintă numărul

de gazdă (host number) poate fi mic sau mare. Pentru diferitele nevoi, există
câteva clase de reţele, definind diferite împărţiri ale adreselor IP:

3
  Clasa A cuprinde reţelele de la 1.0.0.0 până la 127.0.0.0. Numărul de
reţea este conţinut în primul octet. Aceasta oferă un număr de 24 de biţi
pentru numărul gazdei, permiţând în jur de 1,6 milioane de gazde.
 Clasa B conţine reţelele de la 128.0.0.0 pâna la 191.255.0.0; numărul de
reţea este în primii doi octeţi. Aceasta permite 16.320 reţele cu câte
65.024 gazde fiecare.
 Clasa C conţine reţelele de la 192.0.0.0 până la 223.255.255.0 cu numărul
de reţea fiind conţinut în primii trei octeţi. Aceasta permite existenţa a
aproape 2 milioane de reţele cu câte 254 de gazde fiecare.
 Clasele D,E şi F conţin adrese între 224.0.0.0 pâna la 254.0.0.0 şi sunt fie
experimentale fie sunt rezervate pentru viitor şi nu specifică nici o reţea.

Domeniile sunt denumirile "prietenoase" de genul www.htomail.com sau

www.yahoo.com. Fiecare dintre aceste domenii are atribuită cel puţin o adresă
IP. Sistemul care se ocupă cu "traducerea" domeniilor în adrese IP se numeşte
DNS (Domain Name System). DNS-ul este o bază de date distribuită pe tot
internetul. Se numeşte distribuită deoarece nu există un singur server care să
aibă toată informaţia necesară traducerii orcicărui domeniu într-o adresă IP.
Fiecare server menţine o bază de date cu propriile domenii pe care sistemele de
pe internet pot să o interogheze.

Dacă reţeaua este compusă din computere aflate în acelaşi loc, este numită reţea
locală (LAN – Local Area Network). Acestea sunt computere care de obicei se
află în acelaşi departament, secţie de lucru sau sediu de firmă. Fig.I.1 arată un
exemplu de reţea locală.

În cazul în care computerele sunt răspândite pe o arie mult mai mare, reţeaua
este numită reţea de mari dimensiuni (WAN – Wide Area Network). Aceste
reţele pot fi compuse din computere aflate în oraşe, ţări sau chiar continente
diferite. În linii mari, singura diferenţă dintre o reţea locală (LAN) şi o reţea de
mari dimensiuni (WAN) este suprafaţa geografică acoperită de reţea. Fig.I.2
arata un exemplu de reţea de mari dimensiuni.

Reţelele sunt folosite în multe domenii de activitate, inclusiv în comerţ, educaţie

şi cercetare. Ele oferă multe avantaje pentru utilizatorii computerelor, printre
care:

4
 Fig.I.1. Reţea locală (LAN) Fig.I.2. Reţea de mari dimensiuni (WAN)

Comunicaţie
Puteţi folosi programe pentru a comunica electronic între computerele
conectate în reţea. Această comunicaţie, cunoscută ca e-mail (electronic
mail – poştă electronică), permite comunicarea imediată pe distanţe mari.
Date comune
Vorbim despre date centralizate atunci când în urma actualizării datelor
de către o persoana din reţea acestea sunt imediat accesibile tuturor.
Resurse partajate
Sistemele conectate la reţea pot folosi în comun imprimante, unităţi de
disc Winchester, fişiere şi, practic, orice dispozitiv imaginabil.

Ce este Internet?
Iniţial, termenul de internet a fost utilizat pentru a desemna orice legătură între
oricare reţele care cuprind mai multe computere interconectate şi care pot
schimba informaţii între ele. Teoretic vorbind, putem spune că internet este
orice reţea de reţele sau un internet este reprezentat de interconectarea a două
sau mai multe reţele de computere. De exemplu, dacă cele 10 computere ale
reţelei aflate într-o firma sunt conectate la o reţea de la o altă firmă, atunci avem
de-a face cu o legătură internet şi deci cu o reţea între reţele.

Termenul de Internet (scris cu I nu cu i) are însă un alt înţeles în ziua de azi şi

nu este doar o simplă reţea: el este înţeles, în principal, ca un mijloc de
comunicare. Oricine se conectează şi lucrează efectiv pe Internet va găsi un nou
mod de a privi informaţia. Aceasta, deoarece cantitatea de informaţie din
Internet este copleşitoare. Numărul celor conectaţi la acest mijloc global de

5
comunicare şi informare este impresionant şi rata zilnică de conectare este
extrem de ridicată.

A localiza exact în timp momentul creării Internet-ului este practic imposibil.

Amintiţi-vă, Internet este o “reţea de reţele". Aceasta se petrece deoarece sunt
prea multe sisteme de reţele direct accesibile prin Internet. Fiecare dintre aceste
reţele are propria sa origine şi fiecare în parte ajută la definirea scopului şi
dimensiunii Internet-ului.

La mijlocul anilor ’60, cercetătorii începeau să

experimenteze cu ideea de reţele de computere care
erau atât rapide cât şi demne de încredere, deşi
bazate pe medii de conexiune obişnuite, cum ar fi
liniile telefonice. Din frământarea lor s-a născut
ideea reţelelor cu comutare de pachete. Aşa cum se
arată în fig.I.3, informaţiile care circulă prin reţea
sunt fragmentate într-un anumit număr de bucăţi Fig.I.3. Comutarea de pachete
numite pachete. Aceste pachete includ nu doar
informaţia propriu-zisă, ci şi informaţii de adresare despre destinaţie şi ordinea
dorită (pachet 1, pachet 2, ş.a.m.d.). Aceste pachete sunt apoi trimise prin reţea,
unde, în cele din urmă, ajung la destinaţiile dorite. Apoi sunt reasamblate şi
mesajul este recepţionat de computerul aflat la celălalt capăt al reţelei.

O reţea cu comutare de pachete are următoarele caracteristici:

 informaţiile sunt fragmentate în bucăţi mici, de dimensiune fixă,
numite pachete;
 pachetele sunt trimise prin reţea spre o destinaţie comună, cu
adresă cunoscută;
 fiecare pachet poate parcurge un alt traseu pentru a ajunge la
destinaţie;
 la receptor, pachetele sunt reasamblate în ordinea corectă;
 comutarea de pachete, aşa cum este folosită în Internet, permite
un flux de date mai puternic pe liniile de reţea obişnuite.

În 1969, Departamentul Apărării al S.U.A. prin Agenţia pentru Proiecte de

Cercetare Avansată (ARPA) a creat o reţea de comutare de pachete
experimentală bazată pe linii telefonice cablate. Din această colecţie iniţială de
reţele s-a născut ARPANet, care permitea oamenilor de ştiinţă, cercetătorilor şi

6
personalului militar din diverse locuri să comunice prin poşta electronică sau
prin conversaţii pe computer în timp real.

Curând, alte locaţii care nu erau conectate la ARPANet, au început să "vadă"

avantajele comunicaţiilor electronice. Multe dintre aceste locaţii au găsit căi
pentru a-şi conecta reţelele lor personale la ARPANet. Aceasta a dus la nevoia
de a conecta între ele computere fundamental diferite (de exemplu, sisteme IBM
şi non-IBM) cu platforme (sisteme de operare) diferite.

În anii '70, ARPA a elaborat seturi de reguli numite protocoale, care au ajutat ca
această comunicare să aibă loc. Înainte de sfârşitul deceniului, dorinţa conectării
se răspândise în asemenea măsură încât sedii din toata lumea erau conectate la
reţea. Pe măsură însă ce tot mai multe instituţii educaţionale şi companii de
cercetare se legau de Internet, rolul ARPA s-a diminuat.

În 1977 Ken Olsen era preşedinte al Digital Equipment Corporation, care era pe
vremea aceea a doua companie în lume în vânzarea de computere (după IBM).
Atunci când a fost întrebat de ce Digital nu se implică mai mult în piaţa
computerelor personale, el a răspuns: "Nu există nici un motiv ca fiecare individ
să aibă un computer acasă." Istoria a arătat cât de greşit a fost răspunsul său:
Digital Equipment Corporation nu mai există. De ce cumpără oamenii computere
pentru a le folosi acasă? La început, pentru prelucrarea de texte şi pentru jocuri,
dar în ultimii ani această imagine s-a schimbat radical. Probabil că în acest
moment cel mai important motiv este accesul la Internet ceea ce înseamnă mai
mult decât comunicare.

Unele dintre cele mai populare utilizări ale Internet-ului pentru utilizatorii casnici
sunt următoarele:
1. Accesul la informaţie de la distanţă
2. Comunicaţiile interpersonale
3. Divertismentul interactiv
4. Comerţul electronic

Accesul informaţiei la distanţă ia forme multiple. Poate fi navigarea pe Web

pentru informaţii sau doar pentru distracţie. Categoriile de informaţii disponibile
includ artele, afacerile, gastronomia, istoria, preocupările din timpul liber, ştiinţa,
sporturile, călătorule şi multe altele.
Multe ziare sunt acum disponibile online şi pot fi personalizate. De exemplu,
este uneori posibil să spui unui ziar că doreşti să obţii totul despre politicienii

7
corupţi, despre marile incendii, despre scandalurile în care sunt implicate
celebrităţile şi despre epidemii, dar nu despre fotbal. Uneori este chiar posibil să
va aduceţi articolele selectate pe discul local, în timp ce dormiţi, sau să le tipăriţi
înainte de micul dejun. Şi cum această tendinţă continuă să se dezvolte
redacţiilor ziarelor agreează această variantă, pentru că distribuţia a fost
întotdeauna cea mai slabă verigă din întregul lanţ de producţie.

Pasul următor după ziare este biblioteca (digitală) online. Multe organizaţii
profesionale, cum sunt ACM (www.acm.org) şi IEEO Computer Society
(www.computer.org) au deja disponibile online multe dintre jurnale şi
prezentări de la conferinţe. Alte grupuri urmează rapid această tendinţă. În
funcţie de costul, dimensiunile şi greutatea unui computer portabil, cărţile
tipărite vor deveni desuete. Scepticii ar trebui să fie atenţi la efectul pe care l-a
avut tiparul asupra manuscriselor medievale iluministe. Un ultim proiect al celor
de la Yahoo prinde contur pe această idee. Cu toate că preliminar concurenţa
(Google) a încercat un astefel de proiect, dar guvernul american nu a aprobat
protejând dreptul de autor, acum este cale liberă şi în scurt timp vom avea
posibilitaea de a accesa biblioteca online.

Toate aceste aplicaţii presupun interacţiuni între o persoană şi o bază de date

aflată la distanţă. O a doua categorie largă de utilizări ale reţelei este
comunicarea între persoane. Este vorba în primul rând de replica secolului XXI
la telefonul din secolul al XIX-lea. Poşta electronică, sau e-mail, este deja
folosită zi de zi de milioane de oameni din toată lumea şi gradul de utilizare este
în continua creştere. Conţine deja, în mod curent, pe lângă text şi imagini,
secvenţe audio şi video, într-un cuvânt – multimedia.

Orice adolescent este dependent de mesageria instantanee (instant messaging)

Această facilitate, derivată din programul UNIX Talk (vorbeşte) folosit încă din
anii '70, le permite celor doi care doresc să comunice să-şi trimită mesaje unul
altuia în timp real. O versiune multipersonală a acestei idei este camera de
discuţii (chat-room-ul) în care o persoană dintr-un grup poate trimite mesaje
către întregul grupul. Se pot aminti aici şi progrmele de tip mIRC, camerele de
discuţii fiind nelimitate şi întinse pe întreg mapamondul. De remarcat este faptul
că aceastea sunt monotorizate şi obligate să respecte un set de reguli, care
pleacă de la bunul simţ până la adevărate coduri de procedură.
Grupurile de ştiri, cu discuţii privind orice subiect imaginabil, fac deja parte din
realitatea cotidiană a unei anumite categorii de persoane. Probabil că acest
fenomen va creşte până la dimensiunile întregii omeniri. Discuţiile, în care o

8
persoană trimite un mesaj şi toţi ceilalţi abonaţi ai grupului de interes pot să-l
citească, se derulează în toate stilurile posibile. Spre deosebire de camerele de
discuţii, grupurile de interese nu sunt în timp real şi mesajele sunt salvate astfel
încât atunci când cineva se întoarce din vacanţă, toate mesajele care au fost
primite între timp aşteaptă cuminţi să fie citite.

Un alt tip de comunicaţie interpersonală se numeşte adesea comunicaţie de la

egal-la-egal (peer-to-peer), pentru a o distinge de modelul client-server
(Parameswaian et al., 2001) . În această formă, persoanele independente care
formează un grup oarecare comunică în cadrul grupului. Fiecare persoană poate,
în principiu, să comunice cu una sau mai multe persoane; nu există o departajare
clară între clienţi şi servere.

Comunicaţiile de la egal-la-egal au explodat în jurul anului 2000 cu un serviciu

numit Napster, care la apogeu avea peste 50 de milioane de fani ai muzicii care
schimbau melodii între ei. A fost probabil cea mai mare înfrângere a drepturilor
de autor din toată istoria. Ideea era destul de simplă. Membrii înregistrau muzica
pe care o aveau pe discurile locale într-o bază de date centrala întreţinută de
serverul Napster. Dacă un membru dorea o melodie, verifica baza de date ca să
vadă cine o are şi se ducea direct la sursă pentru a o lua. Şi pentru că Napster nu
ţinea nici un fel de muzică pe maşinile proprii, a argumentat că nu a încălcat
drepturile de autor ale nimănui. Dar tribunalul nu a fost de acord şi a închis
sistemul. Oricum, următoarea generaţie de sisteme de egal-la-egal elimină baza
de date centrală deoarece fiecare utilizator îşi va întreţine propria bază locală şi va
oferi o listă de alţi utilizatori membri ai sistemului aflaţi în apropiere. Un nou
utilizator va putea atunci să viziteze fiecare membru şi sa vadă ce anume are
acesta şi care este lista de utilizatori aflaţi în apropierea sa. Acest proces de
căutare poate fi repetat la infinit pentru a crea o bază de date de dimensiune
mare cu ceea ce se regăseşte în sistem. Un exemplu de acest tip este programul
DC++. Aici în aşa numitele hub-uri găsim o mulţime de utilizatori care au
partajate o multitudine de resuresele la care oricine poate subscrie fără a fi
necesară nici o plată. Acest fenomen este aproape imposibil de oprit de către
orice tribunal, trebuind să se găsească o metodă prin protocoale sau un sistem
foarte bine pus la punct de monotorizare.
Există de asemenea şi aplicaţii legale pentru comunicaţiile de la egal-la-egal. De
exemplu, fanii partajează muzica neprotejată de drepturile de autor sau noile
extrase de melodii pe care formaţiile muzicale le oferă în scop publicitar, familiile
partajează fotografii, filme şi informaţii genealogice, iar adolescenţii joaca online

9
jocuri cu mai mulţi participanţi. De fapt, una dintre cele mai populare aplicaţii ale
Internet-ului, poşta electronică, este în mod implicit de la egal-la-egal. Este de
aşteptat ca această formă de comunicaţie să crească semnificativ în viitor.

Alte aplicaţii orientate pe comunicare includ utilizarea Internet-ului ca suport

pentru convorbiri telefonice, conferinţe video sau radio, trei domenii în plină
dezvoltare. O altă aplicaţie este învăţământul la distanţă, aceasta însemnând că se
pot urmări cursurile de la 8 dimineaţa fără a trebui să te dai mai întâi jos din pat.
Noile sisteme care se pun la punct acum au ajuns la acel nivel în care cursanţii
pot fi testaţi online şi mai mult aceste examene sunt recunoscute de sistemele
clasice de învăţământ. Pe termen lung, utilizarea computerelor pentru a
îmbunătăţi comunicaţiile interumane se va putea dovedi mai importantă decât
oricare alte utilizări.

A treia categorie avută în vedere este divertismentul, care reprezintă o industrie

uriaşă, în continuă creştere. În acest domeniu aplicaţia de cel mai mare succes
(cea care poate să influenţeze totul) se numeşte video la cerere. Este plauzibil ca
peste vreo câţva ani să putem selecta orice film sau program de televiziune
realizat vreodată în orice ţară şi acesta să fie imediat disponibil pe ecran sau de
ce nu şi mai mult disponibil într-o formă 3D. Filmele noi ar putea deveni
interactive: spectatorul ar putea fi întrebat în anumite momente ce continuare a
povestirii alege fiind prevăzute scenarii alternative pentru toate cazurile. De
asemenea, televiziunea în direct s-ar putea desfaşura interactiv, cu telespectatori
care participă la concursuri, care aleg câştigătorul dintre concurenţii preferaţi şi
aşa mai departe.

Pe de altă parte, poate că nu sistemul de video la cerere, ci jocurile vor

reprezenta aplicaţia de maxim succes. Există deja jocuri pentru mai multe
persoane cu simulare în timp real, de exemplu v-aţi ascuns într-o închisoare
virtuală sau simulatoare de zbor în care jucătorii unei echipe încearcă să-i
doboare pe cei din echipa adversă. Dacă jocurile sunt jucate cu ochelari pentru
realitatea virtuală, în medii tridimensionale, în timp real şi cu imagini de calitate
fotografică, atunci avem un fel de realitate virtuală globală şi partajată.
Cea de-a patra categorie este comerţul electronic în cel mai larg sens al
cuvântului. Cumpăraturile făcute de acasă sunt deja populare şi permit
utilizatorilor să inspecteze online cataloagele a mii de companii. Unele dintre
aceste cataloage vor oferi în curând posibilitatea de a obţine o prezentare video
imediată a oricărui produs printr-o simplă selectare a numelui produsului. După

10
ce un client cumpără electronic un produs, dar nu poate să îşi dea seama cum să
îl folosească, poate fi consultat departamentul de ajutor online.

O altă arie de interes în care comerţul electronic este deja implementat este accesul
la instituţiile financiare. Mulţi oameni îşi plătesc facturile, îşi administrează
conturile bancare şi îşi manevrează investiţiile pe căi electronice. Acestea se vor
dezvolta şi mai repede de îndată ce reţelele vor deveni mai sigure.

O zonă de interes pe care nimeni nu o întrevedea ca interesantă este talciocul

electronic (flea market). Licitaţiile online de bunuri la mâna a doua au devenit o
industrie uriaşă. Spre deosebire de comerţul electronic tradiţional, care este
construit după modelul client-server, licitaţiile online sunt mai aproape de
sistemul de la egal-la-egal, un fel de consumator-la-consumator. Unele dintre
aceste forme de comerţ electronic au obţinut porecle simpatice, plecând de la
faptul că, în limba engleză, "2 (two)" şi "to" se pronunţă la fel. Cele mai
populare sunt:

Prescurtare Nume întreg Exemplu

Companie la Consumator
B2C Comanda de cărţi online
(Bussiness to Consumer)
Fabricantul de maşini
Companie la Companie
B2B comandă cauciucuri de la
(Bussiness to Bussiness)
furnizor
Guvernul distribuie
Guvern la consumator
G2C formularele pentru taxe
(Government to Consumer)
în format electronic
Consumator la Consumator Licitarea de produse
C2C
(Consumer to Consumer) mâna a doua online
Egal-la-Egal
P2P Partajare de fişiere
(Peer-to-peer)

Reţelele de computere pot deveni foarte importante pentru oamenii care se află
în locuri mai greu accesibile cărora le pot oferi accesul la aceleaşi servicii ca şi
celor care stau în centrul oraşelor. Învăţământul la distanţă poate afecta hotărâtor
educaţia; universităţile vor deveni naţionale sau chiar internaţionale. Medicina la
distanţă este abia la început (de exemplu monitorizarea pacienţilor de la
distanţă), dar poate să devină mult mai importantă. Dar aplicaţia cea mai de
succes poate să fie ceva mai practică, cum ar fi folosirea unei camere digitale în
frigider pentru a vedea dacă trebuie să cumperi lapte când vii acasă de la serviciu.

11
Aceste inovaţii au avut loc. Există aceste experimente, trebuind doar să se
găsească o metodă cât mai putin costisitoare de aplicare. Oricum internetul acum
începe să fie dezvoltat, iar oportunităţile pe care le deschide sunt de neimaginat.
Cu siguranţă că în orice moment se poate produce o surpriză de nivel înalt în ceea
ce priveşte aplicabilitatea acestuia în lucrurile de zi cu zi.

Azi, Internet-ul "leagă" multe mii de reţele localizate pe toate continentele.

Utilizatorii serviciilor Internet nu sunt limitaţi de graniţele ţărilor lor şi nici de
cele geografice fiind acum la fel de uşor de obţinut informaţii din oraşul de
reşedinţă, din ţară, din Franţa sau din Australia. Utilizatorii serviciilor Internet
trăiesc în toată lumea. Mediatizarea acestui mijloc de comunicare se face
începând cu ziarele cu tiraj zilnic ca "România Liberă" şi până la marile reţele
de televiziune ca NBC (National Broadcasting Corporation). Utilizatorii
Internet ştiu deja un lucru sigur: mediul de comunicare este global şi interactiv,
iar acest lucru înseamnă că fiecare îşi poate exercita influenţa asupra mesajelor
sau asupra informaţiei. Unul dintre cele mai puternice mijloace capabile de a
crea această posibilitate este ceea ce se numeşte World Wide Web (WWW).

În România, dotarea cu computere a firmelor se apropie de nivelul atins în

Uniunea Europeană, dar procentul celor care au conexiune la internet este
sensibil mai mic decât cel înregistrat la nivel european. Aceasta este una dintre
concluziile studiului realizat de Consiliul National al Intreprinderilor Private
Mici şi Mijlocii din Romania (CNIPMMR) în lunile aprilie-mai 2005 pe un
eşantion de 1.399 de IMM-uri ce activează în întreaga economie, din toate cele
opt regiuni de dezvoltare ale ţării.

Studiul dat publicităţii arată că 81,90% dintre firmele autohtone au în dotare

computere, 64,16% accesează internetul iar 56,51% utilizează e-mail-ul.
Circa 27,97% dintre IMM-uri (micro, mici şi mijlocii) deţin site-uri proprii şi
7,51% din întreprinderi recurg la vânzarile/cumparaturile online. Totuşi, un
procent destul de ridicat de IMM-uri (15,52%) nu deţin computere/site propriu
şi nu utilizeaza internetul, e-mail-ul şi vanzarile/cumparaturile online, în vreme
ce 0,79% dintre firme folosesc alte componente IT, cum ar fi telefonia IP,
programe de proiectare asistată sau intranetul.

Un sondaj asemănător, realizat la nivel european pe 7.662 de IMM-uri, a

evidenţiat că 85,3% dintre microfirme, 91% din firmele mici şi 95% dintre
firmele mijlocii au în dotare computere. De asemenea, 73% dintre micro-
întreprinderile investigate au conexiune la internet, comparativ cu numai

12
54,59% dintre microfirmele româneşti. E-mail-ul este folosit de aproximativ
68% dintre microfirmele europene şi de 53,11% din cele româneşti.

Conform unui raport realizat de PricewaterhouseCoopers, rata creşterii

numărului de utilizatori de internet din România este de un milion pe an. În
2006, 5,5 milioane de români vor accesa, conform raportului, internetul. Dar ca
întotdeauna aceste rapoarte pot fi infirmate, iar numărul de utilizatori să crească
mult mai mult.

Termen aproape necunoscut publicului larg în urmă cu mai puţin de un deceniu,

Internet a devenit astazi una dintre principalele modalităţi de comunicare şi de
informare a lumii moderne. Numărul de utilizatori ai reţelei Internet se apropie
de stabilizare în ţările dezvoltate şi creşte într-un ritm susţinut în ţările în curs de
dezvoltare. În ţările dezvoltate ale lumii orice persoană educată foloseşte în mod
curent reţeaua Internet pentru a obţine informaţii, în legatură cu cele mai diverse
domenii.

Statisticile în legatură cu numărul de utilizatori Internet în lume sunt dinamice

însă datele care urmează pot să ofere o imagine generală în legatură cu
amploarea fenomenului Internet în lume.1

Utilizatori Internet Utilizatori Internet

Ţara
(milioane) (% din total populaţie adultă)

SUA 170 68%

Japonia 56 65%
Germania 39 60%
Coreea de Sud 23 70%
Marea Britanie 23 54%
Franţa 18 43%
Canada 16 71%

Date cu privire la utilizatorii Internet din Statele Unite ale Americii:

 Circa 65% dintre familiile americane au acces Internet la domiciliu. Până
la sfârşitul anului 2005, 38% dintre familiile americane şi 51% dintre
familiile canadiene vor dispune de acces Internet rapid (broadband);
 În anul 2003, 65 de milioane de americani (30% din populaţia adultă a
SUA) au folosit Internet pentru obţinerea de informaţii/planificarea
călătoriilor/vacanţelor ;

1
Sursa datelor este: http://www.bizcity.ro/index.php?x=readnews&sid=18430

13
  Analiştii estimează că valoarea produselor şi a serviciilor achiziţionate
prin reteaua Internet, în SUA, va fi în acest an de circa 100 miliarde $.
 În anul 2003 valoarea aranjamentelor de călătorie achiziţionate prin
reţeaua Internet, în SUA, a fost de aproximativ 41 miliarde $.
 42,5 milioane de americani au făcut, în anul 2003, rezervări şi au
achiziţionat aranjamente de călătorie prin Internet.
 Circa 19 milioane de americani au făcut toate aranjamentele de călătorie
prin Internet.
 Valoarea medie a aranjamentelor de călătorie achiziţionate de americani,
prin Internet, a fost în anul 2003 de 2.600 $ SUA/utilizator Internet.
 Folosirea Internet pentru obţinerea de informaţii şi perfectarea de
aranjamente de călătorie va continua să câştige popularitate. PhoCus
Wright Research anticipează că în anul 2005 aproximativ 24% din
aranjamentele de călătorie ale americanilor vor fi tranzacţionate prin
reţeaua Internet. În anul 2006 ponderea aranjamentelor de călătorie prin
Internet ar putea să urce la 29% din total.
 Americanii folosesc în medie 70 de minute pe zi pentru comunicare şi
obţinere de informaţii prin reţeaua Internet (cifra include comunicarea
prin e-mail). În SUA, Internet ocupă locul al treilea în rândul celor mai
frecvent utilizate medii pentru informare şi divertisment, după televiziune
şi radio2.

Ce este intranet?
Din cele de mai sus se desprinde faptul că termenul de "internet" a fost utilizat
pentru a descrie orice legătură între oricare reţele care cuprind mai multe
computere interconectate şi care pot schimba informaţii între ele. Termenul de
"intranet" înseamnă cam acelaşi lucru, cu singura deosebire că o legătură tipică
de "intranet" este în interiorul unei instituţii. Pe înţelesul tuturor, intranet-ul este
deci implementarea tehnologiei informaţiei din Internet, aplicată în interiorul
unei organizaţii şi mai puţin asigurarea legăturii externe la Internet.

În mod normal, în interiorul unei instituţii informaţiile circulă sub formă scrisă,
formă care implică timp de elaborare, materiale consumabile şi aparatură
costisitoare. Odată create, aceste documente trebuie distribuite celor interesaţi.
Cum puteţi fi sigur că informaţia a ajuns la ei? Cum puteţi şti dacă acele
persoane posedă informaţia de ultimă oră şi aceea este versiunea corectă?
Răspunsul este dat de intranet.
2
Date luate de la adresa http://www.mediawebdesign.ro/

14
Puteţi face un calcul sumar în care să consideraţi cheltuielile legate de
expediere, dar şi cheltuielile suplimentare legate de multiplicarea unora dintre
documente. Se mai pot încă adăuga unele cheltuieli cu verificarea unora dintre
documentele mai vechi şi astfel, multe ore-muncă sunt pierdute numai cu
verificări şi confirmări ale valabilităţii informaţiilor.

Intranetul e genul de lucru pe care nu il poti descrie până când nu îl arăţi. Odată
ce arătaţi câtorva persoane cu rol decizional o versiune demo a intranetului ele
vor deveni foarte interesate şi vor dori un browser pentru acces. De obicei pasul
următor este o demonstraţie pentru personal şi, astfel, interesul devine
contagios.

Intranetul creşte productivitatea reducând timpul de lucru per operaţie. Într-un

site intranet bine organizat ar trebui să fie necesare maximum trei clicuri de
mouse pentru a ajunge instantaneu la orice informaţie la care ne dă dreptul
sistemul de securitate. Bineînţeles drepturile sunt bine determinate,
administratorul cunoscând în amănunt nivelele de acces şi identitatea
utilizatorilor prin anumite porţiuni de cod şi interfaţă.

Scopul intranet-ului este acela de a asigura legătura şi transportul de informaţii

între diferitele compartimente ale instituţiei (organizaţiei) în timpul cel mai scurt
şi la un cost minim. Să nu uităm că intranet-ul ne ajută la regăsirea, păstrarea şi
stocarea informaţiilor instituţiei.

Un sondaj publicat de CXO Media Inc a reuşit să scoată în evidenţă în ce

măsură intranetul returnează capitalul investit în el. La întrbări au răspuns 275
de participanţi – manageri de intranet, consultanţi şi alţi cititori CIO. Iată
principalele beneficii pe care la aduce intranetul:
 Sporirea compitivităţii: 90%
 Managementul conţinutului: 87 %
 Îmbunătăţirea comunicarii: 87 %
 Reducerea costului de aprovizionare: 86 %

Alte avantaje evidenţiate în urma sondajului:

 Eficientizarea resurselor umane: 77 %
 Îmbunătăţirea procesului de vânzări: 81 %
 Controlul sporit asupra procesului de cumpărare: 63 %3
3
Sursa http://www.cio.com – articolul "Measuring the Rols of Intranets: Mission imposible?" de Toby Ward

15
Dar cele mai mari avantaje ale intranetului nu sunt cele lineare, cele care pot fi
computere, ci cele care rezultă din faptul că el schimbă filosofia de lucru a
întreprinderii cu una complet nouă. John Naisibit în cartea Megatrends, în
capitolul "De la ierarhii la reţele", spune că reţelele oferă ceea ce birocraţiile nu
pot oferi niciodată – şi anume legătura pe orizontală. Din punct de vedere
structural, lucrul cel mai important în legătură cu o reţea este faptul că fiecare
individ se află în centrul ei. Toate acestea se potrivesc tehnologiei intranet.
Naisibit mai spune că "În cadrul reţelelor recompensele vin din puterea tuturor
nu din puterea de a-i da la o parte pe alţii." El anticipează că în viitor instituţiile
se vor organiza după un stil de conducere bazat pe modelul reţelelor.

Care este diferenţa între Internet şi WWW?

Aşadar, Internet este doar o reţea de reţele prin care circulă informaţiile sub
formă de pachete; o comparaţie posibilă este circulaţia mărfurilor cu ajutorul
mijloacelor de transport din reţelele de comunicaţii rutiere, navale şi aeriene.
Acest lucru este posibil în primul rând datorită existenţei protocolului standard
de conectare între reţelele de computere TCP/IP şi limbajului HTML4.

Până nu demult, informaţia vehiculată pe Internet era doar sub forma pachetelor
provenite de la fişierele text: se puteau accesa articole, referate, cărţi şi se
puteau trimite/recepţiona mesaje pe poşta electronică (E-mail). În schimb,
informaţia grafică, sonoră şi video nu era în general accesibilă. Sistemul de
comunicare a suferit perfecţionări repetate, şi prin modificări succesive a fost
dezvoltat la capacitatea de a manipula informaţii multimedia, adică orice
combinaţie de text, grafică (statică sau/şi animată), sunet şi video digital.
Cu toate că Internet este doar o "reţea de reţele", aproape toată lumea s-a
obişnuit să utilizeze acest termen pentru a se referi la informaţiile care se pot
obţine utilizând acest mod de interconectare.

Ca şi definiţie, putem spune următoarele:

 Internet este o reţea de reţele conectate între ele, iar "reţeaua Internet"
nu este singura reţea internet.
 World Wide Web (WWW) este un sistem de hiper-text în care
utilizatorii se pot deplasa de la o pagină la alta datorită hiper-legăturilor
(în limba engleză hyper-link) dintre ele. Paginile Web conţin informaţii
multimedia, adică orice combinaţie de text, grafică, sunete şi imagini
4
HTML – acronim pentru Hipertext Markup Language

16
 video digitale. WWW este, de fapt, unul dintre serviciile mediului
Internet.

Oportunităţi de marketing în mediul Internet

Una dintre definiţiile marketingului este "examinarea produselor şi pieţelor,
astfel încât cel mai bun produs să ajungă pe cea mai potrivită piaţă, la preţul
ideal, fiind susţinut de cea mai bună publicitate şi promovare a vânzării" (M.J.
Wallace, P.J. Flynn, 1991). Deoarece trebuinţele oamenilor sunt dintre cele mai
diverse, în procesul de marketing intervine segmentarea, adică gruparea în
entităţi mai mici, omogene a clientelei pieţei, care – de regulă – are o structură
neomogenă.

Datorită popularităţii, pe de o parte, şi a unei rate înalte de conectare, pe de altă

parte, mediul Internet este de câţiva ani buni un segment de marketing cu
cerinţe tot mai mari şi mai diversificate. Particularitatea lui specifică este că el
nu se mărgineşte la limitele graniţelor naţionale şi nici măcar la cele
continentale: Internet este pe întreg globul pământesc. Ce poate fi deci mai
fascinant şi, nu în ultimă instanţă mai profitabil, ca promovarea produselor
şi/sau serviciilor într-un segment de marketing cu întindere mondială, accesibil
aproape oricui şi la orice oră din zi sau din noapte? Singura problemă rămâne
cel puţin suportarea cheltuielilor de conectare.

Procesul de marketing nu poate avea loc fără comunicare. Actul comunicării în

Internet îmbracă (cel mai frecvent) două forme specifice, care sunt de altfel şi
cele mai cunoscute servicii ale acestui mediu: poşta electronică (E-Mail) şi
World Wide Web (WWW).
Specificul serviciilor de poştă electronică şi World Wide Web nu a scăpat
atenţiei specialiştilor în marketing. Ca urmare, primele produse promovate în
mediul Internet au fost echipamentele specifice tehnicii de calcul (hardware) şi
programele aplicative (software). Practic nu mai există nici o firmă de hard şi
soft care să nu fie prezentă şi în Internet.

În scurtă vreme, pe măsură ce numărul persoanelor şi firmelor conectate a

crescut, tehnica şi tehnologia au evoluat şi costurile implementării şi exploatării
sistemelor au scăzut, noi şi noi firme se "îngrămădesc" să-şi promoveze
produsele sau serviciile. Dintre produsele promovate amintim:
 cărţi: editura MacMillan (fig.I.4) – www.mcp.com, editura Teora –
www.teora.ro, Wiley Publishers – www.wiley.com etc.

17
 ziare: România Liberă (fig.I.5) – www.romanialibera.com, Evenimentul
Zilei – www.evenimentulzilei.ro, Monitorul – www.monitorul.ro etc. (mai
multe la adresa www.ziareromanesti.com)
 reviste: Idei de Afaceri – www.rs.ro (fig.I.6), Privirea – www.privirea.ro
 programe radio – BBC – www.bbc.ro, CD Radio etc.
 programe TV: Televiziunea Română – www.tvr.ro, ProTv –
www.protv.ro, Discovery – www.discovery.com etc.

Fig.I.4. Pagina Web principală a editurii MacMillan (ianuarie 2006)

18
Fig.I.5. Pagina Web principală a cotidianului "România Liberă" (ianuarie 2006)

Fig.I.6. Pagina Web principală a revistei "Idei de Afaceri" (ianuarie 2006)

19
Cine este interesat să facă marketing în mediul Internet nu se va limita să
constate că cele de mai sus sunt singurele produse promovate. La o privire mai
atentă se va putea trage concluzia că firmele promovează şi alte produse,
precum: băuturi alcolice şi răcoritoare, textile, produse de restaurant şi patiserie
etc. În fapt, au apărut chiar şi unităţi comerciale capabile să satisfacă cererea
consumatorilor cu toată gama de produse pe care le posedă cu o simplă
comandă efectuată prin mijlocirea computerului. Mai multe despre marketingul
în Internet veţi putea citi într-unul din capitolele următoare.

Nimic nu este mai neplăcut însă decât să ai un site extraordinar şi să cauţi în

disperare după el – fără rezultate – pe motoarele de căutare cunoscute. Dacă eşti
în această situaţie sau pur şi simplu doreşti să afli care sunt cele mai bune
metode de promovare a site-ului tău trebuie cunoscute câteva lucruri importante.
Prima dată trebuie să ştim ce este un motor de căutare şi principile de lucru ale
acestuia. Un motor de căutare este un server (aşa numitul "spider", în traducere
"păianjen", care şi-a câştigat acest nume prin pânza de legături ce reuşeşte să o
creeze) care navighează singur pe Internet şi capturează titlul, cuvinte cheie şi
conţinutul paginilor ce compun site-urile. Toate paginile găsite sunt înregistrate
apoi într-o bază de date, indexată şi optimizată pentru o parcurgere cât mai
rapidă. În legătură cu această optimizare trebuie remarcat că este criteriul cel
mai important în folosirea motorului de căutare de un număr cât mai mare de
utilizatori. În momentul în care un utilizator caută o pagină după o anumită frază
sau un cuvânt, motorul de căutare va "privi' în aceasta bază de date şi în funcţie
de anumite criterii de prioritate va crea o listă de rezultate pe care o va afişa sub
formă de rezultat.

Cel mai bun exemplu de motor de căutare este fără doar şi poate Google de la
adresa www.google.com. Nu cred că este vreun internaut care să nu fi auzit de
acest motor de căutare. Google îşi are această popularitate doarece este simplu
de folosit şi furnizează un număr mare de răspunsuri la căutări specifice (ele se
numesc "hits" – lovituri).

Bineînţeles, dacă nu suntem norocoşi, multe din aceste răspunsuri nu sunt de un

mare folos în prima fază şi ar cere un timp îndelungat de analiză. Problema este
rezolvată de Google prin introducerea filtrelor şi a posibiltăţii de a folosi aceste
filtre care le găsim la "Căutarea avansată". Aici fiecare parametru introdus
întoarce un răspuns exact, asta în limita posibilităţii bazei de date şi bineînţeles
a resurselor scanate din internet.

20
În continuare încercăm să analizăm cele mai importante aplicaţii ale internetului
care se pot clasifica în:
1. Poşta electronică.
2. Ştiri Grupurile de ştiri sunt forumuri specializate în care utilizatorii cu
un anumit interes comun pot să facă schimb de mesaje. Există mii de
grupuri de ştiri, pe subiecte tehnice sau non-tehnice incluzând
computerele, ştiinţa, divertismentul şi politica. Fiecare grup de ştiri are
eticheta, stilul şi obiceiurile ale proprii şi "nenorocirile" se vor abate
asupra celor care le încalcă.
3. Conectare la distanţă. Folosind programe ca telnet, rlogin sau ssh,
utilizatorii aflaţi oriunde pe Internet pot să se conecteze la orice maşină
pe care au un cont.
4. Transfer de fişiere. Copierea fişierelor de pe o maşină din Internet pe
alta este posibilă utilizând programul FTP. În acest fel sunt disponibile
extrem de multe articole, baze de date şi alte informaţii.

Utilizarea poştei electronice

Facilitatea de a compune, trimite şi primi poşta electronică a existat din primele
zile ale ARPANET-ului şi este extrem de populară. Mulţi oameni primesc zeci
de mesaje pe zi şi consideră poşta electronică principalul lor mijloc de a
interacţiona cu lumea exterioară, depăşind de departe telefonul şi poşta obişnuită.
Programele de poştă electronică sunt astăzi disponibile practic pe orice tip de
computer.

Poşta electronică funcţionează foarte asemănător cu poşta clasică, adică puteţi

primi corespondenţă la adresa proprie şi puteţi trimite corespondenţă la alţii, la
adresele lor. Dacă sunteţi conectat la Internet puteţi obţine relativ uşor o adresă
de poştă electronică, de exemplu: mircea@fisnet.ro. Ceea ce se află înaintea
simbolului "@" identifică destinatarul corespondenţei şi poate fi o persoană, o
funcţie, numele unui departament, a unei sucursale sau chiar al unei întregi
firme. Ceea ce urmează după "@", identifică serverul unde este trimisă
corespondenţa menţionată.

În Internet este utilizat sistemul de numire a domeniilor (DNS – Domain

Naming System), despre care se pot spune următoarele:
 un domeniu este un nivel organizaţional în Internet;
 domeniile pot fi conectate împreună pentru a crea un identificator unic
pentru o organizaţie, sistem de computere sau utilizator individual;

21
  când sunt conectate împreună, numele domeniilor se plasează de la stânga
la dreapta, de la cel mai specific la cel mai general;
 domeniile de pe nivelul cel mai general (cele din dreapta în adresă) pot fi
de natură organizaţională sau geografică.

Domenii organizaţionale
De obicei, cel mai general nivel (cel din dreapta) dintr-un domeniu complet este
un cod care arată tipul de organizaţie căreia îi aparţine domeniul. În acest fel,
puteţi vedea imediat tipul de sistem căruia îi apartine reţeaua. Există doar şapte
domenii organizaţionale diferite (A.L.Wyatt, 1995), ilustrate în tabelul I.1.

Tabelul I.1. Domenii organizaţionale în mediul Internet

Domeniu Scop
com Organizaţii (entităţi) comerciale
edu Instituţii educaţionale (colegii, universităţi etc.)
gov Agenţii sau sucursale guvernamentale ale SUA
int Instituţii, tratate, baze de date internaţionale
mil Instituţii militare guvernamentale ale SUA
net Organizaţii care administrează servicii de conexiuni în reţea
org Organizaţii non-profit şi pentru standardizări industriale

Notă: Mai multe detalii la http://whatis.techtarget.com/definition/

În cazul adresei alex@cis.ubc.ixnet.edu, puteţi determina rapid că adresa este

corespunzătoare unei instituţii educaţionale (edu). De asemenea, posesorul
adresei jack@neon.com vă "spune" că se foloseşte un serviciu comercial (com).

Domenii geografice
Dacă domeniul este în afara SUA, el include un cod care arată ţara căreia îi
aparţine. Acesta constă doar din două caractere care reprezintă denumirea
internaţională a ţării. Astfel, adresa tiberiu@mail.dntcj.ro arată că domeniul este
din România (ro).

Există efectiv zeci de coduri cu domenii geografice; câteva dintre cele mai
reprezentative sunt ilustrate în tabelul I.2 (A.L.Wyatt, 1995).
Tabelul I.2. Câteva domenii geografice reprezentative

22
 Domeniul Ţara Domeniul Ţara
au Australia jp Japonia
ca Canada mx Mexic
ch Elveţia nz Noua Zeelandă
de Germania pl Polonia
dk Danemarca ro România
es Spania ru Federaţia Rusă
fr Franţa tr Turcia
il Israel uk Regatul Unit (Anglia)
it Italia us Statele Unite

Se observă că Statele Unite au un cod geografic şi se pune întrebarea de ce nu îl

"vedem" în adrese. În realitate, el este utilizat în anumite situaţii, mai rare, mai
ales când se doreşte ca adresa să fie completă. Cu toate acestea, în mediul
Internet se presupune că dacă nu s-a utilizat codul geografic, atunci domeniul
este din SUA.

De exemplu, dacă priviţi adresa alex@cis.uiuc.ixnt.edu, observaţi că aici sunt

prezente patru nivele în numele domeniului. Dacă începeţi la capătul din dreapta
al domeniului şi avansaţi spre stânga, puteţi obţine o idee despre locul unde este
situat acest domeniu. Nivelul edu arată că este vorba despre o instituţie
educaţională; porţiunea ixnt arată care instituţie educaţională este în cauză şi
uiuc ar putea fi un departament în cadrul instituţiei respective. În fine, cis
identifică un anumit computer din acest departament, unul folosit pentru
legatura la Internet. La fiecare nivel al domeniului pot fi alte subdiviziuni. De
exemplu, în departamentul uiuc ar putea fi mai mult decât un computer, iar în
cadrul ixnt mai sunt probabil şi alte departamente decât uiuc.

Dacă aţi utilizat un computer pentru a redacta o scrisoare, atunci aveţi

cunoştinţele necesare pentru a utiliza facilităţile poştei electronice. Există însă şi
diferenţe notabile. Pentru a trimite un mesaj cu poşta obişnuită, trebuie să
culegeţi textul scrisorii, să-l tehnoredactaţi şi apoi să-l tipăriţi la imprimantă.
Urmează introducerea scrisorii într-un plic adresat şi timbrat, ca apoi să puneţi
plicul într-o cutie poştală. Datorită nevoii de a trimite o corespondenţă
recomandată, rapidă sau cu confirmare de primire, este posibil că veţi avea
nevoie de un curier sau de prezentarea la ghişeul poştal.
Pentru a trimite un mesaj cu poşta electronică, după operaţiile de cules şi
(eventual) tehnoredactare, apăsaţi doar câteva taste de pe claviatură sau efectuaţi
câteva clic-uri cu şoricelul (mouse) şi mesajul ajunge de la şi către corespondent

23
cu o viteză care altădată era doar în visele cele mai plăcute; practic, informaţia
ajunge la destinaţie după doar câteva secunde, cvasi-instantaneu. Trebuie să
recunoaştem că de multe ori acest lucru este important.

Pentru a trece în revistă şi alte avantaje ale corespondenţei prin poşta

electronică, trebuie să mai facem câteva precizări. Afirmam ceva mai devreme
că un text se culege şi apoi se tehnoredactează. Prin cules se înţelege numai
introducerea textului în computer şi salvarea lui sub formă de fişier, indiferent
de pachetul software utilizat.

Prin tehnoredactare se înţelege că textul cules şi salvat anterior se prelucrează,

dându-i-se o formă. Operaţia de tehnoredactare comportă următoarele:
 alegerea unui format al paginii în care va fi introdus textul (A4 sau alt
format standard ori unul anume, orientat pe verticală sau orizontală);
 alegerea marginilor din stânga, dreapta, sus şi jos, adică a distanţei de
la marginile fizice ale hârtiei până la text;
 alegerea tipurilor caracterelor (fonturi) şi a atributelor acestora;
 introducerea numerotării paginilor;
 introducerea casetelor cu grafică – schiţe, desene, fotografii etc.;
 introducerea tabelelor, chenarelor etc.

De ce am menţionat toate cele de mai sus? Deoarece prin intermediul poştei

electronice putem trimite atât texte neformatate, cât şi texte formatate. Primul
caz, atunci când trimitem un text neformatat este cel implicit, adică programele
de poştă electronică utilizează un editor în care textul introdus nu se poate
tehnoredacta şi nu se pot utiliza alte litere cu semne diacritice decât cele ale
codului ASCII5.

De multe ori însă, avem de trimis texte tehnoredactate (formatate), ca de

exemplu: cereri de ofertă, oferte, formulare dintre cele mai diverse etc. Până nu
demult, textele formatate nu puteau fi trimise şi recepţionate cu utilitarele de
poştă electronică. Actualmente însă, documentele formatate (dar şi orice alt tip
de fişier) se pot trimite prin simpla lor ataşare la un mesaj scris în modul
implicit, aşa cum rezultă din fig.I.7. La recepţionare, se citeşte mesajul scris în
modul implicit, după care se deschide editorul de text unde se poate citi/tipări
textul formatat.

5
ASCII – acronim pentru American Standard Code for Information Interchange

24
 Fig.I.7. Fişiere ataşate unui mesaj de poştă electronică

Notă: "Copia la indigo" (Cc – carbon copy) este acelaşi document trimis la încă
unul sau mai mulţi destinatari ale căror adrese se separă cu virgulă.

Utilizarea World Wide Web (WWW)

Până la începutul anilor 1990 Internet-ul a fost foarte populat cu cercetători din
domeniul academic, guvernamental şi industrial. O aplicaţie nouă, WWW
(World Wide Web), a schimbat total situaţia şi a adus în reţea milioane de noi
utilizatori care nu fac parte din mediul academic. Această aplicaţie, inventată de
fizicianul Tim Berners Lee de la CERN, nu a modificat nici una din facilităţile
existente, în schimb le-a făcut mai uşor de folosit. Împreună cu programul de
navigare (browser-ul) Mosaic, scris la NCSA (Centrul Naţional pentru
Aplicaţiile Supercomputerelor), WWW-ul a făcut posibil ca un site să pună la
dispoziţie un număr de pagini de informaţii conţinând text, poze, sunet şi chiar
video, în fiecare pagină existând legaturi către alte pagini. Printr-un clic pe o
legătură utilizatorul este imediat "dirijat" la pagina indicată de legătură. De
exemplu, multe firme au o pagină principală cu intrări care trimit la alte pagini
pentru informaţii asupra produselor, liste de preţuri, reduceri, suport tehnic,
comunicare cu angajaţii, informaţii despre acţionari şi multe altele.
Într-un timp foarte scurt au apărut numeroase alte tipuri de pagini: hărţi, tabele
cu cotaţii la bursă, cataloage de bibliotecă, programe radio înregistrate şi chiar o
pagină care oferă legături spre testele complete ale multor cărţi cărora le-au

25
expirat drepturile de autor (Mark Twain, Charles Dickens etc). De asemenea,
mulţi oameni au pagini personale (home pages).

Mare parte din creşterea Internetului din anii '90 a fost alimentată de companii
denumite ISP (Internet Service Providers, adică Furnizori de Servicii Internet).
Acestea sunt companii care oferă utilizatorilor individuali posibilitatea de a apela,
de acasă, una dintre maşinile furnizorului şi de a se conecta la Internet, obţinând
în consecinţă acces la poşta electronica, WWW şi alte servicii în reţea. La
sfârşitul anilor '90, aceste companii au înregistrat zeci de milioane de noi
utilizatori în fiecare an, modificând astfel complet caracterul reţelei, care s-a
transformat dintr-o reţea academică şi militară într-o utilitate publică, precum
sistemul de telefonie. Numărul actual al utilizatorilor Internet nu este cunoscut,
dar este cu siguranţă de ordinul sutelor de milioane la nivel mondial şi probabil
că va ajunge la un miliard în curând.

Acum ştim deja că paginile de Web conţin text, grafică, sunete şi imagini video
digitale, într-un cuvânt informaţii multimedia. Toate cele patru tipuri de
informaţie, fiecare separat sau în combinaţie, pot sta la baza actului comunicării
care se derulează pe Web. Practic, acest act al comunicării se reduce la
concepţia corespunzătoare a unei pagini principale şi una sau mai multe pagini
asociate prin hiper-legături.

Cu toate că "punerea la punct" a tehnicilor de marketing în mediul Internet

necesită cunoştinţe multi şi pluri-disciplinare, se consideră că stăpânirea câtorva
informaţii cheie este suficientă pentru a demara ceea ce am putea numi un
catalog online. Pentru aceasta, vom face o comparaţie cu catalogul clasic.

Trebuie să fim de acord că un catalog clasic se prezintă sub forma unei broşuri
care conţine text şi grafică (desene, diagrame, fotografii etc.) care oferă adrese
de contact şi informaţii asupra produselor sau serviciilor promovate. Un catalog
de calitate este elaborat pe hârtie specială, în condiţii grafice deosebite şi este
tipărit la o editură de prestigiu. Limitele unui catalog clasic sunt:
 costul iniţial mare;
 număr limitat de pagini;
 număr limitat de exemplare;
 conţinutul versiunii tipărite deja nu se mai poate modifica;
 distribuirea catalogului se face la comandă sau "pe sprânceană";
 re-editarea necesită mult timp.

26
Un catalog online (vom reveni asupra lui) este de fapt catalogul clasic organizat
după specificul paginilor Web şi care are următoarele avantaje:
 poate conţine în plus informaţii audio şi video digital;
 numărul de pagini este practic nelimitat;
 conţinutul poate fi modificat odată cu modificarea structurii ofertei;
 poate fi accesat şi consultat aproape de oricine, oriunde şi oricând;
 poate fi tipărit color pagină cu pagină în orice colţ al lumii (atenţie la
Copyright!);
 este interactiv, adică oricine poate coresponda prin intermediul
formularelor incluse;
 paginile pot fi redactate în mai multe limbi naţionale, în funcţie de
segmentul de piaţă vizat;
 pentru oricâte versiuni ar exista, partea de grafică este utilizată în comun.

Având în vedere informaţiile de mai sus, pentru a simplifica la maximum modul

de expunere a felului în care putem face marketing în mediul Internet prin
utilizarea serviciului World Wide Web, vom trece în revistă 10 strategii menite
să crească traficul, numărul de clienţi şi veniturile firmei, prin concepţia
corespunzătoare a paginii/paginilor respective.

1.Stabiliţi piaţa ţintă: Cine sunt cei care ar dori să cumpere produsul
sau/şi serviciul pe care îl oferiţi? Derulaţi o cercetare de marketing pentru
a depista cumpărătorii şi utilizaţi metode statistice pentru acest lucru.
2.Aflaţi cine este concurenţa: Utilizaţi maşinile de căutare (Altavista,
Lycos, Magellan, Yahoo, Google etc.) pentru a afla cine este concurenţa;
specificaţi cuvintele cheie ale propriei pagini pentru a uşura procesul de
căutare. Utilizaţi şi alte surse de documentare, ca de exemplu, bazele de
date ale camerelor de comerţ, pentru cunoaşterea concurenţei.
3.Oferiţi un conţinut util şi de calitate: Oferiţi gratuit câteva sfaturi
bune; cu toate că nu veţi fi remunerat pentru acest lucru, o bună parte din
cei care vă vizitează această parte din pagină vor lua la cunoştinţă şi
despre celelalte informaţii (la fel de utile, însă din punctul de vedere al
afacerii) ale paginii.
4.Asiguraţi-vă că pagina se încarcă repede: Cât de mult trebuie aşteptat
până la încărcarea completă a paginii? Dacă durează prea mult timp,
vizitatorul devine nerăbdător şi în scurtă vreme va abandona. Încercaţi să
încărcaţi (de undeva din Internet) propria pagină şi să cronometraţi timpul
de încărcare pentru a efectua un test credibil.

27
5.Vizualizaţi pagina cu mai multe browsere: Una şi aceeaşi pagină
poate arăta diferit dacă se vizualizează cu un anumit browser (navigator
Internet) şi respectiv dacă se vizualizează cu sau fără grafică. Procuraţi
din Internet cât mai multe browsere puteţi (Netscape, Internet Explorer,
Mosaic, NetCom etc.) şi ţineţi minte că un serviciu ca AOL (America On
Line) are şi livrează propriul browser. Ţineţi cont şi de versiunea
browser-ului. Vizualizaţi pagina şi pe un computer laptop (portabil);
mulţi oameni de afaceri călătoresc, între timp ei lucrează pe computer şi
câteodată este dificil de consultat o pagină de Web în acest mod.
6.Anunţaţi-vă existenţa: Procedaţi în aşa fel încât să figuraţi în listele
maşinilor de căutare şi a anuarelor. Acest lucru înseamnă să vă înscrieţi
propria pagină de Web la firmele care întreţin acest gen de servicii; de
multe ori, înscrierea pentru o anumită perioadă este fără plată, astfel că
după ce beneficiaţi de un start gratuit care generează venituri, puteţi apoi
să vă înscrieţi la firme mai cunoscute, bineînţeles contra cost. De
asemenea, puteţi să vă anunţaţi existenţa pe Web prin antetul paginilor pe
care faceţi corespondenţă clasică (scrisori şi mesaje prin fax), cărţi de
vizită, reclamă prin ziare, reviste şi fluturaşi, publicitate prin radio şi TV.
7.Trimiteţi mesaje electronice la cei interesaţi: Sunt mai multe firme
care oferă acest gen de servicii şi care pentru o sumă rezonabilă trimit
mesaje electronice la toţi cei care se află în segmentul de piaţă vizat.
Dacă sunteţi proprietarul serverului, atunci acest serviciu se face la un
cost încă mai scăzut.
8.Derulaţi concursuri: Este un fapt dovedit că un concurs atrage mai
mulţi vizitatori şi ţine treaz interesul pentru pagina de Web respectivă.
Trebuie însă îndeplinite mai multe criterii:
 menţineţi concursul cât se poate de simplu;
 alcătuiţi un concurs interactiv;
 prevedeţi o pagină cu mulţumiri;
 în pagina de concurs inseraţi informaţii cu rol
publicitar şi de reclamă;
 oferiţi mai mult decât un singur premiu (plus surprize!);
 publicaţi câştigătorii.
9.Demonstraţi-vă credibilitatea: Vizitatorii doresc să fie convinşi că
pagina dvs. este o afacere reală şi nu un loc unde ei pot pierde timp şi
bani. Prevedeţi o secţiune numită "Despre firma noastră" unde specificaţi
istoricul, adresa, telefonul şi faxul firmei şi unde chiar puteţi invita
vizitatorul să facă o legătură cu propria sa pagină de Web. Puteţi adăuga
referinţele pozitive ale unor clienţi (cu adresele lor de poştă electronică

28
 sau Web!) şi puteţi să-i prevedeţi cu legături din propria dvs. pagină. Este
un sentiment foarte plăcut pentru cei care se ştiu menţionaţi în pagină.
10.Oferiţi un serviciu de calitate: Să presupunem că aţi atras mulţi
vizitatori, conţinutul şi graficele sunt de o calitate excelentă şi reuşiţi să
vindeţi foarte bine. Clienţii trebuiesc "trataţi" în felul următor:
 actualizaţi pagina şi menţineţi treaz interesul vizitatorilor – în
partea de jos a paginii prevedeţi data când s-a efectuat ultima
actualizare;
 trimiteţi produsul şi/sau serviciul promis la timp;
 scrieţi "mulţumesc" pe ambalaj;
 prevedeţi o adresă (clasică sau/şi de poştă electronică) pentru
un contact viitor;
 răspundeţi mesajelor de poştă electronică în 24 de ore;
 derulaţi o anchetă care determină gradul de satisfacţie a
clientelei;
 includeţi răspunsuri la întrebările frecvente – FAQ
(Frequently Asked Questions);
 fiţi pregătit să răspundeţi prompt eventualelor solicitări.

Cine ne ajută?
A face marketing în mediul Internet este deopotrivă fascinant şi atrăgător. Însă,
pe lângă cunoştinţele de strictă specialitate şi cele legate nemijlocit de gama
produselor sau serviciilor oferite, mai intervine un aspect esenţial. Mediul
Internet reclamă şi el o multitudine de informaţii specifice tehnologiei
informaţiei precum şi multă experienţă, care se poate dobândi doar prin practică.
Urmare a acestor considerente, abordarea procesului de marketing în mediul
Internet se poate face, cu puţine excepţii, doar în echipă.

În echipă sau "de unul singur" puteţi accesa sursele servicii Internet din tabelul
I.3, cu menţiunea că datorită dinamicii pieţei, unele firme fuzionează, sunt
"înghiţite" de concurenţă sau renunţa la acest tip de afaceri.
Tabelul I.3. Surse de informare româneşti din mediul Internet
Nr.
Servicii oferite (selecţie) Adresa Web
crt.
Consultanţă, rezervare şi înregistrare domenii,
1 http://www.elite.ro/
Web design, Web hosting, promovare Website
2 Găzduire Web http://www.gazduire.ro/
3 Web design, grafică, găzduire Web, suport http://www.claus.ro/
4 Consultanţă, rezervare domeniu, sigle, banere, http://www.servicii-web.ro/

29
 optimizare pentru motoare de căutare
http://www.softpageinternet.ro
5 Web design, magazin electronic, promovare Web
/
6 Administrare Website, optimizare Website http://www.roweb.3x.ro/
7 Listere site-uri funcţie de trafic, analiză trafic http://www.trafic.ro/
8 Găzduire Web, design Web, aplicaţii Web http://www.prezenta-web.com/

Fig.I.8 Exemplu de servicii Internet şi preţurile lor

Toate cele relatate până acum conduc la ideea că firmele sunt datoare ca în cel
mai scurt timp să-şi facă simţită prezenţa în mediul Internet. Decizia de a
demara şi o afacere online, deci comerţ electronic, depinde de o serie de factori
care vor fi trataţi în capitolele următoare.

30