CONSTANTIN SPĂTARU 

MIHAELA SPĂTARU                 VASILE COŢOFAN 

 
 
 
PARTICULARITĂŢI MORFO‐FUNCŢIONALE  
ALE APARATULUI LOCOMOTOR LA BIZAM  
ŞI VEVERIŢĂ
 

IAŞI ‐ 2011
Editor: Nicolae PANAITE

Redactor: Elena HERMEZIU

Prepress şi copertă: Cristian-Ionuţ TĂNASĂ

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

SPĂTARU, CONSTANTIN
Particularităţi morfo-funcţionale ale aparatului
locomotor la bizam şi veveriţă / Constantin Spătaru
(coord.), Mihaela Spătaru, Vasile Coţofan. - Iaşi : Alfa, 2011
Bibliogr.
ISBN 978-606-540-074-0

I. Spătaru, Mihaela
II. Coţofan, Vasile

619

ISBN 978-606-540-074-0

Lucrare finanțată din contract CNCSIS, IDEI, nr. 1112 / 2009.

Editura ALFA este acreditată de CNCSIS – Consiliul Naţional

al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior

Copyright © Toate drepturile asupra acestei ediţii

aparţin autorilor şi Editurii ALFA

Reproducerea (parţială sau totală) a prezentei cărţi, fără acordul Editurii,

constituie infracţiune şi se pedepseşte în conformitate cu Legea nr. 8/1996.
 Cap. 1. BIOLOGIA BIZAMULUI (ONDATRA ZIBETHICA) ȘI A
VEVERIȚEI (SCIURUS VULGARIS)

1. 1. Consideraţii generale asupra bizamului (Ondatra zibethica)

Încadrare taxonomică

Istoria studiului asupra bizamului începe în jurul anului 1612, când,

americanul John Smith îl descrie sub denumirea de mussacus. Denumirea
provine de la termenul indigen muskuash şi i-a fost cauzat, datorită mirosului
de mosc pe care îl răspândeşte.
Marele sistematician Carl Linne îl cataloghează în anul 1765 în genul
castorilor ca fiind drept Castor zibethicus.
Câţiva ani mai târziu, în anul 1795, Link îl identifică sub denumirea
de Ondatra zibethica, denumire utilizată şi astăzi.
În sistematica modernă este catalogat în:
- Încrengătura: Vertebrata
- Clasa: Mammalia
- Ordinul: Rodenţia
- Familia: Microtidae
- Genul: Ondatra
- Specia: Ondatra Zibethica
Denumirea populară variază de la ţară la ţară fiind cunoscut ca:
muskrat în Anglia, musque în Franţa, bisamratte în Germania, iepure de
mlaştină în Canada şi U.S.A. În ţara noastră este denumit: gozac, vizon de
apă, şobolan mare de apă sau şobolan mirositor.

Date morfo – fiziologice şi ecologice

Bizamul se prezintă ca un rozător mic, cu corpul aplatizat dorso –
ventral. Capul este scurt şi lat, prevăzut cu urechi mici care au posibilitatea
de închidere în timpul scufundării şi înotului printr-o cută mobilă a
pavilionului, la rândul lui foarte puţin vizibil din blană.
Gâtul este scurt făcând trecerea de la cap la trunchi pe neobservate.
Coada este lungă şi aplatizată lateral, fapt care alături de aspectul solzos îi
conferă funcţia de cârmă şi vâslă în timpul înotului, ea fiind acţionată de
puternice tendoane musculare.

3
 Membrele anterioare sunt prevăzute cu patru degete, adaptate pentru
săpatul galeriilor şi pentru prinderea şi ţinerea hranei. Membrele posterioare
sunt mai lungi decât cele toracice, au cinci degete prevăzute cu membrană
interdigitală care serveşte primordial pentru vâslit.
Bizamul adult are o lungime a corpului care oscilează în limite destul
de largi, măsurând de la vârful botului până la vârful cozii între 50 – 60 cm.
Din această lungime totală, corpul măsoară 30 – 35 cm iar coada 20 – 26 cm.
Greutatea corporală este cuprinsă în limitele de 1 kg până la 5 kg,
existând exemplare care depăşesc această limită.
Blana bizamului în general de culoare brună distingându-se două
nuanţe: gri – brun, mai închis pe spinare şi gri – roşcat, dintre care prima
variantă este mai des întâlnită.
Ca specie aparţinând ordinului Rodenţia, bizamul prezintă caracterele
acestuia: o singură pereche de incisivi superiori, proeminenţi, de culoare
portocalie, cu creştere continuă, glande salivare foarte dezvoltate, stomac
monocavitar, cec voluminos, glande perianale foarte dezvoltate care emană
un miros caracteristic, uter dublu, placentă discoidală, mamele pectorale şi
abdominale.
Biotopul bizamului. Bizamul este prin excelenţă un animal amfibiu
care trăieşte în zone de apă dulce puţin adâncă, pe cursuri de ape line, în
mlaştini, delte, cu vegetaţie acvatică abundentă, în care predomină papura şi
stuful. El preferă zonele climatice temperate cu ierni scurte şi mai puţin
aspre.
Adăpostul bizamului este constituit în malul apelor, în diguri, iar
acolo unde malurile sunt la nivelul apelor el recurge la ridicarea unor
locuinţe cu aspect de muşunoaie mari aşezate în zonele cu ape mai puţin
adânci.
În afară de vizuini construite în mal şi de muşuroaie, bizamii îşi
alimentează platforme de hrănire, puţin deasupra apei precum şi cărări de
acces la ele prin stuf.
În condiţii naturale, bizamul se hrăneşte cu alimente de origine
vegetală, fiind un animal vegetarian prin excelenţă. Furajele de bază pe care
le consumă sunt plantele acvatice, rădăcinile şi părţile verzi de trestie,
papură, rogoz. În timpul iernii consumă iarbă uscată, muguri şi lujeri, plante
arboricole, acumulate ca rezerve în cotloanele vizuinii. Dacă arealul lui se

4
interferează cu grădini de legume şi culturi, consumă fructe, porumb, trifoi,
lucernă, etc.
Când furajele vegetale lipsesc, bizamul consumă: insecte, crustacee,
scoici şi foarte rar peşti şi broaşte.
Reproducţia la bizam. Din punct de vedere reproductiv, bizamul este
un animal poliestric, precoce şi foarte prolific. Femelele ajung la maturitate
sexuală în apropierea vârstei de 5 luni, putând procrea în toamna anului când
s-au născut, masculii devin apţi de reproducţie abia în toamna anului
următor.
Căldurile sunt manifestate în perioada aprilie – septembrie, masculii
emană un puternic miros cu apel sexual în perioada de rut. Împerecherea are
loc în apă, actul sexual fiind de scurtă durată şi repetându-se de 2 – 3 la rând.
Durata gestaţiei este scurtă, ca şi la alte rozătoare, după diverşi autori
aceasta variind între 21 şi 23 de zile (18), 26 zile, iar după alţii ajungând
până la 30 de zile. La o fătare se obţin în medie 6-8 pui. Aceştia se nasc
glabri şi orbi, hrănindu-se în primele 10-13 zile numai cu lapte matern. La 3
luni de viaţă ajung la jumătate din greutatea părinţilor şi pot avea o viaţă
independentă de aceştia.

Arealul bizamului.
Originea bizamului se află în America de Nord, în partea de nord –
est a Statelor Unite, partea de sud-este a Canadei, regiunea marilor lacuri
(Huron, Eric, Ontario). Aici el trăieşte în echilibru biologic cu alte specii, cel
mai de temut duşman al său fiind nurca din America de Nord.

Răspândirea bizamului în Europa, Asia și America de Nord

5
 În Europa, bizamul a pătruns prin importul făcut din Canada în anul
1905 de către Collorado Mannsfeld, care a introdus în captivitate în satul
Dobrici de lângă Praga, un număr de 5 exemplare. Scăpând din captivitate şi
beneficiind de însuşirile biologice favorabile care îl caracterizează, acest
rozător s-a extins cu repeziciune în toată Europa.
Principala tendinţă a fost către direcţiile sud, sud – est, şi sud – vest,
cuprinzând cu predilecţie bazinul hidrografic al Dunării.
Răspândirea bizamului s-a produs şi în mod dirijat prin colonizări şi
creştere în captivitate. În acest sens în România se citează existenţa
crescătoriilor de bizam la Petreşti şi Freidorf – Timişoara încă din anii 1930-
1935. Semnalarea speciei în mediul natural la noi în ţară s-a făcut în anul
1941, în apropiere de Oradea, iar în anul 1954 în Delta Dunării.

http://www.somewhere.dk/bisam/image/bisam

Importanţa economică a bizamului

Valoarea economică a acestui rozător constă în primul rând în blana
sa. Calitatea blănurilor se apreciază după scara valorică a lui Mohs. Astfel,
dacă blana de Seal (o specie de focă) se cotează cu cifra 100, cea de bizam

6
ajunge la indicele de apreciere 50, fiind în urma blănii de castor, care are
indicele de 90 sau de vidră, cu indicele 71.
Calitatea blănurilor depinde de vârsta animalului şi de perioada de
recoltare. Astfel, blănurile de iarnă şi începutul primăverii sunt calitativ
superioare celor recoltate vara şi toamna. Blana se prelucrează în majoritatea
cazurilor în valoarea ei naturală, se aplică şi coloraţii de imitaţie de samur,
jder, castor, focă.
Carnea de Ondatra este comestibilă, cu proprietăţi gustative ce o
apropie de cea de nutrie. Este o carne uşor digerabilă, putând fi consumată
proaspătă, conservată şi semiconservată. Moscul extras din glandele aşezate
sub piele între organele genitale şi anus, este utilizat pentru prepararea
produselor cosmetice cu proprietăţi asemănătoare preţiosului “mosc de
Tonkin”.
În ciuda acestor avantaje economice, luând în consideraţie pagubele
produse de bizam fortificaţiilor şi sistemelor hidroameliorative, în
majoritatea ţărilor Europei de Vest s-au luat măsuri de scoatere de sub
ocrotirea legii şi chiar de combatere.

1. 2. Considerații generale asupra veveriței (Sciurus vulgaris)

Încadrare taxonomică și areal

Veverița este un rozător foarte bine adaptat la viața arboricolă, care
populează pădurile de conifere și pe cele de foioase din Europa și Asia și are
numeroase varietăți de culoare. Pot fi întâlnite atât în liziera acestor păduri,
cât și în parcurile naturale mari. Fiind un animal sociabil, veverița se apropie
de locuințele oamenilor, mai ales dacă în preajma acestora sunt aflați pomi
fructiferi.
Arealul sau se întinde din Irlanda până în Japonia, lipsește din Asia
Mica și a fost introdusa in Crimeea, Caucaz și în diferite părți ale
Kazahstanului. În Crimeea și Caucaz veverița a fost aclimatizată pe cale
artificială (Naumov P.S. 1954,352). In România poate fi întâlnită în tot lanțul
carpatic, ajungând pe verticală până la limita superioară a pădurilor de
conifere (1400-1500 m.). In Carpații Răsăriteni și în cei Apuseni specia
populează pădurile de conifere, pătrunzând și în cele de fag. In Carpații
Meridionali există un număr mai mare de exemplare din această specie și
coboară până în zona pădurilor de stejar (250 m. altitudine).

7
 Răsppândirea veveeriței în Europpa și Asia
http:///www.carnivooraforum.com
m/index.cgi?bboard=mamm mals&action
=display&
&thread=65990

Datte morfo – fizziologice

Vevverița are corrpul zvelt, gââtul distinct, botul
b alungit, urechile marri,
terminate cu smocuri de păr caree iarna devinn mai dese și mai lunggi.
Membrele anterioare suunt mai scurtte decât cele posterioare, au labele mai m
lungi și mai
m înguste, tterminate cu gheare robuuste și ascuțitte. Coada esste
aproape eggală cu lungiimea corpuluui și este în întregime
î acooperită cu peeri
lungi. Aceeasta este orrientată în sus s și poate fi curbată sau ținută în î
prelungireaa corpului.
În sistematica
s moodernă este înncadrată în:
- Înncrengătura: Verrtebrata
- Cllasa: Maammalia
- Orrdinul: Roodenţia
- Suubordinul Sciiuromorpha
- Faamilia: Sciiuridae
- Geenul: Sciiurius
- Sppecia: Sciiurus vulgariss
Blanna veveriței eeste bogată, prezentând
p larrgi variațiuni individuale de
d
culoare, mai puțin sezooniere. Majoriitatea specialliștilor distingg două faze de d
culoare: brrun-roșcată și brun întuneecată, până la l negru. În ambele cazuuri
culoarea ventrală
v este albă. Pe teeritoriul Rom mâniei pot fii întâlnite attât
exemplare cu blana roșșie (Sciurus vulgaris)
v cât și veverițe cu c blana brunn-
neagră (Sciiurus carolineensis), care occupă același biotop.
b
Ceaa mai cunoscuută și numerooasă populațiee o reprezintăă veverițele grri,
care se întââlnesc pe aprroape întreagaa suprafață a emisferei noordice (Europpa,
nordul Asieei, Orientul Înndepărtat și Jaaponia).

8
 Lungimea medie a unei veverițe este de 30-40 cm, cu tot cu coadă
(care poate măsura între 15 și 22 cm) iar greutatea nu depășește o jumătate
de kilogram. Diferențele de valori pentru aceste dimensiuni între cele două
sexe nu sunt semnificative.
Veverița consumă preponderent hrană vegetală, dar se poate hrăni și
cu animale foarte mici, insecte, pui de păsări sau ouă. Consumă frecvent
semințe de conifere, mai ales conuri de pin, nuci, alune, jir, ghindă, fructe de
pădure, lăstari tineri, frunze sau scoarța unor arbori de esență moale.
Perioada de reproducere începe din primele luni ale anului și ține
până la sfârșitul verii. O femelă poate da naștere la două generații de pui pe
an. Gestația durează 6 săptămâni, iar o sarcină normală numără de la 2 la 7
pui. Puii ating maturitatea sexuală după un an de la naștere. În mediul
natural, o veveriță poate trai între 5 și 7 ani, iar în condiții de captivitate
durata medie de viața este de 8-10 ani.
Deși blana acestor animale nu este foarte rezistentă și nu prezintă
calități deosebite, ea este valorificată în multe dintre țările lumii, în special în
Rusia.
Populațiile mari de veverițe pot provoca daune semnificative
pepinierelor de conifere sau livezilor.
Au acțiune pozitivă în răspândirea semințelor unor esențe lemnoase
de pădure în locuri puțin accesibile omului.

http://www.geograph.org.uk/photo/21
35891

http://fotooizo.free.fr/images

9
 APARATUL LOCOMOTOR LA
BIZAM (ONDATRA ZIBETHICA)

Cap. 2. SISTEMUL OSOS LA BIZAM

Cap. 3. SISTEMUL ARTICULAR LA BIZAM
Cap. 4. SISTEMUL MUSCULAR LA BIZAM
BIBLIOGRAFIE

10
 CAP. 2. SISTEMUL OSOS LA BIZAM

Studiul privind particularităţile morfologice ale scheletului la bizam

s-a efectuat pe oase de bizam provenite de la cadavre obţinute prin
împuşcare. Piesele osoase au fost preparate prin fierbere sau prin raclarea
ţesuturilor adiacente. S-au urmărit forma, dezvoltarea proceselor osoase şi a
celor articulare, particularităţile descoperite au fost descrise şi ilustrate prin
fotografii şi schiţe anatomice.

2. 1. CRANIUL la bizam

Craniul la bizam are aspect caracteristic de rozător. Pe acesta se pot

observa neregularităţi mai estompate sau mai evidente, chiar tăioase,
destinate inserţiei musculaturii protractoare şi retractoare a mandibulei şi a
celor care acţionează ca flexori şi extensori ai capului.
În vedere laterală craniul se înscrie într-un dreptunghi, fiind încadrat
între protuberanţa occipitală externă, vârfurile nazalelor, marginea de
abraziune a incisivilor, iar ventral de marginea de abraziune a molarilor, bula
timpanică şi procesele paracondiliene.

Fig. 2.1. Craniul la bizam – aspect lateral

1- condylus occipitalis, 2- bulla tympanica, 3- porus acusticus

externus, 4- protuberantia occipitalis externa , 5- os parietale, 6- crista
sagittalis externa, 7- os nasale, 8- os incisivum, 9- maxilla, 10- fossa
infraorbitalis, 11- hiatus maxillaris, 12- processus muscularis temporalis,
13- hiatus sphenoidalis, 14- arcus zygomaticus, 15- dentes molares
superiores, 16- dentes incisive, 17- processus pterygoideus

11
 În vedere dorsală se remarcă o dezvoltare deosebită a neurocraniului
în sens lateral comparativ cu alte rozătoare, viscerocraniul îngust este mult
alungit în sens rostral. Procesul zigomatic ale temporalului şi procesul
zigomatic al temporalului şi osul zigomatic circumscriu în sens lateral câte o
fosă orbito-temporală largă, întinsă mai mult pe axul longitudinal al capului
şi mai puţin detaşată în sens lateral, fără a depăși neurocraniul. În vedere
dorsală se observă faptul că protuberanţa occipitală externă este situată la
limita dintre occipital şi interparietal, fiind reprezentată doar de o linie
musculară de la care pleacă câte o creastă occipito-temporală evidentă –
creasta nucală.

Fig. 2.2 Craniul la bizam, aspect ventral (Coțofan V.)

1- condylus occipitalis, 2- processus paracondylaris, 3- foramen

jugulare, 4- foramen n. hypoglossi, 5- fossa pterygoidea, 6- facies
articularis ossis temporalis, 7- arcus zygomaticus, 8- fossa orbito-
temporalis, 9- choanae, 10- pars bazilaris ossis occipitalis, 11- processus
pterygoideus ossis sphenoidalis, 12- processus palatinus maxilae, 13-
fissura palatina, 14- corpus ossis incisivi, 15- porus acusticus externus.

12
 Parietalele şi osul interparietal delimitează o arie patrulateră netedă,
neacoperită de musculatură care reprezintă zona cutanată dorsală. În sens
rostral porneşte o impresionantă creastă sagitală externă care se termină
divergent pe circumferinţa anterioară a orbitei. Nazalele sunt dezvoltate, se
lăţesc foarte mult în sens rostral unde devin aproape duble lărgind partea
dorsală a cavităţii nazale deoarece spaţiul ventral este îngustat de
proeminarea proceselor alveolare ale incisivelor.
În vedere ventrală se remarcă dezvoltarea bulelor timpanice de pe
care se detaşă un proces stiloid redus. Acestea, împreună cu porţiunea
aborală a aripilor sfenoidului, delimitează locul de trecere a trompei faringo-
timpanice spre urechea medie. Aripile sfenoidului sunt lungi formând un
spaţiu gutural îngust.
Cavitatea bucală se alungeşte foarte mult în sens rostral prin
întinderea spaţiului diastemal care reprezintă jumătate din toată lungimea
cavităţii bucale. Procesele alveolare ale maxilarului sunt puternice şi susţin
trei molari iar procesul alveolar al incisivelor este evident şi deplasat caudal.
Hiatusul orbital se continuă anterior cu o fosă infraorbitală enormă. În zona
diastemală se observă o fantă palatină largă pe linia mediană a bolţii
palatine, care pe craniu lasă o largă comunicare între cavitatea bucală şi
cavităţile nazale.

2. 2. OASELE CAPULUI LA BIZAM

Occipitalul la bizam este format din cele două porţiuni:

bazioccipitalul şi porţiunea scvamoasă.
Bazioccipitalul şi porţiunea nucală delimitează împreună o gaură
occipitală largă, cu formă aproximativ circulară, întreruptă ventral şi dorsal
prin câte o incizură, cea dorsală se continuă până la protuberanţa occipitală
externă cu o dublă creastă osoasă. Gaura occipitală este flancată pe părţile
laterale de doi condili bine detaşaţi de occipital, deplasaţi printr-o punte
osoasă scurtă înspre bazioccipital.
Condilii occipitalului apar aplatizaţi transversal creând astfel o faţă
ventrală externă, articulară, şi o faţă dorsală, concavă, endocranienă, prin
aceasta deplasând caudal spaţiul neural cranien.
Faţa ventrală a condililor este convexă şi alungită. Fiecare condil este
format din două subunităţi condilare, datorită unei ştrangulări intermediare:
una la bază, convexă în ambele sensuri (asemănător unui cap articular), cu

13
convexitatea mai evidentă în plan sagital, alta situată latero-dorsal, cu
convexitatea evidentă transversal, sub formă de condil. Aceste subunităţi
condilare au suprafeţele articulare în continuitate dar sunt bine
individualizate prin aspectul formei şi întinderii acestora, dar mai ales prin
faptul că sunt separate de două incizuri vizibile.

Fig.2.3. Craniul la bizam, aspect caudal

1- squama occipitalis, 2- pars bazilaris ossis occipitalis, 3- foramen

magnum, 4- condylus occipitalis, 5- protuberantia occipitalis externa, 6-
processus paracondylaris, 7- fossa condylaris ventralis, 8- processus
pterygoideus ossis basisphenoidalis, 9- crista nuchae.

Existenţa acestor segmente pe acelaşi condil articular demonstrează

organizarea diferenţiată a mişcării iniţiate la nivelul acestui segment. Astfel:
mişcările de flexie şi extensie sunt executate de către subunităţile articulare
de la baza condililor occipitali care devin ca nişte mici capuri articulare.
Mişcările de lateralitate ample şi extensia maximă sunt avantajate de forma
suprafeţelor articulare situate dorsal, condililor propriu-zişi.
Interparietalul este un os impar, contribuie la formarea bolţii
craniene. Are formă de fluture şi se articulează lateral cu temporalul, aboral
cu occipitalul, latero-rostral cu cele două oase parietale.
Faţa endocranienă are amprenta vermisului iar rostral, la locul de
articulare cu cele două parietale se găseşte o creastă transversă.
Faţa exocranienă este plană şi continuă spre aboral planul cutanat al
parietalelor, până la protuberanţa nucală.
14
 Parietalele, articulate împreună, formează zona parietală care are
circumferinţa neregulată de aspect poliedric asemănător unei frunze. Osul
parietal se articulează sutural cu: rostral cu osul frontal, lateral cu porţiunea
scvamoasă a temporalului, aboral cu interparietalul şi medial între ele pe
linia de simetrie, lipsindu-le creasta sagitală externă.
Faţa exocranienă este structurată pe două planuri:
- un plan cutanat parietal care împreună cu simetricul are aspect
patrulater, este perfect orizontal şi neted,
- un plan muscular, de formă triunghiulară, situat între linia
musculară parietală şi creasta parieto-temporală aceasta aflându-se chiar pe
linia de sutură dintre oasele care o formează.

Fig. 2. 4. Occipitalul la bizam, aspect ventral

1- pars bazilaris ossis occipitalis, 2- condylus occipitalis: a- pars dorsalis,

b- pars ventralis, 3- incisura lateralis, 3`- incisura medialis, 4- foramen
magnum, 3- incisura intercondylaris, 6- processus paracondylaris, 7-
fossa condylaris ventralis, 8- os basisphenoidale, 9- processus
pterygoideus ossis sphenoidale, 10- bulla tympanica, 11- porus acusticus
externus, 12- fissura occipitotemporalis, 13- foramen jugulare, 14- os
temporale, 15- chonae
Faţa endocranienă este prevăzută la linia de sutură cu simetricul cu
un şanţ median flancat de două creste osoase în care este adăpostit sinusul

15
venos longitudinal dorsal şi pe care se inseră coasa creerului. Circumferinţa
este plan- convexă, concavitatea este mai accentuată în porţiunea aborală.
Osul frontal, deşi delimitează dorsal cavităţile nazale şi aboral
cavitatea cranienă, este un os relativ redus comparativ cu dezvoltarea pe care
o are la alte specii şi mai ales este foarte îngust.
Faţa dorsală este convexă latero – lateral în 1/3 mijlocie şi foarte
îngustă în celelalte 2/3. De la locul de articulare cu parietalele se formează în
sens anterior o evidentă şi tăioasă creastă sagitală externă care se bifurcă în
treimea anterioară a frontalului continuându-se pe marginea caudală a
zigomaticului cu creasta orbitală.

Fig. 2. 5. Faţa dorsală a craniului la bizam

1- Os occipitale, 2- os interparietale, 3- os parietale, 4- os

parietale, 4ʼ- porus acusticus externus, 5- os frontalis, 6- crista
sagitalis externa, 7- os zygomaticus, 8- hiat maxilaris, 9- fossa
infraorbitalis, 10- os nasale

Frontalul la bizam este lipsit de proces orbital.

Ventral, împreună cu temporalul, sfenoidul şi maxilarul delimitează
hiatul orbital.
Osul maxilar este masiv şi foarte neregulat datorită proceselor care
se detaşă de pe suprafața sa: procesul alveolar molar și procesul palatin.
Procesul alveolar este oblic caudo – ventral, cei trei molari au
coroana cu lungime inegală, descrescătoare de la primul la ultimul molar,
marginea de abraziune este uşor convexă pe axul sagital, ca o patină, şi
oblică latero-medial.

16
 Fig. 2. 6. Aspectul ventro-lateral al craniului de bizam

1- Condylus occipitalis, 2- processus paracondylaris, 3- bulla

tympanica, 4- os temporale, 5- facies articularis ossis temporalis, 6- os
sphenoidale, 7- fossa pterygoidea, 8, 9- processus pterygoideus ossis
basisphenoidalis,10- maxilae, 11- processus zygomathicus maxilae, 12-
processus palatinus maxilae, 13- arcus zygomathicus, 14- corpus ossis
incisivi, 15- fossa orbitalis, 16- fossa infraorbitalis, 17- molares.

Procesul palatin este îngust parcurs de șanțul palatin.

Gaura infraorbitală este transformată într-o fosă infraorbitală, adâncă,
aceasta apare ca o prelungire în sens anterior a fosei orbito-temporale. Gaura
infraorbitală este delimitată lateral de un puternic proces zigomatic ce apare
ca o punte osoasă lată şi foarte înaltă, prin care maxilarul se articulează cu
frontalul şi osul zigomatic. Pe acest proces se observă o creastă musculară
laterală, creasta facială, şi una medială ce continuă creasta fronto-orbitală.
Caudal maxilarului se formează hiatusul maxilar unde se deschid
gaura palatină mare şi gaura nazală aborală.
Osul incisiv este masiv, susţine un proces alveolar incisiv simplu dar
foarte dezvoltat, întins pe toată lungimea osului incisiv, până la marginea
anterioară a maxilarului.
Împreună cu oasele nazale delimitează anterior cavităţile nazale care
se îngustează ventral foarte mult datorită deplasării înspre interior a
proceselor alveolare incisive însă se lărgeşte dorsal ducând la lăţirea
porţiunii anterioare a nazalelor. Nazalele sunt străbătute de o creastă nazo –
turbinală iar incisivul continuă rostral creasta maxilo – turbinală.

17
 Faţa ventrală a incisivelor este convexă transversal şi concavă sagital.
Împreună cu procesele palatine ale maxilarelor şi oasele palatine formează
plafonul cavităţii bucale. Plafonul este perforat în porţiunea diastemală de o
fisură palatină largă, delimitată în jumătatea anterioară de incisiv iar
jumătatea posterioară de maxilar. Prin această fantă buco – nazală se observă
marginea ventrală a vomerului, mult lăţită.
Caudal incisivilor superiori se găsesc mai multe găuri vasculare.
Osul temporal are o întindere foarte mare, pe toată partea laterală a
craniului. Este format din porţiunea solzoasă şi porţiunea pietroasă.

A. Urechea medie la bizam B. Aspectul stâncii temporalului la bizam

Fig. 2. 7. Piramida temporalului la

bizam
1- tegmen tympani, 1’- anulus
tympanicus, 2- malleus, 3- cavum tympani,
4-promontorium, 5- fenestra cochleae, 6-
helicis, 7- processus mastoideus, 8-
recessus epitympanicus, 9- porus acusticus
internus, a- area n. facialis, b- area
C. Faţa endocraniană a stâncii vestibularis, c- area cochlearis, 10- fissura
temporalului la bizam
petrotympanica, 11- hiatus pharingo-
tympanicus
Porţiunea solzoasă (scvama temporalului) se articulează aboral cu
occipitalul, latero-ventral cu porţiunea pietroasă, ventral cu sfenoidul, lateral
cu zigomaticul, rostral cu frontalul, dorsal cu parietalul, interparietalul şi
frontalul. Aboral, la locul de articulare cu occipitalul se detaşă o
impresionantă creastă occipito-temporală care creşte în înălţime şi devine
convexă spre anterior, terminându-se brusc la nivelul conductul auditiv
extern.
18
 Lateral se detaşă procesul zigomatic care se articulează cu procesul
temporal al zigomaticului cu care formează o arcadă zigomatică evidentă şi
foarte detaşată de craniu, delimitând în sens lateral cavitatea orbito-
temporală.
Ventral şi la baza procesului zigomatic se găseşte o suprafaţă
articulară sinovială condilo-planiformă, de aspect concav, cu axul mare
dispus longitudinal, destinat articulării cu condilul articular al mandibulei.
Procesul retroarticular este absent, “condilul” articular este flancat caudal de
un redus relief de inserţie ligamentară dispus transversal pe procesul
zigomatic.
De pe temporal se detaşă procesul muscular care este evident, cu
aspect triunghiular, scurt şi terminat printr-o spină, este destinat inserţiei
porţiunii anterioare a muşchiului temporal.
Piramida temporalului se caracterizează printr-o bulă timpanică
deosebit de mare, pe partea ventrală a acesteia se desprinde procesul stiloid
cu un redus proces muscular. Porţiunea osoasă a conductului auditiv extern
se deschide oblic, delimitează un por acustic extern larg, limitat de o margine
regusă. Cavitatea timpanică este foarte largă, peretele extern este bombat,
formează o bulă timpanică mare şi nedivizată. Peretele intern este format de
porţiunea pietroasă a temporalului, se pot identifica promontoriul, fereastra
ovală, fereastra rotundă şi cohleea.
Sfenoidul este un os redus ca dimensiuni şi cu suprafaţa foarte
neregulată fiind alcătuit ca şi la celelalte mamifere din bazisfenoid şi
presfenoid.
Bazisfenoidul se articulează aboral cu bazioccipitalul, în sens rostral
se detaşă presfenoidul care prin intermediul aripilor se articulează cu
palatinele, maxilarele, temporalele, frontalele şi pe faţa endocranienă cu
etmoidul.
De la locul de articulare dintre bazisfenoid şi bazioccipital pornesc
aripile sfenoidului prin care se articulează cu oasele palatine. Alte perechi de
aripi se detaşă de la locul de articulare al sfenoidului cu baza porţiunii
pietroase a temporalului ajungând până la procesul alveolar al maxilarului.
Între cele două aripi se formează o fosă pterigoidă adâncă care comunică una
cu cealaltă printr-o gaură transversă formată chiar la baza acestor aripi, la
locul de desprindere de pe sfenoid. Aboral, presfenoidul împreună cu scvama
temporalului formează gaura jugală în care se deschid: gaura alară
posterioară, gaura carotică internă, gaura alară anterioară.
19
 Fig. 2.8. Sfenoidul la bizam, aspect lateral

1- processus pterygoideus: a- lateralis, b- medialis, 2- fossa

pterygoidea, 3- hiatus pterygoideus, 4- foramen alare caudale, 5- foramen
carotica, 6- foramen alare craniale, 7- hiatus orbitalis, 8- hiatus maxilaris,
9- foramen etmoidale, 10- os maxilare, 11- arcus zygomathicus
(secţionată).

Fig. 2. 9. Secțiune sagitală prin craniu la bizam

1- cavum cranii, 2- labyrintus etmoidalis, 3- corncha nazalis dorsalis, 4-

concha nazalis ventralis, 5, 6- processus palatines maxilae, 7- processus
palatinus ossi incisivi

20
 Presfenoidul, împreună cu oasele: maxilar, frontal, temporal
delimitează hiatusul orbital în care se deschid (din sens aboral spre rostral):
gaura alară anterioară, gaura rotundă, fisura orbitală, gaura optică, gaura
etmoidală.
Etmoidul este orientat dorso-rostral, oblic, deplasat spre cavitatea
nazală. Volutele etmoidale au aspect de conuri paralele înaintând până la
jumătatea cavităţii nazale.
Zigomaticul, aşezat pe părţile laterale ale orbitelor, este o punte între
oasele feţei şi cele ale neurocraniului. Participă la delimitarea laterală a
orbitei împreună cu procesele zigomatice ale oaselor maxilar şi temporal.
Este aplatizat medio-lateral, extremitatea aborală se îngustează formând un
proces temporal prin care se articulează cu osul temporal.
Oasele nazale la bizam au un aspect neted şi sunt convexe cranial.
Porţiunea anterioară a frontalelor se lăţeşte cu aproximativ două ori
comparativ cu porţiunea posterioară. Faţa internă, nazală, este marcată de
creasta nazo – turbinală pe care se inseră cornetul nazal dorsal.

Fig. 2.10. Craniul la bizam, faţa laterală – hiatusul orbital.

1- dentes incisivi, 2- os nazale, 3- os incisivum, 4- maxilla, 5-

processus zygomaticus maxillae, 6- os zygomaticum, 7- os temporale, 8-
fossa infraorbitalis, 9- processus muscularis ossis temporalis, 10- hiatus
maxillaris,11- foramen etmoidale, 12- foramen opticum, 13- foramen
rotundum, 13’-foramen orbitale, 13’’- foramen alare rostrale, 14- foramen
alare caudale, 15- foramen carotica, 16- foramen canalis pterigoideus, 17-
foramen meningealis, 18- fossa sfenoidalis, 19- fissura parieto-temporalis,
20- bulla tympanica, 21- porus acusticus externus, 22- processus
stiloideus.
21
 Mandibula. Mandibula la bizam se particularizează prin dezvoltarea
proceselor angular și coronoid separate de procesul condilar prin incizuri
adânci.
Procesul paracondilien nu depăşeşte în înălţime condilul, are formă
triunghiulară, este tras caudal şi împreună cu acesta realizează o incizură
corono-condilienă foarte largă. Pe partea medială, între procesul
paracondilien şi procesul alveolar molar se formează o largă şi adâncă fosă
pterigoidienă.
Pe partea laterală a mandibulei se găseşte o întinsă fosă maseterică
terminată ventral cu o creastă evidentă.
Caudal mandibulei se desprinde un puternic proces angular detaşat
mult în sens caudal, uşor recurbat medial, cu tendinţa de a ajunge în înălţime
condilul mandibular.
Caracteristic mandibulei de bizam este aspectul de “trident” realizat
de procesul paracondilian, condil şi procesul angular.
Procesul alveolar molar este compus din trei alveole, molarii au
coroana inegală, descreşte de la primul la ultimul molar, au aspectul unor
creste transversale iar suprafaţa de tocire este lofodontă.
Porţiunea incisivă susţine o singură alveolă dentară largă, oblică în
sens rostral şi foarte adâncă. De pe faţa ventrală se desprinde un puternic
proces muscular mandibular.
Suprafaţa de articulare dintre cele două mandibule este foarte întinsă,
pe toată lungimea porţiunii incisive a mandibulei.

22
 Fig. 2.11. Mandibula la bizam.
A –faţa laterală, B- faţa medială

1- processus
coronoideus, 2- processus
condilaris, 3- processus
angularis, 4- incisura
mandibulae, 5- dentes molaris,
6- foramen mentale 8’-
processus ventrale mandibulae,
8- margo intermandibularis, 9-
incisiv, 10- fossa maseterica, 11-
foramen mandibulae, 12- fossa
pterygoidea.

23
 2. 3. VERTEBRELE CERVICALE la bizam

Atlasul. La bizam, prima vertebră cervicală, prezintă caractere

comune rozăroarelor, dar şi caractere specifice legate de rolul acestei piese
osoase în realizarea miscărilor capului.
Atlasul la bizam are formă dreptunghiulară, un corp extrem de scurt
iar pe faţa ventrală prezintă un tubercul evident, cu orientare caudală.
Arcul dorsal este foarte dezvoltat şi delimitează în interior spaţiul
medular cu aspect oval. Deschiderea anterioară este mai largă decât cea
posterioară, diametrul transversal este mai mare decât cel sagital, acesta din
urmă fiind de aceeaşi dimensiune cu restul canalului medular. Lamele
arcului dorsal sunt de aproximativ trei ori mai dezvoltate decât corpul
atlasului. Arcul dorsal se termină cu un evident tubercul dorsal flancat
anterior de o fosă ligamentară adâncă.
Aripile atlasului sunt scurte şi desprinse oblic ventro-caudal în unghi
ascuţit. Sunt perforate de numeroase găuri şi canale sistematizate astfel:
- gaura transversă, situată caudal, de o parte şi de alta a
suprafeţelor articulare caudale, comunică cu canalul rahidian printr-o gaură
vertebrală laterală posterioară, uneori transformată în incizură
- gaura alară, situată pe faţa dorsală a aripilor comunică cu
canalul rahidien printr-o gaură vertebrală laterală anterioară şi cu gaura
transversă în fosa atloidienă.
Aripile atlasului sunt mai înguste decât arcul dorsal, între arc şi aripă există
câte o incizură evidentă, în unghi de 90 de grade. Marginile anterioară şi
posterioară a aripii atlasului sunt ornate cu câte un tubercul de inserţie
musculară.
Suprafeţele articulare destinate articulării cu occipitalul sunt
reprezentate de câte două cavităţi glenoide largi destinate articulării cu
condilii occipitalului.
La baza atlasului se observă câte o suprafaţă articulară planiformă
care flanchează de o parte şi de alta o suprafaţă netedă, alungită, cu aspect
semilunar, săpată transversal pe arcul ventral al atlasului. Suprafeţele
articulare craniale sunt în continuitate una cu cealaltă şi datorită reducerii
corpului vertebral sunt separate de suprafeţele articulare caudale doar printr-
o creastă transversă pe care se inseră capsula articulară. Suprafeţele
articulare caudale au forma a două triunghiuri, planiforme, aşezate oblic
dorso-ventral, cranio-caudal, continuate peste tuberculul ventral al atlasului.
24
 Fig. 2. 12. Atlasul la bizam. A – vedere caudală, B – vedere
cranială.

1- tuberculum dorsale, 2- foramen vertebralis cranialis, 3- foramen

alare, 4- foramen transversarium, 5- fovea articularis cranialis, 6, 9-
foramen vertebralis caudalis, 7- ala atlantis, 8- fovea articularis caudalis.

Fig.2. 13. Atlasul la bizam

A- faţa ventrală, B-faţa dorsal

1- arcus ventralis, 2- foramen

alare caudalis, 3- fovea
articularis cranialis, 4- fovea
vertebrale laterale craniale, 5-
incisura alare 6- foramen
transversarium

Axisul. Axisul este prevăzut cu un corp vertebral lung care are

anterior procesul odontoid conic, dirijat oblic cranio - dorsal şi marcat la
bază de incizuri pentru inserţii ligamentare.
Procesul odontoid este flancat lateral de câte două suprafeţe
articulare plan-condilare, cu aspect oval, care îşi prelungesc suprafeţele

25
articulare pe sub procesul odontoid. Suprafeţele articulare craniale se
continuă caudal până la locul de desprindere a procesului transvers.
Procesul spinos este masiv, foarte înalt şi orientat uşor caudal. Are
aspect lamelar şi este atât de lat cât lungimea corpului axisului. Marginile
anterioară şi posterioară ale acestuia sunt lamelare şi tăioase.
Procesele transverse sunt lungi, cu aspect stiloid şi sunt perforate la
bază de câte un canal transvers larg. Procesele articulare caudale au aspect
concav şi sunt orientate oblic cranio-ventral.
Între suprafaţa articulară caudală şi procesele transverse se găseşte o
incizură adâncă, incizura vertebrală laterală. Pe faţa vertebrală se observă
două suprafeţe triunghiulare destinate inserţiei ligamentului longitudinal
dorsal.
Pe faţa ventrală a corpului vertebral, atât axisul cât şi celelalte
vertebre cervicale, se observă o suprafaţă planiformă, cu aspect patrulater.

Fig. 2. 14. Axisul la bizam.

1- processus spinossus, 2- processus

areticularis caudalis, 3- processus
transverssus, 4- foramen transversarium,
5- dens.

Fig. 2. 15. Axisul la bizam, A- faţa cranială; B- faţa caudală

1- processus spinosus, 2,3- processus articularis caudalis, 4- processus

transversus, 5- foramen transversa, 6- dens, 7- facies articularis dens,
8- facies articularis caudalis

26
 Vertebra a treia cervicală, la bizam, are corpul extrem de scurt.
Arcul dorsal slab reprezentat, se termină cu un tubercul dorsal redus.
Din vedere laterală reprezentarea arcului neural se rezumă doar la
acest tubercul dorsal şi la faptul că susţine şi dezvoltă procesele articulare
craniale şi caudale.
Procesele articulare craniale sunt bine detaşate şi sunt prevăzute cu
suprafeţe articulare planiforme, foarte întinse, orientate ventral, săpate până
sub arcul vertebrei unde se reduce la o punte osoasă, determinând apariţia
unor incizuri adânci.
Procesele articulare caudale au suprafeţele articulare orientate dorsal,
sunt la fel de dezvoltate ca cele anterioare, datorită scurtimii vertebrei apar
una în continuarea celeilalte.
Procesele transverse au aspectul unor lame osoase, sunt unicuspide şi
se termină butonat. Se desprind în unghi drept şi se orientează mult latero -
caudal ajungând până la jumătatea vertebrei următoare. La baza procesului
transvers este săpat acelaşi canal transvers larg. Anterior şi posterior, la baza
proceselor transverse, între acestea şi procesele articulare se găsesc inciurile
vertebrale laterale.

Fig. 2.16. Vertebra cervicală III la

bizam

1-processus spinossus, 2- processus

articularis cranialis, 3- processus
articularis caudalis, 4- foramen
transversarium, 5-processus transversus

Vertebra a patra cervicală la bizam se diferenţiază de a III- a prin

faptul că este mai scurtă, are arcul dorsal prevăzut cu un tubercul dorsal mai
evident formând un redus proces spinos. Procesele transverse sunt detaşate
latero-caudal, se termină butonat, unicuspid, şi nu depăşesc foarte mult
limita posterioară a vertebrei.
Procesele articulare craniale şi caudale se desprind împreună de pe
marginea superioară a arcului neural, legate prin câte o lamă osoasă.

27
 Vertebra a cincea cervicală la bizam se aseamănă foarte mult cu
vertebra a III-a, singura deosebire fiind tendinţa de bicuspiditate a proceselor
transverse.
Vertebra a şasea este diferită de celelalte prin faptul că procesul
transvers este bicuspid, cuspidul lateral este asemănător proceselor
transverseale vertebrelor anterioare iar cuspidul ventral, formează un jgheab
vertebral ventral.

Fig. 2. 17. Vertebrele cervicale,

aspect dorsal

1- foramen inretvertebrala, 2-
incisura alaris, 3-foramen
transversarium, 4- ala atlantis, 5-
processus spinossus, 6- processus
transversus

Fig.2. 18. A - Vertebrele cervicale IV, V, VI, B- Vertebra cervicală VI, -

faţa caudală.

1-processus spinosus, 2- processus articularis caudalis, 3- foramen

transversarium, 4- processus transversus, 5- foramen intervertebralia, 6-
processus articularis cranialis, 7-foramen vertebrae, 8-corpus vertebrae

28
 Vertebra a şaptea are corpul redus, arcul dorsal este limitat doar la o
lamă osoasă pe jumătate din lungimea vertebrei şi este lipsit de tubercul
dorsal.
Procesele transverse sunt lungi, aplatizate dorso-ventral, detaşate
lateral cu uşoară tendinţă de orientare cranială.
Procesele articulare craniale şi caudale sunt asemănătoare însă
depăşesc ca întindere arcul dorsal.
Caracteristicile acestei vertebre sunt absenţa canalului transvers şi
apariţia foveilor costale lateral suprafeţei de articulare caudale cu prima
vertebră toracală.

2. 4. VERTEBRELE TORACALE la bizam

Vertebrele toracale sunt în număr de 13. Procesele spinoase sunt

reduse în înălţime la primele două vertebre apoi cresc uşor şi se orientează
spre caudal iar spre ultima vertebră devin din nou rectilinii, vertebra a XIII-a
fiind vertebra anticlinală.
Corpul vertebral al primelor vertebre este mai redus dar lăţit, ultimele
vertebre au corpul dezvoltat şi cilindric. Suprafeţele articulare craniale şi
caudale sunt de tip amfiplatin. Faţa ventrală a corpurilor vertebrelor este
plană la primele 4- 6 vertebre toracale şi cilindrică la restul.
Arcul dorsal este lat, aplatizat dorso – ventral, canalul neural este
alungit latero – lateral. De pe arc se detaşă dorsal procesul spinos care apare
sub formă de tubercul la primele două vertebre toracale, devine înalt şi conic
până la a noua vertebră ca la ultimele vertebre să ia aspect lamelar şi nu
depăşeşte 0,5 cm, fiind de înălţimea proceselor spinoase ale vertebrelor
lombare.
Procesele transverse sunt lungi , fiind prevăzute cu suprafaţă
articulară pentru tuberculul coastei de formă ovală şi foarte bine delimitate.
Pe marginea liberă a procesului transvers se găsesc procesele mamilare
ataşate acestuia.
Particularitatea procesului transvers la bizam constă în faptul că
acestea sunt complet formate la primele trei vertebre toracale. Începând cu a
patra vertebră procesul transvers este incomplet, lama desprinsă de pe corp şi
cea detaşată de pe arcul dorsal sunt independente, între ele se formează o
incizură adâncă, incizură care prin ataşarea coastei omonime se transformă
într-un canal transvers.
29
 Procesele transverse au suprafaţa articulară pentru coastă foarte
întinsă, la primele vertebre unde procesul transvers este complet format au
formă concavă, la celelalte este formată din două suprafeţe: una plan –
condilienă dispusă pe lama desprinsă de pe corp şi cealaltă concavă săpată pe
lama desprinsă de pe arc.
La ultimele două vertebre toracale T-12 şi T- 13, procesele transverse
sunt complete şi sunt deplasate caudo – dorsal, pe toată lungimea acestora
fiind prezente suprafeţe articulare concave, alungite cranio – caudal destinate
articulării cu coastele flotante. Suprafeţele de articulare situate pe corpul
acestor vertebre se reduc până dispar, capul coastelor flotante se articulează
cu discurile intervertebrale.
Procesele articulare, craniale şi caudale sunt masive, ajung la
jumătatea înălţimii procesului spinos la ultimele vertebre toracale.
Pe corpurile vertebrelor se observă “ foveile” costale (cea cranială
este mai întinsă decât cea caudală) ambele au aspect planiform la primele
coaste însă la ultimele vertebre au aspect uşor convex.

Fig. 2. 19. Vertebra toracală IV, faţa

laterală

1- processus spinosus, 2- processus

articularis caudalis, 3- fovea costalis
caudalis, 3’- caput vertebrae, 4- processus
articularis cranialis, 5- processus
transversus cu fovea costalis transversalis

Fig. 2. 20. Vertebra a IX-a toracală la

bizam – vedere cranială.

1-processus spinosus, 2-processus

articularis caudalis, 3-processus
transversus, 4-fovea costalis cranialis,
5- procesus articularis cranialis, 6-
archus vertebrae, 7-corpus vertebrae, 8-
incisura transversalis

30
 2. 5. VERTEBRELE LOMBARE la bizam

Vertebrele lombare, în număr de 6, au corpul de două ori mai lung

decât a celor toracale, procesul spinos este lat şi de aceeaşi înălţime cu
procesele spinoase toracale. Procesele transverse se dezvoltă progresiv
înspre ultimele vertebre lombare unde au lungimea maximă şi sunt orientate
cranio-ventral. Primele procese transverse sunt bicuspide, cuspizii detaşaţi
caudal formează adevărate procesele accesorii care la aceste vertebre sunt
mai dezvoltate decât procesele transverse. Procesele mamilo - articulare sunt
bine detaşate, ajung la aproximativ jumătate din înălţimea proceselor
spinoase şi susţin pe faţa lor medială suprafeţele articulare craniale.

2. 6. VERTEBRELE SACRALE

Bazinul osos la bizam este delimitat dorsal de sacrum şi primele trei

vertebre coccigiene, planşeul este reprezentat osos doar de simfiza pubienă
care este foarte redusă, având lungimea maximă de 0,5 cm.
Vertebrele sacrale sunt în număr de 3 şi prin sudare formează o piesă
osoasă unică, cu formă dreptunghiulară, numită sacrum.
Corpul vertebrelor este lung, dezvoltat, cu o creastă vertebrală
ventrală tăioasă. Între corpurile vertebrelor sacrale, chiar dacă acestea sunt
sudate se disting discurile intervertebrale.
Vertebrele sacrale S- 1, S- 2 şi S- 3 au formă de fluture datorită
faptului că procesele transverse se desprind perpendicular de pe corpul
vertebrelor, sunt foarte mult detaşate în sens lateral şi mai ales foarte late, cât
lungimea corpului vertebrelor. Marginea liberă a acestora, anterior şi
posterior, este prevăzută cu suprafeţe articulare intertransversare, între
marginile caudală şi cranială a două procese transverse se formează spaţii
largi – găurile suprasacrale – mai evidente între S-1 - S –2 şi S- 2 – S- 3.
Marginea liberă a proceselor transverse se sudează formând creasta sacrată
laterală care, datorită orientării proceselor transverse ale lui S-2 şi S- 3 în
sens dorso – caudal formează o creastă tăioasă, ascendentă caudal.
Aripile sacrumului au suprafaţa de articulare cu coxalele de formă
ovală, alungită cranio-caudal, paralelă cu planul sagital, continuată şi pe
extremitatea proximală a procesului transvers al vertebrei S-2.

31
 B.

A.

Fig 2. 21. A- Regiunea lombară la bizam, B- vertebră lombară- aspect

lateral

I-VI- vertebrae lumbales, 1- processus mamilaris, 2- processus

articularis caudalis, 3- processus costarium, 4- processus spinosus, 5-
corpus vertebrae

Procesele spinoase sunt late, înalte de până la 0,75 cm, independente

de la bază şi formează o creastă sacrată mediană. Marginea liberă este
tăioasă, lamelară, cu tendinţă de bicuspiditate. Marginile anterioară şi
posterioară a proceselor spinoase sunt tăioase şi concave.
Procesele articulare ale vertebrei S –1 le depăşesc în dezvoltare pe
celelalte. Pe faţa medială a acestora se şlefuieşte câte o suprafaţă articulară
concavă şi ovală dorso – ventral extinsă până la baza procesului articular. Pe

32
partea laterală a fiecărui proces articular se dezvoltă în sens lateral tuberculii
mamilari care iau aspect de creastă dorso- ventrală la celelalte vertebre.

Fig. 2. 22. Pelvisul şi

vertebrele coccigiene la bizam.

1- os ilium, 2- fossa acetabuli,

3- foramen obturatum, 4- os
ischii, 5- os pubis, 6- sacrum,
7- processus articularis
cranialis, 8- crista sacralis
mediana, 9- foramen sacrale
dorsale, 11- coccygeal
vertebra, 12- processus
articularis caudalis, 13-
processus articularis cranialis,
14- processus transversus.

33
 Următoarele vertebre au procesele transverse reduse progresiv şi sunt
prevăzute cu suprafeţe articulare planiforme. Procesele mamilo- articulare
sunt înalte, ajung la jumătatea înălţimii procesului spinos.
Între corp şi arcul dorsal se formează incizuri largi care prin
articularea a două vertebre delimitează găuri vertebrale laterale largi.
Primele vertebre coccigiene sunt la fel de dezvoltate ca vertebrele
sacrale. Procesele spinoase sunt dezvoltate la primele trei vertebre
coccigiene, apoi se reduc progresiv ca până la ultima vertebră să dispară.
Procesele transverse sunt detaşate mult în sens lateral, descresc în
dimensiuni începând cu a patra vertebră coccigienă, la ultimele vertebre au
aspect de tubercul.
La primele trei vertebre coccigiene procesele articulare (atât cele
craniale cât şi caudale) sunt foarte dezvoltate, vertebra a patra are dezvoltate
numai procesele articulare craniale, începând cu a cincea vertebră procesele
articulare rămân sub forma unor tuberculi care se reduc progresiv.
Faţa ventrală a vertebrelor coccigiene este marcată de un şanţ
vascular care este vizibil până la a opta, a noua vertebră coccigienă. Şanţul
este delimitat de câte două creste detaşate dinspre marginea posterioară a
corpului vertebrelor.

Fig. 2. 23. Aspectul dorsal al vertebrelor lombare, sacrale și coccigiene

la bizam

L4-L6- vertebre lombare, S1-S3- vertebre sacrale, C1- prima vertebră

coccigienă

2. 7. VERTEBRELE COCCIGIENE la bizam

Vertebrele coccigiene sunt în număr de 22. Primele se aseamănă

foarte mult cu cele sacrale apoi începe să li se reducă corpul, prosesul spinos,
34
arcul neural cu canalul vertebral, apoi procesul transvers, vertebrele în cele
din urmă sunt reprezentate doar de corpul vertebral care se reduce progresiv
până la ultima vertebră.

2. 8. COASTELE la bizam

Coastele sunt în număr de 13 perechi dintre care 7 perechi se

articulează direct cu sternul fiind coastele sternale, 4 perechi formează
hipocondrul, fiind coastele asternale şi alte două perechi sunt flotante
găsindu-se în grosimea musculaturii abdominale.
Coastele sternale sunt foarte arcuite mai ales în treimea proximală.
Capul articular este format din cele două jumătăţi articulare care lasă
la mijloc un spaţiu redus, renura capului coastei fiind înlocuită de un redus
tubercul de inserţie ligamentară. Cele două suprafeţe articulare nu sunt egale
decât la primele coaste, apoi suprafaţa articulară caudală se reduce ca
dimensiuni, rămânând predominantă prima, cea cranială, cea care oferă
posibilităţi mai largi de glisare, lărgind mai mult în sens lateral spaţiul
toracic.
Distanţa între capul coastei şi tuberculul costal nu se modifică
semnificativ la coastele sternale, fiind mare, ajungând la aproape un sfert de
centimetru şi fixând proximal coasta.
Prima coastă este scurtă, masivă, foarte curbă şi susţine un cap
articular puternic care se sprijină pe un gât lung iar tuberculul coastei este
foarte detaşat, are un aspect triunghiular fiind orientat înspre caudal.
Coastele cresc în lungime înspre caudal, în acelaşi timp apar şi
transformările coastelor în funcţie de gradul acestora şi anume: coastele îşi
pierd convexitatea devenind aproape rectilinii (coastele flotante) iar
tuberculul coastelor se apropie de capul coastei şi se reduce în dimensiuni
astfel încât, la coastele flotante se contopeşte cu acesta şi dispare.
Forma unei coaste diferă atât în funcţie de gradul ei cât şi pe
lungimea acesteia. Asfel, în treimea proximală coasta este aplatizată cranio-
caudal fiind asemănătoare unei seceri, în treimea mijlocie se observă o rotire
a corpului coastei devenind cilindrică iar în treimea distală coasta devine
aplatizată latero- medial, extremitatea sternală a coastei devine tuberoasă în
vederea lărgirii suprafeţei de articulare cu cartilajul condro – costal. Aceste
modificări sunt foarte evidente la coastele sternale şi mai ales la cele
asternale în schimb coastele flotante sunt cilindrice pe toată lungimea.
35
 Fig. 2. 24. Particularităţile
elementelor constitutive ale
cavităţii torcice la bizam.

1- corpus vertebrae, 2- processus

articularis cranialis, 3- processus
spinosus, 4- spatium interarcuale,
5- processus transversus, 6- caput
costae), 7- collum costae, 8-
tuberculum costae, 9- cartilago
intervertebralis, 10- corpus costae,
11- angulus costae, 12- cartilago
costalis, 13- incisura costalis, 14-
corpus sterni, 15- articulatio
condro-costalis.

Fig.2. 25. Aspectul dorsal

al vertebrelor toracale la
bizam

Th1- Th 9- vertebre
toracale și coastele
omonime

36
 2. 9. Sternul

Sternul este format din şapte sternebre la animalele tinere şi din şase
la adulte din cauza faptului că sternebrele cinci şi şase se sudează între ele.
Prima sternebră (manubriul sternal) este aproximativ patrulateră,
marginea anterioară este aplatizată şi prezintă suprafeţe articulare pentru
fiecare claviculă. În spatele acestor suprafeţe articulare se formează alte
suprafeţe destinate articulării cu primul cartilaj condro- costal.

Fig. 2. 26. Coloana vertebrală, coastele şi sternul la bizam, aspect lateral

A- Regiunea cervical, B- Regiunea toracală, C- regiunea lombară, D-
regiunea costală, E- regiunea sternală

1- atlas, 2- axis, 3- costae, 4- cartilago costalis, 5- spatium intercostale, 6-

incisurae costales, 7- manubrium sterni, 8- corpus sterni, 9- cartilago
xiphoidea, 10- arcus costalis, 11- costae fluctuantes, 12- processus
transversus lumbarum, 13- processus articularis caudalis, 14- processus
spinosus

Sternebrele 2-5 au formă aproximativ cilindrică, aplatizate pe faţa

dorsală. Sternebra 6 se continuă cu un apendice xifoid cartilaginos cu aspect
de frunză.

37
 Sternebrele sunt osificate, articularea dintre sternebre se face prin
intermediul unor discuri intersternebrale, cartilajele condro – costale, şi ele
osificate, se articulează între două sternebre.
Cartilajele condro–costale se detaşă mult în sens lateral. Datorită
faptului că sunt osificate duc la creşterea rezistenţei cavităţii toracale. Acest
aspect este completat de arhitectonica fiecărui cartilaj. Astfel, un cartilaj
condro-costal nu are aspect uniform pe toată lungimea: în treimea proximală
a cartilajului este aplatizat medio–lateral (asemănător coastei), în treimea
mijlocie, la nivelul unghiului cartilajului are aspect cilindric, iar în treimea
distală este aplatizat invers, antero-posterior, pentru a consolida şi a realiza o
suprafaţă articulară cât mai întinsă cu sternul dar mai ales pentru creşterea
rezistenţei cartilajelor.

Fig. 2.27 Sternul şi cartilajele condro – sternale la bizam, aspect dorsal

1- corpus sterni, 2- cartilagines costales, 3- cartilago intersterni, 4-

arcus costalis, 5- cartilago xiphoidea.

38
 2. 10. SCHELETUL MEMBRULUI TORACIC LA BIZAM

2. 10. 1. SPATA la bizam

Asemănător celorlalte specii de mamifere, spata la bizam este un os

lat, are o formă triunghiulară, prezintă două feţe, laterală şi medială, fiind
aşezată pe partea laterală a toracelui.
Spata la bizam are o poziţie oblică ventro-cranială, formând cu
humerusul un unghi de flexie de aproximativ 70- 80 grade.
Marginea dorsală a spetei este rotunjită prin prelungirea unghiului
cervical pe marginea dorsală a spetei. Astfel, datorită aşezării spetei într-o
poziţie foarte oblică pe peretele toracal, (ocupă spaţiul a 6 coaste) marginea
dorsală este continuată cu cea cervicală, fiind acoperită cu un cartilaj
suprascapular care pe unghiul cervical are aspect de buză epifizară, crescând
în dimensiuni înspre unghiul toracal unde ajunge la aproximativ 0,3 cm.
Fosa supraspinoasă devine mai adâncă datorită uşoarei detaşări în
sens lateral a marginii cervicale a spetei, care, la nivelul gâtului spetei se
înalţă, transformând fosa într-un şanţ.
Marginea toracală este rectilinie, are un aspect cilindric, prin
detaşarea în sens lateral adânceşte fosa infraspinoasă mai ales la nivelul
gâtului spetei. Caudal, marginea toracală a spetei are un aspect aplatizat şi
rectiliniu, fiind marcată de numeroase linii rugoase de inserţie musculară şi
de una dintre cele trei găuri de nutriţie plasate înspre gâtul spetei.
Gâtul spetei este subţire dar puternic pentru a susţine la nivelul
extremităţii distale o suprafaţă articulară mult alungită.
De la nivelul gâtului se detaşă ventro-cranial un puternic tubercul
subglenoidal care depăşeşte cu 0,3-0,5 cm limita inferioară a cavităţii
glenoide a spetei, suprafaţa articulară prelungindu-se şi pe acesta, mărind de
două ori amplitudinea mişcării pe axul longitudinal al articulaţiei. De pe
tuberculul subglenoidal se desprinde în sens cranio-medial un puternic
proces coracoid.
Faţa laterală a spetei este marcată de prezenţa spinei scapulare foarte
înalte care împarte suprafaţa laterală a spetei în cele două fose:
supraspinoasă şi infaspinoasă într-un raport aproximativ egal. Spina
scapulară începe lin, creşte în înălţime progresiv, la acest nivel fiind
perceptibilă o redusă tuberozitate a spinei scapulare. Spina scapulară ajunge
la dezvoltarea maximă la nivelul gâtului spetei unde se termină cu un
39
acromion lung ce depăşeşte nivelul cavităţii glenoide, sprijinindu-se pe
tuberculul mare al humerusului. Acromionul apare ca o lamă osoasă
aplatizată latero-medial, foarte evident, vîrful acestuia are aspect
triunghiular, fiind şlefuit antero - lateral de o suprafaţă plan-concav pentru
articularea cu clavicula.

Fig. 2. 28
Fig. 2. 29

Fig. 2. 28. Spata la bizam, aspect lateral

1- margo dorsalis, 2- margo cranialis, 3- margo caudalis, 4- angulus

cranialis, 5- angulus caudalis, 6- cavitas glenoidalis, 7- tuberculum
supraglenoidale, 8- processus hamatus, 9- tuberculum supraglenoidale, 10-
fossa supraspinata, 11- fossa infraspinata

Fig. 2. 29. Spata de bizam, aspect medial

1- margo dorsalis, 2- margo cranialis, 3- margo caudalis, 4- angulus

cranialis, 5- angulus caudalis, 6- cavitas glenoidalis, 7- processus hamatus,
8- processus chorachoideus, 9- crista subscapularis, 10- fossa subscapularis

40
 La masculii de bizam spina scapulară poate realiza un unghi drept cu
suprafaţa spetei iar la femele este uşor aplecată la nivelul marginii libere a
spinei peste fosa infraspinoasă.

Fig. 2.30. Spata la bizam,

extremitate distală

1- cavitas glenoidalis, 2- tuberculum

supraglenoidale et facies articularis, 3-
processus coracoideus, 4- spina scapularis

Faţa medială a spetei este marcată de o fosă subscapulară întinsă până

la gâtul spetei, are aspect decliv înspre locul de detaşare al spinei scapulare.
Suprafeţele de inserţie ale muşchilor seraţi ventrali cervical şi toracal au
aspect liniar, înspre unghiurile cervical şi toracal, fiind delimitate de restul
suprafeţei de câte o linie rugoasă evidentă. În treimea cranială a fosei
subscapulare se formează o creastă redusă pentru inserţia musculaturii
subscapulare.
Cavitatea glenoidă este ovală cu diametrul mare dispus longitudinal,
circumferinţa cavităţii este uniformă, fiind lipsită de incizură. Suprafaţa
articulară se prelungeşte prin alungirea acesteia pe tuberculul subglenoidal.
Corelaţia formei spetei cu funcţia membrului este foarte relevantă
prin indicele fiziologic. Raportul dintre diametrul dorso-ventral şi diametrul
cranio - caudal al spetei la bizam este de aproximativ 4,7cm / 3 cm; 4,5 cm
/2,6, sau de 3,6 cm / 2,2 cm etc, indicele fiziologic calculat fiind în medie de
132 (la câine indicele este de 125, la feline de 120, la iepure 137)

2. 10. 2. CLAVICULA la bizam

Bizamul face parte din categoria animalelor cleidale.

Clavicula este un os cilindric, alungit, aplatizat cranio-caudal, uşor
recurbat, ce prezintă medial o creastă pentru inserţie musculară. În treimea
laterală se observă doi tuberculi plasaţi unul dorsal iar altul ventral.
Extremitatea scapulară se articulează semimobil cu acromionul, extremitatea
sternală, mai voluminoasă, se articulează semimobil cu omosternul (o mică
41
piesă osoasă) iar prin intermediul său cu o suprafaţă situată cranial pe
manubriul sternal.

A.

B.

Fig. 2.31. Clavicula la bizam, A- aspect lateral, B- aspect medial

1- facies articularis sternalis, 2- facies articularis hamatus

2. 10. 3. HUMERUSUL la bizam

La bizam humerusul este rectiliniu, cu extremităţile articulare masive.

Extremitatea proximală a humerusului este formată din capul
articular şi cei doi tuberculi humerali: tuberculul mare şi tuberculul mic.
Capul humeral este extrem de dezvoltat, are aspectul şi întinderea unei calote
hemisferice, suprafaţa articulară fiind convexă atât în sens cranio-caudal cât
şi latero-medial. Capul articular este mult deplasat caudal comparativ cu
planul axial al humerusului, plan care trece pe la marginea cranială a
acestuia.
Tuberculul mare, plasat lateral capului femural este depărtat de
tuberculul mic printr-o culisă bicipitală largă şi superficială dar precis
conturată. Tuberculul mare are formă triunghiulară, i se pot identifica vârful,
situat cranial şi convexitatea acestuia care ajunge în înălţime capul articular.
Pe aproape toată faţa laterală a convexităţii se întinde o suprafaţă largă de
inserţie a muşchiului infraspinos care are aspect circular.
Tuberculul mic este ceva mai redus, nesegmentat, uşor deplasat
caudal.

42
A.
B. C.

E.
Fig.2. 32.. Humerusul la bizam

A- aspect craniaL, B- aspect caudal, C- aspect

lateral, D- aspect mediaL, E- extremitatea
articulară distală

1- caput humeri, 2- tuberculum majus, 3-

tuberculum minus, 5- facies m. infraspinati, 7-
tuberositas deltoidea, 8- sulcus m. brachialis, 9-
corpus humeri, 10- epicondylus, 11- epitrochlea
12- crista supracondylaris lateralis, 13- capitulum
D.
humeri, 14- trochlea humeri, 15- fossa radialis, 16-
crista muscularis humeri, 17- fossa olecrani, 18-
foramen supracondylare
43
 Diafiza humerală are aspect cilindric, dar, datorită detaşării crestei
deltoidiene şi a crestei epicondilului lateral corpul humerusului devine
prismatic: în jumătatea proximală fiind aplatizat latero - medial, în jumătatea
distală cranio – lateral.
Creasta deltoidienă începe de la baza tuberculului mare, creşte în
înălţime până la jumătatea diafizei humerale unde se termină brusc cu
tuberozitatea deltoidienă masivă.
Ventral de aceasta se formează o linie (creastă) humerală până la
tuberculul epitrohleei, separând planul cranio - lateral (şanţul de torsiune) de
planul muscular caudal al diafizei.
Creasta deltoidienă împreună cu creasta epicondilului delimitează un
şanţ de torsiune brahială larg şi adânc care înconjoară humerusul în unghi de
900.
Faţa caudo-medială a corpului humeral este separată printr-o linie de
inserţie musculară în două planuri ce se intersectează la acest nivel în unghi
drept: planul medial şi planul caudal al humerusului.
În treimea proximală a acestei linii musculare de inserţie a m.
coracobrahial se găseşte tuberculul muşchiului marele rotund, evident, rugos,
alungit dorso-ventral, apoi acesta se continuă distal până la tuberculul
epitrohlear.
Extremitatea distală a humerusului este reprezentată prin suprafeţele
de articulare cu radiusul şi ulna şi prin procesele nearticulare.
Humerusul se articulează cu radiusul prin intermediul unui condil
uşor şlefuit la ambele capete, structurând „capitulum humeri”. Acesta este
mărginit medial de buza trohleii humerale destinată articulării cu ulna.
Datorită detaşării în sens lateral şi medial a epicondilului şi
epitrohleii fosele radială şi olecranienă se lărgesc putând să comunice la unii
indivizi printr-o gaură supratrohleară.
Epicondilul este detaşat lateral se continuă până în treimea distală a
corpului cu o creastă osoasă, creasta epicondilului, puternică şi cu aspect
lamelar.
Epitrohleea are aproximativ aceeaşi dezvoltare, apare sub forma unui
tubercul evident, puternic, fiind în continuitate cu corpul humeral printr-o
creastă redusă ce prelungeşte linia musculară proximală. Axul longitudinal al
suprafeţei articulare a capului humeral este în plan longitudinal, pe când cel
distal este în plan transversal, axele intersectându-se în unghi de 900.

44
 2. 10. 4. RADIUSUL la bizam

Radiusul la bizam are o formă cilidrică iar la jumătatea acestuia

prezintă o pronunţată recurbare în sens cranial. Treimea proximală este
bifaciată, pe când treimea mijlocie şi distală sunt trifaciate, fapt ce îl
diferenţiază de radiusul de la carnivore.
La extremitatea proximală prezintă o suprafaţă eliptică de articulare
cu „capitulum humeri”. Cavitatea glenoidă este alungită medio-lateral, cu
aspect reniform fiind flancată ventro-caudal de circumferinţa articulară
destinată articulării mobile cu ulna.
Pe faţa cranială a corpului şi extremităţii distale a radiusului la bizam
sunt cele trei şanţuri tendinoase. Extremitatea distală prezintă o suprafaţă
articulară largă, aproape sferică, pentru oasele carpiene.

2. 10. 5. ULNA la bizam

La bizam, ulna este ataşată radiusului pe toată lungimea lui,

exceptând treimea proximală, unde formează cu aceasta două arcade: una
proximală, mai mică şi una distală, mai mare. Este un os lung la care este
prezent canalul medular pe toată lungimea diafizei.
Olecranul reprezintă braţul forţei musculaturii extensoare a cotului şi
reprezintă aproximativ 1/5 din lungimea ulnei. Asemănător celorlaltor
rozătoare, olecranul are aspect patrulater cu evidentă orientare cranio-
medială. Datorită acestei particularităţi, marginea caudală a olecranului apare
uşor convexă, imprimând ulnei un aspect puternic recurbat în „ S”.
Tuberozitatea olecranienă este masivă. De la marginea caudală se detaşă
înspre medial un puternic tubercul pentru inserţie musculară, separat de
vârful olecranului printr-o incizură transversală. De la nivelul acestei
tuberozităţi se formează în sens distal, pe marginea caudală a olecranului, o
creastă tăioasă pentru inserţie musculară care coboară pe corpul ulnei
imprimând treimii proximale şi mijlocii ale ulnei un aspect prismatic.
Incizura semilunară reprezintă aproximativ un semicerc, este lăţită
proximal şi distal, proximal are formă de „ V ”, fiind negativul trohleei
humerale cu care se articulează, iar distal susţine circumferinţa articulară a
ulnei pentru radius. Ventral de aceasta se formează o creastă osoasă tăioasă
care ajunge până la jumătatea ulnei care pe partea medială lasă loc de

45
inserţie ligamentului radio-ulnar, întrerupt de o largă arcadă radio-ulnară. La
acest nivel se observă gaura de nutriţie a ulnei.

A. B. C.

Fig. 2. 33. Radiusul şi Ulna la bizam

A- aspect cranial, B- aspect lateral, C- aspect

medial, D- extremităţile articulare proximale ale
radiusului şi ulnei la bizam

1- caput radii, 2- facies articularis radii, 3-

processus styloideus radii, 4- processus styloideus
ulnae, 5- olecranon, 6- tuber olecrani, 7- incisura
trochlearis, 8- incisura radialis, 9- processus
coronoideus medialis, 9`- processus coronoideus
lateralis 10- spatium interosseum antebrachii, 11-
incisura olecranii

D.
46
 Extremitatea distală a ulnei este masivă, terminându-se cu un proces
stiloid. Suprafaţa articulară pentru piramidal apare sub formă de condil.

2. 10. 6. OASELE CARPIENE la bizam

Bazipodiul toracic al bizamului este alcătuit din 9 oase :

- în rândul proximal: pisiformul, piramidalul, scafolunarul şi
facoidul
- rândul distal: unciformul, capitatul, trapezoidul şi trapezul
- între cele două rânduri de oase: osul central.
La dezarticularea carpienelor de oasele antebraţului se evidenţiază o
cavitate glenoidă sculptată pe piramidal, prelungită caudal pe pisiform,
această cavitate este circulară şi adâncă. Medial, pe scafolunar se află un
condil şi o cavitate glenoidă, condilul se articulează cu cavitatea glenoidă a
radiusului, în timp ce cavitatea glenoidă articulează procesul stiloid al
radiusului.

Fig. 2. 34. Oasele bazipodiului toracic la bizam, A-B- primul rând de

oase carpiene, C- al doilea rând de oase carpiene

1- pisiform, 2- piramidal, 3- scafolunarul, 4- facoidul, 5- unciformul, 6-

capitatul, 7- trapezoidul, 8- trapezoidalul, 9- trapezul, 10- os central

La dezarticularea articulaţiei mediocarpiene apare o suprafaţă plan-

condilienă situată pe piramidal şi scafolunar.
Suprafaţa articulară carpo-metacarpienă este compusă din trei cavităţi
glenoide: una pentru extremitatea proximală a metacarpului IV, a doua,
extremitatea metacarpului III, atreia pentru metacarpele degetelor III şi II.

47
 2. 10. 7. OASELE METACARPIENE la bizam

Bizamul prezintă 5 oase metacarpiene, cel aparţinând degetului I este

cel mai scurt, aproape rudimentar, urmat de metacarpele V,II,IV, III, în
ordinea crescătoare a acestora.

Fig. 2. 35. Oasele metacarpiene şi

falangele la bizam, aspect dorsal,

1- ossa carpi, 2- ossa metacarpalia,

3- ossa sesamoidea proximale 4- os
sesamoidea distale

M- ossa metacarpalia I- V
F1- phalanx proximalis
F2- phalanx media
F3- phalanx distalis
A.

FALANGELE
B.
48
 Metacarpele sunt subţiri, turtite dorso-palmar, cu extremităţile lăţite,
masive, pe care suprafaţa articulară este mai redusă, dând extremităţilor
distale aspect de trapez, cu baza mare dorsal. La speciile de referinţă
metacarpele sunt cilindrice, cu extremităţile uşor dilatate. La bizam,
metacarpele sunt curbate în plan longitudinal, în timp ce la celelalte specii
ele sunt rectilinii.
La bizam, degetele V, IV, III şi II sunt foarte bine dezvoltate, având
fiecare câte trei falange, iar degetul I are o falangă proximală şi una distală.
Criteriul de diferenţiere al acestor piese osoase îl constituie aspectul falangei
a treia: la carnivore şi leporide falanga este conică, la bizam ea este
prismatică (trifaciată) şi prezintă pe faţa ventrală un tubercul flexor flancat
axial şi abaxial de câte o culisă adâncă (aceste culise lipsesc la câine, pisică
şi iepure)

49
 2. 11. SCHELETUL MEMBRULUI PELVIN LA BIZAM

2. 11. 1. COXALUL la bizam

La bizam, coxalul este rectiliniu, unghiul dintre porţiunea

preacetabulară şi cea postacetabulară fiind deschis la maxim (180 grade), iar
raportul dintre cele două porţiuni este de 1,5/ 1.

ILIUMUL

Paleta iliacă deţine 2/3 din lungimea totală a iliului, unghiurile sunt
dedublate, spinele depărtate, ceea ce îi conferă un aspect patrulater. Spina
dorso- caudală este proieminentă şi prezintă medial o faţetă articulară
alungită cranio–caudal, destinată articulării cu procesul transvers al vertebrei
a II-a sacrale. Spina ventro–caudală este ştearsă, plasată către mijlocul
marginii ventrale a paletei iliace. Marginea dorsală este convexă, tăioasă,
plasată în plan paramedian. Marginea ventrală este rectilinie şi mai rotunjită
decât precedenta.
Faţa exopelvină a paletei iliace prezintă o creastă gluteană deosebit
de proieminentă, tăioasă, care porneşte de la tubercululfemural pentru m.
dreptul femural şi ajunge până la marginea cranială a paletei iliace, unde se
termină printr-un veritabil tubercul. Creasta iliacă apare astfel tricuspidă
comparativ cu leporidele la care este convexă. Creasta gluteenă împarte faţa
exopelvină în două fose, aproape egale ca suprafaţă, cea dorsală fiind mai
mult excavată.
Faţa auriculară apare alungită cranio–caudal şi cu aspect concav,
fiind situată pe jumătatea cranială a paletei iliace.
Corpul iliului are aspect prismatic triunghiular, aspect conferit de
creasta gluteenă care îl parcurge. Marea incizură ischiatică este largă şi
superficială.

PUBISUL

Pubisul este foarte alungit şi dispus oblic în plan paramedian. El

apare aplatizat puternic dorso–ventral şi prezintă linia pectinee transformată
într-o creastă subţire şi tăioasă.

50
 Tuberculul micului psoas este situat în dreptul cavităţii cotiloide fiind
deplasat mult caudal datorită lungimii gâtului iliumului.
Pubisul prezintă pe faţa dorsală lîţită fiind singura structură ce
formează planşeul cavităţii pelvine, având o lungime de 1-1,5 cm.
Faţa ventrală, exopelvină este marcată de tuberculul ventral al
pubisului apoi împreună cu simetricul formează o suprafaţă plană, cu aspect
patrulater, fiind separată de restul pubisului printr-o linie musculară.

ISCHIUL

Ischiul este un os lat cu aspect lamelar, faţa exopelvină are aspect

convex, faţa endopelvină fiind concavă. Feţele endopelvine închid o cavitate
pelvină cu aspect oval, diametrul transversal fiind de două ori mai mare
decât diametrul dorso-ventral.
Ischiul are mica incizură ischiatică foarte superfiucială, transformată
într-o culisă îngustă, orientată paramedian. În general, osul apare turtit în
plan latero – medial, având aspectul general al unei “ palete de vâslă”. De pe
creasta ischiatică se desprinde în plan lateral un tubercul rugos deosebit de
puternic.
Tuberozitatea ischiatică are forma unei creste arcuite şi convexe,
dispusă dorso – caudal. Marginea dorsală a acesteia este rectilinie fiind
paralelă cu procesele transverse ale vertebrelor coccigiene 2 şi 3. Marginea
caudală delimitează arcada ischiatică care are o formă semicirculară. În
totalitate marginea caudală a ischiului are forma literei "S” şi se prezintă sub
forma unei buze epifizare îngroşate, rugfoase mai ales în zona unde ischiul
formează punctul cel mai caudal al conductului pelvin.
Simfiza coxală la bizam este formată doar de oasele pubiene,
putându-se discuta la această specie de o simfiză pubienă, spre deosebire de
marea majoritate a speciilor.
Cavitatea cotiloidă prezintă incizura strâmtă şi adâncă, deosebindu-se
de carnivore la care este largă. În apropierea sprâncenei cavităţii cotiloide se
găseşte plasat dorso – cranial un tubercul evident.

51
 Fig. 2. 36. Pelvisul la bizam

1- ilium, 2- ischium, 3- pubis,

4- acetabulum, 5- foramen
obturatum, 6- apertura pelvis
caudalis, 7- facies auricularis,
8- crista gluteea, 9- symphisa,
10- apertura pelvis cranialis.

Fig. 2. 37. Pelvisul la bizam, A- aspect ventral, B- aspect lateral,

schemă

S – Sacrum, 1- ilium, 2- ischium, 3- pubis, 4- processus

articularis cranialis, 5- acetabulum, 6- foramen obturatum, 7- facies
symphysalis
52
 A.

A.

B.
Fig.2. 38 . Coxalul la bizam, A- aspect lateral, B- aspect medial

1- ilium, 2- ischium, 3- pubis, 4- acetabulum, 5- tuber

supraacetabulum, 6- facies symfisalis, 7- foramen obturatum, 8-
facies auricularis, 9- apertura pelvis caudalis

2. 11. 2. FEMURUL la bizam

La bizam femurul apare în formă de „S” datorită orientării cranio-

mediale a extremităţii proximale a acestuia şi respectiv caudale a condililor
femurali. Corpul femural apare rectiliniu, fiind scurt şi lăţit în sens
transversal.
Capul femural este net detaşat, este susţinut de un gât scurt,
ştrangulat, realizând împreună un aspect de ciupercă. Suprafaţa articulară a

53
capului femural depăşeşte aria unei hemisfere. Foseta ligamentară este
plasată central având un aspect triunghiular.
Trocanterul mare (I), nedivizat, ajunge la nivelul sau depăşeşte cu
foarte puţin înălţimea capului articular, fiind aplecat cranio-medial, pe faţa
laterală el prezintă o tuberozitate evidentă.
Trocanterul mic (II) este bine detaşat,are aspect patrulater sau apare
sub forma unei creste scurte ce se termină brusc, deosebindu-se de cel de
iepure care este sub forma unei creste tăioase şi lungi.
Comparativ cu leporidele la care trocanterul al treilea se detaşă în
sens lateral în treimea proximală a femurului, la bizam acesta are formă
triunghiulară, se desprinde asemenea unui drapel desfăşurat de la limita
ventrală a trocanterului al doilea până la mijlocul diafizei. Are aspect lamelar
fiind, fiind orientat strict în sens lateral. Începe lin de sub tuberozitatea
trocanterului mare, dezvoltarea maximă o are la limita dintre treimile
proximală şi mijlocie a corpului, apoi se termină lin la nivelul jumătăţii
diafizei.
Comparativ cu leporidele, creasta şi fosa intertrocanterică nu se
formează între trocanterul I şi III (leporide) ci între trocanterii Işi II. Aceasta
este tăioasă, prezentând la jumătatea ei o proeminenţă sub forma unui mic
tubercul.
La limita superioară a treimii distale a femurului se găseşte fosa
supracondilară, o suprafaţă uşor alungită, rugoasă, vizibilă pe piesele
preparate prin raclare mecanică. Extremitatea distală a femurului este
reprezentată prin suprafeţele articulare reprezentate de trohlee şi condilii
femurali.
Trohleea femurală are buzele egale, orientate în plan sagital. Cursa
produsă prin glisarea patelei este mai scurtă comparativ cu cea de la
leporide, terminându-se brusc la ambele capete.
Deasupra trohleei se formează o fosă triunghiulară ce urcă pe treimea
distală a femurului.
În ansamblu, extremitatea distală a femurului la bizam apare
voluminoasă, lăţită transversal, datorită dezvoltării mari a epicondililor.
Condilii au aspect diferit, cel lateral fiind masiv, cu suprafaţa
articulară mai scurtă şi convexă.
Condilul medial este mai proeminent, apare turtit latero – medial.
Este situat mai caudal faţă de suprafaţa articulară a condilului lateral, fiind
limitat medial de o margine tăioasă. Are o suprafaţă articulară convexă
54
situată caudo-dorsal ce se continuă ventral cu o suprafaţă plană, u aspect
triunghiular, cu vîrful ajungând la nivelul buzei mediale a trohleei patelare.

A. B.

C. D.
Fig. 2. 39. Femurul la bizam, A- aspect cranial, B- aspect caudal, C-
extremitate proximală (detaliu), D- extremitate distală (detaliu)

1- caput ossis femoris, 2- fovea capitis, 3- collumn ossis femoris, 4-

trochanter major, 5- trochanter minor, 6- trochanter tertius, 7- trochlea ossis
femoris, 8- condylus lateralis, 9- condylus medialis, 10- crista
intertrochanterica, 11- fossa intertrochanterica, 12- facies articularis
supracondylaris sesamoidea femuralis lateralis et medialis, 13- fossa
intercondylaris.

55
 Axul articulaţiei femuro-tibiale este orientat oblic înspre lateral
comparativ cu axul longitudinal al osului.
Fosa intercondilară este mai adâncă şi mai strâmtă decât la carnivore.
Suprafeţele articulare pentru sesamoizii femurali sunt circulare, au
aspect plan, sunt situate excentric, fiind susţinute de epicondili. Suprafaţa de
articulare pentru sesamoidul lateral este mai mare şi excavată, cea pentru
sesamoidul medial este dispusă excentric.
Suprafaţa aspră este largă, delimitată de două buze evidente pe toată
întinderea, aproximativ paralele, cea laterală este mai tăioasă, în treimea
proximală continuându-se pe tuberculul celui de-al treilea trocanter, foarte
evident la această specie.
Patela (patella) se aseamănă cu cea de la carnivore, având un aspect
de “sămânţă de măr”.

Fig. 2. 40. Patela la

bizam, A- faţa articulară, B-
aspect cranial

1- basis patellae, 2- apex

patellae.
A. B.

2. 11. 3. TIBIA ŞI FIBULA la bizam

Tibia, privită din sens lateral, marginea cranială a tibiei la bizam este
convex-concavă din sens proximo-distal. Convexitatea se teduce treptat până
la jumătatea tibiei, până la locul de sudare cu fibula.
Extremitatea proximală a tibiei este reprezentată prin suprafeţe
articulare cu aspect plan separate prin două spine tibiale reduse ca înălţime,
separate printr-o suprafaţă întinsă destinată fosetelor de inserţie ligamentară.
Condilul medial al tibiei se continuă pe corp printr-o spină tibială
medială foarte ascuţită, rectilinie şi tăioasă ce se termină la limita dintre
treimea proximală şi medie a tibiei. Creasta tibială are o orientare caudală
formând un şanţ adânc împreună cu creasta condilului tibial lateral.
Condilul lateral al tibiei are o suprafaţă articulară mai largă
comparativ cu cea a simetricului, fiind orientată în sens cranio-caudal.

56
Circumferinţa laterală a condilului este întreruptă de o incizură ce serveşte
drept culisă tendinoasă pentru muşchiul fibular al treilea. Această culisă este
delimitată anterior, asemănător restului speciilor, de un proces stiloid
puternic detaşat lateral. Condilul lateral se prelungeşte ventro-caudal printr-o
creastă osoasă ce susţine suprafaţa articulară destinată fibulei.
În secţiune transversală, extremitatea proximală a tibiei are aspect de
triunghi echilateral, cu vârfurile puternic prelungite prin crestele tibiei.

Fig. C
Fig. B
Fig. A

Fig. 2. 41. Tibia şi fibula la bizam (foto).

A - aspect lateral, B- aspect cranial, C- extremitatea articulară proximală
1- tibia, 2- fibula, 3- condylus lateralis, 4- condylus medialis, 5-
margo (crista) tibialis cranialis, 6- malleolus lateralis, 7- malleolus
medialis, 8- spatio interosseum, 9- tuberculum intercondylare laterale et
mediale, 10- facies articularis tibio-fibularis

Extremitatea distală a tibiei la bizam are aspect circular, apoi se

lăţeşte transversal, în sens latero-medial prin maleola tibială şi maleola
fibulară.

57
 În treimea distală faţa caudală a tibiei este marcată de două şanţuri
tendinoase separate de o linie musculară.
Faţa cranială este marcată de o linie musculară ce se formează medial
şi ajunge lateral pe maleola tibială, delimitând o suprafaţă triunghiulară
rugoasă destinată inserţiilor musculare.
Între tibie şi fibulă se formează o largă arcadă interosoasă.
Cohleea tibială este uşor oblică, cu şanţurile şterse, este completată
lateral de maleola externă a fibulei, la rândul său sudată în totalitate la
extremitatea distală a tibiei.

2. 11. 4. FIBULA la bizam

La bizam fibula este aşezată în poziţie caudo – laterală faţă de tibie.

Are aspect rectiliniu, extremitatea proximală este aplatizată în sens cranio –
caudal şi excavată în acelaşi sens. Ea se sudează la buza condilului lateral
unde formează două procese fibulare deosebit de proieminente, delimitându-
se astfel un adevărat canal pentru musculatura regională. Imediat după
jumătatea distală fibula se sudează în totalitate la tibie, evidenţiindu-se la
extremitatea distală prin maleola fibulară care are aspect stiloid.

Fig. 2. 42. Detalii privind tibia

(Coțofan V.).
C- extremitatea proximală
D- extremitatea distală
E- secţiune transversală prin corpul
tibiei şi fibulei.

1’-1’’- processus fibularis,

2-2” crista tibialis,
3- fibula,
4- malleolus fibularis,
5- condylus lateralis,
6- condylus medialis

58
 2. 11. 5. OASELE TARSIENE la bizam

Bizamul prezintă un număr de opt oase tarsiene: astragalul, calcaneul,

scafoidul, cuneiformul accesoriu, cuneiformul medial, cuneiformul
intermediar, cuneiformul lateral şi cuboidul.
Astragalul (Talus) prezintă corpul prevăzut cu o trohlee uşor oblică
dorso – ventral, media – lateral, cu buza medială mai tăioasă şi mai înaltă. Pe
faţa plantară şi distală a buzei laterale a trohleei se găsesc două suprafeţe
articulare cu ciocul calcaneului, cea de-a treia suprafaţă, destinată
astragalului, se află plasată pe gâtul astragalului, fiind alungită în sens
proximo – distal.
Calcaneul (Calcaneus) prezintă tuberozitatea calcaneenă divizată de
un şanţ transversal. faţa laterală este ornată cu o creastă dispusă dorso –
ventral, ceea ce îi conferă un aspect trifaciat. Distal prezintă trei suprafeţe
articulare pentru astragal şi una pentru cuboid.
Scafoidul (Os tarsi centrale) este aplatizat proximo – distal în
jumătatea dorsală prezentând un evident proces turtit lateral, prezintă
suprafeţe articulare pentru astragal, cele patru cuneiforme şi pentru cuboid.
Cuneiformul accesoriu (Os tarsale accesorium) este aplatizat dorso
– plantar, are formă de treflă şi se articulează cu capul astragalului,
cuneiformul medial şi scafoidul.
Cuneiformul medial (Os tarsale I) are formă dreptunghiulară, cu
marele ax dispus proximo – distal, se articulează cu osul cuneiform
accesoriu, scafoidul, cuneiformul intermediar, cu procesul plantar al
metatarsului II şi cu extremitatea proximală a metatarsului întâi.
Cuneiformul intermediar (Os tarsale II) are aspect cubic, este cel
mai redus dintre oasele tarsiene şi este dispus între cuneiformul medial,
scafoid, cuneiformul lateral şi metatarsul II.
Cuneiformul lateral (Os tarsale III) prezintă faţa dorsală pătrată iar
plantar un proces orientat caudo – ventral pe care se prelungeşte suprafaţa
articulară pentru metatarsul III, se mai articulează cu osul cuneiform
intermediar, scafoidul şi cuboidul.
Cuboidul (Os cuboideum), cu formă neregulată, se articulează cu
calcaneul, scafoidul, cuneiformul lateral şi metatarsele IV şi V.
Articulaţia medio – tarsienă se caracterizează prin prezenţa în
rândul al doilea de oase tarsiene a unei cavităţi glenoide destinată articulării
cu astragalul iar lateral, la nivelul cuboidului, a unei suprafeţe uşor ondulată
59
destinată articulării cu calcaneul, care permite mişcări complexe la nivelul
tarsului.

A. Calcaneul, aspect dorsal B. Calcaneul, aspect medial

C. Astragal, aspect caudal E. Astragal, aspect lateral

D. Astragal, aspect cranial

Fig. 2. 43. Oasele tarsiene la bizam:

Calcaneus
A- aspect cranial, B- aspect lateral
1- tuber calcanei, 2- facies articulares talares, 3- facies articularis cuboidea

Astragalul
C- aspect caudal, D- aspect cranial: 1- caput tali, 2- trochlea tali, E- aspect
lateral

2. 11. 6. OASELE METATARSIENE la bizam

Această regiune este alcătuită din cinci oase metatarsiene cu formă

cilindroidă care vcin în contact numai prin extremităţile lor proximale.
Metatarsienele excentrice (I şi V) sunt mai scurte.
Comparativ cu metacarpienele, oasele metatarsiene sunt aproape de
două ori mai lungi. Extremităţile lor proximale oferă suprafeţele articulare
destinate oaselor tarsiene, extremităţile distale prezintă dorsal un cap
articular, iar plantar doi condili separaţi de un relief median.

60
 Fig. 2. 44. . Oasele autopodiului pelvin la bizam

1- tibia, 2- malleolus medialis, 3- talus, 4- calcaneus, 5- os naviculare, 6-

os cuboideum, 7- os cuneiforme intermedium, 8- os cuneiforme mediale,
9- 10- ossa metatarsalia, 11- phalanx proximalis, 12- phalanx media, 13-
phalanx distalis

61
 A.

B.

Fig.2. 45. Aspectul privind forma metacarpelor şi falangelor la

bizam
A- aspect dorsal, B- aspect plantar, C- suprafaţa articulară
metatarsienă dorsală
I-V- ossa metatarsalia, 1-ossa sesamoideus plantaris, 2- os
navicularis F1- phalanx proximalis, F2- phalanx media, F3- phalanx
distalis

62
 Metatarsul I se articulează cu osul cuneiform medial printr-o
suprafaţă articulară cu aspectul unei trohlei şi cu metatarsul II printr-o
suprafaţă diartodială planiformă.
Metatarsul II prezintă o suprafaţă planiformă pentru cuneiformul
intermediar, două suprafeţe planiforme pentru cuneiformul medial şi
metatarsul I, o suprafaţă concavă (dispusă lateral) pentru metatarsul III, un
proces plantar, detaşat, susţinut de o gâtuitură şi articulat cu cuneiformul
medial.
Metatarsul III este cel mai gros şi cel mai lung, proximal prezintă o
suprafaţă articulară corespondentă cuneiformului lateral şi două suprafeţe
destinate metatarselor IV şi II. Metatarsele III şi Iv sunt foarte apropiate între
ele, consolidând regiunea autopodială.
Metatarsul IV apare frânt lateral la extremitatea lui proximală.
Suprafaţa articulară destinată cuboidului este uşor convexă, se articulează cu
metatarsul III prin două suprafeţe despărţite printr-un relief rugos, iar cu
metatarsul V printr-o suprafaţă planiformă.
Metatarsul V prezintă un proces dispus lateral, evident, bine detaşat,
cu aspect mamelonat.
Pe faţa plantară a extremităţilor distale, fiecare metatars este prevăzut
cu câte doi sesamoizi, cu aspect rotunjit.

2. 11. 7. FALANGELE la bizam

Membrul pelvin la bizam prezintă, constant, un număr de cinci

degete, lungimea falangelor fiind aproximativ de două ori mai mare decât la
membrul toracic. Sesamoizii mici sunt prezenţi la nivelul fiecărui deget.
Degetele V, IV, III şi II sunt foarte bine dezvoltate, având fiecare câte trei
falange, iar degetul I are o falangă proximală şi una distală.

63
 Cap 3. SISTEMUL ARTICULAR LA BIZAM

3. 1. ARTICULAŢIILE CAPULUI la bizam

Asemănător celorlalte specii de rozătoare, articulaţiile capului la

bizam se împart în articulaţii dintre oasele capului (articulaţii intrinseci) şi
articulaţii ale capului cu coloana vertebrală (articulaţii extrinseci).
Articulaţiile dintre oasele capului sunt în general sindesmoze
(articulaţii fibroase), o articulaţie cartilaginoasă (articulaţia bazisfeno–
bazioccipitală) şi o articulaţie sinovială, articulaţia temporo–mandibulară.
Articulaţiile fibroase se formează între oasele cu origine desmală,
apar sub forma suturilor, deosebit de vizibile la craniul tânăr. Pe craniul de
bizam adult se observă persistenţa suturilor, neosificate, mai ales la oasele
care formează plafonul bolţii craniene, de exemplu: suturile fronto –
temporale, fronto – parietale, parieto – temporale, parieto – interparietală,
occipito – interparietală, dar şi suturile nazo – incisivă şi nazo – frontală.
La bizam se sudează însă foarte timpuriu sutura interfrontală, la
craniul tânăr poate fi puţin vizibilă în porţiunea aborală, la adult zona
suturală este estompată de evidenta creastă sagitală externă a frontalului.
Suturile la craniul de bizam sunt în general combinate, de tip dinţat,
scvamos, dar sunt prezente şi suturi plane, ca mijloc de articulare dintre
oasele incisiv şi nazal.

3. 1. 1. Articulaţiile alveolo – dentare

Incisivii la bizam apar sub formă de prismă patrulateră curbată (apar

semicirculari) fiind aproape în întregime acoperiţi de smalţ. Partea adăpostită
de alveolă este foarte lungă şi săpată într-un cornet dentar intern, larg, lung şi
spaţios care nu se acoperă niciodată datorită creşterii permanente a acestora.
Molarii sunt acoperiţi de smalţ, au un aspect zimţat, sunt de tip
lofodont, fiind formaţi dintr-o succesiune de câteva creste transversale.
Alveolele molare sunt foarte înguste, spaţiul dintre crestele molare
este completat de expansiunea peretelui osos alveolar. Spaţiul intraalveolar
este extrem de redus, ligamentul alveolo – dentar este foarte scurt, fiind
reprezentat de periostul care trece de pe peretele intern al alveolei până pe
crestele molare, pe toată lungimea porţiunii adăpostită în alveola dentară.

64
 Fig.3. 1. Aspectul alveolelor molare

M1, M2, M3- molaris, 1- incisive 2- septa interalveolaria, 3- radix dentis

Articulaţia intermandibulară este de tip fibro – cartilaginos, este

foarte întinsă, continuată de pe procesul alveolar până pe procesul mental al
mandibulei, este consolidată prin ligamente scurte, intermandibulare.
Proprietăţile acestui tip de articulaţii, lungimea suprafeţei articulare
intermandibulare permit uşoara mobilitate, independentă, a fiecărei
mandibule în procesul de triturare a hranei.

3. 1. 2. Articulaţia temporo – mandibulară

La bizam articulaţia temporo – mandibulară este o articulaţie

sinovială de tip condilian, predominant monoaxială în plan paramedian.
Forma suprafeţelor articulare este subsecventă mişcărilor de propulsie şi
retropulsie ale mandibulei, concomitent cu extensia (coborârea) sau flexia
(ridicarea) mandibulei.
Procesul condilian al mandibulei este şlefuit de o suprafaţă articulară
convexă, de tip elipsoidal, mult alungită în sens sagital. Caudal condilului se
găseşte o creastă rugoasă redusă de inserţie ligamentară. Gâtul condilului
mandibular este lung şi îngust, ridicând suprafaţa articulară până în planul
vârfului procesului coronoid. Suprafaţa articulară sculptată pe faţa ventrală a
bazei procesului zigomatic al temporalului, are forma unui hemicilindru
orientat sagital.

65
 Mijlocul de legătură principal este realizat de un ligament capsular
larg care se inseră în jurul suprafeţelor articulare. În centrul articulaţiei există
un disc articular extrem de subţire. În partea caudală a articulaţiei există
două îngroşări ligamentare plasate medial şi lateral.
În timpul repaosului, condilul mandibular se află plasat caudal
bordurii procesului zigomatic. În această poziţie mandibula poate executa
mişcări de flexie, extensie şi uşoare mişcări de lateralitate. În extensia
articulaţiei, respectiv când gura este deschisă, condilul mandibular alunecă în
sens rostral până la bordura anterioară a suprafeţei articulare a temporalului.
Astfel, coborârea mandibulei produce şi o propulsie a acesteia, astfel încât la
capătul cursei incisivii depăşesc planul incisivilor superiori.
Tablele molare realizează o cursă amplă, de triturare în plan sagital.
Din cauza lungimii incisivilor mişcările de propulsie şi retropulsie a
mandibulei nu se pot executa decât în poziţie de extensie a articulaţiei
temporo – mandibualre.
La bizam, asemănător şobolanului, procesul coronoid al mandibulei
atinge nivelul condilului mandibular şi este egal în dezvoltare cu procesul
angular al mandibulei. Acest element sugerează importanţa egală şi gradul
de echilibrare a celor doi muşchi antagonişti, muşchii occipito – mandibular
şi temporal.

Fig.3. 2. Articulaţia temporo

– mandibulară la bizam

1- capsula articularis, 2-
discus articularis, 3- processus
articularis ossis temporalis, 4-
processus condilaris 5- bulla
tympanica, 6- anulus, 7-concha
auricularis, 8- m. auriculo-
mandibularis.

66
 3. 2. ARTICULAȚIILE COLOANEI VERTEBRALE la bizam

3. 2. 1. Articulaţia occipito – atloidienă la bizam

Articulaţia occipito – atloidienă este o articulaţie sinovială, de tip

condiloid.
Se realizează între suprafeţele articulare ale occipitalului reprezentate
de condili şi cavităţile glenoide ale atlasului, realizându-se cîte o articulaţie
pentru fiecare condil articular.
La bizam, condilii occipitali sunt compuşi din câte două subunităţi
articulare: o porţiune dorso – laterală ce apare sub forma unui clasic condil
articular biconvex, şi o porţiune ventro – medială, cu suprafaţa articulară
asemănotoare unui mic cap articular. Subunităţile condilare sunt separate
incomplet prin incizuri adânci. Această organizare a condililor occipitalului
provoacă aceeaşi segmentare a cavităţilor glenoide a atlasului: într-o cavitate
dorsală, mai întinsă şi o cavitate situată ventral primei, mai redusă, fiind
separate printr-o incizură, de asemenea, evidentă.
Capsula articulară este comună pentru ambele articulaţii, dar fiecare
condil are sinovială proprie. Capsula articulară este largă, se inseră pe
circumferinţa suprafeţelor articulare, ligamentul capsular este îngroşat atât
dorsal cât şi ventral nivel la care se inseră între incizura cranială a atlasului şi
incizura occipitalului, întreţesându-se cu ligamentul apical al procesului
odontoid al axisului şi lama tectoria.

3. 2. 2. Articulaţia atlo – axoidienă la bizam

Suprafeţele articulare sunt reprezentate de suprafaţa articulară a

atlasului destinată articulării cu procesul odontoid şi suprafeţe articulare
caudale a atlasului.
Procesul odontoid se articulează cu occipitalul prin intermediul a trei
ligamente: două laterale, ligamentum alare, inserate pe marginile laterale ale
procesului odontoid şi circumferinţa incizurii occipitale ventrale în
incizurile mediale de pe condilii occipitali şi unul median, ligamentum apicis
dentis, inserat în fundul incizurii occipitale ventrale. Procesul odontoid este
menţinut în fovea dentis prin intermediul ligamentului transvers al atlasului
(lig. transversarium atlantis) inserat între incizurile de pe circumferinţa
cavităţilor glenoide.
67
 Mobilitatea complexului articular occipito – atlo – axoidian la bizam
este produsul funcţionării concomitente dar în acelaşi timp succesive a
pieselor ce compun sistemele articulare.
În poziţia de flexie a capului, unghiul dintre occipital şi atlas este
puţin mai mic de 90 grade. În acest moment, circumferinţa articulară a
atlasului (cavitatea glenoidă ventrală) se articulează cu subunitatea ventrală a
condilului occipital (cu aspect de cap articular) această articulaţie devenind
principală, iar procesul odontoid al axisului ajunge până la marginea
anterioară a incizurii ventrale a occipitalului. Astfel se execută pe lângă
muşcările de flexie - extensie şi uşoare mişcări de alunecare laterală (rotaţie),
articulaţia dobândind un caracter poliaxial.
Acest aspect este foarte elocvent în poziţia caracteristică pe care o
adoptă capul bizamului în momentul înotului. Capul este la suprafaţa apei,
între cap şi gât se formează un unghi de 90°. Pentru lărgirea ariei vizuale şi
auditive, bizamul menţine capul ridicat, împreună cu regiunea cervicală,
capul este orientat înainte, flexat pe atlas. Astfel, ligamentul apical al
procesului odontoid şlefuieşte, prin presiunea executată pe marginea
anterioară a atlasului, o suprafaţă ovoidă, netedă, acoperită de cartilaj, situată
pe arcul ventral, între cavităţile glenoide
Capsula articulară este foarte puternică, fiind formată din fibre
dispuse flabeliform, între tuberculul atloidian şi circumferinţa găurii
occipitale, alte fibre apar ca întărituri ale capsulei, situate dorso – lateral,
orientate între atlas şi incizura fiecărui condil al occipitalului.
Ventral, capsula articulară este mai redusă în fibre comparativ cu cea
dorsală, uneşte marginea cranială a circumferinţei articulare a atlasului cu
creasta de inserţie ligamentară a bazioccipitalului.
Pe părţile laterale capsula articulară prezintă întărituri pornite de pe
faţa aborală a bulei timpanice până pe aripile atlasului.
În poziţie de extensie a capului (în timpul submersiei, prin adoptarea
poziţiei hidrodinamice a corpului) se produce şi extensia articulaţiei atlo –
axoidiene. Arcul ventral al atlasului este protejat de presiunea ce o exercită
procesul odontoid prin intermediul unui burelet glenoidal care îndeplineşte
atât acest rol cât şi separă cavităţile articulare (sinoviala articulaţiei occipito
– atloidiene de cea a articulaţiei atlo – axoidiene). Extensia articulaţiei atlo –
axoidiene este posibilă şi datorită existenţei unui spaţiu interarcual larg,
mişcarea fiind limitată de marginea cranială a procesului odontoid.

68
 Extensia este avantajată de forma suprafeţelor articulare caudale a
axtlasului şi craniale a axisului care au un aspect triunghiular, sunt
planiforme pe atlas şi uşor plan – convexe pe axis prelungindu-se înspre
lateral.

Fig. 3. 4.

Fig. 3. 3.

Fig. 3. 3. Ligamentele procesului odontoid,

a- os occipitale, b-atlas atlas, c- axis axis,1- capsula articularis

articulatio atlanto- occipitalis, 2- lig. apicis dentis, 3- lig. alaria, 4- lig.
transversarium atlantis, 5- fovea articularis cranialis, 6- condylus
occipitalis

Fig. 3. 4. Ligamentele atlasului

1- Arcus dorsalis et tuberculum dorsal, 2- processus transverses, 3- arcus

ventralis et spina ventralis, 4- fovea articularis caudalis, 5- lig.
transversarium atlantis, 6- burelet articular

69
A. B.

Fig. 3. 5. Articulaţia
occipito-atlo-axoidienă la bizam

A- aspect dorsal,
B- detaliu prin secţionarea arcului
dorsal al atlasului
C-aspect ventral

a- os occipitale, b- atlas, c- axis

1- capsula articularis articulatio
atlanto-occipitalis dorsalis, 2-
capsula articulatio atlanto-axialis
(capsula articularis), 3- membrana
tectoria, 4- lig. alaria, 6- lig.
transversarium atlantis, 7- lig.
capsularis ventralis art. atlanto-
C.
occipitalis, 8- capsula articularis
articulatio atlanto-occipitalis

70
 3. 2. 3. Articulaţiile intervertebrale cervicale la bizam

Asemănător celorlaltor mamifere, vertebrele cervicale se articulează

prin intermediul corpurilor vertebrale, şi a proceselor articulare.

Articulaţiile dintre corpurile vertebrelor

Corpurile vertebrelor se articulează prin sincondroză secundară, prin

intermediul discului intervertebral. Discul intervertebral este subţire şi foarte
bine angrenat de periferia corpului vertebrei. Suprafeţele articulare, cranială
şi caudală, sunt de tip amfiplatin, cu formă ovală, diametrul transversal fiind
de două ori mai mare decât cel dorso – ventral.
Suprafaţa articulară cranială este uşor ondulată, fiind concavă dorso –
ventral, iar lateral, aproape de baza proceselor transverse prezintă câte o
proieminenţă articulară astfel încât forma suprafeţelor articulare ia aspect
uşor concav în sens transversal.
Suprafaţa articulară caudală are formă ondulată, concav- convexă
dorso – ventral şi uşor convexă în sens transversal. Discul intervertebral
apare redus, întins pe toată suprafaţa articulară, mai îngroşat periferic şi mai
subţite central.

Articulaţiile dintre procesele articulare cervicale

Procesele articulare sunt detaşate lateral, depăşesc uşor marginea

caudală a arcului vertebrei delimitând spaţii interarcuale foarte înguste.
Perpendicularele duse de pe marginile laterale ale corpurilor vertebrelor cad
medial faţă de suprafeţele articulare. Suprafeţele articulare ale proceselor
articulare sunt plane. Suprafeţele articulare craniale sunt orientate dorso –
medial, cele caudale sunt orientate latero – ventral.
Mijloacele de consolidare ale articulaţiilor sunt reprezentate de o
capsulă articulară a cărui ligament articular este foarte scurt permiţând doar
uşoare mişcări de alunecare.

71
 Fig. 3.6. Articulaţiile intervertebrale cervicale

C2-C7- vertebrae cervicale II-VII, Th 1- vertebrae costalis, 1-

articulationes intertransversaria, 2- articulationes processuum
articularium, 3- articulatio costotransversarium

Particularităţile morfologice ale articulaţiilor intervertebrale cervicale

III- VII
Analizând aplatizarea dorso – ventrală a vertebrelor (diametrul
transversal este de două ori mai lat decât cel sagital) alungirea progresivă a
proceselor transverse începând cu a treia până la a şaptea vertebră cervicală,
se observă că, în vedere dorsală regiunea cervicală ia aspect trapezoidal cu
baza mică de aproximativ 1,5 cm şi baza mare de 2cm. De asemenea, vârful
proceselor transverse sunt foarte apropiate între ele realizând articulaţii
intertransversare la vertebrele C-5 – C-6 , C-6 – C-7.
Detaşarea în sens lateral a proceselor articulare (urmare a scurtării şi
lăţirii vertebrelor) alungirea transversală a suprafeţelor articulare a corpurilor
vertebrelor, detaşarea laterală a proceselor transverse şi aplatizarea dorso –
ventrală a corpului vertebral demonstrează că mişcările regiunii gâtului
realizate de vertebrele cervicale C-3 – C-7 sunt limitate la mişcări de flexie
şi extensie, cele de lateralitate şi rotaţie sunt aproape imposibil de realizat,
acestea efectuându-se doar la nivelul complexului articular occipito–atlo–
72
axoidian. Astfel, vertebrele cervicale C-3 – C-7 realizează un complex rigid
urmare a evidentei curburi cervico-toracale care nu poate fi menţinut în alte
condiţii.

Fig. 3. 7. Articulaţiile intervertebrale cervicale,aspect lateral

C2-C7- vertebrae cervicale II-VII, Th 1- vertebrae costalis, 1-

articulationes intertransversarium, 2- ligg. interspinalia, 3- articulationes
processuum articularium, 4- costae I, 5- articulatio costo-transversaria

Ligamentele comune
Ligamentele comune sunt reprezente prin ligamentul vertebral comun
superior, aşezat pe faţa dorsală a corpurilor vertebrelor care sunt folosite
pentru inserţiile intermediareale muşchilor ce acţionează puternic în
mişcările capului, articulaţia occipito-atlo-axoidienă preluând totalitatea
mişcărilor pe care regiunea cervicală la alte specii le poate realiza. Ligametul
are o formă patrulateră, fiind foarte lat datorită lăţirii corpului vertebrelor.
Extremitatea anterioară se inseră la baza procesului odontoid, extremitatea
posterioară ajunge până la nivelul sacrumului trecând de asemenea peste
fiecare disc intervertebral.
Procesele spinoase descresc de la axis până la a cincea vertebră
cervicală, la vertebrele a şasea şi a şaptea să fie redus la un tubercul dorsal.
Ligamentul interspinos în regiunea cervicală este vizibil doar
anterior, are formă de evantai, cu vârful la nivelul proceselor spinoase ale
73
primelor vertebre cervicale şi cu baza înspre cranial, până pe faţa caudală a
procesului spinos al axisului.
Ligamentul cervical apare sub forma unui redus rafeu median fiind
folosit mai mult ca loc de inserţie musculară decât de echilibru prin
contrabalans al capului. Se detaşă de pe vârful proceselor spinoase toracale
T-3, T-4 orientându-se cranial nivel la care se îngroaşă uşor şi se inseră pe
vârful procesului spinos al axisului şi pe protuberanţa occipitală externă.
Ligamentul cervical are rol esenţial în menţinerea curburii cervico –
toracice care la bizam este foarte accentuată, evidenţiind poziţia de extensie
a regiunii cervicale.

3. 2. 4. Articulaţiile intervertebrale toracale la bizam

Articulaţia costo-vertebrală
Articulaţia capului coastei cu vertebrele se realizează printr-o
articulaţie de tip sinovial la care participă cele două fovei costale congruente
cu cele două suprafeţe articulare, de aspectul unor calote sferice, mai mult
sau mai puțin evidente ale capului coastei. Acestea sunt separate de un redus
tubercul sau de o creastă de inserţie ligamentară.
Fovea caudală, de pe vertebra anterioară, are o suprafaţă mai întinsă
decât cea cranială, aceasta creşte în dimensiuni până la coasta a zecea
(ultima asternală) ca apoi la ultimele vertebre toracale să se reducă până la
dispariţie.
Capsula articulară este strâmtă, ligamentul capsular pe faţa ventrală
prezintă un puternic ligament radiar, mai dezvoltate fiind fasciculul ce se
inseră pe discul intervertebral ale cărui fibre se întreţes cu ligamentul
vertebral ventral şi fasciculul ce se inseră pe vertebra omonimă. Acest
fascicul are fibrele dispuse între capul coastei, gâtul coastei şi tuberculul
coastei, întreţesându-se cu ligamentul capsular al articulaţiei costo-
transversare. Acest ligament este foarte puternic şi este îmbogăţit cu fibre
elastice.
O particularitate a articulaţiei costo-vertebrale la bizam este lipsa
ligamentului conjugat (între cele două coaste simetrice) ligamentul capului
coastei se inseră pe o creastă ce separă cele două suprafeţe articulare ale
capului coastei. Fibrele converg într-un ligament ce se inseră parţial
împreună cu ligamentele galbene pe circumferinţa găurii vertebrale laterale,

74
pe discul intervertebral iar restul fibrelor se contopesc cu cele ale
ligamentului longitudinal dorsal.

Articulaţia costo-transversară
Articulaţia costo-transversară se realizează între suprafaţa articulară a
tuberculului coastei şi cea a procesului transvers a vertebrei omonime.
Această articulaţie la bizam prezintă mai multe particularităţi anatomice
apărute ca urmare a modului special de funcţionare.
Procesul transvers al vertebrelor toracale are o conformaţie diferită în
funcţie de numărul vertebrei, corelat cu gradul de implicare a coastelor în
procesul de respiraţie. Astfel, la primele trei vertebre toracale şi la ultimele
două procesul transvers este complet format (lama desprinsă de pe corp este
sudată cu cea desprinsă de pe arcul dorsal). Începând cu a patra vertebră
până la a XI-a, procesul transvers este incomplet format, între cele două lame
osoase independente se formează o incizură transversă adâncă.
La primele două vertebre toracale între coaste şi axul longitudinal al
vertebrelor se formează un unghi de 90 grade. Suprafaţa articulară costo-
vertebrală este deasupra articulaţiei costo-vertebrale dar în acelaşi plan
transversal. Suprafaţa articulară apare în prelungirea suprafeţei articulare
pentru capul coastei. Capsula articulară este strâmtă, ligamentul capsular are
fibrele scurte.
La bizam se observă că lungimea gâtului coastei se menţine
aproximativ constantă până la ultima coastă asternală unde unghiul dintre
capul coastei şi axul longitudinal se reduce datorită orientării înspre caudal a
coastelor începând de la a patra coastă.
Articulaţia costo-transversă la următoarele vertebre prezintă
ligamentul capsular inserat pe gâtul coastei şi pe tuberculul costal, în
prelungirea ligamentului capsular costo-vertebral.
Coasta participă printr-o suprafaţă articulară sub forma unei cavităţi
glenoide alungite cranio-caudal. Vertebra participă prin suprafeţele articulare
dezvoltate pe cele două lame. Astfel, lama desprinsă de pe corp este
transformată în totalitate într-un proces articular compus din două suprafeţe:
una laterală (ventrală), care se articulează cu tuberculul coastei, are formă
plan-condilară, o altă suprafaţă plan-condilară este dispusă medial (dorsal),
înspre incizura transversă. Cele două suprafeţe articulare sunt separate de o
creastă evidentă. Peste această creastă trece, ca peste o trohlee, ligamentul
costo-transversar intraarticular, specific bizamului. Acesta este dezvoltat,
75
fiind format dintr-un mănunchi de fibre ce se inseră pe coastă într-o fosetă
ligamentară situată pe faţa dorsală a gâtului coastei (la primele coaste) sau
orientată uşor dorso-caudal la ultimele coaste şi fundul incizurii transverse.
Acest ligament culisează peste suprafaţa articulară medială. Capsula
articulară este puternică, se inseră pe faţa ventrală a lamei dorsale a
procesului transvers.
Dacă între primele trei coaste şi axul longitudinal se formează un
unghi de 90 de grade (coastele fiind dispuse perpendicular pe vertebre)
începând de la a patra coastă unghiul dintre coaste şi axul longitudinal se
reduce progresiv, astfel încât planul articulaţiei costo-transversare cade la
marginea anterioară a următoarei articulaţii costo-vertebrale.

Fig. 3. 8 Articulaţiile toracelui, aspect dorsal (A), aspect ventral (B)

76
 Bizamul prezintă 7 coaste sternale, 3 asternale şi 3 flotante. Se
observă că primele spaţii intercostale sunt largi, vertebra a V-a, respectiv
spaţiul intercostal IV, este situat la jumătatea cavităţii toracale (încadrat între
prima coastă sternală şi coasta a zecea, ultima asternală), apoi spaţiile
intercostale se reduc datorită reducerii unghiului dintre coastă şi vertebră.
Sub acţiunea muşchilor inspiratori, coasta este deplasată anterior, în
plan transversal, fiind aproximativ perpendiculară pe planul sagital şi
formează cu simetrica o formă ovală a cărui diametru transversal este mai
mare decât cel dorso-ventral. Treimea proximală şi mijlocie a arcului coastei
este aplatizată cranio-caudal, asemănător unei secere ale cărei muchii sunt
înguste şi orientate transversal oferind loc de inserţie musculaurii
inspiratoare şi expiratoare.
În timpul inspiraţiei ligamentul costo-transversar intraarticular
culisează peste suprafaţa articulară medială a procesului transvers, printr-o
mişcare amplă în sens cranial.
Aplatizarea cranio-caudală a extremităţii proximale ale coastelor este
un caracter ancestral caracteristic vertebrelor ce se deplasează prin mişcări
ondulatorii ale corpului. În timpul înotului bizamul execută mişcări de
unduire laterală a coloanei, favorizată de spaţiile intercostale largi.

Fig. 3.9. Articulaţia

costo-vertebrală, articulaţia
costo-transversară, aspect
dorso-lateral

Th- vertebra thoracica,

c- costae, 1- lig.
costotransversarium
intraarticulare, tuberculum
costae, 3- caput costae

Articulaţiile costo-transversare ale coastelor flotante se deosebesc

prin faptul că suprafaţa articulară cranială a capului coastei se reduce, coasta
se articulează cu discul intervertebral şi fovea costală a vertebrei omonime.
Capsula articulară costo-trasversară este întinsă de la capul articular pe tot
procesul transvers, aceasta devenind progresiv o articulaţie de tip fibros.
77
 Articulaţiile dintre procesele articulare se particularizează prin
faptul că suprafeţele articulare sunt plane, întinse pe toată suprafaţa
proceselor articulare, sunt orientate oblic medio-lateral, capsula articulară
este largă, permiţând pe lângă flexie şi extensie şi mişcări de lateralitate prin
glisarea laterală a suprafeţelor articulare una peste cealaltă.

Fig. 3.10. Articulaţia costo-vertebrală şi art.

costo-transversară

1- caput costae, 2- tuberculum costae, 3-

lig. costotransversarium intraarticulare, 4-
capsula articularis, 5- lig. capitis costae radiatum,
5- pars cranialis, 5’- pars intermedia, 5’’- pars
caudalis

Fig. 3. 11. Articulaţia costo-vertebrală la bizam, detaliu

1- caput costae, 2- facies articularis capitis costae, 3- lig. capitis

costae, 4- lig. longitudinale dorsale, 5-lig. capitis costae radiatum, 6-lig.
costotransversarium intraarticulare, 7- capsula articularis

78
 3. 2. 5. Articulaţiile intervertebrale lombare

Vertebrele lombare se articulează între ele în primul rând prin

corpurile vertebrelor, interpunându-se între ele discurile intervertebrale mult
mai groase comparativ cu cele din regiunea cervicală şi toracală, sunt
concave pe ambele feţe, adăpostind şi un redus nucleu pulpos.
Suprafeţele articulare ale corpurilor vertebrelor lombare sunt de tip
amficirţian (uşor plan – convexe) ceea ce permite o mai mare mobilitate a
acestei regiuni.
Procesele articulare craniale au suprafeţele articulare concave, foarte
întinse, de la marginea superioară a feţei mediale a proceselor mamilare până
la baza arcului vertebrei şi a procesului spinos. Suprafeţele articulare ale
proceselor articulare caudale sunt uşor plan-convexe. Mijloacele de legătură
sunt reprezentate printr-o capsulă articulară foarte largă inserată pe
circumferinţa suprafeţelor articulare.
Procesele articulare craniale şi caudale sunt suprapuse în “X” una
peste alta, procesele mamiloarticulare depăşesc cranial procesele articulare
caudale şi invers. Astfel, mişcarea de flexie şi extensie la nivelul regiunii
lombare este amplă, în flexie procesele articulare caudale ajung la marginea
anterioară a proceselor articulare craniale. În extensie procesele articulare
caudale depăşesc limita posterioară a celor craniale.
Mişcările de lateralitate sunt accentuate de aspectul amficirţian al
corpului vertebral, de discul intervertebral gros şi de spaţiile interarcuale
largi. Articulaţiile proceselor articulare este la acelaşi nivel cu articulaţiile ce
se formează între corpurile vertebrelor. Astfel, mişcarea iniţiată la nivelul
corpurilor este continuată şi completată de cea dintre procesele articulare.
Procesele transverse sunt bicuspide la primele trei vertebre lombare
apoi cuspidul dorso – caudal se reduce şi dispare la ultimele vertebre. Poziţia
cuspizilor dorso – caudali limitează mişcarea de lateralitate însă nu o
împiedică datorită faptului că este deplasat uşor înspre lateral.
Procesele spinoase sunt late, aproape cât lungimea vertebrei şi sunt
legate între ele prin ligament interspinos larg, cu aspect lamelar. La
marginea superioară se formează un ligament supraspinos puternic inserat pe
extremitatea liberă, cu aspect triunghiular al fiecărei vertebre lombare.
Spaţiile interarcuale sunt largi, la fel şi găurile vertebrale laterale, mai
evidente la ultimele trei vertebre lombare, astfel că mişcările de lateralitate,

79
de flexie şi extensie sunt mai puternice în jumătatea posterioară a regiunii
lombare.

Fig. 3.12. Articulaţiile intervertebrale lombare, aspect dorsal

1- lig. flava, 2- articulationes processum articularium, 3- procesul

processus articularis cranialis, 4- processus articularis caudalis, 5-
processus spinosus, 6- processus transversus

3. 2. 6. Articulaţiile regiunii sacrale la bizam

Sacrumul este format din trei vertebre sacrale, sudate între ele prin
corpurile vertebrelor împreună cu discurile intervertebrale.
Procesele articulare participă prin suprafeţe articulare plane care se
articulează diartrodial sau se sudează între ele în funcţie de vârsta
animalului. Procesele transverse sunt late, au aspect lamelar, se articulează
între ele prin sinostoză, la marginile anterioară şi posterioară a fiecărui
proces transvers.
Găurile sacrale, formate între corpul vertebrei şi procesul transvers
sunt largi şi completate de ligament intertransversar lat.
Procesele spinoase sunt late, se lăţesc la marginea liberă unde au un
aspect de nicovală datorită dedublării în sens cranial şi caudal a procesului
spinos, acestea se articulează între ele prin articulaţie de tip fibros sau
sinostoză realizând creasta sacrată mediană. Spaţiile interspinoase sunt
completate de ligament interspinos cu aspect lamelar.

Articulaţia sacro – pelvină

Se realizează între suprafeţele articulare de pe faţa dorsală a aripilor
sacrumului şi faţa endopelvină a paletei iliace. Articulaţia sacro – pelvină
80
este o articulaţie de tip sinovial. La masculul de bizam suprafaţa articulară
(facies auricularis) se întinde pe aripile sacrumului pe când la femelă la
articulaţia sacro – pelvină participă şi a doua vertebră sacrală, prin treimea
anterioară a acesteia.

Fig. 3.13. Articulaţiile lombo-sacrală, sacro-pelvină, sacro-

coccigienă şi intercoccigienă

L3-L6- vertebra lumbaris, S1-S3- vertebra sacralis, C1-C2..-vertebra

coccigica, Il- os ilium, Is- os ischii, P- pubis
1- Articulation lumbo-sacralis, 2- articulations intertransversariae
lumbales, 3- ligg interspinalia, 4- articulationes processum articularium

Aripile sacrului se îngroaşă la marginea liberă, susţin o suprafaţă

articulară întinsă, sub formă de virgulă. Din ligamentul capsular periferic al
articulaţiei se diferenţiază ligamentul sacro – iliac scurt şi ligamente sacro –
iliace intraarticulare. Ligamentul capsular ventral este foarte scurt, puternic
datorită întreţeserii cu fibrele periostale.
Regiunea sacrală execută foarte puţine mişcări datorită sudării atât a
corpurilor cât şi a proceselor vertebrelor. Vertebrele sacrale sunt sudate într-
o uşoară poziţie de flexie, mai accentuată între ultimele două vertebre sacrale
şi primele coccigiene.

3. 2. 7. Articulaţiile regiunii coccigiene la bizam

Primele trei vertebre coccigiene completează dorsal bazinul. Au

corpul lung, cu procesele articulare dezvoltate. Corpul vertebrelor coccigiene
au suprafeţele articulare de tip amficirţian, primele vertebre se articulează şi
prin procesele articulare. Mobilitatea regiunii coccigiene creşte înspre
caudal, odată cu reducerea proceselor ce se detaşă de pe corp.
81
 3. 3. ARTICULAŢIILE MEMBRULUI TORACIC LA BIZAM

3. 3. 1. ARTICULAŢIILE CENTURII SCAPULARE la bizam

Datorită posibilităţilor de execuţie a unor mişcări complicate cu

membrele toracice (în mod deosebit cele de abducţie), clavicula bine
dezvoltată la această specie, realizează o legătură puternică cu trunchiul prin
articulaţiile sterno- claviculară şi acromio - claviculară asemănătoare celor
de la primate.

ARTICULAŢIA STERNO-CLAVICULARĂ

Se realizează prin interpunerea unei piese osoase (omosternum),

intermediare între extremitatea sternală a claviculei şi prima suprafaţă
articulară a sternului. Suprafeţele articulare, aproximativ plane, ovale şi
congruente, sunt acoperite cu cartilaj hialin. Suprafaţa articulară acromială
este uşor concavă iar cea cleidală uşor convexă.

Fig.3. 15. Articulaţiile claviculo-

sternebrală, intersternebrală şi
Fig.3. 14. Articulaţia claviculo-
costo-sternebrale la bizam
acromială şi claviculo-sternală la
bizam
St1, St2- sternebrae, 1- costae, 2-
clavicula, 2- omosternum, 4-
St- sternum, 1- processus
articulatio omosterno-clavicularis,
hamatus, 2-clavicula, 3- articulatio
5- articulatio omosterno-
claviculo-sternebralis, 4-
sternebrales, 6- articulationes
articulatio acromio-clavicularis
sterno-costales, 7- syncondrosis
intersternebrales

82
 Fig. 3. 16. Articulaţia acromio-claviculară la
bizam

1- processus hamatus, 2- clavicula, 3- lig.

claviculo-acromialis

Mijloacele de legătură sunt reprezentate de capsula articulară, care

prezintă un ligament capsular scurt şi puternic care pleacă din ligamentul
fibros sub formă de bandă aplatizată de la marginea distală a procesului
coracoid pe bordura dorsală a extremităţii scapulare a claviculei. Acesta este
un puternic ligament scapulo-clavicular ce se opune tendinţei de dislocare a
spetei de trunchi în abducţiile forţate. Datorită prezenţei piesei intermediare,
poate executa mişcări complexe, poliaxiale.

3. 3. 2. ARTICULAŢIA SCAPULO-HUMERALĂ la bizam

Această articulaţie se realizează între cavitatea glenoidă a spetei şi

capul articular humeral. Cavitatea glenoidă este ovală, prelungită cranial pe
faţa ventrală a tuberozităţii supraglenoidale, fiind mărginită de un burelet
glenoidal redus.
Ca mijloace de unire se remarcă o capsulă articulară inserată în jurul
suprafeţelor articulare. În partea cranială, ligamentul capsular este mai
gros,şi pleacă de pe marginea procesului coracoid pe faţa cranială a
humerusului, continuându-se cu ligamentul transvers al humerusului, care
contenţionează tendonul proximal al bicepsului brahial în culisa bicipitală.
La bizam, la fel ca la ovine, suine, canide, tendonul proximal al
muşchiului biceps străbate ligamentul capsular spre baza tuberozităţii
glenoidale, iar cavitatea articulară comunică cu teaca sinovială
intertuberculară necesară alunecării tendonului bicepsului prin şanţul
intertubercular al humerusului. În această porţiune, tendonul bicepsului este
înconjurat de membrana sinovială proprie articulaţiei, iar porţiunea fibroasă
a capsulei articulare joacă, în acest caz, rolul unei teci fibroase. Alte mijloace
83
de legătură sunt reprezentate de ligamente late, sub formă de benzi de la baza
tuberozităţii supraglenoidale la baza tuberculului mic al humerusului.
Cunoscute în general sub numele de ligamente gleno-humerale, la
bizam acestea sunt reprezentate doar de ligamentul glenohumeral medial,
format din două fascicule inserate la baza tuberculului mic, inserţia scapulară
a acestora este diferită: fasciculul anterior se inseră lateral, la baza procesului
supraglenoidal, fasciculul posterior la baza procesului coracoid. De pe
marginea procesului coracoid, pe vârful tuberculului mare, o întăritură de
fibre formează ligamentul coraco-humeral.

Fig.3. 17 Articulaţia scapulo- Fig. 3. 18. Articulaţia scapulo-

humerală la bizam, aspect
caudal
S-scapula, H- humerus, 2-
processus hamatus, 2- facies
articularis acromio-clavicularis,
3- labrum glenoidalis, 4- caput
humeri, 5-lig. gleno-humerale,
6- processus chorachoideus
humerală la bizam, aspect
cranial
1- cavitas glenoidalis 2- caput
humeri, 3- labrum glenoidalis, 4-
lig gleno-humerale, 5- capsula
articularis

Particularităţile suprafeţelor articulare, precum şi conformaţia

sistemului ligamentar conferă acestei articulaţii un caracter poliaxial, propice

84
executării unor mişcări ample de flexie, extensie, abducţie, adducţie,
circumducţie şi, în limite mai restrânse chiar şi de rotaţie.

3. 3. 3. ARTICULAŢIA HUMERO-RADIO-ULNARĂ la bizam

Articulaţia cotului la bizam, asemănător altor specii de mamifere,

este compusă din subarticulaţiile:
- articulaţia humero-radială
- articulaţia humero-ulnară
- articulaţia radio-ulnară proximală.
La acest complex articular participă suprafeţele articulare ale
extremităţii distale ale humerusului, reprezentate de „capitulum humeri” şi
buza medială a trohleii şi suprafeţele congruente corespunzătoare ale
extremităţii proximale ale radiusului şi ulnei. Articulaţia radio-ulnară
proximală se realizează între circumferinţa articulară a radiusului şi incizura
radială a ulnei.
Capsula articulară înconjoară articulaţia, având o grosime sensibil
egală atât în partea cranială, cât şi în cea caudală, unde formează un fund de
sac sinovial larg. Pe ambele feţe ale articulaţiei, spre deosebire de carnivore,
ligamentul capsular se inseră proximal de gaura supratrohleară, de o parte şi
de alta a ligamentului capsular se ţese cu ligamentele colaterale.
Ligamentul colateral lateral se inseră proximal pe epicondilul lateral
al humerusului, iar distal se bifurcă într-o ramură cranială (inserată deasupra
tuberozităţii laterale a radiusului) şi o ramură caudală (inserată pe faţa
laterală a ulnei, proximal inserţiei ulnare a bicepsului).
În grosimea ligamentului colateral lateral se găseşte un os sesamoid,
cu aspect de os navicular.
Ligamentul colateral medial este mai lung decât cel lateral, are o
direcţie oblică în sens ventro-lateral, datorită detaşării mediale a epitrohleei
humerale. Se inseră proximal pe tuberculul epicondilului medial, iar distal se
divide într-o ramură cranială inserată pe creasta laterală a ulnei (proximal
inserţiei bridei ulnare a bicepsului).
Bifurcarea distală, radială şi ulnară, a celor două ligamente colaterale
este subsecventă mişcărilor de pronaţie şi supinaţie de care este capabil acest
complex articular. Fasciculele ulnare fixează articulaţia humero-ulnară (care
este o ginglimă clasică) iar fasciculele radiale, mai lungi permit rotirea
extremităţii proximale a radiusului pe „capitulum humeri”.
85
 Articulaţia radio-ulnară permite mişcarea de supinaţie, care se
execută prin rotaţia radiusului în jurul unui ax longitudinal ce trece prin
centrul extremităţii proximale a acestuia, iar distal părăseşte radiusul,
plasându-se în spaţiul interosos antebrahial distal.

A. B.

Fig. 3.19 Articulaţia humero – radio – ulnară la bizam, A- aspect

cranial, B- aspect medial

1- humerus, 2- crista deltoidea, 3- capitulum humeri, 4- trochleea humeri,

5- foramen supratrochlearis, 6 crista epicondylaris, 7- epicondylus
mediali, 8- lig. humero-radialis transversus, 9- radius, 10- ulna, 11-
cavitas glenoidalis radii, 12- olecranon, 13- os sesamoideus
antebrachialis, 14- lig. sesamo-ulnaris, 15- lig. inelaris, 15- lig. olecrano-
sesamoideum,16- lig. radioulnare

Circumferinţa articulară a radiusului este menţinută în contact intim

cu incizura radială a ulnei prin intermediul unui ligament inelar. Ligamentul
inelar la bizam este incomplet, începe de la marginea laterală a procesului
coronoid al radiusului, trece peste faţa laterală a sesamoidului humeral, de
unde se continuă pe faţa cranială a extremităţii proximale a radiusului, fără
să atingă marginea medială a ulnei. Extremitatea proximală a radiusului,
prinsă în acest inel osteoligamentar incomplet, are posibilitatea să se rotească
86
în anumite limite permise de forma suprafeţelor articulare şi conformaţia
amintită a ligamentelor colaterale.

3. 3. 4. ARTICULAŢIILE ANTEBRAHIO-CARPO-METACARPIENE
la bizam

Fig. A.

Fig. B

Fig.3. 20. Articulaţiile antebrahio-carpiană, carpo-metacarpiană,

metacarpo-falangiană şi interfalangiene. A- aspect medial, B- aspect
lateral

I-V- digiti I-V, 1- radius, 2- ulna, 3- capsula articularis palmaris dorsalis,

4- ossa metacarpalia, 5- ossa digitorum, 6- os carpi ulnare, 7- os
trapezoidocapiotatum, 11- articulationes metacarpophalangea, 12-
articulationes interphalangea distales, 13- lig. radioulnare

87
 La bizam, asemănător altor specii, se realizează un complex articular
în cadrul căruia se diferenţiază trei articulaţii principale, prevăzute cu
sinoviale proprii (art. antebrahio- carpienă, art. medio-carpienă şi carpo-
metacarpienă) şi patru articulaţii secundare care împrumută sinovială de la
precedentele (art. radio-ulnară distală, art. intercarpienă proximală, art.
intercarpienă distală şi art. intermetacarpienă).

Fig.3.21. Articulaţiile antebrahio-

carpiană, carpo-metacarpiană,
metacarpo-falangiană şi
interfalangiene, aspect dorsal

1- radius, 2- ulna, 3- ossa carpi,

4- ossa metacarpalia, 5- ossa
digitorum manus, 7- capsula
articularis dorsalis articulatio
manus, 8- ligg. intermetacarpea
dorsalia, 11- articulatio
metacarpophalangea, 12-
articulatio interphalangea distalis,
13- lig. radio-ulnare, 14-
articulatio interphalangea
proximales manus

Întregul complex articular prezintă mijloace de legătură comune,

reprezentate de capsula articulară şi ligamentele colaterale, precum şi
mijloace proprii fiecărei articulaţii.
Capsula articulară îmbracă complexul articular în aşa manieră încât
ligamentul capsular este comun tuturor articulaţiilor regiunii, fiind în
continuitate cu periostul oaselor componente. Pe faţa palmară ligamentul
capsular nivelează toate neregularităţile tuberoase ale oaselor carpiene, este
deosebit de puternic, opunându-se hiperextensiei complexului articular.
Ligamentul colateral medial este mai puternic datorită solicitărilor
mecanice accentuate pe faţa medială a regiunii în timpul efortului de săpare a
galeriilor. Ligamentul colateral este foarte redus, fiind reprezentat doar
printr-un fascicul scurt ulnaro-piramidal.

88
 Ligamentele radio-carpiene dorsale sunt reprezentate de două
fascicule dispuse oblic şi divergente, dintre care cel mai puternic se inseră pe
piramidal, iar celălalt pe ulnă. Ligamentele radio-carpiene palmare sunt
reprezentate de patru fascicule care leagă faţa palmară a radiusului, de la
nivelul crestei transverse, cu pisiformul, scafolunarul şi cu osul facoid.

Fig.3.22. Articulaţiile
autopodiului toracic la bizam,
aspect palmar

1- radius, 2- ulna, 3- ossa carpi

medialis, 4- pisiformis, 5- lig.
palmaris, 6- lig. radiocarpeum
palmare, 7- ossa sesamoidea
palmaris, 8- os sesamoideus
distale, 9- lig. carpometacarpea
palmaria, 10- articulationes
metacarpophalangea, 11-
articulationes interphalangea
distales manus, 12- mm. Interosei,
13- lig. radioulnaris
I-V- digiti manus
F1- phalanx proximale, F2-
phalanx mediae, F3- phalanx
distales

Extremitatea distală a ulnei este legată de tuberculul palmar al scafo-

lunarului printr-un ligament palmar oblic şi puternic.
Ligamentele intercarpiene dorsale sunt reprezentate de mai multe
fascicule ligamentare divergente care pleacă de pe scafo-lunar pe oasele
rândului distal şi pe osul central.
Dintre ligamentele pisiformului cel mai puternic este ligamentul pisi-
ulnar continuat cu ligamentul ulnaro-piramidal.
Ligamentele osului facoid sunt asemănătoare cu ale pisiformului. Un
fascicul mai lung leagă facoidul de procesul stiloid al radiusului, iar trei
fascicule scurte îl uneşte cu scafolunarul, trapez şi metacarpul I.
89
 Procesul palmar al osului facoid, unit cu fascia palmară de
tuberozitatea pisiformului, primeşte inserţia tendoanelor flexorilor carpului,
jucând astfel, din punct de vedere mecanic, un rol asemănător pisiformului.

3. 3. 5. ARTICULAŢIILE DEGETELOR la bizam

Articularea falangelor fiecărui deget între ele, cât şi cu osul

metacarpian corespunzător, este realizată prin trei articulaţii sinoviale: art.
metacarpo- falangiană, art. interfalangienă proximală şi art. interfalangienă
distală, excepţie face degetul I, care are o singură articulaţie interfalangienă.
Ligamentele interdigitale lipsesc, ceea ce conferă degetelor o mare
mobilitate şi independenţă.
Articulaţiile metacarpo-falangiene sunt asemănătoare la toate cele
cinci degete.
În ligamentele capsulare dorsale se găsesc incluse, asemănător
carnivorelor, structuri osoase, sesamoidiene. Pe faţa palmară a articulaţiilor
se găsesc, la fiecare deget, câte doi sesamoizi mari.
Ligamentele sesamoidiene proximale sunt reprezentate de tendoanele
muşchilor interosoşi şi de muşchii proprii ai degetului I, deosebit de
dezvoltaţi la această specie.
Ligamentele sesamoidiene mijlocii sunt reprezentate de ligamente
intersesamoidiene şi sesamoidiene colaterale. Ligamentele sesamoidiene
leagă între ele feţele axiale ale sesamoizilor, având fibrele orientate
transversal.
Formaţiunea fibrocartilaginoasă concavă a scutului proximal
depăşeşte, în sens proximal, ligamentele sesamoizilor.
Ligamentele sesamoidiene distale sunt reprezentate de ligamentele
încrucişate şi de câte un simplu ligament distal la fiecare deget.
Articulaţiile interfalangiene proximale se caracterizează prin ţeserea
capsulei articulare cu tendoanele muşchilor extensori şi flexori ai degetelor.
Ligamentele colaterale sunt scurte, lăţite şi întreţesute cu ligamentul
capsular.
Articulaţia interfalangienă distală prezintă în grosimea ligamentului
palmar, micul sesamoid. Ligamentul capsular palmar este întărit pe părţile
laterale de benzi care pleacă de pe falanga medie pe falanga distală.
Ligamentele colaterale ale articulaţiei sunt scurte şi late. În partea dorsală a
articulaţiei lipsesc ligamentele elastice prezente la carnivore.
90
 3. 4. ARTICULAŢIILE MEMBRULUI PELVIN LA BIZAM

3. 4. 1. ARTICULAŢIA COXO-FEMURALĂ la bizam

Articulaţia coxo – femurală este una dintre cele mai solicitate şi mai
importante articulaţii din mecanica propulsiei. Ea face legătura dintre centura
pelvină şi membrul pelvin. Coxalul participă cu suprafaţa articulară
congruentă a cavităţii acetabulare, cu formă semilunară iar femurul oferă
capul articular hemisferic. Cavitatea acetabulară este adâncă, mărginită de un
burelet acetabular care formează un cerc complet, realizând astfel o punte
peste incizura acetabulară, porţiunea respectivă reprezentând ligamentul
transvers.
Capul femural cu suprafaţa articulară hemisferică este întreruptă de o
fosetă centrală de inserţie ligamentară şi este complet cuprins de cavitatea
cotiloidă.
Mijloacele de consolidare ale articulaţiei sunt reprezentate de capsula
articulară şi de ligamentul capului femural. Capsula articulară este relativ
largă, se inseră pe gâtul femurului, pe marginea articulară a capului femural
ca şi pe marginea cavităţii acetabulare.
Sunt remarcate îngroşări ale capsulei ligamentare ce s-ar putea
constitui în ligamente (lig. iliaco-femurale) ce sunt plasate cranial
articulaţiei, în unghiul de flexie. Capului articular este complet închis în
cavitatea acetabulară şi prin intermediul micului ligament al capului femural,
fixat în mijlocul cavităţii acetabulare şi în foseta centrală a capului femural.
Conformaţia articulaţiei coxo – femurale la bizam este cel mai sugestiv
exemplu de raport morfo – funcţional. Mişcările de circumducţie executate
facil de regiunea femurală fac din articulaţia zono- stilopodială cea mai
importantă regiune anatomică utilizată pentru deplasarea în mediu lichid.

91
 Fig. B

Fig. A

Fig. C

Fig.3. 23. Articulaţia coxo-femurală la bizam

A - Aspect dorsal
B- Aspect dorso-lateral
C- Aspect ventral

Il- ilium, Is- ischium, P- pubis, F- os femoris, a- symphysis pelvina, b-

articulatio sacroiliaca, c- articulatio coxae, d- capsula articularis, 1-
crista supraacetabularis, 2,4- trochanter major, 2 (B)- trochanter minor,
3- trochanter tertius, 5- lig. iliofemorale craniale

92
 3. 4. 2. ARTICULAŢIA FEMURO – TIBIO - PATELARĂ

Este o articulaţie sinovială compusă, la alcătuirea ei participă

femurul, tibia, rotula şi fibula. Se identifică astfel o articulaţie femuro –
tibială, una femuro–rotuliană şi una tibio–fibulară proximală.

Articulaţia femuro–tibială se formează prin participarea condililor

extremităţii distale a femurului cu suprafeţele proximale ale tibiei. Ca şi la
celelalte specii, suprafeţele articulare sunt incongruente motiv pentru care
apar cele două meniscuri articulare corespunzătoare condililor, respectiv
meniscul lateral şi meniscul medial.
Meniscurile articulare sunt formaţiuni fibro–cartilaginoase
semilunare cu rol în completarea suprafeţelor articulare incongruente precum
şi cu un important rol de amortizare al şocurilor. La bizam, fiecare menisc
articular este foarte subţire, are formă semilunară, cu faţa proximală concavă
pentru condilii femurali şi faţa distală aproape plană.
Grosimea meniscurilor nu este uniformă, ea atingând grosimea
maximă de-a lungul marginii externe şi minimă la marginea internă, astfel
încât pe secţiune au un aspect triunghiular. Meniscurile articulare sunt fixate
pe tibie prin intermediul extremităţilor lor anterioare care se prelungesc cu
câte o formaţiune ligamentară până la nivelul fosetelor ligamentare
anterioare ale extremităţii proximale a tibiei unde se inseră încrucişat. de
remarcat este că în partea anterioară a meniscurilor se găsesc câte doi nuclei
de osificare bine individualizaţi.
Inserţia prelungirilor caudale diferă la nivelul meniscului medial de
cel lateral. Astfel meniscul medial se inseră în foseta ligamentară caudală a
tibiei, cel lateral, ca şi la celelalte specii, prezintă inserţie bifidă. Acesta din
urmă se inseră în fosa intercondilară femurală către condilul medial prin
ligamentul menisco – femural şi pe marginea caudală a tibiei prin ligamentul
menisco–tibial.
Ligamentele decusate sunt formate dintr-un fascicul anterior şi un
fascicul posterior.
Fasciculul anterior se inseră în foseta ligamentară centrală a
extremităţii proximale a tibiei şi în fosa intercondilară femurală de către
condilul lateral.

93
 Fasciculul posterior are inserţie pe marginea caudală a tibiei şi în
mijlocul fosei intercondilare a femurului, anterior ligamentului menisco –
femural.
Capsula articulară este largă şi din ligamentul ei capsular iau naştere
ligamentele colaterale iar cranial se întreţese cu ligamentul tibio–patelar.
Ligamentul colateral lateral este scurt, se inseră pe condilul lateral al
femurului şi pe extremitatea proximală a fibulei. Prin spaţiul dintre el şi
menisc trece muşchiul popliteu.
Ligamentul colateral medial apare lung şi se inseră pe condilul
medial al femurului şi pe faţa cranio–medială a tibiei ajungând până la limita
sfertului extremităţii proximale a tibiei.

Articulaţia femuro–patelară (Articulatio femoropatellaris) este

formată între trohleea femurală şi suprafaţa articulară a patelei. Aceasta
apare ataşată de femur prin ligamentele femuro–patelare care se inseră pe
unghiurile lateral şi medial al patelei şi pe sesamoizii femurali.
Articulaţia extremităţii proximale a fibulei se caracterizează printr-o
sinostoză cu extremitatea proximală a tibiei de care apare sudată în totalitate.
De remarcat este şi suprafaţa întinsă a condililor tibiali cu dispoziţie
în “semicerc” astfel încât suprafeţele articulare oferite de aceştia pot fi
încadrate într-un cerc care în centru prezintă fosetele ligamentare
intercondilare. Această conformaţie specială permite efectuarea unor ample
mişcări de rotaţie (pronaţie şi supinaţie) a tibiei şi fibulei în jurul femurului.
Acest fapt este favorizat şi de poziţia ligamentului colateral lateral precum şi
de lungimea ligamentului colateral medial.

94
 Fig. B

Fig. A.

Fig.3. 24. Articulaţia genunchiului la bizam,

A- aspect cranial
B- aspect cranio-lateral în flexie

1- os femoris, 2- os tibiae, 3- os fibulae, 4- patella, 5- lig. patelae

rectus, 6- lig. femuropatellare laterale, 6’- lig. femuropatellare mediale, 7-
meniscus lateralis, 8- meniscus medialis, 9- lig. collateralis lateralis
femurotibiofibularis, 10- lig. collateralis medialis femurotibialis, 11-
articulatio tibio-fibularis

95
A.

Fig.3. 25. Articulaţia genunchiului la bizam

A- aspect medial- flexie,
B- aspect lateral- flexie
C- aspectul meniscurilor femurale

1- os femoris, 2- os tibiae, 3- os fibulae, 4- patella, 5- lig. patelae

rectus, 6- lig. femuropatellare laterale, 6’- lig. femuropatellare mediale,
7(B)- meniscus lateralis (C-a), 8- meniscus medialis (C-b), 9- lig.
collateralis lateralis femurotibiofibularis, 10- lig. collateralis medialis
femurotibialis (7B), 15- articulatio tibio-fibularis

96
 Fig.3.26. Articulaţia genunchiului la bizam, aspect caudal

1- os femoris, 2- os tibiae, 3- fibula, 4- condylus lateralis ossis

femoris, 5- condylus medialis ossis femoris, 6- condylus lateralis
tibiae, 7- condylus medialis tibiae, 8- lig. collateralis lateralis, 9-
meniscus lateralis, 10- lig. meniscofemuralis, 11- lig. meniscotibialis,
12- lig. cruciatum caudale, 13- ossa sesamoidea femuralis, 14-
articulatio femorosesamoidea, 15- articulatio tibiofibularis

97
 3. 4. 3. ARTICULAŢIILE AUTOPODIULUI PELVIN la bizam

3. 4. 3. 1. ARTICULAŢIA TIBIO- TARSO – METATARSIENĂ

La formarea ei participă extremităţile distale ale oaselor gambei,

oasele tarsiene şi extremitatea proximală a metatarsului.
Articulaţia tibio – tarsienă este formată prin participarea cohleei
tibiale bine conturată de maleola tibială şi de maleola fibulară (medial şi
lateral) şi trohleea astragalienă a cărei buze delimitează un şanţ larg.
Forma suprafeţelor articulare semnalează mişcări foarte ample de
flexie şi de extensie ale acestei articulaţii.

Fig.3. 27. Articulaţiile autopodiului pelvin la bizam, aspect lateral

a- os tibia, b- calcanaeum, c- corpus tali, d- os cuboideum, d- os tarsi

centrale, e- ossa metatarsalia, F1- phalanga proximalis, F2- phalanga
media, F3- phalanga distalis, 1- lig. collateralis lateralis longum, 2- lig.
fibulocalcanea, 3- lig. calcaneometatarsea longum, 4- ligg. tarso-
metatarsalis dorsalis, 5- lig. talocalcaneum lateralis, 6- - lig. metatarsea
dorsalis, 7- tendo calcaneus communis, 8- mm. Interossei, 9- articulatio
metatarsopfalangea, 10- articulatio interphalangea proximales, 11-
articulatio interphalangea distales.

Articulaţia calcaneo – astragalienă este reprezentată prin trei

suprafeţe articulare elipsoidale dintre calcaneu şi astragal, ceea ce
semnalează posibilitatea efectuării unei mişcări relativ ample între cele două
98
oase. La nivelul articulaţiei tarso – metatarsiene prin suprafeţele ondulate de
articulare se oferă posibilitatea unei mobilităţi regionale mult mărită faţă de
zona similară la carnivore.
Capsula articulară acoperă ca un manşon articulaţiile aderând la
suprafaţa nearticulară a oaselor componente.
Ligamentul colateral lateral este format din fascicule scurte care se
inseră de pe maleola fibulară pe astragal, precum şi de pe maleola fibulară pe
calcaneu. Se mai semnalează prezenţa unui fascicul calcaneo – astragalien,
calcaneo- cuboidien şi a unui ligament cubo – metatarsien.
Ligamentul colateral medial se inseră de pe maleola tibială pe
metatarsul V. celelalte mijloace de consolidare a articulaţiei se caracterizează
prin fascicule scurte ce se leagă între oasele apropiate.

Fig. 3. 28. Articulaţiile autopodiului pelvin la bizam, aspect medial

a- tibia, b- calcaneum, c- corpus tali, d- os cuneiforme mediale, e ossa

metatarsalia, 1- lig. calcaneotibialis medialis superficialis, 2- lig,
collateralis medialis profundis (lig. talocentrodistotarseum), 3- lig. talo-
lig. talocalcaneum plantaris, 4- lig. cuneocuboideum), 6- mm. interossei,
7- vaginae synoviales tendineum digitorum pedis.

Se remarcă cohleea tibială conturată precum şi cohleea astragalienă a

cărei buze delimitează un şanţ larg împreună cu suprafeţele articulare
ondulate dintre calcaneu şi astragal coroborate cu ligamentul colateral lateral
format din fascicule scurte, ne face să concluzionăm că articulaţia jaretului la
99
bizam permite mişcări ample de flexie şi de extensie precum şi posibilitatea
de rotaţie laterală a autopodiului.

Fig.3.29. Articulaţiile autopodiului pelvin la bizam, aspect plantar

a- tibia, b- calcanaeum, c- ossa tarsi, d- ossa metatarsalia, I-V- digiti, d-

ossa digitorum pedis, 1- lig. plantare longum, 2- maleola fibularis, 3- lig.
tarsometatarsien III, 4- lig. cubometatarseum I, 5- lig. intercuneiformia
interossea, 6- lig. collateralis medialis, 7- lig. collateralis lateralis, 8- lig.
talofibularis plantare, 9- lig. cuneometatarsea interosea, 10- ossa
sesamoidea proximalia, 11- lig. sesamophalangea proximalis, 12- lig.
sesamoidea obliqua, 10- articulatio interphalangea proximales, 14-
articulatio interphalangea distales

100
 3. 4. 3. 2. ARTICULAŢIILE DEGETELOR PICIORULUI

Unirea falangelor fiecărui deget între ele, cât şi cu osul metatarsien,

este realizată prin trei articulaţii sinoviale: metatarso – falangienă,
interfalangienă proximală şi interfalangienă distală, excepţie face degetul I
care are o singură articulaţie interfalangienă.
Ligamentele interdigitale lipsesc, ceea ce conferă degetelor o mai
mare independenţă. Metatarsienele III şi IV sunt articulate prin ligamente
scurte ce apropie la maximum cele două oase, consolidând regiunea tălpii.
Articulaţiile metatarso – falangiene sunt asemănătoare la toate cele
cinci degete. În ligamentele capsulare dorsale se găsesc incluse, asemănător
carnivorelor, formaţiuni sesamoidiene. Pe faţa plantară a articulaţiilor se
găsesc la fiecare deget, câte doi sesamoizi mari.
Ligamentele sesamoidiene proximale sunt reprezentate de tendoanele
muşchilor interosoşi şi de muşchii proprii degetului întâi, deosebit de
dezvoltaţi la această specie.
Ligamentele sesamoidiene mijlocii sunt reprezentate de ligamentele
intersesamoidiene şi sesamoidiene colaterale. Ligamentele sesamoidiene
leagă între ele feţele axiale ale sesamoizilor, având fibrele orientate
transversal.
Formaţiunea fibro – cartilaginoasă concavă a scutului proximal
depăşeşte, în sens proximal, limitele sesamoizilor.
Ligamentele sesamoidiene distale sunt reprezentate de ligamentele
încrucişate şi de câte un simpli ligament distal la fiecare deget.
Articulaţiile interfalangiene proximale se caracterizează prin
întreţeserea capsulei articulare cu tendoanele muşchilor extensori şi flexori ai
degetelor. Ligamentele colaterale sunt scurte, lăţite şi întreţesute cu
ligamentul capsular.
Articulaţia interfalangienă distală prezintă, în grosimea ligamentului
capsular palmar, micul sesamoid. Ligamentul capsular palmar este întărit în
părţile laterale de benzi care pleacă de pe falanga medie pe falanga distală.
Ligamentele colaterale ale articulaţiei sunt scurte şi late. În partea dorsală a
articulaţiei lipsesc ligamentele elastice prezente la carnivor.

101
 Cap. 4. SISTEMUL MUSCULAR LA BIZAM

4. 1. MUŞCHII CAPULUI la bizam

4. 1. 1. Musculatura pieloasă a capului la bizam

Muşchii pieloşi ai capului şi gâtului la bizam sunt conformaţi, în

general, după arhetipul arhaic, sunt incomplet diferenţiaţi, remarcându–se
prezenţa sfincterului primitiv al gâtului, a sfincterului superficial şi a
muşchiului platysma. În regiunea cefalică din aceşti muşchi se diferenţiază
muşchii mimicii iar în teritoriul cervical se formează muşchiul pielos al
gâtului.
O mare parte din muşchii pieloşi ai capului intervin direct sau
indirect în realizarea prehensiunii sau participă la diferite faze ale funcţiilor
porţiunii anterioare a aparatului digestiv. Muşchii botului acţionează asupra
buzelor iar platysma şi sfincterul superficial participă la compresia glandelor
salivare, facilitând excreţia acestora.
Sfincterul primitiv al gâtului este reprezentat printr-o placă
musculară cu fibrele orientate oblic spre linia mediană, în regiunea ventrală a
gâtului, unde se intersectează congenerele lor. În teritoriul cefalic se continuă
în regiunea parotidienă cu fibrele orientate transversal, din care se
individualizează muşchiul parotido – auricular, iar rostral se diferenţiază un
redus muşchi buccinator, a cărui extremitate cranială se îngroaşă treptat
pentru a structura muşchiul orbicular al buzelor.
Muşchiul orbicular al buzelor este foarte dezvoltat, fiind cel mai
puternic dintre muşchii pieloşi ai capului. Porţiunea corespunzătoare buzei
superioare este mai puţin dezvoltată şi este alcătuită din fibre musculare care
se întâlnesc pe faţa ventrală a plafonului cavităţii bucale, caudal incisivilor
superiori. O parte din fibre trec pe faţa laterală a botului şi ajung la cartilajul
lateral al nasului. Porţiunea corespunzătoare buzei inferioare este mai
dezvoltată şi aderă intim la piele şi la mucoasa cavităţii bucale. O parte din
fibre, la fel ca la buza superioară, trec de pe faţa superioară a corpului
mandibulei, unde se ţes cu cele din partea opusă şi numai o mică parte dintre
acestea coboară pe faţa ventrală a corpului mandibulei în grosimea buzei
inferioare. Datorită acestei particularităţi, orificiul bucal are forma unei fante
verticale cu două comisuri.
102
 Muşchiul sfincter superficial al gâtului se întinde de la marginea
inferioară a gâtului în sens cranial, traversează spaţiul intermandibular şi se
prinde pe faţa laterală a porţiunii faciale de muşchiul platysma.
Platysma este un muşchi foarte dezvoltat. Se prezintă ca o bandă
musculară întinsă ce începe din regiunea cervicală dorsală, acoperă laturile
gâtului, caudal urechii se disociază în două fascicule: ventral şi dorsal.
Fasciculul ventral se continuă peste glanda parotidă şi regiunea maseterică
unde se disociază în două benzi: m. rizorius şi m. coborâtor al buzei
inferioare.
Fasciculul dorsal trece în partea medială a conchiei auriculare,
continuându – se preponderent cu muşchiul frontal şi muşchiul ridicător
nazolabial.
Din porţiunea superioară a m. platysma mai derivă musculatura
cervico – auriculară (m. fronto – auricular, m. zigomato – auricular),
muşchiul zigomatic, reprezentat de o bandă musculară care se continuă în
sens rostral până la comisura buzelor, iar în sens caudal cu muşchiul
zigomato – auricular.

Fig . 4. 1. Musculatura superficială a capului la bizam

1- platysma, 2- m. cutaneus faciae, 3- m. depressor labii mandibularis,

4- m. frontalis, 5- m. zygomato-auricularis, 7- m. levator nazolabialis, 7-
m. buccinators, 8- concha auriculae, 9- m. parotidoauricularis, 10- gl.
parotida, 11- gl. mandibularis, 12- arcus zygomathicus, 13- processus
hamatus
103
 Muşchiul ridicător nazo – labial este format din două porţiuni:
superficială şi profundă. Porţiunea superficială apare ca o placă musculară
lată cu inserţia mobilă pe m. buccinator, buza superioară şi foliculii piloşi
senzitivi din jurul acesteia. Porţiunea profundă este mai redusă, se inseră
mobil numai pe buza superioară şi foliculii senzitivi din jurul acesteia.
Muşchiul ridicător al nasului îşi are originea pe bordura superioară
a fosei infraorbitale iar inserţia, printr-un tendon fin, pe stratul profund al
zonei epidermice a nasului.
Muşchiul dilatator al nărilor la bizam este asemănător muşchiului
canin, este plasat între cele două porţiuni ale m. ridicător nazolabial, având
originea în fundul fosei infraorbitale şi inserţia pe aripa externă a narinelor.
Muşchiul pielos al gâtului, deosebit de dezvoltat, este plasat în
partea ventrală a gâtului, acoperă jgheabul jugular, regiunea parotidienă şi
maseterică, este acoperit la rândul lui de sfincterul superficial al gâtului. Se
inseră caudal, pe faţa ventrală a primelor trei sternebre, iar cranial pe fascia
maseterică şi arcada zigomatică.

4. 1. 2. Musculatura urechii externe

La bizam conchia auriculară este mare, rotundă, cu vârful şi unghiul

temporal ascuţite şi mascate de puternice producţii piloase. În afara conchiei
auriculare care are deschiderea largă şi sub formă de cornet, cartilajul inelar
este foarte lat iar spaţiul dintre circumferinţa conductului auditiv extern şi
cartilajul inelar completat de ligamente largi care permit scurtarea
conductului auditiv extern.
Musculatura extrinsecă este sistematizată, după poziţia topografică
faţă de cartilajul concal, în: muşchi auriculari rostrali, auriculari dorsali,
auriulari caudali şi auriculari ventrali.
Muşchii auriculari rostrali sunt reprezentaţi de muşchii zigomato-
auricular şi fronto-auricular care formează o placă musculară superficială din
care se diferenţiază fibre cu inserție pe arcada zigomatică, frontal şi baza
cartilajului concal. Aceste fascicule musculare rotesc pavilionul urechii cu
deschiderea antero-lateral.
Muşchii auriculari caudali, puternici, sunt reprezentaţi de muşchii
cervico–auricular şi parieto-auricular. Muşchiul cervico-auricular are
originea pe creasta nucală şi ligamentul cervical. Muşchiul parieto-auricular

104
are originea prin fascia epicranienă a zonei parietale. Ambii muşchi au rol de
adductori şi deviatori caudo-laterali ai pavilionului urechii.
Muşchii auriculari ventrali provin din fasciculele musculare ale
muşchiului parotido-auricular. De pe conchia auriculară, loc unde se inseră,
fibrele musculare ajung pe fascia masetero-parotidiană şi pe faţa ventrală a
gâtului unde se întreţes cu cele simetrice.
La bizam se dezvoltă muşchiul auriculo-mandibular, cu inserţie pe
baza conchiei auriculare şi cartilajul inelar iar originea pe faţa medială a
unghiului mandibular. Prin contracţie roteşte latero-cranial urechea şi
îngustează conductul auditiv extern prin plierea pielii dintre tragus şi conchia
auriculară.
Muşchii intrinseci sunt aşezaţi atât pe faţa externă cât şi pe faţa
internă a pavilionului urechii. Cei de pe faţa externă sunt reprezentaţi de
fibre circulare, transversale sau oblice şi longitudinale, inserate între
circumferinţa conductului auditiv extern, cartilajul inelar şi cartilajul concal.
Fibrele musculare sunt distribuite aproximativ uniform, apar aglomerări pe
partea caudo-medială a conchiei auriculare.

Fig.4. 2. Aspectul conchiei auriculare la bizam

a- ungle temporale, b- apex auriculae, 1- plicae scaphae, 2-

tragus, 3- antitragus, 4- cartilago anularis, 5- ductus acusticus externuus,
7- m. fronto-auricularis, 8- m. zygomato-auricularis.

105
 Alte fascicule musculare sunt plasate pe faţa internă a pavilionului
urechii. Faţa internă a pavilionului este deformată de trei pliuri
cartilaginoase, reprezentate de tragus, situat la unghiul temporal, antitragus,
opus primului şi plica antitragica, un pliu care uneşte tragusul de antitragus
şi un pliu cutanat. Acesta este situat la intrarea în conductul auditiv extern,
are aspectul unei fante transversale subţiri. Pliul cutanat închide conductul
auditiv extern, prin tensionarea produsă de contracţia fibrele musculare
dispuse în grosimea lui. Îngustarea conductului auditiv extern se produce şi
sub acţiunea muşchilor antitragicus, m. transversus auriculae, m.caudo-
antitragicus dezvoltaţi în grosimea pliurilor.
Prezenţa pliurilor la nivelul conductului auditiv extern, cu dispoziţia
în planuri diferite a acestora, sub acţiunea musculaturii, odată cu rotirea
conchiei auriculare duc la închiderea conductului auditiv asemănător unor
diafragme.
Acuitatea şi capacitatea de localizare acustică la bizam se datorează
mobilităţii şi dimensiunilor conchiei auriculare şi a formării acestor pliuri la
nivelul conductului auditiv extern care permit închiderea acestuia în
momentul submersiei, protejând timpanul de acţiunea apei şi mai ales crează
un spaţiu de captare şi transmitere a undelor sonore similar mediului terestru.

Fig. 4. 3. Musculatura
superficială a capului la
bizam, aspect dorsal

1- M. levator nasolabialis,
2- m. frontalis, 3- m.
orbicularis oculi, 4- m.
supraciliaris, 5- os parietale, 6-
concha auricularis, 7- m.
parietoauricularis, 8- m.
cervicoauricularis, 9- crista
occipitalis externa, 10- m.
temporalis, 11- m. spenius.

106
 4. 1. 3. Musculatura masticatoare la bizam

Bizamul este un animal care consumă predominant hrană vegetală,

ocazional şi hrană animală reprezentată de peşti, scoici şi crustacee.
Deşi este încadrat in familia rozătoarelor, bizamul prezintă
musculatura masticatoare în aşa fel armonizată şi structurată ca să permită
adaptarea prehensiunii şi masticaţiei în funcţie de tipul de hrană care trebuie
prelucrată mecanic.
Astfel, musculatura masticatoare la bizam este impresionant de
dezvoltată comparativ cu alte rozătoare, remarcată prin prezenţa a trei
porţiuni ale m. maseter, cu orientarea fibrelor diferit pe ficare porţiune, în
principal a porţiunii ventrale şi mijlocii cu inserţie pe orbită şi pe tuberculul
facial (cu fibrele orientate oro - aboral) relevă ample mişcări de propulsie a
mandibulei şi retropulsia realizată de dezvoltarea muşchiului occipito -
mandibular. De asemenea, la bizam, se observă este prezenţa unui muşchi
auriculo- mandibular.
Musculatura masticatoare la bizam este reprezentată de: m. maseter,
mm. pterigoidieni, m. temporal, m. occipito – mandibular şi m. buccinator.
Aceştia sunt foarte dezvoltaţi, parte din ei având mai multe porţiuni cu
fascicule orientate diferit, demonstrând că pe lângă funcţia de bază a
muşchiului ca tot unitar, fiecare porţiune poate fi considerată muşchi
independent, cu acţiune proprie.
Muşchiul maseter este cel mai superficial dintre muşchii masticatori,
are fibrele organizate în trei fascicule: unul superficial, o porţiune
infraorbitală şi o porţiune profundă, zigomatică.
Porţiunea superficială are burta musculară inserată pe marginea
posterioară a mandibulei şi pe procesul angular. Rostral se continuă peste
porţiunea zigomatică printr-un tendon lung care se inseră pe tuberculul facial
situat anterior găurii infraorbitale. Are fibrele dispuse oblic ventro – caudal,
acţiunea predominantă fiind de propulsie a mandibulei.
Porţiunea zigomatică are fibrele orientate uşor caudo – ventral. Se
inseră pe toată marginea ventrală a arcadei zigomatice, acoperă fosa
infraorbitală, inserţia urcă pînă la divergenţa rostrală a crestei frontale. Pe
mandibulă are cea mai largă inserţie dintre celelalte două fascicule ale
maseterului, pe toată faţa laterală a acesteia, deasupra crestei maseterice.
Orientarea fibrelor musculare face ca acţiunea muşchiului să fie de închidere
şi de orientare a bolului alimentar înspre cavitatea bucală.
107
 Porţiunea infraorbitală se inseră pe creasta maseterică a mandibulei,
burta musculară puternică urcă prin fosa infraorbitală până la marginea
internă (orbitală) a zigomaticului. Are fibrele dispuse oblic ventro – caudal,
are rol de închidere a cavităţii bucale, uşoară propulsie a mandibulei, prin
inserţia pe orbită poate determina retracţia prin compresie a globului ocular.
Muşchiul temporal are o inserţie pe craniu impresionant de vastă, de
la creasta nucală, procesul zigomatic al temporalului până la creasta frontală
(sagitală) externă. În structura muşchiului temporal se diferenţiază două
fascicule de fibre musculare orientate diferit: o porţiune posterioară, aborală
şi o porţiune rostrală.
Porţiunea aborală (porţiunea laterală) a muşchiului temporal îşi are
originea pe creasta nucală, creasta parietală, fosa temporală, procesul
zigomatic al temporalului, burta musculară trece peste procesul zigomatic al
temporalului pentru a se insera lateral şi medial de condilul mandibular şi pe
marginea posterioară a procesului corono – condilian.

Fig. 4. 4. Musculatura capului la bizam

1- m. temporalis, 2- m. masseter, pars superficialis ventralis, 3- m.

masseter, pars infraorbitalis, 4- m. masseter, pars zygomathicus, 5- m.
buccinator, 6- m. levator nazolabialis 9- m. sternocleidocephalicus, 10-
m. sternohyoideus, 11- m. occipito-mandibularis

108
 Porţiunea anterioară (porţiunea orbitală) a muşchiului temporal îşi
are originea pe creasta frontală, fosa temporală, pe procesul orbital al
temporalului peste care trece folosindu–se de el ca de o trohlee, ca apoi să se
insere pe procesul corono – condilien. Ambele porţiuni ale temporalului se
inseră mai mult pe faţa medială a mandibulei într-o fosă adâncă formată între
procesele alveolare molare şi procesul corono-condilien. La bizam, prezenţa
unui proces coronoid determină o conformaţie şi modalitate de acţiune
specială a muşchiului temporal, facilitează acţiunea de flexor al articulaţiei
temporo–mandibulare în favoarea braţului forţei.
Muşchii pterigoidieni au fibrele musculare orientate oblic între
procesul pterigoid şi faţa internă a procesului angular. M. pterigoidien lateral
este mai redus, cel medial este foarte dezvoltat, au rol de retropulsor şi
deviator al mandibulei.
Muşchiul pterigoidien medial este plasat într-o poziţie foarte oblică,
are originea pe procesul pterigoid şi inserţia în fosa omonimă a mandibulei şi
pe faţa medială a procesului angular.
Muşchiul pterigoidien lateral este mai redus, inserţia lui este pe
circumferinţa gâtului mandibular.

Fig. 4. 5. Musculatura masticatorie la bizam

1- m. temporalis, 2- m. masseter, pars superficialis (secționat), 3-

m. masseter, pars infraorbitalis, 4- m. masseter, pars zygomathicus, 5-
m. buccinator, 6- m. levator nazolabialis, 7- m. occipitomandibularis, 9-
cartilago chonchalis
109
 Fig. 4. 6.Musculatura masticatorie la bizam, stratul profund
1- m. temporalis, 2- m. masseter, pars superficialis (secționat), 3- m.
masseter, pars infraorbitalis (secționat), 4- m. masseter, pars zygomathicus, 5-
corpus mandibulae, 6- fossa infraorbitalis, 7- os zygomathicus, 8- cartilage
chonchalis, 9- m. occipitomandibularis, 10- m. buccinators, 11- m.
sternohyoideus, 12- m. sternomastoideus, 13- m. sternooccipitalis, 14-
clavicula.

Fig. 4. 7. Mușchiul temporal la bizam

1- Mandibula, a- processus coronoideus, b- processus condylaris, c-
processus angularis, 2- os zygomaticus, 3- m masseter, pars superficialis, 4-
m. masseter pars orbitalis, 5- oculi, 6- m. temporalis, pars caudalis, 6ʼ-
insertio m. m. temporalis, pars caudalis, 7- m. temporalis, pars cranialis, 7ʼ-
insertio m. temporalis, pars cranialis, 8- articulatio temporomandibularis, 9-
crista occipitotemporalis, 10- concha auricularis, 11- mm. pterygoideus
lateralis et medialis.
110
 Fig. 4.8. Musculatura profundă a capului la bizam

1- m. levator nasolabialis, 2- n. Infraorbitalis, 3- m. buccinator, 4-

m. depresor labii mandibularis, 5- m. masseter,pars superficialis, 1’- m.
masseter, pars orbitalis, 1’’- m. masseter, pars zygomathicus, 6- m.
temporalis, pars cranialis, 6’- m. temporalis, pars caudalis, 7- ductus
acusticus externus, 8- m. occipito-mandibularis, 9 – m. pterygoideus
medialis, 10- m. auriculo-mandibularis.

Muşchiul buccinator este foarte dezvoltat, nu se diferenţiază în cele

două porţiuni (bucală şi molară) ca la celelalte specii, lipsind şi tendonul
intermediar. Muşchiul buccinator la bizam este puternic, are aspect
triunghiular, inserţia flabeliformă distribuindu-se buzei superioare şi
inferioare. Originea este în fosa medială a ramurii recurbate a mandibulei,
anterior de inserţia temporalului. Pe lângă rolul în prehensiune, de delimitare
a porţiunii anterioare a cavităţii bucale, muşchiul buccinator la bizam are şi
acţiune de propulsor al mandibulei.
În vederea executării extensiei şi retropulsiei mandibulei bizamul
prezintă un dezvoltat muşchi occipito – mandibular. Acesta îşi are originea
pe procesul paracondilien al occipitalului de unde fibrele se distribuie oblic
cranio – ventral inserându–se pe toată marginea caudo - medială a
mandibulei până la procesul mentonier al mandibulei pe care se inseră.

111
 4. 2. Musculatura pieloasă a trunchiului la bizam

Muşchiul pielos al trunchiului formează o placă musculară unitară de

culoare roz – pală, acoperă în întregime faţa externă a spetei şi braţului,
toracelui şi abdomenului, coapsei până la baza cozii. Extremitatea anterioară
a muşchiului se inseră pe fascia brahială şi pe creasta humerală. Fibrele sale
se orientează oblic dorso – caudal, acoperind paniculul adipos axilar după
care se unesc cu alt grup de fibre care îşi au originea pe faţa ventrală a
toracelui şi abdomenului, apoi ajung până la bordura dorsală a toracelui,
unde se întreţes cu fibre congenere şi trec în partea opusă a trunchiului sub
forma unui strat superficial, cu fibrele orientate oblic în sens ventro – caudal,
spre pliul iei şi regiunea inghinală.

Fig. 4. 9. Musculatura abdominală ventrală la bizam

1. M. obliquus externus, 2- m. rectus abdominis, 3- bursa testicularis,

4- penis, 6- m. cutaneus abdominis

În regiunea ventrală a abdomenului, stratul superficial de fibre se ţese

cu stratul profund şi se orientează spre orificiul prepuţial, structurând
muşchii protractori ai prepuţului.

112
 În regiunea laterală a coapsei şi a gambei se diferenţiază un strat de
fibre profund, orientate vertical spre baza cozii cu aspect de sfincter larg, cu
rol de flexor al cozii şi al gambei.
În cepând de la jumătatea toracelui, câte un fascicul de fibre
provenite din fiecare muşchi cutanat de pe ambele părţi ale trunchiului se
ataşează fibrelor musculare pieloase cervicale ce se continuă în această
regiune, se orientează asemănător unor benzi paralele cu rahisul ca apoi să se
insere pe pielea de la baza cozii. Aceste fascicule bogate în fibre musculare
au rol fe extensor al cozii şi a coloanei şi de puternic tremurător al pielii.

4. 3. MUSCULATURA CERVICALĂ la bizam

Ca şi la celelalte mamifere, muşchii gâtului la bizam sunt dispuşi pe

straturi, dorsal şi ventral faţă de procesele transverse ale vertebrelor
cervicale. Musculatura gâtului la bizam prezintă multe deosebiri comparativ
cu musculatura celorlaltor rozătoare bune înnotătoare. Acestea sunt
reprezentate în primul rând de raportul diferit în dezvoltarea burţilor
musculare, de inserţiile şi originea mai extinse sau mai restrânse ale
muşchilor ceea ce modifică semnificativ aportul fiecărui muşchi în mişcările
imprimate regiunii cervicale şi capului raportate la speciile de referinţă.

4. 3. 1. Muşchii cervicali dorsali la bizam

Stratul I este acoperit de pielosul gâtului şi este reprezentat de

muşchii: m. trapezul cervical şi m. omotransvers.
Muşchiul trapez cervical este un muşchi foarte dezvoltat, cu aspect
de placă musculară triunghiulară. Are inserţia pe toată lungimea spinei
scapulare, pe acromion, paraacromion şi marginea anterioară a claviculei,
împreună cu m. omotransvers. Originea este pe intersecţia fibroasă cervicală
de la procesul spinos Th 2 până la occipital şi printr-o aponevroză comună
cu a altor muşchi ajunge cu originea până pe creasta nucală, protuberanţa
occipitală externă.
Datorită întinderii impresionant de vaste apare sub forma unei plăci
musculare, nediferenţiate vizibil (la unii indivizi între trapezul toracal şi
cervical se interpune un panicul adipos care separă cele două porţiuni) de cea
a muşchiului trapez, porţiunea toracală. Ocupă toată partea dorso – laterală a
gâtului acoperind musculatura mai profundă şi marginea cranială a spetei.
113
Bordura ventrală a muşchiului nu este vizibilă datorită întreţeserii fibrelor
acestuia cu ale muşchilor omotransvers şi cleidocefalic.

Fig.4. 10. Musculatura trunchiului la bizam, aspect lateral

1- panicul adiposus dorsalis, 2-panicul adiposus axilaris, 3- m. pielosus

trunci, 4- panicul adiposus prefemoralis, 5- m. tensor fasciae latae, 6- m.
latissimus dorsi, 7- m. pectoralis ascendens, 8- m. obliquus externus, 10-
m. biceps femoralis, 11- mm. coccigicus

114
 Fig. 4. 11. Musculatura cervicală dorsală și toracală la bizam, stratul I

a- Crista occipitotemporalis, b- lig. nuchae, c- concha auricularis, d-

crista scapularis, e- margo caudalis scapulae, f- arcus condrocostalis,
1- m. trapezius, pars cervicalis, 2- m. trapezius, pars thoracica, 3- m.
latissimus dorsi, 4- m cutaneus trunci, 5- m. obliquus externus.

Prin dimensiunile lui, acest muşchi are un foarte eficient rol în

mişcările de lateralitate ale capului (rotaţia capului), în extensia capului în
momentul înotului prin adoptarea unei poziţii hidrodinamice, în mişcările
ample de lateralitate şi de extensie a regiunii cervicale.
Prin inserţia pe spată acţionează ca basculator al spetei, ca abductor şi
rotator al membrului toracic facilitând deplasarea terestră şi prin înot.
Muşchiul omotransvers are originea pe aripa atlasului şi procesele
transverse ale vertebrelor cervicale II şi III şi inserţia pe acromion, capsula
articulaţiei claviculo – acromiale şi marginea anterioară a claviculei. Fibrele
musculare, la inserţia pe spată, se întrepătrund cu cele ale muşchilor trapez
toracal şi cleido – cefalic. Fibrele musculare formează un fascicul redus care
în treimea mijlocie şi superioară a muşchiului este acoperit de complexul
muscular cleido – cefalic. Are rol de basculator al spetei, tensor al capsulei
articulare, înclinător lateral al gâtului, când acţionează sinergic cu alţi
muşchi ai gâtului.

115
 Stratul al doilea este reprezentat de muşchi puternici, foarte
dezvoltaţi şi extinşi atât prin origine cât şi prin inserţii. Musculatura stratului
al doilea este reprezentată de muşchii romboid cervical şi toracal, dinţatul
ventral cervical şi splenius.

Fig. 4. 12. Musculatura cervicală dorsală la bizam, stratul al II-lea

1- M trapezius (secționat), 2-m. rhomboideus thoracis, 3- m. levator

scapulae, 4- m. omotransversus, 5- m. splenius, 6- crista nuchalis

Muşchiul romboid cervical apare fuzionat cu m. romboid toracal. Îşi

are originea pe ligamentul cervical începând cu treimea mijlocie a gâtului şi
pe procesele spinoase ale primelor două vertebre toracale. Fibrele musculare
se inseră pe marginea anterioară a spetei deoarece unghiul cervical al
acesteia este rotunjit. Fibrele musculare au aspect de bandă situată în treimea
mijlocie a gâtului. La marginea ventrală a muşchiului, formând masă
comună cu romboidul se diferenţiază muşchiul ridicător al spetei. Acesta are
originea printr-o aponevroză comună cu a altor muşchi pe occipital, pe
treimea mijlocie a crestelor nucale până la bula timpanică şi aripa atlasului.
Fibrele musculare se orientează ventro-caudal, au aspectul unei benzi care se
diferenţiază la marginea cervicală a spetei de muşchiul romboid cervical.
116
Muşchiul depăşeşte unghiul cervical şi se inseră pe faţa laterală a spetei prin
intermediul fasciei scapulare, pe spina scapulară până aproape de acromion
şi pe buza epifizară până la jumătatea acesteia. Are rol de puternic basculator
al spetei, extensor şi deviator lateral al gâtului.
Muşchiul splenius. Originea se întinde cranial pe toată creasta
nucală până la un centimetru de extremitatea procesului paracondilien al
occipitalului. Prin marginea ventrală se ţese cu m. dorsal al capului iar
marginea dorsală se inseră pe toată intersecţia fibroasă cervicală, iar distal
ajunge până la procesul spinos Th – 2.

Fig. 4. 13. Musculatura cervicală latero-ventrală la bizam

1- Sterum, 2- clavicula, 3- m. omotransversus, 4- m.
sternomastoideus, 5- m. cleidocephalicus, pars occipitalis., 6- m.
omohyoideus, 7- crista cuchae, 8- bulla tympanica, 9- m. pectoralis
transversus, 10- m. pectoralis ascendens

Muşchiul dinţat ventral cervical îşi are originea pe procesele

transverse ale vertebrelor cervicale C 3 – C7 şi pe feţele laterale ale primelor
coaste, inserţia se realizează pe faţa medială a unghiului cervical al spetei şi
pe buza epifizară a acesteia.

Stratul III
Muşchiul ileocostal cervical se întinde mult în teritoriul cervical,
inserându-se printr-un tendon comun cu muşchiul scalen dorsal pe aripa
117
atlasului iar caudal prin tendoane succesive pe procesele transverse ale
vertebrelor cervicale C3 – C7.
Muşchiul lungul dorsal cervical este continuarea directă a m. lungul
dorsal toracal şi se inseră pe procesele transverse C6 – C7.
Muşchiul lungul dorsal al capului fuzionează caudal cu m. lungul
dorsal al atlasului. Are originea pe procesele transverse T1 – T4 şi C2 – C7.
Cranial se inseră la baza procesului paracondilien al occipitalului.
Muşchiul lungul dorsal al atlasului are originea caudală comună cu
precedentul iar cranial se inseră pe aripa atlasului.
Muşchiul semispinal al capului este un muşchi foarte puternic. Pe
toată lungimea sa prezintă două porţiuni: una dorsală şi ventrală.
- porţiunea dorsală este relativ subţire (m. biventer cervicis)
- porţiunea ventrală este masivă (m. complexus) şi prezintă o
singură inserţie fibroasă, curbă, plasată cranial.
Ambele porţiuni se inseră cranial pe creasta nucală iar caudal,
porţiunea dorsală ajunge pe procesele spinoase Th 1 – Th 7 şi procesele
mamilo - transverse Th 5 – Th 6, porţiunea ventrală pe procesele mamilo –
transverse Th 1 – Th 5 şi procesele articulare C3 – C7.

Fig. 4. 14. Musculatura toracală dorsală profundă

1- m. serratus dorsalis thoracis, pars caudalis, 2- m. longissimus

dorsi 3- m. iliocostalis, pars thoracis et cervicis, 4- m. semispinalis cervicis

118
 Stratul IV

Muşchiul multifid cervical are trei fascicule: cranial- scurt, mijlociu

– intermediar, caudal – lung. Toate fasciculele se inseră cranial pe marginea
caudală a procesului spinos al axisului iar caudal fasciculul scurt se inseră pe
Th 2, cel intermediar pe Th 3, iar cel lung pe Th 4. Toate fasciculele au şi
inserţii de traiect pe toate procesele spinoase şi articulare ale vertebrelor
cervicale.
Muşchii intertransversari cervicali prezintă trei fascicule distincte:
dorsal, intermediar şi ventral.
Muşchiul marele drept dorsal al capului se inseră clasic pe procesul
spinos al axisului şi pe faţa nucală a occipitalului.
Muşchiul micul drept dorsal al capului este în contact cu capsula
articulară occipito – atloidiană, porneşte de pe tuberculul dorsal al atlasului
şi ajunge pe faţa nucală a occipitalului.
Muşchiul oblic cranial al capului se întinde între aripa atlasului şi
procesul paracondilian al occipitalului, fără a prezenta particularităţi
deosebite.
Muşchiul oblic caudal al capului este bine reprezentat, se întinde
între procesul spinos al axisului şi aripa atlasului.

Fig. 4. 15. Musculatura cervicală dorsală, stratul profund

1- Crista nuchalis, 2- processus spinosus ossis axis, 3- processus
spinosus vertebrae thoracis, 4- m. semispinalis cervicis, 5- m. obliquus
capitis caudalis, 6- m. spinalis thoracis et cervicis, 7- m. longissimus
thoracis et cervicis, 8- m. serratus ventralis pars cervicis, 9- m. serratus
dorsalis, 10- m. serratus ventralis pars thoracica

119
 4. 3. 2. Musculatura cervicală ventrală

Musculatura cervicală ventrală este formată din muşchi puternici,

burţile musculare sunt dezvoltate direct proporţional cu rolul acestora în
flexia şi în mişcările de lateralitate ale capului iar cei care se inseră pe
claviculă au un evident aport atât la înot cât şi la deplasarea terestră.

Stratul superficial

Muşchiul cleidocefalic este reprezentat prin doi muşchi foarte

dezvoltaţi care ocupă partea laterală a gâtului: muşchiul cleido – occipital şi
muşchiul cleido – mastoidian.
Muşchiul cleido – occipital acoperă muşchiul cleido – transvers, îşi
are inserţia la jumătatea claviculei, la nivelul unghiului clavicular. Fibrele
musculare au traiect ascendent înspre occipital unde se inseră printr-o
aponevroză comună pe protuberanţa occipitală şi crestele nucale.
Muşchiul cleido – mastoidien se inseră pe marginea cranio- medială
a claviculei, ventral de originea muşchiului cleido–occipital. Fibrele
musculare se inseră pe vârful crestei nucale şi pe procesul mastoid printr-un
tendon lung în comun cu m. sterno – mastoidien.
Muşchiul sternomastoidien îşi are originea pe marginea anterioară a
primei sternebre, pe capsula articulaţiei sterno – claviculară şi pe marginea
inferioară a primului cartilaj condro – costal. Burta musculară este bine
dezvoltată, are un traiect ascendent pe partea latero – ventrală a gâtului
înspre procesul mastoid pe care se inseră împreună cu muşchiul cleido –
mastoidien.
Muşchiul sternohioidien şi muşchiul sternotiroidien nu prezintă un
tendon intermediar, îşi au originea comună pe faţa dorsală (endotoracică) a
manubriului sternal. Inserţia m. sternohioidien se găseşte pe bazihioid iar a
muşchiului sternotiroidien pe faţa laterală a cartilajului tiroid.

Stratul profund

Muşchiul lungul capului are două porţiuni musculare: o porţiune

dorsală şi una ventrală. Ambele fascicule se inseră cranial în comun pe
bazisfenoid şi pe bazioccipital, caudal porţiunea dorsală se inseră pe

120
procesele transverse ale vertebrelor cervicale C-1 – C-7, porţiunea ventrală
pe faţa medială a primei coaste.
Muşchiul lungul gâtului ocupă toată faţa ventrală a vertebrelor
cervicale, în teritoriul toracic ajunge până la vertebra a VII-a toracală.
Muşchiul dreptul ventral al capului se inseră pe faţa cranială a aripii
atlasului şi pe bazioccipital, împreună cu m. lungul capului.

Fig. 4. 16. Musculatura cervicală ventrală la bizam

1- corpus mandibulae, 2- clavicula, 3- sternum, 4- m. masseter, 5-

m. occipitomandibularis, 6- m. sternotyroideus, 7- m. sternomastoideus,
8- m. cleidocephalicus, 9- m. pectoralis descendescendens, 10- m.
pectoralis transversus, pars superficialis, 11- m. pectoralis transversus,
pars profunda, 12- m. cleidobrachialis, 13- m. cutaneus trunci

121
 Muşchiul scalen este reprezentat doar de m. scalenul dorsal care
este însă format din trei porţiuni: dorsală, medie şi ventrală.
Porţiunea dorsală şi medie se unesc într-o masă comună la nivelul
primei coaste, inserându–se succesiv pe toate procesele transverse ale
vertebrelor cervicale până la C-3, tendonul proximal al acestora merge în
comun cu m. iliocostal cervical, inserându–se pe aripa atlasului şi pe
procesul transvers al axisului.
Caudal, porţiunea dorsală îşi are originea pe feţele laterale ale
primelor cinci coaste, separă muşchiul serat ventral cervical de muşchiul
serat ventral toracal, porţiunea medie pe primele şase coaste, acoperind
primele trei, patru dinţături ale m. dinţat ventral toracal.
Porţiunea ventrală a m. scalen este redusă, ocupă spaţiul dintre
marginea cranială a primei coaste şi procesul transvers al celei de-a şaptea
vertebre cervicale.

4. 4. MUSCULATURA TRUNCHIULUI la bizam

4. 4. 1. Muşchii spinării la bizam

Stratul I
Muşchiul trapez toracal are o porţiune musculară foarte întinsă, cu
aspect triunghiular, continuată caudal cu o aponevroză redusă. Originea
muşchiului se întinde din jumătatea anterioară a regiunii lombare unde prin
intermediul fasciei ajunge pe procesele spinoase ale primelor trei vertebre
lombare şi pe procesele spinoase ale ultimelor nouă vertebre toracale. Fibrele
musculare se orientează oblic cranio – ventral pentru a se insera pe spina
scapulară, deasupra tuberozităţii acesteia, uneori pe toată lungimea şi pe
acromion, fiind separat de m. trapez cervical printr-un interstiţiu fibros mai
mult sau mai puţin vizibil de la individ la individ.
Muşchiul marele dorsal (latissimus dorsi) este foarte dezvoltat la
bizam. Originea este foarte întinsă, de la unghiul extern al iliumului,
procesele spinoase ale tuturor vertebrelor lombare, fascia gluteenă, lombară,
şi procesele spinoase ale ultimelor nouă vertebre toracale. Porţiunea
musculară este predominantă, acesta pe traiect se inseră şi pe fascia profundă
a trunchiului, acoperă unghiul toracal al spetei coborând pe deasupra
muşchiului matele rotund, inserându-se prin intermediul fasciei pe spina
scapulară. La marginea caudală a spetei fibrele se organizează într-un
122
tendon fusiform ce se inseră împreună cu muşchii marele rotund şi tensor al
fasciei antebrahiale pe tuberozitatea marelui rotund.

Fig. 4. 17. Musculatura abdominală ventrală la bizam

1- linea alba, 2- m. rectus abdominis, 3- insertiones m. rectus abdominis,

4- m. pectoralis ascendens, 5- pubis, 6- m. obliquus externus, 8- cartilago
xiphoidea, 9- m. pectoralis transversus, 10- bursa testicularis

123
Fig. 4. 18. Musculatura dorsală la bizam
1- planus cutaneus ossi parietale, 2- m. temporal, 3- m. trapezius, 4-
panicul adiposus, 5- m. latissimus dorsi, 6- m. longissimus dorsi, 7- m.
sacrococcideus dorsalis, 8- m. gluteus superficialis, 9- m. iliocostalis, 10-
m. obliquus externus

124
 Fig. 4. 19. Musculatura cervico-toracală la bizam, aspect dorsal

1- M. trapezius, pars cervicis, 2- m. trapezius, pars thoracica, 3-

lig. nuchalis, 4- m. serratus ventralis thoracis, 5- m. rhomboideus

Stratul al II-lea

Muşchiul romboidul toracal apare fuzionat cu m. romboid cervical,

îşi are originea pe vârful proceselor spinoase T-2 – T-4 şi pe ligamentul
fibros cervical iar inserţia este lată, pe toată faţa medială a marginii dorsale a
spetei şi pe buza epifizară.
Muşchiul dinţatul dorsal toracal este clar împărţit în două porţiuni:
cranială şi caudală.
Muşchiul dinţat dorsal, porţiunea cranială este format din patru
fascicule reprezentate prin porţiunile musculare ce formează o placă
musculară patrulateră. Fibrele îşi au originea succesiv prin limbuliţe pe
bordura cranială a coastelor V, VI, VII, VIII, la nivelul unghiului costal,

125
acoperind musculatura iliocostală. Fibrele se orientează oblic cranio – dorsal
şi se inseră aproximativ la jumătatea ligamentului cervical.

Fig. 4. 20. Musculatura profundă a trunchiului

1- m. cleidocephalicus, 2- m. trapezius, pars thoracica, 3- spina

scapularis, 4- m. triceps brachii, 5- m. serratus ventralis torachalis, 6-
insertiones m. obliquus externus, 7- mm. Pectoralis, 10- m. serratus
dorsalis, pars cranialis, 11- m. serratus dorsalis thoracalis, pars caudalis

Muşchiul dinţat dorsal toracal, porţiunea caudală îşi are originea pe

marginea caudală a coastelor începând cu a noua până la ultima, inserându-
se prin limbuliţe la nivelul unghiului costal şi la jumătatea coastelor flotante.
Fibrele musculare se orientează uşor oblic dorso - caudal, oblicitatea
descreşte până la ultimele fascicule care sunt orientate dorso-ventral. Fibrele
musculare se continuă cu o aponevroză puternică, lată, inserată pe fascia
profundă şi prin intermediul acesteia pe procesele spinoase ale regiunii
toracale. Aponevroza acoperă musculatura ileocostală, iliospinală şi
multifidă (M. longissimus dorsi).
Muşchiul dinţat dorsal, atât porţiunea cranială cât şi caudală, are rol
inspirator. Treimea anterioară a cavităţii toracice reprezentată de primele 3, 4
126
coaste participă mai puţin la actul respirator dar este reprezentată prin spaţii
intercostale largi. Coastele 5, 6, 7, 8 delimitează treimea mijlocie a cavităţii
toracice care este activă în inspiraţie, aspect demonstrat prin aspectul,
dominanţa porţiunii musculare a seratului cranial şi a inserţiilor acestuia.
Treimea posterioară a cavităţii toracice, reprezentată de ultima coastă
sternală, coasta a X-a şi de celelalte trei coaste flotante îşi măreşte diametrul
transversal în inspiraţie şi prin acţiunea m. serat dorsal toracal, porţiunea
caudală. Acesta prin inserţia pe toată partea laterală a coastelor, acolo unde
aplatizarea medio – laterală este maximă, deplasează coasta în sens lateral şi
uşor cranial, mărind diametrul cutiei toracice în inspiraţie pe lângă rolul de
muşchi expirator prin inserţia pe marginea caudală a coastelor.

Fig. 4. 21. Musculatura medială a spetei la bizam

1- m. serratus ventralis, pars thoracis, 2- m. serratus ventralis, pars
cervicis, 3- margo dorsalis scapulae, 4- m serratus dorsalis, pars cranialis,
5- m. iliocostalis cervicis, 6- m. splenius, 7- m. longissimus dorsi, 8- mm
intercostalis

Stratul al III-lea
Muşchii care ocupă jgheabul vertebro-costal sunt: m. iliospinal, m.
multifid dorsal, m. iliocostal şi mm. ridicători ai coastelor, sunt foarte
dezvoltaţi, acţionând ca puternici extensoriai coloanei vertebrale.
Muşchiul iliospinal împreună cu m. iliocostal formează masa
comună musculară, de la T- 12 până la creasta iliacă.

127
 Muşchiul iliocostal este format din fascicule succesive. Deoarece
străbate regiunea abdominală, toracală şi cervicală muşchiul se împarte în:
m. ileocostal porţiunea abdominală, toracală şi cervicală.
Muşchiul iliocostal, porţiunea abdominală se întinde de la unghiul
extern al iliului până la ultima coastă. Îşi are originea pe faţa internă a paletei
iliace şi unghiul extern al iliului , pe toate procesele transverse lombare, apoi
sub aponevroza muşchiului serat dorsal toracal se inseră pe ultima coastă.
Muşchiul iliocostal, porţiunea toracală, este mai slab reprezentat, se
inseră pe coaste fasciculat dar nu li se pot deosebi tendoanele de origine şi
inserţie. Pe marginea caudală a coastelor V şi VI, la nivelul unghiului costal,
pe sub originea m. serat dorsal cranial se observă câte un tendon lung de
inserţie al faciculelor provenite din muşchiul ileopcostal.
Muşchiul iliocostal cervical se inseră pe prima coastă şi pe procesele
transverse ale ultimelor cinci vertebre cervicale.

Fig. 4. 22. Musculatura trunchiului la bizam, strat II

1- m. trapezius, secționat, 2- m. rhomboideus, pars thoracica, 3- m.

rhomboideus, pars cervicis, 4- m. levator scapulae, 5- m.
omotransversus, 6- m. serratus ventralis thoracis, 7- m. scalenus, 8- m.
latissimus dorsi.
128
 Fig. 4. 23. Musculatura ventro-laterală a gâtului la bizam

1- m. cleidocephalicus, 2- m. costoclavicularis, 3- articulatio

sternoclavicularis, 4- m. sternohyoideus, 5- m masseter, 6- m. serratus
ventralis cervicalis, 7- m. splenius, a- clavicula

Stratul al IV-lea

Muşchii ridicători ai coastelor sunt reprezentaţi de muşchi

fasciculaţi, fusiformi, bine dezvoltaţi, cu origine pe procesele transverse ale
vertebrelor toracale iar inserţia pe marginea anterioară a coastei următoare.
Muşchii multifizi toracali sunt reprezentaţi de fascicule succesive,
dispuse oblic, între baza proceselor spinoase ale vertebrelor toracale şi
procesele mamilo – transverse, sărind cu inserţia peste două vertebre.

4. 4. 2. Muşchii toracelui

În cadrul musculaturii peretelui toracal sunt sistematizate două

categorii de muşchi: o parte superficiali care au migrat în regiunea toracelui
pentru a realiza sinsarcoza membrului toracic la trunchi şi contribuie activ la
mişcările apendicelor locomotoare (mm. pectorali şi mm. dinţaţi ventrali).
Alţii, situaţi mai profund, aparţin strict teritoriului toracic. Aceştia formează
129
muşchii proprii toracelui şi sunt reprezentaţi de muşchii coastelor (muşchii
intercostali).

4. 4. 3. Muşchii pectorali

Muşchiul pectoral superficial (m. pectoral transvers) este o placă

musculară triunghiulară cu originea pe toată faţa ventrală a sternului până la
apendicele xifoid, fibrele se orientează transversal şi se inseră pe fascia
antebrahială medială, fascia brahială superficială şi pe marginea medială a
crestei humerale.
Muşchii pectorali profunzi sunt reprezentaţi de muşchiul pectoral
ascendent, porţiunea profundă a muşchiului pectoral transvers şi de
muşchiul subclavicular.
Muşchiul pectoral transvers, porţiunea profundă dublează placa
musculară a porţiunii superficiale, îşi are originea începând de pe a doua
sternebră pînă pe procesul xifoidian. Fibrele se inseră în comun cu a mm.
pectoral superficial şi ascendent pe creasta humerală.
Muşchiul pectoral ascendent se găseşte lateral de linia albă inserat
pe fascie. Fibrele musculare ajung cu originea până la cicatricea ombilicală,
fibrele musculare au traiect ascendent înspre cranial şi se inseră pe creasta
humerală. Frecvent de bizam, în spatele cicatricei ombilicale, fibrele
musculare ale muşchiului pectoral ascendent reapar, au orientare caudală şi
se inseră pe pubis încrucişat: fibrele de pe o parte ajung să se insere pe
pubisel opus, asemănător muşchiului drept abdominal.
Muşchiul subclavicular este dispus între prima coastă şi claviculă.
Originea ocupă toată marginea medială a claviculei, fibrele musculare fiind
mai bogate la nivelul unghiului claviculei. Are aspect triunghiular, se inseră
la limita inferioară a primei coaste şi articulaţia costocondrală a acesteia. Are
un puternic rol de adductor al membrului thoracic.
La bizam, asemănător nutriei, se găsesc muşchii coborâtori ai
coastelor, plasaţi în cavitatea toracică între corpul vertebrelor şi faţa medială
a coastelor şi muşchiul patratul toracal ce continuă în sens cranial muşchiul
patratul lombelor, între procesele transverse toracale şi extremitatea
proximală a coastelor.
Muşchii intercostali sunt foarte dezvoltaţi. Muşchii intercostali
externi coboară cu inserţia până la articulaţiile condro-costale, muşchii

130
intercostali interni au fibrele orientate dorso-caudal, ocupă spaţiul intercostal
până la stern.

Fig. 4. 24. Musculatura pectorală la bizam

1- M. cutaneus trunci, 2- m. pectoralis superficialis, 4- m. pectoralis

ascendens, 5- m. latissimus dorsi, 6- m. serratus ventralis pars thoracica, 7-
crista humeralis.

4. 4. 4. Musculatura abdominală la bizam

Musculatura abdominală este împărţită, la toate speciile, în funcţie de

rolul pe care îl are în: muşchi abdominali dorsali din care fac parte: muşchiul
psoas mic, muşchiul iliopsoas, muşchiul pătratul lombelor, la bizam fiind
implicaţi şi m. obturator intern şi m. sacrococcigic, muşchi abdominali
ventrali formaţi din: m. oblic extern, m. oblic intern, m. transversul
abdominal, m. drept abdominal.
La bizam muşchiul oblic extern este impresionant de întins, îşi au
originea începând cu coasta a IV- a- a V-a, pe feţele laterale ale cartilagiilor
condro – costale osificate, pe marginea inferioară a coastelor, apoi urcă până
la jumătatea acestora. Inserţia se face prin intermediul unei reduse
aponevroze pe linia albă şi printr-un scurt tendon prepubien pe pubis. De la
nivelul tendonului prepubien urcă dorsal până la tuberculul iliac ventral un

131
lung şi larg ligament inghinal. Inelul inghinal superficial la bizam este
delimitat prin comisuri musculare.
Muşchiul oblic abdominal intern îşi are originea pe toate procesele
transverse lombare, pe paleta iliacă (tuberculii iliaci ventrali) şi pe
ligamentul inghinal printr-o porţiune foarte bine reprezentată.

Fig. 4. 25. Inserția pubienă a mușchiului drept abdominal la bizam

1- fascicul superficial, 2- fascicul mijlociu, 3- fascicul profund, a- bursă

testiculară, b- pubis

Muşchiul transvers abdominal îşi are inserţie pe procesele

transverse ale vertebrelor lombare unde este foarte subţire, pe faţa internă a
coastelor flotante şi asternale împreună cu diafragmul, prin porţiuni
musculare foarte evidente. Aponevroza de inserţie pe linia albă se
dedublează deasupra m. drept abdominal, pe care îl cuprinde între lamele
sale formându –se vagina recti.
Inelul inghinal profund are formă triunghiulară fiind delimitat de
către muşchiul abdominal intern, ligamentul inghinal şi muşchiul transvers
abdominal.
La bizam, m. drept abdominal este cel mai dezvoltat, se inseră
începând din regiunea toracală prin intermediul unui masiv muşchi drept al
132
trunchiului care se inseră începând cu prima coastă. Este lipsit de interstiţii
fibroase evidente, acestea sunt reduse şi reduse la două, trei interstiţii pe
toată lungimea muşchiului. La locul de inserţie pe pubis fasciculele
musculare se inseră etajat şi succesiv pe marginea anterioară a pubisului şi
pe simfiză, fibrele de pe o parte ajungând pe pubisul opus.
Muşchiul psoas mic se inseră pe faţa ventrală a corpurilor ultimelor
patru vertebre toracale, pe faţa toracală a coastelor respective, pe corpul şi
procesele transverse ale primelor patru vertebre lombare. Are aspect
fusiform, se inseră pe tuberculul micului psoas prin intermediul unui lung
tendon pe sub care trece burta musculară a m. iliopsoas.
Muşchiul diafragm prezintă porţiunile musculare bine evidenţiate de
porţiunea aponevrotică. Tendoanele pilierilor converg pe faţa ventrală a
primelor patru vertebre lombare. Convexitatea diafragmului ajunge în
dreptul coastei a şaptea.
Muşchiul marele psoas se inseră pe corpul şi procesele transverse ale
vertebrelor lombare L- 2 – L- 6, parţial împreună cu m. micul psoas.
Muşchiul iliac este format din două porţiuni: m. iliac medial, redus,
cuprins între m. psoas mare şi porţiunea laterală care se inseră pe paleta
iliacă, creasta iliopectinee ca apoi tendonul comun să se insere pe trocanterul
mic.
Muşchiul pătratul lombelor este situat profund, se inseră pe
procesele transverse ale vertebrelor lombare sub m. psoas prin tendoane
scurte până la tuberculul ventro – caudal al iliumului.
La bizam se observă un puternic m. obturator intern, fusiform care
părăseşte cavitatea pelvină prin gaura obturată pentru a se insera în fosa
intertrocanterică.
Muşchiul sacrococcigien ventral la bizam are o largă arie de inserţie,
putând fi sistematizat în trei porţiuni: porţiunea sacrală, predominantă, cu
origine pe corpurile şi procesele transverse ale vertebrelor sacrale, porţiunea
pubienă, cu origine pe porţiunea orizontală a pubisului şi pe circumferinţa
găurii obturate, porţiunea ischiatică cu origine pe arcada ischiatică.
Toate cele trei porţiuni ale m. sacrococcigic au burţile musculare
dezvoltate care se termină cu tendoane lungi ce se despart în fascucule prin
care aceşti muşchi se inseră pe fiecare vertebră până la ultima, fiind un
puternic flexor şi deviator lateral al cozii.

133
 Fig.4. 26. Diafragmul şi musculatura sublombară la bizam.

1- diaphragma, 2- m. psoas minor), 3- m. psoas major, 4- m.

iliacus externa), 5- m. iliacus interna, 6- m. transversus abdominis, 7-
symphysis pelvina, 8- pubis, 9- lig. inguinalis.

134
 Fig. 4. 27. Musculatura cozii la bizam

1- m. coccygeus ventralis, 2- m. sacrocaudalis ventralis

lateralis, 3- m. sacrocaudalis dorsalis lateralis, 4- ischium

Fig. 4. 28. Musculatura cozii la bizam

1- m. sacrococcigicus dorsalis, 2- m. sacrococcigicus lateralis, 3-

sacrococcigeus ventralis, 4- insertiones distales mm. coccigicus.

135
 4. 5. MUSCULATURA MEMBRULUI TORACIC LA BIZAM

5. 5. 1. MUSCULATURA SPETEI ŞI BRAŢULUI la bizam

MUŞCHII LATERALI AI SPETEI la bizam

Muşchiul deltoid este format, ca şi la alte specii de rozătoare, din

cele trei porţiuni: scapulară, cromială şi claviculară.
Porţiunea scapulară îşi are originea pe spina scapulară, de la
tuberozitatea acesteia până la acromion şi pe fascia scapulară laterală, iar
inserţia, alături de celelalte porţiuni, pe tuberozitatea deltoidienă.
Porţiunea acromială îşi are originea pe acromionul şi paracromionul
spetei.
Porţiunea claviculară are o formă mai mult sau mai puţin
triunghiulară, având originea pe marginea ventrală a claviculei.
Muşchiul supraspinos este un muşchi voluminos care ocupă toată
fosa supraspinoasă, fiind acoperit în mare parte de porţiunea supraclaviculară
a muşchiului deltoid. Se inseră printr-un tendon scurt şi puternic pe faţa
laterală a tuberculului mare, peste vârful căruia trece cu ajutorul unei burse
sinoviale.
Muşchiul infraspinos îşi are originea pe toată fosa infraspinoasă,
exceptând faţa laterală a unghiului toracal al spetei, iar inserţia, printr-un
tendon pe extremitatea proximală a humerusului.
Muşchiul micul rotund este foarte dezvoltat, cu aspect fusiform,
având originea pe jumătatea distală a marginii toracale a spetei şi inserţia pe
tuberozitatea ce-i poartă numele, plasată pe humerus.

136
 Fig. 4. 29. Musculatura laterală a membrului toracic la bizam
a- acromoin. b- clavicula, c- tuberositas deltoidea, d- epicondylus
lateralis, e- olecranon, f- ossa carpii,
1- m. deltideus- pars acromialis 2- m. deltoideus, pars scapularis, 3- m.
supraspinatus, 4- m. infraspinatus, 5- m. teres major, 6- m. latissimus
dorsi, 7- m. triceps brachi- caput longum, 7’- m. triceps brachi- caput
laterali, 8- m. brachialis, 9- m. extensor carpi- radialis, 10- m. extensor
digitalis communis, 11- m. extensor digitalis lateralis, 12- m.extensor
carpiulnaris, 13- m. flexor carpi-ulnaris, 14- mm. flexor digitalis
superficialis et profundus

137
 Fig.4. 30. Musculatura
laterală a membrului toracic la
bizam, strat profund Fig. 4. 31. Musculatura membrului
toracic la bizam, aspect caudal

1- m. supraspinatus, 2- m. a- Margo dorsalis, b- olecranon,

infraspinatus, 3- m. teres major,
4- m. latissimus dorsi, 5- m.
triceps brachi- caput longum, 5’-
m. triceps brachi- caput laterali,
6- m. extensor carpiradialis, 7- m.
extensor digitorum comunis, 8-
acromion, 9- epicondzlus
lateralis, 10- olecranon.
138
c- ossa carpii
1- m. latissimus dorsi, 2- m. teres
major, 4- m. triceps brachii, pars
longa, 5- m. triceps brachii, pars
lateralis, 6- m. extensor carpiulnaris,
7- m. flexor superficialis et
profundus, 8- m. flexor carpiradialis
 Fig. 4. 32. Musculatura
laterală a spetei, braţului şi
antebraţului la bizam, strat
profund

1- acromion, 2- angulus
cranialis, 3- angulus caudalis, 4-
margo dorsalis, 5- tuberositas
deltoidea, 6- epicondylus lateralis,
7- olecranon, 8- ossa carpi, 9-
pisiformis, 10- m. supraspinatus,
11- m. infraspinatus, 12- m. teres
major, 13- m. brachialis, 14- m.
anconaeus, 15- m. extensor
carpiradialis, 16- m. extensor
digitorum comunis, 17- m.
extensor digitorum lateralis et m.
extensor carpiulnaris, 18- mm.
flexor superficialis et flexor
profundis.

MUSCULATURA MEDIALĂ A SPETEI

Muşchiul subscapular îşi are originea în fosa subscapulară, aderând

prin marginea caudală a muşchiului micul rotund, iar prin cea cranială, la
muşchiul supraspinos. Este organizat în două porţiuni, cranială şi caudală,
separate de creasta musculară subscapulară. Se inseră, printr-un tendon lăţit
sub tuberculul mic al humerusului, trimite fibre care aderă la capsula
articulaţiei umărului.
Muşchiul marele rotund are originea pe faţa laterală a unghiului
toracal al spetei şi pe 2/3 proximale ale marginii caudale ale spetei, tendonul
său trece pe sub muşchiul coracobrahial şi muşchiul biceps, inserându-se pe
faţa caudală a humerusului până la nivelul epitrohleei.
139
Fig. 4. 33. Musculatura medială a membrului toracic la bizam

1-M. latissimus dorsi, 2- m. serratus ventralis pars cervicalis, 3- m.

serratus ventralis pars thoracica, 4- m. subscapularis, 5- m. teres major,
6- m pectoralis ascendens, 7- m. chorachobrachialis, 8- m. biceps
brachii, 9- m. brachialis, 10- m. triceps, caput longum, 10`- m. triceps,
caput mediale, 11- m. anconaeus, 12- m. extensor coarporadialis, 14-
m. supinator, 13- m. flexor carpiradialis, 15, 15`- m. flexor profundus,
16, 16`- m. flexor superficialis,
a- Clavicula, b- scapula, c- humerus, d- ossa antebrachii, f- ossa
carpalia, g- palma manus, I-V- digiti

140
 Muşchiul coracobrahial este redus la bizam. Are originea în comun
cu porţiunea scurtă a muşchiului biceps pe procesul coracoid, iar inserţia pe
faţa medială a humerusului, distal de inserţia muşchiului marele rotund. La
bizam 2/3 din muşchi fuzionează cu porţiunea coracoidienă a muşchiului
biceps.

Fig.4. 34. Muşchiul

pronator la bizam
H- humerus, R- radius, U- ulna,
O- olecranon, a- epicondylus
lateralis, b- capitulum humeri,
c- lig. transversus,
1- m. pronator, 2- m. abductor
policis longus
Fig.4. 35. Musculatura
profundă a braţului şi antebraţului
la bizam, faţa laterală
1- humerus, 2- radius, 3- m. biceps
brachii, 4, 6- m. pronator teres, 5-
m. anconaeus, 8- m. extensor
digitorum comunis, 9- m. supinator

141
 4. 5. 2. MUŞCHII BRAŢULUI la bizam

MUŞCHII CRANIALI AI BRAŢULUI

Muşchiul biceps brahial (M. Biceps brachii) prezintă, ca şi la

nutrie, două porţiuni:
- porţiunea scurtă, cu originea pe procesul coracoid
- porţiunea lungă, cu originea pe tuberozitatea supraglenoidală
printr-un tendon puternic, la bizam inserţiile proximale fiind net diferenţiate.
Cele două porţiuni fuzionează într-o burtă musculară unică, fusiformă la
jumătatea braţului. Tendonul distal se inseră bifid: printr-un fascicul puternic
pe extremitatea proximală a ulnei şi printr-un tendon subţire pe radius.
Muşchiul brahial (M. brachialis) îşi are originea distal de capul
humeral, pe faţa caudală a humerusului, urmăreşte şanţul de torsiune pentru
a se insera, împreună cu bicepsul pe oasele antebraţilui. Acţionează ca
puternic flexor al articulaţiei cotului.
Muşchiul triceps brahial (M. Triceps brachii) este deosebit de
dezvoltat, voluminos şi puternic. Porţiunea lungă are originea pe marginea
caudală a spetei în jumătatea distală şi prin fascia scapulară laterală pe spina
scapulară, iar inserţia pe olecran. Porţiunea laterală are originea sub
tuberculul mare al humerusului printr-un tendon scurt şi lat iar inserţia pe
olecran. Porţiunea medială are originea la 1 cm distal de tuberculul mic al
humerusului şi inserţia pe olecran, porţiunea sa musculară fuzionează cu
muşchiul anconeu.
Muşchiul anconeu (M. anconeus) prezintă două porţiuni distincte:
laterală, dispusă între creasta epicondilului şi olecran şi porţiunea medială,
dispusă între epitrohlee şi olecran. La bizam muşchiul anconeu este etrem de
dezvoltat, mai ales prin porţiunea medială.
Muşchiul tensor al fasciei antebrahiale (M. tensor fasciae
antebrachialis) la bizam este foarte dezvoltat, are fotrmă de triunghi cu baza
dorsal.

142
 4. 5. 3. MUŞCHII ANTEBRAŢULUI

MUŞCHII CRANIO-LATERALI AI ANTEBRAŢULUI

Muşchiul brahio – radial (M. Brahio – radialis) se inseră proximal

pe creasta extensorie a humerusului, burta musculară aplatizată urmăreşte
faţa medială a muşchiului extensor carpo-radial şi se inseră pe tendonul
porţiunii mediale a acestui muşchi.
Muşchiul extensor carporadial (M. extensor carpi radialis) este
format din două porţiuni musculare aderente, limita dintre ele fiind marcată
de reduse septe conjunctive. În treimea distală a antebraţului cele două burţi
musculare se continuă fiecare cu câte un tendon ce trece printr-o teacă
precarpienă. Tendonul medial se inseră pe extremitatea distală a
metacarpului II. Tendonul burţii laterale, la jumătatea metacarpului întretaie
în unghi ascuţit tendoanele muşchilor extensor digital comun şi extensor al
degetulul II, trecând pe sub ele şi inserându-se la limita dintre 1/3 mijlocie şi
distală a metacarpului III.

Fig.4. 36. Musculatura cranio-

laterală a antebrațului la bizam

H- humerus,
I-V- digiti
1- M. extensor digitorum
comunis, 1ʼ- tendo distalis m.
extensor digitorum comunis, 2- m.
extensor digitorum lateralis, 3- m.
supinator, 4- m. flexor carpiulnaris,
5- m. brachialis

143
 Fig. 4. 37. Musculatura cranio-
laterală a antebraţului

1- m. brachialis, 2- m. biceps brachialis, 3-

m. extensor digitorum comunis, 4- m.
extensor digitorum lateralis, 5- m. extensor
carpi ulnaris, 6- m. extensor carpiradialis,
7- m. extensor digiti II

Muşchiul extensor digital comun (M. extensor digitorum

communis) prezintă o singură burtă musculară care în treimea proximală se
ţese cu burta laterală a muşchiului extensor carpo-radial. În treimea distală a
antebraţului, burta musculară se continuă cu un tendon care se cvadrifurcă,
inserându-se pe falanga a III-a a degetelor II, III; IV; V. Prin teaca
precarpienă alunecă în comun cu tendoanele muşchilor extensor al degetului
II şi extensor digital lateral.
Muşchiul extensor al degetului II (M. extensor digiti II) se inseră
pe interlinia radio-ulnară alături de muşchiul abductor al polexului. Tendonul
distal însoţeşte tendoanele muşchiului extensor digital comun, inserându-se
pe extremitatea proximală a falangei a III-a a degetului II.
Muşchiul extensor digital lateral (M. extensor digitorum
lateralis) se inseră pe epicondilul humeral şi pe degetele IV şi V, tendonul
144
pentru degetul V este mai puternic iar tendonul pentru degetul IV
încrucişează tendonul m. extensor digital comun V, merge paralel cu
extensorul digital comun IV până la falanga a III-a.

Fig. 4. 38. Musculatura

caudo-medială a antebraţului la
bizam

1- m. latissimus dorsi, 2- m
triceps brachii, 3- m. biceps
brachii, 4- m. extensor
carporadialis, 5, 5’- m extensor
digiti II, 6- m. supinator, 7- m.
flexor carpiradialis, 8, 8’- m.
flexor digitorum profundus, 9, 9’-
m. flexor digitorum superficialis,
10- tendo m. extesor digitorum
comunis.

Muşchiul abductor lung al degetului mare (M. abductor policis

longus) îşi are originea pe interlinia radio-ulnară, tendonul său trece peste
cel al muşchiului extensor carpo-radial, pe partea medială a carpului pentru a
se insera pe metacarpul I.
Muşchiul extensor al degetului I (M. extensor digiti I) este un
muşchi redus, cu originea în comun cu a muşchiului abductor lung al

145
policelui, pe care îl părăseşte la extremitatea distală, inserându-se pe scutul
cartilaginos palmar.
Muşchiul extensor carpoulnar (M. extensor carpi ulnaris) se
inseră proximal pe epicondilul lateral al humerusului şi pe faţa laterală a
olecranului. În treimea distală a antebraţului burta sa musculară se continuă
cu un tendon ce străbate o teacă osteo-fibroasă pe faţa laterală a antebraţului
şi carpului, trece peste vârful procesului palmar al metacarpului V pe care se
şi inseră.
Muşchiul supinator (M. supinator) este un muşchi puternic, inserat
pe epicondilul humeral medial şi pe feţele laterală, cranială şi medială a
radiusului în jumătatea proximală.

MUŞCHII CAUDALI AI ANTEBRAŢULUI

Muşchiul pronator rotund (M. pronator teres) este bine

dezvoltat, ca antagonist al muşchiului supinator, are originea pe epitrohlee şi
inserţia pe faţa antero-medială a radiusului în treimea mijlocie.

Fig. 4. 39. Muşchii

profunzi ai antebraţului la
bizam

H- humerus, R- radius, U- ulna,

O- olecranium,
1- m. biceps brachii, 2- m.
brachialis, 3- insertiones m.
biceps brachii et m. brachialis,
4- m- supinator, 5- m. extensor
carpiradialis.

146
 Muşchiul palmar lung (M. palmaris longus) este un muşchi
specific nutriei şi bizamului, nefiind descris până în prezent în anatomia
comparată. Îşi are originea pe faţa medială a olecranului şi inserţia pe
aponevroza palmară şi pe scuturile palmare ce acoperă cuzineţii.
Muşchiul flexor carporadial (M. flexor carporadialis) apare
fusiform, are origi9nea pe creasta epicondilului medial, în treimea distală a
antebraţului, burta lui musculară se continuă cu un tendon fin ce trece printr-
o teacă fibroasă lungă, prin şanţul de pe faţa medială a extremităţii distale a
radiusului şi a complexului carpien, inserându-se pe extremitatea proximală
a metacarpului III.
Muşchiul flexor carpoulnar (M. flexor carpi ulnaris) are aspect
fusiform, se inseră proximal pe tuberozitatea olecranienă alături de muşchiul
palmar lung, iar distal pe pisiform.
Muşchiul flexor superficial al falangelor (M. flexor digitorium
superficialis) are origine bifidă: pe epitrohlee şi pe faţa medială a
olecranului, tendonul său se constituie în treimea distală a antebraţului iar la
nivelul carpului se împarte în trei, distribuindu-se degetelor II, III şi IV.
Muşchiul flexor digital profund (M. flexor digitorum profundus)
este format din două porţiuni: superficială şi profundă. Porţiunea
superficială are inserţii pe faţa medială a olecranului şi pe epitrohlee, cele
două burţi converg într-o masă musculşară comună ce se continuă cu un
tendon scurt.
Porţiunea profundă prezintă trei burţi musculare: humerală- o bandă
musculară redusă cu inserţia pe extremitatea distală a humerusului, radială-
muşchi lat cu inserţie largă pe faţa medio-caudală a radiusului, ulnară-
muşchi puternic, inserat pe faţa latero-caudală a ulnei, în contact intim cu
burta radială.
Cele două porţiuni îşi unesc burţile musculare, la extremitatea distală
a antebraţului, într-un tendon masiv, mult lăţit, ce trece prin marea teacă
carpienă palmară, alături de muşchiul flexor superficial, distal tendonul se
împarte în patru ramuri, distribuindu-se degetelor II, III, IV, V.
Muşchii interflexori lipsesc la aceste specii.
Muşchiul pronator patrat (M. pronator quatratos), asemănător
carnivorelor, vine în contact intim cu membrana interosoasă a antebraţului.

147
 4. 5. 4. MUŞCHII AUTOPODIULUI TORACIC

Faţa dorsală a autopodiului toracic este parcursă de tendoanele lungi

ale musculaturii craniale a antebraţului spre inserţia lor distală.
Faţa dorsală a carpului este prevăzută cu cinci teci fibroase verticale
realizate de ligamentul capsular dorsal şi fascia regiunii.
Prin teaca laterală alunecă tendonul muşchiului extensor carpo-ulnar
ce trece peste procesul palmar al metacarpului V pentru a se insera sub
extremitatea proximală a muşchilor interosoşi.
Prin cele două teci axiale trec tendoanele muşchiului extensor digital
lateral (distribuite degetelor V şi IV), tendoanele extensorului digital comun
(distribuite degetelor II, III, IV şi V) şi tendonul muşchiului extensor al
degetului II.

Fig. 4. 40. Distribuţia tendoanelor musculaturii antebraţului

2- tendo m. abductor policis longus, 2- tendo m. extensor digiti

II, 3- tendones m. extensor digitorum comunis, 4- m. flexor carpi
radialis, 5- m. flexor profundus, 6- m. flexor superficialis, 8- m. biceps
brachii, 9- m. brachialis.

Prin teaca dorso-medială a carpului trec cele două tendoane ale

muşchiului extensor carpo-radial (distribuite degetelor III şi II).
Faţa medială a carpului este parcursă de o teacă oblică prin care trec
tendoanele muşchiului abductor lung al degetului mare şi al muşchiului
extensor scurt al degetului mare.
148
 Pe faţa palmară a autopodiului toracic se individualizeză muşchii
scurţi ai autopodiului. Aceştia sunt reprezentaţi de muşchi fusiformi, bine
individualizaţi, plasaţi în spaţiile interdigitale şi pe faţa palmară a
metacarpelor.

Fig. 4.41. Fascia palmară

la bizam

1- fascia palmaris, 2- teaca

palmaris

Muşchiul palmar scurt (M. palmaris brevis) este un muşchi lat şi

scurt, plasat superficial, între pisiform şi osul facoid, cu fibrele orientate
transversal pe aponevroza palmară.
Muşchiul flexor palmar lung (M. flexor palmaris longus) se inseră
pe bordura superioară a aponevrozei palmare superficiale.
Muşchii lumbricali (Mm. lumbrilales) sunt foarte dezvoltaţi la
ambele specii, au aspect fusiform şi se inseră pe faţa palmară a aponevrozei
palmare profunde, acoperind spaţiile interdigitale II, III, IV, V, tendoanele
lor distale se inseră pe falanga medie şi pe tendonul muşchiului extensor
digital comun.

149
 Muşchii interosoşi (M. interossei) sunt plasaţi în strat profund, în
contact cu faţa palmară a metacarpelor II-V. Originea lor este pe
extremităţile proximale ale metacarpelor, iar inserţia pe feţele abaxiale ale
marilor sesamoizi.
Muşchii scurţi, proprii fiecărui deget, ating o dezvoltare mai mare la
degetul V, evidenţiindu-se în special muşchii abductor şi adductor al
acestuia.
Pentru degetul I cel mai dezvoltat muşchi propriu este muşchiul
adductor, muşchiul abductor scurt precum şi muşchiul flexor scurt al
degetului mare sunt mai reduşi.
Pentru degetul II sunt bine reprezentaţi muşchiul adductor şi
muşchiul abductor.
Degetele III şi IV sunt lipsite de muşchi scurţi proprii.
Fascia acropodială este formată de fascicule de fibre conjunctive care
se intersectează central la nivelul degetelor III-IV, nivel la care se observă o
îngroşare fibro-cartilaginoasă. Această reţea oferă loc de inserţie mm.
lumbricali şi consolidează membrana interdigitală asigurând rezistenţa
maximă.

150
 4. 6. MUSCULATURA MEMBRULUI PELVIN LA BIZAM
(MUSCULI MEMBRI PELVINI)

4. 6. 1. MUSCULATURA BAZINULUI la bizam

Muşchiul gluteul superficial (M. gluteus superficialis) fuzionează

cranial cu muşchiul tensor al fasciei lata (prin porţiunea sa musculară) şi
caudal cu muşchiul biceps femural. Se inseră proximal, printr-o aponevroză,
pe spina sacrală şi pe unghiul extern al iliului, iar distal pe buza laterală a
femurului printr-o aponevroză largă până în treimea distală a acestei zone.

Fig. 4. 42. Fasciile membrului pelvin la bizam

1- Fascia lumbaris, 2- m. tensor fasciae latae, 3- m. gluteus superficialis,

4- fascia latae, lamina profonda, 5- fascia latae, lamina superficialis, 6-
sulcus intermuscularis, 7- m. semitendinosus, 8- fascia coccigica, 9-
fascia cruris cranialis, 10- fascia cruris caudalis

151
 Fig.4. 43. Muşchii superficiali laterali ai bazinului la bizam

1- m. gluteus superficialis, 2- gluteus accesorius, 3- m. iliacus, 4- m.

quadriceps femoris, caput laterale, 5- m. biceps femoris, 6- m.
semitendinosus, 7- m. obliquus externus, 8- m. obliquus internus, 9- m.
rectus abdominis, 10- fascia lumbara, 11- m. ischiococcigicus lateralis
Muşchiul gluteul mijlociu (M. gluteus medius) are originea pe
spina sacrală, pe procesele spinoase ale vertebrelor lombare şi sacrale (prin
fascia toraco – lombară), pe tuberozitatea laterală şi medială a paletei iliace,
iar inserţia pe trocanterul mare şi creasta trocanterică laterală.
Muşchiul piriform (M. piriformis) este un muşchi independent la
bizam, fiind plasat caudal faţă de m. gluteul mediu. Are originea pe procesul
transvers al ultimei vertebre sacrale, pe fascia coccigienă şi pe ligamentul
sacro – tuberos. Distal, muşchiul se termină printr-un tendon lat ce se inseră
pe bordura caudală a marelui trocanter şi pe creasta intertrocanterică.
Muşchiul gluteul accesoriu (M. gluteus accesorius) are originea pe
faţa latero – dorsală a paletei iliace, pe ligamentul sacro – iliac dorsal, pe
tuberozităţile dorsale ale paletei iliace, iar inserţia pe unghiul cranial al
marelui trocanter.
152
Fig. 4. 44. Musculatura coapsei, strat profund

a- Ilium, b- ischium, c- trochanter major, d- trochanter tertius, e- condys

lateralis
1- gluteus medius, 2- m. piriformis, 3- mm. iliopsoas, 5- m. obturatorius
externus, 6- m. quatratus femoris, 7- m. semitendinosus, 8- m.
semimembranosus, 9. N. Sciaticus, 10- m. gastrocnemius lateralis, 11-
tendo calcaneus comunis

Muşchiul gluteul profund (M. gluteus profundus) prezintă o

porţiune cranială, cu originea pe marginea ventrală şi faţa latero – ventrală a
paletei iliace şi cu inserţia pe marginea cranială şi pe faţa internă a
trocanterului mare.

Muşchii gemeni (Mm. gemeli) ai bazinului sunt bine individualizaţi:

- Mm. gemenul superior are originea pe jumătatea posterioară a
crestei ischiatice şi inserţia în fosa trocanterică
153
 - Mm. gemenul inferior are originea pe faţa ventrală a ischiului, în
planul tuberozităţii ischiatice, iar inserţia pe muşchiul psoas.
Muşchiul obturator extern (M. obturatorius externus) este deosebit
de dezvoltat, are originea pe conturul găurii obturate iar inserţia în fundul
fosei trocanterice.

Fig. 4. 45. Musculatura coapsei, strat profund

a- Ilium, b- ischium, c- trochanter major, d- trochanter tertius, e-

condys lateralis
1- m. gluteus accesorius, 2- m. obturatorius internus, 3- m. gluteus
profundus, 4- m. quadriceps femoris, 5- m. adductor major, 6- m. gemeli,
7- m. semimembranosus, 8- m. semitendinosus, 9- m. gastrocnemius
medialis, 10- m. gastrocnemius lateralis, 11- m. tibialis cranialis, 12- m.
sacrococcigicus dorsalis, 13- m. sacrococcigicus lateralis, 14- m.
sacrococcigicus ventralis
Muşchiul obturator intern (m. obturatorius internus) se inseră, prin
porţiunea sa flabeliformă, la faţa internă a găurii obturate şi prin porţiunea
semipenată, pe faţa internă a corpului iliului, distal de inseră în fundul fosei
trocanterice (după ce trece prin gaura ischiatică).
Muşchiul pătratul femural (M. quatratus femoris) are un volum
neobişnuit de mare. Îşi are originea pe faţa ventrală a ischiului pe o suprafaţă
154
triunghiulară, situată între simfiză şi arcada ischiatică, iar inserţia largă, pe
marginea laterală şi faţa caudală a femurului.

Fig.4. 46. Musculatura laterală a coapsei, strat profund

a- Ilium, b- ischium, c- trochanter major, d- trochanter tertius

1- m. gluteus profundus, 2- m. obturatorius internus, 3- m. gluteus
accesorius, 4- mm iliopsoas, 5- m. quatratus femoris, 6- m. rectus
femoris, 7- m. vastus intermedius, 8- m. semimembranosus, 9- m.
semitendinosus.

4. 6. 2. MUSCULATURA COAPSEI la bizam

Muşchii craniali ai coapsei (Musculi femoris cranialis)

Muşchiul tensor al fasciei lata (M. tensor fasciae latae) fuzionează

prin bordura caudală cu muşchiul gluteul superficial. Are originea pe unghiul
extern al iliului şi inserţia pe aponevroza femurală, pe fascia gambieră, pe
faţa cranială a patelei şi pe fascia lata.

155
 Muşchiul cvadriceps femural (M. quadriceps femoris) se compune,
după norma comună din: m. dreptul femural, m. vastul lateral, m. vastul
intermediar şi m. vastul medial:
Muşchiul dreptul femural (M. rectus femoris) este foarte redus în
comparaţie cu iepurele, are originea în apropierea cavităţii acetabulare, m.
vastul lateral(m. vastus lateralis) este foarte dezvoltat, are originea pe
marginea anterioară şi faţa internă a trocanterului mare, m. vastul
intermediar (m. vastus intermedius) are originea pe faţa anterioară a
femurului, m. vastul medial (m. vastus medialis) se inseră în treimile
superioară şi mijlocie a femurului. Toate cele patru porţiuni se inseră printr-
un tendon comun pe patelă.

Muşchii latero – caudali ai coapsei

Muşchiul biceps femural (M. biceps femoris) are două porţiuni:

cranială şi caudală:
- porţiunea cranială se inseră pe procesele transverse ale primelor
două vertebre coccigiene, pe fascia coccigienă, pe marginea posterioară a
muşchiului gluteul superficial, pe tuberozitatea ischiatică şi pe fascia
coccigică.
- porţiunea caudală are originea pe arcada ischiatică, se mulează
peste semitendinos, întreţesându-si parţial fibrele cu acesta.
Distal, ambele porţiuni fuzionează şi se inseră: porţiunea cranială pe
patelă, ligamentul femuro – patelar lateral şi pe fascia gambieră, iar
porţiunea caudală pe calcaneu, printr-o lanieră fină.
Muşchiul semitendinos (M. semitendinosus) are originea pe
procesele transverse ale primelor cinci vertebre coccigiene, pe fascia
coccigienă (prin care câştigă procesele spinoase ale aceloraşi vertebre), se
ţese şi se întretaie cu porţiunea caudală a bicepsului femural şi se inseră pe
tuberculul muscular de la extremitatea distală a crestei tibiale.
Muşchiul semimembranos (M. semimembranosus) are originea pe
tuberozitatea ischiatică, pe arcada ischiatică şi pe faţa ventrală a ischiului, iar
inserţia pe tuberozitatea proximo – medială a tibiei, marginea medială a
tibiei, tendonul proximal al m. gastrocnemian medial şi faţa caudală a
femurului, proximal sesamoidului femural medial.

156
 Muşchii mediali ai coapsei (Musculi femoris medialis)

Muşchiul graţios (M. gracilis) are forma unei plăci musculare late cu
originea pe arcada ischiatică, pe simfiza ischiatică, pe simfiza ischio –
pubienă şi pe arcada pubienă, se inseră cu o aponevroză lată pe fascia
gambei, prin care se prinde de unghiul şi de marginea medială a patelei, pe
ligamentul tibio – patelar şi pe marginea cranio – medială a tibiei până la
limita inferioară a treimii mijlocii. Muşchiul este alcătuit din două porţiuni,
cranială, cu aspect lat şi mai redus în fibre şi porţiunea caudală, cu aspect
fusiform.

Fig. 4. 47. Musculatura medială a coapseila bizam,

stratul al doilea

1- lig. inguinalis, 2- m. obliquus externus, 3- m.

gracilis, 3’- m gracilis pars cranialis, 3’’- m. gracilis
pars caudalis, 4- m. adductor brevis, 5- m iliopsoas,
6- m qvadriceps, 7- m. semitendinosus, 8- m.
semimembranosus, 9- m. gastrocnemius medialis,
9’- tendo calcaneus comunis, 10- m. tibialis
caudalis, 10’- tendo m. flexor digitorum profundus,
11- calcaneum

157
 Muşchiul croitor (M. sartorius) lipseşte la această specie şi la nutrie.
Muşchiul pectineu (M. pectineus) are originea pe faţa ventrală a
pubisului şi inserţia pe jumătatea superioară a feţei mediale a femurului.
Muşchiul adductor mare (M. adductor magnus) cu originea pe faţa
ventrală a pubisului şi pe tuberculul pubien, se inseră pe faţa caudală a
femurului, proximal faţă de muşchiul patratul femural.
Muşchiul adductor mic (M. adductor brevis) are originea pe faţa
ventrală a pubisului, caudal de muşchiul pectineu şi inserţia pe faţa caudală a
femurului.

Fig.4. 48. Musculatura medială

a coapsei la bizam, stratul II

1- m. obliquus externus, 2-
ilium, 3- lig. inguinalis, 4- m.
tensor fasciae latae, 5- m
iliopsoas, 6- m. quadriceps, 7-
m. pectineus, 8- m. adductor
major, 9- m.
semimembranosus, 10- m
semitendinosus

158
 Fig.4. 49. Musculatura
medială a coapsei la
bizam, stratul III

1- m. obliquus externus, 2-
ilium, 3- lig. inguinalis, 4-
m. quatratus femoris, 5- m
iliopsoas, 6- m.
quadriceps, 7- m.
pectineus, 8- m. adductor
major, 9- m.
semimembranosus, 10- m
semitendinosus

Fig. 4. 50. Musculatura

medială a coapseila bizam,
stratul profund,

1- lig. inguinalis, 2- pubis,

3- ischium, 4- os femoris, 5-
m. obturatorius internus, 6-
adductor brevis, 7- m.
adductor major, 8- m.
iliopsoas, 9- m. quadriceps,
10- m. semimembranosus,
11- m. semitendinosus, 12-
m. gastrocnemius caput
mediale

159
 Fig.4.51. Musculatura medială a coapseila bizam, stratul profund,

1- lig. inguinalis, 2- pubis, 3- ischium, 4- os femoris, 5- obturatorius

internus, 6- m. iliopsoas, 7- m. quadriceps, 8- m. quatratus femoris, 9- m.
m. biceps femoris, 10- m adductor major (sectionat), 11- m.
semitendinosus, 12- m. gastrocnemius caput mediale, 13- crista tibialis.

4. 6. 3. MUSCULATURA GAMBEI la bizam

Muşchii craniali ai gambei

Muşchiul tibial cranial (M. tibialis cranialis) este deosebit de

puternic şi voluminos. Îşi are originea pe faţa cranială a tuberozităţii tibiei,
pe creasta tibială, fosa tibială şi pe condilul lateral. Tendonul terminal
puternic, străbate inelul tibial împreună cu muşchiul extensor al halucelui şi

160
se inseră pe extremitatea distală a metatarsului I şi pe extremitatea proximală
a falangei I a degetului mare.

Fig. 4. 52. Musculatura cranială a gambei la bizam

a- os femoralis, b- patella, c- tibia, d- calcaneus, e- ossa metatarsalia, f-
ossa digitorum
1- m. quadriceps, 2- m. extensor digitorum pedis longus, 3- m. tibialis
cranialis 4- m. fibularis longus, 5- m. fibularis brevis, 6- insertio m.
fibularis longus, 7- insertio m. fibularis brevis, 8- insertio distale m.
tibialis cranialis, 9- tendo insertiones distales m extensor digitorum pedis
longus.

161
 Muşchiul extensor lung al piciorului (M. extensor pedis longus)
este plasat lateral precedentului şi are originea pe faţa laterală a fibulei, în
treimea sa superioară şi pe ligamentul tibio – fibular lateral. Se inseră printr-
un tendon distal ce trece prin inelele tibial şi tarsien, pe falangele distale ale
degetelor III,IV,V.

Muşchiul extensor lung al degetului mare (M. extensor hallucis

longus) este redus, situat sub muşchiul tibial cranial şi muşchiul extensor
lung al piciorului. Are originea pe membrana fibroasă tibio – fibulară,
prezintă un tendon distal ce trece împreună cu tendonul muşchiului tibial
cranial prin inelele tibial şi tarsien şi se inseră pe degetele I şi II, trimiţând un
tendon fin ce se uneşte cu muşchiul extensor lung al piciorului pentru
degetul III.

Muşchiul fibular scurt (M. fibularis brevis) este situst caudal

muşchiului extensor lung al piciorului, are originea pe marginea cranială a
fibulei în treimea mijlocie şi pe unghiul lateral al fibulei printr-o aponevroză
iar inserţia pe extremitatea proximală a metatarsului V.

Muşchiul fibular lung (M. fibularis longus) îşi are originea pe

marginea caudală a treimii proximale a fibulei. Tendonul său distal trece
peste maleola fibulară, într-o culisă tendinoasă adâncă, unde este
contenţionat de un inel fibros alături de tendoanele m. fibular scurt şi
extensor şi m. extensor digital lateral, trece apoi sub tendonul distal al m.
fibular scurt, rulează pe un scripete situat pe faţa plantară a tarsului,
traversează regiunea tarsienă în sens latero – medial şi se inseră pe baza
metatarsului I şi pe osul cuneiform medial.

Muşchiul extensor lateral al piciorului (M. extensor pedis

lateralis) îşi are originea pe corpul fibulei în treimea mijlocie, iar inserţia pe
falangele distale ale degetelor IV şi V.

162
 Fig. 4. 53. Distribuţia tendoanelor muşchilor craniali ai
gambei la bizam

1- m. fibularis brevis et longus, 2- m. extensor pedis

lateralis, 3- m. extensor digitalis pedis longus, 4- tendo m.
extensor digitalis pedis brevis.

163
 Muşchii caudali ai gambei

Muşchiul triceps sural (M. triceps surae) este alcătuit din muşchii:
muşchiul gastrocnemianul medial, muşchiul gastrocnemian lateral şi
muşchiul solear.
- Muşchiul gastrocnemianul medial (M. gastrocnemius medialis)
are originea pe tuberozitatea excentrică a condilului medial al femurului.
- Muşchiul gastrocnemian lateral (M. gastrocnemius) acoperă
muşchiul flexor digital superficial şi are originea pe condilul lateral, faţa
posterioară şi laterală a extremităţii distale a femurului. În grosimea
tendoanelor de origine se formează sesamoizii femurali.
- Muşchiul solear (M. soleus) are originea pe marginea caudală şi
pe corpul fibulei şi prezintă un tendon ce se ţese cu tendonul muşchiului
gastrocnemian lateral.
Inserţia distală a muşchiului triceps sural este pe calcaneu.
Muşchiul flexor superficial al piciorului (M. flexor digitorum
superficialis) are originea pe condilul femural lateral, sub inserţia
muşchiului gastrocnemian lateral. Burta lui musculară se situează sub cei doi
muşchi gastrocnemieni şi se distribuie prin patru ramuri degetelor II-V,
inserându-se pe extremităţile proximale ale falangelor medii.
Muşchiul popliteu (M. popliteus) se comportă asemănător
carnivorelor, dar ajunge distal cu inserţia până pe faţa cranială a tibiei,
contribuind decisiv la mişcările de rotaţie efectuate de articulaţia femuro –
tibio – patelară.
Muşchiul flexor digital profund al piciorului (M. flexor digitorum
profundi) este alcătuit din: muşchiul flexor lung al degetului mare, muşchiul
flexor lung digital şi m. tibial caudal.
Muşchiul flexor lung al degetului mare (M. flexor halucis longus)
este acoperit parţial de muşchiul flexor lung digital, având originea pe
treimea proximală a feţei mediale a tibiei. Are un tendon distal lung care
trece printr-o culisă tendinoasă, situată pe maleola tibială, pentru a se insera
pe procesul plantar al degetului mare plantar (degetul I sau haluce).

164
 Fig. 4. 54. Musculatura cranio- laterală a gambei la bizam

a- Femour, b- patella, c- lig. tibiopatelae rectus, d- os sesamoisea

femorale, e- lig collateralis lateralis, f- tibia, g- calcaneum, h- lig.
calcaneometatarsea longum, i- ossa metatarsea, k- ossa digitorum
1- M. quadriceps femoris, 2- m. tibialis cranialis , 3- m. extensor
pedis longus, 4- m. flexor digitalis pedis longus, 5- m. soleus, 6- m.
gastrocnemius lateralis, 7- m. gastrocnemius medialis, 8- tendo
communis, 9- mm. interosei.
165

Fig. 4. 55. Muşchii flexori ai
autopodiului pelvin la bizam
1- M quadriceps, 2- m.
popliteus, 3- m. flexor pedis longus,
4- m. flexor halucis longus, 5- m.
tibialis caudalis, 6- tendo m. flexor
digitorum profundi, 7- tendo distalis,
8- brida fibrosa, 9- mm interosei
166
Fig.4. 56. Muşchii flexori ai
autopodiului pelvin la bizam
1- M quadriceps, 2- m.
popliteus, 3- m. tibialis
cranialis, a- femour, b- patella,
c-tibia, d- fibula, e- calcaneum,
f- ossa metatarsalia, g- ossa
digitorum
 Fig. 4. 57. Detaliu privind
distribuţia tendoanelor
musculaturii flexoare a digitorum profundi la bizam
autopodiului pelvin la bizam, plan
superficial
1- m. gastrocnemius, 2- m.
flexor pedis superficialis, 3- m.
flexor digitorum profundi, 4-
tendo m. flexor digitorum
profundi, 6- mm. Interosei, c-
calcaneum
Fig. 4. 58. Detaliu privind
distribuţia tendoanelor m. flexor
1- m. gastrocnemius lateralis, 2-
m. gastrocnemius medialis, 3-
tendo calcanea comunis, 4- m.
flexor digitorum profundi, 5-
tendo comunis mm flexiri, 6-
tendo distalis, 7- mm. interosei

Muşchiul flexor lung al piciorului (M. flexor pedis longus) are

originea pe faţa tibială medială iar tendonul său distal trece printr-o culisă
situată pe maleola tibială, rulează la faţa plantară a tarsului (unde primeşte o
167
bridă de la tendonul muşchiului flexor al degetului mare), după care se
distribuie degetelor II-V, prin ramuri inserate pe procesele plantare ale
felangelor distale.
Muşchiul tibial caudal (M. tibialis caudalis) are originea pe faţa
caudală a tibiei, pe membrana fibroasă tibio – fibulară, iar inserţia pe
extremitatea proximală a metatarsului I.

4. 6. 4. MUSCULATURA AUTOPODIULUI la bizam

Muşchiul extensor digital scurt (M: extensor diditorum brevis)

este reprezentat de două burţi musculare, medială şi laterală, a căror inserţii
distale se realizează pe falangele distale ale degetelor II şi III prin tendoane
lungi care acompaniază tendoanele muşchilor extensor digital lung al
piciorului.
Muşchiul flexor digital scurt (M: flexor digitorum brevis) este
asemănător celui de pisică, formând o placă musculară subţire şi largă,
inclusă în tendonul muşchiului flexor superficial, distal faţă de calota
calcaneenă.
Muşchii lumbricali (Mm. lumbricales) sunt asemănători celor de la
membrul toracic, dar mai dezvoltaţi şi sunt prezenţi numai pe feţele mediale
ale degetelor II-V.
Muşchiul pătrat palmar este reprezentat de o placă musculară lăţită
care întretaie oblic şi în plan superficial tendonul muşchiului flexor lung al
piciorului. Are originea pe faţa plantară a calcaneului şi pe ligamentul
colateral al articulaţiei tibio – tarsiene, inserţia lui se ţese cu tendonul
muşchiului flexor lung al degetului I. La nivelul la care m. flexor lung al
halucelui primeşte inserţia muşchiului pătrat plantar, tendonul lui emite o
bridă de legătură cu muşchiul flexor lung al piciorului.
Muşchii interflexori sunt reprezentaţi de trei grupe de fibre
musculare palide care leagă tendoanele flexorului superficial de cele ale
tendoanelor flexorului lung al piciorului.
Muşchii interosoşi (Mm. interossei) sunt asemănători celor de la
membrul toracic şi sunt plasaţi în plan profund, în contact cu faţa plantară a
metatarselor II-V. Originea lor este pe extremităţile proximale ale
metatarselor iar inserţia pe feţele abaxiale ale marilor sesamoizi.
Muşchii scurţi proprii ai degetelor spre deosebire de cei descrişi la
membrul toracic, au burţile musculare mai lungi şi mai dezvoltate.
168
 Halucele sau degetul întâi prezintă un muşchi abductor deosebit de
dezvoltat, format din două burţi musculare, cu originea pe calcaneu şi
ligamentul colateral medial şi cu inserţia pe extremitatea proximală şi
respectiv distală a metatarsului I. Muşchiul flexor scurt al halucelui are
originea pe ligamentul plantar şi inserţia pe extremitatea distală a
metatarsului I. Muşchiul adductor scurt al halucelui este asemănător celui de
la membrul toracic (pentru police).
Degetul II este mobilizat în mod deosebit de muşchgiul adductor şi
de muşchiul abductor.
Degetul V prezintă un muşchi abductor enorm, a cărui origine se
găseşte pe ligamentul plantar, iar inserţia pe faţa abaxială a marelui
sesamoid, precum şi un muşchi adductor asemănător celui descris la
membrul toracic.
Spre deosebire de om, carnivore şi leporide, la bizam se observă o
dezvoltare mai mare a musculaturii proprii a degetelor la membrul pelvin,
comparativ cu cea amembrului toracic. Acest fapt se datorează mecanicii
complexe a regiunii autopodiale în mediul lichid, unde sunt necesare
puternice mişcări de abducţie şi adducţie a degetelor prezăzute cu membrană
interdigitală. În acest context, degetul V, depăşind ca dimensiune degetul I,
prezintă o dezvoltare corespunzătoare a musculaturii adductoare şi
abductoare, subsecventă sarciunii la care degetul lateral este supus în timpul
înotului.

Fig. 4. 59. Aspectul fasciei

plantare interdigitale la bizam

1- Tendo calcanea
communis, 2- tendo m. flexor
digitorum superficialis, 3- tendo
distalis m. flexor digitorum
profundus, 4- mm interosei, 5-
fascia interdigitalis

169
 BIBLIOGRAFIE

Ackerknecht, E. B. – Handbuch der Vergleiden Anatomie der

Haustiere. 18. Auflage, Springer – Verlag, Berlin, 1943.
Almăşan, M., Androne, Gh. – Despre extinderea ariei de existenţă a
bizamului în delta Dunării şi măsurile de combatere. Revista Pădurarilor nr.
6, 1962.
Arnbjerg J., and N. I. Heje - Fabellae and popliteal sesamoid bones
in cats, J. Small Anim. Pract. 34: 95- 98, 1993
Barone, R. – Anatomie comparee des mamiferes domestiquies. Ecole
Nationale Veterinaire, Lyon, 1966.
Barone, R., şi colab. – Atlas d’anatomie du lapin. Ed. Masson et C-ie,
Paris, 1973.
Bareliuc Lucia, Neagu, N. – Elemente de embriologie comparată.
Editura Medicală, Bucureşti, 1981.
Bereş, I. – Răspândirea bizamului în Maramureş. Rev. Muzeelor, V, nr.
I, 1968.
Bodson Liliane – Des animaux introduits par l’homme dans la faune de
l’Europe. Universite de Liege, p. 102-103.
Boessneck, J., muller, H., Teichert, M. –
OsteologischeUnterscheidungmerkmale zveschen Schaf (Ovis aries Linne)
und ziege (Capra hircus Linne). Academie Verlag, Berlin, 1964.
Bourdelle, E., Bressou, C. – Anatomie regionale des animaux
domestiques, III, Ed. J.B. Bailliere et fils, 1964.
Brădăţan, Gh., Coţofan, V. – Morfologia aparatului urogenital la
bizam. Ed. „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi, 2001.
Budras, D.K. – Atlas der Anatomie des Hundes. Hannover, 1996.
Călinescu, R., Bunescu, A. – Răspândirea bizamului în România. Bul.
Inst. De Cercetări Piscicole, nr. 2, 1958.
Cârciu, I., Rădulescu, N., Bodea, M. – Vânat şi vânătoare. Asociaţia
Vânătorilor şi Pescarilor din România, Bucureşti, p. 154, 1964.
Cheroiu, G., Ilie, E. – Vânat românesc. Ed. Snagov, Bucureşti, p. 84-
85, 1996.
Cotta, V. – Bizamul în Oltenia. Rev. Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi,
nr. 10, 1966.
Coţofan, V. – Anatomia animalelor domestice, vol. I, I.A. Iaşi, C.M.,
1975.
170
 Coţofan, V., Palicica, R., Valentina Hriţcu, Enciu, V. – Anatomia
animalelor domestice, vol. I, Ed. Orizonturi Universitare, Timişoara, 1999.
Coţofan, V., Chişu, N. – Aspecte de mecanostructură în orientarea
fibrocelulară din cartilaj şi os. Ses. Şt. Jubiliară I.A. Iaşi, 1971, p. 101-102.
Coţofan, V., Hriţcu Valentina – Regiunea temporo-mandibulară la
nutrie. Lucr. Ţt. I.A. Iaşi, nr 24, II, 1980, p. 89-92.
Coţofan, V., Hriţcu Valentina – Caractere morfologice diferenţiale ale
scheletului axial la nutrie comparativ cu unele mamifere domestice. Seminar
Şt. I.A. Iaşi, 1982, p. 62-63.
Coţofan, V., Cura, P., Cozariuc, I., Hriţcu Valentina – Caractere
morfologice diferenţiale ale capului osos la nutrie comparativ cu iepurele şi
bizamul. Seminar Şt. I.A. Iaşi, 1982.
Coţofan, V. – Studiul capului osos la dihorul de crescătorie. Lucr. Şt.
Iaşi, vol. 30, II, 1986, p. 61-66.
Coţofan, V., Cura, P., Hriţcu Valentina – Sistemul osteo-ligamentar
occipito-axo-atloidian la dihorul de crescătorie. Simp. Şt. I.A. Iaşi, 1987, 34.
Coţofan, V., Cura, P., Negrea, A., Hriţcu Valentina – Contribuţii la
studiul scheletului axial la dihorul de crescătorie. Seminar Şt. I.A. Iaşi, 1987,
34.
Coţofan, V., Spătaru, C., Hriţcu Valentina – Particularităţi morfologice
ale cavităţii toracice la nutrie. Ses. Şt. Fac. Med. Vet. Iaşi, 1998.
Coţofan, V., Hriţcu Valentina, Cura, P. – Studiul comparativ al
musculaturii capului la nutrie şi bizam. Lucr. Şt. I.A. Iaşi, vol. 25, II, Zoo-
Med. Vet. 1981, p. 77-82.
Coţofan, V., Cura, P., Hriţcu Valentina, Negrea, A. – Miologia nutriei
– muşchii gâtului. Simp. Şt. I.A. Iaşi, Med. Vet., 1983., 116.
Coţofan, V., Cura, P., Negrea, A., Postolache Aida – Miologia nutriei –
muşchii trunchiului. Simp. Şt. I.A. Iaşi, Med. Vet., 1983.117.
Coţofan, V., Hriţcu Valentina, Coţofan Otilia – Ventral abdominal
muscles and inghinal rings in Myocastor coypus. Seminar Skelettmusculatur
der Haustiere, Leipzig, 1985.
Coţofan, V., Coţofan Otilia, Hriţcu Valentina – Contribution to pelvic
hind musculature in myocastor coypus. Seminar Skelettmusculatur der
Haustiere, Leipzig, 1985.
Coţofan, V., Cura, P. Negrea, A. – Musculatura trunchiului la dihorul
de crescătorie. Simp. Şt. I.A. Iaşi, Med. Vet., 1985, p. 9-10.

171
 Coţofan, V., Negrea, A., Hriţcu Valentina – Aspecte comparative ale
musculaturii cervicale la nutrie şi dihorul de crescătorie. Lucr. Şt. I.A. Iaşi,
Med. Vet., 1987, p. 37.
Coţofan, V., Negrea, A., Cura, P., Hriţcu Valentina – Musculatura
masticatoare şi cervicală la dihorul de crescătorie. Lucr. Şt. I.A. Iaşi, Vol. 31,
seria Zoot. Şi Med. Vet., II, 1988, p. 53-55.
Coţofan, V., Cristea, C. – Aspecte comparative ale oaselor centurii
stilopodiului şi zeugopodiului pelvin la bizam. Ses. Şt. Med. Vet., Iaşi, 1996.
Coţofan, V., Spătaru, C., Spătaru Mihaela – Particularităţi
morfofuncţionale ale cavităţii toracice la nutrie. Lucr. Şt. La al VIII-lea
Congres Naţional de Med. Vet., Băile Felix, 17-20 oct. 2000, p. 27.
Coţofan, V., Predoi, G. – Anatomia topografică a animalelor
domestice. Ed. BIC ALL, Bucureşti, 2003.
Debrestein, J., Hoffman, G. – Lerbuch der vergleichenden Anatomie
der Haustiere. Springer Verlag, Berlin, Heidelberg, New York, 1974.
Denoix J.M. - Functional anatomy of tendons and ligaments in the
distal limbs (manus and pes), Vet. Clin. North Am. Equine pract. 10: 273-
322, 1994
Dornescu, G.T., Necrasov Olga – Anatomia comparată a vertebratelor.
Vol. II, Ed. Did. Şi Ped. Bucureşti, 1968.
Ellenberger, W., Baum, H. – Handbuch der vergleichender Anatomie
der Haustiere. Springer Verlag, Berlin, Heidelberg, New York, 1974.
Feider, Z. Şi colab. – Zoologia vertebratelor. Ed. Did. Şi Ped.,
Bucureşti, 1964.
Feider, Z. Şi colab. – Zoologia vertebratelor. Ed. Did. Şi Ped.,
Bucureşti, 1976.
Grasse Pierre, P. – Traite de zoologie, Tome XVI, fascicule VII. Paris,
Masson, 1982.
Gregory C.R., J.M. Cullen, R. Pool and P.B. Vasseur - The canide
sacroiliac joint, Spine 11: 1044/1048, 1986
Haimovici, S. – Anatomia comparată a vertebratelor. Univ. Al. I. Cuza
Iaşi, 1982.
Hamar, M. – Din viaţa rozătoarelor. Ed. Şt. Bucureşti, 1967, p. 80-81.
Hriţcu Valentina, Coţofan, V. – Anatomia animalelor de blană. Ed. Ion
ionescu de la Brad Iaşi, 2000.
Hudson Lola, Hamilton, P. – Atlas of Feline. Anatomy for
Veterinarians. W.B. Sounders Co., USA, 1992.
172
 Jivcov, S. – Originea aparentă şi ramurile de distribuţie ale nervilor
cranieni epibranhiali, branhiali şi hipobranhiali la nutrie. Teză de doctorat.
Iaşi, 1998.
Koch, T. – Beitrage zur Anatomie des Sumfeibers (Myopotamus s.
Myocastor coypus). Hirzer Verlag Leipzig, 1953.
Konig, H.E., Liebich, H.C. – Anatomie der Haussangeliere. Band I,
Schattauer, Stuttgart, New York, 1999.
Kovacs Gyula – Haziallatok anatomijanate atlassa. Mezogazdasagi
Kiado, Budapest, 1965.
Kolb, E. – Lerbuch der physiologie der Haustiere. Fischer Verlag, Jena,
1974.
Krahmer, R., Schroder, L. – Anatomie der Haustiere. Hirzer Verlag,
Leipzig, 1986.
Lesbre, F.X. – Precis d’Anatomie comparee des animaux domestiques.
Tome II, Libraire J.B. Bailliere et fils, Paris, 1923.
Marcheş, G. – Problema bizamului (Ondatra zybethica). Rev. Ocrotirea
Naturii, nr. 5, 1960.
Mişcalencu, D., Mişcalencu Florica – Anatomia comparată a
vertebratelor. Ed. Did. Şi Ped., Bucureşti, 1982.
Montane, L., Bourdelle, E. – Anatomie regionale des animaux
domestiques. Vol. I-II, J.B. Bailliere et filis, Paris, 1971-1973.
Murariu, D. – Din lumea animalelor. Ed. Academiei Române, p. 326-
328, 1989.
Necrasov Olga, Dornescu, G.T. – Anatomia comparată a vertebratelor.
Vol. I, Ed. Did. Şi Ped., Bucureşti, 1968.
Necrasov Olga, Dornescu, G.T. – Anatomia comparată a vertebratelor.
Vol. II, Ed. Did. Şi Ped., Bucureşti, 1971.
Nezvol, J., Literak, I. – Parasitosis of muskrat (Ondatra zybethica).
Veterinary Bulletin, 65 (7), 1995.
Nickel, R., Schummer, A., Seiferle, E. – Lerbuch der Anatomie der
Haustiere. Band I. Ed. Paul Parey, Berlin, 1975.
Nickel, R., Schummer, A., Seiferle, E. – Lerbuch der Anatomie der
Haustiere. Band II- IV. Ed. Paul Parey, Berlin, 1992.
Popescu, P. – Atlas der topographischen Anatomie der Haustiere. Vol
I-III, Ed. Fischer Verlag, jena, 1963.
Popescu A, Gh. Dobrică- Morfologia şi dinamica apariţiei centrelor
de osificare cît şi de închidere a liniei fizeale în oasele membrului toracic la
173
câinele Ciobănesc german, Lucr. Şt. , vol 2 (43), Ed Ion Ionescu de la Brad,
Iaşi, 2000, p. 22
Prose L.P. - Anatomy of the knee joint of the cat. Acta. Anat. 119: 40-
48, 1984
Rizac V, Spătaru C, Spătaru Mihaela, Particularităţi funcţionale ale
articulaţiei zono-stilopodiale ale membrului pelvin la bizam (Ondatra
zibethica), Lucr. Şt. Vol. 48 (7), Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iaşi 2000
Rizac V, Coţofan V., Spătaru Mihaela- Particularităţile musculaturii
sinsarcotice la bizam (Ondatra zibethica), Lucr. Şt. Vol. 48 (7), Ed. Ion
Ionescu de la Brad, Iaşi 2000
Roşu, G.D., Colibaba, E. – Cartea vânătorului. Ed. Junimea Iaşi, 1977,
p. 85-87.
Sârbu, V., Păstârnac, N. – Creşterea animalelor pentru blană. Ed.
Ceres, Bucureşti, 1980.
Schummer, A., Nichel, R. – Lerbuch der Anatomie der Haustier.
Auflage 14. paul Parey Verlag, Berlin – Hamburg, 1979.
Spătaru Mihaela, Spătaru, C. – Sistemul osteo ligamentar al regiunii
cervicale la bizam (Ondatra Zybethica). Lucr. Şt. Seria Zoot. Vol. 45, Iaşi
2002, p. 707-709.
Spătaru Mihaela, Spătaru C. - Sacrumul la bizam (Ondatra zybethica).
Lucr. Şt. Seria Zoot. Vol. 45, Iaşi 2002, p. 710-712.
Spătaru Mihaela, Spătaru, C. – Particularităţi anatomice ale craniului
la bizam. Lucr. Şt. Revista Română de Med. Vet. Al IX-lea Congres de Med.
Vet. Iaşi, 24-27 sept. 2003, p. 183.
Spătaru Mihaela, Spătaru C. – Particularităţi morfo-funcţionale ale
sistemului osos al cavităţii toracice la bizam. Lucr. Şt. Revista Română de
Med. Vet. Al IX-lea Congres de Med. Vet. Iaşi, 24-27 sept. 2003, p. 184-
185.
Spătaru Mihaela, Spătaru, C. – Particularităţi anatomice ale craniului
la bizam. Simp. Şt. Internaţional 7-8 oct., Chişinău – Republica Moldova,
2003, p. 44-47.
Spătaru Mihaela, Spătaru C. – Particularităţi morfo-funcţionale ale
sistemului osios al cavităţii toracice la bizam. Simp. Şt. Internaţional 7-8
oct., Chişinău – Republica Moldova, 2003, p. 48-52.
Spătaru Mihaela, Spătaru, C. – Aspecte privind musculatura
masticatoare la bizam. Lucr. Şt. Med. Vet. Iaşi, vol. 46, 2003, p. 51-54.

174
 Spătaru Mihaela, Spătaru, C. – Particularităţi morfologice privind
musculatura abdominală la bizam. Lucr. Şt. Med. Vet. Iaşi, vol. 46, 2003, p.
47-50.
Spătaru, C., Spătaru Mihaela – Manual practic de anatomie veterinară
– Aparatul locomotor. Ed. Tehnopress, Iaşi, 2004.
Spătaru Mihaela, Vulpe V., Spătaru C. – 2005- Utilizarea tehnicii
radiologice ca metodă de studiu anatomic comparativ al scheletului la bizam.
Lucr. Şt. Sesiunea Medicină Veterinară, vol. 48, Iaşi 2005. P. 272-277.
Spătaru Mihaela, Coţofan V., Spătaru C.-2007- Peculiarities of
Thorax Intervertebral Joints in muskrat (Ondatra zybethica)- revista
„Cercetari Agronomice in Moldova”, vol I, (129), ISSN 0379-5837, pag 53-
59
Spataru Mihaela, Spataru C., Rizac V.- 2009- Particularităţile morfo-
fncţionale ale articulaţiilor membrului toracic la bizam, Lucrări Stiinţifice
Medicină Veterinară, vol.52 (11), ISSN 1454-7406, p. 293-299
Spătaru Mihaela, Spătaru C., Vulpe V., 2009 - The peculiarities of The
Spinal Colun Joints At Muskrat (Ondatra Zibethica). Bulletin Of University
Of Agricultural Scences And Veterinary Medicine Cluj-Napoca. Vol. 66(1).
Ed. AcademicPres. 2009. p. 100-106.
Spataru C., Spataru Mihaela, Coţofan V. – 2009- Particularităţi
morfologice ale scheletului membrului toracic la bizam (Ondatra zibethica),
Lucrări Stiinţifice Medicină Veterinară, vol.52 (11), ISSN 1454-7406, p.
268-292
Spătaru C., Spătaru Mihaela, Coţofan V. , 2009 -Particularităţi
morfologice ale scheletului membrului toracic la bizam, Lucrări Ştiinţifice.
Volumul 52(11) Medicină Veterinară, Partea I. Editura Ion Ionescu de la
Brad Iaşi, 2009, pagina 286-292
Spătaru C., Spătaru Mihaela, Coţofan V. ,2009, The peculiarities of
The Font Limb Muscles At Muscrat (Ondatra Zibethica), Bulletin Of
University Of Agricultural Sciences And Veterinary Medicine Cluj-Napoca.
Vol. 66(1). Ed. Academic Pres. 2009. pagina, 92-99;
Spătaru C., Spătaru Mihaela, Coţofan V., 2009- Particularităţi
morfologice ale scheletului membrului toracic la bizam, Lucrări Ştiinţifice.
Volumul 52(11) Medicină Veterinară, Partea I. Editura Ion Ionescu de la
Brad Iaşi, 2009, pagina 286-292
Szeteyn, S. – Budowa I topografia jader mozdzku nutri (Myocastor
coypus). Polskie Arch. Weterin. Nr. 2, p. 309-320, Cracow, 1966.
Teodoreanu, M. – Contribuţii la studiul ecologiei bizamului în Câmpia
Transilvaniei. Cluj-Napoca, 1971.

175
 Teodoreanu, M. – Contribuţii la studiul răspândirii bizamulul. Cluj-
Napoca, 1971.
Teodoreanu, M. – Vârsta bizamului din România. Cluj-Napoca, 1973.
Tudor Despina, Constantinescu, Gh. – Nomina anatomica veterinaria.
Ed. Vergiliu, Bucureşti, 2002.
http://my.net-link.net/~vaneselk/muskrat/biology.htm Everything
Muskrat - Biology
http://www.holoweb.com/cannon/muskrat.htm
http://dep.state.ct.us/burnatr/Wildlife/factshts/muskrat.htm
http://www.hww.ca/hww2.asp?id=96
http://animaldiversity.ummz.umich.edu/site/accounts/information/Onda
tra_zibethicus.html

176
APARATUL LOCOMOTOR LA VEVERIȚĂ
(SCIURUS VULGARIS)

Cap. 5. SISTEMUL OSOS LA VEVERIȚĂ

Cap. 6. SISTEMUL ARTICULAR LA VEVERIȚĂ
Cap. 7. SISTEMUL MUSCULAR LA VEVERIȚĂ
BIBLIOGRAFIE

177
 Cap. 5. SISTEMUL OSOS LA VEVERIȚĂ

Studierea particularităţilor morfo-funcţionale ale scheletului la

veveriţă s-a realizat prin disecarea şi prepararea pieselor osoase raclând
ţesuturile adiacente de pe acestea, urmărind lungimea şi aspectul proceselor
nearticulare şi întinderea suprafeţelor articulare corespunzătoare fiecărui os.
Particularităţile găsite au fost fotografiate, descrise şi comparate cu
structurile asemănătoare întâlnite la alte specii, urmărindu-se permanent
interpretarea acestora, conform principiilor anatomice de bază, sub raportul
cauză-efect.

5. 1. CRANIUL la veveriță

Veveriţa este un rozător reprezentativ pentru studierea adaptării unei

specii la condiţiile de habitat, prin modificarea caracterelor morfologice ale
scheletului, dependente de tipul de locomoţie arboricol. Asemănător
scheletului apendicular, craniul şi coloana vertebrală prezintă caractere
morfologice particulare faţă de rozătoarele terestre. Aceste particularităţi
sunt reprezentate de conservarea unor caractere de rozător reprezentat la
nivelul craiului prin aparatul de prehensiune determinat de tipul de
masticaţie.
Privit lateral, craniul la veveriţă se particularizează prin aspectul
convex al neurocraniului şi prin lipsa protuberanţei occipitale externe. Deşi
veveriţa are musculatura cervicală dezvoltată, creasta nucală este redusă la o
linie osoasă sub formă de semicerc ce ajunge până la nivelul planului
articular al condililor occipitali. Ariile de inserţie ale musculaturii ce se
inseră pe occipital sunt reprezentate prin cinci reliefuri egale, netede şi
rotunjite, convexe atât dorso-ventral cât şi transversal, separate prin şanţuri
fine, plasate la nivelul planului articular occipito-atloidien. Aceste aspecte
determină producerea unor afecte musculare egale ca amplitudine, atât a
musculaturii extensoare a capului cât şi a celei rotatoare în sens lateral ale
capului, cu rol important în coordonarea şi controlul scheletului axial mai
ales în timpul salturilor (zborului) dintr-un arbore în altul. Extensia maximă
a capului este permisă şi datorită înălţimii reduse a procesului spinos al
axisului.
O altă particularitate o reprezintă reducerea proceselor paracondilare.
Acestea au aspect de tuberculi reduşi şi sunt situaţi lateral de marginea

178
dorsală a condililor coccipitalului. Lateral, între fiecare condil şi procesele
paracondilare, se formează câte un spaţiu triunghiular de inserţie musculară.
Condilii occipitalului au suprafaţa articulară ce nu depăşeşte
jumătatea dorsală a circumferinţei găurii occipitale. Suprafaţa articulară se
desfăşoară mai mult în plan orizontal, lipsindu-i amplitudinea în plan
vertical. Gaura occipitală este aproape circulară.
Bazioccipitalul este lat şi fără reliefuri musculare.
În plan dorsal craniul prezintă o evidentă convexitate temporală.
Procesele zigomatice ale temporalelor se detaşă puţin în sens lateral,
prezentând pe axul longitudinal suprafaţa articulară (condilul temporalului)
pentru articularea cu condilul mandibulei. Fosa temporală este largă, orbita
nu este complet circumscrisă, procesul orbital al frontalului fiind reprezentat
printr-o lamă osoasă orientată caudal şi terminată efilat.
Craniul la veveriţă prezintă o gaură guturală foarte redusă datorită
reducerii aripilor sfenoidului. Deschiderea choanelor se face cu 0,3 cm
anterior deschiderii guturale, oasele palatine, lipsite de procesele pterigoide,
prelungesc caudal palatul dur. Astfel, între presfenoid şi oasele palatine se
delimitează nazofaringele.
Hiatusul maxilar, asemănător felinelor, este format din gaura
sfenopalatină largă, fisura palatină aproape complet circumscrisă de osul
palatin şi procesul alveolar al ultimului molar. Gaura sfeno-palatină la
veveriţă este plasată cranial altor specii de rozătoare găsindu-se în planul
celui de-al treilea molar superior.
Osul maxilar este foarte dezvoltat. Procesul zigomatic se detaşă în
plan vertical sub forma unei lame osoase la baza cărora este prezentă, ca o
fisură, gaura infraorbitală, înaltă şi strâmtă.
O dezvoltare evidentă o au oasele incisive care sunt masive,
delimitează partea laterală şi jumătate din plafonul cavităţii nazale. Procesul
alveolar al osului incisiv este adânc, ajunge la baza osului maxilar, incisivii
având creştere continuă şi un aspect de daltă. Particularitatea sistemului de
prehensiune la veveriţă este reprezentat de faptul că veveriţa nu sparge coaja
dură a fructelor pe care le consumă ci le roade, eliminând strat cu strat
învelişul dur. Acest proces nu necesită o forţă deosebită dezvoltată de
musculatură ci se produce prin mişcări de propulsie şi retropulsie ale
mandibulei.

179
 Procesul de masticaţie este completat prin triturarea pe tablele
molare. Suprafaţa de abraziune a molarilor superiori are aspect convex în
sens cranio-caudal, fiind mărginită de crestele molare.

Fig. 5. 1. Craniul la veveriţă,

aspect aboral

1- foramen magnum, 2- condylus

occipitalis, 3- crista nuchae, 4-
foramen guturale, 5- processus
palatinus ossi maxilae, 6- incisura
palatina, 7- archus zygomathicus,
8- fossa orbitalis

Fig. 5. 2. Craniul la
veveriţă, aspect dorsal

1- os occipitale, 2- os
temporale, 3- processus
zygomathicus ossis
temporale, 4- os
zygomaticus, 5- os frontale,
6- processus zygomaticus,
7- os incisive, 8- os nasale

180
Fig. 5. 3. Craniul şi mandibula la veveriţă, aspect lateral

1- Os occipitale, 2- bulla tympanica, 3- archus zygomaticus, 4- os

incisivum, 5- os nasale, 6- molares, 7- processus incisive ossis
mandibulae, 8- processus condylaris ossis mandibulae, 9- processus
coronoideus, 10- processus angularis

Fig. 5. 4. Craniul la veveriţă, aspect ventro-lateral

1- Condylus occipitale, 2- processus paracondylare, 3- canalis n.
hypoglossi, 4- bulla tympanica, 5- os occipitale, pars basilaris, 6- incisura
jugularis, 7- os basisphrnoidale, 8- os palatine, 9- fisura palatina, 10-
molares, 11- dentes incisive, 12- foramen infraorbitale, 13- arcus
zygomaticus, 14- os nasale

181
 Fig. 5. 5. Craniul la veveriţă, aspect lateral

1- Condylus occipitalis, 2- protuberantia occipitalis externa, 3-

crista nuchalis, 4- bulla tympanica, 5- meatus acusticus externus, 6-
archus zygomaticus, 7- foramen ethmoidale, 8- foramen opticus, 9-
hyatus orbitalis, 10- hyatus maxilaris, 11- foramen infraorbitale, 12-
os nasale, 13- dentes incisive, 14- molares
Mandibula se particularizează prin masivitatea unghiului
mandibular. Condilului mandibular este plasat aproape în planul tablelor
molare, determinând o forţă mare în spargere. Dezvoltarea procesului
corono-condilien mult deasupra tablelor molare mandibulare determină o
forţă în secţionare a muşchiului temporal asemănătoare puterii unui cleşte,
vârfurile incisivului inferior şi procesului coroncondilien circumscriu un
semicerc. Întinderea fosei maseterice până în planul primului molar
mandibular, întinderea şi adâncimea fosei pterigoidiene demonstrează o forţă
puternică dezvoltată de muşchii maseter şi pterigoidieni în procesul de
propulsie şi retropulsie al mandibulei. O altă caracteristică a mandibulei la
veveriţă o reprezintă procesul angular care este lat, având formă patrulateră,
reprezentând locul de inserţie al muşchilor retropulsori şi coborâtori ai
mandibulei.

182
 Fig.5.6. Mandibula
la veveriţă
A- Aspect lateral
B- Aspect medial

1- condylus articularis, 2-
processus coronoideus, 3-
A. processus angularis, 4-
fossa masseterica, 5-
foramen mentale, 6-
molares, 7- dentes incisive,
8- dyastema, 9- foramen
mandibulae, 10- fossa
pterygoidea

B.
5. 2. VERTEBRELE CERVICALE la veveriță

Mobilitatea capului la veveriţă se datorează în bună parte şi

conformaţiei vertebrelor cervicale. Cele şapte vertebre cervicale se
încadrează într-un trapez cu baza mare caudal. Arcurile vertebrelor sunt
egale ca dimensiuni, lăţirea vertebrelor se datorează detaşării progresive, în
sens lateral a proceselor transverse.
Primele două vertebre cervicale, atlasul şi axisul sunt foarte diferite.

5. 2. 1. Atlasul la veveriță

Atlasul are aspect inelar, gaura rahidienă având aspect circular.

Arcul dorsal are aceeaşi lungime cu cea a arcului ventral. Marginea dorsală
este şlefuită, tuberculul dorsal al atlasului fiind absent. Dorsal, la marginea
cranială a fiecărui arc se găseşte gaura alară. Sub gaura alară se găseşte gaura

183
vertebrală laterală, foarte largă, aceasta comunică caudal cu gaura transversă
şi dorsal cu gaura alară. Gaura transversă este largă, prin ea trece artera
vertebrală care are calibru mare.
Aripile atlasului sunt extrem de reduse, fiind marcate doar prin găurile ce le
acompaniază.
Cavităţile glenoide, pentru articularea cu condilii occipitalului, au
aspect concav, formă triunghiulară şi au suprafeţele articulare în continuitate.
Cranial, pe arcul ventral se observă şlefuirea marginii anterioare a acestuia şi
prezenţa unei creste cartilaginoase transversale pe care se sprijină procesul
odontoid al axisului. Caudal se găseşte tuberculul ventral care are aspect de
spină.
Suprafaţa articulară caudală, pentru condilii axisului, are aspect
concav, triunghiular, suprafaţa articulară continuându-se pe sub procesul
odontoid.

5. 2. 2. Axisul la veveriță

Redus ca înălţime dar şi ca lungime, axisul la veveriţă are aspect

patrulater. Procesul odontoid este cilindro-conic având uşoară orientare
cranio-dorsală şi la bază prezintă două incizuri reduse.
Suprafeţele articulare craniale au aspect triunghiular ce ajung până în planul
jumătăţii vertebrei, ventral fiind limitate de o creastă osoasă puternică.
Arcul dorsal se termină cu procesul spinos care este redus în
înălţime, înălţimea creşte progresiv cranio-caudal, dându-i aspect de creastă
cu aspect lamelar. Acesta se detaşă de la jumătatea caudală a vertebrei,
depăşind suprafaţa articulară caudală a axisului.
Procesele transverse sunt reduse, fiind marcate doar prin lame osoase
fine ce delimitează găurile transverse care sunt largi. Incizurile vertebrale
caudale sunt adânci.
Fig. 5. 7. Atlasul la veveriţă, aspect
cranial
1- canalis vertebralis, 2- arcus ventralis,
3- ala atlantis, 4- fovea articularis
cranialis, 5- fovea vertebralis lateralis, 6-
tubercul dorsalis, 7- crista transversa

184
 Fig. 5. 8. Atlasul la veveriţă, aspect
caudal

1- tubercul dorsalis, 2- foramen atlantis,

3- foramen transversarium, 4- fovea
articularis caudalis, 5- ala atlantis

Fig. 5. 9. Atlasul la veveriţă,

aspect dorsal

Fig. 5. 10. B.
Fig. 5. 10. A.
Fig. 5. 10. Axisul la veveriţă, A-
aspect lateral, B- aspect cranial, C- aspect
dorsal

1- dens, 1’- facies articularis cranialis, 2-

corpus vertebrae, 3- processus spinosus, 4-
processus articularis caudalis, 5- foramen
Fig. 5. 10. C. transversarium, 6- facies articularis
caudalis

185
 5. 2. 3. Vertebrele cervicale III-VII

Vertebra a treia cervicală are corpul foarte scurt. Arcul dorsal, slab
reprezentat, se termină cu un tubercul dorsal redus, abia perceptibil.
Din vedere laterală, reprezentarea arcului neural se rezumă doar la
acest tubercul dorsal şi la faptul că susţine procesele articulare craniale şi
caudale.
Procesele articulare craniale sunt masive şi bine detaşate fiind
prevăzute cu suprafeţe articulare plane, foarte întinse, orientate ventral,
săpate până sub arcul vertebrei care se reduce la o punte osoasă, determinând
apariţia unor incizuri adânci.
Procesele articulare caudale au suprafeţele articulare orientate dorsal,
sunt la fel de dezvoltate ca şi cele anterioare, datorită scurtimii vertebrei apar
una în continuarea celeilalte.

Fig. 11 Fig. 12

Fig. 11. Vertebrele cervicale la veveriţă, aspect dorsal

Fig. 12. Vertebrele cervicale la veveriţă, aspect ventral

I- VII- vertebrae cervicales, 1- ala atlantis, 2- tuberculum ventrale, 3-

foramen transversarium

186
 Procesele transverse au aspectul unor lame osoase, sunt unicuspide şi
se termină efilat. Se desprind în unghi drept şi se orientează mult latero-
caudal, ajungând până la jumătatea vertebrei următoare. La baza procesului
transvers este săpat canalul transvers larg. Anterior şi posterior, la baza
proceselor transverse, între acestea şi procesele articulare, se găsesc
incizurile vertebrale laterale.
Vertebra a patra cervicală se diferenţiază de a III- a prin faptul că
este mai scurtă, are arcul dorsal prevăzut cu un tubercul dorsal mai redus
decât vertebra anterioară. Procesele transverse sunt detaşate latero-caudal, se
termină butonat, unicuspid, depăşind cu mult limita posterioară a vertebrei,
ajungând în planul caudal al vertebrei următoare.
Procesele articulare craniale şi caudale se desprind împreună de pe
marginea superioară a arcului neural, fiind legate prin câte o lamă osoasă.
Vertebra a cincea cervicală se aseamănă foarte mult cu vertebra a
IV-a, singura deosebire fiind bicuspiditatea proceselor transverse. Cuspidul
ventral este lăţit şi împreună cu cel al vertebrei a VII-a delimitează jgheabul
vertebral care este superficial şi larg.
Vertebra a şasea este diferită de celelalte prin faptul că procesul
transvers este bicuspid, cuspidul lateral este asemănător proceselor
transverse ale vertebrelor anterioare iar cuspidul ventral formează un jgheab
vertebral ventral.
Cuspidul ventral este bicuspid, aspectul general al cuspizilor având
aspect de triunghi dreptunghic.
Vertebra a şaptea are corpul redus, arcul dorsal este limitat doar la o
lamă osoasă pe jumătate din lungimea vertebrei şi este lipsit de tubercul
dorsal.
Procesele transverse sunt lungi, aplatizate dorso-ventral, detaşate
lateral cu uşoară tendinţă de orientare cranială.
Procesele articulare craniale şi caudale sunt asemănătoare însă
depăşesc ca întindere arcul dorsal.
Caracteristicile acestei vertebre sunt absenţa canalului transvers şi
apariţia foveilor costale lateral suprafeţei de articulare caudale cu prima
vertebră toracală.

187
 Fig.13. Vertebrele cervicale la
veveriţă, aspect dorsal

5. 3. VERTEBRELE TORACALE la veveriţă

Vertebrele toracale sunt în număr de 13. Procesele spinoase sunt

reduse în înălţime la primele două vertebre apoi cresc brusc, au înălţime de
0,3 cm, se orientează spre caudal, spre ultima vertebră devin din nou
rectilinii, vertebra a X-a fiind vertebra anticlinală. Brusc, procesul transvers
al vertebrei a XI-a se orientează cranial, restul proceselor fiind mult reduse.
Corpul vertebral al primelor vertebre este mai redus şi lat, ultimele
vertebre au corpul dezvoltat şi cilindric. Suprafeţele articulare craniale şi
caudale sunt de tip amfiplatin. Faţa ventrală a corpurilor vertebrelor este
plană la primele 4- 6 vertebre toracale şi cilindrică la restul.
Arcul dorsal este lat, aplatizat dorso – ventral iar canalul neural este
alungit latero – lateral. De pe arc se detaşă dorsal procesul spinos care apare
sub formă de tubercul la primele două vertebre toracale, devine înalt şi conic
până la a noua vertebră ca la ultimele vertebre să ia aspect lamelar. El nu
depăşeşte 0,5 cm, fiind de înălţimea proceselor spinoase ale vertebrelor
lombare.
Procesele transverse sunt lungi, fiind prevăzute cu suprafaţă
articulară pentru tuberculul coastei, au formă ovală şi sunt foarte bine
delimitate. Pe marginea liberă a procesului transvers se găsesc procesele
mamilare ataşate acestuia.
Detaşarea laterală a proceselor transverse se diminuează în sens
caudal datorită faptului că ultimele două coaste, coastele flotante, se
articulează numai cu corpul vertebrei cu acelaşi grad.

188
 Începând cu vertebra toracică X se constată dezvoltarea progresivă a
proceselor accesorii.

Fig. 5. 14. Regiunile coloanei vertebrale la veveriţă, aspect lateral

drept

De la nivelul vertebrei a X-a se observă detaşarea şi accentuarea

proceselor articulare craniale şi caudale, aspectul vertebrelor fiind
asemănător cu cel al vertebrelor lombare.
Coastele sunt în număr de 13 perechi dintre care 7 perechi se
articulează direct cu sternul fiind coastele sternale, 4 perechi formează
hipocondrul fiind coastele asternale şi alte două perechi sunt flotante
găsindu-se în grosimea musculaturii abdominale
Coastele sternale sunt foarte arcuite mai ales în treimea proximală.
Capul articular este format din cele două jumătăţi articulare care lasă
la mijloc un spaţiu redus, renura capului coastei fiind înlocuită de un redus
tubercul de inserţie ligamentară. Cele două suprafeţe articulare nu sunt egale
decât la primele coaste, apoi suprafaţa articulară caudală se reduce ca
dimensiuni, rămânând predominantă prima, cea cranială, cea care oferă
posibilităţi mai largi de glisare, lărgind mai mult în sens lateral spaţiul
toracic.
Distanţa între capul coastei şi tuberculul costal nu se modifică
semnificativ la coastele sternale, fiind mare, ajungând la aproape un sfert de
centimetru şi fixând proximal coasta.

189
 Prima coastă este scurtă, masivă, foarte curbă şi susţine un cap
articular puternic care se sprijină pe un gât lung iar tuberculul coastei este
foarte detaşat, are un aspect triunghiular fiind orientat înspre caudal.

Fig. 5. 15. Sternul şi coastele la

veveriţă, aspect ventral

1-7 sternebre, a- processus

xiphoideus, b- cartilago costo-
sternalis, c- arcus hipocondrale, d-
articulatio costo-condrales, c.s. –
costae verae, c. a. – costae spuriae,
c. f. –costae fluctuantes

Coastele cresc în lungime înspre caudal, în acelaşi timp apar şi

transformările coastelor în funcţie de gradul acestora şi anume: coastele îşi
pierd convexitatea devenind aproape rectilinii (coastele flotante) iar
tuberculul coastelor se apropie de capul coastei şi se reduce în dimensiuni
astfel încât, la coastele flotante se contopeşte cu acesta şi dispare.
Forma unei coaste diferă atât în funcţie de gradul ei cât şi pe
lungimea acesteia. Astfel, în treimea proximală coasta este aplatizată cranio-
caudal fiind asemănătoare unei secere, în treimea mijlocie se observă o rotire

190
a corpului coastei devenind cilindrică iar în treimea distală coasta devine
aplatizată latero-medial, extremitatea sternală a coastei devine tuberoasă în
vederea lărgirii suprafeţei de articulare cu cartilajul condro–costal. Aceste
modificări sunt foarte evidente la coastele sternale şi mai ales la cele
asternale în schimb coastele flotante sunt cilindrice pe toată lungimea.
Sternul este format din şapte sternebre la animalele tinere şi din şase
la adulte din cauza faptului că sternebrele cinci şi şase se sudează între ele.
Prima sternebră (manubriul sternal) este aproximativ patrulateră,
marginea anterioară este aplatizată şi prezintă suprafeţe articulare pentru
fiecare claviculă. În spatele acestor suprafeţe articulare se formează alte
suprafeţe destinate articulării cu primul cartilaj condro- costal. Faţa ventrală
a primei sternebre prezintă o creastă ventrală tăioasă.
Sternebrele 2-5 au formă aproximativ cilindrică, aplatizate pe faţa
dorsală. Sternebra 6 se continuă cu un apendice xifoid cartilaginos cu aspect
de frunză.
Sternebrele sunt osificate, articularea dintre sternebre se face prin
intermediul unor discuri intersternebrale, cartilajele condro – costale, şi ele
osificate, se articulează între două sternebre.
Cartilajele condro–costale se detaşă mult în sens lateral. Datorită
faptului că sunt osificate duc la creşterea rezistenţei cavităţii toracale. Acest
aspect este completat de arhitectonica fiecărui cartilaj. Astfel, un cartilaj
condro-costal nu are aspect uniform pe toată lungimea: în treimea proximală
a cartilajului este aplatizat medio–lateral (asemănător coastei), în treimea
mijlocie, la nivelul unghiului cartilajului are aspect cilindric, iar în treimea
distală este aplatizat invers, antero-posterior, pentru a consolida şi a realiza o
suprafaţă articulară cât mai întinsă cu sternul dar mai ales pentru creşterea
rezistenţei cartilajelor.

5. 4. VERTEBRELE LOMBARE la veveriță

Vertebrele lombare, în număr de 6, au corpul de două ori mai lung

decât a celor toracale, procesul spinos este lat şi de aceeaşi înălţime cu
procesele spinoase toracale. Procesele transverse se dezvoltă progresiv
înspre ultimele vertebre lombare unde au lungimea maximă şi sunt orientate
cranio-ventral.

191
 Fig. 5. 16. Vertebrele lombare şi sacrale, coxalul la veveriţă, aspect
lateral

L1-L6- vertebrae lumbales, S1- vertebra sacralis, Il- ilium, Is- ischium,
P- pubis
1- processus spinosus, 2- processus articularis cranialis, 3- processus
accessorius, 4- foramen veterbrale laterale.

Fig. 5. 17. Vertebrele lombare şi sacrale, coxalul la veveriţă, aspect

dorsal

L1-L6- vertebrae lumbales, S1, S2- vertebrae sacralis, 1- processus

spinosus, 2- processus articularis cranialis, 3- articulatio intervertebralis,
4- processus transversus, 5- articulatio sacropelvina.

5. 5. SACRUMUL la veveriță

La veveriţă, comparativ cu restul rozătoarelor, sacrumul este format

doar din două vertebre sudate între ele. Prima vertebră sacrală are aceeaşi
lăţime cu a vertebrelor lombare iar datorită detaşării pe toată lungimea
corpului a aripilor sacrumului acesta are aspect dreptunghiular.

192
 Aripile sunt masive, prezintă pe toată lungimea suprafaţa de
articulare cu coxalul care este orientată în plan vertical. Procesele articulare
craniale sunt masive şi au suprafaţa articulară orientată vertical. Procesul
spinos este redus la o lamă scurtă de aproximativ 3 mm, fiind cel mai redus
proces spinos, contrastând cu înălţimea proceselor spinoase ale celorlaltor
vertebre. Suprafaţa articulară a corpului vertebrei se reduce la jumătate
comparativ cu cea cranială, fiind sudate împreună cu discul şi suprafaţa
articulară cranială a următoarei vertebre sacrale.
Procesele spinoase sunt independente. Procesele mamiloarticulare se
sudează între ele delimitând găurile suprasacrale. Procesele transverse
formează creasta sacrată laterală. Cea de-a doua vertebră sacrală îngustează
până la jumătate lăţimea sacrumului şi are caracterele morfologice foarte
asemănătoare cu cele ale vertebrelor coccigiene.

Fig. 5. 18. Coloana vertebrală la veveriţă, aspect dorsal

C- vertebrae cervicale, Th- vertebrae toracicae, L- vertebrae lumbales, S-

vertebrae sacralae.

Fig. 5. 19. Coloana vertebrală, coastele şi sternul la veveriţă

193
 Fig. 5. 20. Aspectul ventral al vertebrelor lombare la veveriţă

1- corpus vertebra, 2- processus transversus, 3- crista vertebralis

ventralis

Fig. 5. 21. Sacrumul la veveriţă,

aspect latero- dorsal

1- processus articularis caudalis, 2-

processus transversus, 3- processus
spinosus, 4- procesele mamillaris, a-
facies auricularis.

5. 6. VERTEBRELE COCCIGIENE la veveriță

La veveriţă, vertebrele coccigiene sunt în număr de 22-23. Prima

vertebră coccigienă, ataşată la sacrum, are procesele transverse reduse,
acestea cresc în dimensiuni la următoarele două vertebre ca apoi să se reducă
până la vertebra a VI-a, după care dispar. Procesele spinoase se reduc
progresiv. Ventral, corpul vertebrelor coocc III şi IV prezintă creastă
ventrală iar cele ale vertebrelor VII-VIII prezintă arc hemal.

194
Fig. 5. 22. Vertebrele coccigiene la veveriţă

A- aspect lateral: 1- corpus vertebra, 2- processus

spinosus, 3- processus transversus, 4- arcus
hemalis

195
 B.

A.
Fig. 5. 23. Vertebrele coccigiene la veveriţă

A- Aspect dorsal: 1-7-vertebre coccigiene

B- aspect ventral: 1- corpus vertebra, 2- processus transversus,

3- articulatio intervertebralis

196
 5.7. SCHELETUL MEMBRULUI TORACIC LA VEVERIŢĂ

Membrele anterioare sunt mai scurte decât cele posterioare şi sunt

folosite pentru căţărat şi ţinerea hranei. Oasele centurii scapulare au
particularităţi morfologice asemănătoare mai mult cu cele de la feline, fiind
reprezentate prin spată şi o claviculă de aproximativ 2 cm.

5. 7. 1. SPATA la veveriţă

Spata are formă triunghiulară (asemănător leporidelor), însă restul

caracterelor sunt foarte apropiate de cele ale pisicii. Unghiul cervical este
rotunjit prin continuarea marginii dorsale cu cea cervicală, cartilajul
suprascapular fiind redus la o buză epifizară. Spina scapulară este înaltă, se
desprinde perpendicular de pe faţa laterală a spetei pe care o împarte în cele
două fose într-un raport egal. Ventral, spina scapulară se termină ventral
cavităţii glenoide cu un acromion ce se articulează cu clavicula.
Paracromionul este scurt şi lăţit.

Fig. 5. 24. Spata la

veveriţă, aspect lateral

1- angulus cranialis, 1’-

margo dorsalis, 2- angulus
caudalis, 3- spina scapulae, 4-
fossa supraspinata, 5- fossa
infraspinata, 6- processus
coracoideus, 7- cavitas
glenoidalis, 8- facies
articularis clavicularis

Particularitatea spetei la veveriţă o constituie detaşarea pe faţa

medială a spetei a unei spine scapulare mediale, ce împarte suprafaţa în două
fose, fosa subscapulară medială cranială şi o fosă subscapulară medială
caudală, într-un raport de 1 la 3. Această spină începe şi se termină la nivelul
planului osos, separând ariile de inserţie pentru musculatura subscapulară,

197
separată în două grupe. Procesul coracoid are aproape 0,5 cm fiind orientat
caudo-ventral. Cavitatea glenoidă este întinsă şi pe tuberculul supraglenoidal
astfel încât axul longitudinal este de două ori mai mare decât cel latero-
medial.

Fig. 5. 25. Spata la veveriţă,

aspect medial

1- angulus cranialis, 1’- margo

dorsalis, 2- angulus caudalis, 3-
spina scapulae mediale, 4, 5-
fosses subscapulae, 6- spina
scapularis, 7- processus
coracoideus, 8- cavitas
glenoidalis

Fig. 5. 26. Oasele membrului toracic

la veveriţă, aspect lateral

1- angle cranialis, 2- spina scapularis,

3- processus hamatus, 4- processus
suprahamatus, 5- fossa supraspinata,
6- fossa infraspinata
A. Scapula
B. Clavicula
C. Humerus
D. Radius, Ulna

198
 5. 7. 2. HUMERUSUL la veveriţă

La veveriţă, humerusul este lung şi rectiliniu, cu şanţul brahial

superficial, fiind limitat de creasta deltoidienă redusă şi de o puternică
creastă epicondilară.

Fig. 5. 27. Humerusul la veveriţă,

aspect cranial
1- tuberculum majus, 2- tuberculum
minus, 3- sulcus intertubercularis
bicipitalis, 4- corpus humeralis, 5-
fossa radialis, 6- capitulum humeri,
7- crista supracondylaris lateralis, 8-
epicondylus lateralis, 9- margo
medialis trohlearis, 10- condylus
epirtohlearis, 11- trohlea
Fig. 5. 28. Humerusul la
veveriţă, aspect caudal
1- caput humerale, 2- condylus
epitrohlearis, 3- crista
epicondylaris, 4- capitulum
humeri, 5- trohlea humeralis

199
 Extremitatea proximală a humerusului se caracterizează printr-un cap
articular aproape hemisferic, mărginit de cei doi tuberculi humerali ce nu
depăşesc planul articular. Tuberculul mare este foarte redus, marcând doar
şanţul bicipital, în schimb medial se detaşă un tubercul mic căruia I se pot
identifica vârful şi convexitatea.
Extremitatea distală este lăţită transversal prin detaşarea
epicondililor. Începând din treimea distală a humerusului se detaşă creasta
epicondilului lateral ca o lamă osoasă tăioasă Asemănător felinelor,
humerusul la veveriţă prezintă o epitrohlee masivă cu aspect de tubercul,
deasupra acesteia formându-se gaura epitrohleară prin detaşarea unei lame
osoase ce uneşte corpul humeral de epitrohlee

Fig. 5. 30. Extremitatea

Fig. 5. 29. Extremitatea distală a
humerusului la veveriţă, aspect
caudal
1- capitulum humeri, 2- condylus
trochlearis medialis, 3- crista
supracondylaris lateralis, 4- crista
epitrochlearis, 5- fossa olecrani
distală a humerusului la
veveriţă, aspect cranial
1- capitulum humeri, 2-
trochlea humeri, 3- crista
supracondylaris lateralis, 4-
epicondylus medialis, 5-
foramen supratrochlearis

Suprafeţele articulare ale articulaţiei cotului permit mişcări ample

de supinaţie. Suprafaţa articulară distală a humerusului are un caracter mixt.
Lăţirea extremităţii distale a humerusului este consecinţa măririi suprafeţei
articulare a humerusului. Aceasta este compusă dintr-un condil care

200
manifestă caracterul de capitulum humeri numai cranial, caudal suprafaţa
articulară se îngustează, transformându-se într-o creastă ce delimitează o
trohlee. Condilul humeral se articulează cu cavitatea glenoidă a radiusului.
Medial de condil, condilul medial al trohleei limitează suprafaţa articulară a
humerusului printr-o creastă evidentă. Trohleea humerală prezintă un şanţ
larg, superficial, caudal cu orientare oblică în sens medial

5. 7. 3. RADIUSUL şi ULNA la veveriţă

La veveriţă, radiusul şi ulna sunt lungi şi uşor curbate, independente
şi separate printr-o arcadă radio-ulnară îngustă.

A. B.
Fig. 5. 31. Radiusul şi ulna la veveriţă. A- aspect lateral, B- aspect
medial
R- radius, U- ulna, O- olecranon,
1- fovea capitis radii, 2- processus styloideus radii, 3- tuber olecrani, 4-
processus anconeus, 5- incisura trochlearis, 6- processus styloideus ulnae,
7- spatium interoseum antebrachii, 8- articulatio radiulnaris proximalis, 9-
articulatio radiulnaris distalis

201
 La veveriţă, ulna are un olecran patrulater, orientat cranio-medial.
Incizura semilunară are formă de “S” , întinsă atît pe părţile laterale ale
ciocului olecranului cât şi pe procesul coronoid medial al ulnei.

Fig.5. 32 Extremităţile proximale ale oaselor

antebraţului la veveriţă

R- radius, O- olecranon
1- fovea capitis radii, 2- tuber olecrani, 2-
processus anconeus, 4- incisura trochlearis, 5-
incisura radialis

5. 7. 4. OASELE CARPIENE la veveriţă

Dintre oasele complexului carpian cel mai dezvoltat este semilunarul

care se articulează cu radiusul printr-un condil asemănător unui cap articular,
permiţând astfel mişcări de hiperextensie şi flexie ale regiunii.

Fig. 5. 33. Oasele antebraţului şi

autopodiului la veveriţă, aspect cranio-
lateral

1- radius, 2- ulna, 3- ossa carpi, I- os

metacarpale I, II- V- ossa metacarpalia II-V,
a- phalanx proximalis, b- phalanx media, c-
phalangx distales, 3- unguicula

202
 5. 7. 5. OASELE METACARPIENE şi FALANGELE la veveriţă

Acropodiul prezintă cinci degete la membrul toracic, degetul I fiind

redus la un rudiment de metacarp. Metacarpienele II- V au aproximativ
aceeaşi lungime şi aspect cu al falangelor corespunzătoare proximale şi
medii, falanga distală este scurtă la fiecare dintre degete, fiind acoperite de
gheare.

A. B.

Fig. 5. 34. Autopodiul pelvin la veveriţă.

A- Aspect dorsal, B- aspect palmar

I-V- digiti, 1- ossa carpi, 2- ossa metacarpalia, 3- ossa sesamousea

proximalia, 4- os sesamoideum distale

203
 5. 8. OASELE MEMBRULUI PELVIN LA VEVERIŢĂ

5. 8. 1. COXALUL la veveriţă

Porţiunea preacetabulară reprezintă aproximativ 2/1 (ca la pisică, la

iepure 1/1). Paleta iliacă este dreptunghiulară, reprezentând 2/3 din lungimea
totală a iliumului. Faţa laterală este ornată cu o creastă gluteenă lungă. Pe
faţa medială a paletei iliace se observă o redusă suprafaţă articulară pentru
sacrum cu aspect uniform, aşezată pe gâtul iliumului. Cranial de cavitatea
cotiloidă se detaşă un tubercul sub formă de creastă destinat inserţiei
muşchiului dreptul femural.
Tuberozitatea ischiatică este simplă, arcada ischiatică este largă,
aproape rectilinie, fiind căptuşită de o buză epifizară îngroşată. Creasta
supraacetabulară este înlocuită cu o spină orientată caudal. Simfiza ischio-
pubienă este lungă.
Fig. 5. 35. Coxalul la veveriţă,
aspect lateral.

A- Ilium, B- Ischium, C-
Pubis
1- paletă iliacă, 2- creasta
iliacă, 3 –tubercul muscular, 4-
cavitate acetabulară , 5-
tuberozitate ischiatică, 6-
creasta ischiatică, 7- simfiza-
ischio-pubienă, 8- gaura
obturată

Fig. 5. 36. Coxalul la

veveriţă, aspect medial

B- Ilium, B- Ischium, C-
Pubis
1- paletă iliacă,2-
suprafaţă musculară, 3 –
creasta supracotiloidă, 5-
tuberozitate ischiatică, 6-
creasta ischiatică, 7- simfiza
ischio-pubienă, 8- gaura
obturată, 9-suprafaţă
articulară
204
 5. 8. 2. FEMURUL la veveriţă

Femurul la veveriţă are aspect rectiliniu şi de aproximativ 5 cm

lungime. Procesele detaşate la nivelul extremităţii proximale ale femurului
sunt asemănătoare cu cele ale leporidelor, fiind reprezentate prin capul
femural şi cei trei trocanteri. Capul femural are suprafaţa articulară extinsă la
¾ de sferă, fosa ligamentară fiind situată central. Gâtul capului femural este
lung, deplasându-l medial. Astfel, planul articulaţiei coxo-femurale este
plasat medial de femur şi de planul axial al acestuia, ceea ce demonstrează că
greutatea şi forţa este distribuită şi susţinută de gîtul şi capul femural, făcând
posibile mişcări mult mai ample de abducţie şi adducţie necesare deplasării.
Lateral capului femural se găseşte trocanterul mare ce nu depăşeşte înălţimea
acestuia, având aspect patrulater. Sub trocanterul mare, până la limita distală
a sfertului proximal al femurului se desprinde sub formă de creastă
triunghiulară în unghi obtuz trocanterul al treilea. Trocanterul al doilea apare
detaşat mult medial, puternic şi cu aspect de triunghi isoscel.

Fig. 5. 37. Femurul la

veveriţă,
A- aspect cranial
B- aspect caudal
1- caput femurale
2- ligamentus caput
femurale
3- collum caput
femurale
4- trocanter major
5- trocanterul minor
6- trocanterul tertius
7- corpus femuralis
8- trochleea femuralis
9- condylus lateralis,
10- condylus medialis
11- ossa sesamoidea
femoralis
A. B.

205
 Formaţiunile extremităţii distale a femurului la veveriţă se aseamănă
mult cu cele întâlnite la feline, astfel trohleea femurală este largă şi
superficială iar condilii sunt detaşaţi mult în sens caudal, înafara axului
longitudinal al femurului, permiţând mişcări de extensie şi flexie extrem de
ample. Deasupra fiecărui condil se găseşte câte o suprafaţă articulară pentru
sesamoizii femurali.

5. 8. 3. TIBIA şi FIBULA la veveriţă

Tibia şi fibula la veveriţă sunt oase independente, articulate la
ambele extremităţi, formând o largă arcadă tibio-fibulară. La extremitatea
proximală, tibia este reprezentată prin cei doi condili care au suprafeţele
articulare uşor excavate, separate de spinele tibiale foarte reduse în înălţime.

A. B.
Fig. 5. 38. Tibia şi fibula la veveriţă. A- aspect cranial. B- aspect
caudal
1- condylus lateralis, 2- condylus medialis, 3- malleolus lateralis, 4-
articulatio tibiofibularis proximalis, 5- malleolus medialis, 6- spatium
interoseum, 7- articulatio tibiofibularis distalis.

206
 Pe lângă mişcările clasice de flexie şi extensie, articulaţia
genunchiului poate executa mişcări de rotaţie Creasta tibială cranială se
întinde până la jumătatea tibiei. Cohleea este completată lateral de maleola
fibulară.

5. 8. 4. OASELE TARSIENE la veveriţă

La veveriţă sunt prezente un număr de opt oase tarsiene: astragalul,
calcaneul, scafoidul, cuneiformul accesoriu, cuneiformul medial,
cuneiformul intermediar, cuneiformul lateral şi cuboidul. Datorită
dimensiunilor reduse, exceptând calcaneul şi astragalul, restul oasele tarsiene
au aspect neuniform, cu numeroase suprafeţe articulare în unghi drept care
au rolul de a amortiza şocurile şi suprafeţe nearticulare pe care se inseră
ligamente scurte şi groase ce formează un tot unitar.

Fig. 5. 39. Oasele

autopodiului pelvin la
veveriţă, aspect dorsal

1- Calcaneus, 2- talus,
3- trochlea tali proximalis,
4- ossa tarsi, 5- ossa
metatarsalia, F1- phalanx
proximalis, F2- phalanx
media, F3- phalanx distalis
I-V- digiti

207
 Astragalul prezintă corpul prevăzut cu o trohlee evidentă, uşor oblică
dorso – ventral, media – lateral, cu buza medială mai tăioasă şi mai înaltă. Pe
faţa plantară şi distală a buzei laterale a trohleei se găsesc două suprafeţe
articulare cu ciocul calcaneului, cea de-a treia suprafaţă, destinată
scafoidului, se află plasată pe gâtul astragalului, fiind alungită în sens
proximo – distal.
Calcaneul prezintă tuberozitatea calcaneenă divizată de un şanţ
transversal. faţa laterală este ornată cu o creastă dispusă dorso – ventral, ceea
ce îi conferă un aspect trifaciat. Distal prezintă trei suprafeţe articulare
pentru astragal şi una pentru cuboid.

5. 8. 5. OASELE METATARSIENE şi FALANGELE la veveriţă

Membrul posterior prezintă cele cinci degete cu lungime
aproximativ egală. Degetul I este format din două falange, falangele distale
sunt scurte şi acoperite de gheare puternice.

Fig. 5. 40. Oasele autopodiului

membrului pelvin la veveriţă,
aspect plantar

1- calcaneus, 2- tuber calcanei, 3-

processus coracoideus, 4-
sustentaculum tali, 5- trochlea tali
proximalis, 6- os cuboideum, 7- os
tarsicentrale, 8- os tarsale I, II, III,
9- oase metatarsiene I-V, 10- ossa
sesamousea proximalia, 11- os
sesamoideum distale

F1- phalangx proximalis, F2-

phalangx medie, F3- phalangx
distalis

208
 Cap. 6. SISTEMUL ARTICULAR LA VEVERIȚĂ

6. 1. ARTICULAŢIILE CAPULUI la veveriță

6. 1. 1. Articulația temporo-mandibulară la veveriţă

Singura articulație mobilă dintre oasele capului, articulația temporo-

mandibulară, se caracterizează la veveriță printr-o capsulă articulară largă ce
permite deplasarea rostrală cu ușurință a condilului mandibular. Ținând cont
de faptul că cele două mandibule se articulează între ele printr-o articulație
mixtă de tip cartilaginos și fibros, între acestea interpunându-se mănunchiuri
de ligamente ce permit deplasarea ușoară a unei mandibule în raport cu
cealaltă. Acest aspect se repercutează și asupra formei condililor articulari ai
mandibulei și temporalului. Suprafața condilului mandibular are aspect
triunghiular, cu vârful orientat rostral, acest aspect permite deplasarea
antero-posterioară a condilului mandibular dar și mișcări de lateralitate.

B.
A.
Fig.6.1. Articulația temporo-mandibulară la veveriță.
A- aspect lateral. B- detaliu
1- mandibula: a- processus condylaris, b- processus coronoideus, c-
processus angularis, 2- bulla timpanica, 4- processus zygomathicus ossis
temporalis, 5- fossa temporalis, 6- capsula articularis articulatio temporo-
mandibularis, 7- discus articularis, 8- cavum articularis dorsalis
209 
 
 Intraarticular se găsesc două cavități articulare separate de discul
intraarticular care apare ca o membrană cu marginile îngroșate și aderente de
capsulă. Cavitatea dintre discul articular și condilul mandibulei este redusă,
cea dintre disc și condilul temporalului este largă, fibre musculare din
mușchiul temporal se inseră pe aceasta, tensionând-o.

6. 1. 2. Articulația occipito-axo-atloidienă la veveriță

Articulația occipito-axo-atloidienă se particularizează prin oblicitatea

dorso-ventrală, latero-medială a condililor articulari, care nu depășesc planul
ecuatorial al găurii occipitale.
Atlasul are aspect inelar, prezintă cranial cavitățile glenoide
superficiale cu aspect triunghiular plasate pe marginea cranială (lateral)
separate între ele prin incizurile dorsală și ventrală ce sunt largi și depărtează
mult cavitățile articulare. Suprafețele articulare caudale pentru articularea cu
suprafețele de la baza procesului odontoid sunt concave și prezintă ventral
continuitate cu suprafața articulară a procesului odontoid.

Fig.6.2. Articulația occipito-

atlo-axoidiană la veveriță,
aspect dorsal

1- Crista nuchalis, 2- atlas,

3- axis, 4- capsula articularis
articulatio occipito-atlantis, 5-
condylus occipitalis, 6-
foramen magnum, 7- capsula
articularis articulatio atlanto-
axialis, 8- art. processuum
articularis, 9- art.
intertransversaria, C3-C5-
vertebrae cervicales III-V
 
Mijloacele de legătură sunt reprezentate de capsula articulară care
formează câte o articulație pentru fiecare condil occipital și cavitate
glenoidă. Ligamentele procesului odontoid sunt reprezentate prin
ligamentele alare care se inseră pe atlas și ligamentul apical cu inserție între
210 
 
condilii articulari ai occipitalului. Forma condililor articulari și a mijloacelor
de legătură permit mișcări ample de flexie și extensie (din articulația
occipito-atloidienă) și mișcări de rotație din articulația axo-atloidienă).

Fig.6.3. Articulația occipito-

atlo-axoidiană la veveriță,
aspect dorsal, detaliu

1- Crista nuchalis, 2- foramen

magnum, 3- condylus
occipitalis, 4- atlas (sectionat),
5- dens, 6- axis, 7- ligg.
Alaria, 8- membrana tectoria,
9- lig. atlo-axoidian, 10-
capsula articularis art.
atlantoaxialis, 11- art
intervertebralis dorsalis

C3- vertebra cervicalis III 

Fig.6.4. Articulația occipito-

atlo-axoidiană la veveriță,
aspect ventral

1- Occipital, 2- condylus
occipitalis, 3- atlas, 4- axis, 5-
bulla timpanica, 5- palatum, 7-
choane, 8- capsula articularis
articulatio occipitoatlantis
ventralis, 9- capsula articularis
articulatio atlantoaxialis
ventralis

211 
 
 6. 2. ARTICULAȚIILE COLOANEI VERTEBRALE la veveriță

Articulațiile dintre vertebrele cervicale se caracterizează prin

aspectul inelar aplatizat dorso-ventral, cu diametrul transversal de 2 ori mai
mare decât cel dorso-ventral.

Fig.6.5. Articulaţiile intervertebrale

cervicale la veveriţă, aspect dorsal

C1-C7- vertebrae cervicales, Th1-

vertebra thoracica I

Fig.6.6. Articulaţiile vertebrelor

cervicale la veveriţă, aspect
ventral

C1-C7- vertebrae cervicales, St-

sternum

Suprafețele articulare arcuale sunt plane, detașate de pe arcul

vertebral. Suprafețele articulare ale corpului vertebrelor sunt ușor concave,
de formă ovală, alungită în plan transversal, a cărui diametru transversal este
de circa 2 ori mai mare decât cel dorso-ventral. Mijloacele de consolidare ale
212 
 
proceselor articulare sunt reprezentate de capsula articulară particularizată
printr-un ligament capsular scurt. Articulațiile de la nivelul corpurilor
vertebrelor se remarcă prin discuri intervertebrale subțiri. Forma inelară a
vertebrelor, cu diamentrul transversal mai mare decât cel dorso-ventral.
Suprafețele articulare ale corpului vertebrei ovale precum și spațiile
interarcuale reduse fac posibilă doar mișcările de flexie și extensie ale
regiunii cervicale.
Articulațiile costo-vertebrale se remarcă prin separarea de către un
tubercul ligamentar a suprafețelor articulare cranială și caudală de la nivelul
capului coastei. Aceste suprafețe sunt egale la primele coaste ca apoi să
predomine suprafața articulară cranială. Tuberculul costal continuă în sens
ventral marginea caudală a coastei care îi dă aspect de creastă. Suprafața
articulară a tuberculului costal este plană, susținută de un ligament capsular
larg ce determină mișcări ample antero-posterioare. Suprafețele articulare
condro-sternale sunt de tip condiloid.
Articulațiile de la nivelul vertebrelor lombare se particularizează prin
suprafețe articulare plane ale proceselor mamilo-articulare cu orientare
oblică doro-ventrală, latero-medială susținute de capsula articulară largă.
Procesele transverse sunt reduse, aproape reduse la L1, L2, L3. Forma
suprafețelor articulare, lungimea vertebrelor lombare, reducerea proceselor
transverse, forma suprafețelor articulare ale proceselor mamilo-articulare și
lărgimea ligamentului capsular permit mișcări ample de flexie, extensie și de
lateralitate ale vertebrelor din regiunea lombară.
 

Fig. 6.7. Articulațiile interertebrale lombare şi sacrale, articulația

sacro-pelvină la veveriţă, aspect dorsal

L1-L6- vertebrae lumbales, S1, S2- vertebrae sacralis, 1- processus

spinosus, 2- processus articularis
Cap. 5. ARTICULAŢIILE MEMBRULUI cranialis,
TORACIC 3- laarticulatio
veveriță
intervertebralis, 4- processus transversus, 5- articulatio sacropelvina.
213 
 
6. 3. ARTICULAȚIILE MEMBRULUI TORACIC LA VEVERIȚĂ

6. 3. 1. ARTICULAŢIA SCAPULO-HUMERALĂ la veveriţă

Articulația scapulohumerală prezintă suprafața capului articular al

humerusului mai întinsă caudo-cranial decât cavitatea glenoidă. Ligamentul
capsular este larg permite ample mișcări de flexie și extensie precum și
mișcări de lateralitate.

Fig. 6.9.
 
Fig. 6.8.
Fig.6.8 . Articulaţia scapulohumerală – aspect caudal
1- scapula, 2- clavicula, 3- humerus, 4-caput humeri, 5- cavitas glenoidalis, 6-lig.
glenohumeralia, 7- trochlea humeri, 8-epicondylus lateralis, 9- epicondylus
medialis.

Fig. 6.9. Articulația scapulo-humerală la veveriță, aspect cranial

S- scapula, H- humerus, Ci- clavicula, 1- processus hamatus, 2- art.
acromioclavicularis, 3- caput humeralis, 4- processus choracoideus, 5- capsula
articularis, 6- - lig. glenohumeralis.

214 
 
 Fig. 6.10. Articulația
scapulo-humerală la
veveriță, aspect caudal

S-scapula, H- humerus, 1-
processus hamatus, 3-
processus chorachoideus, 4-
capsula articularis

6. 3. 2. ARTICULAŢIA COTULUI la veveriţă

Articulația cotului se particularizează prin articularea radiusului cu

humerusul prin capitulum humeri, trochleea humerală se articulează cu
procesul coronoid medial al ulnei și cu incizura semilunară a olecranului.
Incizura semilunară a olecranului are aspect de ,,S” ce determină în timpul
flexiei cotului rotirea dorso-medial a autopodiului. Din articulația cotului se
produc mișcări de pronație și supinație limitate, mișcări permise și de spațiul
radioulnar larg.

6.3.3. ARTICULAŢIA ANTEBRAHIO-CARPO-METACARPIENĂ

la veveriţă

Articulaţia antebrahiocarpometacarpiană se particularizează prin

suprafeţele articulare distale ale radiusului şi ulnei formează o cavitate
comună alungită şi concavă latero-medial şi convexă cranio-caudal. Această
suprafaţă articulară se articulează cu suprafaţa articulară formată de
scafolunar şi piramidal, alungită şi convexă latero-medial şi concavă cranio-
caudal. Forma suprafeţelor articulare determină ample mişcări latero-mediale
precum şi mişcări de flexie şi extensie. Mişcările de rotaţie sunt limitate prin
scutimea ligamentelor colaterale, aplatizarea suprafeţelor articulare
intercarpiene şi adâncirea cavităţilor articulare antebrahiocarpiene.
215 
 
 6.3.4. ARTICULAȚIILE METACARPOFALANGIENE ȘI
INTERFALANGIENE la veveriță

Articulaţiile metacarpofalangiene se particularizează asemănător

speciilor cu acţiuni multiple ale acropodiului prin suprafeţe articulae ale
metacarpelor sub formă de cap articular dorso-cranial, continuat caudo-
palmar cu doi condili separaţi de o creastă osoasă. Acest mod de articulare
permite siguranţă în utilizarea acropodiului în susţinerea hranei,
confecţionarea cuibului, cățărare etc., prin flexia totală sau parţială a
falangelor.

Fig. 6.12.
Fig. 6.11.

Fig. 6.11. Articulația humero-radio-ulnară la veveriță, aspect cranial

H- humerus, R- radius, U- ulna, 1- crista epicondylaris lateralis, 2-

epicondylus medialis, 3- fossa radialis, 4- caput radii, 5- foramen
epitrochlearis, 8- capsula articularis

Fig. 6. 12. Articulația humero-radio-ulnară la veveriță, aspect medial

H- humerus, R- radius, U- ulna, O- olacranon, 1- epicondylus medialis, 2-

capsula articularis, 3- lig. interosea, 4- crista epicondylaris, 5- caput radii 
216 
 
 Fig. 6.13. Articulația humero-
radio-ulnară la veveriță, aspect
caudal

H- humerus, R- radius, U- ulna,

O- olacranon, 1- epicondylus
medialis, 2- crista epicondylaris
lateralis, 3- membrana synovialis

Fig.6.14. Suprafeţele articulare

distale ale humerusului
 

H-humerus, Tr.-trochlea humeri,

1-epicondilus mediali, 2-foramen
epicondilaris,3-condylus humeri
mediali, 4- condylus

Fig. 6. 15 Suprafeţele articulare

  proximale ale radiusului şi ulnei
Fig. 6.14.
 
Fig. 6.15. U- ulna, R – radius, o-olecranon,
1-incisura trochlearis, 2-fovea
capitis radii.

Fig. 6. 16. Articulaţiile

autopodiului toracic la veveriță
– aspect dorsal

R-radius, U-ulna, 1- capsula

articularis dorsalis, 2-os
pisiforme, 3- lig. interosea, 4-
art carpometacarpea, 5- art.
metacarpophalangea, 6- art.
interphalangea proximalis, 8-
art. interphalangea distalis.
I-V- digiti manus.

217 
 
 Fig. 6. 17. Articulaţiile
autopodiului toracic la
veveriță – aspect palmar

R-radius, U-ulna, P-os

pisiforme, 2- art.
carpometacarpalia, 3- art
metacarpophalangea, 4- ossa
sesamoidea dorsalis, 5- art.
interphalangea proximalis,
6- art. interphalangea
distalis, I-V- digi manus
 

6. 4. ARTICULAȚIA SACRO-PELVINĂ la veveriță

La veveriţă, comparativ cu restul rozătoarelor, sacrumul este format

doar din două vertebre sudate între ele. Prima vertebră sacrală are aceeaşi
lăţime cu a vertebrelor lombare iar datorită detaşării pe toată lungimea
corpului a aripilor sacrumului acesta are aspect dreptunghiular. Aripile sunt
masive, prezintă pe toată lungimea suprafaţa de articulare cu coxalul care
este orientată în plan vertical. Pe faţa medială a paletei iliace se observă o
redusă suprafaţă articulară pentru sacrum cu aspect uniform, aşezată pe gâtul
iliumului.
Fig. 6. 18. Vertebrele sacrale le
veveriţă

1- processus articularis caudalis, 2-

processus transversus, 3- processus
spinosus, 4- processus
mamiloarticularis, a- facies auricularis
 

218 
 
 6. 5. ARTICULAŢIILE MEMBRULUI PELVIN la veveriţă

6. 5. 1. ARTICULAŢIA COXO-FEMURALĂ la veveriţă

Articulaţia coxo-femurală la veveriţă se particularizează printr-o

capsulă articulară largă ce se întinde de pe marginea cavităţii cotiloide a
coxalului până la baza trocanterului mare, ceea ce permite efectuarea unor
mişcări extrem de ample.

Fig. 6. 19. Articulaţia coxo-femurală la veveriţă, aspect lateral

Il- ilium, Is- ischium, F- os femoris, 1- Capsula articularis

Fig. 6. 20. Articulaţia

coxo-femurală la veveriţă,
detaliu

Il- ilium, Is- ischium, F- os

femoris
1- Caput femoris, 2-
fossa acetabuli, 3- lig.
transversum acetabuli, 4-
lig. capitis ossis femoris, 5-
apsula articularis
 

219 
 
  

Fig. 6.21. Aspectul cranial al articulației coxofemurale la veveriță

Il- Ilium, 1- trochanter major, 2- trochanter minor, 3- labrum acetabuli, 4-

capsula articularis, 5- lig. iliofemorale

 
Fig. 6. 22. Articulaţia coxo-femurală la veveriţă, aspect dorsal

Il- ilium, Is- ischium, F- os femoris

1- Trochanter major, 2- lig. transversum acetabuli, 3- capsula articularis,

4- lig. ischio-femorale

De asemenea, ligamentul capsular este îngroşat, prezentând trei

întărituri reduse: cranială, caudală şi medială. Fasciculul cranial pleacă de
sub tuberculul m. drept femural, fibrele sale se distribuie flabeliform în
capsula articulară. Acesta limitează extensia şi abducţia articulaţiei.
Fasciculul caudal este mai individualizat, apare sub forma ligamentului
colateral ischio-femural. Fibrele sale pornesc de la marginea caudală a
220 
 
cavităţii cotiloide corespunzătoare ischiumului, până pe gâtul femural,
aproape de trocanterul mic. Fasciculul ventral este lat, se inseră pe marginea
ascuţită ce delimitează medial suprafaţa articulară a capului femural şi se
pierd în ligamentul capsular. Acestea limitează mişcările de abducţie. Lipsa
muşchiului capsular este suplinită de musculatura periarticulară, în special de
m. gluteu profund. De asemenea, la veveriţă, muşchiul obturator intern
prezintă un tendon lung, subţire şi foarte puternic care se opune mişcărilor de
abducţie ale articulaţiei.

 
Fig. 6.23. Aspectul caudal al articulației coxofemurale la veveriță

1- Ilium, 2- linea glutea, 3- area lateralis m. recti femoris, 4-

trochanter major, 5- capsula articularis, 6- m. gluteus profundus, 7-
tendo muschii obturatorius internus.

Ligamentul capului femural (ligamentul rotund) apare sub forma unui

fascicul lung cu grosimea de 2-3 mm ce se inseră în foseta ligamentară a
capului femural şi suprafaţa fosetei ligamentare a cavităţii acetabulare.
Cavitatea cotiloidă are aspect circular, este adâncă, prezintă central foseta
ligamentară de inserţie a ligamentului capului femural. Pe marginea cavităţii
cotiloide se inseră bureletul cotiloid fibro-cartilaginos gros şi înalt de
aproximativ 1-2 mm ce adânceşte şi mai mult suprafaţa articulară. Capul
femural are suprafaţa articulară extinsă la ¾ de sferă, fosa ligamentară fiind
situată central. Gâtul capului femural este lung, deplasându-l medial. Astfel,
planul articulaţiei coxo-femurale este plasat medial de femur şi de planul
axial al acestuia, ceea ce demonstrează că greutatea şi forţa este distribuită şi
221 
 
susţinută de gâtul şi capul femural, făcând posibile mişcări mult mai ample
de abducţie şi adducţie a membrelor, mișcări necesare deplasării.

6. 5. 2. ARTICULAŢIA FEMURO-TIBIO-PATELARĂ la veveriţă

Suprafeţele articulare ale extremităţii distale ale femurului la veveriţă

se aseamănă mult cu cele întâlnite la feline, astfel trohleea femurală este
largă şi superficială iar condilii sunt detaşaţi mult în sens caudal, înafara
axului longitudinal al femurului, permiţând mişcări de extensie şi flexie
extrem de ample. Deasupra fiecărui condil se găseşte câte o suprafaţă
articulară pentru sesamoizii femurali.

   
A.   B.  

Fig. 6. 24. Articulaţia genunchiului la veveriţă (A), detaliu (B)

Fe- os femoris, P- patella, T- tibia, 1- capsula articularis ossa sesamoidea

m. gastrocneminii, 2- condylus medialis, 3- insertiones distales m.
quadriceps femoris, 4- lig. patellae, 5- lig. collateralis medialis, 6- capsula
articularis, 7- lig femoropatellare mediale

222 
 
 Tibia şi fibula la veveriţă sunt oase independente, articulate la ambele
extremităţi, formând între ele o largă arcadă tibio-fibulară. La extremitatea
proximală, tibia este reprezentată prin cei doi condili care au suprafeţele
articulare uşor excavate, separate de spinele tibiale foarte reduse în înălţime.
La veveriţă, condilul lateral are suprafaţa articulară mai întinsă în sens
caudal, ceea ce produce mişcarea de rotaţie a gambei în jurul propriului ax
cu sprijin pe condilii mediali, al tibiei şi al femurului. Glisarea medială a
tibiei este facilitată de spinele tibiale extrem de reduse şi de reducerea în
dimensiuni a meniscului medial. Meniscul lateral este mai lung, mai gros şi
mai bine ancorat prin ligamentele menisco-femural şi menisco-tibial decât
meniscul medial. În grosimea fiecărui menisc, înspre marginea caudală se
găseşte câte un nucleu de osificare.
Fig. 6. 25. Articulația genunchiului
la veveriță (detaliu)

1- Trochlea ossis femoris, 2-

condylus lateralis, 3- condylus
medialis, 4- meniscus lateralis, 5-
meniscus medialis, 6- lig.
collateralis lateralis, 7- lig
meniscofemorale, 8- lig.
meniscofemorale, 9- lig cruciatum
craniale, 10- lig. meniscotibiale
laterale, 11- lig. patellae
Fe- os femoris, T- tibia
 

Ligamentele femuro-patelare apar sub forma unor fascicule în

grosimea ligamentului capsular ce se inseră pe părţile laterale ale condililor
femurali şi marginile laterale ale patelei. Liamentele colaterale au aspectul
unor fascicule alb-sidefii, ligamentul colateral lateral fiind mai dezvoltat şi
format din două fascicule: lig. femuro-tibial şi lig. femuro- fibular. Lig.
femuro-fibular este gros şi rezistent, alunecă peste condilul lateral a tibiei
pentru a se insera pe extremitatea proximală a fibulei. În momentul rotaţiei
mediale a tibiei se produce şi deplasarea fibulei. Articulaţia tibio-fibulară
proximală este de tip sinovial, suprafeţele de articulare fiind plane şi cu

223 
 
aspect triunghiular. Capsula articulară a articulaţiei este largă permiţând
alunecarea suprafeţelor articulare.

6.5.3. ARTICULAŢIA TIBIO-TARSO-METATARSIANĂ la veveriţă

Articulaţia tibio-tarso-metatarsienă la veveriţă, realizată între cohlea

tibială şi trohlea astragalului, se particularizează prin oblicitatea latero-
medială a axului articular, suprafaţa articulară fiind completată lateral de
maleola fibulară care prezintă distal şi o suprafaţă articulară cu calcaneul. În
ceea ce priveşte articulaţia medio-tarsienă, astragalul se articulează prin cele
trei trohlei: trolea dorsală se articulează cu cohleea tibială şi prezintă buzele
evidente şi tăioase orientate uşor oblic, latero-medial, efectuând ample
mişcări de flexie şi extensie. Trochlea caudală prezintă buzele şterse separate
de un şanţ larg şi superficial. Se articulează cu cohleea largă a calcaneului,
permiţând astfel flexia şi extensia calcaneului în raport cu astragalul.

Fig. 6. 26. Aspectul lateral al articulației autopodiului pelvin la veveriță

T- tibia ,Fi- fibula c- calcaneus, a- os tali, m-ossa metatarsalia, f- ossa

digitorum pedis
I-V- digiti, 1- lig. calcaneofibularis, 2- lig- calcaneocuboidian, 3- Lig.
plantare longum, 4- articulqatio tibio-fibularis distalis, 5, 6- lig. tarso-
metatarsea dorsalis, 7- articulationes metatarsophalangeae, 8-
articulationes interphalangeae pedis, 9- lig. intermetacarpea

224 
 
 Trochlea caudală prezintă buzele şterse separate de un şanţ larg şi
superficial. Se articulează cu cohleea largă a calcaneului, permiţând astfel
flexia şi extensia calcaneului în raport cu astragalul. Trohleea distală are
aspect de cap articular, fiind susţinut caudal de o prelungire ventrală a
astragalului. Se articulează cu cavitatea articulară proximală a scafoidului şi
iar medial cu osul accesoriu. Distal, calcaneul prezintă o suprafaţă articulară
uşor concavă care se articulează cu suprafaţa uşor conveză a cuboiului. De la
nivelul articulaţiei astragalo-scafoidiene şi scafo-cuboidiene se produc atât
flexia şi extensia cât şi rotaţia medială a acropodiului pelvin.

Fig. 6. 27. Articulațiile autopodiului pelvin la veveriță, aspect

plantar

T- tibia, c- calcaneus, m- ossa metatarsalia, F1- phalanx proximalis,

F2- phalanx media, F3- phalanx distales, I-V- digiti
1- Lig. plantare longum, lig. calcaneotali plantaris, 3- lig.
tarsometatarsalia plantaris, 4- ligg. metatarsea interosea, 5- atr.
metatarsophalangea, 6- art interphalangea proximales, 7- art.
interphalangea distales.

Ligamentul colateral medial este dezvoltat şi are aspectul unui

fascicul alb-sidefiu cu inserţii pe maleola tibială şi pe tuberculul ligamentar
al metatarsului I. Lig. colateral lateral este redus, fiind suplinit de
ligamentele fibulo-calcaneen şi astragalo-calcaneen. Lig. fibulocalcaneen are
aspect fasciculat, fiind inserat pe maleola fibulară şi pe faţa laterală a
225 
 
calcaneului. Lig. astragalo-calcaneen este puternic şi se inseră pe faţa dorsală
a astragalului şi pe faţa laterală a calcaneului, aproape de extremitatea distală
a acestuia. La veveriţă, forma şi poziţia ligamentelor comune ale
complexului articular permit mişcarea de rotaţie dorso-laterală a
acropodiului pelvin.
Membrul pelvin, prin poziția față de trunchi, joacă un rol important în
propulsia trunchiului. Consecutiv funcției sale s-au dezvoltat în acest sens
musculatura propulsoare și sistemul osteoligamentar care permit efectuarea
mișcărilor ample de propulsie.

 
 

   

226 
 
 Cap. 7. SISTEMUL MUSCULAR LA VEVERIȚĂ

7. 1. MUSCULATURA CAPULUI la veveriță

În ceea ce privește musculatura capului la veveriță, se constată

reducerea sau absența majorității mușchilor mimicei de pe fața dorsală a
capului și reducerea celor plasați în jurul orificiului nazal și bucal. Astfel,
regiunea nazală, frontală și parietală este lipsită de inserții musculare, planul
osos venind în contact cu pielea. Musculatura ce acționează asupra urechii
externe este formată din fascicule cu origine pe oasele frontal și zigomatic și
inserție pe marginea anterioară a cartilajului concal. Mușchii parieto- și
cervico-auriculari sunt mai dezvoltați. M. parieto-auricular se inseră pe fața
medială a cartilajului concal, astfel încât, datorită conformației urechii,
menține urechile ridicate. Mușchii cervico-auriculari au aspect triunghiular,
avânde originea pe fascia cervicală, până la jumătatea regiunii cervicale,
peste mușchiul trapez cervical. Mușchiul se inseră pe marginea caudo-
medială a cartilajului concal.

Fig. 7. 1. Musculatura capului la veveriță

1- M. masseter, pars superficialis, 2- m. masseter, pars
infraorbitalis, 3- m. masseter, pars zygomatica, 4- m. buccinator, 5-
angulus oris, 6- m. risorius santorini, 7- m. lateralis nasi

În regiunea nazo-bucală pielea este îngroșată prezentând un număr de

aproximativ 14-16 foliculi piloși senzitivo-senzoriali plasați pe un panicul de
227 
 
țesut conjunctiv. Musculatura laterală a nasului este redusă, regiunea nasului
are mobilitate redusă, oasele nazale delimitând fețele laterală și dorsală a
cavităților nazale.
Orificiul bucal este delimitat de m. orbicular care apare sub forma
unei benzi musculare de 2-3 mm.
Mușchiul buccinator apare în continuarea mușchiului orbicular,
inserându-se pe marginea diastemală a maxilarului și mandibulei. Apare ca o
placă musculară patrulateră ce formează baza anatomică a obrajilor, în
porțiunea bucală a acestora formându-se câte un vestibul bucal lateral larg,
asemănător unui buzunar, căptușit cu piele. Porțiunea molară a mușchiului
buccinator are aspect piriform și se inseră pe marginea antero-ventrală a
orbitei.
Buzele inferioare sunt extrem de mobile, acest aspect fiind accentuat
de acțiunea m. risorius santorini care apare sub forma unui fascicul
dezvoltat, cu origine pe fascia ventrală a gâtului și capului, suplinind lipsa m.
coborâtor al buzei inferioare.

Fig.7. 2. Musculatura capului la veveriță

1- Concha auricularis, 2- 2- bulla tympanica, 3- processus

zygomaticus, 4- mandibula, 5- maxilla, 6΄- m. temporal, pars cranialis,
6”- m. temporalis, pars caudalis, 7- m. masseter, 7΄- m. masseter, pars
superficialis, 7”- m. masseter, pars medius, 7”’- m. masseter, pars
profunda, 8- m. digastricus, 9- crista occipitalis.

228 
 
 Fig.7. 3. Mușchiul maseter la veveriță
1- M. masseter, pars superficialis, 2- m. masseter, pars zygomatica,
3- m. masseter, pars infraorbitalis, 4- m. buccinator, 5- m. depresor labi
mandibularis,6- m. digastricus, 7- m. mylohioideus, 8- mm pterygoideus,
9- m. temporalis

Fig. 7 .4. Musculatura capului la veverita

1- Maxilla, 2- m. masseter, pars superficialis, 3- m. masseter, pars

medius, 4- m. orbicularis oris, 5- m. buccinators, 6- m. temporalis, 7-
m. digastric, 8- m. sternohyoideus, 9- m. sternocephalicus, a- processus
angularis, b- corpus mandibulae, c- foramen mentale, d, e- fossa
masseterica, f- fossa infraorbitalis, g- processus zygomaticus

229 
 
 Fig. 7. 5. Musculatura capului la veverita

1- Mandibula, a- pars incisive, b- processus angularis, c- processus

articularis, d- processus coronocondylaric, 2- processus zygomathicus,
3- maxilla, 4- bulla tympanica, 5- m. digastrics, 7- m. omihyoideum, 8-
m. sternocephalicus, 9- m. sternomandibularis

La veveriță se observă dezvoltarea mușchilor masticatori, dintre

aceștia foarte dezvoltat fiind mușchiul maseter. Acesta este format din trei
porțiuni evidente, cu fibrele orientate în planuri și unghiuri diferite.
Porțiunea superficială are originea aponevrotică, marcată printr-un tendon
puternic și lat, cu inserție pe spina facială facială, fibrele musculo-
aponevrotice având oblicitate accentuată ventro-aborală, apoi se comasează
într-o burtă musculară masivă ce se inseră scurt pe unghiul și marginea
ventrală a procesului angular al mandibulei. Prin poziția extrem de oblică a
fibrelor musculare, acționează în principal ca propulsor al mandibulei
folosind ca punct fix spina facială, trăgând înainte mandibula. Poziția
aproape orizontală a fibrelor musculare și tendonul de origine lung reprezintă
un factor de adaptare al aparatului de prehensiune, contracția mușchiului
permițând menținerea hranei în cavitatea bucală timp îndelungat fără
instalarea oboselii musculare.
Porțiunea zigomatică este formată din două straturi de fibre,
superficială și profundă, plasate sub porțiunea maxilară a maseterului.
Fibrele sunt orientate dorso-ventral, cu ușoară înclinare rostro-aborală,
inserându-se pe marginea ventrală a ramurii recurbate a mandibulei.
230 
 
Porțiunea profundă are originea pe fața medială a arcadei zigomatice, fibrele
sunt orientate ventro-aboral, au interstiții tendinoase multiple și se inseră pe
marginea dorsală a procesului angular.
Porțiunea orbitală are originea pe creasta facială. Burta musculară
masivă trece peste fosa orbitală ce are aspect de șanț adânc, direcționând
acțiunea mușchiului, pentru a se insera pe fosa maseterică, pe o arie cu
aspect oval, delimitată printr-o creastă osoasă.
Mușchiul temporal este format din două porțiuni, anterioară și
posterioară. Porțiunea anterioară, mai redusă, are aspect triunghiular.
Originea este pe linia parietală dorsală, caudal orbitei, iar inserția pe
marginea anterioară a procesului coronoid. Porțiunea profundă are originea
în toată fosa temporală până la creata occipitală externă. Are aspect
flabeliform, fibrele inserându-se pe vârful procesului coronoid.

Fig. 7. 6. Mușchiul temporal la veveriță

1- M. temporalis, pars cranialis, 2- m. temporalis, pars caudalis, 3-m.

digastricus (secţionat), 4- m. orbicularis oris, 5- m. masseter, pars
infraorbitalis, 6- m. sternohyoideus, 7- m. cleidocephalicus, 8- m.
omohyoideus,
a- Fossa masseterica, b- corpus mandibulae, c- processus angularis,
d- processus articularis, e- processus coronoideus, f, i- arcus zygomaticus
(secţionat)

La veveriță există doar porțiunea digastrică a mușchiului occipito-

mandibular. Acesta are originea pe procesul paracondilar și marginea caudo-
231 
 
ventrală bulei timpanice, burta musculară fiind continuată cu un tendon
intermediar gros și puternic. Burțile musculare distale ale mușchilor
digastrici simetrici fuzionează în spațiul intermandibular și se inseră pe linia
mileenă și creasta geneenă împreună cu mușchii milohioidien și
geniohioidien cu care fac corp comun. Poziția dorso-ventrală a mușchiului,
tendonul intermediar și poziția sub formă de arc de cerc permit extensia
amplă a articulației temporo-mandibulare, executând pe de altă parte și
ample mișcări de retropulsie.

Fig. 7. 7. Musculatura ventrală a gâtului la veveriță

1- M. masseter, pars zygomaticus, m. masseter, pars superficialis,

3- m. depresor labi mandibularis, 4- m. digastricus, 5- m.
sternohyoideus, 6- m. cleidocephalicus

232 
 
 7. 2. MUSCULATURA GÂTULUI ȘI TRUNCHIULUI la veveriță

Musculatura sinsarcotică a membrului toracic la veveriță se

particularizează prin burți musculare masive care acționează eficient în
propulsia prin cățărare. Clavicula, lungă de aproximativ 2 cm și cu aspect de
bumerang cu unghiul orientat cranial fiind elementul consolidare a legăturii
dintre membre și trunchi și de organizare a forțelor. Prezența claviculei
produce efecte maxime în momentul contracției musculaturii prin
segmentarea forțelor la nivelul acesteia, efectul obținut fiind de propulsie a
trunchiului. Astfel, mușchiul cleido-brahial, cu origine pe creasta humerală,
are formă triunghiulară, acoperind articulația umărului și se inseră pe
jumătatea laterală a marginii caudale a claviculei. Acționează ca extensor pe
sistem coardă asupra articulației umărului și trage caudal de claviculă în
abducție.

Fig. 7. 8. Musculatura gâtului și trunchiului la veveriță

a- Crista occipitalis, b- mandibula, c- hyoid, 1- m. pectorales

transversus, 2- m. cleidobrachialis, 3- m. sternocephalicus, 4- m.
sternohyoideus, 5- m. omohyoideus, 6- m. omotransversus, 7- m.
deltoideus, pars clavicularis, 8- m. biceps brachialis, 9- m. triceps, 10- m.
latissimus dorsi, 11- panicul adiposus.

233 
 
 Mușchiul sterno-cleido-mastoidian se inseră pe apendicele traheal al
sternului, pe articulația sterno-cleidală și pe marginea cranială a jumătății
mediale a claviculei. Burta musculară are traiect latero-dorsal în regiunea
cervicală și se inseră pe bula timpanică, creasta nucală până la protuberanța
occipitală externă. Are rol de flexor și deviator lateral al gâtului. Prin inserția
pe claviculă, coordonează mișcările de propulsie și abducție ale membrului
toracic.

Fig. 7. 9. Musculatura laterală a membrului toracic și a gâtului la

veveriță
1’- m. trapezius, pars cervicalis, 1’’- m. trapezius, pars thoracica, 2΄- m.
deltoideus, pars scapularis, 2’’- pars acromialis, 2’’’- pars clavicularis,
3- m. teres major, 4’- m. triceps, pars lateralis, 4’’- m. triceps, pars
lateralis, 5- m. tensor fasciae brachialis, 6- m. latissimus dorsi, 7- m.
sternocephalicus

Mușchiul pectoral transvers, cel mai dezvoltat dintre mușchii

pectorali are formă triunghiulară are origine pe fața ventrală a sternului și se
234 
 
inseră pe creasta humerală, împreună cu mușchiul cleidobrahial. În
contracție acționează ca puternic adductor al membrului toracic.

 
Fig. 7. 10. Musculatura ventrală a gâtului și trunchiului la veveriță
1- m. pectoralis transversus, 1- m. cleido-brahialis, 3- m. deltoideus, 4-
m. sternocleidomastoideus, 5- m. cleidotransversus, 6- m.
sternohioideus, 7- m. latissimus dorsi, 8- m. biceps brachialis, 9- m.
triceps brachialis
a- clavicula, b- sternum

Mușchiul deltoid, asemănător tuturor animalelor cleidale, este format

din cele trei porțiuni: scapulară, acromială și claviculară, cele trei porțiuni
inserându-se în comun pe creasta deltoidiană. Porțiunea scapulară este
lungă, are originea pe toată marginea toracală a spetei, producând flexia și
abducția brațului. Porțiunea acromială are formă triunghiulară, având
originea pe vârful acromionului. Porțiunile acromială și scapulară aderă la
mușchiul cleido-brahial acționând împreună în extensia umărului.

235 
 
  

Fig. 7. 11. Musculatura lateral[ a gâtului, trunchiului și a membrului

toracic la veveriță

1- M. trapezius, 2- m. rhomboideus thoracis, 3- m. latissimus

dorsi, 4- m. sternooccioitalis, 5- m. omotransverius, 6- m.
supraspinatus, 7’- m. deltoideus, pars scapularis, 7’’- m. deltoideus,
pars acromialis, 7’’’- m. deltoideus, pars clavicularis, 8- m.
cleidobrachialis, 9- m. obliquus capitis caudalis, 10- m. longissimus
atlantis, 11- m. pectoralis profundus

Mușchii trapez cervical și trapez toracal formează masă comună

inserându-se pe toată lungimea spinei scapulare. Mușchiul trapez cervical
este mai redus și mai subțire, are originea pe fascia cervicală profundă pe
toată lungimea gâtului ajungând până la creasta occipitală și se inseră pe
treimea cranială a spinei scapulare. În contracție produce propulsia spetei,
extensia capului și gâtului și coordonarea mișcărilor de lateralitate ale
capului și gâtului. Porțiunea toracală are originea pe fascia profundă și
ligamentul supraspinos până la a 10-a vertebră toracală, inserția scapulară
întinzându-se pe toată spina scapulară. Are rol de puternic retractor al
membrului toracic.
Mușchiul omotransvers are aspect de bandă, inserându-se între
marginea anterioară a acromionului, burta musculară trece pe sub porțiunea
236 
 
cervicală a mușchiului trapez și mușchiul cleidooccipital pentru a se insera
pe procesele transverse ale vertebrelor cervicale II, III, IV. Când cei doi
mușchi au acțiune independentă, produc coordonarea și sincronizarea
mișcărilor de lateralitate ale gâtului cu cele ale membrului toracic. Când se
contractă simultan, mușchii omohioidieni produc propulsia trunchiului prin
cățărare, cei doi mușchi, plasați de o parte și de alta a regiunii cervicale,
acționează ca două hățuri asupra acesteia, menținând extensia regiunii
cervicale prin inserțiile pe procesele transverse ale axisului, vertebrei a treia
și a patra cervicale.

 
Fig. 7. 12. Musculatura sinsarcotică profundă la veveriță

1’- m. trapezius, pars cervicalis, 1’’- m. trapezius, pars thoracica, 3-

m. tomboideus, 4- m. latissimus dorsi, 5- m. sternooccipitalis, 6- m.
omotransversus, 7- m. longissimus dorsi, 8- m. splenius

Mușchiul marele lat dorsal are aspect caracteristic de evantai, la

veveriță având originea pe procesele spinoase începând cu a doua vertebră
toracică, mușchiul trece peste unghiul toracal al spetei, în regiunea lombară
mușchiul se subțiază devenind aponevrotic, inserându-se pe procesele
spinoase ale vertebrelor lombare și pe creasta iliacă, împreună cu masa
237 
 
comună. Asemănător celelalte rozătoare, mușchiul se inseră pe tuberozitatea
mușchiului mare rotund în comun cu mușchii marele rotund și tensor al
fasciei antebrațului. De la marginea ventrală a acestuia se desprinde o bandă
musculară ce se inseră pe tendonul mușchiului biceps brahial. În contracție
produce flexia și rotația laterală a brațului, fiind un puternic retropulsor al
membrelor anterioare. De asemenea, când acționează împreună, coordonează
de lateralitate ale coloanei vertebrale în regiunile dorsală și lombară, și
coordonează propulsia trunchiului prin alternarea mișcărilor celor patru
membre.

Fig. 7. 13. Aspectul musculaturii sinsarcotice la veveriță

a- M. serratus ventralis pars cervicis, b- m. serratus ventralis pars

thoracis, c- m. iliocostalis, d- m. longissimus capitis et atlantis, e- m.
trapezius, f- crista nuchae

238 
 
 Fig. 7. 14. Musculatura cervicală dorsală, stratul profund, la
veveriţă

1- Crista nuchalis, 2- os parietalis, 3- lig. cervicalis, 4- processus

spinosus axis, 5- processus spinosus vertebra thoracica, 6- m.
temporalis, 7- m. semispinalis cervicis, 8- m. obliqquus capitis
caudalis, 9- m. longissimus cervicis, 10- m. iliocostalis pars
thoracica, 11- costae

Mușchii romboid toracal este puternic, fiind inserat pe buza epifizară

a marginii dorsale și pe unghiul cervical împreună cu mușchiul romboid
cervical care este mai redus, cei doi fiind în continuitate. Mușchiul are
originea pe procesele spinoase ale ultimelor două vertebre cervicale primele
6 vertebre toracice.
Mușchii serați, cervical și toracal fac masă comună și se inseră pe
marginea dorsală și pe unghiul toracal ale spetei. Originea mușchilor se
întinde de la ultimele patru procese transverse ale vertebrelor cervicale până
pe partea laterală a primelor 7-8 coaste. Relaxarea burțile musculare lungi
ale mușchilor serați și romboizi permit abducția membrelor, mărind
suprafața corpului, aspect necesar în efectuarea salturilor. De asemenea, au
sau rol esențial în consolidarea legăturii dintre membre și trunchi în timpul
propulsiei prin cățărare sau în aterizare, burțile musculare puternice
consolidează și transmit uniform forțele la nivelul coloanei vertebrale.

239 
 
 Fig. 7. 15. Musculatura ventrală a gâtului la veveriță

1- Mm. Pterygoideus lateralis et medialis, 2- m. longus colli,

a- Palatum, b- choane, c- processus pterygoideus, d- bulla
tympanica

7. 3. MUSCULATURA ABDOMINALĂ VENTRALĂ la veveriță

Musculatura abdominală ventrală la cele două specii, bizam şi

veveriţă, se diferenţiază în principal prin dezvoltarea diferită a burţilor
musculare şi modul de inserţie al muşchilor, la veveriţă aponevrozele sunt
mai întinse şi burţile musculare mai reduse.
Mușchiul oblic extern la veveriţă îşi are originea începând cu coasta a
IV-a. Spre deosebire de bizam, muşchiul oblic extern la veveriţă se inseră
printr-o aponevroză subţire pe linia albă, aponevroza fiind întreţesută cu
aponevrozele muşchiului drept abdominal. Caudal cicatricii ombilicale, în
regiunea inghinală, din muşchiul oblic extern se detaşă un fascicul de fibre
sub formă de bandă care se inseră pe tuberculul ventral al pubisului. Restul
fibrelor musculare se inseră în comun cu cele ale oblicului intern şi ale
dreptului abdominal pe marginea anterioară a pubisului până la nivelul
tuberculului m. mic psoas. Această bandă musculară are rol de tensor al
fasciei regionale în timpul căţărării şi intervine în propulsia alternativă a
membrelor inferioare.

240 
 
 Fig. 7. 16. Musculatura abdominal ventral la veveriță

1- Linea alba, 2- m. rectus abdominis, 3- fascicul din m.

obliquus externus abdominis, 4- m. obliquus externus abdominis,
5- annulus inguinalis, 6- pubis, 7- arcus costalis, 8- cartilago
xiphoidea, 9- m. pectoralis ascendens

Inelul inghinal superficial la bizam cât şi la veveriţă este delimitat

prin comisuri musculare.
241 
 
  
Fig.7. 17. Musculatura abdominal ventral la veveriță, detaliu de
inserție

1-Linea alba, 2-pubis, 3- m. rectus abdominis, fascicul profundus, 4, 4`-

fascicul din m. obliquus externus abdominis, 5- annulus inguinalis, 6-
rectus abdominis

La veveriță, muşchiul oblic abdominal intern îşi are originea pe toate

procesele transverse lombare, pe paleta iliacă (tuberculii iliaci ventrali) şi pe
ligamentul inghinal printr-o porţiune foarte bine reprezentată. La veveriță,
fibrele porțiunii profunde a m. oblic extern se unesc cu cele ale m. oblic
intern formând o burta musculara consistenta, plasata superficial m. drept
abdominal.
Mușchii drepți abdominali la veveriță apar sub forma unor benzi late
de aproximativ 2 cm, plasate de o parte si alta a liniei albe. Mușchiul își are
originea începând cu a 4-5-lea cartilaj condro-costal, prin fascicule sub
forma de banda ce trec de pe un cartilaj pe celălalt (m. drept al trunchiului),
in regiunea abdominala formând un mușchi independent plasat ventral,
intersectat de 2-3 tendoane intermediare. Inserția pe pubis se face
independent de ceilalți mușchi abdominali, de o parte se de alta a simfizei
pubiene, pana la tuberculul micului psoas.
Muşchiul transvers al abdomenului are inserţie pe procesele
transverse ale vertebrelor lombare, pe faţa internă a coastelor flotante şi
asternale împreună cu diafragmul, prin porţiuni musculare evidente.

242 
 
 Fig. 7. 18 Musculatura abdominal ventral la veveriță, detaliu de
inserție

1- Linea alba, 2, 2`- fascicule ale m. obliquus externus abdominis,

3, 3`- fasciculele profunde ale m. obliquus abdominis, 4- m. rectus
abdominis, 5- obliquus internus abdominis, 6- annulus inguinalis

Fig. 7. 19. Musculatura abdominală dorsal la veveriță, aspect

lateral

1- Diaphragm, 2- crus dextrum et sinistrum, 3- m. psoas minor, 4-

m. iliacus interna, 5- m. psoas major, 6- m. iliacus externus, 7- pubis, 8-
tuber terres minor, 9- arcus costales, 10- cartilago xiphoidea

243 
 
 Fig. 7. 20. Musculatura abdominală dorsal la veveriță

1- Diaphragm, 2- crus sinistrum of diaphragm, 2`- crus

dextrum of diaphragm, 3- m. psoas minor, 4- m. iliacus interna, 5-
m. psoas major, 6- m. iliacus externa, 7- m. transversus
abdominis, 8- tuber terres minor, 9- pubis

244 
 
 Musculatura abdominala dorsală la veveriță se particularizează prin
mușchi masivi, cu origine pe ultimele 4 vertebre toracale.
La veveriță, burta musculara a mușchiului psoas mic este mai îngustă
decât la bizam și se continuă cu un tendon lung și independent ce se
formează din planul vertebrei lombare 4. Tendonul lung si subțire se inseră
pe pubis, la nivelul tuberculului micului psoas. Ocupă fața laterală a
proceselor transverse, este dezvoltat și are aspect cilindric, asemănător lui
Longissimus dorsi (plasat dorsal). Acționează ca puternic flexor al regiunii
lombare și pelvisului.
Muşchiul iliopsoas este format din m. marele psoas şi din m. iliac
lateral și medial.
Muşchiul marele psoas se inseră pe corpul şi procesele transverse ale
vertebrelor lombare L- 2 – L- 6, parţial împreună cu m. micul psoas.
Muşchiul iliac este format din două porţiuni: m. iliac medial, redus,
cuprins între m. psoas mare şi porţiunea laterală care se inseră pe paleta
iliacă, creasta iliopectinee ca apoi tendonul comun să se insere pe trocanterul
mic.
Muşchiul pătratul lombelor este situat profund, se inseră pe
procesele transverse ale vertebrelor lombare sub m. psoas prin tendoane
scurte până la tuberculul ventro – caudal al iliumului.

7. 4. MUSCULATURA MEMBRULUI TORACIC la veveriță

Mușchiul subscapular este extrem de dezvoltat, ocupă toată fosa

subscapulară până la marginea cranială a spetei. Mușchiul este separat în
două porțiuni de o spină scapulară medială înaltă de 2 mm ce împarte fosa
subscapulară în două fose: cranială și caudală. Porțiunea cranială se inseră pe
tuberculul mic al humerusului iar porțiunea caudală pe tuberculul mic.
Mușchiul coracobrahial are origine pe procesul coracoid al spetei al
spetei printr-un tendon lung și inserție pe fața medială a jumătății distale a
humerusului până pe creasta epitrohleară. Are rol în rotația medială a
brațului și în menținerea unghiului de flexie al articulației umărului în
timpul aterizării.
Mușchii supraspinos și infraspinos sunt foarte dezvoltați, sunt
separați de o spină scapulară înaltă și perpendiculară pe spată, împărțind fața
laterală a spetei în fose egale, egală fiind și forța de contracție a mușchilor.

245 
 
 Fig. 7. 21. The lateral muscles of the front leg at red squirrel

a- Clavicula, b- spina scapularis, c- olecranon,

1’- m. deltoideus, pars clavicularis, 1’’- m. deltoideus, pars scapularis, 2-
m. supraspinatus, 3- m. infraspinatus, 4- m. teres major, 5’- m. triceps
brachii, caput longum, 5’’- m. triceps brachii caput laterale,
6- m. latissimus dorsi, 7- m. biceps brachii, 8-m. extensor digitalis
lateralis, 9-. M. flexor carpi radialis

246 
 
 Fig. 7. 22. Musculatura medială a membrului toracic la veveriță

1- M. serratus, 2’- m subscapularis, pars cranialis, 2’’- m.

subscapularis, pars caudalis, 3- m. teres major, 4- m. latissimus
dorsi, 5- insertio brachialis m. latissimus dorsi, 6- m. triceps, 7- m.
biceps, 8- m. extensor carpiradialis longus, 9- m. flexor carpi
radialis, 10- m. flexor carpi ulnaris, 11- m. flexor superficialis
a- clavicula, b- olecran

247 
 
 Fig. 7. 23. Musculatura medială a membrului toracic la veveriță

1- m subscapularis, pars cranialis, 2- m. subscapularis, pars caudalis, 3-

m. teres major, 4- m. coracobrachialis, 5- m. brachialis, 6- m. brachialis,
7’- m. triceps, pars longa, 7’’- m. triceps, pars medialis, 8- m. extensor
cari radialis longus, 9- m. pronator, 10- m. flexor carpi radialis, 13- m.
flexor superficialis, 14- m. flexor carpi ulnaris

Mușchiul mare rotund este foarte dezvoltat, se inseră pe toată

marginea toracală, unghiul toracal și marginea medială ale spetei până la
nivelul crestei scapulare mediale apoi formează corp comun cu mușchiul
marele lat dorsal cu care se inseră pe fața medială a humerusului. Acționează
ca puternic flexor și rotator lateral al brațului.
248 
 
 Mușchiul triceps are cele trei porțiuni evidente. La veveriță, porțiunea
scapulară are originea pe gâtul spetei prin două fascicule, apoi se continuă cu
un tendon lung ce se inseră pe tuberozitatea olecranului, prin originea
aproape de articulația umărului, produce flexia rapidă a acesteia. Porțiunea
laterală este cea mai dezvoltată, având originea sub gâtul humeral și inserția
pe fața laterală a olecranului. Porțiunea medială este mai redusă decât
celelalte, are forma unei benzi cu origine pe fața caudo-medială a
humerusului, în jumătatea distală a acestuia și inserția pe fața medială a
olecranului.

Fig. 7. 24. Musculatura cranio-laterală a antebraţului la veveriţă

I-V- digiti, 1- m. extensor carpiradialis, 2- m. extensor digitorum comunis, 3-

m. extensor carpiulnaris, 4- m. extensor digitorum lateralis, 5- m. biceps
brachii, 6- m. abductor policis longus

249 
 
 Datorită modului de propulsie a corpului prin cățărare, în unghiul de
flexie al regiunii umărului apare mai dezvoltat decât la alte rozătoare
mușchiul tensor al fasciei regionale care apare ca o bandă musculară
puternică, plasată între unghiul toracal al spetei și olecran pe care se inseră.
Această bandă are inserție și pe tuberculul marelui rotund, fiind puternic
tensor al fasciei brațului și antebrațului și în același timp și flexor eficient al
articulației umărului.
Mușchiul biceps își are originea pe tuberculul supraglenoidal prin
două tendoane lungi ce trec prin culisa bicipitală. Cele două porțiuni se
unesc și formează o burtă musculară puternică ce se inseră pe tuberozitatea
bicipitală a radiusului, împreună cu mușchiul brahial.

Fig. 7. 25. Musculatura caudală a antebraţului la veveriţă

I-V digiti, 1- fascia palmaris, 2- m. flexor palmaris superficialis,, 3- m.

flexor digitalis ptofundus, 4- m. flexor carpiulnaris, 5- m. flexor
carpiradialis, 6- tendineum m. flexor digitorum superficialis, 7- tendineum
distalis m. flexor digitorum profundus

250 
 
 Fig.7. 26. Distribuţia
tendoanelor
muşchilor flexori,
superficial şi profund
la nivelul
acropodiului toracic

R- radius, U- ulna, I-
V- digiti
1- fascia palmaris, 2-
tendoanele distale ale

Fig.7. 27. Distribuţia

tendoanelor muşchilor
flexori, superficial şi
profund la nivelul
acropodiului toracic

R- radius, U- ulna, I-V-

digiti
1, 4- tendoanele distale
ale m. flexor digitorum
superficialis, 2- tendo
comunis m. flexor
digitorum profundus, 3,
5- m. flexor digitorum

251 
 
 Fig.7. 28. Distribuţia
tendoanelor muşchiului
flexor profund la nivelul
acropodiului toracic

R- radius, U- ulna, I-V-

digiti manus
1- m. flexor digitorum
profundum
2- mm. interosei
a- tendo m. flexor digiti I,
b- tendo m. flexor digiti II
c- tendo m. flexor digiti III
d- tendo m. flexor digiti IV
e- tendo m. flexor digiti V

Fig. 7. 29. Muşchii

interosoşi palmari la
veveriţă

R- radius, U- ulna, I-V-

digiti
2- lig. palmaris, 2- mm
interosei

252 
 
 7. 5. MUSCULATURA MEMBRULUI PELVIN la veveriță

Musculatura membrului pelvin la veveriță se particularizează prin

burți musculare întinse care demonstrează eficienţă în propulsia prin
căţărare, ridicarea trunchiului în poziţie bipedă precum şi în deplasarea prin
salturi. Utilizarea membrelor pelvine ca un motor al propulsiei adaptat la
diverse situaţii au determinat dezvoltarea musculaturii propulsoare,
adductoare şi abductoare a coapsei. Pentru ca mişcarea să fie eficientă până
la extremitatea distală, respectiv la contactul cu punctul de sprijin, s-au
evidenţiat modificări şi la nivelul musculaturii gambei şi autopodiului
remarcată prin burți musculare lungi și fusiforme care se continuă cu
tendoane scurte și puternice la musculatura cu acțiune proximală şi tendoane
lungi bine conturate şi individualizate pentru musculatura cu acţiune distală.

7. 5. 1. MUSCULATURA COAPSEI la veveriță

Musculatura gluteenă la veveriță, asemănător musculaturii

carnivorelor, se particularizează prin aspectul lat dispus uniform pe toată
regiunea gluteenă fără delimitare de m. biceps, cu inserţie pe creasta sacrată
mediană iar distal se inseră pe trocanter mare şi pe biceps.
Mușchiul biceps femural apare ca o placă musculară lată cu origine
pe: creasta sacrată mediană, tubeberozitatea ischiatică și pe procesele
transverse coccigiene III-V. Burta musculară lată a bicepsului femural se
inseră pe fața caudală a femurului, pe patelă, pe fascia gambieră şi pe
calcaneu. Mușchiul acționează ca propulsor, extensor puternic al articulației
coxo-femurale ducând la ridicarea şi susţinerea trunchiului în stațiune
bipedă, flexia și rotația laterală a gambei.

253 
 
 Fig. 7. 30. Musculatura laterală a membrului pelvin la veveriță

1- M. rectus abdominis, 2- m. obliquus externus abdominis, 3- m.

gluteus superficialis, 4- m. gluteobiceps, 5- m. quadriceps femoris, 6-
m. biceps femoris (a- insertio ischiaticus, b-inserţie pe baza cozii, c-
venter musculi, d- insertio patellaris, e- insertio tibialis), 7- m.
semitendinosus, 8- m. gastrocnemius, 9- tendo calcaneus comunis, 10-
m. extensor pedis longus, 11- m. extensor pedis lateralis, 12-m. tibialis
cranialis

254 
 
 Fig. 7. 31. Musculatura medială profundă a membrului pelvin la
veveriţă

1. 1- M. rectus abdominis, 2- m. obliquus externus abdominis, 3- lig.

inguinalis, 4- m. transverses abdominis, 5- simphisa, 6- m.
semimembranosus (6”- tibial insertion, 6”- femoral insertion), 7- m.
quadriceps femoris, 8- m. tensor fasciae latae, 9-trigonum femorale,
10- patella, 11- m. gastrocnemius, 12- m. extensor pedis longus, 13-
m. flexor digitorum superficialis, 14- mm. flexorum digitorum
profundi, 15- m. sacrocaudalis ventralis medialis, 16- m. sacrocaudalis
ventralis lateralis.

255 
 
 Mușchiul semitendinos, situat caudal muşchiului biceps, are inserții
proximale asemănătoare mușchiului biceps femural, iar distal se inseră pe
creasta tibială. Prin contracţie acţionează în propulsia trunchiului, în extensia
grasetului când membrul este sprijinit, în bascularea bazinului precum şi în
ridicarea trunchiului.
Mușchiul semimembranos apare gros, prismatic inserat proximal pe
tuberozitatea ischiatică iar distal se inseră pe fața caudală a femurului printr-
o porțiune redusă și printr-un tendon lățit pe condilul medial al tibiei. În
contracție, produce verticalizarea trunchiului, extensia articulației coxo-
femurale, flexia articulației genunchiului și rotația medială a gambei.
Mușchiul cvadriceps se particularizează prin faptul că cele patru
porțiuni musculare care-l formează sunt inegale, cei mai dezvoltați fiind
dreptul femural și vastul lateral. Vastul intermediar este redus, vastul medial
are aproximativ jumătate din volumul vastului lateral. Porțiunile musculare
ale cvadricepsului sunt bine individualizate unindu-se printr-un tendon
puternic, scurt și lat la nivelul inserției pe patelă. Mușchiul drept femural își
are origine dublă, pe gâtul iliumului și la nivelul unui tubercul preacetabular
evident. De asemenea, în grosimea acestei porțiuni musculare, se observă,
încă de la origine interstiții tendinoase sub formă de evantai care dau
rezistență mușchiului.
Mușchiul croitor apare lat și subțire, se inseră, asemănător celorlalte
specii pe ligamentul inghinal, are traiect pe fața medială a mușchiului
cvadriceps iar apoi se inseră prin fascia gambieră pe fața medială a tibiei.
Mușchiul grațios apare ca o placă musculară lată, are originea pe
simfiza ischiopubienă și pe tuberozitatea ischiatică. Distal, se inseră pe fascia
gambieră iar porțiunea caudală ajunge să se insere pe condilul medial al
tibiei proximal de inserția mușchiului semitendinos.

256 
 
Fig. 7.32. Musculatura medială profundă a coapsei şi gambei la veveriţă

1-M. iliopsoas, 2- m. adductor minor, 3- m. quadriceps femoris, 4- m.

adductor magnus, 5- m. semimembranosus, 6- m. semitendinosus, 7. N.
ischiadicus, 8- m. gastrocnemius, caput laterale, 9- m. gastrocnemius,
caput mediale, 10- tendo calcaneus communis, 11- m. extensor pedis
longus, 12- extensor pedis lateralis, 13- m. fibularis longus, 14- mm.
flexores digitorum profundi, 15- tendo distale mm. extensor digitorum
profundi et lateralis

257 
 
 Fig.7. 33. Musculatura caudală a gambei la veveriţă

1- M. gastrocnemius, caput mediale, 2- tendo m. flexor

digitorum superficiale, 3- mm. flexores digitorum profundi, 4- tendo
comunis m. flexor digitorum superficiale, 5- tendo mm. flexores
digitorum profundi, 6- mm interossei, 7- m. extensor pedis longus, 8-
m. extensor pedis lateralis.

258 
 
 Mușchiul marele adductor este lung și prismatic fiind plasat caudal
mușchiului mic adductor. Are origine pe fața ventrală a tablei ischiatice iar
distal se inseră pe fața caudală a treimii distale a femurului, dorsal inserției
mușchilor gastrocnemieni.
Mușchiul adductor mic are aspect triunghiular, are originea pe fața
ventrală a tablei ischiatice, anterior mușchiului mare adductor. Distal se
inseră pe fața caudală a treimii mijlocii a femurului. Proximal mușchiului
adductor mic se găsesc mușchii profunzi ai bazinului, cel mai dezvoltat fiind
mușchiul obturator extern care are aspect conic, cu originea respectiv baza
conului în jurul găurii obturate și inserția, vârful conului, pe fața caudală a
femurului, dorsal inserției mușchiului adductor mic.
Musculatura gambei, împărțită, în funcție de rolul ei în muşchi cu
acţiune flexorie, extensorie, muşchi cu acţiune proximală sau distală. Aceştia
se particularizează prin burţi musculare lungi şi tendoane evidente, fine şi
puternice.
Mușchii gastrocnemieni, cu burţi musculare foarte dezvoltate au
originea se pe tuberculii supracondilari ai femurului, în grosimea tendoanelor
de origine sunt prezenți sesamoizii femurali, din ½ distală se continuă cu
tendoane puternice care se inseră pe calcaneu.
Mușchiul flexor superficial prezintă o burtă musculară dezvoltată, cu
originea pe tuberculul supracondilar lateral al femurului. Burta musculară
este plasată între cei doi mușchi gastrocnemieni. Tendonul mușchiului se
detașă în treimea distală a regiunii gambiere, se răsucește medio-caudal
devenind superficial. Tendonul trece peste calcaneu iar în regiunea palmară
se împarte în trei tendoane pentru degetele II, III, IV.
Mușchiul tibial caudal este reprezentat printr-o burtă musculară
redusă, apărând predominant tendinos și aplatizat. Originea lui este pe fața
caudală a tibiei, sub condilul lateral. Tendonul său trece pe fața caudală a
mușchiului flexor lung al piciorului apoi la nivelul tecii posttarsiene se
unește cu tendonul mușchiului flexor halucis longus.
Mușchiul flexor pedis longus își are originea pe fața caudală a tibiei,
sub condilii articulari, respectiv sub mușchiul popliteu și pe marginea caudo-
medială a tibiei. În treimea distală a gambei se continuă cu un tendon subțire
care trece prin teacă proprie, apoi se atașează tendoanelor mușchilor tibial
caudal și flexor halucis longus, formând tendonul mușchiului flexor profund.
În regiunea metatarsienă, sub tendonul mușchiului flexor superficial, acesta
se împarte în cinci tendoane cu aspect cilindric care urmăresc fața caudală a
259 
 
degetelor și ajung să se insere pe tuberculul muscular plantar al fiecărei
ultime falange. Acționează ca flexor succesiv al falangelor.
Musculatura cranială a gambei se particularizează prin burți
musculare lungi, puternice, cu aspect fusiform. Fascia regională, la nivelul
extremității distale a tibiei formează un inel tibial fibros care susține
tendoanele mușchilor tibial cranial, extensor digital comun și fibular lung.
Mușchiul tibial cranial are originea pe fața cranială a tibiei și fibulei.
Este cel maio dezvoltatdintre mușchii craniali ai gambei, acoperind mușchiul
extensor pedis lateralis. Tendonul se inseră pe extremitatea proximală a
metacarpului I.
Mușchiul fibular lung apare fusiform, are originea pe extremitatea
proximală a fibulei, apoi se continuă cu un tendon puternic care trece pe fața
dorso-laterală a tarsului și se inseră pe tuberculul muscular caudo-lateral al
metacarpului V.
Mușchiul extensor pedis longus are burta musculară cu aspect
fusiform. Printr-un tendon lung se inseră în foseta extensorie a condilului
lateral. Apoi trece prin incizura extensorie a tibiei unde i se atașează o
porțiune fibualră apoi trece prin inelul fascial. Pe fața dorsală a metacarpelor
se separă în patru tendoane puternice pentru degetele I-IV care se inseră pe
eminența extensorie a fiecărei falange distale.
Mușchiul extensor pedis lateralis are originea sub condilul lateral al
tibiei și pe fața cranio-laterală a fibulei. Tendonul trece prin teacă proprie iar
în regiunea metacarpienă se împarte în trei tendoane pentru degetele III, IV
și V.

260 
 
 BIBLIOGRAFIE

Allan, P. F. 1935. Bone cache of a gray squirrel. Journal of

Mammology 16: 326.
Arlamowska Anna, Zablocki J., 1972, Musculus omotransversarius
in the light of comparative anatomy, Acta Theriologica 17 (21-31): 381-398
Baillie, J. and Groombridge, B. (compilers and editors) 1996. 1996
IUCN Red List of Threatened Animals. IUCN, Gland, Switzerland.
Carlson, A. J. 1940. Eating of bone by the pregnant and lactating
gray squirrel. Science 91: 573.
Coventry, A. F. 1940. The eating of bone by squirrels. Science 92:
128.
Dickinson, P. 1995. The captive care, maintenance and breeding of
the red squirrel (Sciurus vulgaris). Ratel 22: 10–23.
Dynowski, J. 1973, Comparative studies on the muscles of the limbs
in some species of Rodentia, Acta Theriologica 19 (1-13): 107-142
Gillespy, T., M. P. Gillespy. 1991. Osteoporosis. Radiologic Clinics
of North America 29: 77–84.
Griffin, M. G., R. Kimble, W. Hopper, and R. Pacifici. 1993. Dual-
energy X-ray absorptiometry of the rat: Accuracy, precision, and
measurement of bone loss. Journal of Bone and Mineral Research 8: 795–
800.
Gurnell, J. and Wauters, L. 1999. Sciurus vulgaris Linnaeus, 1758.
In: A.J. Mitchell-Jones et al. (eds). The Atlas of European Mammals.
Academic Press.
Gurnell, J. 1993. The red squirrel (Sciurus vulgaris). In A red data
book for British mammals. Mammal Society pp. 56–58.
Gurnell, J. 1983, Squirrel numbers and the abundance of tree seeds.
Mammal Review. 13:133–148
Hindelang, M., and R. O. Peterson. 1996. Osteoporotic skull lesions
in moose at Isle Royale National Park. Journal of Wildlife Diseases 32: 105–
108.
Kenward, r. E., and k. H. Hodder. 1998. Red squirrels (Sciurus
vulgaris) released in conifer woodland: The effects of source habitat,
predation and interactions with grey squirrels (Sciurus carolinensis). Journal
of Zoology (London) 244: 23–32.

261 
 
 Kenward, r. E. and j. L. Holm. 1993. On the replacement of the red
squirrel in Britain: A phytotoxic explanation. Proceedings of the Royal
Society of London Series B Biological Sciences 251: 187–191.
K H. Hodder, R. J. Rose, c. A. Walls, T. Parish, J. L. Holm, P. A.
Morris, S. S. Walls, and F. I. Doyle. 1998. Comparative demography of red
squirrels (Sciurus vulgaris) and grey squirrels (Sciurus carolinensis) in
deciduous and conifer woodland. Journal of Zoology (London) 244: 7–21.
Keymer, I. F., and J. M. Hime. 1977. Nutritional osteodystrophy in a
free-living red squirrel (Sciurus vulgaris). The Veterinary Record 100: 31–
32.
Ladizesky, M. G., S. N. Zeni, and C. A. Mautalén. 1994. Precise
measurement of bone mineral density in rats using dual-energy X-ray
absorptiometry. Acta Physiologica Pharmacologica et Therapeutica
Latinoamericana 44: 30–35.
Lurz, P.W.W. et al. 2005. Sciurus vulgaris. Mammalian Species
769:1–10
Mayo-Smith, W., and D. I. Rosenthal. 1991. Radiographic appearance
of osteopenia. Radiologic Clinics of North America 29: 37–47.
Macdonald, D. 1984. The Encyclopedia of Mammals. Facts on File
Publishing, NY.
Macdonald, I. M. V. (1997). Field experiments on duration and
precision of grey and red squirrel spatial memory. Animal Behaviour 54:879-
891
Moiller, H. 1983. Foods and foraging behavior of red (Sciurus
vulgaris) and gray (Sciurus carolinensis) squirrels. Mammal Review. 13: 81-
98.
Mitlak, B. H., D. Schoenfeld, and R. M. Neer. 1994. Accuracy,
precision, and utility of spine and whole-skeleton mineral measurements by
DXA in rats. Journal of Bone and Mine
Nowak, R.M. 1991. Walker's Mammals of the World. Fifth Edition.
The Johns Hopkins University Press, Baltimore. Parker, S.P. 1990.
Grzimek's Encyclopedia of Mammals, vol. II. McGraw-Hill Publishing Co.
NY.
Nowak, R.M. (ed.) 1999. Walkers Mammals of the World. Sixth
edition. The Johns Hopkins University Press, Baltimore and London.

262 
 
 Peck G. , H. Pepper, and J. Davies. 1990. Bone disease in captive red
squirrels. Report for the Forestry Commission Research Division (FCRD).
FCRD,
Rings, R. W., R. E. Doyle, B. E. Hooper, and K. L. Kraner. 1969.
Osteomalacia in the golden-mantled ground squirrel (Citellis lateralis).
Journal of the American Veterinary Medical Association 155: 1224–1227.
Sainsbury, A. W., and J. Gurnell. 1995. An investigation into the
health and welfare of red squirrels, Sciurus vulgaris, involved in
reintroduction studies. The Veterinary Record 137: 367–370.
Sidorowicz, J. 1971, Problems of subspecific taxonomy of squirrel
(Sciurus vulgaris L.) in Palaearctic: Zoologischer Anzeiger. 187:123–142.
Suttie, J. M., G. Wenham, and R. N. B. Kay. 1983. Simple in vivo
method for determining calcium and phosphorus content of the metacarpus
of red deer using radiography. The Veterinary Record 113: 393–394.
Spataru Mihaela -2006- Particularitati morfo-functionale ale
membului toracic la veverita (Sciurus vulgaris), Lucr. Stiint la Simp. Stiint
de Med. Vet. 8-9 iunie, Iasi (in curs de editare)
Spataru Mihaela, C. Spataru -2006- Particularităţi anatomo-
fiziologice ale membrului pelvin la veverita (Sciurus vulgaris), Lucr. Stiint la
Simp. Stiint de Med. Vet., 8-9 iunie, Iasi
Spataru Mihaela, C. Spataru -2007 - The anatomical peculiarities of
the squirrel’s skull (Sciurus vulgaris)- Lucr. Stiint la Simp. Stiint de Med.
Vet., 8-9 iunie, Iasi, vol 50 (9), ISSN 1454-7406, p. 254-258
Spătaru Mihaela, Spătaru C., Coţofan V., Vulpe V., Lazăr M., 2010 -
The peculiarities of the pelvic limb muscles in red squirrel (Sciurus
vulgaris), Lucrări Ştiinţifice. Volumul 53(12) Medicină Veterinară, Partea a
III-a. Iaşi, 2010, pagina 514-518
Spătaru Mihaela, Spătaru C. , Coţofan V., Lazăr M., Munteanu A.,
2010 - The joints of the pelvic limb at red squirrel, Scientific works C Series,
LVI (3), USAMV Bucharest, 2010,
Spătaru C., Spătaru Mihaela, Coţofan V., Vulpe V., Lazăr M.,
Munteanu A., 2010, Morpho-functional particularities of the axial skeleton at
red squirrel (Sciurus vulgaris), Lucrări Ştiinţifice. Volumul 53(12) Medicină
Veterinară, Partea a III-a. Iaşi, 2010, pagina 519-524
Spătaru C., Spătaru Mihaela, Lazăr M., Munteanu A., 2010,
Morpho-functional peculiarities of the thoracic limb joints at red squirrel

263 
 
(Sciurus vulgaris), Lucrări Ştiinţifice. Volumul 53(12) Medicină Veterinară,
Partea a III-a. Iaşi, 2010, pagina 525-528
Spătaru C., 2011, Morphofunctional peculiarities of osteoligamentary
and muscle system interpretation in muskrat and squirrel, rodents with
different habitat, applying the principle of form-based and cause-effect, the
XV-th International Conference of Inventics 2011 Iassy, Ed. Performantica,
p. 424-430
Spătaru C., Spătaru Mihaela, V. Vulpe, Lazăr M., 2011, Aspecte
morfologice comparative ale sistemelor osteoligamentare ale membrului
toracic la bizam și veveriță, Revista Română de Medicină Veterinară, vol 21,
nr. 3/2011, p. 79-86
Spătaru C., Mihaela Spătaru, M. Lazăr, A. Munteanu, 2011, The
morphophunctional comparative aspects of the abdominal muscles at
muskrat and squirrel, Lucr. Stiint. Vol 54, Medicină veterinară Iasi, Ed. ”Ion
Ionescu de la Brad”, p. 170-176
Spătaru C., Mihaela Spătaru, M. Lazăr, A. Munteanu, 2011, The
comparative aspects of the axial osteoligamentary systems at muskrat and
squirrel, Lucr. Stiint. Vol 54, Medicină veterinară Iasi, Ed. ”Ion Ionescu de
la Brad”, p. 177-184
Tonkin, J.M. 1983. Activity patterns of the red squirrel (Sciurus
vulgaris). Mammal Review. 13: 99-111.
Van pelt, R. W., and M. T. Caley 1974. Nutritional secondary
hyperparathyroidism in Alaskan red fox kits. Journal of Wildlife Diseases
10: 47–52.
Ytrehus, B., H Skagemo, G. Stuve, T. Sivertsen, K Handeland, and T.
Vikoren. 1999. Osteoporosis, bone mineralization, and status of selected
trace elements in two populations of moose calves in Norway. Journal of
Wildlife Diseases 35:
Wauters, L., C. Swinnen, and A. A. Dhondt. 1992, Activity budget
and foraging behaviour or red squirrels (Sciurus vulgaris) in coniferous and
deciduous habitats. Journal of Zoology 227:71–86
Wauters, L.A., and A.A. Dhondt. 1992, Spacing behaviour of red
squirrels, Sciurus vulgaris: variation between habitats and the sexes. Animal
Behaviour 43:297–311
Wilson, E.D., and D.M. Reeder. 1993. Mammal Species of the
World: a Taxonomical and geographical reference. Smithsonian Institution
Press, Washington.

264 
 
 CUPRINS

Cap. 1. Biologia bizamului și a veveriței…………………………………3

1. 1. Consideraţii generale asupra bizamului……………………..3
1. 2. Considerații generale asupra veveriței………………………7
Cap. 2. Sistemul osos la bizam………………………………………….10
2. 1. Craniul la bizam…………………………………………....10
2. 2. Oasele capului la bizam……………………………………13
2. 3. Vertebrele cervicale la bizam………………………………24
2. 4. Vertebrele toracice la bizam………………………………..29
2. 5. Vertebrele lombare la bizam………………………………31
2. 6. Vertebrele sacrale………………………………………….31
2. 7. Vertebrele coccigiene la bizam…………………………….34
2. 8. Coastele la bizam…………………………………………..35
2. 9. Sternul ……………………………………………………..37
2. 10. Scheletul membrului toracic la bizam…………………….39
2. 10. 1. Spata la bizam………………………………….39
2. 10. 2. Clavicula la bizam……………………………..41
2. 10. 3. Humerusul la bizam…………………………….42
2. 10. 4. Radiusul la bizam………………………………45
2. 10. 5. Ulna la bizam…………………………………...45
2. 10. 6. Oasele carpiene la bizam……………………….47
2. 10. 7. Oasele metacarpiene la bizam………………….48
2. 11. Scheletul membrului pelvin la bizam……………………..50
2. 11. 1. Coxalul la bizam………………………………..50
2. 11. 2. Femurul la bizam……………………………….53
2. 11. 3. Tibia şi fibula la bizam…………………………56
2. 11. 4. Fibula la bizam…………………………………58
2. 11. 5. Oasele tarsiene la bizam………………………..59
2. 11. 6. Oasele metatarsiene la bizam…………………..60
2. 11. 7. Falangele la bizam……………………………...63
Cap 3. Sistemul articular la bizam……………………………………...64
3. 1. Articulaţiile capului la bizam………………………………64
3. 1. 1. Articulaţiile alveolo – dentare…………………...64
3. 1. 2. Articulaţia temporo – mandibulară………………65
3. 2. Articulațiile coloanei vertebrale la bizam………………….67
 3. 2. 1. Articulaţia occipito – atloidienă la bizam………..67
3. 2. 2. Articulaţia atlo – axoidienă la bizam…………….67
3. 2. 3. Articulaţiile intervertebrale cervicale la bizam….71
3. 2. 4. Articulaţiile intervertebrale toracale la bizam…...74
3. 2. 5. Articulaţiile intervertebrale lombare…………….79
3. 2. 6. Articulaţiile regiunii sacrale la bizam…………...80
3. 2. 7. Articulaţiile regiunii coccigiene la bizam……….81
3. 3. Articulaţiile membrului toracic la bizam…………………..82
3. 3. 1. Articulaţiile centurii scapulare la bizam…………82
3. 3. 2. Articulaţia scapulo-humerală la bizam…………..83
3. 3. 3. Articulaţia humero-radio-ulnară la bizam……….85
3. 3. 4. Articulaţiile antebrahio-carpo-metacarpiene la
bizam……………………........…………………87
3. 3. 5. Articulaţiile degetelor la bizam…………………90
3. 4. Articulaţiile membrului pelvin la bizam…………………...91
3. 4. 1. Articulaţia coxo-femurală la bizam……………..91
3. 4. 2. Articulaţia femuro – tibio – patelară…………….93
3. 4. 3. Articulaţiile autopodiului pelvin la bizam……….98
3. 4. 3. 1. Articulaţia tibio- tarso – metatarsienă………...98
3. 4. 3. 2. Articulaţiile degetelor piciorului…………….101
Cap. 4. Sistemul muscular la bizam……………………………………102
4. 1. Muşchii capului la bizam…………………………………102
4. 1. 1. Musculatura pieloasă a capului la bizam……….102
4. 1. 2. Musculatura urechii externe……………………104
4. 1. 3. Musculatura masticatoare la bizam…………….107
4. 2. Musculatura pieloasă a trunchiului la bizam……………...112
4. 3. Musculatura cervicală la bizam…………………………...113
4. 3. 1. Muşchii cervicali dorsali la bizam……………...113
4. 3. 2. Musculatura cervicală ventrală…………………120
4. 4. Musculatura trunchiului la bizam…………………………122
4. 4. 1. Muşchii spinării la bizam………………………122
4. 4. 2. Muşchii toracelui……………………………….129
4. 4. 3. Muşchii pectorali……………………………….130
4. 4. 4. Musculatura abdominală la bizam……………...131
4. 5. Musculatura membrului toracic la bizam…………………136
4. 5. 1. Musculatura spetei şi braţului la bizam………...136
4. 5. 2. Muşchii braţului la bizam………………………142
 4. 5. 3. Muşchii antebraţului la bizam………………….143
4. 5. 4. Muşchii autopodiului toracic la bizam…………148
4. 6. Musculatura membrului pelvin la bizam………………….151
4. 6. 1. Musculatura bazinului la bizam………………..151
4. 6. 2. Musculatura coapsei la bizam …………………155
4. 6. 3. Musculatura gambei la bizam…………………..160
4. 6. 4. Musculatura autopodiului la bizam…………….168
Bibliografie…………………………………………………………….170
Cap. 5. Sistemul osos la veveriță………………………………………178
5. 1. Craniul la veveriță………………………………………...178
5. 2. Vertebrele cervicale la veveriță…………………………..183
5. 2. 1. Atlasul la veveriță………………………………183
5. 2. 2. Axisul la veveriță……………………………….184
5. 2. 3. Vertebrele cervicale III-VII……………………186
5. 3. Vertebrele toracale la veveriţă……………………………188
5. 4. Vertebrele lombare la veveriță……………………………191
5. 5. Sacrumul la veveriță ……………………………………..192
5. 6. Vertebrele coccigiene la veveriță…………………………194
5.7. Scheletul membrului toracic la veveriţă………………….197
5. 7. 1. Spata la veveriţă………………………………..197
5. 7. 2. Humerusul la veveriţă………………………….199
5. 7. 3. Radiusul şi ulna la veveriţă…………………….201
5. 7. 4. Oasele carpiene la veveriţă……………………..202
5. 7. 5. Oasele metacarpiene şi falangele la veveriţă…..203
5. 8. Oasele membrului pelvin la veveriţă……………………204
5. 8. 1. Coxalul la veveriţă……………………………...204
5. 8. 2. Femurul la veveriţă……………………………..205
5. 8. 3. Tibia şi fibula la veveriţă……………………….206
5. 8. 4. Oasele tarsiene la veveriţă……………………...207
5. 8. 5. Oasele metatarsiene şi falangele la veveriţă……208
Cap. 6. Sistemul articular la veveriță…………………………………209
6. 1. Articulaţiile capului la veveriță…………………………..209
6. 1. 1. Articulația temporo-mandibulară la veveriţă…..209
6. 1. 2. Articulația occipito-axo-atloidienă la veveriță…210
6. 2. Articulațiile coloanei vertebrale la veveriță……………...212
6. 3. Articulațiile membrului toracic la veveriță……………….214
6. 3. 1. Articulaţia scapulo-humerală la veveriţă………214
 6. 3. 2. Articulaţia cotului la veveriţă…………………..215
6.3.3. Articulaţia antebrahio-carpo-metacarpienă la
veveriţă..................................................................215
6.3.4. Articulațiile metacarpofalangiene și interfalangiene
la veveriță……...…………………………………216
6. 4. Articulația sacro-pelvină la veveriță……………………...218
6. 5. Articulaţiile membrului pelvin la veveriţă………………..219
6. 5. 1. Articulaţia coxo-femurală la veveriţă…………..219
6. 5. 2. Articulaţia femuro-tibio-patelară la veveriţă…...222
6.5.3. Articulaţia tibio-tarso-metatarsiană la veveriţă….224
Cap. 7. Sistemul muscular la veveriță…………………………………227
7. 1. Musculatura capului la veveriță…………………………..227
7. 2. Musculatura gâtului și trunchiului la veveriță…………….233
7. 3. Musculatura abdominală ventrală la veveriță…………….240
7. 4. Musculatura membrului toracic la veveriță……………….245
7. 5. Musculatura membrului pelvin la veveriță……………….253
7. 5. 1. Musculatura coapsei la veveriță………………..253
Bibliografie…………………………………………………………….261
 COMENZI – CARTEA PRIN POŞTĂ

Editura ALFA
------------------------------------
Adresa: Str. Trei Ierarhi, nr. 2, etaj I
700028 - IAŞI - ROMÂNIA
Tel.: (0232) 216884
Fax: (0332) 110800
Mobil: 0740570752
E-mail: info@editalfa.ro
Site: www.editalfa.ro

 Rabat între 5% şi 25%;

 Taxele poştale sunt suportate de editură;
 Plata se face ramburs, la primirea coletului.