HISTOPATOLOGIA IMPLANTULUI

Implantul dentar

 practică comună în ultimii ani

 rezultate foarte bune

 cu toate acestea la 5-10 % dintre

pacienți are loc eșecul osteointegrării, ca
urmare a PERI-IMPLANTITEI

 afecțiune caracterizată de pierderea

structurii osoase din jurul rădăcinii
artificiale – posibilitate de pierdere a
implantului
 Peri-implantita
 este un proces inflamator care interesează țesuturile din jurul
implantului dentar (gingia și osul alveolar)

 reprezintă principala cauză de insucces al unui implant dentar

(pierderea acestuia)

 mucozita – reprezintă doar inflamația mucoasei gingivale din

vecinătatea implantului dentar

 mucozita – tratată corespunzător – rezoluția procesului inflamator

 în periimplantită – este interesat obligatoriu de către procesul

inflamator țesutul osos alveolar din jurul implantului
 Peri-implantita

 Dintele natural are mecanisme naturale de

compensare a forțelor de apăsare care se exercită
asupra lui în timpul masticatiei (ligamentele dentare).

 Aceste mecanisme îi permit să aibă un oarecare

grad de mobilitate, amortizând astfel orice forța
externă excesivă.

 Implantul dentar este inserat direct in tesutul osos.

Dacă asupra lui punem presiune, aceasta va fi
transmisă în țesuturile parodontale, care vor fi
afectate.
 Peri-implantita

Trei dintre cele mai frecvente cauze ale peri-implantitei:

 Presiunea din timpul muscăturii, în lipsa realizării unei

reglări computerizate/digitale a ocluziei dentare după
ce s-a pus implantul.

 Lipsa tratamentelor de stimulare a procesului de

oseointegrare.

 Nerespectarea normelor de igienă (nu se face

detartraj laser la fiecare 6 luni-1 an, lipsa periajului, nu
se curată implantul cel puțin 1 data pe an).
 Peri-implantita
 Există o similitudine între gingie și mucoasa periimplantară, atât în ceea
ce privește structura epiteliului și cea a conjunctivului

 Absența cementului radicular pe suprafața implantului – O DIFERENȚĂ

ESENȚIALĂ ÎNTRE IMPLANT ȘI DINȚII NATURALI - în privința
orientării fibrelor conjunctive

 Fibrele de colagen sunt orientate în evantai – ÎN DINTELE NORMAL -

ele au origine în cementul radicular acelular

 În IMPLANT – fibrele de colagen din mucoasa periimplantară au un

traiect paralel cu suprafața implantului – ele au origine în suprafața osoasă
 Peri-implantita
 Mucoasa peri-implantară este vascularizată din ramuri terminale ale
unor vase mai mari ce provin din osul alveolei implantare şi străbat
periostul.

 În cazul dintelui natural, ţesutul conjunctiv supracrestal este foarte

bine vascularizat, în timp ce ţesutul conjunctiv adiacent suprafeţei
implantului are o
Irigaţie defectuoasă.

 Aceste observaţii au dus la concluzia că ţesuturile moi periimplantare

au o capacitate de apărare redusă împotriva agresiunilor din mediul
bucal, cum ar fi placa bacteriană.
 Peri-implantita
 A fost examinată rezistenţa ţesuturilor
peri-implantare la palparea cu sonda
parodontală, comparativ cu parodonţiul
marginal al dinţilor
naturali.

 Adâncimea obţinută în cazul implanturilor

dentare este de circa 2 mm, mult mai
mare decât în cazul dinţilor naturali (0,8
mm). La nivelul implanturilor vârful sondei
a străpuns joncţiunea epitelială şi o parte
din ţesutul conjunctiv periimplantar,
ajungând aproape de creasta osoasă
 Peri-implantita

 Cercetări experimentale au demostrat că mecanismele

de apărare antiinflamatorii ale gingiei sunt mai eficiente decât ale mucoasei
periimplantare.

 Flora microbiană implicată în dezvoltarea peri-implantitei este foarte

asemănătoare cu cea responsabilă de apariția a bolii parodontale –
bacterii anaerobe gram-negative (porphyromas gingivalis, prevotella
intermedia, actinobacillus actinomycetem comitans)

 În peri-implantită procesul inflamator este însă mai rapid și mai pronunțat

(profund) în cazul implantului dentar comparativ cu dintele normal –
mecanismele naturale de apărare fiind deficitare.
 Peri-implantita

 diagnosticată cu ajutorul semnelor clinice și a examenului radiologic

 poate interesa unul/mai multe implanturi dentare în același timp

 tratamentul este dificil și poate necesita scoaterea implantului dentar

 Peri-implantita – clinic

 schimbarea culorii mucoasei din jurul implantului

 sângerări aparent fără motiv sau la simpla atingere a zonei respective

 supurație
 Peri-implantita

Paraclinic

 radiotransparența țesutului osos din imediata vecinătate a implantului

 înălțimea osului alveolar se reduce treptat și se vede tot mai mult

implantul dentar
 Alte accidente ale implanturilor dentare

1. Lezarea nervilor bucali

 Accidentul apare în urma operației de implantare. Cel mai des, acest

accident intraoperator se produce la nivelul nervului alveolar inferior
(nervul mandibular) situat în interiorul mandibulei.

 Pacientul resimte o senzație de amorțeală persistentă la nivelul buzei

inferioare, de o parte sau de ambele părți, în funcție de localizarea leziunii.
Scade sau dispare sensibilitatea la stimuli termici (cald, rece) și tactili.
 Alte accidente ale implanturilor dentare
1. Lezarea nervilor bucali

Recuperarea după acest accident se face în funcție de gradul afectării

nervului :
- secționarea nervului alveolar inferior: are un prognostic mai rezervat.
Deși există tratamente, recuperarea se face extrem de greu și, în general,
vor rămăne sechele (amorțeli, lipsa sensibilității la cald sau rece) ce pot
persista un timp nedefinit.

- atingerea intraoperatorie a nervului alveolar inferior: în cele mai multe

situații, după un timp mai lung sau mai scurt, simptomele vor dispărea,
recuperarea fiind totală.
2. Afectarea sinusului maxilar

 Apare în cazul implanturilor superioare, prin pătrunderea accidentală în

sinusul maxilar.

 Acest accident se datorează aprecierii greșite a poziției sinusului maxilar

sau a grosimii osului alveolar la acest nivel.

 Sunt citate atat situații de penetrare accidentală a sinusului sau de

poziționare a implantului dentar în cavitatea sinusală.
2. Afectarea sinusului maxilar

 Unii pacienți nu dezvoltă complicații infecțioase acute (sinuzita) chiar

dacă implantul este situat in interiorul sinusului maxilar.

 Un asemenea implant are un prognostic redus datorita lipsei suportului

osos.
3. Osteointegrarea incorectă

 Apare atunci când, după trecerea perioadei de vindecare postoperatorie

(3 si 6 luni), implantul dentar este pierdut, mobil sau în jurul lui, țesutul
osos nu s-a format, lucru vizibil pe radiografie ca o linie inchisă de
grosime 0,5-1mm.

 Cauzele osteointegrării incorecte nu sunt pe deplin cunoscute. Aceasta

situație poate fi datorată și respingerii implantului dentar de către
organism, evoluție intâlnită într-un procent foarte redus.
4. Fracturarea implantului dentar

Se produce extrem de rar și se datorează alegerii unor implanturi prea

scurte sau prea subțiri.
 Indicii cei mai utilizați în aprecierea stării sănătății țesuturilor
periimplantare

Mobilitatea implantului este cel mai important factor de control al menținerii

sănătății tisulare periimplantare. Implantul dentar nu prezintă mobilitate
fiziologică și este clinic imperceptibilă.

1. Indicele de placă.
 îndepartarea plăcii bacteriene și a tartrului de la nivelul implantului trebuie
astfel făcută încât instrumentarul utilizat să nu determine suprafețe rugoase
pe implant.
 placa bacteriană se dezvolta mai repede pe titaniu decât pe smaltul dentar -
mai frecvent controale pentru igienizare. Totusi, implantele dentare pot fi mai
ușor curațate și menținute decât dinții naturali deoarece, în titaniu nu se
dezvolta cariile iar placa și tartrul sunt mai usor de obiectivat pe suprafetele
implantului decât de pe suprafața dintilor naturali.
 Indicii cei mai utilizați în aprecierea stării sănătății țesuturilor
periimplantare

2. Sănătatea țesuturilor periimplantare

 Modificări ale culorii, conturului și consistenței gingiei din jurul implantului pot
obiectiva o suferință periimplantară.

3. Verificarea relatiei gingie-implant

 este metoda cea mai precisa pentru a determina distrucția periimplantară.
 această examinare se utilizează doar atunci când se obiectivează: modificări
ale gingiei din jurul implantului (inflamație), pierderi osoase importante
(radiologic), mobilitatea implantului, durere, deoarece acest procedeu folosit de
rutină poate compromite legatura slabă dintre implant și gingie favorizând o cale
deschisă a florei microbiene de-a lungul implantului in os.
 Indicii cei mai utilizați în aprecierea stării sănătății țesuturilor
periimplantare

4. Sângerarea la examinare este semnul unei resorbtți osoase sau a unui sanț
periimplantar adânc, sângerarea spontană se produce în faze avansate ale
pierderii implantului.

5. Radiografiile periapicale periodice se recomandă după inserția lucrării

protetice dentare pe implante; în primii trei ani după inserția lucrării protetice,
acestea se efectuează în fiecare an.
Menținerea de lungă durată a implantelor dentare depinde de efortul
pacienților și de modul prin care aceștia își îngrijesc lucrarea
protetică acasă și de echipa medicală prin profilaxia profesională
asigurată în cabinetul stomatologic.