UNIVERSITATEA DE VEST ,,VASILE GOLDIŞ’’ DIN ARAD

FACULTATEA: MEDICINĂ
Departamentul: ȘTIINȚE ALE VIEȚII
Domeniul de studii: Științe medicale
Ciclu de studii: Licență
Numele și prenumele Studentului: Militaru Alex-Georgian
Grupa: 1

FIȘA Nr. 6

1 a) Adevărat deoarece toate proteinele canal, precum si o parte din proteinele carrier", permit
trecerea substantelor in mod pasiv, adica in sensul dradientelor de concentratie sau electrice.
Membranele celulare mai contin si proteine capabile sa pompeze moieculele contra gradientului
electrochimic si este mediat numai de proteinele de lip .carrier". Acestea find spuse transportul
prin proteine de tip canal este exclusiv pasiv, iur Iransportul prin proteine ,,carrier" poate f pasiv
sau activ.

b) Adevărat dcoarece atunci cand muschiul este depolarizat, ioni de Ca2+ depozitati in
reticuculul sarcoplasmatic sunt eliberati in citosol. Eliberarca ionilor de calciu din reticulul
endoplasmatic in citosol, produce contractia celulei musculare

2. Conform capacității lor de difuziune prin bistratului lipic, avem :

1. H2O – moleculă mică, polară, neutră

2. CO2 – moleculă mică, polară, neutră
3. Glucoza – moleculă mare, polară, neutră
4. Ca2+ - ion
5. Alcool etilic – impermeabil
6. ARN – impermeabil

În difuziunea simplă, o moleculă aflată în soluție apoasă se dizolvă în bistratul fosfolipidic, îl

traversează și se dizolvă din nou în soluția apoasă de pe fața opusă a membranei. Astfel, s-a
constatat că, moleculele mici, hidrofobe, trec rapid prin membrană. Pot trece prin bistrat și
molecule polare neutre, de asemenea de mărime mică (H2O, CO2).

3. Celula nu este izolată de mediul în care se află. Între cele două medii, intra- și extracelular, se
desfășoară permanent schimburi de materie și energie. Aceste schimburi se fac în mod controlat
și specific, coordonate în principal de plasmalemă. Transportul materiei prin membrana celulară
poate fi diferențiat în două categorii :

a) Transportul prin membrane – transportul ionilor și moleculelor mici

b) Transportul cu membrane – transportul macromoleculelor și particulelor
În marea majoritate a cazurilor, transportul moleculelor prin membrane se face cu intervenția
unor proteine transmembranare. Fiecare proteină este capabilă să transporte o categorie aparte de
molecule. Aceasta înseamnă că proteinele de transport membranar sunt specifice.

4. Canalele cu poartă comandate de un ligand sunt de o mare varietate. Cu toate că principiul lor
de funcționare este comun, diferențele apar în ceea ce privește tipul de ligand care produce
deschiderea lor, precum și specificitatea lor la anioni sau cationi. Moleculele semnal (ligand), pot
fi reprezentate de un mediator chimic extracelular, numit neurotransmitător sau de un ligand
intracelular.

5. Pe cele două fețe ale membranei tuturor celulelor eucariote există un potențial electric. El este
determinat de compoziția diferită în ioni a citosolului și a lichidelor extracelulare, precum și de
permeabilitatea selectivă a membranei la principalii ioni celulari : Na+, K+, Cl-, Ca2+.

6. Cele 3 categorii de transport activ, sunt :

1. Transport activ primar

2. Transportul activ secundar – este un transport cuplat cu transportul Na+

3. Pompele ionice Tipuri de pompe ionice :

a) Pompa Na+/K+
b) Pompa H+/K+
c) Pompa de Ca2+
d) Pompa protonică

7. În citosol, pH-ul trebuie menținut între limite foarte restrânse (7,2-7,4), condiție necesară
creșterii și diviziunii celulare. Problema menținerii constante a acestor valori este foarte
importantă deoarece majoritatea produșilor care rezultă din metabolismul glucozei, sunt acizi.
Dacă acești protoni nu sunt exportați din celule, ei produc o scădere rapidă a pH-ului. Membrana
celulară conține și proteine antiport care scad pH-ul dacă acesta capătă o valoare mai mare decât
cea normală. Această funcție este îndeplinită de o proteină similară ca structură cu proteina
benzii 3 de la eritrocite. Ea funcționează, ca și la eritrocit, expulzând HCO3- din citosol, prin
schimb cu Cl- exportul HCO3- determină scăderea pH-ului. Proteina este pusă în mișcare de
intrarea Cl- din spațiul extracelular, în citosol, und econcentrația sa este mult mai mică.

8. Medicamentele ouabaina și digoxina au o foarte mare semnificație clinică. Ele cresc forța
contracțiilor miocardului, fiind larg utilizate în afecțiunile cardiace congestive. Efectul primar al
acestor substanțe constă în blocarea funcționării Na+, K+ ATPazei ducând, în consecință, la
creșterea concentrației intracelulare a ionilor de Na+. Astfel, scăzând gradientului de Na+,
sistemul antiport Na+ - Ca2+ funcționează mai puțin eficient; sunt exportați mai puțini ioni de
Ca2+, concentrația intracelulară a Ca2+ crește, iar celulele cardiace se contractă mai frecvent și
mai puternic.
9 a) Sistemul antiport Na+ - H+ deține o importanță deosebită în îndepărtarea excesului de protoni
generați în metabolismul celulei animale. Intrarea unui ion de Na+, în sensul gradientului de
concentrație, este cuplată cu exportul unui ion de H+. Aceasta determină rapid creșterea pH-ului,
refăcându-se valoarea normală.

9 b) În membrana plasmatică a tuturor celulelor animale, cele mai comune canale ionice sunt
cele de K+. Reprezintă singurele canale fără poartă care au fost descrise, deoarece se pare că nu
necesită un semnal pentru a se deschide. Au fost denumite canale de pierdere a K+. Existența lor
explică rezultatele experimentale care arată că membranele sunt mult mai permeabile la K+ decât
la alți ioni. Canalele pentru K+ sunt implicate esențial în menținerea potențialului de membrană.
Acest potențial depinde în primul rând de activitatea pompei de Na+ și K+, care este
„electrogenă” creând un gradient de Na+ și K+, dar și de canalele de pierdere a K+. Aceste două
sisteme funcționează împreună pentru a genera un potențial de membrană.

10 a) Nu toate sistemele antiport implică transportul cationilor ca Na+ și Ca2+. Proteina benzii 3, o
proteină membranară predominantă a eritrocitului, este un antiport de anioni; ea transportă în
sens opus ioni negativi și anume Cl- și HCO3-. Acest transport transmembranar de anioni este
esențial pentru una din funcțiile eritrocitului: transportul CO2 generat la nivel tisular, către
plămâni, unde acesta se elimină. După ce este eliberat de celule în capilarele sanguine, difuzează
prin membrana eritrocitului. Aici, sub acțiunea anhidrazei carbonice, CO2 se transformă în
HCO2-.

10 b) Transportul activ al H+ din celulă în lumen, este acompaniat de transportul pasiv al ionului
de Cl-; rezultatul este o concentrare H+Cl- în lumenul stomacului la un milion de ori mai mult
decât în citosol ( pH 1 față de pH 7). Deoarece exportul de protoni din celulele parietale duce la
creșterea concentrației în citosol a ionilor de OH- și o alcalinizare marcată a citosolului. Excesul
de OH- din citosol se combină cu CO2, pentru a forma HCO3- în reacția catalizată de anhidraza
carbonică. Anionul de HCO3- este expulzat prin membrana bazolaterală a celulei, printr-un
schimb cu ionii de Cl- de către o proteină antiport Cl- - HCO3-

10 c) Eliberarea O2 de către hemoglobină, permite acesteia să lege protonul generat de reacție.

Anionul de HCO3- este transportat la exteriorul eritrocitului de către sistemul antiport, prin
schimb cu un ion de Cl-. Acest proces, ce se desfășoară în eritrocitele din capilarele tisulare, are
loc într-un sens invers în capilarele pulmonare. HCO3- intră în eritrocite prin schimb cu Cl- și se
combină cu H- , formând H2O și CO2. Eliberarea protonilor de pe hemoglobină permite acesteia
să lege o nouă moleculă de O2, iar CO2 difuzează în plasmă.