Hypatia din Alexandria –

întâia mare matematiciană a lumii antice

Prima femeie din istorie, a cărei aplecare către științe a făcut ca numele său și realizările
sale în materie de matematică, filozofie și astronomie să străbată veacurile până la noi a fost
Hypatia din Alexandria (370 – d.415), care a încurajat folosirea logicii și a matematicii pentru
combaterea misticismului iar mesajul său trans-milenar, valabil și în actualitate este următorul:
”Este mai bine să gândești greșit decât să nu gândești deloc”.

Crescând alături de geniile Alexandriei.

Hypathia creşte într-un mediu de o bogãţie intelectualã deosebitã. Tatãl sãu este unul
dintre cei mai educaţi oameni din toatã Alexandria. Se cunosc puţine despre viaţa lui, şi acestea
din lexiconul Suda (aprox. 1000 p.Hr.). Trãieşte în vremea împãratului Theodosius (379-395) şi
predã la Musaion, devenind şi conducãtorul Universitãţii din Alexandria, cea mai importantã
instituţie de învãţãmânt din lumea la acea datã. Activitatea lui Theon a fost importantã nu
neapãrat datoritã originalitãţii sale ci mai ales pentru cã datoritã lui s-a pãstrat o vastã colecţie de
texte din generaţiile anterioare. De pildã “Elementele” lui Euclid provin în mare parte din
colecţiile lui Theon. Cea mai timpurie lucrare a sa este un comentariu pe “Almagest” de
Ptolemeu. Îi editeazã acestuia şi “Canonul”, precum şi “Optica” lui Euclid. Suda îi mai
menţioneazã şi un tratat despre astrolab.
 Theon era adeptul unei educaţii complete, atat fizice, cat şi intelectuale, dorind ca
singurul său copil să devină un om complet. Astfel, Theon a invăţat-o pe Hypatia tot ce ştia
despre
matematică, ştiinţă şi religie, dar a incurajat-o totodată să dedice mult timp sporturilor,
precum alergarea şi căţăratul. Theon a invăţat-o pe Hypatia să aibă mereu mintea deschisă,
neingrădită de vreun sistem religios care să nu-i mai permită să descopere adevăruri ştiinţifice.
Operele Hypatiei
Hypatia a moştenit pasiunea tatălui ei pentru matematică, aprofundând studiile în acest
domeniu la şcoala din Atena condusă de Plutarh cel Tânăr şi de fiica sa, Asclepigenia. La
întoarcerea sa în Alexandria, Hypatiei i s-a propus să predea matematica şi filozofia la
Universitate, ca urmare a rezultatelor excelente obţinute la Atena.
Entuziasmul pe care Hypatia îl avea pentru matematică, erudiţia şi elocvenţa sa au făcut
ca tot mai mulţi studenţi să dorească să o asculte. Astfel, casa ei a devenit un punct de întâlnire
pentru cei ce doreau să descifreze tainele matematicii. Cu timpul, casa Hypatiei a devenit un
veritabil nucleu intelectual, cei mai sârguincioşi studenţi ai ei dezbătând aici aspecte importante
ale filozofiei.
Hypatia a publicat numeroase tratate, mai
ales comentarii asupra operelor celorlalţi
matematicieni contemporani, însă niciuna din
operele sale nu s-au păstrat până astăzi. O parte
din ele au pierit în incendiul care a distrus
Biblioteca din Alexandria, iar restul au fost
distruse intenţionat de către adversarii săi. Tot
ceea ce se cunoaşte astăzi despre Hypatia se
datorează corespondenţei pe care prima mare
matematiciană din istorie a purtat-o cu foştii săi
elevi.
Unele tratate scrise de tatăl Hypatiei, Theon, s-au
păstrat până în zilele noastre, iar printre acestea
se numără şi un important comentariu asupra
lucrărilor lui Euclid şi Ptolemeu. Unii istorici
afirmă că Hypatia a fost coautoare a acestei
importante lucrări, iar alţii afirmă că ea doar şi-a
ajutat tatăl, unicul autor al comentariului.
Conform relatărilor autorilor
contemporani, printre subiectele tratate de
Hypatia se numărau şi secţiunile conice
(cercurile, elipsele, parabolele şi hiperbolele formate atunci când un plan intersectează un cerc),
ea elaborând un comentariu asupra lucrărilor lui Apolloniu. După moartea Hypatiei, acest subiect
a fost neglijat mai bine de un mileniu. Importanţa secţiunilor conice a fost recunoscută abia în
secolul al XVI-lea, iar astăzi acestea sunt folosite pentru a descrie traiectoria cometelor, orbitele
planetelor şi mişcarea rachetelor.
De asemenea, Hypatia a scris un comentariu asupra operei unui matematician egiptean
numit Diofant. Supranumit „părintele algebrei”, Diofant a scris despre ecuaţiile nedeterminate
(numite astăzi şi „ecuaţii diofantice”). Pentru că a dus mai departe opera lui Diofant şi a extins-o,
unii istorici au consideră că Hypatia merită la rândul său supranumele de „mama algebrei”.
Interesele Hypatiei nu se limitau la matematică, lucru pe care îl cunoaştem astăzi datorită lui
Synesius din Cyrene, cel mai faimos elev al Hypatiei. Cel ce avea să ajungă episcop în Ptolemais
i-a scris numeroase scrisori Hypatiei, cerându-i sfaturi pentru construirea unui astrolab,
instrument destinat calculului poziţiei planetelor şi stelelor de pe bolta cerească şi măsurării
trecerii timpului. Unii istorici cred că Hypatia a inventat astrolabul, iar alţii spun că doar a ajutat
la proiectarea sa. Un alt instrument conceput de Hypatia este menţionat de Synesius în ultima sa
epistolă către fosta sa profesoară. Acesta îi cerea un „hidroscop”, scrisoarea sa fiind prima
atestare din istorie a unui astfel de aparat. Hidroscopul era folosit pentru distilarea apei şi pentru
măsurarea nivelului lichidelor, fiind totodată util celor ce doreau să distileze medicamente pe
bază de alcool.
Hypatia era renumită în toate colţurile lumii civilizate. Exemple ale prestigiului de care se bucura
există în scrisorile care s-au păstrat până astăzi: minţile luminate care-i scriau Hypatiei
menţionau ca destinatar doar „muza din Alexandria” sau „filozoafa din Alexandria”, nefiind
nevoie să adauge alte detalii pentru ca scrisorile să-i parvină.
Deşi relatările contemporane atestă că Hypatia era considerată frumoasă, fiica lui Theon nu s-a
căsătorit niciodată, în ciuda numeroaselor oferte din partea bărbaţilor cu stare. Unii istorici
speculează că un potenţial motiv ar fi fost acela că niciun bărbat nu o egala pe Hypatia în
inteligenţă, aceasta preferând mai degrabă să se dedice matematicii şi filozofiei.
Fãrã îndoialã cã Hypathia avea întâietate absolutã în lumea ştiintificã, şi, ca şi tatãl sãu, deşi nu a
avut contribuţii extrem de originale, este demnã de laudã prin calitatea învãţãmântului pe care l-a
pus în practicã. Renumitã în toatã lumea, ca semn al prestigiului de care se bucura, scrisorile
careîi erau adresate o elogiau drept “muza din Alexandria”
.
 Moartea lui Hipatia
Povestea lui Socrate Scholasticus scrisă imediat după moartea lui Hipatia și versiunea
scrisă de Ioan de Nikiu din Egipt mai mult de 200 de ani mai târziu nu sunt de acord în detaliu
considerabil, deși ambele au fost scrise de creștini. Ambele par a fi concentrate pe justificarea
expulzării evreilor de către Chiril, episcopul creștin, și pe asocierea lui Oreste cu Hipatia.
În ambele, moartea lui Hipatia a fost rezultatul unui conflict între Oreste și Chiril, devenit
ulterior sfânt al bisericii. Potrivit lui Scholasticus, un ordin al lui Oreste de a controla sărbătorile
evreiești a fost aprobat de creștini, apoi la violența dintre creștini și evrei. Poveștile spuse de
creștini arată clar că îi învinovățesc pe evrei pentru uciderea în masă a creștinilor, ceea ce a dus
la alungarea evreilor din Alexandria de către Chiril. Chiril l-a acuzat pe Orestes că este păgân, iar
un grup mare de călugări veniți să lupte cu Chiril l-au atacat pe Orestes. Un călugăr care a rănit-o
pe Orestes a fost arestat și torturat. Ioan de Nikiu îl acuză pe Oreste că i-a înflăcărat pe evrei
împotriva creștinilor, povestind, de asemenea, o poveste despre uciderea în masă a creștinilor de
către evrei, urmată de Chiril care i-a purificat pe evrei din Alexandria și a transformat sinagogile
în biserici.
 Hipatia intră în poveste ca pe cineva asociat cu Oreste și suspectat de creștinii furioși că îl
sfătuiește pe Oreste să nu se împace cu Chiril. În relatarea lui Ioan de Nikiu, Orestes îi determina
pe oameni să părăsească biserica și să urmeze Hipatia. El a asociat-o cu Satana și a acuzat-o că a
convertit oamenii departe de creștinism. Scholasticus atribuie predicarea lui Chiril împotriva
Hipatiei cu incitarea unei gloate conduse de călugări fanatici creștini să atace Hipatia în timp ce
își conducea carul prin Alexandria. Au tras-o de pe car, au dezbrăcat-o, au ucis-o, și-au dezbrăcat
carnea de pe oase, și-au împrăștiat părțile corpului pe străzi și au ars câteva părți rămase ale
corpului ei în biblioteca Cezareului. Versiunea lui John despre moartea ei este, de asemenea, că o
mulțime - pentru el justificată pentru că ea "
S-ar putea spune cã moartea dureroasã a acestei strãlucite minţi marcheazã începutul
întunecatului ev mediu, al haosului şi barbariei care înlocuiesc raţiunea şi spiritul ştiinţific. Într-
adevãr, filosofia elenisticã continuã sã înfloreascã în urmãtoarele douã secole, dar se îndreaptã
spre un amurg inevitabil, consfinţit prin decizia lui Iustinian de a închide Universitatea din
Athena. Hypathia va rãmâne în memoria omenirii prin apologia sa pentru gândirea independentã
şi criticã, refuzul dogmelor, dezvoltarea permanentã a capacitãţilor intelectuale, pasiunea
cãutãrilor epistemice şi nu în ultimul rând sacrificiul de dragul unei idei
Hypatia nu a fost uitată
La mai bine de un mileniu după moartea sa, legenda Hypatiei a fost din nou adusă la cunoştinţa
publicului. Mai întâi, povestea vieţii sale a fost prezentată în pamfletele anticatolice publicate în
secolul al XVIII-lea, fiind apoi menţionată de mai mulţi scriitori, printre care şi Voltaire. Un
secol mai târziu, autorii germani Soldan şi Heppe au menţionat-o pe Hypatia în cartea lor ce trata
istoria proceselor contra vrăjitoarelor, considerând-o a fi prima „vrăjitoare” ce a căzut victimă
autorităţilor creştine.
Viaţa Hypatiei a devenit din ce în ce mai cunoscută în ultimele două secole, iar contribuţiile sale
ştiinţifice au fost recunoscute. În 1884, astronomul Victor Knorre a botezat un asteroid recent
descoperit „Hypatia”, în cinstea marii gânditoare. De asemenea, un crater de pe Lună, satelitul
natural al Pământului, îi poartă astăzi numele.
 Hypatia rămâne şi astăzi un simbol al valorilor intelectuale şi al refuzului de a se
supune dogmei. Una din proclamaţiile sale, valabile şi astăzi, este consemnată în biografia lui
Sandy Donovan, intitulată „Hypatia: Mathematician, Inventor, and Philosopher”:
„Fabulele ar trebui să fie predate copiilor ca fabule, miturile ca mituri, iar miracolele ca
reprezentări literare. A preda copiilor superstiţiile ca adevăruri este unul dintre cele mai
îngrozitoare lucruri. Mintea copilului le acceptă şi le crede, iar doar printr-o mare suferinţă, ce
durează ani, va scăpa de această credinţă. De fapt, oamenii vor lupta în numele unei superstiţii la
fel de repede ca în numele unui adevăr – uneori chiar mai repede, deoarece o superstiţie este
intangibilă, astfel că nu poate fi demonstrată a fi falsă, iar adevărul este un punct de vedere, deci
poate fi schimbat”.
Numelui ei este dedicat „Centrul Internaţional Femeile şi Ştiinţa”, înfiinţat la Torino în
2004 de către UNESCO, pentru a sprijini studiul, cercetarea şi educaţia în special a femeilor de
ştiinţă din zona mediteraneană. Faptul de a fi femeie, într-un climat de fanatism religios, a
agravat poziţia sa de persoană cu o gândire liberă. Religia creştină, în expansiune în acea
perioadă, nu accepta că femeia ar putea avea un rol important în societate, cu atât mai puţin o
poziţie liberă ca a ei, capabilă să deschidă minţile şi să nu se închine la nicio dogmă. Mai mult
decât atât, într-un climat în care femeile erau obligate să poarte voalul şi să rămână închise în
casă într-o poziţie de subordonare faţă de bărbat, nu se putea accepta ca o femeie să formuleze
ipoteze cu privire la modul de funcţionare a întregului cosmos.
Despre Hypatia s-au scris multe cărţi şi în 2009 a fost făcut chiar un film al regizorul
spaniol Alejandro Amenabar intitulat "Agora". O poveste, aceea a lui Hypatia, care ar trebui să
ne facă să reflectăm asupra modului în care dogmele în general, de tip religios dar şi ideologic,
au fost de prea multe ori în istorie duşmanii libertăţii de gândire şi setei de cunoaştere a rasei
umane, precum şi o sursă a absurdei discriminări a sexului feminin.
Cărți despre Hipatia:
Dzielska, Maria. Hipatia Alexandriei. 1995.
Amore, Khan. Hipatia. 2001. (un roman)
Knorr, Wilbur Richard. Studii textuale în geometrie veche și medievală . 1989.
Nietupski, Nancy. „Hipatia: matematician, astronom și filosof”. Alexandria 2 .
Kramer, Edna E. „Hipatia”. Dicționarul de biografie științifică. Gillispie, Charles C. ed. 1970-
1990.
Mueller, Ian. "Hipatia (370? -415)." Femeile matematicii . Louise S. Grinstein și Paul J.
Campbell, ed. 1987.
Alic, Margaret. Moștenirea Hipației: o istorie a femeilor în știință din antichitate până în secolul
al XIX-lea. 1986

Bibliografie:
Deakin M.A.B. (1994), Hypatia and her Mathematics, American Mathematical Monthly;
Dzielska, Maria (1996), Hypatia of Alexandria, Harvar University Press;
MuellerI., Hypatiain Women of Mathematics, a Bibliographic Sourcebook, ed.
L.S. Grinstein &P.J.Campbell, Greenwood Press.
Historical Dictionary of Feminism, by Janet K. Boles, Diane Long Hoeveler. pp 166.
Edward Jay Watts (2006), City and School in Late Antique Athens and Alexandria. paginile 197-
198. University of California Press