Ministerul Educatiei, Culturii si Cercetarii al Republicii Moldova

Centrul de Excelenta in energetica si Electronica

Catedra: “Electrotehnica”

Referat

Tema: Filosofia medievala.Disputa universaliilor.

A efectuat elevul gr. EM-0117 Iepure Veaceslav

A verificat: Bucătaru Igor

Chisinau 2020
 1. Filosofia medievala
Filosofia medievală este filosofia epocii cunoscută astăzi ca medievală sau Evul
Mediu, perioada ce durează aproximativ de la căderea Imperiului Roman de Apus în
secolul 5 până la Renașterea din secolul 16. Filosofia medievală, înțeleasă ca proiect
de investigație filosofică independentă, a apărut în Baghdad, la mijlocul secolului 8, și
în Franța, la curtea lui Carol cel Mare, în ultimul sfert al secolului 8.[1] Este în parte
definită ca proces de redescoperire a culturii antice dezvoltată în Grecia și Roma în
perioada clasică, și în parte de nevoia de a aplica problemele
teologice și doctrina sacră în conexiune cu învățătura profană.
Istoria filosofiei medievale este tradițional divizată în două perioade principale: prima
perioadă începe în Evul Mediu Timpuriu și se termină în secolul 12, când lucrările
lui Aristotel și Platon erau păstrate și cultivate, și 'epoca de aur', a secolelor 12, 13 și
14, în occidentul latin, care a fost martora culmii recuperării filosofiei antice, alături
de recepționarea comentatorilor arabi și progresele semnificative în domeniul
filosofiei religiei, logicii și metafizicii.
Deși de multe ori când se face referire la filosofia medievală, se vorbește doar de
gândirea Occidentului acelui timp, Evul Mediu a dat și filosofia bizantină, apărută și
dezvoltată în răsărit, în Bizanț.
Epoca medievală a fost tratată cu dispreț de umaniștii Renașterii, care au văzut în ea o
perioadă 'de mijloc' barbară, între epoca clasică a culturii grecești și romane
și renașterea culturii clasice. Istoricii moderni consideră că epoca medievală a fost
una a unei dezvoltări filosofice puternic influențată de teologia creștină. Unul dintre
cei mai notabili gânditori ai epocii, Toma de Aquino, niciodată nu s-a considerat pe el
însuși filosof și a criticat filosofii.[2]
Problemele discutate în cursul acestei perioade sunt relația
dintre credință și rațiune, existența și simplitatea lui Dumnezeu,
scopul teologiei și metafizicii, problema cunoașterii, cea a universalelor și cea a
individuației.
1.1 Caracterul filosofiei medieval
Filosofia medievală are caracter teologic. Cu excepții posibile
precum Avicenna și Averroes, gânditorii medievali nu s-au considerat ei înșiși
filosofi: pentru ei, filosofii erau scriitori antici pagâni precum Platon și Aristotel.
[4]
 Oricum, teologia lor a folosit metode și tehnici logice ale filosofilor antici pentru a
adresa întrebări teologice grele și a afirma puncte doctrinare. Toma de Aquino,
urmându-l pe Petru Damiani, a susținut că filosofia este slujinca teologiei (ancilla
theologiae).[5]
Cele trei principii ce fundamentează toată lucrarea lor sunt folosirea
logicii, dialectica și analiza în scopul descoperirii adevărului, cunoscute ca ratio,
respect pentru perspicacitatea filosofilor antici, în particular pentru Aristotel, respect
pentru autoritatea lor (auctoritas) și obligația de a coordona înțelegerea filosofiei cu
învățătura și revelația (concordia) teologică.[6]
Una dintre cele mai puternic dezbătute teme în acea perioadă, a fost credința versus
rațiunea. Avicenna și Averroes s-au aplecat mai mult spre partea rațiunii. Augustin a
afirmat că niciodată n-ar permite investigațiilor sale filosofice să treacă mai presus de
autoritatea lui Dumnezeu.[7] Anselm a încercat să lupte împotriva a ceea ce a văzut ca
fiind în parte atac asupra credinței, cu o abordare ce permite și credința, și rațiunea.
[8]
 Soluția augustiniană la problema credință/rațiune este: (1) crede, iar apoi (2) caută
să înțelegi.
2. Disputa Universaliilor
O problemă saturată
în 1845, Academia de ştiinţe morale şi politice scotea la concurs alcătuirea unei istorii
afilosofiei scolastice, premiul fiind obţinut de Barthelemy Haureau (1812-l886).
Interesul pentru Evul Mediu era de dată recentă. Victor Cousin publicase cu puţin
timp în urmă
Operele inediteale lui Abelard (1836), cărora le va adăuga, nu peste multă vreme,
Petri Abelârdi Opera(1849), lucrare editată împreună cu Charles Jourdain (1817-
l886). Viziuneaistorică a Academiei, foarte precisă, era cea a lui Victor Cousin ;
programul narativ pe care îlimpunea era la fel de precis. Volumul de istorie a
filosofiei scolastice trebuia să se limiteze la„marea epocă" (secoleleXIII şi XIV), să
acorde „o atenţie deosebită" conflictului între realişti, conceptualişti şi nominalişti, să
caute „partea de eroare şi mai ales partea de adevăr pe care aceste sisteme şi aceste
şcoli puteau să le conţină", „să extragă din ele ceea ce mai putea fi încă folosit de
filosofia timpului nostru", în sfârşit, „să se închidă în domeniul filosofiei propriu-zise
şi să rămână străin domeniului teologiei, atât cât o permitea legătura strânsădintre
aceste două ştiinţe în Evul Mediu". Vom lăsa deoparte problemele privind
frontieraîntre discipline şi întrebările referitoare la periodizare, pentru a ne ocupa de
esenţial : încă dela primele sale începuturi în Franţa, dacă nu chiar în lume,
istoria filosofiei medieval s-aîntâlnit cu ceea ce se numeşte cearta univerşaliilor.

Afirmând că filosofia, ce se mai numeaîncă în vremea aceea scholastică 

se afla „pe de-a-ntregul în cearta dintre nominalism şirealism", la care se adăuga
„conceptualismul" în calitate de arbitru sau în caz de recurs - terţindispensabil în acea
epocă a „liniei de mijloc" intelectuale, realizată de domnia lui Louis-Philippe în
politică.
J.-M. Degerando făcea un apel la reevaluarea „marii discuţii între Realişti şi
Nominalişti"care, după opinia sa, releva „noile figuri dobândite de filosofiile lui
Platon, Aristotel şiZenon"'. Astfel, această lungă ceartă medievală dădea la iveală
o alta, interminabilă, la fel de veche ca fîlosofia însăşi, în fapt o istorie greacă, o
istorie a Academiilor, Liceelor şiPorticurilor, continuată în latina Şcolii.începând cu
Victor Cousin. lucrurile s-au schimbat. Evul Mediu şi-a cucerit libertatea :sckolastica
şi-a pierdut h-ul  şi a rămas doar o etichetă ; istoria şi-a apropriat noi obiecte,dintre
care cearta universaliilor nu este decât un subansamblu.
Credem totuşi că, dincolo dereînnoirea metodelor, a concepţiilor şi a stilurilor,
Degerando a avut parţial dreptate.Propunând cititorului o carte despre
cearta universaliilor  de la Platon până la sfârşitul EvuluiMediu, vrem să argumentăm
o teză simplă : problema medievală a universaliilor este o figurăa disputei care,
începând din Antichitatea târzie, opune şi în acelaşi timp uneşte platonismul
şiaristotelismul.Disputa aceasta mai durează încă. Există şi astăzi „nominalişti" şi
„realişti". Dar nu acestlucru ne interesează aici. Cartea de faţă este o carte de istorie.
Ea are un obiect, o metodă şi o presupoziţie. Cele trei sunt legate între ele.

Bibliografie:
https://www.scribd.com/doc/77108555/Alain-de-Libera-Cearta-Universaliilor
https://ro.wikipedia.org/wiki/Filosofie_medievală
https://www.amazon.com/filosofiei-Filosofia-medievala-renascentista-
Romanian/dp/9735716135