Ministerul Educației al Republicii Moldova

Universitatea de Stat “Alecu Russo” din Bălți, Facultatea de Litere

Catedra de filologie engleză şi germană

REFERAT
La tema: Filosofii școlii din „Milet”

Elaborat: Cazac Nadejda, gr. EF14Z

Verificat: _______________________

Bălți 2014
 Planul REFERAT-ului:
I Conceptul de filosof și istorie a filosofiei;
II Gîndirea filosofică în Grecia Antică;
III Orașul Milet. Școala din Milet;
IV Reprezentanții școlii din Milet:
a)Thales;
b)Anaximandru;
c) Anaximene;
V Concluzii;
 Motto: „Nu există decât două filozofii mari:
filozofia greacă şi filozofia idealismului german;
filozofia fiinţei şi filozofia spiritului.
Iar ce e interesant e că amândouă s-au născut în marginea devenirii.
Refuzând devenirea, filozofia greacă a găsit fiinţa.
Integrând-o, cea germană a găsit spiritul.
Poate că prima şi ultima problemă a filozofiei e: curgerea, pierderea, viaţa.”
(Constantin Noica)
I Nimic nu se naște din nimic. Orice mărunțiș își are rostul său în univers,
prezentînd un mod de universalitate, o importanță vastă și deosebită, care conferă un
sens existenței umane și existenței în general.
În acele timpuri îndepărtate nu exista profesia de „filosof“. Filosofii erau în acelaşi
timp învăţaţi, matematicieni, geometri, astronomi. Se interesau de eclipsele de soare şi de
lună, de numere şi calcule, de figurile geometrice şi proprietăţile lor. De la izvorul pornirii
noastre omenirea se află în permanentă mișcare, evoluție, dezvoltare, ceea ce
provoacă sau/și necesită nașterea „filosofiei„. Orice filosofie este o istorie a filosofiei,
deoarece ea vine și din filosofiile anterioare ei, din lumea gîndurilor filosofice, continuîd
această lume prin problematică specifică și limbaj propriu.
II În Grecia Antică gîndirea filosofică apare în secolul VII-VI î.e.n., provocată fiind
de marile schimbări din societate (diferențierea socială, formarea claselor, etc.) .
Totodată, în viziunile sale despre existență, grecii au părăsit, în mod allegro,
accepțiunile sale mitologice. Datorită cunoștințelor acumulate, sistematizate și
aprofundate, grecii puteau oferi, necătînd la condițiile sociale, o explicare rațională a
lumii, puteau răspunde la întrebările vizavi de problemele existenței lumii și a omului.

III Cu referire la clasica timpurie a filosofiei din Grecia antică, putem relata despre
școala din Milet, școala din Elea, pluraliștii, sofiștii și Socrat. Într-un oarecare temei,
aceasta și-a adus aportul întru dezvoltarea filosofiei, totuși școala din Milet este
considerată, ca fiind, prima școală filosofica, unde se pune problema elementelor de
bază a existenței, problema esenței lumii.

După cum cunoaștem, Cetatea Miletului era

considerată tronul culturii grecești și a întregii
Ionii. Astfel, ionienii au fost cei care au transmis
grecilor nu doar artele și filosofia, dar și știin-
țele, poemele homerice, astronomia, etc. .
Filosofii milescieni, înclusiv Heraclit din Efes au
fost gînditorii pentru care influența asupra
spiritului, fanteziei era exercitată de
fenomenele naturii ca nașterea, moartea,
creșterea, descreșterea. Ei se intrebau daca nu
exista o natura comuna tuturor lucrurilor, daca
( Teatrul din Milet )
 (Thales) (Anaximandru)
(Anaximene)
nu există un temei. Din acest temei se naste diversitatea si i-si puneau si o alta
problema filosofica, daca nu este si o unitate in diversitate.

Prima întrebare s-a pus în felul următor: „Ce anume persistă de-a lungul tuturor
schimbărilor?“ Primul răspuns filosofic dat la acesată întrebare a fost: substanţa e cea
care persistă în tot ce se schimbă şi trece fără încetare. De bună seamă, trebuie să fie
ceva ce dăinuie în toate câte sunt; altminteri, de mult n-ar mai exista nimic.
Schimbarea are ca suport un „ce“ subzistent, care se schimbă şi care totuşi rămâne
fiinţă. Prima întrebare pusă de şcoala din Milet a fost, aşadar: „Care este substanţa ce
persistă în cadrul schimbării?“ Aşadar, nu pământul ca simbol al materiei va fi socotit
substanţa primordială, persistentă. El este, de bună seamă, contrariul curgerii, dar nu e
un simbol adecvat pentru permanenţa fiinţei.

IV Reprezentații semnificativi ai școlii din Milet Thales, Anaximadru, Anaximene,

plămădeau temelia lumii pe principii materialiste, Thales-după care substanța era apa,
Anaximandru-apeironul, Anaximene-aerul.
a) Ceea ce cunoaștem, ceea ce putem afirma și confirma despre Thales sunt doar
relatările altor filosofi, fiindcă scrierile sale au fost pierdute în oceanul de timp ce a
trecut din antichitate și pînă în prezent. Totuși, din spusele filosofilor, Thales a făcut
parte din cei șapte întelepți ai lumii Antice. Avea cunoștințe din toate domeniile
astronomie, geografie, matematică, domeniul politic, etc.
Pînă în prezent sunt bine cunoscute aforismele lui Thales, în opinia lui cel mai greu
lucru în viața omului este „Cunoaște-te pe tine însuți”, iar cel mai ușor lucru „A da
sfaturi altora”.
Totodată, titlul de mare filosof i-a fost atribuit datorită încercării sale de a explica
rațional lumea. Dupa Aristotel, cea mai importantă realizare a lui este cercetarea cauzelor
naturale și/sau fizice a lucrurilor.
 Pentru prima dată, în gîndirea greacă, Thales stabilește raporturile dintre gîndire și
existență, rațiune și dezvoltare, ajungînd, astefel, la concluzia ca rațiunea posedă
capaciteatea de acunoaște liber. El exprimă, în mod direct și concluzionist, observarea
empirică „Totul provine din apă și se întoarce în apă”, apa fiind, în viziunea lui,
conceptul de izvor primordial și inepuizabil al tuturor lucrurilor.
Thales afirmă că „Toate lucrurile sunt pline de zei”, presupunînd, astfel, ca întreaga
lume este pătrunsă de o forță vitală.
Pe lingă acestea, el a făcut o încercare de a explica originea omului , susținînd că omul
s-a născut sub scoarța umedă a arborilor, iar omenirea s-a dezvoltat ulterior. Pentru că nu
căuta întotdeauna răspunsuri la probleme practice, Thales era văzut de unii oameni ca un
om înțelept dar imprudent: o scriere de a lui Platon ni-l  prezintă  căzând într-o fîntînă
pentru că era prea ocupat să studieze stelele. Totuși, aceasta aparent imprudentă
observare a stelelor a  condus la aplicații practice în navigație: el a studiat mișcarea
stelelor din Carul Mic după care navigau fenicienii. În plus, el a demonstrat caracterul
practic al filozofiei sale cînd și-a folosit cunoștințele ca să prezică o recoltă bogată de
masline si să pună monopol pe presele de ulei de masline.
Filosofia greaca, prin gîndirea lui Thales, ajunge la provocarea, deșteptarea, generarea
spiritului elin, care, deja, caută cauze, principii rezidente dincolo de aparențele lucrurilor.

b) Un alt mare filosof este Anaximandru, considerat, succesor și elev al lui Thales.
Este considerat fondatorul astronomiei moderne, prin introducerea noţiunii de spaţiu
infinit, sau fără graniţe. El deasemena avea o „personalitate multilaterală”, deținea
calități de astrolog, geolog, matematician, medic, totuși, ca filosof s-a pronunțat prin
faptul că a fost primul care s-a decis să deseneze pe o tăbliță lumea locuită-o hartă a
pămîntului cu uscat și ape. Spre deosebire de Thales, Anaximandru considera drept
materie originară apeironul-substanță fără limite, măsură și/sau definiție. În același timp
el descria apeironul ca fiind un element ce înconjura totul și din care se nasc cerurile și
lumile: pămîntul, apa, aerul, focul și apa, reprezentînd, astfel, o treaptă superioară de
abstractizare, el fiind primul filosof ionian care încearcă să ofere, dintr-o perspectivă
raționalist-materialistă, o viziune închegată, unitară a originii universului.

Fiind adeptul echilibrului, Anaximandru considera că absolut toate elementele au o

interacțiune între contrariile cosmice: cald-rece, uscat-umed, zi-noapte. În acest context,
el afirmă că pămîntul are formă cilindrică, nu este susținut de nimic, și se menține la o
distanță egală față de toate lucrurile.

Datorită menținerii și exprimării ideilor proprii, argumentării accepțiunilor cu referire că

interacțiunea contrariilor ocupă un loc primordial în filosofie, iar apeironul este un
element ce călăuzește toate lucrurile, Anaximandru își cîștigă reputația și devine etalon
de performanță intelectuală.
 c) Cel de-al treilea reprezentant al școlii din Milet este Anaximene-după cum
afirmă Diogene Laerțiu, elevul lui Anaximandru. El este cunoscut pentru părerea
conform căreia curcubeul este mai degrabă un fenomen natural decît divin.

Spre deosebire de cei doi Anaximene susține că principiul suprem al tuturor lucrurilor
este infinitul, deci numitul principiu este aerul, din care provin substațele materiale.
Anaximene crede că aerul este divin, sau şi mai mult că este Dumnezeu, şi că din această
divinitate îşi trag originea celălalte divinităţi. Această teorie întăreşte încă o dată faptul că
pentru acest filosof prinicipiul tuturor lucrurilor nu este ceva de ordin material, cum
susţinea Aristotel, ci, dimpotrivă, este un principiu în sens global. Confirmarea vine din
faptul că şi sufletul nostru, după Anaximene este compus din aer; deci aerul este
principiul vieţii, acesta fiind şi sensul cuvântului grec care indică sufletul şi totodată este
suflul care cuprinde întreaga realitate.
Anticipîndu-l într-un oarecare fel pe Heraclit din Efes, el marchează ideea raporturilor
dintre unitate și diversitate, etern și trecător. Susținea, că pămîntul este plat și atîrnă în
aer, iar stelele „sînt împlintate ca niște cuie în cristalin”. El se străduia se ofere explicații
naturale la toate fenomenele, iar pe lîngă aceasta sugera ideea de unitate organică între tot
ce axistă.
Reprezentații școlii din Milet nu-și imaginau materia ca ceva înlemnit și mort, ci ca un
substrat mobil, dotat cu suflare și mișcare.

Deci școala din Milet rămîne a fi definită ca deschizătoarea de drumuri în orizontul

filosofiei. Totuși, privind nașterea gindirii științifice și raționale nu putem confirma faptul
că filosofii sau deplasat radical de la mit la rațiune. În acest context, mitul și rațiunea
ramînd a fi împletite, înfluențîndu-se reciproc.
Cu toate aceste, nu putem nega, vasta importanță a școlii din Milet, ea fiind izvorul
filosofie, în frunte cu cei trei reprezentați Thales, Anaximandru și Anaximene rămîne a fi
„Alma Mater” a rațiunii și filosofiei.
Deducem, faptul că filosofia este o componenta a culturii, a vietii spirituale,
alaturi de stiinta literaturii, arta, religie, acestea formeaza cultura si viata societatii.
Ea se afla in interelatii cu celelalte componente dar nu se confunda cu niciuna
dintre ele.

După cum susține

și Ludwing Feuerbach:

„Adevărata filosofie
constă în a face nu cărți,
ci oameni.”