Ministerul Educației, Culturii și Cercetării

al Republicii Moldova
Centrul de Excelență în Energetică și Electronică
Catedra „Electrotehnică”

Referat
Filosofia medievală, disputa universalilor

Realizat: Țurcan Sorin

Verificat: Bucătaru Igor

CHIȘINĂU 2020
 FILOSOFIA MEDIEVALĂ
Filosofia medievală are caracter teologic. Cu excepții posibile
precum Avicenna și Averroes, gânditorii medievali nu s-au considerat ei înșiși
filosofi: pentru ei, filosofii erau scriitori
antici pagâni precum Platon și Aristotel Oricum, teologia lor a folosit metode și
tehnici logice ale filosofilor antici pentru a adresa întrebări teologice grele și a
afirma puncte doctrinare. Toma de Aquino, urmându-l pe Petru Damiani, a susținut
că filosofia este slujinca teologiei (ancilla theologiae).

Cele trei principii ce fundamentează toată lucrarea lor sunt folosirea

logicii, dialectica și analiza în scopul descoperirii adevărului, cunoscute ca ratio,
respect pentru perspicacitatea filosofilor antici, în particular pentru Aristotel,
respect pentru autoritatea lor (auctoritas) și obligația de a coordona înțelegerea
filosofiei cu învățătura și revelația (concordia) teologică.

Una dintre cele mai puternic dezbătute teme în acea perioadă, a fost credința
versus rațiunea. Avicenna și Averroes s-au aplecat mai mult spre partea
rațiunii. Augustin a afirmat că niciodată n-ar permite investigațiilor sale filosofice
să treacă mai presus de autoritatea lui Dumnezeu. Anselm a încercat să lupte
împotriva a ceea ce a văzut ca fiind în parte atac asupra credinței, cu o abordare ce
permite și credința, și rațiunea Soluția augustiniană la problema credință/rațiune
este: (1) crede, iar apoi (2) caută să înțelegi.

Istoria filosofiei medievale este tradițional divizată în două perioade

principale: prima perioadă începe în Evul Mediu Timpuriu și se termină în secolul
12, când lucrările lui Aristotel și Platon erau păstrate și cultivate, și 'epoca de aur',
a secolelor 12, 13 și 14, în occidentul latin, care a fost martora culmii
recuperării filosofiei antice, alături de recepționarea comentatorilor arabi și
progresele semnificative în domeniul filosofiei religiei, logicii și metafizicii.
 Epoca medievală a fost tratată cu dispreț de umaniștii Renașterii, care au
văzut în ea o perioadă 'de mijloc' barbară, între epoca clasică a culturii grecești și
romane și renașterea culturii clasice. Istoricii moderni consideră că epoca
medievală a fost una a unei dezvoltări filosofice puternic influențată de teologia
creștină. Unul dintre cei mai notabili gânditori ai epocii, Toma de Aquino,
niciodată nu s-a considerat pe el însuși filosof și a criticat filosofii.

Problemele discutate în cursul acestei perioade sunt relația

dintre credință și rațiune, existența și simplitatea lui Dumnezeu,
scopul teologiei și metafizicii, problema cunoașterii, cea a universalelor și cea a
individuației

Una din trasaturile caracteristice ale gandirii Evului Mediu consta in acea ca
ea gandirea nu a fost prea interesata de fizica (in sensul de cercetare a naturii).
Mintile cele mari ale Evului Mediu n-au fost interesate in mod deosebit de
universul fizic ca atare. Interesul filosofilor si teologilor medievali viza acea
realitate despre care se credea ca se afla dincolo de universul fizic. Ceea ce interesa
pe medievali nu era atat cercetarea fizica a fenomenelor naturii cat raportul dintre
natural si supranatural raporturile dintre Dumnezeu si lume. in cadrul acestei
problematici un loc cu totul deosebit il ocupa dezbaterea cu privire la natura
lucrurilor si la modalitatea lor de interrelationare. Tema pe care o am in vedere
mult discutata (disputata) in Evul Mediu este aceea a universaliilor numita si
‘cearta universaliilor’. Sa vedem despre ce este vorba.Problema este acea a
raportului dintre individual si general dintre perceptie si concept. Simplu spus
problema se prezinta in felul urmator: adevarata realitate este exprimata de
universalii (adica de gen specie de concepte universale; de pilda in cazul omului
realitatea este exprimata de conceptul de ‘om’ in genere) sau realitatea este
constituita din fiinte obiecte sau insusiri individuale (nu conceptul de ‘om’ in
genere ci omul Socrate omul Petru)? Altfel spus: conceptul (prin care inteleg genul
specia universalul) indica el un obiect sau o fiinta concrete? Sau poate ca noi
facem abstractie de lucrurile insele si inventam nume care denumesc aceste
concepte? Conceptul de ‘om’ nu cumva ignora el pe omul Petru pe omul Socrate si
denumeste ceva fara acoperire in realitate? intrebarea nu era lipsita de importanta
pentru ca:daca admitem ca adevarata realitate (si aceea a simturilor si aceea a
ratiunii) este constituita din concepte (din categorii genuri specii din universalii)
atunci inseamna ca valoarea ratiunii este salvata. De ce? Pentru ca daca lucrurile
stau asa atunci conceptele nedepinzand cu nimic de lucrurile individuale sunt
rezultate ale unei operatii mentale; daca insa admitem ca adevarata realitate este
constituita din/de fiinte individuale pe care le percepem nemijlocit direct pe cale
senzoriala atunci inseamna ca ratiunea se supune simturilor si acestea au prioritate.

BIBLIOGRAFIE

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Filosofie_medievală