MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII REGIONALE SI MEDIULUI AL REPUBLICII MOLDOVA

Seminar nr.3
La tema: ,, Filosofia renaşterii’’

A realizat eleva gr. MC-161:

Tataru Ana

A controlat professor : Horea Galina

Ungheni, 2020
 Cuprins:
Tema 1: Schimbari de paradigmă la inceputul epocii
renaşterii……………………………..pag2-3

Tema 2: Idei de baza ale umanismului………………pag4-5

Concluzie…………………………………………………………pag6

Bibliogragie………………………………………………………pag7
 Filosofia renasterii
Renașterea a fost unul dintre acele momente extraordinare ale istoriei în care au avut loc
transformări radicale în viziunea omului asupra lui însuși, a lumii și universului, iar în artă,
știință și filosofie s-au manifestat unele dintre cele mai mari personalități creatoare cunoscute.
Giordano Bruno a fost filosoful a cărui gândire a strălucit cel mai puternic în această epocă în
care se reafirmă idealismul platonic și, pe baza lui, se înființează Academia Platonică din
Florența. Această școală de filosofie a reunit unii dintre cei mai însemnați oameni de știință,
artiști și filosofi ai epocii, care aici au studiat și s-au format; printre ei, filosofii Pico della
Mirandola și Marsilio Ficino, pictorii Sandro Boticelli și Michelangelo Buonarroti. Vă invităm
să redescoperim împreună gândirea acelor vremuri, care a reușit să repună în mișcare roata
istoriei.

Literatura Renașterii se referă la acea epocă din literatura europeană care a început în Italia în
secolul al XV-lea. S-a răspândit în toată Europa în secolul al XVI-lea până la începutul secolului
al XVII-lea. Secolul al XVI-lea a fost totodată perioada umanismului european, el influențând
filosofia Renașterii.

Redescoperirea Antichității a dus la secularizarea omului și a demnității umane. Renașterea a

fost o schimbare profundă în viața spirituală, schimbare care a marcat sfârșitul Evului Mediu și
începutul perioadei moderne timpurii.

Europa era caracterizată de adânci schisme politice și religioase, în primul rând între nord și sud,
despărțite de Reformațiune. Epoca a fost martora Marilor descoperiri geografice și științifice
importante. Odată cu descoperirea tehnologiei tiparului a avut loc o răspândire a literaturii ca
niciodată, din aceasta rezultând și noi genuri literare. Unii dintre cei mai mari artiști plastici ai
omenirii au trăit în această epocă.

Pag1
Schimbari de paradigmă la inceputul epocii renaşterii

Schimbări de paradigmă în gândirea ştiinţifică şi filosofică

Lumea modernă este produsul ştiinţei moderne, care la rândul ei este produsul unei revoluţii
mentale de o mare profunzime, ce a modificat cadrele şi fundamentele gândirii noastre.

Această revoluţie mentală a fost favorizată de noile descoperiri geografice, de şocul pe care l-a
produs întâlnirea Occidentului cu alte lumi culturale. Ea a reprezentat o experienţă fondatoare,
generând un nou model de raportare a omului la univers.

Ca efecte putem numi dezantropomorfizarea cosmosului şi secularizarea vieţii, scindarea totală

dintre lumea faptelor şi lumea valorilor.

Natura devine un uriaş mecanism care funcţionează pe baza unor legi obiective. Aceste legi pot
fi cunoscute prin raţiune pură, raţiune decontextualizată, dezistoricizată, raţiunea unui subiect
neangajat valoric.

Ştiinţa se detaşează de ansamblul culturii şi se insituie ca o instanţă absolută a adevărului.

Principiul obiectivităţii, o caracteristică esenţială a ştiinţei moderne, ne cere să studiem procesele

naturale ca şi când omul nu ar exista în natură. Astfel, vechea distincţie calitativă dintre om şi
natură se transformă într-o relaţie de opoziţie. Omul nu mai ocupă un loc proeminent pe scara
evoluţiei, un sens în dialectica naturii. El este acum un accident, rezultat al unei selecţii oarbe
care procedează la întâmplare.

Vechea alianţă animistă dintre om şi natură este ruptă definitiv, radicalizând sentimentul
înstrăinării omului faţă de natură. Inspirate de noile realităţi sociale, de o societate care începuse
să trăiască într-o lume produsă de ştiinţă şi tehnică, multe viziuni au privit şi cultura ca având o
obiectivitate autonomă, separată de om, ceea ce a produs o nouă ruptură, de această dată între om
şi cultură. Omul epocii moderne este un alienat, o victimă a paradoxurilor psihologiei abisale,
care nu se mai recunoaşte în propriile structuri sociale şi produse culturale.

Pag2
De la Renaştere până în sec. XX, modelul de înţelegere al universului şi al societăţii a fost acela
al fizicii. Pentru că acest model nu a putut explica firesc apariţia vieţii, metafora explicativă a
ştiinţei de azi este dată de biologie şi de ştiinţele informaţiei.

Spre deosebire de paradigma raţionalismului clasic a epocii moderne, paradigma postmodernă

atribuie omului concomitent rolul de observator al naturii şi de agent integrat în natură.
Observatorul conştient şi realitatea exterioară fac parte acum în mod simultan dintr-un ”flux
nefragmentat”. Lumea este nonseparabilă, continuă, inspirată din fizica cuantică.

Cunoaşterea capătă astfel o nouă semnificaţie: ea este acum antropocentrică, limitată de

specificul observatorului uman (localizare fizică, context antropologic, social, politic, cultural).

Două principii care au revoluţionat concepţia asupra relaţiei dintre om şi natură în ultimele
decenii sunt principiul antropic şi principiul holografic. Conform principiului antropic, viaţa e la
fel de naturală şi de previzibilă în natură ca şi căderea corpurilor. Universul nostru a evoluat în
aşa fel încât să permită apariţia vieţii şi a omului în interiorul ei. Între om şi natură există un
acord profund, de ordin ontologic.

Principiul holografic spune că orice fragment poate reconstitui întregul, că orice detaliu poartă
informaţia întregului. Astfel se iveşte o nouă interpretare a raporturilor dintre unitate şi
diversitate, dintre specific şi universal, dintre parte şi întreg.

Cele două principii conciliază vechea perspectivă animistă cu noile rezultate ale ştiinţei, care în
urmă cu câteva decenii destrămase vraja legăturilor omului cu natura.

Pag3
Idei de baza ale umanismului
Umaniștii Renașterii credeau în „eu”, în demnitatea umană, în valoarea individuală. Această
valoare esste exprimată în crezul umanist că toate ființele au o natură proprie, dar numai omul își
poate alege ființa proprie. Umaniștii doreau să scoată în evidență în primul rând geniul omului...
unicul și extraordinarul care se găsește în mintea umană.[9]

Trasaturile umanismului:
-
aseaza in centrul preocuparilor sale omul("omul este masura tuturorlucrurilor");
-
increderea in ratiune;
-
admiratia fata de valorile antichitatii greco-latine;
-
natura considerata un model al artei;
-
anticlericalismul;
-
prezentarea omului multilateral;
-
libertatea, demnitatea si perfectabilitatea fiintei umane

Termenul de Umanism (din latină: humanitas = omenie, umanitate) are două semnificații:

Poziție filozofică care pune omul și valorile umane mai presus de orice, orientându-se în special
asupra omului ca individ. Omul constituie astfel valoarea supremă, este un scop în sine și nu un
mijloc. Umanismul implică un devotament pentru căutarea adevărului și moralității prin mijloace
umane, în sprijinul intereselor acestora. Axându-se pe capacitatea de autodeterminare,
umanismul respinge validitatea justificărilor transcendentale cum ar fi dependența de credință,
supranaturalul sau textele pretinse a fi revelații divine. Umaniștii susțin moralitatea universală
bazată pe condiția umană ca loc comun, sugerând că soluțiile problemelor sociale și culturale
umane nu pot fi provincialiste.

Mișcare spirituală care stă la baza Renașterii, apărută în Italia în secolul al XIV-lea și care s-a
extins în mod progresiv în Europa apuseană până în secolul al XVII-lea. Ea este marcată de
reîntoarcerea la textele antichității greco-romane, care servesc ca modele ale modului de viață, de
gândire și de creație artistică. Umanismul renascentist sublinia superioritatea literaturii latine și
grecești și în special valorile ei în materie de morală personală și publică.[1]

Pag4
Gânditori politici precum Niccolò Machiavelli și Thomas Moore au redeșteptat interesul pentru
ideile Antichității, folosindu-le pentru critica epocii contemporane, iar teologi precum Erasmus
sau Martin Luther au contestat status quo-ul aristotelian, indroducând idei radicale în ceea ce
privește dreptatea și credința. În aceasta exista un conflict latent cu viziunea Bisericii referitor la
locul omului în lume, dar majoritatea umaniștilor erau credincioși convinși care nu doreau o
ruptură cu Biserica. Umanismul Renașterii a revăzut sau schimbat filosofia medievală a lui Toma
de Aquino, dar totodată au fost făcute încercări de a crea un sincretism prin a da Antichității
valori creștine, ca de exemplu în cazul lui Marsilio Ficino sau Pico della Mirandola. Etica se
studia independent de teologie, iar în locul autorității Bisericii se aplica logica rațională, ceea ce
îi punea pe umaniști în permanent pericol de a fi numiți eretici.

Pag5
Concluzie:
În timpul realizarii acestei lucrari practice am studiat amănunţit in ceea ce priveste filosofia
renasterii . Pe parcursul studierii am luat la cunostinta mai multe lucruri noi despre fiecare
filosofie in parte cit si am cunoscut si filosofii remarcati care si au realizatt cite ceva care a
schimbat sau a marcat situatia filosofiei in parte .Am expus schimbarile pradigmatice care au
avut loc la inceputul epocii renasterii si trasaturile umanismului

Am stabilit ca filosofia este forma

teoretică a cunoaşteriisociale, întemeiată pe principiiraţionale. Cu apariţia

filosofiei, se afirmă tendinţa de a cunoaşte temelia şi esenţa lumii. Filosofia

cuprinde idei despre natura omului, soarta lui, scopurile vieţii umane. De

la începuturile sale, filosofia nu doar evidenţiază principiile iniţiale, ci

încearcă să găsească dovezi argumentate ce justifică structura lumii. În

primele etape ale dezvoltăriifilosofiei, concluziile filosofilor care abordează

structura lumii, elementele ei prime, sunt contradictorii, deseori se exclud

reciproc

Pag6
Bibliografie:
1. Istoria şi filosofia culturii, coord. Grigore Socolov, Chişinău: F.E.P.

„TipografiaCentrală”, 1998, 398 p.

2. Ralea M. Explicarea omului /Scrieri. - Bucureşti: Edit. Minerva, 1972,

vol.1.

3. Lucacs G. Ontologia existenţei sociale. -Bucureşti: Edit. Politică, 1985.

4. Roşca L. Supravieţuirea, moralitatea şi potenţialul personalităţii

umane: analiză teoretico-metodologică, Monografie.- Chişinău: CEP UASM,

2007, 329 p.

5. KaганМ.C. Человеческая деятельность. (Опытсистемногоанализа).

- М.: Изд. пол. лит.1974, 328 с.

6. Урсул А.Д. Информация. М.: 1971.

7. Бердяев Н.А. Смысл истории. М. 1990.

Pag7