MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII REGIONALE SI MEDIULUI AL REPUBLICII MOLDOVA

Seminar nr.4
La tema: ,, Filosofia Epocii moderne’’

A realizat eleva gr. MC-161:

Tataru Ana

A controlat professor : Horea Galina

Ungheni, 2020
 Cuprins:
Filosofia ep.moderne…………………………………………….pag1-2

Tema 1: Francis Bacon: Noul Organon……………………………..pag3

Tema 2: A.Shopenchawer : Lumea ca vointa si reprezentare………………pag4

Concluzie…………………………………………………………pag5

Bibliogragie………………………………………………………pag6
Filosofie ep. moderne
Filosofia modernă este o ramură a filosofiei ce își are originea în Europa occidentală a secolului
17, iar acum este comună întregii lumi. Nu are o doctrină sau școală specifică (și nu trebuie
confundată cu modernismul), deși are niște caracteristici care ajută la distingerea sa de filosofia
mai veche.[1]

Secolul 17 și începutul secolului 20 au marcat puternic începutul și sfârșitul filosofiei moderne.

Câți dintre filosofii Renașterii ar trebui incluși în filosofia modernă e încă un subiect de
dezbatere; de asemenea, se poate considera că modernitatea își are sfârșitul în secolul 20, fiind
înlocuită de postmodernitate, după cum se poate spune că nu a sfârșit atunci. Modul în care
cineva decide să răspundă la aceste întrebări va determina în ce scop va folosi cineva termenul de
„filosofie modernă”. Acest articol se va concentra pe istoria filosofiei începând cu Rene
Descartes până la începutul secolului 20, terminând cu Ludwig Wittgenstein.

Figurile majore ale filosofiei minții, epistemologiei și metafizicii din secolele 17 și 18 sunt
împărțite în două grupuri principale. „Raționaliștii”, mai ales cei din Franța și Germania,
susțineau că cunoașterea trebuie să înceapă de la anumite „idei înnăscute” în minte. Mari
raționaliști au fost Descartes, Baruch Spinoza, Gottfried Leibniz și Nicolas Malebranche.
„Empiriștii”, din contra, susțineau că cunoașterea trebuie să înceapă cu experiența senzorială.
Figuri majore pe această linie de gândire sunt John Locke, George Berkeley și David Hume
(Acestea sunt categoriile retrospective, pentru care Kant este în mare măsură responsabil.) Etica
și filosofia politică nu sunt de obicei incluse în aceste categorii, deși toți acești filosofi au lucrat
în domeniul eticii, cu stilurile lor distinctive. Alte importante figuri din filosofia politică sunt
Thomas Hobbes și Jean-Jacques Rousseau.

Istoria filosofiei moderne

La sfârșitul secolului 18, Immanuel Kant a prezentat un sistem filosofic inovator, care pretindea
să aducă unitatea dintre raționalism și empirism. Fie că a fost sau nu drept, Kant n-a izbutit
complet în terminarea disputei filosofice. El a adus o ploaie de muncă filosofică în Germania
începutului secolului 19, începând cu idealismul german. Caracteristica temei idealismului a fost
că lumea și mintea trebuie înțelese în mod egal, potrivit anumitor categorii; ea a culminat cu
lucrarea lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel, care printre multe altele a spus că „Realul este
rațional; raționalul este real.”

Opera lui Hegel a fost dusă în multe direcții de adepții și criticii ei. Karl Marx și-a apropriat atât
filozofia istoriei a lui Hegel, cât și etica empirică dominantă în Britania, transformând ideile lui
Hegel într-o formă strict materialistă, punând bazele pentru dezvoltarea științei societății.

Pag1
 Søren Kierkegaard, din contra, a respins toată filosofia sistematică ca pe un ghid inadecvat
pentru viață și sens. Pentru Kierkegaard, viața este menită să fie trăită și nu e un mister ce trebuie
rezolvat. Arthur Schopenhauer a dus idealismul la concluzia că lumea nu a fost nimic decât un
nesfârșit zadarnic, o interacțiune de imagini și dorințe, și a susținut ateismul și pesimismul. Ideile
lui Schopenhauer au fost adunate și prelucrate de Nietzsche, care a preluat variatele lor
respingeri a lumii, pentru a proclama „Dumnezeu este mort” și a respinge toată filosofia
sistematică și toată lupta pentru un adevăr fix ce transcede individul. Nietzsche a văzut în astfel
de idei promovate de el, nu baze pentru pesimism, ci posibilitatea unui nou tip de libertate.

Filosofia britanică a secolului 19 a ajuns să fie puternic dominată de gândirea neo-hegeliană, iar
ca reacție împotriva acest fapt, figurează Bertrand Russell și George Edward Moore, care au
început mișcarea în direcția filosofiei analitice, care a fost în esență o actualizare a empirismului
tradițional, adaptat la noile progrese în logică a matematicianului german Gottlob Frege.

Pag2
Francis Bacon: Noul Organon
Francis Bacon, primul viconte St Alban , 1/douăzeci și doi/1561-04/nouă/1626), de asemenea ,
cunoscut sub numele de Lord Verulam , a fost un filosof engleză și om de stat , care a servit ca
avocat General și ca Lord cancelar al Angliei. Lucrările sale sunt credite de dezvoltarea metodei
științifice și au rămas influențe prin revoluția științifică [6] .

Noul Organon, (titlul original complet Novum Organum Scientiarum - noul instrument al
științelor), este o lucrare filosofică de Francis Bacon, scrisă în latină și publicată în 1620. Titlul
este o trimitere la lucrarea lui Aristotel Organon, care a fost tratatul lui despre logică și silogism.
În Novum Organum, Bacon detaliază un nou sistem de logică pe care el consideră a fi superior
față de vechile moduri de silogism. Acesta este acum cunoscut sub numele de metodă baconiană.

Tag-ul latin din partea de jos – Multi pertransibunt & augebitur scientia – este luat de la Daniel
12:4. Acesta înseamnă: "Mulți vor călători și cunoștința va fi crescută".

Francis Bacon este o veritabila constiinta filosofica cu o cuprindere aproape universala.Traind in

epoca nasterii stiintei moderne, Bacon si-a asumat sarcina elaborarii unei metode noi,adecvate,
care, in opozitie cu scolaristica sterile, sa favorizeze cercetarea stiintifica, cunoasterea si
dominarea naturii de catre om. Celebrele lui aforisme, cum sunt lucrarile"Stiinta este
putere","Oamenii nu pot stapani natura decat supunandu-se legilor ei","A cunoaste cu adevarat
inseamna a cunoaste prin cauze"exprima spiritual epocii. Bacon nu poate fi caracterizat nici
drept rationalist, nici drept empirist. Bazele metodei inductive sunt puse de catre Bacon in opera
sa principala " Novum organon"- "Noul organon"-, caracterizata prin folosirea analizei,
compartaiei, observatiei si experimentului. Lumea este considerate de catre el ca fiind de natura
materiala,iar miscarea ca o proprietate a materiei.Bacon recunoaste existenta a multiple forme de
miscare si a diversitatii calitative a naturii.Accentuarea unilaterala a rolului analizei si a inductiei
in cunoastere,in detrimental sintezei si al deductiei, conceperea pur analitica a experimentului au
conferit metodei baconiene un caracter oarecum nondialectic. Odata cu metoda inductiva, Bacon
mai preconiza si o seama de norme, care azi isi mentin rabdarea.

Pag3
A.Shopenchawer : Lumea ca vointa si reprezentare

Viata este o afacere care nu-si acopera costurile.“ - Arthur Schopenhauer

Arthur Schopenhauer s-a născut în 1788 la Danzig (astăzi Gdansk/Polonia), fiu al unui
comerciant, care îl destinase și pe fiul său negustoriei. Împreună cu tatăl, face numeroase
călătorii prin Europa. După moartea acestuia în 1809, începe mai întâi studiul medicinei la
Universitatea din Göttingen, la care renunță pentru a se dedica studiului filozofiei. În 1811
pleacă la Berlin, unde audiază cursurile lui Friedrich Schleiermacher și ale lui Johann Gottlieb
Fichte. Se transferă la Jena și, în 1813, obține titlul de Doctor în Filozofie cu dizertația "Cu
privire la rădăcina cvadruplă a principiului rațiunii suficiente" (Über die vierfache Wurzel des
Satzes vom zureichenden Grunde). În același an întâlnește la Weimar pe Goethe, cu care discută
teoria acestuia asupra culorilor. În lucrarea apărută după aceea,

Lumea ca voință și reprezentare

Sub influența lui Platon și a lui Immanuel Kant, Schopenhauer se situează în problema teoriei
cunoașterii pe poziția idealismului. Dar în cadrul acestei concepții, Schopenhauer își susține
propriile sale vederi și combate filozofia lui Hegel. Bazat pe achizițiile științelor naturale,
dezvoltă un punct de vedere original asupra fiziologiei percepției. După Schopenhauer, lumea
exterioară există numai în măsura în care este percepută și prezentă în conștiința omului, deci ca
reprezentare. El nu este totuși întru totul de acord cu Kant, care considera că "lucrul în sine" (das
Ding an sich) ar fi mai presus de orice experiență senzorială și în consecință nu ar putea fi
cunoscut. Schopenhauer susține că Voința stă la baza reprezentării lumii, având o puternică forță
lipsită de rațiune și de scop. Spre deosebire de Hegel, consideră că lumea și istoria sunt lipsite de
sens și de o țintă finală. Voința stă nu numai la baza acțiunilor omului, ci determină întreaga
realitate, organică sau anorganică. Voința se manifestă în lumea animală ca forță vitală și ca
impuls spre procreare. Această teorie asupra "primatului voinței" reprezintă ideea centrală a
filozofiei lui Schopenhauer și a avut, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea până în
actualitate, o influență crescândă asupra gândirii filozofice.

Pag4
Concluzie:
În timpul realizarii acestei lucrari practice am studiat amănunţit in ceea ce priveste filosofia
ep.moderne . Pe parcursul studierii am luat la cunostinta mai multe lucruri noi despre fiecare
filosofie in parte cit si am cunoscut si filosofii remarcati care si au realizatt cite ceva care a
schimbat sau a marcat situatia filosofiei in parte .Am prezentat operele lui Bacon ,,Noul
Organon’’ , A.Shopenhauer ,, lumea ca vointa si reprezentare’’

Am stabilit ca filosofia este forma

teoretică a cunoaşteriisociale, întemeiată pe principiiraţionale. Cu apariţia

filosofiei, se afirmă tendinţa de a cunoaşte temelia şi esenţa lumii. Filosofia

cuprinde idei despre natura omului, soarta lui, scopurile vieţii umane. De

la începuturile sale, filosofia nu doar evidenţiază principiile iniţiale, ci

încearcă să găsească dovezi argumentate ce justifică structura lumii. În

primele etape ale dezvoltăriifilosofiei, concluziile filosofilor care abordează

structura lumii, elementele ei prime, sunt contradictorii, deseori se exclud

reciproc

Pag5
Bibliografie:
1. Istoria şi filosofia culturii, coord. Grigore Socolov, Chişinău: F.E.P.

„TipografiaCentrală”, 1998, 398 p.

2. Ralea M. Explicarea omului /Scrieri. - Bucureşti: Edit. Minerva, 1972,

vol.1.

3. Lucacs G. Ontologia existenţei sociale. -Bucureşti: Edit. Politică, 1985.

4. Roşca L. Supravieţuirea, moralitatea şi potenţialul personalităţii

umane: analiză teoretico-metodologică, Monografie.- Chişinău: CEP UASM,

2007, 329 p.

5. KaганМ.C. Человеческая деятельность. (Опытсистемногоанализа).

- М.: Изд. пол. лит.1974, 328 с.

6. Урсул А.Д. Информация. М.: 1971.

7. Бердяев Н.А. Смысл истории. М. 1990.

Pag6