Ministerul Educației, Culturii și Cercetării

Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Catedra științe Economice

SISTEME DE PLANIFICARE ÎN AFACERI

Titular curs: Alina SUSLENCO, dr. lect.univ.

Bălți, 2020
 CURS: 15 ore

SEMINARII: 30 ore

LUCRU INDIVIDUAL: 45 ore

Nr. Tema Curs Seminar
1 Sistemul de planificare a unității economice: esența și conținut 2 4

2 Planificarea operativă de producție și perfecționarea ei. 2 4

3 Planificarea calității producției. 2 4

4 Planificarea muncii și a salarizării. Planificarea necesarului de resurse 2 6

umane.

5 Planificarea fondului de remunerare a muncii. 2 6

6 Planificarea aprovizionării și a stocurilor. 2 6

7 Modalități de lansare în afaceri. 2 4

8 Planul de afaceri: element component al sistemului de planificare al 2 9

unității economice
 - să identifice conceptele de planificare, oportunități de afaceri, plan de afaceri,
planificarea afacerii;
- să structureze cunoştinţele despre implicațiile oportunitățile de dezvoltare a
noilor afaceri în Republica Moldova;
- să utilizeze metodologia și metodele de planificare a unei afaceri în condițiile
utilizării optime a resurselor întreprinderii;
- să analizeze interconexiunea dintre planificare strategică a unei afaceri și
dezvoltare durabilă în condițiile utilizării raționale a resurselor întreprinderii;
- să elaboreze un plan de afaceri în vederea valorificării unei oportunități de
afaceri.
Obligatorii
Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi: nr.845-XII din 03.01.92. Monitorul
Parlamentului. 1994, nr. 2/33, pp. 22.
Codul muncii al Republicii Moldova: nr. 154 –XV din 28.03.2003. Monitorul
Parlamentului. 2003, nr. 159-162.
Cotelnic, A. Sisteme de planificare în afaceri (Lucrare de sinteză). Chișinău: ASEM,
2009, 256 p.
Opționale
1. Stoica, N. Economia şi organizarea producţiei. București: Editura Didactică şi
Pedagogică, 1992.
2. Vagu, P. Conducerea, organizarea şi planificarea unităţilor industriale. București:
Editura Didactică şi Pedagogică, 1975.
3. Unguru, I. Managementul producţiei întreprinderii. București: Editura Luminatex,
1998.
1. Planificarea afacerilor ca funcție a managementului
2. Avantaje în planificarea afacerilor
3. Antreprenorul și rolul său în planificarea afacerilor
4. Întreprinzătorii, managerii, intraprenorii
 Dacă ar fi să analizăm părerea cercetătorului M. Doyle atunci trebuie să remarcăm
faptul că existența unui plan bun este o condiție de success pentru afaceri. Cercetătorul
remarcă faptul că dacă nu are un plan bun atunci afacerea este sortită eșecului .
Potrivit cercetătorului Iliin A. planificarea ca știiință reprezintă un ansamblu de
cunoștințe sistematizate despre formarea și funcționarea diferitor sisteme .
Dacă analizăm spusele cercetătorului Bărbulescu C. planificarea la nivelul
întreprinderii este programarea, organizarea, coordonarea activităților pe bază de plan a
afacerii.
Dacă analizăm cercetările efectuate în domeniu, atunci trebuie să remarcăm faptul
că întreprinderea pentru a se putea menține pe piață trebuie să-și planifice fiecare pas din
activitatea sa, să încerce să argumenteze și controlexe fiecare abatere de la plan.
Potrivit spuselor unor oameni de afaceri, planificarea este o risipă de timp, o risipă
de mijloace pentru a face planuri care deseori nu sunt îndeplinite. Astfel, în aceste condiții,
planificarea apare ca o activitate inutilă, care nu merită a fi promovată în cadrul afacerilor.
Totuți, practicienii, demonstrează faptul că în condițiile mediului dinamic, în
contextul schimbărilor care intervin pe piață, în contextual schimbării gusturilor clienților,
planificarea apare ca o punte de legătură și un element care ajută firmele să se salveze și
astfel, să-și mențină cota de piață, afacerile, să consolidează afacerile. Astfel, planificarea
afacerilor este o condiție indisolubilă a afacerilor de succes.
 Criterii Tipuri de planificare
În raport cu - planificare strategică;
obiectivele de - planificare tactică.
dezvoltare
În raport cu - planificare de perspectivă;
orizontul de timp la - planificare curentă;
care se referă
- planificare operativă.

În raport cu nivelul - planificare de corporație;

ierarhic la care se - planificare la nivel de unitate economică.
efectuează
În raport cu modul - planificare formală;
de formalizare - planificare informală.
În raport cu - planificare tehnico-economică;
conținutul activității - planificare operativ-calendaristică.
de planificare
 Planificarea strategică este planificarea care se realizează de obiecei la nivelul
conducerii de vârf a afacerii care implică o planificare pe o perioadă lungă de timp.
Planificarea tactică este planificarea care se realizează la nivelul tactic al
managementului și care implică acțiunile operative care trebuie realizate pentru a putea
planifica o activitate.
Planificarea de perspectivă este planificarea care se realizează pe o perioadă de 3-7
ani.Acest tip de planificare are ca obiect repartizarea indicatorilor economici ai afacerii pe ani.
Planificarea de perspectivă se realizează pentru o perioadă mai indeplungată astfel indicatorii
calculați sunt calculați mai mult ca presupuneri și deaceea trebuie mereu reactualizați în
funcție de schimbările care se petrec.
Planificarea curentă este planificarea care repartizează pe o perioadă de un am
indicatorii prezentați în planificarea de perspectivă.
Planificarea operativă este planificarea care se realizează pe perioade foarte scurte
de timp, astfel încât să poată fi stabilite măsurile planificate în cadrul planificării curente. De
cele mai dese ori această planificare este realizată pentru perioade de o decadă, o lună, un
trimestru.
Planificarea de corporație este planificarea de tip strategic care cuprinde activitățile
pe care trebuie să se regăsează în toate firmele existente ale corporației.
Planificarea unității economice este planificarea care la nivelul unei unități
economice și cuprinde planificarea tuturor departamentelor unității economice.
 Planificarea formală este planificarea realizată de către departamentul
specializat care se preocupă de stabilitea activităților care urmează a fi întreprinse, precum
și de politicle și strategiile care urmează a fi îndeplinite.
Planificarea informală este planificarea care se realizează cu un character de
continuitate, fiind foarte complexă, dar deseori nu duce la rezultatele scontate. Metodele
utilizate pornesc de la competența celor ce muncesc în cadrul acelei întreprinderi.
Planificarea tehnico-economică – se bazează pe stabilirea principalilor
indicatori economici pe unitate, atât a celor calitativi cât și a celor cantitativi.
Planificarea operativ-calendaristică – esteo parte a planificării interne care se
ocupă de elaborarea planurilor de activitate pe diferite subunități ale întreprinderii.
 Planificarea afacerii este un proces complex dar absolut indisolubil pentru
afacerile care pretind a fi competitive. Pentru a-și putea asigura existența, întreprinderile
trebuie să-și asigure un plan de activități după care să se conducă și care trebuie mereu
monitorizat în contextual mediului turbulent și schimbător. Afacerile din zilele de astăzi
sunt foarte vulnerabile, astfel în contextul schimbărilor pe piață, planificare vine ca un
element care ajută întreprinderile să îndepărteze acestui fenoment de afacerile lor.
Din aceste considerente, întreprinderile planificându-și afacerea își asigură mai
multe avantaje. Unul dintre aceste avantaje este credibilitatea. Astfel, dacă un
întreprinzător merge la o bancă în vederea obținerii de credit bancar fără a prezenta un
plan de afaceri, atunci creditorul va trimite antreprenorul să elaboreze acest plan și doar
după aceasta să revină. Astfel,observăm că planul de afaceri apare ca un element de bază
care conferă credibilitate înbtreprinzătorului și respective afacerii sale.
Forțează managerii să se gândească în perspectivă și
să fixeze obiective clare

Crează unitatea de viziune și focalizează

eforturile tuturor angajaților către acțiuni
convergente

Conduce la dezvoltarea standardelor de

performanță care permit un control managerial
mai eficace

Permite organizației să fie bine pregătită pentru

anumite situațiii neașteptate
 Numele firmei

Sloganul

Emblema

Misiunea firmei

Obiectivele firmei

Strategia firmei

Planurile de acțiune a firmei

 Planificarea socială vizează domenii referitoare la:
- aspectele economice ale unității – adică la așa elemente precum rentabilitatea,
expansiunea, poziția financiară, competitivitate internațională, potențial tehnic;
- aspecte economico-sociale – se referă la planificarea locurilor de muncă,
salariilor, primelor, a avantajelor sociale, orarului, transporturilor;
- aspecte legate de personal – aceste aspecte include analiza absenteismului,
rotației, a condițiilor de muncă, a orelor suplementare, a calității organizarii muncii;
- aspecte legate de reprezentarea personalului – include funcționarea consiliului
de administrație, funcționarea sindicatelor.
- raporturile cu mediile externe – se referă la etica, respectarea legilor,
satisfacerea consumatorilor, calitatea vieții.
 Portofoliul de
comenzi

Planul
Programul de Planul muncii și al
aprovizionării
producție remunerării muncii
tehnico-materiale

Planul investițiilor
Planul financiar
și a tehnicii noi
Consumatorii
producției
 Antreprenoriatul reprezintă un proces ce constă în identificarea și urmărirea unei
oportunități de afaceri, în scopul valorificării acesteia.
Antreprenoriat este activitatea de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi
prestare a serviciilor, desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din
proprie iniţiativă, în numele lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială cu
scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de venituri.
Potrivit legislației din Moldova, antreprenoriatul social este o activitate de
antreprenoriat al cărei scop principal este soluţionarea unor probleme sociale în interesul
comunității. Prevederile capitolelor I–VI se aplică activităţii de antreprenoriat social în
măsura în care nu contravin prevederilor capitolului.
Suveranitatea și
independența
agnților economici

Cointeresarea
economică

Riscul activității și
răpspunderea
Dorința de a câștiga

Orientare spre oportunități

rezolvarea problemelor

Încredere în sine și optimism

Creativitatea și spiritul de inovație

 În vederea dezvoltării activității de antreprenoriat sunt nevoie de mai multe
condiții precum:
- cererea și oferta de marfă;
- gama de mărfuri care este cumpărată de consumatori;
- volumul de resurse financiare care poate fi cheltuit de către consumatori;
- surplusul sau lipsa locurilor de muncă;
- resursele umane care influențează nivelul de salarizare .
Întreprindere individuală

Întreprindere în nume colectiv

Societate în comandită

Societate pe acțiuni

Societate cu răspundere limitată

Cooperativă de producție și de întreprinzător

Întreprindere municipală și de stat

 Făcând o incursiune în evolșuția noțiunii de „întreprinzător”, atunci putem
remarca că acest cuvânt provine de la cuvântul „entreprendre” care desemnează a
întreprinde, a face, a acționa, a se angaja în ceva.
Perioada Timpurie

Evul mediu

secolul al XVII-lea

- secolul al XVIII-lea

secolul al XIX-lea

secolul al XX-lea

secolul XXI

Figura 1. Evoluția preocupărilor privind noțiunea de întreprinzător

Sursa: Sasu, Constantin. Managementul întreprinderilor mici și mijlocii. Iași:
Performantica, 2014, p. 33-36
 - perioada timpurie – din cele mai vechi timpuri întreprinzătorul putea fi găsit
printre militari sau negustori. Din acele timpuri se ducea deseori războaie și în aceste situațiii
grele conducătorii armatelor, militarii trebuiau să-și asume mai multe riscuri, uneori în situații
de incertitudine să meargă în lupte. Negustorii din acele timpuri deasemenea își riscau
averile. Încă de atunci întreprinzătorul și aventurierul erau aceeași persoană.
- evul mediu – în această perioadă, datorită influenței bisericii, întreprinzătorul
acelro vremuri era un cleric. El trebuia să facă diferite construcții deosebite precum castele,
mănăstiri, clădiri publice, catedrale. Încă din evul mediu se vorbea că un bun negustor trebuie
să își aume riscuri, să fie axat pe calitate, pe prețul și costul mărfurilor, dar și să fie pregătit la
eșec.
- secolul al XVII-lea – în această perioadă întreprinzătorul era o persoană care
încheia un contract cu guvernul pentru a presta un serviciu sau a a chiziționa un produs. În
această tranzacție el trebuia să-și asume riscuri. Procentul pe care trebuia să îlpredea statului
era unul fix și astfel, el pute afie să câștige fie să piardă.
- secolul al XVIII-lea – în această perioadă se dezvoltă virtiginos cercetările privind
rolul întreprinzătorului. Astfel, în teoria economică apar diferite lucrări precum „Essai sur la
nature de commerce en general” din anii 1755 de Robert Cantillon, care reprezintă o prima
evocare a întreprinzătorului cu procesul de asumare a riscului. Tot în această perioadă are loc
revoluția industrială din Anglia unde întreprinzătorul este principalul actor care își asumă
riscuri și transformă resursele. Adam Smith, în lucrările sale denumește întreprinzătorul ca
„undertaker” asimuind-ul cu omul de afaceri obișnuit.
 - secolul al XIX-lea – în această perioadă întreprinzătorul este privit din partea
economică. Astfel, în această eprioadă el nu era deosebit de managerul obișnuit.
Cercetătorul J.B.Say, care a definit întreprinzătorul ca un administrator, un supraveghetor.
Cercetătorul J.B.Say, menționează că „întreprinzătorul este chemat să etimeze importanța
unui produs, precum și nivelul cererii și a mijloacelor de producție. Pe lângă aceasta să
angajeze salariați, să comende materii prime, să posede arta administrării și a
supravegherii”.
- secolul al XX-lea – în această perioadă întreprinzătorul este un agent al
schimbării, o persoană creativă, cu idei noi, care poate contribui la profitabilitatea afacerii.
Cercetătorul J. Schumpeter a afirmat că întreprinzătorul este o persoană care inovează,
care face anumite combinații noi în producție.
- secolul XXI – în acest secol definițiile la fel sunt foarte diferite referitor la
termenul de întreprinzător. Astfel, el este considerată persoana care își aumă
responsabilitatea asumării, identificări și obținerii de resurse necesare înființării unei
afaceri. De asemeena, în literatură sunt păreri că întreprinzătorul este persoana care nudoar
înființează o afacere dar are și spiritul inovativ.
 • orice cetăţean al Republicii Moldova care nu este
îngrădit în drepturi, în modul stabilit de prezenta Lege şi
1 de alte acte legislative;

• orice cetăţean străin sau apatrid, în conformitate cu

legislaţia în vigoare;
2

• un grup de cetăţeni sau de apatrizi (un grup de parteneri)

din care se constituie antreprenorul colectiv;
3

• orice persoană juridică sau fizică în conformitate cu

scopurile sale principale şi cu legislaţia.
4
 1. Orientare strategică – este acel element ale firmei care dontribuie la
elaborarea strategiei firmei. Astfel, întreprinzătorul are tendința de fructificare a
oportunităților curente dinmediul său de afaceri fără a fi constrâns de resurse, iar
managerul pructifică oportunitățile dar se concentrează pe modul de utilizare a resurselor.
2. Fructificarea oportunității – întreprinzătorul vrea să beneficieze de
oportunitatea apărută foarte rapid, pe termen scurt, pe când managerul valorifică
oportunități de lungă durată.
3. Angajarea resurselor – managerii se bazează pe utilizarea unistadială a
resurselor numai după o analiză detaliată, pe când întreprinzătorii nu țin cont de resurse și
își anumă riscul pierderii resurselor.
4. Controlul resurselor – întreprinzătorul folosește talentul și deprinderile altora
în conducerea afacerii. Managerul utilizează propriile deprinderi și duce un control asupra
resurselor utilizate și a sarcinilor.
5. Structura de conducere – întreprinzătorul dorește să cunoască fiecare doemniu
al afacerii, și se bazează mai mult pe o structură informală de conducere. Managerul
manifestă o structură de consucere formală, angajează oameni și încearcă să le velorifice
abilitățile pentru a putea atinge rezultatele preconizate.
6. Sistemul de recompense – întreprinzătorul se bazează pe crearea de valoare.
Întreprinzătorii doresc cât mai repede să își întoarce banii investiți în afacerea dată.
Managerii, nu se concentrează atât de mult pe valoare ci pe asigurarea siguranței și
certitudinii luării unor decizii corecte.
 Nr. Trăsătura Întreprinzător Manager
ord.

1. Orientare temporală Orientarepe termen mediu și lung Orientare pe termen scrut

2. Asumarea riscului Asumarea unui risc moderat Asumarea unui risc minim
3. Acceptarea incertitudinii Acceptarea unui grad ridicat de Acceptarea unui grad de
incertitudine incertitudine scăzut

4. Standarde profesionale Standarde autoimpuse Standarde externe

5. Deprinderi de conducere Limitate sau inexistente, educație Educație formală de managemnt,
formală de management. cunoștințe și experiență largă

6. Motivații Puternic motivat de realizări Motivat de obiectivele și

recompensele organizației

Sursa: Sasu, Constantin. Managementul întreprinderilor mici și mijlocii. Iași:

Performantica, 2014, p. 57
Criteriul Similarități Criteriul Diferențe
Inovarea ambii sunt Caracterul Întreprinzătorul desfășoară o activitate
persoane creativă pe când intraprenorul restaurativă
inovative

Crearea de ambii crează Obstacolele Pentru întreprinzător principalul obstacol

valoare valoare est epiața pe când pentru intraprenor este
cultura firmei

Asumarea ambii preferă Sursele de Întreprinzătorul apelează la psurse străine

riscului să își sume finanțare de finanțare pe când intraprenorul
riscuri folosește resursele proprii