Curs 5

Teorii sociologice asupra originii religiei

Sociologia charismei și autorității religioase. Aspecte contemporane

Indiferent de specificul lor, tipurile de autoritate religioasă pe care le analizează
Joachim Wach în Sociologia religiei se întemeiază toate pe ideea de charismă și pe
cea de autoritate. Întemeitorul de religii, reformatorul, profetul, vizionarul,
magicianul, sfântul, preotul, homo religiosus sunt de negândit și de neanalizat
sociologic făcându-se abstracție de charismă și autoritate. Este motivul pentru care
mă voi opri asupra semanticii fiecăruia dintre ei. Un asemenea tip de analiză dă în
cea mai bună măsură seama de rosturile sociale/sociologice pe care charisma și
autoritatea le comportă în Sociologia religiei a lui J. Wach.
a) Istoria și sociologia religiilor rețin termenul de charismă ca aparținând
definitiv și deplin creștinismului. Totuși, în afara religiei lui Isus, termenul mai poate
fi regăsit sub forma uzuală a acelui donatinum sau charisma. Numea donația de bani
a unui rege sau împărat cu ocazia încoronării sau a sărbătoririi zilei de naștere.
Charisma, darul gratuit, se opunea opsoniei (salariului de soldat) cu care era
remunerat periodic specialistul războiului.
b) Sensul de dar dat termenului de charisma se regăsește și în vechile
papirusuri. Aici, un om își putea delimita proprietatea sub semnul a două categorii:
prima, apo agorasias, numea avutul dobândit prin cumpărare. A doua, apo
charismatos, reprezenta averea primită în dar.
c) Charisma va cunoaște însă consacrarea definitivă abia în cuprinsul Noului
Testament și, evident, al creștinismului. Aici charisma va desemna darul harului.
Apostolul Pavel vizita Roma pentru a împărți oamenilor locului Charisma
(Rom. 1, 11). Nu le cerea altceva decât să râvnească charismata (harurile vieții
creștine).
 d) Anumite versete neotestamentare rețin printr-o expresie concisă, aproape
lapidară, de genul: plata păcatului este moartea, dar charisma lui Dumnezeu este
viața veșnică 2 . Sensul termenului este acum altul. El numește harul și iertarea lui
Dumnezeu, atunci când judecata și sentința au fost drepte.
e) Un alt înțeles îl poți avea în atenție urmărind permanentele chemări ale lui
Petru adresate celor mulți de a se sluji unii de alții, după propria lor charismă dată
de Dumnezeu. Aici sensul trimite direct la înzestrările naturale pe care le posedă în
mod firesc făptura lui Dumnezeu.
f)Nu în ultimul rând, charisma a fost folosit pentru a semnifica darurile
speciale care pot fi exersate în serviciul Bisericii. Noul Testament conține, în acest
sens, următoarele: profeția, slujirea, învățarea, altruismul, milostivirea etc.
Indiferent de contextul semantic, întreaga idee de bază a cuvântului este aceea a
unui dar gratuit și nemeritat, ceva ce i se dă unui om, fără ca acesta să fi câștigat
sau să fi meritat acel lucru, ceva ce vine din harul lui Dumnezeu și care nu ar fi
putut să fie niciodată realizat, obținut sau posedat prin efortul propriu al omului
Esenţa şi structura socială a faptului moral creştin
Din analiza amănunţită a textelor Bibliei se poate afirma că faptul moral
creştin este alcătuit din patru elemente structurale, care pot fi considerate în
prezent12 ca o parte componentă a realităţii sociale obiective, mai ales la nivelul
unor microgrupuri:
1. normele (regulile, preceptele morale aflate în Noul şi Vechiul Testament;
2. manifestarea, actul motor, fapta concretă propriu-zisă;
3. subiectul uman individual al actului moral, la care deosebim participarea
următoarelor componente: – conştiinţa omului, care are o componentă fundamentală
reprezentată de gândire; – afectivitatea, pasiunea, sensibilitatea morală; – voinţa care
generează direct fapta bună;
 4. Duhul Sfânt, care acţionează prin intermediul gândirii subiectului uman
conştient, pentru a pune în aplicare normele Scripturii prin manifestarea faptelor
concrete ale vieţii sociale.
Aceste patru elemente structurale ale faptului social-moral se află în strânsă
legătură şi interacţiune reciprocă, formând un tot unitar. În realitatea conştiinţei
religioase creştine putem afirma că nu se poate găsi un moment în care cele patru
elemente structurale să nu fie prezente. Simultaneitatea efectivă a acestor patru
elemente structurale ale faptului moral creştin nu exclude însă putinţa separării lor
teoretice, pentru cei care o studiază: preoţi, filosofi, pedagogi, psihologi ş.a.m.d. În
cele ce urmează ele vor fi expuse succesiv, într-o ordine pur didactică, pentru a
înţelege mai lesne mecanismul interacţiunii lor într-un tot unitar.