Capitol 3

Diagnosticul rentabilităţii și riscului

1. Analiza rentabilității
 Analiza profitului
 Analiza ratelor de rentabilitate
2. Analiza riscului
 Riscul economic
 Riscul financiar
 Riscul de faliment
1. Analiza rentabilității

 Rentabilitatea unei firme se referă la capacitatea ei de

a obţine profit, adică de a obţine un excedent de
venituri peste valoarea costului total implicat.
 Determinarea şi analiza rentabilităţii unei firme se
realizează prin analiza:
 profitului
 ratelor de rentabilitate.
 1.1. Analiza profitului
 Este necesar nu numai pentru remunerarea capitalurilor, ci şi pentru investiţii de dezvoltare a
activităţii.
 Profitul poate fi analizat din punct de vedere structural, prin descompunerea sa pe tipuri de
activităţi din care provine:

Rezultatul exploatării =
= Ven. expl. – Ch. expl.
Rezultatul brut al
exerciţiului (profit /
pierdere) Rezultatul financiar =
= Ven. fin. – Ch. fin.

 De obicei, rezultatul (profitul) brut al unei firme este format din:

 85% profit din exploatare;
 15% profit din operaţiuni financiare.
 Analiza profitului se face prin intermediul SIG-urilor.
1.2. Ratele de rentabilitate
 Rentabilitatea unei întreprinderi se referă la rentabilitatea cu care
au fost investite capitalurile de la diferiţi investitori (proprietari,
creditori).
 Se determină ca raport între rezultatele obținute și capitalul
investit.
 Sistemul de rate uzual folosit în analiza rentabilităţii activităţii
firmei este compus din:
 rata rentabilităţii financiare (rata de rentabilitate a capitalurilor investite de
proprietari);
 rata de rentabilitate a capitalurilor investite de creditori (rata dobanzii);
 rata rentabilităţii economice (rata de rentabilitate globală a ansamblului de
capitaluri investite).
1. Rata rentabilităţii financiare (ROE)
 Se referă la eficacitatea cu care este utilizat capitalul investit de
proprietari:

Pnet
Rrf   100
K pr

 Această rată măsoară randamentul capitalurilor proprii, deci a

plasamentului financiar, pe care acţionarii l-au făcut prin
cumpărarea acţiunilor firmei.
 Rentabilitatea financiară remunerează proprietarii întreprinderii
prin distribuirea de dividende şi prin creşterea rezervelor, care în
fapt reprezintă o creştere a averii proprietarilor.
Bilanţ simplificat (mil. deschidere închidere Valori medii
lei)
Active imobilizate 2500 1500 2000
Stocuri 450 650 550
Creanţe 300 200 250
Disponibilităţi 20 30 25
ACTIV total 3270 2380 2825
Capitaluri proprii 1300 1300 1300
Datorii financiare 1000 600 800
Datorii de exploatare 970 480 725

PASIV total 3270 2380 2825

Contul de rezultate (mil. lei)

Cifra de afaceri 10000
Cheltuieli cu materiale şi servicii de la terţi 7000
Cheltuieli de personal 800
Rfin = 337,5 / 1300 = 26%
Alte cheltuieli de exploatare 500
Cheltuieli cu amortizarea 750
Cheltuieli cu dobânzile 500
Impozit pe profit 112,5
Rezultat net 337,5
2. Rata de rentabilitate a capitalurilor
investite de creditori
 Presupune raportarea rezultatului distribuit creditorilor
întreprinderii la suma capitalurilor împrumutate de la aceştia
 Reprezintă rata de dobândă medie plătită de firmă la creditele
contractate

Rd = Cheltuieli privind dobânzile / Datorii financiare

 Din exemplul anterior, Rd = 500 / 800 = 62,5%

 3. Rata rentabilităţii economice (ROA)
 Se referă la rata de rentabilitate globală a ansamblului de capitaluri investite
în firmă de proprietari şi creditori:

 Rec = (Profit net + Dobânzi) / (Capitaluri proprii + Datorii financiare) =

= Rezultat global net / Activ economic0

 Din exemplul anterior, Rec = (337,5 + 500) / 2100 = 40%

 O valoare ridicată a ratei rentabilităţii economice se obţine prin gestionarea

eficientă a activelor, ca de exemplu:
 folosirea unor echipamente tehnologice neuzate fizic şi moral;
 obţinerea unui grad de utilizare a capacităţilor de producţie cât mai ridicat;
 evitarea unor imobilizări financiare fără justificare economică: stocuri, creanţe etc.
Rentabilitatea economică – medie aritmetică ponderată
a rentabilităţilor capitalurilor atrase de la investitori
 Se poate calcula ca o medie ponderată a rentabilității capitalurilor
proprii, respectiv a celor împrumutate:

CPR DATfin
Re c  Rfin  Rd 
AE AE
 În exemplu, Rec = 26%*61,9% + 62,5%*38,1% = 40%

 De ex: dacă proprietarii solicită o remunerare de 70%,

corespunzătoare riscului asumat, firma va trebui sa obțină un nivel
minim al Rec de 67,64%
Analiza efectului de levier

 Între cele 3 rate de rentabilitate se manifestă o corelaţie

directă, pusă în evidenţă prin modelul Modigliani -
Miller, respectiv prin efectul de levier financiar
(efectul de îndatorare):
 Măsoară capacitatea firmei de a investi capitalul împrumutat la
o rată de rentabilitate superioară ratei dobânzii
 Exprimă influenţa pe care îndatorarea o are asupra rentabilităţii
capitalurilor proprii
 Rata rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii (Rfin)

DATfin
Rfin  Re c  (Re c  Rd )
CPR
Îndatorarea are ca efect o creştere suplimentară a rentabilităţii capitalurilor
proprii dacă şi numai dacă rentabilitatea economică a investiţiei este superioară
costului datoriei (rata dobânzii).
Sunt posibile 3 cazuri:
1. Rec > Rd → Rfin > Rec : efectul de levier acţionează în favoarea firmei: firma
poate să-şi majoreze rentabilitatea crescând îndatorarea
2. Rec = Rd → Rfin = Rec : îndatorarea nu modifică rentabilitatea capitalului,
aceasta fiind egală cu cea a investiţiei
3. Rec < Rd → Rfin < Rec : efectul de levier acţionează nefavorabil:
rentabilitatea capitalului propriu se diminuează când firma îşi majorează rata de
îndatorare.
 Ex: O firmă îşi finanţează activitatea în proporţii egale prin capitaluri
proprii şi pe seama datoriilor. Rata medie a dobânzii aferentă finanţării
pe seama împrumuturilor este de 25% pe an. Nivelul ratei
rentabilităţii economice obţinut de firmă a fost de 22% pe an.
 Astfel, rata rentabilităţii financiare este:
Rrf = 22% + (22% - 25%) = 19% < Re
 Dacă însă raportul datorii / capitaluri proprii ar fi fost de 3 / 1, atunci
influenţa negativă ar fi avut o amplitudine şi mai mare:
Rrf = 22% + (22% - 25%) * 3 = 13% < Re
 2. Analiza riscurilor la nivel de firmă
Grupe de indicatori de risc:
1. Indicatori ce privesc variabilitatea profitului (brut/net):

2. Indicatori ce analizează capacitatea firmei de a face față angajamentelor

asumate (de a fi solvabilă și lichidă)
 Clasificarea riscului de firmă:

 Riscul economic (de exploatare), ce derivă din variabilitatea

imprevizibilă a profitului sub presiunea factorilor de mediu
(sensibilitatea profitului brut);

 Riscul financiar ce provine din structura capitalurilor în funcţie de

costul mediu al acestora (sensibilitatea profitului net);

 Riscul de faliment care este, de regulă, o rezultantă a riscului

economic şi a celui financiar şi se datorează deficitelor financiare
periodice sau definitive, cauzate de insolvabilitate.
 1. RISCUL ECONOMIC

 Profitul brut se determină după relaţia:

P = CA – V – F
 Dacă:
 v = coeficientul cheltuielilor variabile în totalul cifrei de afaceri, adică: v = V / CA,
 Atunci:
P = CA (1-v) – F

 Măsurile riscului economic sunt dispersia şi abaterea medie pătratică a

profitului:
 dispersia profitului: σ2(P) = σ2(CA)*(1-v)2
 abaterea medie pătratică a profitului: σ(P) = σ(CA)*(1-v)

 Astfel, riscul economic este cu atât mai mare, cu cât:

 marja asupra cheltuielilor variabile (1-v) este mai mare;
 variabilitatea cifrei de afaceri este mai mare.
 O altă modalitate de a măsura riscul economic constă în calcularea variabilităţii
profitului la o variaţie a nivelului de activitate a întreprinderii care este numită, în
general, coeficient de elasticitate, şi, în particular, efect de levier de exploatare.
 Astfel, elasticitatea (e) se poate calcula ca raport al variaţiei profitului de exploatare
(ΔP) faţă de variaţia cifrei de afaceri (ΔCA), deci ca profit marginal, astfel:

P CA1  v   F
P0 CA0 1  v   F0 CA0 1  v  CA0
e   
CA CA CA0 1  v   F0 F
CA0 
CA0 CA0 1 v

CA0
e
CA0  PR

 cu cât cifra de afaceri este mai îndepărtată de pragul de rentabilitate, cu atât

întreprinderea este mai puţin riscantă;
 în apropierea pragului de rentabilitate, întreprinderea este mult mai riscantă.
Aplicaţie riscul economic
Indicatori Întreprinderea A Întreprinderea B

Cifra de afaceri medie 9.600 9.600

(CA)
Cheltuieli variabile (V) 5.200 7.010

Cheltuieli fixe (F) 1.100 600

Abaterea medie 900 900

pătratică a CA (σ(CA))

Pentru a vedea care dintre cele două întreprinderi au un risc economic mai
mare, îl vom măsura prin cele două metode prezentate anterior.
 Metoda 1. Calculăm abaterea medie pătratică a profitului pentru fiecare
dintre cele două societăţi, apoi interpretăm rezultatele.

 Determinăm coeficientul cheltuielilor variabile în totalul cifrei de afaceri.

 în cazul întreprinderii A, avem: V 5.200
v   0,5
CA 9.600
 în cazul întreprinderii B:
V 7.010
v   0,7
CA 9.600
 Rezultă valorile marjei asupra cheltuielilor variabile:
 în cazul întreprinderii A, 1 – v = 0,5
 în cazul întreprinderii B, 1 – v = 0,3

 Se ştie că abaterea medie pătratică a profitului se calculează astfel: σ(P) =

σ(CA)*(1-v). Atunci:
 pentru întreprinderea A: σ(P) = 900 * 0,5 = 450
 pentru întreprinderea B: σ(P) = 900 * 0,3 = 270

 Datorită faptului că cea mai mare abatere medie pătratică a profitului se

înregistrează în cazul întreprinderii A, înseamnă că aceasta are un risc economic mai
mare decât în cazul întreprinderii B. Întreprinderea A este deci mult mai riscantă
decât B, mai expusă la variaţia pieţei, ca urmare a ponderii mari a cheltuielilor fixe.
 Metoda 2. Calculăm efectul de levier de exploatare şi pragul de rentabilitate pentru
fiecare întreprindere, apoi interpretăm rezultatele.

 Ştim că e
CA0
F
CA0 
1 v

 Valorile efectului de levier de exploatare pentru cele două întreprinderi le determinăm astfel:

9600
 pentru întreprinderea A: e  1,30
1100
9600 
0,5

 pentru întreprinderea B: 9600

e  1,26
600
9600 
0,3
 Pragurile de rentabilitate pentru cele două întreprinderi au următoarele valori:
 în cazul întreprinderii A, PR = F / (1-v) = 1100 / 0,5 = 2200
 În cazul întreprinderii B, PR = 600 / 0,3 = 2000
 Întrucât riscul economic este mai mare cu cât cifra de afaceri este mai apropiată de pragul de
rentabilitate, concluzionăm că întreprinderea A prezintă cel mai mare risc economic (în condiţiile
aceleiaşi valori pentru CA, respectiv 9600).
 La o creştere a cifrei de afaceri de 10%, estimată de serviciul comercial, creşterea profitului va fi:
 la întreprinderea A de 10%*1,30 = 13%
 la întreprinderea B de 10%*1,26 = 12,6%
 Întreprinderea A, cu cheltuieli fixe mai mari, pare să fie avantajată de perspectiva creşterii cifrei de
afaceri, dar ea este tot aşa de expusă la o eventuală scădere a cifrei de afaceri.
Riscul financiar
 Caracterizează variabilitatea profitului net, sub incidenţa structurii financiare a firmei.
 Capitalurile împrumutate, prin mărimea lor şi prin suportarea sistematică a unor
cheltuieli financiare aferente (dobânzi, comisioane), antrenează o variabilitate a profitului
net, o majorare a riscului financiar.
 În cadrul primei variante de analiză (metoda pragului de rentabilitate) se poate folosi
raţionamentul de la riscul economic la care se iau în considerare dobânzile aferente
capitalurilor împrumutate sub formă de cheltuieli fixe (la un anumit nivel de
activitate).
 Coeficientul de elasticitate al rentabilităţii financiare (e') care cuantifică riscul financiar
are următoarea formă:

PN
PN 0 CA0 F  Dob
e'   PR' 
CA CA0  PR' 1 v
CA0
 în care:
 PR' = pragul de rentabilitate financiară;
 F = cheltuieli fixe de exploatare;
 Dob = dobânda, ca o cheltuială fixă financiară;
 v = coeficient privind ponderea cheltuielilor variabile în cifra de afaceri.
 Cea de-a doua variantă de analiză a riscului financiar se realizează pe baza
efectului de levier financiar al rentabilităţii capitalurilor proprii:
 Rec  Rec  rd  
Dat
R fin
Cpr
 unde raportul Dat / Cpr reprezintă levierul (L).

 Riscul financiar se măsoară cu ajutorul abaterii medii pătratice a rentabilităţii

financiare în anumite condiţii particulare (rata dobânzii constantă), astfel:
σ(Rfin) = σ(Rec)*(1+L)

 Din această formulă se observă că variabilitatea rentabilităţii financiare

depinde de două elemente:
 variabilitatea rentabilităţii economice (riscul economic);
 gradul de îndatorare (riscul financiar).

 Pentru a se atenua riscul financiar la care este supusă o firmă, trebuie să se

verifice în mod permanent existenţa efectului de levier pozitiv: rata
rentabilităţii economice trebuie să depăşească costul capitalurilor
împrumutate.
 Aplicaţie riscul financiar
 Vom considera cazul a două întreprinderi, una îndatorată (D) şi una
neîndatorată (P), care, în decursul a două perioade de timp, au înregistrat
următoarele valori ale indicatorilor prezentaţi în tabelul de mai jos:
Indicatori P D
0 1 0 1
Cifra de 9.000 9.600 9.000 9.600
afaceri

Cheltuieli 5.400 5.760 5.400 5.760

variabile

Cheltuieli 2.200 2.200 2.200 2.200

fixe

Dobânzi - - 200 200

 F  Dob
 Pornim de la formula pragului de rentabilitate financiară: PR'  .
1 v
 Îi vom calcula valoarea, pentru fiecare dintre cele două firme:
 pentru întreprinderea neîndatorată (P): PR' = 2.200 / (1-0,6) = 5.500
 pentru întreprinderea îndatorată (D): PR' = (2.200+200) / (1-0,6) = 6.000
 Coeficientul de elasticitate a profitului net se calculează pentru cele două firme după
următoarea formulă: CA0
e' 
CA 0  PR'
 Astfel:
 pentru întreprinderea neîndatorată (P): e' = 9.000 / (9.000-5.500) = 2,57
 pentru întreprinderea îndatorată (D): e' = 9.000 / (9.000-6.000) = 3

 Din aceste calcule se observă faptul că varianta de finanţare a activului economic (îndatorare şi
neîndatorare), respectiv structura financiară are incidenţă asupra variabilităţii profitului, şi,
respectiv, asupra riscului financiar al firmelor implicate, astfel:
 apelarea la credite generatoare de dobânzi conduce la o creştere a pragului de rentabilitate financiară,
de la 5.500 la 6.000 mii RON.
 apelarea la credite generatoare de dobânzi conduce la o creştere a variabilităţii profitului net în raport
cu variaţia cifrei de afaceri, de la 2,57 la 3.

 Această analiză ne arată că firma cea mai expusă la riscul financiar este cea îndatorată.
Riscul de faliment
 Criteriile principale care stau la baza identificării întreprinderilor
în dificultate sunt:
 insolvabilitatea, adică activul nu este suficient pentru achitarea datoriilor;
 supraîndatorarea, caz în care gradul de îndatorare este atât de mare încât
compromite capacitatea întreprinderii de a face faţă datoriilor scadente;
 existenţa unor fapte de natură să compromită continuarea activităţii.
 Riscul de faliment apare deci atunci când întreprinderea este
incapabilă de a face faţă angajamentelor asumate faţă de terţi, deci
este strâns legat, aşadar, de starea de solvabilitate, şi, mai ales, de
starea capacităţii de plată.
 Cauzele riscului de faliment
pierderea unui client important sau falimentul acestuia;
falimentarea unui furnizor de bază;
E falimentarea băncii la care întreprinderea îşi are contul de bază;
X politica agresivă a concurenţei care conduce la eliminarea întreprinderii de pe piaţă;
T neţinerea pasului cu realizările tehnologice, ceea ce conduce la scăderea competitivităţii
E produselor şi pierderea pieţei;
R lipsa cererii pe piaţă a produselor fabricate;

N costul ridicat al materiilor prime;

E blocajele existente în economie pot duce la reducerea volumului încasărilor în numerar

management defectuos în politica de investiţii, ce conduce la realizarea unor capacităţi

I de producţie ce sunt supuse unor dese înnoiri, ca urmare a schimbării gusturilor
N consumatorilor;
dotarea tehnică neperformantă; menţinerea în exploatare a unor utilaje şi echipamente cu
T
productivitate redusă;
E
pierderi repetate din activitatea de exploatare;
R
politică neprudenţială de îndatorare în perioade de instabilitate economică;
N
politică eronată în domeniul creditului comercial.
E
a. Analiza statică patrimonială bazată pe FR în estimarea
riscului de faliment
 Conform teoriei patrimoniale, o întreprindere este solvabilă dacă
asigură echilibrul maselor bilanţiere de aceeaşi durată, dacă
respectă următoarele reguli financiare:
Activ imobilizat ≤ Capitalul permanent
Activ circulant ≥ Datorii de exploatare

 Fondul de rulment este un indicator important în aprecierea

situaţiei financiare a societăţii, reprezentând partea din resursele
financiare permanente care asigură finanţarea activelor circulante
reînnoibile permanent.
 un fond de rulment pozitiv reprezintă un semn favorabil privind
solvabilitatea şi echilibrul financiar al întreprinderii;
 un fond de rulment neutru comportă o solvabilitate fragilă care se
poate dezechilibra oricând:
 Orice dereglare care se produce în raport cu lichiditatea anticipată a activelor sau
cu exigibilitatea anticipată a pasivelor poate afecta echilibrul fragil stabilit prin FR
= 0:
 stocuri ce nu se pot vinde din cauza unei conjuncturi nefavorabile, din cauza
supraevaluării anticipate a cererii, din cauze fortuite, de forţă majoră etc.
 greutăţi în recuperarea unor creanţe clienţi
 accelerarea de către creditori a termenelor de plată.
 un fond de rulment negativ reprezintă dificultăţi financiare previzibile
pe linia solvabilităţii, ceea ce impune o ameliorare substanţială de
finanţare.
b. Analiza statică a riscului de faliment
prin metoda ratelor
 Solvabilitatea reprezintă capacitatea societăţii de a face faţă
obligaţiilor care rezultă fie din angajamente anterioare contractate,
fie din operaţii curente, fie din prelevări obligatorii.

 Nivelul solvabilităţii, ca măsură a riscului de faliment a firmei, cel

mai adesea se apreciază prin:
 rata îndatorării, respectiv raportul Datorii / Total Pasiv,
 levierul Datorii / Capitaluri proprii.

 O solvabilitate foarte bună se apreciază pentru o rată a îndatorării

mai mică de 50% şi un levier mai mic de 100%.
 Lichiditatea reprezintă capacitatea elementelor patrimoniale ale firmei
de a deveni lichide (stocurile vandabile, creanţele incasabile etc.).

 a) Lichiditatea generală:

Acirc
Lg 
Dts
 Permite aprecierea gradului de acoperire a datoriilor pe termen scurt de
către activul circulant. Ea trebuie să aibă o valoare de minim 1.
 b) Lichiditatea curentă (intermediară):
Acirc  Stocuri
Lc 
Dts

 Această rată reflectă posibilitatea activelor circulante concretizate în

creanţe şi trezorerie de a acoperi datoriile curente.
 Băncile impun, adesea, o limită minimă a acestei rate de 0,8.
 c) Lichiditatea la vedere ( imediată):
Disponibilitati  Plasamente
Li 
 Dts = peste 0,3

 O valoare scăzută a acestei rate poate fi compatibilă cu menţinerea

echilibrului financiar dacă întreprinderea minimizează valoarea
încasărilor sale, deţinând în schimb valori de plasament, creanţe, stocuri
uşor mobilizabile în concordanţă cu exigibilitatea obligaţiilor la termen.
 Deşi, teoretic, o rată ridicată indică o lichiditate ridicată, ea poate avea
şi alte semnificaţii, ca de exemplu, o folosire mai puţin performantă a
resurselor disponibile.
 Ex: O firmă a înregistrat în anul 2016 următoarea situaţie financiar-contabilă:
Active Începutul Sfârşitul Pasive Începutul Sfârşitul
curente anului anului curente anului anului
Lichidităţi 15.000 10.000 Furnizori 10.000 25.000

Clienţi 100.000 80.000 Împrumuturi t. 65.000 65.000

scurt
Stocuri 50.000 30.000 Impozite de 5.000 20.000
plată
Total active 165.000 120.000 Total pasive 80.000 110.000
curente curente

Începutul anului Sfârşitul anului

Lichiditatea generală 2,06 1,09

Lichiditatea curentă 0,81 0,55

Lichiditatea imediată 0,19 0,09

c. Analiza riscului de faliment prin
metoda scorurilor
 Metoda scorurilor (scoring): presupune găsirea unei combinaţii
liniare de rate financiare (funcţia Z) ce permite diferenţierea
firmelor falimentare de firmele fără dificultăţi financiare:

Z   ai  X i
 Xi - ratele utilizate în analiză;
 ai - coeficienţi de ponderare ai fiecărei rate.
Funcţia Altman
 Este una dintre primele funcţii scor, elaborată în Statele
Unite în anul 1968, de către profesorul E.I. Altman
 Acesta a descoperit că analiza bazată pe mai multe
variabile, făcută cu ajutorul a cinci indicatori a permis
prevederea a 75% din falimente cu doi ani înainte de
producerea acestora
 Acest model este pretabil întreprinderilor cotate la bursă
 Modelul Z al lui Altman
Z = 3,3x1 + 1,0x2 + 0,6x3 + 1,4x4 + 1,2x5
 X1 = Rezultatul curent înaintea impozitării / Activul total = Profitabilitatea activului; are
semnificaţia unei rate de rentabilitate economică sau de eficienţă a utilizării activelor. Raportul este de
dorit să fie cât mai mare;
 X2 = Cifra de afaceri / Activul total = Eficienţa globală a activului, care exprimă rotaţia activului total
prin cifra de afaceri. Cu cât activitatea este mai eficientă, cu atât vânzările vor fi mai mari, iar activele se
vor reînnoi mai repede prin cifra de afaceri;
 X3 = Capitalizare bursieră / Valoarea contabilă a împrumuturilor = Contribuţia împrumuturilor la
creşterea valorii firmei şi exprimă gradul de îndatorare al întreprinderii prin împrumuturi pe termen
lung. În practica evaluării firmelor din ţara noastră la numărătorul raportului se utilizează capitalul social.
Rezultatul raportului este recomandat să fie cât mai mare;
 X4 = Profitul reinvestit / Activul total = Preocuparea managerilor pentru dezvoltarea firmei şi arată
capacitatea de autofinanţare internă, fiind recomandat ca valoarea raportului să fie cât mai mare;
 X5 = Activul circulant / Activul total = Ponderea consumului de resurse circulante în totalul activului
şi măsoară flexibilitatea întreprinderii Rezultatul acestui raport, dacă este mai mare, indică eficienţa
folosirii resurselor circulante.

 Semnificaţiile modelului:
 Z < 1,8: firma este aproape de faliment;
 Z între 1,8 – 3: firma este într-o situaţie dificilă şi trebuie urmărită atent;
 Z > 3: firma este profitabilă şi bancherul poate avea încredere în ea.
Ratele valorii
 Arată aprecierea pe care piața o dă performanței
întreprinderii (prin cursul bursier) la rezultatele anuale
evidențiate în documentele contabile de sinteză:

1. Valoarea economică adăugată (EVA)

2. Multiplicatorul capitalizării bursiere (PER)
3. Raportul valoare de piață față de valoarea contabilă (MBR)
4. Randamentul de dividend
5. Rata anuală de creștere sustenabilă g