Inspiraţie, autenticitate, canonicitate, apostolicitate, revelaţie

şi infailibilitate în Noul Testament

1. Inspiraţia

Adevărurile cuprinse în Noul Testament prin profunzimea şi valoarea lor, reliefează faptul
că acestea nu sunt produsul minţii omeneşti, ci ele poartă girul inspiraţiei divine. Aici întâlnim
adevăruri sublime, în primul rând cu privire la fiinţa lui Dumnezeu, la relaţiile persoanelor
Sfintei Treimi, la lucrarea lui Dumnezeu în lume şi chestiuni privind viaţa veşnică. Însuşi
Mântuitorul face precizarea că şi activitatea Noului Testament, la fel ca şi cea a Vechiului
Testament, se va desfăşura tot sub oblăduirea Duhului Sfânt.
Pe de altă parte înşişi Apostoli au avut această conştiinţă în timpul acţiunii şi misiunii lor,
că aceasta este coordonată şi asistată prin lucrarea Duhului Sfânt. În acest sens reamintim aici
scrierile Sf. Ap. Pavel lui Timotei ( II Tim. 3,16); la fel şi Sf. Ap. Petru reliefează cititorilor săi
că nicio proorocie a Scripturii nu s-a făcut întâmplător ci oamenii cei sfinţi au scris, mânaţi fiind
de Duhul Sfânt. Sf. Ap. Pavel în disputele care le are cu credincioşii din Corint, invocă în faţa
acestora inspiraţia divină, „Şi socot că şi eu am Duhul lui Dumnezeu”. cf. I Cor. 7,40; „Aşa să ne
socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos şi ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu.”
cf. I Cor. 4,1; la Galateni 1,12 distingem o inspiraţie naturală: „Cerurile spun slava lui
Dumnezeu”.
În cazul inspiraţiei distingem o inspiraţie naturală şi una supranaturală.
Inspiraţia divină este înrâurirea pe care Duhul Sfânt o exercită asupra autorului de cărţi
canonice, luminându-i mintea ca să înţeleagă descoperirile dumnezeieşti, încălzindu-i inima ca să
ca să şi le însuşească în convingere şi întărindu-i voinţa de a le comunica pe căi şi mijloace
omeneşti.
Inspiraţia este opera comună a celor două elemente: Dumnezeu şi omul. Dumnezeu este
autorul principal iar omul cel secundar. Nu se poate stabili cu precizie cât la sută îi aparţine lui
Dumnezeu și cât omului. Nu putem susţine inspiraţia verbală pentru că Dumnezeu nu a dictat
cărţile sfinte ci i-a inspirat pe autorii sfinţi.

2. Revelaţia

Este termen latin iar în greceşte este apocalipsă. Revelaţia este totalitatea adevărurilor
descoperite de Dumnezeu oamenilor în scopul mântuirii.
Revelaţia este naturală şi supranaturală. Revelaţia cuprinde inspiraţia, dar inspiraţia nu este
toată revelaţia.

3. Apostolicitatea
 Este o altă însuşire a cărţilor Noului Testament, aceea de a fi apostolice, de a aparţine unui
Apostol sau a unui ucenic direct al apostolilor. Mai poartă numele de apostolice şi pentru faptul
că au fost scrise în timpul apostolilor. Cele 27 de cărţi ale Noului Testament au 8 autori: 4
apostoli şi 4 ucenici apostolici.

4. Infailibilitatea

Este capacitatea cuiva de a nu putea greşi în expunerea adevărului de credinţă şi morală.

Numai Biserica ca instituţie divino-umană întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos tocmai cu
scopul acesta de a-L reprezenta în lume deţine infailibilitatea, cf. I Tim. 3,15 „Biserica este stâlp
şi temelie a adevărului”.
Nu există infailibilitate personală în Noul Testament, numai persoana divino-umană a lui
Hristos deţine în totalitate infailibilitatea. Mântuitorul a transmis această calitate Bisericii pe care
El a întemeiat-o tocmai ca organ social-divino-uman. Biserica prin reprezentanţii ei ca urmaşi
legitimi ai Sfinţilor Apostoli, episcopi, preoţi şi chiar laici, exprimă infailibilitatea.

5. Autenticitatea
Prin autenticitate înţelegem însuşirea unei lucrări sau a unei opere care prin conţinut şi
formă aparţine epocii respective.
Totalitatea cărţilor Noului Testament au asigurată autenticitatea lor, în acestea avem dovezi
externe: ex. Didahia, din lucrările lui Clement Romanul şi alte lucrări ale părinţilor Apostolici.
Pe această bază avem dovezi interne din însuşi cuprinsul cărţilor respective. Toate acestea denotă
o consonanţă perfectă între cuprinsul cărţilor, împrejurări politice, economice şi sociale în care s-
au redactat cărţile, de asemenea confirmă autenticitatea lor. În sprijinul autenticităţii vin înşişi
autorii scrierilor Noului Testament, cunoscători ai situaţiei sociale din mediul ebraic sau din
mediul laic al Imperiului Roman.
De asemenea din cărţile Noului Testament se poate contura cu cât mai multă precizie
mediul de apariţie, vârsta autorului, momentul psihologic al autorului (îngrijorare, tulburare)
toate axcestea scot în evidenţă autenticitatea.

6. Canonicitatea

Prin canonicitate înţelegem caracterul unei cărţi de a fi normativă pentru viaţa Bisericii.
Criteriile canonicităţii unei cărţi sunt:
- să aibă caracter inspirat;
- să deţină apostolicitatea;
- să fie acceptată în unanimitate de Biserică.