Curs 12

X-XII. Istoria Textului Biblic

1. Alte traduceri vechi ale Sfintei Scripturi

a) Traducerile copte sau egiptene.

Limba coptă s-a dezvoltat din vechea egipteană, face parte din familia limbilor
hamitice înrudită cu limbile semitice. Limba coptă avea 5 dialecte:
1. Dialectul sahidic sau teban, vorbit în Egiptul de Sud
2. Dialectul bohairic vorbit în Nord
3. Dialectul memfitic propriu-zis în Memfis (după unii, același cu 2)
4. Dialectul faiumic vorbit în regiunea Fajun
5. Dialectul acmimic vorbit în Persepolis
Aceste dialecte au fost în uz deodată. Sunt indicii că în toate aceste dialecte s-au făcut
traduceri ale Sfintei Scripturi deoarece ni s-au păstrat până astăzi fragmente. Se presupune că
aceste traduceri s-au făcut în sec. II – III deoarece Sfântul Antonie părintele vieţii monahale
din părţile Egiptului citează din cele 2 testamente biblice şi el nu cunoştea greaca nici latina.
b) Traducerea armeană.
La început Biserica armeană se folosea de limba siriană. Cea dintâi traducere a făcut-o
Patriarhul Isaac ajutat fiind de învăţătorul Mesrob inventatorul alfabetului armean. Traducerea
în armeană s-a făcut după Peşitto.
c) Traducerea georgiană sau gruzină.
Poporul georgian a primit creştinismul de la armeni în sec. IV. Traducerea armeană
spune că acelaşi Mesrob a introdus şi alfabetul georgian şi a făcut o traducere în limba
georgiană după armeană.
d) Traducerea etiopiană
Creştinismul în Etiopia a fost răspândit de Frumenţiu şi Edesiu în sec. IV. În sec. V
Biserica Etiopeană era în plină înflorire. Biblia a fost tradusă de Frumenţiu în sec. IV potrivit
tradiţiei. Traducerea s-a făcut după Septuaginta.
e) Traducerea gotică
Goţii au primit creştinismul pe vremea când treceau prin teritoriile subcarpatice în
timp ce aveau ca Episcop pe Ulfila (310 – 380), care a alcătuit alfabetul, care era născut pe
teritoriul Daciei, din părinţi creştini, dar apoi a trecut la arianism. Fragmente din această
traducere ni s-a păstrat în Codex Ageteus – Upsalensis. Traducerea s-a făcut după Septuaginta.
e) Traducerile slavone
Apostolii slavilor au fost fraţii Chiril şi Metodiu care în sec. IX au depus o vastă
misiune de încreştinare a popoarelor din Balcani. Au tradus pentru prima dată Biblia în
paleoslavă.

1
 2. Traducerile mai noi ale Sfintei Scripturi în limbile europene

Prima ediţie slavonă tipărită a Bibliei a fost în 1581 la Ostrog în Volhimia. La

începutul sec. IX, se înfiinţează societatea biblică la Petersburg unde se tipăreşte în 1712
Biblia în limba rusă.
În limba ucraineană prima tipărire este la Pociaev în 1798. La sârbi Vechiul Testament
este tipărit la Belgrad în 1868. În limba cehă a fost tipărit la Praga în 1848. În limba bulgară,
Vechiul Testament s-a tradus şi tipărit în 1862 la Constantinopol iar întreaga Biblie la
Constantinopol în 1868.
La polonezi Biblia este tradusă şi tipărită în 1563. În italiană prima traducere a Bibliei
apare în 1471 în Veneţia. Prima Biblie franceză apare la Paris în 1487. În limba spaniolă apare
în 1790. În limba germană apare în 1778. În limba germană primele încercări de traducere a
Bibliei se fac încă din sec. X, dar traducerea Bibliei în germana literară se va realiza în sec.
XVI de Martin Luther care în 1522 – 1533 a tipărit 5 ediţii în limba germană literară.
La englezi prima traducere o face pre-reformatorul John Whicliff, dar această
traducere va fi aprobată pentru tipărire abia în sec. XVIII. În limba suedeză apare în 1540. În
limba olandeză apare în 1550.
Cea dintâi traducere a Bibliei în limba maghiară a fost făcută de protestantul Gaşpar
Caroli şi s-a tipărit pe cheltuiala lui Sigismund Racoczi în 1591. Catolicii unguri vor tipări
pentru prima dată la Viena în 1826 prin traducerea lui György Káldi.

3. Biblia în limba română

Primele încercări de traducere a cuvântului Sfânt în limba română datează din sec. XV
şi se identifică cu aşa zisele texte rotacizante, texte maramureşene: Psaltirea Şcheiană,
Codicele Voroneţian.
Primele tipăriri ale cuvântului Sfânt în limba română se identifică cu Psaltirea lui
Coresi în 1568, 1570 şi 1577. De asemenea o veche traducere a Bibliei în română se identifică
cu Palia de la Orăştie care datează din 1581, cuprinde primele două cărţi ale Pentateuhului. În
prefaţa Paliei se spune de fapt că se dă „pre limba românească 5 cărţi ale lui Moise
Proorocul, 4 cărţi ce se cheamă împărăteşti şi alţi câţiva prooroci”. Palia de la Orăştie s-a
descoperit în comuna Lazu, jud. Bistriţa. Unii cred că s-au tipărit numai cărţile lui Moise, alţii
tot Vechiul Testament. În Prefaţa Paliei de la Orăştie găsim pentru prima dată cuvântul
„român”. Colaboratorii care au lucrat la această traducere: Efrem Zocan, dascăl al dăscăliei,
Ştefan Herce, propovăduitor al Evangheliei lui Hristos, Moise Peştisel propovăduitor al
Evangheliei în Lugoj, Archirie, protopopul Hunedoarei. Traducerea s-a făcut din limba greacă,
ebraică şi sârbă. Nicolae Iorga susţine că traducerea s-a făcut din slavă dar nu este adevărat.
Şirul traducerilor şi tipăriturilor româneşti este continuat în sec. XVI cu Psaltirea de la
Bălgrad în 1661 sub Mitropolitul Simion Ştefan (Noul Testament de la Bălgrad în 1648).
Piatra de temelie a cuvântului Sfânt în limba românească se pune odată cu tipărirea Bibliei de
la Bucureşti a lui Şerban Cantacuzino în 1688. Traducătorul acestei Biblii a fost Arhiereul
Gherman din Nisa Capadochiei, Episcopul Mitrofan al Huşilor, iar meşteri tipografi fraţii
Radu şi Ştefan Greceanu, au fost şi traducători în acelaşi timp. Nicolae Iorga spune că Biblia
este: „cel dintâi document de limbă literară stabilită pe înţelesul tuturor românilor”.
2
 A doua traducere a Bibliei în română s-a făcut la Blaj în 1795 începută de Episcopul
Petru Pavel Aron, continuat de Samuil Micu Clain şi de Episcopul Ioan Bob.
Următoarea ediţie (III) în limba română este scoasă de societatea biblică rusească la
Petersburg în 1819.
Următoarea ediţie (IV) este Biblia de la Buzău în 1854 sub Episcopul Filotei, în 5
volume.
Următoarea ediţie (V) este Biblia lui Şaguna care a văzut lumina zilei cu ocazia
Rusaliilor din 1858, ediţie ilustrată.
Următoarea ediţie (VI) a fost scoasă de societatea biblică Britanică, la Budapesta în
1863.
În 1913 la Bucureşti apare pentru prima dată Mica Biblie tipărită de Episcopul primat
Nicodim. În 1914 apare iarăşi o ediţie a Bibliei integrală cu aprobarea Sinodului.
În 1936 apare o nouă ediţie la traducerea căreia s-au ostenit Gala Galaction şi Vasile
Radu. În 1936 la mănăstirea Neamţ apare Biblia ilustrată, ilustraţi la care au contribuit I.
Ştefănescu. În 1938 este realizată o nouă ediţie îmbunătăţită a Bibliei. O altă ediţie în 1944
sub Patriarhul Nicodim al României. Următoarea ediţie a fost în 1975. Apoi în 1982 sub
patriarhul Justin. În 1988 cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la tipărirea Bibliei din 1688 a
apărut o nouă ediţie, s-a reeditat Biblia lui Şerban Cantacuzino.

BIBLIOGRAFIE
1. „BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURĂ”, versiune diortosită după Septuaginta, redactată
şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, E.I.B.M.B.O.R., Buc., 2001.
2. BABA Teodor, Pr. Dr., „Introducere în Studiul Vechiului Testament (Aspecte
Generale)”, Ed. Universităţii Aurel Vlaicu, Arad, 2007, pp. 34-59.
3. CIUDIN Nicolae, Pr. Prof., „Studiul Vechiului Testament”, E.I.B.M.B.O.R., Buc., 1978,
pp. 27-41.
4. IDEM, „Studiul Vechiului Testament”, Ed. Credinţa Noastră, Buc., 1997, pp. 25-37.
5. PRELIPCEAN Vl. Pr. Prof., NEAGA N. Pr. Prof., BARNA Gh. Pr. Prof., „Studiul
Vechiul Testament”, manual pentru Institutele teologice, Buc., 1955, pp. 37-63.
6. PRELIPCEAN Vl. Pr. Prof., NEAGA N. Pr. Prof., BARNA Gh. Pr. Prof., CHIALDA
Mircea Pr. Prof., „Studiul Vechiul Testament”, manual pentru Institutele teologice, ediţia a II-a,
Buc., 1985, pp. 62-107.
7. PRELIPCEAN Vl. Pr. Prof., NEAGA N. Pr. Prof., BARNA Gh. Pr. Prof., CHIALDA
Mircea Pr. Prof., „Studiul Vechiului Testament”, Manual pentru Facultăţile de Teologie, ediţia a
III-a, îngrijită de Pr. Conf. dr. Ioan Chirilă, Cluj-Napoca, Ed. Renaşterea, 2003, pp. 65-100.
8. PRELIPCEAN Vladimir, Pr. Prof., NEAGA Nicolae, Pr. Prof., BARNA Gheorghe, Pr.
Prof., CHIALDA Mircea Pr. Prof., „Studiul Vechiului Testament”, Manual pentru Facultăţile de
Teologie, ediţia a IV-a, îngrijită de Pr. Conf. dr. Ioan Chirilă, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006,
pp. 65-100.
9. SZMIGELSKI Victoru, Dr., „Introducerea generala in Sant’a Scriptura”, Tipografi’a
Seminarului arhidiecesanu, Blasiu, 1887, pp. 21-56.
10. VERZAN Sabin, „Câteva date introductive asupra Sfintei Scripturi”, în rev. S.T., nr.
4/1992, pp. 25-51.