Avram, E. (2010). Neuropsihologie. Bazele teoriei şi practicii. Editura SPER, Bucureşti.

CEREBELUL

1. Implicaţii în sfera psiho-comportamentală

• supraveghetor al activităţii motorii (compară comanda motorie centrală cu modul de

execuţie), participă la activitatea motorie automată (menţinerea tonusului, echilibrului,
posturii, redresarea corpului), coordonarea mişcărilor voluntare, a mersului, mişcărilor fine;
• rol important în reglajul fin al activităţilor motrice: mersul, alergatul, activităţi umane
precum dansul, cântatul folosind degetele, scrisul, vorbirea, etc. Se pare că cerebelul
stochează amintiri pentru răspunsuri motorii dobândite şi este implicat în transferul atenţiei,
ca şi în alte funcţii cognitive (Diamond, 2000, apud. Zillmer et al., 2008).

2. Localizare, topografie

• ocupă fosa posterioară a craniului (revezi Figura 7);

• separat de emisferele cerebrale prin cortul cerebelului (o dependenţă a durei mater
cerebrale);
• situat posterior bulbului şi punţii (cu care delimitează cavitatea ventriculului IV);
• legat de bulb, punte şi mezencefal prin pedunculii cerebeloşi inferiori, mijlocii şi
superiori (care conţin fibre aferente şi eferente/ de proiecţie);
• situat în derivaţie pe toate căile senzitive şi motorii, fiind informat asupra tuturor
stimulilor proveniţi din mediul extern sau intern;
• greutate 130 g., suprafaţă de 1000 cm2.

3. Configuraţie externă

• formă de fluture;
• o porţiune mediană - vermisul;
• două porţiuni laterale, voluminoase - emisfere cerebeloase:
- prezintă o faţă superioară (acoperită de cortul cerebelului) şi o faţă inferioară (în
centrul căreia se află o depresiune - valeculă, care conţine partea inferioară a vermisului)
(Figura 14 şi 15);
• Şanţuri - suprafaţa cerebelului este brăzdată de şanţuri paralele, cu diferite adâncimi:
- unele sunt numeroase şi superficiale, delimitând lamelele (foliile) cerebeloase,
- altele, mai rare şi adânci, delimitează lobulii cerebelului,
- altele, cele mai adânci (fisura primară şi fisura posterolaterală), delimitează lobii
cerebelului).

• Lobii cerebelului (din punct de vedere ontogenetic şi al localizărilor funcţionale)

(Figura 14, 15):
1. Lobul floculonodular
- cuprinde: nodulus, doi floculi şi pedunculii floculilor;
- este separat de restul cerebelului prin fisura posterolaterală;
- împreună cu lingula, constituie arhicerebelul (partea cea mai veche a cerebelului);
- denumit şi vestibulocerebel deoarece are conexiuni cu analizatorul vestibular;
- reprezintă centrul echilibrului vestibular, centrul de orientare şi centrul de menţinere a
capului (factor esenţial de menţinere a echilibrului).

1
Avram, E. (2010). Neuropsihologie. Bazele teoriei şi practicii. Editura SPER, Bucureşti.

Figura 14. Faţa superioară a cerebelului (Netter, 1997).

2
Avram, E. (2010). Neuropsihologie. Bazele teoriei şi practicii. Editura SPER, Bucureşti.

Figura 15. Faţa inferioară a cerebelului (Netter, 1997).

3
 Avram, E. (2010). Neuropsihologie. Bazele teoriei şi practicii. Editura SPER, Bucureşti.

2. Lobul anterior
- situat anterior de fisura primară;
- alcătuit din culmen şi lobul central de pe vermis, lobul patrulater şi aripa lobului
central de pe emisfere;
- reprezintă paleocerebelul - a doua parte a cerebelului care apare în filogeneză (alături
de piramidă şi uvulă de pe faţa inferioară a vermisului);
- denumit şi spinocerebel deoarece paleocerebelul are legături cu MS;
- constituie centrul de control al tonusului de postură al muşchilor extensori
antigravitaţionali, cu rol de compensare şi de opoziţie a forţei gravitaţiei.
3. Lobul posterior
- între fisura primară şi fisura posterolaterală;
- neocerebel - partea cea mai nouă filogenetic (excluzând piramida şi uvula legate
funcţional de paleocerebel);
- alcătuit din lobulii: declive, folium şi tuber de pe vermis; lobul simplex, semilunar
superior, semilunar inferior, biventrer şi tonsila de pe emisfera cerebeloasă;
- numit şi pontocerebel - datorită faptului că majoritatea aferenţelor vin de la nucleii
pontini;
- constituie centrul de control automat al motilităţii voluntare şi semivoluntare.

4. Structura

4.1. Substanţa cenuşie

- înconjoară substanţa albă centrală (Figura 16);
- scoarţa cerebelului (scoarţa cerebeloasă) - la exterior; este formată din trei straturi de
celule care, de la suprafaţă spre profunzime, sunt: stratul molecular, al celulelor Purkinje şi
granular;
- nucleii profunzi ai cerebelului - mase de substanţă cenuşie (din interiorul masei de
substanţă albă): nucleii fastigiali (stâng şi drept) (în vermis), nucleul globos, nucleul
emboliform şi nucleul dinţat (în emisferele cerebeloase);

4.2. Substanţa albă

- este dispusă sub scoarţa cerebeloasă;
- în interiorul masei de substanţă albă se găsesc nucleii cerebelului.

Figura 16. Structura cerebelului (secţiune în planul pedunculului cerebelos superior)

(Netter, 1997).

4
 Avram, E. (2010). Neuropsihologie. Bazele teoriei şi practicii. Editura SPER, Bucureşti.

5. Conexiuni

Cerebelul stabileşte legături cu celelalte etaje ale sistemului nervos central prin aferenţe
şi eferenţe care trec prin cele trei perechi de pedunculi cerebeloşi. Deşi nu are conexiuni
directe cu efectorii motori, prezenţa sa este indispensabilă pentru activitatea normală a
acestora.
Aferenţele cerebelului:
- prin pedunculul cerebelos inferior (legătura cu bulbul) vin fibre din MS (spino-
cerebeloase) şi fibre din bulb (vestibulo-cerebeloase, de la nucleii vestibulari de aceeaşi parte
şi olivo-cerebeloase, de la nivelul olivei bulbare contralaterale);
- prin pedunculul cerebelos mijlociu (legătura cu puntea) vin fibre de la scoarţa
cerebrală/ cortex, cortico-ponto-cerebeloase;
- prin pedunculii cerebeloşi superiori (legătura între cerebel şi mezencefal), sosesc fibre
de la mezencefal: tecto-cerebeloase (provenite de la lama cvadrigemina) şi fibre trigemino-
cerebeloase (cu originea în nucleul mezencefalic al nervului trigemen).
Eferenţe:
- de la nucleul dinţat pleacă prin pedunculul cerebelos superior: fasciculul dento-
talamic (la talamus, de unde se continuă spre scoarţa cerebrală prin fasciculul talamo-
cortical); fasciculul dento-rubric (ajunge la nucleul roşu, de unde se continuă spre MS prin
fasciculul rubrospinal).
- de la nucleul fastigial pleacă prin pedunculul cerebelos inferior: fibre fastigio-
vestibulare (spre nucleii vestibulari din bulb, de la care pleacă spre măduvă fasciculul
vestibulo-spinal); fibre fastigio-reticulare (spre formaţia reticulară a trunchiului cerebral, de
la care pleacă, spre măduvă, fasciculul reticulo-spinal).

6. Funcţii

Excitarea cerebelului nu provoacă nici mişcare, nici senzaţii. Însă el este conectat la
căile motorii şi senzitive. Nu are conexiuni directe cu efectorii motori, însă prin legăturile cu
MS, TC şi alte structuri exercită o influenţă majoră asupra activităţii motorii:
- supraveghetor al activităţii motorii - compară comanda motorie centrală cu modul în
care ea este executată;
- este informat în paralel despre influxurile care există pe traseul căilor ce leagă centrii
motori superiori de efectorii şi receptorii periferici. Orice comandă motorie este expediată
(“în copie”) şi la cerebel, care intră astfel în posesia modelului teoretic al mişcării.
Receptorii periferici (proprioceptori, exteroceptori, receptori vestibulari) informează
cerebelul asupra mişcării reale efectuate şi a eventualelor schimbări survenite în postura
organismului. Pe baza informaţiilor primite, cerebelul calculează eroarea dintre mişcarea
dorită şi cea realizată şi trimite impulsuri corectoare către centrii motori;
- participă la activitatea motorie:
1) involuntară/ automată (menţinerea tonusului, echilibrului, posturii şi redresarea
corpului), care este reglată pe baza conexiunilor vermisului şi lobului floculomodular
(arhicerebel) cu nucleii extrapiramidali şi ai FR din trunchiul cerebral;
2) voluntară/ – intenţională (mers, scris, vorbit), comenzile elaborate în scoarţa motorie
şi în ariile asociative corticale sunt coordonate pe baza conexiunilor emisferelor cerebeloase
(neocerebel) cu talamusul şi cortexul motor;
- asigură coordonarea activităţilor motorii somatice voluntare şi involuntare, ceea ce
asigură echilibrul, tonusul şi postura adecvată realizării cât mai perfecte a mişcărilor
intenţionale (pe baza conexiunilor dintre paleocerebel – talamus - cortex motor, pe de o
parte, şi cu nucleii motori extrapiramidali mezencefalici şi bazali, pe de altă parte)
(Niculescu et al., 2007).

5
 Avram, E. (2010). Neuropsihologie. Bazele teoriei şi practicii. Editura SPER, Bucureşti.

7. Tulburări funcţionale

Leziunile cerebelului produc o serie de tulburări clinice caracteristice:

• hipotonie sau atonie: scăderea tonusului muscular;
• astenie: senzaţii de oboseală musculară, la cele mai uşoare mişcări;
• astazie: tulburare de staţiune (de postură şi echilibru static al corpului, pentru a sta în
picioare pacientul recurge la lărgirea poligonului de susţinere).
• ataxie: tulburare de mers: mersul “de om beat”;
• tulburări de coordonare:
- dismetrie: direcţionare greşită a mişcărilor (dacă i se cere să ducă degetul către gâtul
unei sticle manifestă fie hipometrie – bolnavul se opreşte înainte de locul fixat, fie
hipermetrie – se opreşte după locul fixat);
- asinergie: imposibilitatea de a executa sincron mişcări complexe (nu poate să
descompună mişcarea în elementele ei componente, de exemplu, dacă i se cere să flecteze
gamba pe coapsă şi apoi coapsa pe abdomen);
- adiadocokinezie: imposibilitatea de a executa mişcări alterative (ţinând pumnul
strâns, nu poate să ridice şi să strângă succesiv/ pe rând fiecare deget);
- tremurătura intenţională: spre finalizarea mişcării membrul începe să tremure,
mişcarea devine sacadată;
- tulburări în vorbirea articulată: devine monotonă, explozivă, sacadată;
- scrisul este neregulat.

• Sindroame cerebeloase

Sindromul de arhicerebel (lob floculonodular): tulburări mari de echilibru (leziune în

lobul floculonodular).
Sindromul de paleocerebel (lob anterior): ataxie mai pronunţată în ortostaţiune şi
mers (leziune în vermisul anterior).
Sindromul de neocerebel (lob posterior): tulburări mari de coordonare la membrele
superioare, tulburări minime de staţiune şi mers (leziune în emisferele cerebeloase,
formaţiuni învecinate, căi de legătură) (vezi Popa, 1999; Câmpeanu, 1974).

Figura 17. a. Sindromul lobului anterior (mişcări necoordonate, stângace, nesigure

ale membrelor inferioare), b. Sindromul lobului posterior (tremor către şi dinspre
perpendicular pe direcţia mişcării voluntare) (Young şi Young, 2000).

6
 Avram, E. (2010). Neuropsihologie. Bazele teoriei şi practicii. Editura SPER, Bucureşti.

Sindromul cerebelos cognitiv-afectiv: leziunile lobului posterior şi vermisului se pare

să produc afectarea funcţiei executive de planificare şi mobilitate a memoriei, fluenţei
verbale, raţionamentului abstract, dificultăţi în cunoaşterea spaţială (percepţia, organizarea şi
memoria spaţială), deficite de vorbire (agramatisme şi disprozodie/ defecte de intonare),
modificări de personalitate (tocirea afectivităţii şi dezinhibiţie comportamentală
(Schmahmann şi Sherman, 1998, apud. Dănăilă şi Crăciun, 2008).