Sunteți pe pagina 1din 9

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI BRAŞOV

PREAMBUL PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT


2019-2022

Domeniul fundamental: ŞTIINŢE SOCIALE


Domeniul de licenţă: ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI
Programul de studii universitare de licenţă: PEDAGOGIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
PRIMAR ŞI PREŞCOLAR
Departamentul:PSIHOLOGIE ŞI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI BRAŞOV
Titlul obținut: Licenţiat în științe ale educației
Denumirea calificării: Pedagogia Învăţământul Primar şi Preşcolar
Durata studiilor: 6 semestre
Forma de învăţământ:IF
Număr de credite:180
Valabil începând cu anul universitar: 2019/2020

Obiectivele generale ale programului:


Obiectivele generale ale programului de licenţă Pedagogia învăţământului primar şi
preşcolar contribuie la susţinerea misiunii asumate de Facultatatea de Psihologie şi
Științele Educației Braşov şi anume, aceea de a conecta procesul academic al societăţii
româneşti la tendinţele de evoluţie a teoriilor şi a practicilor din ţările Uniunii Europene şi
din lume. În consecinţă, ne propunem să formăm cadre didactice pentru învăţământul
primar şi preşcolar care să contribuie la instruirea şi la formareaviitoarelor generaţii de
copii şi de elevi. Programul propus urmăreşte atingerea competenţelor profesionale şi
transversale specifice cadrului naţional al calificărilor pentru ocupaţiile: Profesor
învăţământ primar (cod COR 233101), Profesor în învăţământul preşcolar - 233201;
Asistent de cercetare în pedagogie - 235102; Consilier învăţământ - 235201; Expert
învăţământ - 235202; Inspector învăţământ - 235203; Referent de specialitate învăţământ -
235204; Mentor - 235902; Consilier şcolar – 235903.
Prin formarea iniţială pentru cariera didactică programul îşi propune dezvoltarea la
viitoarele cadre didactice a competenţelor de proiectare şi de implementarea a unor
programe şi politici de dezvoltare a capitalului uman în domeniul psihologic şi
educaţional, la promovarea sănătăţii fizice şi mentale, la realizarea coeziunii şi a
solidarităţii sociale, la sporirea contribuţiei educaţiei de calitate la dezvoltarea economică
şi socială durabilă.
Obiectivele generale ale programului vizează formarea, consolidarea, dezvoltarea de
valori şi atitudini precum: democraţia, cooperarea, competenţa, profesionalismul,

1
colegialitatea, moralitatea ,responsabilitatea publică, responsabilitatea profesională,
creativitatea, comunicarea eficientă şi empatică, solidaritatea, expresivitatea,
transparenţa, sensibilitatea faţă de nevoile şi aspiraţiile studenţilor, identitatea europeană.
COMPETENŢE PROFESIONALE:
C1. Proiectarea unor programe de instruire sau educaţionale adaptate pentru învățământul
primar și preșcolar;
C 2. Realizarea activităţilor specifice procesului instructiv-educativ din învăţământul
primar şi preşcolar
C3. Evaluarea proceselor de învăţare, a rezultatelor şi a progresului înregistrat de preşcolari
/ şcolarii mici.
C4. Abordarea managerială a grupului de preşcolari /şcolari mici, a procesului de
învăţământ şi a activităţilor de învăţare /integrare socială specifice vârstei grupului ţintă
C5. Consilierea, orientarea şi asistarea psiho-pedagogică a diverselor categorii de
persoane / grupuri educaţionale (preşcolari / şcolari mici /elevi, familii, profesori, angajaţi
etc.)
C6 Autoevaluarea şi ameliorarea continuă a practicilor profesionale şi a evoluţiei în carieră
COMPETENŢE TRANSVERSALE
CT1 Aplicarea principiilor şi a normelor de deontologie profesională, fundamentate pe
opţiuni valorice explicite, specifice specialistului în ştiinţele educaţiei
CT2 Cooperarea eficienta in echipe de lucru profesionale, interdisciplinare, specifice
desfăşurării proiectelor şi programelor din domeniul ştiinţelor educaţiei
CT3 Utilizarea metodelor şi a tehnicilor eficiente de învăţare pe tot parcursul vieţii, în
vedere formării şi dezvoltării profesionale continue.

I. CERINŢE PENTRU OBŢINEREA DIPLOMEI DE LICENŢĂ

1. Număr de credite aferente programului de studii 180 (+2 pentru disciplina Educație
fizică)

1.Repartizarea numărului de credite pe discipline, în funcție de statutul lor academic:

Total nr.
Nr. de credite Anul I Anul II Anul III
credite

Disciplinele de domeniu 30 8 4 42
Disciplinele de specialitate 15 38 40 97
Practica de specialitate
(Standard ARACIS: minim 10 ECTS) 8 8 8 24
Discipline complementare 7 6 4 17
Total: 60 60 60 180

2
2. Repartizarea numărului de credite la disciplinele opționale, în funcție de statutul
lor academic

Anul Total nr.


Nr. de credite Anul I Anul II
III credite

Disciplinele de domeniu   0 0 0
Disciplinele de specialitate 4 7 10 21
Discipline complementare  4 3 3 10
Total: 8 10 13 31

3.Repartizarea numărului de credite pe discipline, în funcție de regimul frecventării:

Anul Total nr.


Nr. de credite Anul I Anul II
III credite

Discipline obligatorii 52 50 46 148


Discipline opționale 8 10 14 32
Total: 60 60 60 180

4.Număr de credite alocate pentru promovarea lucrării de licență: 10 ECST

II. STRUCTURA ANILOR UNIVERSITARI (în număr de săptămâni)

Activităţi didactice,
Ani de practica de specialitate și de Sesiuni de examene Vacanţe
studiu elaborarea a lucrării de licență
Sem. I Sem. II Iarnă Vară Toamnă Iarnă Primăvară Vară
I 14 14 3 3 2 3 1 12
II 14 14 3 3 2 3 1 12
III 14 14 3 3 2 3 1 -
TOTAL 42 42 9 9 6 9 3 24

III. NUMARUL ORELOR PE SĂPTĂMÂNĂ


Ani de
Semestrul I Semestrul II
studiu
Tota
C S L/Lp C S L/Lp Total
  l
I 13 8 4 25 12 9 4 25
II 14 8 4 26 12 9 4 25
III 13 6 7 26 14 7 5 26
Total 40 22 15   38 25 13  
  37   41  

3
Nr. ore
Nr. ore
= 78 aplicative = 75
curs/sapt.
/ săpt.
XTotal ore curs saptamanal pe durata a 3 ani de studii: 78

Total ore activ.aplicative, saptamanal pe durata a 3 ani de 75


studii:
Raportul dintre nr orelor de curs și nr celor aplicative 1,04
=78/75 =

IV.MODUL DE ALEGERE A DISCIPLINELOR OPŢIONALE

Anul I: se alege o disciplină pe semestru


Anul II: se alege o disciplină pe semestrul 3 și două discipline pe semestrul 4 (câte o
disciplină din fiecare pachet)
Anul III: se aleg căte două discipline pe semestru (câte o disciplină din fiecare pachet)

  Disciplinele¹        
Nr. din pachetul opţional Anul Semestrul Nr. Ponderea
crt.       credite creditelor
1,67
1 PSE_Bv/PIPP/1/1/08 I 1 3
PSE_Bv/PIPP/1/1/09
1,67
2 PSE_Bv/PIPP/1/2/17 I 2 3
PSE_Bv/PIPP/1/2/18
1,67
3 PSE_Bv/PIPP/2/3/08 II 3 3
PSE_Bv/PIPP/2/3/09

PSE_Bv/PIPP/2/4/18 3
PSE_Bv/PIPP/2/4/19
4 II 4
PSE_Bv/PIPP/2/4/20 3 3,33
PSE_Bv/PIPP/2/4/21

PSE_Bv/PIPP/3/5/08 3
PSE_Bv/PIPP/3/5/09 3,33
5 III 5
PSE_Bv/PIPP/3/5/10 3
PSE_Bv/PIPP/3/5/11

PSE_Bv/PIPP/3/6/19 3
PSE_Bv/PIPP/3/6/20 3,33
6 III 6
PSE_Bv/PIPP/3/6/21 3
PSE_Bv/PIPP/3/6/22
Total credite:
27 15 %

Nr. credite program de licenţă: 180  100

4
¹ Disciplinele sunt desemnate prin coduri. Studentul alege o disciplină din fiecare pachet.
V.EXAMENUL DE LICENŢĂ

1. Perioada de întocmire a lucrării de licenţă: semestrele 5 - 6


2. Perioada de susţinere a examenului de licenţă: iulie, conform structurii anului univ.
3. Examen de licenţă: 10 credite

Număr de credite aferente examenului de finalizare a studiitor– 10 credite, din care:


– proba 1: evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate 5 credite
– proba 2: prezentarea şisusţinerea lucrării de licenţă 5 credite

VI. NUMĂRUL DE ORE PENTRU ÎNTREGUL CICLU AL STUDIILOR DE


LICENŢĂ

1.Situația nr. ore pe săptămână

An de Sem. Număr de Număr de Număr de Număr de ore Număr de


studiu săptămâni ore S/L/Lp ore pe săpt. practică de ore proiect
pe specialitate/ani de licenţă
săptămână
I 1 14 12 25 3
I 2 14 13 25 4
II 3 14 12 26 4
II 4 14 13 25 4
III 5 14 13 26 4
III 6 14 12 26 4
19 4

Total de ore practică de specialitate inclusiv practica pentru elaborarea lucrării de


licență: 19+4=23 ore/sapt. (medie pe trei ani de studii)

2.Situația nr. total de ore pe ani de studiu

TOTAL ORE
An de TOTAL ORE TOTAL ORE
ACTIVITATE
studiu S, L, Lp Curs
DIDACTICĂ
I 350 350 700
II 350 364 714
III 350 378 728
Total: 1050 1112 2142

Total de ore practică de specialitate, inclusiv practica pentru elaborarea lucrării de


licență: 23 ore/sapt.*14 săpt.= 322 ore

Total ore activitate didactică: 2142 ore

VII. PONDEREA ORELOR DE PRACTICĂ 15,03 %

5
Ponderea celor 322 ore de practică, în totalul
nr. de 2142 ore de acticvitate didactică:

Standard
Nr. Nr. de ore pe an Total
ARACIS
crt Discipline
. Anul Anul
Anul II nr. %
I III
Practica de specialitate +Practică în
vederea elaborării lucrării de licenţă
(sem.6). Durata practicii pentru
1 elaborarea lucrării de licență = 56 98 112 112 322 15,03 Minim 15%
ore în sem 6 din nr.ore
(Standard ARACIS = minim 48 alocate
ORE)
programului
214
2 Nr.ore alocate programului 700 714 728 100
2

6
VIII. 1.STRUCTURA ORELOR DE ACTIVITATE DIDACTICĂ DUPĂ
STATUTUL ACADEMIC AL DISCIPLINELOR DE STUDIU
Anul I Anul II Anul III
XDISCIPLINE Total Procent
Sem. 1 Sem. 2 Sem. 3 Sem. 4 Sem. 5 Sem. 6

Discipline de
domeniu:
182 154
84 0 42 42 504 23,53

Discipline de
specialitate:
126 140 280 308 266 322 1442 67,32

Discipline
complementare
42 56 0 42 56 0 196 9,15

Total ore /sem.: 350 350 364 350 364 364   100,00
2016-
Total ore /an.: 700 714 728 2142 2352
ore 

VIII. 2 STRUCTURA ORELOR DE ACTIVITATE DIDACTICĂ DUPĂ


CARACTERUL DISCIPLINELOR IMPUSE DE ASIGURAREA PREGĂTIRII

An I An II An III Standard
Discipline Total %
Sem. Sem. Sem. Sem. Sem. Sem.
ARACIS
1 2 3 4 5 6
Discipline
obligatorii 294 294 308 266 266 280 1708 79,74 min.70%
DO
Discipline
56 56 56 84 98 84 434 20,26 min.20%
opţionale DA

Total: 350 350 364 350 364 364 2142 100,00  

Total
discipline
700 714 728 2142    
obligatorii şi
opţionale 

7
IX. LISTA DISCIPLINELOR CUPRINSE ÎN PLANUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT AL
PROGRAMULUI DE STUDII PSIHOLOGIE – IF

A. Lista disciplinelor de domeniu (DD)

Nr. Disciplina An de studiu Nr. credite


crt. /semestru

1. Fundamentele pedagogiei I/1 4


2. Fundamentele psihologiei I/1 4
3. Teoria şi metodologia curriculum-ului I/1 5
4. Istoria ideilor educaționale I/1 3
5. Teoria şi metodologia instruirii I I/2 5
6. Teoria şi metodologia evaluării I/2 5
7. Metodologia cercetării în științele educației I I/2 4
8. Teoria și metodologia instruirii II II/3 4
9. Metodologia cercetării în științele educației II II/3 4
10. Fundamentele psihopedagogiei speciale III/5 4
11. Politici educaționale și sociale III/6 4
Nr. total credite discipline de domeniu: 46

B. Lista disciplinelor de specialitate (DS)

Nr. Disciplina An/semestru Nr. credite


crt. de studiu
1. Tehnologii de informare și comunicare I/1 3
2. Practică pedagogică-învățământ preșcolar I I/1 4
3. Etică şi deontologie pedagogică / Sociologia educației I/1 4
4. Pedagogia învățământului primar și preșcolar I/2 4
5. Psihologia educaţiei I/2 4
6. Practică pedagogică - învățământ primar I I/2 4
7. Didactica matematicii în învățământul primar și II/3 3
preșcolar
8. Matematica - învățământ primar și preșcolar II/3 3
9. Psihologia dezvoltării II/3 4
10. Psihopedagogia jocului II/3 4
11. Practică pedagogică - învățământ preșcolar II II/3 4
12. Creativitate și gândire critică / Educație interculturală II/3 4
13. Didactica domeniului Limbă şi comunicare - II/4 3
învățământ preșcolar
14. Didactica limbii și literaturii române - învățământ II/4 3
primar
15. Literatura pentru copii II/4 3
16. Literatura română II/4 2
17. Limba română II/4 3
18. Educație timpurie II/4 3
19. Practică pedagogică - învățământ primar II II/4 4
20. Alternative educaționale / Educație incluzivă II/4 3
21. Managementul clasei/grupei III/5 3
22. Integrare și incluziune la vârstele mici III/5 3

8
23. Didactica educației fizice și psihomotorii III/5 3
24. Muzică şi didactica educației muzicale III/5 3
25. Didactica educației tehnologice III/5 3
26. Practică pedagogică - înv. preşcolar şi primar III/5 4
27. Educaţie nonformală şi dezvoltare comunitară / III/5
3
Psihodramă educațională
28. Ştiinţe şi didactica domeniului Științe (învățământ III/6
3
preșcolar şi primar)
29. Didactica domeniului Om și societate (învățământ III/6
3
preșcolar şi primar)
30. Geografia şi didactica geografiei III/6 3
31. Istoria şi didactica istoriei III/6 3
32. Educaţie plastică şi didactica educației plastice III/6
3
(învățământ preșcolar și primar)
33. Practică în vederea elaborării lucrării de licenţă III/6 4
34. Logopedie / Profile atipice de dezvoltare III/6 3

35. Educația copiilor cu cerințe educaționale speciale / III/6 4


Managementul programelor și proiectelor educaționale
36. Nr. total credite DS: e: 117

C. Lista disciplinelor complementare (DC)

Nr. Disciplina An/semestru de Nr. credite


crt. studiu
1. Limba engleză I/1 3
2. Educaţie fizică I/2 (2)
3. Etică şi integritate academică / I/2
Psihosociologia familiei 4
4. Psihologia personalității II/3 3
5. Comunicare educațională / II/4
Asistenţa şi protecţia drepturilor copilului 3
6. Puericultură / Educație pentru sănătate III/5 4

Nr. total credite DC: 17 (17)

Datele centralizate cu statutul disciplinelelor prevăzute în Planul de învăţământ PIPP


Brașov – IF prezintă următoarea situaţie:

Total ore pe ani de studiu Discipline Discipline Total


(I, II, III) obligatorii opţionale
Discipline fundamentale 546   546
Discipline de specialitate 1078 294 1372
Discipline complementare 84 140 224
Total 1708 434 2142

Director Departament
Conf. Univ. dr. Adina Babonea

S-ar putea să vă placă și