Yigru Zeltil

La înălțimea Constanței

Într-un vis,
se făcea că mi-am găsit echilibrul și temelia
la înălțime,
la mansardă,
deasupra unor acoperișuri în mulțime.

Era și Constanța mea acolo,

dar era și Brașovul meu,
BD la munte și la mare în același timp.

Dealuri, clădiri, turnuri

de care se loveau niște norișori
care făceau o ușoară spumă,
erau ca niște valuri,
dar aveau poate și ceva din caracterul
laptelui din cafea.

Pe-atunci nu existau
nici cafenelele 5-și-mă-duc,
nici ritmurile lo-fi
acompaniate de vederi la înălțimi urbane
și de pisici pe calorifere.

Doar sentimentul,
ca și mut, fără haștag,
fără expresie culturală de-a gata,
nici măcar fără
decantarea sa într-o poezie.

Dar ce fenomen în deplină siguranță

să mai aștept?
O degradare ecologică?
Poate doar un buncăr
ca acela de sub braseria Ancora,
să ocup golul
în care rezonează metalic
valurile inconstante.
Portofino

Puneam țara la cale,

nici nu mai știu cu cine,
nici nu mai știu cum,
nici nu mai știu pentru ce,

la o masă din Portofino,

în spatele hubloului sablat,
unde domneau semne de
civilizație, ca toate, barbară.

Calm, lux, voluptate,

aroganță și hybris,
flori de măciniș,
distrugere cosmetizată.

În cadrul acesta
prea-indiferența mea
mânca la masa istoriei mici,
cu degetul pe căști.

Dar ce muzică ascultam?

Doar lătratul câinilor
de la spălătoria din spate,
suspecți față de te miri cine.

Câinii puteau să mă muște

în drumul meu spre
facultatea de sport,
dar istoria n-o puteau mușca.

Nu caravana trece,
ci rămân dezvoltatorii.
Curând, în umbra arhitecturii,
nici spălătoria nu va mai fi.

Nici copacii aceia plantați

Ca pe șosele industriale,
În jurul cărora nu se face
Niciun parc mai cu umbră.
Mașina e rege,
parcu-i fără bănci,
să nu se înțeleagă greșit
că ar fi aici o oază de ceva.

Doar lacătul, praful

pe ușa de la Portofino,
mirosul benzinăriei
și pale de apă de la Păpădie.

Tomis Sud

Comuniștii parcă nu s-au gândit la asta:

dacă e Tomis Nord
(care era de fapt Tomis 4, 5, 6 și 7,
ca filmele „Furios și iute”),
ar trebui să fie și Tomis Sud.

E un nume mai cu dichis

decât CET sau Km 4-5,
iar oamenii sunt stimulați de detalii dintr-astea,
numele echipei de fotbal din oraș
sau culoarea brand-urilor.
„Bă, eu sunt din Tomis Sud!”
Poatear fi fost o diferență economică
rezultată din surplusul de mândrie locală
a locuitorilor...

Sau poate nici atunci,

că mai peste tot pe mapamond,
sudul e mai sărac decât nordul.
Un blestem,
ca și cum unii mai cred în sinea lor
că nordul de pe hartă înseamnă „sus”
și sudul înseamnă „jos”.
Și nu mai știu cine a zis
să fie Faleză Sud,
nu numai Faleză Nord.
Dar din Tomis Nord nu ajungi în Faleză Sud
(așa se numește doar stația de la
căminele unde nu era spațiu între paturi),
ci la Poarta 6,
așa zic autobuzele
și așa a rămas,
Poarta 6,
un fel de Poarta Albă,
sugerează subconștientul
ca pentru a întări prejudecățile.

Sau ca pentru a nu ne veni ideea

să ne rostogolim ca în benzile desenate
până ce vom da de apă,
fie și murdară.
Ca pentru a nu ne vedea fără obstacole.
Căi ferate, șosele industriale...
Oare cine se mai mută din Aleea Egretei
sau mai ajunge lângă Casa cu Scoici?
Parcul Viitorului - doar o frântură de parc.

Și atunci să ne resemnăm?
Piața Km 4-5, atât s-a putut.
Luăm un pix de la librăria Safari
și scriem la o masă de la
Suburban Safari,
ceva între păcănele
și coffee-bar hipstăresc.
Fără hipsteri,
că sunt plecați la București
sau Berlin. Sau aiurea în tramvai.
Și nu avem tramvai.

(din ciclul „Domiciliul în Constanța, județul Constanța”)