Funcțiile limbajului

Actul de comunicare presupune următoarele instanțe:

Emițătorul / adresează un MESAJ / Receptorului

CANAL

COD

REFERENT

Emițătorul – funcția subiectivă (expresivă, emotivă), prin care se comunică emoțiile emițătorului
(interjecții, exclamații)

Receptorul – funcție conativă (sau de apel), prin care este identificat acest receptor (verbe la
imperativ)

Canal – funcția fatică – reglează felul în care funcționează canalul („Alo!”; „Mă auziți?”; „se vede?”...)

Cod – funcție metalingvistică – despre sensurile unor cuvinte (termeni) sau alte observații
gramaticale („Ce înseamnă cuvântul metalingvistic?”; „Ininteroperabil este un cuvânt lung”)

Referentul – funcția referențială – despre tema sau subiectul (real sau ficțional) al comunicării

Mesaj – funcția poetică – felul, maniera în care este conceput un mesaj (expresii metaforice, rime,
ritm); structurează un mesaj pentru a fi mai ușor reținut, pentru a fi mai pertinent. Funcția poetică se
manifestă în poezie – dar și în viața reală, de pildă în sloganuri publicitare, proverbe sau expresii
populare.