Dan Gulea

DADA în 10 DATE

Centenarul dadaismului se suprapune unui alt centenar, al intrării noastre în Primul Război Mondial; o
lume a conflictelor, a iraționalului poate avea un singur adversar: arta. Grupul lui Tristan Tzara, stabilit
în Zürich-ul lui 1916, a demonstrat că este posibil, făcând chiar din esența războiului, iraționalul, un
principiu absolut al artei.

toamna-iarna 1915
 Samuel Rosenstock sosește cu trenul la Zürich; e întâmpinat de bunul său prieten Marcel Iancu,
deja cunoscut sub numele de Janco; împreună editaseră la București o revistă, Simbolul, fiind în
ultimul an de liceu; aici viitorul Tzara își exersase un pseudonim: Samyro.
 Noi prieteni:
Hugo Ball, poet și impresar artistic, cu o carieră în urmă, la Munchen, dar și cu o fișă la poliție pentru
„poezie subversivă”, împreună cu iubita sa, Emmy Hennings („Căluțul meu de mare”), artistă de cabaret,
poetă, condamnată pentru furt;
Hans / Jean Arp, artist plastic;
Richard Huelsenbeck, poet și medicinist, viitor psihanalist.

5 februarie 1916, Spiegelgasse nr. 1 sau Cabaret Voltaire

Samuel Rosenstock / Samyro se schimbă, a devenit Tzara, Tristan Tzara; are loc prima reprezentație la
Cabaret „Voltaire” – nume ales tocmai pentru lipsa de identitate națională sau cosmopolitismul absolut
necesare în plin război al națiunilor. Dar un nume scandalos pentru un cabaret.
 Arp își amintește: „Pe o scenă a unei taverne dubioase și pestrițe, supraaglomerată, au urcat
câteva figuri ciudate, cu totul speciale: Tzara, Janco, Ball, Huelsenbeck, Madam Hennings și
umilul dvs. servitor. Pandemoniu total. Oamenii din jurul nostru strigau, râdeau, gesticulau,
replicile noastre erau suspine de amor, vocale din sughițuri, poeme, mugete și miorlăituri ale
medievalilor bruitiști. Tzara își hâțâna dosul ca buricul unei dansatoare orientale. Iancu cânta la
o vioară invizibilă, aplecându-se și scărpinându-se. Madam Hennings, cu o față de Madonă,
făcea spagate. Huelsenbeck bătea încontinuu la toba mare, în timp ce Ball îl acompania la pian,
palid ca o stafie de cretă. Ni s-a dat titlul onorific de Nihiliști.”
 Și Ball are varianta sa: „Localul era plin-ochi; mulți rămăseseră fără locuri. Către ora șase seara,
în timp ce, foarte ocupați, noi mai băteam ici-colo cuie și agățam afișe futuriste, sosi o delegație
de patru omuleți cu aspect oriental ci brațele încărcate de mape și tablouri; după ce au executat
un număr de reverențe, se prezentară: Marcel Janco, pictor, Tristan Tzara, Georges Janco și un al
patrulea, căruia nu i-am reținut numele. Din întâmplare, Arp era și el de față și ne-am înțeles
fără prea multe discuții. În curând, somptuoșii Arhangheli ai lui Janco figurau printre celelalte
lucruri frumoase”.
 Tzara însuși este mai liric: „Pe strada cea mai obscură la umbra coastelor arhitecturale, unde se
pot găsi detectivi discreți printre felinare roșii – NAȘTERE – nașterea CABARETULUI VOLTAIRE –
afiș de Slodky, gravuri, femei & Cie, mușchii inimii CABARET Voltaire și direri. Felinare roșii,
uvertură pian, Ball citește Tipperay, pian «sous les ponts de Paris», Tzara traduce la repezeală
câteva poeme pentru a le citi, dna Hennings – liniște, muzică – declarație – Final. Pe pereți: van
rees și Arp, Picasso și Eggeling, Segal și Janco, Slodky, Nadelmann, culori hârtii, ascendent ART
NOUVEAU, artă abstractă și hărți-poeme geografice futuriste: Marinetti, Cangiullo, Buzzi”.

În spatele acestui tip de spectacol se află un alt spectacol, al identităților naționale; în calitate de
participanți direcți sau doar de participanți prin operele lor se descoperă un adevărat continent,
continentul Cabaret Voltaire: Guillaume Apollinaire și Marcel Slodki (cel care a conceput afișele primelor
reprezentații) aveau origini poloneze: Polonia, o țară inexistentă tot timpul vieții lui Apollinaire (1880-
1918). Hans / Jean Arp: născut la Strasbourg, care apaținea atunci (1886) Germaniei; războiul mondial
aflat în desfășurare schimbă locul natal (naționalitatea) lui Arp; Hugo Ball, german, născut la granița cu
Franța (cu Alsacia și Lorena), în orășelul Pirmasens; Blaise Cendrars, elvețian naturalizat francez chiar în
februarie 1916, un globe-trotter: vizitase deja stepele Rusiei, dar și lumea new-yorkeză; combatant în
Legiunea franceză. Emy Hennings, născută într-un orășel din N Germaniei, cu cea mai mare minoritate
daneză din țară. Evrei: Tzara, Marcel Janco, Arthur Segal (născuți în România), Jacob von Hoddis, L.
Modegliani. Rus: Wassily Kandinsky – pe cale de a deveni sovietic. Spaniol: Picasso. Italieni: F.T.
Marinetti, Francesco Cangiullo. Germani: Richard Huelsenbeck, Otto van Rees. Vienezul Max
Oppenheimer.

8 sau 26 februarie 1916, Café de la Térasse

Tzara găsește cuvântul DADA; prietenii lui sunt entuziasmați. Conform propriilor declarații, a răsfoit
Dicționarul Larousse și o „mână verde” i-a indicat cuvântul DADA (= căluț de lemn, în limba franceză).
Reprezentațiile continuă cu poemele simultane (rostite în același timp, în mai multe limbi), serile
tematice (franțuzești, rusești, românești etc.), cu muzică; primul poem simultan cunoscut, Amiralul
caută o casă de închiriat, este recitat simultan în trei limbi: Tzara, în franceză, Janco, în engleză și
Huelsenbeck în germană. Românul este memorabil: „Când recita, cu tandră melancolie: Adieu ma mère,
adieu mon père, silabele sunau așa de emoționant și definitiv încât toată lumea se îndrăgostea de el”, își
amintește poetul Hugo Ball; „Tzara a citit poeme vechi pe care, într-un fel destul de simpatic, le pescuia
de pe fundul buzunarelor sale”.
Se cântă Listz, dar și Arnold Schönberg, Eric Satie, Stravinsky.

12 februarie 1916, Spiegelgasse nr. 1 sau Cabaret Voltaire

La inițiativa „cântecelor negre” ale lui Richard Huelsenbeck, Tzara exprimă dimensiunea primitivă a artei
moderne, un produs artistic inspirat în special din cultura (limba, muzica) africană și din Oceania; în
spectacolele dadaiste își vor face loc, de acum înainte, momente „negre” speciale. Pasiunea lui Tzara
pentru arta neagră a fost constantă de-a lungul vieții sale, colecția sa de artefacte primitive fiind una
dintre cele mai redutabile.

21 februarie 1916, Spiegelgasse nr. 14

Lenin sosește la Zürich și se stabilește pe aceeași stradă cu Cabaretul Voltaire. Va fi participat la vreo
reprezentație de-a Cabaretului?
O speculație interesantă o realizează dramaturgul de renume internațional Matei Vișniec, stabilit de
mulți ani la Paris; în piesa sa Cabaretul Dada (piesă în vrac și în lucru permanent) din 2014, scrisă special
pentru acest centenar, personajul Tzara își amintește: „Lenin a venit la noi pentru că am organizat, prin
martie, cred, o seară rusă. Cu cântece ruseşti, cu poeme recitate anapoda… Toată lumea a început să
danseze… şi atunci l-am văzut pe Lenin cum s-a aprins. Era la masă cu Krupskaia şi cu încă doi ruşi. Lenin
s-a ridicat şi a început şi el să danseze din buric. Merita să-l fi văzut. Băuse două halbe de bere şi
atmosfera îi plăcea… Hugo Ball cânta la pian… Fiecare dintre noi, Marcel Iancu, Hans Arp, Huelsenbek,
ne agitam în draci, cântam cu onomatopee… şi atunci Lenin a început şi el să-şi onduleze burta şi să
strige în ritm «Da, da… da, da… da, da…»”
Dincolo de această imagine, reținem o etimologie alternativă a termenului Dada: universala afirmație a
universului slav, pe care Tzara o purta cu el.

mai-iunie 1916, imprimeria J. Heuberger, Weinbergstrasse nr. 25

Apare numărul unic al revistei Cabaret Voltaire, ce reunește operele și relatările performance-urilor de
până acum, precum și reproduceri ale operelor plastice expuse în localul Cabaretului: Apollinaire,
Cendras, Cangiullo, Marinetti, Modigliani, Picasso, Janco, Tzara, Arp, van Hoddis, Huelsenbeck, Van Rees,
Oppenheimer, Slodki, Kandinsky, Hennings. Precizarea naționalităților fiecărui reprezentant arată
intențiile pacifiste, nonpartinice ale mișcării.

23 iunie 1916, Spiegelgasse nr. 1 sau Cabaret Voltaire

Hugo Ball brevetează „poemul fără cuvinte” sau „poezia fonetică”; Karavane sau Caravana de elefanți
este cel mai cunoscut, alcătuit în întregime din onomatopee ce sugerează zgomotul unei turme de
elefanți; redăm primele două versuri: „Jolifanto bambia o falli bambia / grossiga m’pfa habla horem”.

14 iulie 1916, Zunfthaus zur Waag

Ziua Franței a fost aleasă în mod special, în această nouă locație, pentru prima Serată Dada, spectacol
complex ce arată utilizarea programatică a acestui termen nou inventat. Se verificau vechile procedee
artistice: muzică neagră, poeme simultane, costume și măști speciale, de tip carnavalesc – de data asta
sub semnul unei atitudini conceptuale.

28 iulie 1916, imprimeria J. Heuberger, Weinbergstrasse nr. 25

Apare Prima Aventură celestă a domnului Antipirină, primul text al Tzara ce va fi publicat separat (de
fapt, debutul său editorial). Textul fusese reprezentat la Prima Serată Dada. Gravuri colorate de Marcel
Janco. 16 p., dintre care 6 p. cu gravurile bunului său prieten. Dintre personaje: Tristan Tzara însuși, Dl.
Bleubleu, Dl. Cricri, Pipi sau Dl. Boumboum. Personaj principal: Dl. Antipirină.

august 1916
Deși dadaismul atrage noi membri (Hans Richter, Sophie Taueber, Ludwig Neitzel, Otto Flake, în special
la Café Odéon, vizavi de Café de la Térasse), sediul Cabaretului Voltaire trebuie abandonat: olandezul
Meierei, proprietar al localului din Spiegelgasse nr. 1, vrea să închidă afacerea care aproape l-a „ruinat”.
Tzara începe să se gândească serios la o continuare a revistei Cabaret Voltaire. Va găsi soluția în
primăvara anului următor, când va apărea primul număr din revista DADA. Aventura internațională
începea.

Bibliografie (locurile de unde sunt reproduse citatele)

 François Buot, Tristan Tzara: Omul care a inventat revoluția Dada, traducere de Alexandru și
Magdalena Boiangiu, Editura Compania, București, 2003;
 Marius Hentea, TaTa / Dada. The Real Life and Celestial Adventures of Tristan Tzara, MIT Press,
Cambridge, Massachusetts, 2014;
 Petre Răileanu, Dada în direct, Editura Tracus Arte, București, 2016;
 Matei Vișniec, Cabaretul Dada (piesă în vrac și în lucru permanent), în volumul Omul din care a
fost extras răul, Editura Cartea Românească, București, 2014.