Scopul producătorului este obţinerea profitului.

Nici o firmă nu dispune de resurse

nelimitate, fapt care îl determină pe producător să urmărească atent consumul de factori de
producţie utilizaţi. El va mări volumul factorilor de producţie numai dacă va creşte producţia
raportată la efort.
Productivitatea reprezintă expresia sintetică a eficienţei utilizării factorilor de
producţie, randamentul lor.

NU CONFUNDA!
Producţia cu Productivitatea
Producţia (Q) reprezintă ansamblul rezultatelor obţinute din activitatea economică
desfăşurată; bunuri economice apte să satisfacă o nevoie.
Productivitatea exprimă eficienţa utilizării factorilor de producţie prin consumarea
cărora a fost obţinută producţia. Ea reprezintă un raport cantitativ între volumul producţiei şi
unul sau mai mulţi factori de producţie folosiţi:

în care: W = productivitate; Q = producţie;

Fi = factorii de producţie folosiţi.

Formele productivităţii:
a) productivitate parţială care se calculează pentru fiecare segment de factor: muncă,
natură şi capital; exprimă productivitatea unui factor aflat la originea producţiei ceilalţi
rămânând neschimbaţi:

în care: W reprezintă productivitatea muncii şi se obţine raportând producţia (Q) la numărul

de lucrători (L).

reprezintă productivitatea capitalului şi se obţine raportând producţia (Q) la capital (K).

reprezintă productivitatea pământului şi se obţine raportând producţia la suprafaţă de pământ

utilizată (m2, ha, ar).
b) productivitatea globală exprimă eficienţa agregată a factorilor de producţie utilizaţi
în obţinerea bunului sau serviciului respectiv. Se calculează:

şi reprezintă productivitatea medie globală; se determină ca raport între rezultatul total

obţinut şi factorii de producţie utilizaţi.
Dinamica productivităţii se exprimă prin indicele productivităţii (Iw) calculat ca
raport procentual dintre productivitatea din perioada curentă (W1) şi productivitatea din
perioada de bază (Wo) respectiv:

Fiecare formă de productivitate, respectiv parţială sau globală, se determină ca

productivitate medie şi productivitate marginală. Productivitatea medie se calculează cu
ajutorul formulelor enunţate mai sus.
 Productivitatea marginală exprimă eficienţa obţinută prin modificarea cu o unitate a
unuia, mai multor sau a tuturor factorilor de producţie utilizaţi. Asta înseamnă că modificarea
cu o unitate a unui factor conduce la o modificare proporţională a efectelor.

Formule folosite pentru productivitatea marginală:

reprezintă productivitatea marginală a muncii şi exprimă eficienţa ultimei unităţi de muncă

implicată. Se determină ca raport între variaţia absolută a rezultatelor obţinute (ΔQ) şi
variaţia cantităţii de muncă utilizată (ΔL).

reprezintă productivitatea marginală a capitalului, exprimă eficienţa ultimei unităţi de capital

tehnic şi se determină ca raport între variaţia absolută a rezultatelor (ΔQ) şi variaţia absolută a
capitalului folosit (ΔK).
În ceea ce priveşte productivitatea capitalului trebuie spus că acesta este un indicator
al eficienţei investiţiilor şi deci, a capacităţii acestora de a produce profit.

reprezintă productivitatea ultimei unităţi de teren atrase în activitatea economică şi se

determină ca raport între variaţia absolută a producţiei (ΔQ ) şi variaţia absolută a suprafeţei
de teren (ΔP).

exprimă eficienţa ultimei unităţi din toţi factorii de producţie utilizaţi şi exprimă variaţia
absolută a rezultatelor (ΔQ ) raportată la variaţia absolută agregată a tuturor factorilor de
producţie (ΔL + ΔK + ΔP).
Productivitatea marginală are o importanţă deosebită de care producătorul ţine seama
în calculele de eficienţa pe care le face. Exemplu: el nu va angaja în plus un lucrător decât
dacă producţia realizată de acesta acoperă cheltuielile; costul marginal de factor (costul
ultimului lucrător angajat, a ultimei maşini atrase în activitate etc.) să fie acoperit de venitul
marginal al factorului.
Nivelul convenabil este, deci, atunci când:
VMP=CMF
în care VMP = venit marginal al produsului, iar CMF = costul marginal al factorului utilizat.

Creşterea productivităţii muncii la nivelul firmei asigură:

* creşterea eficienţei;
* reducerea costului total mediu (CTM);
* creşterea competitivităţii firmei;
* creşterea capacităţii de a face faţă concurenţei;
* creează posibilitatea ca posesorii factorilor de producţie să obţină venituri mai mari în
condiţiile în care bunurile produse sunt vândute la aceleaşi preţuri sau chiar mai mici decât
ale concurenţilor.
Creşterea productivităţii la nivelul economiei asigură următoarele:
* se produce mai multă bogăţie cu acelaşi consum de factori;
* se atenuează tensiunea nevoi-resurse, nevoile fiind satisfăcute printr-o producţie mai mare;
* creşte competitivitatea produselor naţionale la export;
* creşte bunăstarea populaţiei;
* se reduce timpul de muncă, crescând timpul liber al populaţiei, timp folosit pentru instruire,
dezvoltare culturală, recalificare, împlinirea personalităţii.

O importanţă deosebită o are dinamica şi nivelul productivităţii muncii. Mai întâi

trebuie ştiut că ea este influenţată de următorii factori:
a. calitatea factorilor de producţie utilizaţi;
b. calitatea organizării şi conducerii activităţii economice;
c. cointeresarea economică a posesorilor factorilor de producţie;
d. condiţiile naturale;
e. factori psihosociali.
Apoi, trebuie ştiut că atunci când productivitatea muncii creşte, acest lucru determină
scăderea costurilor de producţie pe de o parte, prin faptul că o parte din che1tuieli nu cresc
proporţional cu producţia sau rămân fixe, iar pe de altă parte, pentru că se reduc cheltuielile
materiale pe unitate de produs (scade amortizarea etc.).
Dar, pentru că productivitatea muncii să fie însoţită de reducerea costurilor este
necesară respectarea următoarelor condiţii: productivitatea muncii să crească mai repede
decât creşte salariul, altfel vor creşte costurile şi efectele de antrenare pe care le produce
această creştere: creşterea preţurilor şi alimentarea fenomenului inflaţionist.