Despre prietenie

30 noiembrie 2017 | DE 
PR. MARIUS VĂTĂMĂNELU

Fără îndoială prietenia este unul din darurile cele mai prețioase din
viața omului. Încă din antichitate s-a scris foarte mult despre
frumusețea și importanța ei. Confucius, Aristotel, Cicero i-au dedicat
pagini admirabile. Despre importanța ei ne învață şi sf. Scriptură. În
Vechiul Testament ni se vorbește despre prietenia dintre Noemi și
Rut (cf.  Rut 1-4), dintre David și Ionatan (cf. 1Sam 18-23), ni se
trasează criteriile după care putem verifica dacă prietenii noștri sunt
sau nu prieteni adevărați (cf.  Sir 7.1.5-17). În Noul Testament ni se
spune că și Isus a avut prieteni la care ținea mult, și pe care îi vizita
când mergea la Ierusalim: pe Marta, Maria și pe fratele lor Lazăr
(cf.  In 11,5).

Din păcate, astăzi folosim acest cuvânt prea ușor. Nu putem numi
pe cineva prieten abia după câteva discuții, după ce-am primit
câteva like-uri pe Facebook sau după ce am vorbit de câteva ori la
telefon. Prietenia are nevoie de ani buni ca să crească și să se
maturizeze, ca să ne aducă bucurie și să ne facă viața mai
frumoasă. Ea exclude căutarea de sine, minciuna, gelozia,
exclusivitatea și se construiește pe cunoaștere și încredere
reciprocă, egalitate, gratuitate, căutarea adevărului și a binelui
celuilalt, momente petrecute împreună, generozitate și sacrificiu de
sine.

Prezența prietenilor ne face mereu bine. Ei sunt foarte prețioși. Țin

la noi necondiționat, ne sunt aproape, mai ales în momentele grele,
și știu să se bucure de succesele noastre. Ben Sirah confirmă
aceste adevăruri spunându-ne că: „prietenul fidel este o protecție
puternică; cine-l găsește, a găsit o comoară (Sir  7,14).
Adevăratul prieten însă nu ne ajută doar să devenim mai buni. Dacă
nu ne comportăm bine, sau facem ceva greșit, el ne va spune că nu
este bine ceea ce facem pentru că îi pasă de noi şi ne vrea binele.
Dacă, în schimb, facem alegeri greșite, iar prietenul, deși știe
aceasta, nu ne spune nimic, tace, atunci nu poate fi vorba despre
un prieten autentic.

Este important să ne prețuim prietenii. Să investim în prieteniile pe

care le avem, pentru că ele sunt printre cadourile cele mai frumoase
pe care Dumnezeu ni le poate face. Dar să nu uităm că prietenia
durează doar dacă este alimentată de ambele persoane, dacă
există interes reciproc și se investește în ea. Altfel, se poate
asemăna cu focul: dacă nu punem lemne mereu, se poate stinge.