6.

Semiologia tulburărilor senzaţiilor şi percepţiei, Iluziile, definiţie, clasificarea iluziilor (exemple

clinice). Halucinaţiile, definiţie, clasificarea halucinaţiilor (exemple clinice). Dereglările psihosenzoriale,
definiţie. Caracteristica dereglărilor psihosenzoriale (exemple clinice).

Semiologia tulburărilor senzaţiilor şi percepţiei

La dereglările de percepţie se referă şi dereglările afective, de gândire, conştiinţă, psihomotorii. în

procesul cunoaşterii lumii subiective şi obiective se includ senzaţiile, care reprezintă izvorul iniţial al
percepţiei, informaţiei, instrumentul de reflectare a obiectelor şi fenomenelor concrete ale lumii
înconjurătoare în conştiinţa umană.
Aparatul principal de semnalizare senzorială sunt analizatorii, compuşi din receptorul periferic (care
transformă energia excitanţilor externi în influx nervos) şi calea aferentă a influxului nervos (veriga
intermediară) care conduce excitaţia la scoarţa cerebrală. Transmiterea impulsurilor nervoase de la
centrul cortical spre periferia analizatorului se realizează pe căi eferente din componenţa nervilor
senzitivi.
Senzaţiile sunt un proces psihic elementar care semnalizează şi re flectă în mod izolat, sub formă de
imagini primare şi simple, însuşirile concrete ale obiectelor şi fenomenelor în condiţiile acţiunii
directe asupra organelor de simţ. Senzaţiile ne semnalizează despre ceea ce se întâmplă în organism
şi în mediul înconjurător. Cu ajutorul senzaţiilor noi cunoaştem culoarea, greutatea, mărimea, forma
obiectelor, mirosul, gustul lor.
Senzaţiile pot fi clasificate în:
Senzaţii exteroceptive - include excitaţiile vizuale, auditive, olfactive, tangoreceptive cutanate şi
gustative.
Senzaţii proprioceptive - permite determinarea poziţiei corpului în spaţiu, incluzând senzaţiile
chinestezice şi de echilibru.
Senzaţii interoceptive - informează despre modificările organelor interne şi ale proceselor vegetative.

Spre deosebire de senzaţii, care reflectă însuşirile separate ale obiectelor şi fenomenelor din lumea
înconjurătoare, percepţiile sunt complexe, conţinând totalitatea informaţiilor despre însuşirile
concrete ale obiectelor şi fenomenelor. Ele sunt rezultatul analizei excitaţiilor complexe, care
acţionează asupra organismului în momentul dat. La baza percepţiei se află diferite însuşiri izolate
ale obiectelor şi fenomenelor. Deci. în orice percepţie sunt implicate diferite senzaţii pentru că orice
obiect şi fenomen posedă diferite însuşiri care acţionează asupra analizatorilor. Dacă percepţia
persistă după dispariţia obiectului, aceasta înseamnă ieşirea din normalitatea psihică.
Deosebirii percepţia spaţială, a timpului şi a mişcărilor. Percepţia spaţială se c-aracterizează prin
aprecierea formei, mărimii, distanţei şi reliefului obiectelor înconjurătoare şi se realizează cu ajutorul
analizatorului vizual asociat cu analizatorul tactil şi chinestezic. în percepţia timpului om ui foloseşte
trei sisteme: fizic, cosmic (repetarea fenomenelor naturale: ziua şi noaptea) şi biologic (stările de
somn şi de veghe, alimentaţia). Percepţia mişcării se referă la obiectele în mişcare şi nu la mişcarea
obiectelor în spaţiu. Are însemnătate viteza cu care se depla sează obiectul, raportul de mişcare dintre
observator şi obiect; distanţa la care se găseşte observatorul faţă de obiect. La percepţia mişcării par-
ticipă analizatorii vizual, auditiv, vibrator. Dereglările de percepţie pot fi elementare (agnoziile) şi
complexe (iluziile, halucinaţiile, stările psihosenzoriale)- Agnoziile se caracterizează prin dereglările
cunoaşterii obiectelor înconjurătoare. Percepţia poate fi tulburată printr-un defect de integrare
gnostică, de transformare a excitaţiei în senzaţie, bolnavul pierzând capacitatea de a recunoaşte
imaginile şi persoanele după calităţile lor senzoriale.
Se distirig următoarele forme de agnozii:
Agnosia vizuală - tulburarea recunoaşterii semnificaţiei obiectelor, imaginilor, persoanelor cu ajutorul
analizatorului vizual. Aceste agnozii mai des se întâlnesc la bolnavi cu leziuni ale emisferei stângi şi
drepte, lobidui occipital stâng.
Agnosia simbolurilor grafice - imposibilitatea înţelegerii limbajului scris(fdexia), scrierii cuvintelor
(agrafia), pierderea capacităţii de recunoaştere a cifrelor şi a semnelor aritmetice. Aceste tulburări se
întâlnesc în boala Pick, Alzheimer.
Agnosia spaţială - pierderea capacităţii de apreciere a distanţelor până la obiecte, a mărimii lor.
Agnăzia auditivă - pierderea capacităţii de a identifica sunetele, zgomotele sau cuvintele. Se întâlneşte
în leziuni bilaterale ale lobului temporal.
Agnozia tactilă - incapacitatea de a recunoaşte forma şi volumul obiectelor. Se întâlneşte în leziuni ale
lobului parietal.
Asomatognozia- nerecunoaşterea unuia sau mai multor segmente ale corpului, bolnavul nu recunoaşte
mâna paralizată.
Dereglări senzitive sunt şi: hiperestezia, hipoestezia, anestezia, cenestopatiile. Hiperestezia este o
creştere a intensităţii senzaţiilor şi a percepţiilor. Ea poate fi globală, cuprinzând mai mulţi
analizatori, şi parţială, rezumându-se la unul dintre ei. Apare în manie, stările de in toxicaţie cronică,
nevroze, boli infecţioase, boala Bazedov. Hipoestezia prezintă scăderea receptivităţii la diverşi
excitanţi. Apare la bolnavi cu stări reactive, acute, isterice, oligofrenii, schizofrenie. Anestezia constă
în dispariţia receptivităţii la bolnavi cu stări depresive, nevroze, schi zofrenie, psihoze presenile,
oligofrenii. Senestopatiilc (termen introdus de Dupre) se caracterizează prin tulburarea senzoriala, de
percepţie şi proprioceptive cu senzaţii foarte neplăcute în organism: dureri, rupturi, înţepături in
organele interne. Astfel de dereglări apar la schizofrenici, în sindroame astenice, nevrotice.
Dereglările senzoriale sunt modificări cantitative ale percepţiei, iar iluziile, halucinaţiile şi stările
psihosenzoriale calitative.

Iluziile apar atunci când gradul de excitare specifică a analizatori lor nu este optimal pentru
diferenţiere sau fondul de activitate cortica-lă nu corespunde analizei şi sintezei (reflex - condiţionate
respectiv), percepţia fiind neclară, deformată sub formă de iluzie. Iluzia este o percepţie falsă. Se
întâlnesc şi la oamenii sănătoşi în diferite schimbări afective: frică, deprimare sau scăderea văzului,
auzului. Mai des iluziile se întâlnesc la bolnavi cu dereglări psihotice (psihoze).
Deosebim iluzii vizuale, auditive, olfactive, gustative, tactile.
Cele vizuale sunt mai frecvente. Un fenomen de iluzii vizuale patologice sunt paraidoliile, când
pacientul interpretează desenele unui plafon, covor sau nori ca fiinţă fantastică, animale agresive.
Acest tip de iluzii vizuale apare în confuzii mintale, psihoze infecţioase, intoxicaţii acute şi cronice
cu alcool sau cu droguri. O altă categorie de iluzii vizuale sunt aşa-numi tele false recunoaşteri -
identificarea greşită a unor persoane. Această formă de iluzii se întâlneşte în sindromul Korsacov şi
în sindroamele demenţiale senile, vasculare. O altă variantă a iluziilor vizuale patolo gice este iluzia
sosiilor (sindromul Capgras) - persoana cunoscută nu este identificată ca atare, ci doar având o
asemănare cu aceasta. Astfel de iluzii pot apărea în schizofrenia paranoică, în sindroamele mania cale
şi depresive.
Iluziile auditive apar la o încărcătură afectivă puternică, când diferite semne sunt percepute mai
apropiate, îndepărtate sau mai puternice decât în realitate, sunetele din jur fiind modificate. Bătăile
ceasornicului, zgomotul apei din robinet sau de ploaie, scârţâitul uşii sunt per cepute de bolnav ca
strigăte. Paşii sunt asemuiţi cu intrarea hoţilor în încăpere şi care ar avea intenţii agresive. Iluziile
auditive se întâlnesc mai frecvent la bolnavi cu psihoze reactive, alcoolice, schizofrenie.
Iluziile olfactive şi gustative se întâlnesc mai rar. în astfel de iluzii bolnavul declară că în jurul lui (în
salon) a apărut un miros neplăcut şi că hrana şi-a schimbat gustul. Aceste dereglări nu sunt concrete,
bolnavul nu este convins în cele spuse de el. Ele constau în perceperea erona tă a gustului şi a
mirosului normal, a diferitor substanţe. Aceste variante de iluzii se întâlnesc la bolnavi cu
schizofrenie, psihoze somatogene.
Iluzii tactile (viscerale sau interoceptive). Bolnavul spune că simte diferite mişcări de paraziţi sub
piele, mişcări intestinale sau pulsaţiile vaselor, diferite înţepături. Iluzii tactile apar la bolnavi cu
psihoze presenile, aterosclerotice, organice.
Practica a demonstrat că toate variantele de iluzii se întâlnesc mai frec vent la bolnavii cu stări
febrile, psihoze infecţioase, toxice, cu stări confuzi-onale, psihoze reactive, stări obsesive - fobice,
depresive, delirante.
Halucinaţiile Studiul halucinaţiilor este legat de numele psihiatrului francez Esqurol( 1840), iar
termenul de halucinaţii a apărut în anul 1864. S.P. Falres în tratatul „Maladias mentales" scrie:,,
halucinaţia este o percepţie fără obiect". Majoritatea psihiatrilor consideră că spre deose bire de iluzii
(în cazul cărora obiectul există în realitate), în cazul halu cinaţiilor obiectul lipseşte, bolnavul trăind
senzaţiile date ca fiind reale.
în literatura de specialitate există o părere unică în privinţa definiţiei halucinaţiilor. Halucinaţiile
sunt considerate o dereglare patologică de percepţie tară obiect, care apare pe fondul unei boli
psihice sub formă de imaginare neclară a diferitor obiecte şi care se integrează intim cu procesele
emoţionale, gândirea, conştiinţa. Dispar odată cu dispariţia bolii psihice de bază.
Clasificarea halucinaţiilor
Halucinaţiile se clasifică după mai multe criterii:
După proiecţia în spaţiu (pe căile senzoriale), deosebim haluci naţii adevărate.
După locul de sinteză distingem pseudohalucinaţii - sunt sintetizate în corpul bolnavului.
După complexitate: elementare şi complexe.
După modalitatea senzorială: vizuale, auditive, gustative, tactile, viscerale, somatice
Halucinaţiile adevărate (propriu-zise) apar sub formă de diferite scene vizuale: dansuri de draci,
animale, diferite obiecte, glasuri, mirosuri neplăcute, înţepături în diferite locuri ale corpului. Toate
aceste fenomene apar din exteriorul spaţiului şi sunt specifice pentru bolnavi cu psihoze exogene.
Pseiidohalucinaţiile. Apar spontan, fără proiecţie spaţială. Bolnavul „aude cu urechile minţii" şi „vede
cu ochii anteriori". Bolnavul simte că cineva vorbeşte în creier şi transmite mesaje prin diferite
aparate, fiind convinşi că prin influenţe din afară sunt produse diferite mirosuri dezgustătoare, că Ii
se umple capul cu insecte . Pseiidohalucinaţiile se întâlnesc mai des la bolnavii schizofrenici.
Spre deosebire de halucinaţiile adevărate, pseiidohalucinaţiile nu sunt proiectate în exterior, în lumea
obiectelor şi fenomenelor reale, totul petrecându-se în minte. Bolnavii cu pseudohalucinaţii afirmă că
vocile, mirosurile neplăcute, mişcările senzoriale sunt rezultatul unor acţiuni impuse de cineva cu un
scop anume. Bolnavii susţin că: „vorbesc sub influenţa hipnozei şi aud vocea în gând şi în suflet".
Halucinaţiile vizuale se caracterizează prin proiecţia vizuală în exterior sau interior cu un caracter
polimorf. Acestea pot fi elementare: sub formă de puncte, steluţe, scântei, umbre, foc (fotopsii),
culori întunecate, luminoase. Obiectele pot fi parţiale - bolnavul vede numai o mână, un picior, un
cap (halucinaţii autoscopice), sau complexe (figurate, scenice), când bolnavul vede diferite animale,
insecte neplăcute, groaznice. In general, halucinaţiile sunt văzute cu ochii deschişi, cu privirea
ţintuită într-o direcţie anume. Halucinaţiile vizuale pot apărea şi înainte de somn, când ochii sunt
închişi. Astfel de halucinaţii se numesc hipnagogice şi se întâlnesc mai des la bolnavi cu psihoze
alcoolice. Halucinaţiile vizuale se întâlnesc în psihozele toxice, infecţioase, somatogene, organice şi
se manifestă pe fondul dereglărilor emoţionale psihomotorii şi ale conştiinţei.
Halucinaţiile auditive. După gradul de complexitate, halucinaţiile auditive se împart în: elementare
(acoasme, foneme), percepute ca diferite zgomote, foşnete, pocnituri, şi complexe - diferite voci,
cuvinte, fraze rostite de bărbaţi, femei, copii. Pot fi cunoscute sau necunoscute, favorabile, încurajând,
îndemnând, comunicând diferite informaţii, sau defavorabile, duşmăneşti, înjurând bolnavul. Bolnavii
deseori folosesc frazele: „pleacă ", „du-te", „lasă-mă în pace", „ieşi afară". Alţii în timpul vorbirii
zâmbesc, râd în hohote. Vocile pot fi imperative, comenta-tive, unele acuzându-1, altele luându-i
apărarea. Halucinaţiile auditive pot fi bilaterale, când la o ureche bolnavul aude cuvinte de măgulire
la adresa sa, iar la cealaltă înjurături. Uneori halucinaţiile auditive se prezintă sub formă de
fragmente muzicale cunoscute sau necunoscute, denumite halucinaţii auditive ,, muzicale ".
Halucinaţiile auditive evoluează de obicei pe un fond clar al conştiinţei şi se întâlnesc la bolnavi cu
schizofrenie, tumori cerebrale, psihoze presenile, somatogene.
Halucinaţii olfactive şi gustative. Se caracterizează prin gusturi sau mirosuri neplăcute: miros de
mucegai, cadavru, sânge, fecalii, diferite substanţe chimice (eter, petrol, acetonă) şi gusturi amare,
metalice. Bolnavii cu halucinaţii olfactive îşi astupă nasul şi gura, nu pot ingera hrana, sunt
deprimaţi. Acest tip de halucinaţii se întâlnesc mai des la bolnavi cu schizofrenie, psihoze
infecţioase, toxice.
Halucinaţiile tactile. Se manifestă prin apariţia senzaţiei neplăcute în corp, pe piele: înţepături, pe care
pacientul le poate atribui unor insecte, viermi sau altor vietăţi mici. Pot apărea senzaţii de arsură, de
tracţiune sau dilatarea fasciilor, excitare sexuală sau trecerea curentului electric. Apar la bolnavi cu
psihoze toxice organice, schizofrenie.

Dereglările psihosenzoriale. Sunt o formă de percepţie patologică cu impresia de deformare a

obiectelor şi a spaţiului lumii înconjurătoare.
Se disting 4 variante ale acestor dereglări:
Dereglări psihosenzoriale cu deformarea obiectelor (metamor-fopsii). Bolnavilor li se pare că obiectele
sunt mari (macropsia) sau mai mici (micropsia), lărgite sau lungite (dismegalopsia). Obiectele perce-
pute par mai apropiate sau mai îndepărtate (poropsia).
Dereglări psihosenzoriale cu schimbări speciale. Apare impresia că totul înjur s-a schimbat: străzile sunt
mai lungi, mai largi, clădirile mai înalte. Totul este dărâmat, semnificând o catastrofă globală, „sfâr -
şitul lumii".
Dereglări psihosenzoriale cu recunoaşteri false (derealizare), cunoscute sub denumirea „deja văzut" (deja
vu), „deja cunoscut" (deja connu), „deja trăit" (deja vecii), „niciodată văzut" (jamais vu). Locurile şi
împrejurările binecunoscute îi par bolnavului necunoscute, percepute parcă prima dată.
Dereglări psihosenzoriale cu schimbarea schemei corporale (depersonalizare). Apare senzaţia că părţile
corpului sunt schimbate. Bolnavul simte că mâinile şi picioarele sunt mai lungi, urechile ca la
elefant, capul atât de mare încât şi nu încape pe uşă, volumul corpului este atât de mare încât ocupă
toată camera. Dereglările psihosenzoriale se întâlnesc mai des la bolnavi cu schizofrenie, psihoze
infecţioase, epilepsie.