13. Tulburări de ritm şi coerenţă ale gândirii. Tulburări de conţinut ale gândirii.

Din dereglări după ritm fac parte:

Gândire accelerată (fuga idearum). Se caracterizează prin fuga de idei, asociaţiile se fac la întâmplare.
Bolnavul vorbeşte mult, cu voce tare, cu un ritm rapid. Se observă o labilitate a atenţiei, bolnavul trece
repede de la o noţiune la alta pierzând firul conversaţiei. De aceea, pro cesul de gândire are un caracter
superficial. Fuga de idei se întâlneşte în sindroamele maniacale, stări de ebrietate, nevrotice, de
intoxicaţie.
Gândire inhibutâ - se caracterizează prin încetinirea ritmului ideativ, cu o exprimare lentă, prin
răspunsuri întârziate. Pentru răspunsuri este necesar de a fi repetată întrebarea sau pusă cu o voce tare.
Bolnavul spune: „n-am nici un gând, apar gânduri foarte rar în creier". Gândirea inhibată se întâlneşte la
bolnavii cu stări depresive, intoxicaţii, parkinsonism, schizofrenie, oligofrenie.
Mentismul, descris de autorul francez Chaslin. Mentismul se caracterizează prin depanarea rapidă,
incoercibilă a reprezentărilor şi ideilor. Bolnavii se stăruie să-şi stăpânească gândurile însă nu reuşesc.
Bolnavul spune că are foarte multe gânduri, tot timpul apar noi gânduri care se intercalează, se produce
un „haos de gânduri". Mentismul se observă la bolnavi cu intoxicaţii, schizofrenie.
Gândire vâscoasă (circumstanţială) se exprimă printr-o viscozi-tate, rigiditate a gândirii cu scădere a
mobilităţii ei. Bolnavul vorbeşte monoton, rar, trece de la o frază la alta, tot detalizează, parcă se
opreşte în loc. Caracteristic este pierderea capacităţii de a diferenţia principalul de secundar, esenţialul
de neesenţial. Gândirea vâscoasă se întâlneşte la bolnavii cu epilepsie, traume cranio-cerebrale,
ateroscleroză cerebrală.
Ruperea gândirii. Bolnavii vorbesc cu fraze întrerupte. Se pierde legătura între propoziţii, de aceea nu
putem înţelege povestirea lor. Ruperea gândirii se întâlneşte la bolnavi cu stări amentive, intoxicaţii cu
droguri, schizofrenici.
Perseverarea şi stereotipii/e gândirii. Constă în repetarea stereotipă a unor şi aceleaşi fraze, din care cauză
răspunsul bolnavilor are un caracter bizar. Se întâlnesc mai des la bolnavi cu schizofrenie.
Gândire incoerentă. Fragmentarea gândirii. Bolnavii vorbesc încontinuu, fără nici un sens, rezultând o
„salată de cuvinte": „ arată....nu ştiu...te mănânc...fac..joc...stau...". Se dezvoltă la bolnavi cu dereglări
de conştiinţă, psihoze reactive.
Gândirea rezoneră. Vorbă în zadar, fără nici un sens, de exemplu: „...viaţa cât aceasta îi principală. Eu
vreau să spun şi să subliniez că această idee foarte principală. Dumneavoastră nu puteţi spune şi gândi
la această idee că nu e principală...". Se întâlnesc mai des la bolnavi cu schizofrenie.

Dereglările de gândire după conţinut pot fi: delirul şi stările ob sesive.

Ideile delirante prezintă idei false apărute pe un fond patologic (cu claritatea conştiinţei), care nu
corespund cu adevărul (realitatea) şi nu pot fi cercetate de bolnav. Ideea delirantă are următoarele par -
ticularităţi:
Este o gândire falsă care stăpâneşte, domină conştiinţa bolnavului şi modifică comportamentul în sens
patologic.
Este imposibil de ai convinge pe bolnavi în intervalul fabulei delirante.
Este incompatibilă cu existenţa atitudinii critice, bolnavul fiind lipsit de capacitatea de a analiza în mod
conştient esenţa patologică.
Deosebim următoarele forme de delir:
Delir de relaţie - bolnavul observă că cei din jur si-au schimbat atitudinea faţă de el. Bolnavul consideră
că rudele şi prietenii îi fac diferite semne, prin cuvinte, gesturi şi acţiuni fac aprecieri defavorabi le
asupra calităţilor morale, intelectuale, fizice sau sexuale. Delirul de relaţie apare des la bolnavi cu
diferite psihoze: schizofrenie, psihoze alcoolice, presenile, toxice.
Delir de urmărire - bolnavul este convins că este urmărit de „bandiţi", „spioni" care vor să-1 înjosească,
să-l omoare. Este urmărit peste tot: acasă, pe drum, la serviciu, în spital. Se întâlneşte la bolnavi cu
schizofrenie, psihoze reactive, presenile.
Delir de influenţă fizică şi hipnotică. Bolnavilor li se pare că asupra lor acţionează un curent electric sau
diferite raze. Ei consideră că permanent asupra lor acţionează din exterior, din cosmos, o putere cu
curent electric din aparate secrete. Sub acţiunea acestei forţe la bolnavi „apar" senzaţii de durere. în
cazul delirului de influenţă hipnotică, bolnavii au senzaţia că cei din jur îi hipnotizează. Aceste stări
delirante se întâlnesc mai frecvent la bolnavii schizofrenici.
Delir de otrăvire. Bolnavilor li se pare că mâncarea are miros şi gust neplăcut, deseori ajungând la
concluzia că soţia, soacra vor să-i otrăvească. Bolnavii deseori dau hrana la pisici, la câini, ca să se
convingă că nu este otrăvită sau mănâncă din aceeaşi farfurie cu soţia. înainte de a mânca, studiază
atent hrana, o miroase. Bolnavii sunt convinşi că toţi cei din jur vor să-i otrăvească, punându-le otravă
în mâncare, băutură, în haine, în pat. Acest tip de delir apare îndeosebi la bolnavii schizofrenici.
Delir de gelozie. Ideile delirante de gelozie se interpretează prin gesturi, expresii, mimică, intonaţii,
atitudini şi dispoziţii afective ale partenerului, pe care bolnavul le interpretează drept mijloace de
comunicare cu o persoană. Ideea de gelozie delirantă este alimentată de iluzii de percepţie şi memorie,
interpretări delirante, scene de coşmar, scăderea libidoului. Bolnavul este încrezut că soţia se întâlneşte
pe ascuns cu alţi bărbaţi. Apare la alcoolici, schizofrenici, bolnavi cu psihoze presenile şi senile.
Delir hipocondric. Bolnavii sunt convinşi că sunt afectaţi de o boală grea, incurabilă. Pe un fond
depresiv, ei se automobilizează şi se documentează încontinuu în legătură cu presupusa boală. în cazuri
grave, bolnavii susţin că s-a schimbat structura organelor interne, fiind con vinşi că în stomac au şerpi
sau broaşte. Ideile delirante hipocondrice apar la bolnavi cu psihoze senile, somatogene, schizofrenie.
Delirul de reformă. Sunt îndreptate spre elaborarea unor planuri filantropice, de universalitate şi veşnicie,
a unor sisteme politice. Bolnavii consideră că sunt autorii deferitor invenţii. Bolnavii insistă să
introducă aceste proiecte în viaţă, cer onoruri. Bolnavii sunt destul de sceptici în privinţa realizării
planurilor lor, uneori întră în conflict cu cei din jur. Aceste idei delirante apar la schizofrenici,
psihopatiei.
Delir de bogăţie, mărire (delir de grandoare). Bolnavul este convins că este foarte bogat, că este
Dumnezeu, că are milioane la cont, că ocupă posturi de conducere. Se întâlneşte la bolnavi cu paralizie
progresivă, stări maniacale, demenţă, parafrenie.
Delir de autoacuzare. Bolnavul se consideră vinovat de situaţia grea în care se află, de nereuşita copiilor,
de necazurile prietenilor, de tot ce se petrece rău pe pământ (războaie, cutremure de pământ, accidente
auto şi aviatice). Bolnavii spun: „Ucideţi-mă şi totul o să revină la normal". Aceste idei deseori conduc
la suicid. Delirul de autoacuzare apare la bolnavii cu psihoze presenile şi senile, stări depresive.
Ideile delirante erotomanice. Se manifestă prin convingerea delirantă a bolnavului că este iubit de o
persoană, de obicei cu un statut social-cultural superior, interpretând drept dragoste orice gest sau ma-
nifestarea întâmplătoare a acestuia. Aceste idei delirante sunt alimen tate de iluzii false. Ele pot rămâne
pasive, uneori însă se pot actualiza printr-o reacţie agresivă, răzbunarea faţă de obiectul pasiunii. Aceşti
bolnavi se află într-o stare de încordare emoţională, urmăresc persoana respectivă, îi trimit scrisori de
dragoste. Astfel de idei delirante apar la schizofrenici, mai rar la cei cu delir rezidual sau indus.
Delir rezidual. Apare ca o consecinţă patologică temporală după o stare de psihoză acută, mai des
infecţioasă sau somatogenă, în diferite idei delirante. După dispariţia simptomelor acute la bolnavi se
păstrează o parte din ideile delirante de scurtă durată, se pierde atitudinea critică.
Delir indus. Se observă la persoanele primitive, cu o cultură săracă. Mai des sunt induşi copiii, soţiile,
fraţii bolnavului. Persoanele induse repetă cuvânt cu cuvânt fabula delirantă a bolnavilor şi sunt
convinşi că sunt adevărate.
Stările obsesive. Se caracterizează prin apariţia voluntară a unei idei, acţiuni de care bolnavul nu se poate
debarasa, deşi simţul critic este prezent. Stările obsesive se împart în: idei obsesive; acţiuni obse sive;
fobii obsesive.
Ideile obsesive. Reprezintă apariţia unei idei, fraze, termeni, maladii, amintiri neplăcute care îl frământă
tot timpul. Bolnavul oboseşte de pe urma acestor gânduri, apare o stare de depresie, astenie. O mamă,
conştientă că şi-a pierdut copilul, era obsedată de ideea că l-ar fi îngropat de viu (ideea contrazice
realitatea), imaginându-şi copilul ţipând şi zbătându-se în mormânt. Aceste trăiri au determinat-o să
plece la cimitir, să pună urechea pe mormântul copilului şi să asculte dacă nu se aud ţipetele şi gemetele
acestuia. Pot apărea şi amintiri obsesive ale unui eveniment din trecut neplăcut sau plăcut.
Acţiunile obsesive. Se referă la acţiuni rituale: de a număra paşii, toate obiectele din jur (aritmoniania).
Mergând pe stradă, este tentat să pună mâna pe clădiri sau pe gard. Nefiind încrezut că a încuiat uşa, se
întoarce de mai mult ori ca să se convingă de acest lucru.
Fobiile obsesive. Se caracterizează prin apariţia diferitelor variante de frică: teamă de o boală
(cancerofobia, sifilofobia, sidafobiă), teama de spaţiu deschis (agarofobia), de locuri închise (claustrofobia),
de locuri înalte (hipsafobia), frică de obiecte ascuţite (ahmofobia), de apă (hidrofobia), de moarte
(tanatofobia), de a fi îngropat de viu (taferofobia), de aglomeraţii (antrofbbia), de societate (patofobia), de
animale (zoofobia). Toate variantele de obsesii se întâlnesc mai des la bolnavii cu nevroze obsesive şi
schizofrenie.