CURS 5 URGENTE

I. TRAUMATISMELE MAXILO FACIALE

Aceste leziuni se pot incadra in următoarele 3 mari grupe:
 plăgi ale părţilor moi,
 fracturi ale maxilarelor
 leziuni mixte (plăgile părţilor moi asociate cu frac turi ale maxilarelor.

Plăgile părţilor moi buco-faciale

Plăgile buco-maxilo-faciale se insoţesc de tulburări importante, care pot pun<in pericol
viaţa bolnavului şi anume de hemoragie, şoc şi asfixie.

Hemoragia
- Rănirile provoacă singerări imediate datorate vascularizatiei bogate a părţilor moi şi
masivului maxilar.
- Uneori pot fi lezate vase mari (arterele:linguală, maxilară internă).
- Deosebit de singerinde sint plăgile limbii şi al planşeului bucal.
Revărsatul sangvin poate infiltra ţesuturile,pro- ducind hematoame voluminoase,
Şocul surevine in traumatismele puternice.
Răniţii pot manifesta o stare de leşin, cu paloare a feţei, puls accelerat şi slab, din care işi
revin repede
Asfixia
Tulburările respiratorii sint datorate fie unor obstacole in căile aeriene, fie unei cauze centrale,
Cheaguri de singe, secreţii, corpi străini,fragmente de dinţi, eschile osoase, proteze dentare
desprinse etc. c Inundarea căilor aeriene cu singe sau aspirarea conţinutului gastric refluat in
gură (vărsătură); survin indeosebi la bolnavii şocaţi, inconştienţi, o Căderea inapoi a limbii.
Hematomul şi edemul perifaringian, in plăgile planşeului bucal, in plăgile limbii etc,
Este datorată depresiunii brutale a centrilor
Alte tulburări
• Tulburări nervoase, de sensibilitate (parestezii, anestezii) prin lezarea nervului trigemen.
Prin lezarea nervului facial se instalează paralizie facială.
Prim ajutor
— in tulburările asfixice
- Ca principiu de bază, primele ingrijiri trebuie să se adreseze acelor tulburări care
ameninţă viaţa.
- Rănitul trebuie scos cit mai repede din locul accidentului şi degajat de tot ce ii poate
agrava starea.
- Va fi aşezat pe o parte, cu capul uşor decliv, avindu-se grijă să se inlăture tot ce ar
putea jena respiraţia şi circulaţia (imbrăcăminte prea strinsă, centură etc.).
- La răniţii care manifestă semne de obstacol respirator se va asigura libertatea căilor
aeriene: se face tracţiunea limbii, care este prinsă cu degetele infăşurate intr-o
compresă (batistă) sau cu o pensă. La nevoie se fixează cu un fir de aţă trecut prin
virful limbii şi legat la un nasture de la haina.
- In cazul unei inundaţii traheobronşice, bolnavul va fi aşezat in poziţia ventro-Iaterală
sau ventrală, cu fruntea sprijinită de antebraţ şi se va face aspiraţie cu o sondă subţire
introdusă prin nas sau cavitatea bucală.
Important! La accidentaţii inconştienţi, in stare de comă, poziţia laterală sau ventrală este
obligatorie (singurele care previn inundarea căilor respiratorii superioare).
Cind căile respiratorii sint libere şi respiraţia nu se , restabileşte, se va trece de mare urgenţă
Ia respiraţia artificială gură la gură, gură la nas sau prin intermediul unor tuburi speciale
In asfixiile grave de cauză centrală sau datorate edemelor sau hematoamelor, cind nu se poate
face intubaţie laringo-traheală^se practică traheostomia.
Hemostaza provizorie- in hemoragiile vaselor importante se face hemostază provizorie prin
compresiune directă in plagă pe vasele corespunzătoare plăgii:
 pentru artera facială (pe marginea inferioară a mandibulei).
 pentru artera temporală superficială (pe regiunea preauriculară),
 pentru artera carotidă externă (compresiunea manuală se face astfel: palma este
aplicată pe ceafa bolnavului şi degetele insinuate inaintea muşchiului
sternocleidomastoidian, presind astfel vasul pe suportul osos oferit de coloana
vertebrală cervicală. in rănile uşoare hemostaza provizorie se execută prin pansament
compresiv (după curăţarea mecanică) sau prin tamponament compresiv (prin indesarea
in plagă a unor meşe de tifon) completate prin bandaj compresiv.
in plăgile regiunii frontale : bandaj circular in jurul frunţii.
 in plăgile părţilor moi ale feţei: tamponamentul plăgii, comprimarea vaselor pe
scheletul facial şi fixarea pansamentului cu un bandaj compresiv tip monoclu
 in plăgile etajului inferior al feţei: tamponament completat cu un bandaj mentocefalic
(prin aceasta se obţine in acelaşi timp şi imobilizarea provizorie a mandibulei, dacă
aceasta este interesată). in expistaxis: tamponament anterior, posterior sau asociat
(vezi hemoragii). Concomitent, dacă accidentatul este conştient, va fi aşezat inpoziţie
semişezindă, cu capul inclinat inainte, sau poziţie ventrală.
Combaterea socului - Răniţii care au doar o stare de lipotimie sau colaps trecător, işi revin
prin simpla intindere la orizontală, cu capul mai decliv. in traumatisme grave sint necesare
măsuri intensive de reanimare: reechilibrarea hemodinamică prin perfuzii, oxigen, medica ţie
analgetică şi sedativa (vezi şocul).
La ingrijirea plăgilor se va trece numai după ce pericolul vital a fost inlăturat, hemoragia a
fost oprită, s-a restabilit respiraţia. Se face curăţarea şi dezinfectarea tegumentului din jur,
curăţarea mecanică a plăgii, inlăturindu-se corpii străini; pansament şi bandaj la nevoie
compresiv.
Este obligatorie in toate plăgile deschise.
Pentru rezolvarea definitivă a plăgii (pentru a corespunde estetic) se impune ca sutura să fie
făcută in servicii bine utilate.

II.FRACTURI ALE MAXILARELOR

Fracturile mandibulei (maxilarului inferior)
Semne clinice
 Durere in zona fracturată.
 Manevrele de mobilizare activă sau pasivă a mandibulei sint foarte dureroase,
masticaţia imposibilă.
 Mobilitate osoasă anormală
 In unele cazuri pot fi palpate dislocările osoase in focar.
 La inspecţia gurii traumatizatului se remarcă modificarea formei arcadei dentare.
 La inspecţia feţei se observă modificările părţilor moi şi ale conturului osos.
 La incercarea de inchidere a gurii se constată nepotriviri de angrenare a arcadelor
dentare.
 Disfonie.
 Anestezia buzei inferioare (in fracturile laterale ale corpului mandibulei).
Prim ajutor
Se vor rezolva ca primă urgenţa tulburările grave care, imediat după accident domină tabloul
clinic şi ameninţă viaţa rănitului: asfixia, hemoragi , şocul
După ce se face toaleta gurii şi a plăgilor, se inchide gura bolnavului, urmărindu-se
poziţionarea corectă a raportului dintre arcadele dentare (dacă este liberă calea nazală, pentru
asigurarea debitului respirator).
Se face imobilizarea provizorie a mandibulei folosind căpăstrul sau cu ajutorul bandajului
mentocefalic.
Căpăstrul este o faşă lată de 5—10 cm, lungă de 1,30— 1,40 m. Se despică in lung faşa la
ambele capete, lăsind la mijloc o porţiune de 5 cm nedespicată ;
se fixează partea nedespicată pe bărbie; o se incrucişează ramurile superioare in regiunea
occipitală şi se leagă in regiunea frunţii; ramurile inferioare se leagă deasupra creştetului
capului, iăsindu-se libere urechile

Bandajul mentocefalic: o faşă sau pinză de aceeaşi dimensiune se infăşoară pericranian, apoi
pe sub bărbie şi se leagă deasupra creştetului
Transport in serviciu de specialitate (stomatologie).
In mod obişnuit, sub denumirea de fracturi ale maxilarului superior sint cuprinse leziunile
traumatice care interesează intreg complexul osos al etajului mijlociu al feţei De obicei se
asociază şi leziuni ale părţilor moi.

FRACTURI MULTIPLE ALE MASIVULUI MAXILAR TURILE MAXILARULUI

SUPERIOR
Deformarea regiunii se pune in evidenţă prin inspecţia bucală şi a feţei.
Se cercetează prezenţa echimozelor, a rupturii mucoasei, bucale,
integritatea dinţilor sau lipsa lor, angrenajul lor armonic.
Mobilitatea patologică se poate depista manevrind cu blindeţe pe diferite porţiuni ale arcadei
dentare superioare
In fracturi cu dislocări se pierde raportul normal (la inchiderea gurii) dintre cele două arcade
dentare, ocluzia fiind defectuoasă.
Tulburări de respiraţie (acumulări de singe in cavitatea bucală, căderea limbii, reacţii reflexe
etc.).
Alte semne:epistaxis,tulburări oculare (diplopie, midriază, devierea globilor, scăderea acuităţii
vizuale), tulburări de sensibilitate (anestezii, parestezii, nevralgii), tulburări de masticaţie,
deglutiţie, fonaţie, fizionomie.
Masuri de prim ajutor
Remedierea măsurilor de urgenţă ce pun in pericol viaţa bolnavului (asigurarea debitului
respirator, hemostază, combaterea şocului traumatic)
Imobilizarea provizorie (toaleta gurii şi a plăgilor fiind executată).
 In fracturile simple de maxilar imobilizarea se face cu praştia mentonieră sau bandajul
mentocefalic (vezi fracturile mandibulei).
 in fracturile complicate, cind este perturbată respiraţia nazală, imobilizarea se va face
cu gura deschisă şi limba trasă in afară şi menţinută apoi prin simpla bandajare sau
fixare cu fir.
 Imobilizarea cu „zăbală" (pentru menţinerea gurii deschise):se foloseşte o bucată
(bară) de lemn (fişie de scindură sau baston) lungă de 20—25 cm, care se introduce in
gură, capetele ieşind in dreptul comisurii bucale; bara se fixează cu o faşă (despicată la
capete) Ia ceafă şi peste creştetul capului fixarea barei se poate face şi numai peste
creştetul capului
 Transportul Se face in decubit ventral sau lateral (drenarea caportulvităţii bucale).
 Se va avea grijă ca gulerul cămăşii sau bluzei să fie desfăcut.
 Supravegherea continuă a stării bolnavului.
Accidentaţii cu traumatisme maxilo-faciale, fără gravitate şi stare generală bună pot fi
transportaţi in poziţie şezindă.

III.TRAUMATISMELE GITULUI
Traumatismele gitului sint deosebit de periculoase, deoarece pot să intereseze organele axiale,
ca traheea şi esofagul, sau vasele de la baza gitului: arterele şi venele subclaviculare, arterele
carotide sau venele jugulare.
Semne majore: asfixia, hemoragia, şocul.
Alte semne asociate: disfagia, disfonia
Prim ajutor
 Combaterea hemoragiei:cind există plăgi ale vaselor mari, pericolul cel mare este
exsangvinarea ; seva proceda de urgenţă la compresiunea digitală la distanţă sau in
plagă, gest care trebuie făcut chiar inainte de degajarea victimei.
 Compresiunea digitală este greu de menţinut pentru timp indelungat şi se inlocuieşte
prin aplicarea unei pense hemostatice; pansamente compresive.
 Combaterea asfixiei : degajarea căilor respiratorii superioare prin aspiraţie; cind
dezobstrucţia căii aeriene nu reuşeşte, se impun alte măsuri, care pot fi făcute numai
de medic: introducerea unui tub din cauciuc sau din plastic prin plaga.
 Transportul - Aşezarea pe targă in decubit lateral.
 Se va transporta in poziţie Trendelenburg pentru a diminua anemia cerebrală şi a evita
pătrunderea singelui in arborele respirator la cei cu hemoragie abundentă.

IV.TRAUMATISME OCULARE
Traumatismele oculare pot avea multiple cauze şi se pot grupa în neperforante (contuziile
forte), penetrante şi perforante (plăgi tăiate sau înţepate) şi arsuri chimice.
Consecinţele traumatismelor pot fi variate, de la cele uşoare care se vindecă complet şi rapid,
până la cele severe care pot duce la pierderea definitivă a vederii sau chiar a ochiului
respectiv, ca organ.
Ca şi localizare, traumatismul poate fi situat
 la nivelul globului ocular, afectând segmentul anterior ocular (conjunctivă, cornee,
iris, cristalin) sau/şi segmentul posterior (retină, vitros, nerv optic),
 la nivelul anexelor oculare (pleoape, sistem lacrimal) sau
 la nivelul structurilor orbitei (muşchi extraoculari, pereţi orbitari – fracturi).
Traumatismele severe pot avea răsunet la toate cele trei niveluri menţionate, cu consecinţe
destul de grave asupra integrităţii acestora şi asupra prognosticului vizual.
Contuziile oculare (cu bucăţi de lemn, pumni, dopuri de şampanie, mingi de tenis etc.)
produc fie eroziuni corneene, hematoame palpebrale, hemoragii subconjunctivale – care de
obicei se vindecă fără sechele, fie afecţiuni mai serioase precum hifema (sânge prezent în
segmentul anterior ocular), cataracta traumatică, luxarea sau subluxarea cristalinului. Dacă
sunt foarte puternice, contuziile pot determina uneori şi ruptura globului ocular, rupturi ale
coroidei sau retinei sau afectarea nervului optic (neuropatie posttraumatică).
Traumatismele perforante se însoţesc de întreruperea integrităţii structurilor oculare sau
perioculare afectate (plăgi conjunctivale, corneene sau sclero-corneene, plăgi palpebrale etc.).
De multe ori, traumatismele perforante atrag după sine prezenţa de corpi străini intraoculari
sau extraoculari. Tratamentul este în principal chirurgical şi pe lângă extracţia eventualilor
corpi străini, implică sutura plăgilor cu restabilirea integrităţii şi anatomiei globului ocular şi a
zonei adiacente. Tratamentul medical se adresează combaterii infecţiei şi hemoragiilor.
Arsurile pot fi chimice (substanţe nocive ce intră în contact cu ochiul), termice (flăcări,
vapori sau lichide fierbinţi), electrice (după sudură fără mască de protecţie) sau cu
ultraviolete.
Cele mai severe arsuri sunt cele produse de substanţele alcaline – var, amoniac, sodă caustică
– întrucât au o mare penetrabilitate şi pot produce leziuni profunde ale corneei, conjunctivei şi
structurilor subiacente. De multe ori, aceste arsuri netratate sau tratate tîrziu, duc la pierderea
parţială sau totală a vederii la ochiul afectat.
În cazul producerii unui traumatism ocular, trebuie ca pacientul să se prezinte cât mai repede
posibil la medicul oftalmolog din teritoriu sau la camera de gardă a unui spital cu serviciu de
oftalmologie. Deşi pacientul poate aprecia şi singur gravitatea traumatismului în funcţie de
mecanismul prin care s-a produs şi de consecinţele acestuia (scăderea vederii, sângerare,
durere etc.), totuşi doar medicul de specialitate poate aprecia toate complicaţiile produse în
urma traumei şi poate începe tratamentul specific pentru salvarea vederii şi a ochiului.
Masuri de urgenta
Indiferent de mecanismul de producere, ochiul nu trebuie frecat sau apăsat şi nici
aplicate bandaje compresive cu batiste sau alte materiale nesterile, cel mult un pansament
lejer, steril, în caz de sângerare. În cazul contactului cu substanţe chimice de orice fel, primul
gest înainte de a ajunge la medic, este de a spala ochiul din abundenţă cu apă de la robinet sau
ser fiziologic steril (nu cu lapte, ceaiuri sau alte lichide). Irigarea ochilor trebuie să dureze
aproximativ 20 de minute, după care pacientul trebuie să se prezinte imediat la medic pentru
evaluarea consecinţelor arsurii şi demararea tratamentului specific. Nu se freacă ochii şi nu se
duce mâna la ochi deoarece aceasta poate fi contaminată cu substanţa respectivă.