Sunteți pe pagina 1din 2

C.D. Rosenthal s-a născut în 1820, în orașul maghiar Pesta, într-o familie de negustori evrei.

În 1837 se
înscrie la Academia de Arte Frumoase din Viena, unde va fi student până în 1839, la grupa de desen antic. 

Studiile biografice de până acum au stabilit că Rosenthal a sosit în Țara Românească către sfârșitul anului 1842. În
lipsa altor dovezi, această dată a fost determinată pe baza datării Portretului doamnei Filipescu și a supoziției că
Rosenthal ar fi fost convins să vină în Principate de Ion Negulici, pe care l-a cunoscut la Viena în 1842. Există însă
o lucrare anterioară, Portretul revoluţionarului Zaharia Boerescu, ce poartă pe verso o însemnare datorată modelului
însuși, care atestă faptul că Rosenthal se afla la București încă din februarie 1840. 

Sosit așadar la București în 1840, Rosenthal s-a apropiat rapid de mediul revoluționarilor români, legând o strânsă
prietenie cu C.A. Rosetti. Această amiciție l-ar fi determinat pe Rosenthal, conform mărturiei lui Vintilă C.A.
Rosetti, fiul scriitorului, să preia prenumele Constantin, odată cu trecerea la religia creștină, produsă probabil și din
dorința de a se detașa de trecut.  

1848. „Revoluția a intrat în sufletul meu” 

La București, revoluția debutează în iunie 1848, după evenimentele similare petrecute cu câteva luni înainte în Italia,
Franța și Germania. Tinerii revoluționari munteni și moldoveni – Costache Negri, Vasile Mălinescu, Scarlat Vârnav,
Iancu Alecsandri, Nicolae Bălcescu – care participaseră direct la mișcările din februarie 1848, de la Paris, pun la
punct un program ce conținea, formulate în 22 de articole, o serie de reforme structurale ale statului. 

Programul, citit de către Ion Heliade Rădulescu, pe 9/21 iunie la Islaz, pe malul Dunării, și aclamat și de adunarea
populară, a rămas în istorie sub numele de Proclamaţia de la Islaz. Se formează tot acum Guvernul provizoriu,
alcătuit din Ștefan Golescu, Gheorghe Magheru, Nicolae Pleșoianu, Christian Tell, preotul Radu Șapcă, Ion Heliade
Rădulescu.

Gheorghe Bibescu, domnul Țării Românești, va semna proclamația două zile mai târziu, instituind astfel Guvernul
provizoriu și aprobând Constituția revoluționarilor. După doar o săptămână, Constituția este citită și la Bucureşti, în
fața a 30.000 de oameni, pe Câmpia Filaretului, loc ce avea să rămână cunoscut drept Câmpia Libertății.  Acesta este
momentul surprins de Rosenthal în alegoria România rupându-şi cătuşele pe Câmpia Libertăţii. Într-un ecleraj
dramatic, semn al susținerii divine, România este reprezentată sub chipul unei tinere femei, îmbrăcată în alb și
înfășurată în drapelul tricolor, proclamând pacea și abolirea vechii legi. Este, fără îndoială, momentul în care artistul
își identifică menirea, definindu-și în același timp cadrul stilistico-tematic și conținutul de idei al artei sale, după
cum avea să mărturisească trei ani mai târziu: „Revoluția a intrat în sufletul meu. [...] Nu pot crea decât figuri de
femei sau de mame pentru a regenera secolul nostru, pentru a îndrepta corupția, figuri nobile, eroice și duioase”. 

Locotenența domnească formată după înlocuirea Guvernului provizoriu îi acordă lui Rosenthal cetățenia valahă, act
ce va rămâne mai degrabă cu valoare simbolică, nefiind recunoscut de administrația habsburgică: „N-aș fi crezut
vreodată că sunt atât de valah, cum sunt: admir din zi în zi mai mult poporul valah, câtă inteligență, câtă blândețe!”,
îi scria Rosenthal lui C.A. Rosetti. 

În august, sultanul recunoaște condiționat noua Constituție a Țării Românești, decizie răsturnată însă în scurt timp de
Rusia. Conciliantul Soliman Pașa este înlocuit cu Mehmed Fuad Pașa, care va avea ca misiune pedepsirea rebelilor
și restabilirea ordinii anterioare revoluției. La 13 septembrie 1848, forțele otomane înving trupele muntene în Dealul
Spirii. Revoluția de la 1848 din Țara Românească este înfrântă.  
Rosetti la moartea lui Rosenthal: „Ce zile de durere!” 

Către sfârșitul anului 1850, Rosenthal pleacă în Elveția, unde primește câteva comenzi, revigorându-se material. La
30 iulie 1851, Rosetti notează următoarele în jurnalul său: „[...] am pornit o ladă mare cu scrieri propagandistice la
amicul meu Rosenthal. I-am scris și lui să meargă la Hermannstadt (Sibiu) ca să facă propagandă”. 

Pe 6 iulie 1851, Rosenthal se îndrepta spre Transilvania cu scrierile propagandistice date de Rosetti. Urmărit încă de
la Paris, avea să fie arestat și întemnițat la Budapesta, pentru propagandă. La 23 iulie 1851, Rosenthal moare în
închisoare. Versiunea oficială a fost cea a sinuciderii. Avea 31 de ani. La 9 august 1851, Rosetti scria următoarele:
„Ce zile de durere! Scriu jurnalele că Rosenthal arestat s-a spânzurat în temnița sa. [...] Sufer de perderea sau
arestarea lui, sufer văzând că durerea-mi nu este mult mai mare precum merită omul acesta carele a trăit și moare
pentru mine”. 

Dincolo de parcursul său artistic, C.D. Rosenthal a fost un om pătruns de misiunea sa cetățenească, pusă în slujba
unei țări de adopție, pe care o socotea însă patria sa. Destinul său tragic, expresie a angajamentului total față de
cauza revoluționară, devine unul romantic în sine, întregind în mod nefericit, dar exemplar, demersul artei sale și
încarnând artistul total, un concept ce avea să fie teoretizat abia în secolul următor. 

S-ar putea să vă placă și