Creșterea postnatală a mandibulei

Creșterea mandibulei se realizează prin procese de osificare endocondrală și periostală.

Creșterea bazei craniului modifică poziția articulației temporo-mandibulare, proces de
importanță redusă în dezvoltarea mandibulei în general. Componenta mandibulară a articulației
temporo-mandibulare, condilul, este acoperită de cartilaj la nivelul căruia pot avea loc procese de
hiperplazie, hipertrofie și refacere endocondrală. Cu excepția acestei zone, mandibula se
formează și se dezvoltă prin procese directe de apoziție și remodelare de suprafață.
Tiparul global de creștere a mandibulei poate fi reprezentat schematic sub două forme în
funcție de structura considerată de referință. Pe de-o parte, dacă ne raportăm la baza craniului,
mentonul se deplasează în jos și înainte. Pe de altă parte, din studiile realizate cu markeri de
colorare (vital staining), se observă că principalele situsuri de creștere sunt reprezentate de
marginea posterioară a ramului mandibular și de cele două apofize, apofiza coronoidă și cea
condilară. Din acest punct de vedere se observă că la nivelul marginii anterioare a mandibulei au
loc modificări reduse. Cele două tipare de creștere sunt reprezetate schematic în figura
următoare.

Figura 1 Creșterea mandibulei A. Considerând baza craniului stabilă - mentonul se deplasează anterior-inferior.
B Conform studiilor cu markeri de colorare (vital staining) - modificări minime la nivelul corpului si mentonului, creșterea și
remodelarea având loc la nivelul ramului pe care îl deplasează posterior.

Mentonul nu poate fi considerat situs de creștere deoarece este aprope complet inactiv.
Această zonă este translatată antero-inferior ca urmare a creșterii de la nivelul marginii
posterioare și a condilului mandibular. Corpul mandibulei crește în sens sagital prin apoziție
osoasă de tip periostal doar pe marginea posterioară, iar în vertical prin înlocuire endocondrală
condilară și procese de remodelare de suprafață. Corect, din punct de vedere conceptual, se
consideră că mandibula se deplasează anterior și inferior în timp ce crește în sens superior și
posterior. Translatarea antero-inferioară a acesteia are loc împreună cu țesuturile moi care o
înconjoară.
Remodelarea prin resorbție este cel mai bine exemplificată prin deplasarea posterioară a
ramului mandibulei: pe marginea posterioară a ramului au loc proces de apoziție osoasă, iar pe
cea anterioară de resorbție. Astfel, în sens sagital, prin procese de resorbție anterioară și apoziție
posterioară corpul mandibular se alungește observându-se îndepărtarea ramului mandibular de
menton.
 Figure 2 Ramul mandibular suferă procese intense de remodelare în timpul
creșterii în lungime, astfel încât porțiunea aflată la vârful condilului poate
ajunge pe fața anterioară câțiva ani mai târziu.

Când vine vorba de mandibulă și procesele ei de creștere, suntem tentați să credem că

există un centru de creștere situat infraradicular în zona anterioară care ar duce la deplasarea
anterioară a mentonului. Totuși, numeroase studii au arătat că la acest nivel nu există nici țesut
cartilaginos, nici os interstițial pentru a susține această idee. Creșterea are loc, așa cum am
menționat mai sus, prin remodelare – ceea ce la un moment dat reprezenta marginea posterioară
a ramului ajunge centrul acestuia pentru ca ulterior să devină chiar marginea anterioară, pe
măsură ce procesele de remodelare prin resorbție și apoziție au loc.
În perioada infantilă, ramul mandibular este localizat pe locul unde vor erupe primii
molari temporari. Prin resorbție se creează loc pentru erupția molarilor doi temporari și treptat
pentru erupția dinților permanenți accesionali. În multe cazuri, aceste procese de resorbție
sistează înainte de a se crea spațiu suficient pentru molarii de minte.

Tiparul de creștere la nivelul complexului dento-facial – Creșterea mandibulară

Mandibula are o creștere relativ constantă înainte de începerea pubertății. S-a observat o
creștere medie de 1-2 mm/an în înălțime la nivelul ramului și de 2-3mm/an în lungime a
corpului.
Pe parcursul creșterii mandibulare se observă o accentuare a proeminenței mentonului.
Deși multă vreme a fost acceptată ipoteza conform căreia schimbarea are loc datorită apoziției
osoase la acest nivel, aceasta este incorectă. Modificarea conturului mentonier odată cu
înaintarea în vârstă are loc, de fapt, prin procese resorbtive localizate între menton și baza
procesului alveolar, dar și prin translatarea anterioară a bărbiei ca urmare a creșterii globale
mandibulare.
Creșterea anterioară a mentonului este influențată de creșterea fosei glenoide. Dacă în
procesul de creștere, porțiunea osului temporal de care este atașată mandibula se deplasează
anterior în raport cu baza craniului, ulterior se observă translatarea anterioară a mandibulei. Se
aseamănă cu procesul prin care creșterea bazei craniului translatează maxilarul. Totuși, acest
lucru se observă relativ rar. Cu o frecvență mai mare are loc deplasarea către inferior a zonei de
legătură între osul temporal și mandibular care înfrânează deplasarea anterioară favorizând chiar
o deplasare posterioară a regiunii mentoniere.
 Introducere

La naștere, mandibula prezintă două componente separate pe linia mediană de o

articulație fibroasă numită simfiza mentonieră, care va fuziona până la sfârșitul primului an de
viață. Fiecare jumătate de mandibulă prezintă un condil care articulează cu osul temporal
formând ATM, un ram vertical care asigură locul de inserție al mușchilor masticatori și un corp
cu orientare orizontală pe care se va dezvolta ulterior arcada dentară mandibulară.