Particularitati ale tehnicii si metodelor de cercetare a unor cadaver

1.Cercetarea cadavrului in moarte subita

Moartea subită (neviolentă) se caracterizează prin instalare instantanee în
plină stare de sănătate, condiţionată fiind de un pro ces patologic sau de o
maladie necunoscută anterior persoanelor apropiate, adesea şi decedatului.
Aceste circumstanţc trezesc anu mite suspiciuni, din care motiv, cadavrele
persoanelor decedate subit devin obiectul cercetării mcdico-legale, în scopul
excluderii morţii violente. Moartea subită este obiectul de cercetare al me-
dicului legist, atunci când aceasta survine în afara spitalelor şi în primele 24 ore
de la internare în instituţiile medicale. Cauzele de ceselor sunt diferite, însă cel
mai frecvent sunt condiţionate de bolile sistemului cardiovascular la
persoanele adulte şi de cele ale aparatului respirator la copii în primul an de
viaţă.
Lipsa informaţiilor ce ţin de starea sănătăţii înainte de moarte, de existenţa sau
evoluţia clinică a unor boli determină ca unica sursă obiectivă să fie rezultatele
cercetărilor minuţioase obţinute în cadrul autopsiei şi examenului histologic al
pieselor recoltate din organele interne ale cadavrului. În scopul excluderii
eventualei intoxicaţii acute (alcoolice, narcotice etc.), obligatoriu se va purcede
la efectuarea cercetărilor toxico-narcologice respective.
Moartea subită a sugarului apare în circă 25% cazuri, și reprezintă de fapt un
diagnostic de excludere şi se caracterizează prin lipsa oricăror date
anamnestice şi morfopatologice în favoarea unei anumite cauze evidente de
deces. In știința medicală, moartea subită a sugarului rămâne până în prezent o
problemă inexplicată pe deplin şi necesită o studiere multidimensională în
continuare.
2.Cercetarea cadavrului in moartea violenta
Cel mai mare compartiment al medicinii legale îl reprezintă cercetarea
cadavrelor persoanelor decedate în urma diverselor traumatisme, determinate
de acţiunea factorilor mecanici, fizici, chimici etc.
Agenţii mecanici includ obiectele ascuţite, armele de foc şi dispozitivele
explozibile. Aceşti factori traumatici se deosebesc esenţial prin specificul
mecanismului de acţiune şi caracterul leziunilor produse.
La examenul extern se vor descrie obligatoriu particularităţile morfologice ale
tuturor leziunilor mecanice, care includ: localizarea leziunii, înălţimea de la
plante, tipul leziunii (echimoză, excoriaţie, plagă, fractură), forma leziunii (se
compară cu figurile geometrice), orientarea leziunii, dimensiunile leziunii,
culoarea leziunii şi a regiunilor adiacente, caracterul suprafeţei leziunii,
caracterul marginilor, pereţilor, capetelor, fundului leziunilor, prezența
depunerilor sau impurităţilor eterogene, prezența sau absenţa hemoragiei în
ţesuturile lezate şi alte semne ce reflectă vitalitatea producerii leziunii,
prezența sau absenţa semnelor de regenerare a leziunii.
În traumatismele rutiere, suplimentar la informaţiile menţionate, se vor mai
stabili:semnele şi urmele traumatismului de trafic rutier, formele
caracteristice unui anumit tip de vehicul, părţile mijloacelor de transport cu
care puteau fi produse leziunile depistate, poziţia victimei faţă de maşină în
timpul traumatizării, locul primar de aplicare a loviturii, direcţia şi locul de
traversare a corpului cu roţile, locul victimei în maşină.
In asfixiile mecanice se stabilesc: forma (spânzurare, strangulare cu lanțul,
sugrumare etc.) şi semnele specifice, caracteristica şanţului de spânzurare
sau de strangulare cu lanțul, localizarea, orientarea şi vitalitatea lui; prezenţa
semnelor de acţiuni violente sau de autoapărare etc.
O deosebită atenţie trebuie acordată intoxicaţiilor alimentare în masă (în
grădiniţe de copii, şcoli, cantine etc.), atunci când organul de urmărire penală
cercetează cauzele intoxicaţiilor cu implicarea specialiştilor din sistemul sanitar
epidemiologic, mediciilor legişti şi persoanelor cu atribuţii de răspundere în
această privinţă. Sunt cunoscute două grupe mari de intoxicaţii alimentare:
a) de origine nebacteriană sau cu produse care conţin substanţe otrăvitoare
(ciuperci, plante otrăvitoare, pesticide etc.);
b) de origine bacteriană. Din ultima grupă fac parte microorganismele grupei
parazitoide (salmonella) sau bacteriile condiţionat patogene(E. Coli)

3.Examinarea persoanelor decedate in institutiile medico-sanitare

Examenul medicolegal al persoanelor decedate în staționar prezintă unele

dificultăţi cauzate de: schimbările morfologice ale leziunilor corporale prin
procese naturale de vindecare, prin complicaţiile tardive de origine
infecţioasă şi necrotică, leziunile iatrogene, mai ales din timpul reanimării
(fracturi costale şi sternale), transfuzii masive.
O valoare deosebită prezintă datele privind leziunile primare din foaia de
observaţie clinică. De aceea, până la necropsie, medicul legist va studia toate
actele medicale pe numele persoanei în cauză, notând în partea descriptivă a
raportului de examinare, toate datele necesare pentru elaborarea concluziilor
cum ar fi de exemplu, starea generală a bolnavului. E de dorit ca la autopsie să
asiste medicii curanţi care îi pot da medicului legist explicaţii privitor la cazul
cercetat.

4.Cercetarea cadavrelor in cazul mortii prin maladii contagioase

Cercetarea decedaţilor de pe urma diverselor forme de boli deosebit de
contagioase prevede respectarea unui spectru specific de cerințe , cum ar fi
măsurile de prevenire a contaminării personalului medical, procedeele tehnice
ale autopsiei, metodele de prelevare a materialului cadaveric pentru
investigaţii suplimentare de laborator, prevenirea răspândirii infecției,
transportarea cadavrelor.
Morga trebuie să dispună de cameră frigorifică, reţea de canalizare, geamuri cu
gratii metalice şi teren pentru dezinfectarea mijloacelor de transport. Pentru
respectarea regimului antiepidemic de activitate, în morgă trebuie să existe un
număr suficient de unităţi de îmbrăcăminte protectoare, rezerve de
dezinfctanți, instrumente speciale, rezervă de apă. Pentru asigurarea protecţiei
individuale a personalului medical, autopsia se efectuează în costume speciale
(costum antipestă): şorţ de muşama, cizme de cauciuc, glugă, ochelari
protectori, mască de tifon, mănuşi rezistente.
Pe masa de autopsie se aplică peliculă de polietilenă, pentru a preveni
contactul ţesuturilor cadavrului cu obicctele înconjurătoare. Nu se recomandă
eviscerarea organelor, ci examinarea lor in situ. Avantajul acestei metode
constă în faptul că sângele şi viscerele rămân în cavităţile cadavrului, astfel
sporindu-se esenţial probabilitatea infectării obiectelor înconjurătoare. Pentru
limitarea volumului materialului biologic, nu se recomandă folosirea apei
curgătoare.
Pentru cercetări bacteriologice şi virusologice se recoltează material din cele
mai modificate (suspecte) sectoare, la hotarul cu ţesutul nemodificat al
organului. Instrumentele se dezinfectează din timp cu spirt şi se flambează la
flacăra spirtierei. Sângele din cord şi conţinutul bulelor tegumentare se
recoltează cu ajutorul pipetei sau seringii şi se introduce în eprubete sterile.
Fiecare piesă cadaverică se introduce în flacoane separate, ermetizate cu dop.
Se recomandă evitarea atingerii materialului infectat de gâtul flaconului şi
pătrunderea substanţelor dezinfectante în interiorul flaconului sau pe piese.
Dezinfecţia locului de muncă, a instrumentelor şi a altor obiecte din morgă
este un procedeu obligatoriu şi important în cazul maladiilor deosebit de
contagioase. Persoanele care vor efectua dezinfecţia curentă şi finală a
localului vor fi îmbrăcate în costume şi încălţăminte speciale. Flacoanele în care
se expediază materialul pentru cercetări bacteriologice, virusologice şi
histologice vor fi bine închise cu căpăcele, gâturile se vor acoperi cu hârtie
specială sau mănuşi de latex. La finalul autopsiei, în cavităţile toracică şi
abdominală ale cadavrului se introduc tifon sau alt material îmbibat cu soluţii
dezinfectante, iar deasupra se presară clorură de var sau cloramină. Cadavrul
se coase minuţios prin metoda obişnuită, se şterge cu soluţie dezinfectantă, se
îmbracă în hainele prezentate de rude, se înveleşte într-o plapumă îmbibată cu
soluţie dezinfectantă şi se aşază în sicriu, pe fundul căruia şi deasupra
cadavrului se aplică un strat dc clorură de var. Sicriul se căptuşeşte pe
dinăuntru cu muşama medicală, iar capacul lui se prinde în cuie.
5. Cauzele mortii in leziunile mecanice
În traumatismele mecanice moartea este condiţionată de o leziune concretă
sau de complicaţiile generate de această leziune.
Spre exemplu, dezmembrarea corpului, traumatizarea creierului, cordului. Cele
mai frecvente complicaţii mortale de pe urma leziunilor sunt şocul traumatic,
hemoragiile, aspirarea sângelui, comprimarea organelor vitale prin sânge sau
aer, emboliile, toxicoza post-traumatică, insuficienţa renală, respiratorie,
precum și de ordin infecţios.
O cauză a decesului poate fi şocul traumatic, care se instalează drept reacţie a
organismului la traumă şi reprezintă o dereglare a circulaţiei sangvine
periferice, cauzată de excitaţia mecanică a formaţiunilor nervoase.
Patogenetic, şocul traumatic generează o hipoxie tisulară. Şocul traumatic se
manifestă prin dereglări hemodinamice, respiratorii şi metabolice. O altă cauză
frecventă a decesului în traumatismele mecanice este hemoragia acută (şocul
hipovolemic), care se dezvoltă ca urmare a lezării unor vase de calibru mediu şi
mare. Moartea unei persoane adulte survine la pierderea a 2—2,5 l de sânge
(40-50%).
În cazul lezării unor vase de calibru mare, moartea poate surveni şi la pierderi
de până la 1l de sânge. Copiii, bolnavii şi persoanele cu o rezistenţa mică a
organismului pot muri în urma unei hemoragii relativ mici. Hemoragia poate
avea loc atât în cavităţile corpului (hemoragie internă), cât şi în afara acestora
(hemoragie externă). Drept semne morfologice ale unei hemoragii acute sunt
considerate: paloarea tegumentelor, lividităţi cadaverice insulare sau absente,
ischemia organelor interne, prezenţa hemoragiilor sub endocardul
ventriculului stâng al cordului (petele Minakov).
Aspirarea sângelui drept cauză a morţii poate fi înregistrată preponderent în
plăgile gâtului cu lezarea vaselor sangvine, la fracturile oaselor bazei craniului
şi scheletului facial. Diagnosticul morfologic se bazează pe depistarea în căile
respiratorii a sângelui şi a cheagurilor sangvine.
Hemoragiile abundente şi hematoamele pot cauza, prin sângele revărsat,
comprimări ale organelor.
Comprimarea organelor interne poate avea loc nu doar prin sânge, ci şi prin
aer. Pneumotoraxul generează deplasarea organelor mediastinului şi poate fi
cauza decesului. Cel mai periculos este pneumotoraxul în supapă, deoarece
permite acumularea continuă a aerului în spaţiul pleural. Diagnosticul stopului
cardiac reflector este dificil; el se bazează preponderent pe semne indirecte.
Tromboembolia este o complicaţie frecventă a traumelor membrelor
inferioare. Pe fundalul inflamaţiei intimei venelor (tromboflebita) se dezvoltă
trombi, care, dezlipindu-se, sunt vehiculaţi spre arterele pulmonare.
Toxicoza posttraumatica se dezvoltă în cazurile comprimărilor îndelungate şi
strivirii ţesuturilor, în special a celui muscular. Necroza ţesutului muscular şi
mioliza condiţionează eliberarea unei cantităţi importante de mioglobină, fapt
ce generează blocarea canaliculelor renale şi respectiv insuficienţa renală
acută.
Insuficienţa respiratorie este o altă cauză a decesului, legată de complicaţiile
neinfecţioase ale traumelor, în special ale celor penetrante în cavitatea
pleurală, cu dezvoltarea pneumotoraxului. Insuficienţa respiratorie se poate
dezvolta şi în cazul leziunilor pulmonare însemnate, şi în rezultatul
complicaţiilor de ordin infecţios (pneumonia).
Între moarte şi traumatism există o legătură de cauzalitate directă sau
indirectă. Uneori, această legătură este evidentă, alteori, moartea survine prin
complicaţii. Atunci când după provocarea leziunii mecanice şi până la deces
trece un timp îndelungat, legătura de cauzalitate este discutabilă, dar ea poate
fi demonstrată prin persistenţa anumitor caractere morfologice.

CHOEN ROI
GRUPA 606