EXPLORAREA ELECTROMIOGRAFICĂ ÎN BRUXISM

Bruxismul este definit ca fiind încleştarea involuntară, inconştientă şi excesivă a

dinţilor, sau scrâşnirea dinţilor. Dacă apare în timpul somnului se numeşte bruxism de somn.
Sunt puţini cei care prezintă bruxism în perioada de veghe, atunci când putem vorbi despre
bruxism de trezire.
Deoarece acţiunea nu este conştientă şi pentru că forţa dezvoltată nu este diminuată de
alimente, în timpul bruxismului de somn se pot dezvolta forţe de trei ori mai mari decât cele
din timpul masticaţiei.
Posibilele cauze includ:
 anxietatea, stresul, frustrarea
 tipul de personalitate (agresivă, competitivă, hiperactivă)
 malocluzia
 ca răspuns la durere cu punct de pornire la nivelul urechii sau dinţilor (la copii)
 creşterea gingiei şi a dinţilor (la copii)
 complicaţii ale unor afecţiuni ca boala Huntington sau boala Parkinson
 efect secundar al unor medicamente de uz psihiatric (antidepresive).
Scrâşnirea şi încleştarea dinţilor deteriorează sever smalţul, iar la cei cu bruxism cronic,
dinţii capătă un aspect asemănător unor „cioturi”. Smalţul alb al dinţilor va fi înlocuit progresiv
cu un strat de dentină gălbuie şi moale. Dinţii posteriori capătă o formă turtită ca şi cum ar fi
fost şlefuiţi. Dacă sunt afectaţi dinţii anteriori, va fi distrusă suprafaţa lor de ocluzie. De
asemenea, lipsa smalţului va facilita pătrunderea bacteriilor în porţiunea mai moale a dintelui
cu formarea de cavităţi. Cu timpul, se poate ajunge la necesitatea unor lucrări dentare
complexe.
Bruxismul cronic determină modificări ale fizionomiei persoanei, prezintă adesea
sensibilitate maxilară, dureri maxilare, oboseala muşchilor faciali, cefalee, dureri de gât, dureri
auriculare, hipoacuzie.
Bruxismul poate afecta articulaţia temporo-mandibulară. Adesea apare disconfort sau
durere în articulaţie, jenă dureroasă, clicuri sau trosnete la deschiderea maxilarelor sau în
timpul masticaţiei, precum şi dificultăţi în deschiderea completă a gurii.

Electromiografia (EMG) în bruxism

Electromiografia (EMG) reprezintă o metodă de investigaţie paraclinică care constă în
captarea activităţii electrice a muşchilor scheletici, sub forma potenţialelor de acţiune. După
achiziţia datelor, potenţialele de acţiune sunt amplificate şi vizualizate pe ecranul unui
osciloscop.
Examenul EMG este de două tipuri: de detecţie şi de stimulodetecţie.
a) Electromiografia de detecţie se obţine în urma contracţiei voluntare a muşchiului.
 Electromiografia elementară înregistrează contracţiile de la nivelul fibrei musculare.
EMG elementară nu se foloseşte în practică, fiind utilă în activitatea de cercetare.
 Electromiografia globală investigează muşchii masticatori şi cervicali localizaţi în
planuri anatomice superficiale.
b) Electromiografia de stimulodetecţie este indicată atunci când pacientul nu poate efectua
mişcări voluntare. Stimularea nervului motor se realizează printr-un impuls electric
Investigarea EMG se efectuează în diferite poziţii ale mandibulei şi permite aprecierea forţei
de contracţie musculară, simetria contracţiei muşchilor masticatori de partea stângă şi dreaptă,
precum şi tiparul de activare a acestor muşchi în timpul diferitelor mişcări mandibulare.
Parametrii urmăriţi în examinarea EMG a pacienţilor cu disfuncţia muşchilor masticatori sunt:
 amplitudinea medie a potenţialelor de acţiune;
 frecvenţa spectrală medie a potenţialelor EMG;
 reflexul miotatic maseterin.