Sunteți pe pagina 1din 27

Anexă

la Ordinul Agenției Naționale


pentru Ocuparea Forței de Muncă
nr. 20 din 28.02.2019

PROCEDURA DE GHIDARE ÎN CARIERĂ

I. DISPOZIȚII GENERALE

1. Procedura de ghidare în carieră (în continuare – Procedură) reglementează punerea în


aplicare a prevederilor art.26 din Legea nr.105/2018 cu privire la promovarea ocupării forței de
muncă și asigurarea de șomaj (în continuare - Lege) de către Agenția Națională pentru Ocuparea
Forței de Muncă (în continuare – Agenția Națională) prin intermediul subdiviziunilor teritoriale
pentru ocuparea forței de muncă (în continuare – subdiviziuni teritoriale).

2. Procedura stabilește modul și condițiile de organizare, prestare a serviciilor de ghidare în


carieră și resursele minime necesare pentru prestarea acestora.

3. Ghidarea în carieră are drept scop susținerea persoanei aflate în căutarea unui loc de
muncă în identificarea oportunităților educaționale și profesionale.

4. Beneficiarii serviciilor de ghidare în carieră sunt persoanele aflate în căutarea unui loc de
muncă, inclusiv persoanele înregistrate cu statut de șomer la subdiviziunile teritoriale (în
continuare – beneficiari).

5. La solicitare, servicii de ghidare în carieră pot fi oferite elevilor din clasele terminale ale
școlilor generale, liceelor, elevilor școlilor profesionale, colegiilor, studenților universităților.

6. Specialiștii subdiviziunilor teritoriale de ocupare care realizează activități de ghidare în


carieră întocmesc Lista participanților la serviciile de ghidare în carieră, conform Anexei nr.1.

7. Accesul la serviciile de ghidare în carieră este gratuit și necondiționat.

II. ORGANIZAREA ȘI PRESTAREA


SERVICIILOR DE GHIDARE ÎN CARIERĂ

8. Serviciile de ghidare în carieră includ următoarele subactivități:


1) informare cu privire la profesii și specificul pieței muncii;
2) autocunoaștere;
3) consultanță în elaborarea instrumentelor de marketing personal;
4) consultanță pentru decizia de carieră.

9. Informarea cu privire la profesii și specificul pieței muncii urmărește sprijinirea


persoanei în vederea corelării intereselor profesionale cu solicitările pieței muncii și se realizează
prin:
1) oferirea de informații privind cele mai solicitate profesii /meserii /ocupații la nivel
național și teritorial, înregistrate în Sistemul Informațional al Pieței Muncii (Jobless) și plasate pe
portalul ANOFM, inclusiv profesiile /meseriile /ocupațiile expuse în Barometrul profesiilor;
2) oferirea informațiilor privind descrierea ocupațiilor utilizând materialele plasate pe
platforma www.cariera.anofm.md, precum și Standardele Ocupaționale aprobate de organele
ierarhic superioare responsabile;
3) furnizarea de informații privind evoluția ocupațiilor (profesii de perspectivă, profesii în
pericol de dispariție).

10. Activitatea de informare cu privire la profesii și specificul pieței muncii se realizează de


subdiviziunea teritorială prin intermediul consultațiilor individuale, prin organizarea seminarelor
de ghidare în carieră cu tematica „Profesiile și specificul pieței muncii”, conform Agendei-tip din
Anexa nr.2, precum și prin organizarea vizitelor la sediul întreprinderilor.

11. Autocunoașterea constă în sprijinirea persoanei în evaluarea și autoevaluarea


personalității în vederea corelării abilităților, aptitudinilor, studiilor și a experienței cu interesele
profesionale și se realizează prin:
1) identificarea valorilor persoanei privind munca, abilitățile și atitudinea acesteia față de
carieră;
2) corelarea intereselor și aspirațiilor persoanei pentru opțiunile de carieră;
3) elaborarea profilului vocațional și corelarea cu profilul ocupațional prin intermediul
platformei Cognitrom Career Planner;
4) testarea abilităților și potențialului de muncă a persoanelor cu dizabilități prin intermediul
sistemului de evaluare Casper;
5) acordarea suportului la luarea deciziilor privind alegerea locului de muncă potrivit,
cunoașterea tehnicilor și metodelor de căutare și obținere a unui loc de muncă, utilizând aplicația
mobilă „Navigarea pieței muncii” (Surfing the labour market);
6) informarea șomerilor despre măsurile de formare profesională și acordarea suportului la
selectarea meseriei /profesiei /ocupației pentru antrenarea la măsurile de formare profesională
(cursuri de calificare, recalificare, perfecționare și specializare, instruirea la locul de muncă în
cadrul unității, cu completarea Fișei privind rezultatele participării la servicii de ghidare în
carieră, conform Anexei nr.3.

12. Activitatea de autocunoaștere se realizează de subdiviziunea teritorială prin intermediul


consultațiilor individuale sau prin organizarea seminarelor de ghidare în carieră cu tematica
„Autoevaluarea și explorarea carierelor”, conform Agendei-tip din Anexa nr.4.

13. Consultanța în elaborarea instrumentelor de marketing personal se realizează prin


oferirea suportului în:
1) elaborarea curriculumului vitae și a scrisorii de intenție;
2) completarea formularului de aplicare pentru un post vacant;
3) susținerea unui interviu de angajare.
14. Consultanța în elaborarea instrumentelor de marketing personal se oferă prin acordarea
consultațiilor individuale sau prin organizarea seminarelor de ghidare în carieră cu tematica
„Elaborarea instrumentelor de marketing personal”,conform Agendei-tip din Anexa nr.5.

15. Consultanța pentru decizia de carieră se realizează prin sprijinirea persoanelor aflate
în căutarea unui loc de muncă în vederea luării deciziei privind propria carieră și include:
1) evaluarea ofertelor de muncă;
2) corelarea aptitudinilor persoanei cu cerințele locurilor de muncă pentru diferite profesii;
3) întocmirea planului individual de angajare, conform procedurii aprobate de Agenția
Națională.
16. Consultanța pentru decizia de carieră se oferă prin acordarea consultațiilor individuale
sau prin organizarea seminarelor de ghidare în carieră cu tematica „Decizia de carieră”, conform
Agendei-tip din Anexa nr.6.

17. Informațiile referitoare la serviciile de ghidare în carieră organizate și prestate se


păstrează în Mapa „Servicii de ghidare în carieră”, în care sunt anexate Ordinele cu privire la
organizarea seminarelor /forumurilor /vizitelor la agenți economici, Agendele–tip ale seminarelor
de ghidare în carieră, Listele participanților la activități, alte informații relevante.

III. CHELTUIELI PENTRU PRESTAREA SERVICIILOR


DE GHIDARE ÎN CARIERĂ

18. Pentru prestarea de către subdiviziunea teritorială a serviciilor de ghidare în carieră sunt
asigurate următoarele resurse materiale: masă, scaune, calculator cu acces la Jobless și la rețeaua
Internet, imprimantă, linie telefonică, rechizite curente, mobilier pentru stocarea informațiilor și a
dosarelor.

19. Pentru organizarea și desfășurarea serviciilor de ghidare în carieră sunt acoperite


următoarele tipuri de cheltuieli, după caz:
1) servicii de promovare în mass-media (TV, radio, presa scrisă, presa on-line etc.), precum
și prin intermediul rețelelor de socializare;
2) elaborarea și editarea de materiale informative și promoționale (spoturi audio /video,
filmulețe, bannere, afișe, pliante, broșuri, cărți de vizită, calendare, diplome pentru participanți,
ecusoane, sacoșe personalizate, chipiuri, maiouri, etc.);
3) rechizite și consumabile: foi A4, pixuri, mape, stichere, carnete, tablă flipchart, markere;
4) produse alimentare pentru organizarea pauzelor de ceai /cafea.

20. Cheltuielile ce țin de prestarea serviciilor de ghidare în carieră se finanțează în limitele


alocațiilor bugetare aprobate anual.

IV. DISPOZIȚII FINALE

21. Evidența persoanelor cu statut de șomer beneficiari de servicii de ghidare în carieră se


ține în Registrul de evidență, în sistem informațional, conform Anexei nr.7 și 8.
22. Evidența persoanelor fără statut de șomer beneficiari de servicii de ghidare în carieră se
ține în Registrul de evidență, în sistem informațional, conform Anexei nr.9 și 10.

23. Responsabilitatea pentru corectitudinea calculului cheltuielilor aferente prestării


serviciilor de ghidare în carieră o poartă subdiviziunile teritoriale.

24. Specialiștii subdiviziunilor teritoriale de ocupare care realizează activități de ghidare în


carieră sânt obligați să asigure protecția datelor cu caracter personal.
Anexa nr.1
la Procedura de ghidare în carieră,
aprobată prin Ordinul ANOFM
nr. 20 din 28.02.2019

AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ

_______________________________________________
(denumirea Subdiviziunii teritoriale pentru ocuparea forței de muncă)

Lista
participanților la serviciile de ghidare în carieră

Data _________________
Locația _______________________________________________________________________
Tema activității _______________________________________________________________
Moderator _____________________________________________________________________

Numele, prenumele Adresa de domiciliu Semnătura


Nr. Data nașterii participantului
participantului /reședință

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.
Anexa nr.2
la Procedura de ghidare în carieră,
aprobată prin Ordinul ANOFM
nr.20 din 28.02.2019

Agendă – tip a seminarului de ghidare în carieră „Profesiile și specificul pieței muncii”


Număr de participanți: persoane aflate în căutarea unui loc de muncă 8 - 10 persoane
Durata: 100-120 minute
Resurse necesare: Calculator, proiector, foi, stilouri, foi colorate, tablă de flipchart, carioci.
Lista participanților la serviciile de ghidare în carieră.
Locația: ___________________________________________________________

Obiectivul seminarului:
Informarea persoanelor cu privire la profesiile și specificul pieței muncii, sprijinirea
acestora în vederea corelării intereselor profesionale cu solicitările pieței muncii.

Activitate Descriere /Conținut Timp


1. Joc de prezentare La dorință, acest jos poate fi substituit cu un altul, 15 min
„Prezintă-ți colegul” păstrând același scop al jocului.
(Regulile jocului sunt indicate mai jos)
2. Introducere Scopul și structura seminarului. 5 min
3. Prezentare  Definiția termenilor: profesie/meserie/ocupație, 5 min
piața muncii, loc corespunzător de muncă.
 Informație cu privire la Barometrul profesiilor. 5 min
 Informație referitor la cele mai solicitate 10 min
profesii/meserii/ocupații la nivel teritorial și
național (conform informațiilor din Sistemul
Informațional Jobless)
 Prezentarea informației plasate pe platforma 15 min
www.cariera.anofm.md, informarea despre
Standardele Ocupaționale.
 Prezentarea a 2-3 filmulețe despre cele mai 10 min
solicitate profesii.
 Importanța obținerii calificării în profesiile cu 10 min
șanse înalte de angajare.
4. Activitate practică  Cum să înțelegi un anunț despre un job vacant. 20 min
(Regulile exercițiului sunt indicate mai jos)

5. Prezentare  Cum caut un job? Site-uri utile, prevenirea 10 min


eventualelor riscuri în procesul de căutare a
unui loc de muncă.
6. Activitate practică  Test practic: corelarea aptitudinilor cu 15 min
cerințele locurilor de muncă.
(Regulile exercițiului sunt indicate mai jos)
1. Joc de prezentare „Prezintă-ți colegul”

Prima parte: participanții se așează în perechi și își povestesc unul altuia informație
personală conform schemei:
- Nume
- Vârsta
- Profesia dorită
- Așteptări de la seminar
Participanții notează răspunsurile colegului pe foiță.
A 2 parte: perechile ies în față și se prezintă reciproc, expunând informația conform
schemei propuse.

1a. Joc de prezentare „Corul numerelor”

Ca obiectiv este însușirea numelui participanților


Procedură:
Jocul trebuie să se deruleze cu rapiditate. Toți se aşează, formând un cerc.
Moderatorul e în centru, în picioare. El se învârteşte şi cu degetul indică spre cineva, iar
acela îşi spune numele său şi încă a 2 persoane precedente, arătându-le cu degetul. Când greşeşte,
trece în centru, continuând el jocul.
Persoana din centru se poate mişca repede, încet, plimbându-se, sărind etc.
2. Cum să înțelegi un anunț despre un job vacant

În pereche, se citesc cele 2 anunțuri de mai jos, unul publicat într-un ziar și altul mediatizat
prin internet. Utilizând modelul furnizat la sfârșit, se enumeră cerințele incluse în fiecare anunț
„trebuie să aibă” și „ar dori”.

Anunțul 1:
Ziarul Timpul

Asistent personal

Un internet cafe din sectorul Râșcani, mun. Chișinău are nevoie urgent de un asistent, o
persoană matură și sârguincioasă, pentru a oferi suport administrativ şi de secretariat.
Persoana trebuie să dorească să se încadreze activ în activitatea companiei. Obligațiunile
includ legătura cu furnizorii si clienții, când proprietarul se află în străinătate pe chestiuni de
afaceri, capacități excelente de comunicare și organizatorice. La fel, abilitățile de tastatură (55
cuvinte per minut) și maniera încrezătoare de conversare la telefon sunt lucruri esențiale.
Experiența în contabilitate este un avantaj. Cunoştinţe/experienţă de lucru cu clienții şi
cunoașterea unei alte limbi.

Anunțul 2:

Publicitate în Internet

O firma de design grafic, bine stabilită, în sectorul Ciocana, este în căutarea unui angajat,
cu program redus, pentru a asista la îndeplinirea sarcinilor cotidiene de birou. Persoana
trebuie să fie capabilă să lucreze într-un mediu cu ritm rapid şi sarcini multiple. Rugăm să
expediați CV-ul și să ne informați despre disponibilitatea dvs. la: info@xxxx.md

Anunțul din ziarul Timpul


Se cere Se dorește…
1. 1.
2. 2.
3. 3.
Anunțul pe internet
Se cere Se dorește…
1. 1.
2. 2.
3. 3.
Răspunsuri propuse:
Anunțul din ziarul Timpul
Se cere Se dorește…
1. Abilități de tastatură – 55 cuvinte/min 1. Experiență în contabilitate
2. Manieră încrezută în conversații telefonice 2. Cunoașterea bună a altei limbi
3. Abilități de comunicare 3.Experienţă în relaţii cu clienţii şi furnizorii
4. Abilități administrative şi organizatorice
5. Dorința de a-și asuma responsabilități
Anunțul pe internet
Se cere Se dorește…
1. Abilități de tastatură/dactilografiere Fără doleanțe
2. Abilități bune de comunicare
3.Abilitatea de a folosi diferite programe de
calculator
4. Abilitatea de a se organiza şi a respecta
termenii limită

Modele de anunțuri de joburi vacante

❶ Compania XXX, vânzător oficial de șenile, are un loc vacant de Sudor, la filiala noastră din
Bălți, care va lucra cu utilaj la șantiere mari de construcții. Nu este necesară nicio experienţă,
instruirea fără plată se oferă la locul de muncă. Compania XXX oferă salariu competitiv şi un
pachet complet de beneficii, inclusiv echipament de siguranţă. Candidaţii pot trimite CV-urile la
adresa: XXXXX: în atenția resurselor umane/ sudor, Bălți, strada XXXXX 13.

❷ Asistente superioare și ajutoare de asistente:


Spitalul XXX este unul din 10 cele mai bune spitale din Mun.Chișinău. Acesta deserveşte peste
4.000 de pacienţi anual. Secția de îngrijire a bătrânilor este planificată pentru a presta servicii de
îngrijire a persoanelor în vârstă. Secția este în căutarea a două asistente superioare şi trei ajutoare
de asistente. Candidaţii trebuie să aibă minimum un an de experiență actuală, preferabil în
îngrijirea bătrânilor. Pentru ajutoarele de asistente nu este necesară vre-o experienţă prealabilă,
însă disponibilitatea de a lucra în schimburi este obligatorie. Expediați CV-ul dvs. la: Spitalul
XXX, mun. Chișinău, strada XXX.

❸Fabrica de mobilă din comuna X, în prezent, este în căutarea tâmplarilor și asamblorilor de


mobilă. Solicitanţii trebuie să fie în stare să proiecteze, construiască și să asambleze lucrări în
lemn şi să confecționeze mobilier (pentru bucătarii, dormitoare, grădini, sufragerii şi camere de
odihnă). Capacitățile de a planifica şi organiza munca, a ajuta și consilia clienții sunt un lucru
crucial. Pentru o examinare confidențială, rugăm să postați CV-ul la: cu referire la Anunțul 301.

❹Compania XXX, o rețea națională de restaurante, este în căutarea a doi BUCĂTARI pentru
filialele sale din Orhei și Cimișlia. Se vor examina numai candidaţii cu experienţă în planificarea
şi pregătirea unei varietăți de mâncăruri (din pește, fructe de mare, deserturi) şi în organizarea şi
afişarea diferitor bufete. Vă rugăm să aplicați la restaurantul XXX, Orhei.
3. Corelarea aptitudinilor cu cerințele locurilor de muncă

Sarcina 1: Veți fi divizați în echipe a câte trei persoane.


Fiecare echipă va primi 12 cartele colorate, câte 2 de fiecare culoare. Echipele vor trebui să
formuleze 2 întrebări pentru fiecare din cele şase categorii indicate mai jos pentru a colecta
informaţii despre anumite ocupații de la persoanele interesate. După terminarea acestei activități,
fiecare echipă își va posta întrebările pe flip-charturi.

1. Domeniul ocupațional (galben) 4. Pregătirea pentru muncă (roșu)

a) a)

b) b)
5. Sfaturi pentru căutarea unui loc de
2. Dezvoltarea carierei (verde)
muncă (alb)
a) a)

b) b)
6. Cel mai bun/cel mai rău lucru despre
3. Condiții de lucru (albastru)
acest loc de muncă (roz)
a) a)

b) b)

Întrebări propuse pentru un interviu de informare


1. Domeniul ocupaţional
✓Ce locuri de muncă sunt disponibile în acest domeniu?
✓ Care este caracterul acestui loc de muncă?
✓ Care sunt principalele obligațiuni și responsabilități?
✓ Descrieți, vă rog, o zi sau o săptămână obișnuită.
✓ Care aptitudini și abilități sunt cele mai importante pentru astfel de tipuri de joburi?
✓ Care sunt funcțiile obișnuite pentru nivelul de începător?

2. Dezvoltarea carierei:
✓Care este modelul tipic de dezvoltare a carierei?
✓Care este perspectiva acestei profesii?
✓ Care este cea mai înaltă poziție pe care o poate obține o persoană în acest domeniu?

3. Condițiile de muncă
✓ Care sunt cerințele pentru acest job? Care factori de mediu afectează această job?
✓ Care sunt orele obișnuite de muncă?
✓ Se lucrează pe schimburi, noaptea, la sărbători?
✓ Care este salariul mediu al unei persoane care are un job în acest domeniu?
✓ Beneficii
✓Există riscuri de sănătate și securitate în astfel de muncă?

4. Pregătirea pentru job:


✓Ce sfaturi ați acorda unei persoane care începe să lucreze în această ocupație?
✓ Cum ar trebui o persoană să se pregătească pentru o astfel de muncă?
✓ Cum aș putea obține abilitățile necesare?

5. Sfaturi privind căutarea unui job:


✓Cum ați găsit acest loc de muncă / Cum aș putea eu găsi un loc de muncă în acest domeniu?
✓Ce fel de companii angajează persoane pentru o astfel de muncă?
✓ Cum aș putea identifica diferite oportunități, publicate și ne publicate?
✓ Cum aș putea să-mi îmbunătățesc CV-ul pentru acest job?
✓ De ce fel de experiență aș avea nevoie pentru a urma o carieră în acest domeniu?
✓ Ținând cont de experiența mea, credeți că sunt pe drumul corect? Ce sfat ați putea sa-mi dați.

6. Cel mai bun/cel mai rău lucru despre un job:


✓ Ce vă doriți cel mai mult de la locul de muncă?
✓ Care-i cel mai rău lucru, care nu v-ar plăcea în profesia dvs?
✓Care sunt avantajele și dezavantajele principale?
Anexa nr.3
la Procedura de ghidare în carieră,
aprobată prin Ordinul ANOFM
nr.20 din 28.02.2019

FIŞA
privind rezultatele participării la servicii de ghidare în carieră

Data participării (ZZ.LL.AA.)

Date personale despre șomer:

Numele, prenumele

Numărul de evidență

Data înregistrării cu statut de șomer

Nivelul maxim de studii absolvit

Recomandările specialistului (de bifat): Comentarii suplimentare (după caz)

formarea profesională prin cursuri de


calificare
formarea profesională prin cursuri de
recalificare
formarea profesională prin cursuri de
perfecționare
formarea profesională prin cursuri de
specializare
instruirea la locul de muncă în cadrul
unității
antrenarea în stagiu profesional

certificarea cunoștințelor și
competențelor dobândite în contexte
de educație nonformală și informală

Semnătura specialistului

Semnătura șomerului
Anexa nr.4
la Procedura de ghidare în carieră,
aprobată prin Ordinul ANOFM
nr. 20 din 28.02.2019

Agendă – tip a seminarului de ghidare în carieră „Autoevaluarea și explorarea


carierelor”
Număr de participanți: persoane aflate în căutarea unui loc de muncă 8 - 10 persoane
Durata: 100-120 minute
Resurse necesare: Calculator, proiector, foi, stilouri, tablă de flipchart, carioci.
Lista participanților la serviciile de ghidare în carieră.
Locația: _________________________________________________________________

Obiectivul seminarului:
Sprijinirea persoanei în evaluarea și autoevaluarea personalității în vederea corelării
abilităților, studiilor și a experienței cu interesele profesionale.
Activitate Descriere /Conținut Timp
1. Joc de spargere La dorință, acest joc poate fi substituit cu un altul, 10 min
a gheții păstrând același scop al jocului.
„Jocul numelor” (Regulile exercițiului sunt indicate mai jos)
2. Introducere Scopul și structura seminarului. 5 min
3. Prezentare  Definiția termenilor: autocunoaștere, competențe, 5 min
carieră, piața muncii.
 Alegerea unei cariere. Cei 3 factori care ne influențează 5 min
decizia ce ține de alegerea traseului profesional:
modelul, vocația, tendințele pe piața muncii.
Prezentarea aplicației mobile „Surfing the labour
market”
 Informație referitor la cele mai solicitate 10 min
profesii/meserii/ocupații la nivel teritorial și național
(conform informațiilor din Sistemul Informațional
Jobless și de pe portal).
 Informație cu privire la măsurile de formare 10 min
profesională.
 Prezentarea profesiilor /meseriilor /ocupațiilor propuse 25 min
pentru cursurile de calificare, recalificare,
perfecționare, specializare, durata cursurilor și
instituțiile cu care au fost încheiate contracte de
achiziționare a serviciilor de formare profesională. De
asemenea se va prezenta informația referitor la
profesiile /meseriile /ocupațiile propuse pentru
instruirea la locul de muncă.
4. Activitate  Test „Testarea inteligenței multiple?” 35 min
practică (Regulile exercițiului sunt indicate mai jos)
 După caz, testarea participanților prin intermediul
platformei Cognitrom Career Planner / Casper
5. Recomandări  Completarea fișei privind rezultatele participării la 10 min
serviciile de ghidare în carieră pentru persoanele
înregistrate cu statut de șomer.
6. Discuții finale  Întrebări. Concluzii. 5 min
1. Joc de spargere a gheții „Jocul numelor”

Obiectiv: De a prezenta persoanele și reține numele lor.


Fiecare trebuie să își aleagă un cuvânt care îl descrie ca persoană. Acest cuvânt trebuie
să aibă aceeași inițială ca cea a prenumelui.
De exemplu: jocul începe moderatorul, care poartă numele Cristina. Se prezintă „Bună
ziua. Numele meu este Comunicabila Cristina”. Cel care se prezintă următorul trebuie să
rostească adjectivul și numele moderatorului seminarului înainte de a se prezenta. Vor proceda
așa: „Bună ziua, Comunicabila Cristina, numele meu este Drăguț Dan”. A treia persoană va relua
numele celor dinaintea sa și se va prezenta la rândul său: „Bună ziua, Comunicabila Cristina,
Drăguț Dan, numele meu este Zâmbăreața Zinaida”. Toți participanții se vor prezenta, iar ultimul
participant va trebui să spună numele tuturor, lucru ce va fi amuzant pentru toți participanții.

2. Test „Testarea inteligenței multiple”

Răspundem la întrebările care ne caracterizează cu „DA”. În dreptul fiecărei întrebări


sunt indicate între paranteze categorii de la 1 la 8. În timp ce răspundem la întrebări completăm
tabelul de mai jos, numărând câte răspunsuri de „DA” avem la fiecare categorie. Categoriile cu
cele mai multe răspunsuri de DA ne caracterizează cel mai mult.

1. Aud cuvintele în minte înainte de a le rosti, citi sau scrie. [1]


2. Oamenii vin la mine să ceară sfaturi, atât la locul de muncă cât şi acasă. [6]
3. Petrec timp în mod regulat meditând, reflectând şi gândindu-mă la problemele
importante ale vieţii. [7]
4. Îmi place să fiu înconjurat de plante. [8]
5. Când am o problemă caut ajutorul altcuiva mai degrabă decât să încerc s-o rezolv singur.
[6]
6. Prefer cărţile/periodicele cu ilustraţii multe. [3]
7. Am o voce plăcută. [5]
8. Prefer sporturile de echipă decât care se practică individual. [6]
9. Trebuie să exersez pentru a-mi forma o deprindere; nu ajunge doar să citesc sau să
urmăresc o demonstraţie. [4]
10. Aud întotdeauna o notă falsă. [5]
11. Mă simt mai bine când lucrurile sunt măsurate, clasificate, analizate, cuantificate. [2]
12. Adesea mă joc cu animalele. [8]
13. Cred că am o coordonare motrică bună. [4]
14. Adesea bat ritmul sau fredonez când lucrez sau învăţ ceva nou. [5]
15. Cărţile sunt foarte importante pentru mine. [1]
16. Am participat la sesiuni şi seminarii de consiliere şi dezvoltare personală ca să aflu mai
multe despre mine însumi/însămi. [7]
17. Când închid ochii, văd adesea imagini clare. [3]
18. Am cel puţin trei prieteni apropiaţi. [6]
19. Reţin mai mult de la radio sau ascultând o casetă audio decât de la TV sau din filme. [1]
20. Îmi place să găsesc erori de logică în ceea ce spun sau fac ceilalţi. [2]
21. Ţin un jurnal în care consemnez evenimentele din viaţa mea interioară. [7]
22. Îmi plac jocurile ca Scrabble, anagramele etc. [1]
23. Ştiu multe melodii. [5]
24. Sunt patron sau cel puţin m-am gândit serios să încep o afacere proprie. [7]
25. Prefer să-mi petrec serile cu prietenii decât să stau acasă singur. [6]
26. Pot să-mi imaginez uşor cum ar arăta ceva văzut de sus. [3]
27. Dacă aud o melodie o dată sau de două ori, pot s-o reproduc cu acurateţe. [3]
28. Fac experimente cu plante şi animale. [8]
29. Fac sport/activităţi fizice în mod regulat. [4]
30. Îmi place să mă distrez, pe mine şi pe alţii, cu rime sau jocuri de cuvinte. [1]
31. Mă consider lider (sau alţii mi-au spus că sunt lider). [6]
32. Sunt sensibil la culori. [3]
33. Mi-e greu să stau nemişcat mai mult timp. [4]
34. Pot să socotesc în minte cu uşurinţă. [2]
35. Când lucrez îmi place să categorisesc lucrurile după importanţa lor. [8]
36. Consider că am voinţă puternică şi că sunt independent(ă). [7]
37. Matematica şi ştiinţele au fost materiile mele preferate în şcoală. [2]
38. Pot să ţin ritmul cu un instrument de percuţie simplu când se cântă un cântec. [5]
39. Folosesc frecvent un aparat de fotografiat sau o cameră video pentru a înregistra ceea ce
văd în jur. [3]
40. Ceilalţi îmi cer câteodată să explic sensul cuvintelor pe care le folosesc când scriu sau
când vorbesc. [1]
41. Îmi place să port haine din materiale naturale. [8]
42. Sunt realist în privinţa punctelor mele tari şi slabe (datorită feedback-ului primit din
diverse surse). [7]
43. Cele mai multe idei îmi vin când mă plimb, fac jogging sau desfăşor o activitate
fizică.[4]
44. Îmi place să mă joc cu jocuri de puzzle, labirint şi alte jocuri vizuale. [3]
45. Prefer să joc Monopoly sau bridge decât să joc jocuri video, sau să joc alte jocuri de
unul singur. [6]
46. Ascult frecvent muzică la radio, casetofon etc. [5]
47. Visez mult noaptea. [3]
48. Ca elev, am învăţat mai uşor la engleză, ştiinţele sociale şi istorie decât la matematică şi
ştiinţe. [1]
49. Prefer să petrec un week-end singur la o cabană în pădure decât într-o staţiune modernă
cu multă lume în jur. [7]
50. Îmi place să cos, să ţes, să cioplesc, să fac tâmplărie sau alte activităţi manual. [4]
51. Câteodată mă surprind mergând pe stradă fredonând. [5]
52. Mă orientez uşor în locuri necunoscute. [3]
53. Când conduc pe autostradă sunt mai atent la ce scrie pe panouri decât la peisaj. [1]
54. Mă simt bine în pădure. [8]
55. Îmi place să joc jocuri care necesită gândire logică. [2]
56. Îmi place să-i învăţ pe alţii (indivizi sau grupuri) ceea ce ştiu eu ce fac. [6]
57. Simt nevoia să ating obiectele pentru a afla mai multe despre ele. [4]
58. Îmi place să desenez sau să măzgălesc. [3]
59. Îmi place să mă implic în activităţi legate de munca mea, biserică sau comunitate, care
presupun prezenţa unui număr mare de oameni. [6]
60. Îmi place să fac mici experimente (ex. ”Ce-ar fi dacă aş dubla cantitatea de apă pe care o
torn la rădăcina trandafirului în fiecare săptămână?”). [2]
61. Pot să răspund la atacuri cu argument. [7]
62. Cânt la un instrument muzical. [5]
63. La şcoală, geometria mi s–a părut mai uşoară decât algebra. [3]
64. Mintea mea caută structuri, regularităţi, secvenţe logice în jur. [2]
65. Recent am scris ceva ce m-a făcut să mă simt mândru sau a fost apreciat de ceilalţi. [1]
66. Weekend-ul ideal este o ieşire în natură. [8]
67. Mă simt bine în mijlocul mulţimii. [6]
68. Cred că aproape orice are o explicaţie raţională. [2]
69. Am un hobby pe care nu-l dezvălui altora. [7]
70. Prefer să-mi petrec timpul liber în natură. [4]
71. Mă interesează progresele din ştiinţă. [2]
72. Sunt foarte bun bucătar. [8]
73. Folosesc frecvent gesturi sau alte forme de limbaj corporal când vorbesc cu alţii. [4]
74. Viaţa mea ar fi mai săracă dacă n-ar fi muzica. [5]
75. Uneori gândesc în concepte clare, abstracte, pe care nu le formulez în cuvinte sau în
imagini. [2]
76. Conversaţia mea face apel frecvent la lucruri pe care le-am citit sau le-am auzit. [1]
77. Am câteva scopuri importante în viaţă, la care mă gândesc în mod regulat. [7]
78. În camera mea trebuie să fie o floare. [8]
79. Îmi place “Montagne russe” şi alte experienţe fizice asemănătoare. [4]
80. Am mulţi prieteni. [6]

Dacă categoria cu cele mai multe răspunsuri de „DA” este 1:


Inteligenţa verbală/lingvistică
Cei ce au dezvoltat acest tip de inteligenţă au darul cuvintelor şi se caracterizează prin
abilitatea de a folosi efectiv limba pentru a se exprima retoric, poetic, pentru a-şi aminti
informaţiile. Manifestă plăcerea de a citi, a scrie, a vorbi, sunt atenţi la folosirea limbajului şi
sensibili la sensurile, structurile şi funcţiile cuvintelor.
Pot fi: jurnalişti, poeţi, avocaţi, profesori, scriitori, moderator T.V., oratori etc.

Dacă categoria cu cele mai multe răspunsuri de „DA” este 2:


Inteligenţa logico-matematică
Cei ce au dezvoltat acest tip de inteligenţă au darul numerelor şi al logicii şi se
caracterizează prin capacitatea de a analiza logic problemele, de a realiza operaţii matematice, de
a investiga ştiinţific sarcinile, capacitatea de a utiliza raţionamente inductive şi deductive, de a
rezolva probleme abstracte, de a înţelege relaţiile complexe dintre concepte, idei şi lucruri,
capacitatea de a opera cu modele, categorii şi relaţii, de a grupa şi ordona date, precum şi de a le
interpreta. Sunt cei ce manifestă o gândire logică şi critică, sunt ordonaţi şi exacţi în datele pe
care le oferă sau le solicită de la alţii.
Pot fi: matematicieni, contabili, oameni de ştiinţă, programatori etc.

Dacă categoria cu cele mai multe răspunsuri de „DA” este 3:


Inteligenţa vizuală/spaţială
Cei ce au dezvoltat acest tip de inteligenţă au darul imaginilor, percepând deosebită
acuitate culorile, liniile, formele, spaţiul şi relaţiile dintre aceste elemente. Sunt oamenii care
înţeleg cel mai bine lumea prin intermediul vizualizării şi orientării spaţiale. Ei gândesc în
imagini şi au darul de a percepe cu acurateţe lumea vizuală şi capacitatea de a gândi
tridimensional.
Pot fi: pictori, arhitecţi, fotografi, artişti, piloţi, ingineri mecanici, sculptori, grădinari,
cartografi, proiectanţi, graficieni etc.

Dacă categoria cu cele mai multe răspunsuri de „DA” este 4:


Inteligenţa corporală/kinestezică
Cei ce au dezvoltat acest tip de inteligenţă au darul coordonării motrice şi o bună
sensibilitate tactilă. Simt nevoia să se afle mereu în mişcare şi reacţionează fizic la tot ce-i
înconjoară. Posedă capacitatea de a controla şi interpreta foarte uşor mişcările corpului, de a
manevra obiectele, realizând coordonarea (armonia) dintre trup şi spirit. sunt foarte îndemânatici
şi folosesc corpul în moduri sugestive şi complexe.
Ei sunt atleţi, meştesugari, mecanici, chirurgi, dansatori, sculptori, tâmplari, sportivi,
actori etc.

Dacă categoria cu cele mai multe răspunsuri de „DA” este 5:


Inteligenţa muzicală/ritmică
Cei ce au dezvoltat acest tip de inteligenţă posedă darul, aptitudinile şi talentul musical.
Au capacitatea de a produce şi de a aprecia muzica, ritmul, înălţimea sunetului şi a timbrului.
Sunt persoanele care înţeleg cel mai bine lumea prin ritmuri şi melodii, apreciind formele de
expresivitate muzicală. Se manifestă prin „capacitatea de a percepe (în calitate de meloman), de a
discrimina (în calitate de critic muzical), de a transforma (în calitate de compozitor), şi de a
exprima (în calitate de interpret) formele muzicale”.
Sunt muzicieni, cântăreţi, compozitori, poeţi, pianişti.

Dacă categoria cu cele mai multe răspunsuri de „DA” este 6:


Inteligenţa socială, interpersonală
Cei ce au dezvoltat acest tip de inteligenţă au darul empatic şi al relaţionării,
interacţionând eficient cu ceilalţi. Sunt persoanele care crează şi menţin sinergia grupului,
motivând membrii acestuia să acţioneze în vederea atingerii scopului comun. Dispun de
capacitatea de a sesiza, aprecia şi înţelege stările, intenţiile, motivaţiile, dorinţele celorlalţi,
mediază cu succes conflictele, demonstrează calităţi de lider şi participă la activităţi colective.
Pot fi profesori, directori, politicieni, consilieri, poliţişti, lideri etc.

Dacă categoria cu cele mai multe răspunsuri de „DA” este 7:


Inteligenţa intrapersonală
Cei ce au dezvoltat acest tip de inteligenţă au darul autoreflecţiei, al metacogniţiei şi
capacitatea de autocunoaştere şi autoapreciere corectă a propriilor sentimente, motivaţii, temeri.
Le place să lucreze singuri şi ştiu foarte bine să se auto-motiveze. Sunt auto-comprehensivi,
introspectivi, contemplativi, independenţi, plini de voinţă.
Sunt teologi, întreprinzători etc.
Dacă categoria cu cele mai multe răspunsuri de „DA” este 8:
Inteligenţa naturalistă
Cei ce au dezvoltat acest tip de inteligenţă au darul naturii, iubesc şi înţeleg natura, flora,
fauna, frumuseţile pământului. Ei recunosc şi clasifică diferite specii şi rase, cresc, colecţionează
plante şi animale şi apără interesele acestora. De asemenea, sunt preocupaţi de speciile pe cale de
dispariţie.
Pot fi astronomi, biologi, ecologi, fermieri etc.
Anexa nr.5
la Procedura de ghidare în carieră,
aprobată prin Ordinul ANOFM
nr.20 din 28.02.2019

Agenda – tip a seminarului de ghidare în carieră „Elaborarea instrumentelor de marketing


personal”
Număr de participanți: persoane aflate în căutarea unui loc de muncă 5 - 8 persoane
Durata: 120-140 minute
Resurse necesare: Calculator, proiector, foi, modele de CV-uri, stilouri, tablă de flipchart,
carioci.
Lista participanților la serviciile de ghidare în carieră.
Locația: _______________________________________________________________

Obiectivul seminarului:
Sprijinirea persoanei în vederea completării CV-ului personal, scrisorii de intenție și în
vederea susținerii unui interviu de succes pentru angajare.
Activitate Descriere /Conținut Timp
1. Joc introductiv La dorință, acest jos poate fi substituit cu un altul, păstrând 5 min
„Cât crezi că poți același scop al jocului.
sări?” (Regulile exercițiului sunt indicate mai jos)
2. Introducere Scopul și structura seminarului. 5 min
3. Prezentare  Definiția termenilor: CV, scrisoare de intenție, interviu de 10 min
angajare, carieră.
4. Activitate  Analiza mai multor tipuri de CV. Fiecare participant 10
practică primește mai multe tipuri de CV și se decide împreună min
care model de CV este cel mai potrivit pentru a fi utilizat.
5. Prezentare  Necesitatea întocmirii unui CV profesionist pentru o 20 min
aplicare reușită.
 Structura și ordinea corectă a informațiilor incluse în CV.
 Recomandări la elaborarea CV-ului.
6. Activitate  Fiecare participant întocmește individual CV-ul personal, 60 min
practică pe format de hârtie, moderatorul seminarului intervine la
necesitate. Ulterior CV-ul va fi elaborat la calculator și
imprimat (la dorință).
7. Prezentare  Scrisoare de intenție: definiție, conținut. 15 min
 Prezentarea a 2-3 modele de scrisori de intenție.
8. Activitate  „Simularea unui interviu”
practică (Regulile exercițiului sunt indicate mai jos)
 Discuții despre corectitudinea interviului acordat.
9. Prezentare  Prezentarea de sine în fața angajatorului. Ordinea 15 min
expunerii informației: nume, prenume, vârstă, studii,
experiență, competențe, calități personale, motivația de a
lucra în companie.
 Cele 15 reguli de bază ale unui interviu
1. Joc de energizare „Cât crezi că poți sări?”

Scopul: Dezvoltarea încrederii în sine


Participanții sunt rugați toți să spună vecinului din dreapta cât crede el că poate sări într-un
picior timp de 1 minut. Apoi setăm cronometrul la 30 de sec. și fiecare individual numără cât sare
și spune în grup cât a planificat și cât a sărit. Ulterior, participanții sunt informați că de fapt au
sărit doar 30 de sec. și că ar trebui să înmulțească rezultatul lor pentru a afla cât pot sări efectiv
timp de 1 minut.
Concluzia: Tu poți mai mult decât tu crezi despre tine sau spui.

2. Activitate practică „Susținerea unui interviu”

2 persoane intră în rolurile de angajator și persoană aflată în căutarea unui loc de muncă,
simulează un interviu de angajare. Discuții pe baza celor relatate.

3. Cele 15 reguli de bază ale unui interviu

1. Nu întârzia! Programează-ți timpul astfel încât să poți evita cam orice pericol ce sigur ți-ar
ieși în cale în acea zi.
2. Nu mormăi! Nu vorbi nici prea repede, nici prea încet! Vorbește clar și cât se poate de
corect.
3. Nu atinge și nu te juca cu tot ce gasești pe biroul intervievatorului, până la sfârșitul
interviului s-ar putea să fiți două persoane stresate în aceeași cameră!
4. Nu te juca cu părul sau hainele tale!
5. Nu folosi expresii „neconvenționale”, nu face glume proaste și mai ales, nu mesteca gumă!
6. Nu te sprijini/întinde pe biroul intervievatorului, și nici nu te uita la ceas!
7. Nu ascunde informații despre experiențele trecute din domeniu, dar nici nu exagera cu
realizările! Las-o mai moale cu laudele, iar în cazul în care te simți subapreciat, nu te enerva.
8. Nu menționa vre-un aspect negativ al locului de muncă prezent!
9. Nu fi ignorant în legatură cu compania pentru care ești intervievat, adu în discuție câte ceva
din munca de cercetare pe care ai purtat-o pentru „identificarea” acesteia.
10. Nu menționa nimic despre salariu! Știm că e un subiect „dificil” și tentant, dar toate vin la
timpul lor!
11. Nu te prezenta ca o persoană nepăsătoare, indiferentă; un pic de pozitivism și entuziasm nu
ar strica!
12. Nu fi sufocant, fii prietenos și deschis, dar ai grijă totuși: interviul nu e tocmai un flirt!
13. Nu răspunde unei întrebări cu o altă întrebare; inteligentă mutare în general, dar la un
interviu înseamnă RESPINS!
14. Nu folosi un limbaj negativ al corpului și încearcă să nu atragi atenția chiar asupra părților
mai proaste ale personalității tale, de care sper să fii conștient!
15. Nu te duce la un interviu pe jumătate adormit, cu o noapte înainte uită de cafea, și dormi
liniștit; EȘTI cel mai pregătit candidat pentru interviul de a doua zi!
Anexa nr.6
la Procedura de ghidare în carieră,
aprobată prin Ordinul ANOFM
nr. 20 din 28.02.2019

Agendă – tip a seminarului de ghidare în carieră „Decizia de carieră”


Număr de participanți: persoane aflate în căutarea unui loc de muncă 8 - 10 persoane
Durata: 110-120 minute
Resurse necesare: Calculator, proiector, foi, stilouri, clei/scotch, tablă de flipchart, carioci.
Lista participanților la serviciile de ghidare în carieră.
Locația: ______________________________________________________________

Obiectivul seminarului:
Sprijinirea persoanei aflate în căutarea unui loc de muncă în vederea luării deciziei
privind propria carieră.

Activitate Descriere /Conținut Timp


1. Joc de spargere a gheții La dorință, acest jos poate fi substituit cu un altul, 10 min
„În fiecare mână” păstrând același scop al jocului.
(Regulile jocului sunt indicate mai jos)
2. Introducere Scopul și structura seminarului. 5 min
3. Prezentare  Stiluri decizionale 15 min
(rațional, dependent, ezitant, intuitiv, spontan)
 Matricea de luare a deciziei în alegerea carierei.
4. Activitate practică  Chestionar de identificare a stilului decizional 20 min
(Regulile exercițiului sunt indicate mai jos)
5. Prezentare  Cum îmi caut un loc de muncă? Metode și 20 min
tehnici de căutare a unui loc de muncă.
 Codul Muncii: drepturile și responsabilitățile
angajatului. 15 min
 Evaluarea ofertei de muncă.
 Adaptarea la noul loc de muncă în primele luni 20 min
după angajare. 10 min
1. Joc de spargere a gheții „În fiecare mână”

Scop: de a stimula comunicarea inițială în grup


Fiecare participant desenează pe hârtie conturul palmei sale drepte, sau stângi, atribuind
fiecărui deget o întrebare. Apoi, completează interiorul cu răspunsul la acestea.
Exemplu de întrebări:
1. Motivul aflării tale aici;
2.Realizările ce ai vrea să le faci într-o perioadă de timp împreună cu tot grupul;
3.Aspecte ale personalității ce le apreciezi cel mai mult;
4.Problema de care eşti ACUM cel mai mult preocupat;
5.Contribuțiile pe care eşti gata să le faci.
Animatorul poate schimba întrebările, în funcție de dinamica grupului. Odată foile
completate, se realizează o interogare comună. Pentru final, se realizează un "perete al mâinilor".

2. Chestionar de identificare a stilului decizional

Instrucţiuni: Mai jos sunt date descrieri ale unor modalităţi în care oamenii iau în general
decizii. Citiţi fiecare descriere în parte şi încercuiţi acea afirmaţie care corespunde felului în care
dumneavoastră luaţi decizii în general.
1. Când iau decizii tind să mă bazez pe intuiţia mea.
2. De obicei nu iau decizii importante fără să mă consult cu alţi oameni.
3. Când iau o decizie este mai important să simt că decizia este corectă.
4. Înainte de a lua decizii verific de mai multe ori sursele de informaţie pe care mă bazez.
5. Ţin cont de sfaturile altor oameni atunci când iau decizii importante.
6. Amân luarea deciziilor pentru că mă nelinişteşte să mă tot gândesc la ele.
7. Iau decizii într-un mod logic şi sistematic.
8. Când iau decizii fac ce mi se pare potrivit pe moment.
9. De obicei iau decizii foarte rapid.
10. Prefer să fiu ghidat de altcineva când trebuie să iau o decizie importantă.
11. Am nevoie de o perioadă mare de gândire atunci când iau o decizie.
12. Când iau o decizie am încredere în sentimentele şi reacţiile mele
13. Opţiunile pe care le iau în considerare atunci când decid sunt ghidate de scopurile mele.
14. Iau decizii numai sub presiunea timpului.
15. Adesea iau decizii în mod impulsiv.
16. Când iau decizii mă bazez pe instinct.
17. Amân să iau decizii cât de mult pot.
18. Iau rapid decizii.
19. Dacă am sprijinul altora mi-e mai uşor să iau decizii.
20. În general analizez care sunt dovezile pro şi contra când iau o decizie.
stilul decizional itemii corespunzători stilului
raţional 4, 7, 13, 20
dependent 2, 5, 10, 19
evitant 6, 11, 14, 17
intuitiv 1, 3, 12, 16
spontan 8, 9, 15, 18

Pentru identificarea stilului decizional predominant însumați itemii încercuiţi dintre cei
corespunzători fiecărui stil în parte. Stilul predominant este cel care obţine scorul cel mai mare.

Stilul Caracteristici Exemplu


decizional

raţional  utilizează o abordare logică şi organizată în luarea “Am luat decizia după
de decizii; ce am cântărit bine
 elaborează planuri minuţioase pentru punerea în toate alternativele.”
practică a deciziei luate;
dependent  se bazează preponderent pe sfaturile, sprijinul şi “Ceilalţi ştiu cel mai
îndrumarea din partea altora în luarea de decizii; bine ce e potrivit
consideră că ajutorul celor apropiaţi este pentru mine.”
indispensabil atunci când cântăresc şi aleg
alternative
evitant  amână şi/sau evită luarea unei decizii “Acum nu e momentul
potrivit să iau această
decizie.”

intuitiv  se centrează pe intuiţii şi impresii în luarea unei “Am făcut aşa pentru
decizii; că am simţit eu că e
 nu caută dovezi pentru argumentarea unei decizii; mai bine.”

spontan  iau decizii sub impulsul momentului, rapid şi fără “Am luat decizia rapid
prea multe deliberări. şi fără să mă gândesc
prea mult.”
Anexa nr.7
la Procedura de ghidare în carieră,
aprobată prin Ordinul ANOFM
nr. 20 din 28.02.2019

AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ

_______________________________________________
(denumirea Subdiviziunii teritoriale pentru ocuparea forței de muncă)

REGISTRUL
de evidență a persoanelor cu statut de șomer beneficiari de servicii de ghidare în carieră pentru anul __________

№ Numele, IDNP Nr. de Data Data Tipul serviciilor de ghidare în Consultație Consultație
prenumele evidență înregistrării acordării carieră individuală în grup
a serviciilor de (I = informare;
șomerului ghidare în A = autocunoaștere;
carieră E = consultanță în elaborarea
instrumentelor de marketing personal;
D = consultanță pentru decizia de
carieră)
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
Anexa nr.8
la Procedura de ghidare în carieră,
aprobată prin Ordinul ANOFM
nr. 20 din 28.02.2019

AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ

REGISTRUL
de evidență a persoanelor cu statut de șomer beneficiari de servicii de ghidare în carieră pentru anul __________

№ Numele, IDNP Nr. de Data STO la care Data Tipul serviciilor de ghidare în Consultație Consultație
prenumele evidență înregistrării a fost acordării carieră individuală în grup
a înregistrat serviciilor de (I = informare;
șomerului șomerul ghidare în A = autocunoaștere;
carieră E = consultanță în elaborarea
instrumentelor de marketing personal;
D = consultanță pentru decizia de
carieră)
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
Anexa nr.9
la Procedura de ghidare în carieră,
aprobată prin Ordinul ANOFM
nr. 20 din 28.02.2019

AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ

_______________________________________________
(denumirea Subdiviziunii teritoriale pentru ocuparea forței de muncă)

REGISTRUL
de evidență a persoanelor fără statut de șomer beneficiari de servicii de ghidare în carieră pentru anul __________

№ Numele, prenumele IDNP Data Tipul serviciilor de ghidare în Consultație Consultație în


acordării carieră individuală grup
serviciilor de (I = informare;
ghidare în A = autocunoaștere;
carieră E = consultanță în elaborarea
instrumentelor de marketing personal;
D = consultanță pentru decizia de
carieră)
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
Anexa nr.10
la Procedura de ghidare în carieră,
aprobată prin Ordinul ANOFM
nr.20 din 28.02.2019

AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ

REGISTRUL
de evidență a persoanelor fără statut de șomer beneficiari de servicii de ghidare în carieră pentru anul __________

№ Numele, prenumele IDNP STO care a Data Tipul serviciilor de ghidare în Consultație Consultație
acordat acordării carieră individuală în grup
serviciile de serviciilor de (I = informare;
ghidare în ghidare în A = autocunoaștere;
carieră carieră E = consultanță în elaborarea
instrumentelor de marketing personal;
D = consultanță pentru decizia de
carieră)
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.

S-ar putea să vă placă și