Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad

Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie, Educație Fizică și

Sport

Specializarea: Psihologie Clinică

Coordonator: Studenți:

Conf. dr. Angela Bloguț Nicola (Chiorean) Ileana-Dafina

Podar Antoanela-Camelia

1
 CUPRINS

TRAUMA DOLIULUI ȘI ETAPELE LUI .......................................................................... 3

DEPRESIA ÎN URMA PIERDERII ..................................................................................... 8
STUDIU DE CAZ ................................................................................................................... 9
ANEXE ALE STUDIULUI DE CAZ ................................................................................. 14
BIBLIOGRAFIE

2
 Trauma doliului și etapele lui

1. Doliul
Pe tot parcursul vieții vom avea multe pierderi ca: despărțiri, separări, decese ale
oamenilor dragi, divorțul părinților, mutarea dintr-un loc într-altul, pierderea averilor, a unui
serviciu, a unei case, pensionarea, pierderea unui organ în accident sau boală, pierderea unei
poziții sociale, a unei afaceri, etc. Aceste pierderi sunt de fapt ca o moarte, ca un doliu care,
fie sunt parcurse și încheiate cu ajutorul oamenilor sau a specialiștilor, fie rămân neîncheiate.
Acestea reprezintă o mare traumă a persoanei în cauză, o pierdere a siguranței de bază care
alterează și sensibilizează relațiile noastre sociale. În situația în care refuzăm ajutorul
oamenilor sau a specialiștilor și trăim totul în solitudine, ca și când nimeni nu ne-ar putea
înțelege incapacitează și împiedică procesul de încheiere al doliului și va conduce la
„ruminații”, ori rămânerea în această buclă fără sfârșit poate provoca multe tulburări psihice.
Pentru a evita blocajele pierderii, pentru a ne putea adapta și a merge mai departe, este
foarte important să ne confruntăm cu durerea provocată de trauma pierderii, care, de altfel
este ceva inevitabil, schimbarea de orice fel ar fi ea, ne provoacă și ne obligă fie să acceptăm,
fie să ne îmbolnăvim sau blocăm, și se poate chiar mai rău, să murim.
Din păcate, societatea nu ne pregătește decât pentru câștiguri, nu și pentru pierderi/eșecuri.
Aceste aspecte omise în mod intenționat sau nu, oricum pentru mulți oameni moartea este un
subiect tabu, nu înseamnă că ajută la perceperea realității din viață care, de altfel ea oferă o
multitudine de variații, de schimbări și de pierderi.
Fiecare dintre noi, la un moment dat a gândit că totul va fi pentru vecie:
- fie dragostea;
- fie căsătoria;
- fie fericirea;
- fie sănătatea;
- fie frumusețea;
- fie tinerețea;
- fie serviciul;
- fie copilul, etc.

3
Confucius spunea: „cea mai frumoasă glorie nu este aceea de a nu cădea niciodată, ci aceea
de a ne ridica ori de câte ori cădem”.
Este foarte importantă o educație a societății în ceea ce privește procesele bolii, bătrâneții, a
morții, a pierderilor de orice fel, astfel încât să ajungem să vedem toate acestea ca parte din
procesul vieții, ca o frumusețe a înțelepciunii, să ajungem la sfârșitul vieții mai cumpătați,
mai luminați, mai aproape de Dumnezeu, mai empatici, mai fericiți, mai împăcați cu noi
înșine și cu ceilalți, fără frici și angoase. De asemenea, să învățăm să împărtășim trăirile,
durerile, astfel încât să înțelegem cu adevărat procesul de înmormântare, de doliu, de ritual.
2. Etapele doliului

Elisabeth Kubler-Ross este de părere că după pierderea obiectului iubirii, persoana trece
printr-o multitudine de etape, deoarece acesta trece printr-un stres provocat de valoarea pe
care o dă acelui obiect pierdut.
Când vorbim despre doliu, ne gândim la două aspecte/fațete: „a fi în doliu, și a face doliul”.
„A fi în doliu” este ca atunci când o dată cu pierderea obiectului iubit, pierzi și o parte
semnificativă din tine, o pierdere a unei părți din ceea ce reprezentam noi, iar „a face doliul”
este acea participare efectivă în procesul durerii, printr-un travaliu propriu finalizându-se cu
acceptare, integrare și asumarea a consecințelor urmate de acea pierdere.
Curba etapelor doliului, conform studiilor lui Elisabeth Kubler-Ross

șoc, sidereație serenitate și

pace regăsită
negare cătarea sensului și
a resurselor

furie iertare

frică, depresie acceptare

tristețe

4
 a) Șocul și siderația

Atunci când evenimentele survin brusc, pe neanunțate/neașteptate, în mod brutal, fără a avea
la dispoziție timp de pregătire emoțională, sufletească, se produce siderația.
Aceste eveniment este resimțit atât de puternic, încât ne simțim blocați, că nu mai putem
mișca, merge, vorbi, ne simțim paralizați, imobilizați, încremeniți, îngenunchiați.
La aflarea veștii de moarte bruscă, neașteptată, teribilă, terifiantă și privită ca o nedreptate,
așa cum a fost cazul clientei mele, se intră într-o stare de șoc.
b) Denegarea și negarea
Reprezintă neacceptarea și negarea celor întâmplate: „nu se poate, nu el, nu cred, nu
acum, nu așa...”
c) Furia și revolta
Totul s-a întâmplat datorită sistemului, a oamenilor, resimt furie față de ei, de Dumnezeu.
d) Depresie, frică
Pierderea poate fi resimțită ca un abandon, angoasă, incapacitate de a face față situației,
etc. Cazul clientei: „nu mai poate fi nimic la fel, ce mă fac eu fără el, nu pot trăi fără el,
cum mă voi descurca oare, etc.”
e) Tristețe
Această etapă este cea mai dificilă și lungă etapă a acestui proces de doliu: „ce rost mai
am eu fără soțul, mă doare prea tare și simt că nu mai pot, simt că n-o să-mi mai revin,
este groaznic.”
Dacă persoana a ajuns în acest stadiu, înseamnă că a început procesul de conștientizare a
adevărului și realității că nu se mai poate face nicio schimbare asupra lucrurilor și
tragediilor vieții. Aici intervine neîncetata „ruminație” care dă senzația că nu se va mai
termina niciodată.
După tot acest proces, care este destul de lung și dureros, dacă rămâi acolo fără a fugi, vei
observa că ușor și timid va apărea câte un zâmbet, o mână întinsă, un cuvânt spus în
șoaptă, o rază de soare, o floare care parcă este firavă dar totuși înflorește, un parfum
trezește timid simțurile, un tril de păsărele parcă vibrează inima, trezindu-te dintr-o
amorțeală, coșmar....și ceva cu pași nesiguri se schimbă în interiorul tău, iar orizontul
capătă un alt contur și viața începe să capete din nou contur și sens. În acest mod, vom
putea ieși din acea buclă a „rumunației”.
f) Acceptarea
Rithy Panh, în anul 2004 a făcut un documentar după o perioadă petrecută în lagărul de
muncă al khmerilor roșii și ne mărturisește că: „trebuie să acordăm timp pentru a parcurge
perioada doliului și pentru a justa acest proces, fiindcă încă simțim prezența persoanei
dispărute și este mai bine să acționăm asupra lor, decât să le ascundem și să le cenzurăm.

5
După o asemenea traumă, trebuie să reînveți totul, inclusiv cum să trăiești.” Acesta pune
accent pe așa-numita transmisie transgenerațională a doliului nefăcut
Dan Baron spune: „acceptarea nu este o resemnare, ci un progres, este trecerea unui prag
nou și total necunoscut.”
Acceptarea înglobează și conștientizarea: „sunt tristă pentru că mi-am pierdut soțul, însă
va trebui să învăț cum să trăiesc fără el, să ajung să pot vorbi și accepta să trăiesc în mod
diferit în absența lui.”

6
 Depresia în urma pierderii

1. Tiparul comportamental al depresivului

Încep să se plângă foarte mult pentru a obține atenție, încurajări, atenție, mergând până la
preocuparea excesivă a propriei persoane, de aceea, chiar dacă la început primesc tot ce au
nevoie, în final ajung să fie evitați și chiar respinși de ceilalți. Acest fapt va conduce la
scăderea recompensei sociale și a suportului, oferind un sentiment de inferioritate, scăderea
stimei de sine. Pe lângă faptul că ei rămân în aceeași stare și continuă să se plângă la
nesfârșit, încep să refuze ajutorul și încurajarea altora, ceea ce-i face să fie percepuți ca
oameni ostili. Astfel, ei ajung să se izoleze, să se retragă și mai mult, să critice persoanele sau
pe ei înșiși.
2. Simptomele depresiei și prevalența
Tulburarea depresivă conține o gamă largă de simptome precum:
- oboseală;
- stări de vid interior;
- nefericire;
- dezinteres social și de activități;
- nemotivare;
- lipsa auto-compensării;
- sentimente de inutilitate de vinovăție;
- tulburări de somn și alimentare;
- modificări de greutate;
- dificultăți de concentrare a atenției;
- dificultăți în luarea deciziilor.
Depresia este mai des întâlnite la femei 10-25%, față de bărbați 5-12%. Pericolul de
dezvoltare a acestei tulburări depresive este mai ridicat începând cu vârsta de 18 până la
44 de ani și scade odată cu înaintarea în vârstă - peste 65 de ani. De asemenea, suicidul
prezintă un grad mai ridicat în rândul femeilor, însă este mai des și mai sigur întâlnit la
bărbați, deoarece aceștia aleg unelte mai sigure și mai brutale: arme, spânzurarea, focul.
Persoanele care sunt mai predispuse către suicid sunt: cei divorțați, văduvii, separații, cei
singuri, dar și unde au exista în familia extinsă depresii și alcoolism.
3. Ereditatea
S-au făcut studii biologice care să ateste predispoziția depresiei. Gemenii monozigoți au
procentul de 50%, gemenii dizigoți procentul estre de 30% (Kaeler, Moul, și Farmer, 1985).
Alți specialiști precum Kendler, Kessler, Neale, Heath, Eaves, 1993, au aproximat că
posibilitatea de ereditate în dezvoltarea tulburării depresive este mai mică 3,9%, și că
predomină ceilalți factori ca evenimente de viață, dinamica procesului de dezvoltare,
,mecanismele de copyng, afectivitatea. Aceste afirmații se bazează pe studiul copiilor

7
adoptați și diagnosticați cu depresie, ajungând la concluzia că părinții biologici și cei adoptivi
reflectă într-o mică măsură efectul eredității către această tulburare.
4. Tulburări asociate depresiei:
 Atacul de panică;
 Agorafobie;
 Fobie socială;
 Anxietate generalizată;
 Tulburare de stres posttraumatică;
 Abuzul de substanțe/alcool;
 Boli fizice: - hipo/hipertiroidism; - diabet, - boala Cushing; - boli infecțioase; -
boli neurologice;
 Tulburări de personalitate.

8
 Studiu de caz

Ședința 1:
D-na O. V. 63 de ani, a solicitat consiliere psihologică, deoarece în urmă cu 3 luni i-a decedat
soțul, iar acest fapt a luat-o prin surprindere și a produs un șoc la nivel psihic clientei. Nu mai
poate dormi, nu mai mănâncă, plânge în permanență, n-o mai interesează nimic, nu mai poate
face treabă, nu se poate concentra, se gândește în permanență la el. „Nu vreau decât să mor să
merg lângă el.....”
Din relatările dânsei, reiese faptul că doamna a avut o căsnicie armonioasă și frumoasă: „nu
mânca nimic din ce primea singur, venea acasă și împărțea totul cu mine....; ieșeam când
pleca să-l conduc, îl așteptam când venea acasă...; nu mai am nimic din toate acestea....”
Relația cu părinții a fost bună, este singură la părinți. Are patru copii, locuiește cu băiatul
mijlociu, are grijă de copilul băiatului care are o problemă mai dificilă, de asemenea mai
îngrijește și de mama dânsei: „nu mai pot să mă concentrez, nu mai sunt prezentă, le fac doar
mecanic....”
„El era stâlpul meu, cu el mă sfătuiam și decideam împreună totul...” Se regăsește un
atașament profund în relația cu soțul: „acum parcă nici nu mai știu ce să fac și cum să fac asta
singură...”
Îi pune poza pe pernă, nu mai primește pe nimeni, nu pleacă de acasă, nu iese afară, stă foarte
mult timp în cameră și plânge.
Debutul bolii de glandă autoimună, din ce au constat medicii și dânsa a fost pe fond stresant,
traumatizant imediat după decesul soțului. Semnalele erau că se îneca la înghițirea
alimentelor, era mult mai agitată, tulburări de somn și alimentare, stare acută de iritabilitate și
irascibilitate, plâns facil, fatigabilitate și oboseală cronică. În urma unor analize mai
amănunțite, a descoperit și un început de diabet tip II.
Acuzele clientei:
 Plâns facil și de durată lungă;
 Izolare („stau cu orele în cameră, plâng și nu vreau să aud sau să văd pe nimeni”);
 Tulburări de somn și alimentare(„sunt multe nopți în care nu pot dormi și zile în care
nu pot mânca”);
 Oboseală și fatigabilitate („nu mai pot face nimic, nu mai am energie”);

9
  Gânduri de moarte, însă fără a avea curajul de a trece la acțiune („vreau să mor și eu,
să merg lângă omul meu iubit”);
 Iritabilitate („mă enervează toată lumea, nu mai suport nici copii, pe nimeni....să mă
lase în pace”);
 Sentimente de vid interior („simt că s-a dus ceva din mine odată cu el...nu mai pot”);
 Sentimente de vinovăție („trebuia să nu fiu de acord să fie internat în spital...”);
 Sentimente de persecuție („simt că sunt pedepsită de Dumnezeu...pentru că am zis din
gură multe...”).
Aceste manifeste sugerează o tendință a clientei de se retrage social, de a se sustrage de la
activitățile zilnice și de a trăi in solitudine drama pe motiv că nimeni nu o înțelege.
Aplicând testul BDI-II, s-a constatat că d-na O. V. are depresie severă mascată sub forma
controlului excesiv, a rigidicizării prin neimplicarea și nedeschiderea către nou, și a muncii în
exces care au reieșit din testul de personalitate BFQ. Această depresie a debutat la decesul
tatălui, din relatările dânsei.
Constatările mele în legătură cu V, relevă faptul că se încadrează în gânduri cognitive
deformate/iraționale, vinovăție nejustificată, viitor sumbru, pierderea plăcerii, somatizare
(glanda tiroidă).
La finalul ședinței, am ajuns la concluzia că d-na V are tulburare depresivă nivel sever.
Aceste concluzii au reieșit atât din relatările doamnei, din testul BDI-II, din anamneză, din
interviul clinic și din observație. De asemenea, am observat postura rigidă, lipsa expresivității
faciale poate sugera înghețul și aplatizarea emoțiilor.
De asemenea, s-au discutat chestiuni administrative, s-a conturat într-o oarecare măsură
legătura terapeutică între client și terapeut, și i s-au adus la cunoștință câteva elemente și
lămuriri din simptomatologia depresiei și care este evoluția ei. În aceeași măsură i-am
explicat etapele doliului prin care este normal să trecem cu toții atunci când pierdem pe
cineva drag (i-am povestit despre etapele mele de doliu în urma decesului tatălui meu).
Asumarea durerii doliului, semnifică tocmai explorarea și trăirea intensă a tuturor emoțiilor
de șoc, de negare, de furie, de vină, de tristețe, de depresie etc, adică etapele doliului.
Am stabilit împreună care este scopul acestei terapii este:
 de a reduce tensiunea intrapsihică creată de pierderea soțului prin tehnici de relaxare
și activități relaxante;
 travaliul de doliu parcurs alături de oameni dragi și susținut;
 clarificarea și urmărirea îndeaproape a gândurilor negative și iraționale;
 resemnificarea lor;
 găsirea unor noi resurse de copyng în vederea depășirii și împărtășirii cu alte persoane
care au trecut prin aceeași experiență;
 revenirea treptată la realitate prin exerciții de prezență;
 să-și dea voie să sufere atunci când simte nevoia, însă să învețe s-o facă într-un
moment dat al zilei;
 să reducem treptat stările de agitație, de lipsă a energie și interes prin
învățarea/regăsirea unor activități care în trecut îi aduceau plăcere;
 crearea propriului ritual de separare;

10
  să vorbească cu propria glandă (să gândească și să conștientizeze ce lucruri avea de
spus și nu i-a spus soțului);
 să vorbească despre cum se simte, sau dacă mai vrea să locuiască în casa aceea
A doua ședință:
Discuțiile au continuat în privința stării emoționale, am cerut să vorbim despre viața pe care a
dus-o alături de soț (deblocând-o și determinând-o să vorbească despre soț, este ca și cum ar
împărtăși durerea, amintirile, consumă din psihic eliberând gândurile).
În momentul în care a început să-mi povestească despre soț, bineînțeles că a izbucnit în plâns
relatându-mi printre lacrimi ce om minunat a fost el, câte momente frumoase au petrecut
împreună. Înțelegând catharsisul produs, am fost aptă pentru conținerea clientei și empatică.

Am dat teme pentru acasă:

1. Tehnici de relaxare- să închidă ochii și să simtă cum se relaxează mușchii feței, ai
capului, ai mâinilor, ai picioarelor, și să fie conștientă de gândurile și imaginile care-i
perturbă liniștea și să-și imagineze că la încarcă în nori și apoi le lasă să plece odată
cu norii;
2. Să meargă la fată măcar o dată pe săptămână de dimineață până a doua zi dimineață la
fiica dânsei ( să iasă din locul care-i amintește frecvent de soț);
3. să mute poza și să-i facă altarul în altă cameră și când simte că nu mai poate să
meargă doar în acea cameră să-l plângă;
4. Să facă exerciții de prezență (mindfullnes);
5. Să-și facă listă cu 2-3 sarcini pe zi pe care să le îndeplinească.
6. Să noteze în jurnal/caiet toate gândurile, sentimentele, împrejurările care le-a
determinat
Ședința 2:

Am discutat despre viața alături de soț și am constat că nu-și permite să denigreze nici măcar o
secundă imaginea dânsului. Plânsul este la fel de facil în momentul discuțiilor despre soț, în
continuare își păstrează privirea în pământ. Propunându-i să meargă la cununia fetei, tendința a fost
de a refuza, și în acel moment am pus-o în postura de a judeca din exterior (inversiune de roluri),
cerându-i să-mi spună dacă era în locul fiicei cum avea să se simtă, dacă mama dânsei nu s-ar fi
prezentat la propria cununie (dezvoltarea empatiei și conștientizarea tendințelor narcisice).

Fiica, mi-a relatat că au avut impact acele discuții și că a fost prezentă acasă, dar nu și la biserică, pe
motiv că biserica îi amintea de moartea soțului.

Am discutat despre un prim doliu avut în familie și mi-a spus că atunci când a murit tatăl cu 10 ani în
urmă a simțit că o parte din dânsa a înghețat, a suferit la fel de mult, doar că fiind soțul alături a
depășit altfel situația. Atunci i-am propus următoarele:

1. Să-și amintească faptul că în continuare nu este singură și că ar putea să folosească același

mecanism cu copiii;

11
 2. Să discute cu vecinele (spunându-mi ca sunt multe văduve pe strada dânsei) pe care le
cunoaște ca fiind în aceeași situație (să nu mai trăiască durerea în solitudine, să învețe tipare
de copyng pentru situația dată);
3. Să formuleze trei scrisori: - una în care să scrie calitățile soțului, - a doua pentru mulțumire și
a treia defectele. Să continue cu tehnicile de relaxare, cu vizitele la copii, să facă anumite
modificări (doar dacă își dorește, tehnicile de prezență să nu-i lipsească și de asemenea
sarcinile și obiectivele.

Ședința 3:

D-na O. V. s-a prezentat la cabinet mult mai relaxată, mi-a povestit că a început să iasă la poartă să
povestească cu vecinele, să meargă la fată: „chiar am început să zâmbesc și eu...; dar parcă mă simt
puțin vinovată”.

Am aplicat testul de personalitate BFQ și o tehnică din Constelații familiale. Această tehnică vizează
atât încurcăturile sistemice neconștientizate, dar și multe gânduri și sentimente neconștientizate.
Astfel, am aflat că soțul nu a fost tocmai perfect, ci ca toată lumea avea și defecte. Detalierea
tehnicii: - se pun anumite obiecte pe masă, clientul nu știe ce reprezintă fiecare obiect, este pus să le
ia în mână și să spună ce simte din punct de vedere emoțional față de acel obiect. Totul se lucrează
în orb, astfel încât să iasă cât mai multe lucruri din inconștient și să nu mai blocheze conștientul.

Ședința a patra:

Am discutat despre gândurile negative automatizate: „nu mai pot face nimic, mă simt vinovată, nu
am puteradece și vlagă, nu pot merge mai departe, simt că nu mai pot de durere, etc”, sugerându-i
să găsim o altă variantă, opusă, a acestora și să încercăm să le introducem, sau să le rostim imediat
ce am conștientizat că am rostit un gând negativ. Exemplu: „am făcut tot ce mi-a stat mie în putință,
mă simt împăcată cu asta, am puterea de a duce mai departe viața pe care mi-a dat-o Dumnezeu,
îmbrățișez durerea pentru că este a mea, îmi dau voie să mă doară...”

Am făcut testul Raven și am încheiat ședința cu o tehnică de relaxare, unde am indus formule
sugestive pentru întărirea Eu-lui și a optimismului.

Ședința a cincea:

Doamna V a îndeplinit toate cerințele și mi-a mărturisit că se simte mult mai bine, responsabilă, că
discuțiile cu vecinele care se află în aceeași situație o ajută foarte mult, îi dau putere să meargă mai
departe, copii, de asemenea, faptul că sunt tot timpul aproape de ea o fac să se simtă utilă. Am mai
discutat despre soț, despre copilărie și despre relația cu tatăl. În momentul descrierii relației cu
figura paternă, clienta a avut mai multe momente de catharsis, iar eu am fost cât am putut de
conținătoare și empatică. I-am povestit din trecutul meu ca exemplu că, și eu ca toți oamenii am
avut momente traumatice și momente de „cădere” atunci când tatăl meu a decedat (formarea unei
legături mult mai strânse, împărtășirea emoțiilor, asigurarea că o înțeleg foarte bine ceea ce simte).

Ședința a șasea:

Am discutat despre cum a fost la control la diabetolog și endocrinolog și mi-a răspuns că analizele
sunt mult mai bine, a început să doarmă mai bine și fără medicamente, am observat-o mai prezentă,
cu contact vizual mai bun, au apărut și câteva zâmbete pe timpul discuțiilor noastre.

12
Am făcut o activitate cu Cardurile OH care activează lobul cerebral drept care este responsabil cu
imaginile, emoțiile, visele, intuiția, imaginația și creativitatea, pot accesa sertare uitate sau închise
ale fricii, furiei, speranței, traumelor, etc. De asemenea, poate crea dialoguri utile între creier, corp și
suflet. etc.

Activitatea se numește „Pierdere”

modul de lucru:

 Cardurile sunt la vedere și se aleg cele care li se par adevărate, atunci când se gândesc la
moartea/peirderea persoanei/prietenului/soțului;
 Se alege unul/mai multe carduri care este/sunt mai mari/stringente decât celelalte;
 Să privească, să se gândească în continuare la pierdere și să spună ce a fost cel mai greu să
facă, să spună, să gândească, etc?
 Se amestecă din nou cardurile și este pusă să aleagă alte carduri care să exprime cel mai
inconfortabil moment din această situație;
 Să le așeze sub celelalte;
 Comparând cum se simte în cele două situații pe o scală de la 0 la 10, vedem cum se simte în
acest moment;
 Să privească din nou cardurile și să aleagă altele care să exprime o altă perspectivă, un alt
gând, cuvânt;
 Să spună noul gând, cuvânt cu voce tare și să-l repete de câteva ori;
 Se întreabă ce simte când rostește acele gânduri/cuvinte;
 Rostite în paralel cele vechi cu cele noi și exprimată simțirea;
 Și de aici explorăm.

La finalul ședinței i-am cerut să continue cu relaxarea, obiectivele, prezența și înlocuirea gândurilor
iraționale.

Ședința a șaptea:

Am stabilit împreună care ar dori să fie ritualul dânsei de separare și ales să iasă la poartă dimineața
și seara la aceleași ore când îl petrecea și îl întâmpina pe soț, să înceapă să asculte aceleași melodii
populare pe care le asculta dânsul.

Am făcut împreună „mantra stării de bine”, apoi i-am aplicat testul ACC de atenție concentrată, unde
rezultatele au fost ușor satisfăcătoare, în sensul că a reușit, comparativ cu prima ședință, să se
focalizeze și să se concentreze mult mai bine.

13
 INVENTARUL DE DEPRESIE BECK (Beck’s Depression Inventory – BDI)

Forma lungă – 21 itemi

Autori: Aron T. Beck & colab., 1961

Domeniu de aplicare: Evaluarea depresiei. Pentru autori, nota globală a acestui chestionar indică
"profunzimea subiectivă a depresiei", realizând o estimare cantitativă a intensităţii simptomatologiei
subiective a depresiei.

Utilizare / aplicare: Subiectul completează chestionarul încercuind la fiecare din cei 21 de itemi ai
probei, numărul variantei ce corespunde situaţiei sale. El poate încercui în cadrul unui item mai
multe variante, dacă acele propoziţii sunt în acord cu ceea ce simte.

Cotarea: numerele corespunzătoare celor patru variante de răspuns din cadrul fiecărui item: 0, 1, 2,
3 – reprezintă chiar punctajul acordat respectivelor răspunsuri şi ele se vor aduna. Dacă la un item
subiectul a încercuit mai multe variante de răspuns, se ţine cont de varianta cea mai gravă şi doar
punctajul acesteia se adună în nota finală. Punctajul total, care se înscrie în intervalul 0-63, se
împarte la numărul de itemi (21) şi rezultatul se raportează la etalon.

Dacă din diverse motive (neatenţie, refuz, incapacitate de a se decide) subiectul nu răspunde, de
exemplu, la 2 itemi, atunci suma rezultată din adunarea cotelor se va împărţi la 19 (numărul itemilor
valizi). Itemii omişi vor fi însă în atenţia psihologului şi vor face obiectul unei analize speciale.

Etalon:

- sub 0,5 – depresie absentă

- 0,5 - 1,2 – depresie uşoară
- 1,2 - 2 – depresie medie
- 2 - 2,5 – depresie severă
- 2,5 - 3 – depresie foarte gravă, risc suicidar

Date normative:

1. J. Delay, P. Pichot & colab. au realizat un studiu asupra Inventarului Beck, pe 79 bolnavi
deprimati (nu e data nici o alta precizare din partea autorilor).

Media depresiei pe lotul celor 79 de subiecti depresivi a fost = 27.01. Valorile medii ale
depresiei calculate pe forme de depresie au fost:

Endogenă Psihogenă Involuţie

14
 M 28.09 25.32 29.08
Σ 10.81 6,25 9,04

2. Valorile raportate de A.T. Beck şi colab. pe baza Inventarului Beck, în funcţie de

severitatea depresiei analizată din punct de vedere clinic-psihiatric au fost:

Absentă Uşoară Medie Gravă

M 10.9 18.7 25.4 30.0

Σ 8.1 10.2 9.6 10.6

Precizare: Alături de forma lungă (21 itemi) şi de forma scurtă (13 itemi), mai există atât un inventar
cu 25 de itemi elaborat de Beck-Pichot, Bobon & colab. (1982), cât şi unul elaborat de Von Frenckell
& colab. (1981).

Se poate utiliza şi interpretarea pe baza punctajului brut (suma punctelor obţinute de

subiect la toţi itemii probei), raportat la un etalon în 4 clase – depresie: absentă, uşoară, medie şi
scăzută – fiecare clasă având o scurtă descriere.

Absenţa depresiei: 0-9 puncte (absenta depresiei mai poate însemna deasemeni şi negarea
sau nerecunoasterea problemelor)

Depresie uşoară: 10-15 puncte

Stare ce este întâlnită frecvent la persoanele ce se implică în diferite activităţi şi care vor să
aibă realizări pe diferite planuri, dar intâmpină dificultăţi în atingerea scopului propus. Nu implică
modificări la nivelul comportamentului şi psihicului , care să pună probleme deosebite. Modificările
care apar sunt tranzitorii şi sunt datorate problemelor întâlnite in activitatea zilnică a persoanelor,
atât în mediul social cât şi profesional.

Depresie medie: 16- 23 puncte

Stare ce se caracterizează prin trecerea de la normal la patologic. Modificările care apar sunt
resimţite la mai multe niveluri: modificări somatice cum ar fi aceea că subiectul are o preocupare
excesivă în legătură cu sănătatea sa fizică, tulburările de somn, pierderea apetitului, pesimism,
diferite sentimente şi acuze personale pe care subiectul şi le atribuie cum ar fi sentimente de
vinovăţie, de eşec, punitive, dar toate aceste sentimente.

Se recomandă intervenţie terapeutică.

Depresie severă: 24- 60

Caracterizează persoanele care au suferit o traumă şi care nu dispun de mecanisme
de ,, coping,, care să le permită depăşirea stării de şoc post traumatic. Aceştia se manifestă
prin: starea de indispoziţie generalizată, incapacitatea de prefigurare a potenţialelor realizări
benefice, accentuarea sentimentului de inferioritate şi eşec, perceperea deformată asupra

15
propriei persoane şi asupra capacităţii acestuia, dificultăţile pe plan profesional datorate
scăderii capacităţii de concentrare, o accentuare a sentimentului de oboseală, tulburări de
somn, scăderea poftei de mâncare corelată cu scăderea greutăţii (3-7 kg), diminuarea
îngrijorătoare a interesului persoanei pentru sexul opus, precum şi slabe rezultate resimţite la
acest nivel.
Se impune intervenţie terapeutică.

16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
 MANUALUL DE APLICARE A TESTULUI ATENŢIE CONCENTRATĂ CALCULE (ACC)

(autor E. Kraepelin)

CE MĂSOARĂ TESTUL

Testul ACC măsoară capacitatea de concentrare a atenţiei, prin executarea de către subiect a
unor operaţii de calcul elementar, de adunare a unor cifre cuprinse între 0 şi 9, două câte două
(fiecare cu cea care urmează), şi identificarea perechilor a căror sumă este 10.

Testul se adresează tuturor persoanelor, inclusiv celor care dispun de un minim de instrucţie
şcolară, capabile să efectueze calcule elementare, de adunare a unor cifre cuprinse între 0 şi 9.

CONŢINUTUL PROBEI. APLICAREA:

Sarcina subiectului constă în identificare grupurilor de câte două cifre succesive, care
adunate dau suma 10 şi marcarea lor cu un „X”. Proba propriu-zisă este precedată de o
exemplificare, subiectul lucrând împreună cu psihologul şirurile X şi Y ale probei. La expirarea
timpului de lucru, subiecţii vor trage o linie verticală după ultima adunare a două cifre pe care au
reuşit să o facă (indiferent de suma ei).

Testul se aplică în manieră creion-hârtie, individual sau colectiv.

Timpul standard al aplicării probei, din momentul anunţării începerii ei de către examinator,
este de 5 minute. Timpul se cronometrează cu precizie.

De obicei, pentru o imagine completă asupra calităţilor atenţiei, testul ACC este precedat de
aplicarea unui test de atenţie distributivă, ADN sau ADL, un test de atenţie distributivă şi unul de
atenţie concentrată tipărindu-se pe aceeaşi foaie – faţă / verso.

COTAREA (SCORAREA) REZULTATELOR

Proba se corectează conform grilei şi se acordă câte 1 punct pentru fiecare item corect
(pereche cu sumă 10). Din totalul de răspunsuri corecte se scade numărul de perechi omise.

Grila de cotare are marcate perechile de litere care dau suma10, iar pe marginea din dreapta
fiecărui şir este trecut numărul perechilor care ar fi trebuit marcate, cumulate fiind inclusiv cele din
şirul respectiv. Aceasta, deoarece este mai uşor să se scadă numărul de omisiuni din acele sume
cumulate, obţinându-se astfel scorul brut la test.

ETALONUL ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR TESTĂRII

35
 Etalonul este construit în Note T echivalate cu aprecieri calitative formulate verbal. Etalonul
a fost construit pe un lot de 119 persoane cu vârsta de peste 23 de ani (Perţea, 2006).

Testul ACC – Atenţie concentrată calcul (Kraepelin)

Etalon în note distributive T (vârstă ≥ 23 ani )
NB=Nota brută; NT= Nota standard T

N (număr subiecţi)=119; m (media lotului)=83,65; s (deviaţia standard)=12,52

CB NT Valoare
Semnificaţie
63 40 S
60-62 39 FS
58-59 38 FS
55-57 37 FS
54 36 FS
53 35 FS
50-52 34 FS
48-49 33 FS
42-47 32 FS
41 31 FS
40 30 FS
39 29 Ex.S
38 28 Ex.S
37≤ 27≤ Ex.S
Semnificaţia Notelor T
70 DB Deosebit de bun, Excepţional

69-60 FB-Foarte bun

36
59-66 B-Bun

55-54 MB-Mediu-Bun
53-46 M-Mediu
45-44 MS-Mediu-Slab

43-40 S-Slab
39-30 FS-Foarte slab

29Ex.S-Extrem de slab

37
38
 BIBLIOGRAFIE
Robert L. Leahy, Stephen J. Holland, Planuri de tratament și intervenții pentru depresie și
anxietate, Editura ASCR ASCRED, Cluj-Napoca, 2012
Anne Ancelin Schutzenberger, Evelyne Bissone Jeufroy, Cum să treci peste doliu, Editura
Philobia , 2019

39