Arestarea inculpatului fără a se asigura asistarea lui de către un

apărător constituie caz de nulitate absolută potrivit art. 187 alin. 2 şi 3

c.proc.pen., sancţionată cu restituirea dosarului la procuror, datorită
încălcării dispoziţiilor art. 23 alin. 5 şi art. 24 din Constituţie şi ale art., 6,
171 alin. 2 şi art. 172 c.proc.pen.
Nulitatea menţionată nu poate fi acoperită prin desemnarea unui
apărător din oficiu după 2 zile de la arestarea preventivă, iar împrejurarea că
înainte de luarea acestei măsuri inculpatul a declarat în scris că nu înţelege
să uziteze de dreptul său de a fi asistat de un apărător nu era relevantă
deoarece în caz contrar ar fi lipsite de conţinut aceste drepturi
constituţionale.
C.S.J. Decizia secţiei penală nr. 1009/9 iunie 1993
În cauză, la data arestării preventive şi a punerii în mişcare a acţiunii
penale, inculpatul nu a fost asistat de apărător, omisiune înlăturată abia cu
ocazia prezentării materialului de urmărire penală. Deoarece prin omisiunea
menţionată au fost încălcate dispoziţiile art. 6 alin. final, art. 171 alin. 2 şi
172 c.proc.pen., referitoare la asigurarea dreptului de apărare, fiind deci
vorba de o nulitate absolută în sensul art. 197 alin. 2 şi 3 c.proc.pen., dosarul
va fi restituit la procuror conform art. 333 din aceilaşi cod.
C.S.J. decizia secţiei penale nr. 1010/9 iunie 1993
Emiterea mandatului de arestare la o dată mult ulterioară (20 de zile)
întocmirii rechizitorului, care nu cuprinde dispoziţia expresă de arestare
constituie motiv de revocare a măsurii arestării datorită unor vicii de formă.
Trib. Sibiu - Încheierea din 13 mai 1993, dosar 922/1993
Dispoziţiile art. 453 şi 455 c.proc.pen. referitoare la întreruperea
executării au în vedere numai pedepse privative de libertate, rămase
definitive, ele nu autoriză şi întreruperea arestării preventive.
 Inculpatul arestat preventiv poate cere şi obţine – nu întreruperea
executării măsurii preventive ci revocarea acestei măsuri în condiţiile art.
1401 c.proc.pen., pe calea unei plângeri împotriva ordonanţei de arestare
preventivă adresată instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în
fond.
Trib. Mun. Bucureşti Secţia II penală – decizia nr. 255/1993
Potrivit art. 141 Alin. 1 şi 303 alin. 3 c.proc.pen. pot fi atacate cu
recurs încheierile date în primă instanţă prin care se dispune luarea,
revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive sau suspendarea
judecăţii. Ca atare, încheierile prin care au fost respinse asemenea cereri nu
pot fi atacate cu recurs.
C.S.J. Decizia secţiei penale nr. 2605/19 iulie 1995
Arestare preventivă în cursul urmăririi penale. Durată. Termen
rezonabil
            Potrivit art.159  alin. 13 C. proc. pen., durata totală a arestării
preventive în cursul urmăririi penale nu poate depăşi un termen rezonabil,
şi nu mai mult de 180 de zile.
Limita maximă menţionată nu poate fi depăşită nici în cazul în care
măsura arestării s-a dispus anterior intrării în vigoare, la 29 octombrie
2003, a O.U.G. nr. 109/2003 care a modificat textul art. 159 alin. 13 C.
proc. pen., noile prevederil fiind de imediată aplicare.
 
Secţia penală, decizia nr. 5023 din 6 noiembrie 2003
 
            Prin încheierea nr.122 din 30 octombrie 2003 a Curţii de Apel Alba
Iulia, s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului P.P. pe o
perioadă de 30 de zile, de la 4 noiembrie 2003 la 3 decembrie 2003.
            S-a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 5 din 22 aprilie 2003,   s-a
dispus restituira cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale,
menţinându-se măsura arestării preventive a inculpatului.
            Prin încheierea menţionată arestarea preventivă a fost prelungită, cu
motivarea, între altele, că inculpatul  s-a sustras de la urmărirea penală.
Recursul declarat de inculpat contra încheierii este fondat.
Potrivit art. 23 alin. (5) din Constituţie, astfel cum a fost modificată şi
completată, în cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune
pentru cel mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile,
fără ca durata totală să depăşească un termen rezonabil, şi nu mai mult de
180 de zile.
În aplicarea acestor dispoziţii, prin O.U.G. nr. 109/2003 au fost
modificate prevederile alin. 13 al art. 159 C. proc. pen., limitându-se durata
totală a arestării preventive în cursul urmăririi penale la un termen rezonabil,
de cel mult 180 de zile.
Dispoziţiile menţionate, de  imediată aplicare, au intrat în vigoare la
29 octombrie 2003, potrivit art. III din O.U.G. nr. 109/2003, care prevede că
textul se aplică de la data intrării în vigoare a Legii de revizuire a
Constituţiei.
Aşa fiind, se constată că în speţă sunt incidente dispoziţiile
menţionate, în raport cu care durata arestării preventive a inculpatului a
depăşit termenul prevăzut în art. 159 alin. 13 C. proc. pen., întrucât de la
data de 22 aprilie 2003 când s-a restituit cauza la procuror pentru refacerea
urmăririi penale şi până în prezent au trecut mai mult de 180 de zile.   
În consecinţă recursul declarat de inculpat a fost admis şi s-a dispus
revocarea măsurii arestării preventive.
 Arestare preventivă. Prelungire. Soluţionarea propunerii în
şedinţă publică
 Potrivit art. 159 alin. 2 C. proc. pen., propunerea de prelungire a
arestării preventive se soluţionează în camera de consiliu.
Încălcarea acestei dispoziţii, prin soluţionarea propunerii în şedinţă
publică reprezintă un caz de nulitate relativă, care, potrivit art. 197 alin. (1)
atrage nulitatea actului numai dacă s-a adus părţii o vătămare care nu
poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.
Nulitatea absolută, derivând din încălcarea dispoziţiilor privitoare la
publicitatea şedinţei, prevăzută în art. 197 alin. (2), ce nu poate fi înlăturată
în nici un mod, se referă la situaţia în care legea prevede judecata în
şedinţă publică şi se judecă fără publicitate, iar nu la cazurile când,
dimpotrivă, legea prevede soluţionarea cauzei fără publicitate şi se judecă
în şedinţă publică.
 Secţia penală, decizia nr. 5025 din 6 noiembrie 2003 
            Prin încheierea nr. 7 din 31 octombrie 2003, Curtea de Apel Craiova
a admis propunerea P.N.A. şi a dispus prelungirea arestării preventive
pentru toţi inculpaţii, cu 30 de zile.
Împotriva încheierii au declarat recurs cei patru inculpaţi, solicitând
respingerea cererii formulate de P.N.A. şi punerea lor în libertate, întrucât nu
mai subzistă temeiurile care au stat la baza arestării, iar cererea de 
prelungire a măsurii arestării preventive a fost judecată în şedinţă publică,
motiv de nulitate absolută potrivit art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.
            Cu privire la cel din urmă motiv de recurs se constată că
împrejurarea menţionată poate atrage sancţiunea nulităţii relative, faţă de 
regula nulităţilor consacrată de Codul de procedură penală, în sistemul
căruia nulităţile absolute sunt numai cele exprese. Or, în categoria acestora,
în art. 197 alin. (2)  sunt menţionate încălcările privind dispoziţiile relative 
la publicitatea şedinţei de judecată, nu şi cele care privesc derogările de la
regula publicităţii şedinţei.
            Astfel fiind, în speţă, judecarea cauzei în şedinţă publică putea atrage
nulitatea hotărârii, potrivit prevederilor art. 197 alin. (1) C. proc. pen., numai
dacă s-ar fi dovedit că prin aceasta s-a adus o vătămare ce nu putea fi
înlăturată decât prin anularea hotărârii, ceea ce nu este cazul în speţă.
            Cum şi pe fond, măsura prelungirii arestării preventive se constată a
fi legală, recursurile inculpaţilor au fost respinse.
Arestarea preventivă.calea de atac împotriva
încheierii pronunţate în cursul urmăririi penale privind arestarea
preventivă. Cerere de revocare a arestării
 Nu poate fi atacată cu recurs încheierea prin care, în cursul
urmăririi penale, instanţa respinge cererea inculpatului de revocare a
arestării preventive, art. 1403 alin. (1) C. proc. pen. neprevăzând o cale
separată de atac împotriva unei atare încheieri.
Secţia penală, decizia nr. 6100 din 24 decembrie 2003
Prin încheierea din 22 decembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti,
secţia a II-a penală, a respins cererea de revocare a măsurii arestării
preventive formulată de inculpatul S.J. aflat în curs de urmărire penală.
Recursul declarat de inculpat este inadmisibil.
            Potrivit art. 1403 alin. (1) C. proc. pen., împotriva încheierii prin care
se dispune, în timpul urmăririi penale, luarea măsurii arestării preventive a
învinuitului sau inculpatului, împotriva încheierii prin care se dispune
revocarea, înlocuirea, încetarea sau prelungirea arestării preventive, precum
şi împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă,
învinuitul sau inculpatul şi procurorul pot face recurs.
              Din conţinutul textului de lege menţionat, care se referă la  calea de
atac împotriva încheierii pronunţate de instanţă în cursul urmăririi penale
privind arestarea preventivă, rezultă că încheierea prin care se respinge
cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu este prevăzută între
încheierile care pot fi atacate cu recurs.
            În consecinţă recursul inculpatului a fost respins ca inadmisibil.
Înlocuirea măsurii arestării preventive. Obligarea de a nu părăsi
localitatea. Temeiurile înlocuirii măsurii preventive
             Potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată
poate fi înlocuită cu o altă măsură preventivă  când s-au schimbat
temeiurile care au determinat luarea celei dintâi măsuri.
Ca atare, măsura arestării preventive luate în temeiul prevederilor
art. 148 lit. h) C. proc. pen. poate fi înlocuită cu aceea a obligării de a nu
părăsi localitatea numai în cazul în care lăsarea în libertate a inculpatului
nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică ori s-au schimbat celelalte
temeiuri ale arestării  prevăzute de lege.
            La fel ca în cazul luării măsurii arestării preventive, încheierea
trebuie să cuprindă temeiurile concrete care au determinat înlocuirea
acesteia cu o altă măsură preventivă, referirea generică la gravitatea mai
redusă a infracţiunii  în raport cu aceea a faptei altor participanţi arestaţi
sau la faza de finalizare în care se află cercetarea judecătorească nefiind de
natură să satisfacă cerinţele unei motivări concrete la care se referă art.
137  partea finală din acelaşi cod.
  Secţia penală, decizia nr. 6101 din 24 decembrie 2003    
            Prin încheierea din 22 decembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti,
secţia I penală, a admis cererea inculpatului S.L. şi a dispus înlocuirea
măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea,
motivându-se că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul,
trimis în judecată pentru săvârşirea, ca poliţist, a unor infracţiuni de corupţie,
a avut o contribuţie minoră faţă de aceea a celorlalţi inculpaţi, iar judecata se
află în fază de finalizare a cercetării judecătoreşti.
            Recursul declarat de procuror este fondat.           
 Potrivit art.139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se
înlocuieşte cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au
determinat luarea măsurii.
Arestarea preventivă a inculpatului s-a întemeiat pe dispoziţiile art.
148 lit. h) C. proc. pen., fiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute în
acest text, inclusiv cele privind pericolul prezentat pentru ordinea publică de
lăsarea în libertate a inculpatului, poliţist trimis în judecată pentru
infracţiunea de corupţie.     Cauza aflându-se în curs de judecată în faţa
primei instanţe, iar în privinţa temeiurilor de fapt şi de drept care au impus
luarea măsurii arestării preventive neintervenind vreo schimbare, recursul
declarat de procurora fost admis, s-a casat încheierea atacată şi s-a respins
cererea inculpatului.  
Arestare preventivă. Revocare. Temeiurile revocării măsurii
            Dispunând revocarea arestării preventive a inculpatului, instanţa
trebuie, conform prevederilor art .3001 alin. (2)  C. proc. pen., să motiveze
că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, arătând
considerentele pe care se întemeiază o atare concluzie.
Sub acest aspect, referirea la lipsa antecedentelor penale, la faptul că
arestarea de până în acel moment a avut suficient efect preventiv şi la
posibilitatea arestării din nou a inculpatului dacă va săvârşi alte infracţiuni
sau se va sustrage judecăţii sunt considerente în afara criteriilor prevăzute
de lege.
  Secţia penală, decizia nr. 6102 din 29 decembrie 2003
            Prin încheierea din 24 decembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti,
secţia a II-a penală, a revocat măsura arestării preventive a inculpaţilor, cu
motivarea că în prezent nu se mai impune menţinerea ei, având în vedere că
inculpaţii nu au antecedente penale, au mijloace de existenţă, şi nu există
temerea că ar comite fapte asemănătoare acelora pentru care au fost trimişi
în judecată.
          S-a mai motivat că, arestaţi timp de o lună, au înţeles ce înseamnă
starea de arest, iar în situaţia în care ar comite alte fapte penale sau nu se vor
prezenta la instanţă se poate dispune arestarea lor din nou.
Recursul declarat de procuror este fondat.
Potrivit art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., măsura arestării
preventive a inculpatului poate fi luată, alături de alte condiţii, dacă există
probe certe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea
publică.
Prin încheierea  nr. 5739 din 5 decembrie 2003, Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor,
ca urmare a admiterii recursului declarat de procuror împotriva încheierii
prin care s-a respins propunerea de arestare.  
Potrivit art. 3001 alin. (2) C. proc. pen., dacă instanţa constată că
temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există
temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere,
revocarea arestării preventive.
Instanţa, prin încheierea atacată, a dispus revocarea arestării
preventive în temeiul art. 3001 alin. (2) C. proc. pen., fără a stabili care dintre
temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat, iar motivele
invocate nu numai că nu constituie criterii legale pentru revocarea arestării
preventive, dar ele existau şi la data arestării de către curtea de apel a unuia
dintre inculpaţi  şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a celorlalţi.
Totodată, curtea de apel nu a motivat de ce la 24 decembrie 2003, dată
la care s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive, lăsarea în libertate a
inculpaţilor nu mai prezintă pericolul  concret pentru ordinea publică pe care
aceştia îl prezentau la data de 5 decembrie 2003, când s-a luat această
măsură, şi nici în legătură cu existenţa probelor certe în acest sens, la care se
referă art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.
În consecinţă recursul declarat de procuror a fost admis, s-a casat
încheierea atacată şi, constatându-se  că măsura arestării preventive a
inculpaţilor a fost legal dispusă, iar temeiurile ce au determinat arestarea
impun în continuare privarea lor de libertate,    s-a menţinut măsura.