Ș coala doc torală științe jur idice, politice și s ociolog ice

CERCETAREA DEZVOLTĂRII ȘI NATURA JURIDICĂ

A CONTRACTELOR NENUMITE

TATAR OLGA
Universitatea de Stat „ Dimitrie Cantemir”, Republica Moldova

Sistemul de drept roman este venerat elementul cultural al educației juridice mo-
derne. Adâncimea de gândire și o observație izbitoare, simplitate și eleganță în cen-
trul teoriilor științifice ale jurisprudenței clasice. Toate acestea sunt impregnate cu
toate părțile dreptului civil, din Roma antică, în ceea ce privește raporturile obliga-
ționale, fără de ele expunerea sistematică dreptului obligational este de neconceput,
cu toate că raporturile juridice obligaționale sunt cu mult mai complicate și mai
confuze decât raporturile obligaționale romane. [1, c.9]
Nu se poate spune că în transformările romane nu există nimic care să nu se deo-
sebească de cele moderne, dar nu există nici o îndoială că sistemul obligațiilor Romei
antice nu a fost studiat în nici o legislație și tratat atât de temeinic și de cuprinzător
ca în dreptul roman. Și chiar și acum, contractele nenumite sunt un obiect de stu-
diu, deoarece conțin multe aspect care prezintă interes și importanță semnificativă
pentru contracte în general. Una dintre problemele importante cu care se confruntă
jurisprudența este unificarea tuturor fenomenelor vieții sociale într-un întreg, adică
recrearea unui sistem unificat de drept care să răspundă nevoilor întregii societăți.
Dezvoltarea sistemului contractual roman a fost modificată în funcție de cerințele
vieții practice și astfel a crescut și rolul contractelor ne numite în evoluția reglemen-
tării civile a relațiilor sociale.
Contractele nenumite nu au apărut imediat, ci au fost rezultatul unui proces
gradual și aprofundat, care a fost precedat de tipuri mai puțin avansate de contracte.
Prezenta clasificare a ccntractelor nenumite este de o importanță primordială în
zilele noastre.
1. Contractele «do ut des»
2. Contractele «do ut facias»
3. Contractele «facio ut des»
4. Contractele «facio ut facias» [2,c.244]
Studiind natura apariției diferitelor tipuri de contracte, putem concluziona că,
în paralel cu contractele tipice, se dezvoltă contracte nenumite. Acestea sunt astfel
de contracte, a căror apariție dictează viața însăși, întreaga societate civilă. Astfel, au
existat contracte care erau situate în afara modelelor contractuale deja cunoscute, dar
aveau nevoie de protecție juridică și nu era nevoie să se elimine consecințele negative,
având în vedere întârzierile sistemului juridic de viața reală. Actualul Cod Civil al
Republicii Moldova oferă o oportunitate pentru existența unor contracte nenumite
în partea a treia a articolului 677, care prevede: “Părțile pot încheia contracte care

232 |
 Ș coala doc torală științe jur idice, politice și s ociolog ice

nu sunt prevăzute de lege (neincluse în lege), precum și tratate care conțin elemente
de diverse contracte prevăzute de lege (contracte mixte). [3] Astfel, subiectele re-
lațiilor juridice civile sunt autorizate, la propria discreție, să formeze un model de
contract care nu este prevăzut de lege, dar nu contravine acesteia. Până în prezent,
cercetătorii interni și străini studiază această problemă. Printre care: E. Molcut, D.
Oancea, L.Bercea, OS. Ioffe, M.V. Gordon, A.N. Tanaga, D.I. Meyer, A.G. Karapetov,
A.I. Savelyev și alții. Contractul nenumit acționează sub forma unui nou model,
care necesită consolidare legislativă. Au apărut noi tipuri (categorii, subcategorii) de
contracte. Motivul pentru aceasta constă în evoluția continuă a relațiilor economice,
în dezvoltarea relațiilor de proprietate reglementate de legea “De îndată circuitul civil
ia formele noi, se nasc imediat noi tipuri de obligații” [4, p.146]
Acest lucru nu înseamnă că, odată cu apariția unor noi instituții de drept con-
tractual, este necesar să se respingă vechiul sistem. Prin urmare, atunci când apare un
nou tip de relații contractuale, ar trebui să studiem de fiecare dată întrebarea cât de
mult este vorba despre astfel de relații care nu se încadrează în reglamentările juridice
cunoscute anterior [5, c.70]
Așadar, întrebări legate de contractele numite și nenumite apar în mod repetat,
iar oamenii de știință ai civilișticii nu au un răspuns lipsit de ambiguitate față de ei.
Pentru dezvăluirea mai exactă și completă a acestei probleme, este necesar să răspun-
dem la întrebări precum:
1. Care este esența și caracteristicile contractelor nenumite?
2. Cum sunt implementate contractele nenumite în cadrul principiului libertății
contractului?
3. Care este mecanismul de reglementare juridică a contractelor nenumite?
4. Care este diferența dintre contractele nenumite, contractele numite și cele mixte?
După examinarea și analizarea contractelor nenumite, precum și definirea limite-
lor libertății contractelor și, în general, a limitelor exercitării drepturilor civile, putem
da un răspuns exhaustiv la întrebările puse.
Astfel, conform civilistului D.I. Meyer: “Orice contracte care nu contravin legii
sunt permise și, prin urmare, există o mulțime de contracte care nu sunt specificate
de acestea. [6, p.158]
În consecință, ar trebui considerat nenumit doar acel contract, care nu există o
reglementare normativă la nivelul legii, ca o sursă oficială de drept civil [7, c.6]
Aici, poate, suntem de acord cu opinia lui A.N. Tanaga: “Cea mai importantă
concluzie care ar trebui să decurgă din recunoașterea explicită a legiuitorului de ne-
numite ar trebui redusă la protecția necondiționată a acestor tranzacții, cu condiția
generală de a nu veni în contradiție cu legea.”. [8, c.110]
Pentru recunoașterea contractului nenumit, este necesar să se demonstreze că
neparticiparea, inaplicabilitatea la normele speciale imperative și dispositive ale legis-
lației și reglementarea prin normele sale generale de legi obligaționale și contractuale

| 233
 Ș coala doc torală științe jur idice, politice și s ociolog ice

nu se încadrează în limitele stabilite pentru contractele numite. Deci, orice contract

poate fi interpretat ca denumit, mixt, nenumit, cu condiția corespunderii lui normei
dreptului civil, în calitatea ei de normă imperativă, despozitivă sau calificativă.
Semnele care se referă la unul sau la celălalt contract încheiat de părți, care co-
respund unei construcții contractuale numite, de a le numi semne clificative. A.G.
Karapetov propune calificarea calificată.
În cazul în care contractul respectă toate caracteristicile calificative ale oricărui
contract numit, acest contract se încadrează în tipul specificat de contract numit și
în regulile speciale stabilite în legătură cu acesta. Dar dacă acesta nu corespunde cel
puțin unuia dintre aceste semne calificative, acest lucru înseamnă că contractul este
nenumit. Dar, din nou, dând participanților la circuitul civil libertatea de regle-
mentare contractuală, nu trebuie de uitat că înțelegerea corectă a libertății acordate
și definește limitele a ceea ce este permis de lege. Prin urmare, punerea în aplicare
a principiului libertății contractului este dificilă sau chiar imposibilă fără stabilirea
limitelor și limitărilor sale, un nivel ridicat al disciplinei contractuale și a culturii
juridice, reglementarea tranzacțiilor nevalabile și abuzul de drepturi.
Aici putem distinge două modele de lemitare a libertății contractuale. Prima
(normele imperative) constă în stabilirea restricțiilor directe asupra libertății con-
tractuale, iar al doilea model este de a delega instanțelor judecătorești, care exami-
nează un anumit litigiu, de a evalua conformitatea condițiilor contractuale cu stan-
dardele estimate stabilite la nivelul legii sau al practicii [9, c.5]
Cu toate acestea, astăzi nu există nicio idee clară despre limitele libertății de a
încheia contractele nenumite. Instanțele judecătorești sunt foarte precaute în ceea ce
privește soluționarea litigiilor în astfel de cazuri. Ei sunt gata să se împace cu exis-
tența unor astfel de contracte atâta timp cât este convenabil pentru ei să se ocupe
de astfel de cazuri în conformitate cu schema formată. Dar, de îndată ce problema
calificării contractului devine principală și există un nou model contractual care ex-
primă voința părților, instanțele, care nu doresc să piardă timpul, preferă să rezume
calificarea contractului la cel numit.
Trebuie remarcat faptul că organelle jurisdicționale ar trebui să evalueze aceste
construcții contractuale în sensul că ele nu contravin principiului de bună-credință,
bazelor legii și ordinii publice și bunelor moravuri, (articolul 4 alineatul 2 și art. 9
alin. (1) din Codul civil al Republicii Moldova).
În cazul în care a găsit în conținutul contractului nenumit o necorespundere ordinii
publice sau bunelor moravuri, acest contract va fi declarat nul pe baza art.207 (3) și ar-
ticolul 220 alineatul (2) Codul civil al Republicii Moldova, cu toate consecințele juridice
prevăzute de legislația în vigoare. Dar, în cazul în care contractele nenumite nu sunt
depistate contradicții acestui concept, autoritățile de aplicare a legii ar trebui să recu-
noască validitatea acestora și să soluționeze litigiile care decurg din ele, ghidate de prin-
cipiul echității și bunei credințe a articolului părților 9 (1) din Codul civil al RM. [10, c.3]

234 |
 Ș coala doc torală științe jur idice, politice și s ociolog ice

Prin urmare, cu exemplul unui contract nenumit, cum ar fi un contract de distri-

buție, să încercăm să luăm în considerare anumite aspecte ale unui contract nenumit
în viața reală. Acest contract nenumit, puțin cunoscut în legislația moldovenească,
avându-se în vedere investigațiile sale slabe, dar care necesită o atenție deosebită,
având în vedere marea însemnătatea sa. Analiza practicii interne și externe oferă toa-
te motivele pentru a presupune că acesta este un conctract împrumutat din practica
internațională. Contractul de distribuție este un contract între un furnizor de produ-
se, pe de o parte, și un distribuitor, pe de altă parte, în scopul revânzării acestora către
utilizatorul final. Conducându-ne de principiul libertății contractulale și de libera
voință a părților, să încercăm să înțelegem care este esența acestui contract și care
este locul său în sistemul general al contractelor. Acesta este un nou tip de contract,
reprezentând o nouă formulă pas cu pas a contractului. În primul rând, să analizăm
elementele de bază ale acestui contract.
Însuși procesul de relații distributive este unul lung și necesită aplicarea metode-
lor și procedeelor legate de vânzarea și revânzarea bunurilor și a servitorilor, acesta
este un fel de “trump” al companiei față de alte companii care operează în această
afacere în cadrul parteneriatului. Rezultatul acestui sistem depinde de revânzarea
produselor către utilizatorii finali. Acest tip de relație este creat, pentru a câștiga cli-
enții și pentru a-și consolida poziția pe piață. Scopul acordului de distribuție este de
a realiza un parteneriat și o cooperare flexibilă atât în interesul furnizorului, cât și al
distribuitorului. Furnizorul care lucrează cu distribuitorul se ocupă de ce produse și
la ce preț (competitiv) va ajunge la consumatorul final, deoarece o cooperare fructu-
oasă depinde de aceasta. Prin urmare, putem concluziona că contractul de distribu-
ție este un contract de parteneriat, scopul acordului este organizarea relațiilor dintre
părți pentru cooperarea comercială pe termen lung [11, c.52]
Scopul obligațiilor care au fost asumate de o parte nu se limitează doar la obține-
rea beneficiului celeilalte părți, ci vizează continuarea schimbului de beneficii care ar
fi în interesul comun. Pentru acest tip de cooperare, părțile prevăd tipuri de obligații
specifice. Toate acestea contribuie la stabilirea unei politici comerciale utile în scopul
revânzării ulterioare a bunurilor către utilizatorul final.
În rapoartele Comisiei Europene se spune despre un astfel de contract, în care
furnizorul este de acord să-și vândă produsele unui distribuitor în scopul revânzării
ulterioare pe un anumit teritoriu. [12]
O dificultate deosebită în încheierea unui contract de distribuție constă în în-
deplinirea obligațiilor reciproc avantajoase întreprinse în cadrul parteneriatului.
În opinia noastră, cel mai important lucru este obiectul contractului, care nu este
numai livrarea de bunuri, ci zi un anumit preț, și formarea unui parteneriat stabil
între părțile contractante sub forma vânzării de bunuri către distribuitor pentru
revânzarea către clientul final.
Să concluzionăm că acordul de distribuție include tipuri de contracte numite

| 235
 Ș coala doc torală științe jur idice, politice și s ociolog ice

(contract de furnizare, contract de depozitare, contract de prestare de servicii). Ast-

fel, contractul de distribuție este un fel de “transformator”, care încorporează elemen-
tele contractelor numite, dar în același timp conține elementele (subiectul, metoda,
scopul acordului, conținutul), care depășesc limitele prevăzute de lege, care nu sunt
reglementate de legislația în vigoare și au fost puțin studiate. Acest acord merită aten-
ția și atribuirea unui articol separat în dreptul civil. Folosind exemplul acestui tip de
contract nenumit, putem concluziona că specificul contractelor nenumite este diferit
și multiaspectual și, prin urmare, necesită un studiu aprofundat.

Referințe bibliografice:

1. Гредингер М. Опыт использования безымянных договоров. Рига. 1893

2. Molcut Е., Oancea D. Drept roman,Ed.Universul,Bucuresti.1993
3. Гражданский Кодекс Республики Молдова № 1107 – XV от 06.06.2002 Mo-
nitorul Oficial al Republicii Moldova № 82-86-66от 26.06.2002 г. Введен в действие
с 12.06.2003.
4. Иоффе О.С Избранные труды по гражданскому праву: Из истории
цивилистической мысли. Гражданское правоотношение. Критика теории
«хозяйственное право» М.Статут 2000
5. Гордон М.В Система договоров в советском гражданском праве//Ученые
записки Харькоского юридического института 1954г
6. Мейер Д.И. Русское гражданское право: в 2 ч-М; 1997
7. Диденко А.А. Конструкция непоименованного договора в гражданском
праве: Науч.ж Куб Гау №90 Краснодар.2013
8. Танага А.Н. Свобода выбора вида заключаемого договора//Вестник ВАС
РФ №7-2002 г
9. Карапетов А.Г; Савельев А.И. Свобода договора и ее приделы: т2:
Пределы свободы определения условий договора в зарубежном и Российском
праве. М;2012
10. Волчинский В., Татар О., Анализ содержания и правовая сущность
непоименованных договоров. Закон и жизнь, № 4, 2018.
11. Bercea L. Contractele nenumite în afaceri. Serban Diaconescu Provocari juri-
dice în arhitectura contractelor de distribuție Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2017
12. Comunicarile Comisiei Europene din 10.05.2010 cu prinzind orientarile pri-
vind restrictiile verticale, Numar CELEX:52010SС0411, cap.6,pct.2.2, №.151

236 |