ADMINISTRAREA RISCULUI JURIDIC, RISCULUI REPUTAȚIONAL, RISCUL DE ȚARĂ

Riscul juridic apare ca urmare a neaplicării sau aplicării defectuoase a dispoziţiilor legale
ori contractuale, care afectează negativ operaţiunile sau situaţia instituţiilor de credit.
Administrarea riscului juridic cuprinde:

 evaluarea, etapa în care are loc identificarea operaţiunilor vulnerabile la riscul juridic;

 monitorizarea nivelului riscului juridic, proces care se asigură, în permanenţă, de

către conducerea centralei bancare şi conducerile din reţea.

 reducerea efectelor produse prin manifestarea riscului, precum şi adoptarea de

acţiuni de prevenire a acestuia – pentru eliminarea posibilităților de apariție a
factorilor de risc.

La nivelul instituţiilor de credit pot fi identificate următoarele posibile cauze generatoare

de risc juridic:

 personal insuficient şi/sau fără experienţă suficientă;

 greşeli/omisiuni în întocmirea contractelor, inclusiv a celor de credit;

 documentaţie de creditare incompletă;

 deteriorarea/distrugerea sistemelor informatice;

 neaplicarea/aplicarea defectuoasă a dispoziţiilor legale;

 control intern desfăşurat necorespunzător.

Datorită posibilelor cauze enumerate mai sus, pot avea loc următoarele evenimente
generatoare de risc juridic:

 acordarea creditelor fără a ţine cont de prevederile legale;

 nerespectarea reglementărilor băncii centrale privitoare la activitatea de creditare;

 nerespectarea/depăşirea competenţelor pentru aprobarea şi acordarea creditelor,

precum şi constituirea depozitelor;

 administrarea defectuoasă a portofoliului de credite;

 netransmiterea în termenul stabilit a referatelor spre aprobare/ratificare în Consiliul

de administrație al instituției de credit centrale şi/sau al instituţiilor din reţea;

 frauda internă (raportarea cu rea credinţă a poziţiilor, furtul, încheierea de către

salariaţi de tranzacţii pe cont propriu);
  practici defectuoase legate de clientelă, produse şi activităţi desfăşurate de
instituţiile din reţea (utilizarea necorespunzătoare a informaţiilor confidenţiale
deţinute în legătură cu clientela, spălarea banilor, etc.).

Pentru cuantificarea riscului juridic la nivelul instituţiilor de credit, se stabilesc

următorii indicatori specifici:

 nr, frecvenţa erorilor de redactare a documentelor şi contractelor;

 numărul şi frecvenţa incidentelor provocate de conducerile şi personalul instituţiilor

de credit datorită neaplicării sau aplicării defectuoase a dispoziţiilor legale ori
contractuale;

 nr de măsuri disciplinare luate în cazuri de desfăşurare de activităţi neautorizate de

personalul implicat în activitatea curentă;

 nr sancţiunilor primite de instituţie şi cauzele acestora;

 numărul de litigii cu clienţii ori terţe persoane.

Riscul reputaţional este definit ca fiind riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării
profiturilor estimate, ca urmare a lipsei de încredere a publicului în integritatea instituţiilor
de credit.

Activităţile vulnerabile la riscul reputaţional sunt următoarele:

 pierderea încrederii în soliditatea instituţiei de credit, datorată încălcării grave a

securităţii acesteia în urma unor atacuri interne sau externe asupra sistemului
informaţional;

 întâmpinarea de către clienţi a unor probleme în utilizarea anumitor produse, fără a

avea suficiente informaţii despre acestea;

 publicitatea negativă, conformă sau nu cu realitatea, făcută practicilor de afaceri şi

/sau persoanelor legate de acestea.

Riscul reputaţional este generat, în mare măsură, de manifestarea riscului operaţional,

cele două riscuri având unele cauze comune. De aceea, pentru eliminarea raportărilor
duble, indicatorii transmişi pentru riscul operaţional, de către agenţiile proprii, vor fi
utilizaţi şi în evaluarea riscului reputaţional.

Pentru buna gestionare a riscului reputaţional de către instituţiile de credit, obiectivele

urmărite sunt:

 îmbunătăţirea imaginii reţelei şi a instituţiilor afiliate şi evitarea prejudicierii imaginii

şi reputaţiei acestora;
  evitarea dezvăluirii de informaţii secrete sau confidenţiale precum şi a utilizării
informaţiilor de către personalul propriu pentru obţinerea unor beneficii personale
sau pentru denigrarea instituţiilor de credit şi/sau a reţelei.

Pentru a atinge obiectivele privind riscul reputaţional strategia instituţiilor de credit poate
include:

 definirea mijloacelor de îmbunătăţire a imaginii, în concordanţă cu strategia şi

valorile instituției;

 revizuirea periodică a politicilor şi procedurilor de cunoaştere a clientelei cu scopul

evitării intrării în relaţii de afaceri cu clienţi care au un trecut fraudulos implicaţi în
operaţiuni de spălare a banilor, incidente majore de plăţi, răi platnici, sau implicaţi în
activităţi ilegale;

 pregătirea personalului din front-office pentru consilierea clienţilor în luarea unor

decizii informate, corecte şi în concordanţă cu necesităţile acestora privitoare la
achiziţionarea sau la utilizarea de produse şi servicii bancare oferite de instituţiile de
credit;

 elaborarea unei proceduri de lucru pentru primirea reclamaţiilor de la clienţi şi modul

de soluţionare a acestora;

 dezvoltarea aplicaţiei informatice în vederea îmbunătăţirii procesului de indentificare

a tranzacţiilor neobişnuite şi/sau suspecte;

 întocmirea codului de conduită a personalului instituţiilor de credit.

Riscul de țară acoperă toate riscurile asociate unei țări, care includ pe lângă riscurile
macroeconomice și pe cele asociate cu riscul sistemului legislativ, socio-politic, nivelul de
corupție, elemente socio-economice, cum sunt cele datorate inegalităților de venituri,
stratifi cația socială etc.

Riscul suveran este oglinda capacității unei țări de a rambursa obligațiile sale față de
partenerii externi.

Potrivit datelor publicate de Banca Centrală Europeană – BCE, România se împrumută de pe

piețele externe ce cel mai mare cost al împrumuturilor din Uniunea Europeană.

Ratele de dobândă pe termen lung ale României sunt de 4,83%, în comparație cu 1,28% –
Cehia, 1,46% – Polonia, 0,2% – Bulgaria sau 0,05%- Austria.

Necesarul de finanţare al României depăşeşte 10% din PIB în 2020, situându-se la peste 130
de miliarde de lei, din care 85 miliarde deficit bugetar şi 44 miliarde soldul datoriei externe.
Datoria externă va creşte anul acesta la peste 40% din PIB, după cum estimează specialiştii,
iar România se împrumută acum la dobânzi mai mari cu circa 184 de puncte de bază decât
cele de dinainte de criză.

Iar Comisia Europeană anticipează că datoria publică a țării noastre va urca la 46,2% din PIB,
în 2020 și, atenție, la 54,7% în 2021, adică foarte aproape de pragul de 60%, considerat de
unii economiști ca fiind nesustenabil, pentru o țară cu capacitatea economică a României.

Un stat trebuie să aibă capacitatea de a-și finanța datoria publică, și mai ales de a face acest
lucru la dobânzi care permit rostogolirea ei pe termen lung.

Când acest lucru nu se mai întâmplă, statul respectiv riscă să intre în faliment.