Costa Rica, oficial 

Republica Costa Rica (în Spaniolă: Costa Rica, República de Costa Rica),

este o țară din America Centrală, mărginită de Nicaragua la nord, Panama la sud - sud
est, Oceanul Pacific la vest și de Marea Caraibilor la est. Costa Rica a fost prima țară din lume,
care prin constituție a abolit existența armatei încă din 1949. [5][6][7]

Cuprins

 1Istoria Costa Ricăi

o 1.1Cucerirea
o 1.2Independența
o 1.3Secolul al XX-lea
 2Geografie
o 2.1Clima
 3Politică
 4Provincii
 5Economie
 6Afaceri externe
 7Flora și Fauna
 8Demografie
 9Cultură
 10Costa Ricani celebri
 11Referințe
 12Bibliografie
 13Legături externe

Istoria Costa Ricăi[modificare | modificare sursă]

Sfere de piatră din Costa Rica în Museo Nacional de Costa Rica.

În timpurile pre-columbiene indigenii care locuiau în locurile cunoscute azi sub numele de Costa

Rica făceau parte din zona intermediară situată între regiunile
culturale mesoamericane și andine. Aceste lucruri au fost de curând actualizate să includă și
influența zonei Isthmo-Columbiene în regiunea Atlanticului de Sud a țării, definită prin prezența
unor grupuri care vorbesc limbi Chibchan. Este însă necunoscut care dintre aceste grupuri a
creat celebrele sfere de piatră din Costa Rica, între 200 ÎC și 1600 DC.

Cucerirea[modificare | modificare sursă]
Situl istoric Ujarrás din Valea Orosí, provincia Cartago.

Țara a fost vizitată de Cristofor Columb în 1502, în timpul celei de-a patra sa expediție. El a
ajuns la Cariay, în fața insulei Quiribrí (astăzi Isla Uvita). Cuceririle și colonizările următoare ale
zonei a fost complicate prin distanța și rezistența feroce a indigenilor, care totuși nu se compară
cu cucerirea spaniolă a Mexicului.
În secolul 16, în zonă era o scădere pronunțată a forței de muncă. Populația indigenă, sclavi la
momentul respectiv, începuse să cadă pradă mulțimilor de boli aduse de coloniști, sau să moară
în luptele de rezistență. De asemenea, lipsa de resurse minerale și faptul că solurile fertile se
aflau în partea centrală a țării (Valea Centrală) au întârziat mult efortul de colonizare. Toate
aceste circumstanțe au făcut din Costa Rica, cea mai sudică parte din Căpitănia Generală a
Guatemalei, cea mai săracă și mai lipsită de importanță regiune. Totuși, coloniștii care au făcut
călătoria plină de greutăți în Valea Centrală au stabilit o capitală provincială la Cartago.

Independența[modificare | modificare sursă]
În 1821, vântul libertății a început să bată din nord. Statele Unite ale Americii și Mexicul își
câștigaseră de curând independența și în capitala Căpităniei Generale a Guatemalei, Guatemala
City, au început protestele care cereau independența. La 15 septembrie 1821 ei și-au declarat
independența față de Imperiul Spaniol. La acea vreme, mai multe dintre statele mexicane ale
prezentului aparțineau Căpităniei, așa că pentru a răspândi vestea în toate statele un mesager
călare a fost trimis prin America Centrală.
Pentru că Costa Rica era cea mai sudică provincie, a făcut ca vestea independenței sale să fie
primită în 13 octombrie 1821. Faptul că nici măcar o împușcătură nu a fost necesară pentru a
obține independența a făcut din Costa Rica o națiune iubitoare a păcii. Printre documentele
primite din Guatemala, se afla și un document care fusese întocmit în Nicaragua. Acest
document se numește "Los Nublados del Dia" care înseamnă "Norii zilei". În acest document
guvernul nicaraguan, care era în acea vreme mult mai dezvoltat și din această cauză mai
apropiat legilor coloniale, insista ca statul să nu își proclame imediat independența, ci să aștepte
ca "norii zilei" să dispară, până să ia o decizie finală. Totuși, din cauză ca acest document a
ajuns numai în Costa Rica, el a avut o influență limitată.
După câștigarea independenței, Costa Rica, alături de alte provincii ale Căpităniei, s-a alăturat
pentru puțin timp imperiului mexican al lui Agustín de Iturbide. Datorită distanței de capitala
mexicană și de existența altor conflicte, statele central-americane, incluzând Costa Rica au
devenit state ale Provinciile Unite ale Americii Centrale între 1823 și 1839. În 1824, capitala a
fost mutată la San José.
În 1838 Costa Rica și-a proclamat independența ca națiune suverană și independentă, sub
conducerea lui Braulio Carrillo Colina.
În 1856 armata Costa Ricană, condusă de Juan Rafael Mora Porras a alungat invazia condusă
de William Walker. În bătălia de la Santa Rosa, Rivas și campania de la San Juan, armata
invadatoare a fost nevoită să renunțe la intențiile sale. Eroul național Juan Santamaría a luptat în
bătălia de la Rivas unde a incendiat "Mesón", unde se refugiaseră invadatorii.

Secolul al XX-lea[modificare | modificare sursă]

Costa Rica a evitat violența care se răspândea în America Centrală; ea este văzută ca un
exemplu de stabilitate politică în regiune. De la sfârșitul secolului 19, numai două perioade scurte
de violențe au tulburat dezvoltarea sa democratică.
În 1949, José Figueres Ferrer a abolit armata; făcând din Costa Rica prima țară din lume care să
opereze într-un sistem democrat fără asistența unei armate (un exemplu urmat mai târziu și de
către alte țări, precum Panama).
Costa Rica (termenul spaniol pentru "Coasta Bogată"), a fost o națiune preponderent agricolă.
Totuși, în ultimele decade, Costa Rica a ajuns să aibă un standard ridicat de viață. Industria
electronicelor se dezvoltă rapid fiind cea mai importantă ramură industrială, alături de turism,
ajutat de stabilitatea socială și de bogăția mediului înconjurător.

Geografie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Geografia Costa Ricăi.
Costa Rica este situată pe ismul Americii Centrale, la 10° nord de Ecuator și 84° vest față
de meridianul zero. Este mărginită de Marea Caraibilor (la est) și de oceanul Pacific (la vest),
având o coastă cu o lungime totală de 1 290 kilometri (212 km la Caraibe și 1,016 km la Pacific).
Costa Rica se învecinează de asemenea cu Nicaragua la nord (309 km de graniță) și Panama la
sud-sudest (639 km graniță). În total, Costa Rica se întinde pe 51 100 kilometri pătrați, plus 589
000 kilometri pătrați de ape teritoriale.
Cel mai înalt punct al țării este Cerro Chirripó, cu 3 810 metri, cel de-al doilea vârf ca înălțime din
America Centrală, după vulcanul Tajumulco din Guatemala. Cel mai înalt vulcan al țării
este vulcanul Irazú (3 431 m). Cel mai întins lac din Costa Rica este lacul Arenal.
Costa Rica include de asemenea și câteva insule. Insula Cocos se remarcă prin distanței față de
aria continentală (24 km², 500 km față de coasta Puntarenas), dar cea mai mare este insula
Calero cu o suprafață de 151.6 km².
Costa Rica își protejează peste 25% din teritoriu în cadrul parcurilor naționale. Ea posedă de
asemenea cea mai mare densitate de specii din întreaga lume. [8]

Clima[modificare | modificare sursă]
[ascunde]Date climatice pentru Costa Ric
Luna Ian Feb Mar Apr Mai Iun I

27 27 28 28 27 27
Maxima medie °C (°F)
(81) (81) (82) (82) (81) (81) (

17 18 18 18 18 18
Minima medie °C (°F)
(63) (64) (64) (64) (64) (64) (

6.3 10.2 13.8 79.9 267.6 280.1 18

Precipitații mm (inches)
(0.248) (0.402) (0.543) (3.146) (10.535) (11.028) (7.

Sursă:  [9]

Politică[modificare | modificare sursă]
Óscar Arias Sánchez, câștigător al premiului Nobel pentru Pace, Președinte al Republicii Costa Rica
(2006-2010).

Costa Rica este o republică democratică cu o constituție puternică. A fost una dintre cele mai
stabile țări din America. Costa Rica a evitat violența care se răspândea în America centrală și
este văzută ca un exemplu de stabilitate politică în regiune, numită chiar "Elveția Americilor".
Responsabilitățile executive sunt acordate președintelui, care este centrul puterii statele. Există
de asemenea doi vice-președinți și un guvern numit de către președinte. Președintele, vice-
președinții și cei 57 de deputați sunt aleși pentru un mandat de patru ani. Un amendament
constituțional votat în 1969 limitează numărul mandatelor pe care președintele și deputații îl pot
avea la unul singur, cu toate că un deputat care a avut deja un mandat poate candida din nou,
dacă cele două mandate sunt neconsecutive. Un amendament al constituției care să permită un
al doilea mandat prezidențial a fost propus, interzicerea unui al doilea mandat prezidențial fiind
chiar disputată la tribunal. În aprilie 2003, această interzicere a fost oficial recunoscută ca fiind
ani-constituțională. Astfel, la alegerile din 2006, a fost posibil ca Óscar Arias (Premiul Nobel
pentru Pace, 1987) să candideze la președinție pentru un al doilea mandat, câștigându-le după
niște rezultate foarte strânse. Arias este un susținător al comerțului liber și promovează acordul
de comerț liber cu Statele Unite ale Americii. Aceasta constituie un subiect de controversă
aprinsă în Costa Rica, eventuale proteste fiind posibile în toată țara. Costa Rica folosește un
sistem proporțional de reprezentare în corpul legislativ.
Guvernatorii provinciilor sunt numiți de către președinte, dar nu se bucură de foarte multă putere,
pentru că nu există legislaturi provinciale. Agențiile autonome de stat se bucură de o
considerabilă autonomie de operare; ele includ telecomunicațiile și monopolul producerii de
energie electrică, băncile comerciale naționalizate, monopolul de stat asupra asigurărilor și
agenția de pensii sociale. Costa Rica nu are armată prin constituție, dar are poliție domestică și
Garda Națională care este armată și este folosită pentru a menține stabilitatea internă.

Provincii[modificare | modificare sursă]
Costa Rica are șapte provincii, care la rândul lor sunt împărțite în 81 de cantoane, fiecare dintre
ele fiind conduse de un primar. Cantoanele sunt și ele împărțite în 473 de districte:

1. Alajuela (centrală; la nord de capitala San José, agricultură și industrie)

2. Cartago (fosta capitală provincială Costa Ricană în timpul erei coloniale)
3. Guanacaste (nord-vest, zonă importantă din punct de vedere turistic și agricol)
4. Heredia (centrală; la nord de capitală, industrie și inima industriei IT din Costa
Rica)
5. Limón (coasta caraibiană, agricultură și zonă ecoturistică)
6. Puntarenas (de-a lungul coastei pacifice)
 7. San José (Capitală) (centru politic și economic al Costa Ricăi, vezi imaginea de
mai jos)

Economie[modificare | modificare sursă]
Conform tradiției, economia Costa Ricăi se baza pe agricultură, incluzând aici producerea
de cafea, banane, ananas. În ultima vreme, ecoturismul, produsele electronice,
produsele farmaceutice, outsourcing-ul financiar și software-ul au devenit principalele ramuri
aducătoare de venituri. Localizarea Costa Ricăi pe istm-ul Americii Centrale îi facilitează accesul
la piețele americane, ajutată fiind de faptul că se află pe aceeași zonă de timp cu partea centrală
a Statelor Unite ale Americii. Un alt plus este și accesul direct prin intermediul oceanelor
la Europa și Asia.
Economia s-a dezvoltat în Costa Rica și datorită programului de șapte ani susținut de guvern, de
dezvoltare a industriei high tech. Statul oferă o scutire de impozit celor care sunt interesați să
investească în Costa Rica. Nivelul înalt de pregătire al rezidenților face ca țara să fie și mai
atrăgătoare din perspectiva investițiilor. Mai multe corporații au început să dezvolte aici bunuri,
printre ele putându-se enumera producătorul mondial de chip-uri Intel precum și companii
farmaceutice precum Procter & Gamble sau GlaxoSmithKline. Comerțul cu Asia de sud est
și Rusia a avut o dezvoltare extraordinară în 2004 și 2005, iar Costa Rica se așteaptă să obțină
statul de membru deplin al Asia-Pacific Economic Cooperation Forum (APEC) în 2007 (Costa
Rica se bucură de statutul de observator din anul 2004).
Pentru anul fiscal 2005 Costa Rica a avut un deficit de 2.1%, o creștere a venitului intern de
18%, exporturile au crescut cu 12.8%, iar numărul turiștilor a crescut cu 19%, ajungând la
valoare de 1.5 milioane de persoane. Creșterea economică a fost de 4.2%. Totuși nu trebuie
uitat că inflația a fost de (14%) iar deficitul balanței comerciale de 5.2%.
Moneda națională este colón (CRC), care are o valoare de aproximativ 1/500 dolari americani,
sau 1/600 euro.

Afaceri externe[modificare | modificare sursă]

Costa Rica este membru al International Criminal Court și a refuzat oferta Statelor Unite de
găzdui un centru de antrenament care poate fi folosit in scopuri militare. Statele Unite a înființat
un astfel de centru în El Salvador, țară suspectată de a avea o tradiție din nerespectarea
drepturilor omului.
Costa Rica nu are ambasadă în Cuba, dar are ambasadă în Israel, și are relații diplomatice
cu Republica Chineză din Taiwan, nu cu Republica Populară Chineză. Sa schimbat în 2007, cu
președinția lui Óscar Arias , care va schimba recunoașterea Costa Rican a Taipei la Beijing și
mutarea ambasadei respective, precum și a taiwanezilor din San José ar fi închis și înlocuit cu
cel din China continentală
Costa Rica este membru curent al grupului Cairns, o alianță a țărilor care se opun compensațiilor
agricole din țările dezvoltate.
Obiectivele principale ale Costa Ricăi sunt să aibă grija ca drepturile omului să fie respectate și
ca să dezvoltarea armonioasă pentru a-și asigura stabilitatea și dezvoltarea pe termen lung. De
exemplu, în timpul Războiului Rece, Costa Rica a fost prima țară central americană care să aibă
relații diplomatice cu Uniunea Sovietică pentru a-și mări exporturile de cafea, spre uimirea
administrației Nixon.

Flora și Fauna[modificare | modificare sursă]

Anhinga uscându-și penele.

Costa Rica Colibrì

Costa Rica este căminul unei varietăți bogate de plante și animale. Deși țara are aproximativ
0.1% din suprafața mondială de teren, ea conține 5% din biodiversitatea mondială. Costa Rica
neavând armată, ci o abundență de viețuitoare sălbatice, se spune că soldații țării sunt furnicile
tăietoare de frunze, piloții sunt papagalii macaw iar navele sunt balenele. Mai mult de 25% din
suprafața Costa Ricăi este formată din păduri protejate și rezervații.
Există un parc național care este faimos printre ecologiștii internaționali pentru biodiveristatea sa
(incluzând feline mari și tapiri) și unde vizitatorii pot vedea o abundență de viețuitoare sălbatice,
numit Parcul Național Corcovado.
Parcul Național Tortuguero (numele Tortuguero se poate traduce ca vânătorul de țestoase, sau
se poate interpreta ca plin de țestoase) este căminul maimuței păianjen, howler și a
maimuței Capucin cu gâtul alb , a unui leneș cu trei degete, 320 specii de păsări (incluzând
specii de papagali), varietăți de reptile. Totuși, lucru care îl face cel mai cunoscut este faptul că
parcul este cel mai important loc unde cuibăresc anual țestoasele verzi, specie aflată în pericol
de dispariție.
Rezervația biologică a pajiștilor din pădure Monteverde adăpostește 2 000 de specii de plante
incluzând numeroase orhidee. Peste 400 tipuri de păsări pot fi întâlnite aici, ca și peste 100
specii de mamifere. Costa Rica, per total, are mai mult de 600 specii de păsări. Organizația care
are dreptul de a face prospecții genetice și biochimice în patrimoniul ecologic al Costa Ricăi este
INBIO (Instituto Nacional de Biodiversidad), și are dreptul să perceapă taxe pe orice descoperire
biologică, dacă aceasta se dovedește a avea importanță medicală.

Demografie[modificare | modificare sursă]
Pe Río Savegre, chiar lângă San Gerardo de Dota în munții Talamanca din Costa Rica.

Valle Central din Costa Rica.

Catedrală foarte veche în Cartago, Costa Rica.

Intriorul Teatro Nacional din Costa Rica, teatrul național Costa Rican.

Articol principal: Demografia Costa Ricăi.

În 2005, Costa Rica avea o populație de 4 016 173 persoane. Majoritatea populației din Costa
Rica descinde din imigranți spanioli. Spre deosebire de populațiile vecine, nu au fost prea multe
amestecări ale populațiilor colonizatoare și cele indigene. Din această cauză, marea majoritate a
costaricanilor au fie origini spaniole fie origini indigene. În plus, mai există și un număr destul de
mare de costaricani de origine italiană, germană, evreiască, sau poloneză. Împreună,
descendenții europeni și metiși alcătuiesc 94% din populație. 3% din populație este de origine
africană, cunoscuți drept afro-latino americani, și puțini descendenți jamaicani negri, vorbitori
de engleză, aduși în secolul 19. Restul de 1% este format din etnici chinezi.
În zilele noastre, populația indigenă numără mai puțin de 1%, sau aproximativ 29 000 de indivizi.
În Provincia Guanacaste, o parte semnificativă a populației descinde dintr-un amestec de
amerindieni localnici, africani și spanioli. Există de asemenea o comunitate restrânsă de
pensionari expatriați din SUA și canadieni.

Cultură[modificare | modificare sursă]
Localnicii se numesc între ei tico sau tica (feminin). "Tico" vine de la folosirea frecventă a
sufixului diminutiv (ex: 'momentico' în loc de 'momentito'). Tico-ul ideal este un om foarte
prietenos, foarte săritor, liniștit, nerepezit, educat și cu cunoștințe despre protejarea naturii, lipsit
de grijile termenelor limită. Vizitatorii din Statele Unite sunt deseori numiți gringos. Zicala "Pura
Vida" (literal pura viață) este un motto foarte comun în Costa Rica, că în dialect tico sensul "plin
de viață". Ea încapsulează ideologia locală de a trăi viața într-o stare de calm, lipsit de frustrări,
apreciind viața înconjurată de natură, de familie și de prieteni.
Anumite persoane pot folosi apelativul mae (forma scurtă de la "omule") pentru a se adresa altei
persoane, cu toate că acest apelativ poate suna un pic a insultă pentru anumiți indivizi.
Tradițiile și cultura Costa Ricane au încă o puternică influență spaniolă. Accentul vorbirii se
aseamănă mai degrabă anumitor zone din Columbia decât vecinilor central americani. Costa
Rica a fost martora unei istorii variate. Costa Rica este locul unde culturile native
mesoamericane și sud americane s-au întâlnit. Partea de nord-vest a țării, Nicoya, a fost cel mai
sudic punct de influență culturală Nahuatl când cuceritorii spanioli (conquistadores) au venit în
secolul 16. Partea centrală și sudică au avut parte de influențe Chibcha. Totuși, indigenii au
influențat într-o măsură foarte mică cultura modernă cost ricană, pentru că majoritatea indienilor
au murit din cauza bolilor și tratamentului aspru al spaniolilor. Coasta atlantică a fost populată cu
sclavi africani în secolele 17 și 18, dar majoritatea descendenților costa ricanilor caraibieni de
origine africană provin din muncitorii jamaicani aduși în secolul 19, pentru a lucra la construcția
căilor ferate care uneau populația urbană a platoului central cu portul Limon de pe coasta
caraibiană. În secolul 19 imigranți italieni și chinezi au venit de asemenea să lucreze la
construcția sistemului de căi ferate.

Costa Ricani celebri[modificare | modificare sursă]

 Óscar Arias Sánchez, câștigător al premiului Nobel (1987) și președinte al Republicii
între anii1986–1990, reales pentru un al doilea mandat în 2006.
 José Figueres Ferrer, National caudillo și președinte al Republicii între (1948–1949,
1953–1958, și 1970–1974.
 Keylor Navas, fotbalist costarican care evoluează la clubul Real Madrid.
 Rafael Ángel Calderón Guardia, politician și reformator al societății. Președinte al
Republicii între 1940–1944.
 Franklin Chang Díaz. Astronaut
 Clodomiro Picado Twight. Toxicologist
 Claudia Poll. Câștigătoare de medalie olimpică
 Juan Santamaría. Erou național
 Paulo Wanchope. Jucător profesionist de fotbal care a jucat în Premier League din
Anglia, La Liga din Spania și golgheter al tuturor timpurilor al Costa Ricăi.
 Bryan Ruiz fotbalist costarican care evoluează la clubul portughez Sporting CP