20IDStatisticapopulatieiMIHAESCU DIMIAN CAPLESCU

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.
net/publication/251605353
Statistica populației. Curs pentru învățământul la distanță
Book · January 2011
CITATIONS READS
0 1,048
3 authors:
Constanta Mihaescu Gina Dimian

Bucharest Academy of Economic Studies Bucharest Academy of Economic Studies
17 PUBLICATIONS 38 CITATIONS 24 PUBLICATIONS 55 CITATIONS
SEE PROFILE SEE PROFILE
Raluca Căplescu
Bucharest Academy of Economic Studies
12 PUBLICATIONS 8 CITATIONS
SEE PROFILE
All content following this page was uploaded by Gina Dimian on 24 July 2018.
The user has requested enhancement of the downloaded file.

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI
Prof. univ. dr. Constanţa MIHĂESCU
Asist. univ.dr. Gina DIMIAN Drd. Raluca CĂPLESCU
STATISTICA POPULAŢIEI
Curs pentru învăţământul

la distanţă
Editura ASE
Bucureşti
2011
1
Copyright © 2011, Constanţa Mihăescu, Gina Dimian, Raluca Căplescu
Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate autorului
Editura ASE
Piaţa Romană nr. 6, sector 1, Bucureşti, România
cod 010374
www.ase.ro
www.editura.ase.ro
editura@ase.ro
Referenţi:
Prof. univ. dr. Constantin Mitruţ

Prof. univ. dr. Emilia Ţiţan
ISBN 978-606-505-456-1
2
Cuprins
1. STATISTICA POPULAŢIEI. CATEGORII OPERAŢIONALE. SISTEMUL
INFORMAŢIONAL...........................................................................................................................7
1.1. Obiective .......................................................................................................................................7
1.2. Categorii operaţionale şi obiect de studiu .....................................................................................7
1.3 Recensământul populaţiei şi al locuinţelor. Principii metodologice şi organizatorice ...................9
1.4 Cadrul organizatoric al realizării unui recensământ .....................................................................11
1.5 Categorii de populaţie la recensământ, programul observării şi metodele de efectuare a
înregistrărilor ...............................................................................................................................14
1.6. Probleme rezolvate ......................................................................................................................16
1.7. Test de autoevaluare....................................................................................................................17
1.8. Răspunsuri şi indicaţii la testele de autoevaluare .......................................................................19
1.9. Bibliografia unităţii de învăţare 1................................................................................................19
2. EVIDENŢA CURENTĂ A MIŞCĂRII NATURALE ŞI MIGRATORII A POPULAŢIEI ....22
2.1. Obiective .....................................................................................................................................20
2.2. Evidenţa curentă a mişcării naturale şi migratorii a populaţiei ...................................................20
2.3. Registrul naţional al populaţiei....................................................................................................21
2.4 Anchetele şi monografiile demografice........................................................................................22
2.6. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare ....................................................................25
3. EFECTIVUL, DINAMICA ŞI DENSITATEA POPULAŢIEI....................................................29
3.1. Obiective .....................................................................................................................................26
3.2 Efectivul populaţiei şi metodele de estimare a acestuia ...............................................................26
3.3 Dinamica populaţiei şi indicatorii statistici ai dinamicii ..............................................................30
3.4 Densitatea populaţiei şi sistemul de indicatori generali şi specifici .............................................32
4. STRUCTURA POPULAŢIEI..........................................................................................................44
4.1. Obiective .....................................................................................................................................39
4.2 Structura populaţiei, clasificarea structurilor şi probleme specifice ale structurii demografice...39
4.3 Structura populaţiei în funcţie de sex şi vârstă .............................................................................40
4.4 Structura populaţiei în funcţie de starea civilă .............................................................................43
3
5. PROCESUL DE ÎMBĂTRÂNIRE A POPULAŢIEI. STRUCTURILE SOCIAL-
ECONOMICA SI CULTURALA ALE POPULATIEI...............................................................53
5.1. Obiective .....................................................................................................................................47
5.2 Îmbătrânirea demografică a populaţiei şi consecinţele social-economice....................................48
5.3 Piramida vârstelor, construcţie, forme şi proprietăţi ....................................................................52
5.4 Structura social-economică a populaţiei.......................................................................................55
5.5 Structura culturală a populaţiei.....................................................................................................60
6. OPTICI DE ANALIZĂ DEMOGRAFICĂ. DIAGRAMA LEXIS..............................................75
6.1. Obiective .....................................................................................................................................66
6.2. Optici de analiză..........................................................................................................................66
6.3. Diagrama LEXIS .......................................................................................................................68
6.5. Probleme propuse ........................................................................................................................73
6.6. Răspunsuri şi comentarii la problemele propuse.........................................................................74
7. ANALIZA TRANSVERSALĂ A NATALITĂŢII ŞI FERTILITĂŢII.......................................88
7.1. Obiective .....................................................................................................................................77
7.2. Natalitatea populaţiei...................................................................................................................77
7.3. Fertilitatea populaţiei...................................................................................................................81
7.5. Probleme propuse ........................................................................................................................93
7.6. Răspunsuri şi comentarii la problemele propuse.........................................................................95
8. ANALIZA TRANSVERSALĂ A MORTALITĂŢII POPULAŢIEI.........................................108
8.1. Obiective .....................................................................................................................................96
8.2. Mortalitatea populaţiei ................................................................................................................97
8.3. Mortalitatea specifică pe sexe şi vârste .......................................................................................98
8.4. Metode de standardizare a ratelor de mortalitate.......................................................................100
8.5. Mortalitatea pe medii, în profil teritorial şi pe categorii socio-economice................................104
8.6. Sezonalitatea mortalităţii populaţiei. Mortalitatea pe cauze de deces .......................................105
8.7. Probleme rezolvate ....................................................................................................................106
8.8. Probleme propuse ......................................................................................................................116
8.9. Răspunsuri şi comentarii la problemele propuse.......................................................................118
8.10. Bibliografia unităţii de învăţare 8............................................................................................118
4
9. MORTALITATEA INFANTILĂ ŞI MORTINATALITATEA.................................................134
9.1. Obiective ...................................................................................................................................119
9.2. Mortalitatea infantilă .................................................................................................................119
9.3. Mortinatalitatea .........................................................................................................................122
9.4. Probleme rezolvate ....................................................................................................................124
9.5. Probleme propuse ......................................................................................................................126
9.6. Răspunsuri şi comentarii la problemele propuse.......................................................................126
9.7. Bibliografia unităţii de învăţare 9..............................................................................................126
10. NUPŢIALITATEA ŞI DIVORŢIALITATEA POPULAŢIEI.................................................143
10.1. Obiective .................................................................................................................................127
10.2. Nupţialitatea populaţiei ...........................................................................................................127
10.3. Divorţialitatea populaţiei .........................................................................................................129
10.4. Test de autoevaluare ................................................................................................................131
10.5. Răspunsuri şi comentarii testul de autoevaluare......................................................................131
10.6. Bibliografia unităţii de învăţare 10..........................................................................................131
11. MIGRAŢIA INTERNĂ ŞI
EXTERNĂ.......................................................................................148
11.1. Obiective .................................................................................................................................132
11.2. Migraţia populaţiei ..................................................................................................................132
11.3. Test de autoevaluare ................................................................................................................138
11.4. Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare..................................................................138
11.5. Bibliografia unităţii de învăţare 11..........................................................................................138
5
Bine ai venit în marea familie a studenţilor din Academia de Studii Economice!
Cursul de Statistica Populaţiei se adresează studenţilor înscrişi la programul de studiu ID

organizat de facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică şi face parte din
planul de învăţământ aferent anului II, semestrul 2.
Îţi propun, stimate student, să Începem cu gandul la final!
Iată care sunt obiectivele principale ale acestui curs, concretizate în competenţele pe care tu le
vei dobândi după parcurgerea şi asimilarea lui:
• îţi vei însuşi concepte, metode şi tehnici statistice şi demografice pentru caracterizarea
numărului şi structurilor unei populaţii;
• vei fi capabil să analizezi evoluţia în timp a fenomenelor şi proceselor demografice;
• vei putea interpreta implicaţiile fenomenelor şi proceselor demografice în strânsă legătură
cu cele social-economice;
Cursul Statistica Populaţiei este structurat pe 11 unităţi de învăţare (capitole), fiecare dintre
acestea cuprinzând probleme rezolvate şi teste de autoevaluare. Acestea vor constitui modele
pentru cele 4 lucrări de verificare pe care tu le vei transmite tutorelui care ţi-a fost alocat.
Evaluarea cunoştinţelor se va realiza sub două forme:

• evaluare continuă, pe baza lucrărilor de verificare transmise de tutore potrivit calendarului
disciplinei.
• evaluare finală, realizată prin examenul susţinut în perioada de sesiune.
Criteriile de evaluare constau în:

1. Punctajul obţinut la testele de verificare menţionate.
2. Gradul de implicare în discuţiile tematice organizate prin opţiunea “Forum” a platformei
electronice.
3. Punctajul obţinut la examenul susţinut în sesiune.
Ponderile asociate fiecarui criteriu precizat sunt următoarele:

• criteriul 1(C1) – câte 1 punct pentru fiecare dintre cele patru lucrari de verificare
(total C1= 4 puncte);
• criteriul 2 (C2) – 1 punct pentru grad de implicare de 100%;
• criteriul 3 (C3) – 5 puncte pentru examenul susţinut in sesiune.
6
Unitatea de învăţare 1
STATISTICA POPULAŢIEI
Categorii operaţionale. Sistemul informaţional
Ce cuprinde această unitate de învăţare?
1.1.Obiective
1.2.Categorii operaţionale şi obiect de studiu
1.3.Recensământul populaţiei şi al locuinţelor. Principii
metodologice şi organizatorice
1.4.Cadrul organizatoric
1.5.Categorii de populaţie la recensământ şi metode de efectuare a înregistrărilor
1.6.Probleme rezolvate
1.7.Test de autoevaluare
1.8.Răspunsuri şi indicaţii de rezolvare
1.9.Bibliografie
1.1 Obiective
După studiul acestei unităţi de învăţare, veţi avea cunoştinţe despre:
" Categoriile operaţionale în Demografie
" Principalele surse de date utilizate în Demografie
" Scopul, importanţa, principiile metodologice şi organizatorice ale
recensământului populaţiei şi locuinţelor
" Proiectarea şi organizarea recensământului populaţiei
" Categoriile de populaţie înregistrate şi programul de observare
1.2 Categorii operaţionale şi obiect de studiu
Meritul de a fi dat inventat cuvântul „demografie” revine lui Achille Guillard, care
publica în 1855 lucrarea „Eléments de statistique humaine, ou démographie comparée”.
Totuşi, « temelia » construcţiei ştiinţifice a demografiei a fost realizată în secolele al XVII-lea
7
şi al XVIII-lea, prin lucrările convergente ale englezilor John Graunt (1662) şi
Edmond Halley (1693), germanului Johann Peter Süβmilch (1775),
olandezului Willem Kersseboom (1742), francezului Antoine Deparcieux (1746),
suedezului Per Wargentin (1766).
Prin originalitatea absolută a lucrării sale « Observaţii naturale şi politice făcute pe
baza buletinelor de mortalitate, cu referiri speciale la guvernare, religie, comerţ, creştere,
atmosferă, boli şi diverse schimbări în oraşul Londra» 1 , John Graunt este unanim recunoscut
de către specialişti, ca « părintele » Demografiei şi chiar al Statisticii.
Opera lui Graunt poate fi calificată, fără exagerare, ca revoluţionară în domeniul
ştiinţelor pentru epoca respectivă. Geniul său s-a manifestat în ideea de a transfera toate datele
din noianul de buletine de mortalitate în tabele cronologice sintetice. Trecerea de la liste la
tabele poate fi considerată ca punctul de plecare al Statisticii, iar Graunt este astfel
deschizătorul de drum al cercetătorilor teoreticieni în analiza demografică.
În scopul de a clarifica obiectul de studiu al demografiei sunt necesare precizări legate
de principalelor categorii cu care operează această ştiinţă:
• Evenimentul demografic reprezintă unitatea statistică simplă, cazul individual a cărui

producere modifică componenţa populaţiei din punctul de vedere al efectivului şi (sau)
structurii acesteia.
Exemple: naşterea unui copil viu sau mort, decesul unei persoane, căsătoria sau
divorţul unei persoane, ca şi schimbarea domiciliului stabil. Evenimentele
demografice constituie obiect de înregistrare în actele de stare civilă sau în alte
sisteme de evidenţă, fiind supuse observării curente;
• Fenomenul demografic defineşte numărul total al evenimentelor demografice de
acelaşi fel, înregistrate într-o anumită perioadă de timp.
Exemple: natalitate (masa născuţilor vii), mortinatalitate (masa născuţilor morţi),
mortalitate (masa deceselor), nupţialitate (masa căsătoriilor), divorţialitate (masa
divorţurilor), migraţie (masa evenimentelor de schimbare a domiciliului stabil).
1
« Observations naturelles et politiques répertoriées dans l’index ci-après et faites sur les Bulletins de mortalité
par John Graunt, citoyen de Londres, en rapport avec le gouvernement, la religion, le commerce,
l’accroissement, l’atmosphère, les maladies et les divers changements de ladite cité », traducere de Eric
Vilquin, Institut National d’Etudes Démographiques, Paris, 1977.
8
Trăsături distinctive: caracterul de masă, sunt guvernate de legităţi statistice, iar
prin caracterul “aleator” sunt supuse conceptelor teoriei probabilităţilor.
Exprimare: cantitativă absolută (numărul născuţilor vii, numărul decedaţilor,
numărul persoanelor ce se căsătoresc etc.) în perioada de timp stabilită şi relativă,
cu o putere de cunoaştere mult sporită şi care indică intensitatea cu care se
manifestă fenomenul în rândul populaţiei studiate2 (rata natalităţii, rata
mortalităţii, rata nupţialităţii etc.). Cel de-al doilea mod de exprimare se
recomandă îndeosebi, deoarece face comparabilă aprecierea fenomenului în cadrul
a două sau mai multe colectivităţi.
• Procesul demografic defineşte modificarea în timp a fenomenelor demografice sub
influenţa unui ansamblu de factori de natură social-economică, demografică, social-
culturală etc.
Demografia este o ştiinţă socială care are ca obiect studiul colectivităţii umane, al
fenomenelor şi proceselor demografice specifice, în scopul cunoaşterii legităţilor care
determină evoluţia efectivului, structurii şi mişcării acesteia, stabilind locul şi corelaţiile care
derivă din calitatea populaţiei ca verigă a sistemului general economico-social.
Rol: fundamentează, prin metode proprii, măsurile de politică demografică, menite să
asigure dezvoltarea armonioasă a populaţiei, în concordanţă cu interesele generale ale
societăţii, într-o viziune de largă perspectivă.
Metode: de observare, prelucrare şi analiză a fenomenelor şi proceselor demografice,

în rândul cărora rolul preponderent îl au metodele statistice.
Metode de observare: recensământul populaţiei, înregistrarea curentă a evenimentelor
mişcării naturale şi migratorii, anchetele demografice şi monografiile.
Metode de prelucrare a materialului informaţional: metoda grupărilor statistice,
calculul indicatorilor centrului de grupare, analiza variaţiei şi verificarea ipotezelor statistice,
metodele corelaţiei şi regresiei, teoria indicilor etc.
Metode de analiză demografică: “tabele demografice” de mortalitate, de fertilitate, de
nupţialitate, de divorţialitate etc.
1.3 Recensământul populaţiei şi al locuinţelor. Principii metodologice

şi organizatorice
Cele mai importante surse de date în Demografie sunt:
¾ recensământul populaţiei;
¾ înregistrarea curentă a evenimentelor mişcării naturale (statistica stării civile)
şi mişcării migratorii a populaţiei;
¾ registrul naţional al populaţiei;
¾ anchetele şi monografiile demografice.
2
Indicatorii relativi de intensitate, cunoscuţi sub denumirea de “rate” sau “indici”, compară numărul cazurilor
individuale de producere a evenimentului demografic în perioada studiată, cu efectivul mediu al populaţiei
care alcătuieşte colectivitatea în rândul căreia s-au produs evenimentele şi se exprimă de obicei în promile.
9
Date despre populaţie se mai pot obţine şi din alte surse colaterale: cărţile de imobil,
registrul agricol, cadastrul funciar, listele de alegători, rapoarte statistice privind activitatea
economico-socială etc.
Recensământul presupune observarea statistică totală şi constituie una din principalele

forme de observare în statistica demografică.
Scopul organizării unei lucrări de o asemenea amploare este dat de necesitatea
cunoaşterii numărului şi structurii unei populaţiei la un moment dat.
Informaţiile furnizate de recensământ prezintă importanţă deosebită pentru conducerea
şi organizarea statului.
În secolul al XX-lea, în România s-au organizat recensăminte ale populaţiei în anii

1912, 1930, 1941, 1948, 1956, 1966, 1977, 1992 şi 2002.
Metodologia efectuării recensămintelor s-a perfecţionat pe parcurs. Se remarcă din
acest punct de vedere recensămintele efectuate în anii 1977, 1992 şi 2002, cu programe de
observare complexe, cuprinzând şi caracteristici despre clădirile de locuit şi locuinţe.
Recensământul populaţiei şi al locuinţelor prezintă avantaje pe care nu le poate oferi
nici un alt tip de cercetare, şi anume (www.insse.ro):
• oferă informaţii cu caracter demografic, economic, social etc. la dimensiune naţională,
dar şi informaţii pertinente şi analitice la diferite nivele teritoriale: regiuni, judeţe,
localităţi;
• asigură perspectiva în dinamică asupra fenomenelor demografice şi social-economice ;
• oferă date care nu sunt afectate de eventualele erori de selecţie posibile în cazul
cercetărilor prin sondaj, erorile de înregistrare fiind minime în majoritatea cazurilor,
atât în ceea ce priveşte integritatea, cât şi calitatea informaţiilor colectate;
• înregistrează cele mai mici rate de nonrăspunsuri, comparativ cu cercetările statistice
selective curente;
• baza de date a recensământului serveşte la constituirea unor baze de eşantionare,
reprezentative pentru colectivitatea totală, necesare diferitelor cercetări statistice
selective din domeniul social, referitoare la populaţie şi gospodării;
• furnizează datele necesare pentru realizarea unor calcule de estimare postcensitare a
populaţiei (de exemplu: populaţia pe sexe şi vârste, numărul şi structura gospodăriilor,
numărul şi structura populaţiei adulte – de 15 ani şi peste – după nivelul de instruire,
structura populaţiei după starea civilă etc.).
Principiile metodologice şi organizatorice
¾ recensământul populaţiei este o lucrare statistică iniţiată de stat, pe baza unui act
normativ;
¾ înregistrarea trebuie să cuprindă întregul teritoriu al statului respectiv;
¾ recensământul se bucură de universalitate, semnificând obligativitatea înregistrării
tuturor persoanelor aflate sub jurisdicţia statului (indiferent dacă în momentul
efectuării recensământului se aflau în interiorul graniţelor naţionale sau în străinătate);
10
¾ indiferent de unitatea de observare adoptată (gospodăria sau familia), unitatea de
înregistrare este persoana;
¾ înregistrările trebuie să respecte principiul simultaneităţii, în virtutea căruia
informaţiile culese potrivit programului observării, oglindesc situaţia existentă în
acelaşi moment (cunoscut sub denumirea de “moment critic” sau “moment de
referinţă”), pentru toate persoanele recenzate, deşi operaţiile de înregistrare durează
mai multe zile;
¾ libera declaraţie a persoanei pentru toate informaţiile cerute de recenzor;
¾ datele obţinute în urma efectuării recensământului trebuie prelucrate detaliat, pentru a
servi organizării şi conducerii economiei sau altor scopuri.
1.4 Cadrul organizatoric al realizării unui recensământ
Reuşita unui recensământ este condiţionată, printre altele, de pregătirea organizatorică

riguroasă în toate fazele acestuia. Pregătirea durează 1-2 ani, având în vedere dimensiunea
colectivităţii observate, dar şi complexitatea programului observării.
Planul organizatoric al recensământului populaţiei precizează ansamblul condiţiilor
materiale necesare, eşalonarea lucrărilor şi organele responsabile pentru efectuarea acestora.
PLANUL
ORGANIZATORIC
(Etape)
Elaborarea actului
normativ care stabileşte Stabilirea “calendarului
obiectivele recensământului”, Proiectarea sistemului de
recensământului, cuprinzând principalele prelucrare a informaţiilor
principalele momente în lucrări şi eşalonarea obţinute prin recensământ
desfăşurarea acestuia, acestora în timp, cu şi a modalităţilor de
atribuţiile diverselor precizarea publicare a rezultatelor
organe de stat şi ale responsabilităţilor
Comisiei centrale de
recensământ
Crearea cadrului organizatoric necesar pregătirii şi desfăşurării recensământului

facilitează executarea unei game de operaţii, în rândul cărora un rol deosebit revine
următoarelor lucrări:
11
Cadrul organizatoric
- recensământ
Elaborarea detaliată a calendarului recensământului
Întocmirea listelor de clădiri (de localităţi) şi a

materialului cartografic necesar
Sectorizarea teritoriului
Elaborarea şi difuzarea formularelor şi instrucţiunilor
Recrutarea şi pregătirea personalului
Popularizarea recensământului în rândul populaţiei
În calendarul oricărui recensământ se disting trei etape principale:

¾ efectuarea lucrărilor pregătitoare propriu-zise;
¾ înregistrarea, prelucrarea sumară şi predarea materialului observării;
¾ prelucrarea informaţiilor în vederea obţinerii rezultatelor definitive.
Momentul critic şi perioada de înregistrare

Reuşita recensământului populaţiei este condiţionată de respectarea cu stricteţe a
principiului simultaneităţii. Acest principiu impune ca datele înregistrate pentru întreaga
populaţie să se refere la un anumit moment dat, denumit moment critic sau moment de
referinţă. Altfel spus, recensământul fotografiază populaţia ţării, oglindind starea acesteia în
momentul critic, pe baza caracteristicilor care formează programul observării.
Momentul critic se alege în funcţie o serie de elemente, printre care amintim
necesitatea asigurării unei relative comparabilităţi a informaţiilor cu cele obţinute la
recensămintele precedente, precum şi avantajele pe care le prezintă un moment critic astfel
stabilit, încât să corespundă celei mai reduse mobilităţi teritoriale a populaţiei.
După cel de-al doilea război mondial, recensămintele organizate în ţara noastră au avut
următoarele momente critice:
¾ ora zero din noaptea de 20 spre 21 februarie 1956;
¾ ora zero din noaptea de 14 spre 15 martie 1966;
12
¾ ora zero din noaptea de 4 spre 5 ianuarie 1977;
¾ ora zero din noaptea de 6 spre 7 ianuarie 199
¾ ora zero din noaptea de 17 spre 18 ianuarie 2002
Pentru analiza demografică, ideal ar fi ca momentul critic al recensământului să
corespundă orei “zero” din noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, situaţie în care repartiţia
populaţiei pe vârste este identică cu repartiţia pe generaţii.
Perioada de înregistrare este delimitată de ziua al cărei început este marcat de
momentul critic şi durează până la terminarea înregistrărilor pe întreg teritoriul ţării. Este
posibil ca perioada de înregistrare să fie decalată faţă de momentul critic. Cu cât decalajul este
mai mare, cu atât se măreşte însă probabilitatea unor declaraţii incorecte, solicitându-se efort
de rememorare a situaţiei în care se afla fiecare persoană recenzată, la momentul critic.
Perioada de înregistrare este stabilită prin planul organizatoric al recensământului şi
depinde de programul observării, de metoda utilizată pentru înregistrare, de efectivul şi
pregătirea personalului etc.
Pentru ţara noastră, perioada de înregistrare durează în general între una şi două
săptămâni. Concret, recensământul din anul 2002 a beneficiat de o perioadă de înregistrare de
10 zile.
Unitatea de observare (înregistrare)

Teoretic persoana reprezintă unitatea de observare, dar adoptarea “persoanei” ca
unitate de observare creează unele inconveniente care nu pot fi înlăturate. Astfel, la vizitarea
locuinţelor recenzorul poate întâlni persoane cu deficienţe fizice sau psihice, incapabile de a
răspunde la întrebări, sau copii mici. De asemenea recenzorul mai poate constata că, între
momentul critic şi data înregistrării unele persoane au decedat, altele absentează întâmplător
sau sunt absente temporar pe parcursul întregii perioade de înregistrare. În toate aceste cazuri,
recenzorul trebuie să folosească relatările celorlalţi membri ai familiei pentru a completa
formularul de recensământ.
Toate aceste situaţii pledează pentru acceptarea, ca unitate de observare la

recensământ, a familiei sau gospodăriei. Folosirea “familiei” sau “gospodăriei” ca unitate de
observare nu scuteşte pe recenzor de a sta de vorbă cu fiecare persoană prezentă, în situaţia
când recensământul se efectuează prin metoda interogării orale.
Indiferent de unitatea de observare adoptată, persoana constituie unitatea de
înregistrare.
Metodele de efectuare a recensământului
La înregistrarea datelor despre populaţie cel mai frecvent se foloseşte metoda
interogării, cu cele două variante:
¾ interogare orală;
¾ autoînregistrare.
Interogarea orală presupune ca recenzorul să se deplaseze la locuinţa persoanelor care
trebuiesc înregistrate, să adreseze fiecărei persoane întrebări în legătură cu caracteristicile din
13
programul observării, să verifice logica răspunsurilor primite şi apoi să le înregistreze în
formularul de recensământ.
În cazul autoînregistrării, recenzorul înmânează uneia din persoanele care alcătuiesc
familia sau gospodăria (de obicei capului familiei) fişa de recensământ, instrucţiunile scrise
pentru completarea acesteia şi, dacă este cazul, unele lămuriri verbale asupra felului cum
trebuie să interpreteze diversele situaţii specifice. De asemenea, recenzorul precizează
momentul critic la care trebuie să se refere răspunsurile şi data la care se va înapoia să ridice
fişa de recensământ completată.
Există avantaje şi dezavantaje ale fiecărei modalităţi de obţinere a informaţiilor şi
anume:
¾ metoda integrării orale se remarcă prin calitatea înregistrărilor, deoarece fiind
instruit special, recenzorul poate da o interpretare unitară şi corectă întrebărilor din
programul observării;
¾ metoda autoînregistrării se reflectă într-un buget al recensământului mai redus,
necesită un număr mai mic de recenzori, deoarece timpul afectat unei gospodării
sau familii este mult diminuat, norma de recenzare putând fi mărită. Cu toate
acestea, deşi recenzorul verifică răspunsurile înscrise în formulare în momentul
când le ridică de la fiecare familie, metoda autoînregistrării poate evita în măsură
mai mică erorile subiective de înregistrare, ca urmare a interpretării eronate a unor
caracteristici.
1.5 Categorii de populaţie la recensământ, programul observării

şi metodele de efectuare a înregistrărilor
Prelucrarea informaţiilor înregistrate la recensământ trebuie să ofere posibilitatea

cunoaşterii efectivului populaţiei şi a principalelor structuri socio-demografice şi economice,
la nivel de unitate teritorială (municipiu, oraş, comună). Practica recensămintelor recomandă
ca înregistrarea populaţiei să se efectueze în clădirile în care locuieşte permanent sau
temporar3.
Prin domiciliu se înţelege ultima adresă înscrisă în actul de identitate de către organele
de evidenţă a populaţiei (domiciliul legal). Pentru copiii sub 14 ani, care nu posedau act de
identitate, s-a considerat ca domiciliu legal cel al părinţilor (părintelui), întreţinătorilor
(întreţinătorului) în grija cărora /căruia se află.
O persoană poate locui o anumită perioadă de timp la o altă adresă decât cea înscrisă
în actul de identitate. În acest caz, această adresă se va numi reşedinţa persoanei şi nu
domiciliul ei. Reşedinţa este adresa la care persoana îşi petrece cea mai mare parte din timp,
indiferent dacă are sau nu înscrisă în actul de identitate viza de reşedinţă la această adresă.
3
Recensământul populaţiei şi al locuinţelor din 18 martie 2002 a ţinut seama de recomandările CEE/ONU pentru
recensămintele populaţiei şi locuinţelor (runda 2000), potrivit cu Recommandations pour les Recensements de la
Population et des Habitations de l’an 2000 dans la Région de la CEE, conjointement établies par la Commission
économique des Nations Unies pour l’Europe et l’Office statistique des Communautés européennes (Normes et études
statistiques –no.49 – articles 35, 38 et 40).
14
La nivelul fiecărei unităţi teritorial-administrative se pot determina categorii principale
şi secundare de populaţie:
Populaţia stabilă a localităţii (PS) – cuprinde totalitatea persoanelor rezidente1 în
localitatea respectivă şi care în momentul de referinţă erau:
¾ fie prezente în gospodărie sau alte unităţi rezidente, alcătuind categoria
secundară, cunoscută sub denumirea de „populaţie stabilă prezentă”1 (PSP);
¾ fie absente din gospodărie, fiind plecate în alte localităţi, pentru perioade scurte
de timp (sub 6 luni în ţară şi sub 12 luni în străinătate) şi care formează
categoria secundară de „populaţie stabilă absentă temporar” (AT).
Populaţia prezentă în localitate (PP) – cuprinde totalitatea persoanelor rezidente şi care

erau prezente la reşedinţă în momentul de referinţă al recensământului (PSP), la care se
adaugă categoria secundară „populaţie prezentă temporar” (PT)1, constituită din persoane
cu reşedinţa în alte localităţi din ţară sau străinătate, dar care se aflau în gospodărie sau alte
unităţi rezidenţiale, pentru o perioadă scurtă de timp (sub 6 luni pentru persoanele cu
domiciliul în România sau 12 luni pentru cetăţenii străini).
Populaţia legală a localităţii – cuprinde toate persoanele care au domiciliul în localitate şi

care în momentul de referinţă au fost „prezente la domiciliu” sau „absente” indiferent de
perioadă.
Dat fiind conţinutul diferit, la nivelul ţării, efectivul populaţiei stabile poate fi numai
întâmplător identic cu efectivul populaţiei legale.
Se observă că cele două categorii principale de populaţie au ca element comun

populaţia stabilă prezentă. Cunoscând şi celelalte categorii secundare de populaţie, se poate
stabili indirect efectivul fiecărei categorii principale de populaţie, utilizând una din relaţiile:
PS = PP – PT + AT (1.1)
PP = PS + PT- AT (1.2)
în care:PS = populaţia stabilă

PP = populaţia prezentă
PT= populaţia prezentă temporar
AT = populaţia absentă temporar
Pentru o anumită localitate este imperios necesar să se cunoască, atât populaţia stabilă,
cât şi populaţia prezentă, fiecare categorie având un rol distinct în organizarea activităţilor
economico-sociale. Astfel, efectivul populaţiei stabile se are în vedere în cazul elaborării
programelor de sistematizare, ale construcţiilor de locuinţe, în fundamentarea planurilor de
15
şcolarizare şi de asigurare a bazei materiale a învăţământului etc. Populaţia prezentă intervine
în fundamentarea activităţilor de aprovizionare (în special cu produse alimentare), a
transportului în comun, a organizării activităţii unităţilor prestatoare de servicii etc.
Programul de observare
Conţinutul programului de observare specific recensământului populaţiei este determinat de
obiectivele şi scopul urmărit prin efectuarea acestuia.
PROGRAMUL
OBSERVARII
Informaţii care Informaţii despre alte

alcătuiesc programul probleme ce interesează
Informaţii pentru demografic propriu- conducerea statului şi
care se culeg o dată cu
identificarea zis al
înregistrarea populaţiei
persoanei recensământului
1.6 Probleme rezolvate
1. La recensământul populaţiei din 2002, la nivelul unui municipiu s-au înregistrat

următoarele situaţii:
- populaţia prezentă la domiciliul stabil: 126729 persoane
- populaţia absentă de la domiciliul stabil dar care era prezentă în clădiri de locuit din alte
localităţi: 2036 persoane
- populaţia prezentă în clădiri de locuit în acel municipiu dar care avea domiciliul stabil în
alte localităţi: 2105 persoane
Să se calculeze efectivul acelei categorii de populaţie necesar elaborării programelor de
sistematizare.
Rezolvare
În vederea elaborării programelor de sistematizare, la nivelul unei localităţi se
calculează populaţia stabilă. La momentul critic al recensământului, populaţia stabilă se poate
afla în una din următoarele situaţii:
- este prezentă la domiciliul stabil, alcătuind categoria de populaţie stabilă prezentă (Pstp)
16
- absentează de la domiciliul stabil, fiind prezentă în clădiri de locuit din alte localităţi,
constituind categoria de populaţie absentă temporar (At).
Prin urmare: Pst = Pstp +At = 126729 + 2036 = 128765 persoane
2. La ultimul recensământ al populaţiei, la nivelul municipiului X, s-au înregistrat:

- efectivul populaţiei prezente: 267821 persoane
- efectivul populaţiei prezente temporar: 12103 persoane
- efectivul populaţiei absente temporar: 6702 persoane
Să se calculeze efectivul populaţiei stabile la nivelul municipiului X.
Rezolvare
Notaţii:
PS - efectivul populaţiei stabile
PP - efectivul populaţiei prezente
PT - efectivul populaţiei prezente temporar
AT - efectivul populaţiei absente temporar
Relaţii:
PT = PP – PT+ AT (1)
PP = PS + PT – AT (2)
Aplicăm relaţia (1): PT = 267821 – 12103 + 6702 = 262420 persoane
1.7 Test de autoevaluare

1. Recensământul populaţiei nu realizează:
a) înregistrarea evenimentelor migraţiei interne a populaţiei, pe măsura producerii
lor;
b) “fotografia” populaţiei unei ţări, oglindind efectivul şi structura acesteia la
momentul critic.
c) analiza mişcării populaţiei prezente pe teritoriul unei localităţi;
d) urmărirea mortalităţii populaţiei;
e) analiza procesului de îmbătrânire demografică a populaţiei;
2. Momentul critic al unui recensământ reprezintă:

a) momentul de timp la care recenzorii încep înregistrările în teren;
b) perioada de timp în care se efectuează înregistrările la recensământ;
c) momentul de timp la care trebuie să se refere toate informaţiile despre populaţie
înregistrate de recenzori;
d) momentul de timp care marchează terminarea înregistrărilor pe tot teritoriul
respectiv;
e) momentul la care recenzorul se deplasează la fiecare locuinţă din sectorul de
recensământ.
17
3. Unitatea de înregistrare la recensământul populaţiei poate fi:
a) gospodăria
b) familia
c) persoana
d) menajul
e) familia alternativă
4. Ce operaţiune este de competenţa exclusivă a Comisiei Centrale de Recensământ:

a) recrutarea şi instruirea personalului ce va efectua recensământul
b) cartografierea teritoriului
c) revizuirea denumirii străzilor şi numerotării imobilelor
d) sectorizarea teritoriului
e) elaborarea formularelor de recensământ şi a instrucţiunilor pentru completarea
acestora
5. Principalele verigi ale sistemului informaţional demografic sunt:

a) recensământul populaţiei
b) evidenţa curentă a mişcării naturale şi migratorii a populaţiei
c) fişierul naţional al populaţiei şi anchetele şi monografiile demografice;
d) cărţile de imobil şi cadastrul funciar;
e) registrele agricole şi listele de alegători;
6. La ultimul recensământ al populaţiei, la nivelul municipiului A, s-au înregistrat:

- efectivul populaţiei prezente: 311111 persoane
- efectivul populaţiei prezente temporar: 5197 persoane
- efectivul populaţiei absente temporar: 6005 persoane.
Să se calculeze efectivul populaţiei stabile la nivelul municipiului X.
7. Presupunem că pentru o localitate, la ultimul recensământ s-au înregistrat următoarele

situaţii:
- numărul persoanelor plecate pentru o perioadă îndelungată de timp, dar cu domiciliul
stabil în acea localitate: 87547 persoane
- numărul persoanelor angajate în unităţi economice în acea localitate, dar cu domiciliul
stabil legal în alte localităţi: 45856 persoane
- numărul persoanelor venite la studii: 68589 persoane
- numărul persoanelor venite în localitate pe o perioadă mai mare de 6 luni, din diferite
motive: 57250 persoane
- numărul persoanelor prezente, cu domiciliul stabil legal în acea localitate: 289548
persoane
- numărul persoanelor aflate temporar în localitate: 54587 persoane
- numărul persoanelor plecate temporar din localitate: 1457 persoane.
Să se afle efectivul: a. populaţiei stabile b.populaţiei prezente.
18
1.8 Răspunsuri şi indicaţii la testele de autoevaluare
1. a, c, d, e; 2.c; 3.a, b; 4.e; 5.a, b, c.

6. şi 7. Se rezolvă după modelele problemelor rezolvate 1. şi 2.
1.9 Bibliografia unităţii de învăţare 1
• Mihăescu, Constanţa, “Demografie. Concepte şi metode de analiză”, ed. Oscar Print,

Bucureşti, 2005.
• Mihăescu, Constanţa − “Aplicaţii în Demografie şi Statistică Socială”, ed. Oscar Print,
Bucureşti, 2006.
19
EVIDENŢA CURENTĂ A MIŞCĂRII
NATURALE ŞI MIGRATORII
A POPULAŢIEI
2. 1. Obiective
2.2. Evidenţa curentă a mişcării naturale şi migratorii a populaţiei
2.3. Registrul naţional al populaţiei
2.4. Anchetele şi monografiile demografice
2.5. Test de autoevaluare
2.6. Răspunsuri
2.7. Bibliografie
2.1 Obiective
După studiul acestei unităţi de învăţare veţi avea cunoştinţe despre:
" evidenţa curentă a mişcării naturale a populaţiei
" registrul naţional al populaţiei;
" anchetele şi monografiile demografice.
2.2 Evidenţa curentă a mişcării naturale şi migratorii a populaţiei

Deoarece populaţia umană este un sistem complex în continuă mişcare, cu intrări
(naşteri şi imigrări) şi ieşiri (decese şi emigrări), conducerea şi organizarea societăţii moderne
reclamă cunoaşterea efectivului şi structurii populaţiei, după diverse caracteristici şi în
perioadele dintre recensăminte. Această nevoie de cunoaştere este condiţionată de
înregistrarea sistematică şi completă a evenimentelor ce formează mişcarea naturală (naşteri,
decese, căsătorii, divorţuri) şi migratorie a populaţiei.
Legătura logică şi obiectiv necesară dintre recensământul populaţiei şi evidenţa
curentă a mişcării naturale (Statistica stării civile4) este atestată şi de faptul că, în accepţiunea
modernă, aceste două verigi ale sistemului informaţional în demografie s-au constituit cu
aproximaţie în aceeaşi epocă istorică. Momentul care marchează laicizarea evidenţei
4
Evidenţa curentă a mişcării naturale a populaţiei este cunoscută şi sub denumirea de “statistică a stării civile”,
ca urmare a faptului că informaţiile vehiculate se bazează pe actele de stare civilă.
20
evenimentelor mişcării naturale este legat de Codul lui Napoleon (1804), care conţine pentru
prima dată, unele principii şi reguli de înregistrare asemănătoare celor pe care se bazează
sistemul actual5.
Evidenţa evenimentelor mişcării naturale a populaţiei se realizează prin intermediul
unui instrument − “registrul de stare civilă”, completat de către oficiul de stare civilă de pe
lângă primăria fiecărei localităţi. Purtătorul de informaţii, care asigură utilizarea din punct de
vedere statistic a informaţiei, este “buletinul statistic” specific fiecărui eveniment demografic.
În prezent se folosesc cinci categorii de buletine statistice pentru mişcarea naturală:
¾ buletinul statistic pentru născutul viu;
¾ buletinul statistic pentru născutul mort;
¾ buletinul statistic pentru deces;
¾ buletinul statistic pentru căsătorie;
¾ buletinul statistic pentru divorţ.
Înregistrarea evenimentului în registrul stării civile se face pe baza unui document
primar constatator: pentru născutul viu sau mort, adeverinţa eliberată de către unitatea sanitară
care a supravegheat naşterea; decesul – pe baza certificatului de deces eliberat de medicul
care a făcut constatarea acestuia; divorţul – pe baza comunicării oficiale a instanţei
judecătoreşti care l-a pronunţat; căsătoria – pe baza acordului partenerilor, declarat în faţa
ofiţerului stării civile.
Caracteristicile înregistrate au cunoscut modificări de-a lungul timpului. Gama
caracteristicilor care fac obiectul înregistrării în momentul actual urmăreşte să ofere
posibilitatea utilizării actelor de stare civilă, atât în scopuri juridice, cât şi în vederea analizei
demografice complexe a mişcării naturale a populaţiei.
Buletinele statistice referitoare la mişcarea naturală a populaţiei se întocmesc de către
oficiile de stare civilă, cu excepţia buletinului statistic de divorţ care se completează de către
grefierul instanţei care a pronunţat divorţul. Lunar, buletinele statistice sunt înaintate
organelor judeţene de statistică de care aparţin.
În cadrul acestora, buletinele statistice sunt centralizate sumar şi supuse operaţiei de
codificare după care, sunt înaintate Institutului Naţional de Statistică în scopul prelucrării
detaliate cu ajutorul sistemelor informatice de calcul. Ulterior prelucrării, direcţiile judeţene
de statistică primesc rezultatele sub forma unor grupări fundamentale, pentru analiza pe plan
local a fenomenelor mişcării naturale.
Pentru mişcarea migratorie a populaţiei, evenimentele de deplasare a persoanelor
dintr-o localitate în alta, însoţite de schimbarea domiciliului stabil sau a reşedinţei, se
consemnează de către organele de poliţie, care aprobă de fapt schimbarea domiciliului, şi
buletinul statistic corespunzător, al cărui circuit este identic cu cel prezentat în cazul mişcării
naturale.
Caracteristicile generale şi specifice cuprinse în buletinul statistic pentru mişcarea
migratorie permit stabilirea intensităţii fenomenului, a fluxurilor migratorii, a repartiţiei
migranţilor după caracteristici demografice şi social-economice etc., aspecte sociale foarte
importante pentru conducerea statului.
2.3 Registrul naţional al populaţiei

O variantă a sistemului informaţional în demografie, care îmbină trăsăturile celor două
verigi fundamentale – recensământul populaţiei şi evidenţa curentă a mişcării naturale şi
migratorii – facilitată de posibilităţile oferite de sistemele informatice de prelucrare şi de
stocare a informaţiei, este aşa-numitul registru naţional (repertoar, fişier naţional) al
populaţiei.
5
Întocmirea actelor de stare civilă de către autorităţile administrative se remarcă însă pentru prima dată în SUA
(Massachusetts – 1839).
21
Registrul naţional al populaţiei întruneşte calităţile specifice unei “bănci de date” în
domeniul populaţiei menite să ofere, într-un timp foarte scurt, cele mai variate informaţii
referitoare la populaţia ţării.
În organizarea registrelor naţionale de populaţie s-au remarcat eforturile unor ţări ca
Norvegia, Suedia, Danemarca, Israel, Finlanda, Franţa, S.U.A.. Pe baza experienţei acumulate
de acestea s-au afirmat câteva principii de bază în acest domeniu. Se recomandă ca acţiunea
de introducere a registrului naţional să aibă ca punct de plecare un recensământ, astfel
organizat încât să permită transpunerea în limbajul bazelor de date a caracteristicilor
demografice, social-economice, teritoriale etc., referitoare la populaţia în viaţă la momentul
critic.
În această viziune fiecărei persoane i se atribuie un număr de înmatriculare
demografică, număr care va trebui să permită în primul rând identificarea persoanei, să fie
lipsit de ambiguitate şi, dacă este posibil, să conţină şi o serie de caracteristici demografice.
De exemplu, numărul de înmatriculare poate cuprinde în sistem codificat: sexul, data naşterii,
domiciliul stabil, numărul de înregistrare în registrul stării civile. Acest număr însoţeşte
persoana de-a lungul întregii vieţi. Fişa fiecărei persoane recenzate va cuprinde spaţii
rezervate codificării tuturor caracteristicilor demografice şi social-economice care interesează
conducerea statului.
Cea mai dificilă problemă ridicată de funcţionarea la parametrii optimi a registrelor
naţionale de populaţie este reactualizarea informaţiilor iniţiale. Orice modificare în statutul
persoanei, referitoare la caracteristicile care fac obiectul înregistrării, trebuie operată într-un
interval de timp rezonabil.
Trebuie menţionat că introducerea registrului naţional al populaţiei nu elimină
registrele de stare civilă, care au un rol bine definit în sistemul administraţiei de stat. Această
formă de înregistrare continuă a populaţiei diminuează considerabil rolul recensământului.
Chiar dacă recensământul populaţiei nu va dispărea, programul de observare al acestuia va fi
serios simplificat, cuprinzând numai caracteristici care nu se regăsesc în registrul naţional.
În România, implementarea registrului naţional al populaţiei s-a realizat sub patronajul
Ministerului de Interne. Numit iniţial Sistemul Naţional Informatic pentru Evidenţa Populaţiei
(SNIEP), registrul naţional al populaţiei este organizat prin atribuirea fiecărei persoane a unui
număr personal de identificare (înmatriculare), număr ce cuprinde informaţii despre sex, data
naşterii (anul, luna, ziua), localitatea de domiciliu şi poziţia în registrul stării civile la care s-a
înregistrat evenimentul.
Organizarea funcţionării sistemului este de factură radială. Există centre de bază, la
nivelul marilor localităţi sau reunind un număr restrâns de comune unde se fac înregistrările
primare. Aceste unităţi de bază sunt legate de centrele judeţene care sunt conectate la
Registrul Naţional. Întregul sistem este informatizat, şi se lucrează prin teleprelucrare,
constituind un mijloc perfecţionat de cunoaştere a situaţiei demografice în orice moment.
2.4 Anchetele şi monografiile demografice
Studiul aprofundat al nivelului şi evoluţiei fenomenelor demografice presupune

orientarea analizelor în direcţia stabilirii legăturilor de interdependenţă între diferitele
fenomene demografice, dintre fenomenele demografice şi fenomenele social-economice. În
felul acesta se pot evidenţia cauzele care imprimă anumite particularităţi fenomenelor şi
proceselor demografice. Aceste cerinţe ale procesului cunoaşterii în demografie sunt rezolvate
prin utilizarea anchetelor şi monografiilor demografice.
Metodologia organizării anchetelor demografice s-a perfecţionat continuu. În ultimul

timp, o mare extindere au căpătat anchetele de opinie demografică, cunoscute şi sub
denumirea de anchete demoscopice.
22
În organizarea anchetelor demografice trebuie să se precizeze fenomenele a căror
caracterizare determină scopul anchetei, precum şi colectivitatea care va forma obiectul
propriu-zis al acesteia. Din acest punct de vedere, ancheta demografică poate urmări studierea
unui singur fenomen demografic, în strânsă legătură cu factorii ce îl determină, sau studierea
mai multor fenomene demografice interdependente.
În privinţa colectivităţii populaţiei care va forma obiectul anchetei, aceasta va
cuprinde numai o parte din membrii colectivităţii, aleşi în aşa fel încât să fie respectate
principiile reprezentativităţii.
Practica statistică recomandă ca fiind mai utilă caracterizarea, prin intermediul
anchetei, a unui singur fenomen demografic, în cadrul unui eşantion. Acest fapt este motivat
de reducerea timpului de observare, de posibilitatea cuprinderii mai detaliate în programul
anchetei a factorilor cauzali, reducerea costului anchetei, sporirea gradului de veridicitate a
datelor înregistrate etc.
Organizarea anchetelor demografice este de competenţa unor instituţii specializate,
deoarece, oricât de redus ar fi programul observării, nu poate fi îndeplinit de o singură
persoană.
Plan de organizare -
anchetă
Definirea fenomenului demografic a cărui studiere se urmăreşte prin

anchetă şi a factorilor de natură social-economică care îl condiţionează
Întocmirea programului observării, a chestionarelor cuprinzând

întrebările ce vor fi adresate persoanelor chestionate, în vederea obţinerii
volumului complet de date necesare
Stabilirea felului selecţiei ce se va utiliza şi determinarea părţii din

colectivitatea generală (eşantionul) ce va fi supusă observării
Instruirea personalului ce va efectua ancheta
Observarea propriu-zisă, prelucrarea datelor obţinute prin cercetare şi

analiza acestora, în vederea desprinderii concluziilor generale pentru
caracterizarea multilaterală a fenomenului studiat
Monografiile demografice se caracterizează prin aceea că studiile întreprinse prin

intermediul lor au un caracter exhaustiv (se studiază fenomenul demografic sub toate
aspectele).
23
TIPURI
MONOGRAFII
Cele care studiază un singur fenomen Cele care studiază toate fenomenele
demografic în cadrul întregii populaţii sau demografice interdependente, în cadrul
al unei părţi a acesteia, în corelaţie cu toţi unei unităţi teritoriale sau zone
factorii social-economici care îl determină geografice
Ca exemple de monografii al căror scop este studierea unui fenomen demografic

putem enumera: monografia mortalităţii infantile, monografia fertilităţii femeilor dintr-o
localitate, monografia migraţiei populaţiei într-o zonă geografică etc. Caracteristic acestor
monografii este faptul că o parte însemnată a studiului se va referi la oglindirea factorilor de
natură social-economică, factori care determină fenomenul respectiv.
Monografiile care studiază toate fenomenele demografice au un caracter mai amplu.
Din această cauză efectuarea lor se va limita la un anumit teritoriu, de preferat la localităţi în
care nivelul fenomenelor demografice se diferenţiază cel mai mult, în plus sau în minus, faţă
de media pe ţară.
Pentru obţinerea materialului brut pentru o monografie se pot folosi, concomitent,
observarea totală a fenomenelor, observarea selectivă în scopul lărgirii programului de
observare, extragerea de date din diverse documente cu caracter istoric etc. O atenţie
deosebită trebuie să se acorde analizei, pentru a desprinde legităţile care guvernează evoluţia
fenomenului studiat, în care scop, de un real folos poate fi utilizarea metodei grupărilor, a
teoriei corelaţiei, precum şi a celorlalte metode recomandate de teoria statisticii. Orice
monografie trebuie să aibă ca scop final elaborarea unor propuneri pentru determinarea unei
evoluţii favorabile a fenomenelor demografice.
1. Care dintre afirmaţiile de mai jos este falsă?

a) Registrul naţional al populaţiei elimină registrele de stare civilă şi măreşte rolul
recensământului ca sursă importantă de informaţii demografice;
b) Registrul naţional al populaţiei are calităţile specifice unei bănci de date în domeniul
populaţiei;
c) Registrul naţional al populaţiei îmbină trăsăturile celor două verigi informaţionale
fundamentale – recensământul populaţiei şi evidenţa curentă a mişcării naturale şi
migratorii a populaţiei, într-o formă modernă, complet informatizată;
24
d) Registrul naţional al populaţiei este organizat prin atribuirea fiecărei persoane a unui
număr personal de identificare, cu informaţii despre sex, data naşterii, localitatea de
domiciliu şi poziţia în registrul stării civile la care s-a înregistrat evenimentul ;
e) Registrul naţional al populaţiei este organizat în teritoriu de manieră radială.
2. Instrumentul prin intermediul căruia se realizează evidenţa mişcării naturale a populaţiei

este:
a) Buletinul statistic al schimbării domiciliului stabil
b) Formularul de recensământ PL
c) Registrul de Stare Civilă;
d) Ancheta demografică asupra fertilităţii feminine
e) Monografia mortalităţii infantile într-o regiune defavorizată
2.6 Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare
1. a; 2. c.

Bucureşti, 2005.
• Mihăescu, Constanţa – “Aplicaţii în Demografie şi Statistică Socială”, ed. Oscar Print,
Bucureşti, 2006.
25
EFECTIVUL, DINAMICA ŞI DENSITATEA
POPULAŢIEI
3.1. Obiective
3.2. Efectivul populaţiei şi metodele de estimare a acestuia
3.3. Dinamica populaţiei şi indicatorii statistici ai dinamicii
3.4. Densitatea populaţiei şi sistemul de indicatori generali şi specifici
3.5. Probleme rezolvate
3.7. Răspunsuri
3.8. Bibliografie
3.1 Obiective
" efectivul populaţiei
" dinamica populaţiei
" densitatea populaţiei
3.2 Efectivul populaţiei şi metodele de estimare a acestuia
În abordarea problemelor unei populaţii este necesar să se ţină cont de cele două faţete
interdependente pe care le prezintă populaţia: efectivul (numărul) existent şi structura (starea)
complexă.
Efectivul este rezultanta conjugării a două tipuri de mişcări: mişcarea naturală (naşteri
şi decese) şi mişcarea migratorie (imigrări şi emigrări). La rândul lor, natalitatea, mortalitatea
şi migraţia nu evoluează izolat, ci se află sub permanenta influenţă a unor factori demografici,
sociali, economici, culturali şi chiar politici.
Structura împarte o populaţie în numeroase subcolectivităţi după diferite caracteristici:
pe sexe şi pe grupe de vârstă, după mediul de rezidenţă, după nivelul de instruire şi statutul
ocupaţional etc.
26
Prin efectiv sau număr al populaţiei se înţelege totalitatea persoanelor în viaţă la un
moment dat, care locuiesc pe un anumit teritoriu, delimitat după diverse criterii (de obicei
administrative). În general, numărul populaţiei se referă la categoria de populaţie stabilă.
Din punctul de vedere al modalităţii de obţinere a informaţiilor şi de calcul al

numărului populaţiei, distingem noţiunile de număr înregistrat şi număr calculat.
Numărul înregistrat al populaţiei indică totalitatea persoanelor înregistrate cu ocazia
recensământului. Numărul calculat, aşa cum sugerează denumirea, se obţine prin calcule şi
poate fi număr estimat al populaţiei, implicând informaţiile recensământului şi ale evidenţei
curente a mişcării naturale şi migratorii sau metode speciale de interpolare şi număr proiectat
(prognozat), oglindind evoluţia probabilă a efectivului populaţiei în viitor6.
Aşa cum este cunoscut, recensământul stabileşte numărul populaţiei în viaţă, în
momentul critic. Deoarece, rareori momentul critic este fixat în ziua de 1 ianuarie şi cum
necesităţile analizei demografice solicită cunoaşterea numărului populaţiei la începutul şi
mijlocul anului, se apelează la metode de estimare a acestuia, folosind datele recensământului
şi cele oferite de evidenţa curentă a mişcării naturale şi migratorii.
Astfel, efectivul populaţiei pentru data de 1 ianuarie, care precede momentul critic al
recensământului, se stabileşte folosind relaţia:
P1.01 = Pr – (N – M) 1.01 → r – (I – E) 1.01 → r (3.1)

în care:
P1.01 = efectivul populaţiei la 1 ianuarie;
Pr = efectivul populaţiei înregistrate la recensământ;
N = numărul născuţilor vii;
M = numărul persoanelor decedate;
I = numărul persoanelor imigrante (sosite);
E = numărul persoanelor emigrante (plecate);
(N – M) 1.01 → r = sporul (excedentul natural) în perioada care separă începutul
anului de momentul critic al recensământului;
(I – E) 1.01 → r = sporul (excedentul) migratoriu, în perioada care separă începutul
anului de momentul critic al recensământului.
Pentru stabilirea efectivului populaţiei la data de 1 iulie sau 1 ianuarie, care succede
momentului critic, se utilizează aceeaşi relaţie de calcul, cu deosebirea că, atât sporul natural,
cât şi sporul migratoriu se adaugă efectivului populaţiei înregistrate la recensământ.
Raţionamentul expus anterior este valabil în toate situaţiile în care se cere stabilirea
efectivului populaţiei în momentul ti+1 cunoscând efectivul acesteia în momentul ti şi sporul
natural şi migratoriu în intervalul de timp care separă momentul ti de momentul ti+1:
Pti+1 = Pti + (N - M)ti→ti+1 + (I - E) ti→ti+1 (3.2)

în care:
Pti+1 = efectivul populaţiei în momentul ti+1;
Pti = efectivul populaţiei în momentul ti;
(N – M) ti→ti+1 = sporul (excedentul natural) în perioada care separă în
intervalul de timp care separă momentul ti de momentul ti+1;
(I – E) ti→ti+1= sporul (excedentul) migratoriu, în perioada care separă în
intervalul de timp care separă momentul ti de momentul ti+1.
6
Metodele de proiectare (prognoză) a efectivului populaţiei fac obiectul unui capitol distinct al cursului, motiv
pentru care noţiunea de “număr proiectat” nu este prezentată mai detaliat.
27
Pe baza acestei relaţii se estimează în practică efectivul populaţiei la data de 1 ianuarie
anul curent, cunoscând efectivul la 1 ianuarie anul precedent şi sporul natural şi migratoriu
înregistrate în anul anterior.
Pentru diverse momente ale perioadei intercensitare (perioadă de timp între două
recensăminte consecutive) se poate estima efectivul populaţiei apelând la procedee de
interpolare. În funcţie de specificul evoluţiei populaţiei, interpolarea se execută folosind
efectivul înregistrat la începutul perioadei intercensitare şi variaţia absolută medie anuală sau
ritmul mediu anual de creştere/scădere.
Dacă se apreciază că pe parcursul perioadei, evoluţia populaţiei a fost de tip liniar (în
progresie aritmetică) se utilizează pentru interpolare variaţia absolută medie anuală.
În cazul evoluţiei exponenţiale (în progresie geometrică) se foloseşte ritmul mediu
anual de creştere/scădere a populaţiei.
Presupunem că dispunem de informaţii cu privire la efectivul populaţiei în intervalul
de timp “t0→tk” (eventual efective înregistrate la două recensăminte succesive).
În situaţia în care se apreciază că populaţia a evoluat în progresie aritmetică, pentru
estimarea efectivului în momentul “tk” se utilizează relaţia:
Pt k = P t 0 + K ⋅ Δ p
(3.3)
în care:
Ptk
= efectivul populaţiei în momentul “tk”;
Pt0
= efectivul populaţiei la începutul perioadei;
Δp = variaţia absolută medie anuală a efectivului populaţiei;
k = durata perioadei “t0 → tk”, măsurată în ani calendaristici.
Evoluţia populaţiei în progresie geometrică conduce la utilizarea relaţiei:
( )
P t k = P t 0 ⋅ 1+ r p
k
(3.4)
în care:
Ptk
= efectivul populaţiei în momentul “tk”;
Pt0
= efectivul populaţiei la începutul perioadei;
r p = ritmul mediu anual de creştere sau scădere a
efectivului
populaţiei;
k = durata perioadei “t0 → tk”, măsurată în ani
Fără îndoială că estimarea efectivului populaţiei pe baza numărului înregistrat la

recensământ, combinat cu informaţiile obţinute prin intermediul evidenţei curente a mişcării
naturale şi migratorii, este preferabilă – prin gradul ridicat de precizie – estimării prin diverse
procedee de interpolare. Cu toate acestea, s-a constatat că, indiferent de specificul evoluţiei
populaţiei, dacă intervalul intercensitar nu depăşeşte perioada de 10-15 ani, erorile de
estimare a efectivului populaţiei, prin interpolare, se înscriu în limite statistic acceptabile.
Argumentăm această afirmaţie folosind datele înregistrate la recensămintele populaţiei
ţării noastre din anii 1992 şi 2002 şi efectivele calculate pentru diferite momente
intercensitare, cu ajutorul informaţiilor din evidenţa curentă a mişcării naturale şi migratorii.
28
Exemplu de calcul
Cunoscând efectivul populaţiei înregistrat la recensămintele din 07.01.1992

şi 18.04.2002 se determină variaţia absolută medie anuală a efectivului populaţiei şi
ritmul mediu anual de creştere sau scădere a efectivului populaţiei:
21680974 − 22810035 − 1129061

Δ p
=
10,2
=
10,2
= −110692 persoane
21680974
1 + r p = 10, 2 = 0,995
22810035 sau 99,5%
Interpretare
Pe parcursul perioadei 1992-2002, efectivul populaţiei a scăzut în medie cu 110692

persoane anual, respective cu 0,5%.
Numărul mediu al populaţiei se poate stabili pentru diverse perioade de timp. Cel mai
uzual este însă numărul mediu anual al populaţiei, exprimând de fapt numărul de om – ani
trăiţi de colectivitatea de referinţă, în perioada anului calendaristic pentru care se determină.
Funcţia populaţiei poate să îmbrace diverse forme. În practică, pentru descrierea

evoluţiei numărului populaţiei se folosesc mai des funcţia liniară şi funcţia exponenţială.
Corespunzător, efectivul mediu anual al populaţiei se stabileşte utilizând media

aritmetică simplă şi media geometrică:
+
P = P0 P n
2 (3.5)
sau
P = P0 ⋅ Pn
(3.6)
în care:
P = efectivul mediu anual al populaţiei;
P0 = efectivul populaţiei la începutul anului;
Pn = efectivul populaţiei la sfârşitul anului.
În situaţia când se cunoaşte efectivul populaţiei şi pentru alte momente în cursul

anului, se recomandă ca efectivul mediu să se determine ca medie cronologică simplă sau
ponderată, în funcţie de existenţa unor intervale de timp egale sau inegale între momentele
intermediare.
29
P0 + Pn
P1 + ... + P n −1 +
P= 2 2
n (3.7)
t1 t1 + t 2 + ... + t n −1 + t n + ⋅ t n
P0 ⋅ + P1 ⋅ Pn −1 ⋅ Pn
P= 2 2 2 2
t1 + t 2 + ... + t n (3.8)
în care:
ti = intervale de timp între momente, exprimate în zile calendaristice (luni).
3.3 Dinamica populaţiei şi indicatorii statistici ai dinamicii
Studiul dinamicii populaţiei urmăreşte, în principal, să caracterizeze evoluţia în timp a

efectivului colectivităţii umane. El începe cu operaţia de determinare a unor indicatori care să
cuantifice modificarea efectivului populaţiei în limitele unei perioade de timp determinate.
Informaţiile necesare, obţinute din diverse surse, permit stabilirea numărului
populaţiei la diferite momente în cursul anului, de regulă la 1 ianuarie şi 1 iulie. Deşi posibilă,
operaţiunea de estimare a efectivului populaţiei la începutul fiecărei luni, nu se practică,
datorită utilităţii reduse a unui asemenea demers.
Rezultă deci, că seria ⎧⎨P ⎫⎬ este o serie dinamică de momente, plasându-se în zona
⎩ t j⎭
variabilei de tip discret.
Tratată în maniera variabilei discrete, caracterizarea dinamicii populaţiei utilizează
toată gama indicatorilor statistici ai dinamicii: absoluţi, relativi şi medii. Între aceştia prezintă
totuşi o importanţă mai mare:
- variaţia absolută a populaţiei;
- variaţia medie anuală şi ritmul mediu anual de modificare a efectivului populaţiei.
În privinţa perioadei de referinţă, limitările sunt dictate exclusiv de sursele
informaţionale.
Referindu-ne la “sporul absolut” al populaţiei, de regulă acesta se determină pentru
perioada fiecărui an calendaristic, utilizând relaţia:
Δp = P31XII − P1Ι = (N−M)1Ι →31XII + (I−E)1Ι →31XII

(3.9)
în care:
Δp = sporul total al populaţiei;
N = numărul născuţilor vii;
M = numărul persoanelor decedate;
I = numărul persoanelor imigrante;
E = numărul persoanelor emigrante;
(N – M) = sporul natural al populaţiei;
(I – E) = sporul migratoriu al populaţiei.
30
Se poate determina sporul absolut al populaţiei şi pentru perioade mai mari de timp,
fie prin însumarea sporurilor anuale absolute, fie ca diferenţă între efectivele de populaţie de
la sfârşitul şi începutul perioadei analizate.
Ceilalţi doi indicatori medii ai dinamicii, au sens numai în situaţia în care orizontul
analizei depăşeşte limitele unui an calendaristic.
În analizele de dinamică, se recomandă utilizarea sporului mediu anual în cazul
colectivităţilor cu o evoluţie relativ uniformă a efectivelor, în timp ce ritmul mediu anual se
pretează mai degrabă în cazul colectivităţilor cu evoluţie de tip exponenţial.
Sporul mediu anual al populaţiei:

r = n Pn − 1
P0 (3.10)
Ritmul mediu anual de modificare a efectivului populaţiei:
r = n Pn − 1
P0 (3.11)
în care:
Pn = efectivul populaţiei la sfârşitul perioadei;
P0 = efectivul populaţiei la începutul perioadei;
n= numărul de ani întregi ce separă momentele la care se referă P0 şi Pn.
În acelaşi timp, faptul că în realitate populaţia se află într-o continuă schimbare, atât ca
efectiv, cât şi ca structură, sub influenţa mişcărilor naturală şi migratorie, face mai
îndreptăţită abordarea de tip continuu a tuturor variabilelor ce caracterizează efectivul, starea
şi fenomenele demografice. Dinamica este prin excelenţă funcţie de „timp”, iar „timpul” este
variabilă continuă.
În viziunea „discretă”, informaţiile despre numărul populaţiei se reprezintă prin seria
⎨Pti⎬, cu efectivele la momentele t0,t1 , t2 ,..., respectiv Pt0, Pt1, Pt2......Trecerea la viziunea
„continuă” presupune înlocuirea seriei discrete cu P(t), funcţie continuă, ale cărei valori se
identifică cu efectivele Pti pentru momentele ti. De altfel, funcţia continuă P(t) se poate
determina cu ajutorul valorilor discrete cunoscute, efectuând operaţia de interpolare a acestora
pe domeniul de definiţie corespunzător perioadei analizate. Evident, foarte importantă este , în
acest sens, opţiunea pentru una sau alta din funcţiile de trend posibile.
Presupunând că am identificat corect funcţia ce defineşte evoluţia populaţiei într-o
anumită perioadă de timp, următoarea etapă presupune să stabilim anumite mărimi care să
caracterizeze evoluţia populaţiei pe intervale de timp infinitesimale, sau pe perioade ce
constituie subdiviziuni sau multipli ai anului calendaristic.
Astfel:
P (t + Δ t ) − P (t ) (3.12)
Δ (t ) = lim = P ′( t )
Δ t
→ 0 Δ t
în care:
Δ(t ) este o măsură a creşterii efectivului populaţiei. Această creştere este de P′(t ) dt, în
intervalul de timp infinitesimal (t, t+dt). Acest spor de populaţie P(t + Δt ) − P (t ) tinde către
zero odată cu Δt .
31
În acest context se poate trece şi la determinarea aşa numitei „rate instantanee” de
creştere a populaţiei:
P ( t + Δ t ) − P ( t ) P ′( t ) ′ (3.13)
ρ (t ) = lim = = [ln P (t ) ]
Δ t
→0 P (t ) ⋅ Δ t P (t )
şi pe cale de consecinţă,
ln P (t ) = ∫ ρ (t ) dt + ln C (3.14)
unde C este o constantă arbitrară şi , corespunzător:
∫ ρ (t )dt F (t )
P(t ) = C ⋅ e =C⋅e (3.15)
F (0)
Având în vedere că P(0)= C ⋅ e se poate deduce:
F (t )
P (t ) C ⋅ e F (t ) − F (0)
= F (0)
=e (3.16)
P ( 0) C ⋅ e
1
P(t ) = P(0) ⋅ e ∫0 ρ ( v ) dv (3.17)
Această abordare continuă este menită să lărgească sfera judecăţilor privind dinamica
unei populaţii, însă în practică ea este prea puţin folosită, în principal din cauza manierei în
care sunt disponibile informaţiile demografice, a modului în care este organizat sistemul
informaţional demografic şi anume, în exclusivitate în viziune discretă.
3.4 Densitatea populaţiei şi sistemul de indicatori generali şi specifici
Legătura dintre efectivul populaţiei la un moment dat şi suprafaţa teritoriului pe care îl

locuieşte este pusă în evidenţă de indicatorii densităţii.
Densitatea populaţiei este una din condiţiile vieţii materiale. Ca urmare, analiza
densităţii populaţiei sub cele mai variate aspecte prezintă nu numai interes demografic, ci şi
social-economic, fiind legată de strategia dezvoltării, atât la nivel macroeconomic cât şi în
profil teritorial.
Caracterizarea densităţii populaţiei beneficiază de un sistem de indicatori generali şi
specifici.
32
Indicatori generali:
- densitatea generală, care prezintă o imagine de ansamblu a densităţii populaţiei, indicând

numărul de locuitori pe km2 din suprafaţa teritoriului, şi se determină pe baza relaţiei:
P
dg =
S (3.18) în care:
dg = densitatea generală;
P = efectivul populaţiei;
S = suprafaţa teritoriului, exprimată în km
- coeficientul de arealitate este indicatorul invers al densităţii generale, precizând suprafaţa

din teritoriu, exprimată în km2, ce revine unui locuitor:
S
a=
P (3.19)
în care:
P = efectivul populaţiei;
a = coeficient de arealitate.
- distanţa medie dintre doi locuitori. Acest indicator imaginează o repartizarea uniformă a
populaţiei pe teritoriu, fiecare locuitor fiind plasat în mijlocul unui pătrat de suprafaţă
egală cu coeficientul de arealitate, urmând a stabili care este distanţa medie care îl separă
de locuitorii vecini.
Relaţia pe baza căreia se aproximează distanţa medie dintre doi locuitori este
următoarea:
d ≈ 1,2 a (3.20)
în care:
a = coeficient de arealitate.
33
Exemplu de calcul
Ladata de 01.01.2004, nivelul indicatorilor generali ai densităţii populaţiei ţării

noastre se prezintă astfel:
21.712.554
dg= = 91,1
238.391 locuitori/km2
238.391
a= = 0,01
21.712.552 km2/locuitor sau 1 ha/loc.
Cu o densitate generală de 91,1 locuitori/km2, România ocupă locul al 9-lea în
Europa.
În afara indicatorilor generali prezentaţi anterior, aprofundarea unor aspecte ale

densităţii beneficiază de aportul unor indicatori specifici.
Astfel, pentru a pune în evidenţă legătura dintre efectivul populaţiei şi resursele
potenţiale privind mijloacele de subzistenţă, se determină densitatea generală la 100 ha teren
agricol sau teren arabil (densitatea fiziologică):
P
dg = ⋅100
agr.
S agr. (3.21)
P
dg = ⋅100
ar..
S ar (3.22)
în care:
S agr. = suprafaţa agricolă exprimată în ha;
S ar. = suprafaţa arabilă exprimată în ha.
Printre indicatorii specifici ai densităţii populaţiei, prezintă importanţă şi densitatea

economică, exprimând numărul de locuitori pe km2 de teritoriu productiv.
În analiza densităţii populaţiei, o largă aplicare îşi găsesc reprezentările grafice de
tipul cartogramelor, permiţând în special caracterizarea variaţiei teritoriale a densităţii
populaţiei.
Aspectele cele mai importante care fac obiectul analizei densităţii populaţiei sunt
legate de studierea acesteia pe medii (urban – rural), pe judeţe, pe forme de relief etc.,
urmărindu-se în special corelaţia dintre nivelul dezvoltării economice şi densitatea populaţiei.
34
1. Evoluţia populaţiei judeţului X în perioada 2001-2010 se prezintă după cum urmează:

Numărul Născuţi vii în Decedaţi în
Imigranţi Emigranţi
Data populaţiei cursul anului cursul anului
Ii Ei
Px Ni Mi
1.01.2001 449800 - - - -
1.01.2002 4380 4900 6500 1400
1.01.2003 3100 2100 5500 6600
1.01.2004 2750 2060 4230 5330
1.01.2005 2130 2010 5900 6650
1.01.2006 1670 2100 4340 4960
1.01.2007 1550 2120 3940 4820
1.01. 2008 1230 2170 3960 5010
1.01.2009 1430 2080 4120 4370
1.01.2010 1510 2030 4290 4530
Calculaţi:
a) Efectivele populaţiei pentru fiecare 1 ianuarie din perioada 2001-2010
b) Variaţia naturală, variaţia migratorie şi variaţia totală pentru fiecare an.
c) Presupunând că nu se cunosc decât efectivele din 1.01.2001 şi 1.01.2010 calculaţi valorile
ajustate ale efectivului populaţiei la 1.01 în fiecare an pe baza metodelor:
c1) mecanice:
c1.1: metoda variaţiei absolute medii anuale;
c1.2: metoda indicelui mediu anual;
c2) analitice:
c2.1: funcţia liniară;
c2.2: funcţia polinomială de gradul 2;
c3.2: funcţia exponenţială.
d) Să se determine anul în care efectivul populaţiei judeţului X va fi mai mare/ mai mică
(funcţie de tendinţele identificate) cu 10 % comparativ cu anul 2010, în toate situaţiile de la
punctul c), în condiţiile în care tendinţele de evoluţie se vor menţine.
Rezolvare
a) Pt = Pt-1+ Δn + Δm
Pt – populaţia la 1 ianuarie, anul t
Δn – sporul natural
Δm – sporul migratoriu
b) – Sporul natural se determină cu relaţia:
Δn = N - M
– Sporul migratoriu se determină cu relaţia:
Δm = I - E
– Sporul total se determină cu relaţia:
Δt = Δn + Δm
35
c) Metoda variaţiei medii anuale presupune determinarea efectivului populaţiei la 1 ianuarie
cu ajutorul relaţiei:
Pt1+ k = Pt1 + k ⋅ Δ p
Pt n − Pt1
Δp =
n −1
în care:
k este durata perioadei delimitată de momentele t1 şi t1+k , măsurată în ani
calendaristici
Δp este variaţia medie anuală a populaţiei
Metoda indicelui mediu anual presupune determinarea efectivului populaţiei la 1 ianuarie cu
ajutorul relaţiei:
Pt1+ k = Pt1 ⋅ I pk
Pt n
I p = n −1
Pt1
în care:
k este durata perioadei delimitată de momentele t1 şi t1+k , măsurată în ani
calendaristici
Ip este indicele mediu anual al efectivului populaţiei
Metodele analitice presupun determinarea efectivului populaţiei cu ajutorul unor
funcţii de forma:
Y= ax +b
Y = ax2 +bx+c
Y= abx
Parametrii acestor funcţii se vor determina prin procedeele statistice cunoscute sau
folosind produsele software.
1. Efectivul mediu anual al populaţiei unei colectivităţi se poate determina:

a) ca medie aritmetică simplă
b) ca medie pătratică
c) ca medie armonică
d) ca medie geometrică
e) ca medie cronologică simplă sau ponderată
2. Care din următoarele afirmaţii despre efectivul mediu al populaţiei nu este adevărată?
a) este un efectiv calculat;
b) serveşte, în principal, la determinarea intensităţii fenomenelor demografice;
c) se poate calcula cu ajutorul mediei aritmetice simple;
d) se poate estima cu ajutorul variaţiei medii anuale şi ritmului mediu anual;
e) este un efectiv înregistrat şi prezintă cea mai mare precizie, fiind recomandat în
studiile demografice de fineţe.
36
3. La recensământul populaţiei din 18 martie 2002 la nivelul municipiului X efectivul
populaţiei era de 226170 locuitori. Cunoscându-se faptul că:
- sporul general de la 1 ianuarie la 18 martie a fost de 350 persoane;
- numărul imigranţilor de la 1.01 la 18.03 a fost de 520 persoane;
- sporul natural în perioada 1.01 – 18.03 a fost de 71 persoane;
- sporul general al populaţiei în anul 2002 în municipiului X a fost de 2030 persoane.
Se cere să se calculeze:
a) efectivul populaţiei la 1 ianuarie 2002;
b) numărul emigranţilor în perioada 1.01 – 18.03;
c) sporul migratoriu în perioada 1.01 – 18.03;
d) sporul general în perioada 18.03-31.12;
e) efectivul populaţiei la sfârşitul anului 2002.
4. Se cunosc următoarele date cu privire la evoluţia efectivului populaţiei judeţului X în anul
2010( date convenţionale).
a) populaţia la 1.01.2010: 564500;
populaţia la 31.12.2010: 572200;
şi o evoluţie liniară a populaţiei pe parcursul anului;
b) populaţia la 1. 01. 2010: 564500;

populaţia la 31. 12 2010: 872200;
şi o evoluţie exponenţială a populaţiei pe parcursul anului;
Data calendaristică i Efectivul populaţiei Data calendaristică i Efectivul populaţiei

Pi Pi
c) 1.01.2010 564500 d) 1.01.2010 564500
1.04.2010 565000 1.03.2010 564900
1.07.2010 567800 30.04.2010 565500
1.10.2010 570100 15.05.2010 566000
31.12.2010 572200 1.07.2010 567800
1.08.2010 568000
15.09.2010 570000
31.12.2010 572200
Să se calculeze efectivul mediu al populaţiei judeţului X pentru toate cele patru cazuri.
5. Ştiind că efectivul populaţiei României în 1997 era de 22545925 locuitori, iar suprafaţa
ţării noastre este de 238391 kmp, să se calculeze şi să se interpreteze în funcţie de media
europeană următorii indicatori:
a) Densitatea generală a populaţiei;
b) Coeficientul de arealitate;
c) Distanţa medie dintre doi locuitori.

1. a, d, e; 2. e;
3. Se va rezolva pe baza modelului problemei rezolvate nr.1, punctele a şi b şi cu relaţia
3.9;
37
4. Indicaţii:
a) Efectivul mediu anual al populaţiei în cazul în care evoluţia acesteia este liniară se
determină folosind media aritmetică simplă (relaţia 3.5).
b) Efectivul mediu anual al populaţiei în cazul în care evoluţia acesteia este exponenţială se
determină folosind media geometrică (relaţia 3.6).
c) Intervalele dintre momentele la care se cunosc efectivele populaţiei fiind egale, efectivul
mediu al populaţiei se determină folosind media cronologică simplă (relaţia 3.7)..
d) Intervalele dintre momentele la care se cunosc efectivele populaţiei sunt inegale, prin
urmare efectivul mediu se va determina folosind media cronologică ponderată (relaţia 3.8).

Bucureşti, 2005.
Bucureşti, 2006.
38
STRUCTURA POPULAŢIEI
4.1. Obiective
4.2. Structura populaţiei, clasificarea structurilor şi probleme specifice
4.3. Structura populaţiei în funcţie de sex şi vârstă
4.4. Structura populaţiei în funcţie de starea civilă
4.7. Răspunsuri
4.8. Bibliografie
4.1 Obiective
" structura populaţiei;
" metodele de analiză ale structurii demografice;
" structura populaţiei după starea civilă.
4.2 Structura populaţiei, clasificarea structurilor şi probleme specifice ale

structurii demografice
Analiza structurii populaţiei presupune constituirea unor subcolectivităţi, având drept

criteriu de grupare caracteristicile demografice, social-economice, teritoriale, social-culturale
etc. şi stabilirea ponderii fiecărei grupe în totalul populaţiei.
Aşa cum aminteam anterior, dimensiunea colectivităţilor umane, precum şi gama largă
de caracteristici implicate în descrierea acestora, sunt un impediment în obţinerea unor
subcolectivităţi absolut omogene. Cu toate acestea, gruparea populaţiei după diverse
caracteristici micşorează progresiv gradul de eterogenitate, permite definirea legităţilor care
guvernează evoluţia demografică, favorizează studierea legăturilor interne şi condiţionarea
socio-economică a fenomenelor şi proceselor demografice. În acelaşi timp, cunoaşterea
populaţiei la anumite momente este o necesitate impusă de prerogativele conducerii
economice, serveşte fundamentării strategiei dezvoltării economico-sociale.
39
Structura populaţiei
Structura demografică Structura socio-economică Structura socio-culturală

şi teritorială
Structura demografică se bazează pe gruparea populaţiei în funcţie de caracteristicile

demografice fundamentale: sexul, vârsta şi starea civilă.
Cunoaşterea structurii demografice se realizează, în principal, cu ajutorul informaţiilor
recensământului populaţiei, al cărui program de observare include, obligatoriu, caracteristicile
amintite anterior. Beneficiind de evidenţa curentă a evenimentelor mişcării naturale şi
migratorii, structura demografică poate viza şi alte momente în interiorul perioadelor
intercensitare. De obicei, structura demografică se reactualizează în fiecare an calendaristic,
pentru 1 ianuarie sau 1 iulie, o dată cu estimarea efectivelor de populaţie.
4.3 Structura populaţiei în funcţie de sex şi vârstă
Structura populaţiei după vârstă şi sex. Vârsta şi sexul reprezintă două dintre
caracteristicile demografice de bază în analiza structurii populaţiei.
Necesitatea cunoaşterii structurii populaţiei după vârstă şi sex este uşor de intuit, dată
fiind importanţa acestor caracteristici în definirea rolului şi locului fiecărei persoane în
procesul reproducerii populaţiei, al activităţii economice şi, în general, al organizării sociale.
Se poate aprecia că nu există sector de activitate care să nu fie interesat în cunoaşterea
efectivului şi structurii populaţiei după vârstă şi sex.
Structura pe sexe se stabileşte determinând greutatea specifică a populaţiei de sex
feminin, respectiv masculin, în totalul populaţiei:
F
gF = ⋅ 100 (4.1)
P
M
gM = ⋅100 (4.2) în care:
P
gF şi gM = ponderea populaţiei de sex feminin, respectiv masculin, în totalul populaţiei (în
procente);
F = numărul persoanelor de sex feminin;
M = numărul persoanelor de sex masculin;
P = efectivul total al populaţiei.
40
Structura populaţiei pe sexe poate fi caracterizată şi prin intermediul unui indicator
indirect, calculat ca mărime relativă de coordonare, cunoscut sub denumirea de raport de
feminitate sau raport de masculinitate:
F
rF = ⋅100 (4.3)
M
M
r M = ⋅ 100 (4.4)
F
în care: rF şi rM = raport de feminitate şi raport de masculinitate;
F = numărul persoanelor de sex feminin;
M = numărul persoanelor de sex masculin.
Raportul de feminitate (masculinitate) indică numărul persoanelor de sex feminin (masculin)

corespunzător unui efectiv de 100 persoane de sex masculin (feminin).
Exemplu de calcul
Nivelul indicatorilor, pentru caracterizarea structurii populaţiei pe sexe, în
cadrul ţării noastre, conform datelor calculate pentru 1 ianuarie 2004, se prezintă astfel:
11.120.092
g F = 21.712.552 ⋅ 100 = 51,2%
10.592.460
g M = 21.712.552 ⋅ 100 = 48,8%
11.120.092
r F = 10.592.460 ⋅ 100 = 104,7%
10.592.460
r M = 11.120.092 ⋅ 100 = 95,3%
Interpretarea rezultatelor
Analiza corelată a structurii populaţiei pe sexe şi vârste evidenţiază faptul că ponderea
mai mare a populaţiei de sex feminin nu este specifică tuturor grupelor de vârstă. Formată sub
incidenţa unei proporţii favorabile sexului masculin la naştere (aproximativ 51% băieţi şi 49%
fete) şi a supramortalităţii masculine, caracteristică întregii perioade a vieţii, structura pe sexe
evoluează astfel: până în jurul vârstei de 20 de ani structura pe sexe este net favorabilă
populaţiei de sex masculin. Ponderea celor două sexe se egalizează în aria vârstelor mijlocii
(20 – 40 ani), după care devine preponderentă greutatea specifică a populaţiei de sex feminin.
După vârsta de 70 de ani, raportul de 2/1 între efectivul populaţiei feminine şi cel al populaţiei
masculine este considerat normal. Se remarcă faptul că o asemenea evoluţie a structurii pe
sexe, de-a lungul vieţii, este favorabilă procesului de reproducere a populaţiei.
În cadrul ţărilor aflate în proces de industrializare, s-au constată mutaţii importante în
privinţa structurii pe sexe a populaţiei din mediul urban şi rural. Urbanizarea rapidă, specifică
acestor ţări, realizată în special prin migraţia populaţiei din mediul rural, cu precădere a
populaţiei de sex masculin, a determinat un fenomen de “feminizare” a populaţiei rurale.
În comparaţiile teritoriale, privind structura populaţiei pe sexe, se poate utiliza cu
succes “energia informaţională”:
41
E = ∑g
2 (4.5) în care:
i
E = indicatorul “energie informaţională”;
gi = greutatea specifică a populaţiei de sex masculin şi feminin.
Având în vedere existenţa celor două componente ale întregului, se poate trage
concluzia că echilibrul structurii pe sexe este cu atât mai precar cu cât nivelul energiei
informaţionale este mai ridicat.
Vârsta influenţează toate aspectele activităţii economice, culturale, sociale etc , de
aceea, analiza structurii populaţiei pe vârste necesită o gamă mai largă de metode şi
procedee. Astfel, planificarea activităţilor educaţionale, planificarea şi prognoza utilizării
forţei de muncă, organizarea activităţii de servicii, de ocrotire a sănătăţii populaţiei şi, în
general, specificul consumului depind atât de efectivul, cât şi de structura pe vârste a
populaţiei. Creşterea atribuţiilor forurilor locale de decizie în organizarea vieţii social-
economice, în dezvoltarea regională, impune cunoaşterea structurii populaţiei pe vârste şi
estimarea modificărilor posibile în perspectivă în profil teritorial, pentru fiecare localitate în
parte.
În analiza structurii populaţiei pe vârste se pot folosi intervale de grupe variabile.
Alături de intervalele anuale sau cincinale - consacrate în analiza demografică, se pot utiliza
intervale mai reduse sau grupe mai mari de vârstă. Astfel, pentru analiza fenomenului
mortalităţii infantile, structura populaţiei în vârstă de zero ani trebuie aprofundată prin
utilizarea unor intervale de grupare de dimensiunea zilelor, săptămânilor sau lunilor, după
cum, dacă urmărim procesul de instruire a populaţiei, putem folosi intervale de vârstă: 3 – 6
ani pentru învăţământul preşcolar şi 7 – 14 ani pentru învăţământul obligatoriu de opt ani.
Urmărirea structurii populaţiei după sursa mijloacelor de subzistenţă impune
cunoaşterea ponderii populaţiei în limitele vârstelor active, 16 – 59 ani pentru femei şi 16 – 64
ani pentru bărbaţi.
Caracterizarea potenţialului de reproducere a populaţiei necesită stabilirea ponderii
contingentului fertil (persoane de sex feminin în vârstă de 15 – 49 ani) în totalul populaţiei
feminine.
În practică se folosesc şi alte intervale de grupare a populaţiei pe vârste, în funcţie de
necesităţile analizei şi specificul fenomenelor studiate.
Cunoaşterea structurii populaţiei pe vârste beneficiază de o gamă de metode şi
procedee proprii. Imaginea cea mai generală a structurii pe vârste se obţine prin stabilirea
greutăţii specifice a populaţiei de o anumită vârstă (grupă de vârste) în totalul populaţiei:
(4.6) în care:
g = P x
⋅ 100
x ω
∑ P
x=0
x
gx = ponderea populaţiei de vârstă “x” în totalul populaţiei (în procente);

Px = efectivul populaţiei de vârstă “x”.
42
4.4 Structura populaţiei în funcţie de starea civilă
Structura populaţiei în funcţie de starea civilă. Considerente de ordin demografic

impun analiza statică şi dinamică a structurii populaţiei după starea civilă.
Stabilirea structurii populaţiei după starea civilă constă, în fapt în determinarea
greutăţii specifice a populaţiei necăsătorite, căsătorite, divorţate sau văduve, în totalul
populaţiei.
Informaţiile necesare se obţin prin intermediul recensământului. Ele pot fi actualizate
cu ajutorul evidenţei curente a mişcării naturale şi migratorii, actualizare care comportă însă o
serie de operaţii dificile, motiv pentru care nu se execută în fiecare an.
Indicatorii de structură, amintiţi anterior, nu ţin seama de faptul că starea civilă este o
caracteristică legată indisolubil de vârstă. În legislaţia majorităţii statelor este reglementată
vârsta minimă la care se poate încheia căsătoria.
Pentru ţara noastră, aceste limite de vârstă sunt de 16 ani pentru sexul feminin şi de 18
ani, pentru sexul masculin. Ca urmare, se recomandă ca aspectele structurale, referitoare la
starea civilă, să beneficieze suplimentar de indicatori care să ia în considerare efectivul
populaţiei feminine şi masculine, în limitele vârstelor nupţiale. Pentru prima dată în istoria
recensămintelor din România, recensământul din 18 martie 2002 a înregistrat concomitent
starea civilă legală şi starea civilă de fapt (persoane care trăiesc în uniune consensuală).
Structura populaţiei după starea civilă trebuie analizată utilizând grupări complexe, în
care intervin şi alte caracteristici demografice, socio-economice sau culturale: sex, vârstă,
medii (urban-rural), în profil teritorial, pe naţionalităţi, după nivelul de instruire etc.
Numai o asemenea modalitate de abordare a analizei permite desprinderea factorilor
care concură la formarea unei anumite structuri a populaţiei după starea civilă, aspect cu
implicaţii majore în evoluţia unor fenomene demografice, în special a natalităţii 7 .
În afara indicatorilor de structură, se recomandă folosirea avantajelor oferite de
reprezentările grafice. Foarte utilă s-a dovedit combinarea reprezentării efectivelor de
populaţie pe vârste, sexe şi stare civilă, prin intermediul piramidei vârstelor. În cadrul benzilor
din piramida vârstelor se indică, prin segmentare şi haşurare distinctă, efectivul populaţiei
aparţinând fiecăreia din cele patru categorii posibile (necăsătoriţi, căsătoriţi, divorţaţi,
văduvi).
Prezentăm, în tabelul următor, repartiţia populaţiei după starea civilă legală şi sexe, la
recensământul din 18.03.2002, pentru populaţia ce a depăşit vârsta de 15 ani:
Urmărind datele evidenţiate în tabelul de mai jos, se constată faptul că 2/3 din
populaţia în vârstă de 15 ani şi peste este căsătorită. Proporţia căsătoriţilor este mai mare în
cazul populaţiei de sex masculin, comparativ cu cea de sex feminin, deşi efectivul absolut al
femeilor care au declarat starea civilă “căsătorit” este mai mare decât al bărbaţilor căsătoriţi.
Reamintim faptul că recensământul înregistrează “starea civilă legală sau de fapt” pe
baza liberei declaraţii a persoanei.
Populaţia României, în vârstă de 15 ani şi peste, după starea civilă,
la recensământul din 18 martie 2002
Ambele sexe Masculin Feminin
Starea civilă
Efectiv % Efectiv % Efectiv %
Total
100, 100,
populaţie, din 17.860 8614 9246 100,0
0 0
care:
7
Aşa cum se va vedea ulterior, în ţara noastră, peste 75% din numărul născuţilor vii provin din cupluri
căsătorite, alcătuind aşa-numita “fertilitate conjugală”.
43
Ambele sexe Masculin Feminin
Starea civilă
Efectiv % Efectiv % Efectiv %
Necăsătoriţi 4777 26,7 2756 32,0 2021 21,9
Căsătoriţi* 10370 58,2 5172 60,0 5198 56,2
Divorţaţi 810 4,5 319 3,7 401 5,3
Văduvi 1889 10,6 36,4 4,3 1526 16,6
*
) Inegalitatea dintre efectivul persoanelor căsătorite de sex masculin şi feminin se datorează unor
declaraţii incorecte privind starea civilă.
Proporţia femeilor văduve depăşeşte cu mult pe cea a bărbaţilor văduvi. Explicaţia

constă în faptul că se mai menţin încă efectele celui de-al doilea război mondial, dar şi ale
speranţei matematice de viaţă, net favorabile populaţiei de sex feminin. Şi proporţia femeilor
divorţate este mai mare decât a bărbaţilor divorţaţi. Şansa recăsătoririi după un divorţ se
menţina la cote mai reduse pentru femei.
Numărul bărbaţilor necăsătoriţi depăşeşte cu mult efectivul femeilor necăsătorite.
Se poate intui o tendinţă de amânare a evenimentului “căsătorie” posibil a se accentua
în perspectivă, aspect ce va trebui investigat pentru a i se constata motivaţiile, pentru că
diminuarea perioadei de reproducere poate să influenţeze negativ evoluţia populaţiei.
În ce priveşte starea civilă de fapt, la recensământul din 18 martie 2002, s-au
înregistr5at 826 mii persoane care au declarat (liber) că trăiesc în uniune consensuală,
reprezentând aproximativ 4,6 % din populaţia totală de 15 ani şi peste.
Categoria persoanelor care au declarat că nu au mai fost niciodată căsătorite deţine
ponderea cea mai mare 73,5%, urmată de persoanele divorţate (18%) şi văduve (7,1%). O
proporţie mai mică doar 1,5% au declarat că sunt persoane căsătorite, dar trăiesc în uniune
consensuală (evident nu cu soţii/soţiile legale).

1. 1. Studiaţi echilibrul structurii populaţiei pe sexe şi pe medii în cazul următoarelor judeţe
din Moldova, la 1 iulie 1999:
Sexe Medii
Judeţul Masculin Feminin Urban Rural
Bacău 373300 377477 376537 374240
Botoşani 227072 235904 183897 279079
Iaşi 413249 420139 419113 414275
Neamţ 289358 296388 237714 348032
Suceava 352948 362280 254502 460726
Vaslui 231322 233686 200656 264352
Vrancea 192043 199162 149718 241487
Bucureşti 942803 1068502 2011305 0
Rezolvare:
Se foloseşte în acest scop indicatorul “energia informaţională” Onicescu.
E = ∑g
2 (4.5)
i
în care:
E = indicatorul “energie informaţională”;
gi = greutatea specifică a populaţiei de sex masculin şi feminin (din mediul urban, rural)
44
M F 2 U R 2
g m2 = ( )2 g2f = ( ) g u2 = ( )2 g r2 = ( )
Judeţul M +F M+F U+R U +R
Bacău 0.2472 0.2528 0.2515 0.2485
Botoşani 0.2406 0.2596 0.1578 0.3634
Iaşi 0.2459 0.2542 0.2529 0.2471
Neamţ 0.2440 0.2560 0.1647 0.3530
Suceava 0.2435 0.2566 0.1266 0.4150
Vaslui 0.2475 0.2525 0.1862 0.3232
Vrancea 0.2410 0.2592 0.1465 0.3810
Bucureşti 0.2197 0.2822 1.0000 0.0000
E = g m2 + g 2f E = g u2 + g r2
Judeţul (sexe) (medii)
Bacău 0.5000 0.5000
Botoşani 0.5002 0.5211
Iaşi 0.5000 0.5000
Neamţ 0.5001 0.5177
Suceava 0.5001 0.5416
Vaslui 0.5000 0.5094
Vrancea 0.5002 0.5275
Bucureşti 0.5020 1.0000
Se observă că echilibrul distribuţiei pe sexe este mai semnificativ decât al structurii pe medii.
1. Care din afirmaţiile de mai jos sunt false:
a) Indicatorul „energia informaţională Onicescu” se foloseşte în analiza echilibrului

unor structuri ale populaţiei, pe sexe, vârste, pe medii în profil teritorial etc.;
b) când valoarea energiei informaţionale ia valoarea 1, se poate afirma că structura
respectivă este perfect echilibrată ;
c) când valoarea energiei informaţionale ia valoarea 0, se poate afirma că structura
respectivă este total dezechilibrată;
d) când valoarea energiei informaţionale ia valoarea 1/n (unde n reprezintă numărul
componentelor structurii), se poate afirma că structura respectivă este perfect
echilibrată;
e) când valoarea energiei informaţionale ia valoarea 1/n (unde n reprezintă numărul
componentelor structurii), se poate afirma că structura respectivă este perfect
dezechilibrată.
45
2. Se cunoaşte repartiţia populaţiei după starea civilă şi sex la recensământul populaţiei din 7
ianuarie 1992, pentru populaţia ce a depăşit 15 ani:
Efectivul total Efectivul populaţiei Efectivul populaţiei
Stare civilă
al populaţiei de sex masculin de sex feminin
Total 16628133 8568707 9059426
Necăsătoriţi 3770361 2227802 1542559
Căsătoriţi 11640179 5812455 5827724
Divorţaţi 516032 184607 331425
Văduvi 1641226 310793 1330427
Nedeclaraţi 60341 33050 27291
Să se studieze structura populaţiei în funcţie de starea civilă pentru populaţia totală şi

pentru fiecare sex în parte.
1. b) c) e) 2. Se vor folosi formulele 4.1, 4.2 şi exemplele de calcul. 3. ...

Bucureşti, 2005.
Bucureşti, 2006.
46
PROCESUL DE ÎMBĂTRÂNIRE
A POPULAŢIEI
Structurile social-economică şi culturală
ale populaţiei
5.1. Obiective
5.2 Îmbătrânirea demografică a populaţiei şi consecinţele social-
economice
5.3. Piramida vârstelor, construcţie, forme şi proprietăţi
5.4. Structura social-economică a populaţiei
5.5. Structura culturală a populaţiei
5.6.Probleme rezolvate
5 8 Răspunsuri
5.1 Obiective
" ce reprezintă îmbătrânirea demografică a populaţiei, sistemul de indicatori,
factorii şi consecinţele economice, sociale, politice şi culturale;
" ce reprezintă piramida vârstelor, modul de construcţie, proprietăţi şi
comentarii asupra piramidelor din ţările UE;
" cele mai importante aspecte care se urmăresc în privinţa structurii social-
economică a populaţiei acestei clasificări;
" cum se determină structura culturală a populaţiei.
47
5.2 Îmbătrânirea demografică a populaţiei şi consecinţele social-economice
Evoluţia structurii pe vârste constituie conţinutul analizei aşa-numitului “proces de

îmbătrânire demografică a populaţiei”.
Îmbătrânirea demografică a populaţiei şi consecinţele social-economice. Evoluţia
demografică în ţările dezvoltate din punct de vedere economic se caracterizează printr-o serie
de particularităţi datorate în special standardului de viaţă superior şi influenţei acestuia asupra
comportamentului demografic al populaţiei, a asimilării rapide a cuceririlor ştiinţei medicale,
a ridicării nivelului de cultură şi civilizaţie. Esenţa acestor modificări se regăseşte în tendinţa
de scădere a natalităţii, concomitent cu reducerea intensităţii mortalităţii populaţiei în cadrul
tuturor grupelor de vârstă, îndeosebi al mortalităţii infantile.
Pe plan structural se constată mutaţii sensibile care alcătuiesc conţinutul procesului de
îmbătrânire demografică a populaţiei.
Prin “proces de îmbătrânire demografică” se înţelege modificarea structurii
populaţiei pe vârste, în favoarea grupelor de vârstă înaintată, ca tendinţă fermă şi de
lungă durată.
Pentru studierea procesului de îmbătrânire demografică, populaţia se împarte în trei
grupe principale 8 :
¾ populaţia tânără – cuprinzând efectivul populaţiei la limitele de vârstă 0 – 19
ani (0 – 14) ani;
¾ populaţia adultă – populaţia în vârstă de 20 – 64 ani (15 – 59 ani);
¾ populaţia vârstnică – populaţia în vârstă de 65 ani şi peste (60 ani şi peste).
Având la dispoziţie datele referitoare la efectivul populaţiei pe vârste, pentru diverse
momente, în cadrul perioadei de-a lungul căreia se urmăreşte evoluţia procesului de
îmbătrânire demografică, se determină pentru fiecare moment greutatea specifică a celor trei
grupe principale de populaţie 9 :
19 64 w
∑P x ∑P x ∑P x
g t
= x =0
ω
⋅ 100 g a
= x = 20
ω
⋅ 100 g va
= x =65
ω
⋅ 100 (5.1)
∑P
x =0
x ∑P
x =0
x ∑P
x =0
x
în care:
gt = greutatea specifică a populaţiei tinere;
ga = greutatea specifică a populaţiei adulte;
gva = greutatea specifică a populaţiei vârstnice.
Aşa cum precizam anterior, procesul de îmbătrânire demografică a populaţiei se

concretizează în tendinţa de scădere a ponderii populaţiei tinere, concomitent cu creşterea
ponderii populaţiei vârstnice, în totalul populaţiei. Greutatea specifică a populaţiei adulte
manifestă o relativă stabilitate. Fără îndoială că acest proces se manifestă în limitele unei
8
Limitele de vârstă pentru încadrarea populaţiei în cele trei grupe diferă, în studiile de specialitate. Considerăm
că, în condiţiile creşterii speranţei matematice de viaţă şi ale prelungirii perioadei de instruire, mai justificate
ar fi: 0-19 ani, 20-64 ani, 65 de ani şi peste.
9
În practică se mai determină şi aşa-numitul “indice” al îmbătrânirii demografice, ca raport între populaţia
vârstnică şi tânără.
48
perioade de timp mai mult sau mai puţin îndelungate. Se apreciază că o populaţie, în cadrul
căreia efectivul grupei de 65 ani şi peste deţine mai puţin de 7% din total, poate fi considerată
“tânără” din punct de vedere demografic.
În situaţia când ponderea populaţiei vârstnice variază între 7%-12%, populaţia
respectivă se află în proces de îmbătrânire demografică, iar în cazul în care ponderea
populaţiei vârstnice depăşeşte nivelul de 12%, populaţia este îmbătrânită demografic.
Iată cum a evoluat greutatea specifică a celor trei grupe de populaţie, în cadrul ţării
noastre, în perioada 1956-2003:
Ponderea grupelor de populaţie tânără, adultă şi vârstnică,

Grupe
în totalul populaţiei (%), în anul:
de vârstă
1956 1966 1970 1977 1990 1999 2004*
0 – 19 ani 36,5 34,3 34,8 33,2 31,7 26,7 24,3
20 – 64 ani 57,2 57,8 56,5 56,8 57,9 60,3 61,3
65 şi peste 6,3 7,9 8,7 10,0 10,4 13,0 14,4
Total 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
* la 01.01.2004
Urmărind ponderile celor trei grupe de populaţie, apare evidentă tendinţa de

îmbătrânire demografică a populaţiei României. Dacă în anul 1956, populaţia vârstnică
deţinea o pondere de numai 6,3%, la sfârşitul anului 2003 această pondere a atins deja nivelul
de 14,4%. Paralel, a scăzut ponderea populaţiei tinere cu 12,2 procente, deşi măsurile de
redresare a natalităţii, adoptate la sfârşitul anului 1966, au determinat o creştere uşoară a
ponderii acestei categorii de populaţie în perioada 1967 – 1973.
Întrucât structura pe vârste este direct implicată în aprecierea potenţialului productiv al

societăţii, se recomandă să se stabilească suplimentar aşa-numitul raport de dependenţă 10 ,
care are menirea de a măsura presiunea exercitată de populaţia din grupele de vârstă inactive,
asupra populaţiei potenţial active. Folosind gruparea populaţiei pe vârste, utilizată pentru
caracterizarea procesului de îmbătrânire demografică, raportul de dependenţă se determină pe
baza relaţiei:
Raportul de dependenţă exprimă deci numărul de persoane potenţial inactive, care
revin unei persoane potenţial active.
19 ω 14 ω
∑ Px + ∑ Px ∑ Px + ∑ Px
Kd= x =0
64
x = 65
Kd= x =0
59
60
(5.2)
∑ Px
x = 20
∑ Px
x =15
În anul 2002 la 1000 persoane adulte reveneau 586 persoane tinere şi vârstnice, din
care copii sub 15 ani reprezentau mai puţin de jumătate (47,7 %). Tendinţa de reducere în
ultimul deceniu a acestui raport se datorează scăderii populaţiei copiilor care reveneau la 1000
adulţi (de la 373 în 1992 la 279 copii în 2002).
10
Este vorba de raportul potenţial de dependenţă. Raportul efectiv de dependenţă economică implică populaţia
activă şi populaţia inactivă, indiferent de vârstă.
49
În schimb, proporţia persoanelor în vârstă de 60 de ani şi peste care reveneau la 1000
adulţi a crescut de la 269 la 307 persoane, ca urmare a accelerării procesului de îmbătrânire
demografică.
Determinarea corectă a raportului de dependenţă necesită luarea în considerare a
limitelor de vârstă legiferate, referitoare la populaţia activă.
În cazul ţării noastre, având în vedere legislaţia în vigoare, vârstele active sunt
cuprinse în intervalul 16 – 64 ani, pentru sexul masculin şi 16 – 59 ani, pentru sexul feminin.
Ca urmare, raportul de dependenţă se calculează astfel:
15 ω ω
∑ Px + ∑P x + ∑P x
M F
Kd = x =0
64
x = 65
59
x =60
(5.3) în care:
∑P x + ∑P x
M F
x =16 x =16
M şi F = simbolizează sexul masculin, respectiv feminin.
Importanţa pe care o prezintă populaţia din contingentul activ pentru dezvoltarea

economică impune urmărirea modificărilor structurale în interiorul acestei categorii, analizând
de fapt, procesul de îmbătrânire demografică a forţei de muncă.
Pentru aceasta, populaţia din contingentul activ se separă în subgrupe de vârstă. De
obicei, se recomandă constituirea a 3 grupe de vârstă 16 – 29 ani, 30 – 44 ani şi 45 – 61 ani
pentru bărbaţi, respectiv 45 – 59 ani pentru femei.
Creşterea ponderii populaţiei din grupele de vârstă peste 45 ani echivalează cu un
proces de îmbătrânire demografică a forţei de muncă, cu repercusiuni complexe asupra
activităţii economice curente şi de perspectivă.
Procesul de îmbătrânire a forţei de muncă trebuie analizat pe ramuri ale producţiei
materiale, pe sfere ale activităţii social-economice, deoarece comportă trăsături specifice.
Îmbătrânirea demografică a populaţiei, ca şi îmbătrânirea potenţialului forţei de muncă
se analizează corelat cu alte caracteristici. Prezintă interes urmărirea îmbătrânirii demografice
a populaţiei pe medii. Mişcarea migratorie rural-urban, antrenând cu precădere populaţia
tânără, accentuează tendinţa de îmbătrânire demografică a populaţiei rurale şi, indirect,
îmbătrânirea forţei de muncă din agricultură. Procesul de îmbătrânire demografică
înregistrează particularităţi de la un judeţ la altul, de la o regiune la alta. Aşa, de exemplu, la
recensământul din 2002 populaţia vârstnică (60 ani şi peste) deţinea o pondere ridicată în
judeţele Teleorman (27,7%), Giurgiu (25,1%), Buzău (23,2%), Călăraşi (22,4%), Dolj şi Olt
(cu câte 22,0%), în timp ce majoritatea judeţelor din Moldova se remarcau prin greutatea
specifică ridicată a populaţiei tinere. Cele mai mari ponderi ale copiilor (0-14 ani) în totalul
populaţiei s-au înregistrat în judeţele Suceava, Vaslui, Botoşani, Bistriţa-Năsăud, Bacău şi Iaşi
(între 21,6 şi 20,1 %), în timp ce în Bucureşti s-a înregistrat cea mai redusă proporţie a
acestora (12,6%). Aceste particularităţi, care apar în modul de manifestare a procesului de
îmbătrânire demografică, îşi găsesc explicaţia în evoluţia factorilor principali care determină
schimbarea structurii populaţiei pe vârste: natalitatea şi mortalitatea populaţiei, la care se
adaugă migraţia, ce operează modificări în structura populaţiei pe vârste în profil teritorial sau
pe medii. În condiţiile unei populaţii de tip închis (în absenţa migraţiei), îmbătrânirea
demografică a populaţiei este precedată de obicei de scăderea natalităţii – ca tendinţă de lungă
durată – şi a mortalităţii populaţiei, în cadrul tuturor grupelor de vârstă.
Analizând îmbătrânirea demografică a populaţiei într-o serie de ţări dezvoltate
economic, se constată că rolul principal în declanşarea şi definitivarea acestui proces revine
scăderii natalităţii şi, în mai mică măsură, şi numai în ultima fază, scăderii mortalităţii.
50
Dintre factorii economico-sociali cu un rol esenţial în reducerea fertilităţii în ţările
dezvoltate şi care, într-un fel sau altul, s-au manifestat şi în România, amintim:
1) scăderea ponderii gospodăriilor agricole tradiţionale, caracterizate printr-o
fertilitate înaltă, necesară atât pentru activitatea productivă, cât şi pentru asigurarea securităţii
persoanelor vârstnice;
2) emanciparea femeilor, accesul la învăţământul de toate gradele şi atragerea lor în
activităţile neagricole;
3) exigenţele sporite ale părinţilor relativ la creşterea şi educaţia copiilor care necesită
timp şi cheltuieli importante;
4) extinderea asigurărilor sociale, mai ales a regimurilor publice de pensii şi a
instituţiilor de îngrijire a persoanelor vârstnice dependente, care au redus rolul copiilor în
susţinerea părinţilor la bătrâneţe;
5) creşterea timpului liber, accesul la divertisment cât mai variat şi la mijloace
moderne de transport colectiv şi individual, dorinţa persoanelor adulte şi a familiilor lor de a
beneficia de aceste facilităţi.
Evident că în societatea modernă fertilitatea este influenţată şi de alţi factori care ţin
de cultură, religie sau politică demografică şi care, ca şi cei amintiţi mai sus, acţionează diferit
de la o ţară la alta. Determinanţii fundamentali menţionaţi au influenţat, în fapt,
comportamentul demografic, cu efecte directe asupra practicilor privind limitarea numărului
de naşteri, cum ar fi: calendarul căsătoriilor şi rata nupţialităţii, vârsta medie la prima
căsătorie, proporţia celibatului, rata divorţialităţii, practicarea avortului sau utilizarea
mijloacelor anticoncepţionale.
Procesul de îmbătrânire demografică a populaţiei are numeroase consecinţe,
decurgând din poziţia deosebită a persoanelor de diverse vârste faţă de sfera activităţilor
sociale.
Printre consecinţele social-economice care reţin atenţia, datorită implicaţiilor asupra
procesului dezvoltării, amintim:
¾ îmbătrânirea demografică a populaţiei determină, în cele mai multe cazuri, o creştere a
raportului de dependenţă echivalând cu sporirea presiunii pe care o exercită populaţia
inactivă asupra populaţiei active. În absenţa unei politici ferme de dezvoltare economică,
de sporire a venitului naţional, îmbătrânirea demografică poate să frâneze creşterea
nivelului de trai al populaţiei;
¾ procesul de îmbătrânire demografică a potenţialului forţei de muncă poate influenţa
nivelul productivităţii muncii sociale.
Există o serie de ramuri în care procesul de îmbătrânire a forţei de muncă este mai
accentuat. În cadrul acestor ramuri, o situaţie aparte ocupă agricultura, unde procesul de
îmbătrânire a forţei de muncă este accentuat de migraţia populaţiei tinere către mediul urban.
Ca urmare, se impune adoptarea unor măsuri speciale de creştere a gradului de automatizare a
lucrărilor agricole, pentru a asigura creşterea productivităţii muncii în agricultură.
Existenţa unor diferenţieri în ceea ce priveşte structura pe vârste a forţei de muncă în
diverse ramuri implică măsuri de natură economică şi de orientare profesională a tineretului,
pentru a nu compromite eforturile de dezvoltare a ramurilor economice cu importanţă majoră
în strategia dezvoltării.
¾ structura populaţiei pe vârste are implicaţii şi asupra volumului şi structurii consumului, în
special a consumului alimentar. Este cunoscut faptul că raţia alimentară şi componenţa
acesteia diferă la o persoană vârstnică, în comparaţie cu o persoană tânără. Creşterea
ponderii persoanelor vârstnice în totalul populaţiei impune adaptarea corespunzătoare a
producţiei alimentare. Deoarece procesul de îmbătrânire demografică înregistrează ritmuri
diferite pe localităţi şi judeţe sunt necesare măsuri diferenţiate în aprovizionarea reţelei
comerciale, fundamentarea aprovizionării pieţei, plecând de la cunoaşterea corectă a
51
cererii de consum, domeniu în care structura populaţiei pe vârste nu este un element
periferic.
¾ Referindu-ne la implicaţiile structurii pe vârste asupra consumului, nu trebuie neglijată
nici sfera serviciilor. Îmbătrânirea demografică a populaţiei impune diversificarea gamei
serviciilor, în special a serviciilor cu caracter casnic, de supraveghere şi însoţire a
persoanelor vârstnice.
¾ consecinţele procesului de îmbătrânire demografică a populaţiei sunt evidente în sfera
orientării programelor de asistenţă socială.
Creşterea efectivului persoanelor vârstnice, cu deosebire în etapa finală a procesului
de îmbătrânire, atrage după sine creşterea fondurilor de pensii, restructurarea cheltuielilor
bugetului de stat, sporirea fondurilor alocate asistenţei sanitare, dezvoltarea bazei materiale
a ocrotirii sănătăţii, orientarea cercetării medicale către studierea mijloacelor de combatere a
aşa-numitelor afecţiuni degenerative, specifice vârstelor înaintate.
Enumerarea parţială a consecinţelor social-economice ale procesului de îmbătrânire
demografică atrage atenţia asupra importanţei ce trebuie acordată studierii aprofundate a
acestui proces, pentru adoptarea unor măsuri eficiente de combatere a unor efecte negative ce
decurg din modificarea legică a structurii pe vârste, pe măsura progresului economic, a
creşterii gradului de bunăstare şi civilizaţie.
5.3 Piramida vârstelor, construcţie, forme şi proprietăţi
În analiza structurii populaţiei pe vârste şi-a dovedit utilitatea un grafic special

conceput, cunoscut sub denumirea de piramida vârstelor. De fapt, piramida vârstelor rezultă
din combinarea a două histograme, fiecare reprezentând efectivul populaţiei de sex feminin,
respectiv masculin, pe vârste sau grupe cincinale de vârstă.
Pentru a prezenta concomitent atât structura pe vârste, cât şi structura pe sexe, cele
două histograme sunt răsturnate, utilizând o scară a absciselor unică, orientată vertical, pe care
se marchează vârsta. Axele ordonatelor, pe care se indică efectivul populaţiei, ocupă prin
inversare o poziţie orizontală, fiind situate la stânga (sexul masculin) şi la dreapta (sexul
feminin) axei orizontale. Ca urmare a scăderii efectivelor de populaţie pe măsura înaintării în
vârstă, benzile care indică numărul populaţiei se micşorează permanent, dând reprezentării
grafice aspectul de triunghi, fapt ce explică denumirea de piramidă a vârstelor.
Figura 5.1. Piramida vârstelor populaţiei României la 7 ianuarie 1992 şi 18 martie 2002
Sursa: Preluată din „Recensământul populaţiei şi locuinţelor 18 martie 2002“, INS, Bucureşti, 2003.
Este de preferat ca realizarea unei piramide să se facă pentru efectivul structurat pe

vârste la data de 1 ianuarie, pentru acest moment repartiţia pe vârste şi pe sexe fiind identică
52
cu repartiţia pe generaţii. În acest fel, piramida vârstelor redă în modul cel mai sugestiv,
istoria demografică a generaţiilor, respective maniera în care diverşi factori demografici sau
extrademografici au “forjat”şi explică anumite comprimări sau lărgiri ale benzilor.
În figura 5.1. următoare sunt prezentate piramidele vârstelor pentru populaţia
României la recensămintele din ianuarie 1992 şi martie 2002. Prin linie sunt redate efectivele
din 1992, iar prin benzi cele din 18 marite 2002.
În anul 2002 se remarcă, atât pentru populaţia feminină cât şi pentru cea masculină,
şase zone de îngustare a benzilor, indicând efectivele populaţiei amplasate în dreptul grupelor
de vârstă 0 – 11 ani, 18 – 25 ani, 28– 32 ani, 35– 45 ani, 57– 63 ani şi 83 – 87 ani. Cele mai
evidente abateri de la situaţia teoretic normală îşi găsesc explicaţia în declinul natalităţii din
perioada 1958 – 1966 sau în deficitul de naşteri şi pierderile de vieţi omeneşti cauzate de
primul şi cel de-al doilea război mondial, respectiv de seceta cumplită din anii 1946-1947.
Analiza structurii populaţiei pe vârste trebuie adâncită prin studierea particularităţilor de
manifestare în cadrul unor subcolectivităţi, delimitate pe baza caracteristicilor social-
economice, teritoriale, pe medii şi zone geografice etc. În acelaşi timp, structura pe vârste
necesită o abordare nu numai statică, ci şi dinamică.
Se poate aprecia că populaţia ţării noastre se caracterizează printr-o structură pe vârste,
cu evidente tendinţe de îmbătrânire demografică. Natalitatea, de intensitate moderată, dar cu
tendinţă evidentă de scădere în ultimii ani, reprezintă un factor ce va genera dezechilibre în
structura pe vârste a populaţiei.
Modificarea în timp a structurii populaţiei pe vârste trebuie luată în considerare ori de
câte ori se trasează coordonatele dezvoltării social-economice de perspectivă.
Implicaţiile structurii populaţiei pe vârste asupra dinamismului economiei sunt
deosebit de intense, motiv pentru care acest aspect structural este inclus în toate variantele de
optimizare a creşterii populaţiei, definind parţial obiectivele politicii demografice.
Descifrarea etapelor procesului de îmbătrânire demografică presupune urmărirea evoluţiei în
timp a formelor pe care le îmbracă piramida vârstelor. Operaţia de abstractizare şi
generalizare a piramidei vârstelor corespunzătoare unor populaţii diferite, în diverse stadii de
dezvoltare, conduce la concluzia că aceasta îmbracă patru forme fundamentale, prezentate în
figura 5.2.
Figura 5.2. Forme posibile ale piramidelor
53
În literatura de specialitate s-au conturat următoarele tipuri de populaţii mai importante11:
¾ "triunghi" sau „accent circumflex”, care corespunde unei populaţii tinere, având o bază
largă, alimentată în permanenţă de o natalitate ridicată (peste 30‰) şi un vârf ascuţit ca
urmare a unei ponderi scăzute a populaţiei vârstnice în structura populaţiei totale (de
regulă sub 5%). În această categorie sunt cuprinse în special ţările slab dezvoltate
economic din Africa, Asia şi America de Sud.
¾ b) tipul denumit „amforă”, "căpiţă" sau "stog", prezintă tendinţe de îngustare a bazei
piramidei şi de îngroşare progresivă a vârfului acesteia, anunţând instalarea unui proces de
îmbătrânire demografică. Acest tip de populaţie este caracteristic ţărilor în curs de
dezvoltare, care au înregistrat unele progrese pe plan economic, socio-cultural şi în
domeniul medico-sanitar.
¾ c) tipul denumit „clopot” sau "urnă" corespunzător unor populaţii care prezintă o piramidă
a vârstelor cu baza în comprimare şi vârful îngroşat, ca urmare, în primul caz diminuării
efectivelor de tineri sub efectul scăderii ferme a ratelor de natalitate un timp îndelungat şi,
în al doilea caz, reducerii mortalităţii, atât la vârstele tinere cât şi la cele mijlocii, ceea ce a
condus la creşterea însemnată a speranţei de viaţă la zero ani. Acest tip de populaţie
corespunde în special ţărilor dezvoltate din punct de vedere economic din Europa de Vest,
S.U.A. şi Canada, Australia şi Noua Zeelandă, Japonia care se confruntă şi cu cele mai
ridicate niveluri ale proceselor de îmbătrânire demografică.
¾ d) tipul denumit "treflă" ce ar corespunde unei populaţii în care, după un accentuat proces
de îmbătrânire demografică, ar urma un proces de reîntinerire demografică. Un asemenea
proces părea la un moment dat că l-ar înregistra Franţa, mulţi ani naţiunea cea mai
îmbătrânită din Europa, dar datele recente nu confirmă o asemenea tendinţă.
Ideea clasificării populaţiilor după forma piramidei vârstelor, se datorează demografului

suedez G. Sundbarg (1900). El a deosebit trei tipuri de populaţii: populaţii de tip progresiv,
numite şi tinere, cu baza largă a piramidei, populaţii de tip staţionar, unde structura pe vârste a
populaţiei este echilibrată şi, tipul de populaţie regresiv, cu bază îngustă a piramidei, cu
pondere crescută a populaţiei vârstnice şi cu o proporţie redusă a populaţiei tinere.
Îmbătrânirea demografică a populaţiei, exprimată prin modificările recepţionate de
piramida vârstelor, parcurge succesiv stadiile a, b şi c.
Putem considera piramida reprezentată în figura 4.2 c ca formă limită, către care tinde
orice populaţie, pe măsura asimilării realizărilor progresului tehnico-ştiinţific, a creşterii
gradului de civilizaţie şi bunăstare.
Aceasta nu înseamnă că o populaţie îmbătrânită demografică reprezintă o situaţie
favorabilă, în orice condiţii de dezvoltare. Ponderea relativ ridicată a populaţiei vârstnice
reclamă un anumit efort din partea societăţii, nevoite să aloce o cotă însemnată din venitul
naţional mijloacelor de întreţinere şi de asistenţă socială pentru această categorie de populaţie.
Raportul de dependenţă este, de regulă, mai ridicat în cazul unei populaţii îmbătrânite
demografic, comparativ cu celelalte tipuri de populaţie.
Trebuie să se reţină însă că procesul de îmbătrânire demografică a populaţiei este un
proces legic, pe care îl vor parcurge, într-o perioadă mai scurtă sau mai îndelungată, toate
populaţiile. De altfel, s-a precizat faptul că îmbătrânirea demografică se datorează scăderii
natalităţii (îmbătrânirea prin baza piramidei) şi reducerii intensităţii mortalităţii
(îmbătrânirea prin vârful piramidei). Deoarece în faza iniţială rolul principal revine primului
factor, există posibilitatea atenuării temporare a acestui proces, prin măsuri de stimulare a
natalităţii.
11
Vl. Trebici, « Populaţia mondială », Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1974; V.Sora, I. Hristache, C. Mihăescu,
« Demografie şi statistică socială », Editura Economică, Bucureşti, 1996.
54
5.4 Structura social-economică a populaţiei
Structura populaţiei în funcţie de caracteristicile socio-economice şi teritoriale
oglindeşte raportul dintre populaţie şi economie, dintre populaţie şi mediul geografic.
Structura social-economică a
populaţiei
Structura populaţiei după sursa mijloacelor de subzistenţă
Structura populaţiei active (populaţiei ocupate) pe ocupaţii, ramuri

de activitate şi sectoare social-economice
Structura populaţiei pe categorii sociale
Structura populaţiei pe medii (urban – rural) şi în profil teritorial
Structura populaţiei după sursa mijloacelor de subzistenţă se stabileşte prin

separarea colectivităţii umane în două categorii principale:
o persoane care obţin venituri proprii din desfăşurarea unei activităţi utile
societăţii;
o persoane care nu au venituri proprii, fiind întreţinute de stat, organizaţii
obşteşti sau persoane particulare.
Prima categorie alcătuieşte populaţia activă, iar cea de-a doua categorie formează
populaţia inactivă.
Populaţia activă ca şi populaţia inactivă se determină prin intermediul recensământului
şi se estimează prin intermediul anchetelor, în perioadele intercensitare.
Populaţia inactivă este formată, în principal, din persoane aflate sub limita inferioară a
vârstei contingentului activ (16 ani), persoane care au depăşit vârsta de 16 ani, dar care se află
în proces de pregătire profesională (elevi, studenţi), precum şi din persoane care au depăşit
limita superioară a vârstei contingentului activ, care nu obţin venituri proprii, fiind întreţinute
de stat sau organizaţii obşteşti (pensionari) sau de persoane particulare.
Expresia cea mai generală a structurii populaţiei după sursa mijloacelor de subzistenţă
se obţine determinând ponderea populaţiei active, respectiv inactive, în totalul populaţiei:
Pa P in
g a
=
P
⋅100 g in .
=
P
⋅100 (5.4)
în care:
Pa şi Pin = efectivul populaţiei active, respectiv inactive;
P = efectivul total al populaţiei recenzate.
55
Greutatea specifică a populaţiei active mai este cunoscută şi sub denumirea de rată
generală de activitate. Ca şi în cazul altor structuri, se impune combinarea aspectelor privind
sursa mijloacelor de subzistenţă cu alte caracteristici demografice, socio-economice,
teritoriale, culturale etc. O importanţă aparte prezintă urmărirea ponderii populaţiei active şi
inactive pe vârste sau grupe de vârstă şi pe sexe, precum şi pe medii (urban-rural). Se
determină, astfel, ratele specifice de activitate pe vârste şi sexe, a căror reprezentare grafică
este foarte sugestivă pentru aprecierea gradului de utilizare a potenţialului forţei de muncă.
Dată fiind importanţa socio-economică a populaţiei active, aspectele structurale sunt
aprofundate prin studierea modificărilor intervenite în repartiţia acestei categorii pe ocupaţii,
ramuri de activitate şi sectoare social-economice.
Atât structura pe ocupaţii, dar mai ales structura populaţiei active pe ramuri sunt
indisolubil legate de specificul economiei ţării.
Dinamica ocupaţiilor, ca şi modificările în structura populaţiei active pe ramuri de
activitate, de la o perioadă la alta, semnifică transformări în caracterul economiei, reflectă
laturi esenţiale ale politicii economice.
Necesitatea cunoaşterii structurii populaţiei active pe ramuri este demonstrată şi prin
aceea că acest aspect este urmărit anual, de către statistica de stat, prin intermediul categoriei
de populaţie ocupată. Sursele de informaţii sunt constituite din rapoartele statistice şi
înregistrările special organizate privind forţa de muncă.
În afara clasificării oficiale a ramurilor economiei naţionale, în scopul asigurării
comparabilităţii internaţionale, este recomandabil să se utilizeze o clasificare mai sintetică,
folosită în mod curent în lucrările organismelor specializate ale O.N.U. Această clasificare
împarte sfera economiei naţionale în trei sectoare:
- sectorul primar, cuprinzând agricultura, silvicultura şi ramurile industriei
extractive;
- sectorul secundar, cuprinzând ramurile industriei prelucrătoare;
- sectorul terţiar, incluzând ramurile sferei serviciilor.
S-a constatat că, pe măsura dezvoltării economice, intervin modificări esenţiale în
repartiţia populaţiei ocupate în cadrul celor trei sectoare: scade ponderea persoanelor ocupate în
sectorul primar, paralel cu creşterea efectivului şi a ponderii populaţiei ocupate în sectorul terţiar.
Iată cum se prezintă situaţia populaţiei ocupate în cadrul celor trei sectoare, în ţara
noastră, în anii 1990, 1992, 1995 şi 2002:
Populaţia ocupată în anul

Sectorul de 1990 1992 1995 2002
activitate absolut absolut absolut absolut
% % % %
(mii pers) (mii pers) (mii pers) (mii pers)
Total populaţie
activă –
10839,5 100,0 10458,0 100,0 9493 100,0 7812 100,0
ocupată, din
care:
Sectorul primar 3412,6 31,5 3720,8 35,6 3524 37,1 2210 28,3
Sectorul
5118,9 47,2 4163,8 39,8 3401 35,8 2555 32,7
secundar
Sectorul terţiar 2308,0 21,3 2573,4 24,6 2568 27,1 3047 39,0
Sursa: Anuarul demografic al României 2001, INS, Bucureşti, 2001 şi Recensământul populaţiei şi locuinţelor România 18 marite 2002, INS,
Bucureşti, 2004.
56
În ceea ce priveşte situaţia personalului din sectorul secundar, ponderea acestuia creşte
în primele etape ale procesului dezvoltării, pentru ca, ulterior datorită automatizării complexe
a proceselor de producţie, echivalând de fapt cu creşterea productivităţii muncii, să se
înregistreze o scădere relativă a forţei de muncă ocupată în acest sector.
Având în vedere faptul că, în ţările dezvoltate din punct de vedere economic, ponderea
populaţiei ocupate în sectorul terţiar depăşeşte procentul de 50%, ne dăm seama de distanţa
care ne separă de un asemenea statut. Deşi ponderea populaţiei ocupate în sectorul terţiar
înregistrează şi în ţara noastră o anumită tendinţă de creştere suntem încă departe de situaţia
ideală. Moderat ridicată rămâne încă ponderea populaţiei ocupate în sectorul secundar. În
2002, ponderea populaţiei în sectorul primar era de 28,3%. Având în vedere faptul că cea mai
mare parte din această populaţie este ocupată în agricultură (România având totuşi o industrie
extractivă modestă), ne plasează fără nici un dubiu în rândul ţărilor slab dezvoltate din punct
de vedere economic. Într-o ţară cu o agricultură modernă, ponderea populaţiei ocupate în
acest sector nu trebuie să depăşească procentul de 10 – 15%.
Determinarea structurii populaţiei active – ocupate pe sectoare social-economice,

precum şi urmărirea modificărilor în timp a acestei structuri prezintă o mare importanţă
socială şi politică. Având în vedere forma de proprietate caracteristică unităţii în care îşi
desfăşoară activitatea, populaţia activă se separă în patru categorii:
o populaţia ocupată în sectorul public (de stat);
o populaţia ocupată în sectorul privat;
o populaţia ocupată în sectorul mixt;
o populaţia ocupată în sectorul cooperatist.
Ulterior se determină greutatea specifică a populaţiei active – ocupate în cadrul
fiecărui sector.
Importanţa cunoaşterii structurii populaţiei, pe medii şi în profil teritorial, pentru

conducerea economiei, se reflectă, printre altele, în estimarea populaţiei urbane şi rurale şi a
populaţiei pe judeţe, în fiecare an al perioadelor intercensitare.
Iată cum se prezintă evoluţia efectivelor şi structurii populaţiei pe medii, în cadrul ţării
noastre, în perioada 1930 – 2004:
57
Numărul populaţiei În procente faţă de
Momentul de
(mii persoane) total
referinţă
Total Urban Rural Urban Rural
29-XII-1930* 14.281 3.051 11.230 21,4 78,6
25-I-1948* 15.873 3.713 1160 23,4 76,6
21-II-1956* 17.489 5.474 1015 31,3 68,7
15-III-1966* 19.103 7.306 11.797 38,2 61,8
1-VII-1970 20.253 8.258 11.995 40,8 59,2
1-VII-1975 21.245 9.182 1063 43,2 56,8
5-I-1977* 21.560 10.239 11.321 47,5 52,5
1-VII-1980 2201 11.015 11.186 49,6 50,4
1-VII-1990 23.207 1609 10.598 54,3 45,7
1-I-1999 2488 1342 10.146 54,9 45,1
1-I-2004 21.713 11.645 10.068 53,6 46,4
*
) Recensământ
Sursa: Anuarul demografic al României 2001, INS, Bucureşti, 2001 şi caietul Populaţia pe sexe, vârste, medii şi judeţe la 1 ianuarie 2004,
INS, Bucureşti, 2004.
Urmărind datele din tabelul de mai sus, se poate constata accelerarea ritmului de
urbanizare, după anul 1956. Ponderea populaţiei urbane a depăşit 50% din totalul populaţiei.
În perioada de după 1990, ritmul urbanizării s-a moderat, ca urmare a implicaţiilor economice
ale perioadei de tranziţie. De altfel se poate constata faptul că, în perioada 1990 – 1999,
ponderea populaţiei urbane a cunoscut o creştere de numai 0,6%, pentru ca până la sfârşitul
anului 2003 să asistăm la un repaus al proporţiei populaţiei urbane în favoarea celei rurale.
Factorii ce au condus la această situaţie sunt predominant de natură economică şi au
determinat o surclasare a fluxurilor migratorii de stabilire de la sat la oraş de către cele de
stabilire a domiciliului sau reşedinţei de la oraş la sat. Gradul de urbanizare, în cadrul ţării
noastre, rămâne relativ modest în context european.
Structura populaţiei pe medii trebuie corelată cu structura în profil teritorial. Se va
putea constata că nivelul de urbanizare nu este uniform în cadrul judeţelor ţării. Astfel,
referindu-ne la situaţia existentă în anul 2002, menţionam o serie de judeţe în care populaţia
urbană deţinea deja peste 70% din totalul populaţiei: Hunedoara (75,9%), Braşov (74%),
Constanţa (70,2%) etc. În acelaşi timp, o serie de judeţe, în cadrul cărora economia are un
pronunţat caracter agrar, înregistrau şi un nivel de urbanizare scăzut: Giurgiu (29,7%),
Dâmboviţa (30,0%), Ilfov (10,2%).
Fără îndoială că modul în care va evolua dezvoltarea economică, în profil teritorial,
accelerarea modernizării agriculturii va determina modificări însemnate în ritmul urbanizării
diverselor judeţe.
Procesul de urbanizare este un proces complex. Caracterizarea acestuia nu se limitează
numai la aspecte de ordin structural, pentru care sunt, în general, suficiente mărimile relative
de structură.
58
Evoluţia procesului de urbanizare utilizează un sistem de indicatori statistici
(indicatori ai dinamicii). Se determină printre altele:
- sporul mediu anual al populaţiei urbane:
−
Δ Uo / 7 = U t U o (5.5)
n
în care:
Ut = efectivul populaţiei urbane în momentul t;
U0 = efectivul populaţiei urbane în momentul 0;
n = numărul de ani întregi ce separă momentul “t” de momentul “0”.
- ritmul mediu anual de creştere a populaţiei urbane:
Ut − 1 (5.6)
rU = n
U0
în care:
Ut = efectivul populaţiei urbane în momentul t;
U0 = efectivul populaţiei urbane în momentul 0;
n = numărul de ani întregi ce separă momentul “t” de momentul “0”.
- diferenţa dintre rata medie anuală de creştere a populaţiei urbane şi rata medie anuală de
creştere a populaţiei rurale, cunoscută şi sub denumirea de metoda O.N.U.:
DRUR = r U − r R (5.7)
în care:
r U
= rata medie anuală de creştere a populaţiei urbane;
r R
= rata medie anuală de creştere a populaţiei rurale.
Un aspect important vizează nivelul de concentrare urbană, pentru a cărui analiză se

recomandă mai multe metode:
- nivelul de concentrare a populaţiei urbane:
Populatiaoraselormari
CU = ⋅100 (5.8)
Total populatieurbana
- curba lui Lorentz, obţinută prin reprezentarea grafică a funcţiilor de repartiţie vizând
ponderea localităţilor urbane şi, respectiv, ponderea populaţiei corespunzătoare acestor
localităţi.
59
- raportul lui Gini (RG) denumit şi raport de concentrare, indicând proporţia suprafeţei
delimitate de diagonală şi curba lui Lorentz şi suprafaţa totală de sub diagonală.
⎛n ⎞ ⎛n ⎞ (5.9)
R.G. = ⎜ ∑ Xi Yi+1 ⎟ − ⎜ ∑ Xi+1 Yi ⎟
⎝ i =1 ⎠ ⎝ i=1 ⎠
în care:
Xi = valorile funcţiei de repartiţie a populaţiei localităţilor;
Yi = valorile funcţiei de repartiţie a numărului de localităţi.
Exemplu de calcul
Vom exemplifica modul de calcul al acestor indicatori şi metodele de analiză a procesului
de urbanizare pe baza informaţiilor referitoare la ţara noastră, în perioada 1977 – 2004
(tabel anterior).
- sporul mediu anual al populaţiei urbane:
U2004 = 11.645 mii persoane
U1977 = 10.239 mii persoane
11.645 − 10.239 1406
ΔU
=
24
=
24
= 58,6 mii persoane
- ritmul mediu anual de creştere a populaţiei urbane:

11.645
r U = 24 10.239 −1 = 0,0053 ≈ 0,53%
10.068
r R = 24 11.321 −1 = 0 − 0,0049 ≈ −0,49%
5.5 Structura culturală a populaţiei

Principalele caracteristici, în baza cărora se stabileşte structura socio-culturală, se
referă la nivelul de instruire, naţionalitatea şi limba maternă şi religia. Pentru aceste aspecte
singura sursă de informaţii rămâne recensământul populaţiei. Deşi teoretic posibile,
reactualizările pentru perioadele intercensitare ridică numeroase dificultăţi, motiv pentru care
acestea, de regulă, nu se efectuează.
Pentru caracterizarea nivelului de instruire a populaţiei, recensământul înregistrează,
pentru populaţia care depăşeşte o anumită vârstă (în cazul ţării noastre 15 ani), ultima şcoală
absolvită. Pe baza acestor informaţii, populaţia se separă în trei grupe principale: cu studii
elementare, cu studii medii şi cu studii superioare.
În practică, mai ales pentru oglindirea situaţiei corecte a populaţiei vârstnice, se
adaugă acestor trei categorii principale, alte două subcategorii: populaţia cu studii elementare
neterminate şi analfabeţi. Informaţiile recensământului permit determinarea ponderii
populaţiei cu studii elementare, medii şi superioare, în totalul populaţiei, ca şi a procentului de
analfabeţi în totalul populaţiei.
Analiza structurii populaţiei cu studii medii şi superioare poate fi adâncită prin
urmărirea repartiţiei acestor categorii pe specialităţi şi profiluri de pregătire profesională.
Se recomandă, de asemenea, corelarea aspectelor privind nivelul de instruire cu alte
60
caracteristici demografice (sex, vârstă), socio-economice (ramuri de activitate), medii (urban
– rural), în profil teritorial şi pe naţionalităţi.
Datele din tabelul următor semnifică transformări evidente de-a lungul timpului în
privinţa nivelului de instruire a populaţiei. Deţinem o populaţie instruită. Puţine ţări din lume
se află în situaţia ca 20,4% din populaţia în vârstă de peste 12 ani să aibă terminate studiile
medii liceale.
Iată cum a evoluat, în cadrul ţării noastre, structura populaţiei în vârstă de 12 ani şi
peste după nivelul de instruire, la recensămintele din 1956, 1966, 1977, 1992 şi 2002:
Structura populaţiei după nivelul studiilor (%) la:
Nivelul studiilor Rec. Rec.
Rec. 1977 Rec. 1992 Rec. 2002
1956 1966
Studii elementare* 8,4 15,8 37,5 46,1 62,9
Studii medii 4,6 6,7 10,6 20,4 21,4
Studii superioare 1,6 2,2 3,6 5,1 7,1
Studii elementare
74,6 75,3 48,3 24,0 5,6
neterminate
Analfabeţi sau fără
10,8 - - 4,4 3,0
şcoală absolvită
Total 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
*
) = Absolvenţi ai unei şcoli cu durata de cel puţin 7 ani, pentru recensămintele din 1956 şi 1966, respectiv absolvenţi ai şcolii
generale de 7, 8 10 ani, şcoli profesionale şi ucenicie la locul de muncă pentru recensămintele din 1977 şi 1992
*
) Pentru 2002 – proporţiile sunt în populaţia de 10 ani şi peste
Sursa: Anuarul demografic al României 2001, INS, Bucureşti, 2001 şi Recensământul populaţiei şi locuinţelor România 18 marite 2002, INS,
Bucureşti, 2004.
Chiar procentul de 5,1% populaţie cu studii superioare este un nivel ce caracterizează

o colectivitate civilizată, cu un potenţial intelectual semnificativ. Referindu-ne la procentul
relativ ridicat (46,1) al populaţiei cu studii elementare, trebuie să avem în vedere că este vorba
de persoane care au absolvit cursurile gimnaziale cu durata de şcolarizare de 7, 8 sau 10 ani,
un potenţial de forţă de muncă bine instruit ce se poate adapta cu uşurinţă cerinţelor
economiei de piaţă.
Semnificativă este dinamica structurală. În acest sens, nu putem nega realizările din
domeniul învăţământului din ultimele cinci decenii. Avem în vedere faptul că, la
recensământul din 1956, aproape 11% din populaţia de 12 ani şi peste era analfabetă, iar
procentul celor care nu aveau nici măcar patru clase era extrem de ridicat. Am pornit de la un
procent foarte redus al populaţiei cu studii superioare (1,6%) şi chiar pentru studii medii
(4,6%).
Recensămintele din anul 1992 şi 2002 dezvăluie însă o situaţie ascunsă cu grijă în
timpul orânduirii socialiste, existenţa unui procent de 4,4% şi respectiv 3%, populaţie cu
studii elementare neterminate, majoritatea cu mai puţin de patru clase primare şi, probabil, a
unui anumit număr de analfabeţi, chiar dacă aceştia se plasează mai ales la vârste înaintate.
În ansamblu, putem afirma că România dispune de o populaţie relativ bine instruită.
Structura populaţiei pe naţionalităţi şi după limba maternă, manifestă de-a lungul
timpului o anumită stabilitate. România este un stat unitar în cadrul căruia populaţia de
naţionalitate română deţinea la recensământul din 2002, 89,5% din totalul populaţiei.
Urmează, în ordine, populaţia de naţionalitate maghiară, inclusiv persoanele care s-au declarat
“secui” cu un procent de 6,6%, romi-ţigani (2,5%), germani (0,3%) şi alte naţionalităţi cu
ponderi mai reduse.
Populaţia de naţionalitate română este preponderentă în toate judeţele ţării, cu excepţia
celor două judeţe din Transilvania (Harghita şi Covasna), în cadrul cărora populaţia maghiară
deţine 84,6% şi respectiv 73,8% din totalul populaţiei. Trebuie să avem în vedere faptul că
61
judeţul Covasna ocupă ultimul loc între judeţele României după numărul locuitorilor, iar
judeţul Harghita este unul dintre judeţele cu populaţia puţin numeroasă.
Populaţia de naţionalitate maghiară deţine o pondere semnificativă în judeţele Mureş
(39,3%), Bihor (26,0%), Satu – Mare (35,2%) şi Sălaj (23%).
Între naţionalitate şi limba maternă există, evident, o legătură strânsă. Cu toate acestea,
cele două repartiţii ale populaţiei – după naţionalitate şi după limba maternă – nu coincid.
Acest fapt apare evident şi din rezultatele recensământului 2002, care arată că 91% din
populaţia ţării a declarat ca limbă maternă limba română, 6,7% au declarat limba maghiară,
1,1% − limba romanes-ţigănească, 0,3% − limba ucraineană, 0,2% − limba germană,
distribuţie similară cu cea după etnie. Celelalte limbi materne au fost declarate de numai
160.622 persoane, deci mai puţin de 1% din populaţia ţării. Numărul persoanelor care au
declarat ca limbă maternă limba română depăşea cu 336.920 persoane pe al celor care s-au
declarat de etnie română. O situaţie similară se constată şi la persoanele care au declarat ca
limbă maternă – limba maghiară, fiind cu 1163 persoane mai multe decât etnicii maghiari; de
asemenea la caraşoveni şi chinezi, dar cu diferenţe mult mai mici.
Pentru toate celelalte etnii, numărul persoanelor care au declarat ca limbă maternă,
limba etniei căreia îi aparţin – este mai mic decât numărul persoanelor care s-au declarat de
etnia corespunzătoare. O diferenţă pronunţată în acest sens se înregistrează în etnia rromă la
care limba romanes/ţigănească a fost declarată drept limbă matrernă de mai puţin de jumătate
(44,4%) din populaţia etniei respective. Mai puţini vorbitori de limba maternă
corespunzătoare etniei de care aparţin se constată şi în cazul evreilor, armenilor, grecilor,
macedonenilor-slavi, slovenilor.
Comparativ cu recensământul anterior, deşi persoanele care au declarat ca limbă
maternă româna au scăzut cu 947 mii, ponderea lor a crescut uşor în 2002, dat fiind că
scăderea lor numerică a fost mai redusă decât a întregii populaţii din România.
Populaţia care a declarat ca limbă maternă maghiara a scăzut cu 11,9% faţă de 1992
(aceeaşi scădere fiind înregistrată şi în cadrul persoanelor care au declarat că sunt de etnie
maghiară).
Limba romanes/ţigănească a fost declarată ca limbă maternă de 238 mii persoane, în
creştere cu 71 mii persoane faţă de recensământul anterior.
La limba ucraineană se observă, în ultimul deceniu, o scădere de 6 mii persoane care
au declarat-o ca limbă maternă, reducere uşor mai accentuată decât la persoanele care s-au
declarat de etnie ucraineană. Ca pondere, însă, în totalul populaţiei, proporţia persoanelor cu
limba ucraineană a rămas neschimbată între cele două recensăminte.
În schimb persoanele care au declarat ca limbă maternă germana au scăzut şi ca
pondere faţă de 1992 (de la 0,4% la 0,2% în 2002), consonant cu scăderea ponderii
persoanelor de etnie germană.
Recensământul din 7 ianuarie 1992 a înregistrat pentru prima dată după cel de-al
doilea război mondial o caracteristică culturală cu o semnificaţie deosebită: religia.
Rezultatele recensămintelor din 1992 şi din 2002 au confirmat faptul că cea mai mare
parte a populaţiei este de confesiune ortodoxă (86,8%). Urmează în ordine în 2002, ponderea
populaţiei ce s-a declarat de religie romano-catolică (4,7%), reformată (3,2%), greco-catolică
(0,9%), penticostală (1,5%), restul confesiunilor deţinând ponderi nesemnificative.
Alături de alte instituţii cu caracter educativ, biserica trebuie şi poate să devină una din
componentele esenţiale ale reconstrucţiei morale şi spirituale ale poporului român.
62
1. Într-o zonă X, efectivul populaţiei repartizat pe grupe de vârstă la 1 iulie 2003 se prezenta
astfel:
Grupa de vârstă Efectivul populaţiei
(persoane)
0-14 ani 320400
15-64 ani 759200
65-69 ani 160700
70-74 ani 60774
75-79 ani 49612
80-84 ani 33488
85 de ani şi peste 9922
Cu ajutorul sistemului de indicatori ai procesului de îmbătrânire demografică,
caracterizaţi structura pe vârste a populaţiei respective.
Indicaţii: Se vor determina cu ajutorul relaţiilor toţi indicatorii cu care se analizează procesul
de îmbătrânire demografică (relaţii 5.1-5.3).
1. Prin proces de îmbătrânire demografică a populaţiei se înţelege:

a) creşterea coeficientului de dependenţă demografică
b) diminuarea în timp a presiunii exercitate de populaţia vârstnică asupra populaţiei
potenţial active
c) lărgirea bazei piramidei vârstelor
d) modificarea structurii pe vârste a populaţiei, în favoarea grupelor de vârstă
înaintată, ca tendinţă fermă, de lungă durată
e) diminuarea în timp a coeficientului de dependenţă economică
2. Rata generală de activitate indică:

a) Ponderea populaţiei active în totalul populaţiei
b) Proporţia populaţiei active în resursele totale de muncă
c) Ponderea populaţiei inactive tinere şi vârstnice în populaţia adultă potenţial activă
d) Greutatea specifică a populaţiei ocupate în populaţia activă totală
e) Proporţia persoanelor inactive în populaţia activă totală.
3. O populaţie este considerată în plin proces de îmbătrânire demografică, dacă ponderea

populaţiei de 65 de ani şi peste (gv ) satisface următoarea relaţie:
a) gv <12%;
b) gv >6%;
c) 7%≤ gv ≤12%;
d) gv <14%;
e) gv >12%.
63
4. Identificaţi consecinţele directe ale procesului de îmbătrânire demografică a populaţiei:
a) amplificarea mişcării migratorii rural-urban
b) creşterea ratelor specifice de mortalitate pe vârste
c) o evoluţie negativă a ratei generale de mortalitate
d) modificări în structura consumului de bunuri şi servicii
e) creşterea ratei de natalitate pe perioade mari de timp.
5. Se cunosc următoarele date privind efectivul populaţiei la 1 iulie 2000 şi la 1 ianuarie 2004
în România:
Efectivul populaţiei de sex Efectivul populaţiei de sex
masculin feminin
Grupa de vârstă (mii persoane) (mii persoane)
2000 2004 2000 2004
0-4 ani 588 552 557 522
5-9 ani 624 572 594 545
10-14 ani 884 703 851 673
15-19 ani 848 879 814 841
20-24 ani 998 850 957 811
25-29 ani 919 916 888 873
30-34 ani 933 871 905 843
35-39 ani 647 789 638 775
40-44 ani 793 658 802 660
45-49 ani 783 785 809 814
50-55 ani 642 723 680 771
55-59 ani 502 528 559 586
60-64 ani 564 474 671 565
65-69 ani 488 478 607 612
70-74 ani 382 384 510 522
75-79 ani 233 261 365 391
80-84 ani 77 123 142 222
85 ani şi peste 65 47 117 94
a) Să se construiască piramidele vârstelor pentru populaţia României la 1 iulie 2000 şi la

1 iulie 2004; să se evidenţieze pe graficul piramidelor subpopulaţiile şcolară şi activă,
precum şi contingentul feminin fertil.
b) Pentru fiecare moment de raportare a efectivului determinaţi greutăţile specifice ale
populaţiilor de sex masculin, respectiv feminin în total.
c) Determinaţi valorile raportului de feminitate şi de masculinitate pentru întreaga
populaţie şi pe grupele mari de vârstă: 0-14 ani, 15-64 ani şi peste 65 de ani la ambele
momente de timp.
d) Calculaţi raportul de dependenţă pe componente.
e) Determinaţi vârsta medie şi, respectiv, mediană a populaţiei României la cele două
momente şi comparaţi rezultatele obţinute cu valorile aceloraşi indicatori din 1948, 1956,
1966, 1977, 1990, 2000 şi 2004.
64
6. Analizaţi procesul de urbanizare pe baza informaţiilor referitoare la ţara noastră în perioada
1990-2004:
Efectivul populaţiei Efectivul populaţiei
Data
urbane rurale
1.07. 1990 12608844 10597876
1.07. 1991 12552407 10632677
1.07.1992 12367358 10421611
1.07. 1993 12406204 10349056
1.07.1994 12427612 10303010
1.07.1995 12457195 10223756
1.07.1996 12411174 10196446
1.07.1997 12404690 10141235
1.07.1998 12347886 10154917
1.07.1999 12302729 10155293
1.07.2000 12244598 10190607
1.07.2001 12243748 10164645
1.07.2002 11608735 10186058
1.01.2004 11644722 10067830
Determinaţi: a) variaţia absolută medie anuală a populaţiei urbane; b) indicele mediu

anual al populaţiei urbane; c) diferenţa dintre rata medie de variaţie a populaţiei urbane şi rata
medie de variaţie a populaţiei rurale.
1. d: 2. a; 3. c; 4. c,d; 5. Indicaţii de rezolvare: se vor aplica relaţiile de calcul 5.1-5.3, iar

realizarea piramidei vârstelor se va face în Excel, prin introducerea datelor referitoare la
populaţia masculină pe grupe de vârste pe modul stornat.

Bucureşti, 2005.
Bucureşti, 2006.
65
OPTICI DE ANALIZĂ DEMOGRAFICĂ.
DIAGRAMA LEXIS
6.1. Obiective
6.2. Optici de analiză
6.2.1. Analiza transversală
6.2.2. Analiza longitudinală
6.3. Diagrama LEXIS
6.5. Probleme propuse
6.6. Răspunsuri
6 7 Bibliografie
6.1 Obiective
" Analiza transversală
" Analiza longitudinală
" Diagrama LEXIS
6.2 Optici de analiză

Analiza demografică vizează, în principal, determinarea legăturilor de interdependenţă
dintre factorii demografici şi cei social-economici, fundamentarea ştiinţifică a măsurilor de
politică demografică, în concordanţă cu interesele actuale şi de perspectivă ale societăţii.
Indiferent de modul în care se efectuează, analiza demografică este precedată de
înregistrarea evenimentelor demografice prin intermediul sistemului informaţional statistic.
Calitatea analizei este determinată, printre altele, de îndeplinirea a două condiţii
fundamentale:
¾ caracterul complet al informaţiilor despre un anumit fenomen demografic;
¾ delimitarea cu precizie a colectivităţii care face obiectul analizei, în funcţie de diverse
caracteristici demografice, şi a momentului în care s-a produs evenimentul.
66
Efectuarea analizei demografice înseamnă, în sensul cel mai general, stabilirea unui
sistem de indicatori cu ajutorul cărora se măsoară structura, variaţia, intensitatea, dinamica
fenomenelor demografice. Pentru aceasta se analizează şi se compară, individual şi corelat,
colectivităţi de persoane care au suportat un anumit eveniment demografic în limitele unei
perioade de timp şi colectivităţi de persoane de referinţă, din cadrul cărora se recrutează
primele.
Masa evenimentelor demografice de acelaşi fel, înregistrate într-o perioadă de timp

şi care definesc fenomenul demografic, poate fi utilizată în analiză prin dimensiunea globală
(numărul de persoane care decedează într-un an calendaristic), structurată pe vârste sau grupe
de vârstă (decedaţi la vârsta de 5 ani, 6 ani ş.a.m.d.) sau structurată în funcţie de generaţiile de
care aparţin persoanele afectate de eveniment. Ca urmare, cohortele pot fi identificate prin
efectivul global, efectivul pe vârste şi efectivul pe generaţii.
Există două feluri de analiză demografică: analiza transversală (de moment) şi

analiza longitudinală (pe generaţii).
6.2.1. Analiza transversală
Utilizată la început ca unică formă de analiză demografică, analiza transversală

compară masa evenimentelor demografice înregistrate în perioada unui an calendaristic cu
efectivul populaţiei totale (stabilit ca efectiv mediu anual), sau structurate în
subcolectivităţi, în funcţie de diverse caracteristici (sex, vârstă, stare civilă, profesie etc.).
67
Ca urmare, se determină o serie de indicatori generali (cu privire la întreaga
colectivitate) şi specifici (când este vorba despre subcolectivităţi specifice. Atât “rata
generală” cât şi “rata specifică” sunt, de fapt, mărimi relative de intensitate.
6.2.2. Analiza longitudinală
Relativ nouă şi cu potenţial real de dezvoltare, analiza longitudinală urmăreşte să

studieze modul de manifestare a diverselor fenomene demografice, în cadrul unor
generaţii distincte. Acest tip de analiză se bazează pe probabilităţi empirice de producere
a evenimentului demografic studiat, care sunt de fapt frecvenţe relative şi care estimează
probabilităţile teoretice. De asemenea, analiza longitudinală foloseşte ca mijloc specific aşa-
numitele “tabele demografice”, instrumente de analiză cu o valoare deosebită prin
posibilităţile pe care le oferă în desprinderea esenţei şi tendinţelor în modul de manifestare
al fenomenelor demografice.
Folosirea tehnicii moderne de calcul şi a sistemului de evidenţă a populaţiei pe
baza registrelor sau repertoarelor naţionale răspunde acestei necesităţi reclamate de analiza
longitudinală 12 .
Aceste două moduri fundamentale de analiză demografică nu se exclud ci, dimpotrivă,

devin eficiente în măsura în care se îmbină armonios.
Este demonstrat faptul că, în modul de manifestare al unui fenomen demografic, într-
o anumită perioadă de timp, se reflectă influenţa factorilor materiali, culturali şi sociali, prin
nivelul pe care aceştia îl au în momentul observării, determinând aşa - numitul “efect de
moment”, precum şi influenţa unor factori anteriori, începând cu perioada de apariţie a
generaţiilor şi care este cunoscută sub denumirea de “efect de generaţie” 13 .
6.3 Diagrama LEXIS
Diagrama LEXIS a fost astfel concepută încât să permită reprezentarea concomitentă

a trei variabile, capabile să delimiteze cu precizie un anumit eveniment demografic sau masa
evenimentelor demografice de acelaşi fel.
12
Efectuarea unor analize longitudinale este posibilă chiar în cazul în care nu dispunem de surse de informaţii care să fi
înregistrat evenimentele demografice pentru fiecare generaţie, pe măsura producerii lor. Este vorba de “observările
longitudinale retrospective” de tipul anchetelor, care îşi propun să reitereze istoria generaţiilor pe baza declaraţiilor
supravieţuitorilor fiecărei generaţii, la un moment dat. Sistemul este însă limitativ şi pasibil de erori.
13
Exemplul fenomenului de “mortalitate” este concludent în această privinţă, în condiţii egale din punctul de vedere al
factorilor materiali, sanitari, naturali etc., mortalitatea la diverse vârste poate înregistra intensităţi diferite, în cadrul unor
generaţii diferite. Astfel, o serie de generaţii născute în anii războiului, care, în primii ani ai vieţii, au traversat perioade
dificile din punct de vedere al condiţiilor materiale, au un potenţial vital mai scăzut decât generaţiile născute în perioade
normale. Ca urmare, se poate afirma că şi durata vieţii acestor generaţii diferă, fapt ce poate fi pus în evidenţă numai făcând
apel la analiza longitudinală.
68
Variabila
Semnificaţie
(notaţie)
vârsta (x) sau desparte momentul producerii evenimentului studiat de
durata momentul producerii unui eveniment origine, de care este
calendaristică univoc condiţionat
măsurată în ani exemplu: durata unei căsătorii desfăcute prin divorţ
anul naşterii sau momentul producerii evenimentului anterior

persoanei (t) evenimentului studiat, care condiţionează apariţia acestuia
momentul observării evenimentului (z).
Cele trei variabile amintite anterior sunt reprezentate într-un sistem de axe de
coordonate. În viziunea actuală a graficului LEXIS, variabila “x” este reprezentată pe axa
ordonatelor, iar variabilele “z” şi “t” pe axa absciselor (vezi diagrama următoare).
Deoarece perioada dintre două niveluri consecutive ale celor trei variabile este aceeaşi
(anul calendaristic) rezultă că, atât axa ordonatelor cât şi cea a absciselor se despart în
segmente egale. Din punctele care delimitează aceste segmente se trasează, în spaţiul
graficului, o serie de linii verticale, orizontale şi oblice, imprimând acestuia aspectul unei
table de şah, constituindu-se trei categorii de culoare, în funcţie de specificul variabilei:
69
Reprezentarea variabilelor demografice. Practic, toate evenimentele demografice
care însoţesc o persoană de la naştere până la deces pot fi reprezentate în reţeaua
demografică. Reprezentarea evenimentului demografic se face printr-un punct, astfel plasat
încât să prezinte cu precizie momentul producerii acestuia.
Teoretic, fiecare persoană născută într-un anumit an calendaristic ar trebui să aibă
reprezentată în grafic linia vieţii, marcată cu evenimentele demografice pe care le-a trăit de-a
lungul întregii vieţii.
În mod practic, însă, acest deziderat este imposibil de realizat, deoarece, atât
efectivul generaţiilor cât şi colectivităţile de supravieţuitori afectate de un anumit eveniment
demografic, în perioada unui an calendaristic, sunt foarte numeroase. De aceea, s-a adoptat
soluţia ca, în loc de reprezentarea prin puncte a colectivităţilor observate, să se indice cifric
dimensiunea acestora.
Reprezentarea colectivităţilor de supravieţuitori şi decedaţi în reţeaua
demografică. Multitudinea de linii ale vieţii, care traversează culoarul demografic al unei
generaţii, intersectează reţeaua graficului, constituind aşa-numitele “fluxuri” de
supravieţuitori, evidenţiate ca dimensiune prin indicarea efectivului acestora, atât în cadrul
segmentelor orizontale (efectiv de supravieţuitori care îşi aniversează vârsta “x” în intervalul
de timp zi-1 - zi), cât şi în cadrul segmentelor verticale (efectiv de supravieţuitori care, în
momentul observării “zi”, au împlinit vârsta corespunzătoare intervalului xi-1-xi). Prin
urmare, colectivităţile de supravieţuitori sunt reprezentate în grafic prin segmente de dreaptă.
Colectivităţile de decedaţi sunt reprezentate prin indicarea numărului punctelor
mortuare, încadrate într-o anumită formă geometrică (triunghi, pătrat, paralelogram), în
funcţie de specificul celor trei variabile care definesc reţeaua demografică.
Conţinutul şi poziţia ocupată în graficul LEXIS ne permit să definim două tipuri
principale de colectivităţi de supravieţuitori şi trei tipuri de colectivităţi principale de
decedaţi.
70
Observaţii:
• Colectivităţile de supravieţuitori de gradul II se determină de regulă la data de 1 ianuarie,
1 iulie, sau cu ocazia recensământului populaţiei, redând în toate cazurile efectivul
populaţiei pe vârste.
• Dacă momentul observării este fixat la ora “zero” din data de 1 ianuarie, colectivitatea
supravieţuitorilor de gradul II provine dintr-o singură generaţie, în orice alte situaţii,
supravieţuitorii unei asemenea colectivităţi provin din două generaţii succesive.
Colectivităţi principale şi elementare de decedaţi. Spre deosebire de colectivităţile
de supravieţuitori, în cazul cărora una dintre variabilele de timp (xi, zi) erau variabile de
moment, în cazul colectivităţilor de decedaţi, toate variabilele care sunt utilizate pentru
delimitarea acestora sunt variabile de interval. Ca urmare, colectivităţile principale de decedaţi
apar în reţeaua demografică sub forma unei mase de puncte mortuare, încadrate într-o
anumită formă geometrică (paralelogram sau pătrat).
Faptul că, în toate cazurile una dintre variabilele de timp care definesc colectivităţile
de decedaţi se desfăşoară pe parcursul a două niveluri consecutive, determină constituirea,
în cadrul fiecărei colectivităţi principale de decedaţi, a două colectivităţi elementare.
Colectivitatea elementară de decedaţi este formată din totalitatea punctelor
mortuare încadrate într-unul din cele două triunghiuri ale colectivităţii principale, delimitate
printr-un nivel distinct al celor trei variabile de timp.
71
Oricare ar fi fenomenul demografic studiat, observarea masei de evenimente, atât în
cadrul colectivităţilor principale cât şi în cadrul colectivităţilor elementare, prezintă o
mare importanţă, permiţând reconstituirea şi stabilirea informaţiei, în aşa fel încât să
corespundă cel mai bine scopului analizei demografice.
1. Se consideră următoarele date privind populaţia înregistrată la recensământul din 10

martie 1946, Franţa:
Vârsta în ani împliniţi la 1
Anii de naştere Efectivul populaţiei
ianuarie 1946
1946: 1 I la 9 III - 146573
1945: 10 III la 31 XII 0 481602
1945: 1 I la 9 III 0 112514
1944 1 568593
1943 2 524307
Se cere: a) să se reprezinte grafic această populaţie în graficul lui Lexis; b) să se determine

grupa de populaţie de 0 ani la 10 martie 1946.
Rezolvare
a)
1943 1944 1945 1946 1947

b) Având repartiţia născuţilor vii după 9 martie din generaţia 1945 se poate determina
grupa de 0 ani la 10 martie 1946 astfel: 146573+481602=628175 persoane.
72
6.5 Probleme propuse
1. Reprezentaţi în diagrama Lexis datele sau rezultatele cerute mai jos (Se presupune o
repartiţie uniformă a deceselor funcţie de vârstă):
a) Efectivul la naştere al generaţiei 2009 : 7000
b) Persoane născute în 2009 şi decedate în 2009 : 500; la ce vârstă au decedat?
c) Determinaţi efectivul de 0 ani la 1 ianuarie 2010. Cărei generaţii aparţine?
d) Persoane născute în 2009, decedate în 2010: 300; care este vârsta lor?
e) Persoane născute în 2009, decedate în 2010 la vârsta împlinită de1 an: 70
f) Populaţia născută în 2008, decedată în 2010 : care este vârsta decedaţilor?
g) Decese în generaţia 2010, în anul 2010 la 0 ani împliniţi : 400
h) Supravieţuitori ai generaţiei 2008 la 1 ianuarie 2010. Care este vârsta lor?
i) Determinaţi efectivul generaţiei 2009 la 1 ianuarie 2011. Ce vârstă au membrii
acesteia?
2. Se dau următoarele date privind decesele într-un judeţ în anul 2010 (date convenţionale).
Să se reprezinte aceste date în graficul Lexis.
Anul naşterii Vârsta Numărul decedaţilor
2010 0 500
2009 0 200
2009 1 90
2008 1 80
2008 2 60
2007 2 55
2007 3 40
2006 3 42
2006 4 25
3. Să se reprezinte în reţeaua demografică următoarele informaţii:

- în anul 2009 au decedat la vârsta de 3 ani un număr de 1200 de persoane, 800 provenite
din generaţia 2006 şi 400 provenite din generaţia 2005;
- efectivul de supravieţuitori la data de 1 iulie 2009, la vârsta de 4 ani a fost de 382000
persoane, iar la data de 1 ianuarie 2009 de 394000 persoane.
- în anul 2009 au fost înregistrate 10000 de persoane decedate, provenind din generaţia
2008, din care 7000 la vârsta de 0 ani şi 3000 la vârsta de 1 an;
- din generaţia anului 2006 au provenit 6000 de persoane decedate la vârsta de 2 ani. Un
număr de 4000 de decese au fost înregistrate în anul 2008, iar restul deceselor, în anul
2009. Indicaţi gradul colectivităţilor de supravieţuitori şi decedaţi reprezentate în reţea.
73
4. Să se reprezinte în reţeaua demografică următoarele informaţii:
a) în anul 2010 au decedat la vârsta de 3 ani un număr de 1300 de persoane, dintre
care 900 proveneau din generaţia 2007 şi 400 din generaţia 2006;
b) efectivul de supravieţuitori la data de 1 iulie 2009 la vârsta de 4 ani a fost de
420000 de persoane, iar la data de 1 ianuarie 2010 de 450000 de persoane.
c) din generaţia anului 2007 au provenit 7500 de persoane, care au decedat la vârsta
de 2 ani. Un număr de 4000 de decese au fost înregistrate în 2009, iar restul în
2010.
Să se indice gradul colectivităţilor de supravieţuitori şi decedaţi reprezentate în reţea.
6.6 Răspunsuri şi comentarii la problemele propuse
1. Rezolvare
F D
C E
A B H
2008 2009 2010 2011
a) segmentul AB
b) triunghiul ABC, vârsta: 0 ani
c) efectivul de 0 ani la 1 ianuarie 2010 aparţine generaţiei 2009 şi reprezintă diferenţa dintre
efectivul născuţilor vii ai anului 2009 şi efectivul celor născuţi şi decedaţi în 2009, deci
7000-500=6500 persoane
d) BCDE, persoanele născute în 2009, decedate în 2010 aveau vârsta de 0 ani şi 1 an
e) CDE
f) CDGF, care este vârsta decedaţilor: 1 an şi 2 ani
g) BHE
h) CF, vârsta: 1 an
i) DE, vârsta: 1 an. Efectiv = 7000 – 500 – 300 = 6200 persoane
74
2. Rezolvare
25
42
40
55
60
80
90
200
500
2006 2007 2008 2009 2010
3. Rezolvare
394000 382000
400
800
2000
4000
3000
7000
2005 2006 2007 2008 2009
a) Colectivitate de decedaţi de gradul III

b) Colectivităţi de supravieţuitori de gradul II
c) Colectivitate de decedaţi de gradul II
d) Colectivitate de decedaţi de gradul I
75
4. Rezolvare
420000 450000
400
900
3500
4000
2006 2007 2008 2009 2010
a) Colectivitate de decedaţi de gradul III

b) Colectivităţi de supravieţuitori de gradul II
c) Colectivitate de decedaţi de gradul I

Bucureşti, 2005.
Bucureşti, 2006.
76
ANALIZA TRANSVERSALĂ
A NATALITĂŢII ŞI FERTILITĂŢII
7.1. Obiective
7.2. Natalitatea populaţiei
7.3. Fertilitatea populaţiei
7.5. Teste de autoevaluare şi probleme
propuse
7.6. Răspunsuri
7.7. Bibliografie
7.1 Obiective
" Calculul intensităţii şi caracterizarea sezonalităţii natalităşii
" Rata generală şi ratele specifice ale fertilităţii
" Sistemul de indicatori folosiţi în analiza modificării fertilită ii populaţiei
feminine
" Curbele de fertilitate
7.2 Natalitatea populaţiei
Natalitatea populaţiei caracterizează masa născuţilor vii în cadrul unei colectivităţi

umane, delimitată prin caracteristici de timp şi spaţiu.
77
Intensitatea fenomenului se stabileşte ca mărime relativă de intensitate şi indică
numărul născuţilor vii la 1.000 de locuitori:
N vii
ng = ⋅ 1000 (7.1)
P
în care:ng = rata generală a natalităţii;
Nvii = numărul născuţilor;
P = efectivul mediu al populaţiei
De regulă, intensitatea natalităţii populaţiei se determină pentru perioada anului

calendaristic. Dacă se urmăreşte stabilirea intensităţii natalităţii pentru perioade mai scurte
decât anul calendaristic (lună, trimestru, semestru), în scopul asigurării comparabilităţii cu
rata anuală, se impune determinarea densităţii medii anuale a născuţilor vii, prin multiplicarea
efectivului acestora cu raportul dintre durata calendaristică a anului (365 zile) şi durata
perioadei pentru care se calculează rata natalităţii:
12 NI
nI = ⋅1000
P
4 N tr.
n tr. = ⋅ 1000 (7.2)
P
2 Ns
ns = ⋅1000
P
Deoarece efectivul populaţiei se estimează, de obicei, pentru momentele 1 ianuarie şi

1 iulie, nu avem posibilitatea determinării efectivelor medii corespunzătoare fiecărei luni sau
fiecărui trimestru. În asemenea situaţii s-a convenit ca, pentru primele 6 luni ale anului, să se
folosească drept număr mediu de populaţie efectivul de la 1 ianuarie, iar pentru ultimele 6 luni
din an, efectivul populaţiei la 1 iulie.
Principalele aspecte ce fac obiectul analizei fenomenului de natalitate în optică
transversală se referă la:
¾ caracterizarea intensităţii natalităţii pe medii (urban – rural) şi în profil teritorial;
¾ studiul diferenţiat al natalităţii în cadrul unor subcolectivităţi de populaţie, grupate
după diverse caracteristici social-economice, în funcţie de nivelul de instruire, pe
naţionalităţi etc.
¾ caracterizarea sezonalităţii natalităţii;
¾ analiza structurii născuţilor vii după rang;
¾ studiul fertilităţii populaţiei.
Metodele de analiză demografică, subordonate realizării obiectivelor precizate
anterior, nu se deosebesc în mod substanţial de cele utilizate în analiza altor fenomene
demografice.
Intensitatea natalităţii înregistrează uneori deosebiri semnificative în funcţie de
mediu (urban – rural), precum şi în profil teritorial (pe judeţe). Ca urmare, se impune
stabilirea intensităţii fenomenului în cadrul acestor colectivităţi specifice, contribuţia la
78
formarea ratei generale de natalitate, precum şi analiza factorilor de natură demografică,
social-economică şi culturală, care determină diferenţierile semnificative.
De regulă, natalitatea este mai intensă în mediul rural şi ca urmare, judeţele în care
gradul de urbanizare este mai redus, se plasează în rândul judeţelor cu natalitate ridicată.
Această observaţie nu trebuie absolutizată, deoarece, gradul de urbanizare este numai
unul din multiplii factori care influenţează nivelul natalităţii. Variaţia teritorială a natalităţii
populaţiei este efectul acţiunii conjugate a tuturor factorilor care influenţează, într-un sens sau
altul, intensitatea fenomenului. Ca urmare, este utilizată frecvent în modelele de analiză
demografică, în calitate de variabilă rezultativă.
Comparativ cu alte fenomene demografice, natalitatea se detaşează prin dificultăţile pe
care le ridică explicarea evoluţiei în timp, a cuantificării influenţei factorilor determinanţi.
Totodată, prin importanţa hotărâtoare pe care o are asupra evoluţiei populaţiei, natalitatea
constituie substratul fundamental al măsurilor de politică demografică, deoarece elementul
subiectiv care poate fi influenţat prin asemenea măsuri este mai pronunţat decât în cazul
mortalităţii populaţiei.
Analiza natalităţii populaţiei în cadrul unor subcolectivităţi, grupate după caracteristici
socio-economice, culturale, teritoriale etc., urmăreşte să definească tocmai influenţa acestor
factori asupra intensităţii fenomenului.
O serie de studii au pus în evidenţă legătura existentă între nivelul veniturilor şi
dimensiunea familiei, legătură ce poate fi descrisă sub forma unei parabole de gradul II
(figura 7.1).
Venituri pe membru de familie

Figura 7.1. Evoluţia dimensiunii familiei în funcţie de venituri
Se apreciază că un nivel redus al veniturilor, urmare a unei productivităţi a muncii

scăzute sau a unor inechităţi flagrante în repartizarea resurselor materiale ale societăţii,
determină existenţa familiei cu un număr mare de membri, ceea ce echivalează de fapt cu o
natalitate ridicată. Pe măsura creşterii veniturilor este evidentă tendinţa de scădere a
dimensiunii familiei, orientată spre o reproducere simplă. Depăşirea unui anumit nivel al
veniturilor, astfel încât acestea să nu mai condiţioneze în măsură hotărâtoare standardul de
viaţă, favorizează un comportament demografic orientat către o reproducere lărgită a
populaţiei.
79
Intensitatea natalităţii variază în funcţie de nivelul de instruire, se diferenţiază pe
naţionalităţi, este puternic influenţată de gradul general de cultură, concepţii şi tradiţii
religioase, gradul de ocupare în sfera serviciilor sociale a populaţiei feminine etc.
Fără îndoială că evoluţia natalităţii este condiţionată şi de politica demografică a
fiecărui stat, parte integrantă a politicii de dezvoltare economico-socială.
Un aspect important al analizei natalităţii se referă la caracterizarea sezonalităţii
fenomenului. Metodele utilizate sunt cele preconizate de teoria statisticii. Se stabilesc indicii
de sezonalitate, recomandându-se folosirea repartiţiei efectivelor de născuţi vii sau a ratelor de
natalitate, pe luni ale anului, pe o perioadă de 3 – 5 ani consecutivi, pentru a elimina parţial
acţiunea unor factori întâmplători.
O serie de aspecte deosebit de importante pentru aprecierea fenomenului natalităţii se
desprind urmărind repartiţia născuţilor vii după rang.
Rangul născutului viu se identifică cu numărul de ordine al noului născut, având în
vedere efectivul născuţilor vii în familie, în perioada anterioară. Ca urmare, masa născuţilor
vii din perioada unui an calendaristic se compune din născuţi de rang 1, 2, 3 ş.a.m.d.
În cazul ţării noastre, repartiţia născuţilor vii după rang se evidenţiază pentru fiecare
nivel, până la rangul al 8-lea şi peste. Se recomandă ca repartiţia născuţilor vii după rang să
fie corelată cu repartiţia după vârsta mamei.
În afara determinării ponderii născuţilor de un anumit rang în totalul născuţilor vii, se
utilizează pentru caracterizarea acestui aspect, un indicator sintetic: rangul mediu al
născuţilor vii, stabilit ca medie aritmetică ponderată a rangurilor, cu efectivul de născuţi vii
aparţinând fiecărui rang:
n
∑ Ki Ni
K = i=1n (7.3)
∑ Ni
i=1
în care:Ki = rangul născutului viu;

Ni = numărul născuţilor de rang “i”
Pentru perioada unui anumit an calendaristic, rangul mediu al născuţilor vii

aproximează “descendenţa finală” 14 .
Analiza evoluţiei în timp a modificărilor în structura născuţilor vii după rang şi a rangului
mediu al născuţilor vii aduce elemente suplimentare în cunoaşterea tendinţelor natalităţii.
Structura născuţilor vii după rangul naşterii trebuie urmărită corelat cu vârsta mamei. Se
poate determina astfel rangul mediu al născuţilor vii pentru fiecare vârstă sau grupă cincinală de
vârstă, în limitele contingentului fertil feminin.
Asemenea analize efectuate în viziunea dinamică, în mod diferenţiat pe subcolectivităţi
de populaţie, pe medii, în profil teritorial, după nivelul de instruire, pe naţionalităţi etc. aduc
elemente suplimentare în cunoaşterea unuia din cele mai importante fenomene demografice.
14
Indicatorul descendenţei finale precizează numărul născuţilor ce revin, în medie, unei femei care a parcurs integral
perioada fertilă (15 – 49 ani).
80
7.3 Fertilitatea populaţiei
Rata natalităţii este unul din indicatorii de maximă generalitate utilizată în
caracterizarea intensităţii fenomenului. Ea se recomandă prin comoditatea calculelor, fiind
folosită îndeosebi pentru prezentarea unei imagini de ansamblu a uneia din componentele
procesului de reproducere a populaţiei şi pentru comparaţii internaţionale.
Mărime relativă de intensitate, rata generală de natalitate nu asigură însă, prin
conţinutul elementelor sale, comparabilitatea necesară descrierii absolut reale a fenomenului.
Masa născuţilor vii, într-o anumită perioadă de timp, este pusă în legătură cu efectivul mediu
de populaţie. Este evident faptul că nu întreaga populaţie este implicată în procesul de
reproducere, prin intermediul născuţilor vii, ci numai o parte a colectivităţii umane, aceea care
alcătuieşte aşa-numitul “contingent fertil”.
Contingentul fertil cuprinde populaţia masculină în limitele de vârstă 18 – 54 ani şi
populaţia feminină în vârstă de 15 – 49 ani.
În practică, datorită influenţei nesemnificative a efectivului şi structurii contingentului
fertil masculin asupra masei născuţilor vii, analiza se concentrează exclusiv asupra
contingentului fertil feminin.
Legătura dintre masa născuţilor vii şi dimensiunea contingentului fertil feminin se
concretizează în rata generală de fertilitate:
∗
N vii
f g. = 49
⋅ 1000 (7.4)
∑ Fx
x =15 ,
Unde: fg = rata generală de fertilitate;
Fx = efectivul populaţiei feminine de vârsta “x”.
*
) = În calcul se ia în considerare întregul efectiv al născuţilor vii, deoarece numărul născuţilor vii de către
femei sub şi peste limitele de vârstă ale contingentului fertil este nesemnificativ
Rata generală de fertilitate apropie în mod considerabil efectivul născuţilor vii de unul
din factorii determinanţi, care condiţionează potenţialul intrărilor în sistemul populaţiei –
dimensiunea contingentului fertil feminin.
Între rata generală de fertilitate şi rata generală de natalitate există o corelaţie directă,
intensitatea fertilităţii fiind un element esenţial care determină nivelul natalităţii. Această
corelaţie este pusă în evidenţă prin intermediul relaţiei:
49 w
N vii
∑ ∑
N vii 15 Fx 0 Fx
n g. = = 49
⋅ w
⋅ (7.5)
P P
∑ Fx ∑ Fx
15 0
sau: ng = fg ⋅ K’F ⋅ K”F

K’F = ponderea contingentului fertil feminin în totalul populaţiei feminine;
K”F = ponderea populaţiei feminine în totalul populaţiei.
81
Rezultă cu claritate faptul că rata generală de natalitate este determinată de un factor
calitativ, reprezentat de intensitatea fertilităţii generale şi de doi factori structurali, externi de
fenomen, greutatea specifică a contingentului fertil feminin în totalul populaţiei feminine şi
structura pe sexe a populaţiei.
Relaţia 7.5 atrage atenţia asupra rezervelor care se impun atunci când se analizează
dinamica natalităţii sau se întreprind comparaţii internaţionale folosind rata generală de
natalitate.
Analiza fertilităţii populaţiei feminine trebuie continuată prin stabilirea
particularităţilor de manifestare a fenomenului în subcolectivităţi de populaţie, grupate după
caracteristici demografice, socio-economice, socio-culturale şi teritoriale.
Din punct de vedere al caracteristicilor demografice, prezintă interes îndeosebi analiza

fertilităţii pe vârste sau grupe cincinale de vârstă, în cadrul contingentului fertil feminin,
precum şi analiza fertilităţii în funcţie de starea civilă a populaţiei feminine fertile.
Fertilitatea pe vârste sau grupă de vârstă se analizează cu ajutorul ratelor specifice de

fertilitate:
N x ⋅ 1000 (7.6)
fx =
Fx
fx = rata de fertilitate specifică populaţiei feminine de vârstă “x”;
Nx = numărul născuţilor vii de către femeile de vârstă “x”;
Fx = efectivul populaţiei feminine de vârstă “x”.
Din relaţia anterioară (7.6) se deduce faptul că efectivul născuţilor vii de către femeile
de o anumită vârstă este în funcţie de intensitatea fertilităţii specifice (fx) şi de numărul
populaţiei feminine, corespunzător vârstei respective (Fx), adică:
N x = f x Fx (7.7)
82
Revenind la relaţia de calcul a ratei generale de fertilitate, ţinând cont de relaţia 7.7, se
poate scrie:
49 49
∑ Nx ∑ f x ⋅ Fx 49
x =15 x =15
fg = 49
= 49
= ∑ f x ⋅ gx (7.8)
x =15
∑ Fx ∑ Fx
x =15 x =15
în care: g x = 49Fx
∑ Fx
x =15
Această ultimă formă analitică a ratei generale de fertilitate precizează că de fapt,

elementul calitativ care determină nivelul acesteia este intensitatea fertilităţii specifice, alături
de care acţionează un factor structural, ponderea populaţiei feminine de diverse vârste în
totalul populaţiei feminine fertile.
În ipoteza caracterizării dinamicii fertilităţii generale, indicele utilizat este un indice cu
structură variabilă:
49 49 49
1
1 ∑ f 1x F1x ∑ f 0x F0x ∑ f 1x gx
f g x =15
If g1 / 0 = = 0 49
: x=1549 = x =15
49 (7.9)
f g ∑f 1
x ∑F 0
x ∑ f 0x gx
0
x =15 x =15 x =15
Corespunzător, creşterea sau scăderea efectivului născuţilor vii, ca urmare a

modificării ratei generale de fertilitate, se determină folosind relaţia:
ΔfNg1 / 0 = (f g − f g )⋅ ∑ Fx
49
1 0 1
(7.10)
x =15
Acest indice (7.9) se descompune în indicele cu structură fixă, oglindind influenţa

modificării ratelor specifice de fertilitate asupra dinamicii fertilităţii generale (influenţa
factorului calitativ):
49 49 49
1
∑ f 1x F1x ∑ f 0x F1x ∑ f 1x g x
If g1/ 0 = x =1549 : x =15 =15
= x 49
str.fixa
49 (7.11)
1
∑ Fx 1
∑ Fx
1
∑ f 0x g x
x =15 x =15 x =15
Sporul sau minusul de născuţi vii, sub incidenţa oscilaţiei fertilităţii specifice, se
stabileşte pe baza relaţiei:
1
( 1
∗
)
1 1
49
ΔfNx1 / 0 = f g − f 0g ⋅ ∑ Fx = ∑ f x Fx − ∑ f x Fx
x =15
0 1
49
x =15
49
x =15
(7.12)
83
Influenţa modificării structurii după vârstă a contingentului fertil, asupra dinamicii
fertilităţii generale, se obţine prin intermediul indicelui schimbărilor structurale:
49 49
∑ f 0x F1x ∑ f 0x F0x
x =15
If g1/ 0 =
sch.str.
49
: x =1549 (7.13)
∑ F1x ∑ F0x
x =15 x =15
În expresia absolută, modificarea efectivului născuţilor vii, ca urmare a mutaţiilor în

structura pe vârste a contingentului fertil, se stabileşte astfel:
sch.str .
(∗
0
)
Δ N1 / 0 = f 0g − f g ⋅ ∑ Fx
1
49
x =15
(7.14)
Utilizarea acestui sistem de indici în analiza modificării fertilităţii populaţiei feminine

este obligatorie când se urmăreşte cunoaşterea eficienţei unor măsuri de stimulare a natalităţii,
fiind singurul în măsură să separe efectul factorului calitativ intern, de efectele conjuncturale
ale factorilor calitativ-structurali.
Analiza fertilităţii populaţiei feminine pe vârste sau grupe de vârstă indică faptul că
intensitatea fenomenului variază puternic în funcţie de această caracteristică demografică
fundamentală. Curbele de fertilitate, reprezentând variaţia fertilităţii pe grupe cincinale de
vârstă, ne permit încadrarea într-un anumit “tip” de fertilitate.
Astfel, atunci când punctul de maxim al curbei fertilităţii se plasează în cadrul grupei
20 – 24 ani, vorbim de tipul de fertilitate “precoce”. Dacă punctul de maxim al curbei
fertilităţii se localizează în grupa 25 – 29 ani sugerează existenţa tipului de fertilitate “tardivă”
sau “întârziată”, în timp ce, în situaţiile în care întâlnim rate specifice apropiate ca nivel
pentru cele două grupe de vârstă – “20 – 24” şi “25 – 29”, se spune că avem de-a face cu un
tip de fertilitate “intermediară” sau “medie”.
În general, pe măsura progresului societăţii, a prelungirii perioadei de instruire

profesională, cu efect asupra deplasării vârstei la căsătorie către vârstele de 24 – 25 ani pentru
femei, există tendinţa logică de a se trece de la tipul de fertilitate “precoce” – predominant în
zilele noastre, către tipul de fertilitate “întârziată” prin tipul de fertilitate “intermediară”.
În România se mai poate vorbi de existenţa tipului de fertilitate precoce în mediul
rural (vârful curbei de fertilitate se plasează în grupa de vârstă 20-24 ani). În schimb, tipul de
84
fertilitate specific urbanului este cel tardiv. Analizând însă evoluţia de ansamblu a fertilităţii
pe o perioadă mai îndelungată de timp, se constată tendinţa de apropiere de tipul de fertilitate
intermediară, deoarece diferenţele accentuate între nivelul fertilităţii din grupa “20-24” şi
“25-29” au tendinţa de diminuare, mai ales dacă ne referim la situaţia specifică mediului
urban. Accentuarea procesului de urbanizare în deceniile ce vor urma va constitui unul din
factorii ce vor favoriza trecerea la tipul de fertilitate “tardivă”.
Merită precizat faptul că tipul de fertilitate “precoce”, mărind perioada fertilă
favorizează, teoretic, reproducerea lărgită a populaţiei.
Fertilitatea, în ansamblu, este dependentă şi de structura populaţiei feminine fertile
după starea civilă. Reproducerea populaţiei se menţine ca unul din atributele principale ale
familiei şi este foarte probabil ca această caracteristică să dăinuiască atât timp cât va exista
societatea umană. În funcţie de starea civilă a mamei se determină intensitatea fertilităţii
conjugale şi a fertilităţii extraconjugale.
Fertilitatea conjugală ia în considerare masa născuţilor de către mamele căsătorite
(Nc), efectiv pe care îl compară cu numărul femeilor căsătorite în limitele de vârstă ale
contingentului fertil:
Nc
fg =
c
49 (7.15)
∑F c
x
x =15
Similar, rata fertilităţii extraconjugale se obţine raportând efectivul născuţilor vii de

către mame cu altă stare civilă decât “căsătorite” (necăsătorite, divorţate, văduve) la numărul
persoanelor de sex feminin, în vârstă de 15-49 ani, care nu au statut de “căsătorite”.
N.e.c.
fg =
e.c.
49 (7.16)
∑ Fnx.d.v.
x =15
În ţara noastră, ca de altfel în majoritatea statelor lumii, fertilitatea conjugală

contribuie hotărâtor la formarea ratei generale de fertilitate.
Această precizare atrage atenţia asupra faptului că intensitatea fertilităţii generale este
determinată, parţial, de proporţia femeilor căsătorite în totalul femeilor din contingentul fertil.
Relaţia care exprimă legătura dintre intensitatea fertilităţii generale şi fertilitatea
conjugală şi extraconjugală se prezintă astfel:
49 49
∑F ∑F
c n . d .v .
c e .c . c e.c .
f =
N vii
49
= 49
N vii + N vii
49
= N ⋅
49
vii x =15
49
x
+ N
49
vii
⋅ x =1549
x
=
c
f ⋅KF + f
e .c .
⋅K
g g g
∑F ∑F + ∑Fx ∑F ∑F ∑F ∑F
c n . d .v . c n. d .v . c
x x x x x x
x =15 x =15 x =15 x =15 x =15 x =15 x =15
(7.17)
în care:
KFc = ponderea femeilor din contingentul fertil, cu stare civilă “căsătorite”;
KFn.d.v. = ponderea femeilor din contingentul fertil necăsătorite, divorţate şi văduve.
Relaţia din 7.17 scoate în evidenţă implicarea fenomenului de nupţialitate în evoluţia

fertilităţii populaţiei feminine şi deci asupra masei născuţilor vii.
85
Fără îndoială că fertilitatea conjugală şi extraconjugală trebuie analizate pe vârste,
diferenţiate pe medii şi în profil teritorial, după nivelul de instruire şi pe naţionalităţi etc.
Elementele de analiză a fertilităţii populaţiei prezentate până acum, deşi nu epuizează
gama aspectelor ce pot fi abordate, conduc către ideea că alături de determinarea calitativă a
fenomenului, apar o serie de factori cantitativi-structurali, a căror influenţă trebuie
cuantificată, pentru a nu desprinde concluzii eronate, în situaţii când se urmăreşte compararea
fertilităţii în cadrul unor colectivităţi umane, diferenţiate prin caracteristici de timp sau spaţiu.
În acest scop, sunt deosebit de utile metodele de standardizare a fertilităţii.
Compararea fertilităţii populaţiei feminine pe judeţe sau medii, pe localităţi sau în
cadrul diverselor ţări, trebuie să se facă cu ajutorul ratelor de fertilitate standardizate,
singurele în măsură să reţină numai influenţa factorului calitativ, permiţând o analiză
fundamentată ştiinţific.
Aspectele metodologice referitoare la operaţiunea de “standardizare” sunt prezentate
pe larg în capitolul “mortalitate”.
1. Se cunosc următoarele date cu privire la efectivul populaţiei şi la numărul născuţilor

vii pe medii, în anul 2008 la nivelul ţării şi al judeţelor Alba şi Braşov:
Efectivul populaţiei la 1 iulie Născuţii vii în cursul anului

Mediul
România Alba Braşov România Alba Braşov
Urban 11835328 218159 440701 121518 2106 4525
Rural 9669114 155769 155941 100382 1386 2148
Total 21504442 373928 596642 221900 3492 6673
Sursa: Anuarul Statistic al României, 2009
86
Să se calculeze:
1. Rata generală de natalitate la nivelul anului 2008 în judeţele Alba şi Braşov şi pe total
ţară.
2. Ratele specifice de natalitate pe cele două medii la nivelul ţării şi în cele două judeţe.
3. Contribuţia fiecărui mediu la formarea natalităţii generale atât la nivelul ţării cât şi pentru
judeţele Alba şi Braşov.
Rezolvare
1. Folosind relaţia de mai jos, se determină nivelul ratei generale de natalitate:
N
n g = ⋅ 1000
P
3492
ng A = ⋅ 1000 = 9,34‰
373928
6673
ngB = ⋅ 1000 = 11,18‰
596642
221900
ngR = ⋅ 1000 = 10,32‰
21504442
2. Folosind următoarele relaţii:
Nu Nr
nu = ⋅ 1000 si nr = ⋅ 1000
Pu Pr
Se determină nivelul ratei generale de natalitate
- în mediul urban:
Nu 121518
nu R = R ⋅ 1000 = *1000 = 10,27‰
Pu R 11835328
N uA 2106
nu A = ⋅ 1000 = * 1000 = 9,65‰
Pu A 218159
N uB 4525
nu B = ⋅ 1000 = * 1000 = 10,27‰
Pu B 440701
- în mediul rural:
Nr 100382
n rR = R ⋅ 1000 = ⋅ 1000 = 10,38‰
PrR 9669114
N rA 1386
nrA = ⋅ 1000 = ⋅ 1000 = 8,90‰
PrA 155769
N rB 2148
nrB = ⋅ 1000 = ⋅ 1000 = 13,77‰
PrB 155941
3.
Structura populaţiei (%) în :
Mediul
România Alba Braşov
Urban (ku) 55.04 58.34 73.86
Rural (kr) 44.96 41.66 26.14
Total 100.00 100.00 100.00
87
Ţinând cont de relaţia:
n g = n gu ⋅ k u + n g r ⋅ k r
aceasta se verifică la nivelul ţării, al judeţelor Alba şi Braşov, astfel:
n g R = 10,27 ⋅ 0,5504 + 10,38 ⋅ 0,4496 ≈ 10,32‰
n g A = 9,65 ⋅ 0,5834 + 8,90 ⋅ 0,4166 ≈ 9,34‰
n g B = 10,27 ⋅ 0,7386 + 13,77 ⋅ 0,2414 ≈ 11,18‰
2. Se cunosc următoarele date cu privire la numărul femeilor din contingentul fertil şi numărul
născuţilor vii, pe grupe de vârstă:
Grupe de vârstă Nr. femeilor Născuţi vii în cursul anului Fertilitatea specifică
(Fx) (Nx) (fx = Nx : Fx)
15 – 19 25 160 1 505 59,81
20 – 24 25 757 3 646 141,55
25 – 29 19 382 1 887 97,11
30 – 34 20 327 1 161 57,11
35 – 39 21 531 553 25,68
40 – 44 19 926 132 6,62
45 – 49 16 799 13 0,77
148 882 8897 59,75
Total
Se cere:
a) Fertilitatea specifică pe grupe de vârstă
b) Rata generală de fertilitate.
Rezolvare:
f = N x
⋅ 1000
x
F x
1505
f 15 −19
=
25160
⋅ 1000 = 59,81‰
3646
f 20−24 = 25757 ⋅ 1000 = 141,55‰ 49
1887 ∑ Nx 8897
f 25−29 = 19382 ⋅1000 = 97,35‰ fg= 15
49
⋅ 1000 = ⋅ 1000 = 59 ,75‰
148882
1161 ∑Fx
f 30−34 = 20327 ⋅ 1000 = 57,11‰ 15
553
f 35−39 = 21531 ⋅1000 = 25,68‰
132
f 40−44 = 19926 ⋅ 1000 = 6,62‰
88
3. La nivelul a două subcolectivităţi de populaţie ( A şi B ) şi la nivelul colectivităţii generale
se cunosc următoarele date în anul 2010:
Grupe Colectivitatea A Colectivitatea B Colectivitatea generală T
de vârstă Nr. femei Născuţi vii în Nr. femei Născuţi vii în Nr. femei Născuţi vii în
Fx cursul anului Fx cursul anului Fx cursul anului
Nx Nx Nx
15 – 19 25 160 1 505 21 523 1 438 913 038 55 624
20 – 24 25 757 3 646 20 286 3 944 852 010 155 421
25 – 29 19 382 1 887 17 763 2 441 646 250 80 237
30 - 34 20 327 1 161 17 359 1 463 693 534 49 647
35 – 39 21 531 553 16 692 723 780 977 29 398
40 – 44 19 926 132 15 929 234 765 560 7 889
45 – 49 16 799 13 14 481 14 721 283 480
Total 148 822 8 897 124 033 10 257 5 372 652 378 696
Să se analizeze intensitatea fertilităţii populaţiei din colectivitatea A comparativ cu

intensitatea fertilităţii populaţiei din B, folosindu-se cele două metode de standardizare a
fertilităţii populaţiei.
Rezolvare:
a) metoda directă (se foloseşte populaţia standard)
49
∑ f ⋅F
A st fxA,B reprezintă rate specifice de fertilitate
x
st x în colectivitatea A, respectiv B
f gA
= 15
49
⋅ 1000 FxA,B reprezintă numărul femeilor în
∑F
st
x colectivitatea A, B la vârsta x
15 fgA,Bst reprezintă rata generală
49
standardizată de fertilitate pentru
∑ f ⋅F
B st
st x x colectivitatea A, B.
f gB
= 15
49
⋅ 1000
∑F
st
x
15
Grupe de vârstă fxA fxB fxA Fxst fxB Fxst

15 – 19 59,82 66,81 54 618 61 000
20 – 24 141,55 194,42 120 602 165 647
25 – 29 97,36 137,42 62 919 88 808
30 – 34 57,12 84,28 39 615 58 450
35 – 39 25,68 43,31 20 055 33 827
40 – 44 6,62 14,69 5 068 11 246
45 – 49 0,77 0,97 555 697
Total - - 303 432 419 675
89
st 303432
f gA = ⋅ 1000 = 56 ,48‰
5372652
st 419675
f gB = ⋅ 1000 = 78,11‰
5372652
b) Metoda indirectă ( se folosesc rate de fertilitate standard )
49
∑f
st A
⋅Fx
st x
f gA
= 15
49
⋅ 1000
∑F
A
x
15
49
∑f
st B
⋅Fx
st x
f gB
= 15
49
⋅ 1000
∑F
B
x
15
unde:
fgAst reprezintă rate standardizate de fertilitate în colectivitatea A şi B

fxst reprezintă rate specifice de fertilitate standard
FxA,B reprezintă numărul femeilor din colectivitatea A,B.
Grupe de vârstă fxst FxA fxst FxB fxst

15 – 19 60,92 1 532,74 1 311,18
20 – 24 182,42 4 698,59 3 700,57
25 – 29 124,16 2 406,46 2 205,45
20 – 34 71,59 1 455,20 1 242,73
35 – 39 37,64 810,43 628,29
40 – 44 10,30 205,23 164,07
45 - 49 0,66 11,09 9,57
Total - 11 120 9 262
st 11120
f gA = ⋅ 1000 = 74 ,7‰
148822
st 9262
f gB = ⋅ 1000 = 74 ,67‰
124033
90
4. Se prezintă următoarele date privind numărul femeilor de vârstă fertilă şi numărul
născuţilor vii pe grupe de vârstă ale mamelor, în România, în anii 1989 şi 1998:
Grupa de Nr.femeilor Nr.născuţilor vii Rata specifică de
vârstă fertilitate (‰)
1989 (Fx,0) 1998 (Fx,1) 1989 (Nx,0) 1998 (Nx,1) 1989 (fx, 0) 1998 (fx,1)
15-19 ani 934553 872140 55335 35178 59,210 40,335
20-24 ani 898030 959249 151929 92931 169,180 96,879
25-29 ani 709561 911265 83330 70697 117,439 77,581
30-34 ani 872582 754468 51799 27388 59,363 36,301
35-39 ani 845128 659096 21549 8116 25,498 12,314
40-44 ani 668191 842232 4745 2369 7,101 2,813
45-49 ani 640694 796707 254 155 0,396 0,195
Total 5568739 5795157 368941 236834 66,252 40,868
Notă: Nu s-au inclus născuţii vii de către femei cu vârste sub 15 ani. Efectivul acestora fiind foarte redus nu afectează rezultatele analizei.
Sursa: Anuarul demografic al României - 1996, CNS, Bucureşti, 1996; caietul Născuţi vii în anul 1998 şi Efectivul populaţiei la 1 iulie
1998, CNS, Bucureşti, 1999.
Analizaţi evoluţia fertilităţii şi puneţi în evidenţă influenţa factorilor asupra variaţiei

numărului de născuţi vii în anul 1998 faţă de anul 1989.
Rezolvare
Dinamica fertilităţii populaţiei se poate studia cu ajutorul sistemului de indicatori
statistici ai dinamicii care cuprinde modificările absolute şi respectiv, relative ale acestui
fenomen:
1. indicele general al numărului de născuţi vii:
49
∑N x ,1
236834
IN = 15
49
⋅ 100 =
368941
⋅ 100 = 64 ,2%
∑N
1/ 0
x ,0
15
2. variaţia absolută a numărului de născuţi vii:
49 49
ΔN 1/ 0
= ∑ N x ,1 − ∑ N x ,0 = 236834 − 368941 = 132107
x =15 x =0 născuţi vii
a) influenţa modificării ratei generale de fertilitate asupra variaţiei numărului de născuţi vii:
49
fg ⋅ ∑F
f x1 40,87
I Ng1/ 0 = x = 15
⋅ 100 = If ⋅ 100 = ⋅ 100 = 61,7%
1
49
66,25
f ⋅ ∑F
g1/ 0
g0 x = 15
x1
⎛
f g − f g ⎞⎟⎠ ⋅ ∑ F x = [(40,87 − 66,25) / 1000] ⋅ 5795157 = −147108
49
f
ΔN g
1/ 0
=⎜
⎝ 1 0 x = 15
1
născuţi vii
91
b) influenţa modificării efectivului contingentului feminin fertil asupra sporului numărului de
născuţi vii:
49
f ⋅∑F
g1 x1 5795157
I ∑N Fx1x/ 0 = x = 15
49
⋅ 100 = I∑F ⋅ 100 =
5568739
⋅ 100 = 104,1%
f ⋅∑F
x1/ 0
g1 x = 15
x0
⎛ 49 49
⎞
Δ ∑N F 1/ 0
x
= ⎜ ∑F −∑F ⎟ ⋅
⎝ x =15 x 1
x = 15
x 0 ⎠
f g0
= (5795157 − 5568739) ⋅ 66,25 / 1000 = 15001
născuţi vii
Rata generală de fertilitate are caracter de medie. Dinamica acestui indicator poate fi
redată printr-un indice cu structură variabilă care se descompune în indicele cu structură fixă
(cuantificarea influenţei factorului calitativ − fertilitatea specifică pe vârste − asupra evoluţiei
fertilităţii generale) şi indicele schimbării structurii (cuantifică influenţa modificărilor în
structura contingentului feminin fertil pe vârste − factor cantitativ-structural − asupra
dinamicii fertilităţii).
a1) influenţa modificării ratelor specifice de fertilitate asupra dinamicii ratei generale de
fertilitate şi asupra numărului de născuţi vii:
149
∑ f x ⋅ yx fg 40,87
Iff x =
1
x =15
⋅100 = ⋅100 = ⋅100 = 60,91%
1 1
49
g1 / 0 f g* 67,1
∑ f x ⋅ yx 0
x =15 1
100
f g = ∑ f x ⋅ yx
unde * x =0 0 1
⎛ ⎞ 49
F x1 = [(40,87 − 67,1) / 1000] ⋅ 5795157 = −151999
f
ΔN f f g *⎠ x∑
x =⎜ − ⎟⋅
1/ 0 ⎝ g1 = 15 născuţi vii
a2) influenţa modificării structurii pe vârste a contingentului feminin fertil asupra dinamicii
ratei generale de fertilitate şi asupra numărului de născuţi vii:
49
y
∑f x0
⋅y
x1
fg 67,1
I f xg = x = 15
49
⋅ 100 =
fg
*
⋅ 100 =
66,25
⋅ 100 = 101,27%
1/ 0
∑f
x = 15 x0
⋅y
x0 0
⎛
f g − f g ⎞⎟⎠ ⋅ ∑ P x = [(67,1 − 66,25) / 1000] ⋅ 5795157 = 4892
49
yx
ΔN =⎜
⎝
1/ 0
* 0 x = 15
1
născuţi vii
Rezultatele obţinute confirmă relaţiile ce există între indicii sau variaţiile absolute care
definesc dinamica fenomenului de fertilitate. Sistematizând influenţele calculate se obţine
următoarea schemă:
92
Influenţa modificãrii ratelor
specifice de fertilitate pe vârste
Influenţa modificãrii ratei -39,09%
generale de fertilitate -151999 nãscuţi vii
-38,3%
-147108 nãscuţi vii
Influenţa modificãrii structurii
Modificarea numãrului pe grupe de vârstã a
de nãscuţi vii în anul contingentului feminin fertil
1998 faţã de anul 1989 +1,27%
-35,8% +4892 nãscuţi vii
-132107 nãscuţi vii
Influenţa modificãrii
efectivului femeilor fertile
+4,1%
+15001 nãscuţi vii
Se observă că numărul născuţilor vii a scăzut puternic în intervalul 1989-1998. Această evoluţie
se datorează în exclusivitate factorului calitativ − ratele specifice de fertilitate − a căror
diminuare în timp a fost extrem de severă, determinând o scădere cu aproape 152000 născuţi vii
a natalităţii ( sau cu 39%). În schimb, factorii cantitativ ( modificarea efectivului femeilor
fertile) şi structural (repartiţia pe vârste a contingentului feminin fertil) au mai compensat din
această scădere intensă cu 15001 şi respectiv 4892 născuţi vii. Dacă ratele de fertilitate specifice
pe grupe de vârstă s-ar fi menţinut la nivelele din 1989, în anul 1998 natalitatea ar fi înregistrat
388833 născuţi vii, iar rata de fertilitate s-ar fi situat la un nivel de 67,1 născuţi vii la 1000 femei
fertile, un nivel foarte mare faţă de cel real înregistrat în 1998, de 40,87 născuţi vii la 1000
femei fertile.
1. În anii 1977 şi 2002 se cunosc următoarele date cu privire la efectivul populaţiei şi

numărului născuţilor vii la nivelul ţării şi separat pe cele două medii:
Efectivul populaţiei la 1 iulie Născuţii vii în cursul anului
Medii
1977 2002 1977 2002
Urban 9518000 11608735 177170 98200
Rural 12140000 10186058 246788 112300
Total 21658000 21794793 423958 210500
Sursa: Anuarul demografic al României,1996
Să se calculeze: a) rata generală de natalitate şi ratele specifice pe medii, în fiecare an şi

dinamica acestora; b) contribuţia celor două medii, în fiecare an, la formarea ratei generale de
natalitate.
93
2. Pentru colectivităţile A şi B se cunosc următoarele date referitoare la fertilitatea specifică
pe grupe de vârstă, în anul t:
Grupa Colectivitatea A Colectivitatea B

de Fertilitatea Ponderea femeilor în Fertilitatea Greutatea specifică
vârstă specifică contingentul fertil specifică a grupei
(ani) nx=Nx/Fx*1000 kx=Fx/ΣFx*1000 nx=Nx/Fx*1000 kx=Fx/ΣFx*1000
15-19 79.5 0.18 73.5 0.09
20-24 131.7 0.22 179.5 0.13
25-29 79.8 0.31 127.6 0.15
30-34 52.4 0.15 74.1 0.18
35-39 38.5 0.09 35.2 0.2
40-44 20.2 0.03 17.4 0.15
45-49 7.5 0.02 1.5 0.1
Să se determine:
1. Contribuţia fiecărei grupe la formarea fertilităţii generale în fiecare dintre cele două
colectivităţi.
2. Fertilitatea generală pe fiecare colectivitate în parte.
3. Se cunosc următoarele date cu privire la numărul femeilor, al născuţilor vii pe grupe de

vârstă, în două subcolectivităţi şi la nivelul colectivităţii generale:
Grupe de Colectivitatea generală Subcolectivitatea A Subcolectivitatea B
vârstă Nr. femeilor Nr. născuţi Nr. Nr. Nr. Nr.
Fx vii femeilor născuţi vii femeilor născuţi vii
Nx Fx Nx Fx Nx
15 – 19 913 038 55 624 26 243 1 354 23 473 1 636
20 – 24 852 010 155 421 20 427 4 499 26 825 3 932
25 – 29 646 250 80 237 11 477 2 468 22 230 1 757
30 – 34 693 534 49 647 12 861 1 856 22 517 983
35 – 39 780 977 29 398 15 354 1 208 23 661 466
40 – 44 765 560 7 889 15 005 400 25 442 126
45 – 49 721 283 480 14 518 28 24 654 7
Total 5 372 652 378 696 115 885 11 813 168 802 8 907
Analizaţi raportul dintre intensitatea fertilităţii populaţiei în cele două subcolectivităţi folosind
metodele de standardizare.
94
Indicaţii de rezolvare: 1. a se vedea problema rezolvată nr. 1; 2. a se vedea problema

rezolvată nr. 2 ; 3. a se vedea problema rezolvată nr. 3.

Bucureşti, 2005.
Bucureşti, 2006.
95
ANALIZA TRANSVERSALĂ A
MORTALITĂŢII POPULAŢIEI
8.1. Obiective
8.2. Mortalitatea populaţiei
8.3. Mortalitatea specifică pe sexe şi
vârste
11.3.1. Mortalitatea pe sexe
11.3.2. Mortalitatea pe vârste
8.4. Metode de standardizare a ratelor de mortalitate
11.4.1. Metoda directă
11.4.2. Metoda indirectă
8.5. Mortalitatea pe medii, în profil teritorial şi pe categorii socio-
economice
8.6. Sezonalitatea mortalităţii populaţiei. Mortalitatea pe cauze de
deces
8.8. Teste de autoevaluare şi probleme propuse
8.9. Răspunsuri
8.1 Obiective
" Ce reprezintă şi cum se calculează rata generală a mortalităţii
" Cum se calculează ratele specifice ale mortalităţii
" Care sunt metodele de standardizare ale ratelor de mortalitate
" Analiza sezonalităţii mortalităţii populaţiei
96
8.2 Mortalitatea populaţiei
Fenomenul demografic cunoscut sub denumirea de “mortalitate” reprezintă masa

deceselor survenite în cadrul populaţiei într-o anumită perioadă de timp (de obicei, un an
calendaristic).
Evenimentul demografic care face obiectul înregistrării este “decesul”, definit ca
încetarea definitivă a funcţiilor vitale după trecerea unei anumite perioade de la naştere.
Imaginea cea mai generală a intensităţii mortalităţii este redată prin intermediul ratei
generale a mortalităţii, determinate pe baza relaţiei:
M
mg = P
⋅ 1000 (8.1)
în care:
mg = rata generală a mortalităţii;
M = efectivul persoanelor care au decedat în cursul perioadei;
P = efectivul mediu al populaţiei în perioada analizată (la data de 1 iulie –
estimează efectivul mediu anual, în ipoteza evoluţiei populaţiei în progresie aritmetică).
Fiind exprimată în promile, rata generală a mortalităţii indică numărul de decese la

1.000 locuitori.
Caracterizarea unor aspecte analitice ale fenomenului mortalităţii impune stabilirea
unor indicatori de intensitate, pe perioade mai mici decât anul calendaristic (lună, trimestru
sau semestru). În scopul asigurării comparabilităţii acestora cu rata anuală a mortalităţii, se
stabileşte, în prealabil, densitatea medie anuală a deceselor prin multiplicarea numărătorului
acestora cu raportul dintre durata calendaristică a anului şi durata calendaristică a perioadei
pentru care se stabileşte intensitatea mortalităţii.
În privinţa efectivului mediu al populaţiei cu care se compară “densitatea anuală a
deceselor”, în cazul imposibilităţii determinării acestuia pentru fiecare perioadă, se utilizează
efectivul populaţiei stabilit pentru data de 1 ianuarie, dacă mortalitatea vizează primele 6 luni
ale anului şi efectivul populaţiei la 1 iulie, pentru ultimele 6 luni ale anului calendaristic.
Adoptând această soluţie, se face o uşoară supraestimare a mortalităţii în intervalul ianuarie –
iunie, în situaţia în care efectivul populaţiei în cursul anului înregistrează o tendinţă de creştere.
Redând imaginea globală a mortalităţii populaţiei, rata generală nu sugerează nimic în

legătură cu repartiţia deceselor şi intensitatea mortalităţii pe vârste sau pe generaţii. Acest
indicator permite un prim contact cu evaluarea mortalităţii în cadrul colectivităţii analizate.
Simplitatea calculului, precum şi existenţa informaţiilor despre fenomen în toate ţările în care
este organizată înregistrarea deceselor într-un sistem cu minimum de pretenţii, determină
utilizarea ratei generale a mortalităţii în comparaţiile internaţionale, dar şi în aprecierea, într-o
primă etapă, a tendinţei de evoluţie a fenomenului.
97
8.3 Mortalitatea specifică pe sexe şi vârste
Studiul mortalităţii populaţiei se aprofundează prin analiza particularităţilor de

manifestare a acesteia, în cadrul diverselor subcolectivităţi specifice. Sexul şi vârsta sunt două
dintre caracteristicile fundamentale în funcţie de care se analizează fenomenele demografice.
Repartiţia deceselor pe sexe şi vârste permite studierea intensităţii mortalităţii, prin
intermediul “ratei specifice”.
Ratele specifice de mortalitate pe sexe şi vârste aduc un plus considerabil la

descrierea analitică a fenomenului, la desprinderea unor legităţi şi forme specifice de
manifestare. Teoretic, stabilirea “ratei specifice de mortalitate” utilizează procedeul adoptat în
cazul “ratei generale”, rezultatele exprimându-se, de asemenea, în promile.
8.3.1 Mortalitatea pe sexe

Determinarea intensităţii mortalităţii specifice pe sexe se face prin raportarea masei
deceselor înregistrate în rândul persoanelor de sex masculin, respectiv feminin, într-o anumită
perioadă de timp, la efectivul mediu al persoanelor aparţinând fiecărui sex:
M M f
m = m
⋅ 1000 şi m = ⋅ 1000 (8.2)
P
f
P
m
m f
în care indicele “m” şi “f” simbolizează sexul masculin, respectiv sexul feminin; restul
notaţiilor îşi păstrează semnificaţia anterioară.
Fenomenul de “supramortalitate masculină”, prezent în cadrul tuturor categoriilor

de vârstă, se constată din raportul celor două rate specifice ale mortalităţii.
Rata generală a mortalităţii se încadrează în limitele celor două rate specifice. De
altfel, se poate stabili o relaţie între rata generală şi rata specifică de mortalitate, cu ajutorul
căreia se determină contribuţia intensităţii mortalităţii fiecărui sex şi a structurii populaţiei pe
sexe la formarea ratei generale a mortalităţii:
M M m + M f M m Pm M f P f
m g
= = = ⋅ + ⋅ = mm ⋅ K m + m f ⋅ K f (8.3)
P P Pm P P f P
în care Km şi Kf reprezintă ponderea populaţiei masculine, respectiv feminine, în totalul
populaţiei.
Relaţia confirmă faptul că intensitatea mortalităţii generale este în funcţie de

intensitatea mortalităţii pe sexe, dar şi de structura pe sexe a populaţiei.
Această relaţie de calcul este utilă îndeosebi când se analizează modificarea ratei
generale a mortalităţii de la o perioadă la alta.
98
Dinamica ratei generale a mortalităţii şi stabilirea influenţei factorilor amintiţi anterior
asupra acesteia foloseşte metoda substituţiei în lanţ:
1 1 1 1 1
=
m g
=
m ⋅K +m ⋅K
m m f f
I mg 0 0 0 0 0
(8.4)
1/ 0
m g m ⋅K +m K
m m f f
Influenţa modificării intensităţii mortalităţii specifice pe sexe asupra dinamicii ratei

generale a mortalităţii se stabileşte astfel:
1 1 1 1
m m ⋅ K m + mf ⋅ K f
Im m mf
;
= (8.5)
mg1 / 0 0 1 0 1
m m ⋅ K m + mf K f
iar influenţa modificării structurii pe sexe asupra dinamicii ratei generale de mortalitate se
determină pe baza relaţiei:
0 1 0 1
m m ⋅ K m + mf ⋅ K f
IK m Kf
;
= (8.6)
mg1 / 0 0 0 0 0
m m ⋅ K m + mf K f
Se poate verifica uşor că produsul celor doi indici parţiali este egal cu indicele ratei
generale a mortalităţii.
Fenomenul de supramortalitate masculină nu este uniform în cadrul tuturor
categoriilor de vârstă. În general, s-a constatat că supramortalitatea masculină creşte paralel
cu vârsta până la grupa 20-24 ani, după care înregistrează o tendinţă de scădere, rămânând
totuşi prezentă până la vârstele cele mai înaintate.
8.3.2 Mortalitatea pe vârste

Vârsta este una din caracteristicile demografice de care nu se poate face abstracţie în
analiza intensităţii fenomenului de mortalitate. Ca urmare, este necesar să se stabilească
indicatori şi metode de analiză care să releve particularităţile de manifestare a fenomenului în
funcţie de vârstă.
Colectivităţile de decedaţi, precum şi colectivitatea populaţiei din care se recrutează
decesele se urmăresc structurate pe vârste sau grupe de vârstă, în funcţie de scopul analizei.
Rata specifică de mortalitate a populaţiei la vârsta “x” se determină pe baza relaţiei:
M
m=Px
x
⋅1000 (8.7)
x
Se calculează astfel, prin intermediul acestui indicator, numărul de decese la 1.000

locuitori care împliniseră vârsta “x” ani în cursul anului calendaristic în care s-a efectuat
observarea fenomenului.
99
Este recomandabil ca analiza mortalităţii specifice pe vârste să fie combinată cu
analiza fenomenului pe sexe.
Între intensitatea mortalităţii specifice pe vârste şi intensitatea mortalităţii generale
există o legătură directă. De altfel, rata generală a mortalităţii este o medie aritmetică
ponderată a ratelor specifice, ponderea fiind reprezentată de efectivul populaţiei fiecărei
vârste.
Această afirmaţie se demonstrează astfel:
w
M ∑M x
mg = = x =0
w
(8.8)
P
∑P
x =0
x
Din formula de calcul a ratei specifice de mortalitate se deduce:
M x
= m ⋅P x x
Înlocuind, în relaţia de calcul a ratei generale de mortalitate, masa deceselor la vârsta

“x” prin expresia anterioară, se obţine:
w
∑m P x x w
P
= ∑ m x K x , în care K = x
mg = x =0
w x w (8.9)
∑P
x =0
x
x =0
∑P
x =0
x
Faptul că rata generală de mortalitate este o medie ponderată a ratelor specifice

permite identificarea, într-o primă fază, a factorilor calitativi şi cantitativi – structurali, care
determină dinamica mortalităţii populaţiei de la o perioadă la alta, utilizând conceptele teoriei
indicilor statistici. Totodată, atrage atenţia asupra rezervelor pe care trebuie să le avem în
situaţiile când facem apel la rata generală a mortalităţii, în compararea intensităţii
fenomenului în cadrul a două colectivităţi diferite.
8.4 Metode de standardizare a ratelor de mortalitate
Utilizarea ratei generale de mortalitate, fără o analiză detaliată a fenomenului, poate să

ducă la concluzii eronate nu numai în cazul analizei dinamicii mortalităţii, ci şi în cazul când
comparăm mortalitatea populaţiei în cadrul a două colectivităţi diferite.
Problema prezintă o mare importanţă, deoarece indicatorul mortalităţii este utilizat
uneori ca element de referinţă în compararea nivelului de dezvoltare al diverselor regiuni şi
ţări.
100
Pe de altă parte, compararea intensităţii mortalităţii în cadrul a două colectivităţi
diferite, folosind ratele specifice de mortalitate este foarte dificilă, datorită numărului mare de
niveluri care trebuie comparate. De aceea, s-a căutat să se stabilească un indicator care să
beneficieze de puterea de sintetizare a ratei generale a mortalităţii, dar care să elimine
inconvenientele legate de structura diferită în funcţie de vârstă.
Un asemenea indicator este cunoscut în demografie sub denumirea de “rata
standardizată a mortalităţii”.
Să presupunem că avem de comparat intensitatea mortalităţii în cadrul a două
colectivităţi (PA şi PB) într-o anumită perioadă de timp, cunoscând atât efectivele de populaţie
pe vârste cât şi intensitatea specifică a mortalităţii.
Rata generală de mortalitate, pentru fiecare colectivitate, se deduce din relaţiile:
w
= ∑ mx Kx ,
A A A
m g
x =0
(8.10)
w
în care: K x = wP x = ∑mx Kx
B B B
şi m g
∑ Px x =0
x =0
Se poate constata că “rata generală de mortalitate” depinde de un factor calitativ

propriu, mortalitatea specifică pe vârste (mx), dar şi de un factor structural (Kx),care, de fapt,
este un element extern pentru fenomenul pe care îl analizăm.
Scopul urmărit prin aplicarea metodelor de standardizare a mortalităţii constă tocmai
în eliminarea influenţei unor structuri după vârste diferite, pentru populaţiile colectivităţilor
comparate.
Se cunosc două metode de standardizare:
- metoda directă (metoda populaţiei standard);
- metoda indirectă (metoda mortalităţii standard).
8.4.1 Metoda directă

Această metodă este cunoscută şi sub denumirea de metoda “populaţiei standard” şi
ţine cont de cei doi factori care intervin în formarea ratei generale de mortalitate, înlocuind
structurile pe vârste, specifice colectivităţilor comparate, cu structura unei populaţii neutre
(structura standard).
În practică, se obişnuieşte să se folosească drept structură “neutră” structura pe vârste
a populaţiei “Suediei” 15 , în cazul comparării nivelului mortalităţii populaţiei din diverse ţări,
sau structura pe vârste a populaţiei ţării, când comparăm mortalitatea pe judeţe.
15
Se optează pentru folosirea structurii pe vârste a populaţiei Suediei pentru considerentul că această ţară a fost mai puţin
afectată de războaie, procesul de îmbătrânire demografică al populaţiei este relativ încheiat, iar structura pe vârste manifestă o
relativă stabilitate în timp.
101
În această accepţiune, ratele generale de mortalitate standardizate, pentru cele două
colectivităţi, se determină astfel:
st . w
mgA = ∑ mx Kx
A st.
x =0
(8.11)
st . w
mB = ∑ mx Kx
B st.
g
x =0
în care Kst. = structura pe vârste a populaţiei neutre (standard).
Folosind aceeaşi structură după vârstă, cele două rate generale de mortalitate sunt
comparabile.
Cu toate acestea, nu trebuie subestimată importanţa pe care o prezintă opţiunea pentru
o anumită structură standard. Se demonstrează că prin utilizarea unor structuri standard
diferite, concluziile privind intensitatea mortalităţii în rândul celor două colectivităţi
comparate se pot modifica radical. Datorită acestui fapt, în cazul în care compararea nivelului
mortalităţii se limitează la un număr de două colectivităţi, este recomandabil ca, drept
“structură standard”, să se folosească structura pe vârste specifică uneia dintre colectivităţile
comparate:
st . w st . w
mgA = ∑ mx Kx mgA = ∑ mx Kx
A A. A B.
x =0 x =0
sau (8.12)
st . w st . w
mB = ∑ mx Kx mgB = ∑ mx Kx
B A. B B.
g
x =0 x =0
Adoptarea unei asemenea soluţii este utilă mai ales în cazul în care una dintre
colectivităţi este redusă din punct de vedere numeric, iar stabilirea intensităţii mortalităţii pe
vârste este nesemnificativă. În plus, se reduce şi volumul de calcule necesare stabilirii ratelor
standardizate de mortalitate, deoarece una dintre acestea este reprezentată de însăşi
mortalitatea generală nestandardizată.
102
8.4.2 Metoda indirectă
Numită şi metoda “mortalităţii standard”, prin intermediul acestei metode se urmăreşte
să se stabilească, într-o primă etapă, măsura în care structurile diferite în funcţie de vârstă,
caracteristice colectivităţilor comparate, influenţează rata mortalităţii generale.
De data aceasta, elementul comun în stabilirea ratei standardizate de mortalitate se
constituie din ratele specifice de mortalitate, extrase dintr-o populaţie neutră, sau
caracteristică uneia dintre colectivităţile comparate.
Astfel:
st .∗ w st .∗. w
mA = ∑ mx Kx mgB = ∑mx Kx
st. A. st. B
g (8.13)
x =0 x =0
În cazul folosirii drept “mortalitate standard” a ratelor specifice uneia dintre

colectivităţile comparate:
st .∗ w st .∗ w
mgA = ∑ mx Kx m gA = ∑ m x K x
A A. B A
x =0 x=0
sau (8.14)
st .∗. w st .∗. w
mB = ∑ mx Kx mB = ∑ mx Kx
A B B B
g g
x =0 x =0
Oricare ar fi soluţia adoptată, ratele generale de mortalitate, standardizate prin metoda

indirectă, au sens numai în urma comparării cu ratele generale de mortalitate nestandardizate:
w w
∑ mx K x ∑ mx K x
A A B B
A B
m m
λA = λB =
g g
st .∗
= x =0
w
şi st .∗
= x =0
w
(8.15)
A B
∑m K ∑m K
st . A st . B
mg x x mg x x
x =0 x =0
Comparaţia se face pe baza valorii celor două rapoarte. Se poate afirma că mortalitatea
populaţiei este mai ridicată în cadrul acelei colectivităţi pentru care valoarea raportului este
mai mare.
În practică se utilizează, în special, metoda directă de standardizare. Metoda indirectă

se aplică în cazurile când, pentru populaţiile comparate, nu se cunosc ratele specifice de
mortalitate pe vârste.
103
8.5 Mortalitatea pe medii, în profil teritorial şi pe categorii socio-economice
Ca orice fenomen demografic, mortalitatea reacţionează la influenţa condiţiilor socio-

economice. Acest fapt explică interesul acordat studierii mortalităţii populaţiei pe medii, pe
categorii socio-economice şi în profil teritorial.
Referitor la metodologia de analiză, aceasta nu se deosebeşte de sistemul prezentat
anterior. Se stabileşte nivelul general al mortalităţii, precum şi intensitatea mortalităţii pe
vârste şi sexe, în cadrul colectivităţilor specifice (populaţia din mediul urban şi rural, în
funcţie de ocupaţie şi ramuri de activitate etc.).
Pe lângă interesul prezentat din punct de vedere demografic, determinarea intensităţii
mortalităţii în cadrul subcolectivităţilor de populaţie, structurate după caracteristicile
demografice, de mediu, teritoriale şi socio-economice aduce o contribuţie însemnată la
descifrarea mecanismelor interne care condiţionează evoluţia acestui fenomen.
Este evident faptul că putem înţelege mai bine acţiunea şi modul de manifestare a
influenţei diverşilor factori asupra fenomenului de mortalitate, pe măsură ce analiza pătrunde
mai în detaliu, în interiorul componentelor colectivităţii generale.
De altfel, sistemul de relaţii care exprimă legătura dintre intensitatea mortalităţii pe
sexe sau vârste şi intensitatea mortalităţii generale este perfect adaptabil cazului în care
subcolectivităţile specifice sunt constituite din populaţia pe medii, pe judeţe, pe categorii
sociale etc. Astfel, de exemplu, se poate demonstra faptul că “rata generală a mortalităţii” la
nivelul ţării este, de fapt, o medie aritmetică ponderată a ratelor de mortalitate specifice
fiecărui judeţ.
n
∑ mig Pi n
i =1
mg = n
= ∑ mig ⋅ Ki (8.16)
i =1
∑ Pi
i =1
în care: Pi = efectivul populaţiei din judeţul “i”.
Stabilirea intensităţii mortalităţii pe subcolectivităţi specifice permite ca, prin

comparare, să se intuiască şi să se stabilească, cu ajutorul metodelor moderne ale analizei
factoriale, legăturile de cauzalitate şi interdependenţă dintre fenomen şi factorii săi
determinanţi.
Comparaţiile care se fac între nivelul mortalităţii pe medii, pe judeţe sau pe categorii
socio-economice, trebuie să ţină seama întotdeauna de influenţa structurii populaţiei pe vârste,
apelând în prealabil la metode de standardizare. Mai mult, având în vedere faptul că
“mortalitatea” este un fenomen aleator, orice afirmaţie rezultată din compararea acesteia în
cadrul a două colectivităţi diferite trebuie supusă testelor de verificare a ipotezelor statistice.
104
8.6 Sezonalitatea mortalităţii populaţiei. Mortalitatea pe cauze de deces
Condiţiile naturale şi, în general, mediul înconjurător influenţează atât intensitatea

fenomenului de mortalitate, distribuţia deceselor pe vârste, cât şi repartiţia acestora pe luni ale
anului.
Studiul sezonalităţii mortalităţii prezintă interes deoarece poate constitui un element
de referinţă în planificarea reţelei de ocrotire a sănătăţii, îndeosebi când acest aspect se
corelează şi cu analiza pe cauze de deces.
Metoda cea mai simplă pentru caracterizarea sezonalităţii mortalităţii constă în
determinarea indicilor de sezonalitate pe luni ale anului.
Pentru a atenua influenţa unor factori întâmplători (de exemplu, apariţia unei epidemii
de gripă într-o anumită perioadă a anului) se recomandă ca indicii de sezonalitate să fie
stabiliţi pe baza informaţiilor privind repartiţia deceselor pe luni, într-o perioadă de 3 – 5 ani.
În acest scop, se pot utiliza fie ratele lunare de mortalitate, fie masa deceselor repartizate pe
luni ale anului, concluziile nediferenţiindu-se în mod semnificativ.
În cazul ţării noastre se manifestă o puternică sezonalitate a mortalităţii populaţiei, cu
vârf de sezonalitate în sezonul de iarnă.
În analiza mortalităţii populaţiei, o importanţă deosebită o prezintă studierea
aspectelor statistice şi dinamice referitoare la repartiţia deceselor pe cauze.
Folosind clasificarea internaţională a cauzelor de deces, elaborată sub auspiciile
O.N.U., sistemul informaţional statistic oferă elemente suficiente pentru realizarea acestui
scop, orientând eforturile reţelei de ocrotire a sănătăţii în direcţia adoptării unor asemenea
măsuri care să faciliteze creşterea longevităţii populaţiei.
În mod curent, se determină intensitatea mortalităţii pe cauze relativ omogene.
Rata mortalităţii pentru cauza “i” se stabileşte pe baza relaţiei:
Mi ⋅100.000
mi = (8.17)
P
Exprimarea ratei de mortalitate în procentimile se justifică prin numărul redus de

decese în cazul unor anumite cauze, fapt care ar imprima o valoare nesemnificativă intensităţii
exprimate în promile.
Datorită faptului că numeroase cauze de deces se pot reuni în grupe omogene, în
practică atât intensitatea mortalităţii, cât şi structura deceselor se determină pe grupe de cauze
de deces.
105
Iată cum se prezintă evoluţia ratelor de mortalitate pe cauze de deces, în ţara noastră,
în perioada 1990 – 2007:
Cauze de deces 1990 1995 2002 2007
Boli aparat circulator 627,0 736,1 766,2
Tumori 142,0 165,5 197,3
Boli aparat respirator 97,3 75,8 68,8
Boli aparat digestiv 50,3 68,2 73,4
Accidente, otrăviri, 76,5 78,7 68,8
traumatisme
Boli genito-urinare 14,7 12,9 9,2
Sursa : Anuarul demografic al României 2008, INS, Bucureşti, 2008.
Se constată ponderea ridicată a deceselor determinate de afecţiuni ale aparatului

circulator (afecţiuni degenerative), incriminate pentru mai mult de jumătate din efectivul
deceselor, cu tendinţă de creştere a frecvenţei relative, pe măsura accentuării procesului de
îmbătrânire demografică a populaţiei. Pe locul doi, în privinţa importanţei, s-au situat
tumorile. Surprinde tendinţa de creştere a bolilor aparatului digestiv, incriminat fiind
consumul de alcool. Un număr însemnat de decese se înregistrează încă în grupa “accidente,
otrăviri, traumatisme”, cu reale posibilităţi de reducere.
Analiza mortalităţii pe cauze de deces trebuie adâncită prin abordarea specificităţii
manifestării acestei laturi a fenomenului, în subcolectivităţile de populaţie, structurate după
sex, vârstă, stare civilă, mediu, ocupaţie etc.
1. La nivelul judeţului X, în anul 2009 s-au înregistrat următoarele efective ale

populaţiei şi efective de decedaţi:
Numărul decedaţilor
Efectivul populaţiei
Data (cumulat)
total masculin feminin masculin feminin
01.01.2004 600600 300100 300500 - -
10.02.2004 622300 310200 312100 402 390
01.04.2004 642300 320400 321900 906 885
08.09.2004 644300 318900 325400 2517 2465
25.11.2004 648530 321800 326730 3309 3265
31.12.2004 649300 322300 327000 3719 3660
Pe baza acestor date să se determine:

1. Rata generală de mortalitate şi ratele specifice pe sexe.
2. Supramortalitatea masculină.
106
3. Contribuţia structurii populaţiei şi a ratelor specifice de mortalitate pe sexe la formarea
ratei generale de mortalitate.
Rezolvare
Se determină efectivul mediu al populaţiei în anul 1999, pe total şi pe sexe, utilizându-

se formula mediei cronologice ponderate, având în vedere că intervalele pentru care există
date privind efectivele de populaţie nu sunt echidistante: t1=40 zile, t2=50 zile, t3=160 zile,
t4=78 zile, t5=37 zile.
t1 t +t t +t t
P1 + P2 1 2 + ... + P5 4 5 + P6 5
P= 2 2 2 2
t1 + t 2 + ... + t 5
P = 639540 persoane
PM = 317959 persoane
astfel: P = PM + PF ⇒ PF = 321581 persoane

M = MM + MF = 3719 + 3660 = 7379persoane
1.
M 7379
mg = * 1000 = * 1000 = 11.52 o
P 639540 oo
M
m gM = M * 1000 = 11.69 o
PM oo
MF
m gF = * 1000 = 11.38 o
PF oo
2.
mgM 11.69
F
= = 1.024
m g 11.38
3.
m g = m gM * K M + m gF * K F = 5.62 o + 5.9 o = 11.52 o
oo oo oo
PM
KM = *100 = 48.15%
P
P
K F = F *100 = 51.85%
P
107
2. Se cunosc următoarele date referitoare la efectivul populaţiei României la 1 iulie şi numărul
de decese pe grupe de vârstă în anul 1998 comparativ cu anul 1988:
Efectivul populaţiei
Nr. decedaţilor
Grupa la 1 iulie Px
Mx
de vârstă (mii loc.)
1988 1998 1988 1998
0-4 ani 1766 1164 12691 5845
5-9 ani 1821 1433 1179 1167
10-14 ani 1971 1703 1051 881
15-19 ani 1988 1779 1534 1133
20-24 ani 1651 1971 1651 1615
25-29 ani 1518 1841 2063 2082
30-34 ani 1790 1531 3263 2466
35-39 ani 1678 1398 4277 3945
40-44 ani 1268 1673 4845 7722
45-49 ani 1318 1570 7873 10856
50-54 ani 1440 1154 12833 11431
55-59 ani 1364 1166 17382 16672
60-64 ani 1196 1236 22691 25120
65-69 ani 853 1104 24533 32134
70-74 ani 522 856 25772 39923
75 ani şi peste 914 924 109732 106174
Total 23058 22503 253370 269166
Sursa: Anuarul demografic al României − 1996, CNS, 1996; Caietul Decedaţi în anul 1998, CNS, 1999; Caietul Populaţia României pe
vârste, sexe, medii şi judeţe la 1 iulie 1998.
Analizaţi dinamica mortalităţii populaţiei României în perioada 1988-1998, folosind metoda

indicilor cu descompunerea pe factori de influenţă. Comentaţi rezultatele obţinute.
Rezolvare
Dinamica mortalităţii populaţiei se poate studia cu ajutorul sistemului de indicatori
statistici ai dinamicii care cuprinde modificările absolute şi respectiv, relative ale acestui
fenomen:
1. indicele general al numărului de decedaţi:

100
∑M x ,1
269166
IM = 0
100
⋅ 100 =
253370
⋅ 100 = 106 ,23%
∑M
1/ 0
x ,0
0
108
2. sporul numărului de decedaţi:
100 100
ΔM = ∑ M x ,1 − ∑ M x ,0 = 269166 − 253370 = 15796

1/ 0
x=0 x=0 decedaţi
a) influenţa modificării ratei generale de mortalitate asupra sporului numărului de decedaţi:

100
mg ⋅ x∑=0 Px 11,96
Im
1
= ⋅ 100 = I ⋅ 100 = ⋅ 100 = 108,85%
1
g
M 100 m g1 / 0 10,99
mg ⋅ x∑=0 Px
1/ 0
0 1
100
Δm g = ⎛⎜ mg − mg ⎞⎟ ⋅ ∑ P = [(11,96 − 10,99 ) / 1000] ⋅ 22503000 = 21895
M ⎝ 0 ⎠ x =0 x1
1/ 0 1
decedaţi
b) influenţa modificării numărului populaţiei asupra sporului numărului de decedaţi:

100
mg1 ⋅ x∑=0 Px1 22503
I∑
M
P = x
100
⋅ 100 = I∑
P x1 / 0
⋅ 100 =
23058
⋅ 100 = 97,59%
x1 / 0
mg ⋅ x∑=0 Px
1 0
⎛ 100 100
⎞
∑P
ΔM x = ⎜ ∑ P − ∑ P ⎟ ⋅ mg = (22503000 − 23508000 ) ⋅ 10,99 / 1000 = −6099
1/ 0
⎝ x =0 x 1
x =0
x 0
⎠ 0
decedaţi
Rata generală de mortalitate de caracter de medie. Dinamica acestui indicator poate fi

redată printr-un indice cu structură variabilă care se descompune în indicele cu structură fixă
(cuantificarea influenţei factorului calitativ - mortalitatea specifică pe vârste - asupra
evoluţiei mortalităţii generale) şi indicele schimbării structurii (cuantifică influenţa
modificărilor în structura populaţiei pe vârste - factor cantitativ-structural - asupra dinamicii
mortalităţii).
a1) influenţa modificării ratelor specifice de mortalitate asupra dinamicii ratei generale de
mortalitate şi asupra numărului de decedaţi:
100
∑ mx ⋅ y x mg 12,0
I mmxg =
1
x=0
⋅ 100 = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 99,06%
1 1
1/ 0
100
∑ mx ⋅ y x mg *
12,1
0
x =0 1
100
mg* = ∑ mx0 ⋅ y x1
unde x =0
100
Δm x = ⎛⎜ mg − mg ⎞⎟ ⋅ ∑ P = [(11,96 − 12,07 ) / 1000] ⋅ 22503000 = −2545
M ⎝ * ⎠ x =0 x1
1/ 0 1
decedaţi
109
a2) influenţa modificării structurii pe vârste a populaţiei asupra dinamicii ratei generale de
mortalitate şi asupra numărului de decedaţi:
100
y
∑ mx ⋅ y x0 mg 12,10
I mxg = x=0
⋅ 100 = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 109,88%
1 *
mg
100
11,96
1/ 0
∑ mx ⋅ y x
x =0
0 0
0
100
Δ Mx 1/ 0 = ⎛⎜⎝ mg * − mg 0⎞⎟⎠ ⋅ ∑ P x = [(11,96 − 10,99) / 1000] ⋅ 22503000 = 24440

y
x=0
1
decedaţi
Rezultatele obţinute şi prezentate în schema de mai jos confirmă relaţiile ce există

între indicii sau sporurile ce definesc dinamica fenomenului de mortalitate. Sistematizând
influenţele calculate se obţine următoarea schemă:
În România, pe parcursul deceniului 1988-1998 numărul de decedaţi a crescut cu 15796
persoane (sau cu 6,23%). Această evoluţie se datorează, în exclusivitate, intensificării
factorului calitativ - rata generală de mortalitate, care a determinat o sporire a mortalităţii cu
21895 decedaţi în 1998 faţă de 1988 (sau cu aproape 9%). Dinamica efectivului populaţiei −
celălalt factor, de natură cantitativă − a indus o evoluţie pozitivă, determinând scăderea
numărului de decedaţi cu 6099 persoane sau cu 2,41%.
Influenţa modificãrii ratelor
specifice de mortalitate pe
vârste
Influenţa modificãrii ratei -0,94%
generale de mortalitate -2545 decedaţi
+8,85%
+21895 decedaţi
Influenþa modificãrii structurii
populaţiei pe grupe de vârstã
Modificarea
+9,88%
numãrului de decedaţi
+24440 decedaţi
în anul 1998 faþã de
anul 1988
+6,23%
+15796 decedaţi Influenţa modificãrii
numãrului populaţiei
-2,41%
-6099 decedaţi
Influenţa negativă a ratei generale de mortalitate a fost provocată, în întregime, de

accentuarea procesului de îmbătrânire demografică a populaţiei, deoarece numai influenţa
factorului structural − structura pe grupe de vârste a populaţiei − a condus la creşterea cu
24440 decedaţi, sau cu aproape 10%, a mortalităţii în 1998 faţă de 1988. Factorul calitativ −
ratele specifice de mortalitate pe gupe de vârstă − a avut o influenţă favorabilă scăderii
mortalităţii, pe seama acestuia numărul de decedaţi diminuându-se cu 2545 persoane sau cu
aproape 1%.
În privinţa intensităţii mortalităţii pe vârste, urmărind seria ratelor specifice, constatăm
reduceri consistente ale acestora la grupele ce marchează începutul şi sfârşitul vieţii: 0-4 ani şi
110
70 de ani şi peste. Reduceri de mai mică amploare s-au înregistrat şi în intervalul de la 10 la
34 de ani. Începând însă cu grupa de 35-39 de ani şi terminând cu cea de 65-69 ani, fără
excepţie, intensitatea mortalităţii este mai ridicată în anul 1998 comparativ cu anul 1988. O
explicaţie riguroasă a acestei evoluţii nu poate fi formulată decât în urma unei analize
detaliate a mortalităţii pe cauze de deces, care a cunoscut, noi tendinţe după 1990, pe fondul
scăderii dramatice a nivelului de trai al populaţiei. Dar, indiferent de concluziile la care se va
ajunge, trebuie să reţinem că intensificarea mortalităţii la vârstele adulte constituie un grav
semnal de alarmă pentru factorii de decizie în planul politicilor sanitare şi de ocrotire a
sănătăţii, al politicilor sociale şi de ocupare a forţei de muncă
3. Din Anuarul statistic al României − ediţia 1998 şi din caietul Decedaţi în anul 1997,
elaborate de C.N.S. s-au cules următoarele date privind numărul populaţiei la 1 iulie 1997 şi
numărul deceselor pe grupe de vârstă la nivelul ţării şi în judeţele Timiş şi Iaşi, pentru anul
1997:
Grupa Efectivul populaţiei Numărul decedaţilor
de vârstă România Iaşi Timiş România Iaşi Timiş
0-4 ani 1176809 50960 31993 6252 353 177
5-9 ani 1545381 61538 46260 1359 63 24
10-14 ani 1653603 67963 47664 696 35 13
15-19 ani 1867270 79256 55867 1256 65 29
20-24 ani 1925230 86631 61546 1708 82 61
25-29 ani 2023782 74217 65398 2397 91 71
30-34 ani 1261820 42951 41328 2453 101 61
35-39 ani 1481333 49427 49128 4882 200 139
40-44 ani 1674354 57094 55754 8582 296 283
45-49 ani 1507445 52405 49605 11310 382 393
50-54 ani 1131187 33098 34096 11967 317 382
55-59 ani 1229211 40606 35761 18551 651 583
60-64 ani 1236955 39702 33321 26501 844 736
65-69 ani 1096234 35184 32688 33701 996 1133
70-74 ani 853947 25997 25582 41056 1097 1279
75-79 ani 446755 13219 14712 32936 899 1095
80-84 ani 262266 8006 6919 34600 943 934
85 ani şi 172343 5481 5248 39108 1197 1086
peste
Total 22545925 823735 692870 279315 8612 8479
Comparaţi intensitatea mortalităţii din cele două judeţe în anul 1997 folosind metodele
adecvate pentru eliminarea influenţelor structurale şi comentaţi rezultatele obţinute.
111
Rezolvare
1. Într-o primă etapă se determină rata generală de mortalitate pentru cele două judeţe.
Pentru o mai facilă notare, considerăm judeţul Iaşi ca fiind colectivitatea A, iar judeţul Timiş -
colectivitatea B.
i
y = P
i
x
x 100
∑P
i
x
unde x=0 -= structura pe grupe de vârstă a populaţiei din fiecare colectivitate; i = A
sau B
iar M x
= m ⋅P x x
- în cazul judeţului Iaşi:

100
∑M
A
x 100
mgA = ⋅ 1000 = ∑ mx ⋅ y ⋅ 1000 =

A A
x= 0
100 x
∑P
A x= 0
x
x= 0 10,45‰
- în cazul judeţului Timiş:
100
∑M
B
x 100
mgB = = ∑ mx ⋅ y =
B B
x= 0
100 x
∑P
B x=0
x
x= 0 12,24‰
2. Se compară intensitatea mortalităţii în cele două colectivităţi A şi B:

B
m g
=
0,01224
* 100 = 117,05%
A
m g
0,01045
Aşadar, la o primă vedere, se poate trage concluzia că intensitatea mortalităţii
populaţiei din judeţul Timiş este cu aproape 17% mai mare decât în judeţul Iaşi. Esenţial este
de văzut dacă acest rezultat nu este deformat de o structură pe vârste a populaţiei din judeţul
Timiş, posibil a fi mai îmbătrânită din punct de vedere demografic.
1. Pentru a elimina influenţa structurii pe vârste a populaţiei ce diferă în cele două judeţe se
determină ratele standardizate ale mortalităţii, cu ajutorul celor două metode frecvent
utilizate în practică. Se vor utiliza drept structură standard şi mortalitate standard,
structura populaţiei şi mortalitatea specifică pe grupe de vârstă, la nivelul României sau a
uneia din cele două colectivităţi, a căror mortalitate se compară (tabelul următor).
a) Metoda directă (folosind ca structură standard, structura pe vârste a populaţiei
României):
Bst
mg 0,01258
Ast
= *100 = 106,16%
mg 0,01185
100 100
st st
= ∑ m x ⋅ yx = = ∑ m x ⋅ yx =
Ast A Bst B
m g m g
x =0 11,85‰ x =0 12,58‰
112
Se observă că nivelul mortalităţii în judeţul Timiş, în anul 1997 a fost mai mare decât
în judeţul Iaşi doar cu 6%.
b) Metoda indirectă (folosind ca mortalitate standard, mortalitatea specifică a
populaţiei României):
100 A
= ∑ m x ⋅ yx =
Ast * st
mg x =0 10,85‰
100
B
= ∑ m x ⋅ yx =
Bst * st
mg
12,04‰
x =0
Aceste rate au sens numai dacă se compară cu ratele generale de mortalitate

nestandardizate :
100
A
∑ mx ⋅ yx
A
A
m = x =0
g
λA = Ast* 100
=
mg A
∑ mx ⋅ y x
st
x =0 0,964
100
B
∑ mx ⋅ yx
B
B
m = x =0
g
λB = Bst*
100
=
m ∑ mx yx
g
st
⋅
B
x =0 1,017
Deoarece λ B > λ A se poate afirma cu certitudine că mortalitatea din judeţul Timiş este
mai ridicată comparativ cu cea din judeţul Iaşi.
Dacă se foloseşte metoda directă, dar se consideră drept populaţie standard, populaţia
uneia din cele două colectivităţi A sau B, adică cea din Iaşi sau din Timiş, se obţin
următoarele rezultate:
• cu structura standard a populaţiei din judeţul Iaşi:
100
A
= ∑ m x ⋅ yx =
Ast A
mg x =0 10,45‰
100
A
= ∑ m x ⋅ yx =
Bst B
mg x =0 11,03‰
Bst
α=
m *100 = 105,5%
g
Ast
mg
Dacă se foloseşte metoda directă, dar se consideră drept populaţie standard, populaţia
uneia din cele două colectivităţi A sau B, adică cea din Iaşi sau din Timiş, se obţin
următoarele rezultate:
• cu structura standard a populaţiei din judeţul Iaşi:
100
A
= ∑ m x ⋅ yx =
Ast A
m g
x =0 10,45‰
100
A
= ∑ m x ⋅ yx =
Bst B
mg x =0 11,03‰
Bst
α=
m *100 = 105,5%
g
Ast
mg
113
• cu structura standard a populaţiei din judeţul Timiş:
100
B
= ∑ m x ⋅ yx =
Ast A
mg x =0 11,55‰
100
A
= ∑ m x ⋅ yx =
Bst B
mg x =0 12,24‰
Bst
mg
α = Ast *100 = 106,0%
mg
Tabel 8.1 Aplicarea metodelor de standardizare a mortalităţii
Ratele specifice Structura pe vârste
Grupa
de mortalitate (‰) a populaţiei
de
România Iaşi Timiş România Iaşi Timiş mxA mxB mxst mxst mxA mxB
vârstă
mxst mxA mxB ystx yAx yBx ystx ystx yAx yBx yBx yAx
0-4 ani 5,31 6,93 5,53 0,052 0,062 0,046 0,361 0,288 0,329 0,245 0,320 0,343
5-9 ani 0,88 1,02 0,52 0,068 0,075 0,067 0,070 0,035 0,066 0,059 0,068 0,039
10-14 0,42 0,51 0,27 0,073 0,083 0,069 0,038 0,020 0,035 0,029 0,035 0,023
ani
15-19 0,67 0,82 0,52 0,083 0,096 0,081 0,068 0,043 0,065 0,054 0,066 0,050
ani
20-24 0,89 0,95 0,99 0,085 0,105 0,089 0,081 0,084 0,093 0,079 0,084 0,104
ani
25-29 1,18 1,23 1,09 0,090 0,090 0,094 0,110 0,097 0,107 0,112 0,116 0,098
ani
30-34 1,94 2,35 1,48 0,056 0,052 0,060 0,131 0,082 0,102 0,116 0,140 0,077
ani
35-39 3,30 4,05 2,83 0,066 0,060 0,071 0,265 0,185 0,198 0,234 0,287 0,170
ani
40-44 5,13 5,18 5,08 0,074 0,069 0,080 0,384 0,376 0,356 0,413 0,417 0,352
ani
45-49 7,50 7,29 7,92 0,067 0,064 0,072 0,486 0,528 0,478 0,537 0,522 0,505
ani
50-54 10,58 9,58 11,20 0,050 0,040 0,049 0,479 0,561 0,426 0,521 0,471 0,451
ani
55-59 15,09 16,03 16,30 0,054 0,049 0,052 0,872 0,886 0,745 0,779 0,828 0,805
ani
60-64 21,42 21,26 22,09 0,055 0,048 0,048 1,163 1,209 1,034 1,031 1,023 1,066
ani
65-69 30,74 28,31 34,66 0,048 0,043 0,047 1,373 1,681 1,315 1,451 1,336 1,483
ani
70-74 48,08 42,20 50,00 0,038 0,032 0,037 1,594 1,888 1,519 1,776 1,559 1,580
ani
75-79 73,72 68,01 74,43 0,020 0,016 0,021 1,344 1,471 1,185 1,566 1,445 1,196
ani
80-84 131,93 117,79 134,99 0,012 0,010 0,010 1,366 1,566 1,284 1,318 1,177 1,314
ani
85 ani şi 226,92 218,39 206,94 0,008 0,007 0,008 1,665 1,578 1,512 1,719 1,655 1,379
peste
Total 12,39 10,45 12,24 1,000 1,000 1,000 11,849 12,579 10,848 12,038 11,549 11,034
114
În concluzie, chiar şi în cazul folosirii ca "structură standard" a structurii pe vârste specifice
uneia din colectivităţile comparate, intensitatea mortalităţii din judeţul Timiş a fost în anul
1997 mai mare decât în judeţul Iaşi , cu aproape 6%.
4. Pentru a verifica dacă intensitatea mortalităţii populaţiei din judeţul Timiş

(colectivitatea B) este semnificativ diferită de intensitatea acesteia în judeţul Iaşi
(colectivitatea A) se poate utiliza criteriul χ .
2
2 (M −ϕ ⋅ ∑ M )
B B 2
χ =∑
x x x
= 153,2
x ϕ ⋅∑Mx
B
x
2
Calculele se regăsesc în tabelul următor. Nivelul calculat pentru χ

se compară cu
nivelul teoretic pentru [k-(l+1)] grade de libertate (în cazul nostru
[18-(2+1)]=15 grade de libertate), în condiţiile unui nivel de semnificaţie de 5% (q=0,05).
χ
2
teoretic =24,996
χ
2
Deoarece valoarea calculată pentru este mult mai mare decât valoarea tabelară (
153,2 faţă de 24,996) rezultă că diferenţa dintre intensitatea mortalităţii populaţiei în cadrul
celor două colectivităţi este semnificativă.
Calcule pentru testarea semnificaţiei diferenţei dintre intensitatea mortalităţii
în judeţele Iaşi şi Timiş
Nr.decedaţi
din B în
Timiş Iasi
Grupa de condiţiile
mortalităţii ϕ =
*
M
B
ϕ ⋅∑ M
B ( B
Mx −ϕx⋅∑ Mx )
B 2
∑M
* x
vârstă x x
ϕx⋅∑ Mx
B
specifice din A B
PBx MBx mAx B* B A

M x = P x ⋅ mx
0-4 ani 31993 177 6,93 222 0,027705 235 14,27677
5-9 ani 46260 24 1,02 47 0,005921 50 13,67444
10-14 ani 47664 13 0,51 25 0,003069 26 6,514256
15-19 ani 55867 29 0,82 46 0,005728 49 7,883281
20-24 ani 61546 61 0,95 58 0,007283 62 0,009137
25-29 ani 65398 71 1,23 80 0,010024 85 2,305185
30-34 ani 41328 61 2,35 97 0,012149 103 17,13544
35-39 ani 49128 139 4,05 199 0,024852 211 24,40868
40-44 ani 55754 283 5,18 289 0,036136 306 1,786369
45-49 ani 49605 393 7,29 362 0,045204 383 0,246291
50-54 ani 34096 382 9,58 327 0,040825 346 3,712685
55-59 ani 35761 583 16,03 573 0,071674 608 1,005702
60-64 ani 33321 736 21,26 708 0,088554 751 0,293668
65-69 ani 32688 1133 28,31 925 0,115681 981 23,59816
70-74 ani 25582 1279 42,20 1079 0,134952 1144 15,86745
75-79 ani 14712 1095 68,01 1001 0,125081 1061 1,118025
80-84 ani 6919 934 117,79 815 0,101882 864 5,694678
85 ani şi 5248 1086 218,39 1146 0,143281 1215 13,67187
peste
Total 692870 8479 10,45 7999 1,000000 8479 153,2021
115
1. Folosind datele din următorul tabel cu privire la efectivul populaţiei României şi numărul
deceselor în anul 1998:
Efectivul populaţiei la 1 VII 1998 Numărul deceselor în 1998
Sexul
în cifre absolute în cifre relative în cifre absolute în cifre relative
Masculin 11012100 0.489 145432 0.54
Feminin 11490700 0.511 123734 0.45
Total 22502800 1 269166 1
Sursa: Anuarul Statistic al României – 1998, CNS, Bucureşti, 1998.
Se cere:
2. Rata generală de mortalitate şi ratele specifice pe sexe.
3. Contribuţia factorilor (mortalitatea specifică pe sexe şi structura populaţiei pe sexe) la
formarea ratei generale de mortalitate.
2. Se cunosc următoarele date privind populaţia masculină a României şi numărul deceselor

pe grupe de vârstă în anii 1998 şi 1978:
Efectivul mediu al Nr. decedaţilor de

Grupa populaţiei masculine sex masculin
de vârstă Px (mii loc.) Mx
1978 1998* 1978 1998
0-4 ani 1027 598 8551 3306
5-9 ani 1029 731 732 702
10-14 ani 857 869 494 550
15-19 ani 795 907 873 724
20-24 ani 930 1012 1370 1159
25-29 ani 872 930 1401 1504
30-34 ani 659 776 1341 1775
35-39 ani 688 703 2144 2851
40-44 ani 767 830 3384 5601
45-49 ani 747 773 4912 7825
50-54 ani 669 561 6712 7959
55-59 ani 466 550 6860 11290
60-64 ani 317 569 7572 16260
65-69 ani 400 492 14471 19259
70-74 ani 289 371 16632 21354
75 ani şi peste 267 340 33068 43313
Total 10778 11012 110517 145432
Notă: * - efectivul la 1 iulie
Sursa: Anuarul demografic al României - 1996, CNS, 1996; Caietul Decedaţi în anul 1998, CNS, 1999; Caietul Populaţia
României pe vârste, sexe, medii şi judeţe la 1 iulie 1998.
Analizaţi dinamica fenomenului mortalităţii populaţiei masculine în România pentru

perioada 1978-1998, folosind metode statistice adecvate şi comentaţi rezultatele obţinute.
116
3. Se cunosc următoarele date referitoare la numărul populaţiei la 1 iulie 2009 şi numărul
decedaţilor pe grupe de vârstă într-o colectivitate considerată standard şi două subcolectivităţi
componente:
Efectivul populaţiei (mii pers.) Numărul decedaţilor

Grupa
de vârstă Colectiv. Subcol. Subcol. Colectiv. Subcol. Subcol.
standard A B standard A B
0-4 ani 2035 81 109 17945 693 705
5-9 ani 1672 68 95 1159 47 72
10-14 ani 1563 57 72 783 29 26
15-19 ani 1867 76 109 1629 68 73
20-24 ani 1741 72 137 2003 79 127
25-29 ani 1314 49 143 1609 52 125
30-34 ani 1389 54 136 2230 91 139
35-39 ani 1568 65 141 3460 137 235
40-44 ani 1536 68 143 4753 176 368
45-49 ani 1421 63 142 6549 259 619
50-54 ani 1088 44 108 7698 267 689
55-59 ani 889 38 89 9189 370 1018
60-64 ani 1011 46 99 18346 733 1751
65-69 ani 798 37 73 24865 1024 1913
70-74 ani 567 26 51 30487 1214 2197
75ani şi
553 24 51 72560 2982 4915
peste
Total 21012 868 1698 205265 8221 14972
Comparaţi intensitatea mortalităţii în cele două subcolectivităţi, folosind metodele de

standardizare a mortalităţii şi verificaţi dacă intensităţile obţinute diferă semnificativ.
4. Se dau următoarele informaţii cu privire la efectivul populaţiei la 1iulie 2008 şi

intensitatea mortalităţii specifice pe grupe de vârstă în anul 2008, în trei judeţe A, B, C:
Efectivul populaţiei în 2008, în Rata de mortalitate în 2008, în
Grupa
judeţul: judeţul:
de vârstă
A B C A B C
0-9 ani 65150 59143 61007 10,62 11,12 10,82
10-19 ani 77465 70462 75143 1,31 1,5 1,47
20-29 ani 80260 71543 78421 2,79 2,93 2,89
30-39 ani 86154 74331 80409 2,83 2,99 2,91
40-49 ani 87823 81249 87231 2,87 3,01 2,97
50-59 ani 82265 69205 71225 3,36 3,73 3,56
60-69 ani 80320 69079 74053 30,59 30,9 30,77
70 ani şi
72495 64058 68209 47,07 48,57 47,25
peste
Total 631932 559070 595698 - - -
Comparaţi intensitatea mortalităţii în judeţul A cu cea din judeţul B prin folosirea

celor două metode de standardizare a mortalităţii. În acest scop se vor utiliza ratele de
mortalitate specifice pe grupe de vârstă din judeţul C şi structura pe vârste a populaţiei acestui
judeţ.
117
Indicaţii de rezolvare: 1. a se vedea problema rezolvată nr. 1; 2. a se vedea problema

rezolvată nr. 2; 3. a se vedea problema rezolvată nr. 3; 4. a se vedea problema
rezolvată nr. 3

Bucureşti, 2005.
• Mihăescu, Constanţa −“Aplicaţii în Demografie şi Statistică Socială”, ed. Oscar Print,
Bucureşti, 2006.
118
MORTALITATEA INFANTILĂ
ŞI MORTINATALITATEA
9.1. Obiective
9.2. Mortalitatea infantilă
9.3. Mortinatalitate
9.5. Teste de autoevaluare şi probleme
propuse
9.6. Răspunsuri
9.7. Bibliografie
9.1 Obiective
" Ce este şi cum se calculează mortalitatea infantilă
" Ce este şi cum se calculează mortinatalitatea
9.2 Mortalitatea infantilă
Masa deceselor persoanelor în vârstă de 0 ani, înregistrate într-o anumită perioadă de

timp, formează conţinutul fenomenului cunoscut sub denumirea de “mortalitate infantilă”.
Prin importanţa pe care o prezintă din punct de vedere social, cât şi prin specificul
colectivităţii din care se recrutează, mortalitatea infantilă beneficiază de metode proprii de
analiză.
119
Intensitatea mortalităţii infantile se stabileşte pe baza relaţiei:
M0 ⋅1000
m0 = (9.1)
Nvii
în care:m0 = rata mortalităţii infantile;

M0 = numărul de decese înregistrate în perioada de timp care face obiectul
analizei;
Nvii = numărul născuţilor vii în aceeaşi perioadă de timp
Determinarea intensităţii mortalităţii infantile reprezintă o primă etapă în ansamblul

aspectelor care fac obiectul analizei fenomenului. Această etapă este urmată de studierea
specificului mortalităţii în cadrul diverselor subcolectivităţi, delimitate pe baza
caracteristicilor demografice, socio-economice şi teritoriale, socio-culturale şi etnice.
Un loc aparte, prin importanţa pe care o prezintă, revine analizei mortalităţii infantile
pe grupe de vârstă şi pe cauze de deces.
În ţara noastră se folosesc următoarele subgrupe de vârstă, în funcţie de care se
prelucrează informaţiile privind decesele sub 1 an: 0-6 zile; 7-13 zile; 14-29 zile; 1 lună;
2 luni; 3-4 luni; 5-6 luni; 7-8 luni şi 9-11 luni. Se poate observa că intervalele sunt mai mici
la începutul vârstei de 0 ani, crescând progresiv, pe măsură ce ne apropiem de vârsta de 1 an.
Având la dispoziţie asemenea informaţii, se poate determina intensitatea mortalităţii
pentru fiecare interval de vârstă. În practică se urmăreşte îndeosebi cunoaşterea intensităţii
mortalităţii în prima săptămână de viaţă, în prima lună de viaţă şi în intervalul 1-11 luni,
stabilindu-se:
- Rata mortalităţii neonatale precoce:
M0−6 zile ⋅1000

mp = (9.2)
Nvii
- Rata mortalităţii neonatale:
M0−29 zile ⋅1000

mm = (9.3)
Nvii
- Rata mortalităţii postneonatale:
M1−11luni ⋅1000
mp.n. = (9.4)
Nvii
Însumând rata mortalităţii neonatale cu rata mortalităţii postneonatale se obţine rata

mortalităţii infantile.
120
Pentru a analiza mortalitatea infantilă pe cauze, se foloseşte acelaşi nomenclator al
cauzelor de deces, utilizat în cazul mortalităţii generale. Fără îndoială însă că există cauze de
deces care nu se pot manifesta în limita vârstei de 0 ani, sau a căror apariţie constituie o
excepţie.
Cauzele de deces la vârsta de 0 ani se pot grupa în două mari categorii:
a) cauze de deces de natură endogenă;
b) cauze de deces de natură exogenă.
Aşa cum sugerează denumirea, cauzele de deces de natură endogenă sunt afecţiuni a
căror apariţie se situează în timp înainte de naştere, în mediul intrauterin, sau sunt o
consecinţă a procesului naşterii propriu-zise.
Importanţa cunoaşterii mortalităţii infantile endogene şi exogene se justifică prin aceea
că, dacă prin mijloacele actuale se poate acţiona cu eficienţă redusă asupra scăderii
mortalităţii endogene, medicina oferă suficiente posibilităţi de combatere a cauzelor de natură
exogenă.
Pentru a determina intensitatea mortalităţii endogene se cer îndeplinite cel puţin două
condiţii:
- existenţa informaţiilor complete privind repartiţia deceselor infantile pe cauze;
- stabilirea şi înregistrarea corectă a cauzei de deces pentru fiecare component al
colectivităţii de decedaţi.
Aceste condiţii sunt, în general, satisfăcute în ţările în care înregistrarea curentă a
deceselor este organizată corespunzător.
Cunoscând repartiţia deceselor infantile pe cauze, se determină rata mortalităţii

infantile endogene şi respectiv, rata mortalităţii infantile exogene:
∑
endog.
m = M
endog. 0
⋅1000 (9.5)
0
N vii
∑
exog.
m = M
exog. 0
⋅1000 (9.6)
0
N vii
În cadrul cauzelor de natură endogenă se cuprind în general malformaţiile congenitale

şi afecţiunile perinatale. Restul cauzelor sunt de natură exogenă (boli infecţioase şi parazitare,
boli ale aparatului respirator, afecţiuni ale aparatului digestiv, accidente, otrăviri, traumatisme
etc.).
În lipsa informaţiilor, mortalitatea endogenă poate fi estimată cu ajutorul ratei
mortalităţii neonatale (care face totuşi o uşoară supraestimare).
121
9.3 Mortinatalitatea
Mortinatalitatea este fenomenul demografic care exprimă masa născuţilor morţi într-
o anumită perioadă, de obicei un an calendaristic.
Evenimentul demografic care face obiectul înregistrării în statistica stării civile este
naşterea acelui produs al concepţiei, a cărui perioadă de gestaţie depăşeşte 28 săptămâni şi
care, în momentul naşterii, nu prezintă niciun semn de viaţă.
Intensitatea fenomenului se caracterizează cu ajutorul “ratei mortinatalităţii”,
mărime relativă de coordonare care redă, într-o formă sintetică, numărul de născuţi morţi la
100 născuţi vii:
N.m.
m.n. = ⋅100 (9.7)
Nvii
în care:mn = rata mortinatalităţii;

Nm = numărul născuţilor morţi;
Nvii = numărul născuţilor vii.
Rata mortinatalităţii se poate stabili şi ca mărime relativă de structură, indicând

ponderea născuţilor morţi în totalul născuţilor:
N.m.
m.n. = ⋅100 (9.8)
Nvii + N.m.
Determinarea intensităţii mortinatalităţii reprezintă o primă etapă în procesul analizei

fenomenului. Împărţirea colectivităţii de născuţi morţi în subcolectivităţi, pe baza
caracteristicilor demografice, socio-economice, socio-culturale şi de mediu, precum şi în
profil teritorial, urmată de stabilirea mortinatalităţii specifice, oferă posibilitatea cunoaşterii
legăturilor de interdependenţă şi a factorilor cauzali care pot explica evoluţia fenomenului de
mortinatalitate.
Un interes aparte pentru analiza demografică îl prezintă studierea legăturii dintre

intensitatea mortinatalităţii şi vârsta mamei, cu implicaţii asupra orientării opţiunilor în
domeniul stabilirii conştiente a reproducerii populaţiei.
Urmărind evoluţia intensităţii mortinatalităţii în funcţie de vârsta mamei se poate
constata o scădere a acesteia de la grupa de vârstă 15-19 ani, atingând nivelul minim în cadrul
grupei 20-24 ani, după care, mortinatalitatea creşte continuu până la limita superioară a vârstei
contingentului fertil.
Nivelul mortinatalităţii specific grupei 15-19 ani se înregistrează din nou, fie în cadrul
grupei 30-34 ani, fie în grupa de vârstă 35-39 ani. Această evoluţie a intensităţii
mortinatalităţii pe vârste poate fi descrisă cu ajutorul unei funcţii parabolice.
122
Curba intensităţii
mortinatalităţii
Sub aspectul cauzelor de deces, mortinatalitatea este determinată în totalitate de cauze

de natură endogenă.
Proporţia pierderilor din rândul născuţilor ca urmare a cauzelor de natură endogenă,
incluzând născuţii morţi şi decesele infantile endogene, se stabileşte prin intermediul ratei
mortalităţii perinatale:
N .m . + M endog .
m .p.n . = 0
⋅ 1000 (9.9)
N vii + N .m .
în care: mp.n. = rata mortalităţii perinatale
În practică, deseori rata mortalităţii perinatale foloseşte în numitorul raportului numai

efectivul născuţilor vii, variantă de calcul care răspunde în mai mică măsură scopului pentru
care se determină acest indicator.
În cazul în care nu se poate stabili efectivul deceselor infantile endogene, acestea se
înlocuiesc în relaţia de calcul, cu efectivul deceselor în prima săptămână de viaţă sau efectivul
deceselor în prima lună de viaţă.
În primul caz se subestimează intensitatea mortalităţii perinatale, în timp ce, folosind
totalitatea deceselor în prima lună de viaţă, se supraestimează nivelul acestui indicator 16 .
Indiferent de modul de calcul al ratei mortalităţii perinatale, în situaţiile când nu se
foloseşte relaţia (9.9), trebuie să se specifice ce efectiv de decese infantile au fost incluse,
alături de născuţii morţi, mai ales în situaţii de analiză comparativă.
16
Din cercetări practice s-a constatat faptul că, în cele mai multe cazuri, numărul deceselor endogene este mai redus decât
efectivul deceselor neonatale.
123
1. Se cunosc următoarele date privind decesele infantile cumulate pe diferite vârste, pentru
Franţa, în perioada 1953-1955.
Număr Numărul cumulat
n+1 log3(n+1)
de zile al deceselor
21 38830 22 2.42
28 41324 29 3.13
61 49745 62 5.76
91 56502 92 7.57
181 70514 182 11.54
271 80255 272 14.43
365 87191 366 16.85
1. Să se determine rata mortalităţii infantile endogene şi exogene cunoscând că numărul total

de născuţi vii în anii 1953-1955 a fost de 2410663;
2. Să se determine numărul decedaţilor în perioada 1-11 luni.
Rezolvare
Pentru determinarea mortalităţii endogene şi exogene, în acest caz, poate fi aplicată metoda
analitică (biometrică), întrucât după reprezentarea grafică folosind scara semilogaritmică -
log3(n+1) se observă că decesele cumulate la diverse vârste au tendinţa să se înscrie într-o
linie dreaptă.
Pentru construirea graficului sunt necesare datele cuprinse în coloanele trei şi patru ale
tabelului de mai sus, adică datele referitoare la n+1 şi log3(n+1).
Folosind scara semilogaritmică se obţine următoarea reprezentare grafică:
124
Problemă rezolvată 2. Se cunosc următoarele date privind numărul decedaţilor sub un an, pe
grupe de vârstă, în anul 1997, la nivelul României:
Grupa de
vârstă
sub 7 zile 1526
7-13 zile 293
14-29 zile 419
1 lună 726
2 luni 586
3-4 luni 799
5-6 luni 395
7-8 luni 249
9-11 luni 216
Total 5209
Sursa: Anuarul Statistic al României, 1998
Se cere să se calculeze ratele specifice ale mortalităţii infantile, ştiind că numărul născuţilor
vii în anul 1997 a fost de 236891.
Rezolvare
1. Rata mortalităţii infantile neonatale:
M 0−29 zile 2238
m0−29ole = ⋅1000 = ⋅1000 = 9,44
Nvii 236891 ‰
Mortalitatea neonatală se compune din:
a) mortalitatea neonatală precoce:
M 0 −6 zile 1526
m 0 − 6 zile = ⋅ 1000 = ⋅ 1000 = 6,44
Nvii 236891 ‰
b) mortalitatea neonatală tardivă:
M 7 − 29 zile 712
m 7 − 29 zile = ⋅ 1000 = ⋅ 1000 = 3‰
Nvii 236891
m 0 − 6 zile + m 7 − 29 zile = m 0 − 29 zile
2. Rata mortalităţii postneonatale:
M 1−11luni 2971
m 1−11luni = ⋅ 1000 = ⋅ 1000 = 12,54
Nvii 236891 ‰
Deoarece:
m0 = m0 − 29 zile + m1−11luni
M0 5209
m0 = ⋅ 1000 = ⋅ 1000 = 21,98‰
Nvii 236891
125
1. În anii 2007, 2008 şi 2009 s-au înregistrat următoarele efective de decedaţi sub 1 an, pe
grupe de vârstă, la nivelul întregii ţări:
Grupe de vârstă
2007 2008 2009
0-6 zile 1538 1338 1457
7-13 zile 316 328 343
14-29 zile 424 391 387
1 lună 671 542 562
2 luni 477 458 426
3-4 luni 695 609 555
5-6 luni 332 292 303
7-8 luni 220 215 172
9-11 luni 195 187 165
Total 4868 4360 4370
Numărul de născuţi vii pentru anii respectivi au fost: în 2007 − 237297; în 2008 − 234600 şi
în 2009 − 234251.
Se cere să se determine rata mortalităţii infantile endogene şi exogene pentru fiecare dintre
anii prezentaţi folosind metoda analizei biometrice şi metoda probabilităţilor de deces.
2. Pe baza datelor referitoare la distribuţia deceselor la 0 ani, pe subgrupe de vârstă şi pe
cauze de deces, în anul 2004 determinaţi ratele de mortalitate infantilă specifice pe vârste şi
pe grupe mari de cauze de deces. Aplicaţi cele două metode de determinare indirectă a
intensităţii mortalităţii infantile pe cauze de deces şi comparaţi rezultatele cu cele obţinute
direct din datele înregistrărilor curente (statistica oficială). Datele necesare vor fi preluate din
Caietul „Mortalitatea infantilă în România -2004”, INS, Bucureşti, 2005.

Indicaţii de rezolvare: 1. A se vedea problema rezolvată nr. 1; 2. A se vedea problema
rezolvată nr. 2.

Bucureşti, 2005.
Bucureşti, 2006.
126
NUPŢIALITATEA ŞI DIVORŢIALITATEA
POPULAŢIEI
10.1. Obiective
10.2. Nupţialitatea populaţiei
10.3. Divorţialitatea populaţiei
10.5. Răspunsuri la testul
de autoevaluare
10.6. Bibliografie
10.1 Obiective
" Ce este şi cum se analizează nupţialitatea populaţiei
" Ce este şi cum se analizează divorţialitatea populaţiei
10.2 Nupţialitatea populaţiei
Fenomenul de nupţialitate defineşte masa căsătoriilor sau a persoanelor ce se

căsătoresc în limitele unei perioade de timp determinate, de obicei anul calendaristic.
Asemănătoare celorlalte fenomene ale mişcării naturale, nupţialitatea se poate analiza
în optică transversală (analiză de moment) sau pe generaţii. În ambele situaţii, cu deosebire
însă în analiza longitudinală, trebuie să ţinem seama de faptul că fenomenul nupţialităţii se
interferează cu alte fenomene demografice, în special cu mortalitatea.
Problemele cele mai importante ce fac obiectul analizei nupţialităţii în viziune

transversală se referă la determinarea intensităţii fenomenului, a aspectelor diferenţiale pe
medii (urban-rural) şi în profil teritorial (pe judeţe), după nivelul de instruire, pe naţionalităţi
etc., precum şi urmărirea sezonalităţii fenomenului, implicat în mare măsură în sezonalitatea
natalităţii populaţiei.
127
De asemenea, este necesar să avem în vedere faptul că, în analiza nupţialităţii
populaţiei, pe lângă aspectele globale, se identifică unele laturi specifice unor subcolectivităţi
de populaţie. Se impune, din acest punct de vedere, distincţia între analiza nupţialităţii
celibatarilor (primele căsătorii) şi analiza fenomenului de recăsătorie (nupţialitatea
persoanelor divorţate şi văduve).
Expresia cea mai generală a intensităţii nupţialităţii se obţine cu ajutorul ratei generale
de nupţialitate:
C
c= ⋅ 1000 (10.1)
P
c = rata generală de nupţialitate;
C = numărul persoanelor ce se căsătoresc în perioada de timp specificată;
P = efectivul mediu al populaţiei în acelaşi interval
În cazul în care, în numărătorul raportului, se prezintă “masa evenimentelor”, rata

generală de nupţialitate va reprezenta jumătate din nivelul stabilit anterior.
Pentru analiza nupţialităţii, vârsta joacă un rol esenţial. Legislaţia majorităţii ţărilor
stabileşte vârsta minimă la care orice persoană poate încheia o căsătorie, fără alte implicaţii
procedurale, în afară de asentimentul cuplului. Corelate cu observaţiile statistice privind limita
superioară de vârstă după care numărul căsătoriilor devine nesemnificativ, aceste prevederi
legale permit delimitarea aşa-numitului “contingent nupţiabil”. În situaţia specifică ţării
noastre, contingentul nupţiabil cuprinde populaţia feminină în limitele de vârstă 16 – 39 ani şi
populaţia de sex masculin, în limitele de vârstă 18 – 44 ani.
Desigur că limita superioară de vârstă este discutabilă, fapt pentru care, în practica
statisticii informaţiile privind numărul persoanelor ce se căsătoresc se prezintă grupat, până la
vârsta de 60 de ani şi peste.
Se recomandă ca, în contingentul nupţiabil să se includă numai persoanele care pot
încheia o căsătorie în mod efectiv şi nu întreaga populaţie în limitele de vârstă amintite
anterior.
Contingentul nupţiabil va face distincţie între persoanele celibatare către care se va
orienta analiza cu precădere şi persoanele divorţate şi văduve, care pot încheia o căsătorie prin
recăsătorire.
Având în vedere aceste precizări, pentru caracterizarea fenomenului de nupţialitate se
stabilesc o serie de indicatori specifici, cu intenţia de a aprofunda diverse aspecte:
Rata nupţialităţii celibatarilor:
C'
c' = ⋅ 1000 (10.2)
Pn
c’ = rata nupţialităţii celibatarilor;
C’ = numărul persoanelor celibatare ce se căsătoresc, în limitele contingentului
nupţiabil;
P n = populaţia medie din contingentul nupţiabil cu statut de celibatar.
128
Rata nupţialităţii celibatarilor poate fi determinată pentru fiecare sex, adoptând
aceleaşi principii, ţinând seama însă de limitele de vârstă diferite ale vârstelor nupţiabile pe
sexe. De asemenea, se pot determina rate specifice de nupţialitate a celibatarilor, pe vârste şi
sexe:
'
'C
c = x ⋅1000
x (10.3)
Pn , x
rata recăsătoriilor:
c = C r
⋅1000 (10.4)
P
r
d ,v
cr = rata recăsătoriilor;
Cr = numărul persoanelor ce se recăsătoresc, în limitele de vârstă ale
contingentului nupţiabil;
P d ,v = totalul populaţiei nupţiabile având statut de divorţat sau văduv.
În practică, analiza primelor căsătorii şi a recăsătoriilor nu se poate delimita strict

deoarece, având în vedere cuplul care se formează, putem avea de-a face cu căsătoria unei
persoane celibatare anterior, cu o persoană divorţată sau văduvă. Informaţiile statistice permit,
de obicei, analiza fenomenului de nupţialitate în funcţie de starea civilă anterioară a celor doi
soţi. De asemenea, se recomandă caracterizarea corelaţiei dintre vârsta soţului şi a soţiei,
aspect cu multe implicaţii sociale şi care influenţează în măsură însemnată procesul de
reproducere a populaţiei.
În privinţa sezonalităţii nupţialităţii populaţiei, pentru ambele medii, atât urban în cât
şi în rural, în ţara noastră, căsătoriile se încheie, cu predilecţie, în perioada august –
noiembrie. De asemenea, în cazul ambelor medii, cele mai multe căsătorii se celebrează în
luna octombrie, cu vârf de sezonalitate mai moderat pentru mediul urban şi relativ accentuat
pentru mediul rural. Amploarea sezonalităţii este mai mare în cazul mediului rural.
Sezonalitatea nupţialităţii îşi găseşte explicaţia în tradiţiile poporului nostru, rezultate
din practicile religioase (vârf de sezonalitate în luna sărbătorilor de Paşte, în cazul mediului
rural) sau legate de sezonalitatea activităţilor în agricultură (recoltarea culturilor de toamnă).
Sezonalitatea nupţialităţii se va regăsi ca efect în sezonalitatea natalităţii, fenomen cu
vârfuri de sezonalitate în mai-iulie.
10.3 Divorţialitatea populaţiei
Prin definiţie, fenomenul de divorţialitate caracterizează masa divorţurilor într-o

perioadă de timp delimitată. De cele mai multe ori, analiza divorţialităţii încadrează numărul
divorţurilor în limitele unui an calendaristic.
129
Intensitatea fenomenului (d) se stabileşte ca mărime relativă, comparând numărul
persoanelor care au divorţat în anul calendaristic respectiv (D) sau masa evenimentelor de
divorţ, cu efectivul mediu anual al populaţiei:
D
d= ⋅1000 (10.5)
P
Rata generală a divorţurilor asigură un prim contact cu specificul fenomenului şi se

determină nu numai pentru populaţia întregii ţări, ci şi pe medii, în profil teritorial, la nivelul
localităţilor etc.
Mai evident decât în cazul altor fenomene ale mişcării naturale, utilizarea întregii
populaţii pentru exprimarea intensităţii divorţialităţii nu se justifică suficient, deoarece nu
întreaga populaţie poate participa, potenţial, la constituirea masei divorţurilor. Ca urmare, este
recomandabil ca numărul divorţurilor să se coreleze cu efectivul populaţiei căsătorite,
exprimând mai corect intensitatea fenomenului:
D
d= ⋅1000 (10.6)
Pc
Pc = efectivul mediu al populaţiei căsătorite
În această accepţiune, intensitatea divorţialităţii se poate stabili şi pe subcolectivităţi,

grupate după sex şi vârstă, determinând ratele specifice de divorţialitate:
Dx ⋅1000
dx = (10.7)
Pc,x
Analiza fenomenului de divorţialitate prezintă o mare importanţă socială şi

demografică, mai ales prin implicaţiile ulterioare evenimentului. O atenţie deosebită se acordă
în acest sens grupării divorţurilor după numărul copiilor minori rezultaţi din căsătoria care se
desface, precum şi studiului divorţurilor din punct de vedere al cauzelor de divorţ. Acest ultim
aspect se aprofundează, în special, prin intermediul anchetelor demografice. De asemenea, se
urmăreşte analiza divorţialităţii în funcţie de durata căsătoriei.
Deoarece divorţurile anulează parţial aportul nupţialităţii la constituirea condiţiilor
necesare desfăşurării normale a procesului de reproducere a populaţiei, se obişnuieşte să se
determine, în limitele aceleiaşi perioade de timp, rata nupţialităţii nete, ca diferenţă între
rata generală de nupţialitate şi rata generală de divorţialitate:
C−D
cneta = c − d = P
⋅ 1000 (10.8)
130
Analiza nupţialităţii în viziune transversală are în vedere următoarele aspecte:

a) determinarea intensităţii fenomenului;
b) determinarea aspectelor diferenţiale pe medii (urban-rural) şi în profil teritorial (pe
judeţe);
c) neinterferarea cu alte fenomene demografice, în special cu mortalitatea;
d) urmărirea sezonalităţii fenomenului, implicat în mare măsură în sezonalitatea
natalităţii populaţiei.
10.5 Răspunsuri şi comentarii testul de autoevaluare
1. a) b) d)
10.6. Bibliografia unităţii de învăţare 10

Bucureşti, 2005.
Bucureşti, 2006.
131
MIGRAŢIA INTERNĂ ŞI EXTERNĂ
11.1. Obiective
11.2. Migraţia populaţiei
11.4. Răspunsuri la testul de
autoevaluare
11.5. Bibliografie
11.1 Obiective
" Tipurile de mişcări migratorii

" Metode de analiză a fenomenului migratoriu
11.2 Migraţia populaţiei
De maniera în care se manifestă şi se combină cele două componente ale mişcării

populaţiei depinde evoluţia în timp a efectivului şi structurii populaţiei.
În sens restrâns, prin mişcare migratorie se înţelege deplasarea populaţiei dintr-o
localitate în alta, sau dintr-o ţară în alta, însoţită de schimbarea statutului rezidenţial
(domiciliul stabil). Populaţia se deplasează frecvent pe teritoriu, fără ca această deplasare să
influenţeze domiciliul stabil al persoanei. Durata deplasărilor poate să varieze de la caz la caz.
În general, legislaţia fiecărei ţări are latitudinea să reglementeze dacă aceste deplasări
necesită efectuarea unor forme administrative sau nu. De obicei, deplasările pe perioadei
scurte de timp nu se iau în considerare. Modificarea temporară a domiciliului pe o perioadă
mai îndelungată de timp şi care necesită aprobarea organelor administrative de stat alcătuieşte
mişcarea migratorie flotantă.
În sfera deplasărilor spaţiale ale populaţiei se mai cuprind acele deplasări cu caracter
pendulatoriu, determinate, aproape în exclusivitate, de neconcordanţa dintre domiciliul stabil
132
şi sediul unităţii economice unde îşi desfăşoară activitatea populaţia ocupată, sau sediul
unităţii de învăţământ, pentru populaţia şcolară.
Deplasarea zilnică a populaţiei dintr-o localitate în alta şi care are caracter de
regularitate, formează mişcarea pendulatorie a populaţiei.
Parţial, cazurile de schimbare temporară a domiciliului cât şi mişcarea pendulatorie nu
se urmăresc prin sistemul evidenţei centralizate a mişcării populaţiei. Se înregistrează şi se
raportează prin sistemul statistic, numai mişcarea flotantă în cazul căreia aprobarea
modificării temporare a domiciliului cuprinde şi data 1 ianuarie sau 1 iulie. Explicaţia constă
în aceea că pentru aceste momente se determină, de regulă, efectivul populaţiei pe localităţi şi
judeţe.
Studiile care îşi propun să caracterizeze intensitatea, factorii de influenţă şi
consecinţele mişcării pendulatorii şi flotante apelează la sistemul anchetelor selective.
După cum mişcarea populaţiei însoţită de schimbarea domiciliului stabil, se
circumscrie graniţelor naţionale sau depăşeşte aceste graniţe, avem de-a face cu mişcarea
migratorie internă şi mişcarea migratorie externă.
Orice persoană care înregistrează evenimentul “migraţie” apare într-o dublă poziţie:
emigrant, pentru localitatea de unde pleacă şi imigrant, pentru localitatea unde îşi stabileşte
noul domiciliu. Iată de ce se poate considera că fenomenele de emigrare şi de imigrare, atunci
când se limitează la graniţele naţionale, au, în esenţă, acelaşi conţinut.
Totalitatea persoanelor care îşi stabilesc domiciliul legal într-o localitate, pe parcursul
unei perioade de timp (de obicei un an), formează, din punct de vedere al localităţii
respective, cohorta imigranţilor. Corespunzător, colectivitatea de persoane care pleacă din
localitate, stabilindu-şi domiciliul în alte localităţi, formează cohorta emigranţilor.
La nivelul ţării, făcând abstracţie de mişcarea migratorie externă, totalul imigranţilor
este echivalent cu totalul emigranţilor.
Mişcarea migratorie a populaţiei nu are caracter întâmplător. Ea este determinată, mai
mult decât alte fenomene demografice, de factori de natură economică şi, în mai mică măsură
(în unele cazuri speciale), de factori sociali, etnici, culturali sau politici.
Mobilitatea spaţială, analizată la nivelul unei anumite localităţi, influenţează structura
populaţiei pe vârste şi sexe ca şi evoluţia unor fenomene demografice, îndeosebi a natalităţii şi
mortalităţii.
S-a constatat că migraţia cuprinde, în special, persoanele adulte şi în măsură mai
redusă, copiii şi bătrânii – de regulă, bărbaţii migrează în proporţie mai însemnată decât
femeile, deşi situaţii inverse, în anumite etape, nu trebuie să surprindă. În unele cazuri,
deplasări ale femeilor determină migraţii echilibrate de copii, femei şi bătrâni.
Fenomenele migratorii pot determina modificări în structura pe ocupaţii, profesii şi
după nivelul de instruire.
Aspectele mai importante ce fac obiectul analizei mişcării migratorii se referă la
determinarea intensităţii fenomenului, pe total şi pe subcolectivităţi structurate după
caracteristici demografice (sex, vârstă, stare civilă), socio-economice şi culturale.
Interesează, de asemenea, orientarea fluxurilor migratorii, migraţia urban-rural şi
invers, structura emigranţilor după ţara de destinaţie, în cazul mişcării migratorii externe.
În cazul mişcării flotante prezintă interes şi surprinderea aspectelor legate de
sezonalitate.
133
Un interes aparte îl prezintă studierea efectelor pe care le poate avea mişcarea
migratorie asupra structurii populaţiei diverselor localităţi şi judeţe, pe sexe şi vârste ca şi
implicaţiile determinate de mişcarea migratorie selectivă asupra evoluţiei intensităţii
fenomenelor mişcării naturale.
Dinamica mişcării migratorii şi studiul cauzalităţii sunt un alt domeniu important al
analizei demografice.
De obicei, înregistrarea curentă a evenimentelor mişcării migratorii se efectuează de
către organele de poliţie, iar buletinele statistice prelucrate detaliat asigură un volum de
informaţii suficient pentru desprinderea trăsăturilor esenţiale ale fenomenului. Aprofundarea
analizei, mai ales sub aspectul cauzalităţii, necesită observări selective.
În analiza mişcării migratorii se adoptă, în special, optica transversală, analiza
longitudinală fiind mai puţin semnificativă, deosebirile de nuanţă implicând perioade istorice
şi transformări economice şi, în mai mică măsură, generaţii distincte.
În analiza fenomenului de migraţie distingem două categorii principale:
- migraţie brută, caracterizând global masa imigranţilor şi a emigranţilor;
- migraţie netă sau spor/scădere migratorie, oglindind diferenţa dintre efectivul
persoanelor imigrante şi efectivul emigranţilor.
Aceste două categorii sunt semnificative, în special, la nivelul localităţilor şi al
judeţelor şi prezintă o importanţă mai redusă la nivelul ţării 17 .
Atât migraţia brută cât şi migraţia netă beneficiază de exprimări cantitative în expresie
absolută şi relativă. Dacă notăm:
I = numărul persoanelor imigrante în localitate (judeţ) în cursul anului;
E = numărul persoanelor emigrante din localitate (judeţ) în aceeaşi perioadă de timp;
Mb = migraţie brută în cifre absolute;
Sm = migraţie netă (sporul migratoriu) în cifre absolute; atunci sunt evidente relaţiile:
Mb = I + E şi Sm = I – E (11.1)
Ca şi în cazul altor fenomene demografice, deoarece localităţile (judeţele) se

deosebesc din punct de vedere al efectivului populaţiei, este necesar ca atât migraţia brută cât
şi migraţia netă să fie corelate cu “numărul mediu al populaţiei”, determinând “rata
migraţiei brute” (rb) şi respectiv “rata migraţiei nete” (rs.m).
I+E I−E
rb = P
⋅ 100 şi r s .m = P
⋅ 100 (11.2)
Dacă se intenţionează să se stabilească intensitatea migraţiei brute la nivelul întregii

ţări, rata generală (RB) se va determina ca raport între efectivul persoanelor antrenate în
procesul migraţiei interne (M) şi efectivul mediu anual al populaţiei:
M
RB = P
⋅ 100 (11.3)
17
De altfel, făcând abstracţie de migraţia externă, la nivelul ţării este impropriu a se vorbi de migraţie netă.
134
Rata generală a migraţiei se poate stabili şi pentru perioade mai reduse decât anul
calendaristic (lună, trimestru, semestru), permiţând analiza sezonalităţii migraţiei cu ajutorul
indicilor de sezonalitate.
Dacă la nivelul ţării este impropriu a se vorbi de analiza distinctă a fenomenelor de
imigrare şi emigrare 18 , la nivelul unităţilor teritoriale această analiză se impune, datorită
motivaţiei şi implicaţiilor economico-sociale diferenţiate a celor două fenomene, pentru o
anumită localitate sau judeţ. Ca urmare, se recomandă determinarea ratei de imigrare,
respectiv emigrare:
I E
r i = P ⋅100 şi r e = P ⋅100 (11.4)
Diferenţa celor două rate este echivalentă cu rata migraţiei nete:

I E I −E
r −r
i e
= − =
P P P
= r s .m (11.5)
Aşa cum apreciam anterior, analiza generală a fenomenului migraţiei trebuie

aprofundată prin studierea structurii imigranţilor şi emigranţilor după diverse caracteristici, în
special pe grupe de vârstă şi sex. O anumită structură pe vârste şi sexe a populaţiei supuse
fenomenului migraţiei va influenţa structura populaţiei şi comportamentul demografic, atât în
localităţile de unde pleacă cât şi în localităţile unde se stabileşte.
Dacă emigraţia populaţiei dintr-o localitate va afecta în special grupele de vârstă
tinere, consecinţa va fi un proces de îmbătrânire demografică a populaţiei pentru localitatea de
unde pleacă şi un proces de întinerire a populaţiei în localităţile unde îşi stabilesc domiciliul.
De asemenea, se va modifica intensitatea fenomenelor demografice, în special natalitatea şi
mortalitatea populaţiei.
Migraţia populaţiei de la sat la oraş va avea ca efect, în prima perioadă, o creştere a
natalităţii în mediul urban, deoarece, comportamentul demografic al populaţiei rurale este
favorabil unei natalităţi mai ridicate. Acest comportament demografic se va adapta la
condiţiile mediului urban după trecerea unei anumite perioade. Afluxul de populaţie tânără
către unele localităţi va determina şi o scădere a coeficientului mortalităţii generale în cadrul
acestora.
Intensitatea mai ridicată a migraţiei populaţiei de sex masculin duce la schimbarea
proporţiei pe sexe în localităţile unde imigrează, cât şi în localităţile de unde emigrează.
În analiza migraţiei este importantă stabilirea direcţiei şi intensităţii fluxurilor
migratorii. De obicei, acestea se orientează de la regiuni cu un spor natural ridicat şi cu
dezvoltare economică mai redusă, către regiuni cu spor natural scăzut, dar dezvoltate din
punct de vedere economic.
Fluxurile migratorii se pot studia utilizând balanţa şah a migraţiei. În subiectul
balanţei se vor specifica localităţile (judeţele) de unde se formează fluxurile migratorii, iar în
predicat, localităţile (judeţele) spre care se îndreaptă acestea.
18
Se are în vedere migraţia internă.
135
În interiorul balanţei se va indica numărul populaţiei supuse fenomenului
migraţiei.
În ultima coloană şi ultimul rând se indică totalul populaţiei emigrante, respectiv
imigrante, pentru fiecare localitate (judeţ).
Datele balanţei permit caracterizarea structurii emigranţilor şi imigranţilor în funcţie
de domiciliul anterior (se calculează greutatea specifică a imigranţilor şi emigranţilor dintr-o
regiune în totalul acestora).
Dacă, în cadrul balanţei, se prevede şi distanţa pe care se organizează fluxurile
migratorii, se poate calcula distanţa medie a acestora, pentru fiecare regiune, separat pentru
emigrare şi imigrare.
n
∑ Ei de
de =
i =1
n
pentru emigranţi
∑ Ei
i =1
şi (11.6)
n
∑ Ii di
di =
i =1
n
pentru imigranţi,
∑ Ii
i =1
în care:
de = distanţa de emigrare (imigrare);
Ei şi Ii = numărul de emigranţi (imigranţi) din (în) regiunea i.
La nivelul ţării, distanţa medie de imigrare este identică cu distanţa medie caracteristică
fenomenului emigrării, ca urmare a faptului că aceleaşi persoane constituie atât colectivitatea
imigranţilor cât şi colectivitatea emigranţilor (în ipoteza unei populaţii de tip „închis“).
Balanţa şah, caracterizând fenomenul migraţiei, poate servi pentru întocmirea unor
modele matematice în scopul descrierii unor legităţi ale fenomenului.
Printre primele încercări care au urmărit să stabilească o legitate care să explice
orientarea fluxurilor migratorii, amintim pe aceea datorată lui E. G. Ravenstein, la sfârşitul
secolului al XIX-lea, şi care exprimă dimensiunea colectivităţilor de imigranţi din diferite
localităţi, într-o anumită localitate, ca funcţie de efectivul populaţiei localităţii de origine şi de
destinaţie şi a distanţei dintre ele:
−α
Mi = K ⋅ Pi ⋅ P j ⋅ D (11.7)
j ij
în care: Mi j
= numărul persoanelor care şi-au modificat domiciliul din
localitatea “j” în localitatea “i”;

Pi şi Pj = efectivul populaţiei celor două localităţi;
D = distanţa dintre localitatea “i” şi localitatea “j”
ij
136
Cu alte cuvinte, mărimea fluxului migratoriu între două localităţi variază direct
proporţional cu efectivul populaţiei acestora şi invers proporţional cu distanţa dintre ele.
Studiile actuale asupra migraţiei confirmă această supoziţie, cei doi factori influenţând
într-adevăr orientarea fluxurilor migratorii, dar nu sunt factori determinanţi. Modelarea
matematică a proceselor migratorii trebuie să ia în considerare, în mod obligatoriu, factorii
economici, culturali, demografici etc. a căror influenţă poate fi stabilită cu ajutorul analizei
factoriale. În studiile de prognoză a mişcării migratorii îşi găsesc aplicabilitatea lanţurile
Markov, prin intermediul metodei probabilităţilor de trecere.
Alături de mişcarea naturală a populaţiei, mişcarea migratorie contribuie la

modificarea numărului şi structurii populaţiei unei localităţi, într-o perioadă dată. Sporul
general al populaţiei se formează ca sumă a sporului natural şi a sporului migratoriu:
Sg = Sn + Sm (11.8)
Descompunând sporul natural şi sporul migratoriu în elementele componente, formula

de calcul al sporului general se poate scrie:
Sg = (N – M) + (I – E) (11.9)
Sporul general al populaţiei nu reprezintă altceva decât diferenţa dintre numărul

populaţiei de la sfârşitul şi începutul perioadei pentru care se calculează. Din formula de
calcul anterioară se poate stabili şi contribuţia sporului natural şi a sporului migratoriu, la
formarea sporului general.
Se calculează în acest scop, greutatea specifică a sporului natural şi a celui migratoriu,
în totalul sporului general. Există posibilitatea determinării sporului migratoriu pe cale
indirectă, ca diferenţă între sporul general şi sporul natural.
Sm = Sg – Sn (11.10)
Această metodă este deseori folosită în practică.
137
1. Mişcarea migratorie a populaţiei se caracterizează prin următoarele aspecte:

a) nu are caracter întâmplător;
b) în analiza mişcării migratorii se adoptă, în special, optica longitudinală, analiza transversală
fiind mai puţin semnificativă;
c) este determinată, mai mult decât alte fenomene demografice, de factori de natură
economică;
d) este determinată în mod special de factori sociali, etnici, culturali sau politici;
11.4 Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare
1. a) c)

Bucureşti, 2005.
Bucureşti, 2006.
138
View publication stats

20IDStatisticapopulatieiMIHAESCU DIMIAN CAPLESCU

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

20IDStatisticapopulatieiMIHAESCU DIMIAN CAPLESCU

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

Statistica populației. Curs pentru învățământul la distanță

Book · January 2011

Constanta Mihaescu Gina Dimian

SEE PROFILE SEE PROFILE

The user has requested enhancement of the downloaded file.

Prof. univ. dr. Constanţa MIHĂESCU

Asist. univ.dr. Gina DIMIAN Drd. Raluca CĂPLESCU

Curs pentru învăţământul

Prof. univ. dr. Constantin Mitruţ

Cursul de Statistica Populaţiei se adresează studenţilor înscrişi la programul de studiu ID

Îţi propun, stimate student, să Începem cu gandul la final!

Evaluarea cunoştinţelor se va realiza sub două forme:

Criteriile de evaluare constau în:

Ponderile asociate fiecarui criteriu precizat sunt următoarele:

Ce cuprinde această unitate de învăţare?

1.2 Categorii operaţionale şi obiect de studiu

• Evenimentul demografic reprezintă unitatea statistică simplă, cazul individual a cărui

Metode: de observare, prelucrare şi analiză a fenomenelor şi proceselor demografice,

1.3 Recensământul populaţiei şi al locuinţelor. Principii metodologice

Recensământul presupune observarea statistică totală şi constituie una din principalele

În secolul al XX-lea, în România s-au organizat recensăminte ale populaţiei în anii

Principiile metodologice şi organizatorice

1.4 Cadrul organizatoric al realizării unui recensământ

Reuşita unui recensământ este condiţionată, printre altele, de pregătirea organizatorică

Crearea cadrului organizatoric necesar pregătirii şi desfăşurării recensământului

Elaborarea detaliată a calendarului recensământului

Întocmirea listelor de clădiri (de localităţi) şi a

Elaborarea şi difuzarea formularelor şi instrucţiunilor

Recrutarea şi pregătirea personalului

Popularizarea recensământului în rândul populaţiei

În calendarul oricărui recensământ se disting trei etape principale:

Momentul critic şi perioada de înregistrare

Unitatea de observare (înregistrare)

Toate aceste situaţii pledează pentru acceptarea, ca unitate de observare la

1.5 Categorii de populaţie la recensământ, programul observării

Prelucrarea informaţiilor înregistrate la recensământ trebuie să ofere posibilitatea

Populaţia prezentă în localitate (PP) – cuprinde totalitatea persoanelor rezidente şi care

Populaţia legală a localităţii – cuprinde toate persoanele care au domiciliul în localitate şi

Se observă că cele două categorii principale de populaţie au ca element comun

în care:PS = populaţia stabilă

Informaţii care Informaţii despre alte

1.6 Probleme rezolvate

1. La recensământul populaţiei din 2002, la nivelul unui municipiu s-au înregistrat

Prin urmare: Pst = Pstp +At = 126729 + 2036 = 128765 persoane

2. La ultimul recensământ al populaţiei, la nivelul municipiului X, s-au înregistrat:

Aplicăm relaţia (1): PT = 267821 – 12103 + 6702 = 262420 persoane

1.7 Test de autoevaluare

2. Momentul critic al unui recensământ reprezintă:

4. Ce operaţiune este de competenţa exclusivă a Comisiei Centrale de Recensământ:

5. Principalele verigi ale sistemului informaţional demografic sunt:

6. La ultimul recensământ al populaţiei, la nivelul municipiului A, s-au înregistrat:

7. Presupunem că pentru o localitate, la ultimul recensământ s-au înregistrat următoarele

1. a, c, d, e; 2.c; 3.a, b; 4.e; 5.a, b, c.

1.9 Bibliografia unităţii de învăţare 1

• Mihăescu, Constanţa, “Demografie. Concepte şi metode de analiză”, ed. Oscar Print,

Ce cuprinde această unitate de învăţare?

2.2 Evidenţa curentă a mişcării naturale şi migratorii a populaţiei

2.3 Registrul naţional al populaţiei

2.4 Anchetele şi monografiile demografice

Studiul aprofundat al nivelului şi evoluţiei fenomenelor demografice presupune

Metodologia organizării anchetelor demografice s-a perfecţionat continuu. În ultimul

Definirea fenomenului demografic a cărui studiere se urmăreşte prin