Arborele Vieţii, Arborele Lumii sau Arborele Cosmic, ca simbol tutelar al culturii populare româneşti, a

ajuns până până la noi, străbătând aproape nemodificat, atât ca aspect, cât şi ca semnificaţie, numeroase
milenii din istoria umanităţii, fiind astăzi pentru cercetători o valoroasă „arhivă” care furnizează
informaţii de o excepţională valoare despre modul de gândire arhaic al înaintaşilor, despre concepţii,
mentalităţi, arhetipuri. Toate au ajuns până la noi, cei de astăzi, purtate de ramurile Arborelui Cosmic,
chiar dacă, pentru mulţi, multitudinea de simboluri a acestui arbore nu mai este evidentă. Căci, spune
Mircea Eliade, „un simbolism este independent de faptul că este sau nu înţeles, şi îşi păstrează
consistenţa în ciuda oricărei degradări şi o păstrează chiar şi atunci când este uitat.”[9]

De aceea, multe dintre obiceiurile şi ritualurile în care astăzi apare „bradul” sau „pomul” se realizează
pentru că „aşa am apucat din bătrâni”, dar de cele mai multe ori, fără să se cunoască adevărata
semnificaţie a „bradului”.

În ortodoxie, crucea nu este numai un simbol al durerii, al umilinţei, al jertfei şi al morţii, ci şi un simbol al
biruinţei Vieţii asupra Morţii, al luminii asupra întunericului, al biruirii iadului cu tot cortegiul său de
păcate şi dureri. Crucea aduce în lume bucuria nemăsurată a Învierii lui Iisus şi a izbăvirii noastre.

Însă, crucea nu este numai un simbol creştin. Ea apare ca unul dintre simbolurile majore ale strămoşilor
noştri daci, pelasgi şi chiar mai departe la civilizaţia cucuteniană dezvoltată pe teritoriul ţării noastre  în
urmă cu şapte mii de ani. Crucea, sub diverse variante (svastică, tetrascel, triscel, crucea gamată, etc) era
în trecut un simbol al zeului suprem, al timpului, al soarelui, al norocului, al fertilităţii, etc. Dar ea era
văzută de multe ori şi ca un simbol al Arborelui Vieţii, al Arborelui Cosmic. Mircea Eliade referindu-se la
simbolismul acesteia, spune: „Creştinismul l-a folosit, l-a interpretat şi l-a extins. Crucea, lucrată din
lemnul Binelui şi Răului, se substituie Arborelui Cosmic.”[14] Totodată, „mântuirea relevată prin Cruce nu
anulează valorile precreştine ale Arborelui Lumii, simbol prin excelenţă al unei renovatio  integrale;
dimpotrivă, Crucea vine să încoroneze toate celelalte valenţe şi semnificaţii.”[15]

Se poate concluziona din exemplele de mai sus, că aşa cum susţine şi Mircea Eliade, „simbolistica
Arborelui Cosmic se articulează în jurul ideii de Cosmos viu în continuă regenerare. Simbol al vieţii în
continuă evoluţie, în ascensiune spre cer, arborele evocă întreg simbolismul verticalităţii şi slujeşte drept
simbol pentru caracterul ciclic al evoluţiei cosmice: moarte şi regenerare.”[18]

Pe lângă multele rituri care se practicau în trecut la venirea unui copil pe lume, vom face aici referire
doar la obiceiul de a planta un pom în livada sau curtea casei. Copacul respectiv era simbolul noului-
născut, o garanţie sigură a bunei integrări a acestuia în lumea pământeană. Aşa cum copacul îşi fixează
rădăcinile în pământ şi copilul se va integra uşor şi cu noroc în destinul său pământean. Tulpina, coroana
copacului sunt simboluri ale existenţei şi evoluţiei respectivului în această viaţă. Vârful copacului
sugerează ascensiunea sa spirituală, legătura cu Cerul, cu Divinitatea, dar şi viitoarea „trecere” în lumea
cealaltă, atunci când firul vieţii i se va sfârşi.

Sunt multe cazuri în care s-a observat o anume similitudine între existenţa copacului şi cea a persoanei în
numele căreia a fost plantat: când persoana respectivă traversa o perioadă mai grea sau era bolnav,
parcă şi copacul tânjea, nu-i mergea bine. Tot astfel s-a întâmplat ca după moartea omului să se usuce şi
copacul său.
De asemenea, „Pomul” se mai utilizează şi în cadrul ceremonialului de nuntă, tot un rit de „trecere” şi
apoi „de integrare” într-un „nou destin” al mirelui şi miresei.

Nici un ceremonial de nuntă nu se desfăşura în urmă cu circa 40 de ani, fără „Pomul de nuntă”, care era
un simbol al mirelui şi al virilităţii acestuia. Din păcate, în satele din Zarand ale judeţului Hunedoara,
acest obicei a dispărut. În alte zone ale ţării, rolul ritualic al „Pomului de nuntă” este jucat de „Steagul de
nuntă”, steagul mirelui.

Din cele arătate mai sus, se observă că simbolul Arborelui Lumii este arhaic, comun tuturor civilizaţiilor,
din Nordul Americii până în Asia şi Australia, până la pigmeii din Insula Malacca.[29] Acest Arbore al
Lumii poate fi prezent sub diferite forme: Arborele Vieţii, Arborele Cosmic, Stâlpul Cerului, Axul Cerului,
Coloana Cerului, scară, funie, stâlp, suliţă, copac, coloană, munte sau cruce creştină. Pentru că în
creştinism, întreaga simbolistică a Arborelui Lumii a fost asimilată Crucii: „…noţiunile de reînnoire
continuă şi regenerare cosmică, de fecunditate universală şi sacralitate, de realitate absolută şi, până la
urmă, de nemurire-toate noţiuni care coexistă în simbolismul Arborelui Lumii.”[30]

Însă, această imagine a Arborelui Lumii o putem găsi chiar în universul domestic al ţăranului român, mai
exact, în imaginea furcii pe care se pune caierul de lână pentru a fi tors. El ne apare în imaginea furcii sub
forma a şapte romburi frumos ornamentate, care se termină cu un vârf de brad stilizat. Cele şapte
romburi simbolizează, aşa cum am văzut anterior, cele şapte ceruri pe care le-am amintit evidenţiate în
vechile culturi şamanice. Această simbolistică prezentă pe furca de tors este impresionantă şi extrem de
bogată, deoarece pe aceste furci mai apar trasate Calea Lactee, simboluri solare, vămile văzduhului, etc.,
suficiente pentru o analiză particulară a lor, într-un alt articol.

De asemenea, Arborele Vieţii sau al Lumii îl descoperim pe covoarele ţărăncilor noastre, pe ii, pe
ştergare, pe feţe de masă, pe farfuriile şi olurile de lut, pe ulcioare, în crestăturile decorative în lemn. Îl
regăsim totodată reprezentat pe porţile maramureşene sub forma funiei, ca Ax al Lumii, dar şi sub forma
romburilor înlănţuite. Aceste romburi puse cap la cap, care apar peste tot în arta populară românească
sub forma unor coloane, sunt denumite de unii specialişti „ţâţânile lumii”. Această succesiune de
romburi are poate cea mai mare frecvenţă în arta populară românească, regăsindu-se aproape pe orice
obiect ieşit din mâinile ţăranilor noştri.

Romulus Vulcănescu, vorbind despre Arborele Cosmic, spune că acesta „este imaginea globală a vieţii
redate în formă vegetală.”[31]

Simbolul Pomul Vietii reprezintă un plan al ființei umane și este o reflectare a ceea ce se întâmplă în
interior. Precum alegem să hrănim natura noastră interioară, așa vom sădi „semințele” unui viitor mai
bun pentru noi înșine și lumea în care trăim, acționând cu iubire, înțelepciune, respect, compasiune,
încredere, armonie, echilibru, entuziasm, veselie.

Copacul Vietii – simbol cu puternice implicații spirituale care exprimă armonia dintre Divin și lumesc,
dintre Cer și Pământ, dintre Creator și Creație. Este simbolul care exprimă cel mai bine sintagma „precum
în cer așa și pe pământ”.
Simbol al vieții în continuă evoluție, în ascensiune spre cer, Arborele Vietii înlesnește comuniunea între
cele trei niveluri ale cosmosului: cel subteran, prin rădăcini; suprafața pământului, prin trunchi și crengile
de jos; înaltul, prin ramurile dinspre vârf.

Avându-și rădăcinile înfipte în pământ și crengile înălțate spre cer, arborele este socotit ca un simbol al
raporturilor ce se stabilesc între pământ și cer. În acest sens, el are caracterul unui centru de armonizare
și echilibru. Mai mult decât atât, acest arbore central care, prin prezența și puterea lui, acoperă întreg
domeniul gândirii de la cosmos până la om, de la Dumnezeu (creator) la om (creație) . Copacul exprimă
perfect relația dintre noi și tărâmul ceresc. În plus, este o hartă de conștiință care înlesnește apropierea
de Dumnezeu .

Copacul Vietii ne învață cum să fim în relații de iubire cu sine, alții și Divinul, cum să ne echilibrăm
emoțiile și să trecem de la reactivitate într-o stare de atenție, cum să ne liniștim mintea hiperactivă și să
ne deschidem gradul de conștientizare și sentimente de bucurie extinsă.

Acest simbol sacru, “Copacul Vietii” este o hartă sacră a peisajului interior pentru a ne ghida prin
evoluțiile și transformările necesare astfel încât să ne putem reconecta cu sursa vieții. Dar, mai întâi de
toate, este un plan de a ființei umane, este o reflectare a ceea ce se întâmplă în interior. Pentru că ceea
ce este în interior este și în exterior, ceea ce simțim în interior emanăm în exterior, ceea ce dorim în
interior se materializează la exterior. Cum alegem să hrănim natura noastră interioară vom sădi
„semințele” unui viitor mai bun pentru noi înșine și lumea noastră acționând cu un bun echilibru, cu
dragoste, hotărâre si compasiune.

Pentru Copacul Vietii, o semnificatie deosebită găsim și în șamanism. Mircea Eliade în lucrările sale
despre istoriile religiilor, ne amintește că șamanismul cuprinde filosofii foarte vechi despre viață și spirit.
Pomul Vietii în samanism are următoarea semnificație:

1. Rădăcinile sunt lumea de jos, cunoscută ca tărâmul spiritelor naturii, plantelor aliate, animalelor

totem, cu alte cuvinte reprezintă mintea subconștientă.

2. Trunchiul este lumea de mijloc, care se referă la viața cotidiană sau mintea conștientă.

3. Coroana este lumea de sus, care reprezintă spiritele celeste, ghizii spirituali, divinitatea, lumea
ce este echivalentul pentru mintea  supraconștientă.

Din simbolistica atribuită Arborelui Vietii, putem observa că cele trei componente (radacini, trunchi,
coroana) împreună mai pot fi considerate și ca un simbol al trinității.