O nouă paradigmă pentru predare și învățare: școala online

Procesul pedagogic online a devenit o necesitate ce oferă atât oportunități, cât și

pericole. Într-o perioadă de timp scurtă s-a făcut tranziția de la o societate relativ stabilă la o
societate definită de schimbări și discontinuități, astfel că cunoașterea noii paradigme
educaționale este o exigență stringentă.
Învățarea online este educația care are loc pe internet. Este adesea denumită elearning.
Acest concept umbrelă învățarea online este doar un tip de învățare la distanță. Învățarea la
distanță are o istorie lungă și există mai multe tipuri disponibile: cursuri prin corespondență,
telecursuri, cursuri cd-rom, învățare online sincron și/sau asincron, învățare mobilă cu ajutorul
dispozitivelor (telefoane celulare, iPod-uri, playere mp3), însă de departe cea mai populară
abordare este învățarea online, realitate atestată de numărul crescând a utilizatorilor.
În anii trecuți profesorii au fost nevoiți să-și creeze sălile de clasă virtuale de la zero,
ceea ce a fost dificil și adesea ducea la rezultate slabe. Astăzi a apărut o întreagă industrie care
face acest lucru. Softurile sistemului de management al cursurilor este utilizat de aproape
toate colegiile de astăzi. Acesta permite profesorilor să-și proiecteze și să-și livreze cursurile
într-un cadru flexibil care include o serie de instrumente care permit comunicarea, învățarea și
evaluarea.
Învățarea online catalizează o schimbare pedagogică ce gravitează în perimetrul
constructivismului, construcționalismului și colaborării. Există o mutare de la cursurile de sus
în jos și elevi pasivi la o abordare mai interactivă, de colaborare, în care elevii și profesorul
co-creează procesul de învățare. Rolul cadrului didactic se schimbă de la salvie pe scenă la
ghidul din lateral, de la profesor la instructor.
Derivat din opera lui Jean Piaget, constructivismul subliniază următoarele: unicitatea
elevului, relevanța fondului și a culturii elevului, responsabilitatea sporită pentru învățare
aparține elevului, motivația pentru învățare vine din finalizarea cu succes a sarcinilor
provocatoare, profesorii ca facilitatori îi ajută pe cursanți să își dezvolte propria înțelegere a
conținutului, învățarea este un proces activ, social și interacțiunea dinamică dintre sarcină,
profesor și elev. Acest punct de vedere susține că oamenii construiesc activ noi cunoștințe, în
timp ce interacționează cu mediul lor. Aceasta este o abordare centrată pe elevi, ei fiind cei
are își creează experiența de învățare.
Construcționismul afirmă că învățarea este deosebit de eficientă atunci când se
construiește ceva ce ceilalți pot experimenta. De exemplu, lectura unui text s-ar putea uita a
doua zi, chiar dacă a fost parcurs de mai multe ori, însă situația s-ar schimba dacă s-ar cere o
explicație elevului în cuvinte proprii sau producerea unei prezentări PowerPoint.
În calitate de profesor e necesară concentrarea pe crearea experiențelor utile elevilor
care ar genera cel mai bine învățarea. Fiecare participant la un curs poate, și ar trebui să fie și
profesor și elev. Profesia trece de la a fi unica sursă de cunoștințe, la a fi un ghid și un model
de rol. Profesorul modelează discuțiile și activitățile elevilor pentru a facilita dobândirea
obiectivele de învățare ale clasei.
Unele dintre principalele avantaje ale învățării online includ: convenabilitate (acces
de pe orice dispozitiv online, specific nativilor digitali – Clark & Mayer, 2008, flexibilitate -
Brown & Charlier, 2012, independența geografică - Yucel, 2006, fără navete); învățare
îmbunătățită (Demiray, 2010, vol. II; o profunzime sporită de înțelegere și de păstrare a
conținutului cursului; discuții semnificative; accent pe abilitățile de scriere, tehnologice și de
viață, precum managementul timpului, independența și autodisciplina); nivelarea câmpului de
joc (elevii pot avea mai mult timp să gândească și să reflecte înainte de a comunica; elevii
timizi tind să comunice online); interacțiune (interacțiune și discuție sporită dintre elev și
profesor și elev-elev; un mediu de învățare mai centrat pe elev; ascultare mai puțin pasivă și
învățare mai activă; un sentiment mai mare de conectare, sinergie); predare inovatoare
(abordări centrate pe elev; creșterea varietății și creativității activităților de învățare; abordați
diferite stiluri de învățare); administrare îmbunătățită (timpul de examinare a elevilor;
capacitatea de a documenta și înregistra interacțiunile online; capacitatea de a gestiona
notarea online); studiul fără profesor reduce stresul, conform cercetărilor cu 50% (Demiray,
2010, vol. II, p. 534); economii, decongestionarea resurselor și outreach (oferă elevilor
opțiuni; posibilitatea de frecventa diferite specializări).
S-a demonstrat că profesorii/elevii de succes online tind să împărtășească următoarele
caracteristici: auto-motivație, abilitate de organizare și gestionare a timpului, familiarizarea cu
calculatoarele și internetul, nevoia de resurse, capacitatea de a genera întrebări și soluții.
Dintre punctele slabe pot fi amintite: compatibilitate insuficientă între proiectarea
tehnologică a serviciului și componenta psihologică a procesului de învățare (Clark și Mayer,
2008, 2011); nu toate serviciile educaționale electronice implică automat efectele preconizate;
flexibilitatea și autonomia în învățare sunt relative și fragile și pot genera capcane atât pentru
cel care învață, cât și pentru cel care proiectează și operează activitatea atât pentru grupuri
specifice de utilizatori de servicii în anumite contexte, cât și pentru profesori (Cook, 2007);
caracterul limitat, inadecvat sau de neatins al personalizării învățării (Cook, 2007; proiectarea
serviciilor educaționale de învățare electronică nu este întotdeauna caracterizată de cea mai
bună arhitectură legată de nevoile cursanților); superficialitate în învățare indusă de o mare
varietate de metodologii, instrumente, procese datorată dezechilibrelor dintre activitatea de
formare care dezvoltă competența digitală și cea care dezvoltă abilitățile academice (CCL,
2009); reducerea relațiilor dintre cursanți și profesor (Ozuorcun & Tabak, 2012); posibilitatea
de a utiliza e-învățarea creează dependența de tehnologie și izolarea elevului, mai degrabă
decât amplificarea interacțiunilor cu cei implicați în proces (CCL, 200); potrivit Tear Film &
Ocular Surface Society perioadele de timp îndelungate petrecute în fața monitorului provoacă
daune văzului (fenomenul ochiului uscat); rata ridicată a abandonului elevilor (Dobre, 2010,
p.17); existența insuficientă a unei baze normative și legislative privind resursele de învățare
electronică și învățare digitală.
Oportunitățile e-learning-ului sunt: extinderea tehnologiei ar face ca aceasta din urmă
să devină un mediu perfect pentru exprimarea și dezvoltarea serviciilor educaționale de
învățare electronică (Clark & Mayer, 2008, 2011; Motschnig-Pitrik & Standl, 2012;
Liebowitz, 2011; Welsh, Wanberg, Brown, Simmering, 2003; Dobre, 2010); transformarea
radicală a tuturor aspectelor educației ca urmare a dinamicii tehnologice (Demiray, 2010, vol.
I; Motschnig-Pitrik & Standl, 2012); creșterea interesului pentru diferite categorii de
beneficiari față de serviciile educaționale e-learning (Clark & Mayer, 2008, 2011); costuri
relativ mai mici ale serviciilor de învățare electronică (Clark & Mayer, 2008, 2011; Cook,
2007; Demiray, 2010, vol. I; Dobre, 2010; Rosenberg, 2001; Wu & atl. , 2012; CCL, 2009)
subliniază aspecte financiare, cum ar fi: costuri reduse de distribuție.
Dintre amenințările procesului on line pot fi amintite: exagerarea rolului pozitiv al
tehnologiei (pericolul ignorării studentului - Clark & Mayer, 2008, 2011), posibilitatea
producerii unei întregi generații de gânditori non critici (Liebowitz & Frank, 2011), probleme
tehnice (Demiray, 2010, vol. I și II), limitarea accesului la servicii, lipsa unei infrastructuri
adecvate (lipsa conexiunii la internet, rata de transmisie telefonică și lățimea de bandă foarte
mică, infrastructura TIC precară); „unele dificultăți de administrare online: asigurarea
securității utilizatorilor, înregistrarea acestora, monitorizarea studenților și serviciile oferite”
(Dobre, 2010, p. 17), efectele contradictorii produse prin transformarea educației
contemporane asupra destinatarilor serviciilor educaționale de învățare electronică se
manifestă printr-o dimensiune psihologică a beneficiarilor corelată cu nivelul de pregătire al
acestora, mult timp necesar pentru crearea și menținerea cursurilor de învățare electronică,
costuri de formare pentru actualizarea metodelor de predare și încrederea sporită în noile
tehnologii, motivația insuficientă pentru implicarea în învățarea electronică și susținerea
acesteia (numeroase studii, subliniază că în universități există acum o compensație financiară
adecvată pentru efortul depus pentru a produce și dezvolta materiale de învățare electronică,
dar nu există un sistem de motivație care să stimuleze implicarea profesorilor pentru
implementarea serviciilor de învățare electronică - Demiray, 2010, vol. I și II, sau
oportunitatea și/sau capacitatea de a menține ca student o motivație ridicată pentru această
învățare pe termen lung - Yucel, 2006), cheltuieli cu serviciile educaționale e-learning (Dobre,
2010).
Învățământul on line reprezintă o tema pentru reflecția umanității. Dimensiunile
psihologice și pedagogice ale acestui proces trebuie să rămână o reflecție prioritară, iar
tehnologia trebuie adaptată în funcție de particularitățile de învățare cunoscute și să respecte
trăsăturile beneficiarilor.

Bibliografie
Brown, K. G., & Charlier, St. (2013). An integrative model of e-learning use: Leveraging
theory to understand and increase usage. Human Resource Management Review,
23(1), 37-49.
Canadian Council on Learning. (2009). State of E-learning in Canada. Ottawa, Ontario.
Retrieved from http://www.ccl-cca.ca/pdfs/E-learning/E-Learning_Report_FINAL-
E.PDF.
Clark, R. C., & Mayer, R. E. (2008, 2011). e-Learning and the Science of Instruction,
Proven Guidelines for Consumers and Designers of Multimedia Learning, Third
Edition, Pfeiffer: San Francisco.
Cook, D. A. (2007). Web-based learning: pros, cons and controversies. Clinical Medicine,
Journal of the Royal College of Physicians, 7(1), 37-42.
Danish Technological Institute. (2008). Compendium of Good Practice Cases of e-learning,
Cases selected by Members of the ICT Cluster. Retrieved from
http://ec.europa.eu/education/lifelong-learning-
programme/doc/elearningcomp_en.pdf.
Demiray, U. (2010). e-LEARNING practices, Cases on challenges facing e-learning and
national development: Institutional Studies and Practices, VOLUME: I, Anadolu
University, Eskisehir-Turkey.
Demiray, U. (2010). e-LEARNING practices, Cases on challenges facing e-learning and
national development: Institutional Studies and Practices, VOLUME: II, Anadolu
University, Eskisehir-Turkey.
Dobre, I. (2010). Studiu critic al actualelor sisteme de e-learning, Academia Română,
Institutul de cercetări pentru inteligenţă artificială: Bucureşti.
Hsieh, P.-A. J., & Cho, V. (2011). Comparing e-Learning tools’ success: The case of
instructor–student interactive vs. self-paced tools.
Computers & Education, 57(3), 2025–2038.
INTEL. (2011). Educational Leadership in the 21st Century. Retrieved from
http://www.intel.com/education/video/lead/.
Liebowitz, J., & Frank, M. (2011). Knowledge Management and E-Learning, Taylor &
Francis Group, U.S.A.
Motschnig-Pitrik, R., & Standl, B. (2012). Person-centered technology enhanced learning:
Dimensions of added value. Computers in Human Behavior, Available online 29
May 2012, http://dx.doi.org/10.1016/j.chb.2012.04.013, accessed on 19.09.2012;
Ozuorcun, N. C., & Tabak, F. (2012). Is M-learning versus E-learning or are they
supporting each other? Procedia - Social and Behavioral Sciences, 46, 299 – 305.
Rosenberg, M. J. (2001). E-learning: Strategies for delivering knowledge in the digital age,
New York : McGraw-Hill.
Singh, G., Pathak, R. D., & Naz, R. (2007). e-Learning and Educational Service Delivery -
A case study of the University of the South Pacific (USP), in Organization For
Economic Co-Operation And Development (OECD). Elearning in Tertiary
Education: Where Do We Stand? Paris, France: OECD Publishing.
Šolc, M., Legemza, J., Sütőová, A., & Girmanová, L. (2012). Experiences with utilizing e-
learning in education process in university environment. Procedia Social and
Behavioral Sciences, 46, 5201 – 5205.
Wu, B., Xu, W. X., & Ge, J. (2012). Innovation Research in E-Learning. Physics Procedia,
24, Part C, 2059–2066.
Welsh E. T., C. R. Brown, K. G. Simmering (2003). E-learning: Emerging uses, empirical
results and future directions. International Journal of Training and Development, 7,
245-258.
Yucel, A. S. (2006). E-learning approach in teacher training. Turkish Online Journal of
Distance Education-TOJDE, 7(4), 123-131.