Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
de Balada Populară
În munţii Catrinului
În pădurea Pinului,
La cerdacu
Lui Novacu,
Şi la Dumnezeu gândesc.
Dar Gruiţă,
Novaciţă,
De ce şezi tu supărat,
Nebăut şi nemâncat?
În oraş să nu te bagi
Şi la vin să nu te tragi,
Că vinu-i cu viclenie,
El te trage la beţie,
De mic la rele-nvăţat,
El în seamă nu băga
Gruia pe el se suia,
Şi în birt că se băga,
În birtu-mpăratului,
La Aniţa
Birtăşiţa.
Şi Aniţei poruncea
– Tu, Aniţă,
Birtăşiţă,
Aniţa, dac-auzea,
Cu sălicu şi hoalba,
Şi Aniţa,
Birtăşiţa,
Şi la oaspeţi le zicea
– Dragii mei,
Oaspeţii mei,
Că luminile-am gătat
Şi Aniţa,
Birtăşiţa,
Şi unde mi se ducea?
Deasupra oraşului,
La curtea-mpăratului
– Înălţate împărate,
Să trăieşti cu sănătate!
Nimerit-au, nimerit,
Un voinicel tinerel,
Cu sălicu şi hoalba,
El o-mbucă totodată;
– Tu, Aniţă,
Birtăşiţă,
– Înălţate împărate,
Să trăieşti cu sănătate,
Mustăţile-i, ca la rac,
Şi rânjeşte ca ursul,
Împăratul auzind
Pe Aniţa-aşa vorbind,
Puterile îi pierea,
Faţa i se-ngălbenea,
Începu a tremura
Şi Aniţei îi zicea
– Tu, Aniţă,
Birtăşiţă,
Rogu-te pe Dumnezeu
Bată-mi-l-ar Dumnezeu
Pe el şi pe tatăl său,
Dar, Aniţă,
Birtăşiţă,
De plată nu întreba
De plată nu pomeni.
Aniţa, dac-auzea,
Acasă ea alerga
Şi pe Gruia îl afla
El atuncea ce făcea?
– Tu, Aniţă,
Birtăşiţă,
Iar Aniţă,
Birtăşiţă,
Şi curând că adormea.
Iar Aniţă,
Birtăşiţă,
Ferestrele deschidea,
Turcii-ncet s-apropiau
Şi în birt că se băgau
La el mi se repezea,
Şi cu trei de ibrişin,
Cu coatele îndărăpt,
Cu mâinile-ntoarse-n piept.
Ş-apoi ei pe el îl lua
Pân-de-zile-i se ura.
La un corb el poruncea
Ţină-mi-te Dumnezeu!
Aripile întindea,
Toată ţara-nciungiura
La fereastră-i s-aşeza
Şi căuta şi cloncănea.
Şi spune-i că am zis eu
Şi spune-i tătucului
Că pe vineri dimineaţa
Că funarii împletesc
Aripile întindea,
În văzduh se ridica
Şi la Novac se-ntorcea
Şi aşa că îi zicea
Şi cuţitul la focul,
Că vineri de dimineaţă
Că funarii împletesc
Furcile îi pregătesc.
Şi-mbrăca călugăreşti.
Armele şi le-ascundea,
Murgul îl încăleca
Şi îndată el pleca
Şi la turci că se ducea.
Şi aşa că le zicea
Turcilor, voinicilor!
Auzit-am, auzit,
Că la vreme de slăbie
Şi mi-a fi spre-ajutorie.
– Părinte, sfinţa-ta,
Ci e neam de Novăcel!
Şi nouă nu ni-i de dat,
Că pe el l-am judecat
Ca să fie spânzurat,
Bate-mi-l-ar Dumnezeu!
Că ne ţinea drumurile
Şi ne tăia capetele!