Înălțarea la tavan

cumva neputincios
simt cum frigul
îmi cuprinde încet așternutul
unde încă să se mai simte
vibrația trupului tău
și căldură multă

privește te rog cum gerul

desenează flori albe de gheață
pe ziduri
iar spațiul din jur
e plin cu spaimele nopții
scăpate din vis
și cum sap ele tuneluri
pe sub noi
înclinate înspre ziua de ieri
și cum alunecăm pe ele în întuneric
ca pe tobogan

într-un sfârșit ai venit

învăluită în viscol în mister și ger
ca într-o flanelă
te-ai așezat pe un scaun
lângă mine și ai plâns
apoi într-un târziu
mi-ai adunat umbra de pe jos
și m-ai învelit cu ea
încet
să nu cumva
să mă trezești
ai plecat înfășurată peste umeri
cu moartea mea abia începută

nu e așa că e trist
din mine a mai rămas
privirea căpruie
și o dorință năucitoare
ca un animal de pradă
suplu fioros
chiar dacă pe trupul meu
au apărut deja...
semnele morții