Sunteți pe pagina 1din 1

Mirarea de joi

de cum mă vedeai
sufletul tău a înflorea
joi
de fiecare dată
mă așteptai chircită sub vânt
și doar suspinai
a înserare
cu privirea agățată de zare
a mirare

și mereu îmi păreai ciudată


așa cum stăteai îngropată
adânc
în carnea ta de femeie
atât de îndelung zbuciumată
și atât de străină erai
pierdută în casa ta
imensă rece și rea
care avea
pe hol rătăcit un pian
și un acordeon peticit
cu buline mov
din plastic

pe ulița mare
toate tramvaiele se retrăgeau
sub pământ
unde ne duce pe fiecare
drumul crunt

de cum te-am văzut


sufletul meu a tușit
cu sânge
brațele mele au îmbobocit
au dat în floare
apoi am început
să ne întâlnim la tine
în fiecare seară
și să ne vindecăm
unul pe altul de zare

la sfârșit luminam împreună


înalt ca o lumânare
apoi dormeam cum puteam fiecare

S-ar putea să vă placă și