O lume de roți cu anvelopele sparte

nu-i așa că simți

cum se năruie neputincios
timpul în noi?
apoi vezi și cum mi se despică umărul
în așchii de os și roți dințate
privim amândoi neputincioși îngerul orb
cum își ronțăie zăbala cu gura din spate
uneori vine poștașul și zidește frumos
picătură cu picătură zidul înalt
până când ne acoperă
încep să râd sughiț plâng nevricos
toți care vor trece prin preajmă
vor vărsa lacrimi duioși
unii mă vor compătimi sărmanul Manole
Manole ăla al lui Ana de pe Argeș în jos
alții vor întoarce capul ofensați
și va crește uitarea pe numele meu

la mine nopțile încep rău

cu urlete și spaime
cu sufletul stors
înconjurat de umbre
care mă înfioară a soartă
te simt dintr-odată încordată
la pândă gata să mă ucizi
apoi mersul tău subțire
ca o lamă de brici
și plânsul meu stupid
uită-te cum roțile din lume
stoluri stoluri umple cerul
apoi vin peste noi mașinării absurde
cu aripi de asfalt
și eu rătăcind cu un băț în mână
orb și mut, gârbovit peste măsură

de obicei trăim fiecare în câte un poem

până la salonul de carte
când vine negustorul și ne dă jos
și ne pune deoparte
într-o lume de roți cu anvelopele sparte