Convulsiile

Convulsiile sunt contracții involuntare bruște, tonice, clonice sau tonico-clonice

ale uneia sau mai multor grupe de mușchi, care apar în accese și sunt însoțite sau
nu de pierderea cunoștinței.

Convulsia este un simptom al unui proces patologic, și nu o boală.

Clasificarea convulsiilor 
– Febrile
Apar în cursul unei afecțiuni febrile. Ca vârstă apar la copiii între 6 luni și 5 ani
(maximum de incidență între 6 luni și 3 ani). Convulsia febrilă se referă doar la
episoadele convulsive care apar exclusiv legate de febră, a cărei natură este de
origine extracraniană. Pentru a fi inclusă în grupa celor febrile, convulsia trebuie
să apară în context febril, durata să fie de sub 15 minute, iar criza să fie
generalizată.

 – Metabolice 
Convulsiile metabolice apar în: hipocalcemie, hipomagneziemie, hipo sau
hipernatriemie, hipoglicemie, alcaloză, deficit de vitamina B6.

– De cauze infecțioase cerebrale: meningite, edem cerebral acut infecțios, encefelite.

– Din cauza bolilor organice cerebrale posttraumatice: hemoragie intracraniană,
tumori, malformații, abces cerebral, boli congenitale , tulburări circulatorii
cerebrale.
– Din intoxicații acute: miofilin, efedrină, alcool etc.
– Epilepsie 

Tabloul crizei tipice  – convulsiile tonico-clonice generalizate 

FAZA TONICĂ (până la 30 secunde)
 se instaleaza brusc cu pierderea conștientei, bolnavul cade dacă se află
în ortostatism;

 globii oculari sunt rotați în sus “dă ochii peste cap”

 faciesul devine palid, iar maxilarele incleștate

 membrele sunt înțepenite, antebrațele flectate, pumnii strânși.

FAZA CLONICĂ (1-2 minute – 10-15 minute)
 capul se mișcă ritmic, globii oculari execută mișcări în toate direcțiile

 apare midriaza

 apar “spume la gură”, scrâșnitul dinților

 membrele prezintă mișcări bruște de flexie-extensie

 puls accelerat, respirație zgomotosă, sacadată, neregulată

 faciesul este cianozată

 uneori apare emisie involuntara de urină sau fecale

FAZA DE REZOLUȚIE 
 contracturile încetează, respirația devine normală;

 criza poate fi urmată de o stare de somn, oboseală sau confuzie.

Asistenta medicală trebuie sa observe circumstanțele de apariție și să rețină

toate informațiile cu privire la criză (durată, aspect,  tip) pentru a relata
medicului. Aceste aspecte pot ajuta în stabilirea cauzei convulsiei și sunt extrem
de importante pentru decizia imediată.

Măsuri de urgență în cazul convulsiilor

 Împiedicarea autotraumatizării
 Îndepărtarea obiectelor periculoase cu care s-ar putea răni bolnavul
 Lărgiți îmbracămintea din jurul gâtului 
 Menținerea permeabilității căilor respiratorii 
 Nu se încercă imobilizarea bolnavului deoarece contracțiile pot provoca
fracturi
 Nu așezați obiecte între dinții bolnavului 
 La finalul crizei, pacientul e poziționat în poziție laterală de
siguranță  pentru a se împiedica asfixia bolnavului prin căderea limbii. 
 Se monitorizează respirația după criză
 Se cere ajutor și se transportă la spital pentru stabilirea cauzelor și
tratament.
Șocul anafilactic
Șocul anafilactic (anafilaxia) apare în cursul reacțiilor alergice imediate, grave. 
Reacția poate fi  amenințătoare de viață.  Șocul anafilactic poate duce la
prăbușirea tensiunii arteriale și consecutiv, moartea.
Cel mai frecvent survine în următoarele circumstanțe etiologice:

 alergii medicamentoase
 înțepături de insecte 
 alergii alimentare 
În șocul anafilactic are loc o exsudare mare de lichid de interstițiu care, alături de
vasodilatație determină prăbușirea tensiunii arteriale, ce poate fi responsabilă
de moartea bolnavului.
Semne și simptome 
Tabloul clinic arată faptul că debutul este brusc, la cateva minute de la ingerarea
alimentului, administrarea substanței, întepăturii și incepe cu stare de rău
generală. Apar:
 semne cutanate: erupții, eriteme difuze însoțite sau nu de prurit,
uriticarie, edem al feței, al pleoapelor.
 manifestări respiratorii: edem laringinan, sindrom de insuficiență
respiratorie acută, crize de dispnee cu respirație șuierătoare provocată
de bronhoconstricție.
 tulburări cardiovasculare: hipotensiune arterială, tahicardie, cianoză.
 probleme neurologice: anxietate, vertij, acufene, convulsii, comă.
 tulburări dispeptice: greață, vărsături, diaree.
Șocul anafilactic se poate manifesta și sub formă de reacție anafilactică
generând semne clinice de o intensitate redusă, stare care de cele mai multe ori
este trecuta cu vederea. Diagnosticarea este extrem de importantă chiar și în
aceste condiții, deoarece la alt contact cu alergenul, se va declanșa șocul
anafilactic server, posibil fatal. Cadrul mediu este obligat sa observe și să
informeze imediat medicul la apariția unor forme ușoare.

Tratament

Conduita de urgență constă în aplicarea de garouri (dacă este posibil), în cazul în

care șocul a fost provocat de o injecție sau de o înțepătură pe extremități. Astfel,
prin aplicarea de garouri deasupra locului inoculării,  se stopează reacția
generală. În jurul locului inoculat, se va injecta adrenalină. Se realizează astfel un
efect antihistaminic local, precum și o vasoconstricție locală. Garoul trebuie să fie
stâns, pentru a bloca întoarcerea venoasă și trebuie să fie desfăcut 2-3 minute,la
interval de 10-15 minute pentru evitarea efectelor nedorite ale stazei venoase.
Pacientul va fi așezat in poziție Trendelenburg. Adrenalina (epinefrina) este
medicamentul de elecție în cazul șocului anafilactic. Este recomandat ca
epinefrină să fie injectată intramuscular în mușchiul coapsei anterolaterale 
imediat ce se presupune că cineva are șoc anafilactic. Există injecții cu epinefrină
pentru autoadministrare pentru persoanele cunoscute cu alergii severe.
Se poate administra și subcutanat, deși în acest caz substanța va fi absorbită
destul de lent.  În cazuri grave (colaps), se poate administra intravenos foarte
lent în soluție diluată (1 ml /min).
Tratamentul mai include administrarea de corticoizi, oxigenoterapie, miofilin. În
caz de hipovolemie, se administrează substituenți de plasmă. Se face intubație
orotraheală (de către medicul anestezist) în caz de spasm laringian sau
bronhospasm prelungit, pentru combaterea hipoxiei, însoțită de cianoză
generalizată. Dacă nu se poate aplica manevra de intubație orotraheală, se face
traheostomie.
Antihistaminicele sunt folosite ca tratament adjuvant, efectul lor fiind preventiv,
nu curativ. Bolnavul trebuie să ramână cel putin 24 de ore sub supraveghere
medicală.

Hipotensiunea arterială

Hipotensiunea arterială este un sindrom clinic caracterizat prin scăderea

valorilor tensionale sub 100 mmHg pentru tensiunea sistolică și sub 65 mmHg
pentru cea diastolică.
Aceasta poate și trecătoare sau permanentă, iar în funcție de etiologie se
deosebesc următoarele tipuri:

 esențială
 simptomatică 
 ortostatică
 postprandială
Principalele simptome sunt: amețeală, lipotimie, sincope, piele rece, palidă,
oboseală, lipsă de concentrare, tulburări de vedere, grețuri, respirație rapidă. 
Valoarea tensiunii arteriale poate să scadă în funcție de: vârstă, medicamente,
anumite boli, pierderi de sânge, deshidratare, sarcină, septicemie, anafilaxie.
Hipotensiunea arterială esențială
Apare în absența unei cauze cunoscute. Are uneori caracter familial și este
întâlnită, de regulă, la persoane care depun eforturi intelectuale mari. Este
asimptomatică, iar depistarea se face întâmplator. Există și forme clinice cu
simptome atribuite: cefalee, astenie, insomnii, palpitații, lipotimie.

Hipotensiunea arterială esențială este permanentă. În forma asimptomatică, ea

nu necesită tratament.

Hipotensiunea arterială simptomatică

Se întâlnește în insuficiența suprarenală, intoxicație cu alcool, nicotină, boli
cronice cașectizante, stenoză aortică sau mitrală, tumori cerebrale, pericardită
constrictivă. Tratamentul se adresează în principal afecțiunii de bază, și în al
doilea rând hipotensiunii arteriale, pentru care măsurile terapeutice sunt similare
cu tratamentul hipotensiunii esențiale.

Hipotensiunea arterială ortostatică 

Este o formă clinică însoțită de lipotimii, care apar la trecerea din clinostatism în
ortostatism. Acest efect se datorează insuficienței reflexelor vasoconstrictoare,
care face ca sângele să se acumuleze în vasele membrelor inferioare, rezultând o
ischemie cerebrală trecătoare. Trecerea din clino în ortostatism se însoțește de o
scădere a tensiunii arteriale cu peste 20 mmHg. Pulsul scade și apar amețeli,
lipotimii sau chiar sincope.

Hipotensiunea arterială postprandială

Presupune scăderea tensiunii arteriale după consumul de alimente. Se întâlnește
îndeosebi la vârstnici.

Tratament 
Forma de hipotensiune arterială asimptomatică nu necesită tratament.

În hipotensiunea arterială simptomatică se face tratamentul afecțiunii cauzale.

La fel ca și în cazul hipertensiunii arteriale, se recomandă un regim de viață

echilibrat, evitarea surmenajului fizic sau intelectual, un program de somn,
plimbări în aer liber, practicarea moderată de exerciții fizice, alimentație
completă și nutritivă.