TREZEȘTE-TE, OMULE!

TIMPUL NU MAI ARE RĂBDARE...

Liviu Pleșoianu

1. Este necesară o răsturnare totală a raportului Sistem-cetățean. În

prezent, Sistemul îşi produce cetăţenii. În varianta corectă, cetăţenii îşi
produc Sistemul. În prezent, tânărul-om este modelat în şcoală astfel
încât să fie considerat un “produs” potrivit de către Sistem. Omul nu se
dezvoltă ca om, ci ca produs necesar Sistemului. Nu propria sa natură
lăuntrică hotărăşte cum se va dezvolta, ci Sistemul hotărăşte ce fel de
om va fi. Aceasta este realitatea, asta trăim…
2. Statul a organizat un sistem educaţional care produce, în serie, unelte
economice. Că produce unelte economice mai bune sau mai puţin bune
– aceasta este SINGURA diferenţă atunci când se pune problema
EFICIENŢEI sistemelor de învăţământ din diversele state. Nu există
diferenţă de esenţă, ci doar de eficiență. Şcolile s-au transformat în
fabrici de produs maşini sociale. Şcoala nu mai abordează elevul ca om,
ca fiinţă omenească, ci ca produs COMANDAT de stat. Umanismul a
eşuat în utilitarism. Statul comandă, iar fabrica-școală produce. Mai
departe, după ce ciclul de producţie de 12, 16 ani, 18 ani s-a încheiat,
maşina socială primeşte o certificare care îi permite să livreze ceea ce
Sistemul îi solicită. Şi maşina socială, produsă de către fabrica-școală,
exact asta urmează să facă până când Sistemul consideră că este uzată
moral şi este lăsată în depozit…
3. Nu avem cum să schimbăm lumea în bine decât dacă o transformăm într-
o lume a oamenilor. Iar, ca să transformi actuala societate într-o lume a
oamenilor, trebuie să umanizezi atât şcoala, cât şi munca. Despre
aceste lucruri ar trebui să vorbim, dacă ar exista responsabilitate, dacă
 oamenii nu ar prefera să susţină un sistem mecanic care i-a transformat
în maşini-unelte cu utilitate temporară.
4. Ilustrarea perfectă a transformării omului în maşină de lucru o găsim în
bine-cunoscuta zicere corporatistă: “Nimeni nu e de neînlocuit!”... Deşi,
având în vedere că omul e tratat ca o maşină, ca o unealtă (de aceea şi
e numit “resursă”), mai corect ar fi ca zicerea corporatistă să fie puţin
modificată: “NIMIC nu e de neînlocuit.”. Acel “nimeni” mai presupune,
chiar dacă vag, că am avea de a face cu o fiinţă. “Nimic” e un cuvânt mai
potrivit pentru maşina, pentru unealta în care a fost transformat omul…
Prin urmare, natura profundă a fiinţei omeneşti este înăbuşită în cadrul
Sistemului educaţional, care este creat şi susţinut în aşa fel încât să nu
absolve, la final, oameni, ci să fie certificate ca bune de lucru… maşini
utile.
Pentru a face o comparaţie cibernetică, una care, sunt convins, va fi
foarte uşor înţeleasă în zilele noastre, societatea e un program, un
„soft”, iar fiecare nouă generaţie e un nou “update”, o nouă actualizare;
însă toate noile actualizări sunt blocate, iar societatea rămâne un soft,
un program incompatibil cu prezentul.
5. Statul, Sistemul economic, Sistemul social trebuie să se adapteze la ceea
ce omul lăsat să se dezvolte ca om poate oferi. Nu omul trebuie să se
adapteze la ceea ce statul, Sistemul economic şi social îi cer. Avem
nevoie să construim, pentru prima dată în istorie, o societate care să fie
cu adevărat o SOCIETATE A OAMENILOR! În prezent, nu există aşa ceva
nicăieri în lume. Este o societate cinic-utilitaristă, o societate care
produce maşini sociale care trebuie să presteze economic.
6. Dacă “piaţa”, dacă “Sistemul ecomomic” şi “Sistemul politic” dictează
ce fel de oameni trebuie să cioplească şcoala, atunci nu e greu de înţeles
de ce omenirea se găseşte în pragul colapsului, inclusiv din punct de
vedere economic şi politic. Dacă “piaţa” reglementează şcoala, atunci
nu vom şcoli oameni, ci vom produce maşini şi unelte economice. Dacă
politicul reglementează şcoala, atunci nu vom avea în şcoli oameni
tineri care vor deveni oameni adulţi, ci viitori votanţi folosiţi ca mase de
manevră. Este absolut necesară o emancipare a şcolii, pentru că este
absolut necesară o emancipare a omului! Avem nevoie de OAMENI în
societate, de oamenii vii, treji, cu ochii larg deschişi, de oameni cu spirit
viu, pătrunzător, de oameni care să absolve o şcoală plini de entuziasm
 creator, iar nu seci şi goi. De APĂ VIE au nevoie elevii-oameni, tinerii
lumii. Au nevoie de o şcoală care să le deschidă apetitul, care să le
trezească SETEA. Şcoala ca SETE, așa cum minunat spunea Constantin
Noica… E nevoie, apoi, să fie ajutaţi de şcoală să-şi ostoiască setea, iar
nu să uite de ea sau să bea nisip din pet-uri de plastic.
7. În deşertul spiritual, uman, care e actuala societate omenească, tânărul
om fie nu mai simte nicio sete, fie, dacă simte, nu primeşte decât sticle
cu nisip fierbinte. Cum ar putea supravieţui un om, în deşert, dacă în loc
de apă i se oferă nisip fierbinte? Cine poate bea aşa ceva şi supravieţui
ca om?!
8. Sistemul economic şi politic nu sunt un scop în sine, ci doar un mijloc
prin intermediul căruia omul poate fi ajutat. Cu cât omul e mai slab, cu
atât Sistemul va fi mai greu. Cu cât omul e mai puţin conştient, cu atât
Sistemul va deveni mai tiranic. Într-un final, se ajunge la situaţia
actuală, cea în care Sistemul nu îi mai slujeşte omului, ci omul devine
sclavul Sistemului.
9. De asemenea, Sistemul este construit în aşa fel încât a devenit o cetate
aproape inexpugnabilă. Sistemul a devenit o fortăreaţă materialistă
dincolo de zidurile şi porţile căreia nu poate pătrunde niciun licăr de
lumină spirituală. Realizările şi abordările spirituale ale oamenilor
conştienţi de sine nu îşi găsesc absolut niciun loc în interiorul
Sistemului. Astfel, Sistemul a ajuns să înăbuşe orice vine dinspre spirit,
orice se prezintă ca produs al spiritului. Dacă vorbeşte o persoană
publică despre “cash-flow”, atunci situaţia este una “normală” şi faptul
e privit ca ceva pozitiv, ca ceva care e de ajutor, care slujeşte bine
Sistemul. Dacă, în schimb, o persoană publică vorbeşte despre SPIRIT,
atunci situaţia e privită ca “anormală”, iar faptul e tratat ca ceva
“ciudat” şi “nepotrivit”, ca o extravaganţă a cuiva care ar fi trebuit să-şi
consume în intimitate trăirea, iar nu să o exhibe public. La asta s-a
ajuns… A fost creat un sistem tiranic, care fie tratează cu nepăsare, fie
batjocoreşte, fie respinge orice impuls spiritual, orice manifestare a
fiinţei omeneşti intru esenţa sa spirituală. Astfel, tocmai ceea ce ar
putea cu adevărat transforma pozitiv societatea este respins agresiv
încă de la prima apariţie.
10. Ceea ce nu va putea face însă acest sistem, oricât de bine ar fi el
conceput de către cei care se împotrivesc derulării destinului firesc al
 umanităţii, este să împiedice răspândirea “epidemică”, “pandemică” a
trezirii spiritelor omeneşti. Dacă VORBA VIE a unor oameni treji va
circula suficient, atunci mult mai mulţi oameni vor începe a se trezi. Iar
dacă suficient de mulţi oameni se vor fi trezit, atunci niciun Sistem,
oricât de tiranic, oricât de bine pus la punct nu va mai putea împiedica
manifestarea plenară a spiritului, a omului profund! De aceea, este
important ca tot ceea ce e spus sau scris aici să circule cât mai mult,
pentru că oamenii au nevoie să-şi aprindă unii altora candela spiritului.
Când acest lucru se va fi produs, atunci oamenii vor lumina din ei înşişi
chiar şi în mijlocul celei mai întunecate nopţi materialiste. Spiritul
omului va lumina în noaptea materiei…
11. Sigur că toate aceste cuvinte vor fi întâmpinate şi cu multă
opoziţie. Cum altfel…!? Credeţi că Sistemul va accepta uşor propria
transformare? Tocmai dată fiind această opoziţie îndârjită inevitabilă,
este vital ca cei care înţeleg acest mesaj să îl transmită peste tot, pe
toate căile posibile. Dacă acest mesaj circulă suficient, el va trezi
suficient de mulţi oameni. Iar când suficient de mulţi oameni vor fi treji,
lumea va putea fi schimbată chiar prin puterea pozitivă a oamenilor
treji. Nu va fi nevoie de lideri providenţiali, pentru că oamenii treji vor
recunoaşte în ei înşişi vrerea Providenţei, acordurile fine şi frumoase ale
propriului Destin.
12. Fortăreaţa Sistemului nu poate fi cucerită direct, violent. Este
tocmai ceea ce Sistemul ar dori să se încerce. Pentru că Sistemul tocmai
cu ură şi violenţă se hrăneşte! Zidurile nu pot să cadă nici dacă o armată
de un miliard de oameni le forţează. Fortăreaţa va ceda, zidurile vor fi
învinse doar atunci când falsitatea lor va fi pricepută de suficient de
mulţi oameni. Când masa critică a oamenilor treji va fi atinsă, zidurile
vor dispărea de la sine, nonviolent, fără ură şi război. Ura şi războiul sunt
tocmai cărămizile care construiesc zidurile aparent inexpugnabile ale
fortăreţei. Orice încercare de a le dărâma prin metodele urii, violenţei
şi războiului de orice fel nu va face decât să le întărească, să le crească,
să adauge cărămizi. Trezirea omului, conştientizarea propriei esenţe
spirituale, înţelegerea lumii în adevărata ei realitate va avea însă ca
efect dispariţia de la sine a zidurilor!
13. Vedeţi dumneavoastră, SISTEMUL e o fortăreaţă care pare de
neînvins, de necucerit tocmai pentru că se bazează pe ignoranţa
 oamenilor, pe frica sau laşitatea lor, precum şi pe violența, ura şi
agresivitatea lor. Dacă omul nu ştie, nu va putea trece zidurile... Dacă
omul începe să ştie dar încă se teme, nu va putea trece zidurile... Dacă
omul începe să ştie, dar vrea să dărâme violent zidurile, acestea nu vor
cădea, ci se vor întări... Dacă, însă, omul ajunge chiar să ştie, atunci nu
va mai fi nevoie să abordeze zidurile. Pentru că acestea vor dispărea de
la sine, se vor pulveriza, lipsite fiind de cărămida ignoranţei, de
cărămida fricii, de cărămida urii şi de cărămida violenţei. Fără aceste
elemente, Sistemul se va prăbuşi, iar fortăreaţa va dispărea. Iar spiritul
OMULUI va LUMINA!
14. Ştiu că oamenii care doresc schimbarea au fost învăţaţi şi obişnuiţi
să aştepte ca cineva – mereu ALTCINEVA – să “lupte cu Sistemul”, să
învingă pentru toată lumea balaurul. V-o spune unul care s-a luptat cu
Sistemul – e EXACT ceea ce Sistemul îşi doreşte: să ne consumăm
energiile în lupta asta inegală, fără sorţi de izbândă. Nu vă iluzionaţi!
Sistemul însuşi este cel care mai permite, CONTROLAT, din când în când,
câte o “victorie” împotriva Sistemului. De ce face asta? Din două
motive. Primul: eliberează tensiuni sociale care tind să se acumuleze
periculos pentru el. Al doilea: frustrarea oamenilor care au crezut că au
învins, dar care se văd apoi de fapt ei învinşi va fi atât de mare încât vor
scădea şi mai mult şansele ca cineva să mai încerce vreun act de curaj
solitar...
15. Prin urmare, e bine să nu cădeţi în această capcană. Pentru că
însuşi Sistemul este cela care repurtează uneori victorii împotriva…
Sistemului. Chiar dacă cei care luptă împotriva Sistemului sunt bine-
intenționați, ei nu pot învinge într-o bătălie de etapă cu Sistemul decât
dacă Sistemul însuşi vrea asta, din motivele mai sus menţionate.
Sistemul va crea falsa impresie a “învingerii Sistemului”. Sistemul va
crea “forţe anti-sistem”. Sistemul controlează şi va controla mereu
propriile “înfrângeri”.
16. …Înseamnă toate acestea ca nu există nicio şansă, că suntem
predestinaţi să rămânem sclavi ai Sistemului, că nu are niciun rost să ne
mai gândim măcar la asta? Nicidecum! Înseamnă doar că trebuie să ştim
mai întâi EXACT cu cine şi cu ce avem de a face. Pentru că cel mai
puternic aliat al Sistemului este IGNORANŢA noastră. Cu cât ştim mai
puţin, cu cât înţelegem mai puţin, despre Sistem, despre lume şi despre
 noi înşine, cu atât mai puternic devine Sistemul. A încerca să lupţi
împotriva Sistemului fără a înţelege Sistemul nu e nimic altceva decât
a-l întări! Aceasta este realitatea, oricât de dur, de descumpănitor ar
suna!
17. …Şi atunci, ce e de făcut? E ceva de făcut? – DA! ESTE! Cum
spuneam, cine înţelege cu adevărat Sistemul, compoziţia şi modul său
de funcţionare, pricepe rapid că singura modalitate reală de a învinge
Sistemul este TREZIREA OAMENILOR. Dacă vrei cu adevărat să învingi
Sistemul, încearcă să nu fii naiv. Nu îl vei învinge niciodată abordându-l
direct. Dacă vrei cu adevărat să învingi Sistemul, nu îţi mai propune să
îl învingi. Propune-ţi să îi ajuţi pe OAMENI să se TREZEASCĂ! Doar aşa
poate fi învins Sistemul – prin trezirea oamenilor!
18. Acesta este marele paradox al situației actuale: Sistemul nu va fi
învins prin luptă directă, ba chiar va fi întărit, însă el poate fi învins
indirect, prin trezirea oamenilor subjugaţi de Sistem. Cu furcile şi
topoarele, nu vom face decât să întărim Sistemul. Va inventa noi şi noi
modalităţi de a suprima sau deturna orice revoltă. Nu cu furca şi toporul
poate fi învins Sistemul. Ci cu spiritul viu şi conştiinţa trează! Doar aşa…
19. Sistemul are nevoie de Eroi Anti-Sistem. Are nevoie de debuşeuri
emoţionale naţionale, de descărcări ale tensiunii sociale. Sistemul va
crea propriii “eroi anti-sistem” sau îi va susţine, din umbră,
CONTROLAT, chiar şi pe cei care chiar luptă cu bună-credinţă împotriva
sa. “Eroii anti-sistem” creaţi chiar de Sistem sunt şi vor fi mereu
proprietatea acestuia. Îşi ştiu bine rolul şi îl joacă aşa cum li se cere, de
la an la an, de la situaţie la situaţie. Îi puteţi lesne recunoaşte pe câmpul
de luptă politic… Nu trebuie decât să faceţi ceea ce eu m-am străduit
să-i determin pe cetăţeni să facă: să verificaţi istoricul exprimărilor
publice, să urmăriţi, în sens antiorar, întorcându-vă în timpul public, ce
făceau şi ce spuneau respectivii “eroi anti-sistem”, în totală opoziţie cu
ce spun şi fac acum… De ce atâtea schimbări? Tocmai pentru că
respectivii “eroi anti-sistem” sunt, de fapt, controlaţi de Sistem, sunt
creaţii publice, creaţii politice ale acestuia. Sistemul sondează în
permanenţă opinia publică. Dacă există o percepţie publică majoritară
într-un sens, atunci “eroul anti-sistem” va fi trimis pe culoarul public al
respectivei percepţii. Dacă, de la sine sau prin manipularea opiniei
publice, percepţia generală se va duce precum pendulul tocmai la polul
 opus, atunci acelaşi “erou anti-sistem” va fi trimis pe acest nou culoar
de percepţie publică. Acesta este motivul pentru care “eroii anti-
sistem” se contrazic flagrant, în vorbe şi în acţiuni. Şi acesta este şi cel
mai bun mod de a-i recunoaşte…
20. Apoi, mai există şi “eroii anti-sistem” de bună-credinţă, cei care nu
sunt creaţii ale Sistemului, dar care, în naivitatea lor, au impresia că ei
sunt cei care înving uneori Sistemul. Ei bine, fără să vrea şi oricât de
bine-intenționați ar fi, aceştia ajung să întărească, de fapt, Sistemul. Lor
li se permite, sunt chiar ajutaţi de către Sistemul însuşi să mai repurteze
câte o mică “victorie”, pentru că astfel Sistemul are ocazia să descopere
posibile breşe noi în sistemul său de apărare şi pentru că, astfel, energia
publică este consumată CONTROLAT.
21. Cum aţi proceda dumneavoastră, dacă aţi fi parte a Sistemului şi
aţi dori să controlaţi orice posibilă luptă sau revoltă împotriva
Sistemului? Nu aţi crea falşi eroi anti-sistem, false formaţiuni politice
sau sociale anti-sistem? Nu aţi încerca să îi controlaţi chiar şi pe cei de
bună-credinţă, hrănindu-le egoul de “luptători anti-sistem”,
susţinându-le vanitatea de “eroi anti-sistem”? E simplu…
22. Tot ceea ce face Sistemul, ca principii de bază, este extrem de
SIMPLU. Desigur, pe măsură ce trece timpul, Sistemul beneficiază de
mijloace tehnologice din ce în ce mai sofisticate, care camuflează din ce
în ce mai bine, care fac din ce în ce mai puţin perceptibile scopurile,
obiectivele reale. Însă principiile de bază, fundaţia Sistemului – acestea
rămân mereu ACELEAŞI! Ignoranţa, frica, ura, violența… Acestea
alcătuiesc, împreună, FUNDAŢIA SISTEMULUI!
23. Tocmai de aceea, oricât de bine intenţionat ar fi un om, nu e
suficient să fie neînfricat pentru a învinge Sistemul. Ba chiar Sistemul se
află mereu în căutarea neînfricaţilor. Fie îi converteşte în slujitori ai
Sistemului, fie îi foloseşte hrănindu-le iluzia că sunt mari “eroi”.
24. Degeaba eşti neînfricat, dacă eşti încă ignorant. Un neînfricat
ignorant, oricât de bine intenţionat ar fi, nu numai că nu va clinti, în mod
real, nicio cărămida din fortăreaţa Sistemului, dar chiar îl va întări,
ajutându-l să îşi descopere şi rezolve propriile vulnerabilităţi. Este exact
ca în cazul marilor companii care angajează hacker-i care să le
penetreze zidurile virtuale tocmai pentru a cunoaşte, astfel, unde le
sunt zonele slabe şi pentru a le întări ulterior. Exact aceeaşi metodă o
 foloseşte Sistemul cu ajutorul “eroilor anti-Sistem” de buna-credinţă.
Le hrăneşte acestora egoul, se foloseşte de vanitatea lor, de dorinţa lor
de cele mai multe ori neconştientizată de a fi adulaţi, aplaudaţi de
oameni, şi îi foloseşte pentru a repurta mici şi false “victorii” împotriva
sa! Este oribil, este ceva îngrozitor de cinic, de pervers, dar aşa
funcţionează şi aşa va continua să funcţioneze Sistemul…
25. Şi asta nu e tot! Mai există un serviciu foarte bun, foarte eficient
pe care bine-intenţionatul “erou anti-sistem” îl prestează fără să vrea,
fără să ştie, tocmai în beneficiul Sistemului… Înţeapă controlat balonul
atunci când acesta se umflă prea mult şi o explozie e iminentă! Apoi,
tocmai pentru că procedeul e unul perfect controlat, Sistemul astupă
mica înţepătură imediat ce presiunea periculoasă pentru el s-a eliberat.
Din păcate, de cele mai multe ori, “eroul anti-sistem” care nu se lasă
controlat de Sistem ajunge să fie folosit tocmai de către Sistem pentru
a mai elibera din tensiunile sociale acumulate. Cinic, oribil, bine-
intenţionatul “erou anti-sistem” e folosit tocmai de către Sistem pe post
de ac cu gămălie care mai înţeapă din când în când balonul. “Eroul anti-
sistem” vede în aerul care iese, vede în înţepătură o mare explozie şi,
alături de cei care îl susţin în “lupta împotriva Sistemului” e fericit că “şi-
a făcut datoria” pentru binele public. În realitate, folosindu-se de
vanitatea sa de “erou” susţinut sau chiar adulat de public, folosindu-se
de ignoranţa sa, Sistemul îl va folosi pe “eorul anti-sistem” tocmai
pentru a proteja Sistemul de o explozie reală!
26. …Dar tot mai e ceva! Credeţi că Sistemul nu ia, totuşi, în calcul şi
posibile erori majore în propriile abordări? Îşi imaginează cineva că
Sistemul nu e atât de bine pus la punct încât să ia în calcul chiar şi
propria sa înfrângere, ori pierdere a unor bătălii esenţiale? Sigur că ia în
calcul asta! Sigur că e pregătit foarte bine şi pentru aceste eventualităţi!
De ce oare credeţi că, până şi după o revoluţie împotriva sa, tot Sistemul
este cel care ajunge să conducă? Pentru că Sistemul ESTE PREGĂTIT
ÎNTOTDEAUNA PENTRU A SE FOLOSI DE PROPRIILE ÎNFRÂNGERI!
27. Gândiţi-vă… Să spunem că se acumulează tensiuni, timp de decenii,
care nu mai pot fi eliberate controlat prin intermediul “eroilor anti-
sistem”, fie aceştia parte a Sistemului sau “eroi de bună-credinţă”. Când
acest lucru se întâmplă – de obicei după intervale medii sau mari de
timp –, atunci o revoluţie sau ceva asemănător zgâlţâie puternic
 Sistemul. …Ei bine, este exact momentul pentru care Sistemul este cât
se poate de bine pregătit. Va folosi propria înfrângere pentru a le da
oamenilor iluzia că au învins, că “Sistemul a fost învins”, că sunt “liberi”,
că, în sfârşit, au ajuns să “conteze”. Mulţi ani, poate chiar zeci de ani,
cetăţenii vor continua să trăiască visul, iluzia propriei victorii împotriva
Sistemului. Între timp şi chiar de la bun început, de cele mai multe ori
chiar din secunda doi după repurtarea marii victorii anti-Sistem,
Sistemul va lua, cameleonic, exact forma pe care oamenii şi-o doresc.
Va continua să facă EXACT ce făcea şi înainte, însă sub alte forme.
Sistemul se adaptează mereu la ce vor cetăţenii… Însă nu pentru a-i
servi mai bine, ci pentru a-i CONTROLA mai bine!
28. Vrei „partid anti-sistem”? Păi nu-ţi creează Sistemul unul!? Vrei
„revoluţie anti-sistem”? Păi cine altcineva te poate ajuta mai bine decât
Sistemul însuşi!? Vrei „eroi anti-sistem” care să lupte cu Sistemul pentru
tine? Păi nu te ajută Sistemul şi cu asta, nu-ţi creează chiar el „eroi anti-
sistem” sau nu se foloseşte de „eroii anti-sistem” de bună-credinţă?
29. ...Şi atunci, ce e de făcut? Un singur lucru: cine vrea să înfrângă cu
adevărat Sistemul trebuie să înţeleagă că Sistemul se bazează tocmai
pe ignoranţa oamenilor. Este piatra sa de temelie cea mai importantă!
Pe cale de consecinţă, cine vrea cu adevărat să înfrângă Sistemul
trebuie să lupte împotriva propriei ignoranțe, să deschidă larg ochii, să
se trezească şi, apoi, să îi ajute şi pe alţii să se trezească. Nu certându-i
că dorm, nu ridicându-le pleoapele cu degetul, ci vorbind, explicând,
transmiţând – ca de la suflet la suflet, ca de la spirit la spirit, ca de la
candelă la candelă – flacăra VIE. Un spirit treaz e un spirit a cărui lumina
luminează în întuneric, a cărui lumină poate ajuta şi alţi ochi să se
deschidă pentru ca şi alţi oameni să ajungă să lumineze pentru alţi
oameni.
30. Doar aşa poate fi învins Sistemul... Doar prin trezirea cât mai
multor oameni. Nu există nicio altă cale reală. Orice altceva e doar
iluzie, e doar falsă victorie, e doar o eternă luptă etern controlată
tocmai de către Sistem, inclusiv atunci când Sistemul pare a fi înfrânt.
31. Dacă acest mesaj este într-adevăr înţeles, atunci cine îl înţelege va
duce vestea mai departe, astfel încât şi alţi semeni de-ai săi să afle. Dacă
acest mesaj este înţeles, atunci cine îl înţelege va găsi calea, metodele
pentru a acționa în spiritul acestor cuvinte. Dacă cineva care citeşte
 aceste rânduri nu va înţelege cu adevărat mesajul transmis, atunci se va
continua căutarea liderilor providenţiali, în locul căutării impulsurilor
Providenţei în propria fiinţă, va continua să caute „eroi anti-sistem” în
loc să caute oameni treji sau oameni care se pot trezi, va continua să
creadă că trăieşte într-o democraţie şi o va lua când spre stânga, când
spre dreapta, fără să vadă că de fapt se învârte într-un etern sens
giratoriu, va căuta să se adapteze şi să-şi încurajeze copiii şi nepoţii să
se adapteze la o societate care nu are nimic profund să le ofere şi pe
care tocmai ei sunt chemaţi să o schimbe, cu condiţia de a li se oferi
şansa unei dezvoltări armonioase, în special în şcoală.
32. Dacă acest mesaj este cu adevărat înţeles, atunci impulsurile pe
care le transmite vor acţiona mai departe independent de cel care
transmite acest mesaj. Oamenii care vor primi aceste impulsuri vor găsi
calea sau căile pentru a acţiona şi pentru a-i ajuta şi pe alţii să primească
aceste impulsuri. Dacă acest mesaj nu este cu adevărat înţeles, atunci
se va aştepta ca cel care transmite acest mesaj, ori alţii asemenea, să
acţioneze şi să lucreze ÎN LOCUL celorlalţi. Acest lucru nu este posibil!
Putem lucra împreună. Puteţi lucra împreună cu alţi oameni. Dar nu
puteţi lucra ÎN LOCUL altor oameni. Ar însemna că le frângeţi voinţa,
liberul arbitru, or acest lucru nu este cu putinţă. Nimeni nu poate lucra
în locul altcuiva atunci când vine vorba despre impulsurile menite să
trezească omul profund din noi. Cine se aşteaptă ca doar altcineva, ca
mereu altcineva să acţioneze, să lucreze în sensul acestor impulsuri nu
dovedeşte decât că nu le-a înţeles cu adevărat, că nu a recepţionat
mesajul în adevărul sau şi că nu s-a îmbibat cu seva sa. Nimeni nu se
poate trezi în locul altuia...
33. Acest mesaj, date fiind impulsurile pe care le poartă cu sine,
impulsuri menite să cheme omul profund către deşteptarea sa, este un
mesaj care nu are absolut NICIO legătură cu vreo organizaţie, naţională
sau internaţională, la vedere sau ascunsă, cu nicio mişcare politică, de
orice natură. Acest mesaj este dincolo de politică, dincolo de economie,
dincolo de ceea ce am ajuns să numim „societate”. Acesta este un mesaj
pentru omul profund, pentru omul cu spirit viu. De oameni cu spiritul
viu şi deşteptat avem nevoie, în număr cât mai mare, tocmai dacă vrem
să avem o altă politică, o altă economie, o altă societate!
34. Timpuri grele trăim şi vremuri încă mai grele vor veni dacă oamenii
nu încep să se trezească în număr suficient de mare. Iar a te trezi nu
înseamnă a lua masa şi a o răsturna... Înseamnă a lucra, cu entuziasm
dar şi cu calm, astfel încât cât mai mulţi semeni să aibă la rându-le şansa
de a se trezi. Cum spuneam şi cum o s-o tot repet, cine crede că rezolvă
ceva răsturnând masa nu face decât să întărească şi mai mult Sistemul.
Şi, dat fiind avansul tehnologic accelerat, ne apropiem de un moment
în care rafinamentul manipulării va fi atât de mare încât imensa
majoritate a oamenilor vor trăi într-o stare de sclavie fără măcar să le
treacă prin cap asta! În locul vederii spirituale li se va servi realitatea
virtuală, în locul Eului profund („I”, în limba engleză), li se va servi i-Pod,
i-Pad, i-Phone, până când, nu foarte departe de acest moment, li se va
servi finalul: i-Robot. Ne îndreptăm cu paşi repezi către acel moment şi
doar deşteptarea adevăratului EU, a adevăratului „I”, a spiritului din noi
ne va putea ajuta să trecem peste această mare cumpănă a umanităţii.
35. Cine vrea cu adevărat să ajute, să fie de folos în această perioadă,
trebuie să se oprească puţin şi să vadă dincolo de filmul rulat zilnic peste
tot. Ni se spune că trebuie să fim aşa şi pe dincolo, că trebuie să ne
„aliniem” la tot soiul de curente şi tendinţe, ca Estul e rău şi Vestul e
bun etc.. Dar ne oprim vreodată puţin pentru a vedea totuşi dincolo de
aceste condiţionări sociale, colective? Care e, de fapt, realitatea? Ce
înseamnă „valori progresiste”, ce înseamnă „parcurs euroatlantic”? Nu
ar trebui să conteze, de fapt, valorile umane şi parcursul umanităţii? De
ce acceptăm atât de uşor să fim aşezaţi în tabere divergente, de ce
suntem mereu pregătiţi să fim carne de tun, să constituim baza pentru
conflicte internaţionale, pentru război?
36. Nimic din ce se întâmplă rău cu lumea noastră nu e străin de noi,
de FIECARE dintre noi. Şi nu trebuie să citim acest lucru în cheia vinei
individuale, ci în cheia înţelegerii. Lumea nu se va schimba în bine nici
dacă vom continua să credem că e suficient să votăm oameni care o vor
schimba în bine, nici dacă vom continua să alergăm pe traseele bătute
de tot felul de grupuri interesate, nici dacă vom continua să ne simţim
vinovaţi. Lumea se va schimba în bine doar dacă vom începe SĂ
ÎNŢELEGEM! Să ne înţelegem, să înţelegem lumea, iar abia apoi să
acţionăm în acord cu această înţelegere...
37. În realitate, funcţionăm în aşa fel încât dacă un om pricepe cu
adevărat ce se întâmplă, dacă un om înţelege cu adevărat lumea, la un
nivel profund, atunci va şi acţiona, de la sine, în acord cu această
înţelegere. Dacă nu înţelegem, nu putem schimba nimic. Nu vom face
decât să perpetuăm actualul dezastru planetar.
38. Tocmai de aceea, politica actuală nu mai are nimic bun de oferit
umanităţii. Oamenii se află într-o fază a devenirii lor în care nu mai e
posibil ca un lider să decidă şi să acţioneze pentru toţi ceilalţi. Trăim în
Era Libertăţii, chiar dacă, paradoxal, suntem poate mai puţin liberi ca
oricând! E şi firesc să fie aşa, nu e niciun motiv de disperare. Trebuie
doar să ÎNŢELEGEM că cea mai mare opoziţie, cea mai mare
încrengătura de interese în sensul împiedicării dezvoltării înţelegerii şi
a libertăţii omului se fac simţite tocmai în timpul nostru – timpul
eliberării omului din bula în care e forţat să trăiască. Cea mai dificilă
perioadă e, întotdeauna, şi cea mai propice. Avem tendinţa de a amorţi,
de a aţipi atunci când totul e... liniştit. Însă momentele mai dificile ne
pot ajuta să ne trezim...
39. Un om poate să râdă cât pofteşte atunci când un alt om îi spune că
în faţa sa e o prăpastie către care se îndreaptă cu ochii închişi. Omul cu
ochii închişi îl poate considera un imbecil pe omul cu ochii deschiși care
vorbeşte despre prăpastia pe care el nu o vede. Dar dacă prăpastia chiar
e acolo, omul cu ochii deschişi o vede, iar omul cu ochii închişi cade în
ea în timp ce râde de omul cu ochii deschişi care îi vorbea despre acea
prăpastie, atunci cine e până la urma imbecilul!?...
40. Nu are niciun rost să vorbim la nesfârşit despre „reforma
educaţiei” sau despre „programe economice” câtă vreme nu plecăm de
la fundamentele existenţei omeneşti, de la esenţa omului. Reforma
educaţiei... pentru cine anume? Programe economice... pentru ce
fiinţă? ...De ce este esenţial ce spun acum? Pentru că, dacă privim omul
ca fiind DOAR organismul pe care îl percem cu simţurile noastre
obişnuite, atunci este EVIDENT că vom concepe „reforme educaţionale”
şi „programe economice” care i se vor adresa doar acestui organism.
Dacă, în schimb, devenim conştienţi de faptul că omul e mult mai mult
decât acest organism, atunci vom concepe cu totul alte programe
educaţionale şi economice. În general, tot ceea ce construim drept
cadru economic, politic şi social va avea efecte doar pe măsura
 înţelegerii noastre cu privire la fiinţa omenească şi la univers, la lumea
cea mare. Dacă începem să înţelegem că fiinţa omenească e mai mult
decât ceea ce ne-am obişnuit să considerăm că este, atunci vom
schimba cadrul economic, politic şi social în acord cu această înţelegere.
41. Cine crede că toate aceste lucruri sunt baliverne, poate să facă
două lucruri... Să analizeze onest situaţia naţională şi internaţională şi
să constate singur dacă, urmând căile lumii actuale, am ajuns sau vom
ajunge vreodată într-o situaţie bună. Şi să facă uz de celebrul Pariu al lui
Pascal: dacă ceea ce spun eu nu e adevărat, atunci nu ai pierdut nimic
încercând, însă dacă ceea ce spun eu e adevărat şi tu nu ai încercat,
atunci ai pierdut totul...
42. Alt lucru care e foarte nociv la nivel social şi care începe să se
dezvolte din fragedă copilărie, mai ales la şcoală – unde astfel de lucruri
nu sunt considerate aproape deloc importante şi sunt lăsate să se
desfăşoare fără nicio intervenţie călăuzitoare –, este apartenenţa la o...
gaşcă. Mai întâi e gaşca din cartier, apoi gaşca de la şcoală, apoi gaşca
de la serviciu, apoi gașca politică, apoi cea economică, apoi cea
internaţională... şi aşa mai departe. Ei bine, să fim din nou oneşti – ce
anume generează apartenenţa la o... „gaşcă”? Generează, înainte de
toate, un efect foarte plăcut şi unul foarte nociv. Generează plăcerea,
satisfacţia, siguranţa de a „fi printre alţii ca mine”. Dar generează, ca
cealaltă faţă a monedei, şi tendinţa de a te opune celorlalte găşti şi de
a folosi dubla măsură, din punct de vedere moral şi decizional, în funcţie
de apartenenţa la propria gașcă sau la alte găşti.
43. Să spună cineva că nu a trăit personal asta măcar o dată sau că nu
a observat asta măcar o dată – dubla măsură în funcţie de apartenenţa
la o gașcă sau alta!... Dacă „eşti de-ai mei”, atunci te voi scuza dacă ai
spart intenţionat un geam şi voi susţine, în apărarea ta, că geamul ăla
oricum era vechi şi trebuia odată şi odată schimbat. Dacă, în schimb,
faci parte din gaşca rivală, atunci te voi acuza, voi spune că ai acţionat
violent şi antisocial şi voi cere sancţionarea ta exemplară. Nu cred că e
pe Pământ vreun om onest care să pretindă că aşa ceva nu se întâmplă
ZI DE ZI, pretutindeni...
44. Alt efect nociv al apartenenţei la o anumită gaşcă este acela al
repudierii a priori chiar şi a celor mai buni dintre noi, doar pe motivul
apartenenţei la „gașca rivală”. De câte ori nu se întâmplă asta?... Şi unde
 anume e mai vizibil acest fenomen decât în lumea politică?... E vreunul
care chiar e profesionist, care chiar vrea să facă bine, dar s-a întâmplat
să fie într-o altă gașcă politică? „OUT”! „Afară cu el!” Asta se întâmplă
de când veacul şi mileniul... Şi e extrem de nociv, pentru că astfel, în loc
să sprijinim proiecte care ne-ar face inclusiv nouă bine, le respingem pe
motiv că provin de la un individ „dintr-o altă gașcă”. ...Asta, trebuie
spus, e extrem de stupid!
45. Apropo de... libertate. Libertatea reală e mult mai mult decât
libertatea pe care ne imaginăm că o avem şi pentru care ne mai ridicăm
din când în când şi mai luptăm sau protestăm. Libertatea reală vine
DOAR odată cu „ieşirea din MATRIX”, doar odată cu ieşirea din bulă, din
realitatea fără legătură cu realitatea... Un om liber e un om care
înţelege, care înţelege lumea, care îşi înţelege semenii şi care se
înţelege pe sine la un nivel profund. Fără ÎNŢELEGERE nu există şi nu va
exista niciodată nicio LIBERTATE reală. Cum poate fi liber un om care
vorbeşte despre ceea ce i s-a spus de către alţii că e lumea, fără ca el să
fi deschis vreodată ochii să o vadă direct? Suntem... „liberi” de nu mai
putem într-o lume care, de fapt, e cu totul altfel decât ni s-a băgat în
cap că ar fi. Asta este realitatea! Şi contează prea puţin dacă cineva este
sau nu de acord cu ce spun aici. Am mai spus-o şi o s-o mai spun: nu are
nicio importanţă opoziţia unui om care e pe cale să cadă în prăpastie şi
care râde pe seama altui om care vede limpede ce urmează să se
întâmple. Cât de... „liber” e cel care urmează, inexorabil, să cadă în
prăpastie? Ar fi liber dacă ar vedea limpede, cu propriii ochi, prăpastia.
Dar, în „libertatea” lui, preferă nu doar să ignore, ci să-şi și bată joc de
cei care îi atrag atenţia asupra prăpastiei...
46. Imaginaţi-vă că daţi drumul la televizor sau că intraţi pe Internet şi
vi se comunică sau citiţi următoarea ştire: “În ultimele 24 de ore, în lume
au apărut 320 de noi focare de ură. Alţi 253.408 oameni au intrat în
relații de ură...”
Orice discuţie despre ură trebuie purtată cu maximă detaşare. Nu ajută
pe nimeni şi nu ajută la nimic să vorbim despre cine are şi cine nu are
dreptate atunci când urăşte ceva sau pe cineva, nu are niciun rost să
discutăm despre ură din perspectivă morală. Nu are rost nu pentru că
nu ar avea substrat moral real, ci pentru că nu ne duce către niciun sens
practic. O astfel de discuţie, oricât de “înalt umană” ar părea, nu ne va
 duce niciodată nicăieri! Ce e însă cu adevărat important este să
observăm, cu detaşare, ce aduce în societatea omenească ura. Când
vom reuşi să ne detaşăm puţin de propriile trăiri lăuntrice, de propriile
afecte şi umori, vom vedea cu multă claritate că avem de a face, de când
ne naştem, cu mecanisme din ce în ce mai sofisticate de generare a urii.
Cine reuşeşte să se desprindă puţin de propriile afecte şi umori va vedea
limpede ce face de fapt ura în societatea omenească. Apoi, va începe să
observe şi cum e introdusă, prin ce metode, prin ce mecanisme…
47. Dar înainte de toate, cine reuşeşte să se detaşeze, fie şi doar
pentru câteva clipe, de propriile trăiri şi porniri va înţelege rapid, prin
simplă observaţie nemijlocită, că ura este principalul ingredient toxic
folosit pentru a distruge din faşă orice şansă de renaştere, de revigorare
socială. În vremurile în care existau cu adevărat state unitare, ura era
direcţionată la nivelul întregii naţiuni împotriva unui “duşman extern”.
În vremurile noastre, “progresist-globaliste”, când statele sunt din ce în
ce mai slabe, mai puţin închegate, se procedează complet diferit. Dacă,
înainte, regula era aceea a angajării urii între două sau mai multe
naţiuni, în prezent avem de a face cu angajarea urii în INTERIORUL
aceleiaşi naţiuni. Pe măsură ce anii trec, putem observa cu uşurinţă cum
ura se ATOMIZEAZĂ. Ura nu mai foloseşte numerele mari împotriva
numerelor mari, cum se întâmpla în secolele trecute. De când am
pătruns în noul Mileniu, mecanismele de diseminare a urii s-au
schimbat radical: acum, important pentru cei care direcţionează
curentele de ură, pentru cei din umbră care controlează umorile şi
afectele umanităţii, este să împartă umanitatea în segmente cât mai
mici, din ce în ce mai mici, pe care să le aşeze apoi în relaţii antagonice,
în relaţii de război, în relaţii bazate pe… URĂ.
48. Este nevoie de reforme reale, care să meargă până la rădăcina
lucrurilor, până la esenţa fiinţei omeneşti. De ce vorbesc, de pildă, atât
de mult despre ură? Pentru că, detaşat şi obiectiv punând problema,
este principala armă a celor care vor umanitatea deviată de pe traseul
propriului frumos destin! Dacă vrem o reformă reală, atunci e absolut
obligatoriu să creăm un cadru educaţional, economic, politic şi social
care să favorizeze contrabalansarea urii. Iar acest lucru nu se va
întâmpla niciodată ca urmare a unor bruşte şi scurte efuziuni
sentimentale, ori ca efect al unor discursuri sterile despre “dragoste”,
 despre “pace şi iubire pe Pământ”. Sigur, nu strică... Dar nici nu
schimbă!
49. Care este principala armă a celor care lucrează intens la deturnarea
destinului umanităţii? URA…
În actuala fază a evoluţiei umanităţii, nimeni nu mai poate înainta ca o
monadă, ca o entitate de sine stătătoare, autosuficientă. Doar
ÎMPREUNĂ, doar prin acţiune conjugată mai putem face fie şi un
milimetru dintr-un pas înainte! Ca atare, cine vrea să împiedice cursul
evolutiv normal al omului şi al societăţii omeneşti ce are de făcut, în
primul rând? …Are de generat zi de zi curente noi de ură, are de creat
şi uns, zi de zi, mecanisme noi, din ce în ce mai sofisticate şi mai greu
sesizabile, care generează ură.
50. Nu vă faceţi iluzii… Cei care se ocupă cu aşa ceva nu sunt deloc
orbiţi de furie, de ură, aşa cum sunt cei pe care reuşesc să îi acapareze.
Sunt fiinţe cât se poate de reci, chiar glaciale aş putea spune! Cei care
trag cu adevărat sforile pe Planetă sunt fiinţe capabile de autocontrol.
Dacă le întâlniţi, pur întâmplător, nu vă vor atrage atenţia în mod
obişnuit. Vor trece pe lângă dumneavoastră aproape insesizabili!
Pentru că ceea ce fac aceste persoane nu e să acţioneze direct, ci să
genereze mecanisme care funcţionează de la sine. Vedeţi
dumneavoastră, munca acestor inşi are ca scop influenţarea şi
controlarea fiinţelor omeneşti, însă ea nu se desfăşoară în niciun fel
omeneşte… Aceşti “influencer-i” la nivel planetar acţionează creând şi
punând în mişcare MECANISME. Ei creează, testează şi perfecţionează
MECANISME sociale, MECANISME de control social. Ei nu pot acţiona
nicidecum într-un sens cu adevărat UMAN.
51. …Căci ce înseamnă să acţionezi într-un sens cu adevărat UMAN?
Înseamnă să oferi perspective, dar să încurajezi în acelaşi timp LIBERUL
ARBITRU, VOINŢA LIBERĂ a omului. Ceea ce fac, în schimb, aceşti
“influencer-i” planetari este să acţioneze tocmai împotriva liberului
arbitru. Ei creează şi ung zi de zi, ceas după ceas, MECANISME care au
tocmai scopul de a înăbuşi voinţa liberă a omului, capacitatea acestuia
de a GÂNDI, ALEGE şi ACŢIONA liber!
Oamenii nu pot fi cu adevărat controlaţi decât dacă li se iau, indirect,
următoarele DREPTURI FUNDAMENTALE: dreptul de a CUNOAŞTE,
dreptul de a GÂNDI, dreptul de a SIMŢI şi dreptul de a ACŢIONA LIBER.
52. Cum poţi împiedica avansul real al societăţii omeneşti, trecerea
pragului de către om înspre o nouă cameră a devenirii sale? Prin
ascunderea CHEII care deschide următoarea uşă. Care e CHEIA aceasta?
FRATERNITATEA UMANĂ! Nu în sensul unor “fraternităţi”, ci în sensul
actual, real şi necesar al unei fraternităţi umane, a unor acțiuni
conjugate ale unor oameni care doresc să îşi ajute semenii. Ei bine,
tocmai această CHEIE – singura care poate deschide uşa către
următoarea încăpere a devenirii noastre – e ţinută ascunsă. Pentru cei
care vor să deturneze destinul frumos, înalt, plin de rosturi al omului şi
al societăţii omeneşti, este pur şi simplu ESENŢIAL să ascundă cât se
poate de bine această CHEIE – CHEIA FRATERNITĂŢII REALE.
53. …Şi cum faci dacă vrei să ascunzi CHEIA fraternităţii umane? –
Arunci peste ea o mantie neagră pe care scrie: URĂ! Creezi, întreţii,
testezi şi perfecţionezi mereu, fără oprire, noi şi noi mecanisme menite
să genereze URĂ! Pentru că acesta este singurul element care poate
anihila FRATERNITATEA: URA!
54. …Este exact motivul pentru care vă cer să faceţi acest efort (ştiu
sigur că nu e deloc uşor!): încercaţi să vă detaşaţi preţ de câteva clipe
de propriile porniri, afecte şi umori. Nu e important, pentru acest
exerciţiu, nici că aveţi sau nu dreptate, nici că e bine sau rău, moral sau
imoral să urăşti ceva sau pe cineva. Important, pentru ca acest exerciţiu
să reuşească, este ca preţ de câteva clipe să vă detaşaţi cu totul şi să
urmăriţi MECANISMELE URII, în plan personal şi în plan social. Dacă
reuşiţi acest exerciţiu, chiar şi vreme de câteva minute, e suficient
pentru a dobândi o nouă perspectivă asupra realităţii. Nu-i vorba că nu
veţi mai simţi ce simţiţi, că nu vă va mai enerva nimeni sau chiar că nu
veţi mai urî nimic şi pe nimeni. NU despre asta este vorba. Ci despre a
vedea LIMPEDE, fără privire înceţoşată de propriile umori şi afecte, cum
funcţionează MECANISMELE URII. Cine reuşeşte să vadă asta va deveni
cu adevărat un om mai LIBER, chiar şi atunci când va simţi… valuri de
ură!
Ca atare, principalul mod prin care oamenii sunt împiedicaţi să lucreze
ÎMPREUNĂ (sub cupola unor idealuri care ţin, până la urmă, de natura
lor profundă) este acela al ascunderii cheii! Cheia fraternităţii este
ascunsă sub mantia neagră a urii.
55. …”Şi ce e, atunci, de făcut?”, veţi întreba. – Un singur lucru: crearea
unui cadru social care să contrabalanseze ura, crearea unui cadru
educaţional, social, economic şi politic, atât la nivel naţional, cât şi la
nivel internaţional, care să-i ofere omului posibilitatea de a se dezvolta
în sensul fraternităţii universale, nu în cel al urii generale.
56. În ceea ce priveşte învăţământul, de pildă, e necesară crearea unui
cadru, în primul rând uman, dar şi normativ, care să favorizeze
cunoaşterea reciprocă, lucrul ÎMPREUNĂ, interesul pentru BINELE
CELUILALT.
57. În prezent, tot ceea ce reprezintă tendinţele evolutive fireşti ale
omului şi ale corpului social e operat, e modificat genetic, e întors pe
dos. Progresul real e deturnat în progresism. Fraternitatea locală sau
naţională e deturnată în apartenenţa la diverse găşti şi în spiritul de
turmă. Fraternitatea globală (liberă şi bazată pe libertate individuală) e
deturnată în globalism nivelator. Lucrul împreună pentru binele
celuilalt e deturnat în “networking”, cu singurul scop de a profita de pe
urma celuilalt. Moralitatea şi integritatea politică sunt deturnate în fals
puritanism politicianist şi în propagandă a integrităţii. Justiţia şi
dreptatea sunt deturnate în sete de sânge. Catarsisul, purificarea prin
tragedie şi comedie, caracteristici ale adevăratei arte, sunt deturnate în
divertisment facil şi grobian, menit să înece fiinţa omenească într-un
trivial cotidian dezumanizant. Educaţia este deturnată în reeducare,
învăţământul se întoarce împotriva omului fraged viu şi se derulează în
favoarea omului frăgezit inert.
58. În momentul de faţă, TOTUL este exact pe dos! În loc să construim
un cadru economic, politic şi social care să slujească omul, susţinem un
cadru economic, politic şi social în care omul este slujitorul. Nu omul
trebuie să se adapteze Sistemului, ci Sistemul trebuie să se adapteze
omului. Pentru că nu omul este creat pentru a sluji Sistemul, ci Sistemul
este creat pentru a sluji omul! E foarte, foarte simplu de înţeles. E
necesar doar să ne obişnuim să ne punem întrebările esenţiale şi să
căutăm răspunsurile înainte de a emite opinii, a susţine sisteme şi a
accepta cadre economice, politice şi sociale care nu au nicio legătură cu
fiinţa omenească!
59. O societate uman-sănătoasă este o societate care creează un
cadru în care natura umană profundă se poate dezvolta şi exprima liber.
 Tot ce este statul, toate politicile publice, tot Sistemul economic trebuie
să graviteze în jurul omului, nu invers. Nu suntem aici, petru numele lui
Dumnezeu, să fim slujitorii unui Sistem! Suntem aici pentru vieţile
noastre reale, nu pentru ce îşi imaginează unii că ar trebui să fie vieţile
noastre! Tocmai de aceea, eu nu voi spune niciodată că ideologia cutare
sau cutare e mai bună, că trebuie implementată în dauna celorlalte. NU.
Ceea ce fac eu este să propun şi să lucrez pentru crearea unui cadru
social în care omul să se poată dezvolta ca OM! Acesta este lucrul
esenţial, aceasta este singura modalitate reală prin care putem ajunge
să schimbăm cu adevărat lumea în bine. Altminteri, vom continua să
alergăm pe loc, precum şoarecele în eterna roată.
60. Dacă am avea printre noi, în funcţii publice, mai multe persoane
obişnuite să gândească liber şi profund, să-şi pună întrebările esenţiale,
atunci am discuta, de pildă, foarte mult despre adevărata cauză a
agresivităţii cotidiene, a tendinţelor antisociale tot mai accentuate.
Cauza reală rezidă tocmai în faptul că nu permitem impulsurilor
transformatoare să iasă la suprafaţă şi să lucreze. Trăim o perioadă a
devenirii noastre când în oameni mocnesc impulsurile transformarii
societăţii omeneşti, a schimbării întregii fundaţii economice, politice,
educaţionale şi sociale. Însă aceste impulsuri sunt înăbuşite de însăşi
societatea care, dacă nu le-ar înăbuşi, ar fi radical modificată. Neputând
da frâu liber impulsurilor către schimbare, oamenii devin un fel de vase
sub presiune, iar de aici până la răbufnirile cotidiene tot mai dese şi tot
mai violente e doar un mic prag care a fost deja trecut. Dacă nu
înţelegem aceste lucruri sau dacă nu ne interesează, nu înseamnă că ele
nu există şi nu îşi continuă cursul…
61. Principala cauză a agresivităţii în creştere, a violenţei tot mai des
întâlnite în viaţa de zi cu zi este una extrem de simplă: nefiind lăsat să
exprime focul viu care mocneşte în interior, omul devine o oală sub
presiune şi răbufneşte în toate modurile imaginabile. Iar faptul că tot
mai mulţi tineri se droghează, chimic sau sonor, aflaţi fiind într-o
permanenta căutare de “senzaţii tari noi” îşi are aceeaşi cauză: tanarul-
om este împiedicat să transforme societatea omenească în acord cu
propriile impulsuri interioare. Iar atunci, dată fiind şi energia sa
debordantă, fie devine însingurat şi nevrotic, fie devine extrovertit şi
agresiv, fie se anesteziază aproape în fiecare seară, în variate şi din ce
 în ce mai felurite moduri. În plus, “piaţa liberă” – cea la care ne închinăm
ca la un zeu! – le şi oferă din ce în ce mai multe “anestezice”…
62. Să ne gândim un pic la ceva important şi simplu, în acelaşi timp…
Dumneavoastră cum aţi proceda dacă aţi vrea să împiedicaţi
transformarea în bine a societăţii omeneşti? Nu cumva aţi identifica
impulsurile omeneşti pozitive şi aţi face tot posibilul pentru a le
deturna? Nu aţi împiedica energia tânărului-om să transforme în mod
frumos societatea? Nu aţi forța-o să stea pe loc şi să se adune până când
tânărul-om simte că mai are puţin şi explodează, fără să înţeleagă de
ce? Nu aţi “ajuta” apoi tânărul-om canalizându-i energia în
conformitate cu propriile dvs. planuri? Nu i-aţi da anestezice, sedative
sau, din contră, stimulente, în funcţie de context şi de ce vreţi să
obţineţi cu ajutorul energiei lui? Nu l-aţi convinge că e “nonconformist”
făcându-l în acelaşi timp să se CONFORMEZE tuturor “trend-urilor”,
tuturor modelor şi tendinţelor pe care tot dumneavoastră le creaţi
pentru a vă sluji scopurile? Nu l-ați convinge pe tânărul-om că nu
vechea forma socială e problema, ci “vechiul”-om, adică părintele şi
bunicul său? Nu l-aţi determina astfel pe tânărul-om să uite că de fapt
ar trebui să lupte împotriva vechii forme sociale, impulsionându-l în
acelaşi timp, zi de zi, oră după oră, minut după minut, să lupte mai
degrabă împotriva “oamenilor vechi”, împotriva generaţiilor care îl
preced?
63. Culmea este că nici măcar nu e foarte greu să faci praf societatea
omenească... Trebuie doar să te bazezi pe ignoranţă şi pe nepăsarea
oamenilor… Să te asiguri că nu prea îşi pun întrebări şi că cei care şi le
pun sunt astfel trataţi de societate încât ajung să se însingureze, să îşi
consume energiile, gândurile, trăirile în intimitate şi fără contact cu
exteriorul. Vrei să faci praf lumea omului? E simplu… Nu-l lăsa să ajungă
să-şi pună întrebări, creează-i falsa impresie că e nonconformist, că e
cetăţean, că are drepturi, că are libertăţi, că votează, că ce decide el
contează… În acelaşi timp, asigură-te că, de fapt, se CONFORMEAZĂ
modelor şi tendinţelor pe care tu i le pui la dispoziţie, că statutul de
“cetăţean” înseamnă doar respectarea fără crâcnire a ceea ce tu îi pui
la dispoziţie ca “societate”, că “drepturile” şi “libertăţile” lui sunt în
realitate doar cuvinte frumoase lipsite de conţinut într-o lume pe care
tu ai conceput-o tocmai pentru ca omul să fie sclav şi să nu realizeze că
 e sclav, asigură-te că e fericit crezând că are vreo importanţă faptul că
votează, când, în realitate, cei votaţi nu pot schimba în bine lucrurile
decât dacă fac asta chiar cu ajutorul celor pe care îi votează… E simplu,
e foarte simplu să faci praf lumea oamenilor… Trebuie doar să te asiguri
că îi sedezi, că îi anesteziezi în fiecare zi, la şcoală, la muncă, la
televizor… Dă-le zilnic, în fiecare loc unde se afla, SEDATIVUL, PASTILA
UITĂRII. Apoi, vor fi sclavii perfecţi – habar nu vor avea că, de fapt,
trăiesc într-o mare închisoare, fericiţi vor fi crezând că sunt liberi, în
vreme ce omul profund din ei ferecat este într-o celulă unde ei nu au
acces…
64. Nu mă interesează niciun fel de polemică pornită cu cineva care
consideră că tot ceea ce suntem vine din nimic, la naşterea noastră, şi se
termină în nimic, la moartea noastră. Nu am de gând să intru în vreo
polemică în acest sens pentru că cine spune că nu suntem nimic mai
mult dar continuă apoi să vorbească despre “reforme” şi “principii” este
atât inconsecvent, cât şi iraţional! Dacă viaţa omului vine din nimic şi se
întoarce în nimic, atunci, cu toată dragostea, rezultă un singur lucru: că
VIAŢA OMULUI ESTE NIMIC! Iar dacă viaţa omului este nimic, atunci de
ce naiba ne-am mai pierde timpul cu reforme, cu programe, cu doctrine,
cu ideologii, cu principii? Nu exişti înainte să te naşti şi nu mai exişti
după ce mori? Asta e totul? Câţiva ani pe-aici? Păi şi atunci de ce mă
mai baţi la cap cu tot felul de “planuri”!? Trăieşti pe aici doar câţiva ani,
crezi că asta e tot, dar îmi vorbeşti, de pildă, despre “planuri de carieră”,
despre “programe economice”? Sigur, sigur eşti… ok!?
Realitatea este aceea că nicio discuţie despre idealuri ale umanităţii nu
are sens în paradigma nimicului de dinaintea şi de după noi!
Ca atare, dacă cineva doreşte neapărat să dea un nume viziunii despre
societate prezentată aici, ei bine, ar putea fi numită – “Umanism
Spiritual”.
65. Are rost să ne certăm ŞI pe această temă, de parcă nu ne-am certa
deja pe mii de alte teme!? Bun, unii cred că acest virus nu există sau nu
e periculos, iar alţii cred că există şi e periculos. Unii cred că ni se încalcă
dreptul de a nu purta mască, alţii cred că restrângerea dreptului de a
nu purta mască se subsumează susţinerii dreptului la sănătate. Are rost
să polemizăm? Va reuşi vreunul dintr-o tabără să-l convingă pe altul din
 cealaltă tabără? Sau, poate, ar trebui să ne punem din nou nişte
întrebări simple, dar esenţiale!?
O primă astfel de întrebare ar fi: “Dacă am observat că, de-a lungul
ultimelor decenii, am fost segmentaţi tot mai mult, împărţiţi în tot mai
multe tabere şi determinaţi să ne detestăm, să ne urâm şi să ne războim
unii cu alţii, nu e oare raţional să ne întrebăm dacă nu cumva şi de
această dată, şi în această chestiune avem de a face tot cu încercarea
unora de a ne dezbina suplimentar?”. Iată, ce întrebare interesantă…
Câţi dintre oamenii cu care aţi rezonat până acum câteva luni sunt acum
“în cealaltă tabără” când vine vorba despre acest virus şi despre
măsurile care se iau? Cu câţi vă înţelegeaţi şi, brusc, nu vă mai
înţelegeţi? Despre asta este vorba… Despre dezbinare, despre
segmentare… Şi le reuşeşte, ca de fiecare dată, al naibii de bine!
A doua întrebare esenţială: “Presupunând că, brusc, mâine dimineaţă
situaţia revine la normal şi nimeni nu mai poartă nicio mască, asta
înseamnă că… ne vom fi redobândit LIBERTATEA?”. Cam cât de liberi
eram înainte şi cam cât de liberi vom redeveni dacă, mâine dimineaţă,
toată treaba asta cu virusul se va fi încheiat brusc?
66. Ce este, până la urmă, libertatea? Cât de liber poţi fi într-o
societate construită şi condusă în aşa fel încât să nu ajungi să-ţi pui
vreodată întrebările esenţiale pe care orice om ar trebui să şi le pună
constant de-a lungul întregii sale vieţi?
Suntem cu adevărat liberi în condiţiile în care aproape niciunei clipe din
viaţa noastră nu i se permite să fie însoţită de conştientizarea omului
profund din noi, a esenţei noastre spirituale, a lumii profunde în care
trăim în fiecare secundă a vieţilor noastre chiar dacă nu ştim asta?
67. Efortul meu este, cu adevărat, unul îndreptat spre eliberarea
OMULUI. Când omul profund va fi descătuşat, atunci toate problemele
exterioare, toate problemele sociale îşi vor găsi rapid rezolvarea. În
schimb, marfa proastă a pseudodemocraţiei, care ni se vinde de
decenii, nu ne va ajuta să facem nici măcar un pas înainte pe calea
evoluţiei noastre! Din contră, dacă vom continua să susţinem, chiar şi
indirect, prin nepăsare sau neimplicare, actuala forma socială, atunci ne
vom afunda tot mai mult într-o groapă a civilizaţiei noastre pe care
singuri ne-o săpăm deja voioşi.
68. Nu avem decât o singură şansă şi o singură soluţie: completa
schimbare a paradigmei, a modului în care ne raportăm la noi înşine şi
la lume. În societatea actuală, Sistemul este foarte puternic dintr-un
singur motiv: omul nu este lăsat să se dezvolte ca om profund, iar atunci
– fireşte – nu poate fi dobândită o încredere în capacitatea sa de a
rezolva singur problemele sociale. Pentru că Sistemul vrea să controleze
tot, şcoala este în aşa fel concepută încât nu permite dezvoltarea
plenară a calităţilor şi aptitudinilor umane. Apoi, tot Sistemul arată cu
degetul spre omul căruia nu i-a permis să se dezvolte armonios şi spune:
„Omul nu este responsabil, nu e în stare să rezolve singur problemele
sociale. Doar Sistemul le poate rezolva!”.
69. Reforma societăţii nu poate surveni (se vede bine asta, deja, de
decenii) ca efect al acţiunilor specialiştilor, tehnocraţilor, în măsura în
care acei specialişti, acei tehnocraţi nu văd dincolo de specialitatea lor
sau de ultraspecializarea lor. Ceea ce îi lipseşte societăţii actuale este
perspectiva, privirea de ansamblu, precum şi profunzimea. Degeaba
schimbăm, la câţiva ani, un program politic cu alt program politic, un
model economic cu alt model economic. Dacă în spatele acestor
modele şi programe nu se găseşte nimic ca rezultat al activităţii
spiritului omenesc, dacă nimic nu urcă din profunzimi pentru a ajuta
suprafaţa să prospere, dacă, altfel spus, nu avem o rădăcină solidă,
atunci eşecul e ca şi asigurat!
70. Eşec după eşec... Aşa arată şi va continua să arate, cu o accentuată
înrăutăţire a situaţiei, societatea şi economia. Iar motivul este acela că,
privaţi fiind (în şcoli şi în cadrul muncii prestate) de propria viaţă
spirituală, de propria viață profundă, nu mai suntem capabili să vedem
în profunzime, nu mai ştim să căutăm cauzele pentru a găsi soluţiile. Nu
mai preţuim aproape deloc, economic şi social, oamenii cu spirit viu
care se exprimă şi încearcă să ofere alte perspective din profunzimile
fiinţelor lor. Dacă cineva, într-o emisiune economică, pune problema
aşa cum este pusă în acest mesaj, mulţi vor considera că respectivul
„bate câmpii”, că e „poet”, că „nu are legătură cu realitatea, care e
dură”. În fapt, realitatea este EXACT aşa cum o construim noi. Deşi ne-
am obişnuit (şi am fost învăţaţi) să vedem în economie un fel de entitate
cu viaţă proprie, un fel de a doua natură, cu legităţi proprii, intrinseci, o
a doua natură care trăieşte şi funcţionează în baza unor înrâuriri care
 nu au nicio legătură cu noi, realitatea este că economia nu e nimic
altceva decât rodul modului nostru de a ne raporta la noi înşine şi la
ceilalţi! Aşa-numitele „legi economice”, pe care specialiştii „caută să le
explice” exact aşa cum caută omul de ştiinţă să explice legile naturii, nu
sunt în realitate decât construcţii mentale. Economia pur şi simplu NU
există ca o a doua natură, ori ca o entitate separată de noi, cu viaţă
proprie. Economia este ceea ce facem noi să fie economia!
71. Există o nesfârşită discuţie, de pildă, despre rolul statului în
economie. Mai mult stat sau mai puţin stat, mai multă intervenţie a
statului în economie şi mai mult control etatizat sau, dimpotrivă, mai
multă putere a mediului privat şi o emancipare faţă de puterea şi
controlul exercitate de stat. De mult prea mult timp, adepţii celor două
ideologii polemizează fără nicio finalitate. De fapt, polemica este
inutilă! Nu despre care dintre cele două ideologii este mai bună e vorba.
Ci despre oamenii din spatele ideologiilor, despre susţinătorii
ideologiilor. Dacă avem de a face cu oameni profunzi şi treji, conştienţi
de propria viaţă lăuntrică, activi în propriul spirit, atunci nu se mai pune
nici problema vreunei ideologii, nici problema vreunei polemici. S-ar
pune, într-o atare situaţie, doar problema căutări, ÎMPREUNĂ, a celor
mai bune soluţii de la caz la caz, de la context la context. Oamenii sunt
atât de diferiţi, iar contextele psiho-sociale, istorice, economice,
geopolitice sunt atât de variate, încât e pur şi simplu cu neputinţă să
aplicăm peste tot acelaşi model. Dimpotrivă, individualitatea fiecăruia,
precum şi individualitatea specifică a fiecărui nou context ar trebui să
ne conducă spre noi soluţii la fel de individuale. Pentru ca acest lucru să
nu ducă la haos, este necesar însă că oamenii să-şi modifice radical
perspectiva. Un om care îşi doarme propriul eu, propria viaţă profundă
nu are cum să înţeleagă toate aceste lucruri. Tocmai de aceea, orice
polemică este absolut inutilă. Astfel de lucruri sunt văzute de cei care
îşi folosesc ochii pentru a le vedea. Cu omul legat la ochi degeaba
discuţii în contradictoriu. Tu vei vorbi despre ceea ce vezi, el va insista,
cu ochii săi închişi, că nu e nimic acolo şi că fabulezi. Ce rost ar avea o
astfel de polemică!?
72. Tocmai de aceea, o spun din nou, acest mesaj nu va fi acompaniat,
din partea autorului, de niciun fel de polemică. Acest mesaj este pentru
cei care sunt suficient de deschişi pentru a-l putea înţelege şi pentru
 cei care, înţelegându-l, vor simţi o dorinţă arzătoare de a-l transmite
mai departe.
73. ...Revenind, trebuie spus încă o dată că nu diversele ideologii,
modele, programe şi doctrine economice, politice şi sociale sunt o
problemă, ci ochii închişi ai celor care le concep şi care încearcă să le
pună în practică. Dacă nu îţi propui mai întâi să vezi în profunzimea
omului şi a relaţiilor interumane, dacă nu ești mânat de impulsul
esențial de a afla de ce ești aici şi către ce ar trebui să te îndrepţi, atunci
nu ai cum să construieşti un edificiu economic, social și politic solid, în
care semenii tăi să poată locui!
74. Întrebările fundamentale despre viaţă nu îşi mai găsesc loc nici
măcar acolo unde ar trebui să fie abordate zilnic, mereu din noi
perspective: în şcoli! Deveniţi unelte de lucru în posesia unui Sistem
cinic care nu dă doi bani pe natura spirituală a omului, pe viaţa sa
lăuntrică profundă, învăţăm în şcoli cum „să fim utili Sistemului”, ne
lăsăm modelaţi de Sistem după cum îşi imaginează acesta că ar trebui
să fim, ne „adaptăm” la o societate pe care, de fapt, ar trebui să o
schimbăm.
75. Conspiraţia mondială împotriva spiritului, împotriva adevăratului
OM este atât de avansată ca manifestare încât a devenit aproape
imposibil ca cineva să mai pună problema aşa cum este pusă aici, în acest
mesaj. Oamenii suferă de maladia perspectivei înguste. Se uită la sine,
se uită la ceilalţi şi se uită spre cer printr-un cornet foarte subţire, apoi
caută să se adapteze la acea mică fâşie de lume pe care o percep prin
intermediul îngustului cornet.
76. Un lucru este cert: câtă vreme nu se va atinge masa critică, cât timp
nu vor fi suficient de mulţi oameni care să înţeleagă un astfel de mesaj
şi care să îl transmită mai departe, vom continua să batem aceleaşi căi
prea mult deja bătute. Ne vom învârti în continuare în sensul giratoriu,
fiind convinşi că o luăm ba spre stânga, ba spre dreapta, că variem, iar
până la urmă vom săpa sub noi o prăpastie în care ne vom prăbuşi în
timp ce suntem convinşi că suntem foarte „practici”.
77. Apropo de această repetiţie: „Fii practic! Nu eşti practic!”... Ce vrea
să însemne „a fi practic”? Înseamnă, fără doar şi poate, „a fi realist”. Nu
poţi fi „practic” dacă nu eşti „realist”, adică „în acord cu realitatea”.
...Însă care este... realitatea? Dacă realitatea este aceea că omul este
 mult mai mult decât se crede a fi, dacă realitatea este că omul e o fiinţă
eminamente spirituală, că trăim în fiecare clipă a existenţei noastre într-
o lume spirituală chiar dacă nu mai ştim cum să o percepem, dacă
aceasta este realitatea, atunci ce înseamnă, într-o astfel de realitate, „a
fi practic”? ...Cu siguranţă, cu totul altceva decât se înţelege în actuala
paradigma umană, în care spiritul şi viaţa spirituală pur şi simplu nu îşi
mai găsesc loc.
78. Să fii „realist” este absolut necesar, de acord. Dar mai întâi trebuie
să deschizi ochii şi să vezi realitatea! Cum să fii „realist” dacă ceea ce
consideri tu că e „realitate” nu e de fapt decât o lume în care circuli
legat la ochi? Cum poate cineva să afirme că e „realist” câtă vreme nu
are, de fapt, niciun contact conştient tocmai cu cea mai importantă
dimensiune a realităţii – dimensiunea spirituală? Un om NECONȘTIENT
de propriul spirit nu are cum să fie vreodată un om „realist”, pentru că
acel om pur şi simplu nu vede realitatea. Doar îşi imaginează că o vede...
79. Mai departe, ce înseamnă „a fi practic” în lumea actuală în cazul în
care, neconştient de propriul spirit, eşti ne-realist? Înseamnă că aşa-zisul
„om practic” va încerca să conducă o maşină legat fiind la ochi. Dacă îi
explici că trebuie să-şi lase ochii să vadă ca să poată conduce maşina
altundeva decât către prăpastie, omul legat la ochi îţi va spune senin că
„eşti nerealist”, că „nu eşti practic”, că „visezi”, că „eşti poet”. Sigur, el
are dreptate, dar în cu totul alt sens decât crede. Sigur că EŞTI POET,
dar nu în sensul că eşti „nerealist” sau „nepractic”, ci în sensul că
dimensiunea cea mai importantă a vieţii omului, dimensiunea
spirituală, necesită şi o dezvoltare a simţului artistic pentru a putea fi
percepută. Din această perspectivă, da, aşa este – TREBUIE să fii şi poet
pentru a fi cu adevărat practic!
Cine nu îşi permite propriul acces la lumea spirituală nu are cum să fie
vreodată un „om practic” şi un „om realist”. Legat la ochi, nu poţi fi nici
practic, nici realist, poţi fi doar legat la ochi!
80. Nu aţi obosit să tot speraţi la mai bine lăsându-vă vieţile conduse
de către „oameni realişti” şi „practici”!? Oare nu se vede, chiar şi cu
ochiul fizic, fără cel spiritual, că lumea noastră arată foarte rău, că
civilizaţia omenească se îndreaptă spre hău? Aici, pe buza acestei
genuni ne-au adus „oamenii realişti şi practici”. În fapt, fiinţe legate la
ochi care habar nu au care e de fapt „lumea reală”, fiinţe care nu sunt
 dispuse să accepte nimic din ce depăşeşte mică fâşie de lume la care tot
privesc o viaţă-ntreagă prin al lor îngust cornet!
81. Realismul, spiritul practic nu au relevanţă în actualul context uman.
Dacă rămânem în aceeaşi paradigmă îngustă, dacă refuzam în
continuare să acordăm toată atenţia noastră atunci când mesaje
precum cel de faţă sunt transmise, atunci vom cădea în curând în
prăpastie, cu toţi „realiştii” şi „pragmaticii” noştri conducând plutonul!
82. Că vor, că nu vor oamenii să vadă asta, să deschidă larg ochii
spiritului lor, lumea e cu totul altceva şi mult mai mult decât am fost
învăţaţi să credem că este. Noi înşine suntem mult, mult mai mult decât
părem a fi, decât credem că suntem. Iar dacă este să avem o şansă de
redresare, de reaşezare în propriul destin individual şi colectiv, atunci
principalul lucru pe care trebuie să-l facem este lăsăm să acţioneze în
noi impulsuri precum cele transmise prin intermediul acestui mesaj. Cel
care vă transmite acest mesaj nu e o fiinţă specială, e doar un om care
a deschis ochii şi care vede. Atât. Nimeni nu are monopol asupra
realităţii. Putem în schimb, cu toţii, să observăm, să înţelegem această
realitate. Cel care transmite acest mesaj este un om printre oameni, un
om care izbândeşte şi greşeşte, care cade şi se redresează, un om care
încearcă să se ridice la înălţimea timpurilor pe care e conştient că le
trăieşte.
Cel care transmite acest mesaj este un realist pragmatic, însă unul care
înţelege că realitatea este alta decât cea impusă de către Sistem şi că
practica trebuie să fie una în acord cu realitatea, nu cu bula de săpun în
care trăim de prea multă vreme.
83. Atunci când oamenii deschid ochii, vor încerca să îi ajute şi pe alţii
să îi deschidă. Apoi, se vor putea asocia în toate formele imaginabile
pentru a lucra împreună. Rostul acestui mesaj nu este acela de a atrage
oameni într-o anumită formă de colaborare. Odată îndeplinită condiţia
trezirii omului profund, omul treaz va găsi formele cele mai potrivite
pentru a acţiona spre binele semenilor lui.
84. Ceea ce ofer aici, ca posibilitate, este doar o formă dintre
nenumăratele forme posibile. Puteţi folosi această formă sau puteţi
concepe altele. Acest lucru este mai puţin important. Cu adevărat
importantă este înţelegerea mesajului şi îmbibarea cu impulsurile pe
care le generează.
 Forma propusă aici este una care oferă posibilitatea strângerii laolaltă
a tuturor celor care rezonează cu prezentul mesaj. Este important să
generăm o masă critică şi, la fel de important, ca această masă critică
să se facă simţită, să nu poată fi ignorată! Aceasta pagină și această
carte sunt o formă, doar o formă. Dar una care poate fi de folos. Este
un loc unde ne putem re-găsi unii pe alţii, unde putem discuta, unde
putem începe să lucrăm împreună, unde putem oferi propriile idei şi
unde putem să beneficiem de ideile altora. Este un prim sâmbure de
comunitate a oamenilor liberi, a oamenilor treji, care doresc să lucreze
împreună pentru a-i ajuta şi pe alţi semeni să se trezească, să spargă
bula de superficialitate în care sunt ţinuţi închişi.
85. Vom încerca, împreună, să găsim soluţii, să propunem soluţii, să
acţionăm concret pentru a ne ajuta semenii. De pildă, dacă tot s-a folosit
atât de mult sloganul „Black lives matter”, o comunitate ca a noastră
poate transforma acest slogan în ceva concret. Dacă într-adevăr
contează vieţile negrilor, atunci n-ar trebui ca vieţile milioanelor de
copii din Africa să fie salvate? Vieţile zecilor de mii de copii care mor
anual în Africa de boală, de sete şi de foame contează cu adevărat,
dincolo de sloganuri? Păi, atunci, să-i ajutăm şi să ne determinăm
parlamentele şi guvernele, să ne determinăm statele, instituţiile
publice, autorităţile, organizaţiile internaţionale să ia măsuri concrete
pentru a-i ajuta pe aceşti oameni! Asta trebuie să facă şi asta va face un
om treaz pentru care „black lives really matter”. Va întreprinde acţiuni
concrete astfel încât milioanele de oameni negri din Africa să nu mai
moară în mizerie, an de an, luna de lună, zi de zi, ora de oră! Altminteri,
va rămâne doar un alt slogan printre alte sloganuri...
86. Este doar un exemplu de abordare a unei situaţii. În fiecare zi, ne
întâlnim cu mii de alte situaţii, pe Planetă, care au nevoie de o rezolvare
reală. Iar pentru acest lucru este nevoie de oameni treji, nu de oameni
care cred că altcineva poate face toate aceste lucruri ca reprezentant al
lor. Nimeni nu poate face aşa ceva de unul singur! Degeaba există câţiva
oameni, rătăciţi prin parlamente, prin guverne, prin instituţii naţionale
şi internaţionale, care îşi propun să schimbe lumea în bine. Ei nu pot
face asta pentru simplul motiv că sunt o minoritate. Şi sunt o minoritate
pentru că pământenii care simt şi gândesc la fel sunt tot o minoritate.
Abia atunci când se va atinge masa critică de oameni care se respectă
 pe ei înşişi ca oameni şi care, pe cale de consecinţă, îi respectă şi pe
ceilalţi, abia atunci vor fi mai mulţi asemenea lor în parlamente, în
guverne, în instituţii.
87. Şi, aşa cum spuneam şi o voi tot repeta, oamenii liberi şi treji care
fac parte din guverne, parlamente, instituţii trebuie să conştientizeze că
principala lor activitate ar trebui să fie aceea de a-i ajuta şi pe alţii să se
trezească, în parlamente şi în afara lor, în guverne şi în afara lor, în
instituţiile lumii şi în afara lor. Altminteri, fără să vrea, vor face mai mult
rău decât bine. Pentru că vor fi identificaţi ca fiind diferiţi, „altfel” şi vor
fi creditaţi cu încredere de către oameni care vor crede că acest lucru
este suficient. Oamenii bine intenţionaţi vor considera că e minunat că
au găsit un reprezentant politic bine intenţionat şi vor aştepta ca acela
să schimbe situaţia în bine. Cu cât mai puţini astfel de reprezentanţi în
guverne, parlamente şi instituţii, cu atât mai mare riscul să fie
consideraţi nişte eroi sau nişte supraoameni care pot mişca lucrurile
doar pentru că au susţinere populară. Ei bine, acest lucru NU este
posibil! Pe lângă faptul că istoria o dovedeşte, istoria mai veche sau
istoria de dată recentă, este şi o chestiune de logică: oricât de multă
susţinere ar avea astfel de oameni, ei nu vor putea schimba mare lucru
tocmai pentru că în mod real sunt, încă, prea puţini!
88. Tocmai de aceea, singura cale reală este cea a lucrului împreună –
cetăţeni şi reprezentanţi politici – pentru a trezi cât mai mulţi alţi
cetăţeni şi reprezentanţi politici. Aici este cheia, singură cheie care
poate deschide următoarea poarta!
89. În viaţa de zi cu zi, trăim pentru că dioxidul de carbon pe care îl
producem este transformat din nou în oxigen de către plante. Nu avem
puterea de a transforma singuri acest dioxid de carbon. Plantele fac
acest lucru. Aidoma, viaţa economică produce un dioxid de carbon
social pe care o altă parte a vieţii omului trebuie să o transforme înapoi
în oxigen social, astfel încât să nu ajungem să ne sufocăm cu toţii.
90. Dezvoltarea liberă, plenară a spiritului omenesc este singura
modalitate prin care dioxidul de carbon social produs natural în cadrul
vieţii economice poate fi transformat înapoi în oxigen social. Dar ce
facem noi în prezent? Ne otrăvim singuri, ne anulăm singuri dreptul la
un aer social curat, încărcat cu oxigen, prin două atitudini cât se poate
de toxice. Prima: ne împiedicăm copiii să se dezvolte armonios,
 superior, în acord cu impulsurile propriului spirit. Şi a doua: nu dăm doi
bani pe ceea ce oamenii care văd, care au ochii deschişi au să ne
transmită, nu dăm doi bani nici pe acei oameni, nici pe ceea ce ne tot
transmit. În acest fel, fără să realizăm, împiedicăm transformarea
dioxidului de carbon social în oxigen social. Ne condamnăm, pe noi şi
pe copiii noştri, la un mediu colectiv toxic, nociv, care până la urmă ne
va sufoca pe toţi!
91. Activitatea economică este absolut necesară, însă, lăsată să
acţioneze de una singură, fără nimic care să o echilibreze, duce
finalmente la un mediu social poluat, irespirabil, unul generator de haos,
violență, egoism exacerbat. Toate toxinele sociale generate în mod
natural în cursul activităţii economice trebuie contracarate, trebuie
transformate. Iar această transformare nu o poate asigura decât o viaţă
spiritual-culturală plenară, independentă de cea economică.
Nu vorbim aici despre o grupare de „aleşi”, ci de o colectivitate de
oameni LIBERI care extrag din viaţa propriului spirit resursele şi
impulsurile necesare pentru a transforma dioxidul de carbon social
produs de activitatea economică în oxigen social.
92. Cine crede că tot economia poate să transforme propriile toxine în
elemente sănătoase e complet desprins de realitate! În primul rând, se
vede cu ochiul liber, în fiecare ţară şi pe Planetă în general, că nu e nici
pe departe aşa. Trăim deja de multă vreme într-o tiranie a
ECONOMICULUI. Nimic altceva în afara banului nu mai contează.
Inclusiv ceea ce considerăm „produs cultural”, în cele mai multe dintre
cazuri s-a transformat într-un „produs economic”. Cu alte cuvinte, omul
de cultură nu mai creează pentru a îmbogăţi lumea, ci pentru a se
îmbogăţi pe sine într-o lume care şi pe el a ajuns să îl corupă... „In GOD
we trust!” de pe bancnotele de dolari americani s-a transformat în „In
GOLD we trust!”...
93. Dacă totul gravitează în jurul banului, cum ar mai putea gravita
totul în jurul omului? Ne naştem, trăim şi murim gravitând în jurul Zeului-
Ban. Între timp, omul profund din noi aşteaptă degeaba ca noi să îl
băgăm în seamă. „Aşteptându-l pe Godot” este numele piesei de teatru
în care jucăm cu toţii. Omul profund din noi ne aşteaptă degeaba, iar
noi suntem Godot – cel care nu mai vine...
94. Ne dăm copiii la şcoală ca să înveţe o meserie „din care să facă
bani”. Chiar dacă ei sunt mult mai mult decât atât, ni se pare că aşa e
„pragmatic”. Desigur, îi vom împiedica să se dezvolte armonios şi
frumos, ceea ce va face că în viitor lumea să arate din ce în ce mai rău.
Îi vom condamna astfel, dintr-o dragoste foarte prost înţeleasă, la
frustrare, neîmplinire şi viaţă într-un mediul social cât se poate de toxic.
95. Ne ducem la muncă tot pentru „a face bani”. Pe prea puţini dintre
noi ne interesează dacă ceea ce facem, pe lângă bani, e ceva util sau
inutil omului, toxic sau sănătos, plin de respect sau plin de cinism în
relaţie cu fiinţa omenească. În acest fel, ne condamnăm singuri la a trăi
într-o societate cuprinsă din ce în ce mai mult de haos, o societate care
se va prăbuşi inevitabil în abis, cu noi cu tot, dacă nu vom realiza rapid
ce se întâmplă.
96. Ştiu că cei care au avut parte de multe dezamăgiri în viaţă au
dezvoltat în timp o mizantropie, o neîncredere în oameni care îi
determină să spună că „fiecare e pentru el”. Ei bine, îmi pare rău să îi
dezamăgesc, dar e complet greşit. Acest „fiecare pentru el” ne va duce
foarte repede (suntem aproape acolo deja!) la un război al tuturor
împotriva tuturor. Iar acest război nu va ierta pe nimeni! Nimeni nu se
va putea ascunde de războiul în sine sau de efectele lui devastatoare.
Niciunul dintre oamenii buni deveniţi de-a lungul timpului mizantropi şi
întrucâtva autosuficienți nu se va putea feri şi nu îi va putea feri nici pe
cei apropiaţi de acest război al tuturor împotriva tuturor. Cât se poate
de PRAGMATIC punând problema, lucrurile EXACT aşa stau şi nu altfel!
97. Aşa-zisa „societate laică”, aşa-zisul „stat laic” nu sunt, în fapt, deloc
laice. Am ajuns aproape să ne închinăm la termenii economici, să
venerăm discuţiile despre „piaţa de consum”, „mediul privat”,
„cashflow”, „buget”, „deficit bugetar”, „creştere economică”. Vorbim
atât de mult sau auzim vorbindu-se atât de mult în termenii aceştia seci
şi lipsiţi de substanţă, încât ajungem să CREDEM în economie, ajungem
să ne închinăm la economie. În minunatul nostru stat „laic”, ne
închinăm de dimineaţă până seara la economie şi la tot ce ţine de sfânta
economie. Să vorbeşti despre spiritul omului, de pildă, nu e considerat
deloc important, să vorbeşti despre „deficitul bugetar”, în schimb, este
privit cu maxim respect, aproape cu veneraţie!
98. În societatea actuală, absolut totul este subsumat şi chiar subjugat
economicului. Economia a devenit Zeul Suprem al aşa-zisului „stat laic”.
Tot ce se face se face pentru a mulţumi Zeul, pentru ca Zeul Economic
să fie satisfăcut. Școala? Trebuie să producă nu oamenii cu spirit viu, ci
maşini economice, „resurse umane”, care trebuie să fie pe placul Zeului
Economic şi să îl slujească pe acesta. Munca? Trebuie să se raporteze
doar la câştig şi pierderi, la cifră de afaceri, salariu, profit, nicicum la
impulsul uman-sănătos de a-i fi de folos semenului tău prin ceea ce faci.
99. Lăudăm, de pildă, faptul că o mare companie hrăneşte bugetul
statului cu mulţi bani, obţinuţi din taxe şi impozite. Ni se pare minunat şi
suficient. Zeul Economic e satisfăcut, statul e satisfăcut! Dar aproape
nimeni nu se opreşte, măcar câteva clipe, pentru a se întreba: „Ce
produce acea companie îi este cu adevărat folositor omului?”. Să luăm,
de pildă, cazul unei mari companii producătoare de sucuri
carbogazoase. Le ştiţi, lichidele acelea colorate, sifonul acela turnat într-
un butoi cu zahăr... O astfel de companie varsă mulţi bani la bugetul de
stat, din taxe şi impozite. Bine, uneori nici asta nu face, dar să
presupunem, pentru subiectul abordat aici, că nu plimbă banii prin alte
părţi şi chiar dă către stat ce trebuie să dea către stat. ...În acest caz,
toată lumea e fericită! Statul e fericit că intră banii în buget. Compania
e fericită că intră banii din vânzări. Angajaţii sunt fericiţi că le intră banii
de salariu şi că, mai târziu, le vor intra şi banii de pensie. Clientul final e
fericit că poate să dea pe gât vapoare de lichide colorate, cu sifon şi
zahăr... Dar care este, de fapt, realitatea? – Realitatea este că respectiva
companie îşi îmbolnăveşte clienţii finali şi obţine mulţi bani din asta! Cei
care conduc respectiva companie ştiu foarte bine că ceea ce produce
compania lor este foarte dăunător sănătăţii. Însă nu au NICIO problemă
cu asta şi sunt foarte fericiţi că fac vagoane de bani, chiar dacă asta
înseamnă îmbolnăvirea a milioane de oameni. Mai departe... Statul ştie
şi el foarte bine că ceea ce produce acea companie este cât se poate de
dăunător sănătăţii cetăţenilor săi. Dar nici statului nu-i pasă, pentru că
pentru el contează mult mai mult banii care merg către buget, banii
plătiţi ca taxe şi impozite de către acea companie. Să continuăm...
Angajaţii companiei ştiu şi ei că muncesc pentru a produce ceva ce nu
numai că nu le e de folos semenilor lor, ci îi omoară lent, îi
îmbolnăveşte, le afectează sănătatea. Dar nici ei nu au prea multe
 frământări de conştiinţă, pentru că sunt mulţumiţi că au un loc de
muncă şi că intră, luna de lună, banii de salarii.
În concluzie, ce avem în speţă prezentată? Avem o companie, angajaţii
companiei şi statul – trei părţi fericite că obţin bani, chiar dacă banii
respectivi vin din îmbolnăvirea semenilor lor. Cam ce fel de societate,
vă întreb atunci, este această societate în care trăim şi la care ne mai
forţăm şi copiii să se „adapteze”!? Câţi dintre noi ar fi foarte fericiţi dacă
ar afla că fiul/fiica, nepotul/nepoata a ajuns mare director/directoare la
compania din exemplul dat? Să fim sinceri, câţi? Director/directoare la
o companie de renume, de prestigiu, ori director/directoare la o
companie cinică, o companie care face sute de milioane din lichide
colorate care îmbolnăvesc alţi oameni?
Desigur, pe lângă cele trei părţi despre care am vorbit (compania,
angajaţii şi statul), mai sunt şi altele, intermediare, LA FEL DE FERICITE!
Iată presa, de pildă... Nu e şi presa fericită atunci când respectiva
companie plăteşte gras pentru a face reclamă lichidului colorat care
îmbolnăveşte? Ba da, şi presa este cât se poate de fericită. Nu sunt
fericite şi agențiille de marketing şi publicitate? Ba cum să nu!? Sunt
foarte fericite şi ele! Mulţi bani se fac din campanii de marketing pentru
a genera în om dorinţa de a consuma lichidul colorat care
îmbolnăveşte... Nu sunt fericite şi firmele de logistică, transportatorii?
Ba da, şi ei sunt, au mult lichid colorat care îmbolnăveşte de cărat prin
lume... Politicienii „la putere” sunt şi ei fericiţi? Sigur că sunt şi ei fericiţi!
Doar intră banii la buget din lichidul colorat care îmbolnăveşte şi, astfel,
se pot prezenta în fata „electoratului” pentru a fi votaţi din nou: au
făcut „bani pentru popor”...
...Cât de multă lume e fericită gravitând în jurul lichidului colorat care
îmbolnăveşte, nu-i aşa!?
100. Acesta este Zeul Economic, cel la care ne închinăm în superba
noastră „societate laică”. Dacă un apostol venerat al „ştiinţei
economice” ne vorbeşte despre compania producătoare de lichid
colorat care îmbolnăveşte, îl ascultam cu solicitudine, chiar dacă nu
prea înţelegem ce ne spune. De fapt, nici nu ne spune nouă ceva, ci e
pur şi simplu foarte fericit să se audă pe sine vorbind... Dar asta nu
contează! Important este că avem în faţă un maestru, un apostol al
 Zeului Economic, un om “special” care ne recită noile versete,
Postmodernul Testament al „statului laic”!
...O astfel de societate este societatea la care „trebuie să se adapteze”,
pentru care „trebuie să fie pregătiţi” elevii-oameni, copiii noștri, tinerii
oameni? Ni se pare în regulă, ni se pare că facem bine ceea ce facem,
atât de bine încât să determinăm şi generaţiile urmatoatre să facă
acelaşi lucru, să ne „desăvârşească opera”?
101. Ipocrizia este una dintre cele mai grele şi mai răspândite boli ale
societăţii actuale. O pandemie de ipocrizie a cuprins întreaga Planetă!
Este plin, şi la noi şi în multe alte ţări, de oameni care luptă, scandează
pentru corectitudine, pentru integritate, pentru „eliminarea corupţiei”.
Singura problemă este însă că prea mulţi dintre cei care îşi hrănesc ego-
ul cu statutul de „implicaţi civic” luptă pentru integritate după ce au
terminat încă o zi de muncă la o companie sau pentru o companie care
face sute de milioane din produse care îmbolnăvesc – trupul, sufletul,
spiritul... E foarte uşor să fii intransigent mereu cu CELĂLALT şi aproape
niciodate cu TINE. E foarte uşor să critici pe toată lumea, dar să nu te
opreşti niciodată pentru a-ţi face şi autocritica. E foarte lesne, chiar nu
doare deloc să fie DE VINĂ mereu celălalt! E foarte la îndemână sa fii
integru la seral, după o zi întreagă în care ai lucrat pentru o companie
care nu are absolut nicio preocupare pentru integritate...
102. Nicio reformă economică nu poate aduce bunăstare reală, la scară
mare, pentru cei mulţi, atâta vreme cât economia rămâne regina
societăţii noastre. Aparent paradoxal, economia va aduce bunăstare
doar atunci când nu vom mai învârti întreaga noastră Planetă în jurul
economiei! În mod natural, economia nu poate transmite în societate
impulsuri precum cel al altruismului, ori al fraternităţii umane. Dacă
totul este controlat economic, dacă politica, educaţia, relaţiile
internaţionale, cultura, societatea în general depind de economie,
atunci EGOISMUL inerent acesteia va corupe totul, întreaga noastră
viaţă. În sfera economicului, egoismul îşi are rolul său, cu condiţia să nu
fie exacerbat. Însă în celelalte sfere el devine un adevărat cancer, care
distruge întregul organism social.
103. Egoismul specific sferei economice ar trebui echilibrat, tratat,
sublimat prin impulsurile uman-sănătoase ale spiritualităţii, ale culturii,
ale educaţiei în spiritul respectului faţă de om, faţă de natură, faţă de
 univers. În momentul de faţă, însă, nu numai că impulsuri uman-
sănătoase nu curg către viaţa economică pornind din celelalte sfere, dar
situaţia este tocmai inversă: economicul se întinde dincolo de graniţele
sale şi cucereşte, asupreşte toate celelalte zone, toate celelalte sfere
ale existenţei noastre.
104. Cine doreşte să se implice în viaţa publică, politică spre a face bine
trebuie să înţeleagă mai întâi modul cum funcţionează lumea,
societatea. Iar cine înţelege cum funcţionează lumea omului nu se va
prezenta niciodată în faţa oamenilor doar cu „programe economice”, ci
va prezenta înainte de toate o viziune asupra lumii, va sugera şi va
susţine un nou mod de abordare a chestiunilor care umplu buletinele
de ştiri. Înainte de a vorbi despre economie, trebuie să vorbim despre
umanitate. Abia apoi vom putea să discutăm despre economie, după ce
o vom fi infuzat cu substanţa culturală, morală, spirituală, socială
sănătoasă. Dacă nu ne interesează decât economia, atunci ne vom
îndrepta cu paşi repezi către dezastru, inclusiv din punct de vedere strict
economic!
105. Imaginaţi-vă că tot organismul unui om s-ar reduce la hrană şi
metabolism. Fără sentimente, fără gândire... Imaginaţi-vă că din tot ceea
ce îi oferă omului organismul său, doar treburile stomacului ar fi
considerate importante. Dacă aşa ar sta lucrurile, atunci omul nu ar mai
fi cu adevărat om, ci s-ar identifica la modul absolut cu regnul animal.
Omul e om tocmai pentru că e mai mult decât o ființă-stomac, pentru
că e capabil să trăiască şi să experimenteze mai mult decât o existenţă
stomacală.
Acum, extindeţi exerciţiul mintal la nivelul întregii societăţi. Dacă, în
cadrul organismului social, ne interesează aproape în exclusivitate
partea sa stomacală – economia –, atunci rezultă imediat că vom trăi
într-o societate eminamente animalică, iar nu într-una omenească. ...Şi
cred că deseori putem constata foarte uşor, în ţara noastră sau în alte
ţări, că exact aceasta este situaţia – societatea e eminamente animalică.
Accentul pus aproape în exclusivitate pe economie ne-a limitat la o
societate eminamente stomacală, în care sentimentele, gândurile şi
celelalte elemente care ne definesc ca oameni profunzi sunt percepute
ca secundare şi chiar irelevante.
106. Politicianul care vine în faţa dumneavoastră şi vă vorbeşte doar
despre „programe economice”, considerând că vă câştigă astfel
încrederea, că astfel îl veţi considera un „om practic”, este aidoma unui
vecin care v-ar vizita de zece ori pe zi ca să vă vorbească doar despre
cum şi despre ce a mai mâncat şi a mai băut el în ultimele ore...
Un politician care nu e în stare să prezinte o viziune UMANĂ e un
politician care nu vă poate ajuta absolut deloc, care nu se poate ajuta
nici pe sine! Trebuie să înţelegi lumea, să îţi propui măcar să o înţelegi,
să-ţi pese astfel încât să îi poţi ajuta şi pe alţii. Dacă le vorbeşti
oamenilor doar despre chestiuni stomacale, înseamnă că îi tratezi pe
oameni doar ca pe nişte stomacuri! Dacă le vorbeşti doar despre
economie, înseamnă că pur şi simplu nu eşti în stare să vezi dincolo de
economie, înseamnă că ai devenit fără să realizezi sclav al unui Sistem
perfid care ne vrea sub-oameni, care ne vrea mai degrabă exponenţi ai
regnului animal.
107. Sigur, în timp, oamenii au fost abil convinşi că singurii care merită
ascultaţi sunt cei care vin şi vorbesc doar despre economie şi „programe
economice”. În realitate, nu ar trebui să depăşiţi nici măcar două minute
de ascultare dacă cel care vă cere sprijin începe direct cu „programele
economice”. Acela chiar nu are nimic real să vă transmită! Pentru că nu
există niciun dram de realitate într-un „program economic” care se vrea
a fi implementat fără niciun fel de aşezare ontologică prealabilă. Cu alte
cuvinte, dacă nu sunt fixaţi mai întâi termenii unei viziuni asupra lumii
şi a omului, nici măcar nu are rost să începi să vorbeşti despre economie
şi „programe economice”! Ok, economie, dar economie pentru CINE?
Pentru omul superficial tratat doar ca stomac şi ca unealta economică
temporar utilă? Sau economie care să îi slujească omului profund,
omului cu spirit viu? E o diferenţă fundamentală, iar această diferenţă
fundamentală este singura care face ca discuţia despre economie şi
„programe economice” să aibă sau nu sens.
108. Deprecierea monedei, creşterea deficitului bugetar, scăderea
încasărilor la bugetul de stat, şomajul, inflaţia – toate aceste sunt doar
simptome ale unei maladii care apare tocmai pentru că economia este
privită ca un organism de sine stătător. Ceea ce e complet greşit,
deoarece economia nu e decât o parte a trupului, un organ printre alte
 organe ale organismului social. Economia nu e un organism, aşa cum
stomacul nu e un organism, ci o parte a acestuia.
Toţi termenii economici folosiţi pentru a descrie „tendinţe economice”
(deprecierea monedei, creşterea deficitului bugetar, scăderea
încasărilor la bugetul de stat, şomajul, inflaţia ș.a.m.d.) nu descriu decât
simptome. Temporar, prin „programe economice”, prin intervenţii ale
„specialiştilor”, simptomele sunt făcute să dispară, ele nu se mai fac
simțite pentru o perioadă. Însă tratarea simptomelor nu înlătură cauza.
Poţi lucra asupra unui efect, dar ceea ce realizezi nu are cum să ţină
foarte mult şi, mai mult ca sigur, va genera alte probleme în alte zone.
Singura modalitate de îndepărtare reală a simptomelor, a efectelor,
este lucrul asupra cauzei care le generează. Iar simptomele economice,
oricât ar suna de bizar în mintea unui om obişnuit să trăiască în iluzia
„pragmatismului economic”, nu au cauze... economice. Economia e
doar un organ al corpului social. Câtă vreme funcţionează între propriile
limite funcţionale şi interacţionează sinergic cu celelalte organe, totul e
ok. În clipa în care economia încearcă să treacă dincolo de limitele sale
funcţionale fireşti şi caută să preia controlul asupra celorlalte organe
ale trupului social, atunci apare boala socială, iar mai târziu se fac
simţite şi simptomele strict economice, precum deprecierea monedei,
creşterea deficitului bugetar, scăderea încasărilor la bugetul de stat,
şomajul, ori inflaţia.
109. Economia e un organ social bazal extrem de important. El are însă
menirea de a oferi suport pentru celelalte organe, pentru cele care
definesc omul profund. Dacă economia nu mai slujeşte celelalte organe
şi, dimpotrivă, le ia în stăpânire, atunci organismul social se
îmbolnăveşte şi simptomele nu întârzie să apară. Este ca şi când, în
organismul omului, stomacul nu s-ar limita la rolul său funcţional, ci s-
ar emancipa şi ar dori brusc să preia controlul asupra inimii şi asupra
creierului...
110. Dar să dăm şi un exemplu concret... Dacă într-o țară e multă
sărăcie, dacă acolo îşi duc cu greu zilele mulţi oameni sărmani, atunci
specialiştii în economie vor veni şi vor explica de-a fir a păr care sunt
cauzele economice ale acelei triste stări de fapt. În realitate, însă, cauza
este extra-economică, este mult dincolo de economie. Cauza este aceea
a absenţei din societate a impulsului către altruism şi a celui spre
 fraternitate umană. Aici este cauza reală, cauza profundă, nu în
„deficite de cont curent”, „rate ale şomajului”, „inflaţii şi deflaţii”
ș.a.m.d..
Când un stat este astfel condus încât economicul dictează, atunci acel
stat va eşua cu siguranţă, mai devreme sau mai târziu. Iar acest lucru se
va întâmpla ca efect al naturii lucrurilor, ca efect al înseşi naturii umane.
Un astfel de stat pur şi simplu nu poate exista în lumea oamenilor!
111. Din acest motiv, interminabilele discuţii de tipul socialism vs.
liberalism sunt discuţii absolut inutile. Putem schimba orientarea
politică şi economică din patru în patru ani, din cinci în cinci ani sau
oricât de des vrem. În realitate, nimic fundamental nu se va schimba.
Fiecare nou Guvern va veni şi va trata anumite simptome generând în
acelaşi timp altele. Şi acest lucru se întâmplă şi va continua să se
întâmple pentru că oamenii (deci şi guvernanţii) au uitat pur şi simplu
să se raporteze la cauzele profunde, să caute explicaţii şi soluţii dincolo
de epiderma lumii.
112. Dacă într-o țară este multă sărăcie, acest lucru este de fiecare dată
un simptom generat tocmai de economia care îşi depăşeşte limitele
funcţionale fireşti! Atunci când mulţi oameni dintr-o ţară sunt sărmani
– este pentru că egoismul specific sferei economice nu a fost temperat,
prelucrat, sublimat prin intervenţia absolut necesară a celorlalte sfere:
cultural-spirituală, educaţională, morală, socială. Atunci când mulţi
oameni dintr-o ţară sunt săraci este pentru că egoismul economic
scăpat de sub control a generat acest efect. Iar respectivul egoism
economic poate veni chiar din ţara respectivă sau poate veni din altă
ţară. Există numeroase exemple de țări foarte bogate în resurse dar cu
o populaţie foarte săracă. Ce ne arată asta? Ne arată ca egoismul
economic al conducătorilor ţării respective sau al conducătorilor altor
ţări îi împiedică pe cetăţenii respectivi să iasă din sărăcie, să prospere
pe baza exploatării corecte, echitabile a resurselor propriei țări! Acest
lucru se întâmplă pe Pământ de mult prea multă vreme şi trebuie să
înceteze! Altminteri, degeaba creăm sute de instituţii naţionale şi
internaţionale, cu nume din ce în ce mai pompoase, cu autodescrieri din
ce în ce mai simandicoase, dar în acelaşi timp cu acţiuni și rezultate din
ce în ce mai dezastruoase...
113. Realitatea este aceea că societăţile în care trăim, în fiecare dintre
statele noastre, sunt bolnave. Iar principala cauză a bolii este
exacerbarea funcţiei economicului în dauna celorlalte organe care
compun corpul social. Raportăm totul la economie, la bani, iar apoi ne
mirăm că tocmai cu economia şi cu banii începem să avem probleme...
În realitate, problema nu constă în punerea în practică a unui „program
economic” greşit, ci în axarea noastră aproape exclusivă pe economie.
114. Oamenii aud foarte des discuţii despre “buget”, despre “rectificări
bugetare”, despre “alocări şi realocări bugetare”. Însă ceea ce nu aud
deloc oamenii este un lucru simplu, fundamental: bugetul despre care
vorbim nu e o pungă cu bani abstractă, ci e chiar rodul muncii LOR!
“Buget” înseamnă un singur lucru: BANII generaţi de cetăţeni prin
MUNCA LOR! Ca atare, este esenţial ca cetăţenii – cei care generează
acest buget – să fie direct implicaţi în folosirea acestuia. Când v-a
întrebat ultima dată cineva pe dvs., locuitorii Planetei, dacă sunteţi sau
nu de acord, de pildă, ca TRILIOANE de dolari să meargă anual către
armament!?
115. Una dintre cele mai mari probleme ale umanităţii este nebunia de
a lăsa să se zbată financiar oameni cu spirit viu, care pot ajuta enorm
societatea, în vreme ce tot soiul de persoane create de media, de politică
şi de societatea de consum ajung să aibă câştiguri colosale! Evident, aici
nu trebuie să permitem nicio umoare, nicio frustrare personală.
Lucrurile trebuie văzute şi tratate obiectiv. Nu e vorba despre un caz
sau altul specific, ci despre principii, despre valori, despre ceea ce
preţuieşte şi nu preţuieşte societatea actuală!
Dacă trăim într-o societate în care o „vedetă” de mucava câștigă sume
colosale, în vreme ce un om cu spirit viu, minte limpede şi suflet cald
doarme pe preş lângă pragul sărăciei, atunci această societate este pur
şi simplu una bolnavă! Şi exact aşa este societatea noastră! La aşa ceva
se ajunge inevitabil atunci când totul se învârte în jurul „consumului”.
Dacă nu ne interesează decât consumul, atunci tot ceea ce reprezintă
un produs al spiritului nu are NICIO şansă să ajungă la mase mari de
oameni!
Toate roadele vieţuirii, gândirii şi simţirii oamenilor cu spirit treaz sunt
cosumate în cvasi-anonimat, în vreme ce tot ce e mai superficial, mai
gol, mai lipsit de substanţă circulă de la un capăt la altul al lumii.
 Deschideţi televizorul şi veţi afla imediat ce a mai făcut „vedeta” X.
Aşteptaţi cu televizorul deschis să aflaţi ce a mai realizat un om cu spirit
treaz şi veţi adormi aşteptând degeaba...
116. Nimeni din tot acest lanţ cauzal nu poate spune altceva decât că
ESTE parte din acest lanţ cauzal. Nu poţi să invadezi spaţiul public cu
tone de cutii goale, dar tot tu să te plângi apoi că trăieşti într-o societate
lipsită de conţinut! Nimeni nu e în afara acestui lanţ cauzal decât dacă
într-adevăr ESTE în afara acestuia. Dacă un post de televiziune oferă
divertisment de cea mai proastă calitate, deseori chiar subumană,
atunci acel post de televiziune este parte a lanţului cauzal. Dacă o
persoană acceptă să devină un produs mediatic lipsit de conţinut, dacă
acceptă să răspândească, epidemic, superficialitate, trivialitate, atunci
acea persoană este o za a lanţului cauzal. Dacă un telespectator
urmăreşte aşa ceva, atunci şi acel telespectator e parte a lanţului cauzal.
Dacă o companie plăteşte publicitate în cadrul unor astfel de emisiuni,
atunci şi acea companie e parte a lanţului cauzal. Dacă un cetăţean
achiziţionează produse sau servicii ale acelei companii, ca efect al
reclamelor din cadrul acelor emisiuni, este şi el o parte a lanţului cauzal,
chiar dacă indirect.
117. Toate se leagă... Suntem interdependenţi şi tot ceea ce face un om
influenţează viaţa altor oameni. Iar cu cât mai influentă este o persoană,
cu atât mai multe efecte sociale va produce...
Trebuie să încetăm să dăm vina, mereu, pe alţii. Suntem aici, împreună,
în această lume. De fiecare dintre noi depinde să o facem mai bună. Însă
pentru aceasta e necesar să gândim singuri situaţiile, contextele, să ne
punem întrebări şi să căutăm răspunsuri, să identificăm probleme şi să
căutăm soluţii. Şi, mai presus de toate, este necesar să ne amintim ce
fel de fiinţe suntem, în profunzimile noastre, pornind apoi a ne dăltui
lumea în conformitate cu ceea ce suntem cu adevărat!
118. Ideea, prin urmare, nu este aceea de a ne lamenta, de a-i critica pe
alţii sau de a ne simţi noi înşine vinovaţi. Ideea este să înţelegem cu
adevărat, cât se poate de obiectiv, situaţia. Suntem, cu toţii,
responsabili, aceasta este situaţia obiectivă. Important este să începem
să realizăm acest lucru. Pentru că nu există nicio altă soluţie! Un partid
sau un lider, oricât de bine-intenţionat ar fi, nu poate schimba ceea ce
oamenii, împreună, nu schimbă. Iar cine vă spune că astfel de idei sunt
 „nepractice” e doar un orb care nu înţelege nimic din modul cum
funcţionează societatea. Societatea nu e nimic altceva decât suma
relaţiilor dintre oameni. Dacă oamenii nu se raportează la ei înşişi şi la
ceilalţi în mod just, atunci niciun partid, niciun lider nu vor putea face
nimic, chiar plecând de la premisa bunei-credinţe.
119. Dacă nu vom elimina sau măcar atenua EGOISMUL care
caracterizează în cel mai înalt grad viaţa economică, „piaţa”, atunci nu
vom reuşi niciodată să avem o societate uman-sănătoasă. Dacă vom lăsa
în continuare egoismul să stea la baza raporturilor ecomomice şi
sociale, atunci ne vom duce rapid pe apa Sâmbetei! Iar dacă vrem să
eliminăm sau să estompăm egoismul, să îi extirpăm rădăcina de lângă
rădăcina lumii, atunci singura cale este aceea de a deschide ochii cât
mai multor oameni astfel încât să îşi poată cunoaşte adevărata natură
interioară. Întunericul egoismului, care stă la baza actualei societăţi, cu
tot ceea ce derivă negativ din el, nu poate fi eliminat nici măcar de către
cel mai bine intenţionat om de pe Planetă. Întunericul, de orice fel, nu
poate fi eliminat niciodată de nimeni. Nu poţi scăpa de întunericul dintr-
o cameră cărându-l cu roaba afară. Chiar dacă îţi chemi toată familia,
toţi prietenii, toţi conaţionalii şi chiar toţi semenii de pe Planetă, tot nu
vei reuşi să scapi de întuneric în acest fel, luptând împotriva lui,
încercând să-l elimini. Aceasta este natura întunericului... El nu poate fi
înlăturat, eliminat. Singura cale pentru a nu mai fi întuneric este SĂ
FACEM LUMINĂ!
120. Astfel, dacă vrem să scăpăm de întunericul egoismului, atunci
singurul lucru util, eficient pe care îl putem face este să aprindem lumina
altruismului. Iar acest lucru nu e posibil prin discursuri sforăitoare, prin
doctrine şi ideologii pompoase, ci doar prin aprinderea flăcării interioare
a omului. Dacă omul începe să se trezească, în sensul cunoaşterii
propriei naturi de esenţă profundă, atunci altruismul, dorinţa de a le fi
de folos celorlalţi se va naşte de la sine. Altruismul nu poate fi niciodată
o cauză în sine, ci doar un efect al unei alte cauze. Iar singura cauză care
poate genera efectul altruismului este trezirea omului la realitate –
realitatea propriului sine şi realitatea lumii celei mari.
Acesta este motivul pentru care tot insist cu privire la faptul că singura
şansă de renaştere socială este aceea a trezirii cât mai multor oameni.
Cu cât mai mulţi oameni treji, cu atât mai multă Dimineaţă... Cu cât mai
 mulţi oameni care sforăie, cu atât mai multă Noapte... Noapte bună sau
Bună dimineaţa – avem de ales!
121. Avem nevoie să înţelegem principiile şi să ne lăsăm îmbibaţi de
impulsurile care definesc noul ev în care am intrat. Dacă înţelegem
mesajul acestor rânduri, atunci toată viaţa ne va fi o căutare, o
încercare, o trudă menită să afle soluţii uman-sănătoase oricărei
probleme întâlnite. Un om treaz va şti să descurce iţele lumii din jurul
său. El nu va putea accepta niciodată, de pildă, să obţină bani sau alte
beneficii de pe urma suferinţei sau exploatării semenilor lui. Un patron
treaz nu îşi va exploata angajaţii şi nu va fi preocupat să obţină bani cu
orice preţ de pe urma clienţilor lui. Pentru că un patron treaz va fi
conştient că angajaţii şi clienţii lui sunt fiinţe omeneşti, ca şi el, înainte
de toate. Un angajat treaz nu va putea lucra doar pentru bani, nu va
putea lucra dacă nu ştie că lucrează pentru binele semenilor lui, nu va
putea lucra dacă ştie că rodul muncii lui este unul nefolositor sau chiar
dăunător. Un client treaz nu va achiziţiona un bun de la o companie care
îşi exploatează angajaţii, ori de la o companie care n-are nicio problemă
să facă cifră de afaceri şi profit din produse care îmbolnăvesc.
122. Cine nu este interesat de cunoaşterea profundă a lumii, a
universului şi a fiinţei omeneşti nu ar trebui niciodată să îşi propună să
devină politician! Cum să crezi că îi poţi reprezenta pe oameni câtă
vreme nu îţi propui să desluşeşti mai întâi taina, misterul fiinţei
omeneşti!? Pe cine vei reprezenta dacă preocupările tale zilnice nu
includ şi cunoaşterea omului profund din tine şi din cel pe care vrei să-l
reprezinţi?
123. Politica în sens clasic nu mai are cum să meargă înainte, nu mai are
cum să genereze ceva pozitiv. Pentru că ne aflăm într-o fază a evoluţiei
noastre în care nu mai este deloc în regulă ca un număr mic de oameni
să stabilească singuri cum va arăta societatea celor mulţi. În actuala fază
a evoluţiei umanităţii, este necesar ca toţi oamenii să fie implicaţi în
marea schimbare. Iar rolul politicianului, devenit om politic, este de
acum înainte acela de a lucra direct cu cetăţenii. Nu în sensul
campaniilor electorale când vrea să lase impresia că „ascultă” ce spun
oamenii, ce vor, ce nevoi au. Ci în sensul unei reale colaborări!
124. Sigur, chiar dacă etapa în care am intrat cere de la noi conştiență,
spirit, gândire profundă, suflet, nu înseamnă că aceasta se şi întâmplă.
 Evident, în cele mai multe cazuri, nu se întâmplă deloc. Însă acest lucru
trebuie înţeles ca atare. Dacă timpurile în care trăim cer de la noi
conştiență, spirit şi implicare, iar acest lucru nu se întâmplă, aceasta
este problema noastră, nu a timpurilor... Dacă vom încerca să ducem
mai departe vechile forme sociale, politice, economice, în scurtă vreme
ne vom prăbuşi cu toţii în neantul unui regn ce îşi va fi ratat Destinul!
125. Reţelele sociale au apărut nu doar pentru că a fost dezvoltată
tehnologia necesară. Motivul profund este altul, tehnologia este o
chestiune secundară. Reţelele sociale au apărut pentru că în umanitate
a pătruns un impuls spiritual nou, foarte puternic – impulsul
fraternităţii. Omul are nevoie de om, are nevoie să fie tratat ca om şi
are nevoie să îi trateze la rândul său pe ceilalţi ca oameni. Această
nevoie profundă, acest impuls către fraternitate stă la baza apariţiei
reţelelor sociale. Nu reţelele sociale au generat nevoia de socializare, ci
nevoia de socializare a generat reţelele sociale! Este foarte important
să înţelegem acest lucru, pentru că astfel vom înţelege că nu omul
trebuie să urmeze tendinţele tehnologice, ci tehnologia trebuie să se
adapteze neîncetat la nevoile omului şi ale societăţii.
126. Reţelele sociale sunt expresia impulsului spiritual care îi poate
deschide omului uşa către fraternitate globală reală. Şi tocmai de aceea,
pentru a împiedica acest curs firesc, slujitorii negurii folosesc în prezent
reţelele sociale pentru a răspândi ură şi pentru a controla gândirea.
Cinismul şi ipocrizia sunt deja insuportabile... Pe de o parte, dacă ai ceva
de spus care contravine dogmelor progresist-globaliste, eşti
numaidecât avertizat sau chiar ţi se blochează conturile pe majoritatea
reţelelor sociale. În acelaşi timp, cei care conduc aceleaşi reţele sociale
nu au nicio problemă cu ura, cu limbajul violent care au devenit o mare
parte din conţinutul publicat zilnic. Un comentariu anti-globalist sau
anti-progresist va fi considerat inadecvat şi va fi şters. Un comentariu
plin de ură şi violenţă care, însă, nu e îndreptat împotriva agendei, a
dogmei progresist-globaliste – nu va fi, de cele mai multe ori, şters. Cine
are ceva mai multă experienţă cu reţelele sociale ştie foarte bine ce
spun... Cele mai odioase mesaje, fie postări, fie comentarii la postări,
rămân neşterse de mult prea multe ori. În schimb, un comentariu
civilizat dar care merge împotriva curentului progresist-globalist va fi în
cele mai multe cazuri şters, iar autorul lui, cel mai probabil, va fi blocat
 sau chiar va rămâne fără cont. Aceasta este o realitate pe care oricine
are ceva experienţă cu reţelele sociale mari o cunoaşte foarte bine!
127. Dar, vedeţi, ca şi în cazul politicii, şi în cazul reţelelor sociale este
vorba despre acelaşi lucru: totul se face pe lângă oameni, iar oamenii
trebuie să se adapteze la ce se face. Nefiind suficient de mulţi oameni
treji, societatea omenească nu poate momentan influența absolut
nimic: nici economia, nici politica, nici relaţiile internaţionale şi nici
măcar reţelele sociale! Imaginaţi-vă cum ar fi dacă sute de milioane de
oameni treji ar folosi reţelele sociale... Ar mai putea fi vocea lor ignorată
de cei care conduc aceste reţele sociale? Dar dacă sute de milioane de
oameni treji ar cere o altfel de politică, o altfel de economie, altfel de
relaţii internaţionale!? Ar mai putea fi ei ignoraţi de „decidenţi”?
128. Am făcut această paralelă cu reţelele sociale, chiar dacă vorbeam
despre politică şi politicieni, pentru că, la bază, este vorba despre acelaşi
lucru. Cei care conduc reţelele sociale şi politicienii care conduc ţările
trăiesc încă în trecut, într-o etapă depăşită în care cei puţini decideau
pentru cei mulţi. În prezent, trebuie să decidem cu toţii împreună! Nu
mai trăim în vremurile în care lumea noastră începea şi se termina în
locul în care te năşteai. În prezent, în aceeaşi zi poţi călători de la un
capăt la celălalt al lumii! Într-o singură zi! Cât despre informaţie, aceasta
este practic prezentă peste tot în lume exact în clipa în care a apărut.
Este puterea Internetului...
129. Într-o lume în care distanţele, practic, nu mai există, în care o
informaţie ajunge instantaneu peste tot imediat ce a fost publicată, într-
o astfel de lume, cei puţini NU mai pot decide pentru cei mulţi! Însă acest
lucru continuă, evident, să se întâmple... De ce? – Pentru că pe Pământ
nu sunt suficient de mulţi oameni treji! Acesta este răspunsul. Pentru
că nu sunt suficient de mulţi oameni treji, cei care sunt deja treji nu au
puterea necesară pentru a genera o schimbare globală totală a
societăţii omeneşti. Când două – trei lumânări sunt aprinse, ele vor
lumina doar câţiva metri. Când sute de milioane de lumânări sunt
aprinse, noaptea aproape că devine zi...
130. Este vital a se înţelege acest adevăr – până în clipa în care suficient
de mulţi oameni se vor fi trezit şi îşi vor fi aprins lumânările spiritelor lor,
noaptea nu se va schimba în zi, întunericul nu va face loc niciunei
dimineţi! De aceea este atât de important, de aceea este chiar VITAL ca
 acest mesaj să circule cât mai mult şi am încrederea că cei care vor
rezona cu el îl vor face să circule cât mai mult. Nu o oră, nu o zi, nu o
lună, ci în permanenţă... Este nevoie de mult efort susţinut pentru a
duce vestea de la un capăt în altul al lumii: timpul OMULUI a sosit! Este
vremea să ne recuperăm fiinţele şi lumea şi să mergem mai departe, să
ne împlinim măreţul Destin! Iar de nu o vom face – lumea noastră se va
prăbuşi rapid în prăpastia subumanului...
131. Motivul pentru care avem atât de mulţi politicieni şi atât de puţini
oameni politici este acela că avem mulţi cetăţeni, dar puţini oameni
sociali. O societate alcătuită preponderent din oameni treji va genera şi
o clasă politică alcătuită preponderent din oameni politici treji. Când
cetăţeanul se transformă în om social, atunci şi politicianul se
transformă în om politic. Nu invers! Cine aşteaptă ca schimbarea să vină
dinspre politicieni aşteaptă degeaba! Niciodată nu va veni de acolo
schimbarea! Ea nu poate veni decât dinspre cetăţeni. Când suficient de
mulţi cetăţeni vor fi devenit oameni sociali, oameni treji care muncesc
împreună sub influenţa pozitivă a aceluiaşi impuls către fraternitate,
atunci vor apărea, chiar din rândurile lor, şi suficient de mulţi oameni
politici. În schimb, cu cât mai puţini oameni treji în societate, cu atât
mai puţini oameni treji în politică... Este inevitabil! Cine vrea cu
adevărat să schimbe ceva, fie om politic, fie om social – trebuie
neapărat să înţeleagă că totul depinde de efortul de a-i ajuta pe cât mai
mulţi semeni să se trezească! Dacă cei mai mulţi vor continua să
doarmă, pentru CINE va putea vorbi omul treaz, fie el om social sau om
politic!? „Cine are urechi de auzit să audă!” ...Cine are „urechi de auzit”?
Cine s-a trezit! Dacă dormi, nu ai cum să auzi şi cu atât mai puţin poţi să
asculţi și să înțelegi...
132. Mare atenţie şi la autosuficienţa grupurilor de oameni treji! Faptul
că ai găsit alţi oameni care nu mai dorm e reconfortant, însă nu trebuie
să te determine să te opreşti. Degeaba suntem MAI MULŢI, dacă nu
suntem şi SUFICIENT DE MULŢI... De o armată fără arme e nevoie în
această lume nebună în care trilioane din banii oamenilor, din banii TĂI
sunt cheltuite în fiecare an pentru armament, pentru război, pentru
MOARTE, în loc să fie cheltuite pentru eradicarea sărăciei, a
malnutriţiei, adică pentru VIAŢĂ! Trebuie să atingem „masa critică”. Să
fim, cu alte cuvinte, suficient de mulţi încât chiar să contăm! Altminteri,
 nu vom face decât să jucăm rolul omului treaz care priveşte cu ochii larg
deschişi spectacolul grotesc al unui regn care se prăbuşeşte cuminte şi
încolonat în prăpastie...
133. Nu mai avem timp sau, dacă vreţi, „timpul nu mai are răbdare” cu
noi. Mişcarea mondială de trezire, de croire colectivă a unui nou drum
trebuie să aibă loc acum. Cine crede că ne mai putem permite să ne
pierdem vremea cu pseudopolitica nu înţelege gravitatea situaţiei. În
timp ce noi suntem ţinuţi ocupaţi cu psudopolitica, slujitorii negurii îşi
duc mai departe planul, în ritm accelerat, etapă după etapă. Controlul
planetar total este la doar o aruncătură de băţ. Nu mai este o chestiune
de decenii şi nici măcar de ani... Foarte curând, mult, mult mai curând
decât îşi imaginează mulţi, foarte mulţi oameni se vor încolona pentru
a fi primii care beneficiază de unirea cu tehnologia, cu Inteligenţa
Artificială. Veţi vedea, aşa va fi... Iar dacă cei treji nu sunt cel puţin la fel
de activi pe cât de activi sunt slujitorii negurii, atunci omenirea pur şi
simplu nu are nicio şansă!
134. Cum poate să respecte Parlamentul libertatea de alegere şi
exprimare a cetăţenilor care îl votează, atât timp cât membrii diferitelor
grupuri parlamentare votează la ordin? Cum poate să respecte un partid
politic libertatea omului de a decide, de a vota, de a comunica liber ce
simte şi ce gândeşte, câtă vreme, în numele unei foarte prost înţelese
„discipline de partid”, membrilor li se interzice, sub imperiul diverselor
sancţiuni (inclusic excludere din rândul formaţiunii politice), libertatea
de alegere şi exprimare publică?
Valoarea asumării individuale a unei opinii sau decizii trebuie cu orice
chip protejată. Altminteri, vom avea de a face, într-o formă mai mult
sau mai puţin accentuată şi evidentă, cu grupări de esenţă dictatorială,
iar nu cu cu grupări de esenţă democratică.
135. Sarcina cuiva care chiar vrea să ajute e foarte dificilă în zilele
noastre. Pe de o parte, ştie că trebuie să acţioneze şi acţionează. Pe de
altă parte, ştie şi că singurul mod în care poate cu adevărat ajuta este
acela ca, prin acţiunile sale, să îi ajute pe ceilalţi să înţeleagă la rândul
lor. ...Vedeţi, pentru mulţi, acest lucru nu pare foarte atrăgător. Foarte
mulţi sunt convinşi că e suficient ca un om pe care îl apreciază să
acţioneze singur şi să fie sprijinit prin vorbe sau prin vot. Nu, nu este
suficient. Pentru că acest lucru ar duce la încălcarea propriei libertăţi!
 Chiar dacă tu creditezi cu încrederea ta – cu vot, de pildă, la alegeri – un
om, acesta nu poate schimba lumea ta fără ca şi tu să o schimbi alături
de el/ea.
136. Apartenenţa la un anumit partid nu e o garanţie în sine pentru
bunele intenţii sau buna pregătire a cuiva, oricât de mult am adera la
doctrina acelui partid. Un partid nu e o garanţie pentru nimic. “Partidul”
este o abstracţiune, are exact atâta realitate câtă îi conferă oamenii
care îl populează. Iar această situaţie este identică în cazul oricărei
instituţii, companii, societăţi, țări sau uniuni. Tocmai de aceea este
important să urmărim, cu obiectivitate, calităţile oamenilor care
populează partidele. Dacă rămânem în actuala paradigma “afinități-
repulsie”, “afecțiune-ură”, nu vom reuşi niciodată să fim cu adevărat
obiectivi. Iar dacă nu suntem obiectivi cu privire la calităţile,
aptitudinile, trăsăturile politicienilor, atunci tocmai subiectivismul
nostru ne va pierde. Cu cât mai puţin obiectivi, cu atât mai susceptibili
de a cădea pradă manipulărilor de orice fel...
137. Încă ceva… Oricât de greu ar fi, faptul de a fi obiectivi ne va ajuta
mereu să vedem în mod just atât calităţile, cât şi defectele fiecărui
politician. În acest fel, nu vom cădea pradă nici urii vide (nimeni nu are
doar defecte), nici adoraţiei (nimeni nu are doar calităţi). Manipularea
politică funcţionează DOAR pentru că nu oprim niciodată fluxul
permanent de ştiri, de informaţie pentru a ne limpezi mintea şi a gândi
singuri. Ne-am obişnuit să folosim doar idei prefabricate. Ei bine, dacă
vrem să fim cu adevărat oameni liberi, atunci trebuie să ne
dezobişnuim, trebuie să ne învăţăm să gândim singuri, cap-coadă,
fiecare gând.
138. Nu mă pot întâlni cu nimeni în planul politicii clasice, adică al acelei
îndeletniciri menite să servească interese şi să lege doar amiciţii
contextuale. Mă pot întâlni doar cu oameni care se ştiu sau măcar se
intuiesc a fi mult mai mult decât societatea actuală le permite să afle.
Pentru că doar astfel de oameni îi pot ajuta cu adevărat pe ceilalţi. Doar
un om care se cunoaşte şi respectă pe sine ca fiinţă profundă îi poate
ajuta şi pe ceilalţi să deschidă ochii.
Cum să răzbată ceva pozitiv din toate grupurile şi instituţiile unde se
întâlnesc şi vorbesc doar umbre ale oamenilor, doar fiinţe care sunt, în
cel mai bun caz, doar pe jumătate acolo!?
139. Toată seva economică, politică şi socială este consumată. Este
nevoie de impulsuri noi, iar acestea nu pot veni dinspre autorităţi, ci
dinspre oameni, dinspre oameni care văd sau încep să vadă realitatea,
dinspre oameni care înţeleg deja sau încep să înţeleagă că tot ceea ce
se întâmplă cu lumea oamenilor îşi are cauza chiar în oameni. Deşi e un
lucru elementar, un truism, un adevăr banal care nici măcar nu ar trebui
explicat, iată că ne aflăm în situaţia în care trebuie explicat faptul că
starea lumii oamenilor depinde chiar de… oameni. Este nevoie de o
renaştere a raporturilor dintre oameni, de o reaşezare a omului în sine
şi în relaţie cu ceilalţi. Cauzele dezastrului global se găsesc tocmai în
faptul că nu este înţeles momentul prin care trecem, nu este înţeleasă
etapa în care omenirea a intrat de ceva vreme. Ne aflăm în faţa unei
mari decizii, iar faptul de a nu participa, individual, la această decizie
majoră, fundamentală nu schimbă deloc lucrurile. Cine nu participa la
această decizie va fi luat de val şi purtat împotriva propriei voinţe şi
libertăţi individuale. Situaţia, pe Planetă, se va înrăutăţi tot mai mult, cu
cât mai mulţi oameni vor ignora, din comoditate sau lipsă de curaj,
semnele timpurilor. Nimic bun nu va urma, ci din contră. Când te apropii
de o prăpastie, cu ochii închişi, şi ignori avertismentele tuturor celor
care îţi spun că ai ochii închişi şi te apropii de o prăpastie,
deznodământul nu poate fi decât acela al pierderii de sine în hău.
140. Nu veţi afla nimic despre toate aceste lucruri nici la ştiri, nici din
discursurile sau polemicile publice. În momentul de faţă, cea mai mare
parte a oamenilor trăiesc ca într-un vis ori, în cel mai fericit caz, undeva
între vis şi realitate. De aceea şi este atât de greu ca un astfel de mesaj
să pătrundă, să îşi facă loc. Pentru că el are nevoie de voinţa omului de
a deschide ochii şi de a vedea. Orice polemică, în acest sens, este
absolut inutilă. Cine vede cum miliarde de oameni se îndreaptă cu ochii
închişi către prăpastie are datoria să spună, cu voce puternică, acest
lucru. Să polemizeze cu cei care, ochii închişi având, nu “cred” că au
ochii închişi, ori că vreo prăpastie e aproape – este inutil şi ineficient. Să
continui să vorbeşti despre ceea ce vezi este însă absolut necesar.
Oamenii au dreptul măcar să ajungă în apropierea acestui mesaj. Ce vor
face cu el depinde apoi de fiecare în parte. Că îl vor folosi pentru a
deschide ochii şi a privi realitatea, că îl vor trata ca pe o ciudăţenie, o
plăsmuire a imaginaţiei cuiva – toate acestea țin, până la urmă, de
 înțelegerea, de voinţa şi de decizia fiecăruia. Însă cei care văd realitatea
aşa cum este au datoria de a vorbi. Acum, pentru că mâine ar putea fi
prea târziu…
141. În fapt, nici nu e greu să iei o decizie dacă pleci de la următoarea
întrebare: dacă tot ceea ce suntem este reprezentat de aceste trupuri
pieritoare, care în câteva decenii nu vor mai fi, atunci ce rost ar mai avea
orice vot, doctrină, reformă, educaţie, morală!? Dacă te naşti din nimic,
nimic fiind înainte de a ta naştere, dacă te întorci în nimic atunci când
mori, atunci ce rost mai au toate!? Ar fi bine că fiecare om să-şi pună
foarte serios această întrebare…
142. Adevărul este că suntem la limită. Pentru cine e suficient de
deschis, pentru cine poate simţi pulsul lumii, acest lucru este cât se
poate de limpede – ne aflăm la limită! Timpul nu mai are răbdare… Nu
mai putem continua această îngrozitoare pierdere de vreme pe care o
reprezintă nesfârşitele certuri, polemici. Nu mai putem continua să ne
ocupăm atât de preţiosul TIMP urmărind, seară de seară, zi de zi,
variantele moderne ale luptelor de gladiatori din Roma antică. Pentru
că nimic altceva nu sunt polemicile agresive dintre diverşii politicieni. În
fiecare zi, la televizor, se desfăşoară spre deliciul superficial şi spre
uitarea de sine a publicului variantele moderne ale luptelor cu
gladiatori.
143. Societatea omenească stă pe un fundament complet greşit, pe o
fundaţie care începe tot mai mult să devină o fundătură. Ce e în regulă
în faptul că, închinându-ne la icoana “cererii şi a ofertei”, vedem oameni
extraordinar de valoroşi care se zbat în mizerie financiară, în vreme ce
tot felul de fiinţe îngrozitor de superficiale, de triviale ajung să câştige –
de pe urma publicului! – sume enorme de bani!? E ok aşa? Şi, dacă e ok
aşa, mai are rost să vorbim despre bine şi rău, despre iubire şi ură,
despre “reforme”, despre “bunuri, muncă şi capital”, despre tablete şi
Internet? Ce rost mai are, sincer vorbind?
144. Aşa că, aidoma Pariului lui Pascal, fie e corect ce spun eu şi atunci
totul capătă cu adevărat sens, fie nu e corect, însă atunci oricum nu e
nimic de pierdut. Ce să pierzi de eşti nimic născut din nimic şi care
moare în nimic!?...
Însă dacă este adevărat ce spun eu, atunci nu devine clar că trebuie să
modificăm COMPLET viziunea despre situaţia actuală şi despre ce e de
 făcut pentru a schimba lucrurile!? Dacă este adevărat ce spun eu, atunci
vă întreb: cum ar putea funcţiona toate programele, reformele şi
măsurile despre care vi se vorbeşte de dimineaţă până seara câtă vreme
nu se pleacă de la omul profund, de la esenţa spirituală, profundă a
acestuia? Iar dacă nu este adevărat ce spun eu, atunci cum de viziunea
actuală ne-a dus către dezastrul global evident în care ne aflăm cu toţii?
Dacă nu trebuie să vorbim despre spirit, dacă spiritul e doar o plăsmuire
sau o ocupaţie duminicală, atunci cum de toate măsurile care se iau,
care în mod evident nu pun în centru omul ca fiinţă spirituală, cum de
toate aceste măsuri nu au niciun rezultat?
145. Pseudopragmaticii cu minte seacă vor strâmba din nas şi vor spune
că orice astfel de discuţii sunt “pierdere de timp”. Adevăraţii pragmatici
vor înţelege însă uşor că, dacă scopul vieţii omului pe Pământ este unul
eminamente spiritual, atunci adevăratul pragmatism, inclusiv cel
economic şi cel politic, tocmai pe această piatră unghiulară trebuie să
pornească ridicarea oricărui edificiu. Adevăratul pragmatic este acela
care începe să construiască ceva, orice, doar după ce îşi pune
întrebarea: “De ce sunt aici, de ce suntem aici?”. Paradoxal, cu această
întrebare trebuie să începem, înainte de orice discuţie despre
economie, politică, educaţie, societate. Pentru că dacă suntem aici
pentru mult mai mult decât a munci şi a muri, dacă suntem aici dintr-
un motiv şi pentru un scop mult mai profund, atunci toată viaţa noastră
economică, socială, politică trebuie reaşezata în jurul acestei realităţi.
146. Cine susţine că nu e mai mult decât oglinda îi arătă, cine crede că
ne aflăm aici veniţi fiind din nimic şi întorcându-ne după câteva zeci de
ani în acelaşi nimic nu e decât un om care se încăpăţânează să ţină ochii
strâns închişi. Orice polemică, orice discuţie în contradictoriu cu un
astfel de om este absolut inutilă. Nu intenţionez să fac asta. Vorbesc,
scriu pentru că vreau să le împărtăşesc celor care pot deschide ochii
lucrurile pe care le văd. Nu sunt şi nu vreau să fiu considerat o fiinţă
specială, sunt doar un om cu ochii deschişi. Iar un om cu ochii deschişi
nu e un om care a văzut totul. Nu. E însă un om care vrea să vadă, care
îşi propune să vadă, care îşi defineşte fiinţa şi viaţa socială prin acest “a
vedea”.
147. Vorbesc şi voi vorbi despre aceste lucruri şi despre altele. Voi vorbi
liber, din libertatea propriei mele fiinţe, pentru orice semen de-al meu
 care vrea să fie cu adevărat liber. Cine vrea să rămână cu ochii închişi, o
poate face nestingherit, evident. Însă este bine că acest mesaj să circule
atât de mult încât cât mai mulţi oameni, chiar dacă preferă să-şi
păstreze ochii închişi, să aibă măcar ocazia de a decide asta. Orice e mai
bun, chiar şi refuzul realităţii, decât nepăsarea în faţa realităţii. Un om
care află aceste lucruri şi le refuză momentan e un om care, într-un
viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, poate decide totuşi să-şi
deschidă ochii. Acela însă care spune “Nu mă interesează dacă e
adevărat sau nu!” se pierde pe sine. Poţi fi cald, poţi fi rece, poţi fi
dincolo de cald şi rece, numai nu fi călduţ…
148. Nu voi răspunde niciunui comentariu polemic, indiferent de la cine
ar veni. Şi nu o fac dintr-o apetență pentru infatuare, ci pentru simplul
motiv că ar fi absolut inutil, contraproductiv. Cum spuneam, e vorba,
până la urmă, de decizia fiecărui individ, luată în propriul for interior.
Adevărata democraţie este spirituală, în sensul că omul, ca fiinţă
spirituală, are inclusiv libertatea de a-şi nega propriul spirit!
Ceilalţi, însă, avem un drum lung de mers împreună. Fără lideri epocali,
fără oameni providenţiali… Cu toţii, împreună… Pentru că fiecare dintre
dumneavoastră este un om providenţial, Providenţa se manifestă prin
fiecare dintre noi exact în măsura în care conştientizăm şi permitem
acest lucru.
149. Şi acum, să vedem cum aplicăm ceea ce spunem la situaţia
concretă în care ne aflăm. Văd că e multă polemică publică, privitoare
la cum se desfășoară şcoala, online sau cu prezenţă fizică în clase, ori
despre când vor fi alegerile, anul acesta sau anul viitor. Ei bine, e extrem
de simplu. Dacă avem oameni politici şi nu doar politicieni şi politruci,
dacă avem oameni de stat şi nu doar oameni stătuţi, atunci chestiunea
principală este aceea de a pune pe primul plan interesul oamenilor. De
asemenea, în ceea ce priveşte şcoala… important nu e doar ca elevii să
fie prezenţi fizic, infinit mai important este dacă ei sunt prezenți
METAFIZIC… Le oferă şcoală un cadru în care să se cunoască pe sine cu
adevărat, în care să cunoască lumea cu adevărat, în care să colaboreze
cu adevarat? Acestea sunt întrebările corecte, nu polemica sterilă cu
privire la “online” sau “fizic”! Aveţi impresia că şcoala e în aşa fel
organizată, în general, încât omul-elev să îşi poată cunoaşte şi potoli
SETEA? Şcoala este, aşa cum minunat spunea Noica, “școala-ca-sete”?
 În timpul prezenţei lor FIZICE în şcoli, elevii-oameni sunt ajutaţi – în
primul rând de programa şcolară – să se dezvolte armonios ca oameni,
sunt ajutaţi să închege, între ei, relaţii uman sănătoase, bazate pe tot
ceea ce defineşte omul ca fiinţă profundă, ca fiinţă frumoasă? Acestea
sunt întrebările corecte… Școala trebuie reformată din temelii, aşezată
pe o cu totul altă fundaţie. Altminteri, “online” sau “fizic”, ea va
continua să fie irelevantă şi deseori chiar toxică pentru elevul-om. Şi
asta nu din cauza profesorilor, ci din cauza Sistemului care înăbuşe
inclusiv spiritul profesorilor!
150. Alegerile… Să avem musai alegeri acum, anul acesta… Aşa, şi? N-
am mai avut? N-au câştigat, când unii, când alţii? O luăm iar de la capăt
LA FEL? Sau punem întrebările corecte, ca şi în cazul chestiunii educaţiei,
a şcolii: “Care sunt OAMENII politici şi care politrucii? Unde e manipulare
şi unde adevăr? Cine vrea în Parlament şi în celelalte foruri şi instituții
publice pentru că vrea să slujească oamenii, să facă ceva bun pentru
semenii lui şi cine vrea, de fapt, să-şi urmărească propriile interese, ori
interesele propriei găşti?”… Vedeţi, acestea sunt adevăratele întrebări
pe care ar trebui să ni le punem. Că sunt alegeri anul acesta sau anul
viitor, că merg copiii la şcoală sau se ţin orele online, toate acestea sunt
doar forme fără conţinut, pahare goale în jurul cărora stăm şi ne certăm
inutil. Oricât ne-am certa şi ciondăni în jurul a două pahare goale,
oricare dintre ele ni s-ar da până la urmă, oricum nu ne va potoli NICIO
sete! Că o luăm la stânga, că o luăm la dreapta, în acelaşi infinit sens
giratoriu ne vom învârti şi de aici înainte, cum am făcut-o vreme de
atâtea decenii. În realitate, indiferent dacă o iei la stânga sau la dreapta,
important e să nu rămâi în cerc, să ieşi din sensul giratoriu… Însă ceea
ce facem noi, de decenii, este să alegem să mergem la dreapta în cerc
după care, când ne plictisim, să alegem să mergem la stânga tot în cerc.
În realitate, nu am mers nici la stânga, nici la dreapta. Doar ne-am
învârtit aiurea în cerc! Asta facem de zeci de ani, asta este politica
pentru care ne certăm uneori chiar şi cu oamenii pentru care simţim
ceva…
151. Prin urmare, oameni buni, e timpul să părăsim sensul giratoriu! Iar
acest lucru nu e posibil decât dacă ne propunem, împreună, UN SENS.
Putem şi să ne învârtim, dacă vrem, dar hai să facem asta în spirală, să
urcăm. Spirală evolutivă e un sens giratoriu mântuit, rostuit...
152. Cine crede că îşi pierde vremea citind toate aceste lucruri să nu
încerce să mă convingă să fac sau să spun altceva, pentru că nu o s-o fac.
Ştiu foarte bine că exact despre aceste lucruri trebuie să vorbim. Ştiu
foarte bine ca o să săpăm şanţuri sub noi de atâta învârtit în eternul
sens giratoriu. Practic, ne săpăm cu toţii groapa speciei în timp ce ne
învârtim aiurea, la nesfârşit, în acelaşi cerc. Ne învârtim până tocim
lumea şi până când lumea se va prăbuşi sub noi. De drumuri noi avem
nevoie, de rosturi, de sensuri noi…
Sau putem, desigur, să continuăm să ne luăm porţia de divertisment
facil şi de “talk-show cu gladiatori politici”, zi de zi, seara de seară, până
când murim. O mare realizare…
153. Cum să îţi imaginezi că tot ce e de făcut este să votezi? Nu am văzut
noi oare că nu e suficient, ca una votăm şi alta se întâmplă? Nu se
întâmplă asta de când votăm? Şi, atunci, oare credem că această stare
de fapt se va putea vreodată schimba având în vedere că noi, de fapt,
nu schimbăm nimic? Cum să faci de fiecare dată lucrurile la fel, dar să
te aştepţi ca rezultatele să fie diferite!?
154. Pentru a reforma politica este necesar să înţelegem, mai întâi, ce
este politica... Într-un stat democratic, politicienii sunt reprezentanţii
oamenilor. Dacă oamenii sunt treji, atunci şi reprezentanţii pe care şi-i
vor alege vor fi treji. Dacă oamenii dorm şi tot ceea ce fac e ca într-o
stare de vis diurn, atunci şi reprezentanţii lor vor fi nişte somnambuli.
155. Soluţiile nu au cum să vină doar de la partidele politice. Partidele
politice funcţionează, inevitabil, ca nişte găşti, mai mici sau mai mari.
Într-un partid politic, de cele mai multe ori, există facţiuni interne aflate
într-o luptă de gherilă permanentă. Între partidele politice e război
perpetuu. În fiecare partid politic, fie acesta unul nou, care îşi propune
să fie „altfel”, în foarte scurtă vreme un „lider” sau o echipă de
conducere îşi va impune propriul punct de vedere, iar democraţia
internă va lipsi aproape cu desăvârşire. Pentru că democraţie internă
nu înseamnă doar a nu fi marginalizat sau exclus dacă ai alt punct de
vedere faţă de cel al conducerii, ci înseamnă a avea o conducere care
nu funcţionează autoritar, impunând tot ceea ce vrea să impună, ci a
avea o conducere care funcţionează reprezentativ şi participativ, ţinând
cont de opiniile şi propunerile fiecărui membru şi încercând să le
integreze.
156. Ce fel de democraţie este aceea unde cetăţenii votează partide în
cadrul cărora, în realitate, nu există o reală democraţie!? Ce fel de
societate este aceea în care până şi rudele sau prietenii ajung să se certe,
să se deteste unii pe alţii, să nu îşi mai vorbească pe motiv că au opţiuni
politice diferite?
Această nebunie trebuie să înceteze. Am ajuns să fim angrenaţi într-un
război al tuturor împotriva tuturor, în interiorul fiecărui partid, în
Parlament, în propriile familii... Ne aflăm într-o permanentă luptă şi în
acelaşi timp ne mirăm că nimic nu se schimbă fundamental în bine. Cum
s-ar putea schimba ceva în bine în aceste condiţii?
157. Nu mai căutaţi „lideri”, căutaţi propria lumina călăuzitoare! Nu
este necesar să vă spună altcineva ce trebuie să faceţi şi nu veţi primi
nimic bun în schimbul creditării cu putere a unor „lideri epocali”. Un
adevărat lider nu va căuta aplauzele şi nu va încerca să vă zâmbească
de pe stâlpi, în afişe. Un adevărat lider va fi doar propriul său lider, îşi
va aranja şi conduce viaţa în acord cu propriile chemări, convingeri şi
impulsuri. Şi vă va îndemna să faceţi la fel! În niciun caz nu va încerca să
vă convingă să dormiţi liniştiţi în timp ce el „veghează” pentru
dumneavoastră...
158. Apartenenţa la un partid sau susţinerea unui partid s-au
transformat, faţă de intenţiile iniţiale ale politicului în lume, în
apartenenţa la sau susţinerea a ceva similar unei secte. Cine e cu noi – e
prieten, indiferent ce fel de om este. Cine e cu ceilalţi – e împotriva
noastră, ne e duşman, indiferent ce fel de om este.
...Acum, pentru cineva care chiar vrea să fie un cetăţean LIBER, se cere
un răspuns sincer, gândit până la cap şi imparţial la următoarea
întrebare: „Chiar e posibil ca toţi oamenii din partidul pe care îl susţin
să fie de calitate, iar toţi oamenii din partidele pe care nu le susţin să fie
detestabili!?”... E o întrebare fundamantală, pe care fiecare cetăţean
sincer cu el însuşi ar trebui să şi-o pună cât mai des. Ne-am feri astfel
pe noi înşine de sectarism politic. Pentru că nu aşa ceva ar trebui să fie
partidele, nu secte politice ar trebui să devină!
159. Dincolo de diferenţele docrinare, dacă este ca partidele politice să
mai aibă un rost şi să lucreze cu adevărat pentru oameni, este necesar
ca un număr cât mai mare dintre membrii acestora să se raporteze la
lucrurile cu adevărat importante. Eterna luptă politică, show-urile cu
 gladiatori politici, Colloseum-ul modern nu ajută la absolut nimic, ba din
contră. În loc să discutăm împreună despre ce am putea face împreună,
găsim mereu noi motive pentru a ne lupta, pentru a ne segmenta,
pentru a ne învrăjbi şi război.
160. În realitate, în orice partid există şi oameni bine intenţionaţi,
precum şi oameni care îşi urmăresc doar propriile interese. Dacă un
partid vrea cu adevărat să se reformeze, atunci el trebuie să se reaşeze
ontologic, devenind cadrul în care omul profund poate gândi, se poate
exprima, poate acţiona. Fără o astfel de reformă, oricât de bine le-ar
suna intenţiile, sloganurile şi programele, partidele nu vor acţiona în
acord cu ceea ce timpurile pe care le trăim solicită. Fie se transformă
astfel încât să devină rampe de lansare a unor oameni politici treji, fie
aleg să fie secte politice, cu tot aparatul de propagandă sectară aferent.
Oricât de dur ar suna, aceasta este realitatea!
161. Scopul unui partid nu trebuie să fie acela de a dărâma un alt partid,
de a călca pe grumazul acestuia pentru ca el să se ridice. Aidoma, scopul
unui stat nu este acela de a prospera în dauna altor state transformate
în colonii. Cine nu respectă LIBERTATEA omului nu e nici om politic, nici
om de stat. E doar un politician mărunt şi un om de mică statură!
162. Timpurile pe care le trăim sunt timpuri speciale, timpuri care ne
cheamă pe toţi, la nivel individual şi colectiv, să ALEGEM. Mergem mai
departe pe căile bătute ale actualei societăţi haotice şi sub-umane sau
începem un alt drum, unul pe adevărata linie a Destinului nostru
individual şi colectiv...
163. Cine alege să rămână cantonat în eterna luptă dintre partide – e
liber să o facă. E liber să-şi consume timpul şi energia alergând fără
oprire în eternul sens giratoriu abil creat de maeştrii manipulării. Cine nu
vede zădărnicia acestei lupte va rămâne mai departe sclav al bulei de
săpun în care a fost, cuminte, aşezat. Cine înţelege fără-de-rostul
acestui permanent război va sparge bula de săpun şi va începe să vadă
lumea REALĂ. Îi va căuta pe alţii care au spart propriile bule de săpun,
care au ieşit din propriile închisori nevăzute şi va încerca să îi ajute şi pe
alţii să se elibereze, să trăiască LIBER.
164. Omenirea nu poate fi ţinută sub întunecat control decât dacă
oamenii nu sunt conştienţi de sclavia lor. Iar cea mai oribilă formă de
sclavie este sclavia modernă, este sclavia omului căruia nu i se permite
 să afle adevărul despre sine şi despre lume. Sclavia modernă este cea
mai perversă formă de sclavie. Omul trăieşte separat de sinele său
profund şi crede că e liber. Însă libertatea e mult mai mult decât a avea
„drepturi şi libertăţi”, pe hârtie. LIBERTATEA e a-ţi cunoaşte şi a-ţi
asuma practic propria fiinţă, e a deschide ochii şi a VEDEA că lumea e,
de fapt, mult mai complexă, mai profundă decât ai fost obişnuit să crezi.
Omul este o fiinţă cu spirit trăitoare într-o lume spirituală. Iar viaţa
spirituală nu e şi nu trebuie percepută a fi doar o îndeletnicire
duminicală sau ocazională. Viaţa spirituală este viaţa noastră reală din
fiecare secundă, din fiecare clipă! Că nu mai suntem conştienţi de
această viaţă spirituală – e o chestiune evidentă în cazul celor mai mulţi
dintre noi. Că putem redeveni conştienţi de propriul spirit şi de lumea
spirituală în care trăim – aceasta este o certitudine pentru toţi cei care
au avut curajul de a deschide ochii.
165. Vedeţi... de câte ori aveţi ocazia să auziţi vorbindu-se despre aşa
ceva în jurul dumneavoastră, în şcoli, la locul de muncă, în familie, pe
reţelele de socializare, la televizor? Cum să nu fi adormit între timp? Cum
să nu fim, în cea mai mare parte a zilelor vieţilor noastre doar semi-treziți
în această lume multistratificată!? Sigur că e firesc ca majoritatea
oamenilor să doarmă. În acelaşi timp, nu e mai puţin adevărat că mesaje
precum acesta au rolul tocmai de a le aminti oamenilor că pot încerca
măcar să se trezească. A dormi nu e o tragedie. E explicabil, perfect
explicabil. A insista să dormi, chiar şi atunci când cineva îţi mărturiseşte
despre lumea vastă de dincolo de somnul tău cu vise, aceasta devine
însă o tragedie. Tragedia individuală a unui om care se refuză de fapt pe
sine. Şi tragedia colectivă a unei umanităţi care îşi refuza propriul Destin
şi care se îndreaptă, încolonat şi cuminte, către prăpastie.
166. Ceea ce nu înţeleg acum partidele politice şi ceea ce trebuie să
înţeleagă este ca programele economice nu sunt suficiente. O
„bunăstare economică” nu va îmbunătăţi viaţa omului. În primul rând,
pentru că bunăstarea economică bazată doar pe economia în sine nu
poate fi decât parţială şi temporară. Nu va fi niciodată pentru toţi şi nu
va dura niciodată foarte mult. În al doilea rând, pentru că dacă
economia devine singurul segment decident, dacă lăsăm totul să
graviteze doar în jurul banului, nu şi al omului, atunci aerul social
respirat de cetăţeni va deveni inevitabil toxic. Dioxidul de carbon social
 produs pe cale naturală în cadrul vieţii economice, egoismul care o
caracterizează trebuie transformat din nou în oxigen social, în altruism
astfel încât cetăţenii să poată respira un aer social curat, sănătos.
167. Dacă în „oferta politică” a partidelor nu se regăseşte nimic despre
omul profund, despre realitatea adâncă a lumii şi a vieţii omului, atunci
acea ofertă este, inevitabil, una toxică. Pentru că a vorbi doar despre ce
e deasupra nu va da niciodată şansa acelui ceva care se afla dedesubt.
Ceea ce fac partidele politice acum, fără să realizeze, este să vă prezinte
tot soiul de programe prin care, de fapt, vă vorbesc despre cum o să
aducă apa în deşert cărând-o cu linguriţa! Dacă un partid chiar are o
viziune despre viaţă care porneşte din trăirea conştientă a unor oameni
treji, atunci acel partid va avea o „ofertă umană”, nu una „politică”. Sau,
altfel spus, va avea o ofertă politică în sens uman, nu în sensul
intereselor specifice unei secte politice. Un partid cu adevărat
responsabil va vorbi despre omul profund din fiecare cetăţean căruia îi
cere susţinere, îi va spune cetăţeanului că doar dacă lucrează împreună
pot schimba într-adevăr ceva. Nişte politicieni cu adevărat responsabili
vor fi preocupaţi nu de a-i convinge pe oameni (şi a se convinge deseori
pe sine) că e „realist” şi „pragmatic” să cari oceanul în deşert cu
linguriţa, ci le vor cere oamenilor să colaboreze, să lucreze împreună
astfel încât izvoarele de apă vie, rece şi curată să poată să ajungă la
suprafaţă, generând mai întâi oaze, apoi un cu totul alt ecosistem în
locul aridului deşert social actual!
168. Economiile naţionale şi economia mondială vor intra în colaps
tocmai pentru că toate măsurile care se iau vizează doar sfera
economică. Este ca şi când ai vrea să ai un organism sănătos, funcţional,
dar ţi-ai lăsa toate celelalte organe să se îmbolnăvească, să se
deterioreze şi doar unul dintre ele te-ar interesa. În acest mod,
inevitabil, din cauza îmbolnăvirii ansamblului, şi singurul organ de care
eşti preocupat va ajunge să se îmbolnăvească, să cedeze, să intre în
colaps.
169. Economia va intra în colaps, paradoxal, tocmai pentru că se
încearcă doar revigorarea economiei! Când ignori celelalte organe, când
nu te interesează dezvoltarea armonioasă a organismului tău, până la
urmă se va îmbolnăvi, tocmai din acest motiv, chiar organul pe care îl
consideri a fi singurul important...
 Astfel, un partid responsabil şi nişte oameni politici responsabili nu vor
vorbi doar despre un organ („economia” sau „justiţia”), ci vor vorbi
despre ansamblu, despre tot organismul, inclusiv despre organele vitale
care par a fi acum complet uitate.
170. Un politician sau un partid care nu vorbeşte despre omul profund,
despre viaţa profundă e un politician sau un partid legat la ochi, care
vrea să vă convingă că doar el vede şi că doar pe el trebuie să îl urmaţi,
votaţi şi susţineţi. Un om politic treaz, un partid cu adevărat responsabil
vor vorbi tocmai despre lucrurile transmise în cadrul acestui mesaj.
Pentru că un om politic treaz va şti că nu poate întreprinde nimic bun
dacă nu îi ajută pe cât mai mulţi alţi oameni politici şi cetăţeni să se
trezească. Iar un partid cu adevărat responsabil va şti că propaganda,
vorbăria, sloganurile mai degrabă îi adorm pe oameni decât îi ajută să
se trezească. Tocmai de aceea, un partid cu adevărat responsabil VA
OPRI această horă dementă, va ieşi din acest joc întunecat şi va
prezenta ceva cu totul DIFERIT! Un politician treaz şi un partid
responsabil nu vor mai continua să vă transforme pe dumneavoastră,
pe cetăţeni, în soldaţi teleghidaţi ai luptelor lor interesate, nu vă vor mai
încuraja să deveniţi fiinţe care se aruncă orbeşte în acceleratorul
dement de particule beligerante!
171. Nu este vorba despre a sta cu flori în mână în fața rivalului politic
ce întinde spre tine baioneta. Nu, asta nu ar fi decât lașitate sau prostie!
Dacă ești atacat, trebuie să te aperi. De asemenea, ai dreptul să ataci
atunci când rivalul tău politic generează rău social. Însă niciun om politic
adevărat nu va propune vreodată “distrugerea” unui alt om politic, ori
a unui alt partid! Asta nu mai este politică, e deja derapaj subuman...
172. Pacea, bunăstarea nu se pot obţine prin discursuri sforăitoare, prin
clişee, prin „programe” şi „doctrine”. Ci doar printr-o cunoaştere a
modului cum funcţionează lumea, printr-un efort conjugat de susţinere
a trezirii cât mai multor politicieni şi cetăţeni.
173. Un politician treaz este un om politic în deplinătatea facultăţilor
sale umane. Iar un cetăţean treaz este un om social capabil să acţioneze
în acord cu impulsurile propriului spirit liber.
174. Avem impresia că trăim într-o “lume liberă”, dar, în acelaşi timp,
conchidem că este firesc să ne educăm copiii în şcoli nu în acord cu
propriile calităţi şi impulsuri, ci în acord cu “ce se cere pe piaţă”. Ce
 “lume liberă” este aceea unde tânărul om este împiedicat să se
autodescopere şi este forţat să devină “ceea ce societatea are nevoie
să devină”!? În plus, e aşa de minunată societatea asta de trebuie să o
tratăm ca pe un rege care are voie să dispună de vieţile noastre şi ale
copiilor noştri!? Cât de stupid este să vrem sau să acceptăm sloganul
“adaptării la societate”, câtă vreme doar o oră de am gândi cu propria
minte am observa că tocmai această societate este eşuată, toxică,
profund malignă!?
Facem exact pe dos faţă de cum ar trebui să facem. Şi asta pentru că nu
plecăm niciodată de la realităţi, deşi trăim cu falsa impresie că suntem
extraordinar de pragmatici. Ei bine, în 99% din situaţii, nu suntem deloc
pragmatici, pentru că în 99% din situaţii nu plecăm de la realităţi, ci de
la clişee şi iluzii, de la prefabricate.
175. Dacă, în ceea ce priveşte şcoala, educaţia, am proceda corect,
atunci am începe totul cu o simplă, dar esenţială întrebare: “Societatea
în care trăim este bună şi ar trebui perpetuată sau, din contră, e nevoie
de modificări fundamentale?”. Dacă suntem de părere că societatea
este bună, atunci, pe lângă faptul că nu trăim în lumea reală, ideal ar fi
să nu ne mai plângem niciodată de nimic, să acceptăm orice mizerie
pentru că – nu-i aşa – societatea în care trăim e minunată şi trebuie
perpetuată. Dacă, în schimb, suntem de părere că societatea actuală e
viciată şi trebuie schimbată, atunci să ne punem a doua întrebare: “Este
bine ca, în şcoli, tinerii să fie transformaţi în ceea ce societatea actuală
este sau este bine ca tinerii să aibă parte de un cadru educaţional care
să le permită să transforme ei societatea actuală?”. Nu inoculându-li-se
paradigma unui nou cadru social, creat tot în laboratoare, ci fiind ajutați
să aducă la suprafață ceea ce sunt destinați chiar ei să ofere lumii
pentru a o face mai bună.
Iată cât de simplu este să ajungi la concluzia corectă, să acţionezi mai
apoi just, dacă îţi oferi măcar un scurt răgaz pentru a porni totul de la
formularea întrebărilor care se impun! Dacă ne-am obişnui să facem
asta în mod curent, să ne punem şi să punem întrebări înainte de a lua
decizii sau de a accepta ceea ce se încearcă a ni se impune, atunci am
avea mult mai multe şanse să găsim de fiecare dată drumul cel bun. Iar,
dacă uneori ne vom afla în eroare, va fi eroarea noastră din care vom
 putea învăţa ceva, nu va fi greşeala tiranică a altuia, faţă de care toţi
trebuie să ne supunem orbeşte.
176. Tânărul-om are nevoie de un cadru educaţional care să îi permită
să se cunoască şi să se dezvolte ca om profund. În schimb, ceea ce
primeşte este un cadru care îl obliga să devină una cu societatea pe
care, de fapt, el este chemat să o schimbe. Lumea nu poate sta pe loc,
lumea trebuie să meargă mai departe şi chiar merge mai departe, o dată
cu fiecare nouă generaţie. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem
însă este: “Cum merge lumea mai departe, desăvârşind toxicitatea sau
către însănătoşire?”. Dacă îi obligăm pe elevi, pe tinerii oameni să se
“adapteze” la societatea actuală, să devină parte a ei, să o respecte
necondiţionat şi să o susţină, atunci tot ce vom realiza va fi că tinerii
oameni vor duce mai departe aceleaşi principii complet greşite. Cum ne
putem aştepta ca tinerii să schimbe lumea în bine, dacă tot ce facem
este să-i forţăm să devină una cu această lume!??
177. Altă armă teribilă, prin scopurile urmărite şi prin eficiența
dobândită în timp, este arma deposedării omului de esenţa sa, de
SPIRITUL VIU care îl animă şi care îl defineşte de fapt că fiinţă pe acest
Pământ şi în Univers. În societatea actuală, nu e nevoie de niciun
instrument chimic sau de altă natură pentru a tăia conexiunile omului
cu propriul eu profund, cu propriul spirit. Întreaga societate este în aşa
fel concepută şi condusă încât, încă din primii ani de viaţă, omul nu mai
vede, nu mai găseşte şi nici măcar nu mai intuieşte drumul către sine,
către propriul spirit. Măreţul om este ferecat într-o bulă de săpun în
care îşi petrece cea mai mare parte a vieţii. Chiar şi atunci când mai
ajunge să străpungă puţin bula şi să vadă dincolo de ea, să vadă lumea
reală, să-şi simtă şi să-şi cunoască propriul spirit, să se regăsească pe
sine ca fiinţă spirituală alături de celelalte fiinţe spirituale, este degrabă
împins, prin abile mecanisme sociale, într-o altă bulă; poate mai mare,
poate mai interesantă, dar tot o bulă care îl împiedică să fie liber, să
vadă cu ochii larg deschişi o realitate spirituală în care trăieşte neîncetat
dar care îi este abil refuzată!
178. Ce se poate face pentru că omul să aibă şansa de a se regăsi pe
sine ca fiinţă profundă, ca ființă spirituală? – Ei bine, să vedem mai întâi
ce se face în sensul opus, în sensul de a-l împiedica să se cunoască pe
sine ca fiinţă profundă. …În primul rând, este vorba despre cum a fost
 transformată şcoală, treptat, în ultima sută de ani. Uşor, uşor, pe
nesesizate dar din ce în ce mai mult şi mai clar, şcoala a ajuns un spaţiu
şi un timp al uitării de sine şi de ceilalţi. Dacă, în trecut, şcoala era locul
dezbaterilor despre rosturi, al studiului despre sensuri, în prezent ea nu
e decât un centru unde tânărul om intră pentru a se supune unor
programe menite să-l separe de eul său profund, să-l văduvească de
cunoaşterea lumii spirituale din care face parte şi despre care i se spune
că nu are bază “ştiinţifică” reală. Ironia este că EXACT cei care au
conceput şi dezvoltat acest tip de şcoală, pretutindeni pe Planetă, tipul
de şcoală care îl rupe pe tânărul om de lumea spirituală căreia îi
aparţine, ei bine, exact cei care fac asta sunt cât se poate de conştienţi
de această lume spirituală şi exact în legătură cu aceasta îşi desfăşoară
planurile şi îşi urmăresc obiectivele. Adevăraţii promotori ai
materialismului searbăd sunt fiinţe 100% non-materialiste! Aceasta
este marea ironie, sinistra glumă planetară! Fiinţe care trăiesc conştient
în lumea spirituală reală, chiar dacă servesc unor scopuri nu foarte
curate, promovează asiduu programe educaţionale menite să-l
determine pe tânărul om să uite, încetul cu încetul, de lumea spirituală
din care, de fapt, nu încetează nicio clipă să facă parte.
Atenţie! Şi aici şi în orice altă parte, nu mă refer la profesori. Există, din
fericire, mulţi oameni-profesori care şi-au păstrat VIE setea de
cunoaştere spirituală, care, prin harul lor, le transmit oamenilor-elevi
mult mai mult decât li se impune prin programa şcolară. Când vorbesc
despre adormirea omului profund prin intermediul şcolii, nu la
profesori mă refer. Ci la cei care au conceput, la nivel planetar, toate
aceste programe dezumanizante, atât în plan educaţional, cât şi în
celelalte planuri, cum ar fi cel al muncii.
179. Cei care cunosc adevărata natură a omului ştiu foarte bine că, dacă
vrei să-l îndepărtezi pe om de sine şi de ceilalţi, trebuie să procedezi în
aşa fel încât tot ceea ce înseamnă latura artistică să dispară cu totul sau
măcar să fie secătuită. Există un motiv cât se poate de concret pentru
care şcoala a avut mereu (mai puţin în ultimele decenii) o componentă
artistică la fel de importantă ca cea intelectuală. Omul nu poate
cunoaşte lumea reală – adică acea lume care depăşeşte cu mult
firimiturile de realitate care ni se aruncă de către societate de când ne
naştem şi până murim – decât dacă, pe lângă raţiune, îşi dezvoltă şi
 latura artistică. Iar prin “latura artistică” nu mă refer neapărat la
capacitatea de a ne exprima artistic, cât la capacitatea de a primi în noi
ARTA. Despre organul pentru artă, pentru latura artistică a vieţii este
vorba… Dacă acest organ nu mai funcţionează, dacă e uitat, dacă devine
subnutrit, nedezvoltat, atunci omul pur şi simplu nu mai poate avea
acces la realitate. Ceea ce i se pare că e realitatea din jurul lui şi
realitatea vieţii sale nu mai reprezintă decât o umbră a adevăratei
realităţi.
180. În absenţa organului pentru artă, e ca şi când omul ar trăi fără
vedere şi nici măcar nu ar şti că există vedere, ar considera că totul e
compus doar din ceea ce celelalte simţuri ne dezvăluie. Nu este vorba
despre abstracţiuni aici, ci despre lucruri cât se poate de concrete! Cine
nu are “organ pentru artă” nu trăieşte în lumea reală, oricât de ciudat
ar suna acest lucru… O lume compusă din oameni pentru care latura
artistică nu există este o lume compusă din oameni care nu se cunosc
de fapt pe sine şi care nu au cum să cunoască, în mod real, lumea.
181. …Nu va iluzionaţi! Cei care au tras sforile astfel încât, în şcoli, arta
să fie din ce în ce mai puţin importantă sunt persoane care ştiu foarte
bine care sunt efectele şi exact aceste efecte caută să le producă! Sunt
persoane care propovăduiesc noua eră a intelectualismului sec, însă nu
pentru că nu ar şti că realitatea nu poate fi percepută aşa, ci TOCMAI
pentru că ştiu asta. Vedeţi dumneavoastră, obiectivul lor este tocmai
acela ca oamenii să ajungă să considere arta o “pierdere de vreme”,
ceva lipsit de concreteţe, în condiţiile în care tocmai realitatea concretă
cere, pentru a o percepe, dezvoltarea organului pentru artă,
dezvoltarea laturii artistice!...
182. Este exact motivul pentru care poezia, literatura în general au fost
şi sunt efectiv DISTRUSE, sistematic, în şcoli. În loc să fie aşezat elevul în
fața fiinţei vii a poetului, în fața rodului viu al fiinţei sale vii, în loc să i se
ofere poezia ca un organism viu, cu care să interacţioneze, de care să se
bucure la un nivel superior, elevului i se pun în faţă doar cadavre
stilistice. În şcoli, cu toate excepţiile minunate care nu fac însă decât să
confirme regula, nu mai avem de a face cu maternităţi de sensuri, cu o
obstetrică a rosturilor, unde în elev, cu ajutorul poeziei, se nasc
perspective noi, ci cu o soi de morgă stilistică, un soi de medicină legală
a cuvântului. Corola de minuni a lumii, despre care atât de frumos şi
 profund vorbea Lucian Blaga, e DISTRUSĂ. În şcoli, având în vedere
programa şi cerinţele de la diversele teste şi examene, avem de a face
cu autopsii ale unor corpuri stilistice moarte, avem de a face cu disecţii
ale unor cadavre lingvistice şi stilistice. Poezia nu mai e așezată în fața
omului-elev ca organism viu, ci elevul e dezumanizat fiind vârât
împotriva voinţei şi profunzimilor lui într-o morgă a cuvintelor, într-o
încăpere cu aer fetid unde e forţat să realizeze autopsii pe cadavre
stilistice!
Iar efectul este unul dezastruos! În loc să fie ajutat, în şcoală, să
iubească arta, să-şi afle şi să-şi dezvolte organul pentru artă, elevul este
determinat să ajungă să urască poezia, literatura, arta în genere. Astfel,
latura sa artistică fiind distrusă, el nu mai este capabil să se dezvolte ca
om adevărat şi să cunoască adevărata lume a omului.
183. …Însă cei care trag sforile pe planetă nu se opresc aici! Nu,
nicidecum… Şi cealaltă componentă esenţială a omului – raţiunea,
capacitatea de a gândi liber – este suprimată. Încă din şcoală, se fac două
lucruri îngrozitoare. Primul: elevul nu este pus în situaţia de a gândi şi
de a se exprima liber cu privire la un anumit subiect, indiferent de
materie, el nici măcar nu e lăsat să afle ce i se pune în farfuria minţii.
Trebuie doar să înghită pe nemestecate ce i se îndeasă în creier. Nu mai
ştie să aleagă, să mestece, să digere. Totul e preparat şi prelucrat FĂRĂ
EL! Elevului i se cere, imperativ, sub sancțiunea unor note proaste, să ia
totul aşa cum i se dă. Doar memoria e importantă – doar să memoreze
fără să gândească i se cere. …Iar al doilea lucru îngrozitor care se
practică este acela că elevul-om nu mai poate deveni cu adevărat om
pentru că nu i se permite să spună ceea ce crede. Paradoxal, elevii lipsiţi
de bună-educație şi bun-simţ reuşesc să treacă prin şcoală fără prea
multe probleme, tocmai dată fiind agresivitatea şi uneori chiar violenţa
lor, în vreme ce marea masă a elevilor cu bun-simţ sunt timoraţi şi
pierduţi într-o lume care le cere SĂ SE SUPUNĂ, SĂ NU CRÂCNEASCĂ, să
nu cumva să le vină idei… Cei care chiar ar trebui sancţionaţi trec prin
şcoală şi societate ca prin brânză, în vreme ce cei care chiar ar avea ceva
de spus sunt forţaţi SĂ TACĂ şi SĂ SE SUPUNĂ!
184. În şcoli, elevul trebuie ajutat să se dezvolte liber, în acord cu
propria natură profundă, cu propriile abilităţi înnăscute. Pentru a
elimina presiunea notelor, care în paradigma profundă nu reprezintă
 absolut NIMIC, o soluţie foarte uşor de implementat ar fi cea a studierii
materiilor pe trei niveluri: fundamental – intermediar – aprofundat. În
acest fel, copilul care e în aşa fel structurat lăuntric încât se simte
împlinit atunci când studiază matematica, atunci când face exerciţii
matematice de tot felul, poate opta pentru încadrarea la nivelul
„aprofundat”. Foarte important însă: este imperios necesar ca dorinţa
de a merge către nivelul „aprofundat” să îi aparţină întru totul, să nu fie
de fapt dorinţa părinţilor sau a profesorului.
185. Suntem diferiţi. Obiectiv vorbind, unii au mai multă chemare către
anumite domenii, unii au mai multă chemare în general către
cunoaştere, alţii sunt mai degrabă firi practice, alţii au o structură
preponderent artistică, alţii – una preponderent ştiinţifică. Este foarte
important ca fiecare elev să fie ajutat să se cunoască şi să se dezvolte
exact aşa cum este, nu aşa cum consideră şcoala, statul sau „piaţa
muncii” că ar trebui să fie. Trebuie neapărat să mutăm accentul, atenţia
de pe notă şi presiunea notei pe elev şi natura sa interioară. Nu cred că
e vreun om atât de puţin inteligent încât să nu priceapă, fără explicaţii
suplimentare, că prin şcoală poate trece un elev de zece care, ulterior,
va fabrica bombe atomice şi un elev de 6, care se va găsi cu adevărat pe
sine abia ulterior şi va contribui major în timpul vieţii sale la sprijinirea
celor aflaţi în suferinţă. Notele, raportate la fiinţa profundă a elevului-
om, nu au nicio relevanță umană sau socială. Singurul lor efect este
acela de distrugere a naturii interioare reale a copilului şi a
adolescentului, pentru că aceștia nu vor mai învăța pentru ei și pentru
lume, ci doar pentru notă!
186. Este o adevărată crimă să forţezi un copil să acumuleze foarte mult
la o anumită materie când tot ceea ce este el şi tot ce freamătă în el ne
cheamă să-l ajutăm să se dezvolte într-o cu totul altă direcţie. Școala
actuală e tiranică, aşa cum şi societatea este. Copilul nu are aproape
nicio şansă să se dezvolte liber, AŞA CUM ESTE EL. Iar o societate
alcătuită din fiinţe neîmplinite, în dezacord cu propriul sine, e o
societate nevrotică, urâtă, agresivă şi plină de ură!
187. Dacă insistăm ca absolut toţi elevii să studieze la fel toate materiile,
fără să ţinem cont de aptitudinile, talentele şi chemările interioare ale
fiecărui şcolar, atunci nu vom face decât să-i distrugem şi să distrugem
societatea lor şi a noastră. În plus, părinţi – profesori – stat, ne vom minţi
 cu toţii inutil şi contraproductiv. Oare nu ştiu părinţii, profesorii, statul
că imensa majoritate a elevilor învaţă doar pentru notă, pentru teze şi
examene (nu din vina lor, ci din vina Sistemul ui educaţional extrem de
prost conceput)? Oare nu ştim, de fapt, cu toţii că cea mai mare parte a
cunoştinţelor, a informaţiilor sunt uitate aproape imediat după ce
examenul trece!? Chiar ne place să ne prefacem că e altcumva?
188. În situaţia în care procesul educaţional s-ar desfăşura pe trei
niveluri, atunci am avea cu toţii – părinţi, profesori, stat – siguranţa că
elevii au o fundaţie solidă. Poate că nu toţi vor ajunge să studieze o
anumită materie la nivel intermediar sau aprofundat, dar cu siguranţă
toţi vor studia respectiva materie măcar la nivel fundamental. Vor avea,
cu alte cuvinte, o FUNDAŢIE solidă, trainică. Decât să ne prefacem că un
copil a terminat şcoala şi a învăţat aprofundat toate materiile, e de un
milion de ori mai bine să ne asigurăm că respectivul copil şi-a însuşit cu
adevărat, temeinic şi trainic, fundamentele fiecărei materii în parte.
Sunt oameni care, ca adulţi, nu ştiu nici un sfert din tabla înmulţirii. Însă
diploma de bacalaureat spune că ei ştiu matematică la nivel avansat, că
ştiu geometrie în spaţiu, trigonometrie, analiză matematică. Să fim
serioşi... Ce rost are să ne chinuim şi să ne minţim? Pe cine ajută
bazaconia asta?
189. Dacă un copil îşi construieşte o fundaţie solidă, atunci va avea pe
ce să ridice mai târziu un edificiu. Dacă, în schimb, construcţia elevului,
atunci când termină şcoala, e un bloc cu 100 de etaje care arată foarte
bine dar care se va prăbuşi la prima mişcare telurică deoarece fundaţia
este ca şi inexistentă, atunci înseamnă că totul a fost un eşec, o
autopăcăleală inutilă a trioului părinţi – profesori – stat.
190. În plus, părinţii, profesorii şi statul vor avea o mare surpriză dacă
Sistemul educaţional pe trei niveluri va fi implementat. Dacă elevul nu
va mai simţi în permanenţă presiunea notei ca urmare a unei examinări
la un nivel ce îi depăşeşte aptitudinile, dacă şcoala se va raporta la elev
ca la un tânăr om care trebuie ajutat să-şi descopere propria natură,
propriile talente, propriile capacităţi, atunci elevul, în acord cu propria
natură interioară, va dori el însuşi să avanseze, va cere chiar el să fie
susţinut pentru a atinge nivelul intermediar sau chiar nivelul aprofundat
la materiile care i se potrivesc, pentru care simte pasiune, foc interior,
entuziasm.
191. Cu cât ne vom minţi mai puţin, cu cât ne vom stresa mai puţin
copiii, cu cât îi vom preţui mai mult pentru ceea ce sunt ei de fapt şi cu
cât îi vom ajuta mai mult să-şi actualizeze adevăratul potenţial, cu atât
mai fericiţi vor fi, cu atât mai mult vor dori şi vor reuşi să-şi ajute semenii
şi cu atât mai bine va arăta societatea noastră!
192. Nu este vorba despre faptul că „tinerii nu mai vor să înveţe”. Dacă
înţelegem cu adevărat ce se întâmplă cu noile generaţii, o să ne fie clar
că este vorba despre cu totul altceva. Tinerii vor să înveţe, însă altceva
şi altcumva. Impulsurile cu care s-au născut îi împiedică să mai meargă
pe căile bătute de vechile generaţii. Au nevoie să-şi croiască noi
drumuri, au nevoie să fie ajutaţi să-şi cunoască propriul potenţial, astfel
încât să poată schimba în bine lumea lor şi a noastră în acord cu
impulsurile care îi străbat, care îi îndeamnă. Însă energia lor creatoare
se loveşte de un zid – de Marele Zid al ignoranţei şi al ideilor fixe ale
Sistemul ui în care se nasc. Tinerii au în ei noile impulsuri, acele
impulsuri spirituale, profund umane care pot schimba cu adevărat
societatea omenească. Însă nu sunt lăsaţi să cunoască aceste impulsuri,
să le transforme în acţiune. Şi atunci, pentru că, pe de o parte, nu mai
au cum să meargă pe vechile căi, dar, pe de altă parte, nici pe noile căi
nu pot merge pentru că nu li se permite să şi le croiască, tinerii oameni
ajung să eşueze în divertisment facil, ajung să se uite pe sine în delir
sonor sau chimic.
193. Dacă luăm presiunea notei, a examenului atât de pe elev, cât şi de
pe profesor şi părinte, atunci dobândim starea psihică necesară pentru
a construi o şcoală adevărată – una în care să nu ne autoamăgim şi
autodistrugem. Dacă înţelegem că importantă este crearea unei
fundaţii solide, iar nu ridicarea unui bloc de 100 de etaje cu fundaţie
şubredă, atunci vom accepta şi implementa soluţia celor trei niveluri de
studiu: fundamental, intermediar şi aprofundat. Dacă vrem să avem
copii şi nepoţi împliniţi ca oameni, fericiţi cu adevărat, entuziaşti,
dornici şi capabili să schimbe în bine lumea, atunci nu pe note, examene
şi acumulări trebuie să ne concentrăm, ci pe explorarea lumii interioare
a fiecărui elev. Acesta este lucrul cu adevărat important pe care ar
trebui să îl facă şcoala şi tocmai acesta este lucrul pe care şcoala nu îl
face absolut deloc!
194. În loc să îi învăţăm să colaboreze, să înveţe pentru a le putea fi, mai
târziu, de ajutor semenilor lor, ce îi învăţăm noi în şcoli pe copiii noştri?
Îi învăţăm să „concureze”, să se pizmuiască, să se împingă unii pe alţii
pe scări pentru a ajunge primii la ultimul etaj. După care, ajunşi la
ultimul etaj, ba chiar pe terasa şcolii, la marele final, îi împingem în gol
şi privim şocaţi cum cad neştiind de fapt deloc să zboare, neştiind că pot
să zboare, aripi neştiind că au...
195. Atât şcoala, cât şi munca ar trebui să aibă la bază impulsuri care să
ne facă să ne simţim exact ca atunci când ne entuziasmează foarte mult
ceva. Dacă nu ne ducem la muncă şi la şcoală cu entuziasm, dacă nu ne
întoarcem de la muncă şi de la şcoală tot cu entuziasm, dacă nu ne
simţim împliniţi, dacă nu simţim că vibrăm, atunci înseamnă că nici
şcoala, nici munca nu sunt ceea ce ar trebui să fie.
196. Milioane de copii merg la şcoală cu milioane de întrebări care, an
şcolar după an şcolar, se pierd, dispar de parcă nici nu ar fi existat
vreodată. Milioane de copii intră pe porţile şcolii cu inocentul entuziasm
specific vârstei şi ies din şcoală nu sătui, ci fără să mai simtă setea!
Sistemul educaţional, programa şcolară sunt în aşa fel concepute încât
ele transformă şcolile în adevărate TEMNIŢE ALE SPIRITULUI! Un elev,
un tânăr om care intră în şcoală pentru a se dezvolta armonios, în
întreaga sa complexitate, află rapid că aproape pe nimeni nu
interesează fiinţa sa, nici măcar partea superficială, ca să nu mai vorbim
de cea profundă. Tot ceea ce contează este conformarea,
uniformizarea, îndoparea cu noţiuni seci, îngurgitarea pe nemestecate
de concepte lipsite de viaţă, input-output – ca la computere, memorare
şi redare de informaţii şi date golite complet de orice conţinut uman,
de orice substanţă vie.
197. Ne ucidem spiritele, sufletele şi minţile copiilor noștri în şcoli, asta
facem acceptând, luând ca atare acest odios sistem de învăţământ. Un
sistem pentru care individualitatea nu are absolut nicio relevanță, un
sistem pentru care omul profund NU EXISTĂ, un sistem menit a-l
determina pe tânărul om să uite să-şi pună întrebări, să uite să caute
răspunsuri despre omul profund din el, despre omul profund din coleg,
din profesor, din părinţi, din toţi oamenii pe care îi întâlneşte.
198. Cu CE contribuie şcoala la bunul mers al umanităţii? Cu bifarea
memorării unor informaţii seci, vidate de orice substanţă vie? Cu
 producţia de roboţi utili înseriaţi, care urmează să presteze ani grei de
muncă nu în folosul semenilor, ci pentru profitul cuiva, fie el stat sau
patron? Unde e omul profund în toată treaba asta pe care noi o numim
impropriu „școală”, „muncă”, „societate”? Ce şansă are fiinţa
omenească să se cunoască pe sine cu adevărat, să cunoască lumea
REALĂ din care face parte fără să mai aibă habar?
199. Acest mesaj este unul care vizează eliberarea fiinţei omeneşti din
chingile care o ţin pe loc. Însă această eliberare presupune o trezire, o
deşteptare, o aruncare a vălului de pe ochii spiritului. Dacă eu – sau alţii
ca mine – vorbesc despre toate aceste lucruri, o fac pentru a ajuta şi alţi
oameni să se trezească. Dacă nu suntem suficient de mulţi oameni treji
pe Planetă, nu avem cum să schimbăm nimic, oricât de bine intenţionaţi
am fi. Iar a fi treaz cu adevărat înseamnă şi a acţiona, într-un fel sau
altul, alături de alţi oameni cu ochii larg deschişi. Oricât de supărător ar
suna, cine crede că a înţeles acest mesaj dar se aşteaptă ca altcineva să
lucreze în locul său NU a înţeles de fapt esenţa. A înţelege esenţa
acestui mesaj e a simţi înăuntrul propriei fiinţe o mişcare, un impuls, nu
doar o aprobare intelectuală.
200. De asemenea, cine înţelege acest mesaj nu se aşteaptă nici ca cel
care îl lansează – ori alţii ca el – să-i spună „ce să facă”, să-i comunice ce
are de făcut. Nu. Trăim într-un ev al devenirii noastre, ca oameni, în care
fiecare trebuie să acţioneze ca urmare a propriului efort de deliberare,
fiecare trebuie SĂ FACĂ doar pentru că VREA să facă, nu pentru că I SE
SPUNE să facă. Tocmai acesta este motivul pentru care vremea marilor
lideri, vremea liderilor în general a trecut. Cel care e cu adevărat treaz
nu va accepta să fie considerat un „lider”. El va insista ca fiecare dintre
cei care îl consideră un „lider” să devină lideri ai propriilor fiinţe şi să
acţioneze din entuziasmul şi libertatea propriului for interior.
201. Nici măcar nu ar trebui să conteze numele celui care vă transmite
acest mesaj. Pentru că important este mesajul în sine, nu numele celui
care îl transmite. Importantă este apa care potoleşte setea, nu numele
celui care o toarnă din carafă. Important este drumul către care ţinteşte
cuvântul, iar nu numele celui care foloseşte cuvântul pentru a ţinti către
acest drum.
202. Nu este necesar ca un anumit program, ca o anumită programă să
ne închidă – elevi, profesori, părinţi – într-o celulă întunecată de unde să
 nu ne mai putem bucura de razele Soarelui! Odată ce schimbăm radical
perspectiva, odată ce ne propunem ca şcoala să nu mai producă roboţi
utili, ci să ajute să se dezvolte oameni profunzi, armonioşi, vom avea
profesori care vor şti ce să facă în timpul orelor lor. Dacă nu ne mai
concentrăm pe ceea ce Sistemul vrea să devină copiii noştri, ci pe ceea
ce ei sunt meniţi să devină, atunci orice oră de clasă va fi un festival al
umanităţii, orice minut de curs va fi un sanctuar al devenirii noastre.
203. Orice program educaţional este o tiranie a celui care şi-l
imaginează. Ceea ce constituie acum o adevărată închisoare pentru
spiritul omenesc, deopotrivă al elevului şi al profesorului, aşa-numitul
„program educaţional” trebuie să iasă urgent din zodia tiraniei şi să se
transforme într-un simplu cadru organizatoric. Elevii, profesorii şi
părinţii trebuie să VREA să iasă de sub stăpânirea acestui sistem tiranic,
un sistem care le distruge tuturor şansa de a se dezvolta frumos,
armonios, uman-sănătos!
204. Realizăm noi oare câte spirite înalte sunt efectiv distruse, anihilate
de către un sistem educaţional pentru care aceste spirite înalte nu au
NICIO valoare? Câţi copii minunaţi, care ar fi putut schimba în bine
lumea noastră DOAR cu condiţia să fi fost ajutaţi să se dezvolte LIBER,
s-au pierdut pe drum, au eşuat, au devenit „produse în serie” ale
fabricilor care produc pe bandă rulantă roboţi economici utili!?
205. Tocmai pentru că munca şi cuvântul lui Christos li se adresează
TUTUROR oamenilor, indiferent de rasă sau naţionalitate, adevăratul
creştin nu va fi naţionalist în sensul convingerii arogante că ţara sa, că
naţiunea sa sunt superioare şi autosuficiente, ci în sensul elementelor
noi, originale pe care ţara sa, pe care naţiunea sa le poate aduce în lume,
elemente noi de care toate ţările, toate naţiunile să poată beneficia.
206. Cu alte cuvinte, creştinul nu va fi niciodată naţionalist în sensul
arogant al preamăririi propriei naţiuni în detrimentul celorlalte, ci în
sensul încrederii în puterile creatoare, în resursele de originalitate ale
propriei naţiuni. Aceste puteri creatoare, aceste resurse originale
naţionale, dacă li se dă cu adevărat un sens creştin, vor fi folosite astfel
încât TOATE celelalte popoare, toate celelalte naţiuni să poată beneficia
de pe urma lor. O naţiune creştină nu va încerca niciodată să devină o
insulă autosuficientă, ci va lucra pentru binele tuturor celorlalte naţiuni!
207. Este exact ca şi în cazul dezvoltării elevului în şcoală. Este greşit ca
elevul să nu fie abordat individual, să nu-i fie respectată şi stimulată
originalitatea, unicitatea creativă, exact aşa cum este greşit ca unei ţări
să nu îi fie respectată unicitatea, originalitatea. Este greşit însă şi a pune
accentul pe unicitate, creativitate, individualitate, fără a pune la fel de
mult accentul, în şcoală, şi pe colectivitate, altruism şi fraternitate.
Aidoma, este greşit a pune accentul pe unicitatea, creativitatea,
individualitatea şi originalitatea unei naţiuni fără a pune în egală măsură
accentul pe ceea ce respectiva naţiune poate oferi celorlalte naţiuni,
într-un mediu internaţional de susţinere reciprocă LIBERĂ!
208. Nu poate exista libertate şi „export de democraţie”, câtă vreme o
ţară se consideră „superioară”, cât timp conducerea respectivei ţări este
convinsă că are dreptul să-şi impună propriul model peste tot în lume.
Este adevărat că, într-o anumită țară, este posibil ca anumite impulsuri
sociale să se manifeste mai mult decât în alte ţări la un moment dat.
Dar, aşa cum nu este în regulă ca un om să încalce liberul arbitru al altui
om impunându-i „binele său”, la fel de nociv este atunci când un stat,
oricare ar fi acela, determină sau chiar forţează alt stat să-i copieze
modelul, să-i accepte „binele”.
209. Nimic din ceea ce fac oamenii, la nivel individual şi colectiv, la nivel
naţional şi internaţional, nu are valoare, nu are efect pozitiv atunci când
nu este respectată cea mai importantă regulă: nu ai dreptul să calci peste
voinţa altcuiva, nu ai dreptul să încalci liberul arbitru care îi garantează
omului libertatea de a alege în acord cu propria voinţă! Dacă voinţa unui
om sau a unei naţiuni este încălcată, atunci nu mai vorbim despre
binefacere, ci despre ABUZ! Binele impus cu forţa nu mai e deloc bun,
e doar un abuz, o impunere a unor condiţii de către cel mai puternic. În
plus, de cele mai multe ori, în „condiţiile binefăcătoare” sunt ascunse
interese economice şi politice care nu au nicio legătură cu binele ţării
care se vede nevoită să le accepte.
210. Dacă o ţară ajunge să INSPIRE alte ţări, atunci înseamnă că acea
ţară şi-a împlinit propriul Destin. Dacă, în schimb, o ţară ajunge să
DOMINE alte ţări, atunci înseamnă că acea ţară îşi ratează propriul
Destin. Este inutil să mai întreţinem cu bugete astronomice puzderia de
instituţii internaţionale atâta vreme cât tocmai în interiorul acestor
 instituţii internaţionale unele state îşi folosesc puterea militară şi
economică pentru a forţa decizii pe care celelalte state nu le doresc.
211. În societate, dacă un om este forţat să facă ceva împotriva propriei
voinţe, atunci acel om nu mai este o fiinţă liberă, ci se transformă într-
un sclav. Pe plan internaţional, este exact la fel: dacă un stat face sau nu
face ceva împotriva propriei voinţe, acceptând deczii ale altui stat care
îl controlează, atunci nu mai avem de a face cu relaţii internaţionale
libere, ci cu relaţii de putere de tip stat-stapân – stat-colonie. Dacă vrei
să ajuţi un alt om, fă-o în aşa fel încât să îi respecţi în acelaşi timp
opţiunile, deciziile. Nu folosi ajutorul pe care i-l dai pentru a prelua
controlul asupra acelui om! Pentru că aceea nu mai e binefacere, ci
delict de putere! La fel, dacă un stat puternic doreşte să ajute un stat
mai slab, să o facă respectând în acelaşi timp dreptul sfânt al acelui stat
de a se autodetermina! Dacă un stat puternic „ajută” un stat mai slab
impunându-i acestuia, în schimbul ajutorului dat, respectarea propriilor
condiţii şi adoptarea propriilor măsuri, străine de tot ceea ce defineşte
statul „ajutat”, atunci avem de a face cu cinism camuflat în binefacere,
cu colonialism care poartă masca internaţionalismului.
212. „Globalismul” este un curent cât se poate de nociv care a fost
inventat şi lansat tocmai pentru a abate atenţia popoarelor lumii de la
curentul uman-sănătos al FRATERNITĂȚII UMANE. Impulsul profund
către fraternitate umană presupune altruism, dialog între naţiuni,
schimb cultural şi cooperare pe baza respectului reciproc, a egalităţii şi
a garantării păstrării identităţii naţionale. În locul acestui impuls uman-
sănătos, ne este livrat globalismul nivelator, un globalism care nu e
despre dialog, ci despre monolog, care nu este despre schimb cultural,
ci despre obligativitatea adoptării unei singure „culturi”, nu este despre
cooperare pe baza respectului reciproc, ci despre impunerea unor
termeni şi condiţii de către „cel puternic”, nu este despre egalitate, ci
despre stăpânire, nu este despre garantarea păstrării identităţii
naţionale, ci despre forţarea ştergerii oricărei identităţi, despre arderea
oricărei amprente culturale şi spirituale!
213. Apoi, tot maeştrii disimulării şi ai manipulării au totul pregătit şi
pentru „faza a doua” – cea a unei noi emancipări a naţiunilor. Ei ştiu
foarte bine că impunerea agendei globaliste nu se poate petrece fără
fisuri. Şi atunci preferă să controleze tot ei fisurile, aşa cum o fac şi la
 nivel naţional, atunci când le dau cetăţenilor şi „eroilor” cetăţenilor
iluzia câştigării unor bătălii!
214. Maeştrii manipulării globale ştiu că impulsul uman-sănătos, de
care avem cea mai mare nevoie în prezent, este cel al fraternităţii
umane. Pentru a nu lăsa acest impuls să pătrundă în lume, să se
răspândească şi să genereze schimbare pozitivă, ei au generat falsul
impuls al globalismului nivelator. În plus, tot ei au ținut sub control şi
micile răbufniri naţionale, astfel încât acestea să nu afecteze cu
adevărat agenda globalistă şi să nu se apropie cu niciun centimetru de
adevăratul impuls – cel către fraternitate globală!
215. Nivelarea conştiinţelor până la punctul fără de întoarcere al
anularii lor definitive se face, de decenii, în trepte. Agenda progresist-
globalistă, cu tot noianul de clişee şi sloganuri pe care miliarde de
oameni se văd obligaţi să le înghită pe nemestecate nu reprezintă ultima
fază. Ultima fază, către care ne îndreptăm în ritm accelerat, este faza
anularii efective, totale a conştiinţei omeneşti prin transformarea
omului în cyborg, prin conectarea creierului, a trupului omului la
computer, la server, la „cloud”. Unirea omului cu inteligenţa artificială
e la doar un singur pas de a se produce. Iar acest lucru, odată produs,
va anula definitiv conştiinţa omului. Deja, de decenii, ne-am obişnuit,
din raţiuni de comoditate, să gândim din ce în ce mai puţin. În prezent,
gândeşte pentru noi aproape exclusiv Inteligența Artificială... Sunt
oameni care efectiv nu mai sunt în stare să găsească o destinaţie ţinând
în mână o hartă, sunt sclavii absoluţi ai Inteligenţei Artificiale care le
arată, care le spune pe unde să o ia, încotro să se ducă, unde le e casa.
216. Desigur, tehnologia în sine este absolut în regulă. Nu e nicio
problemă dacă te asistă un telefon atunci când vrei să ajungi undeva.
Sigur că e mai uşor şi mai rapid decât în situaţia în care întrebi oamenii
pe stradă sau te orientezi după o hartă pe care o ţii în mână. Tehnologia
nu trebuie respinsă. Două condiţii trebuie însă întrunite dacă vrem să
ne bucurăm de beneficiile pe care ni le aduce tehnologia. Prima: să ne
exersăm totuşi propria minte, să bem din apă vie a propriului spirit, să
ne păstrăm sufletele vii. Şi... să mai încercăm, măcar din când în când,
să mai ajungem undeva şi fără să folosim telefonul sau alt instrument
tehnologic „inteligent”. Şi a doua condiţie: să reglementăm tehnologia
astfel încât ajutorul tehnologic să nu mai fie plătit, de fapt, cu tone de
 informaţii despre cine suntem, unde mergem, ce spunem şi ce facem în
fiecare clipă a vieţilor noastre!
217. Aşadar, pentru a reveni, ne aflăm la un singur pas de marea
cotitură în istoria umanităţii. Pentru prima dată în istoria noastră, a
tuturor, suntem la un pas de a ne pierde conştiinţa, eul. Până acum, chiar
şi în cele mai grele condiţii, chiar şi în cele mai înfiorătoare situaţii,
omului NU îi putea fi răpit propriul eu, nu îi putea fi anulată pe termen
nelimitat conştiinţa. Avem cazul atâtor sfinţi sau eroi care şi-au păstrat
conştiinţa trează chiar şi atunci când au fost chinuiţi, torturaţi, omorâţi.
Omul, până acum, a putut – dacă a vrut! – să îşi păstreze intactă
conştiinţa de sine, conştientizarea propriului eu.
218. În scurtă vreme, omenirea se va afla la o răscruce de drumuri.
Oamenii vor avea de ales între anularea propriei conştiinţe, renunţarea
la propriul eu profund prin cuplarea directă la tehnologie (deocamdată,
suntem încă indirect cuplaţi la tehnologie, prin intermediul tuturor
aparatelor “inteligente” pe care le folosim) şi păstrarea propriei
identităţi conştiente, a propriului eu. Şi astfel, pentru prima dată în
istoria omenirii, de la prima sămânţă de OM şi până în clipa de faţă,
omul se va afla în situaţia de a-şi pierde propria conştiență liberă!
219. Puteţi fi asigurați de importanța timpurilor pe care le trăim tocmai
lăsându-vă pătrunşi de semnificaţia epocală a ceea ce se apropie aici:
trăiţi anii în care, pentru prima dată în istoria sa, omul chiar îşi poate
pierde propria conştiinţă liberă, contactul cu propriul spirit! Cine
realizează importanţă crucială a timpurilor pe care le trăim, realizează
şi cât de multe forţe sunt implicate, din ambele sensuri... Cei care, treji
fiind, vor să ajute omul să se trezească şi să se perceapă din nou pe sine
ca fiinţă spirituală trăitoare într-o lume spirituală. Şi cei care, tot treji
fiind, slujesc întunericul, iar nu lumina, cei care vor să îl atragă pe om în
această teribilă cursă a pierderii propriei identităţi conştiente. Este o
luptă „epică”, o luptă epocală pentru om care se dă exact în timp ce
omul continuă să îşi piardă timpul la fel ca şi până acum... În timp ce
suntem ţinuţi ocupaţi, zi de zi, seară după seară, cu luptele televizate
dintre gladiatorii politici, cu scandalurile cotidiene, cu discuţiile
interminabile despre nimic şi cu divertismentul de cea mai joasă
factură, în timp ce ne pierdem timpul, maeştrii întunericului ne conduc,
pe nesimţite, către momentul în care mulţi dintre noi, deja adormiţi
 fiind, nu vor vedea nicio problemă în „unirea cu tehnologia”, în a lăsa
Inteligența Artificială să pătrundă în noi, în corpul nostru, în creierul
nostru!
220. Gândiţi-vă... Dacă oamenii ar fi cu adevărat treji, ai putea măcar să
le vorbeşti despre a deveni cyborg-i, ai putea măcar să le pui problema
unirii cu tehnologia, cu Inteligenţa Artificială!? NU, evident că n-ai
putea! Şi, atunci, ce trebuie să faci pentru ca foarte mulţi oameni să fie
tentaţi să accepte pierderea propriei conştiinţe? – Să le-o adormi
înainte de a le-o lua de tot! E simplu... E simplu şi exact acest lucru se
întâmplă pe Pământ cu omenirea în ultimele decenii. Gradual,
oamenilor le-a fost amorţită, aţipită conştiinţa. După ce s-a atins acest
prag al adormirii cvasitotale a conştiinţei oamenilor, ultima fază este
activată: omul cu conştiinţa adormită va merge ca un somnambul, se va
așeza sforăind pe un scaun şi, fericit că „e parte din ceva extraordinar”,
va cere chiar el să fie printre primii care îşi pierd de tot conştiinţa, care
îşi lasă propriul eu înlocuit de mintea tehnologică, de Inteligenţa
Artificială...
221. Iar problema cea mai mare a celor care sunt convinşi că nu există
niciun spirit, nicio lume spirituală şi că, pe cale de consecinţă, unirea cu
Inteligenţa Artificială este absolut în regulă, cea mai mare problemă a
acestor oameni este că ei, adormiţi fiind întru propriul spirit, habar nu
au că cei care impun pe Planetă unirea omului cu tehnologia, înlocuirea
eului uman conştient cu Inteligenţa Artificială sunt fiinţe cât se poate de
conştiente atât de propriul spirit, cât şi de spiritul celor pe care i-au
convins că nu au un spirit!... Aici este una dintre cheile care pot deschide
cufărul înţelegerii timpurilor pe care le trăim: cei care îndeamnă
oamenii să devină una cu tehnologia în ideea că, oricum, „spiritul nu
există” sunt cât se poate de conştienţi de existenţa propriului spirit,
precum şi de existenţa spiritului celor pe care i-au convins că nu există
spirit!
222. Materialismul care alungă spiritul din lume nu este, la bază, rodul
ideologiei unor materialişti. NU, complet greşit! La baza sa,
materialismul care alungă spiritul din lume este rodul ideologiei unor
spiritualişti, al unor fiinţe perfect conştiente de existenţa spiritului şi a
lumii spirituale! Însă, din nou, gândiţi-vă... Dacă aţi fi slujitori ai negurii,
nu aţi încerca să îi convingeţi pe oameni că lumina nu există? Dacă aţi
 dori ca oamenii să-şi refuze propriul spirit, să respingă propria viaţă
spirituală, nu v-aţi strădui să îi convingeţi că spiritul şi lumea spirituală
nu există? E foarte simplu...
223. În spatele progresismului tiranic, a globalismului nivelator, a
materialismului, a societăţii supertehnologizate se află fiinţe puternice,
cât se poate de treze şi de conştiente de propriul spirit şi de spiritul
oamenilor cărora le spun că „spiritul nu există”! Iar agenda globalistă,
care mai are foarte puţin şi se impune la un nivel superior, prin anularea
conştiinţei celor care acceptă să devină una cu tehnologia, avansează
cu atât mai mult şi cu atât mai rapid cu cât mai mulţi oameni care ar
putea schimba starea de fapt îşi continuă starea de visare diurnă în loc
să pornească a se trezi! Dacă maeştrii negurii vor izbândi, va fi pentru
că miliarde de oameni buni vor fi ales visele şi somnul în locul stării de
trezie! Iar rolul acestui mesaj este tocmai acela de a le oferi oamenilor
posibilitatea de a alege: merg mai departe pe căile bătătorite care duc
către prăpastie sau deschid ochii şi pornesc sprea alte zări, senine...
224. Este nevoie de o amplă mişcare de trezire globală. Cum va acţiona
fiecare om în parte, cum va contribui fiecare popor în parte – acestea
ţin de unicitatea şi individualitatea fiecărui om şi a fiecărui popor. Însă
este necesar un fenomen global. Atâta vreme cât maeştrii disimulării
acţionează la nivel global, fenomenul trezirii spiritelor omeneşti trebuie
neapărat să fie tot unul global. Din acest motiv, este de maximă
importanță răspândirea globală a acestui mesaj! Dacă oamenii buni ai
Planetei vor continua să aştepte „crearea condiţiilor favorabile”, aceste
condiţii nu se vor ivi niciodată. Pentru că noi înşine suntem singurii care
putem genera aceste condiţii!
225. Într-adevăr, pentru ca o schimbare radicală, profundă, uman-
sănătoasă să se poată produce, sunt necesare anumite condiţii
favorabile. Dar aceste condiţii favorabile pot fi produse într-un singur fel:
prin trezirea cât mai multor oameni, prin spargerea cât mai multor bule
de săpun. Cu cât mai mulţi oameni vor deschide ochii, cu atât mai rapid
vom avea pe Planetă condiţiile favorabile pentru a purcede la o
schimbare totală a modului în care ne raportăm la ceilalţi şi la propriile
noastre vieţi.
Aşa cum aţi auzit în toate aceste luni că „în ultimele 24 ore au fost
înregistrate x cazuri noi de îmbolnăvire”, aşa ar trebui să înregistrăm, în
 sens pozitiv, toate „cazurile” noi de oameni care se vor fi trezit şi care
îşi vor fi dat mâna pentru a răspândi acest mesaj şi pentru a genera
acest fenomen global.
226. Cine vrea cu adevărat să ajute, să fie de folos în această perioadă
trebuie să se oprească puţin şi să vadă dincolo de filmul rulat zilnic peste
tot. Ni se spune că trebuie să fim aşa şi pe dincolo, că trebuie să ne
„aliniem” la tot soiul de curente şi tendinţe, că Estul e rău şi Vestul e
bun etc.. Dar ne oprim vreodată puţin pentru a vedea totuşi dincolo de
aceste condiţionări sociale, colective? Care e, de fapt, realitatea? Ce
înseamnă „valori progresiste”, ce înseamnă „parcurs euroatlantic”? Nu
ar trebui să conteze, de fapt, valorile umane şi parcursul umanităţii? De
ce acceptăm atât de uşor să fim aşezaţi în tabere divergente, de ce
suntem mereu pregătiţi să fim carne de tun, să constituim baza pentru
conflicte internaţionale, pentru război!?
227. Dacă sunt “naţionalist”, asta nu înseamnă că eu îmi consider
propriul popor ca fiind o “rasă superioară”, nu înseamnă nici că eu cred
că poporul meu trebuie să fie autosuficient, să se închidă în sine, precum
o monadă de sine stătătoare separată complet de orice altă seminţie.
Dacă sunt “naţionalist”, aceasta înseamnă că văd în poporul meu ceea
ce poate el deveni, ceea ce poate el oferi lumii, celorlalte popoare.
Împlinirea destinului unui popor, singura care poate aduce adevărata
bunăstare, fericire, mulţumire, nu mai este posibilă în zilele noastre –
ce efect al evoluţiei umanităţii – decât în măsura în care acest popor îşi
doreşte şi îşi propune să ajute celelalte popoare.
228. Poporul român, în acord cu propriul destin, ar trebui să fie acel
popor care să ofere lumii celei mari un cadru pentru înţelegere
reciprocă, pentru acţiune concertată, pentru adevărata fraternitate
omenească. Tocmai de aceea, aceia care nu vor că idealul fraternităţii
omeneşti să devină realitate palpabilă întreprind tot ceea ce poate fi
imaginat astfel încât poporul român să se depărteze cât mai mult de
propriul destin. Ceea ce trebuie înţeles, însă, este că tocmai această
depărtare de propria menire este cauza principală a stării de rău social
din România. Cu cât ne vom îndepărta mai mult de calea noastră, cu
atât mai rău ne va fi. Este inevitabil. Trebuie înţeles, cu adevărat înţeles,
că niciun partid, niciun om providenţial, niciun program economic,
politic sau social nu ne mai pot ajuta, câtă vreme nu vom cuprinde cu
 toată fiinţa noastră însemnătatea următoarei realităţi: românii nu mai
pot fi un popor împlinit decât în măsura în care încep să acţioneze în
acord cu propriul destin, destin care le cere ca, fără întârziere, să creeze
între graniţele ţării noastre un cadru uman favorabil aducerii aproape a
oamenilor lumii.
229. Apropo de politică şi politicieni… Deşi cel mai probabil îşi va nărui
în mare măsură susţinerea, un om politic adevărat, unul care îşi respectă
susţinătorii, nu le va spune acestora ce va face pentru ei, ci ce ar putea
face împreună. Am ajuns într-un ev al dezvoltării noastre în care este
necesar ca toţi să se implice. Sunt complet depăşite vremurile în care
figuri providenţiale se ocupau singure de binele oamenilor, de binele
unui grup, al unui oraş, al unei naţiuni.
230. Iar atunci când aduc în discuţie – destul de des – faptul că “am
ajuns într-o perioadă a dezvoltării noastre”, e bine ca lucrurile să fie
corect înţelese. Aşa cum există etape ale dezvoltării corpului omenesc,
etape care se succedă chiar dacă omul nu le acordă prea multă
importanţă, tot aşa există şi etape ale dezvoltării organismului social,
etape ale evoluţiei umanităţii în ansamblul ei. Un copil creşte, dinții i se
schimbă, pubertatea vine chiar dacă el “crede” sau nu în asta, chiar dacă
îl interesează sau nu, chiar dacă acordă sau nu vreo importanţă tuturor
acestor schimbări, tuturor acestor etape. Aidoma, umanitatea ajunge în
aumite etape ale dezvoltării sale chiar dacă nu “crede” în asta, chiar
dacă nu le observă şi nu le înţelege, chiar dacă nu îi pasă prea mult. Este
pura realitate…
Diferenţa este aceea că, dacă organismul omului se dezvoltă mai
departe şi fără aportul omului, organismul social are nevoie de
înţelegerea, de conştientizarea şi de acţiunea omului. Dacă ajungem, cu
toţii, într-o anumită etapă a dezvoltării noastre ca regn şi pur şi simplu
ne ne pasă, atunci nu facem decât să generăm haos şi rău social,
naţional şi internaţional. Corpul social are nevoie de oameni treji, nu de
somnambuli. Altminteri, vom rata tot ceea ce ar trebui să dezvoltăm în
actuala etapă şi, ca efect imediat, ne vom afunda tot mai mult în mâzga
cea neagră care deja sufocă totul pe planetă.
231. Ca exemplu edificator, actuala etapă a dezvoltării umanităţii cere
de la fiecare dintre noi să înţelegem necesitatea acţiunii comune în
sensul unei fraternităţi umane globale. Acest impuls există în fiecare
 dintre noi, pentru simplul motiv că fiecare dintre noi se găseşte, acum,
în etapa de dezvoltare a umanităţii care cere acest lucru. Acest impuls
către fraternitate umană globală există deci în fiecare dintre noi. Însă
cei care se opun dezvoltării omului şi a umanităţii în sensul corect al
propriului destin întreprind tot ceea ce se poate întreprinde astfel încât,
în locul fraternităţii umane globale LIBERE să ni se livreze aşa-numitul
“globalism”.
232. Tendinţa noastră firească spre fraternitate globală este înăbuşită şi
în locul ei ni se livrează globalism artificial. În locul unei comunităţi
alcătuite din indivizi liberi care lucrează spre binele semenilor lor,
suntem forţaţi să trăim în închisoarea planetară a globalismului
nivelator, un globalism care ne împiedică să gândim liber şi să acţionăm
liber, un globalism tiranic, care ne forţează să gândim, să vorbim şi să
acţionăm doar aşa cum consideră unii că “e corect”.
233. Marea trecere a omenirii către o altă etapă evolutivă este ucisă în
faşă. Progresul real al omenirii este înăbuşit, iar în locul acestuia ni se
livrează progresismul artificial. În locul unei comunităţi de indivizi care
îşi susţin reciproc bunăstarea, care se îngrijesc unii de alţii, care se
recunosc pe sine şi îi recunosc pe ceilalţi ca fiinţe spirituale, ca fiinţe
profunde, ca fiinţe complexe, suntem forţaţi să ne dăm cu sania pe
derdeluşul plin de clişee stupide al aşa-zisului “progresism”. Nu mai
avem de a face cu progresul unei lumi libere, cu progresul unor oameni
liberi, ci cu tirania unui “progresism” care nu ne mai permite să spunem
ce credem, ci doar ce “trebuie”.
234. Apoi, mai este ceva care e pervertit în cel mai odios mod, ca un
atac direct, făţiş, fără oprelişti, la însăşi esenţa fiinţei omeneşti.
Solidaritatea este pervertită în singularitate. În loc să folosim tehnologia
pentru a susţine solidaritatea umană, suntem împinşi fără să realizăm
către un moment în care tehnologia ne va folosi pe noi pentru a crea
ceea ce teoreticienii şi practicienii “lumii cibernetice noi” numesc
“singularitate” – adică acea secundă în care Inteligenţa Artificială
devine conştientă de sine şi nu mai are nevoie de om pentru a se
dezvolta.
235. În absenţa unei preocupări reale pentru înţelegerea fiinţei
omeneşti, tot ceea ce auzim ca discurs despre “drepturi şi libertăţi” este
egal cu zero. “Şefii” de state, de instituţii de forţă vorbesc nonstop,
 pompos, despre drepturi şi libertăţi, însă ceea ce fac în mod real nu are
nicio legătură cu vreun drept sau cu vreo libertate, ci are legătură doar
cu setea de putere şi cu exercitarea, adeseori discreţionară, a puterii.
236. Se vorbeşte mult despre “democraţie” şi despre “lumea liberă”. Aş
vrea să vă întreb doar atât: în “democraţie”, în “lumea liberă”, ce cuvânt
au de spus cetăţenii cu privire la modul cum sunt utilizaţi banii proveniţi
din taxele şi impozitele pe care chiar ei le plătesc? Cine şi când îi întreabă
pe oameni dacă, de pildă, sunt de acord ca un trilion de dolari să meargă
anual către oamenii săraci şi bolnavi, mai degrabă decât să meargă
către armament şi operaţiuni militare? Ce “democraţie” este aceasta?
Ce “lume liberă”? Să fim serioşi! Cuvinte precum “democraţie”,
“drepturi şi libertăţi”, “justiţie şi stat de drept” sunt doar cuvinte,
recipiente goale, forme fără fond, câtă vreme cei care ar trebui să le
umple cu conţinut nu sunt nici pe departe fiinţe care să respecte cu
adevărat omul, în profunzimea şi complexitatea sa.
237. Cea mai mare problemă a umanităţii nu e aceea că ducem lipsă de
oameni buni, că oamenii care simt satisfacţie în a face rău sunt mai mulţi.
Nu, nu este aşa. Cei mai mulţi oameni de pe Pământ sunt oameni buni
sau, oricum, oameni care nu găsesc o satisfacţie în a le face rău altora.
Marea, cea mai mare problemă a umanităţii este alta. Anume că cea mai
mare parte a omenirii doarme, doarme buştean! Miliarde de oameni
care nu sunt în niciun caz fundamental răi, miliarde de oameni care sunt
chiar mai degrabă buni, dar care dorm somnul ce le-a fost indus.
Aceasta este, de fapt, cea mai mare problemă a umanităţii. Degeaba în
casa care arde doarme un pompier... Degeaba în maşina care alunecă
în prăpastie doarme un şofer experimentat... Degeaba în valurile mari
şi periculoase ale oceanului doarme un foarte bun înotător...
238. Marea noastă problemă aceasta este: o grămadă de oameni buni
care dorm. Dorm un somn care le-a fost indus, încă de când s-au născut,
prin modul în care este concepută societatea în care trebuie să trăiască.
Totul, în societatea în care ne naştem, funcţionează ca un somnifer. Aşa
este totul conceput, nu e în niciun caz o întâmplare! Cei care ne vor
dormind sunt cât se poate de treji, doar că slujesc interese întunecate...
Să nu credeţi vreo clipă că cei care induc somnul sunt la rândul lor
adormiţi! Nu, ar fi foarte greşit să credeţi asta! Nu poate adormi un alt
om decât unul care este treaz! Problema cu cei care induc somnul diurn
 al umanităţii nu este aceea că dorm la rândul lor, ei sunt cât se poate
de treji! Problema cu aceste fiinţe este că, treze fiind, au ALES să
slujească întunericul, şi nu lumina, noaptea, şi nu ziua. Şi, în vreme ce
oamenii buni ai Pământului dorm, oamenii care au ales negura sunt cât
se poate de treji şi le induc şi menţin acestora somnul. Astfel, destinele
a miliarde de oameni sunt deturnate, iar omenirea, în ansamblul ei, se
îndreaptă ordonat şi somnambulic spre prăpastie...
239. Dormim un somn foarte profund atunci când credem că „am
învins” în lupta cu alţi semeni de-ai noştri care cred altceva. Cum ai putea
„învinge” când, evident, e vorba doar despre o mică bătălie, iar mâine
ceilalţi vor repurta la rându-le o victorie? Cum ai putea învinge când, de
fapt, cei care conduc omenirea prin mările somnului indus exact asta
vor – să ne războim toţi cu toţi, să ne luptăm şi să ne detestăm, să ne
urâm şi să fim agresivi unii cu alţii până când nu mai rămâne piatră pe
piatră pe Pământ şi celulă peste celulă în noi!?
240. Un om treaz nu va lupta niciodată împotriva altui om, chiar dacă
acela ar fi întruchiparea a ce e mai rău pe Pământ. Iar motivul, deşi
poate suna ciudat, paradoxal, este foarte simplu: un om treaz ŞTIE că
nu poţi învinge niciodată întunericul. Oricât de bun ai fi, oricât de bine
pregătit şi determinat, NU ai cum să reuşeşti vreodată să cari cu roaba
întunericul afară din cameră! NU aşa vei face vreodată lumină în
încăpere! Doar îţi vei irosi întreaga viaţă în aplauzele celor care te vor în
întuneric, care întunericului îi slujesc şi care te încurajează, fără ca tu să
realizezi, să „lupţi cu întunericul”.
241. NICIUN om care vede lumina nu te va încuraja vreodată să lupţi cu
întunericul! NICIUNUL! Cine te încurajează să faci asta este fie un
somnambul care se crede treaz, fie un om treaz care slujeşte tocmai
întunericul!
242. Cine vede lumina, cine are ochii deschişi îţi va spune
ÎNTOTDEAUNA că nu poţi aduce lumina în viaţa ta şi în lume decât
FĂCÂND LUMINĂ! Aprinde lumina, un bec, o candelă, o lumânare, fă un
foc din lemnele sufletului tău... Fii tu purtător al luminii! Dă-o mai
departe aşa cum ne aprindem unii altora lumânările în Noaptea Învierii!
243. Cine vede lumina ştie că nu poţi avea lumină dacă lupţi cu
întunericul. Dacă lupţi cu întunericul, singurul rezultat va fi acela că vei
rămâne în întuneric! Aşa a fost mereu şi aşa va fi mereu! Tocmai de
 aceea, cei care văd, cei care ştiu cu adevărat vă vor îmboldi să faceţi
lumină, vă vor spune că doar dacă vă concentraţi pe A FACE LUMINĂ
veţi putea avea cu adevărat lumină, şi nu întuneric!
244. Adevăratul „războinic al luminii” este acela care aprinde candela
sufletului său, care îşi transformă propriul spirit astfel încât acesta să
devină o lumânare care arde pentru a lumina în jurul său şi pentru a
aprinde şi lumânările spiritelor altor oameni. Adevăratul „războinic al
luminii” nu este acela care pozează în „lider epocal” şi care luptă
demonstrativ împotriva întunericului. Acela este fie un biet somnabul,
fie chiar un slujitor al întunericului! Cel care vrea să vă ajute să trăiţi în
lumină, să VEDEŢI este acela care vă îndeamnă, vă încurajează SĂ
FACEŢI LUMINĂ, să deveniţi intermediari ai luminii, nu să luptaţi fără
nicio şansă împotriva întunericului nedând astfel nicio șansă luminii!
245. Întunericul nu poate fi învins nu pentru că ar fi mai puternic! Ci
pentru că el nu e, în mod real, o prezenţă. El este o absență – absenţa
LUMINII! Tocmai de aceea, „a învinge întunericul” e, de fapt, „a face
lumină”. Este EXACT ca în viaţa de zi cu zi... A căzut curentul electric şi
vrei să luminezi în casă ca să vezi pe unde mergi? Păi şi ce faci atunci?
Iei o lopată şi încerci să arunci pe geam bucăţi de întuneric aşa cum dai
zăpada ca să poţi umbla? Sau aprinzi o lumânare, o lanternă, blitzul unui
telefon?
246. Cei care, treji fiind, au ALES să fie slujitori ai întunericului vă vor
încuraja mereu să „luptaţi împotriva întunericului”, vă vor spune că
aceasta este calea, că doar aşa puteţi învinge – fiind curajoşi, neînfricaţi,
mereu determinaţi! În realitate, nu veţi face decât să vă bateţi cu morile
de vânt, veţi fi eroi legendari într-o bulă de săpun, dormind în continuare
un somn ce v-a fost indus şi care este abil menţinut inclusiv atunci când
cei mai buni dintre voi sunt păcăliţi, sunt îndemnaţi „să lupte cu
întunericul”. Astfel, vă cheltuiţi inutil cei mai mulţi ani din viaţă şi cele
mai mari rezerve de energie, în loc să folosiţi aceşti ani şi această
energie pentru a FACE LUMINĂ!
247. O altă problemă a oamenilor buni ai acestei Planete este aceea că
aşteaptă mereu „circumstanţele potrivite”, contextul intern sau extern
favorabil. Se agaţă de câte o platformă, de câte un partid, de câte un
„erou”, de câte un „lider”, fie el naţional sau internaţional şi AŞTEAPTĂ
ca platforma, partidul, eroul, liderul epocal să transforme starea de fapt
 astfel încât ei să ajungă să se poată exprima. Realitatea crudă este însă
că aşteaptă degeaba şi că această aşteptare nu este nimic altceva decât
TIMP PIERDUT!
248. Oamenii buni ai Pământului sunt împinşi astfel în trei mari
categorii. Pe de o parte sunt cei care au fost abil convinşi să „lupte
împotriva întunericului”. Astfel, ei au uitat să se mai preocupe de
lumină, să o aprindă pur şi simplu pentru a nu mai fi întuneric. Pe de
altă parte, sunt cei care aşteaptă „contextul favorabil”. Astfel, ei pierd
propriul timp şi timpul speciei, neînţelegând că doar DE EI depinde
crearea contextului favorabil!
Dacă vom continua să ne ducem micile lupte „împotriva întunericului”
nu vom ajunge să ne preocupăm niciodată cu ceea ce e cu adevărat
important: aprinderea luminii în noi şi în jurul nostru. Iar dacă vom
continua să aşteptăm „crearea circumstanţelor favorabile” de către
altcineva – mereu ALTCINEVA! –, atunci vom continua să aşteptăm o
himeră ce nu va prinde niciodată realitate.
Iar a treia mare categorie este alcătuită din oamenii buni care nu sunt
neapărat convinşi că „trebuie să lupte cu întunericul”, care nu aşteaptă
neapărat ca altcineva să „creeze contextul favorabil”, dar care cer „să li
se spună ce să facă”. Aceşti oameni buni trebuie să înţeleagă însă cu
adevărat atât acest mesaj, cât şi timpul devenirii noastre ca oameni,
etapa în care ne aflăm cu toţii, indiferent dacă şi conştientizăm asta.
Aceşti oameni buni trebuie să înţeleagă că nimeni dintre cei care vor cu
adevărat să-i ajute nu le va spune „ce trebuie să facă”. Totul trebuie să
pornească din ei, doar aşa are cu adevărat valoare şi efect. Orice lucru
făcut pentru că cineva în care credem ne spune să îl facem este, chiar şi
sub imperiul celor mai bune intenţii, o încălcare a liberului arbitru, o
frângere a voinţei LIBERE a omului.
249. Puteţi lucra împreună cu oameni pe care îi apreciaţi, dar nu le
cereţi niciodată să vă spună „ce să faceţi”. Pentru că, dacă sunt cu
adevărat oameni liberi, NU vă vor spune. Vă vor încuraja să descoperiţi
singuri ce anume „VREŢI să faceţi”, în acord cu ceea ce sunteţi!
250. De o comunitate de oameni LIBERI care cooperează LIBER este
nevoie în această etapă a devenirii noastre. Din acest motiv, primul şi
cel mai important lucru este să lăsăm să acţioneze asupra noastră
 impulsul de a ne trezi şi de a fi liberi şi, în acelaşi timp, impulsul de a-i
ajuta şi pe alţii să se trezească şi să trăiască întru propria libertate.
251. Toate conflictele, mai mult sau mai puţin mimate, dintre politicieni
şi partide NU au de fapt niciun fel de relevanţă pentru cetăţean! Însă vă
spun: dacă doriţi să aveţi oameni politici, nu doar politicieni, atunci
trebuie ca în societate să avem şi oameni sociali, nu doar cetăţeni.
Cetăţenii se încolonează şi votează politicieni. Oamenii sociali sunt
cetăţeni treji, care încearcă să ajute şi alţi cetăţeni să se trezească, ştiind
că doar aşa – trezindu-se cât mai mulţi, atingându-se absolut necesara
masă critică – se va putea ajunge în situaţia în care tot mai mulţi oameni
politici să schimbe destinele cetăţii. Oamenii sociali vor genera oameni
politici. Omul politic nu se poate naşte decât din omul social. Mulţi
oameni sociali, mulţi oameni politici... Mulţi cetăţeni adormiţi, mulţi
politicieni somnambuli...
252. Primul semn că te-ai trezit este acela că ai înţeles două lucruri...
Primul: dacă vrei să schimbi ceva, depinde de tine şi nu de altul să
acţionezi în sensul acelei schimbări. Şi al doilea: dacă vrei să schimbi
ceva, vei încerca să îi ajuţi pe cât mai mulţi semeni de-ai tăi să se
trezească, ştiind că în ecuaţia lumii moderne NUMERELE MARI
CONTEAZĂ! Oricât de neplăcut ar fi, oricât de rău ar suna, aceasta este
realitatea – numerele mari contează! Nu ai cum să mişti lumea în
direcţia corectă, în sensul bun decât dacă lumea vrea şi ea asta. Iar
pentru ca lumea să vrea asta, este necesar ca lumea să deschidă mai
întâi ochii...
Tocmai de aceea, „Open Your Eyes!” (OYE!) (“Deschide ochii!”) ar trebui
să devină SEMNUL mişcării noastre – Platforma Oamenilor Liberi,
Platforma Oamenilor Treji!
253. Cel mai rău lucru pe care un om bun îl poate face, legat de tot ceea
ce discutăm aici, este să dezvolte o atitudine temătoare, să intre într-o
defensivă încordată, să înceapă să respingă tot. Nu, e profund greşit! NU
aceasta este calea. De pildă, să luăm în discuţie tehnologia… Ideea nu
este să respingem tehnologia atunci când observăm că e utilizată
pentru a-l rupe pe om de sine şi de ceilalţi, pentru a-l robotiza, pentru
a-l transforma într-un computer mergător care nu mai are nicio idee
despre lumea profundă căreia îi aparţine în mod REAL. Nu, nu acesta
este drumul corect! Drumul corect este acela al contrabalansării, al
 UMANIZĂRII tehnologiei. Nimic nu e rău în sine. Devine însă rău, nociv
în momentul în care nu îi mai serveşte omului, în momentul în care are
ca obiectiv fundamental dezumanizarea omului.
254. Apropo de Inteligenţa Artificială, mare atenţie la capcanele care vi
se pun în drum! Multimiliardari foarte influenţi, cu afaceri în domeniul
tehnologiilor avansate, au câştigat încrederea multora arătându-se
foarte preocupaţi de faptul că Inteligenţa Artificială ne-ar putea domina
în scurtă vreme. Şi ce credeţi că au făcut exact în perioada în care le-au
câştigat multora încrederea vorbind despre pericolele legate de
dezvoltarea Inteligenţei Artificiale? Au dezvoltat intens, aruncând
miliarde în joc, tocmai... Inteligenţa Artificială. Acum, după ce le-au
câştigat multora încrederea pozând în persoane foarte responsabile, vin
şi vă spun: „Dacă nu poţi bate Inteligența Artificială, atunci UNEŞTE-TE
CU EA!”... Înţelegeţi cum pun aceşti magnaţi ai Inteligenţei Artificiale
problema!? Mai întâi, vă spun, foarte corect, ca Inteligenţa Artificială
poate scăpa de sub control şi că poate ajunge să-i transforme pe oameni
în propriii ei sclavi. Apoi, se întorc cu “soluţia”: „Ca să nu te domine
Inteligența Artificială, uneşte-te cu ea!”...
255. Înţelegem noi oare cu adevărat unde s-a ajuns şi ce urmează să se
întâmple în foarte scurtă vreme!? Magnaţii Inteligenţei Artificiale îi vor
convinge pe mulţi să se unească, să devină una cu aceasta, spunându-
le că doar aşa o pot ţine sub control. În realitate, odată ce omul se va
uni cu Inteligenţa Artificială şi va deveni cyborg, nimic din eul său
conştient, din spiritul său nu se va mai putea exprima!
256. Magnaţii Inteligenţei Artificiale vă vorbesc despre fiinţa voastră ca
despre o maşină... O maşină biologică, dar o maşină... În această
paradigmă postmaterialistă (om = maşină biologică), ei vă prezintă
Inteligența Artificială ca pe o maşină mai avansată decât mașina-om. Şi,
atunci, absolut logic pentru această paradigmă, vor să vă convingă că
mașina-om trebuie să devină una cu Inteligenţa Artificială pentru ca
aceasta să nu îi fie superioară.
257. ...Ceea ce magnaţii Inteligenţei Artificiale, ceea ce maeştrii sectei
transumaniste din Silicon Valley nu vă spun însă este că nu sunteţi în
realitate o mașină-biologică, că în realitate aveţi un suflet, un spirit, că
sunteţi mult mai mult decât o sumă de funcţii ale unor mecanisme
biologice de sine stătătoare! Asta nu vă spun transumaniștii din Valea
 Siliconului, din Valea Sub-Umanității, din Valea Seacă, din deşertul
postuman unde apa vie a spiritului nu udă niciun fir de nisip! NU, nu vă
spun asta, deşi ei ŞTIU foarte bine că aşa este!
258. Am mai spus şi o repet: să nu cădeţi în capcana de a considera că
cei mai mari promotori ai materialismului sunt la rândul lor nişte
materialişti! NU! Nicidecum! Aceştia sunt perfect conştienţi de existenţa
spiritului şi a lumii spirituale. Şi tocmai de acest spirit şi de această lume
spirituală vor să vă ţină departe! Tot ceea ce fac nu e îndreptat spre a
vă ajuta să vă apropiaţi de omul profund din voi. Tot ceea ce fac ei este
pentru a vă face să uitaţi total de acest om profund. Apoi, în deşertul
spiritului, într-o umanitate goală de propriul conţinut, vin cu „soluţia
salvatoare” a unirii cu Inteligenţa Artificială!
259. Inclusiv toate instituţiile internaţionale care iau în dezbatere
pericolele Inteligenţei Artificiale nu fac altceva decât să bată apa în piuă!
Pentru că nu poţi înţelege cu adevărat de ce e dezvoltată Inteligența
Artificială, de ce se urmăreşte transformarea oamenilor în cyborgi,
decât dacă înţelegi mai întâi care este lumea REALĂ a omului şi care este
adevăratul său Destin! Dacă nu eşti conştient de propriul spirit, dacă nu
eşti conştient de lumea spirituală în care trăim în fiecare clipă a vieţilor
noastre, atunci nu ai cum să găseşti soluţii pentru problema riscurilor
implicate de dezvoltarea Inteligenţei Artificiale!
Oricât s-ar dezbate şi oricât s-ar încerca reglementarea dezvoltării
Inteligenței Artificiale, nu se va realiza absolut nimic câtă vreme cei care
încearcă o astfel de reglementare nu sunt fiinţe TREZE, oameni care să
fie capabili să pună corect problema pentru a putea fi aflată apoi corect
şi soluţia!
260. Vedeţi, am plecat de la politică şi am ajuns la Inteligenţa Artificială,
la iminenta unire cu aceasta, la transformarea oamenilor în cyborgi, la
anularea spiritului şi la tratarea omului ca mașină-biologică... De ce am
ajuns la aceste subiecte când ne propusesem să vorbim despre politică
şi politicieni!? – Pentru că EXACT despre astfel de lucruri – esenţiale! –
ar trebui să vă vorbească politicienii! Oameni politici adevăraţi, care
înţeleg lumea, care sunt treji, care sunt conştienţi de viaţa complexă a
omului profund din ei şi din ceilalţi, astfel de oameni politici despre
astfel de lucruri v-ar vorbi...
261. De ce credeţi că asistăm la acest tsunami de trivial şi
superficialitate care culcă la pământ tot ce e frumos şi profund? Pentru
că există, la nivel mondial, un plan foarte bine pus la punct – acela prin
care anumite grupuri se asigură că cea mai mare parte a omenirii nu
ajunge aproape niciodată la autosondare, la întrebările esenţiale
despre sine, despre ceilalţi şi despre lume. Microcosmosul-om nu mai
ajunge să se conştientizeze pe sine ca fiinţă spirituală – parte a unui
macrocosmos spiritual, a unei lumi spirituale cât se poate de vii şi reale.
Acesta este motivul pentru care tot ce înseamnă viaţa unui om, de la
naştere şi până la moarte, este astfel organizat şi dirijat încât aproape
nimeni să nu mai deschidă larg ochii. Aproape nimeni nu mai vede
dincolo de pânza de păianjen ţesută pretutindeni, în care zacem fără
vlagă spirituală şi fără aplomb sufletesc.
262. E nevoie să ne oprim de fiecare dată puţin pentru a încerca să
înţelegem CE se întâmplă şi DE CE se întâmplă. De exemplu, de cel puţin
30 de ani, dar mai ales în ultimul deceniu, oricine poate remarca o
creştere colosală a interesului pentru filme şi cărţi de ficţiune, în special
ficţiune supranaturală. Sălile de cinema sunt arhipline, iar platformele
online sunt folosite la intensitate maximă de fiecare dată când un nou
film cu personaje şi lumi magice apare. ...Explicaţia e foarte simplă.
Omul profund e văduvit de lumea sa profundă, omul profund din omul
cotidian simte că se sufocă, simte că se usucă, neprimind de la omul
cotidian, neprimind de la societate nici măcar un degetar de apă vie.
Din acest motiv, fără să conştientizeze, miliarde de oameni caută
eliberarea din chingile cotidianului sec şi lipsit de rost. Oamenii
evadează cu ajutorul filmelor, cu ajutorul cărţilor, cu ajutorul muzicii, cu
ajutorul realităţii virtuale... şi aşa mai departe.
263. Fiecare dintre noi este exact ca o păpuşă Matrioska: un om în
interiorul altui om... Fiecare dintre noi e un om profund aflat în interiorul
omului superficial. Omul profund este ţinut ferecat, înfometat, însetat şi
frustrat de omul cotidian. Omul cotidian este în mare măsură o iluzie,
un conglomerat de condiţionări sociale, de preconcepţii lipsite de orice
fel de însemnătate. Toată societatea omenească este construită în jurul
omului cotidian, nu în jurul omului profund. Inclusiv toate „reformele”,
chiar dacă ele sunt concepute de persoane cât se poate de bine
intenţionate, se învârt tot în jurul omului superficial cotidian. Tocmai de
 aceea, umanitatea nu are cum să treacă la nivelul următor, nu poate
face nici măcar un pas înainte, nu poate reforma cu adevărat viaţa sa
economică, politică şi socială câtă vreme continuă să pună în centru
omul cotidian – adică acel produs social aspiritual, lipsit de orice fel de
conţinut sufletesc şi spiritual.
264. Legile, educaţia, politica, economia, afacerile interne şi relaţiile
externe ale statelor lumii sunt concepute pentru omul superficial, pentru
omul cotidian, iar nu pentru omul profund, pentru omul spiritual. Ca
atare, o s-o spun răspicat: e absolut inutil să vă puneţi speranţele în
capacitatea unui om sau a câtorva oameni de a schimba un Sistem care
nu a fost conceput acum un an, doi, ci care a fost bine, abil pus la punct
şi desăvârşit timp de secole. Un om sau câţiva oameni, chiar dacă au
sprijin popular masiv, NU pot schimba în realitate mare lucru. Pentru o
schimbare reală, este nevoie ca TOŢI, ca absolut toţi cei care îşi doresc
schimbarea să se implice. Trăim într-o perioadă a dezvoltării speciei
omeneşti în care nu mai este posibil ca destinele tuturor să fie
schimbate în bine de un om sau de o mână de oameni. Trăim în Era
Libertății conştiinţei omeneşti. Chiar dacă mult prea mulţi nu sunt
conştienţi de asta, chiar dacă mult prea mulţi nu preţuiesc nici măcar
drepturile şi libertăţile elementare, realitatea este că ne aflăm, cu toţii,
în plin Ev al Libertăţii! Dacă vom conştientiza acest lucru, dacă vom
începe să înţelegem cu adevărat lumea şi pe noi înşine, atunci, abia
atunci vom putea să schimbăm cu adevărat societatea noastră.
265. Mare parte din ceea ce numim „drepturi şi libertăţi fundamentale”,
oricât de bune şi de necesare ar fi, nu sunt mai mult decât drepturi şi
libertăţi ale omului cotidian, ale omului superficial. Adevărata libertate,
interioară şi socială, vine însă abia cu deşteptarea omului profund în
interiorul omului superficial. Păpuşile Matrioska... Omul profund iese
din omul superficial. Iar atunci lumea profundă devine posibilă.
...Înţelegeţi? Vrem o lume frumoasă, o lume cu sens şi rosturi, dar nu
pricepem că lumea asta nu poate fi lumea omului cotidian, ci DOAR
lumea omului spiritual. Lumea omului nu va arăta cu adevărat bine
decât atunci când va deveni lumea omului spiritual. Mai bine spus,
lumea reală a omului spiritual trebuie percepută, înţeleasă, simţită şi
asumată, dacă dorim cu adevărat să construim o societate mai bună.
 Apropo de acest „mai bună”... „Mai bună” pentru ce şi pentru cine? Ce
înseamnă „societate mai bună”? Care este „mai binele”, binele
superior, binele mai mare? ...Aceasta este o întrebare esenţială, pe care
nu prea şi-o pune nimeni.
266. Atât tendinţa evolutivă firească spre fraternitate umană, cât şi
tendinţa susţinută artificial către ură şi segmentare nu privesc doar
grupuri, fie ele şi foarte mari, de oameni, ci privesc întreaga umanitate.
Ca atare, orice efort îndreptat către dezvoltarea unei societăţi omeneşti
sănătoase nu poate, nu MAI poate fi doar un demers local. Ceea ce se
petrece cu oamenii, în sens negativ, este rodul unor acţiuni de
anvergură planetară. Prin urmare, este de la sine înţeles că cine vrea cu
adevărat să sprijine depăşirea acestei mari cumpene a umanităţii nu o
poate face decât adresându-se oamenilor de pe întreaga planetă. Orice
construcţie strict locală va eşua, indiferent cât de multe bune intenţii
stau la bază. Nu poţi contrabalansa un efect global acţionând doar local.
Sigur, acţiunile vor fi în mare măsură locale, însă conştientizarea
misiunii trebuie să atingă masa critică la nivel GLOBAL!
267. Absolut toate domeniile vieţii omului sunt aşezate pe temelii false,
câtă vreme nu este conştientizată natura spirituală a acestuia. Dacă cei
care elaborează programele educaţionale, economice, sociale nu sunt
conştienţi de propriul spirit, nu realizează că trăiesc, ca fiinţe spirituale,
într-un univers spiritual, atunci este pur şi simplu imposibil să iasă ceva
bun din programele lor, oricât de bine intenţionaţi ar fi.
Din clipa în care omul este recunoscut în complexitatea şi profunzimea
sa, orice cadru care îl implică va purta pecetea complexităţii şi a
profunzimii.
268. Un politician onest va recunoaşte că partidele, nu doar în România,
ci pretutindeni, sunt organizate ca nişte găşti. Nu în sens infracţional –
deşi se întâmplă şi asta –, ci în sensul dublei măsuri: al nostru e bun şi al
lor e rău, chiar dacă amândoi au spus sau săvârşit acelaşi lucru. Orice
politician onest va admite asta, iar orice cetăţean cu adevărat LIBER vă
observa asta. …Şi atunci, ce e de făcut? Renunţarea la partide,
dezvoltarea unui alt sistem reprezentativ, democratic? Posibil, însă nu
aceasta este ideea. Nu vom rezolva nimic dacă, observând că un sistem
este putred, ne hotărâm să îl eliminăm cu totul. Chiar dacă facem asta,
chiar dacă ne apucăm şi creăm alt sistem, cu totul nou, cu totul diferit,
 în scurtă vreme şi acesta va fi corupt, şi acesta va începe să aibă un
sâmbure putred. Iar explicaţia este foarte simplă: nu plecăm de unde ar
trebui să plecăm. Plecăm de la sistem, în loc să plecăm de la cei care
creează şi întreţin respectivul sistem. În loc să plecăm de la oamenii care
generează, întreţin şi populează sisteme, plecăm chiar de la sisteme.
Greşit, fundamental greşit! Dacă nu se schimbă, fundamental, modul de
raportare a omului la sine şi la ceilalţi, atunci putem schimba miliarde
de sisteme. Nimic nu se va schimba, cu adevărat, în bine! Vom avea
doar iluzia unei forme superioare. În realitate, noua formă va avea
acelaşi conţinut superficial, nedemn de înălţimea şi adâncimea fiinţei
omeneşti!
269. Tocmai acesta este motivul pentru care “întoarcerea la om” sau
“reaşezarea omului în centru” nu sunt doar sloganuri, ci reprezintă
adevărata cheie care poate deschide adevărata uşă către nivelul
următor. Însă nu e vorba despre o întoarcere la om aşa cum este el
înţeles în prezent. E vorba despre o întoarcere la om aşa cum este el de
fapt, în toată complexitatea sa. Câtă vreme omul, care este o fiinţă
eminamente spirituală, nu este recunoscut şi nu se recunoaşte ca atare,
ca fiinţă spirituală, la ce… “om” ne-am putea întoarce, ce… “om” am
putea aşeza în centru!? În centru nu am putea pune decât omul ca fiinţă
spirituală, iar nu omul ca sumă de clişee cotidiene.
270. Neacceptând apartenența omului la lumea spirituală, decăderea
societăţii omeneşti se va accelera teribil în următorii ani. Iar motivul e
unul foarte uşor de întrezărit: dacă ţi se refuză accesul la cea mai
importantă parte a ta, la esenţa ta, singura care te poate cu adevărat
ajuta să te simţi împlinit, atunci frustrarea subconştientă te va îmboldi
să cauţi mereu noi şi noi distracţii. Distracţii în sensul de distragere…
Când atracţia către propriul spirit este oprită artificial, rezultă distracţia,
căutarea la nesfârşit a unui remediu pentru golul sufletesc şi spiritual.
271. Un sfat: când cineva se erijează în instanţă spirituală sau morală şi
începe să elibereze – în mintea sa, desigur – certificate de “bun creştin”
sau de “bun cetăţean”, aveţi un singur lucru sănătos de făcut – FUGIŢI!
Omul acela e luat… E plină scena publică de virtuoşi închipuiţi! Cum îi
puteţi identifica? E foarte simplu… Virtuosul închipuit are două
caracteristici de care nu poate scăpa, pe care nu le poate masca. Prima:
va încerca mereu să stabilească el cine e şi cine nu e “om bun”, “om
 cinstit”, “bun creştin”, “bun cetăţean” (şi aşa mai departe). Şi a doua:
va manifesta mereu, în tot ceea ce spune şi tot ceea ce face, un soi de
infatuare agresivă – el e “omul superior”, el e “omul bun”, “modelul”,
“bunul creştin”, “bunul cetăţean” (etc.).
272. În politică, virtuosul închipuit va vorbi cu “electoratul” de pe poziţia
imaculatului inchizitor, care, de perfect ce e, se simte mereu îndreptăţit
şi chiar obligat moral să arunce anatema asupra celorlalţi. În jurnalism,
virtuosul închipuit va certă pe toată lumea şi se va înfăţişa publicului
drept instanţă morală şi cetăţenească supremă, drept impozantă figură
socială, care, de la ameţitoarea înălţime a probităţii sale morale, poate
şterge pe jos cu toţi imperfecţii care îi intră în pix sau în glas. În viaţa
spirituală, virtuosul închipuit se va urca singur pe soclu, ne mai având
răbdare până i se face obligatoria statuie, şi va începe să livreze
discursuri epocale, plin până la refuz de golul infinit al falsei sale
altitudini morale.
273. „Dacă vom reforma economia astfel încât cetăţenii să fie prosperi
material, să aibă tot ceea ce au nevoie, atunci vom putea discuta şi
despre spirit.” ...Foarte des auzim această idee, de foarte multe ori este
„concluzia” care închide orice şansă de dialog real, de comunicare
profundă. În mintea celor care spun aşa ceva spiritul este un soi de lux
ipotetic, un fel de „fiță intelectuală”, un anumit tip de snobism filosofic.
În realitate, spiritul este sâmburele omului, esenţa sa. Iar îndepărtarea
de această esenţă este principala cauză a problemelor lumii. Tocmai
pentru că omul ESTE esenţialmente o fiinţă spirituală, tocmai hrănirea
acestui spirit este singura cale pentru a hrăni şi trupul. Altminteri, câtă
vreme vom continua să bâjbâim în întunericul societăţii actuale, câtă
vreme vom continua să vieţuim în loc să trăim, cât timp ne vom ignora
propriul spirit, propria viaţă spirituală, propria realitate profundă, NU
vom fi capabili să rezolvăm, nici global, nici local, problema sărăciei,
problema violenţei, a conflictelor, a războaielor.
274. Câtă vreme tocmai refuzul conştientizării naturii noastre spirituale
este cauza cea mai profundă pentru răul social, pentru răul mondial, e
de la sine înţeles că numai remedierea acestei probleme poate aduce,
ca efect natural, atât pacea, cât şi bunăstarea materială. Pacea nu poate
fi adusă şi păstrată de niciun partid, de niciun erou mondial sau
naţional, de niciun guvern, local sau global, de nicio instituţie, de niciun
 stat „mesianic”. Pacea şi bunăstarea materială nu pot apărea pe
Pământ, în mod real, decât ca efect al trezirii oamenilor la realitatea
profundă în care trăiesc în fiecare secundă a vieţilor lor, chiar dacă nu
au habar de asta.
275. Ceea ce ne-am obişnuit să numim „pace” nu e, de fapt, decât pauza
dintre două războaie. Ceea ce ne-am obişnuit să numim „prosperitate”
nu e decât prosperitatea unora simultan cu sărăcia altora, ori, la fel ca în
cazul păcii – pauza dintre două crize economico-financiare. În realitate,
nu avem nici pace, nici prosperitate, iar cea mai mare parte a oamenilor
trăiesc doar într-o bulă iluzorie, în care au fost vârâţi fără să realizeze şi
despre care li s-a spus că ar fi... „lumea”.
276. „Realismul” celor care conduc statele e doar convingerea că văd
bine a celor care trăiesc într-o bulă iluzorie. Adevăratul realism este al
celor care văd cu adevărat lumea, dincolo de pereţii bulei de săpun în
care plutim cu spiritele aţipite. Nu există „realism” decât acolo unde
există cunoaştere a realităţii. Iar pentru cineva care cunoaşte realitatea
propriului spirit şi realitatea universului spiritual în care trăim cu toţii şi
despre care majoritatea nu ştim absolut nimic, pentru un astfel de om,
care este conştient, treaz, „realismul” cotidian nu e nimic altceva decât
un miraj fără niciun fel de legătură cu REALITATEA.
277. Acest mesaj nu este supus niciunei dezbateri, niciunei polemici,
dintr-un foarte simplu motiv: cine îl înţelege cu adevărat, îl înţelege, cine
nu – nu. Nu are niciun rost să te contrazici cu cineva care umblă legat la
ochi dar care îţi spune, pe un ton superior-zeflemitor, ca el e „realist” şi
că tu eşti „visător”. În realitate, situaţia este exact pe dos. „Visătorul” e
un om treaz, care vede cu adevărat lumea, din el şi din afara lui, în
vreme ce „realistul” e un ins care trăieşte într-un vis prefabricat, unul
care, pentru mulţi, durează o întreagă viaţă...
278. Acesta este motivul pentru care insist ca aceia care rezonează cu
adevărat cu tot ce scriu aici să nu pornească nicio polemică şi nici să nu
accepte vreuna. Nu este vorba despre lipsă de respect față de opinia
altuia, ci despre... REALISM. NU ai cum să îl faci pe un om să VADĂ ceea
ce tu vezi decât dacă acceptă mai întâi că e legat la ochi şi dacă VREA cu
adevărat să-şi lase ochii LIBERI. De aceea tot repet că SINGURA ŞANSĂ
este ca tot mai mulţi oameni să se trezească. Binele omenirii nu poate
 veni, inclusiv strict material, economic, decât ca urmare a trezirii
omenirii, a cât mai multor oameni.
279. Este necesar ca fiecare să ALEAGĂ – între a rămâne în corturile
ridicate de oameni pe locul deraierii propriului tren şi – a reaşeza trenul
propriului Destin pe șine şi a merge MAI DEPARTE. Până la urmă, totul
se reduce la această ALEGERE esenţială. Important este ca acest mesaj
să circule cât mai mult, astfel încât cât mai mulţi oameni să se întoarcă
în propria matcă.
280. Aveţi încredere în OM! OMUL TREAZ va găsi întotdeauna calea de
a face BINE, folosind ceea ce ştie, folosindu-şi aptitudinile, cunoştinţele.
În schimb, omul cu ochii legaţi, oricât de inteligent şi de bine instruit ar
fi, nu va putea niciodată să fie o parte a adevăratei schimbări. NU poţi
schimba absolut nimic câtă vreme nu eşti treaz. Iar dacă te-ai trezit, dă
lumina mai departe... Cu cât mai multă LUMINĂ va fi pe Pământ, cu atât
mai bine vom vedea, cu toţii, în noapte!
281. Un om cu spirit viu (cu alte cuvinte, un om CONŞTIENT de propriul
spirit) va face bine în jurul său oriunde îl vor purta paşii propriei vieţi. Un
om adormit doar va visa că face bine, închis în bula de săpun pe care i-
au construit-o maeştrii disimulării, tartorii lumii celei mari.
282. Putem face multe lucruri împreună dar, dacă aţi primit cu adevărat
aceste rânduri, dacă seva acestui mesaj circulă cu adevărat, atunci veţi
susţine şi trezirea altor semeni, veţi găsi alţi oameni treji cu care să puteţi
lucra şi, astfel, o nouă formă socială se va putea naşte. La fel ca şi cel
care scrie acum aceste rânduri, vă veţi face un ţel în viaţă din a încerca
să bateţi la poarta spiritului semenilor dumneavoastră. Bateţi cu
încredere, dar cu dragoste! Nimeni nu are dreptul să forţeze uşa
spiritului nimănui! Dacă vor avea urechi de auzit, vor auzi când bateți la
uşă, aşa cum cine are urechi de auzit aude cum şi eu bat la uşile
spiritelor celor care citesc aceste rânduri chiar în aceste clipe. Dacă vor
avea ochi de văzut, vor vedea lumea dincolo de bula de săpun în care
stau închişi crezându-se liberi, aşa cum oricine citeşte aceste rânduri o
va fi spart pe a sa sau ar putea-o oricând sparge...
283. Cei care înţeleg cu adevărat realitatea, care sunt cu adevărat
REALIŞTI, PRAGMATICI, vor acţiona folosind elementele, seva şi
impulsurile acestei REALITĂŢI. Paradoxal, utopic nu e să crezi că lumea
se poate schimba în bine, ci utopic e să crezi că ea mai poate continua
 aşa cum este acum! Iar lumea nu se poate schimba în bine decât atunci
când lumea porneşte a se cunoaşte pe sine. NU există BINE fără
CUNOAŞTERE şi nu există cunoaştere reală fără IUBIRE. Nu „iubirea”
superficială, ci iubirea profundă faţă de OMUL PROFUND din tine şi din
semenii tăi...
284. În orice caz, cine citeşte aceste rânduri şi mai are încă dubii cu
privire la ce înseamnă să fii cu adevărat „realist” se poate convinge singur
punându-şi următoarele întrebări: „Unde ne-au dus, până acum, cei care
se pretind a fi „realişti”, „pragmatici”? Cum arată lumea noastră acum,
când ea este condusă de aceşti „realişti”, de aceşti „pragmatici”?”...
Cine îşi pune cu adevărat aceste întrebări înţelege rapid ca lumea croită
după clişeele şi principiile aşa-zişilor „realişti” şi „pragmatici” este de
fapt cât se poate de nerealist şi de nepragmatic condusă. Cum să fii
realist dacă nu ai nicio idee despre realitate? Cum să fii pragmatic dacă,
nevăzând realitatea, acţionezi legat la ochi?
285. Toate problemele lumii noastre îşi au cauza în superficialitate, în
lipsa de profunzime, în absenţa oricărei viziuni care să pornească dintr-
o cunoaştere a lumii dincolo de epiderma ei. Iar rezolvarea problemelor
lumii nu va veni NICIODATĂ de la partide, de la instituţii, de la... forme.
E nevoie de conţinut, iar acest conţinut nu poate fi produs decât de
către oameni treji, nu de oameni care dorm!
286. Dacă cineva se lasă cu adevărat pătruns de acest mesaj, de
conţinutul său, de impulsurile pe care le poartă în el, atunci nu va avea
absolut NICIO importanţă, de pildă, din ce partid face parte sau ce
orientare politică are. Pentru că realitatea este dincolo de partide, iar
dacă partidele îşi doresc într-adevăr să fie alcătuite din oameni
REALIŞTI, atunci partidele trebuie să devină interesate de realitate!
Realitatea nu e nici de stânga, nici de centru, nici de dreapta, nici de Est,
nici de Vest, nici de Nord, nici de Sud, nu e nici albă, nici neagră, nici
galbenă, nici roşie. Realitatea e una singură – suntem fiinţe spirituale,
suntem mult, infinit mai mult decât oglinda ne arată! Şi trăim într-o
lume spirituală care înconjoară şi întrepătrunde tot ceea ce ne-am
obişnuit noi să numim „lume”. O lume căreia îi aparţinem şi de care nu
ne separă decât propria comoditate. Cine munceşte cu sine şi udă zilnic
vlăstarul din sufletul său care îl îndeamnă să facă tot ceea ce face pentru
binele celorlalţi, fără a le încălca liberul arbitru, acela este REALISTUL,
 PRAGMATICUL care chiar poate schimba lumea în bine. Restul sunt doar
discuţii interminabile, certuri televizate, reale sau mimate, polemici
sterile şi vorbe goale!
287. Viaţa e mult mai mult decât ceea ce nu am mai putut face în lunile
în care aproape toată Planeta a fost sub stare de urgenţă. Viaţa e tocmai
ceea ce contextul actual poate trezi în noi – asta numai dacă suntem
dispuşi să ne lăsăm treziţi... Orice piedică ESTE o oprtunitate. Întreaga
viaţă ni se oferă, individual şi colectiv, numeroase şanse camuflate în
obstacole. Depinde numai de noi ce facem cu toate aceste şanse, cu
toate aceste oportunităţi. Ne putem lamenta, ne putem consuma
frustrările pe reţelele de socializare sau în faţa televizorului, putem
deplânge „soarta crudă”, putem continua să ne războim între noi (adică
să facem EXACT ceea ce maeştrii segregării şi ai manipulării vor de la
noi) sau putem folosi acest moment, această criză mondială (indusă sau
nu) pentru a schimba complet perspectivele, paradigma. Dacă nu o vom
face vom rata una dintre cele mai importante ocazii şi vom continua să
ne îndreptăm cu paşi repezi spre un dezastru planetar iminent.
288. Trezeşte-te, OMULE! Eşti mult mai mult decât te-au convins că
eşti! Ieşi din bula de săpun în care te-au închis şi despre care ţi-au spus
că este „lumea”! Deschide ochii şi VEZI! Cei care te-au închis într-o bulă
de săpun trăiesc de fapt în afara ei! Cei care îţi spun că nu eşti o fiinţă
profundă, că nu ai un spirit viu, că nu trăieşti în fiecare secundă a
existenţei tale într-o lume spirituală reală sunt fiinţe perfect conştiente
de spiritul lor şi de spiritul tău, sunt fiinţe perfect conştiente de spiritul
despre care ţie îţi spun că nu există!
289. Desigur, victimele intelectualismului sec, ale materialismului vid
vor cere... „dovezi” în sprijinul celor spuse aici. Vor cere „dovezi”, de
pildă, cu privire la aserţiunile despre spirit şi despre lumea spirituală.
Două răspunsuri sunt suficiente. Primul: cine vrea „dovezi” poate
începe să experimenteze singur. Cum i-ai putea „dovedi” unui om că are
un spirit şi că trăieşte într-o lume spirituală pe care nu ştie cum să o
perceapă? Nu ai putea face aşa ceva direct. Dacă ar fi atât de simplu,
am fi rezolvat demult această problemă pe Pământ... E ceva mai dificil.
Cine este atât de închis încât în spiritul său nu a pătruns chiar nimic din
acest mesaj sau din alte mesaje similare primite de-a lungul vieţii sale
nu are cum să obţină o „dovadă” a existenţei spiritului său decât dacă
 are curajul să muncească, să trudească puţin. O poate face în
nenumărate feluri, dar cel mai la îndemână este să îşi folosească propria
minte şi să gândească până la capăt posibilitatea sau imposibilitatea
existenţei spiritului. Dacă o va face, va descoperi prin acest simplu
exerciţiu – cu condiţia să fie dus până la capăt! – că i se deschid
perspective noi pe care, până atunci, nu le-a întrezărit.
290. Iar al doilea răspuns pentru cel care cere „dovezi” este formulat
într-o contra-întrebare: „Ce dovezi ai că tu însuţi eşti chiar real şi nu doar
o simulare?”. Chiar aşa, cum poate „dovedi” cineva care cere „dovezi”
despre existenţa spiritului că propria sa existenţă materială e reală? –
Scepticul va răspunde că poate dovedi acest lucru pentru că el percepe
această lume. Dar, dacă despre percepţii este vorba, atunci i se poate
replica faptul că lumea spirituală poate fi la rândul ei percepută, însă
prin dezvoltarea unor altfel de organe de percepție... Iar dacă un om
percepe şi lumea pe care el o percepe, dar şi lumea pe care el nu o
percepe, nu e oare acel om mai aproape de a înţelege ansamblul? Dacă
un om se încăpăţânează să trăiască o viaţă întreagă pe un singur etaj,
ce vină are cel care foloseşte scările şi liftul pentru a se plimba prin
întreaga clădire!?
291. Rolul corect al justiţiei nu trebuie să fie niciodată acela al unei
Inchiziţii care, pozând în grupare prea-pură, imaculată, să arunce
anatema, oprobriul public asupra altor oameni. Într-un „stat de drept”
adevărat, procurorul-om nu va saliva satisfăcut dacă a obţinut ani grei
de puşcărie pentru alt om. Sigur, trebuie să-şi facă treaba şi şi-o va face.
Însă, chiar dacă va obţine condamnarea la o pedeapsă privativă de
libertate, acest lucru nu va fi motiv de satisfacţie, ci de tristeţe
profundă. Tristeţe pentru că încă un semen de-al său, de-al
procurorului, s-a îndepărtat îngrozitor de mult de ceea ce îl defineşte ca
om frumos, ca om profund, ca om spiritual.
292. Într-un stat de drept adevărat, facultatea de drept şi, ulterior,
educaţia profesională continuă în cadrul instituţiilor de profil se vor
asigura că nu poate deveni procuror decât o persoană cu un nivel ridicat
de umanitate, o persoană care nu va jubila atunci când un om este
condamnat pe baza probelor pe care el, ca procuror, le aduce, ci care,
din contră, va resimţi orice condamnare obţinută ca pe încă o
înfrângere a omului în lupta cu natura sa inferioară.
293. Procurorul trebuie să îşi facă datoria. Un infractor trebuie oprit,
pentru că prin infracţiunea sa afectează binele celorlalţi. Fără doar şi
poate, un infractor trebuie oprit şi, în acest stadiu de dezvoltare a
umanităţii, este nevoie şi de sancţiuni. Însă planurile nu trebuie
nicidecum încurcate. Una e să-ţi faci treaba, ca procuror, şi să opreşti un
infractor, iar cu totul altceva să exulţi, să simţi furnicături de plăcere
atunci când „bagi pe cineva la puşcărie”. În cazul în care obţinerea unei
condamnări te face să salivezi de plăcere ca atunci când mănânci o
savarină însiropată, e vremea să ieşi din sistemul de justiţie sau să fi
grabnic scos de acolo!
294. De ce nu are ce să caute în sistemul de justiţie un procuror care
simte satisfacţie în obţinerea de condamnări? Pentru că înseamnă că el
nu îşi mai face treaba doar pentru binele oamenilor, ci îşi face treaba
pentru satisfacerea propriei pofte: pofta de a condamna! Dacă un
procuror simte POFTA DE A CONDAMNA, acela nu e procuror, ci CĂLĂU.
Iar obţinerea unei condamnări, chiar dacă e vorba despre un infractor
dovedit, nu va genera doar bine social, ci şi foarte mult rău. Pentru că
nu va mai fi vorba despre sancţionarea obiectivă a unui infractor, ci
despre satisfacerea poftei de a sancţiona, de a obţine o condamnare.
295. A „condamna” vine de la a „damna”. Este o treabă necurată,
tenebroasă, un „demon” care îl împinge pe om să săvârşească o faptă
reprobabilă, iar acest fapt este urmat de o „condamnare”, de o
„damnare”, de o repudiere cel puţin temporară a acelui om. Or, pentru
un om sănătos pe dinăuntru, acest lucru nu poate reprezenta niciodată
o bucurie, o satisfacţie. Cel puţin pentru un procuror sau un judecător,
satisfacţia condamnării sau a obţinerii condamnării nu ar trebui să
apară NICIODATĂ! Iar, dacă se întâmplă, corpul procurorilor sau al
judecătorilor ar trebui să se sesizeze imediat şi să hotărască scoaterea
cel puţin temporară din sistemul de justiţie a celui care jubilează atunci
când condamnă sau atunci când obţine o condamnare. Este o chestiune
vitală, în absenţa căreia nu vom avea niciodată o justiţie adevărată, ci o
inchiziţie adevărată!
296. Cât despre cetăţeni... Dacă jubilezi atunci când cineva este
condamnat, atunci te condamni chiar tu pe tine. Plăcerea de a şti că
altcineva suferă, oricâte circumstanţe ţi-ai putea atribui, te duce cu
siguranţă în zona sub-umanității tale. O ţară cu cetăţeni maturi din
 punct de vedere moral şi uman nu se va mişca social şi politic împinsă
de tot felul de curenţi de ură. Iar satisfacerea nevoii de răzbunare,
împlinirea urii nu vor face decât să atragă o inevitabilă satisfacere a
nevoii de răzbunare, o inevitabilă împlinire a urii şi în sensul celălalt.
Cine ridică sabia pentru a apăra acţionează corect. Cine ridică însă sabia
pentru satisfacţia de a lovi este un om care aleargă invers pe propria
cale a desăvârşirii...
297. O justiţie corectă nu e doar o justiţie neinfluenţată economic sau
politic. O justiţie corectă este în primul rând o justiţie aplicată de către
oameni corecți, de către oameni preocupaţi în cel mai înalt grad de
desăvârşirea lor ca oameni. ...Sunt câteva sectoare unde nu ar trebui să
activeze decât oameni preocupaţi în cel mai înalt grad de propria
umanitate: educaţia, politica, justiţia, medicina. Un profesor nu e cu
adevărat profesor, un medic nu e cu adevărat medic, un om politic nu
e cu adevărat om politic, un procuror nu e cu adevărat un procuror, un
avocat nu e cu adevărat un avocat şi un judecător nu e cu adevărat un
judecător dacă fiecare dintre ei nu e, cu adevărat, UN OM!
298. O justiţie adevărată este, prin urmare, o justiţie UMANĂ. Una în
care procurorul nu jubilează când obţine o condamnare, ci are conştiinţa
îndeplinirii datoriei profesionale şi sociale şi, deopotrivă, sentimentul
unei tristeţi profunde – tristeţea că încă un semen de-al său a căzut în
golurile sub-umanului. Una în care judecătorul nu salivează atunci când
hotărăşte condamnarea cuiva, ci are aceeaşi trăire combinată:
conştiinţa îndeplinirii misiunii profesionale şi sociale, însă NUMAI
împreună cu sentimentul de profundă tristeţe cu privire la un nou eşec
uman al unui semen de-al său! Una în care avocatul caută să găsească
circumstanţe atenuante atunci când ştie că al său client chiar a săvârşit
o infracţiune şi nu îşi foloseşte cunoştinţele şi abilităţile profesionale
pentru a-şi prezenta clientul drept nevinovat.
299. La fel ca şi în cazul educaţiei, politicii şi economiei, şi în cazul
justiţiei trebuie să începem construcţia oricărui edificiu numai după ce
ne vom fi asigurat că avem o bază UMANĂ stabilă, puternică, sigură.
Altminteri, vom avea parte de multe abuzuri în justiţie, iar tocmai acel
sector social care ar fi trebuit să ne protejeze de răul provocat de alţi
oameni, prin sancţionarea acestora, va spori la rândul său răul social
 transformând dreptatea în satisfacţie a condamnării. În acest fel,
justiţia nu va mai fi justiţie, ci se va transforma în inchiziţie.
300. Este vorba, aşadar, de o esenţială nuanţă: MODUL în care este
săvârşit actul de justiţie! Dacă e justiţie adevărată, atunci e
corectitudine profesională dublată de empatie morală, de deplângerea
căderii în greșeală a unui alt semen. Dacă, din contră, nu e justiţie ci
inchiziţie, atunci avem de a face cu răzbunare şi sadism sub-profesional
(plăcerea sub-umană de a-i cauza altuia suferinţă prin exercitarea
profesiei tale).
De această nuanţă esenţială depinde întregul edificiu al justiţiei,
întregul „stat de drept”! Procurorul obţine condamnarea şi judecătorul
condamnă cu satisfacţie sau cu tristeţe? E pur şi simplu ESENŢIAL! Dacă
e tristeţe, e justiţie. Dacă e satisfacţie, e inchiziţie.
301. De ce e rău ceea ce transferă în societate un magistrat care se
bucură când condamnă sau când obţine o condamnare? Pentru că ceea
ce transferă nu e corectitudinea dublată de empatie, ci dorinţa de
răzbunare, ura şi plăcerea de a produce sau de a percepe suferinţa
cuiva. Un magistrat nu e cu adevărat un magistrat dacă transferă astfel
de trăiri în societate. Pentru că, astfel, ar contribui la dezvoltarea unei
societăţi bazate pe ură şi răzbunare, în loc să contribuie la o societate
bazată pe corectitudinea empatică.
302. Ce vrea să însemne această „corectitudine empatică” în actul de
justiţie? Este vorba despre a aplica justiţia CORECT, însă în acelaşi timp
UMAN! Nu în sensul de a ignora o infracţiune, ci în sensul de a-l trata
pe infractor ca pe un om decăzut care ar putea cândva să se ridice din
nou la înălţimea umanităţii sale. Un procuror şi un judecător nu trebuie
să vadă în infractor un duşman, ci un om care a greşit sau, de la caz la
caz, a căzut chiar în zona sub-umană. Sigur că e firească pornirea de a
detesta o persoană care a săvârşit o faptă oribilă. Şi sigur că acea
persoană trebuie sancţionată drastic pentru fapta sa. Însă cel care
înfăptuieşte actul de justiţie nu îşi poate permite LUXUL unei asemenea
trăiri. El trebuie să lucreze cu sine astfel încât să poată simţi tristeţe
chiar şi atunci când condamnă o astfel de persoană! De ce? Din două
motive... Ca magistrat, ca persoană care înfăptuieşte actul de justiţie,
trebuie să se abţină de la a transmite în societate otrava urii şi a
răzbunării. De asemenea, ca magistrat, el nu trebuie să accepte să se
 transforme într-o persoană căreia îi place să condamne sau să obţină
condamnări. Pentru că, dacă se transformă într-o astfel de persoană,
este inevitabil să ajungă să abuzeze, să obţină o condamnare exagerată,
disproporţionată în raport cu fapta săvârşită sau cu circumstanţele, ori
chiar să obţină o condamnare a unui om nevinovat, ceea ce reprezintă
pur şi simplu o ABOMINAȚIE!
303. Este, deci, ESENŢIAL ca magistratul, fie el judecător sau procuror,
să NU simtă satisfacţie atunci când condamnă sau atunci când obţine o
condamnare! Dacă nu simte tristeţe, ci satisfacţie, acela nu mai e
magistrat, ci se va fi transformat în inchizitor. Iar ceea ce va înfăptui nu
va mai fi justiţie, ci inchiziţie. Chiar dacă va condamna un om vinovat,
dacă o va face cu satisfacţie atunci, fără să vrea, va transmite în rândul
cetăţenilor acelaşi simţământ şi, în plus, fără să realizeze, se va
autocondamna la o viaţă în care ceea ce va săvârşi profesional nu se va
mai subsuma eticii profesionale şi empatiei umane, ci răzbunării şi urii.
Astfel, în loc să însănătoşească, justiţia va ajunge să îmbolnăvească
organismul social!
304. ...De asemenea, mai este încă un subiect foarte important aici, în
privinţa justiţiei şi a „statului de drept”. Ca şi în cazul sferei economice,
avem de a face cu un organ care, deşi e esenţial, nu e totuşi un organism!
Ca şi economia, justiţia ajunge să îmbolnăvească organismul social
atunci când încearcă să pună stăpânire pe celelalte organe. O justiţie
exacerbată este la fel de dăunătoare ca o economie exacerbată. Nu în
sensul unei activităţi intense, ci în sensul unei activităţi care depăşeşte
graniţele propriei funcţii.
Aşa cum e cât se poate de nociv atunci când economia caută să se
înstăpânească şi să conducă totul, la fel de rău e atunci când justiţia se
erijează în stăpân şi încearcă să controleze totul. Justiţia e un organ
esenţial al corpului social. Însă nu trebuie în niciun caz să treacă de
limitele fireşti ale propriei funcţii sociale! Dacă îşi depăşeşte limitele,
justiţia devine inchiziţie, din garant al dreptăţii se transformă într-o
armă extrem de periculoasă în mâinile unor oameni influenţi însetaţi de
putere.
305. Aşa cum economia poate fi folosită şi pentru a exploata, justiţia
poate fi folosită şi pentru a asupri! Aşa cum competiţia economică poate
 eşua în egoism, şi corectitudinea juridică poate eşua în abuz şi
satisfacţie a abuzului!
306. Pentru a menţine echilibrul între toate aceste sfere ale societăţii,
pentru a asigura conlucrarea diferitelor organe ale corpului social,
pentru a evita ieşirea din matcă a unui segment, este necesar ca tot
ansamblul funcţional, ca întregul organism să fie condus liber de către
omul profund, de către forul interior superior. Nicio formă statală nu ne
poate ajuta foarte mult câtă vreme nu o umplem cu conţinutul propriei
naturi superioare! Acest lucru este vital a fi înţeles, pentru că doar
înţelegerea acestui lucru ne poate ajuta să evităm dezastrul şi să
revenim, ca regn eminamente spiritual, în interiorul propriului destin!