12.

SOLUŢII DE REDUCERE A
ODORIZANŢILOR

12.1. Reducerea odorizanţilor prin diluţie

Reducerea odorizanţilor este necesară ca un răspuns fiziologic la acţiunea
simţului mirosului. Această senzaţie poate fi provocată de un compus chimic, ca
de exemplu hidrogenul sulfurat, H2S, sau un amestec de compuşi (de exemplu
cafea prăjită). În general, dacă un odorizant este nedorit, atunci orice mărire a
concentraţiei, peste pragul de percepţie, poate cauza senzaţii neplăcute.
De aceea, controlul odorizanţilor devine o problemă de reducere a lor, prin
reducerea concentraţiilor, prevenirea eliminării în atmosferă sau conversia acestora
în substanţe care au un prag de sesizare a mirosului mult mai mare.
Nu se recomandă mascarea mirosului prin alte substanţe.
Dacă odorizantul nu este o substanţă toxică şi nu are efect dăunător asupra
organismului, atunci cea mai ieftină metodă de reducere este diluţia. Diluarea poate
fi efectuată prin adăugare de aer sau prin folosirea unui coş înalt, pentru dispersie.
Construirea coşului înalt poate fi costisitoare ca investiţie, dar evită cheltuieli
suplimentare în exploatarea curentă.
Cunoscând pragurile de odorizare, se poate calcula înălţimea necesară a
coşului, pentru reducerea odorizantului sub prag. De regulă, se consideră un factor
de siguranţă de 10 %.
Controlul odorizării prin adiţie de aer ca diluant, implică o corelaţie a
procesului tehnologic cu diluţia, deoarece, dacă diluarea nu este corectă,
odorizanţii sunt eliminaţi în atmosferă şi creează cel puţin senzaţii neplăcute.

12.2. Captarea odorizanţilor

În unele cazuri este posibilă captarea odorizantului printr-un sistem care
previne eliminarea în atmosferă, [66]. De exemplu, un vaporizator cu efect
multiplu poate fi înlocuit cu un condensator de contact direct, într-un proces cu
emisii odorizante de gaze necondensabile.
Altă soluţie posibilă pentru captare este utilizarea de filtre totale, având ca
strat poros o substanţă răşinoasă, pe bază de formaldehidă, care să reţină
odorizantul.
Mulţi odorizanţi sunt reţinuţi prin utilizarea unor substanţe solide de
2 SOLUŢII MODERNE DE DEPOLUARE A AERULUI
adsorbţie, care, de cele mai multe ori, sunt neeconomice.

12.3. Conversia odorizanţilor

Mulţi compuşi odorizanţi pot fi convertiţi în compuşi cu un prag mai mare de
odorizare sau în substanţe neodorizante.
O soluţie de astfel de conversie în alt compus este oxidarea hidrogenului
sulfurat, H2S, cu prag de odorizare 0.0005 ppm, în dioxid de sulf, SO 2, cu prag de
odorizare de 0.5 ppm.
Odorizantul rezultat din conversie este un compus care are un prag de
odorizare cu 3 ordine de mărime (103) mai mare decât compusul original.
Schema de principiu a unei astfel de instalaţii se prezintă în figura 12.1.

Fig. 12.1. Principiul instalaţiei de conversie a H2S în SO2

O altă soluţie de conversie în substanţe neodorizante este prin postardere,
aplicabilă, de exemplu, la gazele conţinând butilaldehide (CH 3CH2CH2CHO), cu un
prag de odorizare de 0.040 ppm. După ardere, rezultă dioxid de carbon, CO 2 şi apă,
H2O, ambii produşi neodorizanţi. Totuşi, arderea nu este un procedeu economic.