ABSTRACT
Tratamentul protodontic amovibil presupune
înlocuirea și restaurarea dinților cu ajutorul
înlocuitorilor artificiali. Numărul de pacienți
adulți care poartă o proteză parțială detașabilă
(RPD) datorită dentitiei parțiale sunt în continuă
creștere. Tratamentul se face pentru a evita
pierderea suplimentară a dinților. Tratamentul de
proteza amovibil poate oferi o satisfacție
excepțională atât pentru pacient și stomatolog.
Tendința protezelor parțiale amovibile s-a
schimbat de-a lungul timpului prin evoluție
protezelor dentare . Modificările de tendință
includ si tehnicile de impresie utilizate.
Articolele din diverse surse sunt revizuite pentru
conținutul lor cu privire la tehnicile de impresie
(proteză parțială amovibilă).
Jurnalele revizuite sunt Pubmed, Scopus
Indexed, alte Prosthodo
care este disponibil online și site-ul web al
oricărui departament de protodontie de la
universitatile din întreaga lume.
INTRODUCERE
1
Stomatologia ca o forta a fost acceptata incepand
în jurul anului 3000 BC. (Tandon și colab.,
2010) Egiptul a fost în centrul atenției
terapeutice in lume antica. Proteza dentară
primară a fost acceptată să fi fost conceputa în
Egipt în jurul anului 2500 î.Hr. Conturat cu
pricepere protezele au fost făcute înainte de
termen in anul 700 î.Hr. In mijlocul perioadei
medievale, protezele erau uneori considerate o
alternativa a tratamentului. Au fost tăiați manual
și legați cu coarde de mătas și trebuiau inlaturate
înainte de a mânca. Proteza parțială detașabilă
(RPD) este una dintre
protezele care au nevoie de precizie maximă
pentru crearea de impresii. (Prapotnich și
Domken, 2000)
ISTORIA PROTEZELOR PARȚIAL
ÎNTINSE
În secolul al XVI-lea, înainte de transformarea
franceză și transmise catre noi de (Abul casim)
și (Ambroise), materialul care a fost utilizat ca o
parte a expansiunii la os a fost fildeș, colti de
morsa și dinți umani din cadaver. Doamnele au
fost primele care a încercat să inlocuiasca
(dintele descompus care lipsea sau parodontal
putrezit) cu o atingere de ceară, coada de in sau
un pic de os. Prima coroana strălucitoare a fost
înființată la Mouton, Paris și SUA baza
principală de aur a fost încercată de Bourde. În
ciuda aceasta, prima utilizare a arcurilor de
înfășurarea a fost conceput de Duboised de
Chemant. În 1702, proteza cu arcuri in spirală de
aur au fost terminate de Laforgue.
Spre sfârșitul secolului, în 1798, placa de aur
principal a fost înființată de Green Wood pentru
George Washington (America). Inceputul
secolului al XVII-lea, în orice caz, Fauchard a
dobandit o obsesie pentru finisajului superior al
protezele cu ajutorul
arcurilor de oțel dar acestea au fost în cele din
urmă înlocuite de arcuri înfășurate de aur sau
platină, după cum recomanda Bourdet. În
mijlocul acestui secol, a avut loc prezentarea
dintelui tubular de Cenusa. Un gadget numit
„Dentifactor” de Joun Tomes
a fost prezentat pentru producerea protezelor.
Imediat după aceasta, în 1841 a venit proteza de
aur timbrată cu arcuri de Laforgue în utilizarea.
(Becker și colab., 1994).
TEHNICI DE IMPRESIE FIZIOLOGICĂ
Tehnica de impresie fiziologică sau cunoscută și
ca
tehnica de impresie funcțională este o tehnică
care înregistrează poziția crestei prin plasarea
unei sarcini ocluzale pe platoul de impresii în
timpul creării impresiei în proteza parțială
detașabilă
(RPD) la pacienți. Acest tip de tehnică va
produce o deplasare generalizată a modificărilor
de grad al mucoasei, indiferent daca este un grad
mai mare sau mai mic. Deplasarea care a avut
loc în această tehnică a fost destinată să
înregistreze orice țesuturi în configurația corectă
cand încărcarea ocluzală a fost aplicata la
proteza pacientilor. Tehnica impresiei
fiziologice poate fi clasificată în continuare în
metoda McLean și Hindel, metoda funcțională
de depunere și metoda cu ceara fluida.
(Jayaraman și colab., 2016)
2
METODA MCLEAN ȘI HINDEL
În tehnica de impresie a lui McLean, este
utilizată înregistrarea creasta reziduală a
țesuturlor de care este susțina o extensie distală a
bazei protezei sau forma sa de susținere și a
doua
impresie a restului arcului. A doua impresie este
și ea
numită impresie „pick up”. Acest lucru se
datorează funcției sale, acoperirea și ridicarea
impresiei funcționale.
PROCEDURI
1. O fabricare a platoului de imprimare
personalizat al
zonele edentuloase ale distribuției preliminare.
Nu este nevoie pentru adaptarea distanțierului.
2. Confecționarea marginilor ocluzale pe platoul
personalizat. Marginile ocluzale sunt utilizat
pentru a se asigura că pacienții musca în timpul
efectuării
impresia.
3. Materialele de imprimare care au fost
încărcate pe platou sunt introdus în gura
pacientului.
4. Pacientului trebuie instruit să muște pe
marginea ocluzală.
5. Platoul personalizat nu trebuie scos din gura
pacientul după realizarea de impresii.
6. O suprapresiune a alginatului se face prin
utilizarea unui platou mare pentru stocare.
7. Impresia funcțională de baza va apărea când
supraimpresia este eliminată și este numită
impresie „pick up”.
8. Presiunea degetelor trebuie utilizată în timpul
supraimpresiei.
9. Dintii sub forma anatomica si tesuturile din
forma funcțională vor fi produse după turnarea
în impresie.
Slăbiciunea pentru utilizarea acestei metode de
impresie este folosirea presiunii degetului care
nu poate produce aceeași funcție de deplasarea
tisulară a forței produsă de mușcătură.
În modificarea Hindel a tehnicii McLean;
Dezavantajele acestei tehnici sunt dacă acțiunea
crostelor retentive ale RPD sunt suficiente
pentru a menține baza protezei în țesuturilor
moi, întreruperea vaselor de sânge va avea loc
cu cea mai rea distrugere a țesuturilor moi și a
resorbţie oaselor. În afară de asta, în cazul în
care acțiunea retentive a crosetelor de RPD nu
este suficient pentru a menține baza protezei în
țesuturilor moi deplasabile, va rezulta contacte
premature ale dinților artificial. Acest contact
prematur poate deveni obiectivabil pentru
aproape toți pacienții.
PROCEDURI:
1. Fabricarea marginii ocluzale într-o tavă
specială folosind distribuția primară. Pentru a
evita presiunea excesivă pe țesuturile, dopurile
trebuie așezate pe tava
care se extinde pe zonele cu stres.
2. Țesuturile de susținere în repaus - Impresia
anatomica este înregistrată de o tavă specială.
3. Găurile mari cu supraimpresie sunt făcute de
o tava specială pentru stoc. Trebuie aplicată o
presiune constantă pe marginea ocluzală în
timpul procedurii. Până alginatul este setat,
trebuie menținută presiunea.
4. Un stres pseudo-funcțional este dat de
apăsarea
creastei edentale prin utilizarea presiunii
degetului pe tavă specială. O pseudo-funcțională
este aceeași cu impresia funcțională.
5. Compresia excesivă a țesuturilor poate fi
evitată prin utilizarea dopului de pe abaterea
personalizata.
METODA FUNCȚIONALĂ DE
LEGATURĂ
Metoda funcțională de legătură constă în
adăugarea de noi suprafețe in partea interioară
sau o parte de țesut în baza protezei. Procedurile
acestei tehnici trebuie făcute înainte de inserarea
3
RPD. De asemenea, poate fi făcut mai târziu în
viitor, dacă baza dentară care are o frânare sau
nu se mai potrivește cu creasta datorita resorbție
osoase.
PROCEDURI:
Pacienții trebuie să își mențină gura într-o
poziție deschisa partial în timpul modelării
marginilor și cand este luata impresia.
Acest lucru se datorează țesuturilor marginale,
obrazului și limbii care sunt cele mai bine
controlate și există o observație obligatorie a
relației dintre cadrul RPD și dinții pacienților.
CREAREA DE IMPRESII FINALE
În crearea de impresii finale prin utilizarea
metodei funcționale de legare, pasta de eugenol
cu oxid de zinc care curge liber este deseori
folosit. Cu toate acestea, dacă degajarile sunt
prezente pe creasta, se folosește polisulfura cu
corpi ușori sau cauciucul siliconic.
Avantaje:
Deplasarea cantității de țesuturi moi poate fi
controlată de scutire cantitatii date pentru
modelarea plasticului înainte de realizarea de
impresii finale. Va fi mai puțin țesut deplasat
dacă scutirea este mai mare.
Dezavantaje:
Dezavantajele acestei tehnici sunt eșecul
menținerii relația exactă dintre margine și cadru.
S-ar putea să nu reușească realizarea contactului
ocluzal exact în procedura reline. Acest lucru se
datorează faptului că în procedurile reline, toate
discrepanțele ocluzale trebuie să fie corecte.
TEHNICA DE IMPRESIE CU CEARĂ
FLUIDĂ
Ceara fluidă este ceara care se face ferma la
temperatura camerei, dar ea are capacitatea de a
curge atunci când este pusa la temperatura gurii.
Acolo sunt două tipuri de ceară fluidă utilizate în
RPD, care sunt: Iowa Ceară și ceară Korrecta.
Ceara Iowa a fost dezvoltată de Dr. Smith între
timp, ceara Korrecta a fost dezvoltată de Dr.
O.C. și S.G. Applegate. Ceara Korrecta folosită
în RPD este cunoscută sub numele de Korrecta
ceara nr. 4, care este puțin mai fluidă în
comparație cu Iowa ceară. (Tan și colab., 2009)
Obiectivul acestei tehnici de impresie este
obținerea margini periferice extinse de maximă
bază a protezei care nu va interfera cu marginea
tisulara funcționala movibile. De asemenea, este
utilizat în zonele de stres de legatura inregistrate
pentru formă funcțională și înregistrare pentru
zonele de legatura de nonpresiune sub formă
anatomică. În tehnica de impresie cu ceară
fluidă, cheia utilizării acesteia este spațiul și
timpul. Marginile realizate ar trebui să fie scurte
pentru toate țesuturile mobile care nu sunt mai
mari de 2 mm. Acest lucru se datorează
rezistență insuficientă a cerii fluidă pentru a se
menține dincolo de distanţă. Mai mult, tava
trebuie să rămână în loc aproximativ 5 - 7
minute după introducerea în gura pacienților.
Aceasta permite curgerea cerii și împiedica
presiunea de acumulare sub tavă.
PROCEDURI:
1. Primul pas în utilizarea acestei tehnici de
impresie este încercarea în cadrul de lucru.
2. Ulterior, adoptarea distanțierului în cadrul
distribuție plăcii de bază .
3. După aceea, adaptarea rășinii de auto
polimerizare și conturizarea lucrărilor din cadru
dupa ce sunt îndepărtate excesele de materiale.
4. Gurile de relief sunt pregătite de-a lungul
crestei.
5. Temperatura cerii fluide trebuie să se mențină
între 51 ° C până la 54 ° C, deoarece ceara
devine fluidă în acest interval de temperatura.
6. Ceara fizic lichida este vopsită după impresia
tavii pe partea de țesut folosind peria.
7. Suprafața mata este adăugată cu ceară și
impresia se pune înapoi în gură timp de 5
minute. 8. Toți pașii trebuie repetați până când
4
apare impresia finalizate și trebuie să fie
manipulata cu atenție.
9. Noua distribuție trebuie turnată cât mai
curând posibil după finalizarea impresiei. Acest
lucru se datorează cerii fragile și poate fi o
denaturare.
10. Această tehnică de impresie trebuie să
utilizeze tehnica gurii deschise pentru a reduce
pericolul depășirii deplasarii țesutului, în special
crestlor de forta ocluzala și verticala.
Dezavantaj:
Tehnica cerii lichide necesită mult timp. Este
nevoie de a urmat cu exactitate procedurile.
Țesutul deplasat excesiv ar putea duce la
impresie în cazul în care procedurile nu sunt
urmate în mod corespunzător așa cum s-a
menționat.
TEHNICA PRESIUNII SELECTIVE
În tehnica presiunii selective există două tipuri
de impresii care sunt facute. Impresie anatomică
și impresia funcțională se face folosind această
tehnică. Impresia anatomica făcută funcționează
în pregătirea unei distribuții master. (Krol și
colab., 1999) Ulterior se va modifica pe baza
presiunii selective funcționale. În această
tehnică, țesutul suprafața zonelor de ameliorare
care se întind prin tavă specială este redus.
Reducerea se face întrucât există suficient spațiu
disponibil pentru a nu exercita presiune din
materialele de impresie.Prin urmare, contactul
tăvii de imprimare cu țesuturile este numai în
zonele care suportă stresul în timpul
procedurilor luării de impresie. În această
tehnică, sunt doar zonele care suportă stresul
comprimat, care sunt înregistrate corect. Cum
există doar anumite zone exercitate de presiune
în timpul realizarii impresiei, această tehnică de
impresie în RPD este numită ca tehnica de
imprimare a presiunii selective. (Dumbrigue și
Esquivel, 1998).
PROCEDURI:
1. Fabricarea tăvii speciale de distribuție
principală
din impresia anatomică. Fabricarea tăvii
este fără distanțier de ceară.
2. Tunderea suprafeței speciale a țesutului tăvii
cu utilizarea asigură o ușurare adecvată.
3. Tava specială pregătită este încărcată cu
material prin impresie, cum ar fi oxidul de zinc
eugenol și introdusa în gura pacientilor.
4. Pacienții trebuie să deschidă gura și
imprimam cu degetul presiunea ce este utilizat
pentru a înregistra impresia. A te asigura că doar
zonele cu rezistență la presiune sunt comprimate
în timpul procedurile.

Avantaje:
Rata de resorbție a crestei va fi scăzută din cauza
nonstress-ului zonelor de ameliorare. Acesta va
egaliza stresul care acționează țesuturile moi și
dinții marginali.

CONCLUZIi:
Realizarea unei proteze parțiale amovibile,
confortul pacientului, puterea și în special
mentalul acceptarea se bazează pe o evoluție
fundamentală a factorilor tehnici. Probabil faza
mai fragilă a inovația protetice este transferul de
informații din gura pacientului la tehnicianul
dentar prin impresie. În cazul unei proteze
parțiale amovibile, impresia trebuie sa ia în
considerare armonia dintre țesutul dur
necompresibil și structuri delicate cu
compresibilități variabile. Calitățile variate ale
cazurilor clinice sunt responsabile pentru o serie
extinsă diferita ale tehnicilor de impresie
utilizate în tratament. (Dumbrigue și Esquivel,
2000).